Sunteți pe pagina 1din 19

SOCIOLOGIA EDUCATIEI

ESEU

COMPORTAMENTUL ANTISOCIAL SI VIOLENTA

Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este violenta. Ea ne evoca in minte moarte, tortura, masacre, razboi, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare si genocid. Intr-un registru mai putin dramatic, ne gandim la lipsa de civilizatie , insulte si injurii, nepolitete si atitudini nerespectuoase. Cu toate ca e un fenomen atat de cunoscut, nu e usor sa ajungem la o definitie satisfacatoare si in acelasi timp consensuala. Unii evoca in mod spontan folosirea fortei si se focalizeaza asupra vatamarilor fizice. . Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului si eficacitatea lor. Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind un viciu de consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane spre a o determina sa faca un anumit act juridic. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva altora. De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna). Alti sociologi burghezi, ca de pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor triburi sau popoare de catre altele . Marxismul recunoaste rolul violentei in istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar
2

arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt determinate in ultima analiza de conditiile economice. Desi violenta domestica e un fenomen care a insotit dintotdeauna construirea si dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiintelor juridice si sociale este de data recenta. Doar in ultimii 20 de ani, stiintele sociale si reglementarile legale internationale fac referinta la violenta domestica. Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut,ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii copilului. Este interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta, abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale. Principala functie a familiei si a parintelui izolat protejarea copiilor- este cel mai adesea neglijata in cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care raman in relatie cu un partener violent e : in momentele bune, el stie sa fie un tata bun, iar copiii au nevoie de amandoi parintii... Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut. In raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma punitiva. Cel care domina se bucura de o judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta, iar femeia supusa. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup social cu existenta privata, e guvernata de valorile, normele si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in
3

procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inculcate copiilor. Regulile morale pe care individul le achizitioneaza in familie in primul rand si care fac parte din procesul numit nasterea psihica a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate. Kant cristaliza conditiile necesare unei existente implinite ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima. Daca privim familia ca spatiu al satisfacerii nevoilor existentiale ale tuturor membrilor ei, e evidenta nevoia unei morale bazate pe cunoastere si dragoste care sa regleze relatiile intre membrii familiei. In absenta acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilatii comportamentale. Violenta in familie O gandire morala cu principii clare, cunoasterea si respectarea nevoilor umane in general si a nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, in special de catre toti membrii adulti, pot garanta calitatea vietii familiei. . Indiferent de forma pe care a luat-o manifestarea violentei, aparitia ei in relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul nu-mi place cum ti-ai aranjat parul sau nu-mi place cum te-ai imbracat va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, apare aici deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii. Existenta si nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrat, de catre cel care domina. In timp, variatiile care apar privesc gravitatea si perioada de timp a fazelor dintre incidente. Dupa cativa ani, incidentele pot fi tot mai
4

