Sunteți pe pagina 1din 129

I. TEHNICI SI TEHNOLOGII DE MĂSURARE A MĂRIMILOR CARACTERISTICE PROCESELOR TEHNOLOGICE

Tema 1. Procese de măsurare

Tema 2. Metode de măsurare

Tema 3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale

Tema 4. Instalaţii şi sisteme de măsurare

DUPĂ STUDIEREA ACESTUI MODUL, VEI FI CAPABIL:

• Să execuţi operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare.

• Să utilizezi tehnici de măsurare pentru determinarea/monitorizarea mărimilor tehnice specifice proceselor industriale.

• Să explici structura instalaţiilor/sistemelor de măsurare.

CAPITOLUL 1. PROCESE DE MĂSURARE

Procesele de măsurare a unor mărimi fizice sunt indispensabile pentru asigurarea bunei funcţionări a unei game largi de maşini şi instalaţii. De fapt, orice activitate tehnică sau ştiinţifică se desfăşoară prin evaluarea cantitativă a diverse mărimi, parametri.

1.1. TIPURI DE PROCESE

În funcţie de domeniul de aplicabilitate procesele de măsurare se clasifică în:

- procese de măsurare şi verificare în cercetare şi laboratoare de dezvoltare;

- procese de măsurare în domeniul controlului tehnic;

- procese de măsurare în domeniul încercărilor instalaţiilor;

- procese de măsurare în marile procese industriale în flux;

- procese de măsurare în procese industriale individuale descentralizate.

1.1.1. Procese de măsurare şi verificare în cercetare şi laboratoare de dezvoltare În cercetare şi în laboratoarele de dezvoltare, procesele de măsurare, prelucrare şi interpretare a rezultatelor obţinute sunt activităţi complexe, desfăşurate de specialiştii care activează nemijlocit în cercetare. În cercetarea ştiinţifică, există o unitate indisolubilă între studiile teoretice şi partea experimentală a acestora. Studiile teoretice permit stabilirea interdependenţei dintre diferiţi parametri ai proceselor tehnice şi legile care stau la baza fenomenelor, utilizând realizările ştiinţei din diverse domenii. Cercetările experimentale urmăresc verificarea adevărului ipotezelor şi teoriilor care au stat la baza studiilor referitoare la procesele cercetate. Totodată, sunt investigate fenomene pentru care nu se pot obţine rezultate cu aplicabilitate practică pe cale teoretică, din cauza complexităţii acestora. Cercetările în domeniul tehnologiei construcţiilor de maşini vizează fenomenele care se produc în sistemul tehnologic al maşinilor-unelte de prelucrări prin aşchiere, de deformări plastice, de prelucrări electrochimice etc. Astfel, în sistemul tehnologic al maşinii-unelte, la prelucrarea prin aşchiere, se fac cercetări asupra elementelor care îl compun (maşina-unealtă, scula, dispozitivele de prindere a piesei şi, respectiv, a sculei, piesa de prelucrat) în corelaţie cu procesul de aşchiere, urmărindu-se stabilirea regimurilor de aşchiere, a forţelor de aşchiere, prelucrabilitatea materialelor etc. Într-un proces de cercetare experimentală care are ca scop determinări cantitative ale uneia sau ale mai multor mărimi, se efectuează un număr finit de măsurători cu o suficientă exactitate, menţinând aceleaşi condiţii (metode, mijloace de determinare, mediu ambiant etc). De exemplu, dacă scopul unei cercetări experimentale este de a stabili variaţia forţei de aşchiere F în funcţie de avansul s la găurirea unui material oarecare şi în anumite condiţii de lucru (diametrul şi geometria burghiului, materialul acestuia, viteza de aşchiere, prelucrarea cu sau fără lichid de răcire etc), se stabilesc anumite valori ale avansului burghiului s 1 ,s 2 ,…., s n pentru care se măsoară valorile forţelor de aşchiere corespunzătoare F 1 ,F 2 , …. F n . Pentru determinarea fiecăreia din aceste valori ale forţei de aşchiere, de exemplu pentru F 1 se fac mai multe măsurări, toate în aceleaşi condiţii de lucru, inclusiv cu acelaşi avans s 1 . Rezultatele măsurărilor vor diferi însă unele de altele, datorită erorilor aleatoare, obţinându-se astfel un şir de valori ale forţei de aşchiere. În cazul măsurării forţei de aşchiere la strunjire se utilizează un dinamometru cu element elastic de formă inelară (Fig.1.1) pe care se amplasează traductoare tensiometrice rezistive conectate în punte electrică.

