TE

H N O L O G I E

F A R M A C E U T I C Ă

P E N T R U

A S I S T E N Ţ I I

D E

F A R M A C I E

S C O A L A P O S T L I C E A L A D I M I T R I E C A N T E M I R T G - M U R E S

IOAN

RAD

PROPEDEUTICĂ ŞI OPERAŢII GENERALE FARMACEUTICE
S U P O R T
( t e o r i e I ) s i

D E

C U R S
t e h n o l o g i c - A M F

l a b o r a t o r

2006
1

C u p r i n s

C u p r i n s
1.4. Farmacia........................................................................................................................4 1.4.1. Exigenţe. Modul de organizare a spaţiului farmaceutic...................................................4 1.4.2. Modul de depozitare şi etichetare a substanţelor medicamentoase...............................5 1.4.3. Modul de ambalare, etichetare şi eliberare din farmacie a diferitelor forme farmaceutice sau substanţe medicamentoase....................................................................7 1.5. Noţiuni generale despre medicament...........................................................................8 1.5.1. Definiţie.............................................................................................................................8 1.5.2. Clasificarea medicamentelor............................................................................................8 1.6. Căile de administrare a medicamentelor....................................................................10 1.6.1. Calea orală.....................................................................................................................10 1.6.2. Căile parenterale............................................................................................................10 1.6.3. Calea cutanată................................................................................................................11 1.6.4. Căile transmucoase........................................................................................................12 1.7. Biofarmacia..................................................................................................................12 1.7.1. Aspecte generale............................................................................................................12 1.7.2. Fazele evoluţiei medicamentelor în organism...............................................................13 1.7.3. Factorii care influenţează biodisponibilitatea.................................................................13 1.8. Modul de prescriere şi eliberare a medicamentelor....................................................14 1.8.1. Superscriptio ..................................................................................................................14 1.8.2. Invocatio .........................................................................................................................14 1.8.3. Prescriptio.......................................................................................................................14 1.8.4. Instructio (signatura).......................................................................................................15 1.8.5. Subscriptio .....................................................................................................................15 1.8.6. Adscriptio (Adnotatio).....................................................................................................15 1.9. Reguli generale privind prescrierea, prepararea şi eliberarea medicamentelor........15 1.10. Verificarea şi calcularea dozelor maxime.................................................................16 1.10.1. Aspecte generale..........................................................................................................16 1.10.2. Dozele maxime pentru adulţi........................................................................................16 1.10.3. Calcularea dozelor maxime pentru bătrâni..................................................................18 1.10.4. Calcularea dozelor maxime pentru copii......................................................................18 1.11. Prevederi generale ale Farmacopeei X....................................................................20 1.11.1. Concentraţia.................................................................................................................20 1.11.2. Temperatura.................................................................................................................20 1.11.3. Presiunea......................................................................................................................20 1.11.4. Solvenţi.........................................................................................................................20 1.11.5. Stabilitate, perioada de valabilitate..............................................................................20 1.11.6. Conservare...................................................................................................................20 CAPITOLUL II OPERAŢII FARMACEUTICE GENERALE........................................................................................22 2.1. Cântărirea....................................................................................................................22 2.1.1. Tipuri de balanţe utilizate în unităţile farmaceutice........................................................22 2.1.2. Aspecte tehnice legate de funcţionarea şi păstrarea balanţelor....................................25 2.1.3. Aspecte practice importante privind cântărirea..............................................................25 2.2. Măsurarea la volum a lichidelor..................................................................................26 2.1.1. Vase gradate utilizate.....................................................................................................26 2.2.2. Aspecte practice privind măsurarea volumelor de lichide.............................................28 2.2.3. Măsurarea în picături......................................................................................................29 2.3. Distilarea......................................................................................................................29 2.3.1. Definiţie...........................................................................................................................29 2.3.2. Componentele distilatorului............................................................................................29 2.3.3. Distilatoare utilizate în farmacie.....................................................................................29 2.3.4. Distilatoare utilizate în industrie.....................................................................................31 2.4. Dizolvarea....................................................................................................................32 2.4.1. Definiţie...........................................................................................................................32 2.4.2. Solubilitatea....................................................................................................................32 2.4.3. Factorii care influenţează solubilitatea substanţei.........................................................33
2

TE

H N O L O G I E

F A R M A C E U T I C Ă

P E N T R U

A S I S T E N Ţ I I

D E

F A R M A C I E

2.4.4. Factori care influenţează viteza de dizolvare.................................................................34 2.5. Solubilizarea................................................................................................................35 2.5.1. Solubilizarea cu agenţi tensioactivi................................................................................35 2.5.2. Solubilizarea prin formare de complecşi sau asociaţii moleculare................................37 2.5.3. Solubilizarea prin formarea de săruri.............................................................................38 2.5.4. Solubilizarea prin introducerea grupărilor hidrofilice în moleculă..................................39 2.6. Amestecarea................................................................................................................39 2.6.1. Agitarea...........................................................................................................................39 2.6.2. Amestecarea...................................................................................................................41 2.7. Filtrarea........................................................................................................................43 2.7.1. Definiţie...........................................................................................................................43 2.7.2. Mecanismele filtrării........................................................................................................43 2.7.3. Scopurile filtrării..............................................................................................................43 2.7.4. Caracteristicile materialelor filtrante...............................................................................43 2.7.5. Tipuri de materiale filtrante.............................................................................................44 2.7.6. Aparate de filtrare...........................................................................................................45 2.8. Centrifugarea...............................................................................................................49 2.9. Decantarea..................................................................................................................49 2.9.1. Înclinarea vasului............................................................................................................49 2.9.2. Sifonarea.........................................................................................................................49 2.9.3. Pâlnii de separare...........................................................................................................49 2.9.4. Recipiente cilindrice........................................................................................................50 2.9.5. Recipientul Florentin.......................................................................................................50 2.10. Clarificarea.................................................................................................................50 2.10.1. Clarificarea prin încălzire..............................................................................................50 2.10.2. Clarificarea prin fermentare..........................................................................................50 2.10.3. Clarificarea cu pastă de hârtie de filtru........................................................................50 2.10.4. Clarificarea utilizând pulberi insolubile.........................................................................51 2.11. Decolorarea...............................................................................................................51 2.11.1. Decolorare fizică...........................................................................................................51 2.11.2. Decolorarea chimică.....................................................................................................51 2.11.3. Decolorarea optică.......................................................................................................51 2.12. Evaporarea................................................................................................................51 2.12.1. Evaporarea spontană...................................................................................................51 2.12.2. Evaporarea cu ajutorul căldurii.....................................................................................51 2.12.3. Evaporarea cu ajutorul căldurii şi vidului......................................................................51 2.13. Mărunţirea. Pulverizarea. Cernerea..........................................................................51 2.13.1. Mărunţirea.....................................................................................................................51 2.13.2. Pulverizarea..................................................................................................................53 2.14. Cernerea....................................................................................................................57 2.14.1. Definiţie.........................................................................................................................57 2.14.2. Factori care influenţează cernerea...............................................................................58 2.14.3. Tipuri de site industriale...............................................................................................59 2.15. Uscarea......................................................................................................................60 2.15.1. Definiţie.........................................................................................................................60 2.15.2. Obiectivele uscării........................................................................................................60 2.15.3. Uscarea lichidelor.........................................................................................................61 2.15.4. Uscarea solidelor..........................................................................................................62 2.16. Sterilizarea.................................................................................................................68 2.16.1. Definiţie. Generalităţi....................................................................................................68 2.16.2. Metode de sterilizare....................................................................................................69 Bibliografie..............................................................................................................................74

3

în funcţie de forma farmaceutică şi în ordine alfabetică.4. OTC). rafturi fixe. • camera de gardă. în care sunt incluse următoarele: • oficina (camera de eliberare a medicamentelor). uscate şi cu ventilaţie corespunzătoare. de asemenea în ordine alfabetică. • spălătorul. • receptura. G e n e r a l i t ă ţ i 1. Localul farmaciei trebuie să corespundă unor exigenţe impuse de legislaţia în vigoare şi anume: . • pivniţa. raft rotativ (vertuşcă). În această cameră există mobilier adaptat activităţii specifice acestei încăperi (mese pentru balanţe. • boxa sterilă.4. cosmetice. substanţele medicamentoase. Încăperile farmaciei se împart în două categorii: a) încăperi de lucru.în funcţie de categoria de produse (tehnico-medicale. .  medicamentele obişnuite (anodine) pe rafturi în funcţie de forma farmaceutică. mese pentru alte activităţi specifice. dulapuri farmaceutice.intensitatea efectului terapeutic şi anume:  medicamente puternic active în dulapul „Separanda”. . . cosmetice şi tehnico-medicale în condiţiile prevăzute de lege.să dispună de încălzire sau aer condiţionat astfel încât să fie respectate următoarele temperaturi în diferite încăperi:  18-20°C în oficină şi încăperile de lucru.1. . În continuare se vor prezenta în mod succint. În oficină medicamentele sunt aranjate pe rafturi sau în dulapuri după mai multe criterii: .are loc manipularea medicamentelor fiind veriga de legătură între depozitul farmaceutic sau chiar producător şi pacient sau alţi cumpărători. ca de exemplu: mese de oficină. FARMACIA 1.  6-15°C în pivniţă.gradul de vandabilitate (cele mai vandabile la îndemână pentru a evita mişcări inutile).se prepară forme oficinale şi reţete magistrale. medicamente eliberate pe prescripţii. Exigenţe. .  15-18°C în depozit.sunt depozitate temporar (până la eliberare) medicamentele. Oficina trebuie să aibă o dimensiune corespunzătoare şi să fie dotată cu mobilier adecvat. Modul de organizare a spaţiului farmaceutic Farmacia este unitatea sanitară în care: .să aibă încăperi bine luminate. . b) încăperi de depozitare: • depozitul.şi să fie situată la parter.). • laboratorul pentru analiza medicamentelor. 4 . • birou. încăperile de lucru: Oficina este încăperea în care farmacistul intră în contact cu publicul. Receptura trebuie să comunice cu oficina şi este spaţiul în care se prepară medicamentele pe bază de reţete magistrale. ceaiuri. precum şi masă cu scaune pentru clienţi. • laboratorul. ceaiuri.în funcţie de calea de administrare (extern sau intern). masa pentru receptură pe rafturile căreia se găsesc borcanele cu substanţe medicamentoase etc.C a p i t o l u l 1 . • grup social. .

Ustensilele necesare pentru manipularea toxicelor şi stupefiantelor se păstrează în Venena. picurător etc. Toată aparatura şi ustensilele utilizate în acest spaţiu trebuie să fie foarte curate şi sterilizate. În această cameră poate exista şi o mică boxă sterilă pentru aparatul de distilat sau pentru prepararea colirelor şi. Modul de depozitare şi etichetare a substanţelor medicamentoase A. iar pentru sterilizarea aerului se utilizează lămpi cu raze ultraviolete. de asemenea. capsule de hârtie. În afara mobilierului şi aparaturii prezentate în receptură se mai păstrează: . Tot în această încăpere este importantă existenţa unei mese pe care se pun temporar medicamentele până la recepţie. respectiv reactivi. cilindrii gradaţi. pilular etc.în borcane cu dop rodat. este obligatoriu amenajarea unei boxe sterile în receptură sau laborator. vaccinuri etc. etichete. Substanţele solide Păstrarea substanţelor solide se face în funcţie de proprietăţile fizico-chimice a substanţelor. tecturi.). mensuri gradate).). În funcţie de toxicitatea substanţelor medicamentoase. un loc pentru ambalarea produselor elaborate. şi anume: .materiale pentru ambalare şi pregătirea medicamentelor pentru expediere (sticle. pipete. Boxa sterilă este foarte importantă. pistile.). Încăperea este dotată cu mese potrivite acestui scop. 1. colorate pentru substanţele medicamentoase sensibile la lumină. . substanţe anodine cu doze maxime de ordinul gramelor care se păstrează pe rafturi (mese de recepţie) în ordine alfabetică.) cât şi ambalajele. în care se notează medicamentele lipsă. aparatură etc. unguente. substanţele. respectiv pe care se pregătesc coletele pentru beneficiari. Pivniţa este cea mai răcoroasă încăpere a farmaciei în care se păstrează mai ales medicamentele la care Farmacopeea Română prevede conservarea la loc răcoros (seruri. astfel încât să poată fi identificate substanţele medicamentoase intrate în farmacie cât şi cele preparate în unitate. presă pentru supozitoare. În această încăpere este importantă existenţa caietului de defectură. un spălător pentru spălarea recipientelor.aparate şi ustensile pentru cântărire şi măsurare (balanţe.2. Laboratorul este spaţiul în care se prepară cantităţi mari de medicamente (supozitoare. Spălătorul este încăperea medicamentelor preparate. produsele tipizate.). . Pe fiecare ambalaj trebuie să fie scrisă tara fără dop. forme oficinale etc. injectabile etc. în funcţie de criteriile indicate şi în oficină.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Tot în această încăpere se găseşte dulapul Venena care conţine medicamente toxice şi stupefiante şi dulapul Separanda pentru substanţe puternic active.4. higroscopice sau efluorescente. dulapuri etc. acestea se păstrează în următorul mod: a. la 2-3 cm distanţă între borcane şi 1-2 cm de la 5 . flacoane cu dop. siropuri. tehnicomedicale. în care se spală recipientele necesare ambalării Laboratorul de analiză trebuie să fie dotat cu ustensile. borcane. capsule amilacee.ustensile necesare pentru prepararea formelor farmaceutice (mojare. . patentule. preparatele oficinale. pungi.).în borcane de material plastic sau cutii de tablă cu închidere ermetică pentru substanţe delicvescente. ceaiurile etc. Încăperi de depozitare Depozitul este o încăpere prevăzută cu rafturi sau dulapuri pe care sunt aranjate. dulapuri. Încăperea trebuie dotată cu mobilier adecvat (rafturi. În farmaciile mai mici unde nu există un spaţiu special destinat acestui scop. În farmaciile mai mici există şi o masă pentru analiză a substanţelor medicamentoase şi de asemenea. capsule de porţelan. Fiecare farmacie trebuie să aibă un spaţiu destinat obţinerii formelor farmaceutice sterile (produse oftalmologice.

1. b. B. substanţe puternic active cu doze maxime de ordinul centigramelor care se păstrează în dulapul „Separanda” având etichete la care denumirea substanţei este scrisă în limba latină cu litere roşii pe fond alb. de plastic. La manipularea substanţelor solide trebuiesc respectate următoarele reguli: se ia sticla de pe raft cu eticheta în podul palmei şi degetul pe dop.C a p i t o l u l 1 . citirea denumirii substanţei se va face de cel puţin trei ori. iar pentru manipulare se utilizează spatule. G e n e r a l i t ă ţ i marginea raftului. Spatulele sunt prezentate în figura 1. substanţe toxice şi stupefiante având doze de ordinul miligramelor care se păstrează în dulapul „Venena”. iar prelevarea substanţelor se face cu linguriţa.1. În afară de această etichetă toxicele şi stupefiantele au etichete adiţionale cu „cap de mort” şi pot avea înscrise dozele pentru o dată sau pentru 24 de ore. în limba latină. patentule etc. iar pe etichetă denumirea substanţei medicamentoase se scrie în acelaşi mod. Tipuri de spatule 6 .: Figura 1. etichetarea fiind făcută în acelaşi mod ca şi la substanţele solide. Substanţe moi Aceste substanţe se păstrează în vase de porţelan. având etichete la care denumirea substanţei este trecută în limba latină (conform Farmacopeei Române în vigoare) cu litere negre pe fond alb. c. cu litere albe pe fond negru. Din momentul ridicării borcanului de pe raft şi până la reaşezarea acestuia.

Eliberarea formelor solide (prafuri. Tabel 1.: Figura 1.2. ca de exemplu: .5 0 0. cu dop rodat în funcţie de caracteristicile substanţei respective.4.2. colorate sau incolore. pudre etc. iar capsulele se ambalează în pungi de hârtie (la fel de dimensiuni corespunzătoare în funcţie de cantitatea ambalată) sau în capsule în amilacee mai ales când în compoziţia pulberilor avem substanţe colorate.). Modul de ambalare. etichetare şi eliberare din farmacie a diferitelor forme farmaceutice sau substanţe medicamentoase A. Substanţe lichide Aceste substanţe se păstrează în vase de sticlă.2.5 2 1.2. cu specificaţie „INTERN”. Nr.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Patentual este prezentată în figura 1.5-1 1 1-1.1-0.5-2. iar la manipulare se respectă următoarea regulă: totdeauna substanţa se va turna din ambalaj pe partea opusă a etichetei pentru a evita pătarea acesteia. Patentula C. Tabel 1.1. Depozitarea şi etichetarea se face în acelaşi mod ca şi la substanţele solide. Pulberile nedivizate pot fi ambalate în pungi de hârtie. în recipiente de material plastic (cutii) cu etichetare corespunzătoare căii de administrare.etichete cu marginea albastră pe fond alb. 7 . 1. de pungă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Dimensiuni 50 x 80 mm 55 x 95 mm 65 x 105 mm 80 x 120 mm 85 x 135 mm 100 x 145 mm 110 x 165 mm 120 x 175 mm 135 x 215 mm 150 x 230 mm În cazul pulberilor sensibile la umiditate ambalarea se face în pungi de hârtie cerată. Tipurile de capsule amilacee sunt prezentate în tabelul următor. pulberi etc. pentru modul de administrare intern (prafuri.) Ambalarea formelor farmaceutice solide dozate se face în capsule de hârtie (de dimensiuni de la 1 la 10 în funcţie de cantitatea de pulbere). Numărul capsulei Capacitatea în gram pulbere 00 0.3.5 Dimensiunea pungilor de hârtie sunt date în tabelul 1.

Aceste medicamente trebuie să corespundă 8 . injecţii. perfuzii. conservanţi). astfel încât să poată fi administrată bolnavilor ceea ce presupune de cele mai multe ori utilizarea pe lângă substanţe medicamentoase a substanţelor auxiliare ca de exemplu: excipienţi. Pe lângă aceste etichete mai pot fi utilizate şi etichete speciale. 1.2. vindecarea sau diagnosticarea unor suferinţe. fiole. corectori (gust. iar pentru formele parenterale eticheta este cu chenar galben pe fond alb. G e n e r a l i t ă ţ i - etichete cu marginea roşie pe fond alb şi specificaţie „EXTERN”. flacoane perfuzabile cu dopuri corespunzătoare în funcţie de forma ambalată şi etichetate în acelaşi mod ca şi formele solide şi moi. data preparării şi semnătura preparatorului. ameliorarea. siropuri. Nu orice substanţă medicamentoasă este medicament. mai rar. 1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE MEDICAMENT 1.C a p i t o l u l 1 . cu specificaţia „INJECTABIL”. având în general o conservabilitate mai mică şi se prepară în cantităţi mici în funcţie de nevoie. stabilitate. Medicamente industriale (tipizate) au formule fixe. picături de ochi. Eliberarea medicamentelor semisolide Ambalarea formelor farmaceutice semisolide se realizează în cutii de material plastic sau. În cazul preparatelor magistrale pe etichete se scrie numărul de reţetă din Registrul de copiere a reţetelor. B. Medicamente oficinale. ca de exemplu: „A se păstra la rece”.C. soluţii. Un concept nou în tehnologia farmaceutică îl reprezintă sistemele terapeutice care sunt forme farmaceutice care permit o administrare şi eliberare controlată a substanţelor medicamentoase. începând de la reducerea numărului de administrări. bine puse la punct. având formule fixe. posibilitate de control având diferite denumiri (D. Definiţie Prin medicament înţelegem o substanţă medicamentoasă. respectând modalităţile de etichetare prevăzute la formele farmaceutice solide.I. tuburi metalice. A. În cazul medicamentelor oficinale pe etichetă se scrie denumirea preparatului în limba latină. Clasificarea medicamentelor Medicamentele se pot clasifica după mai multe criterii. Avantajul utilizării sistemelor terapeutice este deosebit. C. Etichetarea pungilor se va face înainte de introducerea preparatului.5.5. vehicule etc. picături de nas etc. extractele etc. Medicamente magistrale sunt medicamente preparate pe baza unor formule stabilite de medic. menţinerea unor concentraţii sanguine terapeutice şi chiar o terapie foarte specifică (ţintă) cu adresabilitate la un ţesut sau un organ. sunt formule oficinale în farmacopee. miros.). izotonizanţi. mod de preparare şi în general se găsesc preparate în farmacii. pentru formele uz intern şi extern. sau denumirea producătorului) şi sunt preparate în industria de medicamente sau în laboratoare de microproducţie. pentru medicamente administrate extern (pudre).) Ambalarea formelor lichide se realizează în flacoane de sticlă incolore sau colorate (în funcţie de sensibilitatea la lumină a substanţelor medicamentoase). o formă farmaceutică sau un produs tipizat care poate fi administrat bolnavilor după o anumită posologie şi folosit pentru prevenirea. pH). aşa cum se va prezenta în continuare. „A se agita”. data preparării şi semnătura preparatorului. După modul de formulare a. Sunt forme farmaceutice care nu pot fi considerate medicamente deoarece nu pot fi utilizate ca atare (ca de exemplu: tincturile. „Otravă” etc. ci pentru a deveni medicament este importantă o anumită dozare. adjuvanţi.1. c. Eliberarea medicamentelor lichide (emulsii. cantitatea de produs. b. prelucrare în formă.5. modul de administrare. Nu orice formă este medicament.

