IGIENA APEI

Apa reprezinta unul din factorii principali de mediu, care influenteaza profund biosfera si viata social - economica a planetei. Apa reprezinta componentul majoritar al materiei vii; mediul n care se desfasoara principalele reactii ale metabolismului; determina, n mare masura, fenomenele meteorologice, vremea si clima; contribuie la circuitul materiei n natura; constituie un factor tehnologic indispensabil activitatilor economice si sociale etc. Stabilirea necesarului de apa ntr-o ntreprindere de industrie alimentara va lua n calcul: apa pentru procesul tehnologic, spalare si dezinfectie; apa pentru nevoile proprii ale personalului; apa pentru ntretinerea cailor de acces, a eventualelor zone verzi si apa de rezerva necesara combaterii incendiilor.

Sursele proprii de aprovizionare pot fi apele de suprafata, sau apele subterane. Sursele de apa de suprafata sunt reprezentate de apele curgatoare (ruri si fluvii) sau de lacurile naturale. n acest caz instalatiile de decantare, filtrare, dezinfectie, pompare si depozitare sunt costisitoare, captarea apei din aceste surse fiind indicata numai pentru alimentarea unor centre locuite mai mari (orase, centre industriale etc.). Sursele de apa subterana sunt reprezentate de straturile acvifere freatice, straturile acvifere de adncime (60-500 m) si straturile acvifere alimentate prin infiltratii artificiale si izvoare. Pentru folosirea apelor subterane, cu exceptia izvoarelor, se vor fora puturi, a caror adncime depinde de nivelul apelor subterane si de debitul ce poate fi obtinut la nivelul respectiv. Pentru a se evita eventualele contaminari prin infiltratii de ape de suprafata, este indicat ca puturile sa aiba o adncime de 50-60 de metri, care asigura, n general, apa curata si fara bacterii. Puturile destinate debitelor mari (de apa) trebuie forate la adncimi de circa 200 metri. Apa se scoate cu pompe electrice, iar apa pompata poate fi trimisa direct n conductele ce alimenteaza punctele de utilizare sau la un rezervor de unde se distribuie. Alegerea surselor de apa se face n urma unor studii, care tin seama de debitul si calitatea apei necesare consumatorilor si de eficienta economica a investitiilor. Protectia sanitara a apei Pentru pastrarea calitatilor apei si pentru prevenirea riscului impurificarilor, sursele de apa trebuie protejate cu amenajari denumite zone de protectie sanitara, care, n general, sunt formate din trei perimetre ce se stabilesc n conformitate cu normativele n vigoare. Cele trei perimetre ale zonei de protectie sanitara a captarilor sunt: perimetrul de regim sever n care nu este permis sa se construiasca locuinte si/sau constructii anexe si n care nu au acces persoanele fara interes de serviciu.

perimetrul de restrictie, situat n jurul zonei de regim sever, n care se pastreaza o salubritate perfecta si se interzice utilizarea terenului n scopuri care ar putea reduce debitele (despaduriri etc.) sau ar altera calitatea apei (depozite de gunoi etc.). Acest perimetru se marcheaza pe teren prin borne cu inscriptii; perimetrul de observatie cuprinde zona n care organele sanitare fac observatii sistematice asupra starii sanitare a oamenilor.

