Fuior Ioan Ovidiu Clasa a XII-a C

EFECTUL COMPTON
Arthur Holly Compton (1892-1962), fizician american, a facut in 1923 publica in lucrarea sa "Radiatii secundare produse de catre radiatiile X" descoperirea sa. El a fost rasplatit pentru aceasta de catre Academia Americana de Arte si Stiinte cu Medalia de Aur Rumford. De asemenea, a impartit Premiul Nobel al anului 1927 impreuna cu Ch. Th. Rees Wilson. Independent de el, in acelasi timp, chimio-fizicianul Peter Debye, a facut aceeasi descoperire. Iar aceasta descoperire a purtat numele de efect Compton.

Variatia lungimii de unda a fotonului

Un fascicul ingust de radiatii X, cu lungimea de unda cunoscuta cade pe un bloc de grafit care imprastie radiatiile incidente in toate directiile. Cu ajutorul unui spectometru Rntgen, pentru diferite unghiuri de imprastiere q , Compton a constatat ca, pe langa radiatiile cu lungimea de unda egala cu a radiatiilor incidente, mai exista si o alta radiatie, cu o lungime de unda mai mare. Acest fenomen a fost numit efect Compton. Efectul Compton nu poate fi explicat cu ajutorul teoriei ondulatorii. Conform acestei teorii, radiatiile electromagnetice imprastiate ar avea aceeasi lungime de unda ca si radiatiile incidente. Radiatiile electromagetice ar trebui sa produca electronilor din materialul imprastietor oscilatii fortate cu aceeasi frecventa ca si a radiatiilor incidente. Electronii aflati in circulatie ar trebui sa radieze unde electromagnetice cu frecventa egala cu a miscarii oscilatorii, deci aceeasi cu a radiatiilor incidente. Explicarea acestui efect a fost data de catre Compton pe baza interactiunii dintre un foton si un electron al substantei imprastietoare. Daca notam cu n 0 frecventa fotonului incident si cu n frecventa fotonului imprastiat sub unghiul q , pe baza legii conservarii energiei scriem: hn 0 = hn + Ec + L unde hn 0 este energia fotonului incidenthn este energia fotonului imprastiat Ec energia cinetica a electronului presupus initial in repaus L lucrul mecanic de iesire a electronului din materialul imprastietor

Fuior Ioan Ovidiu Clasa a XII-a C

Tinand seama ca energia fotonului incident este mult mai mare decat lucrul mecanic de iesire (in experientele lui Compton energia fotonului incident era de aproximativ 1550 ori mai mare decat lucrul de iesire), in relatia anterioara termenul L poate fi neglijat, ca si cum am presupune ca electronul ar fi liber. Electronii atomilor usori ai paturii periferice a unui atom greu pot fi aproximati ca electroni liberi. Considerand ciocnirea foton-electron ca o ciocnire elastica, impunem respectarea legilor de conservare a energiei si impulsului. Introducand in relatia anterioaea L=0 si Ec=mc2m0c2 (potrivit teoriei relativitatii), se obtine: hn 0= hn + mc2 - m0c2 sau mc2 = h(n 0- n ) + m0c2 relatii ce exprima conservarea impulsului. In final, din aceste relatii Compton a ajuns la formula D l = 2L sin2(q /2) unde L =h/(m0c) se numeste lungimea de unda Compton. Analiza ultimei ecuatii obtinute, care reprezinta variatia lungimii de unda a unui foton la interactiunea cu un electron liber in repaus, conduce la urmatoarele interpretari: a. variatia lungimii de unda (D l ) este independenta de natura substantei imprastietoare; in expresia ei intra numai constantele universale h, c, m0; b. variatia lungimii de unda se schimba odata cu unghiul de imprastiere, luand valorile extreme 0 (pt q =0) si 2L (pt q =180o). Aceste proprietati au fost in primul rand stabilite experimental. Explicarea lor cu ajutorul acestei relatii, dedusa din ipoteza fotonica a luminii, constituie inca o dovada a valabilitatii acestei ipoteze. Cand particula cu care interactioneaza fotonul este un electron, lungimea de unda Compton are valoarea L =2,426 pm. Pentru alte particule, cu mase mai mari decat cea a electronului, lungimea de unda Compton (si odata cu ea si D l ) ia valori foarte mici, de cele mai multe ori neglijabile in raport cu lungimea de unda a radiatiilor incidente.

Electronul de recul
Alaturi de radiatia electromagnetica imprastiata cu lungimea de unda marita, in timpul producerii efectului Compton, apare si electronul de recul, caruia ne propunem sa-i determinam energia cinetica. Scriem energia cinetica a electronului sub forma cunoscuta din teoria relativitatii si facem uz de relatia variatiei lungimii de unda. In acest fel, obtinem pentru energia cinetica a electronului de recul expresia:

Fuior Ioan Ovidiu Clasa a XII-a C

Ec = (hc / l 0) . {[2L sin2(q /2)] / [l 0 + 2L sin2(q /2)]} Energia cinetica a electronului de recul depinde deci de lungimea de unda a fotonului incident l 0 si de unghiul de imprastiere a fotonului. Faptele experimentale legate de efectele fotoelectric si compton au contribuit la fundamentarea teoriei corpusculare (fotonice) a luminii. Desi aceasta teorie complementara a cunoscut succese spectaculoase in explicarea acestor fenomene, nu s-a renuntat la teoria ondulatorie prin care se pot interpreta corect interferenta, difractia si polarizarea luminii. A aparut, in mod evident, intrebarea: ce este lumina, unda sau corpuscul? Raspunsul la aceasta intrebare se gaseste in urmatoarea afirmatie a lui A. Einstein: "este mult mai probabil sa spunem ca lumina are atat caracter ondulatoriu cat si corpuscular". Astazi acest raspuns este depasit. Din punct de vedere macroscopic lumina si, in general, radiatia electromagnetica este o unda. Microscopic, lumina este un ansamblu de particule cuantice, care nu sunt nici unde, nici corpusculi, ci obiecte radical diferite de cele clasice.

Bibliografie:

manual de clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica 1996 manual de clasa a XII-a, Editura Plus 2002 Internet: http://www.nobel.se/physics/laureates/1927/compton-bio.html (informatii biografice)