P. 1
Justitie Afaceri Interne Jai

Justitie Afaceri Interne Jai

|Views: 173|Likes:
Published by twisted111
JUSTITIE SI AFACERI INTERNE
JUSTITIE SI AFACERI INTERNE

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: twisted111 on Mar 20, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/27/2015

pdf

text

original

ABREVIERI ŞI ACRONIME AELS CEPOL CIG CIS CIREFI CIWIN CJPMP CoCoLAF COREPER CPE EMCDDA EPCIP Eurodac

Eurojust Europol Falcone FER FRA FRONTEX GRECO JAI JITs Octopus OISIN OLAF PE PESC REITOX SIRENE SIS SIV SLSJ TA TC TCE Asociaţia Europeană a Liberului Schimb Colegiul European de Poliţie Conferinţă Interguvernamentală Sistemul Informatic Vamal Centrul pentru informare, discuţii şi schimb de date privind trecerea frontierelor şi imigraţie Reţeaua de alertă privind infrastructurile critice Cooperare judiciară şi poliţienească în materie penală Comisia consultativă pentru coordonare şi prevenirea fraudei Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi Cooperarea Politică Europeană Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri Programului european de protecţie a infrastructurilor critice Sistem European de Colectare a amprentelor solicitanţilor de azil ( din abrevierea din limba franceză) Organism UE de coordonare a anchetelor în domeniul criminalităţii transfrontaliere grave şi celei organizate Oficiul European de Poliţie Program de ameliorare a cooperării şi schimburilor dintre persoanele şi organizaţiile implicate în lupta împotriva crimei organizate Fondul European pentru Refugiaţi Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe Grupul de State Împotriva Corupţiei Justiţie şi afaceri interne Direcţia Generală pentru Justiţie şi Afaceri Interne Reţea de experţi naţionali a echipelor comune de anchetă Program împotriva corupţiei din Europa de Est Program de cooperare împotriva crimei organizate Oficiul European Anti-Fraudă Parlamentul European Politica externă şi de securitate comună Reţeaua europeană de informare cu privire la consumul şi dependenţa faţă de droguri Sistemul Suplimentar de Informaţii Schengen Sistemul de informaţii Schengen Sistem de informaţii privind vizele Spaţiu de libertate, securitate şi justiţie Tratatul de la Amsterdam Tratatul Constituţional, Tratatul de la Lisabona, Tratatul de Reformă Tratatul Consolidat de instituire a Comunităţii Europene, Tratatul de la Roma revizuit

1

TFUE TN TUE UE

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene Tratatul de la Nisa Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de la Maasctricht Uniunea Europeană

INTRODUCERE Prezenta lucrare se constituie într-un punct de plecare pentru alte studii sau lucrări privind politica europeană din domeniul justiţiei şi afacerilor interne, conţinând elemente de actualitate. Politica UE în domeniul justiţiei şi afacerilor interne este tratată în numeroase lucrări, însă de cele mai multe ori la nivelul prezentării generale a agenţiilor UE, a instrumentelor şi a procedurilor specifice domeniului justiţiei şi afacerilor interne (JAI). Prezenta lucrare are meritul de a reuni istoricul necesităţii abordării inovatorii a JAI, a agenţiilor specifice şi a acquis-lui comunitar din domeniu. Luând în considerarea cele expuse, există cel puţin trei motive pentru care formularea politicilor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne al UE în contextul ,,spaţiului de libertate,

2

securitate şi justiţie” poate fi privită ca una din cele mai importante evoluţii ale procesului de integrare europeană la începutul secolului 21. În primul rând, formularea politicilor JAI atinge funcţii şi prerogative esenţiale ale statului naţional modern, precum furnizarea de securitate internă cetăţenilor, controlarea frontierelor externe şi accesul la teritoriul naţional şi administrarea justiţiei. În al doilea rând, formularea politicilor JAI priveşte un număr de chestiuni politice foarte sensibile: combaterea criminalităţii şi imigraţiei ilegale, asigurarea echităţii sistemelor de azil şi protecţia acestora împotriva abuzului, precum şi facilitarea accesului la justiţie. În al treilea rând, în prezentul ,,spaţiului de libertate, securitate şi justiţie” nu numai că a devenit un obiectiv fundamental de integrare, prevăzut în tratat, ci şi unul din domeniile majore de ,,creştere” a acţiunii UE. Începând cu 1999, Consiliul UE a adoptat în medie zece noi texte pe lună, cele mai multe dintre acestea fiind, spre deosebire de începutul anilor '90, obligatorii din punct de vedere juridic. În prezent, măsurile JAI aparţin domeniilor cu cea mai rapidă creştere a acquis-lui juridic al CE şi UE, fiind cuprinzătoare şi ambiţioase într-o măsură greu de imaginat la începutul anilor '90. Prezenta lucrare este structurată astfel:
• • • •

Capitolul I - Locul şi rolul pilonul III în cadrul Uniunii Europene; Capitolul II – Agenţii şi organisme privind justiţia şi afacerile interne Capitolul III - Acquis-ul comunitar în domeniul justiţiei şi afacerilor interne Capitolul IV – Punerea în aplicare a politicii UE în domeniul justiţiei şi afacerilor interne: Polonia şi România.

În cadrul capitolului I sunt tratate aspecte generale privind pilonul III al UE, comunitarizarea dificilă a acestui pilon, inclusiv instituţiile instrumentele şi procedurile care guvernează JAI. Capitolul II conţine descrierea agenţiilor şi a altor instituţii ale UE, respectiv EUROPOL – Oficiul European de Poliţie, EUROJUST – Organismul European pentru Îmbunătăţirea Cooperării Judiciare, CEPOL - Colegiul European de Poliţie, EMCDDA - Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri, FRA – Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, FRONTEX – Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la graniţele externe şi instituţia Procurorului European. Tematica abordată în capitolul III se referă la acquis-ul JAI, cu o listare a principalelor prevederi specifice fiecărei categorii.

3

Ultimul capitol al lucrării conţine două studii de caz privind implementarea JAI. Este vorba despre Polonia, stat care a aderat la UE în anul 2004 şi România, stat membru al UE din 01.01.2007. Concluziile pun în evidenţă multitudinea agenţiilor şi organismelor menite să asigure implementarea politicii UE în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

CAPITOLUL I LOCUL ŞI ROLUL PILONULUI III ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE 1. 1. CONSIDERAŢII GENERALE „Veritabilă entitate nouă”1, Uniunea Europeană se ridică pe trei piloni: a) Comunităţile Europene; b) politica externă şi de securitate comună; c) cooperarea în materie de justiţie şi afaceri interne.

1

Nicoleta Diaconu, Viorel Marcu, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.22

4

“Termenul de pilon nu trimite la o simplă metaforă; el investeşte pe fiecare dintre cele trei componente structurale cu un rol constitutiv în definirea şi realizarea Uniunii”2. Controlul, intrarea şi şederea pe teritoriul naţional, cetăţenia, libertăţile civile, legea, justiţia şi ordinea publică fac parte din esenţa statului naţional. Cu toate acestea, permeabilitatea frontierelor în Europa impunea cooperarea între guverne, pentru combaterea contrabandei şi terorismului transfrontalier. Tratatul de la Maastricht3 privind Uniunea Europeană (TUE) a regularizat această reţea interguvernamentală, incluzând-o în cel de-al treilea ,,pilon” al UE. Tratatul de la Amsterdam4 (TA) a transformat justiţia şi afacerile interne (JAI) dintr-un aspect periferic într-unul central al integrării europene; Consiliul European de la Tampere din 1999 a mers în aceeaşi direcţie, cu un program de cinci ani pentru instituirea unui spaţiu de ,,libertate, securitate şi justiţie”. Astfel, cooperarea dintre agenţiile naţionale însărcinate cu combaterea criminalităţii, gestionarea frontierelor, imigrare şi azil, precum şi cu implicaţiile judiciare şi legale ale creşterii circulaţiei transfrontaliere, a evoluat treptat de la o cooperare interguvernamentală laxă la o colaborare mai sistematică în cadrul Uniunii Europene (UE). Extinderea spre Est şi spre Sud a fost un important motor al integrării. Totuşi, aceste evoluţii continuă să fie marcate de rezerve cu privire la rolul instituţiilor UE, aceasta conducând la o structură instituţională hibridă şi la politici marcate de compromisuri delicate şi aranjamente flexibile între statele membre. Ambiţia de a crea un ,,spaţiu de libertate, securitate şi justiţie” 5 (SLSJ) în UE poate fi comparată cu cea care a propulsat piaţa unică şi care i-a generat dinamica. Totuşi, spre deosebire de integrarea economică, care a stat la baza proiectului european de integrare, JAI atinge multe aspecte înrădăcinate profund în sistemele politice şi juridice naţionale, având o afinitate puternică cu chestiunile legate de suveranitatea naţională. În acest context, lucrările pregătitoare ale Convenţiei6 care au redactat Tratatul Constituţional (TC) vorbesc de apariţia unei ,,ordini publice
2 3

Ioan Humă, Drept comunitar. Partea generală, Editura Didactică şi Pedagocică, Bucureşti, 2007, p.67 Maria Mariana Dobran, Diana Bărglazan, ABC-ul integrării europene – dicţionar de termeni comunitari, editura Eurostampa, Timişoara , 2005, p.199 – 200 - Tratatul de la Maaastricht – document de importanţă istorică în procesul de integrare europeană, adoptat de către Consiliul European de la Maastricht (Olanda) la 10.12.1991, semnat la 7.02.1992 şi a intrat în vigoare, după ratificarea sa de către statele membre, la 1.11.1993. este cunoscut şi sub denumirea de “Tratatul Uniunii Europene”. 4 . Allan Thatham, Eugen Osmochescu, Dreptul Uniunii Europene, editura Arc, Chişinău, 2003, pp 32-33 5 Marin Voicu, Politicile Comune al Uniunii Europene – cadru instituţional, Lumina Lex, Bucureşti, 2005 p.137 – 140 - Tratatul Constituţional sau Tratatul de la Lisabona - Titlul IV se denumeşte ,, Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie” şi înlocuieşte fostul Titlu IV ,,Vize, azil, imigraţie şi alte politici referitoare la libera circulaţie a persoanelor” 6 Seria “Teme Europene” nr. 32, p.3, Centrul Infoeuropa, Bucureşti, aprilie 2007 - La conferinţa interguvernamentală din 2000, s-a dat undă verde extinderii, lansându-se, în acelaşi timp, ideea unei dezbateri largi şi aprofundate cu privire la viitorul Uniunii Europene. Astfel, Declaraţia de la Nisa, anexată tratatului omonim, a lansat un apel pentru iniţierea unei dezbateri ample, care să includă toate părţile interesate, atât din Statele Membre, cât şi din statele candidate: reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, precum şi o gamă largă de categorii aparţinând opiniei publice, de exemplu, organizaţii politice şi comerciale, universităţi, reprezentanţi ai societăţii civile. Schimburile de opinii din cadrul acestei dezbateri au avut loc în paralel cu lucrările Convenţiei care a pregătit conferinţa interguvernamentală din 2004 (Convenţia pentru viitorul Europei). Dezbaterea s-a încheiat la jumătatea

5

europene” care va răspunde dorinţei de securitate a cetăţenilor şi va reflecta valorile libertăţii justiţiei faţă de care se angajează Uniunea. Discursul rezonează cu teoriile moderne ale statului, care, din secolul al XVII-lea, s-au bazat pe capacitatea acestuia de a furniza securitate locuitorilor săi. Elaborarea unui răspuns comun faţă de problemele legate de imigraţie şi solicitanţii de azil, gestiunea comună a frontierelor externe, sporirea coordonării forţelor de poliţie naţionale în lupta împotriva criminalităţii, armonizarea dreptului penal şi civil naţional, precum şi crearea unor organisme specializate ale Uniunii, ca Europol sau Eurojust, pentru abordarea acestor probleme, constituie o nouă etapă în traiectoria integrării europene. Aceste procese reflectă implicarea sporită a instituţiilor UE în funcţiile de bază ale statului şi simultan, transformarea noţiunilor tradiţionale de suveranitate în statele membre. Dinamica acestui nou domeniu de integrare europeană rezidă atât în interiorul, cât şi în exteriorul UE şi statelor sale membre. Un motor important a fost procesul de învăţare din ,,laboratorul” Schengen, între cei cinci membri iniţiali, extins ulterior să cuprindă cele mai multe state membre. Decizia de a aboli controalele asupra persoanelor la frontalierele interne a generat preocupări cu privire la salvgardarea securităţii interne şi a determinat o cooperare mai strânsă asupra unor chestiuni referitoare la fenomenele transfrontaliere, precum imigraţia, crima organizată sau traficul de droguri. Sporirea numărului de solicitanţi de azil din afara Europei Occidentale în anii '807 şi după sfârşitul Războiului Rece, care a deschis imigranţilor şi reţelelor criminale frontiera estică - anterior închisă – a UE, a generat presiuni externe în direcţia unei cooperări mai strânse. Deschiderea ulterioară a cooperării cu ţările din Europa Centrală şi de Est, care apoi au devenit candidate la aderare, a oferit un alt impuls important şi a promovat integrarea treptată a acestora în structurile UE. Făcând abstracţie de puternicul simbolism inerent în crearea unui spaţiu european de libertate, securitate şi justiţie, Uniunea e departe de a avea politici comune unificate şi integrate în JAI. Ca în alte domenii de politică UE, integrarea a fost graduală, marcată de compromisuri delicate şi rezerve ale statelor membre. Rezervele cu privire la transferul de responsabilităţi către UE, precum şi sensibilitatea internă a unor chestiuni precum imigraţia sau crima organizată în dezbaterile politice naţionale şi campaniile electorale, au susţinut guvernanţa transguvernamentală8
anului 2003, când Convenţia pentru viitorul Europei şi-a încheiat lucrările, ajungând la un acord privind Proiectul de Tratat constituţional. 7 Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan Grigoriu, Drept comunitar, editura C.H. Beck, Bucureşti 2002, pp. 64-81
8

Hellen Wallace, William Wallace şi Mark A. Pollack , Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, ed. a 5-a, Institutul European din România ( I.E.R.), Bucureşti, 2005, pg. 37 - H. Wallace consideră că termenul de „transguvernamentalism” exprimă mult mai fidel dimensiunea cooperării dintre statele membre ale UE şi că se caracterizează prin: rolul activ al Consiliului European în stabilirea generală a politicilor, rolul primordial jucat de Consiliul de Miniştri în procesul decizional;, rolul limitat sau chiar marginal al Comisiei, implicarea unei număr limitat de factori politici naţionali cheie, lipsa de transparenţă a procesului.

6

ca modalitate dominantă a JAI. Transguvernamentalismul combină elemente ale tradiţionalei ,,metode comunitare” cu altele mai interguvernamentatle, generând un model specific de competenţe partajate între nivelurile subnaţional, naţional şi european de guvernanţă, cu persistenţa unui anumit nivel de cooperare în afara instituţiilor oficiale ale Uniunii. Evoluţia cooperării internaţionale era legată de problemele ridicate sistemelor de menţinere a ordinii publice şi jurisdicţiilor naţionale de fenomenele transfrontaliere, precum crima organizată şi terorismul internaţional, pe de o parte, şi obiectivul economic de promovare a liberei circulaţii ci şi pentru toate democraţiile vest-europene care îşi deschideau treptat frontierele. Libera circulaţie a forţei de muncă a fost inclusă ca una din cele patru libertăţi fundamentale în Tratatul de la Roma din 1957 (CEE). Articolul 3c CEE (în prezent articolul 3c TCE) enumera printre activităţile vizate ,,eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor”, iar articolul 48 CEE (în prezent articolul 39 TCE) prevedea libera circulaţie a lucrătorilor (vezi capitolul 10). Actul Unic European (AUE)9 a reafirmat aceste principii, iar Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (TUE) a inserat dispoziţii cu privire la cetăţenie, punând accentul, în articolul 8a (în prezent articolul 18 TCE) pe dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor din statele membre. Simplificarea călătoriilor şi liberalizarea controalelor la frontieră au condus la o creştere radicală a circulaţiei transfrontaliere, atât a cetăţenilor statelor membre, cât şi a resortisanţilor din ţări terţe. Creşterea paralelă a criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului a condus la o cooperare neoficială a serviciilor de securitate şi a forţelor de poliţie din statele vest-europene: mai întâi prin Grupul Pompidou asupra drogurilor, înfiinţat în 1972 în cadrul Consiliului Europei, iar apoi în UE în cadrul Cooperării Politice Europene (CPE). Grupul Trevi10 a fost creat în decembrie 1975 de Consiliul European de la Roma, pentru coordonarea între guvernele UE şi a activităţilor antiteroriste legate de grupurile irlandeze, italiene, germane şi palestiniene care operau în cadrul şi peste frontierele acestora. În 1985, mandatul Grupului Trevi a fost extins de la lupta împotriva terorismului la alte chestiuni de ordine publică transfrontalieră şi criminalitate internaţională gravă, precum traficul de droguri, jefuirea băncilor şi traficul de arme. A fost adăugat un număr sporit de grupuri de lucru, Trevi
9

Maria Mariana Dobran, Diana Bărglazan, op. cit., p.75 - document comunitar semnat în februarie 1986, la iniţiativa lui Jaques Delores din 1985, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, prin care se propune suprimarea tuturor frontierelor economice în interiorul Europei înainte de 31.12.199. A intrat în vigoare în 1 iulie 1987, după ratificarea sa de către toate statele membre. 10 Monica den Boer, Justice and Home Affairs Cooperation in the European Union: Current Issues – buletinul Eipascope nr. 1, p. 14, Bruxeles, 1996 - Grupul Trevi ( Terorism, Radicalism, Extremism, Violenţă) desemnează la origine cooperarea informală între miniştri de justiţie şi afaceri interne din ţările comunitare în lupta împotriva terorismului internaţional şi a traficului de droguri. Înfiinţat în 1975, acest grup este operaţional începând cu 1976, reunind de două ori pe an miniştri responsabili cu securitatea interioară a UE, în scopul examinării chestiunilor relative la cooperarea în materie şi elaborarea unor strategii comune. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Uniune Europeană, activitatea Grupului TREVI a fost oficializată în cadrul pilonului III al UE.

7

1992, Grupul de Asistenţă Reciprocă 1992 (MAG 92 vămi) şi un Grup de Cooperare Judiciară, reflectând dezvoltarea activităţilor care însoţeau programul pieţei unice. În faţa proliferării consultărilor şi propunerilor, Consiliul European de la Rodos din 1988 a instituit un Grup de Coordonatori11. Acest grup a prezentat apoi Consiliului European de la Madrid din iunie 1989 aşa numitul Document de la Palma12, stabilind un program de ,,măsuri compensatorii” pentru păstrarea securităţii interne după realizarea pieţei unice. În paralel, la început din raţiuni diferite, cinci guverne au semnat Acordul Schengen pentru eliminarea controalelor la frontierele lor. Acesta se adăuga altor trei zone comune de circulaţie preexistente, în cadrul cărora frontierele erau deschise, şi care se supuneau Comunităţii extinse: Benelux, Marea Britanie - Irlanda şi Consiliul Nordic, între Danemarca şi patru ţări membre. Acordul Schengen din 1985 a legat Franţa şi Germania de Benelux, în parte drept răspuns la presiunile mediului de afaceri şi ale sectorului transporturilor, nemulţumite de întârzierile la frontieră, şi în parte pentru promovarea ideii unui Spaţiu European Unic. Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (TUE) a adăugat un al treilea ,,pilon”) de cooperare referitor la JAI, într-un cadru interguvernamental iniţial mai suplu. De atunci până la ratificarea Tratatului de la Amsterdam (TA), negocierile dintre Grupul Schengen şi evoluţiile din cadrul Trevi şi celui de-al treilea pilon s-au suprapus, un nucleu din ce în ce mai extins stabilind ritmul răspunsului altor guverne UE la presiunile sporite în direcţia cooperării. 1.2. ,,ALTREILEA PILON ” DE LA MAASTRICHT În cursul conferinţei interguvernamentale (CIG) din 1991 care a condus la adoptarea TUE, remarcăm poziţiile adoptate de guvernele unor state membre UE: a) guvernul german se angajase în principiu faţă de integrarea completă a JAI în UE; b) guvernul britanic se opunea ferm; c) guvernul francez era ambivalent, declarându-şi sprijinul faţă de acţiuni comune, urmărind simultan protejarea suveranităţii naţionale; d) proiectul preşedinţiei olandeze, care a propus includerea PESC şi JAI într-o singură structură integrată, a fost respins, iar politica externă şi securitatea internă au rămas în esenţă
11

Toni Trevi Bunyan, Statewatching the new Europe: a handbook on the European state, Statewatch, London, 1993, p. 8 - uneori se face referire la Grupul Rodos 12 Conferinţa Interguvernamentală – briefing nr. 39 – Polica de azil şi migraţiune - 22 august 1996 - în octombrie 1986, miniştrii de interne ai statelor member din cadrul UE au decis crearea “ Grupului ad-hoc privind Imigraţia” ca forum pentru dialog şi prin interacţiunea funcţionarilor publici de rang superior ai statelor membre ale CE responsabili de problemele de migraţiune, disponibil în format electronic la <http://www.europarl.europa.eu/igc1996/fiches/fiche39_en.htm>, accesat în 22 februarie 2009

8

interguvernamentale, în ,,piloni” separaţi. Politica în domeniul azilului, regulile şi controalele la trecerea frontierelor externe, politica în domeniul imigraţiei şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie civică şi penală au fost incluse, ca fiind ,,chestiuni de interes comun”, în al treilea pilon al TUE. În acest mod, reţeaua existentă de comitete a fost oficializată, fără a fi însoţită de transformarea cadrului de autoritate şi responsabilitate. Acest compromis exemplifică tensiunile intense dintre suveranitate şi integrare în acest domeniu, precum şi sensibilitatea pentru statele membre a chestiunilor de ordine socială şi tradiţie naţională. Cea mai importantă inovaţie a TUE a fost transferul pregătirii şi gestiunii reuniunilor către o nouă direcţie generală a Secretariatului Consiliului, sub coordonarea preşedinţiei rotative. Comisia, cu drepturi de iniţiativă limitate în acest domeniu, menţinea un mic ,,task force” în cadrul Secretariatului General, pentru reprezentarea intereselor sale pentru a gestiona suprapunerea dintre competenţele comunitare şi chestiunile din al treilea pilon. În contrast cu al doilea pilon, care reunea funcţionari din ministerele naţionale externe, bazându-se pe o abordare profesională şi experienţă comune, însoţite de legături personale, create datorită detaşărilor diplomatice în ţări terţe, participanţii la reţeaua extinsă de comitete ale Consiliului care constituiau al treilea pilon proveneau din ministere şi agenţii naţionale cu tradiţii diferite. Diviziunea funcţiilor între miniştrii de interne şi cei de justiţie era diferită în fiecare stat membru. Structurile federale ale Germaniei şi sistemul britanic, în cadrul căruia dreptul scoţian era separat, tindeau să creeze complexităţi specifice în reprezentarea naţională şi pregătirea politicilor. Asigurarea ordinii interne era organizată la nivel naţional în Franţa şi Italia, atât cu forţe paramilitare (gerdarmerie şi carabinieri), cât şi civile. Filozofia britanică, dimpotrivă, era a unor forţe unice, recrutate şi responsabile la nivel local. Deosebirea principală faţă de PESC13 constă în faptul că, după doar câţiva ani, s-a putut ajunge, în Tratatele de la Amsterdam şi de la Nisa, la corecturi extensive în ceea ce privea modul de organizare a cooperării. Aceste corecturi pot fi ele însele considerate a fi fost mici puncte de cotitură; ele lasă să se întrevadă - deşi destul de neclar o tendinţă în direcţia supranaţionalizării, lucru pe care îl putem constata şi în multe alte domenii din cadrul pilonului UE, vezi de ex. politica mediului sau politica monetară14. Structura interguvernamentală flexibilă nu a împiedicat JAI să devină cel mai activ domeniu al reuniunilor convenite în cadrul Consiliului de Miniştri care spre sfârşitul anilor 90. Frecvenţa şi intensitatea interacţiunii, în special în domeniul cooperării poliţieneşti şi crimei
13

Anamaria Groza, Uniunea Europeană. Drept Instituţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2008, p.47 - PESC – pilonul II al UE. Conform TA, consiliul European defineşte principiile şi orientările generale ale politicii externe şi de apărare comună, inclusiv în privinţa chestiunilor de apărare. 14 Complex tematic “Uniunea Europeană” - server educaţional D@dalos, parte a serverului internaţional UNESCO, disponibil în format electronic la http://www.dadalos-europe.org/rom/, accesat în 22 februarie 2009

9

organizate, au indus o transformare a practicilor de lucru a ministerelor de interne şi forţelor de poliţie şi apariţia unei intensive reţele transguvernamentale. După cinci ani de funcţionare, în momentul CIG din 1997 al treilea pilon elaborase un set extensiv de instrumente şi instituţii. Europol lua formă ca agenţie de coordonare a cooperării dintre forţele naţionale, chiar dacă Convenţia Europol nu fusese încă ratificată de toate statele membre. Sistemul de Informare vamală era informatizat, urmând a fi gestionat de Comisie atât pentru primul pilon, cât şi pentru al treilea. Au fost dezvoltate alte două baze de date: un Sistem de Informare Europol şi Eurodac, baza de amprente pentru solicitanţii de azil, care însoţea punerea în aplicare a Convenţiei Dublin stabilind responsabilitatea statelor membre în domeniul acordării azilului. SIS era deja funcţional, cu 14 milioane de înregistrări de persoane cărora li se interzisese accesul în Spaţiul Schengen şi cu o bază de date paralelă asupra bunurilor furate şi criminalităţii transfrontaliere aferente. Miniştrii de justiţie au fost atraşi mai greu; aceştia au început să intre întro reţea europeană similară numai după reluarea conceptului unui Spaţiu Judiciar European, ulterior Tratatului de la Amsterdam. 1.3. COMUNITARIZARE DIFICILĂ: TRATATUL DE LA AMSTERDAM ŞI TRATATUL DE LA NISA Cadrul actual de cooperare în JAI a fost conturat de tratatele de la Amsterdam şi Nisa. Acest cadru, care trecea unele elemente ale JAI în pilonul comunitar, păstrând totuşi un al treilea pilon ,,simplificat” pentru cooperarea judiciară şi poliţienească în materie penală (CJPMP), reflectă compromisul delicat între cooperarea transguvernamentală intensivă, pe de o parte, şi consolidarea treptată a structurilor supranaţionale, pe de altă parte. Schimbări mai radicale sunt prevăzute în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, semnat de şefii de stat şi de guvern la 29 octombrie 2004, aspecte ce vor fi analizate. Reformele ,,Amsterdam”15 erau motivate de insatisfacţia generală faţă de funcţionarea procedurilor interguvernamentale. Se remarcau în primul rând trei puncte slabe: a) ambiguitate cu privire la cadrul juridic şi constituţional, vizibil în frecvenţa cu care chestiunile instituţionale erau amestecate cu propunerile de politici concrete; b) vizibilitate politică şi responsabilitate scăzută a acestui cadru în esenţă birocratic de elaborare a politicilor, care permitea practicii de cooperare să se dezvolte mult dincolo de ceea ce se raporta parlamentelor sau opiniilor publice naţionale;

15

John van Oudenaren, Uniting Europe – an introduction to the European Union, second edition, Rowman & Littlefield Publishing Group, Lanham, 2005, p.303 - 305 - reformele “Amsterdam” au avut şi unele efecte pozitive în ceea ce priveşte îmbunătăţirea profilului politic extern al UE.