Sistemice uz intern.ultramicroeterogene (coloidale cu diametrul particulelor fazei interne cuprinse între 1100 nm). unguente). 73/1969 completată cu alte referiri ulterioare. Cu efect obişnuit (comprimate. . injecţii). B. pulverizare. Etichetarea substanţelor se face cu etichetă având litre negre pe fond alb şi sunt depozitate pe raft obişnuit. b. După gradul de dispersie a. Topice (acţionează local) medicamente de uz extern. Eliberarea stupefiantelor se face pe bază de Reţetă cu timbru sec pe care se eliberează doza maximă pentru 3 zile. Cu acţiune controlată (programată) e. Denumirile produselor tipizate figurează în „Nomenclatorul de medicamente” (publicaţie de specialitate cu apariţie anuală). După toxicitate a. După compoziţie . badijonaje. . Medicamente homeopate sunt medicamente la care obţinerea lor este respectat principiul lui Hipocrates „Similia Similibus curantur” şi sunt utilizate în doze infinitezimale având efecte opuse dozelor mari din aceeaşi substanţă. perfuzii). F. . colire. Dispersii omogene (soluţii. Medicamente parenterale (injectabile.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E exigenţelor impuse de farmacopee sau fişele tehnice. parenteral. suspensii grosiere. sisteme terapeutice. După modul de eliberare a substanţei a. Medicamente puternic active (eroice) utilizate în cantităţi de ordinul cg. G. b. iar eticheta acestora conţine numele substanţei scris cu litere roşii pe fond alb şi se depozitează la „Separanda”. forme rectale etc. la care eticheta are chenar roşu pe fond alb şi având specificaţia „EXTERN”. C.comprimate. picături pentru ochi. După operaţia tehnologică folosită la preparare (dizolvare.macroeterogene cu diametrul particulelor fazei interne cuprins între 10 µm – 100 µm (emulsii.pulberi . E. b. c. d. Medicamente obişnuite sau anodine care se administrează în cantităţi de ordinul gramelor fără a produce tulburări în organism. Medicamente toxice la care dozele sunt de ordinul mg. b. Medicamente alopate (majoritatea medicamentelor) sunt medicamente care acţionează în mod antagonic asupra bolii şi în obţinerea acestora este respectat principiul lui Hipocrates „Contraria Contraris curantur”.soluţii. supozitoare. Cu efect ţintă. H. eticheta acestora are fondul negru pe care denumirea substanţei este scrisă cu litere albe şi sunt depozitate la „Venena”. După modul de administrare a. I. perfuzabile) se administrează parenteral având etichetă cu chenar galben pe fond alb şi specificaţie „INJECTABIL”.simple (alcătuite dintr-o singură substanţă medicamentoasă). Manipularea stupefiantelor se face conform Legii nr. supozitoare etc. b. După locul de acţiune a. D. drajeuri). b. Medicamente de uz extern sunt preparate medicamentoase administrate pe piele sau mucoase ca de exemplu: unguente. pulberi). Depozitarea şi etichetarea acestora este ca şi la toxice (Venena). Dispersii eterogene (compuse din două sau mai multe faze nemiscibile care în funcţie de diametrul particulelor fazei interne pot fi: . . c. Cu acţiune modificată (prelungită. După concepţia terapeutică a. c. Medicamente de uz intern sunt medicamentele care se administrează per oral iar etichetarea se realizează având etichete cu chenar albastru pe fond alb şi specificaţia „INTERN”. Stupefiante sunt substanţe care produc dependenţă. comprimare) . sprayuri.compuse (un amestec de substanţe medicamentoase).microeterogene la care diametrul particulelor fazei interne este cuprins între 100 nm şi 10 µm (emulsii. 9 . Cu efect prompt (perfuzii. susţinută sau repetată) d. injecţii.

. anestezice. Preparate unidoze.calea intraarterială (i.C a p i t o l u l 1 . 1. îndulcitori la medicamentele unde situaţia impune.6. Sunt mai multe căi parenterale chiar dacă la unele se apelează în situaţii mai rare.calea subcutanată (s.2. CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR Medicamentele pot fi utilizate topic (local) sau sistemic (ajungând în circulaţia generală) iar pentru atingerea scopului urmărit pot fi utilizate diferite căi de administrare: .calea orală.) pentru administrarea sub piele. L. .calea intramusculară (i. .posibilitatea utilizării formelor retard.riscul descompunerii substanţei active sub acţiunea unor enzime digestive.v. G e n e r a l i t ă ţ i J. M.efecte locale iritative asupra diferitelor segmente ale tractului digestiv (exemplu salicilaţi etc.) pentru administrarea în arteră. d. pulberi. vegetală.calea intradermică (i. b.1. b. antiinflamatoare etc. După domeniul de aplicare a. netraumatizantă). b. .calea cutanată. .6.necesitatea utilizării unor corectori de gust. .m. Utilizarea acestei modalităţi (calea per orală) pentru absorbţia medicamentelor prezintă o serie de avantaje: . După acţiunea farmacologică a. emulsii etc.posibilitatea administrării unor doze mari de medicamente într-o singura administrare. animală. enteron = intestin. c. .căi parenterale. Astfel vom prezenta în continuare căile parenterale: . b. .C. După modul de condiţionare a. medicamente eliberate la cerere fără reţetă (O.administrare elegantă (lejeră. uman. granule.a.) administrare în venă.). veterinar. . v.c. Preparate multidoze. N. = „over the counter”).absorbţie deficitară la unele substanţe medicamentoase (aminoglicozide).căi transmucoase.) pentru administrarea în ţesutul muscular.d. După originea substanţei active a. Căile parenterale Sunt căile prin care medicamentele sunt introduse direct în mediul intern. siropuri.6. drajeuri. Pe această cale se pot administra diferite forme farmaceutice ca de exemplu: comprimate.T. de sinteză. Desigur sunt şi câteva dezavantaje şi anume: . 1. c. fitoterapic. Termenul parenteral derivă de la cuvintele din limba greacă para = alături. c. . Calea orală Calea orală (per orală per os derivă de la cuvintele per = pe + oris = gură) este cea mai frecvent utilizată şi constă în administrarea pe gură a medicamentelor care apoi prin înghiţire ajung în tractul digestiv inferior de unde substanţa activă este absorbită.calea intravenoasă (i. 10 . antibiotice. capsule. soluţii. . medicamente etice (care se eliberează pe bază de reţetă). 1.) pentru administrarea în derm. aromatizanţi. . minerală. K. După modul de eliberare din farmacie a.

linimente.se preferă pentru obţinerea unui efect rapid. emulsii. Avantajele căilor parenterale sunt: . sisteme adezive.c.calea intrarahidiană (i.3.aplicare netraumatizantă. 4 – intradermic (i. d – muşchi şi vene Figura 1. Calea cutanată Este utilizată mai ales pentru terapie locală. comprimate implant etc. . c – hipoderm.r.calea intracardiacă (i. 1 – intramuscular (i. Se administrează parenteral: soluţii.exceptând formele retard. în afară de formele care acţionează la suprafaţa epidermului s-au obţinut şi forme cu acţiune profundă prin utilizarea bazelor de unguente emulsive A/U) şi chiar unguente diadermice prin utilizarea bazelor de unguent tip emulsie U/A. Dezavantajele utilizării căii cutanate sunt: .3. Formele utilizate cutanat sunt: soluţii. suspensii.6. .pătrunderea nedorită a unor substanţe medicamentoase în mediul intern.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E . 2 – intravenos (i. . emulsii U/A. suspensii sau comprimate implant): . suspensii. 11 .v.m.se evită alterările substanţelor medicamentoase întâlnite la administrarea perorală.) pentru administrarea în cord. Calea cutanată prezintă următoarele avantaje: . .T. .sau fenomene de hipersensibilizare.se pot administra diferite forme farmaceutice (soluţii. spray-uri. a – epiderm. Dezavantajele utilizării căilor parenterale sunt: . b – derm. .medicamentul este administrat la locul de acţiune etc. . Formele administrate pe aceste căi trebuie să fie sterile. pudre şi sisteme terapeutice transdermice S.T. uşoară.).) pentru spaţiul dintre coloana vertebrală şi măduva spinării.formele administrate parenteral trebuie să fie sterile.c.3.necesitatea personalului calificat.se preferă şi pentru obţinerea unui efect retard (intramuscular sau comprimate implant). comprimate pentru soluţii injectabile. tehnologie farmaceutică. Căile principale de administrare a soluţiilor injectabile 1. emulsii.). durata de acţiune este în general scurtă.).calea intraarticulară pentru administrarea în articulaţii.cost ridicat. . 3 – subcutanat (s. dar în ultimul timp în urma numeroaselor studii de biofarmacie. . În figura 1. .d). este prezentat modul de administrare parenteral utilizând diferite căi.terapie traumatizantă.

În acest scop se utilizează următoarele forme: aerosoli. Dezvoltarea ştiinţelor farmaceutice. Calea nazală este utilizată mai ales pentru efect topic. comprimate vaginale etc.7. farmacoepidemiologia etc. Deşi aceste deziderate erau cerinţe de prim ordin în tehnologie totuşi aceste aspecte au fost înţelese deficitar până la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului XX. Calea pulmonară este utilizată atât pentru o terapie locală cât şi pentru efect sistemic. mucoasei ii lipseşte stratul cornos ceea ce uşurează absorbţia substanţelor medicamentoase prin mucoase. Forme utilizate oftalmic sunt: colire. geluri. soluţii. Calea auriculară este utilizată pentru tratament local ca de exemplu: picături pentru ureche. unul dintre aspectele primordiale era obţinerea de forme care să cedeze substanţa medicamentoasă în cantităţi cât mai mari şi cu viteză rapidă.6. farmacotoxicologia. Forme utilizate în acest scop sunt: badijonaje.C a p i t o l u l 1 . spălături. Forme utilizate în acest scop sunt: soluţii sterile. Calea vaginală este utilizată în primul rând pentru tratamente locale dar în acelaşi timp nu trebui subestimată o absorbţie sistemică transmucoasă care la doze mari poate produce efecte adverse evidente. Pe această cale se urmăreşte în primul rând un efect local dar în acelaşi timp se pot obţine şi efecte sistemice. Observarea diferenţelor între forme farmaceutice cu acelaşi conţinut de substanţă activă a condus la apariţia unei ştiinţe în anul 1961 „Biofarmacia”. A. Forme farmaceutice utilizate astfel sunt: soluţii.1. Calea sublinguală (perlinguală) – medicamentul absorbit pe această cale evită eventualele degradări în tractul digestiv cât şi primul pasaj hepatic. hidrogeluri. Calea bucodentară este utilizată pentru acţiunea sistemică şi locală mai ales în stomatologie. E.I. clismele.4. În cazul leziunilor mucoaselor absorbţia transmucoasă este mărită. pudre etc. G. aerosoli. F. Căile mucoaselor bucofaringiene În această porţiune putem vorbi despre patru căi: a. BIOFARMACIA 1. H. granule şi globule homeopatice etc. comprimate retard. gargarisme. suspensii uretrale (bujiuri) etc. Forme utilizate pe această cale sunt: supozitoarele. Forme utilizate sunt: ovule. (Căi Respiratorii Inferioare) adică în bronhii-plămâni. unguente. evitându-se în procent mare primul pasaj hepatic în situaţia în care substanţele sunt absorbite în circulaţia generală. c. ştiinţă care studiază: 12 . Calea uretrală este utilizată cu preponderenţă pentru efect topic. iar urmărirea eficienţei terapeutice era considerată o problemă de cercetare. spray-uri. C. după administrarea nazală sau pe gură prin C. Căile transmucoase Ca şi în cazul căii cutanate administrarea pe mucoase poate urmării un efect topic sau sistemic. perioadă până la care obţinerea unor preparate de calitate. d. b. 1. dezvoltarea cercetării şi tehnologiei farmaceutice a dus la apariţia unor noi ramuri în cadrul farmacologiei ca de exemplu: farmacocinetica. Aspecte generale De importanţă deosebită pentru tehnologia farmaceutică a fost dintotdeauna obţinerea de forme farmaceutice capabile de a produce un efect terapeutic dorit şi cu efecte adverse absente sau minime. Pe această cale se pot administra diferite forme farmaceutice ca de exemplu: comprimate.7. Calea gingivală este utilizată pentru efect local. Spre deosebire de piele. În continuare vor fi prezentate căile transmucoase de interes terapeutic. soluţii. G e n e r a l i t ă ţ i 1. spălături. microcomprimate etc. hormoni hipofizari etc. dar în ultimul timp s-au introdus şi forme sistemice: administrate nazal ca de exemplu: substanţe neabsorbabile per oral (insulina. comprimate etc. Calea rectală este utilizată atât pentru tratamente locale cât şi sistemice. corect dozate.).R. B. răspunzând exigenţelor impuse de Farmacopeea Română sau alte norme interne era dezideratul suprem. Desigur. unguentele etc. D. Medicamentele pătrund în C.S (Căi Respiratorii Superioare). substanţa fiind transferată rapid în circulaţia generală.R. unguente U/A. unguente etc. inhalaţii etc. Calea bucofaringiană este utilizată pentru efect local folosindu-se in acest sens diferite forme farmaceutice ca de exemplu: comprimate (comprimate bucale). fenomen de importanţă majoră când se urmăreşte un efect sistemic. Calea oftalmică.

distribuţia în organism.biodisponibilitate relativă care se poate calcula utilizând următoarea relaţie: BD rel = Cantitatea absorbita din preparatul testat × 100 Cantitatea absorbita din preparatul standard . ester. Echivalenţă farmaceutică avem atunci când două forme identice. complex etc. Această noţiune operează deci cu două noţiuni: cantitatea de substanţă cedată şi viteza cu care substanţa cedată din formă ajunge în mediul intern al organismului.şi studiază factorii fiziologici şi fiziopatologici care pot modifica efectul terapeutic. forma polimorfă (formele polimorfe metastabile se dizolvă mai bine influenţând astfel efectul terapeutic).3. 13 . sare. Factori fizico-chimici legaţi de substanţa medicamentoasă. este atunci când două forme administrate pe aceeaşi cale conţin aceleaşi substanţe medicamentoase.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E .). creşte viteza de dizolvare şi implicit efectul terapeutic). Faza farmaceutică care cuprinde eliberarea (cedarea) substanţei din forma şi dizolvarea ei în lichidele biologice existente la locul administrării. şi Faza farmacodinamică responsabilă de producerea efectului terapeutic. Echivalenţă biologică (bioechivalenţă) două forme identice sau diferite cu aceeaşi substanţă medicamentoasă şi în cantităţi identice. Legat de această noţiune (biodisponibilitate) avem termenul de echivalenţă sau bioechivalenţă. Biodisponibilitatea poate fi definită ca parametrul care indică cantitatea de substanţă medicamentoasă cedată de o formă în unitate de timp. Factori dependenţi de medicament În această categorie amintim următorii factori: a. . termen care compară calitatea a două preparate în funcţie de efectul terapeutic obţinut. Echivalenţă clinică este când avem două forme echivalente farmacologic. chimic şi farmaceutic. C.relaţiile dintre proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor medicamentoase şi a formelor farmaceutice pe de o parte. B. metabolizarea substanţei şi eliminarea ei.2. Biodisponibilitatea se exprimă în două moduri: .v. E. Echivalenţă chimică.7. B. 1.şi biodisponibilitatea absolută: BD abs = Cantitatea absorbita din preparatul testat × 100 Cantitatea absorbita din preparatul administra t i. şi efectul farmaceutic rezultat pe de altă parte. Forma farmacocinetică care cuprinde absorbţia substanţei (transferul prin membranele biologice). cu aceleaşi doze de substanţă activă dar care diferă din punct de vedere al auxiliarilor utilizaţi. administrate pe aceeaşi cale realizează aceleaşi concentraţii sanguine.7. Influenţa efectului terapeutic depinde de proprietăţile chimice ale substanţei medicamentoase şi anume (acid. Avem următoarele tipuri de echivalenţă: A. C. 1. bază. Fazele evoluţiei medicamentelor în organism Evoluţia substanţelor medicamentoase în organism cuprinde trei faze: A. D. Echivalenţă farmacologică. avem când două forme conţinând substanţe diferite sunt capabile să producă acelaşi efect farmacodinamic. şi de asemenea de proprietăţile fizice ale substanţei unde putem aminti: mărimea particulelor (în general cu cât diametrul particulelor scade. Pentru a caracteriza diferitele forme farmaceutice s-a introdus în literatura de specialitate o nouă noţiune şi anume biodisponibilitatea. Factorii care influenţează biodisponibilitatea A.

Cuvântul reţetă derivă din limba latină de la verbul „recipio”.numărul fişei medicale. În afară de exprimarea în grame se mai pot utiliza şi exprimări în alte unităţi de măsura. renale. 14 .subscriptio. Părţi componente Medicamentele se prescriu în funcţie de diagnosticul stabilit de medic pe imprimate speciale numite ordonanţe medicale sau prescripţii medicale. fără corecturi deoarece este un act special. motilitatea gastro-intestinală. ca de exemplu: mililitri. Prescripţia medicală sau reţeta trebuie scrisă citeţ. picături etc. efectul primului pasaj). . . Tot prin tehnologia de preparare poate fi dirijată şi absorbţia obţinându-se în mod dorit forme cu cedare modificată. 1.numele bolnavului. pH-ul gastric.prescriptio.8. Superscriptio Este prima parte a reţetei (antetul tipărit al reţetei) cuprinzând: . Factori dependenţi de organism a. Prescriptio Reprezintă prescripţia propriu-zisă în care sunt înşirate ingredientele din compoziţia preparatului. de exemplu: 3.C a p i t o l u l 1 . Invocatio A doua parte a reţetei şi reprezintă modul de adresare a medicului către farmacist şi este reprezentat prescurtat prin „Rp” care înseamnă „ia”. factori patologici (îmbolnăviri hepatice. cantităţi.signaţio sau instructio.0. care înseamnă a lua. c.invocatio.2. influenţa hranei. cardio-vasculare). 1. . . .1. Pentru cantitatea de substanţă folosim una sau două zecimale.00. MODUL DE PRESCRIERE ŞI ELIBERARE A MEDICAMENTELOR Reţeta. 150.diagnostic etc. . 2.55. dar produse de fabrici diferite şi aplicând tehnologii diferite. Factori legaţi de forma farmaceutică Încă de la început am prezentat biodisponibilitatea ca fiind dependentă de viteza de dizolvare sau eliberare din forma farmaceutică. care în situaţii speciale poate deveni document medico-judiciar. .3.acuzativ singular (gramma = gmma unum ∋ 1 g).denumirea instituţiei.adscriptio. Factori legaţi de procesul tehnologic.8. G e n e r a l i t ă ţ i b. ca de exemplu: .8. Forma are o importanţă deosebită în obţinerea efectului terapeutic. b.datele personale ale bolnavului. . factori fiziologici (cantitatea sucului digestiv. Aceeaşi formă farmaceutică poate fi realizată utilizând diferiţi auxiliari care influenţează etapele farmacocinetice şi disponibilitatea. a primi.8. Redactarea reţetei se face în limba română sau latină nefiind permis întocmirea parţial în limba română şi parţial în latină.superscriptio (inscriptio). Reţeta se compune din următoarele părţi: . . Prescrierea ingredientelor şi a cantităţilor se face în limba latină utilizând genitivul partitiv pentru numele substanţelor şi acuzativul plural pentru cantitatea substanţelor (excepţie făcând cantităţile de substanţe sub 1 g. B. 1. .acuzativ plural (grammata = gta duo ∋ 2 g). Aşa se explică diferenţele în efect terapeutic la aceleaşi forme farmaceutice administrate în doze egale. 1.

5. existenţa substanţei în farmacie. (denumire comună internaţională). = Dentur.cantitatea şi felul excipientului utilizat la preparare în situaţia când medicul scrie q.6.8.edulcorantul utilizat. dozele maxime admise dacă e cazul. . sau în alte situaţii. .Misce fiat solutio = Amestecă şi fă soluţia. Soluţiile se prescriu în grame utilizând exprimarea m/m cu excepţia medicamentelor parenterale la care cantitatea este indicată în mililitri utilizând exprimarea m/v. Instructio (signatura) Cuprinde indicaţiile date de medic farmacistului.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E La substanţele puternic active şi toxice cantităţile se vor prescrie în litere. modul de etichetare şi modul de eliberare. În cazul lipsei unei substanţe medicamentoase. = quantum satis = cât este necesar.t. farmacistul va citi cu atenţie reţeta.8. dos.„cito” = imediat .izotonizantul utilizat. Întotdeauna modul de utilizare a preparatului este scris pe etichetă în limba maternă a pacientului utilizând cifrele arabe chiar şi atunci când administrarea se face în picături. mgta unum (0. După preparare medicamentul se etichetează corespunzător în funcţie de forma preparată (D.Dentur tales doses No X (D. Când avem prescrise două sau mai multe ingrediente în aceeaşi cantitate se utilizează prescurtarea aa = ana partes = cantităţi egale. . Pentru substanţe se utilizează denumirea oficială din F. guttas No V. . Înainte de a cântări substanţele. 1.Misce fiat pulvis (M. Pulvis No X. .Divides in doses equalis – indică o „prescriptio divisa” şi se înţelege că după cântărirea cantităţilor şi obţinerea cantităţii totale de formă farmaceutică acesta se va diviza în doze individuale în funcţie de indicaţia acestei expresii. de exemplu: M f. iar în paranteză se scriu cantităţile în cifre.ştampila farmaciei. 1. Adscriptio (Adnotatio) Reprezintă completările pe care farmacistul le face pe reţetă şi anume: .02). PREPARAREA ŞI ELIBERAREA MEDICAMENTELOR La primirea reţetei în farmacie.s. de forma dorită. utilizându-se submultiplii gramului. signetur = dă şi etichetează). . Când utilizăm cantităţi care sunt multiplii ai unităţii de bază. posibilitatea preparării. . 15 . în afară de parafa şi semnătura medicului şi unele indicaţii ca: . Aici putem întâlni următoarele exprimări: . substituiri se pot face doar cu substanţele care au acţiunea terapeutică identică de exemplu: fosfat de codeină cu clorhidrat de codeină etc.R.8.„statim!” = urgent . – prescurtat) = Dă asemenea doze. Supp No X. taxează reţeta şi o înaintează pentru preparare. .preţul. verificând substanţele medicamentoase. .semnătura farmacistului. Când adăugăm vehiculul la cantitatea indicată se utilizează indicaţia „ad”. .„periculum in mora” = pericol de întârziere.data.I. X (pentru cele oficinale) iar pentru cele neoficiale D.S. Subscriptio Cuprinde.C.9. cantităţile prescrise se înmulţesc cu cifra indicată în exprimarea „No X” sau „No XXX”.„verte” = întoarce reţeta. 1. . 1.4.F.vehiculul utilizat. prescrierea se face utilizând cifre romane. pulv. indicaţii legate de: modul de preparare.001). ca de exemplu: cgta duo (0. – prescurtat) = Amestecă şi fă pulberi. REGULI GENERALE PRIVIND PRESCRIEREA. La depăşirea dozelor maxime medicul este obligat să scrie pe reţetă expresia „sic volo” = aşa doresc.