Zonele de protectie sanitara au rolul de a stabili perimetrele n care se impun conditii speciale n vederea prevenirii contaminarii si impurificarii apei de catre diversi factori cum ar fi: balti, depozite de gunoaie, retele de canalizare, grupuri sanitare (closete) sau orice instalatii sau depozite insalubre. Pentru apele din cursurile naturale si izvoare se vor lua masuri pentru a nu le polua cu ape reziduale industriale si menajere. Oprirea deversarii n bazinele de apa a apelor uzate neepurate, provenite de la ntreprinderile de industrie alimentara, este stipulata n normativele legale de functionare a acestora, deci este obligatorie. Pentru protectia sanitara a apei, personalul care deserveste instalatiile de aprovizionare cu apa potabila trebuie sa aiba controlul medical la zi n carnetul de sanatate si sa poarte, n timpul lucrului, echipamentul sanitar de protectie. Angajatii depistati cu diferite afectiuni (deci cu contraindicatii medicale) la controlul medical periodic obligatoriu vor fi scosi pentru a preveni contaminarea apei. ntreprinderile de industrie alimentara care au surse proprii de aprovizionare cu apa (puturi) sunt obligate sa ia masurile necesare pentru respectarea conditiilor de protectie sanitara prevazute pentru fiecare perimetru al zonei conform normativelor legale n vigoare. Pentru prevenirea contaminarii si impurificarii apei potabile, ntreaga retea de distributie trebuie sa fie mentinuta n bune conditii de functionare, evitnd pierderile pe retea, eliminnd posibilitatea de impurificare prin deteriorarea acesteia ca si contactul cu punctele critice de insalubrizare (haznale, conducte de canalizare, closete, gropi de gunoaie etc.). Fntnile arteziene din curtile ntreprinderilor vor fi protejate n timpul iernii contra nghetului. Caracteristicile apei naturale n functie de gradul de dispersie, impuritatile ntlnite n apa pot fi mpartite n trei grupe: particule grosiere cu dimensiuni mai mari de 100 x 10-9 m; particule coloidale cu dimensiuni cuprinse ntre (1 si 100) x 10-9 m; particule moleculare cu dimensiuni mai mici de 1 x 10-9 m.

Particulele grosiere si coloidale formeaza cu apa un sistem eterogen, iar particulele moleculare dispersate n solutie formeaza un sistem omogen. ntre aceste categorii de particule nu exista limite clare. Nisipul, argila, precum si alte particule de origine minerala si/sau de origine anorganica, antrenate din sol n apa n timpul ploilor, topirii zapezii sau revarsarii rurilor reprezinta materiile grosiere dispersate care produc turbiditatea apei. Sedimentarea acestor particule este posibila daca densitatea lor este mai mare dect cea a apei. Particulele coloidale din apa sunt reprezentate de compusi ai siliciului, aluminiului, fierului si de substante organice rezultate din descompunerea organismelor vegetale si animale. Aceste particule nu sedimenteaza.

Solutiile de saruri, acizi si baze constituie sistemele dispersate molecular. Ionii cei mai frecvent ntlniti n apa sunt: Ca2+, Mg2+, Na+, Cl-, SO42-, HCO3-, HSiO3-. Alti ioni se gasesc n apa naturala doar ca urme. Ionii de calciu sunt cei mai abundenti n apele slab mineralizate, sursa de baza fiind calcarul. Ionii de magneziu provin din descompunerea dolomitei n prezenta dioxidului de carbon. Dintre metalele alcaline, ionii de sodiu se gasesc n cantitate mai mare n apele naturale. Concentratia acestora creste cu cresterea continutului mineral al apei. Ionii de clor sunt prezenti n aproape toate apele naturale. Ionii sulfat sunt foarte raspnditi, ca si cei de clor, concentratia lor fiind mai mare n apele de adncime comparativ cu cele de suprafata. Gipsul reprezinta sursa de baza a acestora. Ionii de hidrogen (H+) si ionii hidroxil (OH-) din apa, provin din disocierea apei precum si ca rezultat al disocierii acizilor si bazelor. Ionii bicarbonat si/sau carbonat se gasesc suplimentar pe lnga dioxidul de carbon dizolvat si moleculele nedisociate de acid carbonic. Compusii cu azot se gasesc sub forma de ioni de amoniu (NH 4+), ioni nitrat si nitrit, sursele principale fiind produsele rezultate din procesele de descompunere a materiei organice de natura vegetala si/sau animala. Compusii fierului se gasesc sub forma de ioni bi- si trivalenti, sub forma de solutii reale, forma coloidala sau n suspensie. Compusii cu siliciu sunt prezenti n apa sub diferite forme cu grade de dispersie diferite. n apele naturale uneori pot fi ntlniti cationii aluminiului (Al3+), manganului (Mn2+) si foarte rar ai potasiului (K+). Cele mai raspndite gaze din apa sunt azotul, oxigenul si dioxidul de carbon. Conditii de calitate ale apei potabile Apa potabila este apa buna de baut care ndeplineste anumite conditii de calitate si nu afecteaza starea de sanatate a consumatorilor. Calitatile pe care trebuie sa le ndeplineasca apa, pentru a putea fi folosita, depind de destinatia ei (apa potabila, apa industriala). Conditiile de potabilitate ale apei n tara noastra sunt stabilite prin STAS -ul 1342/1991. Acestea se refera la caracteristicile organoleptice (senzoriale), fizice, chimice (generali si toxici), radioactive, bacteriologice si biologice. Caracteristicile organoleptice Caracterele organoleptice (senzoriale) au o importanta deosebita deoarece nerespectarea lor face apa improprie pentru consum si determina modificari calitative produselor alimentare n care este utilizata pe parcursul procesarii. Indicatorii organoleptici ai apei potabile sunt mirosul si gustul.