10

c) absenţa mecanismelor de asigurare a ratificării sau punerii în aplicare la nivel naţional a actelor adoptate în cadrul pilonului III. Această chestiune a democraţiei şi legitimităţii era (şi încă este) foarte pertinentă în domeniul JAI, care, deşi atingea aspecte sensibile referitoare la politica internă şi libertăţile civile, era caracterizat de predominanţa puterii executive, modalităţi secretoase de funcţionare şi ocolirea parlamentelor naţionale şi a celui european. În acelaşi timp, intensificarea politizării interne a problemelor imigraţiei ilegale, azilului, crimei organizate şi traficului de droguri a sporit presiunea în direcţia formulării unor soluţii europene şi a aplicării acestora. În consecinţă, Cei cinci ani care au urmat intrării în vigoare a TA ( până la 1 mai 2004) au reprezentat perioada de tranziţie de la regimul specific cooperării interguvernamentale la cel comunitar 16. Comunitarizarea politicilor legate de vize, azil, imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor a fost parţială şi progresivă. Comunitarizarea parţială a celui de-al treilea pilon constituie “catalizatorul schimbării“17. Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare la 2003, a revizuit unele prevederi referitoare la cooperarea mai strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Se prevede că statele UE să poată decide, în anumite probleme privind libera circulaţie, aplicând principiul votului majoritar şi cu participarea Parlamentului European. Tratatul ceea ce priveşte domeniile imigraţie şi azil. Prin Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa (TCE)18 “pilonii” sunt desfiinţati prin includerea celui de-al doilea pilon (politica externa şi de securitate comună) şi a celui de-al treilea pilon (justiţie şi afaceri interne) în cadrul comunitar. Aceste domenii erau reglementate anterior prin metoda interguvernamentală. Astfel, deciziile şi deciziile-cadru nu vor mai fi folosite, cu vor fi înlocuite de legi europene şi legi-cadru europene. Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa urmăreşte eficientizarea şi creşterea legitimităţii controlului democratic. Procedura standard este co-decizia (conform art. 215 Tratatul de Funcţionare al Uniunii – TFUE ), iar Comisia are drept de iniţiativă cu majoritate calificată. Instituţia decizională este Consiliul care defineşte orientările strategice şi operaţionale, însă o dată cu forma consolidată a Tratatelor, parlamentele naţionale sunt o verigă importantă în baza principiului proporţionalităţii şi
16 17

vizează aşadar un nou pas clar în direcţia

supranaţionalizării, făcând-o însă să depindă de consensul obţinut în prealabil de statele membre în

Anamaria Groza, op. cit., p. 49 – 51 Gilbert Gorning, Eleonora Rusu, Dreptul Uniuniii Europene, ediţia a 2-a, editura C.H. Beck,Bucureşti 2006, pag. 32 – 41. 18 cunoscut şi sub denumirea de Constituţia Europei (iniţial) Tratatul de la Lisabona, Tratatul de Reformă al Uniunii Europene, Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene. Mai multe detalii despre Tratatul de la Lisabona, inclusiv textul integral, sunt disponibile în format electronic la <http://europa.eu/lisbon_treaty/news/index_ro.htm>, accesat în 22 februarie 2009

11

subsidiarităţii. Co-decizia şi majoritatea calificată se aplica referitor la:cooperarea poliţienească şi juridică, migrarea legală şi integrarea naţionalităţilor din state terţe, măsuri privind regimul vizelor cetăţenilor statelor non-membre UE. Pe de altă parte se urmăreşte conjugarea instrumentelor JAI (regulamente, decizii, directive scopul fiind anihilarea dualităţii instrumentelor). TCE instituie întărirea rolului parlamentelor naţionale şi a Parlamentului European (PE). În prezent rolul PE în procedura referitoare la pilonul III este extrem de restrâns, Tratatul de Reformă implementează o procedura unică de decizie. De asemenea, creşte rolul naţionalului (Titlul II al TEU, Dispoziţii privind Principiile Democratice).Astfel că, parlamentele naţionale obţin competenţe în ceea ce priveşte spaţiul de libertate, securitate si justiţie, evaluând punerea în aplicare a politicilor UE în conformitate cu articolul 61 C din TFUE şi implicându-se în controlul politic al Europol, în evaluarea activităţii Eurojust, conform articolelor 69 G si 69 D. Controlul juridic este crucial în apărarea drepturilor şi a dreptăţii procedurale. Dacă în prezent Curtea de Justiţie nu are jurisdicţie asupra activităţilor, măsurilor şi instrumentelor JAI, nedeţinând per se competenţa de a interpreta şi evalua măsurile de cooperare juridică şi poliţienească în privinţa criminalităţii, prin Tratatul de Reformă este precizat un control juridic mai accentuat al CEJ. Înfiinţarea unei autorităţi care să investigheze, să instrumenteze şi să judece cazurile de acţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE, responsabilă de asemenea cu criminalitatea transfrontalieră (Art. III-274.4). O altă inovaţie a Tratatului de Reformă al UE se referă la Comitetul Securităţii Interne. Scopul acestuia este de a asigura continuitate cooperării consolidate, cunoscut mai degrabă ca şi COSI, are sarcina de a coordonare a acţiunilor autorităţilor naţionale competente în domeniul JAI. După ce am trecut în revistă principalele inovaţii în acest domeniu, există excepţii care par să definească noile caracteristici ale JAI19: a. sarcina statelor este de a menţine legea şi ordinea în afacerile interne şi justiţie (art. 64 TFU). Acest paragraf este centrat pe dreptul statelor, în baza principiului subsidiarităţii, de autogestiona şi supraveghea domeniul justiţie şi afaceri interne. Interguvernamentalismul este regula de aur în ceea ce priveşte cooperarea şi coordonarea în politicile JAI.

19

Ingolf Pernice, Evgeni Tanchev - Ceci n'est pas une Constitution - Constitutionalisation without a Constitution? - 7th International ECLN-Colloquium Sofia, 17 - 19 April 2008, Nomos, Baden-Baden, 2008, p. 22 – 42.

12

b. cooperarea administrativă între Comisie şi statele membre, în timp ce PE are un simplu rol consultativ. Tratatul creează un regim comun al azilului. La cooperarea administrativa se ajunge prin majoritate calificată. c. aşadar obiectivul de acţiona printr-un set de măsuri preventive, de cooperare şi coordonare în acest domeniu poate avea de suferit cât timp state precum Regatul Unit sau Irlanda au un regim al excepţiilor. Opt-out-urile Irlandei şi UK în practică presupun ca aceste state au un regim preferenţial referitor la imigraţie, azil şi cooperare juridică şi poliţienească. Acest fapt presupune existenta unor mecanisme de frânare, aşa încât dacă unul din state considera că un act legislativ inferează intereselor şi afectează aspecte fundamentale ale sistemului sau juridic să se poată adresa Consiliului.

1.4. INSTITUŢII, INSTRUMENTE ŞI PROCEDURI DECIZIONALE 1.4.1. Cadrul instituţional Originile interguvernamentale ale cooperării UE în domeniul JAI, sensibilitatea acesteia din punct de vedere al suveranităţii naţionale şi elementele interguvernamentale lăsate în dispoziţiile actuale ale tratatului au făcut ca în acest domeniu statele membre să joace în continuarea un rol mai important decât în alte domenii ,,comunitarizate” de formulare a politicii UE. Acest lucru se reflectă în primul rând în rolul important jucat de Consiliul European (cuprinzând şefii de stat şi de guvern) care începând cu 1999 a luat în mod repetat iniţiative importante cu privire la dezvoltarea viitoare a SLSJ şi care include în mod regulat chestiuni JAI în ,,concluziile” sale. Aceasta înseamnă că şefii de stat şi de guvern ai UE şi-au asumat rolul de iniţiere a politicilor în acest domeniu, reducând astfel într-o anumită măsură rolul tradiţional al Comisiei ca ,,motor” al elaborării politicilor.
Consiliul

JAI20

Cel mai important factor decizional în privinţa spaţiului de libertate, securitate şi justiţie rămâne Consiliul (de Miniştri) care se reuneşte în calitate de ,,Consiliu JAI” în mod normal o dată pe lună. Acesta reuneşte miniştrii de interne şi de justiţie ai statelor membre . Prezenţa reprezentanţilor ambele ministere, care în mod normal sunt chiar miniştrii cabinetului, nu adjuncţii sau secretarii de stat, nu uşurează întotdeauna procesul decizional, deoarece uneori miniştrii de interne sunt în dezacord cu colegii lor de la justiţie, mai ales dacă aparţin unor partide diferite din coaliţia de la putere. Toate actele legislative sunt adoptate în mod oficial de Consiliu, chiar dacă în
20

Consiliul Uniunii Europene - site oficial http://www.consilium.europa.eu/

13

practică miniştrii deliberează numai asupra actelor la care s-a ajuns încă la un compromis la nivel de comitet (aşa-numitele puncte ,,B”).
COREPER
21

II şi Comitetele Consiliului

Deliberările miniştrilor sunt pregătite de COREPER II, care reuneşte înşişi reprezentanţii permanenţi, încă o indicaţie a importanţei politice a acestui domeniu. Reprezentanţii permanenţi sunt ajustaţi de aşa-numiţii ,,consilieri JAI” ai acestora, experţi delegaţi la reprezentanţele permanente de miniştri de interne şi de justiţie, care în practică funcţionează ca supraveghetori ai acestor ministere în privinţa procesului decizional de la Bruxelles. COREPER II se bazează foarte mult pe compromisuri asupra textelor deja elaborate în comitetele de sub nivelul acestuia, cel mai important fiind SCIFA (Comitetul strategic privind imigraţia, frontierele şi azilul): Comitetul privind chestiunile de drept civil şi Comitetul Articolului 36 (care coordonează activităţile în domeniul cooperării poliţieneşti şi cooperării judiciare în materie penală). Aceste comitete sunt compuse din înalţi funcţionari din respectivele ministere naţionale şi din Comisie, iar de obicei compromisurile asupra textelor de adoptat de Consiliu sunt realizate la nivelul acestora. Sub nivelul acestor comitete există peste 20 de diferite grupuri de lucru compuse din experţi din ministere şi de la Comisie care abordează aspecte mai detaliate, de exemplu, politica de vize a UE, expulzarea, Europol şi combaterea terorismului. De asemenea, există grupuri de lucru ,,orizontale” care asigură coordonarea globală a acţiunii UE în domeniile combaterii traficului de droguri şi crimelor organizate. Activitatea acestor grupuri de lucru este coordonată de comitetele superioare către care şi raportează. Grupurile de lucru, comitetele şi Consiliul însuşi sunt sprijinite de Direcţia Generală a Secretariatului General al Consiliului, ai cărei funcţionari joacă deseori un rol important în susţinerea preşedinţiei pentru realizarea unor compromisuri între poziţiile naţionale.
Comisia

Europeană22

Comisia a trebuit să se lupte pentru a-şi stabili un rol în domeniul JAI, fiind împiedicată în anii '90 de dreptul său de iniţiativă destul de restrâns, reticenţa unor state membre în a-i permite să joace un rol mai semnificativ şi o competenţă internă mai curând limitată în chestiuni JAI. Totuşi, ca urmare a reformelor de la Amsterdam, a instruirii unei noi direcţii generale (,,Libertate, justiţie şi securitate”) şi unei linii politice mai active în timpul mandatului Prodi, instituţia a reuşit treptat să-şi îmbunătăţească poziţia începând cu 1999, aceasta fiind consolidată şi mai mult pe 1 mai 2004 când Comisia, în urma terminării perioadei de tranziţie, a câştigat un drept exclusiv de iniţiativă în
21

Maria Mariana Dobran, Diana Bărglazan, op. cit., p. 108 - COREPER – acronim pentru Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, format di ambasadorii pe care statele membre ale UE i-au acreditat pe lângă instituţiile comunitare de la Bruxelles. Aceştia sunt diplomaţi de carieră, dar adjuncţii lor provin uneori din ministere tehnice. 22 Direcţia Generală de Justiţie, Libertate şi Securitate din cadrul Comisiei Europene – site oficial http://ec.europa.eu/dgs/justice_home/index_en.htm

14

domeniile JAI comunitarizate. Dispunând acum de o competenţă internă semnificativă datorită unui comisar dedicat acestui domeniu. Comisia joacă un rol de iniţiere şi punere în aplicare a politicilor în domeniile comunitarizate, similar celui din alte sfere comunitare, dar uşor mai redus în restul celui de-al treilea ,,pilon” unde încă trebuie să împartă dreptul de iniţiativă cu statele membre.

Parlamentul European23 Parlamentul European a trebuit să se mulţumească până în 2004 cu un rol consultativ în

privinţa celor mai multe acte legislative din domeniul JAI, ceea ce a fost unul din cele mai vizibile elemente ale deficitului democratic al UE, ţinând cont de implicaţiile evidente ale JAI asupra drepturilor cetăţenilor. Cu toate acestea, în urma deciziei luate de Consiliu pe 22 decembrie 2004 privind trecerea la procedura codeciziei24 în toate domeniile comunitarizate, cu excepţia cooperării în domeniul dreptului civil şi a măsurilor privind imigraţia legală (vezi mai jos), Parlamentul a obţinut drepturi de codecizie legislative depline, similare cu ale Consiliului, începând cu 1 ianuarie 2005. Cu siguranţă, acest lucru îi va consolida foarte mult poziţia în sfera JAI, deşi va continua să fie limitat la dreptul de a fi numai consultat în restul celui de-al treilea ,,pilon”. Parlamentul a încredinţat unui comitet permanent special analizarea măsurilor din domeniul JAI - Comitetul privind libertăţile civile, justiţia şi afacerile interne (LIBE)25 – care, după cum îi indică numele, este înclinat să pună un accent special pe controlarea acţiunilor UE în ceea ce priveşte protecţia corespunzătoare a libertăţilor civile.
Curtea

Europeană de Justiţie26

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în 1999, Curtea de Justiţie (CEJ) a dobândit considerabile puteri de control judiciar, atât în domeniile comunitarizate, cât şi în cele necomunitarizate. Cu toate acestea, competenţele sale sunt mai limitate decât în alte domenii din
23

Parlamentul European – site oficial http://www.europarl.europa.eu/ Procedura de codecizie a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht (art. 189 B, devenit art. 251 TCE în Tratatul de la Amsterdam), în scopul creşterii gradului de participare a Parlamentului European la procesul legislativ comunitar. http://www.mdrl.ro/_documente/dictionar/Pagina_C.htm>, accesat în 7 martie 2009 25 LIBE - Această comisie este competentă în chestiuni privind: 1) protecţia, pe teritoriul Uniunii Europene, a drepturilor cetăţenilor, a drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale, inclusiv protecţia minorităţilor, astfel cum sunt enunţate în Tratatele şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; 2) măsurile necesare pentru combaterea oricăror forme de discriminare, altele decât cele pe fondate pe sex, sau cele care se produc la locul de muncă şi pe piaţa forţei de muncă; 3) legislaţia în domeniul transparenţei şi protecţiei persoanelor fizice în cazul prelucrării datelor cu caracter personal; 4) aplicarea şi dezvoltarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în special: a) prin măsuri privind intrarea şi circulaţia persoanelor, politica privind azilul şi migraţia, precum şi prin cooperarea judiciară şi administrativă în materie civilă, b) prin măsuri privind gestionarea integrată a frontierelor externe, c) prin măsuri privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală; 5) Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie şi Observatorul European al Fenomenelor Rasiste şi Xenofobe, Europol, Eurojust, CEPOL, precum şi alte organe şi agenţii care operează în aceste domenii; 6) constatarea unui risc evident de încălcare gravă, de către un stat membru, a principiilor comune statelor membre, informaţii disponibile la <http://www.europarl.europa.eu/activities/committees/publicationsCom.do?language=RO&body=LIBE>, accesat în 7 martie 2009 26 Curtea Europeană de Justiţie – site oficial http://curia.europa.eu
24

15

sfera Tratatului CE. În domeniile comunitarizate, importanta procedură de pronunţare a unei hotărâri preliminare, care permite instanţelor naţionale să transmită întrebări Curţii cu privire la aplicarea dreptului comunitar, a fost limitată la instanţele naţionale de ultimă instanţă. Aceasta reduce încărcarea Curţii, dar face mai dificil,de exemplu, ca speţele legate de azil şi imigrare să fie analizate de CEJ. În toate domeniile JAI; rolul Curţii este restrâns prin excluderea explicită din jurisdicţia sa a măsurilor naţionale referitoare la păstrarea ordinii şi salvgardarea securităţii interne (articolul 68 alineatul (2) TCE şi articolul 35 alineatul (6) TUE). În plus acceptarea hotărârilor preliminare de către statele membre în domeniul celui de-al treilea ,,pilon” nu este obligatorie, ci sub rezerva unei declaraţii a fiecărui stat membru privind disponibilitatea de a accepta această jurisdicţie articolul 35 alineatul (2) TUE)- declaraţie pe care nu au făcut-o toate statele membre.
Agenţiile

speciale

Printre particularităţile spaţiului de libertate, securitate şi justiţie se numără faptul că Consiliul a înfiinţat o gamă largă de agenţii speciale care sunt instituţii sui generis însărcinate cu atribuţii specifice. Cele mai importante dintre acestea sunt Europol, Eurojust, centrele de monitorizare pentru droguri, rasism şi xenofobie. Academia Europeană de Poliţie, precum şi agenţia frontierelor externe, în curs de înfiinţare. Aceste instituţii nu au totuşi vreun rol în procesul decizional şi sunt limitate la schimbul de informaţii şi sarcini de analiză, coordonare şi formare. 1.4.2. Instrumentele pilonului III al UE În domeniile comunitarizate ale titlului IV TCE, instrumentele juridice sunt cele ale CE, respectiv în cele mai multe cazuri regulamente27 şi directive28 ale căror statut juridic, inclusiv ,,efectul direct”, a fost clarificat prin jurisprudenţa CEJ. În domeniile celui de-al treilea ,,pilon”, cele mai importante instrumente juridice aplicabile sunt deciziile29 şi deciziile cadru30, acestea din urmă fiind concepute ca instrument de armonizare legislativă obligatoriu pentru statele membre, dar care lasă statele membre să adopte legislaţia de punere în aplicare. În conformitate cu Tratatul
27

Regulamentul este definit de articolul 249 TCE, în alineatul 2, ca actul cu aplicabilitate generală, obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele membre. Regulamentul posedă caracteristici care îl apropie de o lege din ordinea juridică internă, în special caracterul său normativ şi regimul său, care îl plasează în mod normal la adăpost de orice acţiune în anulare intentată de un particular. 28 Potrivit articolului 249 alin. 3 din TCE directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar în ce priveşte rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor pentru atingerea rezultatului. 29 Definită de alineatul 4 al art. 249 TCE, decizia este actul obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii pe care ea îi desemnează. Deciziile îşi au locul în arsenalul juridic comunitar, după cum rezultă din alineatul 1 al aceluiaşi art. 249. 30 Instrument comunitar ce vizează decizii cu caracter ferm şi obligatoriu, menit să eficientizeze acţiunile întreprinse în cadrul pilonul III al UE. Acestea sunt folosite pentru a armoniza legile şi sunt folosite pentru a armoniza legile şi reglementările statelor membre. Ele sunt obligatorii în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut, dar lasă la latitudinea autorităţilor naţionale alegerea formelor şi a metodelor. Spre deosebire de acestea, deciziile sunt folosite pentru atingerea oricărui alt obiectiv în afară de armonizarea legilor şi reglementărilor statelor membre, sunt obligatorii, iar măsurile necesare pentru aplicarea lor la nivelul UE sunt adoptate de către Consiliul de Miniştri cu majoritate calificată.

16

UE, aceasta nu au ,,efect direct” (articolul 34 alineatul (2). Convenţiile sunt constrângătoare pentru state, iar măsurile necesare aplicării lor sunt luate de Consiliu, cu majoritate calificată. În lipsa unei stipulări contrare, convenţiile intră în vigoare în momentul în care au fost ratificate de o jumătate din statele membre. Statele sunt responsabile pentru asigurarea ordinii publice şi securităţii interioare. Obligaţiile specifice cooperării interguvernamentale ( coordonarea acţiunilor, informarea şi consultarea mutuală, colaborarea serviciilor administrative şi exprimarea unor poziţii comune internaţionale) reprezintă alte instrumente în acest domeniu. În plus faţă de instrumentele obligatorii din punct de vedere juridic, Consiliul utilizează deseori instrumente neobligatorii, cele mai importante fiind reprezentante de adoptarea planurilor de acţiune multianuale. În mod normal, aceste planuri de acţiune se concentrează pe domenii prioritare ale acţiunii UE şi definesc obiective pe termen scurt şi pe termen lung de acţiune comună prin mijloace legislative sau de altă natură. Deşi nu sunt obligatorii, planurile de acţiune au devenit instrumente importante de programe care determină în mare măsură ordinea măsurilor luate de UE şi întinderea acţiunilor legislative. De la adoptarea Tratatului de la Amsterdam, bugetul UE31 poate fi utilizat pentru a finanţa măsuri atât în domeniile comunitarizate, cât şi în celelalte. Bugetul anual al UE are un capitol separat pentru SLSJ, alocaţiile totale în această privinţă ridicându-se la 526 milioane EUR în 2005 (dintr-un buget total de 116,5 milioane EUR). În sfârşit, trebuie menţionat că UE poate de asemenea utiliza instrumente externe pentru a urmări obiective JAI. Datorită principiul paralelismului dintre competenţele interne şi cele externe (dezvoltat de CEJ), CE poate negocia şi încheia acorduri cu terţe ţări în toate domeniile comunitarizate. În domeniile celui de-al treilea ,,pilon”, Uniunea poate face acelaşi lucru prin utilizarea procedurii de încheiere a tratatelor din cel de-al doilea ,,pilon” (articolul 24 TUE în coroborare cu articolul 38 TUE). UE a utilizat deja aceste competenţe externe în anumite cazuri şi este probabil să le utilizeze mai des în viitor, măsurile JAI interne necesitând din ce în ce mai mult acţiuni complementare la nivel internaţional. 1.4.3. Procedurile decizionale Tratatul de la Amsterdam nu a determinat o schimbare imediată în direcţia votului majoritar în domeniul JAI, iniţial păstrându-se unanimitatea pentru o perioadă de tranziţie de cinci ani. Tratatul de la Nisa, care a intrat în vigoare pe 1 februarie 2003, a accelerat trecerea la utilizarea majorităţii calificate în domeniile comunitarizate, trecere finalizată de o decizie luată de
31

în organizaţiile şi conferinţele

Bugetul Uniunii Europene on-line este disponibil la < http://eur-lex.europa.eu/budget/www/index-ro.htm>, accesat în 22 februarie 2009

17

Consiliu pe 22 decembrie 2004 (JO L 396/45 din 31.12.2004) privind aplicarea începând de la 1 ianuarie 2005 a procedurii de codecizie tuturor domeniilor JAI comunitarizare în baza titlului IV TCE, cu excepţia măsurilor legate de imigraţia legală şi dreptul familiei. În consecinţă, în prezent Consiliul decide prin majoritate calificată în domeniul azilului, imigraţiei ilegale, controlului frontierelor externe şi cooperării în chestiuni de drept civil (cu excepţia menţionată mai sus, a dreptului familiei), în baza unui drept exclusiv de iniţiativă al Comisiei. În restul domeniilor celui de-al treilea ,,pilon” (cooperare poliţienească şi cooperare judiciară în materie penală) unanimitatea continuă totuşi să prevaleze, iar Comisia32 încă trebuie să împartă dreptul de iniţiativă cu statele membre. În ansamblu, domenii substanţiale ale spaţiului de libertate, securitate şi justiţie rămân astfel dominate de principiul unanimităţii care în cele din multe cazuri se manifestă prin durate mai lungi ale procesului decizional şi acorduri în baza ,,celui mai mic numitor comun”.

CAPITOLUL II AGENŢII ŞI ORGANISME PRIVIND JUSTIŢIA ŞI AFACERILE INTERNE 2.1. EUROPOL –OFICIUL EUROPEAN DE POLIŢIE33 2.1.1.Obiectivul Europol Obiectivul Europol este acela de a îmbunătăţi, în cadrul relaţiilor de cooperare dintre statele membre, în conformitate cu dispoziţiile art. K. 1 alin. (9) din Tratatul privind Uniunea Europeană, eficacitatea şi cooperarea autorităţilor competente din statele membre în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului, a traficului ilegal de droguri şi a altor forme grave de infracţionalitate internaţională, în situaţia în care există dovezi clare privitoare la implicarea unei structuri de crimă organizată, precum şi la afectarea a două sau mai multe state membre de către formele de infracţionalitate menţionate, necesitând implicarea comună a statelor membre datorită magnitudinii, importanţei şi consecinţelor infracţiunilor avute în vedere. 2.1.2.Istoric Înfiinţarea organizaţiei Europol a fost convenită prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992. Având sediul la Haga (Olanda) Europol a început să-şi desfăşoare activitatea pe 3 ianuarie 1994 sub denumirea Unitatea Drogurilor Europol (EDU),
32 33

TA extinde puterea de iniţiativă a Comisiei la întreaga cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală Fact sheet on Europol – informaţii disponibile în limba engleză la <http://www.europol.europa.eu/index.asp? page=facts>, accesat în 10 februarie 2009

18

acţiunile sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat s-au adăugat alte domenii importante referitoare la criminalitate. Începând cu 1 ianuarie 2002, mandatul Europol s-a extins pentru a cuprinde toate formele grave de criminalitate internaţională, aşa cum sunt acestea enumerate în anexă la Convenţia Europol34. Convenţia Europol a fost ratificată de toate statele membre şi a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării mai multor hotărâri cu caracter juridic cu privire la Convenţie, Europol a început să-şi desfăşoare activitatea începând cu 1 iulie 1999. 2.1.3. Competenţă Pentru îndeplinirea progresivă a obiectivului menţionat la art. 2 alin. (1) din Convenţie, Europol va acţiona iniţial în sensul prevenirii şi combaterii traficului ilegal de droguri, a traficului internaţional cu substanţe nucleare şi radioactive, a contrabandei cu imigranţi, a traficului ilegal cu fiinţe umane, precum şi în domeniul furtului şi traficului ilegal de autovehicule. Conform art. 3 din Convenţie, competenţa Oficiului Europol în ceea ce priveşte o anumită formă de infracţiune sau manifestările specifice ale acesteia va include: 1. activităţi ilegale de spălare de bani legate de aceste forme de infracţiune sau manifestările specifice acestora; (2) infracţiuni similare. În plus, principalele priorităţi ale Europol includ infracţiunile împotriva persoanelor, infracţiunile financiare şi infracţiunile cibernetice. Aceasta se aplică atunci când este implicată o structură de crimă organizată şi sunt afectate două sau mai multe state membre. Oficiul Europol35 oferă sprijin prin: ⇔ facilitarea schimbului de informaţii, potrivit legii naţionale, dintre ofiţerii de legătură ai Europol. Ofiţerii de legătură sunt detaşaţi pe lângă Europol de către statele membre ca reprezentanţi ai agenţiilor naţionale ce se ocupă de aplicarea legii din aceste state; ⇔ oferirea de analize operative în vederea sprijinirii operaţiunilor;

34

Convenţia Europol – textul integral disponibil în limba română la <http://www.mai.gov.ro/Documente/Relatii %20internationale/CONVENTIE%20EUROPOL%20RO%20.pdf>, accesat în 10 februarie 2009
35

Propunere de Decizie a Consiliului COM/2006/0817 privind înfiinţarea Biroului European de Poliţie - Comisia a prezentat o propunere de înlocuire a Convenţiei Europol cu o decizie a Consiliului prin care printre altele se urmăreşte în primul rând transformarea Oficiului Europol într-o agenţie europeană. Textul integral al propunerii este disponibil în format electronic la <http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2006:0817:FIN:RO:PDF>, accesat în 10 februarie 2009

19

⇔ elaborarea de rapoarte strategice

(de ex. evaluarea ameninţării) şi analiza activităţilor

criminale pe baza informaţiilor şi datelor oferite de statele membre şi de terţi; ⇔ oferirea de expertiză şi sprijin tehnic pentru anchetele şi operaţiunile realizate în cadrul UE, sub supravegherea si cu răspunderea legală a statelor membre interesate. Oficiul Europol activează şi în domeniul promovării analizei criminaliste şi a armonizării tehnicilor de anchetă din cadrul statelor membre. 2.1.4. Sistemul computerizat al Europol (TECS) Titlul II din Convenţia Europol se referă la instituirea unui sistem de informaţii. Astfel la art. 7 se stipulează că Europol va constitui şi întreţine un sistem computerizat de informaţii. Acest sistem de informaţii, în care statele membre, reprezentate de unităţile lor naţionale şi de ofiţerii de legătură pot introduce date în conformitate cu procedurile valabile în statele membre de ofiţerii de legătură, pot introduce direct date în conformitate cu procedurile valabile în statele membre respective şi în care, de asemenea, Europol poate introduce direct date oferite de către state şi organisme terţe şi în cadrul căruia se pot analiza datele, va fi direct accesibil spre consultare de către unităţile naţionale, ofiţerii de legătură, directorul Europol, directorii adjuncţi şi funcţionarii Europol împuterniciţi în acest sens. Convenţia prevede un cadru strict pentru a garanta protejarea drepturilor persoanelor şi a datelor, precum şi controlul, supravegherea şi siguranţa acestora din urmă. Sistemul computerizat al Europol (TECS) are trei componente principale: a) un sistem informaţional, b) un sistem de analiză şi c) un sistem de index. 2.1. 5.Finanţare Europol este finanţat din cotizaţiile achitate de statele membre în funcţie de produsul naţional brut al fiecăruia. Bugetul pentru anul 2007 a fost de 70,35 milioane de Euro 36, iar pentru anul 2008 a fost de 64, 4 milioane de Euro37. Controlul financiar, care este numit de Consiliul de Administraţie în unanimitate, răspunde de modul în care sunt angajate şi achitate cheltuielile, precum şi de încasarea venitului Europol. Conturile anuale ale Europol sunt audiate. Această activitate este efectuată de Comitetul comun de auditare, alcătuit din trei membri numiţi de Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene. 2.1.6. Personalul - staff-ul Consiliul director al Europol este numit de către Consiliul Uniunii Europene (miniştri de justiţie şi ai afacerilor interne). Iniţial din Consiliul director fac parte directorul Max-Peter Ratzel
36 37

Raportul Anual al Europol 2007 – Oficiul de Presă şi Publicaţii al Europol, Haga, 2008, p. 44 Bugetul Europol pe anul 2008 publicat în JO 204/7 din 4 august 2007

20

(Germania) şi directorii adjuncţi Mariano Simancas (Spania), Michel Quillé (Franţa) şi Kevin O’Connell (Regatul Unit). În anul 2009 a fost desemnat noul director pe o perioadă de 4 ani în persoana domnului Rob Wainwright38. La sediul Europol-ului îşi desfăşoară activitatea 620 de persoane39. Dintre acestea, 105 sunt ofiţeri de legătură Europol (OLE), reprezentând mai multe tipuri de agenţii care se ocupă de aplicarea legii (poliţie, vamă, jandarmerie, servicii de imigrare etc.).Ofiţerii de legătură (OLE), împreună cu ofiţerii, analiştii şi alţi experţi din cadrul Europol-ului, oferă servicii eficiente şi rapide multilingve, 24 de ore din 24.