În FR VIII avem următoarele indicaţii legat de valorile în grame a diferitelor măsuri: Produsul 1 lingura 1 linguriţă măsuri: . pentru fiecare substanţă medicamentoasă prezentată în tabele în funcţie de calea de administrare atât dozele terapeutice uzuale cât şi dozele terapeutice maxime pentru o dată cât şi pentru 24 de ore. .o linguriţă rasă de pulbere ≈ 2-4 g.5 g Ulei 13.5 g 4.o linguriţă cu vârf de pulbere ≈ 4-5 g. . În cazul când viaţa bolnavului este în pericol. preparatul se ambalează şi se etichetează corespunzător.10.10. Aparatura pentru cântărire trebuie să fie verificată conform dispoziţiilor legale.o ceaşcă de ceai ≈ 150 g apă.1. preparatorul.un gram alcool 700 ≈ 56 picături. Apă 15 g 5g Sirop 20 g 6. La eliberarea din farmacie se mai verifică încă o dată produsul.005.R. chiar cu indicaţia „sic volo” medicamentul nu va fi preparat decât după reconfirmarea cantităţilor de către medic.un gram tinctură alcoolică ≈ 56-60 picături. În continuare vom împărţi cantităţile din substanţele prescrise cu această cifră aflând cantitatea de substanţă prescrisă pentru o administrare.R. Depăşirea dozelor maxime de medicament este permisă doar cu menţiunea „sic volo”. .10. . În farmacie există un „Registru pentru copierea reţetelor” în care este copiată fiecare reţetă preparată.un pahar cu vin ≈ 100 g apă. . X avem. Pe etichetă se va scrie numărul de Reţetă din registru pentru copiat reţete.5 g În afară de aceste prezentări se mai utilizează şi următoarele exprimări pentru diferite 1. G e n e r a l i t ă ţ i Nu se permite prepararea a două sau mai multe reţete deodată. Doza maximă este cantitatea maximă de substanţă care poate fi prescrisă pentru o dată sau pentru 24 ore. VERIFICAREA ŞI CALCULAREA DOZELOR MAXIME 1.20 picături apă la 200C obţinute cu picurătorul normal = 1 g ± 0.5-1g. X privind acest aspect: . Prin această împărţire se obţine numărul de administrări din preparatul respectiv. Aspecte generale În F. În F.un pahar cu apă ≈ 200 g apă.C a p i t o l u l 1 .un vârf de cuţit pulbere ≈ 0. 1.2. linguriţă).R. . 16 . Doza terapeutică este doza la care se obţine cel mai favorabil răspuns farmacologic. data şi mod de administrare în limba maternă a pacientului.o lingură corespunde la aproximativ 15 ml (sau 15 g apă).un gram alcool 950 ≈ 63 picături: . Pentru calcularea dozelor maxime este important să cunoaştem valorile diferitelor măsuri utilizate la administrarea medicamentului. etichetarea şi se dau indicaţiile corespunzătoare legat de utilizarea preparatului medicamentos.o linguriţă corespunde la un volum aproximativ de 5 ml (sau 5 g apă). . Dozele maxime pentru adulţi Pentru calcularea dozelor maxime la adulţi putem utiliza 2 metode de calcul: a) Conform primei metode de calcul cantitatea totală de formă farmaceutică preparată se împarte la cantitatea pentru o administrare (calculul se face în funcţie de greutatea măsurilor lingură. După prepararea reţetei conform regulilor tehnice dependente de forma prescrisă şi proprietăţile fizico-chimice ale ingredientelor. . . X dozele maxime indicate sunt valabile pentru adulţi între vârstele de 18 şi 60 ani fără insuficienţă hepatică şi renală. În continuare vom prezenta indicaţiile F.

10 g/pentru o dată. Rp1 Ethylmorphini Hydrochloridum cgta qunqveginta (0. De aceea se va tăia peste cantitatea de 1.5 g şi va scrie 1. În continuare împărţim cantitatea totală la cantitatea administrată o dată şi aflăm numărul total de doze din preparat (numărul de administrări). ad.05g Dionină pentru o doză 10 Cantitatea de dionină utilizată în 24 ore va fi următoarea: 3 x 0.1 x 10 = 1.5g = 0. 0.50 b) După a doua metodă de calcul aflăm cantitatea maximă de substanţă activă care poate fi utilizată pentru executarea prescripţiei.50) Aquae dest. ad gta 150 g M.0. Prescripţia corectată va fi semnată de farmacistul preparator.5 = 0.30 g/pentru 24 ore.f.50) Aquae dest. Un alt exemplu: Rp2 Ethylmorphini Hydrochloridum gmma unum et semis (1. 3 x 1 linguriţă pe zi 1.f.00. se va constata conform dozelor maxime terapeutice 17 . 150.f. Rp2 Ethylmorphini Hydrochloridum gmma unum et semis Aquae dest.S. 3 x 1 lingură pe zi Continuând calculele în acelaşi mod ca la cazul precedent vom obţine doza de dionină pentru o dată: 150g = 10 1.15 g Dionină.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Pentru a exemplifica aceste afirmaţii utilizăm următoarea reţetă. soluţie D.05 = 0. 0.00 1.S.00 g dionină Pe această reţetă se poate prescrie maxim 1 g dionină. 1 de la metoda anterioară. Dozele maxime pentru Dionină sunt: . Cantitatea corespunzătoare unei linguri este 15g. 150g = 10 doze ( administra ri) 15g În continuare vom împărţi cantitatea de dionină la numărul de administrări şi vom obţine doza de substanţă conţinută într-o lingură. Cantitatea prescrisă nu depăşeşte nici doza pentru o dată nici doza pentru 24 ore.15g Dionină pentru o dată 15g 10 Doza de Dionină este depăşită iar pentru corectarea prescripţiei se va proceda în următorul mod: doza pentru o dată se va înmulţi cu numărul de administrări obţinându-se cantitatea maximă de dionină care poate fi prescrisă pe această reţetă. După verificarea reţetei şi a dozelor maxime. .00 g M. ad gta 150 g M.0. Se va utiliza Reţeta nr. soluţie D. soluţie DS 3 x 1 linguri pe zi Cantitatea totală de preparat este de 150 g.

. Pentru a afla cantitatea de Dionină prescrisă vom utiliza următoarea metodă: 15 g soluţie pot conţine maximum 0. 24 ore numărul administrărilor (ca de exemplu: iar numărul administrărilor = 3).: 18 .R. 24 ore 0.1 g Dionină..5 g dionină. 1. doza maximă nefiind depăşită reţeta se va prepara în modul în care a fost prescrisă.. G = masa corporală a copilului în kg.R..x g Dionină x= 150 x0... adult x 0.... a) Formula lui Clark utilizată pentru copiii peste 2 ani: d= G ⋅D ⋅F 70 d = doza terapeutică pentru copil.8. 1.. Substanţele din această categorie sunt depozitate în dulapul „Venena”..... G e n e r a l i t ă ţ i înscrise în F... Manipularea acestor substanţe este reglementată de legislaţia în vigoare..R. La prescripţiile conţinând medicamente sau substanţei medicamentoase din grupa stupefiantelor eliberarea se va face pe bază de reţete cu timbru sec pe care se va elibera doza maximă pentru 3 zile.3. ..1 doza max pt..2 = numărul administrărilor (ca de exemplu: iar numărul administrărilor = 3) doza pt..06 doza max pt. o data 0..Când raportul între doza maximă pentru 24 ore şi doza pentru o dată este mai mic decât 0. F = factor de corecţie a masei corporale conform tabelului 1. X care desigur au un caracter orientativ şi sunt utilizate la copii peste 2 ani. Vom prezenta pentru început metodele oficinale în F..3. .între vârstele de 81-90 ani – Doza maximă = Doză maximă adult x 0.10.4.. 73/1969 împreună cu alte completări ulterioare. .Când raportul între doza maximă pentru 24 ore şi doza pentru o dată este mai mare decât doza max pt.între vârstele de 61-70 ani – Doza maximă = Doză maximă. În afară de cazul anterior când numărul administrărilor este egal cu raportul dintre doza pentru 24 ore şi doza pentru o dată mai pot fi întâlnite şi următoarele cazuri speciale: .. Calcularea dozelor maxime pentru bătrâni Pentru persoanele în vârstă doza maximă se va calcula astfel: ...1 = 1g (cantitatea maximă care poate fi prescrisă pentru 150 g soluţie 15 şi corespunzând administrărilor indicate în prescripţie) În reţetă sunt prescrisă 0.10.1 Dionină 150 g soluţie .între vârstele de 71-80 ani – Doza maximă = Doză maximă adult x 0..06 pentru calculul dozelor se lucrează cu doza pentru o dată. X de la doza maximă pentru adulţi şi se calculează doza pentru copii în funcţie de vârsta sau greutatea corporală. Pentru stupefiante avem Legea nr...7.. O atenţie deosebită trebuie acordată preparării prescripţiilor conţinând substanţe toxice şi stupefiante. X ca o lingură poate conţine maxim 0. Calcularea dozelor maxime pentru copii Pentru calcularea dozelor maxime pentru copii se porneşte conform F... În cazul depăşirii dozei pentru o dată sau pentru 24 ore dar fără a depăşi doza maximă pentru 3 zile farmacistul va lua legătura cu medicul pentru clarificarea situaţiei.C a p i t o l u l 1 . o data pentru calculul dozelor se lucrează cu doza pentru 24 de ore.9. 0. D = doza terapeutică pentru adult..

08 1.4 sunt prezentate procentul aproximativ al dozei copilului faţă de doza adultului în funcţie de suprafaţa corporală şi greutate: Tabel 1.63 0.51 1.73 m d = doza terapeutică pe kg masă corporală la copil.58 Procentul ≈ faţă de doza adultului 9 14 19 23 27 36 48 55 62 69 75 81 87 91 c) În FR IX a fost oficinală formula lui Young pentru calcularea dozelor maxime pentru copii.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Tabel 1.20 1.4.83 0. În tabelul 1. d) Deşi neoficială în F. D = doza maximă a adultului. Masa corporală în kg 10 – 18 kg Sub 36 kg Sub 56 F 2 1.R. Această formulă ia în calcul vârsta copilului şi se aplică între vârstele 2 şi 18 ani: d= A ⋅D A + 12 d = doza copilului.40 0. 70 = masa corporală la adult (kg).33 0. Greutate în kg 2 4 6 8 10 19 20 25 30 35 40 45 50 55 Suprafaţă ≈ în m2 0. M = masa corporală la copil (kg). D = doza terapeutică pe kg masă corporală la adult.73 = suprafaţa corporală medie la adult (m2).95 1. X formula lui Fried este aplicabilă pentru calculul dozelor maxime pentru nou născuţi şi sugari.15 0.5 1.30 1.46 0. S = suprafaţă corporală la copil (m2). Varsta în luni d sugari = × Doza adult 150 19 .40 1.25 0. d = D× S 70 × 1. A = vârsta copilului.25 b) O altă metodă de calcul a dozei terapeutice la copii utilizează raportul suprafeţelor şi a maselor corporale ale copilului şi adultului. 1.3.

C a p i t o l u l 1 . Prin expresiile „la fierbere” sau „temperatura de fierbere” se înţelege temperatura la care fierbe lichidul respectiv.11.prin „% v/v” se înţelege volumul de substanţă în ml conţinut în 100 ml produs final. Prin expresiile „se răceşte” sau „după răcire” se înţelege (dacă temperatura nu este prevăzută) temperatura camerei.11. PREVEDERI GENERALE ALE FARMACOPEEI X 1. 1. Concentraţia Concentraţiile procentuale folosite de farmacopee sunt definite după cum urmează: .11. Valabilitatea este perioada în care medicamentul păstrează cel puţin 90% din concentraţia de substanţă activă.prin „% m/v” se înţelege masa de substanţă în g conţinută în 100 ml produs final. 1. Prin expresia „în vid” se înţelege presiunea de ≈ 20 mmHg. Când temperatura nu este prescrisă se înţelege temperatura camerei 200±50C. În celelalte situaţii trebuie specificat alcoolul folosit.11.11. La produsele tipizate industrial pe etichetă se trece atât data fabricaţiei cât şi termenul de valabilitate.prin „%” fără nici o precizare sau prin „% m/m” se înţelege masa de substanţă în grame conţinută în 100g produs final. G e n e r a l i t ă ţ i 1. Prin „alcool” se înţelege alcool etilic de 960C. . Dacă nu este prevăzută data expirării se poate considera că medicamentul are termen de valabilitate de 5 ani. 20 . Prin expresiile „în baia de apă” sau „pe baia de apă” dacă nu este prevăzută temperatura înţelegem că apa din baie se încălzeşte la fierbere.11. 1. 1. X exprimarea temperaturii se face în grade Celsius (0C). Prin „apă” pentru preparate injectabile se înţelege apă distilată pentru preparate injectabile.prin „% v/m” se înţelege volumul de substanţă în ml conţinut în 100 g produs final.R. Temperatura În F. . Prin „apă proaspăt fiartă şi răcită” se înţelege că înainte de folosire apa distilată trebuie fiartă timp de 3’-5’ şi răcită la temperatura camerei. păstrarea şi valabilitatea preparatului. De aceea este imperios necesar ca recipientele şi dopurile să nu interacţioneze fizic şi chimic cu produsul conţinut. pacientul va fi informat în legătură cu utilizarea.2.5. Conservare Recipientele vin în contact cu diferitele preparate farmaceutice sau substanţe medicamentoase. La eliberarea din farmacie a produsului. 1.3. Prin eter se înţelege eter etilic. perioada de valabilitate Un medicament este stabil când păstrat în condiţii corespunzătoare îşi menţine caracteristicile prevăzute în monografia respectivă pentru o perioadă de timp numită perioadă de valabilitate. Presiunea Prin presiune normală se înţelege presiunea de 760 mmHg (1 atmosferă).4. La medicamentele preparate în farmacie pe etichetă se indică data preparării şi valabilitatea iar depozitarea se face în condiţii corespunzătoare. .6. Stabilitate.11. Prin „alcool diluat” se înţelege alcool etilic de 700C.1. Solvenţi Prin „apă” înţelegem apă distilată.

Prin „ferit de umiditate” se înţelege păstrarea în „recipiente închise etanş” sau „recipiente bine închise” în prezenţa unei substanţe deshidratante dar care să nu intre în contact cu produsul ambalat.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Prin recipiente bine închise se înţelege că acestea trebuie să protejeze conţinutul de mediul extern prin evitarea contaminării cu produse lichide sau solide în condiţii corespunzătoare de conservare.5. vapori sau microorganisme şi trebuie să împiedice pierderea apei de cristalizare sau evaporarea solvenţilor în condiţii corespunzătoare de conservare. Expresia folosită la rece la loc răcoros la temperatura camerei la cald. Prin expresiile „Separandum” sau „Venenum” se înţelege că produsele respective se păstrează în dulapuri speciale. cu regim special de manipulare şi evidenţe caracteristice fiecărei grupe. La unele monografii temperatura de conservare este indicată prin expresii care corespund unor intervale de temperatură aşa cum este indicat în tabelul 1.5: Tabel 1. manipulare şi transport. Prin „preparate închise etanş” se înţelege că acestea trebuie să protejeze conţinutul de mediul extern prin evitarea contaminării cu produsele solide. manipulare şi transport. Prin expresiile soluţiile apoase „se prepară la nevoie” sau „se prepară în cantităţi mici” se înţelege că preparatul respectiv are conservabilitate limitată. căldură Temperatura 0C 20-80C 80-150C 150-250C 300-400C Prin „ferit de lumină” se înţelege că recipientele trebuie să fie de culoare brun-închis sau din alte materiale opace. lichide. 21 .

2.1. respectiv se face cântărirea substanţelor.2. Pe platanul stâng se pun greutăţile iar pe platanul drept se cântăresc substanţele pe tecturi de hârtie. La extremităţile celor două braţe ale pârghiei sunt atârnate cu ajutorul a trei şnururi câte un platan.1. Cumpăna de mână B. sau se aşează pe unul din talere o greutate astfel încât balanţa să fie protejată de mişcările bruşte ale aerului sau manevrări necorespunzătoare.000 g. pentru a evita dereglările balanţei. Pe braţul stâng al pârghiei este o scală gradată prevăzută cu un cursor. În acelaşi mod ca şi la cumpăna de mână greutăţile se aşează pe talerul stâng iar substanţele medicamentose.: Figura 2. În timpul cântăririi cumpăna se ţine în mâna stângă cu inelul în degetul arătător iar cu dreapta se manevrează cursorul.: 22 . În repaus balanţa se blochează cu ajutorul unui dispozitiv. Balanţa de receptură are două braţe egale de care sunt suspendate două talere. În ţara noastră unitatea de măsură pentru masă este gramul cu multiplii şi submultiplii săi.1.1. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2. Cumpăna este compusă dintr-o pârghie suspendată într-o furcă metalică care se termină cu un inel. CÂNTĂRIREA Este operaţia prin care se determină masa substanţei sau produsului cântărit. Tipuri de balanţe utilizate în unităţile farmaceutice A. Cumpăna de mână – pe acest tip de balanţă se cântăresc în general cantităţi mici de substanţă în funcţie de sarcina maximă admisă (0.1-100 g). Pe talere nu se pun greutăţi şi nici materiale de cântărit decât atunci când balanţa este în poziţia închis. Punctul de echilibru este indicat de un ac fixat la mijlocul pârghiei şi care se mişcă în faţa unui cadran gradat. Balanţa de receptură – se utilizează pentru cântăriri între 10-1. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e CAPITOLUL II OPERAŢII FARMACEUTICE GENERALE 2. În realizarea acestui scop se utilizează balanţa şi greutăţi corespunzătoare. sau alte materiale de cântărit se aşează pe talerul drept.C a p i t o l u l 2 .1.

având o sensibilitate de ±1g.: Figura. Balanţa semiautomată de tip Sibiu Această balanţă poate cântări maximum 1 kg şi minimum 10 g. Balanţa de receptură C.05g. Indicarea masei diferitelor materiale sau substanţe cântărite are loc pe o scală gradată de la 1 – 100 g.000g cu o precizie de ±0. Balanţa de precizie cu taler superior „Qwalabor” Această balanţă poate cântări între 1g şi 1. 2.4.: 23 . Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2.2. În acest scop recipientul se aşează pe taler iar prin rotirea elementului de deservire (aflat în partea stângă jos sau dreapta jos) se reglează punctul 0 după care materialul supus cântăririi se introduce în recipientul tarat. Cântărirea se efectuează cu compensaţie de tară.3. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2. Acest tip de balanţă are un singur taler. Balanţa semiautomată de tip Sibiu D.3. Cu ajutorul elementelor de deservire de la partea superioară se stabileşte masa materialului supus cântăririi a cărui valoare se citeşte pe un geam în partea frontală a balanţei.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2. Pentru cântăriri peste 100g adăugarea de greutăţi a câte 100 g se realizează prin rotirea unui dispozitiv sub formă de steluţă.

5.6. Balanţa tehnică Această balanţă poate cântări între 50g şi 20 kg.C a p i t o l u l 2 . iar citirea rezultatelor se face prin însumare greutăţilor de pe platan cu diviziunile adăugate prin rotirea „butonului de rotire”. Balanţa de precizie cu taler superior „Qwalabor” E.4. Până la masa de 1kg cântăririle se fac prin indicaţiile de pe cadran. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2. Schema unei balanţe analitice este prezentată în figura 2.: Figura 2. Pe această balanţă se pot efectua cântăriri cu o precizie de 4 zecimale.5. Modul de cântărire este ca şi la balanţele obişnuite privind talerele utilizate. 24 . Balanţa Analitică Se utilizează pentru cântăriri foarte exacte mai ales în laboratoare de analiza medicamentului. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2. Balanţa tehnică F. Peste 1 kg se adaugă greutăţi pe talerul din partea stângă la care se adaugă indicaţiile de pe cadran.

Figura 2.balanţele să fie ferite în timpul exploatării de şocuri mecanice. (12) bară suport. (6) dispozitiv de oprire.01 g. La cântărire se vor respecta următoarele aspecte practice: .când substanţele sunt prescrise în părţi (prescurtat p) o parte va fi asimilată ca fiind 1g. platane.1. B. . . având grijă ca totdeauna în timp de repaus sau la încărcarea talerelor balanţa să fie în poziţia închis. Să fie stabilă – să se echilibreze cât mai rapid după balansare. cuţitelor se face cu materiale textile fine.6. Schema unei balanţe analitice (după Duşa Silvia. (7). pârghiilor. 2006) 2.curăţirea platanelor. Condiţii de păstrare a balanţelor Pentru menţinerea performanţelor tehnice la păstrarea balanţelor trebuie respectate următoarele condiţii: . Caracteristicile balanţelor O balanţă pentru a fi utilizată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: Să fie sensibilă . 25 .balanţelor li se impune o verificare cel puţin anuală. University Press. . Să fie fidelă – cântărind diferite mase indiferent de poziţia de pe platan să fie necesară aceleaşi greutăţi pentru echilibrare. cântăririle se fac cu o precizie de 0. Să fie justă (exactă) – dacă se schimbă două greutăţi egale pe cele două platane să rămână în echilibru.3. 2. Chimie Analitică cantitativă – ghid.1. (9) ecran de sticlă mată. Mitroi Brânduşa. Târgu-Mureş.în afara unor indicaţii speciale.când avem indicaţia „exact cântărit” s-au „se cântăreşte exact” cântărirea trebuie făcută la balanţa analitică.(2) coloană centrală. . (10) buton de rotire. Aspecte practice importante privind cântărirea Cu excepţia preparatelor parenterale lichide (care se prepară la volum respectând indicaţia m/v) celelalte preparate medicamentoase se prepară la greutate (respectând indicaţia m/m). . Aspecte tehnice legate de funcţionarea şi păstrarea balanţelor A. având verificarea tehnică.cântărirea se va face numai cu balanţe funcţionale.să nu fie expuse unor variaţii mari de temperatură şi umiditate. (4) ac indicator. când pot fi rezolvate şi alte aspecte tehnice de întreţinere (ungerea coloanelor nichelate etc. .TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E (1) pârghie. (5) scală gradată. (3). (8) buton pentru punerea în funcţiune a mecanismului de aretare. (11) mase etalonate în formă de inele.sensibilitatea este exprimată prin acea greutate minimă raportată la încărcătura maximă pe care balanţa o poate sesiza. .2.cumpăna de mână se păstrează în cutii sau suspendată cu ajutorul dispozitivului inelar într-un cui fixat pe un cadru.).

mensuri. Mensura este indicată pentru măsurarea cantităţilor mari de lichide (100 – 2.2. Lichidele se vor cântări în sticle sau vase de laborator tarate. Forma mensurii este prezentată în figura 2.C a p i t o l u l 2 . .1. Talerul drept se va controla ţinându-se între degetele arător şi mijlociu al mâinii stângi pentru a evita supradozarea. Întotdeauna se verifică punctul de echilibru al balanţei înainte de cântărire. porţelan sau sticlă. baloane cotate etc. MĂSURAREA LA VOLUM A LICHIDELOR 2.1.: Figura 2. Mensura B. 2. 26 . Cântărirea substanţelor vâscoase se face în patentule sau în capsule de porţelan cu ajutorul spatulei.7. cilindrii gradaţi. Vase gradate utilizate Pentru măsurarea la volum a lichidelor se utilizează diferite vase gradate. Forma cilindrului gradat este prezentat în figura 2.pentru cantităţile sub 0.alegem balanţa potrivită cantităţii de cântărit. cu numărul de mililitrii corespunzător până la înălţimea respectivă. Cilindrul gradat – confecţionat din sticlă. utilizate la temperaturi a lichidelor între 150-200C (temperaturi la care este gradat vasul). are forma unui trunchi de con răsturnat şi este marcată în interior începând de jos în sus. are formă cilindrică cu diametrul mic în raport cu înălţimea.05 g se utilizează pulberi titrate (pulberi diluate 1/10 sau 1/100 pentru exactitatea cântăririi). Este mai exact decât mensura.7.000 ml) deoarece măsurarea cu ajutorul ei este mai puţin exactă. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e . Cele mai frecvent utilizate sunt: pipete. Mensura este confecţionată din tablă smălţuită.8. Pentru cântărirea substanţelor solide se pun pe cele două talere (în situaţii în care nu cântărim direct în vasul tarat) 2 tecturi sau 2 cartele de plastomeri egale iar substanţele se scot din borcan cu ajutorul linguriţei de metal sau plastic şi se pun pe talerul drept (pe talerul stâng fiind greutăţile). dar mai puţin exact decât pipeta sau biureta. A. biurete.

pipete biuretă (b).pipete cu bulă (a). Mitroi Brânduşa. Ele sunt vase care permit o măsurare exactă a volumului lichidelor. Forma celor două tipuri de pipete este prezentată în figura 2. Cilindrii gradaţi (după Duşa Silvia.10. Mitroi Brânduşa. 2006) D. Baloanele cotate permit o măsurare exactă a volumului diferitelor lichide.: Figura 2.8. la partea inferioară având un robinet cu ajutorul căruia se reglează scurgerea. Forma balonului cotat este prezentat în figura 2. Biuretele sunt tuburi de sticlă cilindrice. 27 .9.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2. Balon cotat – fabricat din sticla. 2006) C. Târgu-Mureş. Târgu-Mureş.10. Mitroi Brânduşa. Pipetele sunt de două feluri: . University Press. Chimie Analitică cantitativă – ghid. gradate cu diametrul bazei foarte mic în raport cu înălţimea.9. Forma diferitelor tipuri de biurete este prezentată în figura 2. de diferite capacităţi are un gât lung şi îngust pe care este un semn care marchează capacitatea exactă a balonului. University Press. Tipuri de pipete (după Duşa Silvia.11. Târgu-Mureş. Pipetele sunt utilizate pentru volume mai mici de lichid. University Press. baloane cotate (după Duşa Silvia. . Chimie Analitică cantitativă – ghid. Pipeta. 2006) E. Chimie Analitică cantitativă – ghid. Figura 2.