Mirosul apei este determinat de prezenta unor substante poluante n exces cum ar fi: substante organice (NH3, H2S), pesticide, detergenti, diferite vietuitoare etc. Apa potabila este inodora. Standardul admite cel mult miros de gradul 2 care este slab si sesizat doar de persoane avizate. Gustul apei este determinat de substantele minerale si gazele dizolvate. Absenta unor concentratii minime de substante minerale si gaze (O2, CO2) va determina un gust fad, neplacut apei. Excesul unor substante minerale conduce la modificarea gustului. Astfel, fierul si cuprul produc gust metalic, astringent; clorurile -sarat; sarurile de calciu - salciu; sarurile de magneziu amar. Excesul de dioxid de carbon produce gust acrisor, iar cel de hidrogen sulfurat, respingator. Mucegaiurile si purinul produc gust sarat, iar fecalele gust dulceag. Standardul admite o intensitate a gustului care nu trebuie sa depaseasca gradul 2 pe o scara de apreciere de la 0 la 5. Caracteristicile fizice Caracterele fizice se refera la culoare, turbiditate, temperatura, concentratia ionilor de hidrogen (pH) si conductivitatea electrica. Culoarea apei este data de substantele dizolvate n apa, care pot proveni din sol (ex. substantele humice) sau sunt urmarea poluarii acesteia. Conform standardului apa potabila nu trebuie sa depaseasca 15 grade de culoare, cu limita exceptionala de 30 de grade pe scara etalon platina - cobalt. Turbiditatea apei se datoreaza particulelor de origine organica si/sau anorganica insolubile, aflate n suspensie. Din punct de vedere igienic, importanta turbiditatii rezida din aspectul neplacut imprimat apei, care creeaza suspiciunea de impurificare si de risc pentru consumatori, dar si din faptul ca particulele n suspensie pot fi suport pentru microorganisme. Conform standardului apa trebuie sa prezinte o turbiditate de maximum 5 grade, cu limita exceptionala de 10 grade pe scara etalon cu dioxid de siliciu. Temperatura apei influenteaza direct consumatorul. Apa prea rece produce tulburari digestive si favorizeaza mbolnavirea organismului, iar cea prea calda, datorita continutului scazut de gaze dizolvate, are gust neplacut, da senzatia de voma si nu satisface senzatia de sete. Normativele legale admit o temperatura cuprinsa ntre 7-15C, cu o maxima de cel mult 22C si n mod exceptional, temperatura naturala a apei. Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul) reprezinta un indicator global de apreciere a calitatii apei, care, n functie de natura poluantilor, nregistreaza valori spre acid sau alcalin, influentnd direct mirosul, gustul si capacitatea de autoepurare a acesteia. Valorile admise pentru acest indicator sunt cuprinse ntre 6,5 si 7,4, iar n mod exceptional de 8,5. Conductivitatea electrica este direct proportionala cu gradul de mineralizare al apei. O mineralizare prea mare a apei are influente negative asupra organelor interne ale consumatorului, n cazul unui consum prelungit. Standardul prevede ca limita admisa exceptional 3000 S/cm (Siemens). Caracteristicile chimice