2.1.7.Managementul şi controlul Europol răspunde în faţa Consiliului Miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne. Consiliul răspunde de îndrumarea şi controlul Europol. El numeşte directorul şi directorii adjuncţi şi aprobă bugetul. Din Consiliul de miniştri fac parte reprezentanţi ai tuturor statelor membre, iar cerinţa ca deciziile să se ia în unanimitate ajută la asigurarea unui control democratic asupra Europol.Consiliul de Administraţie al Europol include câte un reprezentant din fiecare stat membru şi are sarcina principală de a supraveghea activităţile organizaţiei.Organismul Comun de Supraveghere,din Europol 2.1.8.Cooperarea internaţională Dat fiind că activităţile ce ţin de crima organizată la nivel internaţional nu se opresc la graniţele naţionale, Europol şi-a îmbunătăţit cooperarea privind aplicarea legii internaţionale prin negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale,după cum urmează:Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elveţia, Turcia, Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a Vămilor, România şi Rusia. 2.1.9. Unitatea Naţională EUROPOL în România care fac parte doi experţi în protecţia datelor din fiecare stat membru,monitorizează conţinutul şi modul de utilizazre a tuturor datelor personale deţinute de

38

Curriculum vitae disponibil în format electronic la < http://www.europol.europa.eu/ataglance/introduction/Rob_Wainwright_profile.pdf>, accesat în 5 mai 2009 39 Criteriile de recrutare a Europol aplicabile din aprilie 2009 - disponibile în format eletronic la http://www.europol.europa.eu/vacancies/Recruitment_Guidelines.pdf>, accesat în 5 mai 2009

21

Unitatea Naţională Europol reprezintă structura de legătură între Oficiul European Poliţie – Europol şi autorităţile naţionale române competente în aplicarea legi care vizează infracţiunile săvârşite pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene şi a celor cu care au fost încheiate acorduri de cooperare. În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din Uniunea Europeană, a fost semnat la data de 25 noiembrie 2003, acordul de cooperare dintre România şi Biroul European de Poliţie, ratificat prin Legea nr. 197/200440. În baza prevederilor acordului de cooperare dintre România şi Biroul European de Poliţie, la data de 15 februarie 2004, a fost desemnat Punctul Naţional Focal ca unitate specializată din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care să acţioneze ca punct naţional de contact pentru EUROPOL, conform standardelor Uniunii Europene care va avea la bază cooperarea interagenţii la nivel naţional şi internaţional. Unitatea Naţională Europol a fost înfiinţată în cadrul unei convenţii de twinning ce s-a derulat în perioada 1 ianuarie-22 iunie 2005, în urma semnării de către România, la data de 25 noiembrie 2003 a Acordului privind cooperarea României şi Oficiul European de Poliţie –Europol. În prezent Unitatea Naţională Europol face parte integrantă, alături de Serviciul Operaţional şi de Serviciul SIRENE41, din structura Punctului Naţional Focal. Principala atribuţie a UNE este să asigure schimbul de informaţii între unităţile de poliţie din România şi Oficiul European de Poliţie – Europol. Schimbul de informaţii prin Unitatea Naţională Europol, vizează infracţiuni financiare (cărţi de credit şi înşelăciune, fals de monedă, fraude), trafic de droguri, trafic de fiinţe umane, contrabandă, omoruri/răpiri, infracţiuni grave asupra proprietăţi, trafic de materiale nucleare şi radioactive, infracţiuni contra mediului, furturi şi terorism, cu accent pe grupările infracţionale implicate. Cererile de asistenţă către Unitatea Naţională Europol pot fi făcute doar în cazul în care există informaţii certe despre asocierea unei grupări criminale din România cu cea din ţara unde se solicită verificările. Biroul naţional SIRENE ce desfăşoară misiuni de cooperare poliţienească operaţională şi de asistenţă între entităţile Schengen, misiuni de control, în special respectarea prevederilor
40

Legea nr. 197/2004 privind ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România şi Oficiul European de Poliţie – M. Of. nr. 494/05.06.2004 41 SIRENE reprezintă acronimul de la „Supplememntary Information Requested at National Entries (traducere în limba română „Informaţii suplimentare solicitate la introducerile naţionale”). În prezent, Biroul SIRENE este o structură neoperaţională a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Punctului Naţional Focal. Biroul SIRENE se află în plin proces de dezvoltare din punct de vedere instituţional, legislativ şi tehnicoadministrativ, având ca termen de începere a activităţii operative luna martie 2011, dată la care România va deveni membră a spaţiului Schengen. - <http://ccpi.mai.gov.ro/documente_relevante.htm>, accesat în 10 februarie 2009

22

Convenţiei de Aplicare a Acordului de la Schengen, misiuni de administrare a structurii operaţionale şi a mijloacelor materiale, precum şi misiuni de reprezentare la nivelul grupurilor de lucru Schengen, conform Manualului SIRENE42. Manualul SIRENE este un set de instrucţiuni care descriu detaliat normele şi procedurile care stau la baza schimbului bilateral sau multilateral de informaţii suplimentare.

2.2 EUROJUST - ORGANISMUL EUROPEAN PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA COOPERĂRII JUDICIARE Apariţia Eurojust pe arena juridică europeană a reprezentat o măsură crucială pentru întărirea cooperării judiciare în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Până la apariţia sa se afirma că: “Europa unităţilor de poliţie a avansat mai repede decât cea a magistraţilor”. Din motive istorice, ţinând seama de imperative de eficacitate şi mobilitate, poliţiştii au cooperat mai natural, mai direct, pe când magistraţii au fost supuşi unor reguli de procedură stricte şi complexe, ceea ce i-a împiedicat să obţină succese imediate. Fenomenul de coordonare a lipsit multă vreme autorităţilor judiciare competente cu efectuarea anchetelor şi urmăririlor penale. Dacă acest lucru se făcea la nivelul Europol, la nivelul magistraţilor el a lipsit cu desăvârşire. 2.2.1. Scopul Eurojust a fost creat ca organism al Uniunii Europene prin Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate43. Anterior, prin decizia Consiliului Europei din 14.12.2000, s-a înfiinţat Unitatea provizorie de cooperare judiciară, introducându-se în locul noţiunii de articulare a anchetelor autorităţilor naţionale, noţiunea de coordonare. Acest organ al Uniunii Europene a fost înfiinţat în scopul de a întări lupta împotriva formelor grave de crimă organizată. Încă din perioada 1516.10.1999 Consiliul European de la Tampere a reţinut la punctul 46 al Concluziilor sale necesitatea creării unei unităţi (Eurojust), alcătuită din procurori, judecători sau ofiţeri de poliţie, având prerogative echivalente.
42

Decizia Comisiei din 4 martie 2008 de adoptare a Manualului SIRENE şi a altor dispoziţii de aplicare a Sistemului de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS II) - textul integral disponibil în limba română la <http://ccpi.mai.gov.ro/doc/Decizia%20Comisia%20333%20din%2004.03.2008adoptarea%20manualului %20SIRENE-ro.pdf >, accesat în 10 februarie 2009
43

Eurojust a fost înfiinţat prin Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate (JO L 63, 06.03.2002) <http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2002:063:0001:01:RO:HTML>, accesat în data de 16 martie 2009

23

2.2.2. Compunere Eurojust este compus din câte un membru naţional, detaşat de fiecare stat membru, în conformitate cu sistemul său juridic, având calitatea de procuror, judecător sau de ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente. Fiecare membru naţional poate fi asistat de o persoană. În cazul în care este necesar şi cu acordul colegiului, mai multe persoane pot asista membrul naţional. Unul dintre asistenţi poate înlocui membrul naţional.

2.2.3. Obiective În cadrul cercetărilor şi al urmăririlor penale, implicând două sau mai multe state membre, a comportamentelor criminale prevăzute la articolul 4 din convenţie în domeniul criminalităţii grave, în special când aceasta este organizată, obiectivele Eurojust sunt următoarele: a) promovarea şi ameliorarea coordonării între autorităţile competente ale statelor membre cu privire la cercetările şi urmăririle penale în statele membre, ţinând cont de oricare cerere formulată de o autoritate competentă a unui stat membru şi de orice informaţie furnizată de un organ competent, în temeiul dispoziţiilor adoptate în cadrul tratatelor; b) ameliorarea cooperării dintre autorităţile competente ale statelor membre, în special prin facilitarea punerii în aplicare a asistenţei judiciare internaţionale şi a executării cererilor de extrădare; c) susţinerea, în orice alt fel, a autorităţilor competente din statele membre, pentru a consolida eficienţa cercetărilor şi a urmăririlor penale. Eurojust poate, de asemenea, să sprijine cercetări sau urmăriri penale privind doar acest stat membru şi un stat terţ, în cazul în care un acord stabilind o cooperare în temeiul articolului 27 alineatul (3) a fost încheiat cu statul respectiv sau atunci când, într-un caz particular, există un interes fundamental pentru a oferi acest sprijin. 2.2.4. Competenţe Domeniul competenţei generale a Eurojust cuprinde: a) tipurile de criminalitate şi infracţiunile pentru care Europol are oricând competenţa de a acţiona, în temeiul articolului 2 al Convenţiei Europol din 26 iulie 1995; b) următoarele tipuri de criminalitate: criminalitatea informatică, frauda şi spălarea produselor infracţiunii, corupţia, precum şi orice faptă penală care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene, infracţiuni împotriva mediului; participarea la o organizaţie

24

criminală, în sensul Acţiunii comune 98/733/JAI a Consiliului din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participării la o organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii Europene44 ; c) alte infracţiuni comise în legătură cu tipurile de criminalitate şi infracţiunile prevăzute la literele (a) și (b). Pentru alte tipuri de infracţiuni decât cele mai sus amintite, Eurojust poate, în mod complementar, în conformitate cu obiectivele sale şi la cererea unei autorităţi competente a unui stat membru, să asiste la cercetări sau la urmăriri penale. 2.2.5. Funcţiile Eurojust Pentru a-şi realiza obiectivele, Eurojust îşi îndeplineşte funcţiile: a) prin intermediul unuia sau al mai multor membri naţionali interesaţi, în conformitate cu articolul 6 din convenţie, sau (b) în calitate de colegiu, în conformitate cu articolul 7 din convenţie, în cazurile: (i) în care unul sau mai mulţi membri naţionali interesaţi de o cauză tratată de Eurojust fac o cerere cu privire la aceasta sau (ii) referitoare la cercetări sau urmăriri penale care au repercusiuni la nivelul Uniunii sau pot afecta alte state membre decât cele implicate în mod direct sau (iii) în care este vorba de o problemă generală referitoare la realizarea obiectivelor sale sau (iv) prevăzute de alte dispoziţii. A) Funcţiile Eurojust exercitate prin intermediul membrilor săi naţionali45 În cazul în care Eurojust acţionează prin intermediul membrilor săi naţionali interesaţi, acesta: (a) poate să solicite autorităţilor competente ale statelor membre interesate să aibă în vedere: (i) să întreprindă o cercetare sau urmărire penale întemeiate pe fapte concrete; (ii) să accepte că una dintre autorităţi poate fi mai bine plasată pentru a desfăşura o cercetare sau urmărire penale întemeiate pe fapte concrete; (iii) să realizeze o coordonare între autorităţile competente ale statelor membre interesate; (iv) să formeze o echipă de cercetare comună, în conformitate cu instrumentele de cooperare relevante;
44

Acţiunea comună 98/733/JAI a Consiliului din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participării la o organizație criminală în statele membre ale Uniunii Europene – textul integral disponibil la < http://eurlex.europa.eu/Notice.do? mode=dbl&lang=en&ihmlang=en&lng1=en,ro&lng2=bg,cs,da,de,el,en,es,et,fi,fr,hu,it,lt,lv,mt,nl,pl,pt,ro,sk,sl,sv,&v al=229955:cs&page=>, accesat în 10 martie 2009 45 Raportul anual al Eurojust 2006 , Biroul de Presă al Eurojust, Haga, 2007, p. 48 - numărul de cazuri înaintat către Eurojust de autorităţile naţionale a crescut semnificativ, de la 588 în anul 2005 la 771 în anul 2006, cu o creştere simultană a numărului de cazuri complexe.

25

(v) să îi furnizeze orice informaţie necesară pentru a-şi îndeplini funcţiile; (b) asigură informarea reciprocă a autorităţilor competente ale statelor membre interesate cu privire la cercetările şi urmăririle penale despre care are cunoştinţă; (c) asistă, la cererea acestora, autorităţile competente ale statelor membre, pentru a asigura cea mai bună coordonare posibilă a cercetărilor şi urmăririlor penale; (d) oferă asistenţă pentru îmbunătăţirea cooperării între autorităţile competente ale statelor membre; (e) cooperează şi se consultă cu Reţeaua Judiciară Europeană, utilizând baza documentară a acesteia şi contribuind la îmbunătăţirea ei; (f) în cazurile prevăzute la articolul 3 alineatele (2) şi (3) din convenţie, şi cu acordul colegiului, asistă cercetările şi urmăririle penale cu privire la autorităţile competente ale unui singur stat membru; (g) poate, în conformitate cu obiectivele sale şi în cadrul articolului 4 alineatul (1), pentru a îmbunătăţi cooperarea şi coordonarea între autorităţile competente ale statelor membre, să transmită cereri de asistenţă judiciară, atunci când acestea: (i) provin de la o autoritate competentă a unui stat membru; (ii) privesc o cercetare sau o urmărire penale conduse de această autoritate într-o anumită cauză; (iii) necesită intervenţia sa, în vederea unei executări coordonate. B) Funcţiile Eurojust exercitate în calitate de colegiu46 Atunci când Eurojust acţionează în calitate de colegiu, aceasta: (a) poate, în ceea ce priveşte tipurile de criminalitate şi infracţiunile vizate la articolul 4 alineatul (1), să solicite autorităţilor competente ale statelor interesate, motivându-şi cererea: (i) să întreprindă o cercetare sau urmărire penale întemeiate pe fapte concrete; (ii) să accepte că una dintre autorităţile competente poate fi mai bine plasată pentru a începe o cercetare sau o urmărire penală întemeiate pe fapte concrete; (iii) să realizeze o coordonare între autorităţile competente ale statelor membre interesate; (iv) să formeze o echipă de cercetare comună, în conformitate cu instrumentele de cooperare pertinente; (v) să-i furnizeze orice informaţie necesară pentru a-şi îndeplini funcţiile;

46

Raportul anual al Eurojust 2007, Biroul de Presă al Eurojust, Haga, 2008, p. 8 - Eurojust a înregistrat o creştere substanţială a numărului de cazuri înaintate Colegiului, în 2007 acestea atingând cifra de 1 085, ceea ce reprezintă o creştere de 314 cazuri sau de 41 % faţă de 2006.

26

(b) asigură informarea reciprocă a autorităţilor competente ale statelor membre cu privire la cercetările şi urmăririle penale despre care are cunoştinţă şi care au incidenţă la nivelul Uniunii sau care ar putea să intereseze alte state membre decât cele direct interesate; (c) asistă, la solicitarea acestora, autorităţile competente ale statelor membre, pentru a asigura cea mai bună coordonare posibilă a cercetărilor şi urmăririlor penale; (d) ofertă asistenţă pentru îmbunătăţirea cooperării între autorităţile competente ale statelor membre, în special pe baza analizei făcute de Europol; (e) cooperează şi se consultă cu Reţeaua Judiciară Europeană, utilizând baza documentară a acesteia şi contribuind la îmbunătăţirea ei; (f) poate asista Europol, în special furnizându-i avize, pe baza analizelor efectuate de Europol; (g) poate să ofere sprijin logistic în cazurile prevăzute la literele (a), (c) şi (d). Acest sprijin logistic poate include asistenţă la traducerea, interpretarea şi organizarea reuniunilor de coordonare. Încă din anul 2002 România a avut un punct de contact la Eurojust, procurorul şef al Secţiei de cooperare internaţională, integrare europeană, de informare publică şi relaţii cu presă din cadrul PICCJ care a contribuit la soluţionarea mai multor dosare coordonate de Eurojust. La 2 decembrie 2005 a fost semnat, la Bruxelles, Acordul privind cooperarea între România şi Eurojust care a intrat în vigoare la 18 mai 200647. Potrivit art.19 alin.3 din acord după data aderării României la UE Acordul îşi înceta activitatea urmând ca după această dată România să numească un membru naţional în Eurojust potrivit prevederilor art.2 alin.1 din Decizia Consiliului 2002/187/JAI din 28.02.2002 privind înfiinţarea Eurojust în vederea întăririi luptei împotriva formelor grave ale criminalităţii, astfel cum a fost modificată prin Decizia Consiliului 2003/659/JAI din 2003. Prin Decretul nr. 1443/200648 a fost numit membrul naţional al României în Colegiul Eurojust – Elena Dinu, procuror la Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar prin ordinul ministrului justiţiei nr. 1976/C/2006 au fost numite punctele naţionale de contact ale României49 cu Eurojust-ul:
47

Legea nr. 58/2006 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România şi Eurojust, semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2005, şi pentru reglementarea unor măsuri referitoare la reprezentarea României la Eurojust, în perioada ce precedă aderării şi după data aderării la Uniunea Europeană – publicată în M.OF al României nr. 300 din 4 aprilie 2006
48

Decretul nr. 1443/2006 pentru numirea membrului naţional în Colegiul Eurojust - publicat în M. Of. al României nr. 1053 din 29 decembrie 2006 49 Conform informaţiilor prezentate pe site-ul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie < http://www.mpublic.ro/eurojust.htm>, accesat în 15 februarie 2009

27

-

doamna Daniela Matei, procuror la Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată organizată; şi terorism – pentru infracţiuni de terorism şi criminalitate

-

doamna Anca Jurma, procuror şef al Serviciului de cooperare internaţională, informare şi relaţii publice din Direcţia Naţională Anticorupţie – pentru infracţiunile corupţie şi celelalte infracţiuni care intră în competenţa Direcţei Naţionale Anticorupţie

-

doamna Angela Nicolae, procuror şef al Secţiei de cooperare internaţională, integrare europeană, de informare publică şi relaţii cu presa. 2.2.6. Reţeaua experţilor naţionali a echipelor comune de anchetă

În iulie 2005 a fost creată o reţea de experţi naţionali a echipelor comune de anchetă (JITs). Reţeaua, din care face parte cel puţin un expert pentru fiecare Stat Membru are rolul de a promova, sprijini şi facilitarea înfiinţării de echipe comune de anchetă, de a facilita schimbul de experienţă şi cele mai bune practici. În iunie 2002 a fost adoptată Decizia – cadru a Consiliului privind echipele comune de anchetă50 . Autorităţile competente din cel puţin două state membre pot, de comun acord, să constituie o echipă comună de anchetă, cu un obiectiv precis şi pentru o durată limitată, care poate fi prelungită cu acordul tuturor părţilor, în vederea desfăşurării cercetărilor penale într-unul sau mai multe din statele membre care constituie echipa. Componenţa echipei este stabilită în acord. O echipă comună de anchetă poate fi constituită mai ales în cazul în care: (a) în cadrul anchetării unor fapte penale într-un stat membru, este necesar să fie efectuate cercetări dificile şi care implică mobilizarea unor mijloace importante care privesc şi alte state membre; (b) mai multe state membre desfăşoară anchetarea unor fapte penale, în care circumstanţele cazului fac necesară o acţiune coordonată şi concertată în respectivele statele membre Cererea de constituire a unei echipe comune de anchetă poate fi formulată de orice stat membru interesat. Echipa este constituită într-unul din statele membre în care ancheta trebuie să fie efectuată. 2.2.7. Eurojust şi combaterea criminalităţii legate de copii Atunci când s-a comis o infracţiune gravă împotriva unui copil sau mai multora, există adesea un interes esenţial pentru Eurojust să coopereze. Chiar de la înfiinţarea sa, Eurojust a jucat un rol activ în combaterea criminalităţii legate de copii, chiar şi în cazurile în care infracţiunile nu păreau a fi săvârşite în mod organizat.
50

Decizia –cadru a Consiliului privind echipele comune de anchetă + textul integral al documentului este disponibil la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32002F0465:RO:HTML, accesat în 16 martie 2009

28

Pentru astfel de anchete, Eurojust aplică principiile Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului (1989) şi Convenţia Consiliului Europei privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale (2007). În plus, în domeniul protecţiei copilului, Europol şi Interpol se numără printre cele mai importante organisme cu care Eurojust pot coopera. Un instrument deosebit de important, în acest sens, este de Interpol lista de lipsă de copii. Având în vedere importanţa acestor chestiuni51, protecţia copilului a fost unul din principalele subiecte discutate în timpul reuniunii informale de Justiţie şi Afaceri Interne Miniştri, care a avut loc la Lisabona, la 1 şi 2 octombrie 2007, sub Preşedinţia portugheză a Consiliului UE. Belgian, Ministrul Justiţiei a propus ca Eurojust ar trebui să numească un Eurojust Naţional de stat să fie punctul de contact pentru protecţia copilului cu privire la probleme cum ar fi lipsă de copii, a abuzurilor sexuale a copiilor, traficul de copii şi a pornografiei infantile. Ca urmare, domnul Ola LAURELL, membru naţional pentru Suedia, a fost desemnat punctul de contact la Eurojust pentru Protecţia Copilului. 2.2.8. Reţeaua Europeană Judiciară Începând cu anul 1998, în Uniunea Europeană funcţionează o reţea de puncte naţionale de contact pentru facilitarea cooperării judiciare în materie penală, înfiinţată prin Acţiunea Comună 98/428 JHA din data de 29 iunie 199852 pentru a îndeplini Recomandarea nr. 21 din Planul de Acţiune pentru combaterea criminalităţii organizate, adoptată de Consiliu în anul 199753. Fiecare stat membru a desemnat unul sau mai multe puncte de contact în EJN care provin din rândurile autorităţilor centrale responsabile cu cooperarea judiciară internaţională, precum şi din cadrul autorităţilor judiciare care lucrează în acest domeniu. Aceste puncte de contact au rol de intermediere în lanţul de cooperare judiciară, şi nu reprezintă un alt nivel birocratic. Activitatea lor se bazează pe schimbul de informaţii şi contacte informale.

51

Raportul

anual

al

Eurojust

2007

pp.

55-56

disponibil

la

<http://www.eurojust.europa.eu/press_releases/annual_reports/2007/Annual_Report_2007_RO.pdf>, accesat în 19 martie 2009 - Operaţiunea „Koala” a început în 2006, când a fost găsită, în Australia, o înregistrare video în care era prezentată abuzarea sexuală a unui copil. A fost identificat un făptuitor belgian, precum şi două victime. Ca urmare, cel care a realizat materialul, un cetăţean italian, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat de autorităţile italiene din Bologna. Operaţiunea „Koala” este un exemplu grăitor în ceea ce priveşte dificultatea de contracarare a grupurilor infracţionale organizate la nivel internaţional, care se folosesc de internet în acţiunile lor.
52

Acţiunea Comună 98/428 JHA din data de 29 iunie 1998 privind crearea Reţelei Europene Judiciare, publicată în Jurnalul Oficial L 191 , 07/07/1998 P. 0004 - 0007 – textul este disponibil la < http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31998F0428:EN:HTML>, accesat în 19 martie 2009. 53 Recomandarea nr. 21 din Planul de Acţiune pentru combaterea criminalităţii organizate, publicată în Jurnalul Oificial C 251 , 15/08/1997 P. 0001 - 0016 - textul este disponibila la < http://eur-lex.europa.eu/Notice.do? val=317975:cs&lang=ro&list=317975:cs,224080:cs,224079:cs,224078:cs,224077:cs,224076:cs,&pos=1&page=1&n bl=6&pgs=10&hwords=&checktexte=checkbox&visu=#texte> , accesat în în 19 martie 2009.

29

Obiectivul acestei reţele este acela de îmbunătăţire a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene, în special în privinţa combaterii formelor grave ale criminalităţii, prin intermediul: facilitării şi accelerării cooperării judiciare, furnizării de informaţii juridice şi practice autorităţilor locale şi sprijinirii soluţionării cererilor de asistenţă. Punctele de contact promovează cooperarea judiciară între autorităţile locale competente având ca scop, de exemplu, coordonarea şi executarea cererilor de asistenţă judiciară, precum şi stabilirea celor mai adecvate contacte directe.În plus, punctele de contact pot ajuta la rezolvarea dificultăţilor apărute ca urmare a executării unor astfel de cereri.Punctele de contact se întâlnesc de trei ori pe an pentru a acumula cunoştinţe privind diversele sisteme juridice din statele membre UE, pentru a discuta dificultăţile întâmpinate în acordarea de asistenţă judiciară şi pentru a propune soluţii de rezolvare a conflictelor. Reţeaua dezvoltă şi instrumente de informare care pot fi folosite de autorităţile naţionale competente pentru a susţine cooperarea directă . Reţeaua Judiciară Europeană poate asigura asistenţă: • pentru identificarea şi stabilirea de contacte directe cu autorităţile locale competente din alt stat membru către care puteţi trimite o cerere de asistenţă judiciară sau un mandat european de arestare; • pentru obţinerea de informaţii juridice şi practice privind acordarea de asistenţă judiciară în alt stat membru; • pentru medierea în vederea surmontării dificultăţilor, întârzierilor şi conflictelor apărute în executarea cererilor de cooperare judiciară şi • pentru furnizarea de consultanţă privind modalităţile adecvate de abordare a colaborării în cazuri complexe de infracţiuni în care sunt implicate mai multe state membre. 2.3.CEPOL – COLEGIUL EUROPEAN DE POLIŢIE Colegiul European de Poliţie este un organism UE care funcţionează sub forma unei reţele ce uneşte instituţiile naţionale de pregătire pentru ofiţeri superiori din Statele Membre. Prin programele sale de training, CEPOL asigură un cadru instituţional de instruire armonizată a ofiţerilor de poliţie cu rang înalt, atât din Statele Membre ale Uniunii Europene, cât şi din Statele Candidate. CEPOL este agenţie a UE, stabilită în anul 2005 prin Decizia Consiliului 2005/681/JHA din 20 septembrie 200554.
54

Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului European de Poliţie (CEPOL) şi de abrogare a Deciziei 2000/820/JAI – Jurnalul Oficial L 256 , 01/10/2005 P. 0063 – 0070, Jurnalul Oficial L 168 , 21/06/2006 P. 0375 – 0382 disponibil în format electronic la < http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32005D0681:RO:HTML>, accesat în data de 16 martie 2009

30

Până la data constituirii sale ca agenţie a Uniunii Europene, Colegiul European de Poliţie era o academie pentru pregătirea ofiţerilor de poliţie superiori şi de rang mediu din Uniunea Europeană. Misiunea sa era de a ajuta forţele de poliţie naţionale în lupta lor împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii trans-frontaliere. Această instituţie desfăşoară cursuri de pregătire în domeniul politicilor europene începând cu anul 2001. Obiectivul principal al CEPOL este de a ajuta ofiţerii de poliţie din diferite ţări ale UE să înveţe cât mai mult despre sistemul poliţienesc din ţara fiecăruia, şi despre cooperarea poliţienească trans-frontalieră în Europa. Colegiul de Poliţie poate coopera cu instituţiile naţionale de pregătire din ţările din afara Uniunii Europene. În particular, îşi oferă serviciile şi ofiţerilor de poliţie din ţările candidate şi din Islanda şi Norvegia. CEPOL are sediul permanent la Bramshill, Regatul Unit al Marii Britanii. Pregătirea comună pe anumite subiecte cheie pentru ofiţerii superiori din Statele Membre ale UE aduce o valoare sporită pregătirii naţionale, contribuind la eficientizarea eforturilor forţelor de poliţie în lupta împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii trans-frontaliere, în cadrul Uniunii Europene. Începând cu anul 2001, Colegiul European de Poliţie (CEPOL), care uneşte instituţiile naţionale de pregătire poliţienească ale Statelor Membre, a oferit cursuri ofiţerilor superiori din cadrul Statelor Membre cu scopul de a creşte cunoştinţele acestora în domeniul sistemelor naţionale de poliţie, referitor la instrumentele şi mecanismele de cooperare ale UE, cât şi referitor la o largă categorie de subiecte specifice, cum ar fi combaterea terorismului, migraţia ilegală şi controlul frontierelor sau traficul cu fiinţe umane. La data de 22 decembrie 2000, Consiliul European a adoptat o decizie55 prin care s-a înfiinţat Colegiul European de Poliţie, cunoscut ca CEPOL, abrevierea sa din limba franceză. Articolul 6, paragraful 1 din decizia Consiliului prevede că „scopul CEPOL va fi de a ajuta la pregătirea ofiţerilor de poliţie din Statele Membre şi să sprijine şi să dezvolte o abordare comună a problemelor cu care se confruntă Statele Membre în lupta împotriva criminalităţii, pentru prevenirea criminalităţii şi menţinerea legii şi ordinii şi securităţii publice, în particular dimensiunea trans-frontalieră a acestor probleme.” Principalele obiective şi sarcini ale CEPOL sunt: • creşterea cunoştinţelor referitoare la sistemele poliţieneşti naţionale şi structurile organizatorice ale acestora din Statele Membre, la Europol şi la cooperarea poliţienească transfrontalieră în interiorul Uniunii Europene;
55

Decizia Consiliului 2000/820/JHA privind înfiinţarea Colegiului European de Poliţie, disponibilă la <http://www.cepol.europa.eu/fileadmin/website/About_CEPOL/2005681jha.pdf> accesat în 17 martie 2009. Din 2005 este o agenţie a UE, potrivit deciziei Consiliului 2005/681/JHA disponibilă la < http://www.cepol.europa.eu/fileadmin/website/About_CEPOL/2005681jha.pdf>, accesat în 17 martie 2009

31

• întărirea cunoştinţelor referitoare la instrumentele internaţionale, în particular acelea care deja există la nivelul Uniunii Europene în domeniul cooperării în domeniul combaterii criminalităţii; • asigurarea unei pregătiri potrivite ţinând cont de respectarea drepturilor democratice, respectiv dreptul la apărare; • încurajarea cooperării cu alte instituţii de pregătire. Pentru a putea atinge aceste obiective, CEPOL întreprinde următoarele categorii de acţiuni:
• •

asigurarea de stagii de pregătire pentru ofiţerii superiori, bazate pe standardele comune; contribuţia la pregătirea unor programe unitare şi sprijin pentru stabilirea unor programe acordarea de pregătire specializată; dezvoltarea şi asigurarea pregătirii instructorilor; diseminarea celor mai bune practici a rezultatelor cercetărilor; dezvoltă şi asigură pregătirea forţelor de poliţie din Uniunea Europeană pentru a participa facilitează schimbările şi schimburile de ofiţeri în contextul instruirii. CEPOL poate coopera cu organismele relevante ale Uniunii Europene în domeniul aplicării

potrivite de pregătire la nivel avansat;
• • • •

în misiuni non-militare şi pentru autorităţile de poliţie din Statele candidate;

legii şi în alte domenii conexe, precum şi cu organismele de formare relevante din Europa. CEPOL poate coopera cu institutele naţionale de formare ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în special cu acelea ale ţărilor candidate, precum şi cu cele din Islanda, Norvegia şi Elveţia. Organele CEPOL sunt consiliul de administraţie şi directorul, care conduce Secretariatul CEPOL. Consiliul de administraţie este constituit din câte o delegaţie a fiecărui stat membru. Fiecare delegaţie are dreptul la un vot. Membrii consiliului de administraţie sunt de preferinţă directori ai institutelor naţionale de formare. În cazul în care există mai mulţi directori dintr-un singur stat membru, aceştia formează împreună o delegaţie. Consiliul de administraţie este prezidat de reprezentantul statului membru care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Directorul CEPOL participă la întrunirile consiliului de administraţie, fără a avea drept de vot. Directorul este numit de consiliul de administraţie dintr-o listă de cel puţin trei candidaţi prezentată de un comitet de selecţie, pentru un mandat de patru ani care poate fi prelungit o singură dată.