Mureş. Mitroi Brânduşa. Citirea meniscului (după Duşa Silvia. University Press.Mureş. Aspecte practice privind măsurarea volumelor de lichide Pentru măsurarea lichidelor trebuie ţinut cont de următoarele aspecte: . University Press. . Citirea biuretei: a. 2006) Figura 2.12 şi 2. b a c Figura 2. Mitroi Brânduşa. Târgu. .13. 2006) 28 . University Press.11. Târgu-Mureş. Chimie Analitică cantitativă – ghid. Biureta cu robinet (a) cu dispozitiv de scurgere Mohr (b) cu dispozitiv de scurgere Bunsen (c) (după Duşa Silvia. Mitroi Brânduşa. 2006) 2.12.2.alegerea unui vas potrivit raportat la cantitatea de lichid măsurată.C a p i t o l u l 2 . Târgu.2.pentru exactitatea măsurătorii citirea volumului se face la baza meniscului aşa cum este prezentat în figurile 2. Chimie Analitică cantitativă – ghid.măsurătorile trebuie făcute la temperatura indicată pe vasul gradat.13. c diferite poziţii (după Duşa Silvia. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2. Chimie Analitică cantitativă – ghid. b.

cât şi de diametrul suprafeţei de picurat.3. Distilatorul poate avea ca sursă termică curentul electric sau gazul metan şi pot fi aparate cu funcţionare continuă sau discontinuă. în F. . .purificarea lichidelor. Conform F.6 mm. Pentru unele forme.per latus (când cazanul şi refrigerentul sunt alăturate). Se pot distila doar lichide care nu se descompun la fierbere. X picăturile se măsoară cu picurătorul normal.3. în funcţie de temperatura de fierbere.separarea unui lichid în părţile componente.R.3. Măsurarea în picături Măsurarea în picături se face în diferite situaţii şi anume: .2.3.14. Distilarea se utilizează în diferite scopuri: . temperatura lichidelor. vâscozitate. A.per descensum (cu refrigerentul montat sub cazanul de distilare).3. . Un astfel de distilator este prezentat în figura 2.cazan de distilare.3.când se măsoară cantităţi mici de lichide.R. Figura 2. . 2. Tehnologie farmaceutică. 2. . Mărimea picăturilor depinde de diferiţi factori: tensiunea superficială. care are diametrul exterior de 3 mm şi cel interior de 0. Distilatorul tip ciupercă 29 .1. Definiţie Distilarea este operaţia prin care un lichid se transformă în starea de vapori în urma fierberii urmată de condensare ca urmare a dirijării vaporilor printr-un refrigerent. Componentele distilatorului Pentru distilare se utilizează un aparat numit distilator. 2. X avem indicate numărul de picături/gram.per ascensum (cu refrigerentul montat deasupra cazanului de distilare).oricând avem substanţe puternic active prescrise în cantităţi mai mici decât 2g.2. Distilatorul este format din următoarele părţi importante: . DISTILAREA 2.refrigerent.vas colector.14. Distilator de laborator tip „per ascensum” (după Popovici Adriana. Distilatoare utilizate în farmacie Distilatoarele utilizate în farmacie pot fi împărţite în trei categorii în funcţie de poziţia pe care o ocupă refrigerentul faţă de cazanul de distilare şi anume: . 2004) B. Distilator de laborator tip „per ascensum” Acest distilator are cazanul montat sub refrigerent.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E 2. .

16. La partea superioară a refrigerentului se găseşte un dispozitiv special (12) cu rol deflector. 4 – condensator. 2 – refrigerent. la partea inferioară se găseşte refrigerentul (3) cu un tub de răcire (4) a cărui manta face corp comun cu cazanul la partea superioară iar la partea inferioară la ieşirea din refrigerent. 12 – dispozitiv special cu rol de deflegmare. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2. 8 – încălzire electrică Figura 2. C. 3 – conductă descendentă de vapori. 2004) 30 . Schema acestui aparat este prezentată în figura 2. 7 – dispozitiv de încălzire. Aparatul este fixat într-un cadru metalic (10) cu ajutorul căruia se fixează pe zid (11). Tehnologie farmaceutică. 5 – con. are adaptat un con (5) care protejează apa de impurităţile din aer şi apoi urmează vasul colector. 2004) Acest distilator se compune dintr-un cazan de alamă cositorită (1) prevăzut cu un capac cu margini îndoite pentru a asigura etanşeitatea (2). 9 preaplin.16. Figura 2. 4 – tub de răcire din refrigerent. La partea inferioară a refrigerentului este un tub (6) prevăzut cu un robinet pe unde intră apa de răcire şi de alimentare a cazanului. 7 – conductă pentru alimentare.C a p i t o l u l 2 . 3 – tub de răcire. Tehnologie farmaceutică.15. 5 – preaplin. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Acest distilator este tip „per descensum” deoarece are cazanul montat deasupra refrigerentului. 6 – tub cu robinet. Distilator de laborator tip ciupercă (după Popovici Adriana. 8 – tub de scurgere a apei de răcire. Distilatorul din sticlă yena Acest aparat are cazanul de distilare alături de refrigerent (per latus pentru modificarea direcţiei) şi se pretează pentru obţinerea unei ape distilate de calitate superioară.15. Distilator din sticlă Yena (după Popovici Adriana. pentru reglarea automată a nivelului apei din cazan numit preaplin (9). 6 – conductă pentru îndepărtarea sedimentului. La partea superioară este dispozitivul de încălzire (7) sub care este un tub prin care curge apa de răcire (8) iar în partea terminală are un dispozitiv. 10 – armură metalică. 11 – zid. Încălzirea aparatului se realizează electric sau cu gaz metan. 1 – cazan. 2 – conductă ascendentă de vapori. 1 – capac.

Distilatorul cu efect dublu Este compus din 2 cazane de oţel inoxidabil.18. cu pereţi vopsiţi cu vopsea de ulei sau căptuşiţi cu plăci de faianţă. Niciodată nu se distilă apa proaspătă peste apă distilată mai veche. Distilatoare utilizate în industrie A. Încălzirea cazanului se face cu vapori de apă supraîncălziţi sau electric prin intermediul unor rezistenţe electrice. Indiferent de tipul de distilator. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2.17. de unde vor ajunge în refrigerent. Încăperea trebuie să fie foarte curată.3. 1995) B.17. Spaţiul rămas între colector şi refrigerent se acoperă cu vată înfăşurată în tifon. Distilator cu efect simplu Acest tip de distilator are un cazan şi un condensator. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2. Primul cazan este încălzit în acelaşi mod ca şi la distilatorul cu efect simplu printr-o serpentină traversată de vapori supraîncălziţi şi la presiune de aproximativ 2. Vasele în care se colectează apa distilată trebuie să fie foarte curate. iar podeaua să poată fi uşor igienizabilă. Apa distilată trebuie păstrată în sticle bine închise la loc răcoros şi este indicat a fi folosită în timp de 2 săptămâni de la distilare. 31 . Dacă e posibil ar fi mai indicat colectarea apei distilate într-un spaţiu separat de distilare (cameră vecină). Vaporii supraîncălziţi vor condensa în serpentina cazanului al doilea.4. A..5 atm ceea ce face ca apa să fiarbă la 1100C. ambele piese confecţionate din oţel inoxidabil. aparatul trebuie montat într-o încăpere specială. Cazanul este menţinut la 1. 2. iar energia termică va fi cedată apei din acest cazan care va fierbe la presiune normală şi la 1000C.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Când începe distilarea oprim alimentarea cu apă pentru răcire. iar în acest spaţiu nu se va executa alte operaţii farmaceutice (pulverizări etc. se lasă ca vaporii necondensaţi să traverseze aparatul timp de 5 minute. Figura 2. Vaporii rezultaţi vor fi conduşi în condensator. Se reglează apoi alimentarea cu apă şi se începe distilarea îndepărtându-se primii 1-2 litri distilat apoi se controlează calitatea apei dizolvate după exigenţele prezentate în monografia din FR X. Distilator cu efect simplu (după Le Hir. Cazanul este alimentat în mod constant cu apă potabilă sau demineralizată şi are un debit de câţiva litri pe oră.). să aibă gâtul îngust care se pune în legătură directă cu tubul refrigerentului.5 atm. Randamentul acestui cazan este de 200 l/oră apă monodistilată sau 90 l/oră apă bidistilată. Cazanul poate produce şi apă bidistilată în situaţia în care cazanul al doilea este alimentat cu apă distilată din primul cazan.

2.. 2. Schema unui astfel de distilator este prezentată în figura 2.4.19. 1= cazan de încălzire. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2. 2004) 2.4. În F. 8 = robinet de reglaj Figura 2.4. Definiţie Dizolvarea este procesul fizic prin care substanţa este divizată la nivel molecular şi apoi difuzează între moleculele solventului rezultând o fază unică omogenă numită soluţie. economiseşte energia termică iar condensarea vaporilor se face la aceeaşi temperatură şi nu necesită apă de răcire. 3 = condensator.R. 5 şi 6 = rezistenţe.C a p i t o l u l 2 . Distilator cu efect dublu (după Le Hir A. ioni) şi solvent sunt mai puternice decât forţele de atracţie dintre moleculele solventului.1. Distilatorul cu termocompresie Acest aparat funcţionează la presiune inferioară celei atmosferice. Tehnologie farmaceutică. 4 = schimbător. 7 = alimentare la nivel constant. DIZOLVAREA 2. Dizolvarea depinde de solubilitate care este cu atât mai mare cu cât forţele de atracţie între particulele elementare (molecule. 1995) C. Distilator cu termocompresie de tip industrial (după Popovici Adriana.19. Solubilitatea Solubilitatea este proprietatea unei substanţe de a se dizolva într-un solvent sau amestec de solvenţi. 2 = compresor. X solubilitatea este exprimată în două moduri: 32 .18.

R.1.4. Mărimea şi forma particulelor de substanţă medicamentoasă Cu cât particulele sunt mai mici (respectiv suprafaţa de contact solid/lichid creşte) cu atât solubilitatea creşte. substanţele ionice sau substanţele bogate în grupări hidrofile se dizolvă în solvenţi polari. E. Factorii care influenţează solubilitatea substanţei A. Structura chimică a substanţei şi a solventului Substanţele polare. Astfel: . sulfamidele. . anhidră. fenobarbitalul se dizolvă la un pH alcalin. amorfă. anestezicele locale. antihistaminicele se dizolvă în mediu acid. .TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E . la 0 32.la substanţele care au căldura de dizolvare negativă (proces exoterm) ca de exemplu: metilceluloza. C.000 ml Mai mult de 10. Adaosul de aditivi Aici putem aminti următoarele situaţii prin care este mărită solubilitatea: . 33 . . În procesul de dizolvare moleculele şi ionii se desprind din solid având loc o dezorganizare la interfaţa solid/lichid şi o pătrundere prin difuzie între moleculele solventului. Expresii folosite Foarte uşor solubil Uşor solubil Solubil Puţin solubil Foarte puţin solubil Greu solubil Foarte greu solubil Practic insolubil Volumul de solvent (în ml) necesar pentru a dizolva 1 g substanţă solidă sau 1 ml substanţă lichidă la 200±20C Cel mult 1 ml De la 1 ml până la 10 ml de la 10 ml până la 30 ml De la 30 ml până la 100 ml De la 100 ml până la 500 ml De la 500 ml până la 1. obţinându-se o soluţie saturată la temperatura de 20±20C.: Tabel 2. .acidul acetilsalicilic. se pot afirma următoarele: . La substanţele medicamentoase care sunt neelectroliţi solubilitatea nu este influenţată de pH. Substanţele bogate în grupări lipofile se dizolvă în solvenţi apolari.dizolvarea prin complexare.00 ml până la 10. . Acest mod de exprimare îl vom prezenta în tabelul 2. pH-ul În cazul substanţelor medicamentoase (electroliţi) care sunt acizi slabi sau baze slabe solubilitatea este influenţată de pH.utilizarea de cosolvenţi. Polimorfismul Solubilitatea este influenţată şi de starea fizică a substanţei: cristalină.alcaloizii. . glicerofosfatul de calciu.forma anhidră este mai solubilă decât cea hidratată.000 ml 2.000 ml De la 1. .la substanţele care prezintă o căldură de dizolvare pozitivă (proces endoterm) întâlnite la majoritatea substanţelor solide dizolvarea creşte odată cu creşterea temperaturii.prin precizarea cantităţii de solvent în care se dizolvă o parte (1g) de substanţă.prin utilizarea unor expresii la care F.forma amorfă este mai solubilă decât cea cristalină. F.substanţe hidrotrope.substanţe a căror dizolvare nu este influenţată de temperatură ca de exemplu: NaCl care nu absoarbe şi nu cedează căldură. . D. B. hidratată. Temperatura Legat de temperatură diferitele substanţe se comportă diferit şi avem următoarele situaţii: . De asemenea s-a observat o creştere a solubilităţii la unele particule asimetrice faţă de cele simetrice.substanţe cu comportare inconstantă de exemplu Na 2SO4 care la 00C se dizolvă 5%.dintre formele polimorfe cele mai solubile sunt formele metastabile. citratul de calciu solubilitatea scade cu creşterea temperaturii. Ţinând cont de cele de mai sus.3.4 C se dizolvă 55% iar peste această temperatură solubilitatea scade. X prevede corespondentul în monografia „Solubilitate”.1. .

C a p i t o l u l

2 .

O p e r a ţ i i

f a r m a c e u t i c e

g e n e r a l e

2.4.4. Factori care influenţează viteza de dizolvare
Dizolvarea unui solid în lichid are loc în două etape: primul stadiu în care se eliberează molecule sau ioni din solid în lichidul aflat la interfaţa solid/lichid rezultând o soluţie saturată; - apoi soluţia saturată trece prin difuziune în solvent lăsând loc altei molecule sau ion să pătrundă în stratul de la interfaţă. Factori care influenţează viteza de dizolvare sunt: A. Aria suprafeţei de contact Cu cât dimensiunea particulelor scade cu atât creşte suprafaţa ariei de contact solid/lichid şi implicit viteza de dizolvare. Aria suprafeţei de contact este invers proporţională cu diametrul mediu al particulelor şi această afirmaţie este prezentată prin ecuaţia lui Noyes-Whitney: A= 6m d⋅ ρ

A= aria suprafeţei solidului; d = diametrul mediu al particulelor de solid; m = masa ρ = densitatea particulelor de solid. Pentru dizolvare se utilizează diferite vase de laborator şi anume: - pahar Berzelius care este prezentat în figura 2.20.:

Figura 2.20. Pahar Berzelius - pahar Erlenmeyer care este prezentat în figura 2.21.:

Figura 2.21. Pahar Erlenmeyer - mensura care a fost prezentată la capitolul „Măsurarea la volum a lichidelor” etc. B. Difuziunea
34

TE

H N O L O G I E

F A R M A C E U T I C Ă

P E N T R U

A S I S T E N Ţ I I

D E

F A R M A C I E

Difuziunea este fenomenul de pătrundere a particulelor elementare din solid între moleculele solventului. Difuziunea poate avea loc în două moduri prin: - convecţie liberă când particulele de substanţă se deplasează în fluid ca urmare a diferenţei de greutate specifică (densitate); - convecţia forţată întâlnită cel mai frecvent în practică şi poate fi realizată prin influenţa unor factori externi asupra sistemului ca de exemplu: - agitarea mecanică: această operaţie contribuie la reînnoirea permanentă a lichidului de la suprafaţa particulelor solide dând posibilitatea, ca noi molecule să treacă în solvent. Agitarea se poate realiza manual prin clătinarea flaconului, cu ajutorul baghetelor de sticlă sau mecanic utilizând diferite agitatoare. Tipul de agitator se alege în funcţie de mai mulţi factori: • cantitatea de lichid şi substanţă dizolvată; • gradul de diviziune al substanţei de dizolvat; • vâscozitatea amestecului; • diferenţa de densitate între substanţa de dizolvat şi solvent. - Temperatura scade forţa de coeziune dintre molecule şi creşte viteza de mişcare a particulelor, crescând implicit difuzarea. - Scăderea vâscozităţii lichidului: care poate fi realizată prin încălzire. Când lichidul este în repaus sau chiar în mişcare se formează în jurul cristalului un film lichid numit strat limită, care frânează difuziunea. În jurul particulelor de solid se formează trei zone de lichid: - zonă de curgere laminară; - zonă de tranziţie; - zona externă (solv. pur).

2.5. SOLUBILIZAREA
Solubilizarea este operaţia prin care sunt aduse în soluţie substanţe insolubile prin modalităţi care facilitează dizolvarea. Acest termen de „solubilizare” a fost introdus de Mc. Bain şi Hutchinson dar cu referinţă la solubilizarea micelară (adică posibilitatea de a trece în soluţie substanţe insolubile obţinându-se o soluţie coloidală). Mai târziu termenul a căpătat o semnificaţie mai vastă incluzând şi alte metode de a trece în soluţie substanţe insolubile. Unii autori însă consideră că solubilizarea se poate referi doar la utilizarea tensioactivilor în acest scop, celelalte metode fiind doar aplicaţii ale dizolvării clasice. Solubilizarea poate fi obţinută în 4 moduri: - solubilizare cu agenţi tensioactivi; - formarea de complecşi sau asociaţii moleculare; - formarea de săruri; - introducerea de grupări hidrofile în molecule.

2.5.1. Solubilizarea cu agenţi tensioactivi
A. Aspecte generale Agenţii tensioactivi sunt substanţe amfifile având în structura lor grupări cu afinitate pentru solvenţi polari (o grupare hidrofilă care poate fi ionizată sau neionizată) şi grupări care au afinitate faţă de solvenţi aploari (o grupare lipofilă formată dintr-un lanţ hidrocarbonat). Structura agenţilor tensioactivi poate fi prezentată schematic în figura 2.22.:

Figura 2.22. Reprezentarea schematică a structurii agenţilor tensioactivi (după Adriana Ciurba şi Emese Sipos, Tehnologie farmaceutică pentru asistenţi de farmacie, 2003) Raportul dintre gruparea polară şi cea apolară a moleculei este dat de valoarea H.L.B. (hidrofil-lipofil-balance) stabilită de Griffin şi care se determină cu următoarea relaţie: 35

C a p i t o l u l

2 .

O p e r a ţ i i

f a r m a c e u t i c e

g e n e r a l e

HLB =

A ⋅ 20 A +O

A = masa relativă a fracţiunii hidrofile din moleculă; O = masa relativă a fracţiunii lipofile din moleculă. Scara HLB este de la 1 la 20, iar punctul de echilibru în care hidrofilia este egală cu lipofilia este 10. Agenţii tensioactivi (emulgatori) cu HLB sub 10 sunt indicaţi pentru obţinerea emulsiilor A/U iar cei cu HLB între 10 şi 20 sunt utilizaţi pentru obţinerea emulsiilor U/A. B. Clasificarea agenţilor tensioactivi În funcţie de structura chimică a grupării polare avem următoarele categorii de agenţi tensioactivi: - neionogeni : TWEEN - ionogeni: - anionici: săpunuri anionice, (laurilsulfat de sodiu etc.); - cationici: săpunuri inverse (Bromură de Cetilpiridiniu); - amfoteri. Cei mai utilizaţi tensioactivi sunt TWEEN-urile care sunt esteri ai spanului cu diferiţi acizi ca de exemplu: - Tween 20 - Span + acid lauric; - Tween 40 – Span + acid palmitic; - Tween 60 – Span + acid stearic; - Tween 80 - Span + acid oleic. În F.R. X avem oficinal Tween 80. C. Mecanismul solubilizării Datorită caracterului amfifil agenţii tensioactivi se acumulează la interfaţa apă/ulei prezentând afinitate atât faţă de apă cât şi faţă de ulei scăzând tensiunea superficială. La o anumită concentraţie a tensioactivului moleculele se asociază în micele (tensiunea superficială a apei din acest punct rămâne constantă); această concentraţie fiind numită C.M.C. (concentraţie micelară critică). Din momentul apariţiei micelelor sunt modificate esenţial unele proprietăţi fizice ale soluţiei apoase ca de exemplu: conductibilitatea, presiunea osmotică, punctul de congelare, indicele de refracţie, tensiunea superficială, vâscozitatea etc.). În ceea ce priveşte forma micelelor au existat şi încă există diferite ipoteze. Mc Bain afirmă că forma micelelor depinde de concentraţia tensidului şi anume la C.M.C. micele au structură sferică, pe măsura creşterii concentraţiei se ajunge la formă cilindrică şi în final la micele laminare. Astfel substanţele insolubile în apă sunt dirijate în partea hidrofilă sau lipofilă în funcţie de afinitatea lor iar cele amfifile în stratul palisadic. În figura 2.23. sunt prezentate tipurile de micele care se formează după atingerea C.M.C.

a – început de formare a micelelor la CMC; b – micele laminare; c – micele cu structură sferică; d – stratul palisadic al micelelor (stratul între interiorul micelei şi exteriorul micelei); e – micele cu structură cilindrică sau elipsoidală; f - substanţele lipofile introduse în interiorul micelei; g – substanţe insolubile în apă;

Figura 2.23. Tipuri de micele (după Ionescu Stoian, 1974) Mai ales pentru soluţiile uz intern concentraţia de tensid trebuie să fie cât mai mică, astfel alegerea tensidului cu CMC cât mai mic este foarte importantă.
36