Fig. 1.1. Schema dinamometrului cu element elastic de formă inelară, pentru măsurarea componentelor Fx şi

Fig. 1.1. Schema dinamometrului cu element elastic de formă inelară, pentru măsurarea componentelor Fx şi Fz la strunjire, unde: Rxt, Rzt - traductoare tensiometrice rezistive solicitate la tracţiune ; Rxc, Rzc - traductoare tensiometrice rezistive solicitate la compresiune

În cazul cercetării comportării la vibraţii a structurii elastice a unui sistem tehnologic, se fac încercări de lungă durată, cu aparatură relativ costisitoare, prelucrarea datelor obţinute la măsurări realizându-se cu ajutorul calculatorului. Asemenea măsurări se justifică, deoarece permit găsirea soluţiilor de îmbunătăţire a

comportării la vibraţii a structurii studiate, precum şi utilizarea rezultatelor în cazul proiectării unor maşini similare. Din punctul de vedere al vibraţiilor, studiul comportării sistemului tehnologic poate fi făcut prin două moduri de măsurare a acestora:

- măsurarea vibraţiilor în diferite puncte ale sistemului tehnologic, în diferite condiţii de

lucru ale acestuia, fără excitarea suplimentară, cum ar fi regimul de mers în gol sau cel de aşchiere;

- măsurarea vibraţiilor în diferite puncte ale sistemului tehnologic, pentru situaţia în care

maşina-unealtă nu funcţionează, sistemul elastic fiind excitat cu forţe variabile, de obicei, între sculă şi piesă, pe diferite direcţii. Aceste încercări se fac în scopul măsurării nivelului vibraţiilor şi al determinării surselor de vibraţii, urmărindu-se micşorarea efectelor vibraţiilor asupra deplasărilor sculei faţă de piesă,

în vederea creşterii preciziei de prelucrare şi a productivităţii prelucrării.

1.1.2. Procese de măsurare în domeniul controlului tehnic Tehnologia de control reprezintă o succesiune logică de operaţii, faze, făcute în scopul comensurării preciziei de prelucrare, cu precizie şi productivitate corespunzătoare scopului şi cu costuri convenabile. Echipamentele de control sunt indispensabile tehnologiilor de control.

- Echipamentele de control reprezintă totalitatea mijloacelor concepute şi realizate în

scopul controlului preciziei cu productivitate, precizie şi costuri convenabile. - Controlul este activitatea prin care se stabileşte dacă valoarea mărimii măsurate îndeplineşte condiţiile impuse în documentaţia de execuţie aferentă. Controlul implică şi aspectul calităţii, în sensul că, pe lângă activitatea de măsurare, o include şi pe aceea de comparare a valorii măsurate cu o valoare de referinţă. 1.1.3. Procese de măsurare în domeniul încercărilor instalaţiilor Înainte de a fi date în folosinţă, instalaţiile se supun obligatoriu la încercări, în scopul depistării şi remedierii defectelor. Astfel, instalaţiile de distribuire a gazelor naturale, atât cele exterioare, cât şi cele interioare, se supun la trei încercări, conform schemei de mai jos.

• încercarea preliminară se poate face pe porţiuni de instalaţie sau pe întreaga lucrare. încercarea

• încercarea preliminară se poate face pe porţiuni de instalaţie sau pe întreaga lucrare.

încercarea se efectuează cu aer comprimat, la următoarele presiuni:

- 9 kgf/cm 2 pentru conductele de presiune medie;

- 4kgf/cm 2 , pentru conductele de presiune redusă;

- 1 kgf/cm 2 , pentru conductele de presiune intermediară sau joasă. Durata încercării va fi de minimum o oră, pentru conductele de medie presiune, şi de 30 până la 600 minute pentru conductele de presiune redusă, intermediară sau joasă, în funcţie de diametrul conductelor. Pe toată durata creşterii presiunii, se va urmări indicaţia manometrului de

control, iar la apariţia unor defecte, se întrerupe controlul şi se goleşte instalaţia. Eliminarea aerului din instalaţie se va face prin capătul opus celui de umplere. Încercările vor fi reluate numai după remedierea defectelor. După terminarea probei, nu se admit pierderi de presiune. încercarea de rezistenţă se face în aceleaşi condiţii ca şi încercarea preliminară. îmbinările dintre tronsoane, care nu au fost supuse la încercarea preliminară, se verifică cu apă şi cu săpun. Nu se admit pierderi de presiune.

