Sunteți pe pagina 1din 138

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

AURELIAN A. BONDREA (coordonator)

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

AURELIAN A. BONDREA (coordonator)

LAURA GORAN

RODICA MATEI

GABRIELA POPESCU

IOANA OMER

ELENA-CLAUDIA RUSU

MANUAL DE PRACTICĂ

SPECIALIZAREA

PSIHOLOGIE

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2011

Introducere

1. CADRUL GENERAL

CUPRINS

1.1. Obiectivele practicii de specialitate ……………………………………………………………….

1.2. Competenţe profesionale generale ………………………………………………………………

1.3. Competenţe profesionale specifice domeniului de specializare Psihologie ………………………

1.4. Fişa Postului Psihologului (C.O.R. – 244501) …………

2. ORGANIZAREA STAGIILOR DE PRACTICĂ

2.1. Etapele desfăşurării unui stagiu de practică în contextul proiectului ……………………………

2.2. Instruirea cadrelor didactice coordonatoare ale stagiilor de practică, a tutorilor şi studenţilor cu privire la desfăşurarea stagiilor de practică …………………………………………………….

2.3. Organizarea efectuării practicii de specialitate ……………………………………………………

…………………………………………………… 2.3.1. Conţinutul activităţii de practică desfăşurate

2.3.1. Conţinutul activităţii de practică desfăşurate pentru specializarea Psihologie ……………

2.3.2. Conţinutul activităţii de practică desfăşurate pentru specializarea Psihologie ………

2.4. Efectuarea practicii de specialitate ……………………………………………… ………………

2.5. Evaluarea practicii de specialitate ………………………….……………………………………

3. CUNOŞTINŢE TEORETICE NECESARE DESFĂŞURĂRII PRACTICII DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

3.1. Psihoterapie

3.2. Psihologie medicală

3.3. Psihodiagnostic

3.4. Psihologia comunicării

3.5. Psihologia sportului

3.6. Psihologia educaţiei

3.7. Psihologia cuplului şi familiei

3.8. Defectologie şi logopedie

3.9. Psihologie organizaţională şi a resurselor umane

3.10. Didactica specialităţii (Psihologie)

Bibliografie selectivă …………………………………………………………………………………

4. DOCUMENTE-SUPORT PENTRU EFECTUAREA PRACTICII DE SPECIALITATE

4.1. Scrisoare de primire în practică …………………………………………………………………

4.2. Convenţie-cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat ……………………………………………………………

2

4.3.

Fişă de înscriere la stagiul de practică …………………………………………………………….

4.4. Contract de practică între universitate şi student …………………………………………………

4.5. Convenţie de confidenţialitate

4.6. Caiet de practică, specializarea Psihologie ……………………………………………………….

4.7. Legislaţia şi normele de conduită la locul de practică privind protecţia muncii ………………….

4.8. Metodologia organizării şi desfăşurării concursului pentru identificarea şi selecţia celor mai bune idei de îmbunătăţire a practicii de specialitate …………………………………

4.9. Chestionar de analiză pentru stabilirea nevoilor studenţilor Universităţii Spiru Haret privind desfăşurarea stagiilor de practică ………………………………………………………………

4.10. Chestionar de analiză pentru stabilirea nevoilor tutorilor firmelor/instituţiilor partenere cu Universitatea Spiru Haret privind desfăşurarea stagiilor de practică ………………………

4.11. Chestionar de analiză pentru stabilirea nevoilor cadrelor didactice coordonatoare ale stagiilor de practică organizate de Universitatea Spiru Haret privind desfăşurarea stagiilor de practică

4.12. Certificat de participare la efectuarea practicii de specialitate …………………………………

4.13. Diplomă de câştigător la concursul de idei privind îmbunătăţirea practicii de specialitate ……

ANEXE

Anexa 1. Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilor ………………………………… Anexa 2. Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3955/2008 privind cadrul general de organizare a stagiilor de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat ………………………………………………………………………………………… Anexa 3. Regulament de organizare a stagiilor de practică la Universitatea Spiru Haret ……………. Anexa 4. Regulament privind activitatea profesională a studenţilor Universităţii Spiru Haret ………

INTRODUCERE

3

Practica de specialitate a studenţilor Facultăţii de Sociologie-Psihologie, Bucureşti, programul de studii universitare de licenţă (Ciclul I Bologna), specializarea Psihologie se desfăşoară în conformitate cu următoarele acte normative: Legea nr. 258 din 19 iulie 2007 privind practica elevilor şi studenţilor şi Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3955/2008 privind cadrul general de organizare a stagiilor de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat (publicat în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 440 din 12 iunie 2008). Potrivit acestor reglementări, practica studenţilor se desfăşoară în conformitate cu planul de învăţământ şi are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în activitatea practică. Desfăşurarea activităţii de practică urmăreşte consolidarea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor şi deprinderilor practice ale studenţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care aceştia se instruiesc. Activitatea de practică doreşte să completeze într-o modalitate cât mai adecvată activitatea didactică prin care studenţii şi-au însuşit cunoştinţele teoretice de bază; astfel, în mod evident, practica de specialitate contribuie la desăvârşirea competenţelor şi abilităţilor profesionale ce se cer pentru ocuparea posturilor, conform standardelor ocupaţionale actuale şi cadrului naţional al calificărilor. Prezentul manual de practică reprezintă rodul implementării principalelor concluzii ale cercetărilor efectuate în rândul cadrelor didactice coordonatoare ale activităţii de practică, al studenţilor practicieni şi al tutorilor desemnaţi cu organizarea şi desfăşurarea practicii în cadrul firmelor şi/sau instituţiilor partenere ale Universităţii Spiru Haret. Astfel, concluziile corelate pentru cele trei cercetări de mai sus, concluzii referitoare la: instruirea prealabilă a studenţilor realizată de către profesorii coordonatori în colaborare cu tutorii desemnaţi de către firme, dimensionarea grupelor optime de studenţi, definirea şi utilizarea în cadrul practicii a unui student coordonator de grup de practică, modalitatea de evaluare a stagiului de practică atât pe parcurs, cât şi la final prin aportul tutorelui şi al profesorilor coordonatori, implementarea unui training de specialitate intensiv la nivelul firmelor ş.a., au stat la baza formulării liniilor directoare privind organizarea stagiilor de practică din acest an universitar. În desfăşurarea activităţii de practică vor fi folosite următoarele noţiuni:

a) Stagiu de practică – activitatea desfăşurată de studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire. b) Organizator de practică – instituţia de învăţământ superior care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative, potrivit legislaţiei române în vigoare. c) Partener de practică – instituţia centrală ori locală sau orice altă persoană juridica din România, dintr-o ţară participantă la programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, într-un proiect finanţat din Fondul Social European sau dintr-o ţară terţă, care desfăşoară o activitate în corelaţie cu

4

specializările cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi care poate participa la procesul de instruire practică a studenţilor şi masteranzilor.

d) Practicant – studentul sau masterandul care desfăşoară activităţi practice pentru consolidarea

cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte.

e) Student coordonator grup de lucru – studentul angrenat în stagiul de practică şi delegat să

realizeze o comunicare eficientă între tutorele şi cadrul didactic coordonator şi grupul de studenţi alocaţi pentru un stagiu de practică pentru fiecare partener de practică. f) Cadru didactic supervizor, coordonator de practică – persoana desemnată de organizatorul de practică, abilitată să asigure planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică. g) Tutore – persoana desemnată de partenerul de practică, abilitată să asigure respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândire de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada stagiului de practică.

h) Creditele transferabile – valori numerice alocate unor unităţi de cursuri (inclusiv pentru

practica de specialitate) şi altor activităţi didactice. Prin creditele de studiu transferabile se apreciază, în medie, cantitatea de muncă, sub toate aspectele ei, efectuată de student pentru însuşirea unei discipline (potrivit Legii nr. 288/2004).

i) Convenţie-cadru privind efectuarea stagiului de practică – acordul încheiat între

organizatorul de practică şi partenerul de practică, pe baza anexei nr. 2 la Ordinul nr. 3955 din 2008.

j) Portofoliu de practică – documentul ataşat Convenţiei-cadru privind efectuarea stagiului de

practică, ce cuprinde obiectivele educaţionale care urmează a fi atinse, competenţele care urmează a fi obţinute prin stagiul de practică, precum şi modalităţile de derulare a stagiului de practică. Practica de specialitate a studenţilor se organizează şi se desfăşoară pe baza unei Convenţii- cadru, încheiată între organizator şi partenerul de practică. Activitatea de practică se poate desfăşura cu program săptămânal sau cumulat, la sfârşit de semestru sau de an de studii, în conformitate cu planul de învăţământ. Practica se desfăşoară pe baza unei programe analitice sau a unui portofoliu de practică, întocmite de instituţia de învăţământ a practicantului. Durata practicii, formele de evaluare şi creditele acordate pentru activitatea de practică sunt cele cuprinse în planul de învăţământ. Activitatea de practică inclusă în planul de învăţământ este obligatorie şi constituie condiţie de promovare. Prezenţa la practică este obligatorie. În caz de boală sau din alte cauze obiective, practica se recuperează, respectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică.

1. CADRUL GENERAL

5

1.1. Obiectivele practicii de specialitate

Obiectivele avute în vedere prin derularea stagiilor de practică pentru specializarea Psihologie pot fi clasificate în obiective generale şi specifice astfel:

Obiective generale:

- Dobândirea abilităţilor de a dezvolta planuri de intervenţie, proiecte de cercetare şi

profesionale de către viitorii psihologi, psihopedagogi, consilieri şcolari, mediatori şcolari, referenţi în managementul resurselor umane şi relaţii publice, consilieri, terapeuţi, experţi, inspectori, cadre didactice preuniversitare şi universitare, asistenţi în laboratoare şi cabinete de psihologie aplicată;

- Dobândirea abilităţilor de comunicare şi negociere pentru obţinerea informaţiilor privind

nevoile clientului, a capacităţii de a realiza psihodiagnoză prin strategii ştiinţifice însoţite în activităţile teoretice şi cu caracter aplicativ;

-

Dezvoltarea interesului ştiinţific pentru domeniul psihologiei şi varii domenii aplicative

ale sale;

-

Dezvoltarea capacităţii de a crea şi dezvolta programe, planuri şi strategii de dezvoltare

personală pentru sine şi pentru alţii, precum şi asistenţa dezvoltării şi descoperirii de sine;

- Dezvoltarea capacităţii de a obţine şi disemina informaţii şi proiecte complexe şi durabile în spiritul valorilor şi tradiţiilor umaniste naţionale şi la nivel internaţional;

- Formarea unor competențe interdisciplinare în abordarea socio-umanului.

Obiective specifice:

- Formarea şi exersarea abilităţilor de psiholog şi consilier în cât mai multe domenii:

educaţional, judiciar, industrial, socio-economic, clinic, resure umane, în arii de competenţă mass- media, marketing, comunicare şi negociere;

- Corelarea şi completare cunoştinţelor acumulate la orele de cursuri, seminarii, lucrări

practice de la disciplinele de specialitate cu activitatea practică specifică Psihologie în cadrul diverselor instituţii (spitale, cabinete individuale de psihologie, asociaţii, fundaţii, instituţii de învăţământ preuniversitar etc.);

- Cunoaşterea corectă a modulului de implementare a practicilor din domeniul psihologie în instituţiile vizate;

- Formarea la studenţi, prin efort direct, sistematic şi dirijat, a concepţiei proprii de

înţelegere, judecare, utilizare şi valorificare a modalităţilor practice de intervenţie psihologică în cadrul instituţiilor din diverse domenii de activitate;

- Dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor specifice variatelor domenii ale psihologiei în cadrul instituţiilor în care studenţii realizează practica de specialitate.

6

Practica de specialitate contribuie la desăvârşirea competenţelor şi abilităţilor profesionale ce se cer pentru ocuparea posturilor, conform standardelor ocupaţionale actuale şi cadrului naţional al calificărilor. Cu ajutorul acestei activităţi, în cazul specializării Psihologie, sunt transpuse într-un cadru organizat

principiile esenţiale care stau la baza activităţii de Psihologie a instituţiilor, modalităţile de implementare a strategiilor care duc la integrarea organizaţiilor în mediul extern ş.a.

În perioada de practică, luând cunoştinţă de experienţa celor care lucrează în locurile de desfăşurare

a acesteia, studentul îşi însuşeşte laturile pragmatice ale viitoarei profesii, modalităţile aplicării

cunoştinţelor teoretice la rezolvarea problemelor ce constituie conţinutul activităţilor specifice domeniului

de activitate în care lucrează. El învaţă să opereze cu mijloacele (teste, chestionare, grile analiză etc.) cu

ajutorul cărora se realizează efectiv activitatea proprie sectorului/domeniului respectiv.

Studentul deprinde rigorile muncii în echipă, abilităţile constituirii şi întreţinerii unui sistem optim

de relaţii cu managerii, cu cei care îi sunt colegi la acelaşi serviciu/secţie/departament din organigrama

instituţiei/firmei ori în celelalte compartimente cu care trebuie să colaboreze pentru realizarea sarcinilor ce îi revin în cadrul practicii. Este foarte importantă şi oportunitatea de a elabora diferite lucrări/rapoarte solicitate compartimentului respectiv, inclusiv de a nota în Caietul de practică activităţile întreprinse în perioada respectivă. Procesul de instruire la locul de muncă reprezintă un demers complex, care are rolul să întregească

şi să continue în mod firesc activitatea didactică desfăşurată în cadrul cursurilor şi seminariilor

universitare. Din acest punct de vedere, se poate vorbi de o didactică specifică practicii, de metode de predare şi actualizare atât a cunoştinţelor teoretice, cât şi a deprinderilor şi abilităţilor practice.

În acest sens, la nivelul Facultăţii Sociologie-Psihologie au fost depuse constant eforturi pentru a

implementa şi dezvolta o activitate practică în măsură să beneficieze de cele mai moderne şi intuitive modalităţi de predare şi formare. Pentru atingerea obiectivelor de instruire practică, vor fi utilizate metode didactice specifice precum: rezolvarea de studii de caz, simularea unor activităţi de consiliere psihologică sub supravegherea

tutorelui, utilizarea computerului şi a unor soft-uri specializate, atribuirea unei teme pentru studiu individual, realizarea unor rapoarte, evaluări, analize pornind de la activităţile curente din instituţie etc., toate acestea completând angrenarea efectivă a studenţilor în activităţile curente cu specific psihologic. Pentru a pune în aplicare aceste metode, se vor utiliza baza materială pusă la dispoziţie de către instituţia unde se desfăşoară pregătirea practică, respectiv: computer, soft-uri licenţiate, rapoarte de activitate, biblioteca de specialitate, accesul la Internet etc., precum şi baza materială similară a Universităţii Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie.

O altă dimensiune specifică activităţii de practică o reprezintă colaborarea fructuoasă între factorii

decizionali de la nivelul instituţiilor, persoanele angrenate direct în munca de instruire a studenţilor – tutorii şi, respectiv, coordonatorii şi asistenţii de practică pentru fiecare specializare în parte. Îndeplinirea

7

cu succes a obiectivelor enumerate mai sus presupune existenţa unui protocol de comunicare între părţile implicate şi respectarea unui set de reguli privind evaluarea stagiului de practică, rezolvarea creativă a problemelor care pot să apară. Colaborarea strânsă între tutori şi cadrele didactice responsabile de practică se va evidenţia atât la nivel logistic, organizatoric şi procesual, cât şi la nivelul metodelor didactice utilizate, al modalităţilor de motivare şi valorificare a performanţelor studenţilor pe parcursul stagiului de practică.

1.2. Competenţe profesionale generale

Competenţe generale Competenţe instrumentale:

♦ Capacitatea de analiză şi sinteză

♦ Cunoştinţe generale de bază

♦ Comunicare scrisă şi orală în limba română

♦ Capacitatea de a decide independent, fără imixtiuni şi influenţe

♦ Capacitatea de a susţine public un discurs coerent şi logic

♦ Voinţa de a asigura promovarea şi respectarea legalităţii în activitatea desfăşurată Competenţe interpersonale:

♦ Capacitatea de evaluare şi autoevaluare

♦ Abilităţi interpersonale

♦ Abilitatea de negociere şi elaborare de proiecte de convenţii/contracte

♦ Abilitatea de a colabora cu specialişti/experţi din alte domenii

♦ Capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea

♦ Abilitatea de a lucra într-un context internaţional

♦ Capacitatea de a avea un comportament etic şi de respectare a regulilor deontologiei profesionale Competenţe sistemice:

♦ Capacitatea de a transpune în practică cunoştinţe dobândite

♦ Abilităţi de cercetare

♦ Capacitatea de a învăţa

♦ Capacitatea de adaptare la noi situaţii

♦ Capacitatea de a se adapta procesului de integrare europeană şi de armonizare a legislaţiei

specifice domeniului de activitate

♦ Capacitatea de a interpreta procesele şi fenomenele psihologice întâlnite în instituţiile în care

studenţii desfăşoară practica

♦ Abilitatea de a lucra independent

♦ Capacitatea de a concepe lucrări-sinteză/rapoarte şi de a le prezenta

♦ Preocuparea pentru obţinerea calităţii În sinteză, competenţele generale sunt:

8

1) cunoaşterea, înţelegerea şi folosirea conceptelor, teoriilor, principiilor şi metodelor fundamentale de investigare şi prospectare specifice activităţii psihologului; 2) explicarea şi interpretarea ideilor, proceselor, fenomenelor, stărilor şi tendinţelor specifice activităţii la nivel micro- şi macrosocial în contextul societăţii cunoaşterii; 3) culegerea, analiza şi interpretarea de date şi informaţii cantitative şi calitative referitoare la o problemă definită;

4) abilitatea de a analiza factori şi situaţii şi de a-şi asuma responsabilităţi pentru a rezolva probleme,

a comunica şi a argumenta rezultatele propriei activităţi;

5) capacitatea de a lucra independent sau în echipă pentru rezolvarea de probleme într-un context profesional definit; 6) utilizarea tehnologiei informatice moderne pentru a elabora documente, procesa informaţii şi pentru a accesa baze de date specifice diferitelor activităţi din instituţiile profesionale; 7) comunicarea verbală şi scrisă profesională într-o limbă de circulaţie internaţională.

1.3. Competenţe profesionale specifice domeniului de specializare Psihologie

Aprecierea rolului şi importanţei psihologiei pentru instituţii şi organizaţii:

• Definirea conceptului de psihologie

• Corelarea activităţilor psihologice cu activitatea generală a instituţiei şi cu contextul socio-uman

actual

• Identificarea funcţiilor psihologiei şi a domeniilor sale de aplicare

Utilizarea metodelor şi tehnicilor psihologice în diverse domenii de activitate:

• Utilizarea testelor psihologice în diagnoză.

• Relevanţa interviului în procesul de selecţie a personalului

• Importanţa jocului de rol şi a tehnicilor de stimulare a creativităţii în domeniul educaţional

• Evidenţierea rolului tehinicilor şi instrumentelor specifice în consilierea cuplului şi familiei (ex. Genograma) Analiza rezultatelor unei cercetări psihologice:

• Identificarea conţinutului şi ariei cercetărilor de psihologie.

• Clasificarea cercetărilor de psihologie.

• Stabilirea etapelor unei cercetări psihologice.

• Utilizarea unor metode şi tehnici folosite în cercetările de psihologie.

În sinteză, competenţele specifice specializării Psihologie sunt:

1. Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea conceptelor şi metodelor psihologice în vederea

intervenţiilor specifice în cadrul diverselor instituţii.

9

2.

Conceperea, organizarea şi gestionarea unor strategii de intervenţie psihologică destinate

rezolvării problemelor instituţionale şi optimizării activităţilor şi a relaţiilor interumane din diversele departamente.

3. Operaţionalizarea conceptelor psihologice în vederea realizării unor cercetări specifice

domeniului în care studentul a desfăşurat stagiul de practică.

4. Capacitatea de a dezvolta, independent sau în cooperare cu alţi specialişti şi de a utiliza

metodele, tehnicile şi instrumentele psihologice pentru a răspunde nevoilor specifice partenerului de practică privind activitatea şi organizarea internă, cât şi relaţiile profesionale cu alte instituţii de profil sau din domenii conexe.

1.4. Fişa Postului Psihologului (C.O.R. – 244501)

DEFINIŢIA PROFESIEI: psihologii efectuează cercetări asupra proceselor mentale, studiază comportamente umane individuale şi colective şi aplică cunoştinţele dobândite la promovarea adaptării fiinţelor umane pe plan profesional, social, educativ, testează şi determină caracteristicile mentale,

acordă consultaţii, analizează influenţa eredităţii şi factorilor sociali şi profesionali asupra mentalităţii şi comportamentului indivizilor. DOMENII: clinic, ocrotire socială, în laboratoare uzinale, în şcoală, în laboratoare auto, în laboratoare CFR, în armată, în cadrul unor firme (consultanţă organzaţională). ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI:

Efectuează examinări în scop de selecţie pentru diferite locuri de muncă; Corectează şi interpreteză rezultatele la probele psihologice; Utilizează diferite aparate şi instrumente de psihodiagnostic; Îşi însuşeşte informaţii din domeniile socio-umane şi de natură organizatorică, financiară, tehnică, de securitate a muncii şi a procesului de producţie; Sfătuieşte şi îndrumă subiecţii în problemele lor personale; Păstrează, apără, corectează sau restabileste sănătatea personalităţii umane; Optimizează eficienţa socială şi redă dispoziţia de lucru a oamenilor cu care vine în contact; Îndrumă, consiliază şi formează personalitatea copiilor şi tinerilor în domeniul orientării şcolare şi profesionale.

