PROCEDURA DE EVALUARE sI AUTORIZARE A ACTIVITILOR ECONOMICE sI SOCIALE CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI Printre mijloacele juridice, folosite pe scara tot

mai larga n vederea asigurarii protectiei mediului si conservarii naturii, se numara si procedura studiului de impact ecologic. Este, nainte de toate, o regula de bon sens, de solidaritate ecologica, o aplicare a preceptului ca trebuie sa se reflecteze, nainte de a se actiona. n privinta primului aspect, este vorba de nlocuirea sintagmei "dupa mine potopul" cu "dupa mine generatia viitoare". Evaluarea consecintelor potentiale pentru mediu si, pe aceasta baza, elaborarea unor masuri menite sa conduca la eliminarea sau diminuarea acestora, n limitele admisibile, au devenit astazi obligatorii pentru toate activitatile economico-sociale. De altfel, potrivit art. 4, lit. b din Legea nr. 137/1995, procedura de evaluare a impactului asupra mediului reprezinta a "modalitate de implementare" a principiilor generale ale domeniului. Originalitatea acestei proceduri consta n obiectivul sau de a contribui, de o maniera mai mult sau mai putin eficace, ca decidentii publici si privati sa integreze mediul n strategia lor de actiune si de a evita astfel ca lucrarile ori activitatile sa nu degradeze iremediabil mediul. De aceea, studiul de impact are o dubla finalitate, care corespunde aplicarii a doua principii fundamentale ale dreptului mediului: cel al prevenirii si, cel al dezvoltarii durabile. Principiul prevenirii este, probabil, cel mai vechi dintre principiile dreptului mediului. n fata catastrofelor ecologice si pentru ca acestea sa nu se repete, statele trebuie sa prevada consecintele actelor lor si sa actioneze n consecinta. Instrumentul cirect utilizat pentru prevenirea efectelor nedorite este autorizarea prealabila pentru activitatile punctuale si planificarea pentru previziunea actiunilor si formularea programelor. Dar planificarea si autorizarea prealabila nu sunt suficiente, singure, pentru luarea n considerare a efectelor proiectelor asupra mediului. Ca atare, chiar daca responsabilii ar reflecta la consecintele actelor lor asupra mediului, absenta unui studiu aprofundat ar mpiedica luarea n calcul, n mod serios a cerintelor protectiei mediului. Iata de ce studiul de impact, ca procedura formala si organizata, a aparut ca indispensabil pentru a garanta ca pretentia sa devina o realitate si sa nu ramna o simpla declaratie de intentie. Dimpotriva, principiul dezvoltarii durabile este cel mai recent dintre principiile dreptului mediului. Cerinta integrarii mediului n politicile sectoriale are nevoie de un instrument juridic studiul de impact - care sa fie aplicat att planurilor si programelor, ct si lucrarilor si activitatilor. Abordarea integrata a mediului nu se poate realiza dect prin adaptari institutionale complexe, care sa permita mediului sa fie reprezentat n toate structurile administrative de decizie si gratie unei proceduri de studiu de impact, sa se nsereze n toate deciziile afectnd mediul. Acest amestec ntre obiectivul dezvoltarii durabile si obiectivul prevenirii face din studiul de impact un instrument deosebit de eficace al actiunii de protectie a mediului. n sfrsit, ca instrument specific, studiul de impact ndeplineste urmatoarele scopuri: a) permite autoritatii administrative care trebuie sa aprobe proiectul sa faca o deplina cunostinta de cauza; b) ajuta responsabilul lucrarii sa conduca operatia proiectate n cele mai bune conditii; c) constituie un studiu asupra consecintelor pe care le poate antrena proiectul asupra mediului.