grave, iar faza remuscarilor, a insistentelor pentru iertare si impacare tot mai scurta, pana la absenta totala. In orice stat democratic, drepturile omului sunt legi pentru a caror respectare exista un aparat bine articulat si detinand depline puteri puse in slujba protejarii cetatenilor. Ignorarea prevederilor legale nu permite derogari de la obligativitatea fiecarui cetatean de respectare a lor. Drepturile omului reprezinta nevoile umane pentru o dezvoltare si functionare normala, implinita. De la Declaratia de Independenta a Statelor Unite, ce stipuleaza dreptul la fericire al fiecarui individ, si pana la legile care se regasesc la nivelul fiecarui stat si care protejeaza bunurile private ale individului, toate aceste reglementari alcatuind corpul drepturilor omului, la nivel national sau international, transforma in lege nevoile fiecaruia si, in acelasi timp, pun limite modalitatilor de implinire a lor astfel incat nici un individ sa nu sufere. In masura in care societatea are nevoie de indivizi eficienti, implicati social, ea are nevoie de indivizi ale caror nevoi de baza sa nu mai constituie o problema indivizi care sa poata functiona fericiti. Dar satisfactia unui individ nu este permisa daca realizarea ei se face in detrimentul celorlalti, caci egalitatea indivizilor, in drepturi si obligatii e o lege de baza in orice stat democratic. Violenta domestica, comparativ cu alte tipuri de violenta, are aspectele ei specifice, incriminate prin lege. Acestea sunt : accesul permanent al agresorului la victima. In spatiul privat al caminului nu exista locuri sigure, de adapostire si tocmai de aceea agresorul are contro total asupra victimei sau victimelor.Se evidentiaza aici un aspect de terorizare si de neputinta a victimelor. Desfasurarea previzibila a evenimentelor de violenta, in forma ciclica, cu episoade multiple, inevitabile si tot mai frecvente si severe in timp. Angrenarea intregului sistem al familiei. Toti membrii familiei violente devin victime -directe si indirecte- ale agresorului. ? In cazul violentei domestice apar modificari de structura a personalitatii tuturor celor implicati. Victima isi va pierde incet stima de sine si va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin care va incerca sa faca fata situatiei.
5

Riscul de a ceda intr-un anumit moment creste pe masura ce situatia se cronicizeaza. El poate ajunge un somer cronic, un alcoolic pastrand relatii cu mediul social din afara familiei doar in grupuri selectate din mediile marginale, cu tulburari de integritate sociala. Cat despre modificarile de personalitate ale copiilor sub influenta atmosferei de violenta in familie, statisticile care arata o trecere a comportamentelor violente de la o generatie la alta in proportie de 75% , sunt probabil cea mai convingatoare si cruda marturie. ? Relatiile emotionale dintre cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violentei domestice. Poate ca cea mai devianta manifestare emotionala in relatia agresor-victima e sindromul Stockholm. Sindromul, descris in situatii de teroare in care victimele ajung sa se simta legate emotional de agresor, sa fie de partea acestuia in cazul cand s-ar lua masuri din afara impotriva lui, e o manifestare patologica a atasamentului. Regulile dupa care se instaureaza aceasta traire sunt : amenintarea vietii si intercalarea unor momente de slabire a amenintarii sau chiar de ingaduinta si intelegere, in cursul amenintarii Potrivit legii 217/25 mai 2003, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala, savarsita cu intentie de un membru al familiei impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica sexuala sau un prejidiciu material. Aceasta lege contribuie in mod semnificativ la evolutia legislatiei romanesti in ce priveste protectia drepturilor omului, tinand cont de frecventa cazurilor de violenta in familie si consecintele fizice si psihice deosebit de grave ale acestui fenomen. Din ultimul Raport Mondial asupra Violentei si Sanatatii, rezulta ca anual, peste un milion si jumatate de persoane isi pierd viata in urma unor acte de violenta (procentual inseamna ca 28,8 persoane la 100.000 de locuitori) si multe alte victime sufera din cauza comportamentelor de acest gen. Violenta casnica a crescut alarmant in contextul unei societati generatoare de nemultumiri si frustrari, ce ofera premisele unui comportament violent in familie. Femeile sunt, in mod

evident, parte vulnerabila din cadrul familiei, un fapt bine demonstrat de mass-media si de statisticile existente. Violenta domestica asupra femeilor reprezinta o amenintare permanenta, insotita sau nu de o ranire fizica sau psihica in cadrul relatiei cu partenerul, indiferent daca sunt sau nu casatoriti legal sau daca exista raporturi de familie intre ei, daca au aceelasi domiciliu. Conform legii, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material si, in acelasi timp, impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si a altor surse de ingrijire si protectie. Abuzul in interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni si familie, amenintari si atacuri care in unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Expertii care cerceteaza aceasta problema sunt de acord ca violenta este un fenomen larg raspandit, mult mai raspandit decat arata sondajele, pentru simplul motiv ca unele fapte nu sunt raportate politiei sau spitalelor. In aceste familii este evidenta izolarea sociala a sotiei de catre sotul violent, care nu doreste ca sotia lui sa aiba relatii sociale in cadrul carora sa-si poata marturisi suferinta si eventual sa poata primi un sprijin. Conform legii, aceste cazuri de violenta in familie trebuie supuse medierii la cererea partilor, mediere realizata de catre persoane specializate, prin consiliul de familie format din rude sau de catre mediatori autorizati. Acesta mediere insa nu opreste desfasurarea procesului penal sau aplicarea de sanctiuni
7