încercarea de etanşeitate la toate instalaţiile se face la presiunea de regim. Nu se admit

pierderi de presiune. La încercarea conductelor, se vor folosi manometre înregistratoare sau manometre indicatoare cu element elastic, clasa de precizie 1. Presiunea de încercare se realizează cu pompe de mână sau cu compresoare acţionate cu motoare electrice, alese în funcţie de mărimea presiunii necesare şi de volumul instalaţiei.

După efectuarea încercărilor de rezistenţă şi etanşeitate, se întocmeşte un proces - verbal de recepţie, în care se consemnează parametrii de încercare şi rezultatele obţinute.

- Instalaţiile de alimentare cu apă se supun la probe de etanşeitate, în scopul depistării defectelor. Pentru a fi uşor controlabilă, instalaţia trebuie să fie neacoperită, încercarea la presiune a conductelor se efectuează în două etape:

- încercarea pe tronsoane;

- încercarea generală.

- încercările pe tronsoane reprezintă probe parţiale, care se fac pe diverse porţiuni de reţea, pentru a permite acoperirea conductelor, pe măsura executării instalaţiei. - încercarea generală a instalaţiei are loc înainte de darea acesteia în exploatare. Încercările se fac cu apă rece, prin legarea provizorie la reţeaua de apă a şantierului, dacă există suficientă presiune, sau prin introducerea apei cu ajutorul unei pompe, montată astfel încât apa să circule în acelaşi sens în care va circula la darea în folosinţă.

Presiunea de probă pentru instalaţiile interioare este mai mare de 1,5 ori decât presiunea de regim, dar nu mai mică de 6kgf/cm 2 . Presiunea se menţine minimum 20 min, timp în care nu se admite scăderea presiunii. Presiunea în instalaţie se citeşte cu ajutorul unui manometru montat lângă pompă. Pentru mai multă siguranţă, se montează două manometre, în două puncte diferite ale instalaţiei. Presiunea citită la cele două manometre trebuie să corespundă, având în vedere diferenţa de nivel

dintre ele. Dacă presiunea indicată diferă, se schimbă manometrele între ele, iar dacă diferenţa se menţine, rezultă că pe porţiunea dintre cele două manometre există un defect. Pe durata de 20 min a probei nu trebuie să se observe la manometru nici o scădere de presiune. După încercarea cu apă rece urmează încercarea de etanşeitate la cald. Pentru aceasta, se menţine în funcţiune instalaţia de apă caldă şi circulaţia timp de 6 ore, apa din instalaţie având temperatura de regim (60-70°C). 1.1.4. Procese de măsurare în marile procese industriale în flux În cadrul proceselor tehnice, măsurarea poate avea obiective diferite, cel mai des întâlnite

fiind:

- monitorizarea, care constă în urmărirea permanentă a celor mai semnificativi parametri, în

scopul realizării unui „istoric" al evoluţiei procesului, precum şi avertizarea în cazul depăşirii unor limite de prealarmare/alarmare.

Exemplu:

La o instalaţie de epurare a apelor reziduale, se monitorizează cantităţi de apă, concentraţia substanţelor gazoase sau solide dizolvate în apă după aplicarea procedurilor de epurare, pe când la un sistem de monitorizare clinică a pacienţilor trebuie cunoscuţi parametrii vitali (tensiune arterială, puls, respiraţie).

parametrii vitali (tensiune arterială, puls, respiraţie). Fig. 1.2. Instalaţie de epurare a apelor reziduale. -

Fig. 1.2. Instalaţie de epurare a apelor reziduale.

- comanda (controlul) proceselor, care presupune menţinerea

parametrilor investigaţi la anumite valori sau între anumite limite, pentru a se asigura funcţia obiectiv impusă procesului

controlat.

Exemple: reglarea - fie separată, fie în cascadă - a temperaturii, a presiunii şi a nivelului, într-un proces de încălzire.

- cercetarea experimentală inginerească, efectuată cu scopul de a pune în evidenţă atât aspecte

constructive, cât şi funcţionale în calitatea echipamentelor sau proceselor conduse. Exemple de experimente cu caracter de cercetare: determinarea gradientului de temperatură într-un cuptor rotativ pentru fabricarea cimentului, evidenţierea forţelor de tracţiune la roţile

tractoare ale unui automobil care se deplasează pe un teren cu grade complexe de solicitare etc. 1.1.5. Procese de măsurare în procese industriale individuale descentralizate În conceperea proceselor de măsurare, trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii principale:

- să se asigure o exactitate de măsurare, în concordanţă cu toleranţa prescrisă, pentru fiecare

dimensiune măsurată;