Caracterele chimice se refera la prezenta a numeroase substante chimice n apa. Conform STAS -ului 1342/1991, indicatorii chimici ai apei potabile sunt mpartiti n chimici generali (tabelul 4) si chimici toxici (tabelul 6). Caracteristicile bacteriologice Indicatorii bacteriologici ai apei acceptati, pe baza recomandarilor OMS, n majoritatea tarilor sunt: germenii mezofili aerobi, bacteriile coliforme, streptococii fecali si bacteriofagii (tifici vi si coli). Germenii mezofili aerobi sunt reprezentati de bacteriile care se dezvolta pe geloza uzuala, la 37C n 24-48 de ore. Acestia au fost alesi ca indicator de potabilitate deoarece se cunoaste ca ntre numarul acestora si probabilitatea prezentei germenilor patogeni (proveniti de la om si animale) este o relatie pozitiva. Cu ct o apa are un numar total de germeni aerobi mezofili (N.T.G.M.A.) mai mare, cu att va fi mai mare probabilitatea (si deci riscul) prezentei n apa a unor agenti patogeni (bacterii, virusuri, ciuperci, agenti parazitari). Valoarea N.T.G.M.A. se exprima prin numarul de unitati formatoare de colonii la un centimetru cub de apa (U.F.C./cm3). Valoarea N.T.G.M.A. admisa pentru apa potabila variaza n functie de sursa: la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie este sub 20, att n punctele de intrare n reteaua de distributie, ct si n punctele din reteaua de distributie; la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie este sub 100, att la punctele de intrare n retea, ct si n punctele din reteaua de distributie; la apa furnizata de sursele locale (fntni, izvoare) este sub 300.

Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram - negative, lactozo-pozitive, intestinale (Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella, Arizona, Enterobacter), care se afla n numar mare n fecale si au o durata de supravietuire n apa apropiata de cea a germenilor patogeni nesporulati. Deoarece o parte din bacteriile coliforme (E. coli) sunt prezente doar n intestin (fecale) la om si la animalele homeoterme, iar restul pot fi ntlnite n mediul extern si fara o contaminare fecala, standardul de potabilitate a apei prevede cerinte distincte pentru numarul admis de bacili coliformi totali si numarul de bacili coliformi fecali (E. coli intestinal). Numarul probabil de bacterii coliforme se raporteaza la 100 cm3 de apa.

Limitele prevazute de normele de potabilitate sunt: zero germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare n care apa livrata se dezinfecteaza; sub 3 pentru instalatiile centrale urbane si rurale n care apa nu se dezinfecteaza; sub 10 pentru sursele locale (fntni, izvoare) de aprovizionare cu apa.

Numarul probabil de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali) la 100 cm3 apa, maxim admis este zero pentru apa livrata n instalatii centrale si de sub 2 pentru sursele locale de aprovizionare cu apa. Streptococii fecali (enterococii) fiind tipuri specifice pentru om si animale, cu rezistenta