32

Secretariatul CEPOL asistă CEPOL la îndeplinirea sarcinilor administrative necesare pentru funcţionarea sa şi punerea în aplicare a programului anual şi, după caz, a programelor şi iniţiativelor suplimentare 2.4. CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A DROGURILOR ŞI DEPENDENŢEI DE DROGURI - EMCDDA 56 În urmă cu numai un deceniu, capacitatea Europei de a-şi monitoriza problemele legate de droguri era extrem de limitată. La nivel naţional, abordările problematicii variau considerabil, iar la nivel european exista o lipsă de informaţii fezabile şi comparabile privind drogurile, dependenţa de droguri şi consecinţele acestora. Cu alte cuvinte, era imposibil să se discute cu încredere despre modelele şi tendinţele consumului de droguri pe teritoriul UE. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri a fost înfiinţat în 1993 pentru a schimba această situaţie. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri este una dintre agenţiile descentralizate ale Uniunii Europene, cu sediul la Lisabona. Observatorul este sursa principală pentru o informare cuprinzătoare cu privire la situaţia drogurilor şi a dependenţei de droguri în Europa. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri culege, analizează şi difuzează informaţii faptice, obiective, Verificate şi comparative privind drogurile şi dependenţa de droguri. Prin aceasta, EMCDDA oferă publicului său o imagine documentată privind fenomenul drogurilor la nivel european. Rolul EMCDDA este de a oferi Uniunii Europene şi statelor sale membre o imagine reală asupra problemelor privind drogurile în Europa şi un cadru comun de informaţii care să ofere sprijin în problematica privind drogurile. În prezent, acesta oferă factorilor de decizie baza de dovezi ştiinţifice de care aceştia au nevoie pentru elaborarea strategiilor şi a legilor privind drogurile, şi ajută profesioniştii şi cercetătorii să identifice cele mai bune practici şi noi domenii pentru analiză. Îmbunătăţirea comparabilităţii informaţiilor privind drogurile în Uniunea Europeană reprezintă obiectivul principal al activităţii agenţiei. Pentru atingerea acestuia, EMCDDA se bazează pe o reţea de aproximativ 30 de centre naţionale de monitorizare (reţeaua Reitox) pentru centralizarea şi analizarea datelor naţionale conform standardelor şi instrumentelor comune de colectare a datelor. În anul 2008, politica în domeniul drogurilor a constituit un aspect important57. Atât Organizaţia Naţiunilor Unite, cât şi Uniunea Europeană au evaluat rezultatele politicilor lor în
56

Site-ul oficial al Centrului European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri http://www.emcdda.europa.eu

33

domeniul drogurilor în ceea ce priveşte consumul şi riscurile drogurilor ilegale. În Europa, anul 2008 înregistrează evaluarea finală a actualului plan de acţiune al UE în domeniul drogurilor (2005-2008) şi întocmirea planului de acţiune pentru 2009-2012. În plus, în cursul anului trecut, un număr fără precedent de state membre ale UE şi-au evaluat evaluează strategiile naţionale în domeniul drogurilor şi planurile de acţiune şi elaborează noi documente de politică în domeniul drogurilor. În timp ce monitorizează situaţia actuală privind drogurile, EMCDDA dă dovadă de o vigilenţă permanentă cu privire la noile droguri şi la tendinţele emergente. Deoarece producţia de cocaină şi heroină a atins cele mai ridicate niveluri din istorie, fiind înregistrate anual peste 7000 de decese în rândul cetăţenilor europeni din cauza supradozelor, monitorizarea constantă este imperativă. Cooperând cu o reţea de parteneri din fiecare stat membru UE, EMCDDA analizează cu regularitate tabloul european al drogurilor. Aceasta presupune o stare permanentă de vigilenţă, întrucât tiparele consumului, cererii şi ofertei drogurilor se modifică continuu, solicitând ce cele mai multe ori un răspuns dinamic. EMCDDA obţine informaţii în principal de la reţeaua europeană de informaţii privind drogurile şi dependenţa de droguri (reţeaua REITOX58), formată din „puncte focale” specializate în domeniul drogurilor din cele 27 de state membre UE, din ţările candidate şi în curs de aderare la Uniunea Europeană, din Norvegia precum şi din cadrul Comisiei Europene. Punctele focale transmit cu regularitate către EMCDDA, în vederea analizării la nivelul Uniunii Europene, statistici, informaţii calitative şi rapoarte naţionale anuale cu privire la principalele tendinţe şi evoluţii ale situaţiei drogurilor în ţara respectivă. De asemenea, punctele focale sunt cele care diseminează la nivel naţional informaţii privind situaţia drogurilor în Europa. Punctele focale reprezintă principala interfaţă de informare între EMCDDA şi cele 27 de state membre UE şi Norvegia. Pentru România, principalul partener al EMCDDA este Agenţia Naţională Antidrog59 prin Observatorul Român pe Droguri şi Toxicomanii. ORDT are o dubla apartenenţă, fiind şi punct naţional focal pe droguri în cadrul reţelei Uniunii Europene REITOX.

57

Situaţia drogurilor în Europa – Raport EMCDDA 2008 - Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Luxemburg, 2008, p. 18
58 59

REITOX – este abrevierea Reţeaua europeană de informare cu privire la consumul şi dependenţa faţă de droguri Agenţia Naţională Antidrog - are în structura sa organizatorică: Conducerea Agenţiei, Compartimentul Audit, Observatorul Român pentru Droguri şi Toxicomanii, Direcţia de Evaluare-Coordonare, Direcţia de Relaţii Internaţionale, Direcţia pentru Prevenirea Consumului şi Direcţia Resurse Umane şi Financiare < http://www.ana.gov.ro>, accesat în 11 martie 2009

34

3.5. AGENŢIA PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE - FRA
60

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniuni Europene61, cu sediul la Viena, are acelaşi traseu, respectiv priveşte fenomenele rasiste, xenofobe

s-a

dezvoltat din Observatorul European al Fenomenelor Rasiste şi Xenofobe. Activitatea agenţiei şi antisemite, protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor, precum şi egalitatea de gen ca elemente esenţiale pentru protecţia drepturilor fundamentale. Obiectivul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniuni Europene este acela de a furniza instituţiilor, organismelor, oficiilor şi agenţilor relevante ale Comunităţii şi ale statelor membre asistenţă şi expertiză privitoare la drepturile fundamentale în punerea în aplicare a legislaţiei comunitare, pentru a le susţine pe acestea de fiecare dată când iau măsuri sau formulează acţiuni în cadrul domeniilor proprii de competenţă, pentru a respecta pe deplin drepturile fundamentale. Misiunea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniuni Europene constă în: a) colectarea, analizarea şi distribuirea informaţiilor şi datelor relevante, obiectivele, viabile şi comparabile, inclusiv rezultatele cercetărilor şi ale acţiunilor de monitorizare comunicate de către statele membre, instituţiile Uniunii, precum şi de către organismele, oficiile şi agenţiile Comunităţii şi ale Uniunii, de către centrele de cercetare, organismele naţionale, organizaţiile neguvernamentale, ţări terţe şi organizaţii internaţionale şi în special, de către organismele competente ale Consiliului Europei; b) dezvoltarea de metode şi standarde de îmbunătăţire a comparabilităţii, obiectivităţii şi viabilităţii datelor la nivel european în cooperare cu Comisia şi statele membre; c) îndeplinirea, cooperarea şi încurajarea efectuării unor cercetări şi studii ştiinţifice, studii pregătitoare şi de fezabilitate, inclusiv unde este cazul şi acest lucru este compatibil cu programul său anual de lucru la solicitarea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei; d) formularea şi publicarea unor concluzii şi avize privind subiecte tematice specifice instituţiilor Uniunii şi statelor membre la punerea în aplicare a legislaţiei comunitare, fie din proprie iniţiativă, fie la solicitarea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei; f) publicarea de rapoarte tematice pe baza propriilor analize, cercetări şi studii; g) publicarea unui raport anual privind activitatea sa;

60 61

Site-ul oficial al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene http://fra.europa.eu Regulamentul ( CE) nr. 168/2007 al Consiliului privind înfiinţarea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene –Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L53/122.2.2007

35

h) dezvoltarea unei strategii de comunicare şi promovarea dialogului cu societatea civilă pentru a creşte sensibilizarea marelui public asupra drepturilor fundamentale şi pentru a-l informa asupra drepturilor fundamentale şi pentru a-l informa pe acesta cu privire la activitatea sa. 3.6. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU MANAGEMENTUL COOPERĂRII OPERAŢIONALE LA GRANIŢELE EXTERNE - FRONTEX 62 FRONTEX, respectiv Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe ale Statelor Membre coordonează toate activităţile forţelor naţionale de frontieră la graniţele externe ale Uniunii Europene lărgite.Agenţia a fost înfiinţată pe baza unui regulament şi după multe discuţii, în octombrie 2004, iar ca sediu a fost ales oraşul Varşovia, în aprilie 2005. Agenţia implementează codul de frontieră revizuit pe mişcările de populaţie peste graniţă şi astfel facilitează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen. Agenţia are următoarele atribuţii:coordonează activitatea forţelor naţionale de frontieră, asigură sprijin pentru instruire, asigură sprijin tehnic şi de cercetare, asigură sprijin pentru operaţiuni comune. Uniunea are diferite tipuri de graniţe externe: terestre, maritime, aeroporturi (zboruri către şi dinspre ţări nemembre). Securitatea graniţelor externe se axează pe lupta împotriva migraţiei ilegale cât şi împotriva altor infracţiuni, terorismului, infracţiunilor împotriva femeilor şi copiilor, traficului de arme, corupţiei şi fraudelor, dar nu apărare militară. Pentru pregătirea ultimei lărgiri a frontierelor UE, Uniunea Europeană a investit foarte mult în echipamente şi în pregătirea personalului vamal din statele membre ale UE, şi pentru coordonarea operaţiunilor comune destinate să asigure un nivel unitar de control al graniţelor. Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţelor Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost stabilită de Regulamentul Consiliului (CE) 2007/2004/ (26.10.2004, OJ L 349/25.11.2004) şi a devenit operaţională în 2005. FRONTEX colaborează îndeaproape cu alţi parteneri comunitari şi ai Uniunii Europene responsabili pentru securitatea graniţelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL, OLAF, cooperează cu autorităţile vamale şi în domeniul controalelor sanitar-veterinare. FRONTEX întăreşte securitatea frontierelor prin asigurarea coordonării acţiunilor întreprinse de Statele Membre pentru implementarea măsurilor comunitare referitor la managementul graniţelor externe 63.FRONTEX a desfăşurat operaţiuni comune la toate tipurile de
62

Site-ul oficial al Agenţiei Europeane pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe http://www.frontex.europa.eu/ 63 Discurs/05/401, Vice-preşedintele Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, Discursul de inaugurare al Agenţiei Frontex, A doua întâlnire a Consiliului Director al Agenţiei Europene pentru Managementul Cooperării Operaţionale la graniţele externe ale Statelor Membre, Warsaw, 30 iunie 2005. Rolul şi

36

frontieră, atât în 2006 cât şi în 2007, respectiv 5 şi 4 operaţiuni la frontierele maritime, 2 şi 10 operaţiuni la frontierele terestre şi 2 şi 5 operaţiuni la frontierele aeriene. De asemenea, a desfăşurat 3 operaţiuni în 2006 şi alte 2 în 2007 care au avut în vedere diferite tipuri de frontiere. Un total de 10 proiecte pilot (2006-2007) au fost puse în aplicare pentru a completa operaţiunile comune. Toate statele membre au participat la cel puţin o operaţiune comună sau un proiect pilot atât în 2006, cât şi în 2007. Participarea statelor membre la operaţiuni comune poate varia de la detaşarea unui singur expert la mobilizarea de echipamente precum nave şi avioane. În medie, la operaţiunile de la frontierele maritime au participat 7 state membre, 9 la operaţiunile de la frontierele terestre şi 11 la operaţiunile de la frontierele aeriene (în perioada 2006-2007). În cadrul operaţiunilor de la frontierele maritime care au implicat folosirea patrulelor maritime (7), au participat între 1 şi 4 state care au contribuit în fiecare din operaţiunile menţionate cu echipament sub forma avioanelor, navelor sau elicopterelor, excluzând contribuţiile statului gazdă, care s-au încadrat între 0 şi 2 nave pentru fiecare operaţiune. Având în vedere necesitatea de mobilizare a echipamentului, operaţiunile la frontierele maritime presupun contribuţii financiare considerabil mai mari - în medie 2,7 milioane de euro – decât cele presupuse de operaţiunile desfăşurate la frontierele terestre sau aeriene, estimate la 83 000 şi, respectiv, 194 000 euro64. 3.7. PROCURORUL GENERAL EUROPEAN Procurorul European este o nouă poziţie introdusă de tratatul de la Lisabona prin art. 69E din Tratatul de la Lisabona65 care ar avea atribuţii în investigarea infracţiunilor comunitare. Fişa postului ar presupune însă, pe de altă parte, armonizarea codurilor penale în spaţiul comunitar, un demers cu minime şanse de reuşită. Conştient de acest lucru, Franco Frattini susţine în interviu că ţările europene ar putea armoniza măcar definirea anumitor infracţiuni, precum traficul de copii sau acţiunile teroriste. În prezent, instanţa judiciară poate doar coordona anchete transfrontaliere. Cei 27 de membri ai Eurojust, procurori generali şi judecători din tot atâtea ţări UE, ar ajuta statele membre în anchetarea unor crime transfrontaliere precum traficul de arme, droguri şi fiinţe
importanţa acestei agenţii este cel mai bine reprezentat prin discursul de inaugurare al vice-preşedintelui Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate: “Textul integral al discursului este disponibil în format electronic la < http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do? reference=SPEECH/05/401&format=HTML&aged=1&language=EN&guiLanguage=en>, accesat în 29 martie 2009 64 Agenţia Frontex: evaluare şi dezvoltare în viitor – memo/08/84 / Bruxellez, 13 februarie 2008 - documentul este disponibil la <europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do? reference=MEMO/08/84&format=PDF&aged=1&language=RO&guiLanguage=en >, accesat în 5 aprilie 2009

65

Renata Goldirova, Brussels eyes single European public prosecutor, < http://euobserver.com/9/24556>, accesat în 2 aprilie 2009

37

umane, în combaterea contrabandei şi a pornografiei infantile. Procurorul General European este numit pe o perioadă de şase ani, mandat ce poate fi prelungit o singură dată. Procurorii delegaţi sunt de asemenea numiţi pe o perioadă de şase ani, cu o reconfirmare a poziţiei la fiecare trei ani. Ambii sunt numiţi de către Parlamentul European, la propunerea Comisiei, în cazul Procurorului General European, şi la propunerea statelor membre, în cazul procurorilor delegaţi. Membrii Ministerului Public European66 sunt complet independenţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Nu vor primi instrucţiuni de la nici un guvern sau organism, fie naţional sau european. Membrii Ministerului Public European nu au permisiunea, în timpul mandatului, să desfăşoare şi o altă ocupaţie, oneroasă sau nu. Membrii Ministerului Public European pot fi eliberaţi din funcţie ca urmare a cererii Parlamentului European, atunci când nu-şi mai îndeplinesc îndatoririle, sau au avut o conduită necorespunzătoare gravă, conduită necorespunzătoare în legătură cu funcţiile instituţiei procurorului european.Procurorii europeni delegaţi trebuie să prezinte un raport anual Parlamentului European, dând socoteală pentru realizările sau nerealizările profesion CAPITOLUL III ACQUIS-UL COMUNITAR ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ŞI AFACERILOR INTERNE 3.1. Consideraţii generale Unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este de a oferi cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne. În acest scop, Programul de la Haga67, care acoperă perioada 2005-2010, abordează toate aspectele aferente politicilor din acest domeniu, inclusiv dimensiunea externă. Evaluarea punerii în aplicare a programului de la Haga a evidenţiat progresele importante înregistrate în 2007: merită citate, ca exemple, mandatul european de arestare, care a devenit operaţional în toate statele membre, extinderea spaţiului Schengen la nouă noi state
66

M. Delmas-Marty şi J.A.E. Vervaele, Implementarea Corpus Juris în statele membre - Prevederi penale pentru protecţia veniturilor europene, Institutul G.J. Wiarda, Utrecht, Olanda, 2000, p. 16-23

67

Programul de la Haga: consolidarea libertăţii, securităţii şi justiţiei în Uniunea Europeană (JO C 53, 3.3.2005) şi Planul de acţiune al Consiliului şi al Comisiei de punere în aplicare a Programului de la Haga privind consolidarea libertăţii, securităţii şi justiţiei în Uniunea Europeană (JO C 198,12.8.2005)

38

membre şi pregătirea unui cadru legislativ mai armonizat pentru un viitor sistem european comun de azil. Al treilea raport anual privind progresele înregistrate în 2007 în domeniul politicii de libertate, securitate şi justiţie a fost adoptat de Comisie la 2 iulie 68. Raportul constată că au fost înregistrate progrese importante atât în ceea ce priveşte migraţia şi gestionarea frontierelor, cât şi în materie de justiţie civilă. Rezultatele confirmă, de altfel, necesitatea îmbunătăţirii procesului decizional în domeniile aferente celui de al treilea pilon (cooperarea poliţienească şi justiţia penală), cu excepţia luptei împotriva terorismului. În comunicarea sa din 30 mai 2008, intitulată „Către o strategie europeană în domeniul ejustiţiei” 69, Comisia a propus utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în domeniul justiţiei. Obiectivul e-justiţiei, care se referă atât la justiţia penală, cât şi la cea civilă, este de a îmbunătăţi accesul cetăţenilor la justiţie, cooperarea între autorităţile judiciare, precum şi de a creşte eficacitatea şi eficienţa activităţilor judiciare, în general. Comunicarea propune măsuri practice, însoţite de o planificare realistă şi de măsuri de finanţare adecvate pentru dezvoltarea proiectelor de e-justiţie, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional. Pentru a promova dialogul dintre Comisie şi actorii din sistemul judiciar din statele membre, Comisia a lansat, un forum de discuţii privind politicile şi practicile Uniunii Europene în domeniul justiţiei. Forumul reuneşte reprezentanţi ai tuturor profesiilor reprezentate în sistemele judiciare, delegaţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai Consiliului Europei, ai Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene şi ai altor organisme. Principalul obiectiv al forumului, forma, componenţa şi metodele de lucru ale acestuia au fost expuse într-o comunicare a Comisiei din 4 februarie 2008.70 În domeniul luptei împotriva corupţiei, Consiliul a adoptat, la 25 septembrie, o decizie referitoare la încheierea, în numele Comunităţii Europene, a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (UNCAC)71. Convenţia a fost ulterior ratificată de Comisie, la 11 noiembrie 2008. La 24 octombrie, Consiliul a adoptat o decizie referitoare la crearea unei reţele

68

COM(2008) 373 – Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European “Raport privind punerea în aplicare a Programului de la Haga pe anul 2007 “, disponibilă în format electronic la http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0373:FIN:RO:PDF, accesat în 2 aprilie 2009 69 COM(2008) 329 (JO C 10, 15.1.2009) - Comunicare a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European, disponibilă în format electronic la http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0329:FIN:RO:PDF>, accesat în 2 aprilie 2009
70

COM(2008) 38 (J.Of. C 118, 15.5.2008) – Comunicarea Comisiei privind crearea unui forum de discuţii cu privire la politicile şi practicile UE în domeniul justiţiei, disponibilă în format electronic la < http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0038:FIN:RO:PDF>, accesat în 2 aprilie 2009 71 Decizia Consiliului 2008/801/CE privind încheierea, în numele Comunităţii Europene, a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (J.Of. L 287, 29.10.2008)

39

europene de puncte de contact de combatere a corupţiei72. Această decizie vizează îmbunătăţirea cooperării dintre autorităţi şi agenţii pentru a preveni şi combate corupţia în Europa. Reţeaua permite în special schimbul, la nivelul Uniunii Europene, de informaţii privind măsurile eficace şi experienţa acumulată în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea corupţiei. De asemenea, la reuniunea din 27 şi 28 noiembrie, Consiliul a adoptat o rezoluţie privind instituirea unei reţele de cooperare legislativă între ministerele justiţiei din statele membre ale Uniunii. Reţeaua le va permite miniştrilor să schimbe în mod rapid, fiabil şi flexibil informaţii referitoare la legislaţiile statelor lor, la sistemele judiciare şi la reformele în curs de derulare, contribuind astfel, în mod concret, la construirea unui spaţiu european de justiţie. În plan bilateral, Comisia a adoptat, la 23 iulie, două rapoarte privind progresele realizate de Bulgaria 73 şi de România 74 în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, instituit odată cu aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană. Concepute pentru a permite acestor ţări să demonstreze, în mod regulat, că au realizat progrese în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate, rapoartele prezintă atât rezultate pozitive, cât şi negative. În consecinţă, Mecanismul de cooperare şi verificare va mai trebui menţinut o anumită perioadă de timp. În concluziile sale din 15 septembrie, Consiliul a susţinut această analiză. 3.2. Aquis-ul în domeniul Schengen La începutul anilor 80, a demarat, la nivel european, o discuţie în legătura cu importanţa termenului “libertate de mişcare”. În anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a întâlnit cu preşedintele de atunci al Franţei, François Mitterand, la trecerea frontierei « Goldene Brenn » din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontieră dintre Germania şi Franţa. Nici unul din ei nu bănuise atunci ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europa fără graniţe interne şi fără controale la frontieră dintre state.

72

Decizia 2008/852/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind o reţea de puncte de contact de combatere a corupţi ei (J.Of. L 301 , 12.11.2008) 73 COM(2008) 495 – Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de Bulgaria în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, disponibil în format electronic la http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0495:FIN:RO:PDF, accesat în 2 aprilie 2009
74

COM(2008) 494 - Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, disponibil în format electronic la http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0494:FIN:RO:PDF, accesat în 2 aprilie 2009

40

Viziunea lor a condus într-o primă fază la un acord între Germania, Franţa, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg, încheiat în 1985 pe nava "Astrid" pe râul Mosel, în dreptul micii localităţi de frontieră Schengen75 din Luxemburg. A urmat semnarea Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. In momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi a creat o singură frontieră externă unde controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migraţie, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească, judiciară sau vamală. Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen76, Convenţia de Implementare a Acordului Schengen77, deciziile şi declaraţiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum şi protocoalele şi acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen. Iniţial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol ataşat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquisul Schengen în cadrul legislativ şi instituţional al Uniunii Europene. Incepând cu acest moment, acquis-ul Schengen78 face parte din legislaţia comunitară şi a fost transferat in noul Titlu IV- Vize, azil, imigraţie si alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor, al TUE. Ca o evoluţie de ordin instituţional, conform prevederilor Tratatului de la Amsterdam, Consiliul UE a luat locul Comitetului Executiv Schengen, stabilit de Acordul Schengen iar începând cu 1 mai 1999, Secretariatul Schengen a fost incorporat în cadrul Secretariatului General al Consiliului. De asemenea, noi grupuri de lucru au fost create pentru a asista Consiliul în activităţile desfăşurate. În prezent, 25 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen: Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Cehia, Lituania, Elveţia, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Austria, Grecia, Austria, Estonia, Malta, Slovenia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda,
75

Schengen este o mică localitate din Ducatul Luxemburgului situată lângă frontiera cu Germania şi Franţa pe malul râului Mosel. Schengen a devenit deosebit de cunoscut odată cu semnarea Acordului Schengen care a avut loc în mod simbolic pe Mosel la bordul navei „Princesse Marie-Astrid“ 76 Tratatul Schengen a fost semnat în 14 iunie 1985, de către 5 state membre ale Uniunii Europene, respectiv Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Olanda 77 Convenţia de Implementare a Acordului Schengen a fost semnată în anul 1990, între statele iniţiatoare (Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi Olanda). 78 Decizia 1999/435/CE a Consiliului din 20 mai 1999 privind definirea acquis-ului Schengen în scopul stabilirii, în conformitate cu dispoziţiile relevante ale Tratatului de instituire a Comunităţii Europene şi ale Tratatului privind Uniunea Europeană, a temeiului juridic pentru fiecare dintre dispoziţiile sau deciziile care constituie acquis-ul J.Of. L 176 din 10 iulie 1999

41

Norvegia, Letonia, Polonia, Ungaria. Viitoare state membre ale Acordului Schengen sunt: Bulgaria, Cipru, Liechtenstein, România. Începând din 1954, ţările nordice sunt membre ale Uniunii Nordice a Paşapoartelor, care prevede şi ea o zonă fără restricţii de circulaţie pentru Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia. Când ţările nordice membre ale UE, Danemarca, Suedia şi Finlanda, s-au alăturat cooperării Schengen, Norvegia şi Islanda au fost nevoite să încheie un acord cu statele Schengen pentru a păstra Uniunea Nordică a Paşapoartelor. Norvegia a încheiat aşadar cu Uniunea Europeană un acord de asociere la zona Schengen, în 1999. Acest acord îi permite Norvegiei să ia parte la elaborarea legislaţiei privind implementarea, punerea în aplicare şi dezvoltarea ulterioară a acquis-ului Schengen (întregul corpus de acorduri şi acte legislative aferente sistemului Schengen). Acesta este cel mai important acord încheiat de Norvegia cu UE, în afara Acordului SEE. Pentru a institui o zonă cu o frontieră externă comună şi fără controale la frontierele interne, toate statele participante trebuie să aibă condiţii de intrare în ţară identice. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că trebuie să existe norme comune privind categoriile de cetăţeni ai ţărilor terţe cărora li se solicită viză. Pe de altă parte, vizele acordate sunt în general valabile în toate ţările Schengen. Mai mult, toate statele participante trebuie să se poată baza pe capacitatea celorlalte ţări de a efectua controale satisfăcătoare la frontieră. De aceea, acquis-ul Schengen include norme privind măsurile de control care trebuie puse în aplicare la frontiera externă a zonei Schengen. Acquis-ul Schengen prevede, de asemenea, cooperarea dintre autorităţile poliţieneşti din statele participante. Un sistem comun de informaţii le permite poliţiştilor din ţările Schengen să emită avertizări privind criminalii căutaţi într-o ţară anume, persoanele dispărute sau bunurile furate. Cooperarea Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne s-a extins treptat pentru a include mai mult decât simpla cooperare Schengen79. Tendinţele actuale vizează o cooperare mai strânsă între poliţie şi procuraturile din diferite ţări, armonizarea legislaţiei din domeniul dreptului civil şi penal şi o politică comună privind imigraţia şi acordarea dreptului de

79

Experţi din statele membre au efectuat aşa-numita „evaluare Schengen” a noilor state membre de-a lungul ultimilor doi ani. În 2006 au fost efectuate 58 de misiuni de evaluare vizând protecţia datelor, cooperarea poliţienească, controlul la frontierele externe terestre, maritime şi aeriene, precum şi politica în materie de vize. În 2007, au fost efectuate 15 vizite de reevaluare, alături de o nouă evaluare a frontierelor maritime şi aeriene. Au fost realizate nouă vizite de evaluare a Sistemului de informaţii Schengen. Deşi la aceste evaluări au participat şi experţi din partea Comisiei, responsabilitatea evaluărilor rămâne a Consiliului. Evaluarea a constat în special în verificarea aplicării corecte şi eficiente de către noile state membre a măsurilor de însoţire care permit eliminarea controlului la frontierele interne. Au fost efectuate vizite de evaluare în domeniul controlului la frontierele externe, al vizelor, al protecţiei datelor, al cooperării poliţieneşti şi al Sistemului de informaţii Schengen.