- să se asigure semnalele necesare a fi transmise către linia de prelucrare, în vederea realizării

corecte a intercondiţionării control-prelucrare; - tactul măsurării să coincidă sau să fie mai mic decât cel al prelucrării;

- să se permită asigurarea unui grad de flexibilitate suficient de mare, astfel încât să nu necesite

timpi mai mari de trecere de la o dimensiune la alta decât ai liniei de prelucrare. • Asigurarea exactităţii de măsurare Părţile cele mai importante din cadrul sistemelor de control sunt subansamblele de măsurare. Acestea trebuie să fie astfel concepute şi realizate, încât erorile generate în sistemul de control să fie cât mai mici. în funcţie de materialul piesei de prelucrat, sistemul de control va fi prevăzut cu subansamble care să evite apariţia erorilor cauzate de deformaţiile elastice şi cu sisteme de compensare a temperaturii, în funcţie de temperatura mediului la care se face controlul.

• Semnalele transmise la linia de prelucrare Sistemul de control trebuie astfel conceput, încât

să poată transmite către linia de prelucrare acele tipuri de semnale care îi sunt necesare, în funcţie

de gradul de prelucrare a informaţiilor liniei. Pentru liniile automate, unde este necesar ca sistemul de control să răspundă dacă

dimensiunea verificată se înscrie în câmpul de toleranţă, semnalele transmise sunt sub formă de contact electric. Pentru cazul „piesă bună", acestea vor transmite un semnal care va permite continuarea ciclului de lucru, iar pentru cazurile „piesă mică sau mare" semnale care vor opri ciclul de lucru.

• Tactul măsurării

Timpul afectat măsurării trebuie să ţină seama în mod obligatoriu de timpul prelucrării piesei, în sensul că nu trebuie să conducă la timpi suplimentari afectaţi controlului. Pentru realizarea acestei condiţii esenţiale, trebuie acordată o atenţie deosebită analizei duratelor fazelor procesului în ansamblul său:

- timpii de transport al subansamblelor sistemului de control;

- timpii afectaţi prelucrării dimensiunii controlate;

- timpii afectaţi transmiterii informaţiilor şi, implicit, viteza de răspuns a sistemului de control.

- Gradul de flexibilitate Gradul de flexibilitate al sistemului de control trebuie să fie în deplin acord cu cel de prelucrare. Astfel, pentru liniile automate care sunt destinate prelucrării unui număr redus de tipodimensiuni de piese, este suficientă conceperea unui sistem de control, care să permită schimbarea dornurilor de control de la o dimensiune la alta.

1.2. COMPONENTELE PROCESULUI DE MĂSURARE

Componentele procesului de măsurare sunt: măsurandul, mijloacele de măsurare, etaloanele.

1.2.1. Măsurare-măsurand

Măsurarea

pentru

determinarea cantitativă a unei mărimi. Măsurarea este operaţia metrologică prin care o mărime fizică este comparată cu unitatea de măsură specifică.

constă

într-o

succesiune

de

operaţii

experimentale,

realizate

- Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte măsurand.

Rezultatul măsurării este valoarea efectivă V, care ne arată de câte ori unitatea de măsură se cuprinde în mărimea de măsurat. V = M/U.M.= k (1) unde: M - mărimea de măsurat U.M.- unitatea de măsură

kϵR + 0 deci: V=k[UM] Măsurarea se termină odată cu aflarea valorii V a mărimii măsurate şi prezintă un aspect cantitativ.

1.2.2. Mijloace de măsurare

Mijloacele de măsurare sunt sisteme tehnice construite în scopul comparării mărimii de măsurat cu unitatea de măsură specifică, în scopul aflării valorii măsurate. ►După tipul de semnal utilizat pentru măsurare, mijloacele de măsurare pot fi: mecanice, electrice, pneumatice, hidraulice, optice, acustice, nucleare sau combinaţii ale acestora (optico-mecanice, electrico-pneumatice etc). ►După modul de utilizare, mijloacele de măsurare pot fi:

- mijloace de măsurare manuale, la care operatorul intervine în toate fazele de măsurare (de exemplu: măsurarea cu şublerul, măsurarea cu micrometrul);

- mijloace de măsurare mecanizate, la care o parte din operaţiile de măsurare se execută fără intervenţia operatorului; - mijloace de măsurare automatizate, la care, măsurile sunt executate fără intervenţia operatorului. Exemplu: sortatoarele pentru bile de rulmenţi. ► După natura semnalului de intrare, mijloacele de măsurare pot fi pentru:

- mărimi mecanice;

- mărimi termice;

- mărimi electrice;

- mărimi optice;

- mărimi acustice.

