EPISCOPIA ARADULUI

Teritoriul pe care avea sa se intemeieze Episcopia Aradului, la inceputul secolului al XVIII-lea, prin stramutarea la Arad a episcopilor ienopolei si a Lipovei, apare ca o arie larga de interferenta si ca o veriga de legatura intre marile provincii istorice, Transilvania, Banat si Crisana. Acesta asezare a facut ca Aradul sa devina de timpuriu un centru economic si cultural de seama, dar totodata un centru al vietii bisericesti. Favorizat de configuratia geografica, cu intinse zone de campie, dealuri si parti montane, de factorii climaterici, de o bogata retea hidrografica dominata de cursurile Muresului si Crisului Alb, de resursele subsolului, teritoriul judetului Arad a oferit, inca din timpurile cele mai indepartate,conditii prielnice de viata, asigurand dezvoltarea culturii romanesti1. In partile Aradului se mai amintesc biserici vechi, cea din Halmagiu atribuita voievodului Moga (secolul XIV), cea din Dezna, tot din secolul al XIV-lea, peste care s-a ridicat biserica actuala, din secolul al XVIIIlea.2 In anul 1702 s-a terminat noua cetate a Aradului ;in octombrie in acelasi an, s-a inceput zidirea bisericii cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, existenta si azi ca biserica sarbeasca in Arad, alaturi de cea romaneasca cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul.3 La ambele bisericii, majoritatea credinciosilor o formau romanii. In imprejurarile create de revolutia racotiana,

Aradul, cu noua lui cetate, a ramas credincios imparatului, in timp ce Bihorul era

1 2

Aradul, permanenta in istoria Patriei, Arad, 1979, p.42. Mircea Pacurariu, op.cit.p.1099. 3 Gheorghe Litiu, Inceputurile Catedralei din Arad, in Mitropolia Banatului an XXVIII, nr 1-3/1968,p84-94.

ocupat de asa numitii curuti4. Atat sarbii cat si curtea din Viena s-au declarat pentru fixarea sediului Episcopiei lui Isaia in Arad. Astfel, el a primit un decret de la Consiliul de razboi din Viena ca sa-si ia resedinta in Arad. Pentru a-si asigura demnitatea episcopeasca in lumea mosiereasca de atunci, Isaia a cerut o autorizatie din partea conducerii orasului, sa-si poata cumpara aici case si terenuri intravilane. Astfel, in 1704, Isaia a cumparat averea contelui capitan Attomus, care consta in patru case cu pravalii in Aradul vechi, doua vii si un teren pe malul stang al Muresului.Acest act de cumparare al lui Isaia constituie baza materiala a Episcopiei Aradului care, in felul acesta, trebuie considerata urmasa episcopiilor din Ienopole-Ineu si Lipova, primul ei carmuitor avand in titulatura sa si Ienopolea. Chiar daca Isaia nu a stat prea mult, sau chiar deloc in Arad, el fiind vesnicul calator pe unde se aflau credinciosii ortodoxi, din Banatul Timisan si pana in Crisana, actul din 1704 a insemnat un moment de rascruce din istoria bisericeasca a crestinilor ortodoxi din aceste parti. La 15 aprilie 1706, Isaia a obtinut aprobarea imperiala a cumparaturii sale aradene. Aceasta confirmare poate fi considerata ca actul de recunoastere legala a Episcopiei Aradului, inagurandu-i existenta dupa randuielile vremii.nfiinarea Episcopiei Aradului a avut loc datorit contextului politic din acea vreme, i nu n ultimul rnd comunitii ortodocilor care erau relativ numeroi, ns, trebuie spus, c nmomentul venirii Episcopului Isaia Diacovici aici existau dou comuniti de ortodoxi cu dou biserici, una a credincioilor de neam romn i alta a credincioilor de neam srb, care erau majoritari pe aceste inuturi. Aradul fiind ntr-o zon condus administrativ bisericesc de patriarhia srb de Carlovi, era firesc, ca i ierarhul locului n persoana Episcopului Isaia Diacovici- s fie tot de neamsrb.

