Metoda Georges Perrin (G.P.

) Denumirea metodei corespunde initialelor numelui autorului, si anume, inginerul francez Georges Perrin care a elaborat-o n anul 1953. n urma unor studii ndelungate de peste 25 de ani si a unor experimentari practice de 10 ani, Georges Perrin reuseste sa gaseasca o unitate unica de comensurare a productiei, pe care o denumeste G.P. Acesta este un indice de echivalare stabilit cu anticipatie dupa o metodologie deosebita si care exprima costurile de productie necesare fabricarii unei unitati din produsul cel mai reprezentativ al unitatii, considerat produs de baza. Calcularea G.P.-urilor se face dupa metode matematice de aducere la acelasi numitor a ntregii productii orict de diferita ar fi aceasta. Admitnd ca fabricarea produselor implica eforturi de aceeasi natura n cursul procesului de productie (umane, materiale etc), indiferent de varietatea produselor si de locul unde se desfasoara (masina, grup de masini, sectie etc), rezulta ca exista conditii pentru o echivalare a ntregii productii. Deoarece G.P.-ul exprima o unitate generala de masurare a productiei si anume "efortul de productie", rezulta necesitatea masurarii acestuia. Efortul de productie este, nsa, o notiune abstracta, careia i corespund costurile de productie dintr-o anumita perioada de gestiune. Masurarea diferitelor eforturi de productie nu se poate face, deci, dect cu ajutorul costurilor de productie. Stabilind raportul ce exista ntre diferitele costuri de productie se determina indicii de echivalenta, denumiti G.P.-uri, corespunzatori fiecarui produs finit obtinut. La finele perioadei de gestiune ntreaga productie obtinuta se transforma, cu ajutorul indicilor de echivalenta, n unitati conventionale omogene. Costul unitar al produselor finite se stabileste pe baza productiei omogenizate cu ajutorul indicilor de echivalenta si a cheltuielilor totale de productie reflectate n contabilitate. Aplicarea metodei G.P. necesita elaborarea unor lucrari speciale, ntr-o anumita succesiune, tinnd seama de caracteristicile procesului tehnologic, de documentatia tehnica, de volumul cheltuielilor de productie si alte date necesare fundamentarii calculatiei. Aceste lucrari pot fi grupate n doua categorii, si anume: 1. lucrari de stabilire a G.P.-urilor, iar pe baza lor a indicilor de echivalenta pentru fiecare produs; 2. lucrari de stabilire lunara a costului pe unitatea conventionala (G.P.) si pe produs. 1. Calculul G.P.-urilor si a indicilor de echivalenta pe produse necesita efectuarea urmatoarelor lucrari: a) b) stabilirea listei operatiilor procesului de fabricatie; determinarea cheltuielilor imputabile pe operatii si produse;

c) d) e)

stabilirea indicilor orari; alegerea produsului de baza sau a articolului de baza; calcularea indicelui de baza;

f) calcularea indicilor de echivalenta orari pentru fiecare operatie a procesului tehnologic; g) calcularea indicilor de echivalenta partiali si totali.

a. Stabilirea listei operatiilor procesului de fabricatie, grupate pe operatii principale, auxiliare si operatii ale serviciilor generale. Aceasta grupare se face pe baza documentatiei tehnice si dupa cerintele procesului tehnologic, fiind deosebit de importanta pentru stabilirea costurilor de productie aferente fiecarei operatii n parte. b. Determinarea cheltuielilor imputabile pe operatii si produse, fara a se lua n considerare n aceasta etapa valoarea consumului de materii prime si materiale directe. n conceptia metodei G.P. "cheltuielile de prelucrare" se mpart n doua grupe mari, si anume: . cheltuieli imputabile sau repartizabile; . cheltuieli neimputabile sau nerepartizabile.

Cheltuielile imputabile cuprind toate cheltuielile de prelucrare care se pot repartiza asupra operatiilor sau produselor fabricate, cu ajutorul unor chei de repartizare, alese dupa cele mai logice criterii de cauzalitate. De exemplu, cheltuielile cu remuneratiile directe si indirecte, cele cu consumul de combustibil si energie tehnologica, amortizarea imobilizarilor corporale, cheltuielile cu ntretinerea cladirilor etc. Cheltuieli neimputabile reprezinta acea parte a cheltuielilor de prelucrare pentru care nu se gasesc criterii logice de repartizare asupra operatiilor sau produselor fabricate, cum ar fi cheltuielile generale de administratie. Metoda urmareste, prin acest procedeu, reducerea la minimum a cheltuielilor neimputabile, cunoscnd ca prin aceasta creste gradul de exactitate a costului calculat. De altfel, metoda G.P. nu admite clasificarea cheltuielilor de productie n directe si indirecte tocmai pentru considerentul ca aceste cheltuieli s-ar repartiza asupra produselor pe baza aceluiasi criteriu, indiferent de natura lor. c. Stabilirea indicilor orari separat, pe fiecare operatie a procesului tehnologic sau pentru fiecare activitate de administratie. n ceea ce priveste activitatile auxiliare, acestea se repartizeaza asupra produselor fabricate prin intermediul operatiilor. Indicele orar (Io) reprezinta totalul cheltuielilor programate pe ora (Chio) pentru fiecare operatie, conform relatiei de calcul:

n care: "j" este felul cheltuielilor imputabile. d. Alegerea produsului de baza sau a articolului de baza care sa constituie G.P.-ul si stabilirea cheltuielilor totale aferente acestuia. Faptul ca G.P.-ul constituie etalonul care sta la baza determinarii indicilor de echivalenta ai fiecarei operatii si produs, trebuie sa fie ales n- acest scop un produs reprezentativ. De aceea, la alegerea lui se analizeaza atent conditiile de fabricatie care trebuie sa fie standard sau optime. El poate sa reprezinte att un produs, ct si o piesa, un loc de productie sau mai multe locuri de productie, atunci cnd se considera ca aceasta forma de alegere asigura conditii optime de fabricatie a produsului. e. Calcularea indicelui de baza (Ib). El este reprezentat de totalul cheltuielilor imputabile orare normate pentru cantitatea de productie programata a se fabrica ntr-o ora (q0) la fiecare operatie de la produsul de baza. Relatia de calcul este urmatoarea:

n care: "i" reprezinta numarul operatiilor. f. Calcularea indicilor de echivalenta orari pentru fiecare operatie din cadrul procesului tehnologic, n vederea cunoasterii efortului cu care contribuie la fabricarea unui produs. Acesti indici, denumiti "constante orare" (Co) se calculeaza ca raport ntre indicele orar al fiecarei operatii si indicele de baza, conform relatiei: C0 = I0 / Ib g. Calcularea indicilor de echivalenta partiali si totali. n acest scop, se calculeaza mai nti indicii de echivalenta partiali (GPP), raportnd pentru fiecare operatie a procesului tehnologic constanta orara a operatiei respective la cantitatea de productie programata a se fabrica ntr-o ora (qq), conform relatiei: GPp= C0 / q0 Apoi, se aduna toti indicii de echivalenta partiali aferenti operatiilor necesare fabricarii produsului respectiv. Relatia de stabilire a indicelui de echivalenta total (G.P.t) este urmatoarea:

n care: "k" reprezinta numarul de operatii la un anumit produs. Indicii de echivalenta astfel stabiliti pot fi utilizati o perioada mai mare de timp (5-6 ani) daca conditiile tehnico-economice avute n vedere la stabilirea lor ramn neschimbate. n. cadrul acestei prime etape a lucrarii, o atentie deosebita trebuie acordata justei stabiliri a elementelor care stau la baza determinarii costurilor aferente fiecarei operatii a procesului tehnologic, respectiv precizarea operatiilor

productive, a cheltuielilor imputabile si a criteriilor de repartizare. Asadar, metoda de calculatie G.P. utilizeaza cheltuielile imputabile numai pentru calculul G.P.-ului ca unitate teoretica de masurare a efortului de productie ce-1 reclama fabricarea unui produs n conditiile date. 2. Calculul costului pe unitatea conventionala (G.P.) si pe produs necesita efectuarea urmatoarelor lucrari: a) omogenizarea calculatorie a productiei fabricate; b) c) d) calculul costului pe unitatea G.P.; calculul costului de prelucrare pe unitatea fizica de produs; calculul costului unitar pe produs finit.

a. Omogenizarea calculatorie a productiei fabricate n cursul unei perioade de gestiune prin transformarea ei din unitati naturale, fizice (q), n unitati conventionale cu ajutorul indicilor de echivalenta totali pe unitatea de produs b. Calculul costului pe unitatea de G.P. prin raportarea cheltuielilor de prelucrare (Chp) din perioada de gestiune luata n calcul la cantitatea de productie echivalenta (n G.P.-uri). c. Calculul costului de prelucrare pe unitatea de produs (cup) se face prin ponderarea cantitatii echivalente (qe) din fiecare produs cu costul pe unitatea G.P. si apoi se raporteaza rezultatul la cantitatea de productie n unitati fizice, din fiecare produs. d. Calculul costului unitar pe produs (cu). In acest scop, se adauga la costul de prelucrare pe unitate fizica de produs cheltuielile unitare cu materiile prime si materialele directe consumate. Ca orice metoda de calculatie, si metoda G.P. prezinta o serie de avantaje, dintre care mentionam: . permite o calculare mai corecta a costurilor prin folosirea unor criterii de repartizare a cheltuielilor de prelucrare fundamentate pe cauzalitatea costurilor; . reduce volumul de munca necesar calculatiei costurilor ca urmare a utilizarii pe o perioada mai ndelungata de timp (5-6 ani) a G.P.-urilor calculate; . permite depistarea rezervelor interne pentru mobilizarea lor, ca urmare a analizei fiecarei fel de cheltuieli de prelucrare cu ocazia stabilirii G.P.-urilor; . asigura stabilirea preturilor de vnzare pe baza unor costuri corect calculate si cunoasterea anticipata a rentabilitatii produselor fabricate; . .permite stabilirea celor mai rentabile produse, respectiv a celor care asigura recuperarea costurilor totale repartizate prin unitati G.P. Calculul rentabilitatii se bazeaza, deci, pe costul G.P.-ului fiecarui produs si pe costul total al produsului; . prin analizele care au loc la sfrsitul perioadei de gestiune, metoda G.P. permite efectuarea controlului activitatii si furnizarea informatiilor necesare

managerului unitatii patrimoniale pentru luarea deciziilor. Cu toate avantajele pe care le prezinta, metoda G.P. are o serie de dezavantaje, printre care: . volumul mare de lucrari necesare pentru stabilirea G.P-urilor care solicita o analiza profunda si multilaterala a unitatii patrimoniale de catre un personal cu nalta calificare si multa experienta; . prezinta dificultati n cazul aplicarii ei la unitatile patrimoniale cu variatii mari ale productiei n curs de executie de la o perioada de gestiune la alta si care impune un numar mare de calcule; . lipsa de operativitate a metodei, deoarece costul efectiv se determina numai la finele perioadei de gestiune, ceea ce i reduce eficienta n domeniul informarii.