3.1. NOIUNEA sI SEMNIFICAIILE STUDIULUI DE IMPACT Institutia studiului de impact exprima, n principiu, cerinta ca persoana (fizica sau juridica) care solicita eliberarea unei autorizatii administrative sa asigure efectuarea unei evaluari a efectelor proiectului sau asupra mediului si a solutiilor posibile pentru a reduce ori elimina eventualele inconveniente..De altfel, n plan international, Declaratia Conferintei de la Rio de Janeiro privind mediul si dezvoltarea (iunie 1992) a consacrat studiul de impact ca un instrument esential al politicilor mediului (principiul 17). De asemenea, la 25 februarie 1991, la Espoo (Finlanda) a fost adoptata, sub auspiciile ONU. Conventia referitoare la evaluarea impactului asupra mediului n context transfrontalier. a nivelul U.E. (CEE), la 27 iunie 1985 s-a adoptat Directiva nr. 337, privind evaluarea consecintelor proiectelor publice si private asupra mediului. Prin natura sa, studiul de impact nu este, n primul rnd, o regula de fond, ci una de forma, special protejata. Este, mai degraba, cum se sustine n literatura franceza, o simpla regula ordinara de procedura administrativa, necontencioasa dar cu un continut obligatoriu. Sub aspectul continutului minimal, sunt avute n vedere patru elemente principale: a) analiza starii initiale a locului si mediului sau (inventarul a ceea ce exista); b) evaluarea efectelor posibile ale proiectului asupra mediului; c) justificarea economico-sociala si a oportunitatii acestuia pentru parti; d) masurile menite sa compenseze si sa limiteze vatamarile, care pot fi completate cu cerinte suplimentare prin dispozitiile speciale ale unor acte normative. Pe aceasta din urma cale, se pot amplifica si diversifica, ori, eventual, preciza exigentele studiului de impact. Ca atare, evaluarea impactului ecologic este un mecanism care ofera autoritatilor competente posibilitatea sa adopte o decizie determinata de informatii asupra repercursiunilor ecologice ale activitatii n cauza; pe aceasta cale are loc o evidenta mbunatatire a rezolutiei finale. Cine efectueaza studiul de impact? Introducerea procedurii a nascut o noua piata, din ce n ce mai bogata. n privinta celui care efectueaza studiul pot fi ntlnite trei situatii: a) efectuarea studiului de impact de un organism public, oficial recunoscut; b) monopolul autoritatilor publice; c) organisme ori specialisti independenti, abilitati de stat sa realizeze asemenea studii. Juridicitatea studiului de impact decurge din faptul ca acesta poate fi contestat si deci poate genera un contencios. Astfel, poate fi contestat: a) mai nti, de administratie n urma controlului efectuat, fie prin elaborarea unui ghid al instrumentarii, fie prin instruirea obligativitatii unui aviz asupra studiului; b) de catre public (n virtutea solidaritatii ecologice: teritoriale si integritatii), ceea ce presupune accesul la document si consultarea cu cetatenii;

c) de judecator, pe calea controlului jurisdictional. n tarile n care s-a dezvoltat, procedura studiului de impact ecologic este nsotita de un contencios din ce n ce mai bogat. Instanta poate dispune anularea studiului, de exemplu pentru lipsa publicitatii ori pentru insuficienta acestuia. Se constata, totusi, o anumita rezerva a judecatorului n evaluarea elementelor stiintifice, aceasta reducndu-se, de obicei, la identificarea existentei celor patru elemente ale continutului minimal obligatoriu. Cerinte de legalitate a studiului de impact. O prima cerinta de acest gen o constituie publicitatea sa. Dupa cum se stie, n mod traditional, conditiile privind publicitatea actului administrativ sunt indiferente legalitatii si validitatii acestuia, interesnd numai opozabilitatea sa. Totusi, publicitatea constituie o garantie mai ales n privinta continutului si necesitatii studiului de impact. De aceea, n unele tari, pe cale legislativa ori pe cea a practicii judiciare, publicitatea a fost considerata ca un element esential al legalitatii actului administrativ. O alta problema de acest gen o constituie cea a controlului studiului de impact de catre administratie. Solutia optima n acest sens ar fi aceea ca studiul sa fie realizat de o autoritate impartiala, un expert ori un organism public. Totusi, n conditiile n care acest lucru ramne un deziderat, de regula ministerului de resort i se acorda un drept de aviz obligatoriu, n conditii date. Consecintele absentei studiului de impact. Conform directivei CEE din 27 iunie 1985, controlul realizarii acestuia este asigurat prin procedura de transmitere obligatorie catre administratia publica. Dar aceasta masura s-a dovedit insuficienta n practica. n consecinta, legislatiile europene nationale au prevazut sanctiuni riguroase pentru absenta studiului de impact la baza autorizatiei administrative, mergnd pna la suspendarea din oficiu a executarii acesteia. n dreptul romnesc, absenta studiului de impact, n cazul obligativitatii acestuia, conduce la anularea autorizatiei si/sau acordului de mediu. . 