mai mare n mediul extern comparativ cu bacteriile coliforme si cu variabilitate scazuta furnizeaza date asupra sursei de poluare. Numarul probabil de streptococi fecali/100 cm3 apa maxim admis este de zero pentru apa livrata de instalatiile centrale si de sub 2 pentru apa din sursele locale de aprovizionare cu apa. Bacteriofagii enterici sunt folositi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea intestinala si nu ca indicatori specifici. Controlul calitatii apei Conform prevederilor normelor internationale elaborate de OMS, potabilitatea apei depinde de factorii fizici si chimici, de absenta substantelor toxice si de eliminarea organismelor patogene. n tara noastra supravegherea apei potabile se face pe baza a doua tipuri de programe, unul continuu si altul periodic, care se efectueaza conform Normelor metodologice pentru supravegherea sanitara a calitatii apei de baut, aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii numarul 1193/1996. Controlul continuu de rutina este efectuat de producatorii de apa, n sistem public sau privat n laboratoarele uzinale ale acestora, obligatoriu autorizate de Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva, ca reprezentant local al Autoritatii Nationale de Sanatate Publica. Acest control se executa la nivelul sursei, a sectoarelor de tratare si de stocare si la nivelul sistemelor (instalatiilor) de aprovizionare cu apa si are drept scop livrarea de apa potabila consumatorilor. Controlul periodic este efectuat, de autoritatea locala de sanatate publica si consta n inspectia sanitara si determinari de laborator pentru ntregul sistem de aprovizionare cu apa, (sursa, sectorul, statia de tratare, de aductie, de stocare si de distribuire). Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva judetene elaboreaza, pe baza Normelor metodologice, programe de supraveghere periodica a calitatii apei pentru fiecare sistem de aprovizionare cu apa potabila si aproba programele de supraveghere continua a calitatii apei elaborate de producator. Supravegherea sanitara a calitatii apei consta n inspectia sanitara si controlul de laborator, care se fac pe parcursul sistemelor, inclusiv al apei la consumator. Inspectia sanitara este o evaluare la fata locului, a conditiilor de protectie sanitara, a conditiilor de igiena din statiile de tratare, rezervoarele de stocare a apei si retelele de distributie, care se ncheie cu un raport privind constatarile facute. Controlul de laborator se refera la recoltarea, conservarea, identificarea, transportul, pastrarea si analizarea probelor. Analiza probelor de apa, n functie de destinatie, se poate face n laboratoarele autorizate din reteaua M.S.; M.A.P.P.M.; M.A.A., dupa caz. Recoltarea, conservarea, identificarea, transportul si pastrarea probelor de apa se fac conform prevederilor STAS -ului 2852/1993. La stabilirea frecventei de recoltare a probelor se va avea n vedere urmatoarele: ponderea probelor necorespunzatoare n ultimele 12 luni; calitatea apei brute;

numarul surselor de apa; eficienta procedeelor de tratare si capacitatea statiei de tratare a apei; riscurile de contaminare la nivelul sursei si a retelei de distributie; marimea si complexitatea retelei de distributie; numarul de epidemii hidrice din ultimele 12 luni si riscurile raspndirii unor epidemii.

Investigatii suplimentare, n afara programului de supraveghere, se fac n cazul constatarii unor deficiente cu ocazia inspectiei sanitare, atragerii de noi surse de apa, nregistrarii unor defectiuni ntmplatoare, detectarii unor contaminari accidentale si reclamatiilor formulate de consumatori. Recoltarea probelor de apa se face n: recipiente de polietilena cnd se urmareste dozarea siliciului, sodiului, clorurilor, alcalinitatii totale, conductantei specifice, pH-lui si duritatii; recipiente de sticla n cazul determinarii substantelor fotosensibile, sau n recipienti din otel inoxidabil n cazul probelor ce necesita presiuni crescute ,sau n cazul determinarii substantelor organice n stare de urme. Conservarea probelor de apa se face prin refrigerare, congelare sau adaugare de anumite substante conservante (solutii acide sau bazice, substante cu efect acid si reactivi particulari) conform normativelor legal admise n vigoare. Identificarea probelor de apa se va face prin marcarea clar, vizibil si durabil a recipientilor care contin probele. Pe adresa de nsotire se va mentiona momentul recoltarii, data, ora de recoltare, natura si cantitatea conservantilor adaugati etc. Transportul probelor de apa se face n ambalaje care protejeaza recipientii, n timp operativ si dupa caz n conditii de refrigerare sau congelare. Pastrarea probelor de apa n laborator se face n conditii de refrigerare sau congelare si ferite de lumina. Analiza de laborator a apei se face din sursele de aprovizionare si din reteaua de distributie. Analizele de laborator se executa diferit n functie de sursa, mai putine pentru sursele subterane si mai multe pentru sursele de suprafata. Pentru sursele de suprafata, analiza apei se efectueaza prin recoltarea acesteia de 2-4 ori/an, n perioadele cele mai critice ale poluarii: la debitele minime de iarna (temperaturile cele mai scazute) si de vara (temperaturile cele mai ridicate) si la debitele maxime de primavara si/sau de toamna (dupa ploi sau topirea zapezii). Pentru sursele subterane analizele se efectueaza prin recoltarea apei de 1-2 ori/an, n perioadele de stabilitate si/sau dupa precipitatii puternice. Numarul recoltarilor se poate stabili n functie de calitatea apei brute si eficienta instalatiilor de tratare. Laboratoarele uzinale de apa efectueaza analize zilnice ale apei brute, la sursa sau chiar de mai multe ori pe zi, n functie de variatiile calitatii apei. Examenele de laborator vor cuprinde urmatoarele determinari minime:

pentru apele de suprafata: suspensiile, pH-ul, reactia titrata (alcalinitatea si aciditatea), consumul chimic de oxigen, oxigenul dizolvat si cerinta biochimica de oxigen; pentru apele subterane: pH-ul, reactia titrata, reziduul fix, consumul chimic de oxigen.

n functie de situatia locala se pot face si alte analize cum ar fi: indicatorii de poluare (pesticide, detergenti, metale neferoase, produse petroliere etc.) si indicatorii de mineralizare (cloruri, nitrati, fier, mangan, duritate totala, temperatura, fluor, iod, etc.). Rezultatele obtinute se interpreteaza n functie de standardul 1342/1991 pentru apa potabila si standardul 4706/1988 pentru apele de suprafata. n cazul apei din fntni si izvoare publice sau individuale analizele de laborator se executa pe probe recoltate periodic (trimestrial, semestrial sau anual) n functie de calitatea apei si conditiile tehnice de exploatare a amenajarilor. n mod obisnuit, acestea se rezuma la consumul chimic de oxigen, amoniac si nitriti. n situatii speciale, se pot efectua si alte analize pentru determinarea poluantilor. Analizele se executa obligatoriu, cel putin o data pe an pentru amenajarile locale publice si la cerere pentru cele individuale. n cazul retelei de distribuire a apei, controlul de laborator se face la intrarea n retea si n punctele reprezentative. La intrarea n reteaua de distributie, frecventa minima de recoltare este de o proba la 14 zile pentru apa provenita din surse de profunzime si o proba la 7 zile pentru apa provenita din surse de suprafata. Programul de control al calitatii apei din reteaua de distributie se stabileste initial n functie de datele obtinute la expertiza sanitara a sistemului de aprovizionare cu apa, iar apoi si de datele obtinute pe parcurs (Teusdea, 1996). Expertiza sanitara cuprinde activitatea de inspectie sanitara si control de laborator al ntregului sistem de aprovizionare cu apa si se face cel putin doua zile consecutiv. Frecventa minima a expertizei sanitare este n raport de tipul de sursa (de adncime sau de suprafata) si de tipul de sistem de aprovizionare (rural, pentru orase cu 10-50 mii locuitori, pentru orase cu 50-500 mii locuitori si pentru orase cu peste 500 mii locuitori). Cu ct sistemul de aprovizionare este mai mare, cu att intervalul dintre expertizele sanitare va fi mai mic (6-12 luni). n cazul sistemelor mai mici de aprovizionare cu apa intervalul ntre expertizele sanitare este mai mare (1-2 ani). n urma expertizei sanitare care a evaluat sursa de apa sub raport cantitativ si a procedeelor de tratare a apei, a retelei de distributie, a masurilor de protectie sanitara, a regulamentului de functionare si ntretinere si a planului de urgenta (n caz de accidente, calamitati si catastrofe), Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva elibereaza autorizatia de functionare.