065 0. . antibioticele.2.145 D. influenţând solubilizarea. În tabelul 2. c = concentraţia la % a substanţei active greu solubile.Tipul de agent tensioactiv – fiecare tensid are o concentraţie solubilizatoare proprie care creşte cu concentraţia tensidului. fenomenul este numit co-solubilizare iar aceste substanţe sunt numite co-solubilizanţi.098 0. Substanţele antiseptice de asemenea cu polisorbaţi. Exemple de astfel de complecşi sunt: . .083 0. Factorii care influenţează solubilizarea . i = coeficientul de solubilizare în apă a substanţei active.cofeină cu benzoat de sodiu: . sunt date valorile în i şi m pentru solubilizarea cu tensioactivi a câtorva substanţe insolubile: Tabel 2. .091 Tween 20 0. Formarea de complecşi Prin asocierea a două substanţe pot rezulta complecşi legaţi prin punţi de hidrogen.066 0.M.208 0.riboflavina cu cofeină.Adaosul de electroliţi – electroliţii reduc pragul C. În această categorie poate fi inclusă şi hidrotropia caracteristică unor substanţe care au grupări polare în molecule.040 0. 60.133 Tween 80 0. E.5. Acidul salicilic este solubilizat cu TWEEN 80 Vitaminele liposolubile (A. . .Prezenţa unor polialcooli (glicerol. .E) sunt solubilizate cu TWEEN Steroizii.teofilina + acetat de sodiu sau etilendiamină.dizolvarea iodului cu ajutorul iodurii de potasiu când se formează iod-iodurat solubil.Natura substanţei de solubilizat – în funcţie de natura fiecărei substanţe se alege tensidul şi concentraţie lui.F.199 0. 20.121 0. forţe dipol-dipol. pe formarea complecşilor moleculari solubili şi pe scăderea tensiunii interfaciale. 40. mentolului.2. .cofeină cu acid citric.103 0. 2.120 0. 37 .078 0.Temperatura – în majoritatea cazurilor solubilizarea creşte cu temperatura dar aceasta nu este o regulă generală.Adaosul de neelectroliţi. sulfamidele cu TWEEN Uleiurile volatile cu polisorbaţi.115 0. Solubilizarea prin formare de complecşi sau asociaţii moleculare A. Exemple de acest gen sunt: . Hidrotropia Hidrotopia se bazează pe activarea punţilor de hidrogen. sorbitol) măresc capacitatea solubilizării.papaverina + acid citric sau acid tartic. fiind astfel mărită solubilitatea unor substanţe medicamentoase. .2. m = raportul dintre cantitatea de substanţă solubilizată şi cantitatea de agent tensioactiv utilizată pentru solubilizare determinată experimental.101 0.C. camforului cu TWEEN 80.D. B.100 0.096 m Tween 60 0.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Concentraţia de tensid necesară solubilizării substanţelor greu solubile se poate calcula cu relaţia: g% = C−i m g = cantitatea de agent tensioactiv în g%.067 0. Aplicaţii practice ale solubilizării Solubilizarea anestezinei. Substanţe Acid salicilic Anestezină Camfor Luminal Mentol Coeficientul de solubilitate i 0.

mascarea gustului şi mirosului neplăcut al unor substanţe. . 1978) Între moleculele de substanţă încapsulate şi ciclodextrine se stabilesc legături de tipul: legături de hidrogen..5. 2. .γ. Utilizarea ciclodextrinelor are următoarele avantaje: .alcool + glicerină + apă pentru glicozide. legături Van der Waals. unele antihistaminice prin obţinerea sărurilor corespunzătoare. Aceste tipuri de legături sunt reversibile. anestezicele locale. aspirina obţinându-se sărurile corespunzătoare. Amestecurile de cosolvenţi cu grupări hidrofile polare măresc solubilizarea în apă a substanţei medicamentoase prin activarea legăturilor de hidrogen. Structura spaţială a ciclodextrinelor este prezentată în figura 2. . Complecşii de incluziune pot să fie de două tipuri: .tip canal (care au în interior goluri de formă cilindrică). alcaloizi.C a p i t o l u l 2 . Acestea sunt oligozaharide ciclice cristalizate care în funcţie de gradul de polimerizare pot fi de trei feluri: . În partea interioară pot fi incluse substanţe medicamentoase mai puţin hidrofile şi cu o masă moleculară limitată.α-ciclodextrine (care conţin 6 unităţi de glucoză legate prin legături 1:4). . Structura şi schema spaţială a β-ciclodextrinei (după Bender M.creşterea stabilităţii.creşterea biodisponibilităţii unor substanţe medicamentoase greu solubile. partea interioară a moleculelor fiind hidrofobă iar partea exterioară hidrofilă.β-ciclodextrine (care conţin 7 unităţi de glucoză legate prin legături 1:4).ciclodextrine (care conţin 8 unităţi de glucoză legate prin legături 1:4). Exemple de cosolvenţi: . La pH acid se pot solubiliza alcaloizii. Ciclodextrinele au în interior un spaţiu cilindric de mărime moleculară. Folosirea de cosolvenţi Cosolvenţii sunt amestecuri de solvenţi care au capacitate de dizolvare superioară faţă de solvenţii luaţi separat. D. Substanţe care pot forma compuşi de incluziune sunt ciclodextrinele. eritromicină.3. La pH alcalin se solubilizează derivaţii barbiturici. . formarea de complecşi şi scăderea tensiunii superficiale a apei. 38 .propilenglicol+apă pentru fenobarbital . .: Figura 2.24. Solubilizarea prin formarea de săruri Prin modificarea pH-ului se pot solubiliza unele substanţe insolubile. Formarea complecşilor de incluziune Un mod special de complexare este aşa numita „încapsulare moleculară” sau formarea complecşilor de incluziune. .polietilenglicol + apă pentru barbiturice.mărirea solubilităţii unor substanţe greu solubile în apă.propilenglicol + apă + glicerol pentru vitamine liposolubile şi hidrosolubile.şi tip clatraţi la care golurile sunt aproximativ sferice. . teofilina.L.24. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e C.

Agitatoare mecanice Aici amintim următoarele: Agitatoare cu palete .sunt formate dintr-un arbore rotativ pe care sunt fixate paletele radiale de diferite forme.agitare (cu aplicabilitate la lichide). Agitator cu palete (după Popovici Adriana. această presupune transformări chimice importante şi trebuie avut grijă să nu se schimbe activitatea farmacologică a substanţei medicamentoase respective. .25.5. Solubilizarea prin introducerea grupărilor hidrofilice în moleculă Desigur.soluţii adevărate (moleculare) lichide. Agitatoarele se împart în două grupe: A.: 39 .omogenizarea formei (suspensii.dispersare (pentru lichide care conţin o fază dispersată). 2. .: Figura 2.amestecarea (cu referire la formele farmaceutice solide sau semisolide): 2. . electomagnetice. Agitarea Agitarea utilizată pentru forme farmaceutice lichide poate avea diferite scopuri: . Această operaţie poate fi realizată: . Amestecarea urmăreşte obţinerea unor sisteme disperse omogene. cu palete sau turbine care sunt introduse în vasul cu lichid. însă perfect omogene nu pot fi considerate decât soluţiile.agitare (pentru lichide).000-2.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E 2.26. Schema unui astfel de agitator este prezentată în figura 2.000 rot/min.25.6.sau utilizând diferite agitatoare: cu elice. 2004) Agitatoare cu turbină – sunt formate dintr-un arbore la capătul căruia este fixată o piesă cilindrică prevăzută cu bare. . emulsii).omogenizare pentru sisteme grosiere. AMESTECAREA Amestecarea este operaţia fizică prin care are loc o întrepătrundere a moleculelor sau ionilor unei substanţe sau a mai multor substanţe cu moleculele substanţei utilizată ca solvent. Aceste agitatoare au o viteză de rotaţie de 1.emulsii (dispersii de lichide nemiscibile). . pulberile şi aceasta în funcţie de modalităţile de lucru. Tehnologie farmaceutică.6. .suspensii (dispersii de solide într-un lichid). Un grad de omogenitate mai mult sau mai puţin avansat îl au emulsiile. Amestecurile omogene se obţin prin: .manual – prin simpla mişcare a flaconului sau cu ajutorul baghetei. .1. Tipurile de amestecuri întâlnite în tehnologia farmaceutică pot fi grupate astfel: . .creşterea vitezei de dizolvare. emulsiilor şi suspensiilor fluide. Pentru diferitele forme farmaceutice se utilizează pentru operaţia de amestecare diferite expresii ca de exemplu: .malaxare pentru forme de consistenţă semisolidă (unguente). Acestea au o viteză de rotaţie mare (600-800 rot/min) şi sunt utilizate la agitarea soluţiilor. Schema unui astfel de agitator este prezentată în figura 2.amestecuri de pulverulente.4. .

27. Figura 2.28. 2004) Agitatoare cu elice – care au braţe hidraulice acţionate de un motor şi care au o vitează între 1.000 rot/min. Agitator cu elice fixat pe vas (după Popovici Adriana. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2. Schema unui astfel de agitator este prezentată în figura 2. Schema unui astfel de agitator este prezentată în figura 2. 2004) În figura 2. Tehnologie farmaceutică. Agitator cu turbină (după Popovici Adriana.26.C a p i t o l u l 2 .28.500-2. Agitatoare nemecanice În această grupă amintim: Agitatoare electromagnetice la care agitarea lichidului are loc sub influenţa vibraţiilor produse de radiaţii electromagnetice.: 40 . Tehnologie farmaceutică. Agitator cu elice (după Popovici Adriana.: Figura 2. B. Tehnologie farmaceutică.29. 2004) Agitatoare cu plăci perforate – se mişcă vertical şi sunt utilizate mai ales pentru prepararea soluţiilor extractive. este prezentat un agitator cu elice fixat pe vas.27.

) care conduc la obţinerea unei pulberi cu omogenitate şi grad de dispersie ridicat.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2. 2004) Agitatoare cu ultrasunete – produc o agitare intensă utilizând ultrasunetele.aparatura utilizată etc. . pentru prepararea cantităţilor mici de pulberi se utilizează mojarul şi pistilul. Agitatoare pneumatice – funcţionează prin barbotarea unui gaz inert sau a aerului într-un lichid. În afară de această modalitate se utilizează şi aparate pentru amestecare acţionate electric (mixere etc. 2. de diferite construcţii şi care se pot grupa în funcţie de principiul de funcţionare astfel: 41 . Alegerea tipului de agitator se face în funcţie de mai multe aspecte: .2.gradul de mărunţire a substanţelor solide. În cazul pulberilor compuse se urmăreşte repartizarea cât mai uniformă a componentelor în cantitatea totală de pulbere. Desigur sunt anumiţi factori de care depinde obţinerea unei pulberi cât mai uniforme şi anume: . Amestecarea Amestecarea este utilizată pentru omogenizarea formelor farmaceutice solide. Amestecarea în farmacie În farmacii. Agitator electromagnetic (după Popovici Adriana.proprietăţile fizice ale substanţelor (mărimea şi forma particulelor. .).vâscozitate.30. Mojarul şi pistilul Dacă pentru pulverizare se întrebuinţează mojare la care pereţii au porozităţi pentru amestecare se utilizează pe cât posibil mojare cu pereţi netezi.30.6.: Figura 2.metoda de amestecare. . B. Tehnologie farmaceutică.29.cantitatea de solvent şi substanţă dizolvată. .diferenţa de densitate între substanţa de dizolvat şi solvent. . Aspectul mojarului şi a pistilului este prezentat în figura 2. Amestecarea în industria farmaceutică În industrie se utilizează maşini pentru amestecat de capacitate mare. A. densitatea etc. încărcarea electrică.

. Amestecător în formă de V – este format din doi cilindrii în formă de V fixaţi în unghiul în care amestecarea este intensificată de clătinarea vasului. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e .C a p i t o l u l 2 . Amestecător cu arbore oblic are un tambur elipsoidal montat pe un arbore oblic amestecarea fiind accelerată prin introducerea câtorva bile în tambur.31. Schema unui astfel de amestecător este prezentată în figura 2. 1997) d. . 1993) c.. .: Figura 2. Amestecătorul cu conuri cu un randament ridicat omogenizând o cantitate de 500 kg pulbere în câteva minute. Schema unui astfel de amestecător este prezentată în figura 2.: Figura 2.34.maşini care acţionează prin scuturare. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2.: 42 . Amestecător cu conuri (după Faulii Trillo C.31.maşini la care amestecarea se realizează prin curenţi care acţionează asupra substanţelor.maşini la care amestecarea se realizează prin triturare.32. a. . Amestecător cu tambur cilindric sau prismatic Acest amestecător are o tobă de amestecare care se roteşte în jurul unui ax orizontal sau cu o înclinaţie de 8-300.maşini la care amestecare are loc prin difuziune (mişcarea dispozitivului).33.32. 1993) b. Tehnologie farmaceutică.: Figura 2. Amestecător cu arbore oblic (după Popovici Adriana. Schema unui astfel de amestecător este prezentată în figura 2. În continuare vom prezenta câteva tipuri de amestecătoare utilizate în industria farmaceutică. Amestecător cu tambur cilindric (după Fauli i Trillo C.33.

2. realizată prin reţinerea particulelor solide. Mecanismele filtrării Reţinerea particulelor solide se face prin următoarele mecanisme: .7.porozitatea – este raportul dintre volumul total al porilor şi volumul aparent al reţelei (sau mai poate fi definită prin diametrul mediu al porilor). 43 . η = vâscozitatea lichidului. Definiţie Filtrarea este operaţia de separare a particulelor solide dintr-un sistem polidispers care conţine în amestec particule solide şi o componentă fluidă rezultând un lichid transparent numit filtrat şi o parte solidă reţinută pe hârtia de filtru. .filtrarea sterilizantă este utilizată mai ales la preparatele parenterale şi are ca scop reţinerea microorganismelor. 1993) e. Desigur randamentul filtrului scade în timp datorită saturării reţelei filtrante. 2. Acest tip de tobe funcţionează cu randament bun atunci când sunt umplute doar 2030% din capacitate.debitul de filtrare care poate fi determinat prin formula lui Hagen-Paiseuille V= π ⋅ r 4 (P − p) 8η ⋅ L V = debitul de filtrare în ml/min.3. FILTRAREA 2. Caracteristicile materialelor filtrante Filtrele au două caracteristici importante: . p = presiunea lichidului pe faţa opusă a filtrului. este foarte important şi un timp de amestecare corespunzător. Amestecător în formă de V (după Faulii Trillo C. 2.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2.7.filtrare cu scop de clarificare a părţii fluide. 2. . L = grosimea filtrului. O amestecare prea îndelungată poate duce la reducerea gradului de omogenizare. R = raza medie a porilor. Mori cu bile – aceste mori realizează în acelaşi timp atât pulverizarea cât şi amestecarea.7.34.printr-un fenomen mecanic când pe hârtia de filtru sunt reţinute particule solide cu diametrul superior porilor materialului filtrant. ..7. Scopurile filtrării În funcţie de scopul urmărit avem următoarele tipuri de filtrare: .4.printr-un fenomen fizic de adsorbţie când se reţin particule cu diametrul inferior porilor materialului filtrant.2.7. P = presiunea lichidului pe suprafaţa filtrului. Pentru obţinerea unei pulberi cât mai omogene.1.

7.3-0. a. sunt utilizate pentru filtrarea hidrocarburilor alifatice.5µm pentru hârtia de filtru analitică. eteri etc. A. au randament bun şi pot fi sterilizate prin căldură. În funcţie de procesul de obţinere avem filtre de anumite porozităţi. Tipuri de materiale filtrante Materialele filtrante utilizate se împart în următoarele grupe: . Aceste tipuri de filtre sunt utilizate mai ales pentru preparatele parenterale lichide. Vată (Gossypium depuratum. B. D. C.5. cetone. În mod curent prin filtru se înţelege: . Membrane filtrante 44 . O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Deci.3-70µm pentru hârtia de filtru utilizată în farmacie. d. . Bujiile filtrante sunt confecţionate din material poros obţinut din amestecuri de caolin (Chamberland). Materiale filtrante fibroase a.4µm şi sunt utilizate pentru sterilizarea soluţiilor termolabile. Fibre vinilice inerte faţă de acizi şi alcalii. c. g.membrane filtrante.materiale filtrante sub formă de ţesături. Fibre nylon sunt utilizabile pentru filtrarea hidrocarburilor halogenate. Flanela este obţinută din bumbac cu grosime mai mare decât pânza şi se utilizează pentru filtrarea mai ales a siropurilor. cu apă. cetone dar contraindicate pentru filtrarea oxidanţilor şi acizilor minerali. Gossypium depuratum mixtum. agitare etc.000 0C Au un diametru al porilor între 0. Ţesătura de in este asemănătoare bumbacului dar cu rezistenţă mai mare. de siliciu (Berkefeld) etc. având o rezistenţă mecanică bună şi preţ de cost scăzut. diferite sorturi care în funcţie de porozitate sunt numerotate de la 0 la 5 (nr.1-1. b. alcoolilor dar nepracticabile pentru solvenţi organici. aldehide. c. Materiale filtrante poroase a.şi alte anexe ca: sursa de presiune. În continuare vom prezenta principalele materiale filtrante sub formă de ţesături utilizate în tehnologia farmaceutică. de culoare albă. benzen. . b. . . b. ambele oficinale în FR X) se obţine din bumbac prin diferite operaţii de purificare şi albire. este tot celuloză şi trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de FR X. cu diferenţa presiunilor de pe cele două suprafeţe a materialului filtrant şi invers proporţional cu vâscozitatea lichidului şi cu grosimea materialului filtrat. Plăcile de sticlă poroasă sunt obţinute din pulbere de sticlă prin încălzire şi presare si sunt fixate în interiorul unor pâlnii. calitatea filtrării depinzând de numărul de ochiuri pe cm2 şi felul împletiturii. Hârtia de filtru este din celuloză pură. presate în forme şi calcinate la 1.materiale filtrante fibroase. Nu este utilizabilă pentru filtrarea substanţelor corozive. Vata de sticlă datorită rezistenţei fizice şi chimice este folosită pentru filtrarea bazelor şi acizilor. f. Materiale filtrante sub formă de ţesături Aceste materiale asigură filtrarea într-un mod analog cernerii.materiale filtrante poroase. e. aspect omogen. Diametrul porilor este în funcţie de utilizare şi anume: . Lâna este utilizată pentru filtrarea acizilor diluaţi. debitul de filtrare este direct proporţional cu suprafaţa filtrului.C a p i t o l u l 2 . Pentru filtrare se utilizează în câteva straturi suprapuse sau combinat cu vată.suportul pentru materialul filtrant . 2.5 µm). 5 având cea mai mică porozitate cu diametrul porilor de ≈ 1.materialul filtrant. rezistenţă corespunzătoare şi nu trebuie să cedeze filtratului substanţe străine. . Filtrarea prin vată este expeditivă şi poate fi folosită ca atare sau împreună cu tifon mai ales pentru soluţii extractive apoase şi siropuri. Tifonul (Tela hydrophila – FR X) este ţesătură de bumbac în amestec cu celofibră. Pânza de bumbac este utilizată frecvent. Aceste tipuri de materiale filtrante se utilizează mai ales pentru filtrarea soluţiilor vâscoase sau cu conţinut în substanţe mucilaginoase. Pentru utilizare în laboratorul farmaceutic se utilizează calitatea G.

36. Chimie Analitică Cantitativă – Ghid. Tehnologie farmaceutică. Pâlnia se pune pe un vas Erlenmayer care are un tub lateral prin care este conectat la sursa de vid. Aparate folosite în farmacie a.7. vata. Filtre utilizate la presiune hidrostatică Pentru astfel de filtrări (filtrări obişnuite) se utilizează pâlniile care au forma indicată mai jos iar ca material filtrant se utilizează hârtia de filtru. Un astfel de filtru este prezentat în figura 2.Filtre Seitz asemănător prin construcţie pâlniei Büchner dar părţile componente se pot demonta.37. Filtre cu funcţionare la vid (sub presiune redusă) Utilizarea vidului :măreşte foarte mult viteza de filtrare. Pâlnii (după Duşa Silvia şi Mitroi Brânduşa. 2.filtrul simplu – când suntem interesaţi de precipitat. Pentru a grăbi filtrarea mai ales la lichidele vâscoase putem utiliza pâlnii cu pereţi dubli. Aceste pâlnii se compune dintr-o pâlnie mai mare din tablă de cupru care este prevăzută cu un tub lateral pentru încălzire. Spaţiul dintre pâlnie este umplut 2/3 cu apă care se încălzeşte la un bec de gaz prin tubul lateral. între 0. pot fi de origine naturală sau sintetică şi sunt semipermeabile opunând rezistenţă la filtrare.Pâlniile Büchner: care sunt fabricate din porţelan sau sticlă şi au în interior plăci perforate pe care se pune materialul filtrant (hârtie de filtru).Au diametrul porilor foarte mic. tifonul etc. Pentru a avea un randament corespunzător se utilizează suprapresiune. 2004) În lipsa pâlniei cu pereţi dublii filtrarea acestor fluide vâscoase se poate face şi prin pâlnii simple (filtre simple) puse împreună cu recipientul pentru colectarea filtratului în etuve încălzite. Pâlnii pentru filtrarea la cald (după Popovici Adriana.: 45 . Aparate de filtrare A. Târgu-Mureş) În funcţie de scopul urmărit putem utiliza două tipuri de filtre de hârtie: .Pâlniile cu plăci de sticlă poroasă tip yena utilizate pentru soluţii parenterale.36. b. University Press.: Figura 2. Forma unei pâlnii de sticlă este prezentată în figura 2.1-100 µm.35. .TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E . . Schema unei astfel de pâlnii este prezentată în figura 2. . Filtre folosite pentru acest gen de filtrare sunt: .6.: Figura 2.filtrul plisat – când suntem interesaţi de fluid.35.

celuloză). iar partea solidă rămânând pe materialul filtrant din exteriorul bujiei. Alegerea unui aparat se face în funcţie de: .natura şi cantitatea materialului de filtrat.Filtre Seitz cu capac superior – au la partea superioară o deschidere pentru alimentare şi una pentru suprapresiune. respectiv puse în legătură cu recipientul colector adaptat la vid realizează filtrarea.Bujii filtrante – au forma unor cilindrii alungiţi închis la o extremitate cu o garnitură metalică sau manşetă de porţelan prin care se realizează legarea la vid. Ultra-filtre (după Popovici Adriana. .şi scopul filtrării etc. c. .Ultrafiltre – materialul filtrant este format din membrane semipermeabile suprapuse în număr de până la 80 de straturi şi sunt utilizate pentru a realiza filtrarea sterilizantă. .Pipe filtrante – sunt utilizate pentru cantităţi mici de filtrat.C a p i t o l u l 2 . . Tehnologie farmaceutică. Aceste bujii se introduc in lichid realizându-se vid în interiorul lor.un suport cu o sită metalică pe care se aşează materialul filtrant.Ultrafiltre – materialul filtrant este format din membrane semipermeabile şi sunt utilizate la filtrarea sterilizantă.5-5 cm şi înălţime de 3-50 cm. au diametrul între 1.38. Filtru Seitz (după Popovici Adriana. Schema unui astfel de filtru este prezentată în figura 2. Aparate de filtrare industriale Chiar dacă diferă ca şi construcţie.38.natura materialului filtrant. . . Aceste filtre au la partea inferioară un material poros filtrant şi introduse în lichid. În această grupă avem: . Filtre care funcţionează la suprapresiune Principiul de funcţionare a acestui tip de filtru este de a crea suprapresiune la suprafaţa lichidului de filtrat.dintr-un corp cilindric (din argint sau cupru).şi materialul filtrant (azbest. Acest tip de filtru este montat prin intermediul unui dop de cauciuc la un vas cu trompă prin care se leagă la vid. Tehnologie farmaceutică. 2004) B. principiul de filtrare a acestor aparate este identic cu cel al aparatelor utilizate în farmacie.Bujii filtrante – lucrează la o presiune de 20-30 atm iar principiul este acelaşi ca şi la filtrul Seitz. 2004) Filtrul Seitz este format: . O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2.37.: Figura 2. . . lichidul pătrunzând în bujii. În continuare vom prezenta următoarele tipuri de aparate de filtrare: 46 . .

iar între placă şi ramă se întinde elementul filtrant. Filtre care lucrează suprapresiune . . Filtre care lucrează la vid . suprafaţa de filtrare este cilindrică. Toba are pereţi dubli. .Filtrele cu tobă. Au mai multe elemente de filtrare compuse din 2 plăci. C. Schema unui astfel de aparat filtrant este prezentată în figura 2. Există două tipuri de filtre presă: • Filtre presă cu rame.: 47 .40. Tehnologie farmaceutică. Tehnologie farmaceutică. lucrează la presiuni de până la 12 atm şi au viteză mare de filtrare. pe suprafaţa externă a cilindrului tobei format dintr-o sită perforată se întinde materialul filtrant.39. Schema acestui aparat filtrant este prezentat în figura 2. oţel sau material ceramic. iar elementele de filtrare sunt aşezate unul lângă altul. Filtru olandez (după Popovici Adriana.Nucele filtrantă cu capac. Vasul se acoperă cu un capac.: Figura 2. Există două categorii de filtre: • Filtrul cu tobă de filtrare exterioară. apoi toba se introduce în lichid şi în interior se produce vid.39. 2004) Aceste aparate filtrante sunt compuse din 3 părţi: • o parte superioară cilindrică. Lichidul trece din vasul superior în cel exterior de unde se colectează într-un recipient adecvat printr-un robinet.: Figura 2. • şi vasul colector inferior.Filtre prese. Acest tip de filtru se utilizează pentru filtrarea: siropurilor.41. Au o suprafaţă de filtrare mare. În acest caz. În acest vas este introdus un alt vas mai mic din cupru cu fundul perforat. tincturilor etc.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E a.40.Nucele filtrante – sunt fabricate din gresie. Filtrul olandez Acest filtru este format dintr-un vas mare cilindric (din lemn) având robinet de curgere şi indicator de nivel. • Filtru cu toba de filtrare interioară. Au la partea superioară un capac prin care trece un tub legat de pompa care produce suprapresiune deasupra lichidului supus filtrării. la fiecare orificiu având adaptat un tub cilindric. 2004) b. • placa perforată – pe care se pune materialul filtrant. de care este fixat sacul filtrant având diametrul între 10-15 cm şi lungimea de până la 200 cm. Schema unui astfel de filtru este prezentată în figura 2. Nuce filtrante (după Popovici Adriana. Este asemănător filtrului precedent cu deosebirea ca materialul filtrant se introduce în interior iar vidul se produce între pereţii tobei.