42

azil. Acordul Schengen nu implică automat faptul că Norvegia face parte din această cooperare extinsă. Cu toate acestea, Norvegia se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte criminalitatea transnaţională, ca de pildă terorismul, traficul de droguri şi traficul cu fiinţe umane. De aceea, cooperarea Schengen este cea mai potrivită arenă în care Norvegia poate ridica probleme de interes comun, care depăşesc uneori domeniul strict de aplicare a acquis-ului Schengen. Norvegia este interesată, de asemenea, în caz că este necesar, să încheie acorduri speciale de cooperare în domenii specifice. Un exemplu în acest sens este acordul de cooperare pe care Norvegia l-a încheiat cu EUROPOL, organizaţia forţelor de poliţie din Uniunea Europeană. La 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen. Punctele cheie ale acordului vizează măsurile de creare, în urma abolirii controlului vamal comun, a unui spaţiu comun de securitate şi justiţie. Obiectivele principalele ale acordului rezidă în: • • • • • armonizarea prevederilor legate de intrarea şi şederea de scurtă durată în spaţiul Schengen problema azilului (cu determinarea privind cărui dintre Statele Membre se va supune probleme de combatere vamală a crimelor legate de droguri; cooperarea politiei (urmăriri periculoase); cooperarea dintre statele Schengen în probleme de justiţie. a cetăţenilor din afara UE (omogenizarea vizei Schengen); solicitantul azilului);

Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen a intrat în vigoare la 1 septembrie 1995, prevederile sale nu puteau să aibă un efect practic totuşi, până când condiţiile tehnice şi legale nu erau îndeplinite. Astfel, Convenţia a început sa aibă efect practic la 26 martie 1995 atât pentru părţile originare ale Acordului Schengen, cât şi pentru Spania şi Portugalia. Din 1995, Italia, Grecia, Austria, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, care a intrat în vigoare pentru cele trei ţări nordice abia la 25 martie 2001. Odată ce controlul vamal este complet abolit, deţinătorul vizei comune este îndreptăţit să stea în cele 15 state mai sus menţionate care aplică Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen pentru maximum până la 90 zile într-o perioadă de şase luni, în timpul în care e valabilă viza. 3.2.1.Tratatul de la Prüm80
80

Tratatul de la Prüm privind intensificarea cooperării transfrontaliere, mai ales în ceea ce priveşte combaterea terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, semnat la 27 mai 2005, de Germania, Austria, Belgia,

43

În cadrul Programului Haga, Consiliul European şi-a exprimat convingerea că este necesar un concept inovator al schimbului transfrontalier de date cu privire la combaterea criminalităţii, pentru a întări zona de libertate, securitate şi justiţie în Uniunea Europeană. Astfel, a fost adoptat principiul disponibilităţii, care se traduce în practică prin crearea unei reţele de informaţii până la 1 ianuarie 2008. Scopul este ca organele de aplicare a legii din fiecare stat membru să poată accesa informaţiile necesare din oricare alt stat pentru a se achita de sarcinile lor. Tratatul are ca obiectiv intensificarea cooperării între statele semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, prin intermediul schimbului de date privind datele genetice (ADN), amprentele digitale, înmatriculările de vehicule şi alte date cu caracter personal. Tratatul prevede, de asemenea, constituirea de patrule comune şi alte forme de intervenţie (însoţitori de securitate la bordul aeronavelor, asistenţă comună la evenimente de mare anvergură, etc.). Tratatul se concentrează, în principal, asupra îmbunătăţirii schimbului de date dintre autorităţile de aplicare a legii din statele semnatare şi acoperă trei domenii: terorismul, criminalitatea transfrontalieră şi migraţia ilegală, domenii de asemenea reglementate de legislaţia europeană. Prevederile Tratatului de la Prüm aprofundează cooperarea poliţienească aşa cum este ea înţeleasă în cadrul zonei Schengen, însă nu reprezintă, până la acest moment, parte a acquis-ului Schengen. Pe lângă îmbunătăţirea schimbului de date, tratatul prevede: • compararea profilelor ADN, amprentelor şi datelor cu privire la înmatricularea autovehiculelor; • schimbul de date personale şi de altă natură în legătură cu evenimentele majore; • măsuri pentru prevenirea atacurilor teroriste (schimbul de date personale, introducerea ofiţerilor înarmaţi la bordul aeronavelor); • măsuri pentru combaterea migraţiei ilegale (măsuri comune de repatriere); • operaţiuni comune; • în cazuri de urgenţă, acţiuni în teritoriul altei părţi contractante fără consimţământul anterior al acesteia; • asistenţa în cazul unor evenimente majore, dezastre şi accidente grave. 3.3 Acquis-ul în domeniul politicii de vize

Olanda, Franţa, Luxemburg şi Spania reprezintă un pas important în această direcţie. Este destinat intensificării cooperării poliţieneşti transfrontaliere, mai ales în ce priveşte lupta împotriva terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale.

44

Acquis-ul în domeniul politicii de vize cuprinde reglementări privind modelul tip de viză, categoriile de viză, condiţiile generale şi excepţionale de eliberare a vizelor, libera circulaţie a cetăţenilor în spaţiul comunitar, detaliate după cum urmează

Regulamentului (CE) nr. 1683/95 de instituire a unui model uniform de viză 81, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 334/2002 al Consiliului din 18 februarie 200282, prin Regulamentul (CE) nr., Decizia Comisiei din 7 februarie 1996 şi Decizia Comisiei din 3 iunie 2002 stabilind specificaţiile tehnice pentru formatul uniform de vize (nepublicată) şi prin Regulamentul (CE) nr. 856/2008 al Consiliului din 24 iulie 200883 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1683/95 de instituire a unui model uniform de viză; Regulamentul Consiliului (CE) nr. 539/2001 din 15 martie 2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror cetăţeni trebuie să fie deţină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi a listei ţărilor terţe celor ai căror cetăţeni sunt scutiţi de această obligaţie 84 modificat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2414/2001 din 7 decembrie 2001 de modificare a Regulamentul (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror cetăţeni trebuie să fie deţină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi a listei ţărilor terţe celor ai căror cetăţeni sunt scutiţi de această obligaţie 85, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 453/2003 din 6 martie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/200186 , Regulamentul Consiliului (CE) nr. 851/2005 din 2 iunie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/200187, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1791/2006 din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor regulamente şi decizii din domeniul libertăţii de mişcare a bunurilor şi persoanelor, legii societăţilor, politicii competiţionale, agriculturii (inclusiv legislaţia din domeniul veterinar şi fito-sanitar), politicii transportului, taxelor, statisticilor, energiei, mediului, cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, uniunii vamale, relaţiilor externe, politicii comune externe şi de securitate şi instituţiilor, datorită aderării Bulgariei şi României88 precum şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1932/2006 din 21 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/200189; Regulamentul Consiliului (CE) nr. 789/2001 din 24 aprilie 2001 care rezervă Consiliului competenţe de executare în ceea ce priveşte anumite norme metodologice şi proceduri de

81 82

J.Of. L 164, 14.7.1995 J.Of. L 53, 23.02.2002 83 J.Of. L 235, 2.9.2008 84 J.Of. L nr. 81, 21.03.2001 85 J.Of. L nr. 327, 12.12.2001 86 J.Of. L nr. 69, 13.03.2003 87 J.Of. L nr. 141, 04.06.2005 88 J.Of. L nr. 363, 20.12.2006 89 J.Of. L nr. 405, 30.12.2006

45

examinare a cererilor de viză90, modificat prin Decizia Consiliului (CE) nr. 927/2004 din 22 decembrie 2004 stabilind ca anumite domenii reglementate de partea a treia a Titlului IV din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene să fie reglementate de procedura prevăzută la art. 251 din tratatul menţionat91, Decizia Consiliului (2007/866/EC) din 6 decembrie 2007 de modificare a părţii 1 a Reţelei de consultări Schengen (specificaţii tehnice)92;

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1091/2001 din 28 mai 2002 privind libera circulaţie cu vize de lungă şedere93; Instrucţiuni consulare comune referitoare la vize pentru misiunile diplomatice şi posturile consulare94; Decizia Consiliului 2006/440/CE din 01 iunie 2006, care modifică Anexa 12 a Instrucţiunilor Consulare Comune, sunt scutiţi de plata taxei de viză cercetătorii ştiinţifici care călătoresc pe teritoriul Comunităţii pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice95;

Decizia Consiliului 2008/374/CE De modificare a părţii I din anexa 3 la Instrucţiunile

consulare comune privind resortisanţii ţărilor terţe care au obligaţia de a deţine viză de tranzit aeroportuar96;

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 333/2002 din 18 februarie 2002 asupra unui format

uniform pentru formulare pe care se aplică viza emisă de statele membre persoanelor deţinătoare a unor documente de călătorie nerecunoscute de către statele membre respective;97

Regulamentul Consiliului nr. 1030/2002 din 13 iunie 2002 ce stabileşte un format unic al

permiselor de rezidenţă pentru cetăţenii din statele terţe98 , modificat prin Regulamentul nr. 380/2008 al Consiliului din 18 aprilie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1030/2002 de instituire a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe99;

Decizia Comisiei 2008/602/CE din 17 iunie 2008 de stabilire a arhitecturii fizice şi a

cerinţelor privind interfeţele naţionale şi infrastructura de comunicaţii dintre Sistemul central de informaţii privind vizele (VIS) şi interfeţele naţionale pentru etapa de dezvoltare100;

90

J.Of. L nr. 116, 26.04.2001 J.Of. L nr. 116, 26.04.2001 92 J.Of L nr. 340, 22.12. 2007 93 J.Of. L nr. 150, 6.06.2001 94 J.Of. C nr. 313, 16.12.2002 şi J.Of. nr. C 326, 22.12.2005 95 J.Of. L nr. 175, 29.06.2006 96 J.Of. L nr. 129, 17.05.2008 97 J.Of . L nr. 53, 23.02.2002 98 J.Of. L nr. 157, 15.06.2002 99 J.Of. L nr. 115, 29.04.2008 100 J.Of. L nr. 194, 23.07.2008
91

46

Regulamentul (CE) nr.767/2008 privind Sistemul de informaţii privind vizele (VIS) si

schimbul de date intre statele membre cu privire la vizele de scurta şedere (Regulamentul VIS)101;

Decizia Consiliului 2008/633/JAI ivind accesul la Sistemul de informaţii privind vizele

(VIS) în vederea consultării de către autorităţile desemnate ale statelor membre şi de către Europol în scopul prevenirii, depistării şi cercetării infracţiunilor de terorism şi a altor infracţiuni grave102. 3.4. Acquis-ul în domeniul protecţiei datelor Acquis-ul din domeniul protecţiei datelor cuprinde reglementări privind protecţia persoanelor faţă de prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal, protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor, categoriile speciale dedate, regulile fluxului trans-frontalier date, date în cadrul cooperării internaţionale. Criterii pentru legitimarea prelucrării datelor personale conform Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date 103:   subiectul informaţiilor a consimţit explicit să-i fie prelucrate aceste date; prelucrarea este necesară pentru încheierea unui contract, din care subiectul informaţiilor este parte;  prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unor obligaţii legale care îi revin celui care controlează datele;   prelucrarea este necesară protejării intereselor vitale ale subiectului informaţiilor; prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei funcţii de interes public a subiectului informaţiilor;  prelucrarea este necesară pentru interesele legitime ale celui care controlează datele sau celor cărora li se divulgă aceste date. Legislaţia comunitară relevantă în acest domeniu cuprinde:

Convenţia de Implementare a Acordului Schengen, respectiv art. 102-118 privind protecţia datelor personale în S.I.S. şi art. 126-130 privind protecţia datelor cu caracter personal; Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28.01.1981104;

101 102

J.Of. L nr. 218, 13.08.2008 J.Of. L nr. 218, 13.08.2008 103 J.Of. L nr. 281, 23.11.1995 104 M.Of. nr. 830 din 21.12.2001

47

• •

art. 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene105; Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor cu privire la procesarea datelor personale de către instituţiile şi organismele comunitare şi la libera circulaţie a acestor date106; Directiva 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date107 amendată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003108; Directiva 97/66/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor109 cere statelor membre să reglementeze confidenţialitatea comunicaţiilor prin mijloacele de telecomunicaţii. În particular trebuie interzise ascultarea, înregistrarea audio, stocarea sau alte metode de interceptare sau supraveghere a comunicaţiilor care nu se pot efectua decât cu consimţământul utilizatorului sau atunci când se obţine un mandat legal în acest sens. Directiva Consiliului 2002/58/CE a Parlamentului European si a Consiliului European din 12.07.2002 privind procesarea datelor personale si protecţia intimităţii in sectorul comunicaţiilor electronice110 transpune principiile stabilite de Directiva 95/46/CE în norme specifice pentru sectorul comunicaţiilor electronice; Directiva 2006/24/CE privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 2002/58/CE111 urmăreşte să armonizeze dispoziţiile statelor membre privind obligaţiile furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice cu privire la păstrarea anumitor date generate sau prelucrate de către aceştia, pentru a se asigura că datele sunt disponibile în vederea cercetării, depistării şi urmăririi penale a infracţiunilor grave, astfel cum sunt definite de fiecare stat membru în dreptul său intern. 3.5. Acquis-ul în domeniul migraţiei Acquis-ul în domeniul migraţiei cuprinde acte legislative adoptate după intrarea în vigoare

a Tratatului de la Amsterdam, alte categorii de acte adoptate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (acţiuni comune, rezoluţii ale Consiliului, principii comune) precum şi obligaţiile cuprinse în convenţiile internaţionale, dintre care le menţionăm pe cele mai relevante:
105

J.Of. nr.C 303, 14/12/2007 J.Of. nr. L nr. 8, 12.01.2001 107 J.Of. L nr. 282, 23.11.1995 108 J.Of . L nr. 284, 31.10.2003 109 J.Of. L nr. 24, 30.1.1998 110 J.Of. L nr. 201, 31.07.2002 111 J.Of. L nr. 105, 13.04.2006
106

48

a) Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrători străini112; b) Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 l Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind stabilirea unui instrument financiar de cooperare pentru dezvoltare – program tematic de cooperare cu statele terţe în domeniul migraţiei şi al azilului113; c) Decizia Consiliului 2008/381/CE de instituire a unei Reţele europene de migraţie 114 al cărei obiectiv constă în satisfacerea nevoilor de informaţii ale instituţiilor Comunitare şi autorităţilor statelor membre cu privire la migraţiune şi azil prin furnizarea de informaţii actualizate, obiective, fiabile şi comparabile privind migraţia şi azilul, în vederea sprijinirii elaborării politicilor în Uniunea Europeană în aceste domenii; d) Decizia Comisiei 2008/457/CE din 5 martie 2008 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 575/2007/CE a Parlamentului European si a Consiliului de instituire a Fondului european de returnare pentru perioada 2008-2013, ca parte a Programului general „Solidaritate si gestionarea fluxurilor migratorii”, în ceea ce priveşte sistemele de gestiune si control ale statelor membre, normele de gestiune administrativă si financiară si eligibilitatea cheltuielilor pentru proiectele cofinanţate de fond115; e) principii comune privind schimbul de informaţii prin Centrul pentru informare, discuţii şi schimb de date privind trecerea frontierelor şi imigraţie (CIREFI) 116; f) Rezoluţia Consiliului 97/C 221/03 din 26 iunie 1997 privind minorii neînsoţiţi care sunt cetăţeni ai unei terţe ţări117; g) Acţiune comună adoptată de Consiliu în baza art. K.3.2.B din Tratatul Uniunii Europene referitoare la facilităţile de călătorie pentru elevii din ţările terţe care au rezidenţă într-un stat membru118; h) Rezoluţia Consiliului din 30 noiembrie 1994 privind limitarea admiterii în statele membre a cetăţenilor ţărilor terţe în scopul desfăşurării de activităţi independente119;

112 113

J.Of. L nr. 199, 31.07.2007 J.Of. L nr. 378, 27.12.2006 114 J.Of. L nr. 131, 12.05.2008 115 J.Of. L nr. 167, 27.06.2008 116 CIREFI - sistem complementar al SIS, prin care sunt gestionate datele referitoare la fenomenul criminalităţii transfrontaliere 117 J.Of. C nr. 221, 19.07.1997 118 J.Of. L nr. 327, 19.12.1994 119 J.Of. C nr. 274, 19.09.1996

49

i) Concluziile Consiliului din 30 noiembrie 1994 privind organizarea şi dezvoltarea Centrului de informare, discutare şi schimb de informaţii în domeniul trecerii frontierelor şi imigraţiei (CIREFI)120; j) Decizia 2005/267/CE a Consiliului din 16 martie 2005 de creare a unei Reţele de Informare şi Coordonare securizate, conectate la Internet121; k) Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare122; l) Directiva Consiliului 2004/82/CE din 29 aprilie 2004 privind obligaţia transportatorilor de a comunica date privind pasagerii123; m) Directiva Consiliului 2002/90/CE din 28 noiembrie 2002 de definire a facilitării intrării, tranzitului şi şederii neautorizate 124; n) Decizia 575/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a Fondului European de Returnare pentru perioada 2008-2013125 precum şi Decizia Comisiei 2007/837/CE de punere în aplicare a Deciziei nr. 575/2007/CE126 Câteva din convenţiile internaţionale din acest domeniu sunt: 1) 2) 3) Decizia Consiliului 2007/341/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Federaţia Rusă privind readmisia persoanelor 127; Decizia Consiliului 2007/839/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Ucraina privind readmisia persoanelor128; Decizia Consiliului 2007/817/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, Decizia Consiliului 2007/818/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Muntenegru privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, Decizia Consiliului 2007/819/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Serbia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, Decizia Consiliului 2007/820/CE privind încheierea Acordului

120 121

J. Of. C nr. 274, 19. 09.1996 J.Of. L nr. 83, 01.04.2005 122 J.Of. L nr. 261, 6.8.2004 123 J.Of. L nr, 261, 6.8.2004 124 J.Of. L nr. 328, 5.12.2002 125 J.Of. L nr. 144, 6.06.2007 126 J.Of. L nr. 330, 15.12.2007 127 J.Of. L nr. 129, 17.05.2007 128 J.Of. L nr. 332, 18.12.2007

50

dintre Comunitatea Europeană şi Bosnia şi Herzegovina privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală129; 4) 5) Decizia Consiliului 2005/809/CE încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Albania privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală130 Decizia Consiliului 2005/372/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Socialistă Democratică Sri Lanka privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală131 6) Decizia Consiliului 2004/424/CE privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Regiunea Administrativă Specială Macao din Republica Populară Chineză privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală132. 3.6. Acquis-ul în domeniul azilului Acquis-ul în domeniul azilului cuprinde Convenţia de la Dublin133, care defineşte ţara responsabilă pentru analizarea cererilor de azil, înaintate într-un stat membru, Regulamentul CE 343/2003 din 18 februarie 2003 privind crearea sistemului EURODAC pentru compararea amprentelor digitale134, Directiva Consiliului 2005/85/CE privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare şi retragere a statutului de refugiat135, Decizia Consiliului 2004/927/CE stabilind ca anumite domenii reglementate de partea a treia titlul IV din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene să fie reglementate de procedura prevăzută la articolul 251 din tratatul menţionat136, Decizia nr. 573/2007/CE de instituire a Fondului European pentru Refugiaţi pentru perioada 2008-2013, ca parte a Programului general 'Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii', precum şi de abrogare a Deciziei 2004/904/CE a Consiliului137, Decizia Consiliului privind aplicarea în Confederaţia Elveţiană a dispoziţiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informaţi Schengen138, Decizia Comisiei 2007/599/CE de
129 130

J.Of. Lnr. 334, 19.12.2007 J.Of. L nr. 304, 23.11.2005 131 J.Of. L nr. 124, 17.05.2005 132 J.Of. L nr. 143, 30.04.2004 133 Convenţia de la Dublin – intrată în vigoare în 1997, este menită a oferi statelor membre o linie comună de acţiune în cazul refugiaţilor şi stabileşte, în particular, unde este analizat cazul fiecărui aplicant. În contextul preşedinţiei franceze a UE, care doreşte un pact european pentru imigraţie, “Dublin" este utilizat de fiecare dată când o ţară membră o acuză pe alta că nu face destule în problema refugiaţilor; 134 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 343/2003 din 18 februarie 2003 stabilind criteriile şi mecanismele pentru determinarea statelor membre responsabile pentru examinarea cererilor depuse într-unul din statele membre de un cetăţean al unei ţări terţe – textul integral al documentului este disponibil la http://www.mai.gov.ro/Documente/ONR/regulament_dublin.pdf>, accesat în 5 aprilie 2009 135 J.Of. L nr. 326 , 13.12.2005 136 J.Of. L nr. 396, 31.12.2004 137 J.Of. L nr. 144, 06.06.2007 138 J. Of. L nr. 148, 07.09.2008

51

punere în aplicare a Deciziei nr. 574/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce priveşte adoptarea orientărilor strategice pentru perioada 2007-2013139, Directiva Consiliului 2004/83/CE privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească resortisanţii tarilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate140, Regulamentul Consiliului nr. 1987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind accesul la Sistemul de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor141, Regulamentul Consiliului nr. 1986/2006142, Regulamentul Consiliului nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini143, Directiva Consiliului 2003/9/CE de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor144, Decizia Consiliului 2002/817/CE CE a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind încheierea Convenţiei între Comunitatea Europeană şi Agenţia ONU de ajutor şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) privind ajutorul acordat refugiaţilor din ţările din Orientul Apropiat (2002-2005)145, Decizia Consiliului 2001/55/CE privind standardele minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, şi măsurile de promovare a unui echilibru într e eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane şi suportarea consecinţelor acestei primiri (directiva protecţiei temporare)146 , Regulamentul Consiliului nr. 2725/2000 din 11 decembrie 2000, cu privire la înfiinţarea EURODAC pentru compararea amprentelor în vederea aplicării efective a Convenţiei Dublin147. Factorul determinant pentru acordarea statutului de refugiat îl reprezintă existenţa unei temeri justificate de persecuţie a persoanei pe criterii religioase, etnice,rasiale, politice sau apartenenţa la un anumit grup social. Dacă această temere este justificată se va judeca de la caz la caz. Persoana care cere azil trebuie să demonstreze că temerile sale sunt justificate, iar în
139 140

J.Of. L nr. 233, 05.09.2007 J.Of L nr. 304, 29.04.2004 141 J.Of. L nr. stan233, 05.09.2007 142 J. Of. L nr. 381, 28.12.2006 143 J. Of. L nr. 199, 25.07.2007 144 J.Of. L nr. 31, 6.2.2003 145 J.Of L nr. 281, 19.10.2002 146 J.Of. L nr. 212, 07.08.2001 147 J.Of. L nr. 316, 15.12.2000

52

momentul în care dovezile furnizate sunt suficiente nu mai sunt necesare verificări suplimentare şi detaliate. 3.6.1. Sistemul comun european de azil Piatra de temelie a politicii europene asupra azilului este sistemul de responsabilitate exclusivă pentru examinarea solicitărilor de azil. Regulamentul CE nr. 343/2003, care stabileşte statul membru responsabil de examinarea unei cereri de azil, a înlocuit Convenţia Dublin din 1990 printr-un instrument comunitar. Aplicarea sa este legată de baza de date Eurodac, care a devenit funcţională în ianuarie 2003. Eurodac este un sistem informatic de comparare a amprentelor care asistă statele membre în identificarea solicitanţilor de azil. Un pachet de măsuri legislative menite să îmbunătăţească sistemul european de azil şi să consolideze drepturile solicitanţilor de azil a fost votat în cadrul sesiunii plenare din 7 mai 2009148. Este vorba de patru rapoarte adoptate în procedura de codecizie, prima lectură, la care deputaţii europeni au adăugat o serie de amendamente care promovează solidaritatea între statele membre în procesul de gestionare a solicitărilor de azil. Primul document este directiva privind condiţiile de primire pentru solicitanţii de azil, al raportorului Antonio Masip Hidalgo (Spania), care consideră că detenţia trebuie să fie luată de la caz la caz, iar solicitanţii de azil nu trebuie ţinuţi în închisoare, ci în centre de detenţie speciale. Raportul impune introducerea de garanţii juridice pentru a asigura că detenţia nu este arbitrară şi interzice detenţia minorilor neacompaniaţi. Doar autorităţile judiciare ar trebui să fie abilitate să emite ordine de detenţie, iar autorităţile administrative pot recurge la o astfel de măsura doar în caz de urgenţă, iar decizia trebuie să fie confirmată de autoritatea judiciară în 72 de ore. Solicitanţii de azil aflaţi în detenţie trebuie să fie informaţi în limba pe care o înţeleg şi trebuie să li se acorde asistenţă juridică şi reprezentare în mod gratuit dacă doresc acest lucru. Dacă este cazul, trebuie să li se ofere asistenţă medicală şi psihologică. Potrivit deputaţilor, întârzierile înregistrate în procesarea solicitării de azil, care nu sunt provocate din cauza solicitantului, nu pot conduce la extinderea perioadei de detenţie. În plus, accesul pe piaţa muncii trebuie garantat în timpul perioadei de şase luni de la data solicitării protecţiei internaţionale, iar minorilor trebuie să li se ofere accesul la educaţie în primele trei luni. Statele membre trebuie să verifice dacă solicitantul are nevoi speciale: persoanele vulnerabile precum minorii, femeile însărcinate, victime ale torturii şi violenţei sau victimele mutilării sexuale trebuie să primească atenţia cuvenită. Raportul a fost adoptat cu 431 voturi pentru, 69 împotrivă şi 43 de abţineri.
148

<http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles %7CdisplayArticle/articleID_17135/Sistemul_european_de_azil_-_schimbat_de_eurodeputati.html>, accesat în 30 mai 2009

53

Altă măsură care trebuie să împiedice circulaţia secundară a solicitanţilor de azil în UE este armonizarea standardelor privind condiţiile de recepţie a solicitanţilor.149 De asemenea, au fost adaptate standarde minime pentru protecţia temporară în caz de influxuri masive150. O măsură mai simbolică a fost crearea Fondului European pentru Refugiaţi (FER). Fondul European pentru Refugiaţi face parte, alături de Fondul pentru Frontierele Externe, Fondul pentru Integrare Europeană şi Fondul European pentru Returnare din Programul Cadrul Solidaritate şi Management al Fluxurilor Migratorii. FER II a fost aplicabil in perioada 2004 – 2007 şi este urmat de FER III în perioada 2008 – 2013. Obiectivul general al Fondului European pentru Refugiaţi este sprijinirea şi încurajarea eforturilor depuse de statele membre de a admite refugiaţii şi persoanele deplasate în teritoriu şi de a face faţă efectelor acestei admiteri, ţinând seama de legislaţia comunitară în domeniu. Fondul sprijină acţiunile din statele membre privind unul sau mai multe dintre următoarele domenii: a) condiţiile de primire şi procedurile de azil; b) c) integrarea persoanelor din grupurile ţintă, a căror şedere într-un anumit stat membru este stabilă şi de durată; îmbunătăţirea capacităţii statelor membre de a dezvolta, monitoriza şi evalua politicile lor de azil din perspectiva obligaţiilor care le revin în temeiul legislaţiei comunitare existente şi viitoare care reglementează Sistemul european comun de azil, în special în vederea participării la activităţi practice de cooperare între statele membre; d) restabilirea resortisanţilor unei ţări terţe sau apatrizilor care se restabilesc sau s-au restabilit într-un stat membru. Aceste acţiuni pot să vizeze: îmbunătăţirea infrastructurii şi serviciilor pentru primirea refugiaţilor, îngrijire medicală, asistenţă socială sau ajutor pentru îndeplinirea formalităţilor administrative şi juridice, inclusiv asistenţă juridică. Cu un buget de 216 milioane euro pe perioada 2000-2004 ( FER I) , fondul este doar o picătură în ocean. Prin ,,Programul Haga”, s-a decis extinderea semnificativă a fondului. Cele mai multe din aceste programe s-au concentrat pe adaptări administrative şi ale politicilor înainte de aderarea noilor state membre şi în alte ţări candidate în prezent dezvoltând o dimensiune externă explicită.