pentru cei care au savarsit abuzuri. De asemenea, legea prevede si infiintarea de Centre pentru adapostirea victimelor violentei in familie, care sunt unitati de asistenta sociala ce asigura protectie, gazduire, ingrijire si consiliere victimelor violentei in familie, nevoite sa fuga de acasa. In acelasi timp, este interzis accesul in incinta adapostului a agresorului, acesta izolare a victimelor se face cu consimtamantul acestora. Adaposturile publice sau private asigura gratuit atat victimei, cat si minorilor aflati in ingrijirea acesteia: protectie impotriva agresorului, ingrijire medicala, hrana, cazare, asistenta psihologica si consiliere juridica, pe o perioada determinata, pana la rezolvarea situatiei familiale. In cazul persoanelor care nu isi pot asigura singure cazarea si hrana, acestea vor avea drept de sedere in adapost pana la rezolvarea acestor probleme de catre stat sau de catre organizatiile neguvernamentale, prin cursuri de calificare profesionala. La primirea in adapost, victima este ajutata din punct de vedere legal sa-si protejeze bunurile ramase la agresor. Acest ajutor este gratuit, la fel ca si ingrijirea medicala si psihiatrica, oferita victimei pentru a o ajuta sa treaca peste socul si trauma unei astfel de violente. Insa, in acelasi timp cu adapostirea si protejarea victimei, se poate incepe urmarirea penala si judecarea in instanta, la cererea victimei sau din oficiu, ori de cate ori exista probe sau indicii temeinice care dovedesc ca un membru al familiei a savarsit un act de violenta cauzator de suferinte fizice sau psihice asupra unui alt membru. Din studiul situatiei violentei in familie, majoritatea infractiunilor savarsite intre membrii familiei le constituie cele de omor, tentativa de omor, loviri cauzatoare de moarte, pruncucidere, vatamare corporala grava, vatamare corporala, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuala, coruptie sexuala, incest, talharie, abandon de familie , rele tratamente aplicate minorului si punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji.

Violenta familiala si maltratarea copilului Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut,ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii copilului.Este interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta, abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale. Principala functie a familiei si a parintelui izolat protejarea copiilor- este cel mai adesea neglijata in cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care raman in relatie cu un partener violent este : in momentele bune, el stie sa fie un tata bun, iar copiii au nevoie de amandoi parintii. Principala functie in familie, aceea de a creste tinerele generatii, facandu-le capabile de o viata autonoma si de a-si asuma responsabilitatea cresterii generatiei urmatoare, este profund alterata de violenta. Brazelton si Greenspan (2001), identifica nevoile copilului pentru o dezvoltare normala ca fiind: 1. Nevoia de a avea relatii emotionale calde, apropiate, stabile ; 2. Nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranta si o viata regulata ; 3. Nevoia de a avea experiente adaptate nivelului de dezvoltare a copilului ; 4. Nevoia de a avea limite, de viata cotidiana structurata si de responsabilitati adecvate nivelului de dezvoltare ; 5. Nevoia de experiente adecvate diferentelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare ; 6. Nevoia de a trai intr-o comunitate stabila, de a beneficia de sprijinul si cultura acesteia ; 7. Nevoia de a avea un viitor protejat.
9