: Figura 2.: Figura 2. 2004) 48 . Filtre centrifugale (după Popovici Adriana.43. Filtre presă cu camere (după Popovici Adriana.42. Tehnologie farmaceutică.C a p i t o l u l 2 .Filtre centrifugale. 2004) • Filtre presă cu camere.42. 2004) . Tehnologie farmaceutică. astfel lichidul trece prin filtru şi printr-un robinet se scurge într-un vas colector. Acest cilindru este acţionat cu o viteză foarte mare (de ≈ 800 turaţii/min).41. Tehnologie farmaceutică. Filtre presă cu rame (după Popovici Adriana. Lichidul pentru filtrat se introduce în cilindrul care are pereţi perforaţi pe care se fixează materialul filtrant.43. Acestor filtre le lipsesc ramele în locul lor fiind spaţii goale în care se strânge precipitatul. Aceste filtre lucrează sub acţiunea forţei centrifuge. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2. Schema acestui aparat filtrant este prezentată în figura 2. Schema unui astfel de aparat filtrant este prezentată în figura 2.

Decantarea poate fi realizată prin mai multe modalităţi. se realizează prin adaptarea vasului cu amestecul lichid solid la un sifon.1.: Figura 2.pentru spălarea unui precipitat. îndoit cu două braţe inegale.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E 2.9.9. 2. . Tehnologie farmaceutică.45. Forma pâlniei de separare este prezentată în figura 2. 2. care constă dintr-un tub de cauciuc sau de sticlă. Pâlnii de separare Pâlniile de separare se folosesc pentru separarea a două lichide nemiscibile. 2004) 2. .44. . . Prin acest tub se va aspira supernatantul şi sub greutatea coloanei de lichid din braţul mai lung începe scurgerea apei care la rândul ei antrenează scurgerea apei din vas.: Figura 2. Aceste aparate trebuie să fie fabricate din materiale cu rezistenţă ridicată. DECANTAREA Decantarea este operaţia de separare dintr-un amestec a componentei lichide de cea solidă după precipitare pe baza diferenţelor de densitate. CENTRIFUGAREA Centrifugarea este operaţia prin care are loc separarea a lichidelor de solide sub acţiunea forţei centrifuge. .centrifuge cu funcţionare discontinuă.9. cel mai scurt pătrunzând în lichid până aproape la sediment iar cel mai lung fiind în exterior.8. Această operaţie poate fi utilizată în diferite situaţii şi anume: .când cantitatea de sediment este mare.9. După construcţie şi modul de funcţionare avem: .3.ca operaţie preliminară filtrării. Pâlnie de separare 49 . Sifon (după Popovici Adriana.centrifuge cu funcţionare continuă.44. Înclinarea vasului Înclinarea vasului este utilizată în cazul unor mici cantităţi de lichide şi cu multă prudenţă mai ales spre final.2.45.pentru separarea lichidului extractiv de produsul vegetal extras. Schema unui sifon este prezentată în figura 2.filtrarea este anevoioasă. Sifonarea Sifonarea este întrebuinţată mai des. 2.

50 . În tehnologie se pot utiliza următoarele metode de clarificare. se fierbe împreună timp de 5 minute.3. În urma fermentării rezultă alcool care precipită pectinele. Tehnologie farmaceutică.1. 2. respectiv zahăr. Recipientul „Florentin” (după Popovici Adriana. 2. Recipientul Florentin Este utilizat mai ales pentru separarea uleiurilor volatile. 2. Clarificarea prin fermentare Este aplicabilă la sucurile care alături de albuminoide conţin şi proteine.: Figura 2. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2. CLARIFICAREA Clarificarea este operaţie de separare a particulelor fine dintr-un lichid în situaţiile în care filtrarea nu dă rezultate satisfăcătoare. albuminoidele etc. Clarificarea constă în înglobarea substanţei de separat în materiale coagulante sau adsorbante ca de exemplu materiale de natura albuminoidică sau pulberi insolubile.46.C a p i t o l u l 2 . O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e 2. Tehnologie farmaceutică.5.46. Recipiente cilindrice Recipientele cilindrice au robinete situate la diferite înălţimi astfel ca decantarea să poată fi realizabilă pentru diferitele fracţiuni după nivelul lichidului inferior.10. 2004) 2.: Figura 2. Vas cilindric cu robinete (după Popovici Adriana.10.4. Are un robinet superior şi unul inferior separându-se în funcţie de densitate cele două fracţiuni şi apoi eliminate prin robinetele respective.47.2. iar particulele reţinute se îndepărtează prin filtrare.10. 2004) 2.47. Este o metodă aplicabilă clarificării siropurilor şi se utilizează un procent de 1-5 g hârtie la 1 kg sirop. se stoarce apoi se amestecă cu lichidul fierbinte. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2.9.9. Clarificarea prin încălzire Se aplică la sucurile vegetale care conţin albuminoide.10. apoi se filtrează. Clarificarea cu pastă de hârtie de filtru Hârtia mărunţită se triturează cu apă caldă. Precipitarea lor are loc la 55-600C.

3. modificând culoarea fără a degrada substanţa respectivă. Decolorare fizică Decolorarea fizică se realizează prin absorbţia colorantului pe diferite substanţe fără o modificare structurală a substanţei. Clarificarea utilizând pulberi insolubile Pulberile utilizate în acest scop sunt: talc. operaţia fiind urmată de filtrare. deoarece conferă un pH alcalin soluţiei. 2. . Timpul cât are loc evaporarea depinde de diferiţi factori: . Evaporarea cu ajutorul căldurii şi vidului Viteza de evaporare creşte odată cu temperatura şi cu scăderea presiunii atmosferice.agitarea lichidului etc.11. DECOLORAREA Decolorarea este operaţia prin care se îndepărtează total sau parţial culoarea unei soluţii. Decolorarea optică Constă în adăugarea unor substanţe (Tinopal.1. Frecvent.11.4. 2. Blankophore.3. Decolorarea chimică Constă în utilizarea substanţelor oxidante (apa oxigenată.1. PULVERIZAREA. caolin. Evaporarea spontană Este valabil în primul rând pentru lichidele volatile şi are loc în vase cu deschiderea largă (capsule de porţelan.2.12.13. carbonatul de magneziu. Evaporarea cu ajutorul căldurii Se utilizează atunci când se evaporă cantităţi mai mari de lichide şi utilizează energia termică iar procesul poate avea loc pe baie de apă sau în alte moduri.12. Soluţia colorată se agită cu cărbunele activ apoi se filtrează. în practica farmaceutică ca substanţă decolorantă se utilizează cărbunele activ. bentonită. 2. hipocloriţi) sau reducătoare (bisulfit de sodiu) care acţionează asupra diferiţilor coloranţi degradându-i sau modificându-i structural. MĂRUNŢIREA.10. Operaţia se poate realiza în trei moduri: 2.12. 2. 2.presiune din încăpere.11. . sticle de ceas) unde lichidul se lasă în contact cu aerul metoda aplicându-se pentru evaporarea cantităţilor mici de lichide. Uvitex) care au proprietatea de a reflecta razele ultraviolete din spectru.13. glicozide etc.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E 2.12.2.temperatura. CERNEREA 2. astfel încât soluţia să devină incoloră.11. astfel încât pentru evaporare să nu se depăşească temperatura de 40-500C. EVAPORAREA Evaporarea este trecerea unui lichid în stare de vapori şi spre deosebire de fierbere (unde are loc în toată masa lichidului) acest fenomen se produce la suprafaţa lichidului.gradul de saturare a atmosferei cu vapori. . 2. Mărunţirea A. 2.1. silicagel în procent de 1-10‰. . Metoda este aplicabilă la produsele termolabile mai ales unde se utilizează presiuni mai mici. Operaţia de evaporare poate avea loc în diferite moduri: 2. Pentru clarificare se vor evita oxidul de magneziu. Riscul acestei metode este absorbţia unor substanţe active ca de exemplu: alcaloizi.suprafaţa de evaporare. Definiţie 51 .

C – lovire. densitatea etc. Scopul mărunţirii Mărunţirea este necesară din următoarele considerente: . uscare. 52 . D – frecare-triturare. presare. frecare – triturare. . .pentru a uşura manipularea substanţelor. strivire.48: A – presare. d = diametrul particulelor după mărunţire. Evaluarea acestei operaţii se poate face prin determinarea gradului de mărunţire: n= D d D = diametrul particulelor înainte de mărunţire.factori dependenţi de maşinile de mărunţire (randament.factori care evaluează mărunţirea în ansamblul ei (consum energetic. . cost etc.pentru a mări viteza de dizolvare.). 2004) În procesul mărunţirii este necesar să se respecte următoarele reguli: . extracţie etc. .C a p i t o l u l 2 . forma particulelor.factori dependenţi de materialul supus mărunţirii (mărimea. . .să nu se degradeze substanţa activă. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Mărunţirea este operaţia care presupune un cost energetic exterior (dependent de rezistenţa materialului) care acţionând asupra forţelor de coeziune din cadrul materialului realizează divizarea unui corp solid în particule mai mici. E . Schema metodelor de mărunţire (după Popovici Adriana.). .factori dependenţi de produsul pe care dorim să-l obţinem (mărimea particulelor.să fie respectate regulile de protecţie a muncii.pentru a mării viteza de reacţie. Modul de realizare a acestor operaţii este prezentat în figura 2. în funcţie de care alegem maşina de mărunţit şi anume: . . . . despicare. . C. lovire. temperatura de lucru). productivitate. .pentru asigurarea omogenităţii pulberilor compuse. greutatea specifică etc.particulele mărunţite să fie cât mai uniforme. B.gradul de mărunţire – depinde de scopul urmărit care determină alegerea unei mori potrivite.operaţia să fie economică.).duritatea – în funcţie de duritate se vor utiliza maşini cu viteze de funcţionare adaptate acestui parametru şi anume: pentru materiale foarte dure se aleg maşini cu viteză de funcţionare mai mică.pentru o resorbţie mai bună. Tehnologie farmaceutică. umiditatea.mărunţirea să fie realizată până la dimensiunea dorită a particulelor.48.umiditatea – influenţează direct productivitatea (la un conţinut de apă mai mare de 5% scade productivitatea morilor). B – despicare. grad de mărunţire. În continuare vom prezenta pe cei mai importanţi factori luaţi în discuţie.tăiere Figura 2. . Mărunţirea se realizează prin diferite modalităţi şi anume: tăiere – forfecare. Factori implicaţi în alegerea instalaţiei de mărunţire În alegerea aparatului pentru mărunţire trebuie să analizăm diferiţi factori şi anume: . forma particulelor.

Pulverizarea A. Pentru a micşora timpul de pulverizare la substanţe care se pulverizează anevoios. Procedee de mărunţire. ca de exemplu: 53 .50. 2. Schema acestui dispozitiv este prezentată în figura 2. 2004) b. Sfărâmarea .2.în industrie se utilizează mori speciale (mori cu ciocane. 3 = sisteme de transport. Pulverizarea în farmacie În farmacie această operaţie se realizează cu ajutorul mojarului şi pistilului (pentru pulverizare fiind indicat mojar a cărui pereţi prezintă porozitate). Aparatura utilizată a. Schema unui astfel de dispozitiv este prezentată în figura 2. Pulverizarea cu reziduu este întâlnită la unele produse vegetale (exemplu rădăcină de ipeca) unde un anumit reziduu este rezultat din ţesutul lemnos foarte sărac în substanţă activă. B.). Schema unui dispozitiv de tăiat droguri – produse vegetale (după Popovici Adriana. 2 = cutia dispozitivului. cu valţuri etc.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E D. Pentru pulverizarea substanţelor toxice. Conform FR X substanţa se pulverizează fără reziduu. 5 = sită. În farmacie se utilizează cuţitul cu mâner care are o extremitate astfel încât să se poată mişca în jurul unui ax. utilizăm unele substanţe străine inerte chimic şi farmacologic. 2004) În industrie se utilizează dispozitive mai complexe la care materialul vegetal este condus pe o bandă transportoare până la cuţit unde este tăiat iar apoi este colectat într-un vas. până la dimensiuni coloidale.49. Definiţie Pulverizarea este operaţia prin care corpurile solide sunt reduse în fragmente foarte mici.: 1 = bandă rulantă pentru transportul drogului. Cuţit de tăiat ierburi şi rădăcini (după Popovici Adriana. 6-7 = colectarea drogului tăiat Figura 2. Pulverizarea se poate realiza prin: lovire (aplicând lovituri perpendiculare pe substanţa respectivă) sau prin triturare efectuând o mişcare circulară de apăsare în sens invers acelor de ceasornic. modalitatea numindu-se pulverizare prin intermediu.în farmacie se realizează cu ajutorul mojarului şi pistilului prin lovire. Tehnologie farmaceutică. Tehnologie farmaceutică. 4 = cuţit. .13. cu rolul de a uşura operaţia.50. După pulverizare substanţa se cerne prin sita indicată iar un eventual reziduu se pulverizează din nou. Tăierea – operaţia se aplică pentru produsele vegetale.49. iritante este important să se lucreze cu mojare acoperite sau operaţia să aibă loc sub nişă.: Figura 2.

Dintre aceste aparate amintim: a. Pulverizarea în industrie Pulverizarea în industrie se realizează cu diferite tipuri de mori cu randament ridicat adaptate pulverizării unor cantităţi mari de substanţe.). Moara cu discuri verticale – este formată din două discuri verticale a căror distanţă este reglabilă. Pulverizator tip mixer – acest aparat are o cutie de oţel rezistentă şi un motor electric care acţionează asupra dispozitivului de măcinat cu viteză mare de aproximativ 3. Tehnologie farmaceutică. În continuare vor fi prezentate câteva tipuri de mori centrifugale. În aceste mori materialul este pulverizat de nişte bare sau cuţite fixate pe discuri sau între dinţii discurilor care se rotesc cu o viteză mare. Acest pulverizator lucrează cu o turaţie de 1. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e . 2004) O altă metodă de pulverizare în farmacie este porfirizarea.51. Moara cu discuri verticale (după Popovici Adriana.000 turaţii/min. porţelan etc.300 turaţii/min. Când particulele ajung mai mici decât distanţe dintre discuri sunt aruncate din corpul aparatului şi se elimină prin pâlnia de descărcare.200-1.alcoolul pentru camfor. unul fiind fix şi celălalt mobil.51. in etc. Tehnologie farmaceutică. . Acest aparat este format din două discuri fixate pe axe separate care se rotesc cu viteze foarte mari în cercuri concentrice. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2. 2 – cuţit Figura 2.52. metodă utilizată pentru obţinerea pulberilor foarte fine şi constă în frecarea substanţei pe o placă perfect lustruită din material foarte dur (ca porfir. Mori centrifugale cu discuri.: 1. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 2. În afară de aceste modalităţi se utilizează şi diferite râşniţe pentru pulverizarea în farmacie. .zahărul pentru pulverizarea seminţelor de oleaginoase (dovleac.: Figura 2.cloroformul sau eterul pentru dizolvarea iodului.Dezintegratorul. 2004) b. acid boric. a.: 54 .substanţe gazoase pentru obţinerea de pulberi foarte fine (sulf).stator. În continuare vom prezenta câteva dintre morile mai importante utilizate în industria farmaceutică. oţel inoxidabil.52.) C. . Pulverizarea unor substanţe cu tendinţă de aglomerare (oxid de magneziu sau oxid de zinc) se realizează prin frecarea pe sită.C a p i t o l u l 2 . Schema acestei mori este prezentată în figura 2.53. acid salicilic. Schema unui aparat electric pentru pulverizare (după Popovici Adriana. .

56. 2004) Moara Perplex – este un dismembrator des întrebuinţat şi are suportul de măcinare înconjurat cu o sită.: 1 – rezervor de materiale. Tehnologie farmaceutică. 2004) . Este constituită din două pietre orizontale suprapuse. Acest tip de moară este prezentată în figura 2. sulfat de calciu). Tehnologie farmaceutică.Dismembratoarele.55. 2 – dispozitiv de alimentare oscilant.54. Moara cu pietre orizontale.53. Materialul este încărcat pe la partea superioară prin pâlnia de alimentare şi colectat după pulverizare într-un recipient potrivit. Aceste mori sunt asemănătoare dezintegratoarelor.55. Schema morii cu pietre orizontale este prezentată în figura 2. cea superioară fixă şi ce inferioară mobilă. 4 – disc mobil. astfel încât numai particulele care trec prin ochiurile sitei părăsesc moara. 3 – pâlnie. diferenţa fiind că unul din discuri este fix iar celălalt mobil. Schimbând sita poate varia gradul de pulverizare.: 55 . Moara se utilizează pentru pulverizarea materialelor dure (carbonat de calciu. Tehnologie farmaceutică.54. Schema unui astfel de dismembrator este prezentat în figura 2. 5 – disc fix.: Figura 2. 2004) b.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2. Schema unui dezintegrator (după Popovici Adriana. Numărul de turaţii al discului mobil trebuie să fie dublu pentru acelaşi randament. 6 – sită metalică Figura 2. Schema unui dismembrator (după Popovici Adriana. Moara Perplex (după Popovici Adriana.

O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e 1 – piatră superioară fixă.000 turaţii/min) realizând un randament foarte bun. care realizează măcinarea materialului sub acţiunea forţei centrifuge. 5 – înveliş. c – dispozitivul de producere al vibraţiilor. d – axul de protecţie (gol în interior) Figura 2. Schema de funcţionare a morilor vibratoare (după Popovici Adriana. 6 – şuruburi de fixare.: Figura 2.59. mărunţirea se realizează datorită efectului turbulenţelor produse de jeturi fluid/aer sau vapori de apă. Moara cu bile.3003. d – suspensia în resorturi. c – dispozitivul de producere a vibraţiilor.9 – angrenaj conic. Randamentul pulverizării creşte odată cu creşterea vitezei de rotaţie. 1974) d. 10 – dispozitiv de alimentare. fier. 11 – evacuarea produsului Figura 2. Schema unei mori cu pietre orizontale (după Popovici Adriana.57. Schema acestui tip de moară este prezentată în figura 2. 7 – roată pentru reglarea distanţei dintre pietre. Schema acestui tip de moară este prezentată în figura 2. 2004) c.56.58. Este formată dintr-o sită cilindrică cu pereţi foarte rezistenţi în care se introduc bile de porţelan. 3 – arbore. 8. 2 – piatră inferioară mobilă.: 56 . II – a – toba. Schema de funcţionare acestui tip de moară este prezentată în figura 2.57.58. Mori cu jet: La cest tip de mori. 4 – postament. Tehnologie farmaceutică. Tehnologie farmaceutică. Sunt mori cu bile la care pulverizarea se datorează vibraţiilor de o anumită frecvenţă şi amplitudine care impune bilelor o mişcare circulară de viteză mare (1. b – bilele.: I – a – toba. Moara tubulară cu bile (după Ion Ionescu Stoian – Tehnică farmaceutică.C a p i t o l u l 2 . gresie. b – axul. Mori vibratoare. 2004) e. presiunea scăzând de la câteva zeci de atmosfere până la presiunea atmosferică.