E. Dornel si Vasile Boroneant, O contributie cu privire la datare avalurilor de pamant din vestul tarii noastre in Ziridava, 1968,pag 7-16. M. Zdroba si M. Barbu, Sapaturile arheologice de la Felnac si Vladimirescu (raport preliminar) in Ibidem, pag 47-56

Un element hotarator in desfasurarea vietii bisericesti in Eparhia Aradului, aflata la inceputurile ei, il constituie venirea si asezarea in sud-estul Unagarie a coloniei sarbesti condusa de patriarhul Arsenie al III-lea Cernoievici (1690). Venirea si asezarea unor sarbi aici se facea pe baza privilegiilor leopoldine5.Desi urmasii lui Leopold, confirmanad aceste privilegii, le-au restrans, mai mult in aplicarea si mai putin in redactarea lor, totusi ele au format baza de drept public prin care se manifesta natiunea sarbeasca.Ierarhii acestei natiuni au ocupat scaunele vladicesti vechi din Ienopolea si Oradea, reusind sa includa si pe romanii din Banat si Crisana, cel putin in prevederile acestor privilegii6. In tot cursul acestui secol romanii ortodoxi,mai ales cei din Bihor, mai expusi prozelitismului catolic, au alergat la ierarhii sarbi aradeni ca la parintii lor sufletesti intru Ortodoxie7. Isaia Diacovici,primul episcop al Aradului s-a expus atat de mult in combaterea prozelitismului catolic, incat a fost supranumit singurul balur si stalp si razim al Ortodoxiei care a mai ramas in imperiu8. In ianuarie 1708, Isaia Diacovici a fost ales patriarh, iar la 24 mai 1708 a fost confirmat de imparat ca sef suprem al tuturor ortodoxilor din Imperiul habsburgic, dar in acelasi an, la 21 iunie, el murea in Viena, incheiind astfel necontenitele sale calatorii. A ramas in traditia locala ca un barbat vrednic si invatat, care a fost infrumusetat de popor cu numirea de intelept, ca un diplomat fiu care a intreprins multe calatorii la Viena pentru inatrirea drepturilor Bisericii sale.9

5 6

Schwicker, J.H., Politische Geschichte der Serben in Ungar, Budapest, 1880, p. 4-5. Stefan Pascu, Statornici si continuitate de viata romanesca in nord-vestul Transilvaniei in volumul Marturisiri si evocari, Oradea, 1980, pag 17. 7 Dr.Nicolae Edroiu,AurelRadutiu:Istoria Romaniei.Transilvania;vol.I,Edit.G.Baritiu,Cluj-Napoca,1997, p.647-744 8 Radonici, Prilozi za istoriju Srbai Ugarskoi u XVI-XVIII vecu, Vol. I, Neoplanta (Novisad), 1909, p.179. 9 Ioan Rusu, Istoria Eparhiei Aradului, foileton in Biserica si scoala Arad, an VIII, 1883, nr 26 p. 244.

In timp ce in Bihor pastorea acel vladica Petru Hristofor, despre care bihorenii sustineau ca avea legaturi cu episcopul Antin Ivireanul al Ramnicului, 7 mai tarziu mitropolit al Ungrovlahiei, scaunul episcopesc de la Arad era tinut vacant inadins, spre a usura opera prozelitismuli catolic printre romanii si sarbii ortodoxi. Abia in 19 noiembrie 1710, imparatul a numit pe cel de-al doilea episcop al Aradului si Ienopolei, in persoana lui Ioanichie Martinovici. Dupa moartea lui,omul sau de incredre, a risipit cea mai mare parte din averea Episcopiei. Astfel, Episcopia, abia intemeiata, a fost lovita nu numai din afaraprin actiunea prozelitismului catolic,-ci si dinlauntrul prin sabliciunea slujitorilor ei.Abia peste trei decenii, urmasul sau a dat o importan major pentru biruina definitiv a ortodoxie in Bihor i Hlmagiu10 pe care avut-o vrednicul de pomenire Episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) Marele Sinesie11, care a desfurat o bogatactivitate pastoral-misionar, fcnd i numeroase vizite canonice , avnd drept scop disciplina clerului si chiar sa amplifice zestrea materiala a episcopiei. L-au urmat n tronul arhieresc de la Arad Episcopul Pahomie Cnezevici(17701783), Petreu Petrovici(1783-1786) PavelAvacumovici(1786-1815), cu acesta din urm ncheindu-se irul episcopilor de neam srb la Arad; urmeaz o perioad de paisprezeceani de sedis-vacan a tronului arhieresc, pn la venirea n 1829 a Episcopului Nestor Ioanovici, care era de neam romn, originar din Fgra. Cu episcopul Nestor Ioanovici ncepe o nou etap n viaa comunitii ortodoxe ardene, n special pentru romnii de aici. El a fost unul din acei episcopi provideniali crora le-a revenit datoria de a armoniza realaiile dintre ortodoxii romni icei srbi, aderent al spiritului de unitate bisericeasc nArdeal promovat de Mitropolitul Andrei aguna.
10 11

