S1: - strofa tema a poeziei cuprinde cugetari si aforisme - versurile se grupeaza doua cate doua in patru distihuri - primele

versuri "Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine"sunt o meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de "rau". - totul e pus sub semnul zadarniciei "Ce e val, ca valul trece" - "Nu spera si nu ai teama" geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omenesti ale "sperantei " si "temerii" si sa se distanteze fata de lumea inconjuratoare ,asemenea "Luceafarului": "De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece", "rece" avand sensul de nepasator, indiferent - "cuvintele "vreme" si "toate" sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze.

S2: - incepe cu o imagine a cunoasterii empirice, prin simturi: "Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe...".Verbul "trec" sugereaza efemeritatea a tot ce ne inconjoara. - empirismul este ilustrat de cuvintele "suna" si "asculte" ("Si ar sta sa le asculte ?..."). Interogatia retorica este refuzul unei astfel de cercetari empirice a intregului, care se incearca prin repetarea pronumelui "multe". - Lumea ce ne inconjoara fiind efemera, trecatoare, iar cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere "Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, ".

S3: -"Recea cumpan-a gandirii" metafora saraca, ampla, sugereaza ratiunea, care refuza iluzia fericirii "masca fericirii " si subliniaza desertaciunea ei. - "Ce din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate ;" temporalitatea este redusa la "clipa", accentuand si mai mult faptul ca fericirea este trecatoare. -"Toate-s vechi si noua toate"; statornicul se manifesta in efemer luand mereu alte masti. S4: -"Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui" Eminescu introduce motivul lumii ca teatru, larg raspandita in filosofia antica hindusa. Fiind un "teatru" lumea si viata nu trebuie sa ne amageasca - "Tu in petreci in tine" omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare."petrecerea" din sufletul geniului contrasteaza cu plansul si cearta omului comun, judecat dintro perspectiva shopenhaueriana pesimista. - privind acest "teatru", omul superior va putea sa disocieze "binele" de "rau", ca un adevarat critic al actorilor.

S5: - " Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete,/.../ In prezent le-avem pe toate," sugereaza faptul ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar o conventie. De fapt, noi traim intr-un prezent etern, care inglobeaza totul (idee preluata de Shopenhauer de la Sfantul Augustin ). - prezentul este singura forma concreta a existentei.

S6: - "Caci acelorasi mijloace/ Se supun cate exista" esenta lumii este aceeasi, desi manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga s-o cunoasca omul de geniu. S7, S8, S9: - Eminescu apeleaza la mijloacele satirei, antiteza shopenhaueriana dintre geniu si oamenii de rand devenind si mai clara. - "misei" si "natarai" sunt cei ce nu au idealuri, ci doar scopuri imediat; omul de geniu nu trebuie "sa li se prinda lor tovaras". - ultimul vers "Ce e val, ca valul trece" impune in strofa urmatoare existenta unor imagini acvatice "cantec de sirena", "lucii mreje", "varteje" sugerand faptul ca lumea este la fel de schimbatoare ca si marea. - versurile "Tu pe-alaturi te strecoara,/ Nu baga nici chiar de seama.../ ", "De te-ating, sa feri in laturi/ De hulesc, sa taci din gura.../ ", "Ca sa nu-ndragesti nimica,/ Tu ramai la toate rece."refuzul total de a se reintegra in lumea inconjuratoare.

S10: - reia versurile din prima strofa, insa in ordine inversa, constituind axiome. - "Glosa" seamana cu o demonstratie matematica.

Inc din prima strof , considerat strofa-tem a poeziei, unde verbele sunt puse la "prezentul etern", cititorul intr n contact cu aceste adev ruri general-valabile, exprimate lapidar n versuri grupate dou cte dou . Ca i n alte poezii - Scrisoarea I, Od (n metru antic), Revedere -, poetul mediteaz asupra perisabilit ii timpului: "Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi i nou toate", repeti ia cuvintelor "vreme", "toate" i antinomia termenilor "vechi" - "nou " sugernd tocmai aceast idee. Cea de-a doua strof con ine codul de reguli i sfaturi de provenien stoic . De aici rezult c pentru om cel mai important lucru este s se cunoasc pe sine i s nu se lase purtat de valurile n el toare ale fericirii efemere. Dar pentru aceasta drumul vie ii trebuie mereu luminat de ra iune, de "Recea cump n-a gndirii", numai a a putndu-se evita orice deziluzie. In strofa a patra apare lumea ca teatru, motiv preluat de Eminescu din filosofia antic hindus i care mai poate fi urm rit n opera unor scriitori din literatura universal : Lope de Vega, Calderon de la Barca, Shake-speare. In ceea ce prive te stilul, acesta se caracterizeaz prin limpezime i armonie. Claritatea reiese tocmai din simplitatea limbajului. Poetul apeleaz la epitete, simboluri, metafore (ra iunea devine "cump n ", viitorul i trecutul - pagini ale aceleia i file), numai cnd inten ioneaz s releve n mod deosebit o idee. Maximele cuprinse n Gloss sunt exprimate n cuvinte i expresii populare: "Ce e val, ca valul trece", "Tu te-n-treab i socoate", "Tu n col petreci n tine". Referitor la alc tuirea strofelor, remarc m c sunt compuse din cte opt versuri, iar cele dinti, fiecare dintre ele, devin concluzii pentru celelalte strofe. Ritmul trohaic, accentuat n versurile-sentin , nt re te impresia de neclintire a adev rurilor filosofice.