• efectuează un program de consiliere psihologică, conform contractelor persoanei juridice;

• colaborează cu personalul din conducere pentru buna desfăşurare a activităţii persoanei juridice;

• colaborează cu personalul medical (şi nu numai) în cazul accidentelor de muncă;

• colaborează cu personalul departamentului de publicitate şi relaţii cu publicul pentru crearea imaginii persoanei juridice;

• colaborează cu personalul din cadrul altor persoane juridice pentru bunul mers al activităţilor contractate;

10

• răspunde de realizarea la timp a examenelor psihologice contractate de persoana juridică;

• răspunde de calitatea şi precizia examinărilor psihologice;

• răspunde de dezvoltarea şi amenajarea cabinetului psihologic;

• răspunde de aplicarea şi reînnoirea bateriilor de teste şi formelor de interviu realizate;

• răspunde de modul de realizare a consilierii şi orientării şcolare şi profesionale. CERINŢE PENTRU EXERCITARE:

1. Cerinţe medicale:

1.1. rezistenţa la oboseală şi solicitări afective şi intelectuale;

1.2. acuitate auditivă normală;

1.3. vorbire normală.

2. Cerinţe psihice:

2.1. inteligenţă peste nivelul mediu (capacitate de analiza şi sinteză, memorie dezvolatată, judecată rapidă, capacitate de deducţie logică);

2.2. usurinţă în exprimarea ideilor şi sentimentelor (creativitate);

2.3. empatie şi receptivitate faţă de problemele socio-umane;

2.4. interes ştiinţific pentru problemele umane;

2.5. devoţiune şi dăruire umanitară;

2.6. asumarea responsabilităţilor;

2.7. rezistenţa la sarcini repetitive;

2.8. capacitate deosebită de relaţionare interumană;

2.9. adaptare la sarcini de lucru schimbătoare;

2.10. echilibru emoţional;

2.11. tip de personalitate: I.S.I – Investigativ, social, întreprinzător (clasificarea Holland).

3. Activităţi fizice:

3.1. lucrul in poziţie sezândă perioade îndelungate;

3.2. vorbire;

3.3. ascultare; diferenţiere a culorilor;

3.4. folosire a mâinilor;

3.5. folosire a degetelor;

3.6. vedere normală de aproape;

3.7. comutare şi concentrare a privirii.

4. Cerinţe de educaţie şi pregătire profesională:

4.1. studii superioare;

4.2. cunoştinţe PC;

4.3. cunoştinţe medii de limbi străine.

La acest capitol se precizează toate condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească ocupantul

acestui post, condiţii care evident sunt stabilite de fiecare organizaţie în parte.

11

DEPRINDERI TRANSFERABILE:

- acordare şi transmitere de informaţii;

- asigurare de servicii;

- deprinderi de a lucra în grup;

- culegere, clasificare şi interpretare a informaţiilor;

- deprinderi de cercetare şi investigare;

- planificare şi organizare a operaţiilor şi activităţilor;

- operare cu maşini şi echipamente;

- folosire a instrumentelor şi echipamentelor de testare;

- acordare de consultanţă şi consiliere;

- pregătire de materiale şi rapoarte.

RELAŢII:

(a)

ierarhice: este subordonat administratorului firmei.

(b)

funcţionale: primeşte sarcini şi îndrumări de la personalul din conducere.

(c)

de colaborare: - colaborează cu alţi psihologi din firmă.

- colaborează cu administratorul.

UNELTE ŞI INSTRUMENTE DE LUCRU:

- aparate de testare psihologică, de măsurare senzorială a reacţiilor fiziologice;

- instrumente de testare tip creion-hârtie, care pot fi aplicate individual sau în grup;

- teste de aptitudini;

- teste de personalitate;

- diferite chestionare.

PROGRAM DE LUCRU: 8 ore/zi, săptămâna normală de lucru. Există şi situaţia de: program

prelungit în funcţie de contractele aflate în lucru; şi delegare în alte zone.

SALARIZARE: salarizarea este în conformitate cu normele interne ale firmei.

POSIBILITĂŢI DE PROMOVARE: psihologul beneficiază de promovări în funcţie de gradul de

dezvoltare al firmei ori de trecerea în alte funcţii, conform pregătirii şi disponibilităţilor existente. De

asemenea, beneficiază de transferări la cerere în alte sucursale, conform pregătirii şi disponibilităţilor

existente. 1

2. ORGANIZAREA STAGIILOR DE PRACTICĂ

2.1. Etapele desfăşurării unui stagiu de pregătire practică în contextul proiectului

1 Findjob, Fişa postului psihologului, http://www.findjob.ro/acte/fisa_postului/fisa_postului_psiholog.php)

12

1.

Realizarea unei analize a nevoilor de practică în vederea identificării în detaliu a elementelor

de îmbunătăţit şi actualizat pe parcursul proiectului:

a. Elaborarea a trei chestionare de analiză pentru studenţi, tutori şi profesorii coordonatori

b. Completarea chestionarelor de către un număr reprezentativ de persoane din fiecare grup care au

participat la stagii de practică anterioară

c. Interpretarea rezultatelor

d. Redactarea raportului de analiză a nevoilor de practică pe baza concluziilor la analiza

chestionarelor

2. Elaborarea documentelor-suport pentru organizarea stagiilor de practică:

a. Elaborarea formularului de scrisoare de primire în practică

b. Elaborarea formularului de Convenţie-cadru cu anexe (tabel cu studenţii care efectuează stagiul

de practică, tabel cu tutori, fişă de evaluare poststagiu)

c. Elaborarea unei metodologii de concurs pentru identificarea studenţilor cu cele mai valoroase idei de îmbunătăţire a stagiilor de practică

d.

Elaborarea formularului fişei de înscriere la stagiul de practică

e.

Elaborarea contractului de practică între universitate şi studenţii săi

f.

Elaborarea manualelor model de practică

g.

Elaborarea caietelor model de practică

h.

Elaborarea broşurii privind legislaţia şi protecţia muncii şi a normelor de conduită la locul de

practică

i.

Elaborarea formularului certificat de participare la practică

j.

Elaborarea formularului diplomă de câştigător la concursul de idei privind îmbunătăţirea

practicii de specialitate

3.

Crearea instrumentelor informatice de suport:

a.

Crearea site-ului Internet pentru proiect

b.

Crearea unui forum de discuţii al proiectului

c.

Crearea de conturi de acces pe forum pentru moderatori

d.

Crearea structurii bazei de date cu parteneri

e.

Crearea structurii bazei de date cu studenţi

f.

Crearea softului de alocare a studenţilor

4.

Identificarea noilor parteneri de practică prin diverse activităţi de depistare de parteneri:

a.

Redactarea scrisorilor de primire în practică a studenţilor

b.

Transmiterea către potenţialii parteneri de practică a scrisorilor de primire în practică

c.

Popularea bazei de date cu partenerii care au răspuns solicitării

d.

Stabilirea termenilor Convenţiei-cadru cu partenerii de practică în baza legislaţiei existente

e.

Încheierea Convenţiilor-cadru cu partenerii de practică

5.

Înscrierea studenţilor la stagiile de practică pe specializări:

13

a. Multiplicarea fişelor de înscriere la practica pe specializări

b. Completarea fişelor de către potenţialii participanţi la stagiile de practică

c. Popularea bazei de date a studenţilor participanţi la stagiul de practică

d. Inserarea în baza de date cu studenţi a mediilor generale ale acestora din anii anteriori

e. Selecţia participanţilor la stagiile de practică în funcţie de mediile generale ale anilor anteriori şi opţiunea personală 6. Pregătirea prealabilă a stagiului de practică

a. Achiziţionarea materialelor consumabile necesare efectuării stagiului de practică

b. Predarea materialelor consumabile necesare efectuării stagiilor de practică profesorilor

coordonatori

c. Postarea pe Internet a metodologiei de concurs pentru identificarea studenţilor cu cele mai bune idei de îmbunătăţire a stagiilor de practică

d. Postarea pe Internet a broşurii privind legislaţia şi protecţia muncii şi a normelor de conduită la

locul de practică

e. Multiplicarea contractelor de practică cu studenţii

f. Alocarea studenţilor pe specializări folosind softul de alocare special creat

g. Afişarea rezultatelor alocării pe pagina de Internet a proiectului şi la aviziere

h. Semnarea contractelor de practică de către studenţii care vor participa la stagiul de practică

i. Acordarea subvenţiilor de practică

j. Predarea caietelor de practică studenţilor

k. Predarea tabelelor cu studenţii care participă la stagiul de practică tutorilor desemnaţi de

partenerii de practică

l. Predarea formularelor de evaluare poststagiu tutorilor desemnaţi de partenerii de practică

m. Organizarea logistică a stagiilor de practică (închirieri pentru studenţi, tutori) Multiplicarea

manualelor de practică în format electronic

n.

Distribuirea manualelor de practică în format electronic profesorilor, tutorilor şi bibliotecilor

7.

Derularea stagiului de practică:

a. Semnarea convenţiilor de confidenţialitate de către studenţi, dacă partenerii de practică folosesc asemenea convenţii în activitatea lor

b. Deplasarea studenţilor, tutorilor şi profesorilor coordonatori la locurile de desfăşurare a stagiului

de practică

c. Efectuarea stagiului de practică

d. Evaluarea permanentă de către tutori a competenţelor profesionale, a comporta-mentului şi a

modului de integrare în mediul de lucru al studenţilor

8. Încheierea stagiului de practică:

a. Completarea fişelor de evaluare poststagiu de către tutori

14

b. Evaluarea studenţilor de către tutori prin atribuirea de calificative

c. Colectarea fişelor de evaluare poststagiu de către profesorii coordonatori de practică

d. Evaluarea studenţilor de către profesorii coordonatori de practică prin acordarea de note

e. Completarea şi eliberarea certificatelor de participare la stagiul de practică

f. Redactarea unui raport cu concluziile extrase din formularele de evaluare poststagiu

g. Înscrierea studenţilor la concursul de idei privind îmbunătăţirea practicii de specialitate pe bază

de eseu

h. Selectarea studenţilor cu cele mai valoroase idei privind îmbunătăţirea practicii de specialitate

i. Anunţarea studenţilor care au câştigat concursul de idei privind îmbunătăţirea practicii de

specialitate

j. Acordarea premiilor pentru concursul de idei privind îmbunătăţirea practicii de specialitate

9. Redactarea unui raport de revizuire a stagiilor de practică, întocmit pe baza concluziilor extrase din formularele de evaluare poststagiu şi a ideilor de îmbunătăţire a practicii de specialitate.

2.2. Instruirea cadrelor didactice coordonatoare ale stagiilor de practică, studenţilor cu privire la desfăşurarea stagiilor de practică

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

a tutorilor şi

Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară: 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenţie: 2.1 – „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”

Numărul de identificare a contractului: POSDRU/90/2.1/S/64176 Titlul proiectului: „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”

Parteneri implicaţi în derularea proiectului:

• Universitatea Spiru Haret;

• Universitatea Naţională de Apărare Carol I.

Perioada de implementare a proiectului, 36 de luni (01.07.2010– 31.06.2013)

Obiectivul general al proiectului constă în întărirea capacităţii de derulare oportună a stagiilor de practică pentru studenţii instituţiilor proiectului în următoarele specializări de licenţă: finanţe şi bănci, jurnalism, comunicare şi relaţii publice, psihologie, sociologie, geografia turismului, drept, administraţie

15

publică, marketing, afaceri internaţionale, management, contabilitate şi informatică de gestiune, ştiinţe militare (licenţă: conducere interarme-forţe terestre, conducere logistică şi masterat: conducere interarme- forţe aeriene, conducere interarme-forţe terestre, conducere interarme-forţe navale, securitate şi apărare, securitate naţională şi comunicare publică, management logistic, management economico– financiar). Beneficiile scontate vizează atât aportul sporit al instituţiilor partenere la buna funcţionare a pieţei muncii printr-o instruire corespunzătoare a studenţilor săi, cât şi creşterea satisfacţiei practicanţilor în urma stagiilor de practică şi a gradului de conştientizare a utilităţii acestora în pregătirea pentru situaţiile viitoare concrete de la locul de muncă.

Obiective specifice ale proiectului sunt:

întărirea motivaţiei studenţilor/masteranzilor implicaţi;

creşterea nivelului de pregătire a tutorilor;

derularea unui program continuu şi eficient de evidenţă şi încadrare a studenţilor/masteranzilor

în activitatea practică;

identificarea unor instituţii cu dotarea logistică necesară valorificării cunoştinţelor şi crearea

unei evidenţe coerente;

diseminarea corespunzătoare printre studenţi/masteranzi a informaţiilor privind stagiile de

practică;

realizarea unor materiale– suport pentru stagiul de practică;

instruirea adecvată a practicanţilor în privinţa legislaţiei şi protecţiei muncii şi conduitei la locul

de muncă.

Management Nivelul principal de management şi coordonare este realizat de către Universitatea Spiru Haret, care va asigura coordonarea generală a proiectului. Partenerul, Universitatea Naţională de Apărare Carol I, va participa alături de Universitatea Spiru Haret la managementul şi coordonarea proiectului.

Contextul proiectului Politica de ocupare a forţei de muncă la nivelul Uniunii Europene este în prezent susţinută de liniile directoare integrate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, linii ce stabilesc direcţii concrete privind creşterea participării şi menţinerii pe piaţa muncii a angajaţilor, adaptarea acestora, creşterea investiţiilor în capitalul uman prin educaţie şi formare profesională continuă. Proiectul corespunde priorităţii tematice: îmbunătăţirea calităţii resur-selor umane, creşterea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti, dezvoltarea şi folosirea mai eficientă a capitalului uman din România, promovarea dezvoltării teritoriale echi-librate. Practica studenţească a devenit obligatorie şi este reglementată prin Legea nr. 258/2007 cu modificările şi completările ulterioare. Grupul-ţintă al proiectului

16

cuprinde 6300 de studenţi, care vor desfăşura practica de specialitate obligatorie prin acest proiect, pentru următoarele specializări de licenţă: psihologie, sociologie, finanţe şi bănci, jurnalism, comunicare şi relaţii publice, geografia turismului, drept, administraţie publică, marketing, afaceri internaţionale, management, contabilitate şi informatică de gestiune, ştiinţe militare (licenţă: conducere interarme-forţe terestre, conducere logistică şi masterat: conducere interarme-forţe aeriene, conducere interarme-forţe terestre, conducere interarme-forţe navale, securitate şi apărare, securitate naţională şi comunicare publică, management logistic, management economico– financiar). Grupul-ţintă al proiectului cuprinde şi 315 tutori, provenind de la partenerii de practică, abilitaţi să supravegheze activitatea studenţilor pe parcursul stagiilor de practică. La nivelul unui studiu, făcut în universităţile din România de către MECTS, s-a observat că studenţii nu sunt satisfăcuţi de stagiile de practică, apreciindu-le ineficiente. S-a gândit astfel o modalitate prin care tutorii să fie impulsionaţi să trateze cu mai multă responsabilitate practica de specialitate. Toţi cei 6300 de studenţi participanţi la program vor beneficia de consiliere în carieră. În program sunt implicaţi şi 150 de masteranzi, tineri absolvenţi, care efectuează stagii de practică în conformitate cu programa universitară, a căror integrare pe piaţa muncii va fi urmărită până la angajare.

Justificarea necesităţii implementării proiectului În acest moment, în România, corelarea teoriei cu practica de specialitate este slab coordonată. Acest fenomen se resimte şi în cadrul instituţiilor implicate în desfăşurarea proiectului. Astfel, nu există un manual sau un ghid de practică clar şi bine conturat la nivelul niciuneia dintre instituţiile partenere. Din cauza lipsei de coordonare există discrepanţă între teoria şi practica de specialitate. Înlăturarea acestei deficienţe este urgent necesară. Implementarea proiectului asigură accesul liber, fără constrângeri, la formare şi oportunităţi de dezvoltare individuală a studenţilor, indiferent de vârstă, sex, mediul de provenienţă. Din modul de efectuare a practicii studenţeşti au rezultat următoarele: resursele metodologice, documentare şi logistice nu au fost exploatate la nivelul posibilităţilor; preocupare scăzută din partea tuturor participanţilor pentru corelarea teoriei cu practica; nivelul relativ scăzut de folosire a tehnologiei şi consilierii pe Internet de către studenţi şi tutori; nivel relativ scăzut de aliniere la practicile internaţionale; publicitate necorespunzătoare pentru stagiile de practică. Prin urmare, există următoarele riscuri: tendinţa de migrare a studenţilor spre alte domenii de activitate decât cele studiate după finalizarea studiilor; inerţia şi slaba motivare a acestora în câmpul muncii; neadaptarea proaspeţilor absolvenţi la viaţa activă. Prin îmbinarea expertizei între solicitant, partener, instituţiile de practică şi activităţile specifice implementate în cadrul acestui proiect se urmăreşte: creşterea performanţei şi competitivităţii studenţilor care au efectuat corect practica de specialitate în comparaţie cu cei care nu au procedat astfel; accesul sporit la angajare al studenţilor practicieni faţă de ceilalţi; existenţa unor tutori care îndrumă studenţii nu doar în activitatea practică propriu-zisă, ci şi în asumarea responsabilităţii, autonomiei şi orientării către performanţă; eficientizarea constantă a proceselor şi activităţilor viitorilor absolvenţi. Astfel, se vor asigura creşterea şanselor integrării rapide a noilor cunoştinţe în nivelul general de pregătire al studenţilor, dezvoltarea

17

competenţelor acestora, precum şi crearea unui nucleu de excelenţă în corelarea teoriei cu practica de specialitate.

Egalitate de şanse Implementarea proiectului se va face cu respectarea principiului nediscriminării şi al egalităţii de şanse. Grupul-ţintă are o componenţă eterogenă, nefiind diferenţiat pe criterii de etnie, religie, sex, categorie socială, orientare sexuală, naţionalitate, stare materială, stare de sănătate. Accesul la activităţile proiectului se va face neîngrădit, selecţia făcându-se numai pe baza competenţelor anterior demonstrate, a gradului de interes şi a devotamentului faţă de obiectivele vizate în cadrul proiectului. Publicarea apelurilor pentru participare la activităţile proiectului şi selectarea participanţilor din grupul-ţintă se vor realiza într-o manieră transparentă. Activitatea de consiliere şi de informare permanentă a persoanelor interesate în desfăşurarea proiectului de către echipa de implementare se va realiza în mod nediscriminatoriu, membrii echipei demonstrând acelaşi nivel de implicare, interes şi respect, indiferent de starea şi situaţia persoanei care a lansat solicitarea de informare.

Documente – suport pentru desfăşurarea stagiilor de practică:

a. Convenţie-cadru cu anexe (portofoliul de practică, tabel cu studenţii care efectuează stagiul de practică, tabelul cu tutori);

b. Contractul de practică între universitate şi studenţi/masteranzi (care prevede prezenţa obligatorie

la stagiul de practică, modul de acordare a subvenţiilor şi a premiilor în condiţiile specificate în Contractul de finanţare a proiectului);

c. Broşura privind legislaţia şi protecţia muncii şi a normelor de conduită la locul de practică – postată pe Internet: www.studentipracticieni.ro; d. Metodologia de concurs pentru identificarea studenţilor cu cele mai valoroase idei de îmbunătăţire a stagiilor de practică – postată pe Internet: www.studentipracticieni.ro;

e. Manual de practică/specializare, care cuprinde, în principal:

– cadrul legal şi funcţional al domeniului de activitate specific partenerului de practică;

– cadrul organizatoric al partenerului de practică;

– etapele desfăşurării stagiului de practică;

– competenţele ce urmează a fi dobândite în urma efectuării stagiului de practică/spe-cializare;

– documentaţie tipizată specifică domeniului de activitate al partenerului de practică şi modalităţile

de completare a acesteia;

sistemul de monitorizare a desfăşurării stagiului de practică;

f.