149

Directiva Consiliului 2003/9/CE privind standardele minime pentru condiţiile de recepţie a solicitanţilor –J.Of. L nr. 31 din 5.09.2003 150 Directiva Consiliului 2001/55/CE privind standardele minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate şi măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane şi suportarea consecinţelor acestei primiri – J.Of. L 212 din 7.08.2001

54

Încercarea de a emula ,,cele mai practici”şi asimilarea naţională a standardelor convenite a condus către o anumită experimentare prin inspecţii reciproce în domeniul gestiunii frontierelor şi procedurilor în instanţă, unde echipe de poliţişti sau judecători din cel puţin trei ţări inspectau standardele administrative într-un al patrulea stat membru. Numirea frecventă în ambasadele altor state membre a unor ofiţeri de legătură între agenţiile poliţieneşti şi numirea mai limitată de ofiţeri de legătură pentru cooperarea judiciară au consolidat reţeaua transguvernamentală prin care sunt schimbate informaţii şi idei. 3.7. Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării poliţieneşti şi combaterii criminalităţii organizate Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării poliţieneşti şi combaterii criminalităţii organizate include norme privind crima organizată, frauda şi corupţia, combaterea criminalităţii, fraudei, corupţiei, a drogurilor şi terorismului precum şi un set de reglementări legislative dedicat cooperării poliţieneşti. Dat fiind domeniul extrem de vast, în prezenta lucrare vor fi detaliate cu preponderenţă acte şi reglementări din anul 2008. 3.7.1.Combaterea terorismului, criminalităţii şi drogurilor În cadrul unei serii de măsuri menite să consolideze combaterea terorismului, Comisia a adoptat, la 4 aprilie 2008, măsuri151 destinate îmbunătăţirii controlului explozivilor de uz civil, în special în sectorul minier. Pentru a preveni furturile şi pentru a asigura detectarea rapidă a oricărui furt sau a oricărei dispariţii, noua directivă prevede obligaţia folosirii unei etichete unice pentru explozivi, pe teritoriul întregii Uniuni. Ca urmare a comunicării Comisiei din noiembrie 2007152, Consiliul a adoptat, la 18 aprilie 2008, planul de acţiune al Uniunii Europene privind îmbunătăţirea securităţii explozivilor. Acesta comportă trei dimensiuni: prevenirea, detectarea şi capacitatea de reacţie, inclusiv măsuri specifice privind precursorii de explozivi, lanţul de aprovizionare (depozitare, transport şi trasabilitate), precum şi un set orizontal de măsuri referitoare la securitatea publică, pentru a completa şi a consolida ansamblul componentelor. De altfel, la 22 aprilie2008, Comitetul Economic şi Social European a adoptat un aviz exploratoriu153 privind prevenirea terorismului şi a radicalizării violente. Obiectivul acestui aviz este de a identifica politicile, acţiunile şi iniţiativele care pot fi considerate bune practici în ceea ce priveşte prevenirea terorismului şi a radicalizării violenţei.

151 152

Directiva 2008/43/CE (JO L nr. 94, 5.4.2008). COM(2007) 651,J.Of. C nr. 55, 28.2.2008 153 J. Of. C nr. 211, 19.8.2008.

55

La 27 octombrie 2008, Comisia a adoptat o propunere154 de decizie referitoare la Reţeaua de alertă privind infrastructurile critice (CIWIN), în cadrul Programului european de protecţie a infrastructurilor critice (EPCIP). Iniţiativa se referă la procesul de schimb de informaţii între statele membre ale Uniunii Europene şi la sistemul informatic necesar acestui proces. Această iniţiativă vizează îmbunătăţirea protecţiei infrastructurilor critice în Uniune şi facilitarea coordonării şi a cooperării în ceea ce priveşte informaţiile referitoare la această protecţie la nivel european. Cu ocazia reuniunii sale din 27 şi 28 noiembrie 2008, Consiliul a adoptat o decizie-cadru155 privind modificarea definiţiei terorismului. De asemenea, acesta a adoptat concluziile referitoare la continuarea măsurilor privind combaterea terorismului, în special prin intermediul proiectului „Check the Web”156 (supravegherea internetului), precum şi o versiune revizuită a strategiei Uniunii Europene pentru combaterea radicalizării şi a recrutării teroriştilor. La 24 octombrie 2008, Consiliul a adoptat o decizie-cadru157 privind lupta împotriva crimei organizate. Obiectivul acestei decizii-cadru este armonizarea dreptului penal material, cu scopul de a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare care au implicaţii transfrontaliere, definind infracţiunile privitoare la participarea la o organizaţie criminală. Ca răspuns la cererea Consiliului din 8 şi 9 noiembrie 2007, Comisia a adoptat, la 17 octombrie, o comunicare privind evaluarea şi monitorizarea punerii în aplicare a Planului de acţiune al Uniunii privind cele mai bune practici, normele şi procedurile pentru combaterea şi prevenirea traficului de persoane158.La 20 noiembrie, Comisia a adoptat o comunicare159 care se concentrează asupra politicilor care să consolideze cadrul legislativ şi procedurile privind confiscarea şi recuperarea produselor infracţiunii în Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii informatice, Comisia a prezentat, la 14 iulie, un raport160 referitor la decizia-cadru privind atacurile împotriva sistemelor informatice161. Raportul constată un nivel bun de punere în aplicare a deciziei-cadru în marea majoritate a statelor membre, fiind exprimată, totodată, îngrijorarea faţă de faptul că anumite state membre nu au comunicat încă nicio măsură de aplicare. De altfel, Consiliul a adoptat, în lunile octombrie şi noiembrie, o serie de concluzii privind o strategie de lucru concertată şi măsuri concrete de combatere a criminalităţii informatice.
154 155

COM(2008) 676 Decizia-cadru 2008/919/JAI,J.Of. L nr. 330, 9.12.2008 156 Iniţiativa aparţine preşedinţiei Germaniei la Consiliu (01.01.2007 – 31.07.2007) şi se intitulează mai exact "Check-the-Web: Fighting terrorism on the Internet" 157 Decizia-cadru 2008/841/JAI ,J.Of. L nr. 300, 11.11.2008 158 COM(2008) 657 159 COM(2008) 766 160 COM(2008) 448 161 Decizia-cadru 2005/222/JAI - J.Of. L nr. 69, 16.3.2005

56

Această strategie implică fie statele membre, fie Comisia Europeană, fie cele două părţi împreună în acţiunile de combatere a criminalităţii informatice. De asemenea, strategia conţine un proiect de înfiinţare a unor platforme naţionale şi a unei platforme europene de semnalare a infracţiunilor depistate pe internet, precum şi recomandări privind cooperarea dintre sectorul public şi cel privat în combaterea criminalităţii informatice. Recomandările au fost aprobate de experţii naţionali, cu ocazia unei reuniuni organizate de Comisie, în luna septembrie. În cadrul strategiei antidrog a Uniunii Europene, Consiliul a adoptat, la 8 decembrie, un plan de acţiune în materie de droguri, care defineşte priorităţile pentru perioada 2009-2012. Acest plan se bazează pe doi piloni principali: reducerea cererii de droguri şi reducerea ofertei de droguri. Acesta mai conţine trei teme transversale: coordonarea, cooperarea internaţională şi informarea, cercetarea şi evaluarea. Pentru fiecare dintre cele cinci domenii de acţiune, au fost definite priorităţi. De altfel, la 18 septembrie, Comisia a adoptat o comunicare privind acest plan de acţiune162. La 3 martie, Consiliul a adoptat, într-un domeniu mai tehnic, o decizie163 privind definirea 1-benzilpiperazinei (BZP) drept substanţă psihoactivă nouă care trebuie supusă unor măsuri de control şi unor dispoziţii penale. În ceea ce priveşte cooperarea internaţională, la 29 aprilie, Consiliul a adoptat o decizie164 privind participarea Turciei la lucrările Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie. De asemenea, la 27 noiembrie, Consiliul a adoptat o decizie care permite semnarea şi încheierea unui acord de îmbunătăţire a cooperării cu China în materie de control al importurilor de precursori de droguri de sinteză proveniţi din această ţară165. 3.7.2. Acquis-ul comunitar în ce priveşte lupta împotriva fraudei şi corupţiei Este reprezentat de Convenţia penală privind corupţia şi Convenţia civilă privind corupţia a Consiliului Europei, de Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi Protocoalele sale adiţionale precum şi de alte reglementări în materie. In ianuarie 1999, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Convenţia Penală privind corupţia şi a decis să o deschidă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, dar şi statelor care nu sunt membre, însă care au participat la elaborare. Convenţia penală privind corupţia reprezintă un instrument juridic regional în care se prevede incriminarea coordonată a infracţiunilor de corupţie, o cooperare consolidată în cercetarea unor asemenea infracţiuni şi un mecanism eficace de urmărire a aplicării acesteia166.
162 163

COM(2008) 567 Decizia 2008/206/JAI (J.Of. L nr. 63, 7.3.2008). 164 Decizia 2008/375/CE (JO L nr 129, 17.5.2008). 165 COM(2008) 437 166 Convenţia conţine prevederi privind dezvoltarea unor structuri anticorupţie specializate, protecţia persoanelor care colaborează cu autorităţile care investighează sau instrumentează cazul, adună probe sau confiscă bunurile

57

Convenţia civilă privind corupţia a Consiliului Europei adoptată la 4 noiembrie 1999 şi intrată în vigoare la 01.11.2003, reprezintă prima încercare de a defini regulile internaţionale din domeniul legislaţiei civile referitoare la corupţie. Aceasta a fost elaborată de Grupul de State Împotriva Corupţiei (GRECO), ca urmare a mandatului primit de acesta din partea Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei167. O altă dimensiune importantă a Convenţiei civile asupra corupţiei este constituită din prevederile referitoare la cooperarea internaţională a statelor părţi în procedurile civile în cauzele de coruptie, mai ales în ce priveşte notificarea actelor, obţinerea de probe în străinătate, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti emise în străinătate.Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) asigura continuitatea punerii in aplicare a Conventiei de către părţi. Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a adoptat, la 11 mai 2000, o recomandare privind Codul de Conduită a Oficialilor Publici168, care include un Model de Cod de Conduită pentru Oficialii Publici. Modelul de Cod de Conduită oferă sugestii asupra modului cum sa se trateze situaţiile reale cu care se confruntă frecvent oficialii publici. Codul accentuează importanţa integrităţii oficialilor publici, responsabilitatea superiorilor ierarhici şi include trei obiective: specificarea standardelor de integritate şi conduita pentru oficialii publici; metode de a-i ajuta să atingă aceste standarde; informarea publicului asupra conduitei aşteptate din partea oficialilor publici.

Convenţia UE din 26 iulie 1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene169 constituie primul acord ca urmare a “Clauzelor privind cooperarea poliţienească şi judiciară în problemele criminalităţii” din Tratatul Uniunii Europene. Convenţia are ca scop protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prin chemarea la instrumentarea juridica a conduitei frauduloase care aduce atingere acestor interese.

rezultate din comiterea infracţiunii. Convenţia asigură cadrul necesar pentru întărirea cooperării internaţionale (asistenţa mutuală, extrădare şi furnizarea de informaţii) în investigarea şi instrumentarea infracţiunilor de corupţie.
167

Convenţia conţine o definiţie a corupţiei şi prevede obligaţia Statelor părţi de a prevedea în dreptul lor intern mijloace eficiente în favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-un act de corupţie, pentru a obţine reparaţia integrală a prejudiciului - indiferent de natura acestuia - patrimonială sau nepatrimonială - inclusiv reparaţii pentru câştigul nerealizat. Convenţia prevede, de asemenea, obligaţia statelor părţi de a prevedea în dreptul lor intern responsabilitatea statului pentru actele de corupţie săvârşite de funcţionarii săi, precum şi măsuri de protecţie a salariaţilor care denunţă actele de corupţie 168 Anexă la Recomandarea CE nr. R (2000) 10 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei către statele membre cu privire la codurile de conduită ale funcţionarilor publici (adoptată de Comitetul de Miniştri la cea de-a 106-a sesiune la 11 mai 2000) 169 J. Of. C nr, 316, 27.11.95 – este cunoscută şi sub denumirea de Convenţia PIF

58

Convenţia Uniunii europene privind lupta împotriva corupţiei în care sunt implicaţi oficiali ai Comunităţilor Europene sau oficiali ai statelor membre a fost elaborată pentru a ajuta la asigurarea incriminării conduitei corupte a oficialilor Comunităţii sau ai statelor membre. Acţiunea Comună din 22 decembrie 1998 a Consiliului European privind corupţia in sectorul privat a fost direcţionată spre combaterea corupţiei din sectorul privat şi de la nivel internaţional. Mai jos enumerăm alte reglementări importante din domeniu: 1. Tratatul CE, pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, articolul 274 şi articolul 280; 2. Regulamentul nr. 2988/95 din 8 decembrie 1995 al Consiliului privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene170; 3. Decizia Comisiei din 28 aprilie privind înfiinţare a Oficiului European Antifraudă (OLAF)171; 4. Regulamentul (CE) nr. 1848/2006 din 14 decembrie 2006 al Comisiei privind neregularităţile şi recuperarea sumelor plătite eronat în legătură cu finanţarea politicii agricole comune şi organizarea unui sistem informaţional în acest domeniu, abrogând Regulamentul (CEE) Nr. 595/91 al Consiliului172; 5. Capitolul II Secţiunea 4 (articolele 27 - 36) din Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 din 8 decembrie 2006 al Comisiei (J.O Nr. L 371 27.12.2006 şi corrigendum: JO Nr. L 45, 15.02.2007) de stabilire a regulilor pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a dispoziţiile generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondului de Coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006, al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională; 6. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2028/2004 din16 noiembrie 2004 al Consiliului (JO L 352, 27.11.2004, p. 1–7) de amendare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1150/2000 de aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom privind sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor173. Comisia consultativă pentru coordonare şi prevenirea fraudei (CoCoLAF) este forumul pentru schimburi de informaţii pe probleme generale privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii între Comisie şi principalii săi parteneri pentru protecţia intereselor financiare. Dezbaterea şi reflecţia privind nevoile statelor membre şi valoarea adăugată de OLAF sunt detaliate în grupuri de lucru speciale.
170 171

J. Of. L nr. 312/1995 J. Of. L nr. 136/1999 172 J. Of. L nr. 355, 15.12.2006 173 J. Of. L nr. 130, 31.05.2000

59

3.7.3. Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării poliţieneşti Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării vamale cuprinde, reglement[rile acordurile şi convenţiile internaţionale în domeniu, listate după cum urmează:

Decizia Consiliului 2005/296/PESC/JAI din 24 ianuarie 2005 privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei cu privire la procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate174; Acţiunea comună 97/339/JAI relativă la cooperarea în domeniul ordinii şi securităţii publice175; Decizia Consiliului 2005/681/JAI de instituire a Colegiului European de Poliție (CEPOL) și de abrogare a Deciziei 2000/820/JAI176; Decizia Consiliului 2001/427/JAI de instituire a unei reţele europene de prevenire a criminalităţii177 Decizia Consiliului (JAI) 2002/348 din 25 aprilie 2002 privind siguranţa la meciurile de fotbal de anvergură internaţională178, modificată prin Decizia Consiliului 2007/412/JAI179; Decizia Consiliului din 13 iunie 2002 de creare a unei reţele europene de puncte de contact privind persoanele responsabile de genocid180 ; Decizia Consiliului 2003/335/JAI privind cercetarea şi urmărirea penală în cazul faptelor de genocid, al crimelor împotriva umanităţii şi al crimelor de război 181; Decizia Consiliului 2004/919/CE privind combaterea criminalităţii cu implicaţii transfrontaliere în domeniul autovehiculelor 182; Poziţia comună a Consiliului 2005/69/JAI privind schimbul de anumite date cu Interpol 183; Decizia cadru a Consiliului 2006/960/JAI privind simplificarea schimbului de informaţii publice şi secrete între autorităţile represive din statele membre ale Uniunii Europene184;

• •

• •

• •

Decizia Consiliului din 12 februarie 2007 privind stabilirea pentru perioada 2007-2013 185; Decizia Consiliului 2008/615/JAI privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere186; Decizia Consiliului 2008/616/JAI ivind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI 187;


174 175

J. Of. L nr. 159M , 13.6.2006 J. Of. L nr. 147 , 5.6.1997 176 J. Of. L nr. 256, 1.10.2005 177 J. Of. L nr. 153, 08.06.2001 178 J. Of. L nr. 121, 08.05.2001 179 J. Of. L nr. 155, 15 iunie 2007 180 J. Of. L nr. 167, 26.06.2002 181 J. Of. L nr. 118, 14.05.2003 182 J. Of. L nr. 389, 30.12.2004 183 J. Of. L nr. 27, 27.01.2005 184 J. Of. L nr. 386, 29.12.2006 185 J. Of. L nr. 58, 24.02. 2007 186 J. Of. L nr. 210, 06.08.2008 187 J. Of. L nr. 210, 06.08.2008

60

Decizia Consiliului 2008/617/JAI privind îmbunătăţirea cooperării dintre unităţile speciale de intervenţie ale statelor membre ale Uniunii Europene în situaţii de criză 188; Decizia Consiliului 2008/633/JAI privind accesul la Sistemul de informaţii privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autorităţile desemnate ale statelor membre şi de către Europol în scopul prevenirii, depistării şi cercetării infracţiunilor de terorism şi a altor infracţiuni grave 189. 3.8. Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării vamale Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării vamale cuprinde acordurile şi convenţiile

internaţionale în domeniu referitoare la asistenţa reciprocă şi cooperarea dintre administraţiile vamale, la asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, stabilirea de acorduri între poliţie şi autorităţile vamale în domeniul luptei împotriva drogurilor, după cum urmează:

Convenţia privind utilizarea tehnologiei informaţiilor pentru serviciile vamale în temeiul articolului K. 3 din Tratatul Uniunii Europene190; Convenţia din 18 decembrie 1997 privind asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale 191.

Obiectivele strategice ale Uniunii Europene în domeniul vamal sunt: crearea unui cadru de lucru bazat pe transparenţă, reguli stabile şi corecte pentru dezvoltarea comerţului internaţional; crearea de resurse necesare pentru statele membre în domeniul cooperării vamale; protejarea societăţii împotriva comerţului incorect şi promovarea intereselor financiare, comerciale, de mediu şi de sănătate. Controlul vamal actual al mărfurilor la frontierele externe ale Uniunii nu este adecvat pentru protejarea statelor membre împotriva actualelor ameninţări: ameninţările teroriste şi ale criminalităţii internaţionale (circulaţia substanţelor nucleare, armelor chimice şi biologice, contrabandă cu ţigări şi droguri, etc.), riscuri la adresa siguranţei şi sănătăţiiconsumatorilor (importurile de bunuri contaminate, substanţe narcotice şi anabolizante, etc.), ameninţări la adresa mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei (trafic ilegal cu specii de faună şi floră pe cale de dispariţie, trafic cu materiale radioactive, etc.). Sistemul Informatic Vamal (CIS) este o reţea computerizată care conectează administraţiile vamale din statele membre şi asigură accesul la o bază de date relevante pentru autorităţile vamale. Toate informaţiile sunt confidenţiale. CIS leagă 1500 terminale cu peste 3000 de utilizatori
188 189

J. Of. L nr. 210, 06.08.2008 J. Of. L nr. 218, 13.08.2008 190 J. Of. C nr. 316, 27.11.1995 191 J. Of. C nr.24, 23.01. 1998

61

acreditaţi în toate cele 27 state membre, permiţând autorităţilor administrative competente să-şi alerteze partenerii europeni cu privire la orice risc sau suspiciune de operaţii ilegale. Dacă în cazul anchetelor care ţin de primul pilon, CIS este accesibil tuturor partenerilor din reţea, în anchetele corespunzătoare celui de-al treilea pilon (trafic de droguri, imigraţie ilegală etc.), accesul este rezervat autorităţilor acreditate ale statelor membre. 3.9. Acquis-ul comunitar în domeniul cooperării judiciare în materie penală şi civilă Cooperarea în materie civilă constituie unul din obiectivele fundamentale pentru Uniunea Europeană (de exemplu executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate dintr-un stat membru în alt stat membru). Accesul la justiţie în aceleaşi condiţii, atât în statul membru de origine, cât şi în alt stat al Uniunii Europene pentru cetăţenii europeni, funcţionarea previzibilă a sistemelor judiciare, executarea în alte state membre a hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un stat membru, constituie obiective majore ale cooperării judiciare. Prin aceasta se urmăreşte, în fapt creşterea gradului de armonizare a sistemelor naţionale şi funcţionarea uniformă a pieţei unice europene. Prin Tratatul de la Amsterdam, cooperarea juridică în materie civilă, a fost transferată din pilonul III – interguvernamental - în pilonul I - comunitar. În vederea unei cooperări strânse în materie civilă, Consiliul European a solicitat Comisiei să elaboreze propuneri mecesare reducerii măsurilor intermediare, necesare în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti într-un alt stat membru. Cadrul normativ în domeniul cooperării juridice în materie civilă este dat de art. 61 – 69, art, 95, 293 şi 308 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. În baza acestor articole, Consiliul a adoptat o serie de regulamente menite să pună în aplicare politica de cooperare a statelor în materie civilă. Astfel, Regulamentul Consiliului nr. 44/2001 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială de o instanţă a unui stat membru UE, în cadrul unui alt stat membru. Regulamentul a intrat în vigoare la 1 martie 2002 şi se aplică în materie civilă şi comercială, indiferent de instanţă. Regulamentul nu se aplică domeniului fiscal, vamal, administrativ, arbitral, al asigurărilor sociale, falimentului, tranzacţiilor judiciare şi succesiunilor. Scopul regulamentului este simplificarea formalităţilor pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor în alt stat membru, decât cel în care au fost pronunţate, prin aplicarea unei proceduri simple şi uniforme. Sunt stabilite, în acest sens, două principii de bază: 1. principiul recunoaşterii automate a hotărârilor pronunţate în statele membre 2. în cazul în care partea împotriva căreia a fost pronunţată hotărârea contestă recunoaşterea, se aplică o procedură specială pentru obţinerea unei hotărâri de recunoaştere în alt stat membru decât acela în care s-a pronunţat.

62

Regulamentul

(CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, privind

competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000192 cuprinde reguli referitoare la procedurile civile de divorţ, separare legală şi anularea căsătoriei, precum şi reguli referitoare la responsabilitatea părintească pentru copii ambilor soţi, în cadrul procedurii matrimonial. Competenţa în materia procedurilor de divorţ, separărilor şi anulării căsătoriilor este determinată în funcţie de statul de reşedinţă al unuia sau al ambilor soţi, ori de cetăţenia acestora. Regulamentul Consiliului nr. 1348/2000 privind comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare, în materie civilă sau comercială193 are în vedere transmiterea cu celeritate a documentelor judiciare şi extrajudiciare prin stabilirea mai multor modalităţi de transmitere între autorităţi sau persoane fizice. În acest scop, statele membre trebuie să desemneze, la început pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestei perioade, funcţionarii publici, autorităţi sau alte persoane în calitate de “agenţi de transmitere“, respectiv “agenţi de primire“194. Documentele vor fi comunicate în conformitate cu legislaţia statului membru solicitant sau în modalitatea cerută de agenţia transmiţătoare, dacă acest lucru este posibil. Fiecare stat membru trebuie să suporte propriile costuri procedurale, în anumite cazuri si solicitantul trebuind să participe la acestea. Regulamentul este aplicabil statelor membre cu excepţia Danemarcei şi are prioritate asupra altor reglementări în domeniu, dacă aceste reglementări nu sunt mai favorabile decât dispoziţiile regulamentului. Convenţiile şi reglementările obligatorii din domeniu sunt detaliate după cum urmează:

Convenţia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, astfel cum a fost modificată prin convenţiile de aderare în urma extinderilor succesive ale Uniunii Europene195; Protocolul de la Luxemburg din 3 iunie 1971 privind interpretarea de către Curtea de Justiţie a Convenţiei din 27 septembrie 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
196

;

• •

Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale197; Primul protocol privind interpretarea de către Curtea de Justiţie a Convenţiei de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale din 19 decembrie 1988198;

192 193

J. Of. L nr. 338, 23.12.2003 J. Of. L nr. 160, 30.6.2000 194 Manualul autorităţilor de destinaţie este disponibil în format electronic http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/ds_docs_ro.htm#Manual>, accesat în 30 mai 2009 195 J. Of. C nr. 27, 26.01.1998 – versiunea consolidată; 196 J. Of. C nr.27, 26.01.1998 197 J. Of. C nr. 27, 26.11.1998 198 J. Of. C nr. 334, 30.12.2005

la

<

63

Al doilea protocol privind interpretarea de către Curtea de Justiţie a Convenţiei de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale199; Decizia nr. 1149/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 iulie 2007 de instituire, pentru perioada 2007-2013, a programul specific „Justiţie civilă” în cadrul programului general „Drepturile fundamentale şi justiţia”200. În anul 2008, au fost adoptate mai multe propuneri legislative referitoare la cooperarea

judiciară în materie civilă şi comercială. Astfel, în domeniul medierii în materie civilă şi comercială, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat, la 21 mai 2008, o directivă
201

al cărei obiectiv este de a facilita accesul la

soluţionarea alternativă a litigiilor şi de a promova soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor prin încurajarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii echilibrate între mediere şi procedurile judiciare. Pentru a asigura o securitate juridică crescută şi un acces îmbunătăţit la justiţie pentru cetăţenii europeni şi pentru întreprinderi, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat, la 17 iunie 2008, un regulament202 care armonizează normele privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Regulamentul „Roma I”). Acest regulament, care se bazează pe principiul fundamental conform căruia părţile contractante sunt libere să aleagă legea care este aplicabilă contractului lor, le oferă cetăţenilor şi întreprinderilor din Uniunea Europeană garanţia că pot încheia un contract ştiind că instanţele din toate statele membre vor aplica aceleaşi principii elementelor transnaţionale ale litigiilor contractuale. În ceea ce priveşte Comisia Europeană, aceasta a adoptat, la 6 martie 2008, o carte verde203 privind executarea efectivă a hotărârilor în Uniunea Europeană, care a lansat o consultare a părţilor interesate privind modalităţile de îmbunătăţire a transparenţei în ceea ce priveşte activele debitorilor în Uniunea Europeană. Obiectivul acestei iniţiative este de a contribui la soluţionarea problemelor legate de recuperarea transfrontalieră a datoriilor, care riscă să fie un obstacol în calea liberei circulaţii a ordinelor de plată în Uniunea Europeană şi să împiedice buna funcţionare a pieţei interne.
199 200

J. Of. C nr. 334, 30.12.2005 J. Of. L nr. 257, 3.10.2007 201 Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială (JO L nr. 136, 24.5.2008)
202

Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I) (JO L nr. 177, 4.7.2008).
203

COM(2008) 128 – Carte Verde Executarea efectivă a hotărârilor în Uniunea Europeană: transparenţa activelor debitorilor (JO C 202, 8.8.2008), disponibilă în format electronic la <http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0128:FIN:RO:PDF>, accesat în 2 aprilie 2009

64

La 23 iunie 2008, aceasta a adoptat, de asemenea, o propunere204 de modificare a deciziei din 2001205 privind Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială. Această propunere este menită să ofere reţelei un cadru juridic actualizat, o organizare mai eficace şi resurse sporite, pentru a-i permite să amelioreze cooperarea judiciară dintre statele membre. În plus, Comisia a adoptat, la 5 septembrie 2008, un proiect de convenţie privind acordurile de alegere a forului206. Acesta este destinat să confere părţilor implicate în acorduri între întreprinderi şi în litigii internaţionale o mai mare certitudine şi previzibilitate, garantând în special recunoaşterea în celelalte state, părţi contractante la convenţie, a hotărârilor pronunţate de instanţele desemnate în asemenea acorduri. În domeniul cooperării internaţionale, Consiliul a adoptat, la 27 noiembrie 2008, o decizie207 privind încheierea Convenţiei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, care va înlocui Convenţia de la Lugano208 din 16 septembrie 1988. Noua convenţie vizează să adapteze la Regulamentul (CE) nr. 44/2001209 dispoziţiile în vigoare în relaţia cu statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS). În ce priveşte cooperarea în materie penală au fost adoptate convenţii referitoare la asistenţa judiciară în materie penală, extrădarea, transferul persoanelor condamnate, mandatul european de arestare. Decizia – cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene210 este prima măsura concreta în domeniul dreptului penal, care implementează principiul recunoaşterii reciproce, pe care Consiliul European o aprecia ca fiind “cheia de boltă” a cooperării judiciare. Ea înlocuieşte în relaţia dintre statele membre ale Uniunii Europene procedurile clasice de extrădare, cu excepţia cazurilor pentru care unele state membre au declarat ca vor continua sa aplice tratatele de extrădare. Convenţiile şi reglementările obligatorii din domeniu sunt detaliate după cum urmează:
204

COM(2008) 380 - Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 2001/470/CE a Consiliului privind crearea unei Reţele Judiciare Europene în materie civilă şi comercială (JO C 10, 15.1.2009), disponibilă în format electronic la < http://ec.europa.eu/prelex/detail_dossier_real.cfm?CL=ro&DosId=197151>,
accesat în 2 aprilie 2009
205

Decizia 2001/470/CE privind Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială -disponibilă în format electronic la < http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:174:0025:0031:EN:PDF>, accesat în 2 aprilie 2009 206 COM(2008) 538 - Propunere de decizie a Consiliului privind semnarea de către Comunitatea Europeană a convenţiei de alegere a forului, disponibilă în format electronic la <http://ec.europa.eu/prelex/detail_dossier_real.cfm?CL=ro&DosId=197372>, accesat în 2 aprilie 2009 207 COM(2008) 116 (JO C nr. 202, 8.8.2008). 208 J.Of. L nr. 319, 25.11.1988. 209 J.Of. L nr. 12, 16.1.2001. 210 J.Of. L nr, 190, 18.07.2002.