Parintii violenti vor expune copiii la riscuri fizice, fie prin tintirea lor in timpul incidentelor de violenta, fie prin neglijarea lor. In familiile violente stabilitatea si reguleritatea vietii e intrerupta de evenimente violente si nu exista o preocupare speciala pentru a procura copilului experientele de care are nevoie, in acord cu varsta si particularitatile ei. Responsabilitatile acordate copiilor depasesc de regula capacitatile lor, devenind abuzuri. Intrebata asupra dorintei ei de a avea copii atunci cand va fi mare, o fetita provenind dintr-un cuplu violent,raspunde : da, vreau sa am copii pentru ca vreau sa ma ingrijeasca si pe mine cineva, ca am obosit tot avand grija de parintii mei . Regula existentei familiilor violente este marginalizarea lor in comunitate. Ca o consecinta a acestei marginalizari, din randurile familiilor violente provin cei mai multi copii analfabeti sau cu abandon scolar. Cat despre viitor, unul din semnele distincte ale victimelor violentei domestice e absenta planurilor de viitor, asa cum capacitatea femeii victima de a-si construi un plan de viitor si de a-l urmari cu consecventa o consideram a fi semnul reabilitarii ei, dupa convietuirea cu un partener violent. Program OMS pentru prevenirea violentei Consecintele maladive ale violentei au determinat OMS sa lanseze, in 1996, un program de prevenire a violentei, in special amanifestarii de violenta in familie. Programul indica 4 nivele de risc si in acelasi timp, de interventii necesare in abordarea fenomenului : 1. Nivelul individual : Riscul de violenta e dat de experiente anterioare de abuz si respingere, precum si de boli si tulburari mintale. Este evident faptul ca ample programe de educatie comunitara pot fi de maxima utilitate la acest nivel. 2. Nivelul interpersonal :
10

Riscul de violenta se leaga de consumul de alcool sau droguri, de controlul barbatului asupra bunurilor familiei, precum si de conflictele in cadrul familiei. Preventia inseamna cresterea coeziunii familiei, cultivarea bunelor relatii intre parinti si copii si incurajarea femeii spre a lua parte la controlul veniturilor casei. 3. Nivelul institutional : Este reprezentat de factorii cauzali pentru comportamentele violente : statutul socioeconomic scazut, somajul, etc. Preventia se poate materializa prin frecventarea scolilor si a programelor educative comunitare, dezvoltarea serviciilor si a facilitatilor pentru familii in vecinatate, etc. 4. Nivelul structural : Riscul de violenta este insotit de tolerarea culturala a violentei in rezolvarea disputelor, promovarea unor roluri de gen rigide, cultivarea dominantei elementului masculin. Protectia o reprezinta stabilitatea politica, un control al pietei muncii, promovarea egalitatii de gen si a non violentei in societate. In final, concluzia la toate aceste afirmatii este ca violenta in familie se afla la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunitatilor. Pare de necrezut faptul ca atentia publica si a specialistilor pentru aceasta maladie sociala dateaza de putin timp.Atata vreme cat violenta domestica e ignorata, lasata sa isi continue existenta secreta si devastatoare, nu putem vorbi de o reala politica sociala, tinzand spre o buna calitate a vietii individului si a familiei.