Caiet de practică/specializare, care cuprinde activităţile desfăşurate de practicant pe durata

derulării stagiului de practică pentru punerea în aplicare a cerinţelor manualului şi evidenţierea

competenţelor dobândite;

18

g. Fişă de evaluare pe durata stagiului de practică şi Fişă de evaluare poststagiu (completate de

tutori);

h. Certificat de participare la practică;

i. Diplomă de câştigător la concursul de idei privind îmbunătăţirea practicii de specialitate. Cadrele didactice coordonatoare ale stagiilor de practică, tutorii şi studenţii/masteranzii practicanţi vor primi toate documentele-suport ce trebuie completate pentru desfăşurarea stagiilor de practică în conformitate cu cerinţelor proiectului. Totodată, vor avea acces la toate documentele-suport în format electronic, acestea fiind postate pe Website şi pe platforma de e-learning Blackboard.

Responsabilităţile practicantului Practicantul are obligaţia ca, pe durata derulării stagiului de practică, să respecte programul de lucru stabilit şi să execute activităţile indicate de tutore în conformitate cu Portofoliul de practică, în condiţiile respectării cadrului legal cu privire la volumul şi dificultatea acestora. Pe durata stagiului de practică, practicantul respectă regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică. În cazul nerespectării acestui regulament, conducătorul partenerului de practică îşi rezervă dreptul de a exclude practicantul de la stagiul de practică, după ce în prealabil a ascultat punctul de vedere al practicantului şi al tutorelui şi a înştiinţat organizatorul de practică. Practicantul are obligaţia de a respecta normele de securitate şi sănătate în muncă pe care şi le-a însuşit de la reprezentantul partenerului de practică înainte de începerea stagiului de practică. Practicantul se angajează să nu folosească, în niciun caz, informaţiile la care are acces în timpul stagiului despre partenerul de practică sau clienţii săi, pentru a le comunica unui terţ sau pentru a le publica, chiar după terminarea stagiului, decât cu acordul respectivului partener de practică.

Responsabilităţile partenerului de practică Partenerul de practică va stabili un număr de tutori pentru stagiul de practică, selectaţi dintre salariaţii sau colaboratorii proprii ale căror obligaţii sunt menţionate în Portofoliul de practică. În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant, tutorele va contacta cadrul didactic supervizor, coordonator al stagiului de practică, pentru ca acesta să ia toate măsurile necesare ca practicantului respectiv să i se aplice, dacă este cazul, sancţiuni conform regulamentului de organizare şi funcţionare al organizatorului de practică. Înainte de începerea stagiului de practică, partenerul de practică are obligaţia de a face practicantului instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Partenerul de practică va lua măsurile necesare pentru sănătatea în muncă a practicantului, securitatea acestuia, precum şi pentru comunicarea regulilor de prevenire a riscurilor profesionale. Partenerul de practică trebuie să pună la dispoziţia practicantului mijloacele necesare pentru dobândirea competenţelor precizate în Portofoliul de practică.

19

Partenerul de practică are obligaţia de a asigura practicantului accesul liber la serviciul de medicina muncii, pe durata derulării stagiului de practică.

Responsabilităţile organizatorului de practică Organizatorul de practică desemnează un cadru didactic supervizor, coordonator al stagiului de practică, responsabil cu planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică. Cadrul didactic supervizor, coordonator al stagiului de practică împreună cu tutorele desemnat de partenerul de practică stabilesc, ca tematică de practică şi competenţe profesionale care fac obiectul stagiului de practică, pe cele prevăzute în Manualul – Ghid de practică. În cazul în care derularea stagiului de practică nu este conformă cu angajamentele luate de către partenerul de practică, conducătorul instituţiei de învăţământ superior, organizatoare de practică, poate decide întreruperea stagiului de practică după informarea prealabilă a conducătorului partenerului de practică.

Evaluarea stagiului de practică În timpul derulării stagiului de practică, tutorele împreună cu cadrul didactic supervizor, coordonator al stagiului de practică vor evalua practicantul în permanenţă, pe baza unei fişe de observaţie/evaluare. Vor fi evaluate atât nivelul de dobândire a competenţelor profesionale, cât şi comportamentul şi modalitatea de integrare a practicantului în activitatea partenerului de practică (disciplină, punctualitate, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, respectarea regulamentului de ordine interioară al întreprinderii/instituţiei publice etc.).

La finalul stagiului de practică, tutorele completează Fişa de evaluare poststagiu de practică,

raport realizat pe baza evaluării nivelului de dobândire a competenţelor de către practicant. Rezultatul acestei evaluări va sta la baza notării practicantului de către cadrul didactic supervizor, coordonator al stagiului de practică. Periodic şi după încheierea stagiului de practică, practicantul are obligaţia să prezinte Caietul de practică. Acesta va cuprinde:

– denumirea modulului de pregătire;

– activităţi desfăşurate pe perioada stagiului de practică;

– competenţe exersate;

– observaţii personale privitoare la activitatea depusă.

Numărul de credite transferabile ce vor fi obţinute în urma desfăşurării stagiului de practică este conform Planului de învăţământ al organizatorului de practică.

2.3. Organizarea efectuării practicii de specialitate

Planificarea etapelor pentru pregătirea şi desfăşurarea stagiului de practică

20

Etapele avute în vedere pentru desfăşurarea stagiului de practică în condiţii optime sunt următoarele:

1. Identificarea partenerilor de practică.

2. Începerea corespondenţei cu potenţialul partener de practică prin transmiterea Scri-sorii de

primire în practică.

3. Transmiterea partenerului de practică, pentru semnare, a Convenţiilor-cadru.

4. Formularea de către studenţi a opţiunilor pentru modul de efectuare a practicii şi semnarea

Fişelor de înscriere.

5. Analizarea opţiunilor studenţilor, validarea acestora, alegerea grupului-ţintă şi semnarea

Contractului de practică.

6. Repartizarea studenţilor pe parteneri de practică.

7. Instruirea studenţilor la începerea stagiului de practică.

8. Efectuarea stagiului de practică de specialitate, îndrumare şi control din partea tutorilor în

vederea dobândirii abilităţilor necesare.

9. Evaluarea de către tutori prin întocmirea şi completarea Fişei (formularului) de evaluare

poststagiu. 10. Susţinerea verificării finale. Stabilirea tematicii după care se va desfăşura stagiul de practică, conform programei analitice (fişei disciplinei). Încheierea documentelor pentru practica studenţilor

Stagiul de practică al studenţilor este reglementat prin Convenţia-cadru încheiată între Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, şi partenerul de practică, în care se stipulează:

– perioada de practică;

– numărul studenţilor primiţi în practică;

– numele persoanei desemnate (tutorele), din partea partenerului de practică, să îndrume şi să controleze practica studenţilor;

– obligaţiile părţilor.

Totodată, studentul trebuie să semneze un Contract de practică cu Facultatea de Sociologie- Psihologie, Bucureşti, prin care se reglementează obligaţiile organizatorului de practică şi ale studentului. Dacă partenerul de practică o va solicita, studentul trebuie să semneze o Convenţie de confidenţialitate cu acesta. Instruirea studenţilor, cadrelor didactice coordonatoare de practică şi tutorilor se efectuează de către cadrele didactice coordonatoare ale stagiului de practică, pentru a furniza studenţilor principalele elemente pe care aceştia trebuie să le aibă în vedere în momentul efec-tuării practicii. Această instruire se efectuează anterior angrenării studentului în stagiul de practică.

21

Sarcini şi obiective ce vor fi urmărite de studenţi în timpul efectuării stagiului de practică de specialitate Sarcinile şi obiectivele specifice ce urmează să fie realizate de studenţi şi materialele ce se vor întocmi, diferit, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată de entitatea economică la care se efectuează practica de specialitate (întreprinderi, instituţii bancare, societăţi comerciale etc.).

2.4. Efectuarea practicii de specialitate

Practica de specialitate a studenţilor Facultăţii de Psihologie, Bucureşti, se desfăşoară în instituţii şi organizaţii care pot asigura desfăşurarea stagiului de practică de specialitate în concordanţă cu cerinţele programului de studii universitare de licenţă al specializărilor specifice Facultăţii. Pentru bazele practicii coordonate de către Facultate, practica se va face, în perioada prevăzută şi în Convenţie, timp de 90 de ore (6 ore x 5 zile lucrătoare x 3 săptămâni). Studenţii care au optat pentru o instituţie preferată şi efectuează practica pe cont propriu pot efectua stagiul de practică conform programului stabilit fiind obligaţi să acopere 90 de ore (6 ore x 5 zile lucrătoare x 3 săptămâni). Toate activităţile, acţiunile, la care a participat studentul în perioada de practică vor fi consemnate, zilnic, într-un Caiet de practică. Studenţii sunt obligaţi să respecte toate referirile legate de problemele de securitate şi igienă a muncii, de protecţie a mediului, de clauzele de confidenţialitate, stipulate în:

a) documentele care reglementează practica de specialitate a studenţilor în Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti; b) reglementările specifice locului/compartimentului/entităţii unde studentul efectuează practica de specialitate; studentul este obligat să participe la efectuarea instructajului general de securitate şi igienă a muncii şi a instructajului specific la locul de efectuare a practicii şi să semneze Fişa de instructaj privind securitatea şi igiena muncii; c) Convenţia de confidenţialitate. Pe întreaga perioadă a stagiului de practică, studenţii vor fi îndrumaţi şi controlaţi permanent atât de către tutorii stabiliţi de partenerul de practică, care asigură baza de practică, cât şi de către cadrele didactice coordonatoare ale practicii de specialitate.

2.5. Evaluarea practicii de specialitate

Finalizarea activităţii de practică se va realiza prin evaluarea studentului, care va fi programată de către Facultate. În urma evaluării, de către cadrul didactic coordonator de practică, studentul va primi o

notă.

22

La acordarea notei finale, notă dată de profesorul coordonator de practică, se va ţine cont de calificativul acordat de tutore în Fişa (formularul) de evaluare poststagiu şi de modul de completare a Caietului de practică. Pentru susţinerea probei de verificare, fiecare student trebuie să prezinte următoarele documente:

Pentru studenţii care au efectuat stagiul de practică pe cont propriu:

– Convenţia-cadru de practică, semnată de către conducerea partenerului de practică, datată, cu număr de înregistrare;

– Adeverinţă/Certificat de participare;

– Caiet de practică.

Pentru studenţii care au efectuat stagiul de practică la un partener de practică unde a fost trimis de Facultate:

– Caiet de practică.

3. CUNOŞTINŢE TEORETICE NECESARE DESFĂŞURĂRII PRACTICII DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

3.1. PSIHOTERAPIE

Scurtă descriere a domeniului Conform Asociatiei Europene de Psihoterapie, psihoterapia rezidă în aplicarea unui tratament inteligibil, deliberat şi planificat, întemeiat de un set de proceduri generale şi particulare, interesând tulburările apărute în comportamentul care iese din sfera normalităţii şi aparţine stării de boală, tulburări datorate factorilor de ordin psiho-social, psihosomatice sau spiritual. Psihoterapia presupune mijloace şi metode ştiintifice, non-chimice, care susţin interacţiunea dintre una sau mai multe persoane aflate în tratament şi unul sau mai mulţi psihoterapeuti, avand drept obiectiv eliminarea factorilor interni pertubatori şi promovarea unui proces de individuare şi dezvoltare. În Legea 213, care reglementează dreptul de liberă practică, psihoterapia este considerată o interventie psihologică realizată ştiintific şi în spirit umanist în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale şi al modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburarile psihice, psihosomatice, în tulburarile somatice şi în situatii de risc.

Conform regulamentului Colegiului Psihologilor din Romania, fundamentat de Legea 213, componentele necesare conducerii unui proces psihoterapeutic sunt:

- evaluare preliminară diagnostică; - conceptualizarea clinică;

23

- susţinerea relaţiei psihoterapeutice;

- intervenţii psihologice individuale, de grup şi în grup;

- evaluarea procesului de psihoterapie.

Concepte teoretice fundamentale Relaţia psihoterapeutică: relaţie de îngrijire profund umană, de încredere, de respect reciproc, de sprijin din partea terapeutului către pacient, relaţie unidirecţională, singurul beneficiar fiind persoana aflată în dificultate. Cadrul terapeutic: sistem de reguli esenţiale care reprezintă contextul (zilele şi orele de consultaţie, durata unei consultaţii, condiţii de întrerupere şi reluare a terapiei, onorariul, comportamentele permise şi nepermise în cadrul relaţiei terapeutice). Situaţie limită: un eveniment, o întâmplare care determină confruntarea bruscă şi directă a individului cu realitatea sa existenţială ( de ex. moartea unui persoane apropiate, o boală terminală, o tentativă suicidară, condiţia de martor sau victimă a unui cataclism, accident, etc.)

Concepte aplicative fundamentale Catharsis descărcare afectivă a tensiunilor intrapsihice acumulate, a unor afecte nedescărcate, care produc o stare de nemulţumire acută, o imagine de sine prăbuşită şi uneori izbucniri neaşteptate şi nejustificate de context. Catharsisul presupune exprimarea liberă şi deschisă a trăirilor afective (de cele mai multe ori sub forma plânsului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, revoltă, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure), neacceptarea propriilor emoţii şi sentimente, înlăturarea mecanismelor de apărare şi acceptarea propriului eu. Insight: înţelegerea bruscă, subită, intuitivă a unor conflicte şi mecanisme psihologice personale, a anumitor lucruri pe care persoana nu le sesizase anterior, în ciuda importanţei lor. În terapie insight- urile permit treptat autoînţelegerea şi acceptarea propriei persoane, a sentimentelor, atitudinilor şi motivaţiilor propriilor comportamente, a relaţiilor cu ceilalţi. Transfer se referă la relaţia pacient-terapeut şi constă în procesul prin care fantasmele insconştiente (atitudini şui sentimente pe care pacientul le are sau le-a avut faţă vde alet vpersoane semnificative din viaţa sa) se actualizează în decursul curei şi se exteriorizează în relaţia cu psihanalistul Restructurare cognitivă este o strategie cognitiv-comportamentală care îşi propune să-l ajute pe client să-şi recunoască distorsiunile de gândire şi să facă schimbări conforme cu realitatea. Se urmăreşte realizarea restructurării cognitive, respectiv pacientul să înveţe să îşi controleze stările afective prin identificarea şi înlocuirea pattern-urilor cognitive negative de gândire cu altele adaptative. Joc de rol tehnică psihodramatică care constă în a propune participanţilor scenarii implcând raporturi umane din viaţa socială sau profesională şi presupune ca subiectul să „se joace pe sine”, să joace rolul unei alte persoane sau un rol generic o anumită perioadă de timp „ca şi cum” situaţia ar fi reală.

24

Competenţele generale (cifre) şi specifice (litere) ale psihoterapeutului derivă din componentele procesului psihoterapeutic:

(1) Evaluarea psihologică (circumscrisă de forma specifica de psihoterapie);

(2) Intervenţie psihologică (circumscrisa de forma specifică de psihoterapie):

(a)

de optimizare, dezvoltare şi autocunoaştere;

(b)

în probleme psihologice, psihopatologice şi în situaţii de risc;

(c)

în menţinerea sănătăţii (educaţia pentru sănătate, prevenţia primară etc.) şi confruntarea cu condiţia

de boală şi impas existenţial (ex. tratament, prevenţie secundară, terţiară, recuperare etc.);

(d) de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizatii si colectivităţi.

(3)Cercetare:

(a) în cadrul limitelor competenţelor sale.

(4) Educatie si training (formare profesionala):

(a) poate organiza cursuri şi workshop-uri în limitele compeţentelor date de nivelele de specializare.

Şcoli de psihoterapie (orientări)

Şcolile de psihoterapie (incluzând consilierea psihologică) recunoscute în România sunt cele stabilite de normele internaţionale în domeniu.

- Psihoterapii cognitiv-comportamentale (psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie

cognitivă, psihoterapie comportamentală, psihoterapie prin acceptare şi angajament, terapia bazată pe

realitate, terapia multimodală etc.);

- Psihoterapii dinamice (ex. psihoterapia psihanalitică, psihoterapia analitică, terapii dinamice de scurta durată etc.);

- Psihoterapii ericksoniene (ex. psihoterapie ericksoniană, hipnoza ericksoniană etc.);

- Psihoterapii scurte (ex. terapia scurtă focalizată pe soluţie, orientarea pe competenţe şi resurse, abordările constructivist-colaborative şi narative, etc);

- Psihoterapii umanist-existentiale-experienţiale, sistemice şi transpersonale (ex. gestalterapie, logoterapie, psihodramă, psihoterapie experienţială, analiza tranzacţională, etc.).

Trepte profesionale În România se recunosc trei trepte profesionale (niveluri) de specializare in psihoterapie:

(1) Nivelul de psiholog practicant în psihoterapie

25

I. sub supervizare II. autonom. (2) Nivelul de psiholog specialist în psihoterapie

(3) Nivelul de psiholog principal in psihoterapie

Psihoterapeu ț ii specialişti sau principali în psihoterapie pot deveni supervizori/formatori, în şcoala în

care sunt psihoterapeuţi specialişti sau principali.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

Pe parcursul practicii în domeniul psihoterapiei, studentul va deprinde următoarele competenţe:

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi intepreteze)

- Perspectiva psihologică asupra stării de sănătate/boală;

- Strategiile de prevenire a conduitelor patogene;

- Raportul dintre personalitate şi starea de sănătate/boală;

- Dinamica afectivă în relaţie cu cea cognitivă

- Relaţia dintre psihism şi palierul somatic;

- Dinamica schimbării şi a vindecării.

2. Instrumental – aplicative

- Să identifice şi să interpreteze factorii biologici, psiho-sociali şi comportamentali care influenţează starea de sănătate; - Să explice mecanismele prin care individul reacţionează psihic sau somatic la influenţele pe care factorii de ordin cognitiv, emoţional, social le exercită asupra sa; - Să prezinte factorii de risc pentru sănătate şi strategiile de prevenire a îmbolnăvirilor şi menţinere a sănătăţii;

- Să dobândească capacitatea de a identifica tehnica terapeutică adecvată unui tip de tulburare sau de personalitate;

- Să dobândească capacitatea de a utiliza tehnici terapeutice specifice în situaţii de criză.

3. Atitudinale

- Să se raporteze la Celălalt cu responsabilitatea generată că cunoaşterea psihoterapeutică.

3.2. PSIHOLOGIE MEDICALĂ

26

Scurtă descriere a domeniului Psihologia medicală se referă la atitudinea faţă de bolnav şi boală, faţă de sistemele de îngrijire a sănătăţii, atât ale individului bolnav cât şi ale celui sănătos, acest lucru incluzând logic şi atitudinea medicului şi celor ce lucrează în domeniul medical faţă de propria profesiune. Încercând să simplifice domeniul de definiţie W. Huber (1992) defineşte psihologia clinică ca ramura psihologiei care are drept obiect problemele şi tulburările psihice ca şi componenta psihică a tulburărilor somatice. Este deci studiul problemelor psihice care se manifestă în conduitele normale şi patologice şi ale intervenţiei în aceste conduite. Definiţia lui Paul Popescu Neveanu – obiectul psihologiei generale tratează procesele, sistemele şi însuşirile psihice integrând şi problematica generică a personalităţii, studiul psihologiei medicale are ca obiect de studiu şi psihologia bolnavului şi a relaţiilor sale cu ambianţa, legăturile sale subiective cu personalul medico-sanitar (în mod predominant cu medicul) şi cu familia. Domeniul psihologiei medicale poate fi regăsit în toate faptele din practica medicală unde intervine, într-un fel sau altul, un factor psihologic, fie că e vorba de raportul unui eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despărţire) cu derularea unei afecţiuni somatice, sau de locul relaţiei medic–pacient a proiecţiei acesteia în diagnosticul, tratamentul sau urmărirea bolilor. Ea studiază şi reacţia psihică a bolnavului faţă de agresiunea somatică şi/sau psihică (posibilă generatoare de boală) şi mijloacele psihice de tratament. Tot de conţinutul psihologiei medicale ţin de atitudinea în faţa morţii fenomenele de transfer şi contratransfer, beneficiul secundar, relaţiile umane de la nivelul spitalului. Psihologia medicală se dezvoltă azi din întrepătrunderea cu alte domenii de cunoaştere şi cercetare cum ar fi:

psihopatologia, psihologia holistică şi antropologia, psihanaliza şi psihologia dinamică, cronobiologia, etologia, sociologia, psihologia experimentală şi neurofiziologia. Cu fiecare din aceste domenii psihologia medicală are legături biunivoce şi face un schimb continuu de informaţii. Ea este legată de domeniul psihologiei generale prin aspectele legate de comunicare, aspectele legate de psihologia dezvoltării, aspectele legate de personalitate.Psihologia medicală este legată de: Psihologia socială, Psihologiei diferenţiale, Psihologia moral. Relaţiile psihologiei clinice cu domeniul ştiinţelor medicale şi biologice cuprind relaţiile cu: Psihiatria, Psihoneurofiziologia, Psihofarmacologia, Psihopatologia, Psihosomatica

Concepte teoretice fundamentale Dicţionarul de psihologie LAROUSSE precizează că NORMALITATEA este o noţiune relativă, variabilă de la un mediu socio-cultural la altul şi în plus face interesanta precizare că în medicină există tendinţa de a se asimila omul normal individului perfect sănătos individ care la drept vorbind nu există (N. Sillamy, 1995). Patru perspective par să înglobeze majoritatea numeroaselor concepte clinice şi/sau teoretice care se referă la normalitate dar, deşi acestea sunt unice, au domenii de definiţie şi de descriere de fapt ele se completează una pe cealaltă şi numai sumarea lor poate da imaginea cea mai apropiată de real:

normalitatea ca sănătate, ca normalitatea ca valoare medie, normalitatea ideală, normalitatea ca proces.