M. Pacurariu, I.B.O.R., vol II , Bucuresti, 1981, p. 531. S. Anuichi,Imperiul Otoman, cu toate infrangerile suferite, continua sa reprezinte un pericol. Alianta cu Rusia era nesigura, iar in Apus Franta era departe.p.960

irul cronologic al ierarhilor romni este urmtorul: Nestor Ioanovici (18291830), Gherasim Ra (1835-1850) fiind unul din cei mai devotai ierarhi care au luptat alturi de Mitropolitul Andrei aguna, pentru emanciparea naiona, fiind un promotor al revoluiei paoptiste din 1848-1849, urmat de Procopie Ivacovici (1853-1873),de acest nume se leag cldirea Catedralei Vechi Sfntul Ioan Boteztorul, MironRomanul (1873-1874), IoanMeianu (1874-1898), Iosif Ioan Goldi (1899-1902), Ioan Ignatie Papp(1903-1925), numit i episcopul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, urmat de eruditul vldic dr. Grigorie Coma (1925-1935) fiind om de cultur a publicat n diferite periodice cum ar fi:Telegraful Romn, Biserica i coala, Misionarul, Biserica Ortodox Romn, Episcopul dr. Andrei Mageru (1936-1960), Episcopul dr. Nicolae Corneanu (1960-1962), actualul Mitropolit al Banatului, Episcopul Teoctist Arpaul (1962-1973), ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romnen 1986, Episcopul dr. Visarion Atileanu(1973-1984). n 1984, dup trecerea la cele venice a episciopului Visarion Atileanu al Aradului, membrii Colegiul Electoral Bisericesc, mpreun cu membrii Adunrii eparhiale a Episcopiei Aradului, convocai pentru ziua de 30 septembrie 1984, au ales n unanimitate pe Prea Sfinitul dr. TimoteiLugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timioarei i Caransebeului ca episcop al Aradului. Instalarea a avutloc n 2 decembrie 1984, n biserica episcopal din Arad, n prezena mitropolitului Antonie Plmdeal al Ardealului, I. P. S. Sa dr. Nicolae al Banatului, episcopuluiVasile al Oradiei, episcopului Emilian de Alba Iulia i arhiereului-vicar Gherasim Hunedoreanul al Aradului. Episcopia Aradului a avut doi arhierei-vicari: GherasimHunedoreanu(1975-1985) acesta trasferndu-se la Episcopia Buzului i ulterior n 1992 la Arhiepiscopia Sucevei i Rduilor cu titlul Putneanul i Emilian Ardeanul (1990-1994) care la 12 iulie 1994 prsete Aradul pentru scaunul vldicesc din nou nfiinata Episcopie a Caransebeului, pstorind pn la 5 aprilie 1996, cnd trece la celevenice.

BIBLIOGRAFIE

[1.] M. Zdroba si M. Barbu, Sapaturile arheologice de la Felnac si Vladimirescu (raport preliminar) in Ibidem, pag 47-56 [2.] V.Boroneant, Consideratii asupra istorie stravechi a judetului Arad in lumina cercetarilor de la Conop, Zabran si Cladova, in Ziridava, vol II, Arad 1979, pag 100-116. [3.] Stefan Pascu, Statornici si continuitate de viata romanesca in nord-vestul Transilvaniei in volumul Marturisiri si evocari, Oradea, 1980, pag 17. [4.] Eugen Aradenul, Contributii la istoria straveche a Aradului in Mitroploia Banatului, an XXVIII, nr 4-6,1978,p. 215 [5.] Gheorghe Litiu, Inceputurile Catedralei din Arad, in Mitropolia Banatului an XXVIII, nr 1-3/1968,p84-94. [6.] Pr. Mircea Pacurariu,Pr. Gheorghe Litiu,Prof. Dr. Vasile Popeanga, Dr Ioana CristachePanait, Dr. Radu Popa, Episcopia Aradului, Editura Episcopie Ortodoxe Romane a Aradului, 1989. [7.] M. Pacurariu, I.B.O.R., vol II , Bucuresti, 1981, p. 531 [8.] S. Anuichi,Imperiul Otoman, cu toate infrangerile suferite, continua sa reprezinte un pericol. Alianta cu Rusia era nesigura, iar in Apus Franta era departe.p.960 [9.] Ioan Rusu, Istoria Eparhiei Aradului, foileton in Biserica si scoala Arad, an VIII, 1883, nr 26 p. 244 [10.] Dr.Nicolae Edroiu,AurelRadutiu:Istoria Romaniei.Transilvania;vol.I,Edit.G.Baritiu,ClujNapoca,1997, p.647-744