11

Originile agresivitatii,influente sociale si efecte media

Motto: "Omul va deveni mai bun, atunci cnd i veti arata cum este el n realitate." (A. Cehov) Nu mai este o revelatie faptul ca traim ntr-o lume n care este tot mai pronuntat fenomenul agresivitatii. Cu aceste manifestari ne ciocnim zi de zi n cele mai diverse circumstante: n familie, la serviciu, n transport, pe strada, pretutindeni Comportamentul agresiv a devenit o norma, o obisnuinta n relatiile cu oamenii si nu rareori chiar un mod de afirmare n cadrul unei comunitati, o garantie a reusitei n afaceri. ntr-un fel, agresivitatea n zilele noastre reprezinta un "rau necesar". nsa pentru o societate care tinde sa atinga un nivel sporit de bunastare, care aspira la cele mai nalte valori ale culturii, care ncearca sa diminueze traumele unui trecut si a unei existente subordonate regimului totalitar, pentru o asemenea societate (parte componenta a careia suntem si noi), agresivitatea constituie acel flagel, acel factor eroziv care surpa din temelie orice tentativa de constituire a unei comunitati prospere si neviciate. Potrivit unei formule elaborate de catre savantul englez W. Hamilton, rezulta ca interactiunea agresiva se dovedeste a fi cea mai nerentabila pentru indivizi, iar cea mai avantajoasa este interactiunea cooperanta. Agresivitatea, cu toate meritele pe care, trebuie sa recunoastem, le-a avut pe parcursul evolutiei omului ca specie, a fost, totusi, si ramne una din cele mai neplacute si mai daunatoare forme de manifestare a comportamentului uman. Agresivitatea este si va fi acel element al firii umane a carui dezradacinare si minimalizare va reprezenta un proces dificil si ndelungat, dar att de necesar pentru noi toti. De solutionarea acestei probleme va depinde n cele din urma nsasi existenta omenirii, deoarece n conditiile amenintarii declansarii unui razboi nuclear, care este tot o forma de agresiune, pericolul e prea mare
12

si, din pacate, prea real pentru a nu i se acorda cea mai serioasa atentie. Care este deci natura agresivitatii si ce factori cauzeaza aceasta forma a comportamentului? Rezumnd toate rezultatele obtinute de catre psihologi, constatam ca manifestarea agresiva la om are la origine trei factori de baza, care pot actiona selectiv sau n comun: factorul biologic ereditar, experienta individuala a organismului si influenta externa sau frustrarile. Factorul biologic ereditar Motto: "Maimuta este un animal mult prea blajin pentru ca omul sa se fi tras din ea." (Nietzsche) Teoria cu privire la originea biologica a comportamentului agresiv a fost dezvoltata de catre austriacul Konrad Lorenz, laureat al premiului Nobel (1973), care afirma ca agresivitatea la om este o tendinta spontana mostenita, asemanatoare cu setea si foamea. Omul acumuleaza treptat o anumita cantitate de energie agresiva care, daca nu este periodic eliberata, sporeste si se intensifica. Au fost obtinute pe cale experimentala rase de cini, cocosi si pesti cu un grad de agresivitate mai nalt dect la semenii lor. Acestea simt nevoia de a-si manifesta mai frecvent agresivitatea, ceea ce confirma justetea teoriei lui Lorenz. Facnd abstractie de interpretarile stiintifico-biologice ale fenomenului agresivitatii si plasndu-l n vizorul unei interpretari pur filosofice, vom gasi si n acest caz veridicitatea teoriei susmentionate. ncepnd cu filosofii antici si pna la cugetatorii din zilele noastre, presiunea interna a naturii animalo-umane ramne un lucru cert. "Naturam expelles furca, tamen usque recurret" ("Alunga natura chiar cu furca, tot se va ntoarce pe undeva napoi."), spune un vers latin. Mentiunea despre "tendinta naturala spre cruzime" o ntlnim la Montaigne, cea despre "firea nnascuta" la Schopenhauer. Rousseau demasca esenta "omului
13