65

• •

Convenţia din 10 martie 1995 privind procedura simplificată de extrădare211; Convenţia din 27 septembrie 1996 privind extrădarea între statele membre212, cu modificările şi completările ulterioare; Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene213; Convenţia Europeană de extrădarea – Paris, 13 decembrie 1957; Primul protocol al Convenţiei europene de extrădarea - Strasbourg, 15 octombrie 1975; Al doilea protocol al Convenţiei europene de extrădarea - Strasbourg, 17 martie 1978; Convenţia Europeană în asistenţa juridică reciprocă în materie penală - Strasbourg, 20 aprilie 1959; Primul protocol al Convenţiei Europene în asistenţa juridică reciprocă în materie penală Strasbourg, 17 martie 1978; Al doilea protocol al Convenţiei Europene în asistenţa juridică reciprocă în materie penală Strasbourg, 8 noiembrie 2001. Consiliul a adoptat, la 24 iulie, o decizie-cadru214 care stabileşte condiţiile în care sunt luate

• • • •

în considerare condamnările anterioare pronunţate în alt stat membru împotriva unei persoane, în cursul unui proces penal desfăşurat împotriva aceleiaşi persoane, pentru fapte diferite. Cu ocazia reuniunii sale din 27 şi 28 noiembrie 2008, Consiliul a mai adoptat o deciziecadru 215 privind recunoaşterea reciprocă în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, o decizie-cadru216 privind recunoaşterea reciprocă în materie de probaţiune, precum şi o deciziecadru217 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal. La 18 decembrie, acesta a adoptat o decizie-cadru218 privind mandatul european de obţinere a probelor în scopul obţinerii de obiecte, documente şi date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în materie penală. CAPITOLUL IV PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII UE ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ŞI AFACERILOR INTERNE: POLONIA ŞI ROMÂNIA
211 212

J. Of. C nr. 78, 30.03.1995 J. Of. C nr. 313, 23.10.1996 213 J. Of. C nr. 197, 12.07.2000 214 Decizia-cadru 2008/675/JAI (J.Of. L nr. 220, 15.8.2008). 215 Decizia-cadru 2008/909/JAI (J.Of. L nr.327, 5.12.2008). 216 Decizia-cadru 2008/947/JAI (J.Of. L nr. 337, 16.12.2008). 217 Decizia-cadru 2008/913/JAI (J.Of. L nr. 328, 6.12.2008).
218

Decizia-cadru 2008/978/JAI (J.Of. L nr. 350, 30.12.2008).

66

4.1 POLONIA Particularităţile domeniului JAI explică şi atitudinea relativ intransigentă a UE faţă de aceste etape, în cursul negocierilor de aderare a Poloniei la Uniunea Europeană219, atitudine manifestată şi după semnarea tratatului de aderare. Poziţia strictă a UE este reflectată şi de includerea în tratatul de aderare a unei clauze specifice de salvgardare referitoare la funcţionarea domeniilor JAI220. Aceasta arată în mod clar lipsa de încredere şi necesitatea unor ,,măsuri de securitate” din partea statelor membre UE vechi. Mai mult, ar trebui menţionat că segmentul Schengen al acquis-ului JAI conţine câteva ,,mecanisme de salvgardare”. Toate particularităţile menţionate mai sus au generat un proces de negociere dificil în acest domeniu, mai ales pentru o ţară mare şi cu particularităţi, ca Polonia. 4.1.1. NEGOCIERILE ŞI STRUCTURA DE PUNERE ÎN APLICARE În ciuda tuturor elementelor speciale menţionate mai sus, domeniul JAI nu i s-a acordat un tratament special în cursul procesului de negociere. A fost tratat ca oricare alt capitol, atât de UE cât şi de Polonia. În Polonia, structura generală instituită pentru procesul de negociere a fost utilizată şi pentru negocierile asupra capitolului 24, JAI, aceasta fiind următoarea: 1. primul ministru furniza orientarea politică a negocierilor, fiind sprijinit de Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Secretariatul Comitetului pentru Integrare Europeană (UKIE)221 şi reprezentantul plenipotenţiar al guvernului pentru negocierile de aderare la UE ale Poloniei. Împreună cu persoanele menţionate mai sus, primul ministru adopta deciziile de orientare a
219

Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei Sloveniei şi Slovaciei - publicat în JO L 236 din 23 septembrie 2003 220 Teme europene nr. 29, Reprezentanţa Comisiei Europene în România , iunie 2007, p. 2-3 – dacă există întârzieri sau riscuri iminente cu privire la transpunerea sau implementarea deciziilor cadru şi a angajamentelor relevante, a instrumentelor de cooperare şi a deciziilor privind recunoaşterea mutuală în materie civilă într-un nou stat membru, conform Titlului IV al Tratatului (TEC), Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate, în primii trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Aderare, să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora. Acestea pot lua forma unor suspendări temporare de la aplicarea prevederilor relevante şi a deciziilor în relaţiile dintre un nou stat membru şi oricare alt stat membru, fără a prejudicia continuarea cooperării judiciare strânse. Măsurile nu vor fi menţinute mai mult decât este necesar şi vor fi ridicate atunci când respectivul angajament a fost îndeplinit. 221 Manualul Afacerilor Europene - Formare Iniţială în Afaceri Europene pentru Funcţionarii Publici din Administraţia Publică Centrală din România, Institutul European din România ( I.E.R.), Bucureşti, 2005, p. 73 Comitetul a fost înfiinţat în 1996 în temeiul Legii privind Comitetul pentru Integrare Europeană. Acest Comitet este prezidat de primul ministru. Secretarul este obligat să emită avize privind conformitatea unui proiect de lege cu dreptul comunitar. Dacă nu există nici o legătură între un proiect de lege şi dreptul comunitar, avizul poate fi furnizat în etapa iniţială a procesului legislativ. Altfel, în etapa iniţială Secretarul furnizează de obicei numai „observaţii” de lucru. Totuşi, avizul Secretarului este obligatoriu în momentul aprobării proiectului de către Comitetul European al Consiliului de Miniştri, precum şi ulterior în momentul aprobării proiectului de către Consiliul de Miniştri în sine.

67

procesului de negociere. Consiliul de Miniştrii aproba documentele de poziţie pregătite de echipa de negociere şi recomandate Consiliului de Miniştri de Comitetului pentru Integrare Europeană (UKIE). 2. echipa de negociere era responsabilă de formularea şi punerea în aplicare a strategiei de negociere, inclusiv elaborarea documentelor de poziţie şi a altor documente necesare. Echipa de negociere era alcătuită din 19 membri (negociatori). Aceştia erau reprezentanţii unor ministere cheie, cu rang de secretari şi subsecretari de stat, numiţi personal de primul ministru. Reprezentantul plenipotenţiar al guvernului pentru negocierile de aderare la UE ale Poloniei conducea echipa de negociere. Din punct de vedere instituţional, următoarele instituţii au fost implicate în negocieri şi în procesul de ajustare la acquis în domeniul JAI: comitetul pentru Integrare Europeană (UKIE), negociatorul şef, echipa de negociere, ministrul Afacerilor Externe şi Interne, instituţiile guvernamentale implicate în negocierile de aderare. Decretul Consiliului de Miniştri Polonez din 25 martie 1994, de numire a reprezentantului plenipotenţiar al guvernului pentru negocierile de aderare la UE ale Poloniei a fost un pas în direcţia stabilirii unei baze formale şi instituţionale pentru structura poloneză de negociere. În conformitate cu acest decret, poziţia reprezentantului plenipotenţiar a fost ocupată de un secretar de stat în cancelaria primului ministru. Printre sarcinile reprezentantului plenipotenţiar se numărau pregătirea conceptuală şi coordonarea procesului de negociere. O funcţie foarte importantă a fost pregătirea Tratatului de Aderare dintre Republica Polonă şi statele membre ale UE şi negocierea acestuia în numele guvernului. Reprezentantul plenipotenţiar a fost autorizat să prezinte avize asupra proiectelor de legi şi documentelor referitoare la negocierile de aderare ale Poloniei la UE. În afară de aceasta, cu acordul primului ministru, reprezentantul plenipotenţiar putea prezenta Consiliului de Miniştri acte juridice legate de domeniul său de activitate. Pe 27 martie 1998, primul ministru a numit echipa de negociere a aderării Poloniei la UE, a cărei sarcină primară era pregătirea şi desfăşurarea negocierilor de aderare. Echipa era condusă de preşedinte, respectiv reprezentantul plenipotenţiar al guvernului. Echipa era alcătuită din preşedintele echipei şi membrii acesteia cu rang de secretar sau subsecretar de stat, propuşi de ministere; aceştia erau numiţi personal de primul ministru. Printre sarcinile echipei de negociere se numărau: 1. formularea de avize asupra rapoartelor Comisiei Europene în urma sesiunilor de analiză încheiate, care reprezentau o evaluare a gradului de ajustare a dreptului polonez la cel european, 2. revizuirea propunerilor de instrucţiuni de negociere, 3. pregătirea şi aprobarea proiectelor de documente de poziţie ale guvernului polonez, 4. pregătirea şi aprobarea răspunsurilor la întrebările UE în cadrul mandatului ce decurgea din 68 Ministerul Afacerilor

documentele de poziţie, 5. pregătirea acordurilor în baza instrucţiunilor de negociere, 6. coordonarea întregului proces de negociere. Ministrul Afacerilor Externe222 era şeful delegaţiei poloneze la Conferinţa Interguvernamentală (CIG) privind aderarea. Primul ministru223 şi Ministerul Afacerilor Externe au supravegheat şi misiunile diplomatice din statele candidate şi statele membre UE, îndeplinind astfel un rol cheie în coordonarea contactelor externe şi organizând reuniuni multilaterale şi bilaterale în cadrul procesului de negociere şi al cooperării negociatorilor şefi. Aceştia au gestionat activităţile de lobby şi fluxul de informaţii care contribuia la crearea unei imagini pozitive a negocierilor de aderare ale Poloniei. În acest sens este necesar să subliniem şi rolul reprezentanţei Poloniei la UE, în Bruxelles. În contextul procesului de negociere, structura de punere în aplicare joacă un rol crucial. În Polonia, punerea în aplicare a acquis-ului în domeniul JAI era condusă în principal de Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi instituţiile subordonate, precum poliţia, poliţia de frontieră şi biroul pentru repatrieri şi străini. Totuşi, datorită specificităţii şi complexităţii domeniului JAI, au fost implicate multe alte instituţii guvernamentale (ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Infrastructurii, Inspectoratul General pentru Protecţia Datelor etc.) 4.1.3.REZULTATUL NEGOCIERILOR Negocierile din domeniul JAI au avut într-o anumită măsură o ,,natură politică”. Poziţia de negociere iniţială a Poloniei din octombrie 1999 era foarte simplă. Polonia pur şi simplu accepta întregul acquis JAI, cu o derogare pentru trei instrumente internaţionale care nu erau puse în aplicare nici de statele membre UE în acea perioadă. La încheierea capitolului JAI în iulie 2002 o parte relativ mică a acquis-ului JAI era considerată a fi pusă în aplicare în mod satisfăcător224. Domeniile ,,pregătite” pentru aderare erau numai următoarele: reforma şi structura Oficiului pentru protecţia statului, a tribunalelor militare, dispoziţiile privind protecţia datelor personale, funcţionarea Inspectoratului General pentru

222

În perioada 31.10.1997 - 30.06.2000, ministrul al afacerilor externe a fost Bronisław Geremek, iar în intervalul cuprins între 30.06.2000 - 19.10.2001, ministrul al afacerilor externe a fost Władysław Bartoszewski, informaţii disponibile la < http://www.msz.gov.pl/Former,Ministers,2137.html? PHPSESSID=0c02af2506e8630c77a27c9bde799203>, accesat în 30 mai 2009 223 Jerzy Buzek – în perioada 1997-2001 a fost primul ministru al Poloniei. În 1998 au început negocierile privind aderarea Poloniei la Uniunea Europeană. Actualmente este membru al Parlamentului European, informaţii disponibile la <http://www.europarl.europa.eu/members/expert/committees/view.do?language=EN&id=28269>, accesat în 30 mai 2009
224

Raportul periodic privind progresele realizate de Polonia în procesul de aderare la Uniunea Europeană 2002, p. 135, disponibil în format electronic la <http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/key_documents/2002/pl_en.pdf>, accesat în 30 mai 2009

69

Protecţia Datelor Personale, cooperarea consulară, acordurile privind micul trafic de frontieră, documentele de călătorie şi dispoziţiile referitoare la condiţiile de şedere în Polonia. Totuşi, majoritatea acquis-ului, deşi într-o etapă avansată de transpunere, încă era considerată ca nefiind pusă în aplicare în mod satisfăcător. Era vorba în principal de următoarele domenii:
• Planul

de Acţiune Schengen, în special în ceea ce priveşte formarea ofiţerilor poliţiei de

frontieră, eliminarea treptată a recruţilor, dezvoltarea şi alocarea corespunzătoare a echipamentelor, alocarea a 80% din personalul nou angajat la viitoarea frontieră externă şi realocarea treptată a 30% din personal şi echipamente de la viitoarele frontiere interne la frontiera externă, angajând câte 1325 noi ofiţeri de poliţie de frontieră până în 2006;
• reforma

sistemului judiciar, în special în ceea ce priveşte resursele umane suficiente şi

angajarea de personal şi angajarea de personal calificat, achiziţionarea de echipamente corespunzătoare şi moderne, accelerarea procedurilor în instanţă, reducerea numărului de cazuri pe rol pentru a evita întârzierile exagerate şi măsuri pentru asigurarea executării adecvate a hotărârilor judecătoreşti, accesul eficient la justiţie, inclusiv un sistem de asistenţă juridică;
• politica

vizelor, în special în ceea ce priveşte noul regulament privind vizele (Regulamentul (CE)

nr.539/2001225, modificat de Regulamentul (CE) nr.2414/2001226); Polonia urma să adopte dispoziţiile necesare şi să înfiinţeze structurile administrative necesare înainte de aderare, pentru a asigura o punere în aplicare efectivă după aceasta;
• frontierele

externe, în special în ceea ce priveşte controlul efectiv al frontierelor Poloniei,

inclusiv aeroporturile şi porturile internaţionale, prin profesionişti cu pregătire specială, echipaţi corespunzător, cu puterea de a se ocupa de criminalitatea transfrontalieră, cooperarea dintre toate autorităţile naţionale cu activităţi în domeniul securităţii frontierei, inclusiv poliţia, vămile şi procuratura;
• migraţia,

în special în ceea ce priveşte încheierea de acorduri de readmisie cu Federaţia Rusă şi

Belarus şi elaborarea unui sistem de formare pentru personalul serviciilor poloneze din domeniul migraţiei;
• azil,

în special în ceea ce priveşte măsurile analitice şi organizatorice pentru participarea activă la poliţienească, în special în ceea ce priveşte o organizare responsabilă, fiabilă şi

EURODAC;
• cooperarea
225

Regulamentul (CE) nr.539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie - JO L 81, 21.3.2001 226 Regulamentul (CE) nr.2414/2001 de modificare al Regulamentului (CE) nr.539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie - JO L 327/1, 12.12.2001

70

complet coordonată a poliţiei, cooperarea şi coordonarea între poliţie, procuratură şi organele judecătoreşti, precum şi alte agenţii competente, dezvoltarea unor baze de date, recrutarea de personal pentru Biroul Central de Investigaţii;
• alte

domenii, precum combaterea crimei, corupţiei, spălării banilor, terorismului şi combaterea UE a subliniat că punerea în aplicare a măsurilor practice identificate era esenţială în

drogurilor. perioada de până la aderare. De aceea, UE a confirmat că va continua să acorde un interes considerabil progresului Poloniei atât în adoptarea, cât şi în aplicarea practică a acquis-ului din aceste sectoare. Mai mult, dată fiind importanţa şi complexitatea acquis-ului din acest domeniu, UE a confirmat că va întări procesul de monitorizare existent, care va continua până la aderare, într-un cadru uniform şi consistent, acordând o atenţie specială capacităţii administrative şi judiciare a Poloniei de a pune în aplicare şi de a asigura respectarea acquis-ului. Întărirea monitorizării va presupune o mai mare coordonare a tuturor surselor de informaţii disponibile, precum şi evaluări colegiale. În acest context, Polonia a fost invitată să ofere în mod regulat informaţii Comisiei, cel puţin o dată la şase luni, cu privire la progresele efectuate la punerea în aplicare a acquis-ului JAI. UE a reamintit că dedică resurse semnificative pentru a sprijini pregătirile JAI în statele candidate, dată fiind prioritatea acestui domeniu. Totuşi UE a subliniat ca principiu, că punerea în aplicare a acquis-ului în scopul aderării ar putea fi condiţionată de asistenţa financiară a UE. Monitorizarea progresului adoptării şi punerii în aplicare a acquis-ului JAI a continuat pe tot parcursul negocierilor, până la aderare, în special în privinţa respectării de către Polonia a calendarului legislativ planificat şi a celorlalte măsuri destinate să dezvolte capacitatea instituţională şi administrativă a tuturor autorităţilor poliţieneşti şi a sistemului judiciar. UE a subliniat că va acorda o atenţie specifică monitorizării punerii în aplicare de către Polonia a angajamentelor sale specifice referitoare la politica vizelor a UE, politica în domeniul azilului şi migraţiei, recrutarea personalului poliţiei de frontieră, alocarea unor fonduri suficiente pentru punerea în aplicare a Planului de Acţiune Schengen, strategia gestiunii de integrarea a frontierelor externe şi reforma sistemului judiciar, construirea unor posturi de frontieră la graniţa estică, impactul reorganizării vămilor, precum şi adoptarea şi punerea în aplicare a strategiei naţionale privind drogurile. De asemenea, a fost acordată o atenţie specială capacităţii Poloniei de a coopera eficient cu alte state pentru a pune în aplicare acquis-ul JAI şi pentru a asigura respectarea acestuia. În acest context, UE a reamintit că era esenţială instituirea unui sistem judiciar independent, fiabil, şi eficient. UE a subliniat necesitatea ameliorării capacităţii administraţiei globale a Poloniei, în special în ceea ce priveşte politica de personal, formarea profesională, infrastructura, 71

echipamentele şi coordonarea dintre autorităţile relevante. Conform UE, o evaluare finală a conformităţii legislaţiei şi politicilor Poloniei cu acquis-ul şi a capacităţii sale de punere în aplicare putea fi făcută numai într-o etapă ulterioară a negocierilor. Decizia de a închide capitolul JAI a fost într-o anumită măsură ,,politică”227. A presupus un mecanism clar de monitorizare care include desfăşurarea unor aşa-numite ,,misiuni”. Situaţia la frontiera de stat, în special creşterea masivă a criminalităţii transfrontaliere la începutul anilor '90, a influenţat în modificările organizatorice, juridice şi logistice efectuate începând cu 1991. Valuri succesive de imigranţi ilegali, creşterea rapidă a contrabandei cu anumite bunuri şi vehicule furate, precum şi ameninţarea în creştere a crimei organizate au creat necesitatea etanşării frontierei şi modificării metodelor şi mijloacelor de organizare. Crearea unui sistem avansat de protecţie la frontieră a devenit un obiectiv primar. Acest sistem consta, printre altele, dintr-o infrastructură la frontieră extinsă în mod corespunzător, echipament şi armament modernizat, un sistem de selecţie a cadrelor şi un sistem de formare. Au fost întreprinse următoarele activităţi pentru a ameliora eficienţa protecţie la frontieră şi pentru a ameliora controlul traficului de frontieră:

adaptarea standardelor de protecţie la frontieră în faţa ameninţării migraţiei ilegale şi a altor tipuri de criminalitate transfrontalieră, inclusiv pătrunderea persoanelor, obiectelor indezirabile peste frontieră; atingerea unor standarde de control al traficului la frontieră permiţând circulaţia nerestricţionată a indivizilor şi obiectelor peste frontieră în cadrul UE, în plus faţă de utilizarea unor proceduri de control în conformitate cu reglementările UE asupra frontierei externe; adaptarea structurii la caracterul specific al sarcinilor, realizarea alocării evolutive a forţelor şi mijloacelor în funcţie de modificarea caracterului frontierei; realizarea unor standarde de infrastructură tele-informaţională care să permită utilizarea compilaţiilor şi bazelor de date cu o secţiune corespunzătoare garantată a informaţiilor, în conformitate cu principiile Schengen; Pentru eliminarea controalelor la frontierele în contextul Schengen a fost necesară

armonizarea politicii poloneze a vizelor pentru a evita ,,turismul de viză” (viza shopping) al resortisanţilor unor ţări terţe. Această armonizare s-a referit în primul rând la listele ţărilor ai căror resortanţi au nevoie de vize de intrare (,,lista negativă) sau sunt exonerate de aceasta (,,lista pozitivă”), un format uniform de viză, precum şi dispoziţii referitoare la emiterea vizelor şi taxelor aferente.
227

Justyna Dymerska, Întărirea capacităţii instituţionale în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne în Polonia: beneficiile suplimentare ale cooperării, Jurnalul de Ştiinţe Politice al Universităţii Central Europene, volumul 3, numărul 2, aprilie 2008, Budapesta, pp. 135 -148.

72

Introducerea vizelor pentru cetăţenii din Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina, iniţial prevăzută pentru 1 iulie 2003, a fost amânată pentru 1 octombrie 2003. În acest sens, Polonia a trebuit să ţină cont de contextul istoric al relaţiilor cu vecinii săi estici228:

prezenţa câtorva milioane de persoane de origine poloneză ajunse în afara graniţelor Poloniei în urma celui de-al doilea război mondial şi a relaţiilor încordate dintre Polonia şi Rusia, respectiv fosta Uniune Sovietică. Aceste persoane se identifică cu naţiunea poloneză, aparţin unor organizaţii poloneze, cultivă limba şi tradiţiile poloneze şi păstrează un context viu cu ţara de origine. De asemenea, statul polonez se consideră responsabil de soarta lor şi de cultivarea legăturilor lor cu Polonia; contactele strânse ale polonezilor cu vecinii lor din Est au o tradiţie seculară, bazată pe rădăcini istorice, culturale şi lingvistice comune. Acestea îşi găsesc expresia practică actuală în cooperarea vie în sferele socială, culturală, educaţională şi economică, reflectând o moştenire comună şi un interes amical în viaţa naţiunilor de cealaltă parte a frontierei. Acest context general al relaţiilor Poloniei cu Rusia, Belarus şi Ucraina, precum şi

considerentele politice actuale, măresc interesul Poloniei de a realiza contacte cu aceste state şi de a păstra legături între comunităţile locale şi cetăţenii de ambele părţi ale graniţei. Conform autorităţilor poloneze, introducerea vizelor turistice nu trebuie să creeze nici o barieră în contactele reciproce şi nu trebuie să le reducă. În cursul negocierilor, în conformitate cu liniile directoare politice, partea poloneză a urmărit să păstreze principiul tratării identice a tuturor partenerilor fără să aibă pretenţii excesive privind uşurarea condiţiilor de acordare a vizelor. În acelaşi timp, în aşteptarea aderării sale la spaţiul Schengen, partea poloneză a adoptat anumite dispoziţii demonstrând astfel angajamentul ferm privind punerea completă în aplicare a soluţiilor europene relevante. Acordurile cu vecinii din est presupuneau în principiul necesitatea vizelor turistice. O derogare de la această regulă este cuprinsă în acordul cu Ucraina, care prevede scutirea de viză pentru cetăţenii polonezi şi emiterea gratuită a vizelor pentru cetăţenii ucraineni. Această formulă a fost salutată de opinia publică din ambele state. Propunerile poloneze pentru soluţii similare în relaţiile cu Belarus şi Rusia nu au fost totuşi acceptate. Acordurile încheiate au încorporat un număr de soluţii compatibile cu dreptul european şi destinate să amelioreze contactele economice şi sociale229. Printre acestea se numărau prelucrarea accelerată a solicitărilor de vize pentru oamenii de afaceri, persoanele cu urgenţe familiare,
228

Piotr Kaźmierkiewicz, Schengen Integration as a Challenge to Polish Visa Policy Towards Eastern Neighbours, IPA, Analyses & Opinions 42, Warsaw, August 2005, pp 3 – 9, disponibil şi în format electronic la < http://www.isp.org.pl/files/10000248710167351001127467269.pdf>, accesat în 30 mai 2009

73

membrii delegaţiilor oficiale şi grupurilor de lucru, precum şi acordarea de vize multiple lucrărilor feroviari, şoferilor de camion şi participanţilor la schimburile de la nivelul autorităţilor centrale şi locale. O dispoziţie importantă vizează emiterea gratuită a vizelor pentru tineri şi persoane în vârstă, profesori şi elevi care iau parte la programele şcolare de schimb, pentru participanţii la evenimente culturale, educaţionale, sportive şi tehnico-ştiinţifice organizate la diverse niveluri de cooperare, precum şi pentru persoanele care vizitează mormintele rudelor. Reglementările adoptate eliminau cerinţele de viză pentru echipajele aeronavelor civile şi ale vaselor, echipajele aeronavelor de salvare, diplomaţi (cu excepţia celor delegaţi să lucreze pe teritoriul celuilalt stat) şi persoanele cărora li s-a acordat drept temporar sau permanent de şedere în cealaltă ţară. De asemenea, nu se solicită vize de tranzit pentru cetăţenii din Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina care au vize drept de şedere în statele Schengen, nici pentru cetăţenii polonezi care se deplasează către ţara de destinaţie prin teritoriul Belarus sau al Federaţiei Ruse. În ceea ce priveşte traficul către şi dinspre Regiunea Kaliningrad din Federaţia Rusă, acordul cu Rusia oferă cetăţenilor polonezi şi locuitorilor din Regiunea prezentării unor invitaţii. 4.1.5. OBSERVAŢII PRIVIND POLONIA Drumul Poloniei către ,,spaţiul de libertate, securitate şi justiţie” al Europei a fost dificil, dar în acelaşi timp încununat de succes. Polonia a trebuit să-şi consolideze întregul sistem de securitate internă, inclusiv poliţia, poliţia de frontieră şi celelalte organe similare, precum şi cooperarea dintre acestea230. Mai devreme sau mai târziu Polonia ar fi realizat aceste reforme ca parte a unui proces normal într-o societate democratică. Totuşi, datorită presiunii UE în perspectiva extinderii, aceste reforme au trebuit efectuate mult mai rapid. 4.2. ROMÂNIA 4.2.1. INTRODUCERE Kaliningrad vize multiple şi gratuite fără obligaţia