27

SĂNĂTATEA UMANĂ poate fi considerată o stare înscrisă în perimetrul care defineşte normalitatea existenţei individului semnificând menţinerea echilibrului structural al persoanei (în plan corporal-biologic şi psihic conştient) atât în perspectiva internă (a raportului reciproc al subsistemelor în conformitate cu sinteza ansamblului, a conformităţii stărilor sistemului în raport cu normele generale ale speciei, ale vârstei, ale sexului), cât şi în perspectiva externă, a echilibrului adaptativ dintre individ şi mediul său ambiant concret. Organizaţia Mondială a Sănătăţii definea starea de sănătate ca fiind: ”o stare completă de bine din punct de vedere psihic, mental şi social, şi nu neapărat în absenţa durerii”. Această definiţie este o recunoaştere a faptului că starea de sănătate este mai mult decât absenţa durerii. Este o stare de armonie, o stare-de-bine cu privire la evoluţia complexului biologic, psihologic şi a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.

ANORMALITATEA este o îndepărtare de normă al cărei sens pozitiv sau negativ rămâne indiferent în ceea ce priveşte definirea în sine a zonei de definiţie. Sensul este important în perspectivă calitativă. Astfel, antropologic, în zona pozitivă se află persoanele excepţionale, geniile, care joacă un rol creator în istoria omenirii, în instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se referă la îndepărtarea de normă în sens negativ, spre minus, spre deficit funcţional şi de performanţă, spre dizarmonie, dezorganizare, destructurare. J. Delay şi P. Pichot consideră că anormalul reprezintă o abatere calitativă şi funcţională de la valoarea şi semnificaţia generală a modelului uman.

CONCEPTUL DE BOALĂ PSIHICĂ Pentru înţelegerea dinamicii raportului sănătate-boală, trebuie să apelăm la noţiunea de proces patologic. În acest sens, boala reprezintă o formă de existenţă a materiei vii caracterizată prin apariţia procesului ce implică tulburarea unităţii forţelor din organism (integritatea) şi a organismului cu mediul (integrarea). Boala umană se caracterizează, în general, prin perturbarea la diverse nivele şi din variate incidente a structurilor funcţionale ale individului în perspectivă corporal-biologică sau psihic- conştientă. Perturbarea indusă de boală determină un minus şi o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei, dificultăţi obiective şi subiective în prezenţa, adaptarea şi eficienţa în cadrul vieţii sociale, dezadaptarea, involuţia, moartea nefirească (prin accident) ori evoluţia spre constituirea defectualităţii sau deteriorării grave. Boala psihică trebuie considerată ca interesând întreaga fiinţă umană în compexitatea ei biologică, psihologică, axiologică şi socială. Apare deci evident, ca analiza normalităţii psihice, a psihismului văzut cu un “multiplex”, să implice nu numai corelaţii biologice, ci şi sociale, culturale, epistemologice şi dinamice.

ADAPTAREA este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi folosit la reducerea stresorilor şi stresului asociat unei boli. Într-o scurtă perioadă de timp, conceptul va fi folosit ca un

28

important determinant al sănătăţii şi bolii comunităţilor umane şi profesionale şi, de asemenea, se va vorbi despre managementul stresului şi reducerea stresului prin adaptare eficientă. În 1937, H. Selye introduce termenul de sindrom de adaptare în patologia generală, definindu-l ca un ansamblu de reacţii prin care organismul răspunde la o acţiune agresivă – stres.

CONCEPTUL DE STRES, introdus de H. Selye, indica iniţial o acţiune de suprasolicitare exercitată din exterior asupra organismului, care determina o reacţie de adaptare nespecifică a organismului faţă de agresiunea care-i ameninţa integritatea. Roger Guillemin, pornind de la această definiţie, formulează una dintre cele mai remarcabile definiţii ale stresului: „Stare tradusă printr-un sindrom specific corespunzând tuturor schimbărilor nespecifice induse astfel într-un sistem biologic.” H. Selye a privit stresul din punct de vedere fiziologic, în timp ce Spinoza considera că „mintea şi corpul sunt unul şi acelaşi lucru”. Aproape orice stresor şi aproape orice reacţie de stres implică atât componente fiziologice cât şi psihologice (emoţionale).

MECANISMELE DE APĂRARE Dintre numeroasele definiţii date mecanismelor de apărare, o reţinem pe cea a lui Widloecher (1972) mecanismele de apărare arată diferitele tipuri de operaţii în care se poate specifica apărarea, adică forme clinice ale acestor operaţiuni defensive, şi pe cea a DSM-lui IV, în care mecanismele de apărare (styles of coping) sunt definite ca procese psihologice automate care protejează individul de anxietate sau de perceperea de pericole sau de factori de stres interni sau externi. Autorii DSM-ului mai fac precizarea că mecanismele de apărare constituie mediatori ai reacţiei subiectului la conflictele emoţionale şi la factori de stres externi sau interni.

CONCEPTUL DE CONSTRÂNGERE A ROLULUI (role strain) este definit deci prin „dificultăţile, înfruntările, conflictele şi celelalte probleme de aceeaşi natură, pe care oamenii le traversează în timp, atunci când se angajează în rolurile sociale ale vieţii“ (Pearlin, 1983).

MEDICINĂ PSIHOLOGICĂ ŞI PSIHOSOMATICĂ O mare varietate de acuze somatice care antrenează convingerea pacienţilor că ei sunt suferinzi din punct de vedere corporal, în ciuda unor probleme emoţionale sau psihosociale demonstrabile, rămân în afara unei posibilităţi de definire clare. Disconfortul somatic nu îşi are explicaţie sau are una parţială, în ciuda convingerii cvasiunanime a pacientului că suferinţele lui îşi au originea într-o boală definibilă care îl determină să ceară ajutor medical şi care îi determină incapacitatea şi handicapul (Lipowski, 1968; Kleinman, 1977; Katon, 1982; Kirmayer, 1984; Kellner, 1990). Manualul DSM-IV (1994) subliniază că trăsătura comună a tulburărilor somatoforme este prezenţa simptomelor fizice, care sugerează o afecţiune aparţinând medicinii interne, dar care nu poate fi

29

pe deplin explicată de o situaţie aparţinând medicinii generale, de efectele directe ale unei substanţe sau de altă tulburare mintală (cum ar fi atacurile de panică).

Concepte aplicative fundamentale

ASPECTE ALE COMUNICĂRII CU PACIENTUL Comunicarea medic-pacient este o comunicare directă, faţă în faţă, nemediată şi neformalizată. Între cei doi subiecţi ai transferului de informaţie are loc un schimb continuu de informaţii, care îi conduce pe fiecare din cei doi parteneri către obiectivele precise ale întrevederii: aflarea răspunsurilor în legătură cu modificarea stării de sănătate, remediile propuse pentru înlăturarea acestora, modalităţile practice de acţiune. În afara acestui fascicol de informaţii, să-i zicem central, are loc şi o altă trecere de mesaje secundare, care permit răspunsul la o serie de probleme „periferice”. Fereastra de comunicare DONA reprezintă un concept al modului în care se derulează relaţia de comunicare între doi parteneri faţă în faţă. Unul este doctorul, pe care l-am numit DO, iar celălalt este pacientul/pacienta pe care îl vom numi NAe sau NAdia, pentru a reuşi o formulă memotehnică a zonelor ferestrei.

Zona D DESCHISĂ INTERACŢIUNE

Zona A

ASCUNSĂ

INTIMITATE

Zona O OARBĂ VULNERABILITATE

ZONA N

NECUNOSCUTĂ

DEZVĂLUIRE

MODELE ALE RELAŢIEI MEDIC/PACIENT Există un număr de modele potenţiale. Deseori nici medicul, nici pacientul nu sunt pe deplin conştienţi că în realitate se aleg unul pe altul. Modelele cel mai adesea derivă din personalităţile, expectaţiile şi nevoile ambilor. Faptul că la aceste personalităţi, aşteptările şi nevoile sunt în general trecute sub tăcere şi pot fi destul de diferite pentru doctor şi pacient pot conduce la o proastă comunicare şi dezamăgire din partea ambilor participanţi. Modelele specifice ale relaţiei medic-pacient sunt:

Modelul activ/pasiv, Modelul profesor-student (părinte/copil, sfătuire/cooperare), Modelul participării mutuale, Modelul prietenesc (socio-familial)

ATITUDINILE TRANSFERENŢIALE

30

Atitudinea pacientului faţă de medic este susceptibilă să fie o repetiţie a atitudinii pe care el sau ea au avut-o faţă de alte autorităţi. Această atitudine poate varia de la o atitudine bazală realistă – în care doctorul se aşteaptă la cel mai autentic interes din partea pacientului, la o supraidealizare şi chiar cu o fantezie erotizantă până la una de neîncredere, aşteptându-se ca medicul să fie dispreţuitor şi potenţial abuziv.

Transferul. Transferul este definit de modelul general ca un set de aşteptări, convingeri şi răspunsuri emoţionale pe care pacientul le aduce în relaţia medic-pacient; ele nu sunt determinate în mod necesar de cine este medicul, sau cum acţionează el de fapt, ci mai degrabă pe experienţele continue pe care pacientul le-a avut de-a lungul vieţii cu alte importante personalităţi, autorităţi. Contratransfer. Aşa cum pacientul aduce atitudini transferenţiale în relaţia medic-pacient, doctorii înşişi dezvoltă adesea reacţii contratransferenţiale faţă de pacienţii lor. Contratransferul poate lua forma sentimentelor negative, care dezbină relaţia medic-pacient, dar poate de asemenea să devină disproporţionat pozitiv, idealizând sau având reacţii erotice.

EFECTUL PLACEBO Cuvântul „placebo” reprezintă forma – la viitor- a verbului latin placeo/plăcere şi poate fi tradus stricto sensu prin: „voi plăcea“, sau, mai liber, „voi fi plăcut“ (agreabil). Cuvântul Placebo are sensul de agreabil, plăcut- în sens de promisiune- şi deci poate defini aşteptarea unui bolnav - când i se dă un medicament - la acţiunea utilă, plăcută a acesteia. (I. Bradu Iamandescu şi I. Necula, 2002). G. Ionescu (1985) propune următoarea definiţie operaţională: „Efectul placebo cuprinde ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau persoana sănătoasă căreia i s-a administrat, în scop terapeutic sau experimental, o substanţă neutră din punct de vedere farmacodinamic”. COMPLIANŢĂ, NON-COMPLIANŢĂ, ACCEPTANŢĂ Complianţa este definită ca fiind o acţiune ce concordă cu o cerere sau cu o recomandare – este tendinţa de a se supune uşor. Reprezintă noţiune referitoare la adeziunea bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării de sănătate, în care pot fi incluse terapiile biologice, regimurile alimentare, modificarea stilului de viaţă ca şi acceptarea supravegherii medicale şi a controlului periodic. Comportamentul non-compliant este considerat nepotrivit; contravine crezurilor profesionale, normelor şi aşteptărilor privind rolurile corespunzătoare pacienţilor şi profesioniştilor. Numeroşi factori sunt incriminaţi în “non-complianţă”. Dintre aceştia vom menţiona ca principale grupe: factori legaţi de trăirea bolii şi de înţelegerea sa intelectuală de către bolnav; factori legaţi de relaţia medic-bolnav; factori legaţi de tipul tratamentului; factori legaţi de anturajul bolnavului. Dintre factorii legaţi de boală menţionăm: diagnosticul, gravitatea, morbiditatea, evoluţia, durata, iar dintre cei legaţi de tratament:

existenţa unor produse cu acţiune prelungită, durata tratamentului, numărul de medicamente, frecvenţa crizelor şi dimensiunea dozelor, prezenţa efectelor nedorite. În funcţie de natura, severitatea şi durata bolii complianţa terapeutică variază într-un mod relativ previzibil.

31

Conform Articolului 5 din Procedurile de Atestare şi Certificare elaborate de Comisia de

Psihologie clinica din cadrul Colegiului Psihologilor, psihologul atestat în psihologia clinică (numit generic şi psiholog clinician) are următoarele competenţe generale:

1. Cunoaştere a bazei teoretice şi a eticii profesionale în psihologia clinică;

2. (Psiho)Diagnostic şi evaluare clinică;

3. Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică;

4. Cercetare;

5. Educaţie şi training (formare profesională).

Competenţele stabilite mai sus pentru specializarea în psihologie clinică, se detaliază cu competenţe specifice în funcţie de nivelul de specializare profesională a psihologului atestat în psihologia clinică. Obţinerea competenţelor generale şi specifice presupune obligatoriu licenţa în psihologie şi parcurgerea unui pachet de cursuri universitare care să includă cunoştinţe din domeniile:

Psihologie generală şi Psihodiagnostic;

Psihodiagnostic şi evaluare clinică;

Psihologie clinică şi/sau medicală;

Consiliere şi psihoterapie;

Psihiatrie şi/sau Psihopatologie;

Psihologia sănătăţii şi/sau Psihosomatică;

Psihologia dezvoltării şi/sau Psihologia clinică a dezvoltării.

Competenţele generale (cu cifre) şi specifice (cu litere) ale psihologului clinician practicant sub supervizare sunt:

1. Cunoaştere a bazei teoretice şi a eticii profesionale în psihologia clinică:

- Cunoaşterea modelelor de sănătate şi boală;

- Cunoaşterea teoriilor învăţării şi dezvoltării psihologice;

- Cunoaşterea noţiunilor fundamentale de psihologie generală şi psihodiagnostic;

- Cunoaşterea eticii şi deontologiei profesionale.

2. (Psiho)Diagnostic şi evaluare clinică:

- evaluare subiectiv-emoţională;

- evaluare cognitivă;

- evaluare comportamentală;

- evaluare bio-fiziologică (ex. prin proceduri de bio-feedback);

- evaluarea simplă a personalităţii şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;

- evaluarea psihologică asociată activităţilor cu cupluri sau familii (sau altor grupuri);

- evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă

problemele psihologice;

32

- evaluarea dezvoltării psihologice.

3. Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică:

- educaţie pentru sănătate, promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (ex. prin prevenţie

primară şi secundară), prevenirea îmbolnăvirilor (ex. prin modificarea stilului de viaţă);

- elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluare programelor de promovare a sănătăţii şi de prevenire a îmbolnăvirilor la nivel individual, de grup, comunitar şi/sau guvernamental;

- intervenţii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale [aria psihopedagogiei speciale în condiţii de psihopatologie (ex. logopedie clinică)];

- consiliere şi terapie suportivă;

- optimizare şi dezvoltare personală, autocunoaştere (ex. coaching).

4. Cercetare:

- cunoaşte noţiunile fundamentale de metodologia cercetării şi poate participa la sau iniţia activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale.

5. Educaţie şi training (formare profesională):

- poate organiza workshop-uri în cadrul definit de competenţele sale.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi intepreteze)

- Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice de psihologie clinică si medicală;

- Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice de psihopatologie;

- Explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei.

3. Instrumental – aplicative

- Utilizarea unor instrumente de evaluare a stresului, inventarierea evenimentelor de viaţă, evaluarea afectivităţii negative etc.;

- Utilizarea unor instrumente de evaluare a depresiei, anxietăţii, statusului cognitiv.

4. Atitudinale

- Manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de pacient.

- Manifestarea empatiei, respectului si autenticităţii în relaţia cu pacientul.

3.3. PSIHODIAGNOZA APTITUDINILOR COGNITIVE ŞI A INTELIGENŢEI

Scurtă descriere a domeniului

33

Psihodiagnoza este domeniul psihologiei care se ocupă cu activitatea de investigare şi cunoaştere a caracteristicilor psihice definitorii pentru persoană, activitate realizată prin intermediul instrumentelor psihodiagnostice specifice: testele psihologice, chestionarele şi inventarele. Psihodiagnoza aptitudinilor - ramură a psihodiagnozei care urmăreşte administrarea şi interpretarea testelor şi bateriilor de teste psihologice utilizate pentru evaluarea aptitudinilor cognitive şi a inteligenţei (măsurarea abilităţilor cognitive în scopul cunoaşterii nivelului lor de dezvoltare şi funcţionare şi a stabilirii profilului aptitudinal).

Concepte teoretice fundamentale Testul psihologic este un procedeu de investigaţie standardizat, utilizat pentru evaluarea şi determinarea modului de funcţionare psihică a individului, prin intermediul răspunsurilor la diferite probe psihodiagnostice. Testul constă într-o serie de probe (itemi) cu ajutorul cărora culegem informaţii despre individ, în scopul evaluării, stabilirii unui diagnostic şi formulării unor predicţii. Psihodiagnoza modernă se împarte în trei ramuri mai importante:

Bazele teoretice ale evaluării psihologice – ramură a psihodiagnozei axată pe modul de construcţie a instrumentelor psihodiagnostice. Psihodiagnoza personalităţii – ramură a psihodiagnozei centrată pe administrarea şi interpretarea principalelor chestionare, inventare şi teste psihologice de evaluare a personalităţii (structura şi factorii de personalitate). Printre conceptele teoretice fundamentale ale psihodiagnozei aptitudinilor cognitive se numără:

Sistemele de clasificare a testelor psihologice care includ principalele instrumente actuale de testare a aptitudinilor cognitive şi a inteligenţei, în funcţie de: obiectivele lor şi conţinutul măsurat, numărul de variabile psihice măsurate, durata, materialele utilizate, modul de administrare, tipul de rezultat obţinut etc.

Fidelitatea reprezintă proprietatea instrumentului de măsură de a arăta aceleaşi valori sau

valori relativ asemănătoare, la o nouă administrare.

Validitatea reprezintă proprietatea testului psihologic de a măsura exact constructul pe

care îşi propune să-l măsoare.

Cuantificarea este procesul prin care se atribuie o serie de punctaje sau numere unor

variabile psihice în scopul măsurării obiective şi a identificării diferenţelor interindividuale.

Etalonul este unitatea de măsură la care se raportează performanţele individului la testul

psihologic pentru a vedea unde se situează acesta în raport cu performanţelor altor indivizi (grupul

normativ).

Concepte aplicative fundamentale

34

Modul de construcţie a testelor psihologice: definirea şi operaţionalizarea conceptelor, faza de generare a itemilor, taxonomia relaţiilor item - construct măsurat, grila de corecţie, construcţia şi administrarea chestionarului pilot, analiza de itemi după gradul de dificultate şi gradul de discriminare, eliminarea itemilor irelevanţi, calculul fidelităţii, determinarea validităţii instrumentului de măsură). Metodele de determinare a fidelităţii instrumentelor psihodiagnostice: metoda test-retest, metoda formelor paralele, metoda analizei consistenţei interne şi coeficienţii de fidelitate interevaluatori. Metodele de determinare a validităţii instrumentelor psihodiagnostice: validitatea de construct sau conceptuală, validitatea de conţinut şi validitatea relativă la criteriu. Clasificarea testelor de aptitudini cognitive în funcţie de obiectivele şi conţinutul măsurat:

teste de inteligenţă, teste de memorie, teste de atenţie, teste de de creativitate, bateriile de teste de evaluare a aptitudinilor cognitive etc. Schema generală în lucrul cu testele psihologice de evaluare a aptitudinilor cognitive şi a inteligenţei: modelul teoretic pe care se bazează construcţia testului psihologic, obiectivele testului, situaţiile în care se recomandă a fi utilizat ( aplicabilitatea sa), conţinutul testului şi componenţa scalelor, informaţii legate de procedurile de validare şi de determinare a fidelităţii, valorile coeficienţilor de fidelitate şi de validitate, administrarea testului, scorarea, instructajul, timpul de administrare, conversia notelor brute în note standard, etalonul şi interpretarea rezultatelor. Etapele procesului de evaluare psihologică şi redactarea raportul psihologic: datele de identificare ale subiectului, scopul evaluării, interviul şi culegerea informaţiilor relevante pentru scopul testării, testele psihologice administrate, observaţiile relevante din timpul examinării, rezultatele la testele psihologice, interpretarea şi integrarea datelor, sumarizarea şi recomandările. Aplicabilitatea testelor psihologice: consiliere psihologică, consiliere şcolară, psihoterapie şi psihologie clinică, evaluare şi selecţie de personal, cercetare ştiinţifică. Conduita examinatorului în timpul testării psihologice: aspectele etice cu privire la activitatea de evaluare şi testare psihologică. Avantajele şi limitele testelor de aptitudini cognitive şi de inteligenţă (în funcţie de scopul evaluării psihologice, cunoaşterea obiectivelor precise ale instrumentelor psihodiagnostice de evaluare a aptitudinilor în vederea selecţiei instrumentului adecvat; cunoaşterea limitelor instrumentului de măsură).