salbatic", iar Freud gaseste sursa violentei umane n pulsiunea mortii (esenta distructiva - Thanatos-ul), pe care o avem de la nastere. Emmanuil Kant ncearca sa evite o tratare unilaterala si radicala a firii umane, presupunnd ca, de fapt, exista o combinare a predispozitiilor spre bine si spre rau. "Problema este de a sti daca omul este prin natura bun sau rau sau daca, prin natura, el poate fi ntr-un fel sau n celalalt", mediteaza filosoful si apoi concluzioneaza: "Totusi, experienta arata o dorinta activa de ilicit, desi se stie ca este ilicit, adica dorinta de rau; nclinatie care se trezeste n mod infailibil de ndata ce omul ncepe sa faca uz de libertatea sa: din acest motiv, se poate considera ca aceasta nclinatie este nnascuta; astfel, din cauza caracterului sau sensibil, omul poate fi considerat rau prin natura daca vorbim de caracterul speciei." (Antropologia din punct de vedere pragmatic). Este ceea ce arata experienta: cu greu l putem contrazice pe Kant n aceasta privinta, desi el nu pretinde sa explice cum si nici de ce se petrec lucrurile astfel, dar e cert ca astfel se petrec. n fond, nici o teorie nu poate miza pe o sustinere si un accept absolute, dat fiind faptul ca orice cugetare sau investigare filosofica cu privire la fenomenul agresivitatii atinge substraturi mult prea adnci si subtile, inaccesibile unor cercetari pur teoretice. Aici si vor aduce o contributie substantiala fiziologia, etologia, genetica, psihologia, antropologia. Se poate spune ca stiinta este n pragul unor noi si revelatoare descoperiri n domeniul biologiei umane. Experienta individuala a organismului Motto: "Daca vasul nu e curat, tot ce torni n el se oteteste." (Horatius) Experienta individuala a organismului presupune educatia primita n perioada timpurie a vietii si influenta conditiilor de crestere si dezvoltare. S-a demonstrat ca sub actiunea educatiei la o vrsta timpurie se poate schimba simtitor gradul de ostilitate
14

fata de mediu la oameni, unii devenind agresivi, iar altii, de aceeasi origine (cu aceeasi textura genetica), aratndu-se mai pasnici. Aceasta particularitate a firii omenesti era cunoscuta din cele mai vechi timpuri, fiind utilizata pentru pregatirea militara a copiilor de sex masculin, impunndu-li-se deprinderi razboinice. (Poporul nostru a fost martor viu al acestui fel de experiente, cnd copiii erau rapiti de turci, iar apoi crescuti sa devina mercenari, ntr-o ambianta de ura fata de sorgintea lor asa-numitii ieniceri). n prezent, numeroasele studii n domeniu vin cu argumente convingatoare n sustinerea acestei teze, practic neexistnd vreun dubiu relativ la veridicitatea ei. n mod empiric, cercetarile psihologice par sa arate ca cel mai rau criminal este un individ care a fost violentat (lovit, bruscat) ntr-un fel sau altul, de regula, n copilarie. De aceea, putem afirma cu certitudine ca toate relele, cu foarte mici exceptii, vin din copilarie. Psihanalista Melanie Klein a descoperit la copii semne ale unor tendinte agresive deosebit de puternice ndreptate chiar mpotriva propriilor parinti. Tot ea sustine ca violenta sexuala, sadismul si au originea n anii preadolescentei (nclinatii criminale la copiii normali). Psihologul Wilhelm Stekel vine, la rndul sau, cu un pasaj ce confirma cele mentionate mai sus: "Copiii uneori dovedesc o puternica nclinatie spre cruzime. Ei tortureaza cu placere animalele, si distrug jucariile, se napustesc asupra parintilor, musca daca sunt suparati si chiar lovesc Pna si la copiii cu dotare superioara se pot manifesta aceste tendinte catre cruzime, ncapatnare si reactii de furie." (Recomandari psihanalitice pentru mame). n lumina celor expuse, daca admitem faptul ca fiinta umana e predispusa din start la violenta, factorul educativ n formarea unui om capata o importanta primordiala. Din pacate, de cele mai multe ori se ntmpla ca tendinta originara spre agresiune este, din contra, cu exces alimentata din frageda copilarie. Realitatile vietii de toate zilele, conjugate cu dorinta explicabila a parintilor de a le altoi fiilor o imunitate psihologica pentru a le nlesni traiul de mai trziu n cadrul societatii, conditioneaza cultivarea n mod
15