3.2. PROCEDURA AUTORIZRII sI STUDIULUI DE IMPACT N ROMNIA Reglementarea autorizarii si studiului de impact n Romnia anterioara Legii nr. 137/1995 Dupa 1990, prin ordine si decizii ale ministerului de resort s-au stabilit, ca acte administrative, acordul si autorizatia de mediu n studiul de impact ca element al documentatiei de fundamentare a acestora. Acordul de mediu (reglementat prin Ordinul nr. 170/1.11.1990 al Ministerului Mediului si Decizia nr. 113 din 26.11.1990 privind aprobarea normativului de continut pentru obtinerea acordului de mediu) era considerat actul tehnico-juridic necesar pentru evaluarea incidentelor asupra mediului pe care le pot avea lucrarile sau activitatile n stare de proiect. procedura de emitere cuprindea depunerea de catre proiectantul general a documentatiei formate din: extras din documentatia tehnica de investitii, studiul de impact, avize (dupa caz, din partea autoritatilor pentru ape, silvice etc.) si accepte (din partea detinatorilor de terenuri, tertilor pentru diverse cooperari) si eliberarea acordului, dupa caz, de agentia de supraveghere si protectie a mediului ori de Departamentul mediului, al ministerului de resort. Sub raportul continutului, acordul se referea la:

a) parametrii constructivi si functionali, pentru toti factorii de mediu, aferenti lucrarilor propuse sa se realizeze si b) conditii de evacuare a noxelor n raport cu admisibilitatea acestora n factori de mediu. ntr-o asemenea perspectiva, studiul de impact se constituia ntr-un element al documentatiei tehnice necesare pentru obtinerea acordului de mediu. Acesta era obligatoriu pentru activitatile prevazute expres pe lista stabilita de ministerul de resort, cuprinznd 11 domenii de activitate. Studiile de impact se ntocmeau, prin grija proiectantului si "prin comanda" la Institutul de Cercetari pentru Ingineria Mediului. Autorizatia pentru mediu (reglementata prin Ordinul nr. 437 din 17.07.1991 al Ministerului Mediului) era considerata actul legal, tehnico-juridic care reglementeaza din punctul de vedere al protectiei mediului functionarea tuturor obiectivelor si desfasurarea tuturor activitatilor. Era obligatorie pentru toate activitatile si obiectivele Competenta de emitere, modificare ori suspendare apartinea agentiilor de supraveghere si protectie a mediului judetene si a municipiului Bucuresti, iar retragerea sa se efectua de ministerul de resort. ntr-o atare perspectiva, se poate constata ca, desi nu exista o baza legala precisa si completa, pe calea unor acte ministeriale a fost instituita o procedura de evaluare a incidentelor obiectivelor economico-sociale asupra mediului n doua etape: a) o data, n faza de proiect, pe calea acordului de mediu; b) apei, la momentul nceperii activitatii respective, sub forma autorizatiei de functionare. Monopolul ntregului proces de evaluare si autorizare apartinea Ministerului Mediului si organismelor din sistemul sau, fapt care a corespuns, unei anumite conceptii, planificante si hipercentralizante asupra vietii economico-sociale. Procedura actuala de autorizare a activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului. n conditiile legii protectiei mediului, nr. 137/1995[2] autorizarea activitatilor economicosociale cu impact asupra mediului se face prin intermediul a doua categorii de acte administrative: a) acordul de mediu si b) autorizatia de mediu Ele fac parte din categoria actelor administrative individuale, prin care se stabilesc drepturi si/sau obligatii determinate pentru subiectul caruia i se adreseaza. Sunt "autorizatii libere", n sensul ca, fiind emise n baza unui drept de apreciere al autoritatilor publice de mediu, au prin definitie, un caracter precar si revocabil. Acordul de mediu este definit de lege drept actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite conditiile de realizare a unui proiect sau a unei activitati din punct de vedere al impactului asupra mediului. n privinta cmpului de aplicare, acordul este obligatoriu pentru investitii noi, modificarea celor existente si pentru activitatile expres prevazute n anexa nr. II a Legii protectiei mediului. Este vorba de activitati apartinnd a 8 domenii (transporturi, energie, constructii hidrotehnice, eliminarea deseurilor, ambalajelor si recipientelor, apararea nationala, sport, turism, agrement, industrie, alte