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică 1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze) - înţelegerea şi operaţionalizarea conceptelor specifice domeniului testării psihologice a inteligenţei şi aptitudinilor cognitive; formarea abilităţii de a defini şi operaţionaliza conceptele fundamentale de testare psihologică, evaluare psihologică, test psihologic, inteligenţă, forme şi niveluri ale inteligenţei, aptitudini cognitive;

35

- înţelegerea necesităţii cunoaşterii modelelor teoretice care stau la baza construcţiei testelor de

inteligenţă, respectiv, a bateriilor de teste de aptitudini cognitive, din perspectiva interpretării rezultatelor la teste; formarea abilităţii de a corela modelul teoretic pe care se fundamentează construcţia

testului cu informaţiile furnizate de test în scopul interpretării adecvate şi eficiente a rezultatelor obţinute de subiect;

- înţelegerea rolului testelor psihologice de aptitudini cognitive în activitatea psihologului

practician; cunoaşterea şi familiarizarea cu principalele teste psihologice utilizate în prezent în psihodiagnoza inteligenţei şi aptitudinilor cognitive, diferenţiate pe grupe de vârstă (specificul activităţii de psihodiagnoză la adulţi, copii şi adolescenţi);

- cunoaşterea sistemelor de clasificare a testelor psihologice, a domeniilor de aplicabilitate a testelor de inteligenţă şi a bateriilor de teste de aptitudini cognitive.

2. Instrumental-aplicative

- formarea capacităţii de a selecta, în funcţie de obiectivul testării, instrumentele

psihodiagnostice adecvate; cunoaşterea scopurilor precise ale testelor (ce măsoară, în ce condiţii se recomandă a fi utilizate), a valorii şi limitelor testelor psihologice de evaluare a inteligenţei şi a

aptitudinilor cognitive; cunoaşterea scalelor care intră în componenţa fiecărui test şi a constructelor specifice pe care le măsoară acestea;

- formarea şi dezvoltarea abilităţilor de lucru cu testele psihologice de evaluare a aptitudinilor

cognitive; formarea capacităţii de administrare şi interpretare a principalelor instrumente utilizate în

psihodiagnoza aptitudinilor cognitive;

- cunoaşterea modului de elaborare a raportului psihologic (schema de evaluare); înţelegerea

necesităţii unui demers psihodiagnostic complex; cunoaşterea etapelor procesului de evaluare

psihologică şi formarea capacităţii de a integra rezultatele obţinute la testele psihologice în structura raportul psihologic.

3. Atitudinale

- cunoaşterea principiilor codului deontologic şi a aspectelor etice legate de evaluarea şi testarea

psihologică şi relaţionarea pe baza acestora cu persoanele care sunt psihodiagnosticate;

-

cunoaşterea factorilor subiectivi şi obiectivi care pot influenţa rezultatele la testele psihologice;

-

flexibilitate şi obiectivitate în interpretarea rezultatelor obţinute la testele şi chestionarele

aplicate.

3.4. PSIHOLOGIA COMUNICĂRII

36

Scurtă descriere a domeniului Comunicarea este elementual esenial care determina performantele unui individ sau ale unui grup de persoane. Intelegerea mecanismelor si resurselor individuale sau de grup, interpretarea lor corecta si aplicarea coerenta a regulilor comunicarii ofera posibilitatea si capacitatea relationarii atat de la persoana la persoana cat si a individului cu mediul social si personal intr-un mod optim si benefic. De calitatea şi funcţionalitatea ei depinde modul în care sunt folosite resursele şi sunt atinse scopurile. Eficienţa unei bune comunicari se bazeaza la nivelul individual cat si organizational pe capacitatea emitatorului de a coda informatia si de a o organiza in asa fel incat receptorul mesajului sa o poata decoda cat mai corect raportat la intentia celui care transmite mesajul, luand in considerare factorii de mediu perturbatori. Cele doua componente majore, cea cantitativa si cea calitativa, sunt determinante in facilitarea schimbului informational si sunt sustinute in mod complementar si necesar de canalul de comunicare prin care se realizeaza acest process.

Concepte teoretice fundamentale

1. Schimb verbal, nonverbal sau prin simboluri

relationare interpersonala si sociala:

de gânduri sau idei –modalitate interactive de

2. Mod de

interacţiune prin transferare sau schimb de informaţie

biologic al comunicării);

(mergând până la aspectul

3. Mecanism de reducere a anxietaţii, proces activ de apărare şi mobilizare a resurselor eului;

4. Proces care pune in relaţie interactivă entitaţi diferite ale lumii vii;

5. Transmiterea informaţiei

specifici ;

de

la

sursă la receptor cu ajutorul codorilor şi decodorilor

6. Proces de prelucrare a informatiei prin care o entitate poate exercita puterea

asupra altei

entitaţi modificându-i comportamentul prin transmiterea de mesaje.

Concepte aplicative fundamentale Pentru atingerea unor rezultate care sa prezinte caracter de constanţa se vor aplica câteva tehnici

de imbunataţire a comunicarii atât interpersonale cât şi la nivelul organizaţiei. Câteva dintre acestea ar fi :

Urmărirea comunicării – verificarea de catre emiţator a corectitudinii înţelegerii mesajului său de către receptor;

Feed-back – important, deoarece se poate urmări direct efectul mesajului transmis; este distorsionat în cadrul organizaţiilor din cauza canalelor largi de comunicaţie sau a structurilor ierahice;

Empatia – pune pe cel care comunică în locul celui care receptează mesajul şi creează posibilitatea anticipării efectului şi feed-back-ului mesajului transmis;

37

Repetiţia – proces important al învaţării şi care lărgeşte posibilitatea înţelegerii mesajului atât prin latura cantitativă cât şi prin cea a găsirii de noi semnificaţii;

Simplificarea limbajului – adaptarea acestuia la capacitatea receptorului de a-l decoda

Ascultarea activă – arată respectul acordat persoanei care comunică mesajul, permite acesteia să aibă feed-back rapid, permite accesul la informaţii şi comportamente noi.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

Cunoaşterea principalelor elemente care influenţează comunicarea;

Capacitatea de a întelege diverse modele de comunicare;

Capacitatea de a prelucra şi reda elemente ale comunicării interpersonale;

Capacitatea de a identifica, analiza şi gestiona o situaţie din procesul de comunicare;

Dezvoltarea tehnicilor personale de comunicare atât în plan personal cât şi organizaţional;

Identificarea situaţiilor cu optim de comunicare sau cu lipsa acesteia dintre două persoane şi capacitatea de analiză a acestor situaţii;

Să definească şi să operaţionalizeze conceptele fundamentale ale psihologiei comunicării.

2.

Instrumental-aplicative - Să aplice principiile comunicării la situaţiile efective de comunicare, crescând eficienţa,

capacitatea de persuadare şi de exprimare non-violentă în diferite contexte de comunicare.

3. Atitudinale

- Să-şi dezvolte aptitudinile de comunicare;

- Să cunoască şi să respecte principiile codului deontologic.

3.5. PSIHOLOGIA SPORTULUI

38

Scurtă descriere a domeniului Psihologia sportului studiază procesele mintale şi comportamentul oamenilor implicaţi în activităţi fizice sau exerciţii. Sportul aşa cum s-a demonstrat prin numeroase cercetări are un efect pozitiv asupra stării de sănătate mintală conducând la reducerea tulburărilor de tip psihopatologic (tulburări de tip anxios sau depresiv) şi la creşterea tonusului afectiv implicit restabilirea stării de bine a individului. Activitatea sportivă determină îmbunătăţirea imaginii şi stimei de sine.

Concepte teoretice fundamentale Factorii psihici ai performanţei sportive Aptitudinile – sisteme de procese psihice şi fizice organizate în mod original pentru a permite efectuarea cu rezultate înalte a activităţii (Epuran, 2001): aptitudini somatice, funcţionale, biochimice, general motrice, psihomotrice, motrice, psihointelectuale, psihoafective, psiho-reglatorii voliţionale Atitudinile – componente ale caracterului, modalităţi de raportare la sine, lume, activitate, ca disponibilitaţi relativ constante şi organizate ale sistemului psihic uman de a percepe şi judeca realitatea şi de a reacţiona în mod specific. Atitudini cognitive (aşteptare şi prevedere), atitudini evaluative (sistem de valori corect), trăsături volitive, motivaţia ca atitudine specifică în sport Antrenamentul – mijlocul principal de pregătire pentru competiţie şi pentru realizarea performanţei. Dezvoltarea maximă a capacităţii integrale de performanţă a sportivilor, pregătirea sportivului pentru reuşita în concurs, dezvoltarea personalităţii (Epuran, 2001) Ambianţa – totalitatea elementelor fizice şi sociale care îl cuprind şi îl solicită pe sportiv. Familia, şcoala, mediul sportiv, climatul sportiv, relaţiile interpersonale, dinamica grupului Optimizarea performanţei sportive Creşterea capacităţii de performanţă a sportivului, raportat la personalitatea sportivului, prin mijloace psihologice Pregătirea psihică Ansamblul strategiilor şi tehnicilor de instruire şi educare utilizate în scopul creşterii capacităţiii psihice şi dezvoltăţii personalităţii sportivilor, corespunzătoare cerinţelor probei aporive/sportului practicat, pentru obţinerea efectelor şi rezultatelor superioare în antrenament şi concurs (Epuran, 2001). Pregătire de bază, pregătire specifică, pregătire pentru concurs. Laturile pregătirii psihice (intelectuală, psihomotrică, volitivă, afectivă, personalitate) Asistenţa psihologică a sportivilor Ansamblul măsurilor care sprijină sportivul în vederea atingerii performanţei (Epuran, 2001). Cunoaşterea particularitîţilor psihice ale sportivilor, asistenţa în antrenament şi concurs, psihoprofilaxia, psihoterapia.

Concepte aplicative fundamentale

39

Starile de preparaţie Stări active, cu caracter reglator-informaţional, decizional: dispunerea, anticiparea, angrenarea- modelarea, aplicarea, adaptarea Reglarea/autoreglarea psihică Gestionarea emotivităţii, anxietăţii, motivaţiei şi aspiraţiei, angajarea voliţională, mobilizarea intelectuală Antrenamentul mental Procesul de menţinere şi consolidare a reprezentărilor ideomotrice, prin repetarea în reprezentare, cu scopul de a creşte eficienţa lucrului practic Deprinderi psihice de autoreglare Componente ale pregătirii psihice a sportivilor, , integrate în psihism şi manifestate ca rutine de comportament: deprinderi atenţionale, perceptive, de control corporal, de gestionare a emoţiilor/stresului/durerii, de gândire pozitivă, de asertivitate, combativitate etc.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

- Să identifice procesele şi fenomenele psihice sub aspectul implicării lor în dezvoltarea unui spirit de rigurozitate ştiinţifică; - Să dobândească baza teoretică specifică disciplinei Psihologia sportului şi asistenţei psihologice a sportivilor;

- Să stabilească modul de formare şi dezvoltare a proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psihice raportate la activitatea sportivă;

- Să distingă elemente fundamentale de teoria antrenamentului sportiv şi particularităţi ale diferitelor sporturi;

- Să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice şi practice în dezvoltarea psihomotricităţii;

- Să distingă particularităţile sportivilor de (înaltă) performanţă, precum şi stările lor specifice motivaţionale şi emoţionale în contextul antrenamentului/competiţiei;

- Să-şi însuşească informaţiila şi a noţiunile specifice domeniului denumit, să înţeleagă evoluţia

în timp a domeniului şi să opereze cu concepte specifice ca: activitate sportivă, sportiv, sportiv de performanţă, motricitate, grup sportiv, antrenament sportiv, factori psihici ai antrenamentului sportiv;

- Să identifice rolul şi importanţa antrenorului şi psihologului sportiv în procesul de pregătire sportivă şi, implicit, în performanţă; - Să explice şi să interpreteze adecvat procesele şi fenomenele sportive întâlnite în viaţa cotidiană.

40

2.

Instrumental-aplicative

- Să utilizeze adecvat metodele şi tehnicile de cunoaştere teoretică şi practică, cu scopuri

explicativ-interpretative, dar şi practic-aplicative transpuse în elaborarea de eseuri, studii,

proiecte, microcercetări etc.;

- Să identifice liniile de întocmire a unui raport psihologic ulterior evaluării sportivilor, în acord cu codul deontologic şi rigorile domeniului;

- Să identifice posibilităţile variate de a realiza conexiuni logice între disciplinele socio-umane, dar şi posibilităţile de intervenţie practică în diferite domenii de activitate specializate;

- Să explice şi să interpreteze idei, conţinuturi şi/sau proiecte educaţionale cu conţinut în aria psihologiei sportului; - Să aplice teste specifice Psihologiei sportului;

- Să culeagă, să analizeze şi să interpreteze date şi informaţii din punct de vedere cantitativ şi

calitativ, din diverse surse alternative, respectiv din contexte profesionale reale şi din literatura

de specialitate în domeniu, pentru formularea de argumente, decizii şi demersuri concrete.

3. Atitudinale

- Să manifeste o atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de domeniul ştiinţific al psihologiei generale;

- Să manifeste interes şi receptivitate crescânde faţă de înţelegerea şi explicarea corectă din punct de vedere ştiinţific a proceselor şi fenomenelor întâlnite în viaţa şi activitatea cotidiană;

- Să-şi dezvole capacitatea de relaţionare, capacitatea de analiză, de viziune anticipativă şi

comportamentul pro-activ în contexte de cunoaştere psihologică;

- Să conştientizeze dificultăţile care pot interveni în asistenţa psihologică a sportivilor şi să le poată gestiona;

- Să promoveze un sistem de valori culturale morale şi civice;

- Să-şi valorifice optim şi creativ propriul potenţial în activităţile ştiinţifice;

- Să se implice în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice;

- Să-şi mărească eficienţa potenţialului în activităţile ştiinţifice studenţeşti;

- Să-şi asume propria dinamică profesională.

3.6. PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Scurtă descriere a domeniului Psihologia educaţiei îşi propune, în principal, să studieze:

41

legile activităţilor psihice şi psihosociale ale celor supuşi influenţelor educaţionale

(adică a elevilor şi dezvoltarea acestora de-a lungul vârstelor şcolare);

bazele psihologice ale instruirii şi educării (adică ale însuşirii cunoştinţelor,

formării priceperilor, deprinderilor şi personalităţii lor - modelarea personalităţii umane);

fundamentarea psihologică a metodelor de acţiune şi intervenţie asupra dezvoltării

psihice a copilului;

relaţiile dintre educator şi educat, respectiv relaţiile dintre actele comportamentale

ale profesorilor şi elevilor şi multitudinea variabilelor educaţionale care intrevin în cursul proceselor interacţionale din şcoală (relaţii profesor – elev, studiul grupului şcolar, orientarea şi integrarea socio- profesională).

Concepte teoretice fundamentale În cadrul psihologiei educatiei, importante sunt concepte precum:

Personalitatea umana - „Acel element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană (Norbert Sillamy, Dictionarul de Psihologie Larousse, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 231); Grupul social reprezintă un sistem dinamic, în cadrul căruia se stabilesc interrelaţii între membrii săi, o realitate supraindividuală, aflată la rândul său în interacţiune cu alte relaţii de tip social. Elementele componente ale sistemului reprezentat de grupul social sunt membrii acestuia, care interacţionează, îşi interiorizează valorile grupului, îşi însuşesc scopurile acestuia şi manifestă solidaritate unii faţă de ceilalţi. „Devianţa include ansamblul comportamentelor care violează aşteptările instituţionalizate, acele aşteptări împărtăşite sau recunoscute ca legitime în cadrul unui sistem social” (D.Banciu, S.M. Rădulescu, Sociologia criminalităţii, în P. Buneci, T. Butoi, I. Butoi, Sociologie juridică şi devianţă specială, Bucureşti, Editura Fundaţiei Romania de Mâine, 2001, p.70). Totuşi, devianţa reprezintă o noţiune relativă, echivocă în măsura în care ceea ce este considerat deviant într-o anumită societate sau într-o anumită perioadă istorică în altă societate, sau în altă perioadă istorică este calificat drept normal.

Teorii ale dezvoltarii psihice

Jean Piaget - teoria psihogenezei operaţiilor intelectuale sau dezvoltarea cognitivă

42

 

Vârsta

 

Stadiul sau Faza

Caracteristicile esenţiale

aproximativă

Naştere – 2 ani

 

Senzorio-motor

Dezvoltarea permanenţei (stabilităţii) obiectelor, dezvoltarea capacităţilor motrice (câştigarea controlului motor), capacitate foarte mică sau inexistentă de reprezentare simbolică.

2

– 7 ani

Preoperaţional

Dezvoltarea limbajului şi a gândirii simbolice (clarificarea limbajului), gândire egocentrică.

7

– 12 ani

Operaţiilor concrete

Copilul începe să se descurce cu obiectele abstracte (numere, relaţii, înrudiri etc.), apare dezvoltarea spiritului de conservare perfecţionarea conceptului de reversibilitate.

12

până

ce

Operaţiilor formale

Dezvoltarea gândirii logice şi abstracte, sistematice.

devine adult

Lawrence Kohlberg - Teoria dezvoltării morale sau distingerea binelui de rău

Nivelul

Faza

Raţionamentul moral al subiecţilor

În favoarea furtului

Împotriva furtului

 

spre supunere şi pedeapsă: În această fază, indivizii se supun regulilor pentru a evita pedeapsa, supunerea fiind acceptată ca un lucru firesc.

Faza 1. Orientarea

„Dacă îţi laşi soţia să moară, vei avea probleme. Vei fi acuzat că nu ai cheltuit banii necesari pentru a o salva şi va avea loc o cercetare a ta şi a farmacistului, ca fiind responsabili de moartea soţiei”.

„Nu ar trebui să furi doctoria pentru că vei fi prins şi trimis la închisoare. Dacă reuşeşti să scapi, nu vei mai avea linişte, la gândul că poliţia te poate prinde în orice moment”.

Nivelul 1:

Moralitatea preconvenţională: la acest nivel, interesele concrete ale individului sunt considerate în funcţie de răsplată sau pedeapsă

 

Faza 2. Orientarea spre răsplată: În această fază, regulile sunt respectate doar în folos personal. Supunerea apare doar ca urmare a răsplatei primite.

„Dacă se întâmplă să fii prins, poţi da medicamentul înapoi şi nu vei primi o condamnare mare. Nu va fi mare problemă pentru tine să stai puţin în puşcărie, dacă soţia ta va fi lângă tine atunci când vei fi eliberat”.

„Probabil că nu vei primi ani mulţi de puşcărie dacă furi medicamentul, dar, probabil, soţia ta va muri înainte ca tu să te eliberezi, aşa că n-ai făcut nimic bun. Dacă soţia ta moare, nu trebuie să te acuzi pe tine însuţi, nu este vina ta că ea are cancer”.

Nivelul 2:

Faza 3. Moralitatea de „băiat bun”: în această fază, indivizii arată interes în a-i respecta pe ceilalţi şi a face ceea ce se aşteaptă de la ei.

„Nimeni nu va considera că eşti rău dacă furi medicamentul, dar familia ta te va considera un soţ inuman dacă nu furi. Dacă-ţi laşi soţia să moară, nu vei mai putea privi pe nimeni în faţă”.

„Nu doar farmacistul te va considera ca pe un infractor; toţi vor gândi la fel. După ce vei fura medicamentul, te vei simţi rău la gândul că ţi-ai dezonorat familia şi pe tine însuţi; nu vei mai putea privi pe nimeni în faţă”.

Moralitatea convenţională: La acest nivel, indivizii abordează problema morală în calitate de membri ai societăţii. Ei sunt interesaţi să facă plăcere celorlalţi, acţionând ca buni membri ai societăţii.

Faza 4. Moralitatea autorităţii şi menţinerii ordinii sociale: în această fază, indivizii se conformează regulilor societăţii şi consideră că este „bine” ceea ce societatea consideră că este bine.

„Dacă ai sentimentul onoarei, nu-ţi vei lăsa soţia să moară doar pentru că ţi-e frică să faci singurul lucru care ar salva-o. Te vei simţi mereu vinovat de moartea ei, dacă nu-ţi faci datoria faţă de ea”.

„Eşti disperat şi poţi să nu-ţi dai seama că faci ceva rău atunci când furi medicamentul. Dar, după ce vei fi trimis la puşcărie, vei şti că ai făcut ceva rău. Te vei simţi mereu vinovat pentru lipsa de onestitate şi pentru încălcarea legii”.

Nivelul 3:

Faza 5. Moralitatea contractului, drepturilor individuale şi legii acceptate în mod democratic: indivizii, în această fază, fac ceea ce e corect din spirit de obligaţie, faţă de legile acceptate în cadrul societăţii. Ei înţeleg că legile pot fi modificate, ca parte a schimbărilor dintr-un contract social implicit.