constient la copii a unui comportament ofensiv, sau altfel zis, a unui comportament agresiv. Iar familia, scoala, casele de copii se arata pna n prezent inapte sa solutioneze aceasta problema. Factorii externi si diferite frustrari Motto: "Lipsa banilor sta la baza tuturor relelor." (G. B. Shaw) Omul este, figurat vorbind, ca o oglinda care reflecta ntocmai ambianta n care vietuieste si realitatea pe care o percepe. Aceasta e o nsusire ce tine de fenomenul de adaptabilitate, propriu tuturor fiintelor vii - o modalitate de a supravietui n lupta pentru existenta, de a te supune rigorilor naintate de Natura, care cere individului sa fie n concordanta si n echilibru cu mediul ambiant. Mediul nostru de viata este unul stresant, imprevizibil si intolerant, un mediu care te obliga sa ai un comportament ofensiv pentru a reusi. n conditiile cnd suntem coplesiti cu stiri despre cataclisme, razboaie, conflicte interetnice, accidente, poluare, crime, suntem pusi n garda la nivelul subconstientului, traim o stare de permanent disconfort psihologic, fiind nevoiti sa ne manifestam ca atare, adica agresiv, pentru a le demonstra celor din jur ca putem tine piept unui eventual atac din exterior. E un model de comportament specific animalelor, dar, avnd origine comuna, volens-nolens, ne conformam si noi acestor particularitati. Este vorba despre un fel de mimicrie sociala, ce nlesneste contopirea cu multimea si te catalogheaza drept "unul dintre ei". Cu alte cuvinte, ntr-o lume violenta comportamentul agresiv este o adaptare, o consecinta a influentei mediului de viata. n plus, adesea manifestarea agresiva la oameni deriva din reactia lor acuta la cele mai diverse frustrari cu care se ciocnesc. Chit ca, motive de frustrare n societatea noastra sunt destule: ncepnd cu o banala cearta n troleibuz sau la piata si terminnd cu lipsa mijloacelor pentru o existenta ct de ct
16

decenta. Toate defectele pe care le are un individ sunt sublimate si transformate n energie negativa, la fel si toate lipsurile de ordin material, afectiv etc. n linii generale, anume frustrarea sta la baza delincventelor - oamenii se razbuna pe o societate care nu le-a asigurat un trai normal, pe semenii lor care traiesc mai bine, pe cei care i-au jignit sau le-au cauzat vreun rau. Indivizii care nu s-au realizat n viata, care sunt nemultumiti de ceea ce poseda, dau dovada frecvent de agresivitate. Psihologul T. Butoi-Severin noteaza n cartea sa "Psihanaliza crimei": "Semnificativa n cadrul multor tulburari psihice nsotite de agresivitate este frustrarea relatiei materne. Astfel, tulburarile cu caracter psihopatic ale unor delincventi minori, marcate prin lipsa de afectivitate, au n antecedente experienta unor abandonuri din partea mamei sau a unor despartiri de durata.". Efectul pe care l are frustrarea asupra comportamentului uman a fost, de altfel, dezvaluit si n scrierile lui Jean-Jack Rousseau: "Omul salbatic, dupa ce si-a luat masa, este mpacat cu ntreaga natura si e prietenul tuturor semenilor lui. Dar daca uneori mncarea lui o rvneste altcineva?" ntrebarea, evident, este retorica. Psihologii sustin ca manifestarea agresivitatii la oameni este si un indiciu al prezentei complexului de inferioritate, o mascare a acestuia. Paradoxal dar, de multe ori, dorinta de a arata superioritatea fata de altii e cauzata de faptul ca persoana n cauza se subapreciaza. njosindu-i sau agresndu-i pe altii, acesti oameni ncearca sa-i coboare pe cei din jur la propriul nivel, se straduie sa se prezinte mai duri dect sunt n realitate. Aceasta situatie poate fi reprezentata printr-o formula matematica: lucrul dorit realitatea s energia agresivitatii. Altfel spus, cu ct distanta ntre "vis" si realitate este mai mare, cu att e mai pronuntata nemultumirea de sine si, respectiv, mai mare agresivitatea. Aceeasi explicatie o are si "coprolalia" - placerea erotica simtita de unii barbati n momentul n care femeile sunt socate de vorbirea lor brutala.