lucrari sau instalatii) care, prin natura lor n raport cu anumiti parametri tehnico-functionali prezinta un pericol potential pentru mediu. Lista activitatilor care se supun procedurii de evaluare a impactului pentru obtinerea acordului si/sau autorizatiei de mediu se completeaza de catre autoritatea centrala pentru protectia mediului ca orice activitate noua, necunoscuta la data ntocmirii listei. Pentru alte activitati dect cele enumerate mai sus, autoritatea competenta pentru protectia mediului va stabili daca aceste activitati pot avea un impact deosebit asupra mediului. n acest scop, va folosi unele criterii de selectie, cum sunt: caracteristicile proiectului sau activitatii (ca dimensiunea proiectului, utilizarea resurselor naturale, generarea de deseuri, poluarea si tulburarea vecinitatii, riscul de accidente etc.); amplasarea proiectului sau a activitatii (lundu-se n considerare sensibilitatea zonelor geografice posibil a fi afectate prin investitia proiectata, n special n ceea ce priveste: utilizarea actuala a terenului; disponibilitatea relativa, calitatea si capacitatea de regenerare a resurselor naturale din zona; capacitatea mediului natural de asimilare noxelor, acordnd atentie deosebita zonelor umede, zonelor de coasta, zonelor montane sau forestiere, rezervatiilor si parcurilor naturale, zonelor protejate prin lege, celor n care normele n vigoare existente sau propuse pentru protectia mediului); calitatea factorilor de mediu, evaluarea impactului produs asupra mediului. Dupa cum se poate observa, legea romna utilizeaza sistemul listei pozitive, n sensul mentionarii activitatilor care sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru liberarea acordului si/sau autorizatiei de mediu, restul nefiind supuse unei atare cerinte. Autorizatia de mediu este obligatorie la punerea n functiune a obiectivelor noi care au acord de mediu (lista activitatilor pentru care este obligatorie obtinerea autorizatiei de mediu fiind cuprinsa n anexa nr. 2 a Ordinului nr. 125/1996). Activitatile care nu implica lucrari de constructii-montaj necesita numai autorizatie de mediu, cu exceptia defrisarilor de vegetatie forestiera din afara fondului forestier si importul si exportul plantelor si animalelor din fauna si flora spontana. Definitia legala o caracterizeaza ca fiind actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite conditiile si parametrii de functionare, pentru activitatile existente si pentru cele noi, pe baza acordului de mediu. Acordul si/sau autorizatia de mediu au un caracter exclusiv, n sensul ca prin procedura lor de eliberare se realizeaza o coordonare si o sinteza prealabila a tuturor celorlalte avize (legea prevaznd ca ele se elibereaza dupa obtinerea tuturor celorlalte avize necesare).[3] Suntem n fata unor "avize conforme", n sensul ca acestea trebuie cerute de organul care emite acordul si/sau autorizatia de mediu, iar opiniile pe care le contin sunt obligatorii. Ca si studiul de impact, "avizele necesare" nu constituie acte administrative de sine-statatoare, ci doar operatiuni administrative foarte importante. Ele conditioneaza legalitatea acordului si autorizatiei de mediu, iar nu existenta acestora. Conform art. 9 alin. nr. 3 din Legea nr. 137/1995, acordul sau autorizatia de mediu nu se emite n cazul n care nici o varianta de proiect sau de program de conformare nu prevede eliminarea efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele si la reglementarile n vigoare. n privinta competentei de eliberare, aceasta apartine, n functie de natura activitatii cu impact asupra mediului, ministerul de resort sau agentiei judetene de protectie a mediului competenta teritorial. Acordul si autorizatia de mediu privind instalatiile cu risc nuclear major centrale nuclearo-electrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear si depozite finale de combustibil nuclear ars, se emit de catre Guvern.