Sub acţiunea forţei centrifuge bilele pulverizează materialul. În F. X avem nouă site standardizate. pe care se fixează sita propriu-zisă. f. Moara cu jet (după Popovici Adriana. Tehnologie farmaceutică. Sunt utilizate pentru o măcinare fină obţinând particule de dimensiuni coloidale. confecţionată din lemn sau tablă pe care în interior se găseşte un cadru confecţionat din tablă. Conform F. 2004) Pentru măcinarea fină uscată se utilizează mori coloidale centrifugale încărcate cu un număr mare de bile (1.000) cu diametrul de 8-15 mm. confecţionată din fibre metalice din oţel galvanizat 57 . loviri pe cale umedă sau pe cale uscată. 3 – şurubul micrometric pentru reglarea distanţei dintre rotor şi carcasă.: 1 – rotorul tronconic. Mori coloidale.1. Un tip de moară coloidală este Moara Premier. 2004) Cea mai utilizată moară cu jet este Micronizatorul care este folosit pentru pulverizarea foarte fină a sulfului. operaţia este numită sortare.60.R. când pulberea este trecută prin sita imediat superioară. 4 – intrarea suspensiei. Când pulverizarea se face în mediu lichid operaţia este mai uşoară datorită forţelor de frecare exercitate de fluid. numerotate cu cifre romane de la I la IX (în sens descrescător al laturii ochiurilor).60.000-10.000 rotaţii/min. 2. care poate ajunge până la 15. 2 – carcase. lemn etc. Tehnologie farmaceutică. Moara coloidală Premier (după Popovici Adriana.14.14. CERNEREA 2.R. Măcinarea are loc prin frecări. O sită este compusă dintr-un cilindru care are o înălţime mică în raport cu diametrul. antibioticelor etc.59.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2. Schema morii coloidale Premier este prezentată în figura 2. 5 – ieşirea produsului Figura 2. Definiţie Cernerea este operaţia de separare cu ajutorul sitelor. X reziduul nu trebuie să fie mai mare de 5% şi să nu fie mai mic de 60%. calomelului. a particulelor cu diametru inferior ochiurilor sitei respective (cernut) de particulele care au dimensiuni superioare ochiurilor sitei (refuz). Când separarea se face în mai multe porţiuni cu grad de mărunţire diferit.

3. c. O alimentare adecvată este o condiţie foarte importantă. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e sau inox.16 0.000 2. sunt prezentate cele 9 site standardizate oficinale în FRX. Particulele cu dimensiuni inferioare trec uşor prin sită iar cele cu diametru mai mari decât ochiurile sitei alunecă uşor pe suprafaţa sitei neîmpiedicând trecerea granulelor mici. Supraalimentarea cât şi subalimentarea scad randamentul. Pentru cernerea substanţelor toxice sau iritante se lucrează cu site acoperite care pot avea fixat pe capacul cutiei un dispozitiv cu mâner. condiţiile de lucru şi construcţia sitei. Acest parametru influenţează mult cernerea. Sitele pot avea ochiuri circulare. Sita propriuzisă are două porţiuni: .000 Diametrul sârmei (în mm) 2.61.000 5. Conform F.16 0. aluminiu. sitei I II III IV V VI VII VIII IX Grad de fineţe Fragmente mari Fragmente mijlocii Fragmente mici Pulbere groscioară Pulbere mijlocie Pulbere semifină Pulbere fină Pulbere foarte fină Pulbere extrafină Latura interioară a ochiului (în mm) 6. Tehnologie farmaceutică. fibre sintetice etc. care are în partea terminală peri prin intermediul cărora. pătrate sau poligonale de diferite mărimi.000 595.suprafaţa de cernere (partea perforată). .000 1.R.C a p i t o l u l 2 .50 0. Factori care influenţează cernerea Cernerea depinde de diferiţi factori şi anume: a.05 În Suplimentele FR X II (2002) şi III (2004) sunt prezentate câteva detalii suplimentare legate de sitele farmaceutice. 58 .3. Site (după Popovici Adriana.292 3.spaţiul mort (format din firele din care este confecţionată sita). Randamentul unei site este în funcţie de suprafaţa utilă. trec cel mai uşor prin ochiurile sitei.00 0.2.500.08 0. b.12 0. Natura materialului.60 1.: Figura 2.25 0.08 Nr. Nr.14. de ochiuri pe cm2 1. Sitele cu diametrul mai mare de 1mm se numesc ciururi. În tabelul 2. În general acest factor influenţează mai puţin excepţie făcând materialele lipicioase şi materialele dure (care uzează sita).0 0. Forma sitelor standardizate este prezentată în figura 2.50 1. Tabel 2.10 0.100 362.20 0. d.61. Granulometria materialului.315 0.910.100 59. Particulele de formă sferică şi uniforme. X cernerea finală este obligatorie în toate cazurile când masa pulberii depăşeşte 20g. alamă.478. Un efect obstrucţionat o au particulele cu dimensiuni apropiate ochiurilor sitei uneori chiar înfundând sita.0 2. Alimentarea sitei.3 4. în momentul acţionării mânerului este facilitată cernerea. Forma particulelor.180 11. 2004) 2.8 0.

Schema unei astfel de site este prezentată în figura 2. Sită oscilantă cu două etaje (după Popovici Adriana. Alegerea sitei cu o anumită formă a ochiurilor se face în funcţie de forma granulelor materialului de cernut şi anume: pentru granulele sferice se recomandă site cu ochiuri sferice sau pătrate.inele de transport. circulare. h . c – cilindru. suprafaţa de cernere formând un grătar cu o înclinare de 10-200. b – inele pentru ducerea materialului în tobă.: a . cu orificii din ce în ce mai mari pentru colectarea diferitelor fracţiuni (sortare). Schema unei astfel de site este prezentată în figura 2.pâlnie de alimentare. 2004) 59 . Site cu grătar. Tehnologie farmaceutică. f.63. pentru materiale cu granule neregulate se recomandă site cu ochiuri alungite sau dreptunghiulare. Asemănătoare ca şi construcţie sitelor cu grătar. Sunt formate din bare de oţel distanţate între ele. Schema unor astfel de site este prezentată în figura 2. O mişcare sacadată sau în salturi oferă posibilitatea ca granulele mici să ajungă pe suprafaţa de cernere.14. Mişcarea materialului şi a sitei.: a1 şi a2 – grătare.: Figura 2. b1 şi b2 – excentrice care dau grătarului o mişcare de oscilaţie Figura 2. Mai multe site cu grătar suprapuse sunt acţionate de un dispozitiv cu axă excentrică care le mişcă concomitent şi în sens invers. 2004) b. c – cilindru de protecţie. sunt formate din una sau mai multe rame pe care se fixează suprafeţele de cernere şi dispozitivul de acţionare cu excentric care produce mişcări oscilatorii. g – cutie de colectare.62.63.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E e. Au sita sub formă de sârme împletite sau tablă perforată sub forma de tambur cu secţiune circulară sau poligonală montat pe un ax înclinat de 2-9 0 şi având tamburul împărţit pe lungime în 2 sau 3 porţiuni. d – toba de cernere.64. Tipuri de site industriale a. Site oscilante cu grătar. Tehnologie farmaceutică. Schema unei site rotative cilindrice (după Popovici Adriana. Forma şi dimensiunile sitei.64. Sită cu grătar oscilant (după Popovici Adriana.3.62. rectilinii sau perpendiculare pe sită. 2. e – arborele tobei. Site rotative. Tehnologie farmaceutică. i – gură de evacuare Figura 2. 2004) c.

Materialul supus sortării este dispus pe o suprafaţă de cernere de unde este dezaglomerat de vibraţiile produse de un electromagnet şi un curent de aer care pătrunde prin partea inferioară. Aceste operaţii se repetă pe timpul funcţionării cu regularitate realizându-se astfel cernerea. . 60 .66. . Aerul pătrunde prin suprafaţa de cernere şi antrenează particulele mai mici care sunt reţinute într-un dispozitiv de captare iar particulele mai mari rămân pe suprafaţa sitei.1. Punerea în mişcare este realizată de un electromotor iar transmisia mişcării are loc prin anumite curele. 2 – indus. Schema sortatorului gravitaţional este prezentată în figura 2.: 1 – ieşirea aerului.7. lichide sau gazoase. Sunt substanţe în care apa este legată prin legături chimice sau fizice (apă de cristalizare) iar operaţia îndepărtării apei de cristalizare este numită deshidratare. • Sitele vibratoare cu inerţie sunt alcătuite dintr-o cutie cu 1-2 site.15.65.15. Sortator gravitaţional (după Popovici Adriana. 2004) 2. 5 – resorturi. Vibraţiile sunt produse printr-un mecanism similar soneriei electrice. Figura 2. prin întreruperea circuitului datorită unor arcuri sita se îndepărtează de electromagnet. 3 – rama sitei. 2 – filtru. 3 – produs fin. 4 – întreruperea contactului.66. ca extractele uscate.65.site vibratoare cu inerţie. 6 – intrarea aerului.2.8 – circuit electric Figura 2. După modul de construcţie a dispozitivului care produce vibraţie avem trei tipuri: . Prin închiderea circuitului sita electrică este atrasă de electromagnet.: 1 – electromagnet. alterabile în prezenţa umidităţii. Obiectivele uscării Uscarea se realizează pentru următoarele scopuri: • asigurarea conservării unor produse (vegetale sau animale). O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e d. Site electromagnetice. Schema unei site electromagnetice (după Popovici Adriana. 2. 4 – produs grosier de sortat.site vibratoare cu lovire. USCAREA 2. Tehnologie farmaceutică. Site vibratoare La sitele vibratoare suprafaţa de cernere este menţinută în vibraţie prin lovituri dese provocate de anumite dispozitive. 5 – membrană filtrantă.15.şi site electromagnetice. Schema unei astfel de site este prezentată în figura 2. Tehnologie farmaceutică.C a p i t o l u l 2 . • obţinerea unor forme farmaceutice. 2004) În continuare se va prezenta schematic construcţia şi funcţionarea unui sortator şi anume Sortatorul gravitaţional. Definiţie Uscarea este procesul de îndepărtare totală sau parţială a umidităţii din diferite substanţe solide. 6.

. Metoda se aplică pentru uscare la: extracte. . Este un procedeu de uscare preferabil pentru produsele alterabile (soluţii extractive) şi constă în dispersarea lichidului sub formă de picături foarte fine şi urmată de o uscare rapidă (1-2 sec. fermenţi. răcit cu diverşi agenţi frigorifici.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E • uşurinţa la manipulare şi transport.se obţine o umiditate scăzută ceea ce permite o conservare îndelungată. . granulate etc. . .un injector prin care soluţia este injectată la o presiune de 30-200 atm iar picăturile obţinute se usucă la aer cald. . • dispozitive pentru reglare automată care asigură funcţionarea automată a instalaţiei.) cu aer cald.15. • posibilitatea obţinerii unor forme farmaceutice ca de exemplu: comprimate. lichide cât şi cele gazoase.uscarea soluţiei apoase a unei substanţe fixe.recipient colector etc. În acest scop putem utiliza diferite sisteme: .solvenţii volatili pot fi recuperaţi.000 turaţii/min care transformă produsul într-un nor fin de pulbere care se usucă cu aer cald care circulă de jos în sus. Asigurarea asepsiei se face prin raze ultraviolete sau mijloace chimice (oxid de etilen 2% cu freon 89%). • pompele de vid. Uscătorul cu cilindru. . lapte praf etc. c. sau în recipiente). a fiolelor în condiţii sterile).sublimarea la 200C şi până la -700C şi un vid de ordinul 10-3 şi -10-5 Torri obţinându-se produse cu o umiditate reziduală de 5%. preparate opoterapice.distribuitor de aer.pregătirea materialului (pe tăvi. . . În primul caz putem îndepărta apa prin evaporare pe baia de apă sau prin absorbţie pe substanţe higroscopice (din lichide volatile). atomizare sau nebulizare.cameră de uscare. bacteriene şi oxigenul atmosferic. . Liofilizarea (în vid. 2. .congelarea (cu diferite amestecuri frigorifice). b. Uscarea lichidelor La uscarea lichidelor avem două situaţii: . aminoacizi. hormoni etc.substanţele îşi păstrează proprietăţile iniţiale (solubilitate). . Lichidul este dispersat pe suprafaţa cilindrului încălzit şi se transformă în pulbere fină apoi pulberea este colectată. pulverizare. Procesul de liofilizare prezintă următoarele avantaje: .000-10. criodesicarea) se aplică produselor care conţin substanţe termolabile (enzime. • grupuri frigorifice – unul pentru camera de congelare şi sublimare şi unul pentru condensator.3.aparat de pulverizare. În practica farmaceutică uscarea se aplică atât la produse solide.) şi constă în uscarea rapidă a substanţei prin sublimarea gheţii în vid după o prealabilă congelare a soluţiei apoase. Uscarea lichidelor care conţin substanţe fixe în soluţie poate fi obţinută prin: a. de obicei cilindrică. .sistem de transport al produsului uscat.camera de congelare şi sublimare care este un recipient cilindric sau paralelipipedic prevăzut cu rafturi pe care se găsesc substanţele de liofilizat şi conducte cu agentul frigorific. .desecarea finală (scade umiditatea până la 1%). 61 . .condensatorul care poate avea diferite forme. Părţile componente ale unei instalaţii de liofilizare sunt: .menajarea substanţelor termolabile. O instalaţie de pulverizare modernă are următoarele părţi: .uscarea unui lichid care conţine o anumită cantitate de apă care trebuie eliminată.protecţie faţă de degradările enzimatice.un disc care se roteşte cu 6. .prelucrarea finală (închiderea flacoanelor.încălzitor de aer. Procesul liofilizării cuprinde următoarele etape: .

convecţie (când vasul sau aparatul în care sunt expuse substanţele pentru uscare. când aceste substanţei antrenează cu ele vaporii de apă dând amestecuri azeotrope. Uscarea la cald. amidon 15% etc. U = viteza de uscare (kg/m2⋅ h(. B. T = timpul de uscare. în aer liber sau în spaţii închise. A = coeficient.78-330µm) şi anume: sobe de teracotă. determinând astfel evaporarea apei. sulfat de sodiu anhidru. Încălzirea substanţelor depinde de mai mulţi factori: 62 . Metode de uscare a. Radiaţiile infraroşii nu încălzesc aerul deoarece oxigenul şi azotul nu absorb radiaţiile infraroşii. Energia termică poate fi transmisă în diferite moduri: . prevăzute cu reflectoare.76-3µm. Uscarea la vid. vine în contact cu vaporii de apă fierbinţi. sulfat de sodiu etc.A. . care au rolul de a încălzii materialul supus uscării. la o anumită temperatură. umbră. În afară de acest factor viteza de uscare mai este influenţată de: suprafaţa materialului. Alegerea metodei de uscare depinde de materialul de uscat şi de modul în care este legată apa.. Sursele de radiaţii infraroşii sunt clasificate în: . Este aplicabilă mai ales substanţelor termolabile. Uscarea solidelor A. Uscarea cu ajutorul substanţelor deshidratante. În acest scop se utilizează diferite surse de radiaţii infraroşii (radiaţii cu lungimea de undă între 0.S. proces care are loc atunci când tensiunea de vapori superficială este mai mare decât presiunea de vapori din mediul înconjurător. utilizând ca substanţe deshidratante.15. f. e.surse neluminoase – produse de radiatoare încălzite cu rezistenţe electrice şi care pot dezvolta o capacitate calorică de 10 ori mai mare decât lămpile.) şi constă în amestecarea lor cu benzen. d. acid sulfuric concentrat etc. Aspecte generale La substanţele solide apa se îndepărtează prin evaporare. tincturilor. apă caldă sau aer cald. Viteza de uscare este influenţată şi de temperatură. extractelor. Uscarea la aer este cea mai simplă metodă de uscare şi aplicabilă la substanţele care pierd uşor umiditatea şi sunt stabile la agenţii atmosferici. S = suprafaţa materialului uscat (m2). agitarea materialului. G = cantitatea de substanţă care rezultă din uscare (kg). c. cu filament incandescent încălzit la 24000C-25000C) care emit radiaţii infraroşii cu lungimea de undă 0.surse luminoase (exemplu: lămpi cu filament wolfram. punctul de trecere între cele două perioade se numeşte punct critic). faianţă. substanţele fiind expuse în straturi subţiri pe coli de hârtie. reşouri electrice etc. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e 2. Distilarea azeotropă. Uscarea se face la soare. substanţelor care prin uscare obişnuită se transformă într-o masă solidă greu pulverizabilă (exemplu: gelatina) etc. gradul de mărunţire etc.conducţie când aparatul vine în contact cu sursa de energie termică (gaz). Aceste surse produc radiaţii infraroşii cu lungime de unda de 3-10µm.4. u1-u2 = diferenţa dintre umiditatea iniţială şi finală a substanţei (kg/kg substanţă). mărimea particulelor şi de faza procesului de uscare (în prima jumătate a timpului se pierde 90% din apă iar în a doua jumătate a timpului restul de 10% a umidităţii. . . Uscarea prin iradiere termică. Metoda este aplicabilă substanţelor termostabile. În mod normal uscarea nu se face complet ci până la umiditatea de echilibru care este specifică substanţelor. săruri anhidre). oxid de calciu. Se aplică pentru deshidratarea sărurilor (de exemplu: sulfat de magneziu. b. Se aplică în cazul substanţelor higroscopice (extracte. de exemplu: produse vegetale 10%. toluen urmată de distilare. Timpul de uscare se calculează cu formula: T= G ⋅ ( u1 − u 2 ) U. plăci de sticlă etc. Aceste radiaţii sunt utile pentru uscarea substanţelor expuse în straturi superficiale.şi prin radiaţie termică – provenind din diferite surse.C a p i t o l u l 2 .

a extractelor vegetale. Etuvele.umiditatea produsului.culoarea substanţei. după care la o nouă încălzire se evaporă. Imaginea unui astfel de exsicator este prezentată în figura 2. .cost scăzut. Microundele pot traversa sticla. . Uscarea substanţelor solide utilizând radiaţii infraroşii prezintă următoarele avantaje: . Aparatura utilizată pentru uscarea solidelor a. Compartimentul superior poate fi adaptat la vid în acest mod crescând semnificativ randamentul uscării. Etuvele pot fi încălzite electric sau cu gaz. Sunt aparate confecţionate din metal cu pereţi simpli sau dubli în interiorul cărora se găsesc rafturi.67. Metoda este aplicabilă la substanţele solide sensibile ca: acid ascorbic.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E . aerul. Exsicator (după Duşa Silvia şi Mitroi Brânduşa. temperatura menţinându-se constantă în interiorul etuvei cu posibilităţi de reglare. Uscarea cu microunde. Metoda se bazează pe utilizarea efectului termic al undelor cu frecvenţă înaltă de 2450±50MHz. 2006) b. în funcţie de materialul supus uscării şi având un termometru care indică această temperatură.uscare rapidă.: Figura 2.68. Exsicatorul se utilizează pentru uscarea şi eventual păstrarea unor substanţe higroscopice.) şi un compartiment superior despărţit de cel inferior printr-o placa de porţelan care serveşte ca suport pentru vasele cu material de uscat. g. Imaginea unei astfel de etuve este prezentată în figura 2. Puterea de penetraţie în cazul substanţelor solide este de 1-3 cm. University Press. a pulberilor etc. .capacitatea de penetrare prin materialul solid este mare. coloranţi etc. Exsicatoarele.puterea sursei. timp în care umiditatea pătrunde prin capilare din straturile inferiore la suprafaţă răcită. . Chimie Analitică Cantitativă – Ghid.67. Sunt recipiente confecţionate din sticlă cu pereţi groşi acoperite cu un capac şi bicompartimentate având un compartiment inferior în care se pune substanţa higroscopică (oxid de calciu. C. Randamentul de uscare poate fi mărit prin întreruperi periodice ale iradierii. porţelanul.: 63 . .capacitatea de adsorbţie a substanţei etc. Târgu-Mureş. acid sulfuric concentrat. În industria farmaceutică sunt utilizate la uscarea granulelor. se reflectă pe pereţii metalici şi sunt absorbite de substanţele cu constantă dielectrică mare ca de exemplu: apa etc. silicagel etc.

Sursa de căldură (calorifer. c – vase cu substanţe de uscat. În modul acesta se usucă produsele termolabile.70. e – conducte de vapori calzi. Temperatura se urmăreşte prin ochiul fixat la uşă. University Press. Chimie Analitică Cantitativă – Ghid. Aceste etuve au formă paralelipipedică cu uşi care se închid etanş şi au un geam prin care se poate supraveghea uscarea.: 64 . O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e Figura 2. Aerul este introdus în dulap pe la partea superioară. Schema unui dulap de uscare este prezentată în figura 2. Târgu-Mureş. f – scurgerea condensatorului.C a p i t o l u l 2 . Figura 2. observându-se temperatura pe un termometru fixat în material iar presiunea pe manometru. expus în tăvi pe rafturi antrenând umiditatea şi ieşind pe la partea inferioară. b – plăci de încălzire. Etuvele cu vid.69.: a – carcasa etuvei. 2004) d. h – conducta de ieşire a aerului. Etuvă de vid (după Popovici Adriana. străbate materialul supus uscării. uscarea se face cu aer cald la presiune normală. 2006) c. g – vas de condensare. Dulapurile de uscare. radiator) se găseşte la partea inferioară a dulapului. În aceste aparate. Tehnologie farmaceutică. Încălzirea se face moderat prin vapori calzi la aproximativ 40-43 0C şi o presiune scăzută de circa 40-50 mHg produsă cu ajutorul unei pompe de vid.69. Etuvă (după Duşa Silvia şi Mitroi Brânduşa. Schema unei astfel de etuve este prezentată în figura 2.68.

. 2004) f.camera de uscare.71. Uscătorul este construit din metal sau beton şi are următoarele dimensiuni: lăţime 3. plăci de sticlă sau de metal iar aerul încălzit este dirijat în vagonet parcurgând materialul de la o extremitate până la cealaltă extremitate unde este evacuat pe partea superioară.70. Se continuă în acest mod. Tunelele de uscare. După uscarea materialului din camera 1 acesta este evacuat. Uscătoarele cu camere în serie. Sunt compuse din trei camere: . Camera de uscare are o lungime de 10-15 m prevăzută cu şine pe care circulă vagonete. introducându-se material proaspăt în această cameră. . Tehnologie farmaceutică. 2004) e. Schema tunelului de uscare este prezentată în figura 2. site de pânză.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2.: Figura 2. Uscătorul cu camere în serie (după Popovici Adriana.72. În interiorul vagonetelor materialul supus uscării este întins pe tăvi.camera de încărcare.: Schema unui dulap de uscare cu aer cald (după Popovici Adriana. Uscarea durează în medie 10 ore şi se pretează foarte bine pentru uscarea produselor vegetale.71. Aerul cald pătrunde în camera 1 de sus în jos. Tehnologie farmaceutică.camera de descărcare a materialului. Aceste aparate funcţionează pe principiul contracurenţilor şi sunt alcătuite din mai multe camere în care este introdus materialul supus uscării. Schema uscătorului cu camere în serie este prezentată în figura 2. Aerul proaspăt este introdus acum în camera 2 iar după ce străbate camerele următoare este evacuat prin camera 1. apoi de jos în sus.8-2 m.5 m şi înălţime 1. fiecare cameră primind aer cald proaspăt după uscarea materialului din camera precedentă. continuând acest traseu în camerele următoare până când materialul din camera 1 este uscat.: 65 .