17

Agresivitatea si relatiile interumane Motto: "Trebuie sa ne trezim repede, n caz contrar nu vom avea timp nici sa ne trezim." (G. G. Marquez) Religia crestina sustine ca, n calea lui spre fericirea deplina, omul are de nfruntat trei lucruri (trei nefericiri pamntesti): pacatul, moartea si rautatea. Deci, din nou ne ciocnim cu rautatea (agresivitatea), si din nou, acum deja din punct de vedere religios, suntem pusi n situatia de a neutraliza-diminualichida acest flagel al omenirii. Rautatea, de fapt, este acel factor care mpiedica ndeplinirea preceptului de baza al crestinismului: "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine nsuti." Or, n societatea umana a te conforma acestui principiu existential pare o utopie. De ce se ntmpla asa? De ce au loc razboaiele si crimele, de ce oamenii se distrug unii pe altii, atunci cnd, potrivit unei legi fundamentale ale naturii, lupta interna pna la moarte dintre indivizi e n defavoarea speciei? La om nici o parte a corpului nu reprezinta o arma serioasa si, respectiv, instinctul nu impune nfrnari. Noi nsa, nefiind "dotati" cu arme de la natura, le-am inventat singuri, iar pentru aparitia mecanismelor de nfrnare e nevoie de o perioada ndelungata de evolutie. Asa explica motivatia conflictelor interumane corifeii stiintei etologice Lorenz si Eibl-Eibesfeldt. Ultimul, n cartea sa Biologia pacii si a razboiului, sustine ca tendinta de a ucide indivizii conspecifici este o consecinta a revolutiei culturale. Si un grup de cimpanzei, si un trib de oameni primitivi, pentru a-si apara teritoriul de rivali, foloseau aceleasi procedee, cu deosebirea ca omul si putea omor dusmanul cu ajutorul armelor, pe cnd cimpanzeii nu. n acest caz, chiar daca la om exista un mecanism ce mpiedica uciderea confratilor sai, omorul a devenit un act att de rapid, nct mecanismul nfrnarii nu reusea sa fie activat. O lovitura fulgeratoare cu arma permitea uciderea adversarului nainte ca acela, prin gesturi corespunzatoare, sa ceara ndurare.
18

Savantul finlandez Pekka Kuusi propune o versiune proprie. El este de parere ca, de vreme ce oamenii sunt un produs al dezvoltarii informationale si culturale, ei l interpreteaza ca individ conspecific doar pe acela care poseda aceeasi informatie sau este adept al aceluiasi cult (religios, comportamental, etnic etc.). Toti cei care urmeaza alte norme comportamentale sunt catalogati automat drept straini. Iar n cazul unui element strain, mecanismele de nfrnare a agresiunii si omorului nu mai functioneaza. Astfel se explica razboaiele dintre natiuni, conflictele interetnice si interconfesionale, antisemitismul, rasismul si discriminarile oamenii poseda un bagaj informational diferit si nu tolereaza alte interpretari si forme comportamentale. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New-York si Washington reprezinta la rndul lor o consecinta a unei confruntari dintre doua mentalitati, dintre doua civilizatii. Toate aceste dezvaluiri ale psihologiei umane confera o nota accentuata de ngrijorare, deoarece att istoria ct si realitatile din ultimul timp, marcate de conflicte la scara globala, vin sa confirme ipotezele sus-mentionate. Iar crearea armelor de distrugere n masa mareste considerabil pericolul declansarii unui proces de autodistrugere a speciei Homo Sapiens. Cum vom reusi sa punem capat acestei tendinte distructive: prin intermediul religiei, culturii, moralei, stiintei, sau poate al unui ajutor extraterestru!? E greu de spus pna acum aportul acestor factori nu a fost suficient de relevant. Cel putin, la momentul actual, ne consoleaza faptul ca suntem constienti de amploarea pericolului. Dar, ne va ajuta oare ratiunea sa-l depasim?...

19