n baza celor doua acte administrative, titularul dobndeste dreptul de a realiza proiectul sau desfasura activitatea respectiva. ntotdeauna autorizatiile sunt eliberate sub rezerva drepturilor tertilor si nu creeaza dreptul cstigat de a polua. Poluatorul trebuie sa-si asume raspunderea civila si penala a actelor sale si nu se va putea adaposti n spatele autorizatiei administrative care i-a fost eliberata pentru a se justifica n privinta unei vatamari a drepturilor tertilor. n sfrsit, acestea sunt eliberate sub controlul instantelor de contencios administrativ, singurele care pot sa judece activitatea administratiei. Valabilitatea acordului si autorizatiei de mediu. Valabilitatea celor doua categorii de acte administrative este de maximum 5 ani (art. 9 alin. 2 din Legea nr. 137/1995). ntre aceste limite, termenul de valabilitate este stabilit n raport de datele concrete ale obiectivului si este precizat n acord sau, dupa caz, n autorizatie. Spre deosebire de aceste prevederi ale legii romne, n unele legislatii occidentale (cea franceza, de exemplu), acest tip de autorizatii administrative sunt eliberate, n general, fara durata de valabilitate, ele putnd fi modificate mai ales pentru a se tine seama de tehnicile, exigentele ori reglementarile noi. Revizuirea acordului si autorizatiei de mediu. Conform legii, acordul si autorizatia de mediu pot fi revizuite n urmatoarele cazuri: a) daca apar elemente noi, necunoscute la data emiterii; b) n cazul rennoirii acestora (cnd se poate cere si cere si refacerea raportului privind studiul de impact asupra mediului). Cu ocazia revizuirii sunt supuse reevaluarii practic toate elementele acestor acte administrative, inclusiv termenul de valabilitate. Suspendarea. Acordul sau autorizatia de mediu se suspenda pentru neconformarea cu prevederile precizate n acestea. Procedura de suspendare presupune o somatie prealabila, cu termen, iar aceasta stare se mentine pna la eliminarea cauzelor care au determinat suspendarea, dar nu mai mult de 6 luni. Dupa expirarea termenului de suspendare, autoritatile pentru protectia mediului pot dispune, dupa caz, fie oprirea executiei proiectului sau ncetarea activitatii, fie, respectiv, continuarea lor n noile conditii (art. 10 alin. 2 si 3 din Legea nr. 137/1995). Procedura de evaluare a impactului asupra mediului. nteleasa ca etapa preliminara si absolut necesara a autorizarii, aceasta procedura cunoaste mai multe faze de derulare, dupa cum urmeaza: a) faza preliminara; b) faza propriu-zisa; c) faza de analiza si validare.