„Vei pierde respectul celorlalţi oameni, nu-l vei câştiga, în caz că nu furi. Dacă-ţi laşi soţia să moară, acest lucru se va întâmpla din cauza fricii, nu din cauza raţiunii. Aşa că, vei pierde respectul faţă de sine şi, probabil, şi respectul semenilor tăi faţă de tine”.

„Îţi vei pierde poziţia şi respectul în cadrul comunităţii şi vei încălca legea. Vei pierde respectul faţă de sine dacă te laşi copleşit de emoţie şi uiţi ceea ce este important pe termen lung”.

Moralitatea

postconvenţională:

la acest nivel, indivizii utilizează principiile morale considerate ca fiind cu aplicabilitate mai largă decât cele ale unei anume societăţi.

Faza 6. Moralitatea principiilor individuale şi conştiinţei: în faza finală, un individ se supune legilor pentru că ele se bazează pe principiile eticii universale. Nu sunt respectate legile ce încalcă principiile.

„Dacă nu furi medicamentul şi îţi laşi soţia să moară, te vei autocondamna mai târziu. Nu vei fi acuzat şi te vei fi comportat conform legilor, dar nu te vei fi comportat conform normelor propriei conştiinţe”.

„Dacă furi medicamentul, nu vei fi acuzat de ceilalţi oameni, dar tu însuţi te vei condamna pentru că nu te-ai comportat aşa cum ţi-au cerut propria conştiinţă şi normele onestităţii”.

Sigmund Freud- teoria dezvoltării psihosexuale şi teoria lui Erik Erikson privind dezvoltarea psihosocială

43

Vârsta

Stadiile de dezvoltare

Stadiile de dezvoltare

aproximativă

psihosexuală SIGMUND FREUD

psihosocială ERIK ERIKSON

De la naştere până la 1 an

Stadiul oral

Încredere versus neîncredere

Sursa primară de plăcere a copilului este prin intermediul gurii (respectiv supt, mâncat, gust).

Copiii învaţă să aibă încredere în cei ce îi îngrijesc.

1-3 ani

Stadiul anal

Autonomie versus îndoială

Copiii dezvoltă un grad de cunoaştere şi pricepere prin controlul nevoilor fiziologice.

Copiii capătă independenţă prin controlul asupra unor acţiuni precum: mâncat, mers la toaletă, vorbit.

3-6 ani

Stadiul falic

Iniţiativă versus culpă

Energia sexuală se concentrează pe organele genitale. Copiii încep să se identifice cu părinţii de acelaşi sex.

Copiii încep să preia controlul asupra mediului înconjurător.

7-11 ani

Perioada latentă

Competenţă versus inferioritate

Energia sexuală este suprimată, iar copiii se concentrează asupra altor activităţi ce ţin de:

Copiii dezvoltă un simt al competenţei şi îşi formează noi deprinderi.

şcoală, prieteni, hobby-uri.

Adolescenţa

Stadiul genital

Identitate versus confuzie

Copiii încep să exploreze relaţiile sentimentale.

Copiii dezvoltă o identitate proprie.

Maturitate

În concepţia lui S. Freud, stadiul genital se prelungeşte şi pe perioada maturităţii. El consideră că scopul fiecăruia dintre noi este să creăm un echilibru între toate aspectele vieţii.

Intimitate versus izolare

Tinerii şi adulţii caută compania şi dragostea celorlalţi.

Realizare versus stagnare

 

Adulţii educă pe alţii şi contribuie la viaţa societăţii.

Integritate vs. Disperare

Vorbim de vârstnicul care-şi priveşte sa, privind înapoi cu un sentiment de împlinire sau amărăciune.

viaţa

Concepte aplicative fundamentale Învăţarea şcolară - se realizează prin interrelaţia funcţiilor şi proceselor psihice cu accent predominant pe procesele psihice cognitive. Va trebui să se ţină seama de caracteristicile intrinsece ale materialului uman asupra căruia se acţionează, dar trebuie avut în vedere faptul că educatul este un sistem pe care îl creăm noi înşine, în mare măsură, prin educaţie. Principalele etape parcurse de individ atunci când învaţă sunt: achiziţia, interiorizarea, modificarea şi aplicarea. Prima fază, achiziţia, presupune contactul cu informaţiile, cunoştinţele noi, urmată de o prelucrare a acestora pentru a se realiza o bună înţelegere. Următoarea fază, aceea de interiorizare, vizează integrarea noilor cunoştinţe

44

într-un sistem personal, coerent, care se construieşte pe baza experienţelor anterioare. Faza de modificare presupune acţiune din perspectiva noilor achiziţii, care dobândite şi operaţionalizate pot fi aplicate în practică. Astfel, individul devine conştient de faptul că a acumulat ceva în plus şi de faptul că ceea ce a acumulat reprezintă ceva util. Etapa finală vizează concretizarea acestor modificări în abilităţi şi comportamente. Acest nivel de aplicare a celor acumulate reprezintă o confirmare a realizării unei învăţări eficiente.

Comunicarea didactică (educaţională sau pedagogică) este cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în ansamblul său, respectiv procesul de predare/asimilare a cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al unei instituţii de învăţământ şi între parteneri cu status-uri şi roluri definite:

cadru didactic - elev. Prin comunicarea didactică se urmăresc câteva obiective, a căror finalitate o reprezintă realizarea eficientă a învăţării, de aici rezultând caracteristica formativă a comunicării didactice, profesorul exercitându-şi influenţa simultan asupra conţinuturilor şi a elevului. În comunicarea didactică profesorul trebuie să fie precis şi expresiv, clar în exprimare şi concis, facilitând atât transferul, cât şi înţelegerea mesajului transmis (informaţiile transmise trebuie adaptate scopului, obiectivelor didactice şi nivelului intelectual al cursanţilor). Astfel că prezentarea şi exprimarea cunoştinţelor îmbracă forme diferenţiate, în funcţie de auditoriul căruia îi sunt destinate, de aceea se poate spune că limbajul didactic are un destinatar precis definit, variabil după nivelul, interesul şi formele de utilizare viitoare a celor comunicate. Relaţia pedagogică interpersonală conflictuală are proprietatea de a se face evidentă printr-o serie de manifestări concrete, destul de uşor de recunoscut, chiar şi pentru persoane neavizate. Există, prin urmare, un amplu complex de expresii emoţionale, atitudini şi forme de disconfort psihic care însoţesc conduita şi comportamentul persoanelor implicate în conflict şi care vin în completarea principalelor momente din desfăşurarea conflictului (dezacord, confruntare, escaladare, rezolvare). Conflictul ia astfel, în sens ascendent, forma unei simple neînţelegeri, a incidentului, a tensiunii sau chiar a crizei sociale, în condiţiile în care este ignorat, încurajat, deci, de nerezolvat.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

- Să definească şi să operaţionalizeze corect conceptele specifice psihologiei educaţiei;

- Să realizeze comparaţii şi analogii între diversele teorii şi modele ale domeniului;

- Să explice metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate în psihologia educaţiei.

2. Instrumental-aplicative

- Capacitatea de a aplica conceptele psihologiei educaţiei;

45

- Însuşirea unor metode de evaluare şi autoevaluare a procesului de educaţie;

- Dezvoltarea adaptării atingerii scopurilor educaţionale la tabloul psihic al elevului;

- Îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare cu persoanele implicate în timpul practicii în instituţia ce reprezintă Partenerul de practică (profesori, elevi, echipa de management, consilierul şcolar etc.);

- Exersarea abilităţii de a identifica diverse tipuri de probleme de natură psihologică ale elevilor şi plasarea lor în contextul ontologic al acestora, în cel familial, şcolar şi socio-cultural;

- Dezvoltarea strategiilor euristice şi a creativităţii pe parcursul practicii.

3. Atitudinale

- formarea şi exersarea unor atitudini recomandate în domeniul educaţional: tactul, compasiunea,

curiozitatea, înţelegerea celuilalt, spiritul ludic;

- flexibilitate în aplicarea conceptelor şi metodelor domeniului;

- creativitate în lucrul cu tehnicile şi instrumentele psihologiei educaţiei în diverse tipuri de educaţie, cu persoane cu profiluri psiho-culturale diferite etc.

3.7. PSIHOLOGIA CUPLULUI ŞI FAMILIEI

46

Scurtă descriere a domeniului Psihologia familiei se ocupă de studiul teoretic şi aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, menţinerii şi disoluţiei familiei, precum şi de procesele şi fenomenele care au loc în cadrul unei familii. Cuplul este o structură biopsihosocială, bipolară în cadrul căreia pe baza interdeterminismului mutual partenerii se satisfac, se stimulează şi se dezvoltă.

Concepte teoretice fundamentale Psihosexologia studiază caracteristicile specifice ale celor două sexe privind stabilirea, funcţionarea şi dezvoltarea relaţiilor interpersonale erotico-sexuale, interactive şi de intercunoaştere. Căsătoria, din punct de vedere psihologic, are un caracter eterogen, conţine aspecte subiective şi obiective fiind o relaţie psihologică între doi oameni conştienţi. Familia este un sistem dar şi un subsistem al sistemului social. În cadrul familiei putem avea sistemul fraţilor, al părinţilor, copiilor. Interacţiunea dintre membri familiei se realizează după anumite reguli, familia căutând să îşi menţină homeostazia. Familia poate avea grade diferite de deschidere către mediul ei exterior (prieteni, rude, vecini, şcoală, alte instituţii, etc.). Determinarea şi evaluarea graniţelor cu exteriorul pentru identificarea familiilor deschise vs. închise, este necesară şi pentru alegerea metodei potrivite de consiliere şi intervenţie terapeutică. Fiind un sistem, în cadrul familiei se generează mecanisme de feedback pozitiv sau negativ. Feedbackul constructiv, nu este neapărat pozitiv; un feedback negativ, dar bine realizat poate fi foarte util şi eficient persoanei în dezvoltare, carieră etc. Feedbackul negativ în exces duce la reacţii pasiv- agresive. Consultanţii în resurse umane spun ca raportul ar trebui sa fie de 3:1 în favoarea feedbackului pozitiv.

Tranzacţiile repetate stabilesc pattern-urile legate de - cum, - când, - cine cu cine se relaţionează. Prin aceste pattern-urilor tranzacţionale este reglat comportamentul membrilor familiei. Pattern-urile sunt menţinute pe de o parte prin regulile universale care guvernează organizarea familiei, iar pe de altă parte prin expectaţiile reciproce ale unor membrii particulari ai familiei. Structura familiei se evidenţiază atunci când sunt observate interacţiunile dintre membrii familiei. Cine cu cine interacţionează. Subsistemele se formează în funcţie de generaţie, gen şi interese comune. Graniţele sunt reguli care definesc cine şi cum participă. Rolul graniţelor este de a proteja diferenţierea subsistemelor familiale. Graniţa este un concept folosit în terapia structurală de familie pentru a descrie barierele emoţionale care protejează şi intensifică integritatea indivizilor, subsistemelor şi familiilor. Graniţe clare presupun promovarea comunicării deschise şi intimitatea subsistemelor, astfel încât acestea pot opera liber pentru îndeplinirea funcţiilor lor în cadrul familiei.

47

Concepte aplicative fundamentale Conceptele-cheie în terapia sistemică de familie sunt: alianţă, coaliţia, triunghiul pervers, cauzalitatea circulară. Studiul acestora este important şi în identificarea cauzelor unor abateri de la conduita de rol conjugal şi parental. Una din marile probleme ale sistemelor umane este aceea de a ajunge la o reconciliere între reproducerea tipurilor de interacţiuni existente şi evoluţia acestora, între permanenţă şi schimbare.

Stabilitatea asigură continuitatea, iar flexibilitatea permite adaptarea la împrejurările care se schimbă. Rolul familial reprezintă setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl aşteaptă de la fiecare celălalt membru în funcţie de poziţia pe care o ocupă în sistemul familial.

- Etapele ciclului de viaţă familială, procesele emoţionale ale tranziţiei, principiile cheie, schimbări de ordinul doi în statusul familial necesare pentru dezvoltarea familiei

- Dislocările din ciclul de viaţă al familiei care necesită paşi adiţionali pentru restabilizarea şi avansarea pe Axa Dezvoltării

- Metode şi tehnici generale de evaluare (măsurare, psihodiagnostic) utilizate atât individual cât şi pentru familie: anamneza, interviul convorbirea (copii, adulţi), metoda observării.

- Metode şi tehnici specifice de evaluare: tehnica ,,Psihosinteza familiei” , psihogenograma,

desenul familiei. - Testul proiectiv numit „test al pulsiunilor” elaborat de Leopold Szondi bazat pe mecanismul alegerii simpatetice, instrument de „diagnostic experimental al pulsiunilor” şi de analiza destinologică, Constelaţia genealogică (familială) are rol determinat în derularea vieţii individului ca

purtător al zestrei bio-psiho-sociale a neamului din care se trage. Drumul în viaţă nu are exclusiv o destinaţie de tip fatalist, ci se realizează prin alegerea în: iubire (instituţionalizată în căsătorie), prietenie (idealul social care uneşte un grup, o asociaţie, societate etc.), profesie (vocaţia care va sta la baza unei cariere), boală (electivitatea pentru o categorie de afecţiuni somatice sau psihice), moarte (un anume mod de a muri: lent, violent, brusc). Aceste mari domenii de alegere cu valoare de destin sunt motivate atât de educaţie, cât şi de moştenirea sa în posibilităţi de existenţă şi pot fi cunoscute prin analiza arborelui genealogic. Alegerea parteneriatului marital, amical, vocaţional, morbid şi tanatic este mai puţin determinată de configuraţia astrelor în momentul naşterii şi mai mult de structura posibilităţilor sale de relaţie interumană: intimă (cu sine însuşi, intrapersonală), de proximitate (interpersonală) şi socială (cu grupul şi cu societatea în general = conştiinţa socială).

- Disfuncţiile sexuale, factorii fiziologici şi psihologici determinaţi, tulburarea primară (încă de

la începutul activităţii sexuale), tulburarea secundară (a debutat după o activitate sexuală satisfăcătoare).

Este greu de stabilit care este normalitatea la comportamentul sexual. Un comportament sexual poate fi considerat disfuncţional şi în funcţie de expectaţii, de comparaţiile cu dinamica sexuală din trecut, de comparaţiile cu o altă parteneră. Aşteptările depind de opinia prietenilor, mass-media, a unor medici.

48

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul

stagiului de practică În timpul practici în domeniul Psihologia familiei şi cuplului, studentul va deprinde următoarele competenţe:

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

-

Să cunoască şi utilizeze adecvat noţiunile specifice de psihologia familiei şi cuplului;

-

Să cunoască şi utilizeze adecvat noţiunile specifice de psihopatologie;

 

-

dobândească

noţiuni

de

bază

pentru

realizarea

unor

cercetării

populaţionale

psihosociomedicale în domeniul sănătăţii sexual-reproductive, psihosexologie;

- Să explice şi interpreteze cât mai corect idei, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei;

- Să explice şi interpreteze unele modalităţi ştiinţifice de evaluare a familiei şi cuplului.

2. Instrumental-aplicative

- Utilizarea unor instrumente de evaluare a cuplului şi familiei;

- Utilizarea unor instrumente de evaluare a coeziunii, flexibilităţii şi adaptabilităţii în cuplu;

- Utilizarea unor metode de suport specifice evenimentelor majore corespondente ciclului vieții de familie; - Evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;

- Utilizarea unor tehnici de intervenție în cazul unor tulburări de dinamică sexuală.

3. Atitudinale

- Manifestarea unei atitudini angajate în educația pentru sănătate, promovarea sănătății și a unui

stil de viață sănătos (ex. prin preventie primara şi secundara);

- Manifestarea unei atitudini suportive faţă de membrii familiei care au probleme cronice de sănătate, probleme generate de adicţii;

- Manifestare respectului faţă de trăirile, experienţele, cunoştinţele, valorile, ideile, opiniile şi opţiunile celorlalţi;

profesional

- consultarea cu colegii sau supervizorul.

Cunoaşterea şi recunoşterea

limitelor

de

competenţă,

iar

în

caz

de

impas

3.8. DEFECTOLOGIE ŞI LOGOPEDIE

49

Scurtă descriere a domeniului Psihopedagogia speciala sau defectologia este ştiinţa psihopedagogică care se ocupă de persoanele cu nevoi speciale, de studiul particularităţilor psihice, de instrucţia şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea lor psihică, de modalităţile corectiv-recuperative pentru valorificarea potenţialului uman existent şi formarea personalităţii acestora în vederea integrării socio-profesionale. Defectologia şi logopedia, s-a dezvoltat în principal prin delimitarea preocupărilor la problematica psihologică şi pedagogică a persoanelor cu dificultăţi în dezvoltare într-un palier sau altul al activităţii psihice sau fizice.

Concepte teoretice fundamentale Oligofrenopsihologia (psihologia deficienţilor de intelect) şi oligofrenopedagogia (pedagogia deficienţilor de intelect) care se centrează pe studiul activităţii psihice, a psihodiagnozei şi evaluării personalităţii deficienţilor de intelect, a optimizării procesului instructiv-educativ şi de mânuire a metodologiei corectiv-recuperative pentru pregătirea acestora în vederea integrării lor în viaţa socială; Surdopsihologia (psihologia deficienţilor de auz) şi surdopedagogia (pedagogia deficientilor de auz) prin intermediul cărora se pune în evidenţă problematica psihologică şi pedagogică a deficienţilor de auz;

Tiflopsihologia (psihologia deficienţilor de văz) şi tiflopedagogia (pedagogia deficienţilor de văz) care sunt axate pe studiul activităţii psihice şi a optimizării procesului instructiv-educativ a deficienţilor de vedere; Logopedia centrată pe studiul limbajului şi a deficienţelor sale, pe prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj; Somatopedia (psihopedagogia deficienţilor neuromotori – handicapul fizic) care se ocupă de problematica psihopedagogică şi pedagogică a deficienţilor locomotor Psihopedagogia specială a deficienţilor de comportament care vizează cunoaşterea structurilor psihice ale persoanelor deviante comportamental şi implementarea unor programe de restabilire a comportamentelor adaptativ-integrative. Deci mai nou intrate în conştiinţa comunităţii ştiinţifice de la noi din ţară, considerăm că şi programele de recuperare a copiilor cu tulburări din spectrul autismului, programe de tip ABA, TEACCH ori PECS (sistem de comunicare prin imagini) ar trebui integrate, de asemenea, domeniului cuprinzător al psihopedagogiei speciale, fiind vorba tot de instrucţia – educarea unor copii cu nevoi speciale.

Concepte aplicative fundamentale Deficienţa mintală se referă la funcţionarea intelectuală generală semnificativ sub medie, care a început în timpul perioadei de dezvoltare şi se asociază cu o deficienţă a comportamentului adaptativ.

50

Dizabilitatea cu repercusiuni asupra învăţării este un handicap sau retard care se manifestă înainte de împlinirea vârstei de 18 luni şi despre care se crede că va fi definitiv. Aici sunt incluse afecţiuni pervazive cu repercusiuni asupra dezvoltării, pareza cerebrală şi retardul mintal. Autismul şi tulburările din spectrul autismului. Termenul de autism este folosit în sens larg de tulburări din spectrul autismului. Atunci când ne referim la autism ca o tulburare specifică din cadrul spectrului, folosim termenul autism clasic sau tipic. Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare cunoscute sub numele de spectrul tulburărilor autiste sau tulburări pervazive de dezvoltare. Echipă interdisciplinară sau grup de specialişti, aparţinând diverselor discipline (psiholog, logoterapeut, specialist în terapie ocupaţională etc.) care evaluează un copil şi pun la punct un program sau plan de intervenţie în conformitate cu nevoile acestuia. Recuperarea este modalitatea de intervenţie care se referă la restabilirea, refacerea sau reconstituirea unei funcţii umane, plecându-se de la premisa că aceasta s-a pierdut. Programul de recuperare este un ansamblu coerent de tehnici psihopedagogice destinat a valorifica la maxim posibilităţile individului cu handicap. Logopedia este o ramură a defectologiei care se ocupă cu studiul defectelor de vorbire şi al metodelor de înlăturare şi de prevenire a acestora. ABA (Applied Behavior Analysis) este ştiinţa în care procedurile de lucru derivate din principiile comportamentului sunt aplicate în mod sistematic, pentru a îmbunătăţi comportamentele semnificative din punct de vedere social. Evaluarea comprehensivă este evaluarea completă a unui copil, pornindu-se de la situaţia lui psihologică, educaţională, social şi de sănătate. Aceasta sa efectuează, de obicei, de către o echipă de specialişti, la final fiind întocmit un raport care le parvine părinţilor şi cadrelor didactice.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

- Evidenţierea sarcinilor specifice şi precise ale defectologiei şi logopediei;

- Înţelegerea locului defectologiei şi logopediei în cadrul celorlalte ştiinte psiho-

pedagogice;

- Dezvoltarea de

dezvoltarea defectologiei;

competenţe în a urmări relaţiile dintre factorii determinanţi în

51

- Cunoaşterea modelelor de organizare şi de desfăşurare a activităţii în relaţiile cu persoanele cu deficienţă;

- Cunoaşterea specificului metodelor de diagnoză în domeniul defectologiei şi

logopediei;

- Cunoaşterea specificului metodelor de terapie (recuperare) în domeniul

defectologiei şi logopediei;

- Înţelegerea specificului intervenţiei psihopedagogice în cazul diferitelor

deficienţe, pornind de la principiul că nu pot fi utilizate în procesul instructiv-educvativ aceleaşi

metode şi tehnici din sşoala de masă (obişnuită) pentru că ritmul şi specificul activităţii psihice impune o metodologie adaptată la particularităţile copiilor cu diferite tulburări de dezvoltare;

- Înţelegerea conceptului de deficienţă de intelect şi evoluţia acestuia în timp.