Turnurile de uscare. iar materialul este sub formă de granule mărunţite şi umede care se introduc pe la partea superioară şi cade datorită greutăţii proprii apoi este amestecat datorită unui sistem de şicane aşezate în turn şi a altor mecanisme care reglează deplasarea materialului.: A – tuburi de ieşire a aerului umed şi cald.C a p i t o l u l 2 . D – transportor pentru materialul uscat Figura 2. Camerele de uscare sunt aşezate vertical fiind înguste şi lungi (8-10 m). Tehnologie farmaceutică. C – ventilator. Aceste instalaţii lucrează pe principiul contra-curentului.72. E – uşa de ieşire a materialului uscat.: 66 .a. Schema unui turn de uscare (după Popovici Adriana. O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e A – intrarea aerului rece. B – tuburi de intrare a aerului cald uscat. D – încălzitor.d. Aerul cald este introdus de jos în sus formând un curent a cărui viteză poate fi mărită de diferite ventilatoare. B – conducta de aer pentru recirculare.m. Schema unui turn de uscare este prezentată în figura 2.74.73. H – ieşirea aerului cald şi a vaporilor Figura 2. Uscătoarele cu talere sunt compuse din 20 sau mai multe talere cu diametru de până la 5 m încălzite cu aer cald sau abur sub presiune care pătrunde prin partea inferioară a uscătoarelor. Materialul este introdus prin partea superioară pe primul taler după care pătrunde pe talerul al doilea ş. Schema unui tunel de uscare (după Popovici Adriana.73. 2004) g. Tehnologie farmaceutică. F – etajere cu material umed. 2004) h. Schema unui astfel de uscător este prezentată în figura 2. C – şicane în V pentru dirijarea aerului. G – uşa de intrare a materialului.

Au formă de tunel în care lucrează una sau mai multe benzi.76. F – resorturi. La instalaţiile cu o singură bandă încărcarea şi descărcarea materialului are loc la cele două extremităţi iar deplasarea materialului poate avea loc în acelaşi sens cu aerul sau în contra-curent. Schema uscătorului cu cilindrii este prezentată în figura 2. C – intrarea aerului. Schema unui uscător cu bandă (după Popovici Adriana. D – cuţit pentru îndepărtarea materialului uscat. Tehnologie farmaceutică.75.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Figura 2. D – tobă încălzită. Uscătoare cu cilindri. Uscător cu cilindru (după Popovici Adriana. F – cuţit reglabil pentru îndepărtarea materialului uscat. 3 – intrare aer cald.76. Încălzirea se realizează prin tuburi de calorifer aşezate la partea inferioară sau lateral. E – ieşirea aerului cald şi a vaporilor. G – ieşirea materialului uscat 2 – cu doi cilindri A – ieşirea vaporilor. Materialul uscat este detaşat de pe cilindrul cu ajutorul unor cuţite.: 1 – cu un cilindru A. G – transportor helicoidal Figura 2. Materialul supus uscării sub formă lichidă sau pastă vine în contact cu suprafaţa exterioară a cilindrilor care se rotesc cu viteză mică (2-8 rot/min). C – gură de alimentare.: 1 – ieşire aer.B – cilindri de alimentare. 4 – colectare material Figura 2.74.75. B – camera de vapori. 2004) i. Tehnologie farmaceutică. 2004) 67 . E – tobă de uscare. Schema unui astfel de uscător este prezentată în figura 2. 2004) j. Tehnologie farmaceutică. Acest tip de uscătoare sunt formate din mai mulţi cilindri care se încălzesc în interior. Schema unui uscător cu talere (după Popovici Adriana. 2 – intrare material. Uscătoarele cu bandă.

9 . .: 1 – focar. Tobele de uscare.77. 2004) 2.). O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e k. Aceste uscătoare produc o evaporare rapidă a apei. Sterilizarea este obligatorie în următoarele situaţii: . Schema unui uscător prin fluidizare (după Popovici Adriana.5 – angrenaje de mişcare.). suspensii.robinete Figura 2. 2 – alimentarea.pentru instrumentar şi diferite materiale medico chirurgicale.: 1 – intrare produs umed.pentru forme farmaceutice la care conservarea se poate realiza doar în absenţa microorganismelor (antibiotice.16. .pentru preparate oftalmice.77. care trece prin perforaţiile unei plăci înclinate pe care este expus materialul supus uscării. . Sunt compuse dintr-o cameră străbătută vertical de un curent de aer cald. 3 – toba. unguente) care se aplică pe răni. Schema unui astfel de uscător este prezentată în figura 2. 4. 68 .78. Sterilizarea se poate realiza în diferite moduri. 3 – intrare aer cald.1. Tobele de uscare sunt aşezate orizontal sau uşor înclinate şi sunt deschise la ambele capete.pentru preparate farmaceutice (pulberi. perfuzii etc. Definiţie. produse opoterapice etc.pentru preparate administrate parenteral (injecţii.C a p i t o l u l 2 . pe arsuri sau pe pielea sugarului.78. Alegerea metodei de sterilizare se face în funcţie de natura produsului şi stabilitatea acestuia. 4 – colectare produs uscat Figura 2. Uscarea se realizează cu aer cald.16. Schema unei tobe de uscare (după Popovici Adriana. . 2 – ieşire aer rece. uscarea materialului realizându-se cu randament mare. 7. 6 – roată cu dinţi. Tehnologie farmaceutică. Generalităţi Sterilizarea este operaţia prin care sunt distruse sau îndepărtate toate organismele vii în formă vegetativă sau sporulată de pe un obiect sau un produs.8. Tobele au randament mare şi lucrează cu o viteză de 1-8 rot/min. Schema tobei de uscare este prezentată în figura 2. 2004) l. Tehnologie farmaceutică. STERILIZAREA 2. Uscătoarele prin fluidizare.

Metode termice .flambarea. Pentru produsele care nu pot fi sterilizate este obligatoriu lucrul aseptic (prepararea în condiţii în care să fie evitată contaminarea cu microorganisme). X) Metoda este oficializată de F. . . Metode fizice de sterilizare Acest tip de metode se poate împărţi în: A1.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E Desigur. . Metode termice a. iar închiderea ermetică este realizată printr-o garnitură de cauciuc existent între capac şi corpul cazanului iar strângerea capacului se realizează cu şuruburi. manometre. A1.sterilizarea cu aer cald. În F.încălzirea apei din autoclav sau introducerea vaporilor de apă. . X şi se foloseşte ori de câte ori este posibil şi anume la sterilizarea preparatelor apoase. Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune (F.metode chimice. Operaţia de autoclavare are următoarele faze: .sterilizare prin încălzire la 1000C.faza de sterilizare.sterilizare cu gaz. sterilizarea pansamentelor chirurgicale şi a produselor analoge acestora.evacuarea completă a aerului din autoclav. Autoclavul este prevăzut cu termometre. robinet de evacuare. . Operaţia se efectuează în autoclave încălzite cu gaz sau electric la care aerul a fost încălzit cu vapori de apă sub presiune.sterilizare prin încălziri repetate. 60 minute. Pansamentele chirurgicale se 69 .sterilizarea cu vapori de apă sub presiune. .evacuarea vaporilor de apă şi revenirea la presiunea atmosferică.2. Autoclavarea este o metodă sigură şi foarte utilizată în practica farmaceutică şi cea medicală.răcirea autoclavului (unele autoclave sunt prevăzute cu sistem de răcire ceea ce reduce durata procesului de sterilizare).introducerea în autoclav a materialelor sau produselor pentru sterilizat.sterilizare prin filtrare. succesul operaţiei depinde de natura microorganismelor şi rezistenţa acestuia la agentul de sterilizare.sterilizare cu ultrasunete.sterilizarea cu vapori de apă sub presiune. . . . Metode netermice . . ventil de siguranţă. .sterilizarea prin căldură uscată .sterilizare prin filtrare.16. Sterilizarea se efectuează de obicei la 1210C cel puţin 15 minute sau 1150 cel puţin 30 minute. . X sunt oficiale patru metode de sterilizare şi anume: .R.metodă aseptică. . . .R. A2.sterilizare cu raze ultraviolete.închiderea capacului. . A. ca pansamentele chirurgicale şi alte produse asemănătoare se sterilizează în recipiente care asigură penetraţie vaporilor de apă.R. Materialele poroase. Autoclavele se compun dintr-un cazan cilindric cu pereţi foarte rezistenţi şi închis cu un capac. Metode de sterilizare Metodele de sterilizare utilizate în practica farmaceutică se pot împărţi în următoarele grupe: . 2. .metode fizice.sterilizare cu radiaţii ionizate.

e. La prima încălzire se distrug formele vegetative. 60 minute Această metodă se realizează prin introducerea flacoanelor de sterilizat în baie de apă încălzită la 1000C sau în autoclav cu robinet de evacuare a vaporilor deschis şi menţinerea acestei temperaturi timp de 60 de minute. Schema autoclavului este prezentată în figura 2. Autoclav simplu (a) şi autoclav cu pereţi dubli (b) (după Popovici Adriana. Pentru siguranţa operaţiei este nevoie de 3-4 încălziri. Din acest motiv produsele sterilizate în acest mod conform farmacopeei trebuie etichetate cu menţiunea „sterilizare prin încălzire repetată”. Metoda nu este foarte sigură deoarece unele forme vegetative nu sunt distruse la 700C. O p e r a ţ i i 0 f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e sterilizează.R. 2004) b. Este cel mai simplu procedeu de sterilizare care constă în trecerea repetată a obiectelor de metal (platină.). În industrie se pot utiliza tuneluri de sterilizare pentru cantităţi mari de produse sau materiale de sterilizat. pentru produsele neapoase care nu pot fi autoclavate. produse uleioase etc.79.: Figura 2. Sterilizarea prin încălzire repetată (tindalizare) Conform acestei metode materialele sau produsele de sterilizat sunt încălzite la 700C timp de 30-60 minute de câteva ori la intervale de 24 de ore. oţel. la 1700C cel puţin 1 oră şi la 1800C cel puţin 30 minute. Operaţia se execută în etuve simple unde circulaţia aerului nu este asigurată şi pot exista diferenţe între anumite părţi din etuvă de până la 20-300C. Pentru a corecta acest inconvenient sunt indicate etuvele cu convecţie forţată unde aceste diferenţe sunt practic inexistente. de obicei. Pentru o siguranţă în utilizarea produselor sterilizate astfel metoda este asociată cu filtrarea sterilizată sau lucrul aseptic.79. Durata minimă a sterilizării se măsoară din momentul realizării condiţiilor prevăzute pentru sterilizare. Sterilizarea prin încălzire la 1000C. iar germinarea sporilor poate fi oprită de unele substanţe chimice. la 134-138 C timp de 5 minute. porţelan sau metal se sterilizează la 121-1240C timp de 20 minute. sporii rămânând neafectaţi. Anumite articole din sticlă. Temperatura şi presiunea din autoclav trebuie măsurată cu o precizie de ± 20C şi ± 20mmHg. X şi se utilizează pentru sterilizarea produselor rezistente la căldură. Metoda este satisfăcătoare mai ales când produsul este preparat aseptic. inox etc. Temperatura de sterilizare se alege în funcţie de natura produsului de sterilizat şi anume: 0 160 C cel puţin 3 ore. Flambarea. Între încălziri preparatele se menţin la 300C sau la temperatura camerei. Sterilizarea cu aer cald (sau căldură uscată FR X) Metoda este oficinală în F.) sau a unor obiecte din porţelan prin flacăra 70 . argint. Ca indicator biologic se pot folosi spori de Bacillus subtilis varietatea niger. Când sterilizăm materiale rău conductoare de căldură şi în alte situaţii pot fi utilizate metode chimice de control (topirea unei substanţe chimice aflate într-un tub în interiorul materialului) dar frecvent se prevede utilizarea indicatorilor biologici şi anume sporii de „Bacillus stearothermophilus. Tehnologie farmaceutică. datorită sensibilităţii la vapori de apă (pulberi. d.C a p i t o l u l 2 . La încălzirea ulterioară se distrug sporii care între timp ajung la maturare. c.

Tipuri de filtre bacteriene. Mandler. Mansfeld) au forma unor lumânări (formă cilindrică) închise la o extremitate. A2. respectiv flacoane şi închiderea lor este posibilă contaminarea. Reţeaua poroasă are inerţie chimică mare. c. Pentru a se rezolva acest deziderat diametrul porilor sa fie de 0. a3. G5 este utilizat ca filtru bacterian. Diametrul porilor este între 0. De asemenea ultrasunetele modifică structura unor substanţe active ca rezorcina. Cea mai utilizată marcă este cea cu denumirea comercială „Millipore”. Deşi au fost foarte mult utilizate prezintă inconvenientul că ar putea ceda soluţiei fibre de azbest (substanţă cu potenţial cancerigen) fapt care opreşte utilizarea lor în domeniul alimentar şi farmaceutic. Bujiile sau lumânările filtrante care sunt construite din porţelan poros (Chamberland) sau silicee (Berkefeld. Filtre de sticlă cu placă filtrantă poroasă (Jena). De asemenea se practică pentru filtrarea soluţiilor vâscoase. Ca suport pentru reţeaua filtrantă se utilizează pâlnii de sticlă de care sunt sudate.5 µm. Sunt confecţionate din celuloză de diferite tipuri sau esteri de celuloză şi au pori cu diametrul foarte mic de 0.R. Filtrele au fost prezentate în subcapitolul „Filtrarea”.22 µm reţinându-se astfel atât formele vegetative cât şi sporii. Filtrele sunt fine (grosime de 150 µm) se aplică pe suporturi rezistente (metalice. este încărcată electric negativ şi sunt fragile.600Ä. X) Metoda se utilizează pentru sterilizarea soluţiilor termolabile şi constă în îndepărtarea microorganismelor prin filtrare utilizând filtre bacteriologice sterile sau membrane filtrante sterile respectând toate regulile ce se impun a fi respectate pentru prepararea aseptică. adrenalina. material plastic).83. Sunt confecţionate din metal inox având ca filtru o placă poroasă obţinută prin presare din azbest şi celuloză.TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E unui bec de gaz. Aceste filtre sunt formate dintr-o reţea rigidă poroasă obţinută prin sudarea particulelor de sticlă. Un alt inconvenient al utilizării razelor ultraviolete este modificarea structurală asupra unor substanţe medicamentoase. Aceste bujii pot funcţiona la suprapresiuni sau la vid. Filtre Seitz. După fiecare utilizare trebuie bine spălate şi sterilizate.2 µm fapt care justifică utilizarea ca filtru sterilizant. sticlă. Prin sticlă pot penetra razele cu lungime de undă de 3000 Ä şi datorită acestui fapt razele ultraviolete n-au efect sterilizant asupra soluţiilor ambalate în fiole sau flacoane. Această metodă utilizează vibraţii sonore cu frecvenţe care depăşesc 20. Sterilizare cu ultrasunete. aici vom prezenta doar succint tipurile de filtre bacteriene. În funcţie de diametrul porilor avem diferite filtre notate cu G (de la G1 la G5). a2. Deoarece în intervalul de timp dintre filtrare şi repartizarea în fiole. Inconvenientul metodei este că impurifică medicamentul prin conţinutul celular al bacteriilor omorâte. Ultrasunetele omoară microorganismele efectul lor fiind spargerea membranei celulare şi coagularea conţinutului protoplasmatic. Acest tip de filtru funcţionează la vid sau la suprapresiune şi cu posibilitatea reţinerii substanţelor pirogene. Acest tip de filtre se pot steriliza în autoclav şi pot fi utilizate atât la vid cât şi la suprapresiune. novocaina care se oxidează sau în alte situaţii apar precipitate în soluţie (gluconat de calciu). pe eticheta recipientului se prevede menţiunea „sterilizat prin filtrare”. d. a1. O altă modalitate ar fi umectarea obiectelor cu alcool urmată de aprinderea alcoolului. Din acest motiv razele ultraviolete au importanţă practică pentru sterilizarea încăperilor boxelor unde se prepară soluţii sterile. a4. Înainte de utilizare trebuie verificată integritatea filtrelor. Prin această metodă microorganismele nu sunt omorâte ci îndepărtate. Pentru a avea efect sterilizant trebuie ca soluţia să fie expusă direct în strat subţire acţiunilor razelor ultraviolete.000 Hz. putându-se introduce în preparate substanţe pirogene care pot crea probleme. Metoda nu asigură o sterilizare sigură deoarece căldura intră în contact numai cu suprafeţele iar după incinerare microorganismele arse produc impurificări. Sterilizarea prin filtrare (F. Sterilizarea cu radiaţii ionizate Razele ionizate pot fi: 71 . Metode netermice de sterilizare a. b. Filtre cu membrană. Sterilizarea cu raze ultraviolete Efectul antibacterian maxim şi cu efecte secundare reduse asupra organismului uman îl au razele cu lungime de unde de 2.

000mg/l la temperaturi între 20-600C. vată.tricrezolul 0. flacoane de material plastic. Materialul de sterilizat împachetat parcurge pe o bandă rulantă un traseu între pereţi de beton groşi până ajunge în faţa sursei de radiaţii aflată în centrul instalaţiei.3%. Pentru utilizarea acestui gaz sterilizant este nevoie în afară de instalaţii speciale şi de personal calificat.unde electromagnetice (raze γ). C.2%. FR X nu admite adăugarea de conservanţi la prepararea injectabilelor folosite în volume mai mari de 10ml indiferent de calea de administrare. Principalii conservanţi utilizaţi sunt: . echipament sterilizat iar prepararea să fie făcută în boxe sterile. recipiente. Ca indicatori biologici se pot utiliza spori de Bacillus subtilis (varietatea Niger) sau spori de Bacillus stearothermophilus cu caracteristicile sau condiţiile prevăzute la „sterilizarea prin căldură uscată” sau „sterilizarea cu vapori de apă sub presiune”.5 mrad asigură o sterilizare asemănătoare autoclavării timp de 20 minute la 1200C.5%. Surse de radiaţii mai importante sunt izotopii de 60Co şi 137Cs. Pentru medicamente. seringi. B2. Eficacitatea depinde de concentraţia gazului.000. B. .raze corpusculare (raze α şi β). mănuşilor chirurgicale.2-0. . O p e r a ţ i i f a r m a c e u t i c e g e n e r a l e . de timpul de expunere cât şi de umiditatea şi temperatura din instalaţiile folosite. intraocular şi intrarahidian. De asemenea utilizarea conservanţilor este interzisă soluţiilor care se administrează intracisternal . . Cu efect antibacterian se utilizează două tipuri de radiaţii: .fenolul 0. peridural. Cel mai des gaz utilizat este oxidul de etilen care datorită faptului că este inflamabil în amestec cu aerul.radiaţii catodice (B). Metoda se utilizează pentru sterilizarea materialelor plastice. farmacopeea recomandă ca pe eticheta preparatului să fie indicaţia „Preparat aseptic”. cu sistem de vid şi prin valvă care reglează debitul de gaz. Sterilizarea trebuie urmată de o desorbţie în condiţii care permit ca gazul rezidual sau produşii de transformare ai acestuia în produsul sterilizat să fie în concentraţie inferioară.cloretona 0. .000 – 1/100. concentraţie care ar putea da efecte toxice. .radiaţii γ. va fi utilizat în amestec cu gaz inert (dioxid de carbon). la preparatele multidoze şi mai ales la medicamentele preparate aseptic. tifon. . Procedeul aseptic FRX prevede pe lângă metodele de sterilizare şi „prepararea pe cale aseptică”. Ca unitate de măsură pentru măsurarea radiaţiilor este „rad”-ul. Gazul se găseşte în butelii sub formă lichefiată şi este introdus în aparatul de sterilizare cu închidere etanşă sub presiune. Această preparare presupune utilizarea de substanţe. Datorită toxicităţii ridicate poate influenţa structural unele substanţe) utilizarea lor este limitată şi numai atunci când este deplin justificată. cu experienţă pentru a asigura eficacitatea si securitatea operaţiunilor.3-0. 60Co. solvenţi. X şi folosită pentru produsele termolabile compatibile cu gazul sterilizant. . intracardiac.R.hidroxibenzoat de propil 0. .clorură de benzalconiu 0. Metode chimice de sterilizare B1.fenosept 1/25. Sterilizarea cu substanţe chimice Adăugarea de substanţe cu proprietăţi bactericide şi bacteriostatice este permisă de unele farmacopei la preparatele termolabile.01%.2%. Concentraţiile de gaz utilizate sunt între 20-1. Deoarece metoda nu prezintă o garanţie absolută.C a p i t o l u l 2 . metoda este limitată datorită posibilelor reacţii de alchilare.p-hidroxibenzoat de metil 0. 72 . O doză de 2.5%. Sterilizarea cu gaze Este o metoda oficializată de F.1-0.

TE H N O L O G I E F A R M A C E U T I C Ă P E N T R U A S I S T E N Ţ I I D E F A R M A C I E 73 .

. Suplimentul I (2000). Editura II. GEORGESCU ELENA: Tehnică farmaceutică. 12. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Bucureşti. BAN L. CRISTEA E. 1974. Duşa Silvia. CIOCĂNELEA V.. Târgu-Mureş. POPOVICI ADRIANA ŞI BAN IOAN... Suplimentul IV (2006). 10. 6. SIPOS EMESE. Bucureşti. Tehnică farmaceutică. Bucureşti.. Editura Dacia. Bucureşti. 4. Editura Tipour Târgu-Mureş. Strasobourg. STANESCU V. 1995. 1994. 1993. Editura Dacia Cluj-Napoca. 19. Editura Medicală. *** European Pharmacopoeia 5th. BALOESCU C. Editura Didactică şi Pedagogică. 1974. Tehnologie farmaceutică pentru Asistenţi de farmacie.. Cluj-Napoca.. University Press. 1976.GRECU l. Ediţia IX-a. 13.F. Editura Didactică şi Pedagogică. *** Farmacopeea Română. *** Farmacopeea Română. 3. *** Farmacopeea Română. 16. 2003. Ediţia X-a. Litografia l.BAN l. 18. 2006 2. Editura Dacia. 2001. Editura Medicală. 14. Tehnologie farmaceutică. Editura Medicală.LEUCUTA S. 15. Forme farmaceutice solide B i b l i o g r a f i e 1. 2004. SANDULESCU R. Bucureşti. *** British Pharmacopoeia.. Rockville. *** The United States Pharmacopoeia XXIII. Chimie Analitică cantitativă – ghid.. 7. 1985. Mitroi Brânduşa. 1971. DOBRESCU D. Curs de Tehnică farmaceutică. Ediţia X-a. 11. ADAM L... Editura Medicală.M.. BAN l. Cluj-Napoca. ELENA CUREA: Stabilitatea medicamentelor. RUB-SAIDAC AURELIA. Ediţia II.: Asocierea medicamentelor – Incompatibilităţi farmacodinamice. Editura Medicală Bucureşti. IONESCU STOIAN P.: Tehnică Farmaceutică. 9.: Tehnologia formelor farmaceutice. LEUCUTA S. Editura Medicală Bucureşti. 74 . 1983. ADAM L.GRECU l. Suplimentul II (2001). 8. GEORGESCU ELENA. IONESCU STOIAN P. Echivalenţa medicamentelor. 17. (1993).. 1983. Cluj-Napoca. Counsil of Europe. RUB-SAIDAC A. COGNIET E... (2004). Suplimentul III (2004). 1982. (1995).: Tehnologie farmaceutică industrială. CIOCĂNELEA V.Capitolul 6. 5. Bucureşti. CIURBA ADRIANA.. CICOTTI A. SAVOPOL E. ELENA CUREA: Controlul medicamentului.