Organizarea si decizia asupra aplicarii fazelor procedurii apartin autoritatii pentru protectia mediului. Dupa cererea, nsotita de descrierea proiectului, adresata de catre titularul proiectului sau al activitatii autoritatilor pentru protectia mediului, urmeaza operatia de ncadrare a actiunii propuse n tipurile de activitati care se supun sau nu studiului de impact asupra mediului. Concertarea intereselor n prezenta se realizeaza prin analiza scopului actiunii propuse, cu participarea autoritatii pentru protectia mediului, a titularului, a unor experti si reprezentanti ai administratiei publice locale care pot fi afectati de modificarile de mediu de punerea n aplicare a acesteia (art. 11 lit. c din Legea protectiei mediului). Competenta de coordonare a autoritatii de mediu se exprima prin dreptul si obligatia acesteia de a ntocmi ndrumarul cu probleme care trebuie urmarite n raportul privind studiul de impact asupra mediului, care va fi comunicat titularului o data cu lista celorlalte avize necesare sa fie obtinute. Regimul studiului de impact ecologic. Dupa stabilirea obiectivelor studiul de impact, n conditiile precizate mai sus, acesta se realizeaza prin unitati specializate ori persoane fizice sau juridice atestate, cheltuielile prilejuite de aceasta operatie fiind suportate, n toate cazurile, de titularul proiectului sau activitatii (art. 12 alin. 2). [4] n ntelesul Legii nr. 137/1995, evaluarea impactului asupra mediului reprezinta "cuantificarea efectelor activitatii umane si a proceselor naturale asupra mediului, a sanatatii si securitatii omului, precum si a bunurilor de orice fel". n privinta continutului, raportul privind studiul de impact trebuie sa tina seama de toate variantele, inclusiv de cea de renuntare la actiunea propusa. Dupa prezentarea raportului de catre titularul proiectului sau al activitatii, autoritatea pentru protectia mediului, n baza unei analize preliminare, poate sa accepte studiul de impact ori sa dispuna motivat refacerea acestuia. Odata acceptat, documentul intra ntr-o noua faza a elaborarii sale, care consta n aducerea la cunostinta si dezbaterea sa publica, urmate de consemnarea observatiilor si concluziilor rezultate. Este o aplicare specifica a principiului consultarii si participarii publicului la adoptarea deciziilor privind mediul. n urma acestor operatii si pe baza formei ultime a raportului studiului de impact, autoritatea de mediu va lua decizia finala, care va fi facuta publica si motivata pe baza celor constatate. Eliberarea sau respingerea motivata a acordului sau autorizatiei trebuie sa aiba loc n maximum 30 de zile de la decizia finala. Publicitatea procedurii de autorizare. Art. 12 din Legea protectiei mediului consacra principiul potrivit caruia procedura de autorizare este publica. n acest scop, autoritatea pentru protectia mediului trebuie sa asigure mediatizarea proiectelor si activitatilor pentru care se cere acord sau autorizatie si a studiilor de impact, precum si dezbaterea publica. Situatiile tranzitorii. n cazul activitatilor existente, cererea de autorizatie este obligatorie n termen de un an de la intrarea n vigoare a noii legi a protectiei mediului. Pentru cele care nu ntrunesc conditiile de autorizare, autoritatea

pentru protectia mediului dispune efectuarea bilantului de mediu si stabileste programul pentru conformare de comun acord cu titularul care trebuie sa prevada eliminarea efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele si reglementarile n vigoare. Dupa expirarea fiecarui termen acordat, n caz de neconformare, autoritatea de mediu dispune ncetarea activitatii respective, decizia sa fiind executorie. 3.3. SCHIMBAREA DESTINAIEI SAU A PROPRIETARULUI INVESTIIEI n cazurile speciale de schimbare a destinatiei sau a proprietarului investitiei, precum si la ncetarea activitatilor generatoare de impact asupra mediului, este obligatoriu asigurarea efectuarii bilantului de mediu de catre fostul proprietar, n scopul stabilirii obligatiilor privind refacerea calitatii mediului n zona de impact a activitatii respective. Conform definitiei legale,bilantul de mediu reprezinta procedura de a obtine informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor negative cumulate (anterioare si anticipate), care face parte din actiunea de evaluarea impactului asupra