2. Aplicativ-instrumentale

- Operarea cu conceptele specifice care derivă din noţiunea de deficienţă de intelect;

- Cunoaşterea şi operarea cu simptomatologia aferentă deficienţei de intelect, în funcţie de

gradul acesteia, pentru a se putea opera ulterior cu noţiunile respective;

- Diferenţierea între diversele sindroame din categoria deficienţelor intelectuale şi a pricipiilor activităţii instructiv-educative;

- Înţelegerea modului de manifestare a tulburărilor limbajului oral şi scris şi deprinderea modurilor specifice de lucru în cadrul terapiei logopedice;

- Cunoaşterea simptomatologiei tulburărilor din spectrul autismului şi a principalelor linii de intervenţie terapeutică recuperatorie;

- Crearea unui sistem unitar de gândire şi de acţiune pentru aplicarea unui program coerent de integrare şcolară, profesională şi socială a persoanelor cu deficienţă.

3. Atitudinale

- Manifestarea unor calităţi valoroase în activitatea specifică celor două domenii: răbdare,

perseverenţă, creativitate, imaginaţie, rezistenţă la frustrare; - Suport pentru familiile ai căror membrii suferă de tulburări de vorbire, autism, forme de retard mental etc.;

- Preocupare pentru dezvoltarea tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului şi pentru crearea unui stil propriu de intervenţie/terapie.

3.9. PSIHOLOGIE ORGANIZAŢIONALĂ ŞI RESURSE UMANE

52

PSIHOLOGIA ORGANIZAŢIONALĂ

Scurtă descriere a domeniului Psihologia organizaţională se concentrează pe studiul organizaţiilor ca instrumente ale eficienţei şi acţiunii sociale, acestea înfiinţându-se datorită capacităţii lor de a realiza obiectivele individuale mai rapid, mai eficient, răspunzând unor raţiuni umane fundamentale. Acest domeniu se ocupă cu analiza aprofundată a specificului, tipurilor şi evoluţiei organizaţiilor, cu funcţionarea acestora, aprofundează procesele organizaţionale (conducerea, decizia, comunicarea, memoria şi învăţarea organizaţională) şi abordează cultura organizaţională ca mod învăţat de gândire.

Concepte teoretice fundamentale Organizaţia – un sistem structurat de interacţiune a oamenilor în cadrul unei structuri organizaţionale specifice, în scopul realizării unor obiective comune (scopuri organizaţionale). Structura organizatorică – organizarea şi ierarhizarea elementelor componente ale unei organizaţii; dispunerea logică, raţională a tuturor activităţilor, compartimentelor şi legăturilor dintr-o organizaţie. Comportamentul organizaţional – ansamblul acţiunilor, conduitelor membrilor unei organizaţii. Conducerea – fenomen, forma concretă şi distinctă a activităţii umane, înţeleasă în expresia ei complexă, dinamică, mobilă; modalitate a practicii sociale; raport dinamic între personalitate şi variabilele situaţionale. Stilul de conducere – ansamblu de caracteristici ale comportamentului conducătorului; modul concret de jucare a unui rol, adică transpunerea efectivă în plan comportamental a exigenţelor ce derivă din statutul de conducător. Decizia organizaţională – proces dinamic de interacţiune între toţi participanţii, care determină o politică de alegere; executarea unui număr de opţiuni luate în calitate de obiective şi alegerea unor alternative pe baza informaţiilor colectate. Participarea organizaţională – participarea membrilor organizaţiei la elaborarea şi luarea deciziilor de conducere. Motivaţia comportamentului organizaţional – determinarea/stimularea membrilor organizaţiei să contribuie pozitiv, activ şi eficient la îndeplinirea obiectivelor stabilite în organizaţie. Conflictul organizaţional – forma de interrelaţionare, în care parţile (ex. conducerea administrativă şi personalul tehnic; sindicate şi patronat; salariaţi şi reprezentanţii sindicatului) manifestă interese divergente. Negocierea – modalitate de soluţionare a conflictelor dintre două părţi cu interese diferite/ opuse, în care acestea stabilesc voluntar un cadru de discuţie şi decizie.

53

Concepte aplicative fundamentale Organigrama – structura formală a unei organizaţii redate sub forma grafică; model al relaţiilor, responsabilităţilor şi autorităţii, precum şi al căilor de comunicare în organizaţie. Sociograma – reprezentarea grafică a poziţiei, formale sau informale ocupate de fiecare individ în organizaţie, a statutului pe care îl ocupă, a tipurilor de relaţii întreţinute cu ceilalţi membri. Diagnoza organizaţională – analizarea aprofundată a comportamentului organizaţional, cu depistarea eventualelor disfuncţionalităţi.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

- Sǎ definească şi să utilizeze adecvat noţiunile specifice psihologiei organizaţionale;

- Să-şi însuşească informaţiile şi noţiunile specifice domeniului, să înţeleagă evoluţia în timp a domeniului şi să opereze cu concepte specifice.

2. Instrumental-aplicative

- Să utilizeze adecvat metodele şi tehnicile de diagnoza organizaţională;

- Să-şi formeze deprinderea de a acţiona pentru a observa, analiza, interpreta şi a oferi soluţii problemelor care apar în organizaţii.

3. Atitudinale

- Să manifeste o atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de domeniul ştiinţific al psihologiei

organizaţionale;

- Sǎ manifeste interes şi receptivitate crescândă faţă de înţelegerea şi explicarea corectă din punct de vedere ştiinţific a comportamentelor din organizaţii;

- Să valorifice optim şi creativ propriul potenţial în activităţile ştiinţifice;

- Să se implice în dezvoltarea organizaţională.

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Scurtă descriere a domeniului Managementul resurselor umane este domeniul ce abordează filosofia, politicile, procedurile şi practicile cu ajutorul cărora sunt conduşi angajaţii. Obiectivele managementului resurselor umane (MRU) sunt: integrarea obiectivelor sociale în obiectivele generale ale organizaţiei, administrarea personalului, gestiunea personalului, calculul costurilor cu personalul, formarea profesională, dezvoltarea socială, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, optimizarea relaţiilor sociale, îmbunătăţirea informării şi comunicării organizaţionale.

54

Concepte teoretice fundamentale Proiectarea organizatorică – conceperea unei organizaţii care să asigure resursele cerute pentru toate activităţile necesare, să le grupeze favorabil integrării şi cooperării, să reacţioneze flexibil la schimbare şi să permită o comunicare eficace şi un proces optim de luare a deciziilor. Managementul cunoştinţelor profesionale – conceperea unor procese specifice pentru asimilarea şi partajarea cunoştinţelor profesionale, care să extindă şi să îmbunătăţească învăţarea şi performanţa organizaţiei. Managementul performanţei – obţinerea unor rezultate mai bune de la organizaţie, echipe şi angajaţi, prin cuantificarea şi gestionarea performanţei pe baza cadrului regulamentar stabilit în materie de obiective şi de competenţe; evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei; identificarea şi satisfacerea nevoilor de învaţare şi dezvoltare.

Concepte aplicative fundamentale Proiectarea posturilor şi locurilor de muncă - stabilirea conţinutului şi a răspunderilor aferente posturilor, în vederea maximizării motivaţiei şi satisfacţiei profesionale. Planificarea resurselor umane – evaluarea cerinţelor viitoare de personal, din punct de vedere numeric şi al nivelului calificării şi competenţei şi conceperea şi implementarea planurilor necesare pentru satisfacerea acestor cerinţe. Recrutarea şi selecţia – obţinerea numărului şi tipului necesar de oameni. Managementul carierei – planificarea şi dezvoltarea carierelor pentru angajaţii cu potenţial. Dezvoltare managerială – asigurarea unor posibilităţi de dezvoltare care să amplifice capacitatea managerilor de a contribui la atingerea scopurilor organizaţiei. Sistemele de remunerare – conceperea unor structuri şi sisteme de remunerare care să fie echitabile, transparente şi oneste. Evaluarea profesională – analizarea nivelului de performanţă profesională a angajaţilor şi compararea cu obiectivele şi standardele de performanţă cerute într-o organizaţie.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

1. Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

- Sǎ definească şi să utilizeze adecvat noţiunile specifice MRU; - Să-şi însuşească informaţiile şi noţiunile specifice domeniului, să înţeleagă evoluţia în timp a domeniului şi să opereze cu concepte specifice.

2. Instrumental-aplicative

55

- Să utilizeze adecvat metodele şi tehnicile utilizate in MRU ;

- Să-şi formeze deprinderea de a acţiona pentru a observa, analiza, interpreta şi oferi soluţii problemelor care apar in organizaţii. 3. Atitudinale

- Să manifeste o atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de domeniul ştiinţific al MRU;

- Sǎ manifeste interes şi receptivitate crescândă faţă de înţelegerea şi explicarea corectă din punct de vedere ştiinţific a resurselor umane din organizaţii;

- Să valorifice optim şi creativ propriul potenţial în activităţile ştiinţifice;

- Să se implice în dezvoltarea organizaţională.

3.10. DIDACTICA SPECIALITĂŢII (PSIHOLOGIE)

Scurtă descriere a domeniului Didactica se ocupă cu studiul sistematic al diferitelor aspecte proprii procesului de învăţământ. Didactica ştiinţifică are menirea să sintetizeze toate datele proprii sau datele cu semnificaţie

pedagogică ale altor ştiinţe (psihologie, sociologie, teoria comunicării, teoria informaţiei, cibernetică, teoria conducerii ştiinţifice a activităţilor social-umane, praxiologie etc.) şi să ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de învăţământ în ceea ce priveşte natura şi obiectivele, principiile şi conţinutul, metodele şi mijloacele, formele de organizare şi evaluare etc., implicate în organizarea şi desfăşurare acelui proces. Ea porneşte de la o anume concepţie psihologică, ştiinţifică a învăţării. În aceasta constă deosebirea sa esenţială faţă de didactica empirică, bazată pe experienţe, pe intuiţie, pe încercări şi erori. Didactica se adresează celor care urmează să-şi asume sarcina de a înlesni şi îndruma învăţarea în clasă ; celor care se pregătesc pentru a îmbrăţişa o profesiune didactică. Mai exact, didactica urmăreşte iniţierea viitorilor învăţători şi profesori în aspectele fundamentale ale teoriei şi practicii procesului de predare-învăţare-evaluare. Dar ea este utilă şi învăţătorilor în funcţiune, cadrelor de conducere din învăţământ care doresc să-şi actualizeze sau să-şi perfecţioneze cunoştinţele despre procesul de învăţământ, să se familiarizeze cu noile orientări şi experienţe în acest domeniu. În ceea ce privesc competenţele generale ale domeniului, ne referim în mod special la:

- Cunoaşterea coordonatelor curriculare privind transmiterea temelor cuprinse în programa

analitică a disciplinei sociologie şi a exigenţelor pe care le implică funcţia didactică;

- Formarea stilului pedagogic şi a competenţei pedagogice, dar şi a capacităţii de comunicare cu

clasa;

- Abilitarea studenţilor în vederea elaborării de proiecte didactice în domeniul sociologiei:

proiect de lecţie, proiect de unitate de învăţare, planificare calendaristică etc.

Pentru o mai bună înţelegere a domeniului didacticii, facem câteva clarificări conceptuale:

56

Didactica specialităţii reprezintă o disciplină din sistemul ştiinţelor educaţiei. Corelarea

disciplinei psihologiei cu obiectivele, conţinuturile şi tipurile de activităţi pe care le studiază psihologia în vederea pregătirii pentru cariera didactică alcătuieşte Didactica specialităţii.

Pedagogia, ca ştiinţă principală a educaţiei, urmăreşte modul specific de producere

intenţionată a unor modificări în structura pesonalităţii, după cum remarcă Constantin Cucoş. Ea poate fi definită ca teorie generală a educaţiei, oferind posibiltatea celor care practică activitatea educativă să

înţeleagă fenomenul educativ în toată complexitatea lui, atât la nivel teoretic, formulând legi, pricipii, cât şi la nivel practic, prin stabilirea căilor, a formelor de organizare şi a modalităţilor de proiectare şi de evaluare a finalităţilor actului educaţional.

Relaţia dintre educaţie şi societate este bidimensională,, în sensul că se influenţează

reciproc. Educaţia răspunde cerinţelor societăţii, adică autorii actului educativ sunt cei care prospectează nevoile societăţii în evoluţia sa şi iau decizii (pornind de la radiografierea rezultatelor) în privinţa măsurilor ce se impun. Acestea din urmă sunt formulate ca obiective şi modalităţi de împlinire a lor.

Exerciţiul educaţiei include oferta specifică a fiecărei discipline de studiu în parte.

Concepte teoretice fundamentale Curriculum formal sau official = ansamblul acelor documente şcolare de tip regulator în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Documente ale curriculum-ului formal = planurile de învăţământ, programele şcolare, ghidurile metodologice precum şi informaţii pertinente din surse bibliografice îndeosebi, din domenii aparţinând sistemului ştiinţelor educaţiei. Planurile - cadru de învăţământ = documente oficiale aprobate prin ordine ale ministrului, care stabilesc obiectele de studiu şi numărul minim şi maxim săptămânal de ore pentru o anumită clasă, necesare parcurgerii lor. Asemenea documente se întocmesc pentru toate treptele, profilurile şi specializările aflate în sistemul de învăţământ. Trunchiul comun = numărul minim de ore pe săptămână prevazute pentru fiecare disciplină obligatorie în parte. Ariile curriculare = grupări în viziune multi şi/sau interdisciplinară asupra obiectelor de studiu, cuprinse în planurile cadru de învăţământ. Psihologia face parte din aria curriculara 3: Om şi societate. Curriculum la decizia scolii (C.D.Ş.) = un segment care în pofida unor disfuncţionalităţi manifestate în ultimii ani permite unităţilor şcolare şi universitare să-şi asume o anume autonomie specifică, să-şi poată exprima opţiuni cu privire la unele din componentele de bază ale structurii învăţământului. Programele şcolare = componente ale Curriculum- ului Naţional ce consemnează oferta educaţională a unei anumite discipline de învăţământ pentru un parcurs şcolar determinat şi reprezintă

57

instrumentul didactic principal, care descrie condiţiile reuşitei învăţării exprimate în termeni de obiective, activităţi de învăţare, conţinuturi şi standard de performanţă.

Concepte aplicative fundamentale Competenţe generale = ca elemente ale structurii programei, competenţele generale reprezintă o formulare sintetică având un nivel ridicat de cuprindere, de generalizare a finalităţilor studiului psihologiei şi care sugerează competenţele specifice precum şi unităţile de conţinut prin care se asigură formarea acestor competenţe. Competenţe specifice = stabilesc rezultatele scontate, aşteptate de la studiul psihologiei, la sfârşitul fiecărui an de şcolaritate. Ele concretizează în formulări corespunzatoare prevederile stabilite prin competenţele generale şi sunt înfăptuite prin conţinuturi adecvate stabilite de programa şcolară. Valori si atitudini = reprezintă consecinţele fireşti la nivel comportamental urmărite prin procesul didactic dedicat psihologiei. Psihologia urmăreşte la acest nivel: afirmarea liberă a personalităţii, relaţionarea pozitivă cu ceilalţi, încrederea în sine şi în ceilalti, valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial, echilibrul personal. Sugestii metodologice = componente ale procesului didactic, incluzând răspunsuri la întrebarile de ce, ce, cum. Un exemplu de sugestie metodologică ar fi cel al adaptării conţinuturilor învătării la realitatea cotidiană, precum şi la preocupările, interesele şi aptitudinile elevului. Proiectarea demersului didactic = demers care priveşte îndeosebi activitatea profesorului şi/sau a consilierului. Demersul didactic personalizat = concept central al proiectării didactice, al cărui instrument fundamental este reprezentat de unitatea de învatare. Documentele de proiectare didactică sunt documente administrative care vizează aplicarea intr-un mod personalizat a elementelor programei. Planificarea calendaristică = conţine unităţile de învăţare care se marchează prin titluri pe care le formulează profesorul, competenţele specifice se marchează prin cifrele corespunzatoare numărului de ordine ale acestora, aşa cum apar ele în programa şcolara, conţinuturile extrase din lista de conţinuturi a programei, numărul de ore alocate saptămânal şi observaţiile. Proiectarea unei unităţi de învăţare = parcurgerea unui set de întrebări care precizează elementele procesului didactic în vederea atingerii competenţelor specifice stabilite. Proiectarea unei lecţii sau scenariul didactic = operaţia de identificare şi marcare a secvenţelor ce se întind pe parcursul unei ore şcolare. Evaluarea rezultatelor învatarii = etapa finală a proiectării didactice, ce urmăreşte modul şi măsura în care au fost atinse comptenţele specifice.

Competenţe, abilităţi şi deprinderi pe care studentul trebuie să le dobândească în timpul stagiului de practică

58

1.

Conceptuale (să înţeleagă, explice şi interpreteze)

- Să caracterizeze modul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ, pe principalele

tipuri de activităţi: activitate de conducere, activitate metodică şi de perfecţionare, activitate de

consiliere şi de orientare;

- Să identifice componentele procesului de învăţământ;

- Să precizeze etapele activităţilor didactice şi acţiunile ce au loc, în succesiunea lor, la toate lecţiile sau la alte forme de activitate asistate;

- Să conceapă soluţii şi alternative posibile, originale şi eficiente, la diferitele probleme pedagogice identificate;

- Să aprecieze gradul de adecvare a metodelor şi mijloacelor de învăţământ utilizate, în raport cu situaţia educaţională dată;

- Să formuleze concluzii cu caracter de evaluare ;

- Să (auto)aprecieze / să (auto)evalueze, pe baza unor criterii riguroase, lecţia desfăşurată.

2. Aplicativ-instrumentale

- Să completeze fişa de asistenţă cu datele necesare secţiunii respective, prin consultarea Proiectului de lecţie, dar şi a Programei şcolare şi a Proiectului unităţii de învăţare;

- Să utilizeze principalele documente şcolare;

- Să consemneze observaţii pe marginea aspectelor consemnate: aspecte reuşite ce merită să fie reţinute, aspecte mai puţin reuşite;

- Să proiecteze / să realizeze / să (auto)evalueze o secvenţă didactică, o lecţie, un

grup/sistem/modul de lecţii;

- Să elaboreze o Planificare anuală pentru disciplina a cărei didactică specială a fost studiată, respectiv sociologie şi psihologie;

- Să elaboreze Proiectul unei unităţi de învăţare în două variante, în funcţie de numărul de ore

alocat;

- Să elaboreze pe baza Fişelor de asistenţă cel puţin două Proiecte de lecţie;

- Să propună Fişe de evaluare formativă/finală, în funcţie de lecţia la care urmează să asiste;

- Să corecteze lucrările elevilor, notele acordate urmând a fi confruntate cu cele date de

profesorul clasei;

- Să se realizeze un material didactic personal, absolut necesar în predarea unei lecţii/sistem de

lecţii la disciplina de specialitate: sociologie, respectiv psihologie;

- Să stabilească, din timp util, datele necesare proiectării lecţiei de probă, urmărind parcurgerea

următoarelor etape: profesorul îndrumător, disciplina, clasa, subiectul lecţiei, sistemul de lecţii – analiza curriculum-ului şcolar, identificarea competenţelor generale şi specifice, diagnoza nivelului de pregătire al elevilor, formularea obiectivelor operaţionale, anticiparea activităţii instructiv-educative;

- Să utilizeze în proiectul de lecţie, respectiv în realizarea lecţiei, aspectele reuşite sesizate, precum şi soluţiile/alternativele găsite, originale;

59

- Să utilizeze metodele şi mijloacele de învăţământ în concordanţă cu obiectivele urmărite, dar şi în funcţie de situaţia de învăţare concretă;

- Să realizeze activitatea didactică, având în vedere acţiuni de evaluare continuă în scopul perfecţionării lecţiei pe parcursul desfăşurării ei (elemente de conexiune inversă);

- Să completeze Fişa de caracterizare psihopedagogică a unui elev. 3. Atitudinale

- Să valorifice cunoştinţele socio-psihopedagogice şi metodice dobândite în adoptarea strategiilor

didactice adecvate (metode şi procedee, mijloace de învăţământ, forme de organizare a activităţii

elevilor, tratare diferenţiată, modalităţi specifice de evaluare şi notare);

-

Să propună variante metodologice posibile, prin care lecţia susţinută poate avea o eficienţă

sporită;

-

Să promoveze structuri eficiente de comunicare şi de menţinere a relaţiilor socio-afective

pozitive;

- Să valorifice tehnicile de cunoaştere a individualităţii elevilor şi a grupului şcolar în adoptarea formelor de tratare diferenţiată a acestora.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Andrieş, Alina. (2010), Testarea psihologică: aptitudinile şi inteligenţa, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine.