229

Gryegory Gromadzki , Olga Wasilewska, What can be canged regarding visas? Visa Policy upon Poland’s accessission to the Schengen Zone, Fundaţia Batory, Varşovia, iunie 2008, pp. 1-5 - Polonia se confruntă cu cel puţin patru provocări în ceea ce priveşte politica vizelor: a)regimul vizelor pentru Belarus şi valul migranţilor b) neridicarea vizelor pentru cetăţenii Serbiei, aşa cum au procedat şi alte state membre ale UE, c) implementarea tuturor soluţiilor posibile pentru ţările vecine, în concordanţă cu Acordul Schengen, d) instituirea unui set de măsuri pentru ţările din estul Europei, similar cu cel pentru ţările baltice. 230 The EU enlargement process and the external dimesion of the EU JHA policy UNHCR Tool Boxes on EU Asylum Matters, Tool Box 1: The Fundamentals, November 2003, Geneva, p. 148, disponibil în format electronic la http://www.unhcr.org/publ/PUBL/41b6cb3a4.pdf, accesat în 30 mai 2009

74

,,Justiţia şi afacerile interne” a fost unul din cele mai dificile capitole în procesul negocierilor de aderare la UE231. Negocierile din acest capitol au abordat chestiuni foarte sensibile, precum reforma justiţiei, necesitatea de a adopta măsuri puternice şi eficiente împotriva corupţiei şi obligaţia de a securiza frontierele în vederea alinierii la acquis-ul Schengen. România a reuşit să închidă în mod oficial negocierile asupra capitolului 24 ,,Justiţie şi afaceri interne” în decembrie 2004. România a transpus în întregime legislaţia şi politicile UE necesare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne232. De asemenea, România a reuşit să consolideze instituţiile existente şi să creeze capacitatea administrativă necesară. În această secţiune vor fi tratate aspecte privind Planul de Acţiune Schengen, aspecte privind protecţia datelor cu caracter personal, migraţia şi azilul în România precum şi cooperarea în materie civilă şi penală. 4.2.2. PLANUL DE ACŢIUNE SCHENGEN Odată cu aderarea ca membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România a intrat într-o nouă etapă, care presupunea pregătirea şi adoptarea măsurilor necesare aderării ulterioare la spaţiul Schengen. Orizontul de timp avut în vedere de autorităţile române pentru aderarea la spaţiul Schengen este anul 2011. Aderarea la spaţiul Schengen presupune crearea unui cadru general pentru o abordare unitară la toate nivelurile (legislativ, instituţional, financiar şi pregătire). Astfel prin Hotărârea de Guvern nr. 1314/2007 s-a aprobat Strategia naţională privind aderarea la spaţiul Schengen233, al cărei obiectiv era de a stabili direcţiile de acţiune pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor şi acţiunilor specifice instituţiilor şi organismelor abilitate ale statului român în vederea aderării la spaţiul Schengen, ulterior acest act normativ a fost abrogat prin aprobarea Hotărârii de Guvern nr. 1540/2008 pentru Strategia naţională privind aderarea la spaţiul Schengen pentru perioada 20082011234.
231

România a încheiat în decembrie 2004 negocierile de aderare la Uniunea Europeanî, iar Consiliul European din 16-17 decembrie 2004 ( care a avut loc la Bruxelles) , a reconfirmat data de 1 ianuarie 2007 ca dată a aderării efective a României în U.E.Pe 13 aprilie 2005, Parlamentul European a aprobat semnarea Tratatului de Aderare a României şi Republicii Bulgaria, făcând posibilă aderarea lor la Uniunea Europeană. Parlamentul a votat cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă şi 71 de abţineri aderarea României. Aderarea Bulgariei a fost aprobată cu 522 de voturi pentru, 70 împotrivă şi 69 de abţineri.Ceremonia de semnare a tratatului s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, ziua extinderii Uniunii Europene. Din partea României au semnat preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu şi negociatorul şef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban. 232 Raport comprehensiv de monitorizare 2005 privind România, Oficiul pentru Publicaţii al Comisiei Europene, Luxemburg 2006, pp 66-72 233 M.O. nr. 756 din 7.11. 2007 ( abrogată) 234 M.O. nr. 832 din 10.12. 2008

75

Conform actului normativ mai sus amintit instituţiile şi autorităţile responsabile cu asigurarea condiţiilor necesare dobândirii de către România a calităţii de stat membru Schengen cu drepturi depline sunt:a) Ministerul Administraţiei şi Internelor,b) Ministerul Afacerilor Externe, c) Ministerul Finanţelor, d) Ministerul Transporturilor,e) Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti;, f) Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, g) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale,h) Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor Caracter Personal. În vederea armonizării cu prevederile acquis-ului Schengen, instituţiile şi autorităţile implicate în procesul de aderare la spaţiul Schengen trebuie să demareze măsurile de ordin instituţional şi operativ în vederea aplicării coerente şi unitare a cerinţelor Schengen în domeniul de responsabilitate al fiecărei instituţii implicate. Conform Tratatului de aderare, România este beneficiară , în perioada 2007-2009, de o sumă de 559.8 milioane euro pentru Facilitatea Schengen şi pentru Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility). Alocările pentru România pentru cele două facilităţi defalcate pe ani sunt detaliate după cum urmează: 297,2 milioane Euro în 2007, 131,8 milioane Euro în 2008 şi 130,8 milioane Euro în 2009. Facilitatea Schengen235 este un instrument temporar pentru sprijinirea Bulgariei şi a României în perioada dintre data aderării şi sfârşitul anului 2009 în vederea finanţării acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi controlul frontierelor. 4.2.3. LEGISLAŢIA UE PRIVIND PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
236 235

cu

Stadiul Programului Facilitatea de Tranzitie pentru Autoritatea Naţională a Vămilor - Comisia Europeană continuă să sprijine România în procesul de consolidare a capacităţii administrative pentru a implementa legislaţia comunitară, prin acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă în cadrul Programului Facilitatea de Tranziţie. Comisia Europeană a aprobat în octombrie 2002 Documentul strategic “Către o Uniune extinsă”, in care, pornind de la necesitatea continuării procesului de dezvoltare instituţională a statelor care aderă la Uniunea Europeană, proces sprijinit prin Programul PHARE în perioada de pre-aderare, se înfiinţează Programul Facilitatea de tranziţie. Această iniţiativă se datorează şi faptului că în anumite domenii, în ţările candidate, devenite state membre, este necesară continuarea eforturilor de dezvoltare instituţională şi de armonizare legislativă în conformitate cu angajamentele asumate în timpul negocierilor de aderare şi până la aplicarea în totalitate a Acquis-ului Comunitar.În acest sens sprijinul financiar nerambursabil acordat de Uniunea Europeană este disponibil doar în primii ani de după data aderării.Beneficiarii proiectelor sunt instituţiile administraţiei publice centrale din România care au responsabilităţi în procesul de integrare europeană, disponibil în format electronic la <e-customs.ro>, accesat în 30 mai 2009 236 Legislaţia europeană privind protecţia datelor cu caracter personal: a) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 (Directiva privind protecţia datelor cu caracter personal) armonizează legislaţia naţională care impune practici de înaltă calitate privind gestiunea datelor din partea „operatorilor de date” şi garantarea unei serii de drepturi pentru persoanele fizice; b) Directiva 2002/58/CE asupra

76

În statele membre ale Uniunii Europene, activitatea de protecţie a datelor cu caracter personal revine unor autorităţi sau instituţii special constituite pentru îndeplinirea unor astfel de competenţe. În vederea alinierii legislaţiei României la acquis-ul comunitar, prin Legea nr. 102/2005237, intrată în vigoare la data de 12 mai 2005, a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal238. Statutul de autoritate independentă este consacrat chiar la primul articol al acestui act normativ, unde se precizează că Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice autoritate a administraţiei publice, ca şi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat. Potrivit legii, Autoritatea nu poate fi supusă nici unui mandat imperativ sau reprezentativ şi nu poate fi obligată să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor altei autorităţi publice sau entităţi de drept privat. Autoritatea are drept obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal îşi desfăşoară activitatea în condiţii de completă independenţă şi imparţialitate. Autoritatea monitorizează şi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenţa Legii nr. 677/2001239. În acest scop, autoritatea de supraveghere exercită următoarele atribuţii: primeşte şi analizează notificările privind prelucrarea datelor cu caracter personal; autorizează prelucrările de date în situaţiile prevăzute de lege; poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate şi poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiuni în justiţie; informează persoanele fizice şi/sau juridice asupra necesităţii respectării obligaţiilor şi îndeplinirii procedurilor prevăzute de Legea nr. 677/2001;

confidenţialităţii şi comunicaţiilor electronice din 12 iulie 2002 garantează prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice;c) Regulamentul 45/2001 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi cu privire la libera circulaţie a acestor date din 18 decembrie 2000 reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice de către instituţiile şi organele comunitare. 237 M.Of. nr. 391 din 09.052005 238 Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – < http://www.dataprotection.ro> , accesat în 30 mai 2009 239 M.Of. nr. 790 din 12.12.2001

77

-

păstrează şi pune la dispoziţia publicului registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal; primeşte şi soluţionează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice şi comunică soluţia dată ori, după caz, demersurile efectuate; efectuează controale prealabile în situaţia în care operatorul prelucrează date cu caracter personal care sunt susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor;

-

efectuează investigaţii din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări; este consultată atunci când se elaborează proiecte de acte normative referitoare la protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor, în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal; poate face propuneri privind iniţierea unor proiecte de acte normative sau modificarea actelor normative în vigoare în domenii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal; cooperează cu autorităţile publice şi cu organele administraţiei publice, centralizează şi analizează rapoartele anuale de activitate ale acestora privind protecţia persoanelor în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal;

-

formulează recomandări şi avize asupra oricărei chestiuni legate de protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal, la cererea oricărei persoane, inclusiv a autorităţilor publice şi a organelor administraţiei publice;

-

cooperează cu autorităţile similare din străinătate, în vederea asistenţei mutuale, precum şi cu persoanele cu domiciliul sau cu sediul în străinătate, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ce pot fi afectate prin prelucrarea datelor cu caracter personal;

-

îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege. Autoritatea este condusă de un preşedinte a cărui funcţie este asimilată celei de secretar de

stat. Preşedintele Autorităţii este numit de Senat, pentru un mandat cu durata de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Înainte de începerea exercitării mandatului, preşedintele Autorităţii depune în faţa plenului Senatului jurământul de credinţă. Prin Hotărârea Senatului nr. 20/2005240, la data de 26 septembrie 2005, a fost numită ca preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal doamna Georgeta Basarabescu. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a început să funcţioneze independent de instituţia Avocatul Poporului de la 1 ianuarie 2006, iar de la 1 februarie 2006 activitatea se desfăşoară la noul său sediu din str. Olari, nr. 32, sector 2, Bucureşti.
240

M.Of. nr. 865 din 26.09.2005

78

La data de 24 decembrie 2008 a fost publicată Decizia nr. 95/2008241 privind stabilirea formularului tipizat al notificărilor prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date242. Aceasta intră în vigoare la data de 1 martie 2009, dată la care Decizia nr. 60/2006 privind stabilirea formularului tipizat al notificărilor prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, îşi încetează aplicabilitatea.Ca atare, începând cu data 1 martie 2009, toţi operatorii au obligaţia de a completa noul formular de notificare. 4.2.4. POLITICA UE ÎN DOMENIUL MIGRAŢIEI ŞI AZILULUI ÎN ROMÂNIA Daca în anii anteriori România constituia cu preponderenţă un punct de tranzit pentru cetăţenii străini cu potenţial migrator, în ultima perioada de timp se constată că ţara noastră devine pe zi ce trece şi o destinaţie pentru această categorie243. Reforma legislativă în ceea ce priveşte regimul străinilor şi azilul în ţara noastră a presupus adoptarea unui set de acte normative în vederea asigurării conformităţii cu legislaţia comunitară şi cu alte instrumente juridice cu caracter internaţional la care statul român este parte. Aplicarea unui cadru legislativ modern în practică a unui management eficient al fenomenului imigraţiei pe teritoriul României. În cadrul procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, autorităţile române şi-au asumat o serie de sarcini în ceea ce priveşte alinierea legislaţiei naţionale la acquis-ul din domeniul migraţiei. Acest proces complex de armonizare legislativă aflat în continuă desfăşurare, precum şi identificarea unor soluţii viabile de rezolvare a unor disfuncţionalităţi apărute în implementarea cadrului legislativ actual în domeniul regimului străinilor, au condus la necesitatea elaborării succesive a unor proiecte de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România244. impus reformarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu, realizându-se astfel instrumentele necesare punerii

241
242

M.Of. nr. 876 din 24.12.2008 Ghid de completare a notificărilor disponibil în format electronic la www.dataprotection.ro, accesat în 30 mai 2009 243 Migraţia şi azilul în România 2006 – Guvernul României, Bucureşti, martie, 2006, p. 38. Studiul integral este disponibil în format electronic la < http://ec.europa.eu/ewsi/UDRW/images/items/docl_3619_560860697.pdf>, accesat în 30 mai 2009

244

M.Of. nr. din 955 din 27.12.2002

79

În anul 2006, în contextul necesităţii transpunerii întregului acquis asumat de România prin semnarea Tratatului de Aderare, a fost iniţiat un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu prin transpunerea integrală a prevederilor: - Directivei Consiliului 109/2003 privind statutul cetăţenilor statelor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung; - Directivei Consiliului 86/2003 privind dreptul la reunificare familială; - Directivei Consiliului 81/2004 referitoare la permisele de şedere emise cetăţenilor statelor terţe, victime ale traficului de fiinţe umane sau celor care au fost subiectul unei acţiuni pentru facilitarea imigraţiei ilegale, care cooperează cu autorităţile competente; - Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, 1950; - Convenţiei privind Drepturile Copilului, 1992; - Directivei Consiliului 114/2004 privind condiţiile admisiei cetăţenilor statelor terţe în scop de studii, schimb de elevi, pregătire neremunerată sau servicii de voluntariat. După adoptarea cadrului normativ în domeniul liberei circulaţii a cetăţenilor statelor membre ale UE şi SEE au fost sesizate unele neconcordanţe în ceea ce priveşte transpunerea prevederilor Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, ceea ce a impus elaborarea unui proiect de act normativ de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. nr. 102/2005, care a fost aprobat prin Ordonanţa de Guvern nr. 30/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spaţiului Economic European245şi care a intrat în vigoare la 01.01.2007 Pe lângă cele două acte normative mai sus menţionate, au fost iniţiate şi aprobate : Hotărârea de Guvern nr. 855/2006 de modificare şi completare a Hotărârii de Guvern nr. 577/2003 şi a Hotărârii de Guvern nr. 280/2004 privind structura organizatorică şi atribuţiile Autorităţii pentru străini246; Hotărârea de Guvern nr. 1560/2006 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru implementarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie privind cooperarea în domeniul repatrierii voluntare umanitare asistate pentru anul 2007247;

245 246

M.Of. nr. 636 din 24.07.2006 M.Of. nr 579 din 28.06.2006 247 M.OF. 921 din 01.11.2006

80

-

Hotărârea de Guvern nr. 1864/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului European, cu modificările ulterioare248; nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic

-

Hotărârea de Guvern 1176/2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii de Guvern nr. 1016/2003 privind stabilirea formei şi conţinutului permiselor de şedere şi ale documentelor de călătorie care se eliberează străinilor, cu modificările ulterioare249;

-

Hotărârea de Guvern nr. 1869/2006 pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora şi pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1016/2003250;

-

Hotărârea de Guvern nr. 799/2006 pentru modificarea şi completarea art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 487/2005 privind transmiterea unui imobil, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor251. Având în vedere toate implicaţiile pe care le comportă obligaţiile ce decurg din convenţiile

internaţionale relevante în domeniul azilului şi necesitatea armonizării acestora cu interesul naţional, la nivelul fiecărui stat a condus la elaborarea unor standarde internaţionale cu privire la procedura de azil. Astfel la nivel european au fost dezvoltate o serie de concepte, măsuri de ordin legislativ şi instituţional, prin care s-a urmărit ca pe de o parte persoanele aflate în nevoie de protecţie internaţională să se bucure de protecţie efectivă şi de un standard de asistenţă corespunzător, iar pe de altă parte sa fie descurajată orice formă de abuz la instituţia azilului. Toate aceste măsuri au fost reglementate prin documentele ce alcătuiesc acquis-ul în domeniul azilului şi vizează: a. crearea unui politici comune europene în domeniul azilului (Programul Tampere): 1. stabilirea unor standarde minime obligatorii pentru acordarea unei forme de protecţie: 2. stabilirea unor standarde minime pentru primirea şi asistenţa solicitanţilor de azil; 3. standarde minime privind procedurile de azi; 4. o serie de regulamente ale Consiliului European prin care s-a urmărit descurajarea celor care formulează cereri de azil pe teritoriul mai multor state europene, urmărindu-se prin aceasta ca o persoană să aibă dreptul la o singură procedură de azil (Dublin/Eurodac), dar şi stabilirea unor mecanisme de împărţire a responsabilităţii şi a „poverii”, astfel încât statul
248 249

M.Of. nr. 1051 din 21.12.2006 M.Of. nr. 773 din 06.09.2006 250 M.Of. nr. 6 din 21.12.2006 251 M.Of. nr.473 din 26.05.2009

81

responsabil de intrarea în spaţiul european a unui solicitant să poarte responsabilitatea şi pentru procedură şi pentru returnarea acestuia în cazul respingerii cererii; 5. procedura comună de lucru în cazul unui aflux masiv şi spontan de persoane aflate în nevoie de protecţie care se îndreaptă către Europa şi a modului în care ţările trebuie să contribuie în mod proporţional la o astfel de situaţie. b. Programul Haga – prin care se stabilesc măsurile ce vizează asistenţa şi cooperarea cu ţările din regiunile de origine şi de tranzit, cu ţările vecine la UE, precum şi un accent deosebit pe măsurile de integrare socială a străinilor. Perspectiva aderării la Uniunea Europeană a impus armonizarea legislativă şi instituţională a sistemului de azil din România cu standardele comunitare. Această cerinţă a fost îndeplinită prin adoptarea noii Legi a azilului – Legea nr. 122/2006252 – care a reprezentat materializarea unuia dintre obiective şi anume de a avea o lege a azilului conformă cu acquis-ul european, modernă şi adaptată la realităţile sociale şi politice din ţară şi din lume. Armonizarea deplină a legislaţiei naţionale cu prevederile aquis-ului comunitar în domeniul azilului a presupus transpunerea următoarelor acte comunitare: - Directiva Consiliului 2001/55/CE privind standardele minime de protecţie temporară în eventualitatea unui flux masiv de persoane strămutate şi măsurile de promovare a balanţei de eforturi între statele membre în vederea primirii unor astfel de persoane şi suportarea consecinţelor ; - Directiva Consiliului 2003/9/EC din 27 ianuarie 2003 privind standardele minime pentru primirea solicitanţilor de azil; - Directiva Consiliului 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reunificarea familiei; - Directiva Consiliului 2004/83/EC din 29 aprilie 2004 privind minimele standarde pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate. Totodată, în vederea îndeplinirii obligaţiilor de stat membru începând cu data aderării la Uniunea Europeană, prezenta lege urmăreşte crearea cadrului legal necesar şi stabilirea relaţiilor de cooperare inter-instituţională pentru implementarea următoarelor acte comunitare, care nu necesită transpunere, ci vor fi aplicate ca atare, începând cu data aderării: - Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2725/2000 din 11 decembrie 2000 privind înfiinţarea „EURODAC” pentru compararea amprentelor în scopul aplicării eficiente a Convenţiei Dublin;

252

M.Of. nr. 428 din 04.05.2006

82

- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 407/2002 din 28 februarie 2002 de stabilire a regulilor de implementare a Regulamentului (CE) nr. 2725/2000 privind instituirea „EURODAC” pentru compararea amprentelor in vederea implementării eficiente a Convenţiei de la Dublin; - Regulamentul Consiliului (CE) nr. 343/2003 din 18 februarie 2003, stabilind criteriile şi mecanismele pentru determinarea statelor membre responsabile pentru examinarea cererilor depuse într-unul din statele membre de un cetăţean al unei ţări terţe. Progresele sunt evidente şi recunoscute la nivelul instituţiilor europene, care, pe tot acest parcurs, au susţinut autorităţile române prin proiecte care au asigurat o expertiză de nivel ridicat venită din partea instituţiilor similare ale statelor membre, completată de un sprijin financiar consistent pentru investiţii în domeniu. Proiecte precum Sistemul Visa on-line, Sistemul Informatic de Management al Străinilor, Sistemul Eurodac, securizarea frontierelor, construirea sau reabilitarea unor centre de cazare a străinilor cu şedere ilegală sau a refugiaţilor s-ar fi înfăptuit mult mai greu fără aportul major venit din partea Uniunii Europene. În vederea stabilirii unei concepţii unitare asupra gestionării imigraţiei la nivel naţional, în septembrie 207 a fost aprobată Hotărârea de Guvern nr. 1122/2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2007-2010253. Oficiul Român pentru Imigrări254 este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative înfiinţat la data de 26.06. 2007 care gestionează problematica migraţiei, azilului şi integrării sociale a străinilor în România. Oficiul Naţional pentru Refugiaţi255 este autoritatea însărcinată cu toate chestiunile referitoare la azil. Această instituţie a cooperat în mod eficient cu toate ONG-urile relevante şi cu Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNCHR) pentru a pune în aplicare programe în diferite domenii de recepţie şi integrare. Încă se mai simt nevoia unor programe suplimentare pentru întregul personal implicat în procedurile de azil şi integrare a refugiaţilor. 4.2.5.COOPERAREA ÎN MATERIE PENALĂ ŞI CIVILĂ

253

M.Of. nr. 674 din 3.10.2007 Prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi prin preluarea problematicii ce vizează eliberarea documentului ce atestă dreptul de muncă al străinilor. 255 Potrivit Regulamentului de organizare si funcţionare aprobat prin Hotărârea de Guvern Nr. 150 din 3 februarie 2006 Oficiul Naţional pentru Refugiaţi funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi este instituţia publica responsabilă de implementarea politicilor României în domeniul refugiaţilor, precum şi de aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează statutul, regimul si integrarea în societate a persoanelor care solicită sau au obţinut o forma de protecţie în România
254

83

La nivelul anului 2006, au fost înregistrate progrese suplimentare în reformarea sistemului judiciar256. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a început rezolvarea problemelor esenţiale, cum ar fi interpretarea şi aplicarea unitară a legii, nivelul de încadrare a personalului şi volumul de muncă. Au fost îmbunătăţite condiţiile de lucru, instanţele judecătoreşti şi sediile parchetelor fiind dotate cu echipament IT modern. Totuşi, nu a fost asigurată încă o interpretară şi aplicare unitară a legii în toate instanţele judecătoreşti. Conform Tratatului de Aderare257 se pot aplica 3 genuri de măsuri de salvgardare: în domeniul economic, piaţa internă şi Justiţie şi Afaceri Interne258, măsuri care pot fi luate până la 3 ani de la data aderării. Ultimele două pot fi invocate înainte de data aderării. Odată luate aceste măsuri vor fi aplicate până când Comisia decide ridicarea lor în baza rezolvării problemelor evidenţiate. Clauza pe Justiţie şi Afaceri Interne permite suspendarea unilaterală a obligaţiilor curente ale Statelor Membre în domeniul cooperării judiciare cu ţara în cauză, atât în cauze civile cât şi penale în ceea ce priveşte instrumentele legale ce cad sub incidenţa principiului recunoaşterii reciproce. Aceasta poate fi invocată în cazul în care se înregistrează neajunsuri serioase sau riscuri în cele două domenii. Rămân motive de îngrijorare în ceea ce priveşte funcţionarea şi eficienţa sistemului judiciar din România, deşi a început cu succes implementarea unui proiect de reformă ambiţios. Implementarea trebuie să continue în raport cu calendarul stabilit şi este important ca Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei să coopereze constructiv în vederea acestui lucru. Noua legislaţie garantează independenţa personală şi instituţională a magistraţilor şi subliniază răspunderea individuală. Decizia-cadru privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene a fost transpusă integral în Titlul III al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin

256

Raport de monitorizare privind stadiul pregătirilor pentru statutul de stat membru UE al Bulgariei şi României 2006

257

258

Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Reg Belgiei, R Cehă, Reg Danemarcei, R Federală Germania, R Estonia, R Elenă, Reg Spaniei, R Franceză, Irlanda, R Italiană, R Cipru, R Letonia, R Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, R Ungară, R Malta, Regatul Ţărilor de Jos, R Austria, R Polonă, R Portugheză, R Slovenia, R Slovacă, R Finlanda, Reg Suediei, Reg Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale UE) şi R Bulgaria şi România privind aderarea R Bulgaria şi a României la UE – M.Of. nr. 465 din 01.06. 2005 Articolele 36, 37 şi 38 ale Actului de Aderare

84

Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţionala în materie penală259. Dacă din punct de vedere juridic mandatul european de arestare este definit ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate (a nu se confunda cu mandatul de arestare preventivă din dreptul intern, întrucât mandatul european de arestare este o decizie judiciară care are întotdeauna la baza un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern), mandatul european de arestare se emite numai atunci când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire în ţară, întrucât persoana în cauza se sustrage pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene), din punct de vedere practic, acesta poate fi găsit ca formular, în anexa la Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţionala în materie penala, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 224/2006. Practic, în loc de întreaga documentaţie ce se anexează unei cereri de extrădare, este suficient ca autoritatea judiciară româna competentă să completeze acest formular şi să transmită mandatul european de arestare autorităţii judiciare de executare, pe una din căile admise de lege. Deşi mandatul european de arestare a fost introdus încă din ianuarie 2004, se pare ca acesta, din diferite motive, nu este folosit la potenţialul său maxim. O problema importanta o reprezintă practica în domeniul penal a diferitelor state europene. Germania, Polonia şi Ciprul au mai întâmpinat şi un alt gen de problemă, aceea a contradicţiei dintre mandatul european de arestare şi propriile Constituţii. Traducerea acestui mandat în diferitele limbi oficiale ale Uniunii Europene a provocat şi ea numeroase dificultăţi260.

259

M.Of. nr. 534 din 21.06.2006

260

Al doilea raport de evaluare referitor la stadiul transpunerii deciziei-cadru privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre - MEMO/07/288, Bruxelles, 11 iulie 2007

85

CONCLUZII O caracteristică specială a guvernanţei JAI este proliferarea agenţiilor şi organismelor speciale semiautohtone. Multiplicarea actorilor în ultimii cinci ani a fost impresionantă, ilustrând dinamismul acestui domeniu de cooperare. În 1998, a fost lansată Reţeaua Judiciară Europeană, o iniţiativă promovată de preşedinţia belgiană, susţinând ideea lui Élisabeth Guigou, pe atunci ministrul francez al justiţiei, privind crearea unui Spaţiu Judiciar European. Urmând modelul Reţelei Judiciare Europene în materie penală, în 2001 a fost instituită o Reţea în materie civilă şi comercială. Această proliferare a actorilor indică impulsuri puternice în direcţia unei cooperări mai intense în domeniul securităţii interne, dar reflectă şi tensiunea dintre, pe de o parte, argumentele în favoarea unei gestionări colective mai stricte a politicilor de către instituţiile UE şi pe de altă parte persistenţa unei cooperări transguvernamentale mai lejere. De asemenea, aceasta arată

86

interacţiunile dintre preferinţa practicienilor pentru flexibilitate şi presiunile în direcţia unei mai mari transparenţe şi responsabilităţi. În diverse modalităţi, toate statele membre au o poziţie contradictorie faţă de o integrare mai strânsă: recunoscând că mărimea circulaţiei şi criminalităţii transfrontaliere cer răspunsuri care depăşesc graniţele dintre jurisdicţiile naţionale, dar cu toate acestea opunându-se ajustării practicilor naţionale şi concesiilor publice în domeniul suveranităţii pe care le presupun acestea. Chiar guvernul german, atât de des un lider în acest domeniu, se luptă cu divizarea competenţelor din sistemul său federal, în care guvernele landurilor se opun transferului autorităţii judiciare şi de poliţie prin Berlin către instituţiile europene. Există limite asupra a ceea ce poate fi realizat prin dependenţa de reţelele transguvernamentale, recunoaşterea reciprocă şi iniţiativele statelor membre. Într-un domeniu unde preocupările privind libertăţile civile sunt serioase, aceste metode ridică problemele majore privind controlul şi transparenţa. Atât Europol, cât şi Eurojust, au suferit de pe urma unor diferenţe semnificative în calitatea informaţiilor furnizate de şi în privinţa gradului de cooperare din partea statelor membre. Calitatea propunerilor prezentate de preşedinţiile Consiliului, aceasta exportânduşi agendele interne, a fost deseori mai scăzută decât a celor promovate de Comisie, care au apărut dintr-un proces mai larg de consultare cu experţii naţionali. Chiar fără Tratatul Constituţional, instituţiile UE îşi extind rolul. Cooperarea dintre 27 de state membre poate mări presiunile în favoarea unor reguli comune şi a unei monitorizări eficiente a aplicării lor însă la fel de bine poate avea loc o evoluţie de sens contrar.

87

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->