mediului. Autoritatea competenta pentru protectia mediului revizuieste bilantul de mediu, stabileste programul pentru conformare (plan de masuri cuprinznd etape care trebuie parcurse la intervale de timp precizate prin prevederile autorizatiei de mediu, de catre autoritatea competenta n scopul respectarii reglementarilor privind protectia mediului), iar fostul proprietar negociaza cu noul proprietar asumarea unor obligatii anterioare si compensatiile de care va beneficia prin aplicarea masurilor de protectie si reconstructie ecologica (art. 14 din legea-cadru). Prin modificarea Legii privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991 (pe calea Ordonantei de urgenta nr. 15/1997) s-a reglementat problema aspectelor viznd protectia mediului, n cadrul procesului de privatizare. Astfel, potrivit art. 65 din lege (din cadrul Capitolului IX "Obiective de mediu minime acceptate") Fondul Proprietatii de Stat (FPS) are obligatia, n situatia n care transferul dreptului de proprietate creeaza pentru cumparator o obligatie de conformare la cerintele de protectia mediului, de a include n oferta de vnzare de actiuni sau de parti sociale obiectivele de mediu minim acceptate reprezinta un set de obiective stabilite de autoritatea de mediu competenta, n baza unui bilant de mediu realizat anterior formularii ofertei de vnzare; OMMA se stabilesc prin luarea n considerare a obiectivelor cantitative minime de mediu si a duratei maxime admisibile pentru realizarea programului de conformare cu cerintele de mediu, precum si cu alte cerinte ce pot fi identificate de autoritatea de mediu competenta (art. 2). n cazul vnzarii de actiuni sau de parti sociale FPS va include n contractul de vnzarecumparare o clauza prin care cumparatorul se obliga sa ndeplineasca OMMA, cu precizarea ca aceasta cerinta se aplica numai n situatia n care prin acelasi contract se transmite dreptul de proprietate asupra unui pachet de actiuni sau asupra unor parti sociale reprezentnd mai mult de jumatate din totalul drepturilor de vot n adunarea generala a actionarilor, (asociatilor, unei persoane sau unui grup de persoane).Totusi obiectivele... vor fi incluse si n contractele de vnzare-cumparare care au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra activelor, daca aceste active fac parte sau au facut parte dintr-un ansamblu realiznd o activitate calificata, potrivit legislatiei de mediu n vigoare, ca activitate cu impact negativ asupra mediului. Totodata, FPS poate conveni cu investitorul ca acesta sa constituie o garantie pentru OMMA, precum si pentru situatiile n care, ulterior cumpararii unui pachet de actiuni sau a unor parti sociale, apar situatii ce angajeaza raspunderea patrimoniala a investitorului, n legatura cu protectia mediului. Aspectele legate de obiectivele de mediu minim acceptate, limitele valorice si modul de utilizare a garantiilor depuse de cumparator, categoriile de activitati economice pentru care exista

obligativitate ndeplinirii acestor cerinte, accesul la informatiile din bilantul de mediu etc. fac obiectul normelor metodologice. Controlul studiului de impact ecologic. Instantele de contencios administrativ pot examina legalitatea studiului de impact numai cu ocazia contestarii actelor administrative (acordului sau autorizatiei de mediu) care se bazeaza pe un astfel de document. Este vorba deci despre un element al documentatiei tehnice constituind o formalitate substantiala, orice eroare sau ilegalitate care afecteaza studiul de impact reprezentnd un viciu de procedura care antreneaza anularea actului atacat. Dar aprecierea regularitatii unui studiu de impact poate privi att dimensiunea formala, ct si continutul propriu-zis al acestuia. n privinta aspectului formal, n practica occidentala, instantele sunt mai putin exigente n ceea ce priveste regularitatea formala a studiului, fiind suficienta ntrunirea celor patru elemente fundamentale, indiferent de prezentarea lor. Referitor la continutul studiului, important este ca acesta sa respecte principiul proportionalitatii (adica daca continutul sau este n relatie cu importanta proiectului ori activitatii si incidentele lor asupra mediului), sa fie complet si serios (lucru apreciat n functie de importanta lucrarilor, natura si amploarea efectelor previzibile asupra mediului). Legea romna stabileste, ca