60

Avramescu, Monica Delicia. (2008), Defectologie şi logopedie, Ediţia a V-a, , Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Bogathy, Z.- coord. (2004), Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Iaşi, Editura Polirom. Craiovan, Petru M. (2006), Introducere în psihologia resurselor umane, Bucureşti, Editura Universitară. Dobranici, Letiţia. (2008), Sănătate mintală, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Georgescu, Matei. (2007), Introducere în psihologia comunicării, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Goran-Băzărea, Laura. (2010), Introducere în psihologia educaţiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Goran-Băzărea, Laura; Mărăşescu, Mihaela. (2009), Introducere în socio-psihologia sportului, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Ionescu, Angela. (2003), Psihoterapie. Noţiuni introductive, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Iosif, Gh. (2001), Managementul resurselor umane. Psihologia personalului, Bucureşti, Editura

Victor.

Matei, Rodica. (2007), Elemente introductive de teorie şi tehnică psihanalitică, Ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei României de Mâine. Omer, Ioana. (2010), Elemente de psihologia şi psihosociologia muncii, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. Pânişoară G., Pânişoară I.O., Managementul resurselor umane.Ghid practic (ediţia a-II-a), Iaşi, Ed. Polirom, 2005 Popescu, Gabriela Florenţa. (2009), Noţiuni de testare a personalităţii, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. Rusu, Elena-Claudia. (2008), Psihologie cognitivă, Ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. Şerdean, Ioan; Goran-Băzărea, Laura. (2007), Didactica specialităţii- cu ilustrări din toate ariile curriculare, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. Tudose, Florin. (2003), Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică şi medicală în practica psihologului, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. Vasile, Diana Lucia. (2007), Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Ediţia a IV-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine.

4. DOCUMENTE-SUPORT PENTRU EFECTUAREA

61

PRACTICII DE SPECIALITATE

4.1. SCRISOARE DE PRIMIRE ÎN PRACTICĂ

Universitatea Spiru Haret

Facultatea

Nr

din

Către,

Universitatea Spiru Haret Facultatea Nr din Către, Universitatea Spiru Haret implementează proiectul

Universitatea Spiru Haret implementează proiectul POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”, finanţat prin Fondul Social European. Proiectul are drept obiectiv general înbunătăţirea modului de organizare şi de derulare a stagiilor de practică organizate pentru studenţii universităţii. Vă rugăm să fiţi de acord ca studenţi sau masteranzi ai Universităţii Spiru Haret să efectueze stagiul de practică în instituţia/compania dumneavoastră. Pentru desfăşurarea în condiţiile legii a stagiului de practică, vă rugăm să acceptaţi încheierea unei Convenţii-cadru care să reglementeze parteneriatul dintre instituţia/compania dumneavoastră şi Universitatea Spiru Haret. Vă mulţumim pentru colaborare.

Decan,

4.2. CONVENŢIE CADRU

62

Nr

din

CONVENŢIE-CADRU

încheiată în data de privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat

Prezenta Convenţie-cadru se încheie între:

UNIVERSITATEA SPIRU HARET, cu sediul în Municipiul Bucureşti, Bd. Tineretului, nr. 1, sector 4, România, telefon 021/3121869, 021/3140075, 021/3140076, 021/3112947, 074519702, fax 021/3177005, 021/3149525, poştă electronică (e-mail): rectorat@spiruharet.ro, cu codul de identificare fiscală 14871616, reprezentată legal prin Conf.univ.dr. Aurelian A. Bondrea, în calitate de Rector, denumită în continuare Organizator de practică, pe de o parte

şi

,

cu sediul în

 

, telefon

,

fax

,

poştă

electronică

(e-mail)

,

cu

codul

de

identificare

,

reprezentată legal de

în

calitate de

practică, pe de altă parte

şi

denumită

în continuare Partener de

Student/masterand - conform Anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei Convenţii-cadru, denumit în continuare Practicant.

ART. 1 Obiectul Convenţiei-cadru

(1) Convenţia-cadru stabileşte cadrul în care se organizează şi se desfăşoară stagiul de practică efectuat de practicant în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte. (2) Stagiul de practică este realizat de practicant în vederea dobândirii competenţelor profesionale menţionate în Manualul de practică. (3) Modalităţile de derulare şi conţinutul stagiului de practică sunt descrise în prezenta Convenţie-cadru şi în Manualul de practică.

Facultatea

(4) Prezenta Convenţie-cadru se încheie pentru un număr de Specializarea

practicanţi de la

ART. 2 Locul desfăşurării stagiilor de practică şi statutul practicantului (1) Stagiile de practică se desfăşoară, după caz, la sedii ale partenerului de practică sau la alte locaţii stabilite de acesta, în funcţie de specificul practicii de specialitate. (2) Practicantul rămâne, pe toată durata stagiului de practică, student/masterand al organizatorului de practică.

ART. 3 Durata şi perioada desfăşurării stagiilor de practică

63

(1) Un stagiu de practică are durata de

(2) Perioada desfăşurării stagiilor de practică este de la

zile lucrătoare a

ore/zi.

până la

ART. 4 Modalitatea efectuării stagiului de practică:

(1) Stagiul de practică (se bifează situaţia corespunzătoare):

Se efectuează în cadrul unui proiect finanţat prin Fondul Social European - POSDRU, în cadrul proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”.de practică (se bifează situaţia corespunzătoare): Se efectuează în cadrul programului de practică

Se efectuează în cadrul programului de practică obligatorie a studentului.practicieni – studenţi activi şi integraţi”. ART. 5 Responsabilităţile practicantului (1) Practicantul

ART. 5 Responsabilităţile practicantului (1) Practicantul are obligaţia ca pe durata derulării stagiului de practică să respecte programul de lucru stabilit şi să execute activităţile indicate de tutore. (2) Pe durata stagiului de practică, practicantul respectă regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică. În cazul nerespectării acestui regulament, conducătorul partenerului de practică îşi rezervă dreptul de a exclude practicantul de la stagiul de practică, după ce în prealabil a ascultat punctul de vedere al practicantului şi al tutorelui şi a înştiinţat organizatorul de practică. (3) Practicantul are obligaţia de a respecta normele de securitate şi sănătate în muncă pe care şi le-a însuşit de la reprezentantul partenerului de practică înainte de începerea stagiului de practică. (4) Practicantul se angajează să nu folosească, în niciun caz, informaţiile la care are acces în timpul stagiului despre partenerul de practică sau clienţii săi, pentru a le comunica unui terţ sau pentru a le publica, chiar după terminarea stagiului, decât cu acordul respectivului partener de practică.

ART. 6 Responsabilităţile partenerului de practică (1) Partenerul de practică va stabili un număr de ………… tutori pentru stagiul de practică, selectaţi dintre salariaţii sau colaboratorii proprii ale căror obligaţii sunt menţionate în Manualul de practică. (2) În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant, tutorele va contacta cadrul didactic coordonator al stagiului de practică pentru ca acesta să ia toate măsurile necesare ca practicantului respectiv să i se aplice, dacă este cazul, sancţiuni conform regulamentului de organizare şi funcţionare al organizatorului de practică. (3) Înainte de începerea stagiului de practică, partenerul de practică are obligaţia de a face practicantului instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Partenerul de practică va lua măsurile necesare pentru sănătatea în muncă a practicantului, securitatea acestuia, precum şi pentru comunicarea regulilor de prevenire asupra riscurilor profesionale. (4) Partenerul de practică trebuie să pună la dispoziţia practicantului mijloacele necesare pentru dobândirea competenţelor precizate în Manualul de practică. (5) Partenerul de practică are obligaţia de a asigura practicantului accesul liber la serviciul de medicina muncii, pe durata derulării stagiului de practică.

ART. 7 Responsabilităţile organizatorului de practică (1) Organizatorul de practică desemnează un cadru didactic, coordonator al stagiului de practică - responsabil cu planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică. Cadrul didactic coordonator al stagiului de practică împreună cu tutorele desemnat de partenerul de practică stabilesc ca tematică de practică şi competenţe profesionale care fac obiectul stagiului de practică pe cele prevăzute în Manualul de practică. (2) În cazul în care derularea stagiului de practică nu este conformă cu angajamentele luate de către partenerul de practică în cadrul prezentei Convenţii-cadru, conducătorul instituţiei de învăţământ superior, organizatoare de practică, poate decide întreruperea stagiului de practică conform Convenţiei- cadru, după informarea prealabilă a conducătorului partenerului de practică. (3) În urma desfăşurării cu succes a stagiului de practică, organizatorul de practică va acorda practicantului numărul de credite specificat în prezenta Convenţiei-cadru, credite care vor fi înscrise şi în Suplimentul la diplomă.

64

ART. 8 Persoane desemnate de organizatorul de practică şi partenerul de practică Organizatorul de practică desemnează cadrul didactic coordonator al fiecărui stagiu de practică, iar partenerul de practică desemnează tutorii ce vor avea responsabilitatea activităţii desfăşurate de practicant pe durata stagiului de practică. Datele de identificare şi de contact ale tutorilor sunt prevăzute în Anexa nr. 2, parte integrantă a prezentei Convenţiei-cadru.

ART . 9 Evaluarea stagiului de practică prin credite transferabile

Numărul de credite transferabile ce vor fi obţinute în urma desfăşurării stagiului de practică este

de

conform Planului de învăţământ al organizatorului de practică.

ART. 10

Raportul privind stagiul de practică (1) În timpul derulării stagiului de practică, tutorele împreună cu cadrul didactic coordonator al stagiului de practică vor evalua practicantul în permanenţă, pe baza unei fişe de observaţie/evaluare. Vor fi evaluate atât nivelul de dobândire a competenţelor profesionale, cât şi comportamentul şi modalitatea de integrare a practicantului în activitatea partenerului de practică (disciplină, punctualitate, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, respectarea regulamentului de ordine interioară al întreprinderii/instituţiei publice etc.). (2) La finalul stagiului de practică, tutorele completează Fişa de evaluare post-stagiu de practică, raport realizat pe baza evaluării nivelului de dobândire a competenţelor de către practicant. Rezultatul acestei evaluări va sta la baza notării practicantului de către cadrul didactic supervizor – coordonator al stagiului de practică. (3) Periodic şi după încheierea stagiului de practică, practicantul are obligaţia să prezinte caietul de practică care va cuprinde:

- denumirea modulului de pregătire;

- competenţe exersate;

- activităţi desfăşurate pe perioada stagiului de practică;

- observaţii personale privitoare la activitatea depusă.

ART. 11 Sănătatea şi securitatea în muncă. Protecţia socială a practicantului Sănătatea şi securitatea în muncă, precum şi protecţia socială a practicantului, sunt asigurate în conformitate cu prevederile legale în materie în vigoare la data semnării prezentei Convenţii-cadru.

ART. 12 Condiţii facultative de desfăşurare a stagiului de practică (1) Se vor acorda 2100 subvenţii participanţilor la stagiile de practică organizate în cadrul proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”, selecţia făcându-se în ordinea descrescătoare a mediei anilor universitari anteriori.

ART. 13 Clauze speciale (1) Partenerul de practică utilizează în activitatea sa convenţii de confidenţialitate a datelor:

activitatea sa convenţii de confidenţialitate a datelor: DA NU. (2) Dacă partenerul de practică utilizează în

DA

sa convenţii de confidenţialitate a datelor: DA NU. (2) Dacă partenerul de practică utilizează în

NU.

(2) Dacă partenerul de practică utilizează în activitatea sa convenţii de confidenţialitate a datelor, acesta pune la dispoziţia organizatorului de practică modelul de convenţie de confidenţialitate a datelor pentru a fi multiplicat şi distribuit către partenerul de practică respectiv spre a fi completate şi semnate de practicanţi.

ART. 14 Prevederi finale (1) Prezenta Convenţia-cadru se completează cu dispoziţiile legale în vigoare aplicabile la data încheierii sale.

65

(2) Prezenta Convenţia-cadru se completează prin acte adiţionale semnate de ambele părţi.

Redactată în patru exemplare, dintre care unul pentru AM POSDRU, la data de

Organizator de practică, Reprezentat legal

Partener de practică, Reprezentat legal

ANEXA NR.1 LA CONVENŢIA CADRU

Nr

din

ANEXA nr.1/

la CONVENŢIA CADRU nr

din

privind efectuarea

stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi masterat

TABEL NOMINAL

cu studenţii sau masteranzii care desfăşoară stagiul de practică la partenerul

de practică

în perioada de la

până

la

Nr.

crt.

Numele şi prenumele

CNP

Adresa de contact (telefon, e-mail)

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

ANEXA NR. 2 LA CONVENŢIA CADRU

66

Nr

din

ANEXA nr. 2/

la CONVENŢIA CADRU nr

din

privind efectuarea

stagiului de pregătire practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi masterat

TABEL NOMINAL

cu tutorii care coordonează desfăşurarea stagiului de practică la partenerul

de practică în perioada de la

până la

Nr.

 

CNP

 

Adresă de contact (telefon, e-mail)

crt.

Numele şi prenumele

Funcţia

1.

       

2.

     

3.

     

4.

     

5.

     

6.

     

7.

     

8.

     

9.

     

10.

     

67

4.3. FIŞĂ DE ÎNSCRIERE LA STAGIUL DE PRACTICĂ

Această Fişă există în format PDF şi se oferă spre completare studenţilor o dată cu Contractul de Practică. Acest instrument este util pentru obţinerea unei evidenţe referitoare la numărul de studenţi implicaţi în proiect.

4.4. CONTRACT DE PRACTICĂ

Facultatea

Specializarea

Nr

din

CONTRACT DE PRACTICĂ

privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă sau masterat, organizate şi derulate în cadrul Proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”

Prezentul contract de practică se încheie între:

UNIVERSITATEA SPIRU HARET - Facultatea ……………………… ……… …,

specializarea ……………………………………………………………………………………. cu sediul

în localitatea ………………, strada ………………………………

……….…, telefon …….….…., fax .….……, e-mail:…

dl/d-na …………………………………….……… continuare Organizator de practică,

judeţul/sector

, reprezentată legal de

…………………………. , în calitate de Decan al facultăţii - denumită în

………

,

nr…

şi

Studentul/masterandul

,

data

naşterii

, posesor CI/BI seria

68

,

locul

naşterii

,

eliberat la data de

,

,

CNP

cetăţean

de

,

către

,

posesor paşaport (dacă este cazul) seria

 

nr.

 

,

eliberat

la

data

de

,

de

către

 

,

posesor permis de şedere (dacă este cazul) seria

 

nr.

 

,

eliberat

la

data

de

,

de

către

,

cu domiciliu stabil în localitatea

 

,

nr.

, ,

,

et

,

sector/judeţ

,

desfăşurării stagiului de practică localitatea

adresa unde voi locui pe durata str.

 

,

nr

,

bl

,

sc

,

et

,

sector/judeţ

,

înscris în anul universitar

,

seria

,

grupa

,

e-mail

, telefon

denumit în continuare Practicant. ART. 1 Obiectul contractului (1) Efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă sau masterat, organizate şi derulate în cadrul Proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi” ART. 2 Desfăşurarea stagiului de practică (1) Stagiul de practică se desfăşoară, după caz, la sediul partenerului de practică: nominalizat de practicant sau stabilit de facultate în funcţie de specificul practicii de specialitate. (2) Stagiul de practică se desfăşoară conform Planului de învăţământ al facultăţii care va fi adus la cunoştinţa studenţilor/masteranzilor. (3) Practicantul rămâne, pe toată durata stagiului de practică, student/masterand al organizatorului de practică. ART. 3 Obligaţiile organizatorului de practică (1) Organizatorul de practică desemnează un cadru didactic coordonator al stagiului de practică fiind responsabil de planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică. Cadrul didactic coordonator al stagiului de practică împreună cu tutorele desemnat de partenerul de practică stabilesc tematica de practică şi competenţele profesionale care fac obiectul stagiului de practică conform Manualului de practică. (2) În cazul în care derularea stagiului de practică nu este conformă cu angajamentele luate de către partenerul de practică în cadrul prezentei Convenţii-cadru, conducătorul instituţiei de învăţământ superior, organizatoare de practică, poate decide întreruperea stagiului de practică conform Convenţiei- cadru, după informarea prealabilă a conducătorului partenerului de practică.

69

(3) În urma desfăşurării stagiului de practică, organizatorul de practică va acorda practicantului numărul de credite specificat în Planul de învăţământ al organizatorului de practică credite care vor fi înscrise şi în Suplimentul la diplomă. (4) Organizatorul de practică va acorda o subvenţie de practică în valoare de 430 lei brut, practicantului semnatar al prezentului contract în funcţie de numărul de subvenţii bugetate al proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”. (5) Organizatorul de practică va acorda un premiu în bani sau în lucrări de specialitate, practicantului semnatar al prezentului contract, dacă acesta a fost selecţionat de Comisia de evaluare a celor mai bune idei de îmbunătăţire a activităţii organizatorului de practică, în conformitate cu metodologia de concurs eleborată în cadrul Proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”. ART. 4 Obligaţiile practicantului (1) Practicantul are obligaţia ca pe durata derulării stagiului de practică să respecte programul de lucru stabilit şi să execute activităţile indicate de tutore. (2) Pe durata stagiului de practică, practicantul respectă regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică. În cazul nerespectării acestui regulament, conducătorul partenerului de practică îşi rezervă dreptul de a exclude practicantul de la stagiul de practică, după ce în prealabil a ascultat punctul de vedere al practicantului şi al tutorelui şi a înştiinţat organizatorul de practică. (3) Prezenţa practicantului la stagiul de practică organizat şi desfăşurat în cadrul Proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi” este obligatorie. (4) Practicantul are obligaţia de a respecta normele de securitate şi sănătate în muncă pe care şi le-a însuşit de la reprezentantul partenerului de practică înainte de începerea stagiului de practică. (5) Practicantul se angajează să nu folosească, în niciun caz, informaţiile la care are acces în timpul stagiului despre partenerul de practică sau clienţii săi, pentru a le comunica unui terţ sau pentru a le publica, chiar după terminarea stagiului, decât cu acordul respectivului partener de practică. (6) Practicantul care a selectat partenerul de practică, va efectua toate demersurile necesare pentru încheierea Convenţiei-cadru între Universitatea Spiru Haret şi partenerul de practică ales. (7) Să fie de acord ca datele sale cu caracter personal (date personale de identificare) să fie utilizate şi prelucrate, în cadrul proiectului POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi” finanţat prin Fondul Social European – POSDRU, în conformitate cu dispoziţiile leglaţiei în vigoare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. ART . 5 Evaluarea stagiului de practică (1) În timpul derulării stagiului de practică, tutorele împreună cu cadrul didactic coordonator al stagiului de practică vor evalua practicantul în permanenţă, pe baza unei fişe de observaţie/evaluare cuprinsă în Caietul de practică al studentului/masterandului. Vor fi evaluate atât nivelul de dobândire a

70

competenţelor profesionale, cât şi comportamentul şi modalitatea de integrare a practicantului în activitatea partenerului de practică (disciplină, punctualitate, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, respectarea regulamentului de ordine interioară al întreprinderii/instituţiei publice etc.). (2) La finalul stagiului de practică, tutorele completează Fişa de evaluare post-stagiu de practică, realizată pe baza evaluării nivelului de dobândire a competenţelor de către practicant. Rezultatul acestei evaluări va sta la baza notării practicantului de către cadrul didactic coordonator al stagiului de practică.

(3) Periodic şi după încheierea stagiului de practică, practicantul are obligaţia să prezinte Caietul de practică coordonatorului stagiului de practică, caiet care va cuprinde:

- denumirea modulului de pregătire;

- competenţe exersate;

- activităţi desfăşurate pe perioada stagiului de practică;

- observaţii personale privitoare la activitatea depusă.

(4) Numărul de credite transferabile ce vor fi obţinute în urma desfăşurării stagiului de practică este conform Planului de învăţământ al organizatorului de practică. ART. 6 Prevederi finale (1) Prezentul Contract se completează cu dispoziţiile legale în vigoare aplicabile la data încheierii sale. (2) Prezentul Contract se poate modifica prin acte adiţionale semnate de ambele părţi.

Redactat la data de exemplar pentru AM POSDRU

DECAN,

Nr

din