Anabel Lee De Edgar Allan Poe

De demult s-a-ntimplat, de demult... Era linga-o mare cu ape-argintii, O fecioara traia, si poate c-o stiti, O fecioara, Annabel Lee ; Si traia doar c-un gind - s-o iubesc mereu, Si traia - sa ma poata iubi.

Eu - un copil - si ea un copil, Linga-o mare cu ape-argintii, Ne iubeam ca un cintec mai presus de iubire Ca un cintec - Annabel Lee ; Si priveau, pizmuind preacurata iubire, Chiar serafii de sus, din tarii.

Si asa s-a-ntimplat ca-ntr-o zi, demult, Linga marea cu ape-argintii Un vint de pustiu s-a iscat dintr-un nor, inghetind-o pe Annabel Lee ; Maritele-i neamuri au dus-o departe. Departe de mine, spre miazazi, Si-au inchis-o in mormintul de piatra, Linga-o mare cu ape-argintii.

Chiar serafii, nicicind fericiti ca noi, Pizmuindu-ne priveau din tarii Da, asa s-a-ntimplat (si cu totii o stiu Linga marea cu ape-argintii) Ca-ntr-o noapte un vint se-abatu, geros, inghetind, ucigind pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea Celor mai batrini decit noi, doi copii Celor mai intelepti decit noi, doi copii Si nici ingerii de sus, din tarii, Nici demonii din funduri de-ocean N-au sa poata vreodata visul meu desparti De-al frumoasei Annabel Lee.

Si, prin noapte, urcind, luna-mi pare un gind Al fecioarei Annabel Lee; Si din ochii stelari eu vad ochii ei mari, Ai frumoasei Annabel Lee; Si in fluxu-nnoptat linga ea stau culcat, Linga draga, iubita, logodnica mea, in mormintul din tarmuri pustii, Linga tarmuri cu valuri pustii.

Trad. Mihu Dragomir (Poezii si poeme, E.T., Buc., 1964)