o cerinta de valabilitate a acordului si autorizatiei de mediu, faptul ca studiul de impact sa prevada eliminarea efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele si reglementarile n vigoare (art. 9). n alta ordine de idei, studiul de impact este supus unei analize preliminare de catre autoritatea pentru protectia mediului, n urma careia poate fi acceptat sau se poate dispune refacerea motivata a acestuia. Raspunderea privind studiul de impact. n aceasta privinta, Legea protectiei mediului se limiteaza sa precizeze ca raspunderea pentru realitatea informatiilor furnizate privind actiunea propusa revine titularului, iar pentru corectitudinea raportului studiului de impact, executantului acestuia. Din acest punct de vedere, trebuie sa distingem ntre raspunderea titularului proiectului sau activitatii n cauza, raspunderea executantului studiului de impact si, respectiv, cea a administratiei. 3.4. ELIBERAREA ACORDULUI DE MEDIU FARA STUDIU DE IMPACT n cazul activitatilor economice si sociale care nu necesita studiu de impact, autoritatea teritoriala pentru protectia mediului, mpreuna cu titularul proiectului si cu un colectiv de analiza tehnica format din reprezentanti ai administratiei publice locale si ai organelor emitente ale avizelor prealabile necesare eliberarii acordului de mediu, analizeaza scopul obiectivului sau al activitatii si stabilesc daca proiectul trebuie sa fie supus unor conditii si reguli speciale de protectie a mediului. Daca raspunsul este afirmativ, se ntocmeste ndrumarul cu problemele rezultate n urma analizei si l comunica titularului, o data cu lista celorlalte avize necesare emiterii acordului de mediu. Urmeaza prezentarea de catre titularul proiectului la autoritatea teritoriala pentru protectia mediului a memoriului tehnic si avizelor necesare eliberarii acordului de mediu. Dupa consemnarea si analiza observatiilor publicului, autoritatea teritoriala pentru protectia mediului poate dispune, dupa caz, refacerea, completarea sau respingerea documentelor. Decizia finala privind emiterea acordului de mediu se face publica prin afisare la sediul organismului. Aceasta poate fi contestata n termen de 30 de zile de la afisare, la expirarea caruia se elibereaza acordul de mediu, sau se respinge motivat.

3.6. AUDITUL DE MEDIU (ECOAUDITUL) Auditul de mediu reprezinta un instrument de gestiune a unei ntreprinderi, constnd ntr-o evaluare sistematica, periodica si obiectiva a performantei sistemelor de gestiune si echipamentelor, n scopul supravegherii incidentelor activitatilor industriale asupra mediului. Aceasta evaluare are doua principale functii pentru oricare ntreprindere: a) girarea sitului si patrimoniului sau ca un bun "tata de familie", n sensul eliminarii factorilor de risc, a oricarei poluari excesive; b) a dispune de un instrument intern de comunicare si informare pentru a sensibiliza personalul, dar si a permite aprecierea raportului ntreprinderii cu exteriorul. Auditul de mediu nu se substituie studiului de impact, studiilor de pericol, studiului de siguranta ori altor proceduri administrative. Reglementarile comunitare europene confera auditului de mediu un rol tot mai integrat n cadrul gestiunii generale a ntreprinderilor, dintr-un ndoit punct de vedere: nevoia industriei si preocuparea sa de a dispune de un instrument de gestiune interna si, respectiv, cererea din partea publicului de a i se oferi o informatie ct mai valida. Legea nr. 137/1995 l prevede sun denumirea de "bilant de mediu", definit ca procedura de a obtine informatii asupra cauzelor si cerintelor efectelor negative cumulate anterioare si anticipate, care face parte din actiunea de evaluare a impactului asupra mediului. Implantarea activitatilor. Reprezentnd una dintre cele mai vechi metode preventive ndreptate mpotriva poluarilor si vatamarilor pe care le pot genera unele activitati, consta n cantonarea activitatilor ntr-un loc anume desemnat, suficient de departe de zonele locuite ori mediile ocrotite. Astfel, se instituie reguli speciale referitoare la amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale si industriale si a altor obiective si activitati (art. 60 lit. b din Legea nr. 137/1995, completat cu Norme de igiena privind mediul de viata a populatiei, stabilite prin Ordinul nr. 536/1997 al ministrului sanatatii).