- ►După complexitate, mijloacele de măsurare se clasifică în:

a) măsuri - sunt cele mai simple mijloace de măsurare, care materializează unitatea de măsură ori

un multiplu sau un submultiplu al acesteia;

b) instrumente de măsurare - conţin în interiorul lor cel puţin o măsură şi permit compararea

directă a mărimii de măsurat cu unitatea de măsură; Exemplu: şubler, micrometru.

cu unitatea de măsură; Exemplu: şubler, micrometru. Fig. 1.3. Micrometru de exterior c) aparate de măsurare

Fig. 1.3. Micrometru de exterior

c) aparate de măsurare - sunt subansambluri formate din măsuri, subansambluri traductoare,

intermediare sau de prezentare a rezultatelor măsurării;

Exemplu: aparate optice, aparate pentru măsurarea temperaturii.

d) instalaţii de măsurare-sunt ansambluri compuse din aparate, măsuri etc. formate în scopul

măsurării mai multor parametri ai aceleiaşi mărimi fizice sau chiar a mai multor mărimi;

Exemplu: microscopul de atelier, spectroscopul.

mărimi; Exemplu: microscopul de atelier, spectroscopul. Fig. 1.4. Microscop de măsurare e) sisteme de măsurare -

Fig. 1.4. Microscop de măsurare

e) sisteme de măsurare - sunt ansambluri formate din aparate, măsuri şi

instalaţii, utilizate pentru efectuarea măsurărilor şi pentru centralizarea rezultatelor. Exemplu: sistemul de măsurare şi control de la o centrală electrică. 1.2.3. Etaloane. Categorii de etaloane. Clasificare Etalonul este un mijloc de măsurare simplu, destinat definirii, reproducerii, determinării, conservării sau generării uneia sau mai multor valori cunoscute ale unei mărimi, pentru a servi drept referinţă în operaţia de comparare a etalonului cu alte mijloace de măsurare. Etalonul poate fi:

- o măsură etalon;

- un aparat de măsurat etalon;

- un traductor etalon;

- un ansamblu de măsurare etalon. Mijloacele de măsurare etalon au o destinaţie bine precizată, şi anume aceea de etalonare a altor mijloace de măsurare. Etaloanele nu se folosesc pentru măsurări curente. Există trei categorii de etaloane:

- etaloane de definiţie;

- etaloane de conservare;

- etaloane de transfer.

mărimi.

Etaloanele de definiţie „generează" unitatea de măsură, prin „materializarea" definiţiei sale, în

cadrul unui experiment fizic bazat pe această definiţie. Exemplu:

Etalonul de definiţie pentru unitatea de lungime este un laser a cărui frecvenţă este sincronizată pe un multiplu al frecvenţei atomului de cesiu 133. Acest etalon „reproduce" experimental definiţia metrului, şi anume:

- lungimea drumului parcurs de lumină în vid, în fracţiunea 1/299792458 dintr-o secundă;

- etalonul de definiţie pentru unitatea de timp este un etalon atomic cu cesiu, care „generează"

secunda în conformitate cu definiţia ei, şi anume 9192631770 perioade ale radiaţiei atomului de cesiu 133.

Etaloanele

de definiţie

constituie

referinţa iniţială

pentru măsurarea

unei

constituie referinţa iniţială pentru măsurarea unei Fig. 1.5. Etalon de definiţie pentru masă Etalonul de

Fig. 1.5. Etalon de definiţie pentru masă

Etalonul de conservare este un obiect sau un sistem tehnic care „păstrează" o anumită valoare a unei mărimi fizice, cu o bună stabilitate în timp. Valoarea etalonului de conservare trebuie determinată prin comparare cu un etalon de definiţie sau cu alte etaloane de conservare. Exemplu:

- o greutate din oţel sau din fontă este folosită ca etalon de conservare pentru masă;

- o cală plan paralelă este un etalon de conservare pentru lungime;

- un rezistor din manganin este un etalon de conservare pentru rezistenţa electrică ş.a.

un etalon de conservare pentru rezistenţa electrică ş.a. Fig. 1.6. Etalon de conservare pentru presiune Etaloanele

Fig. 1.6. Etalon de conservare pentru presiune Etaloanele de transfer fac trecerea de la etaloanele de conservare la alte etaloane ale unor mărimi derivate (transfer dimensional), la etaloane ale aceleiaşi mărimi, dar de valori diferite (transfer adimensional) şi, respectiv la etaloane în regim variabil (transfer static-dinamic).

la etaloane în regim variabil (transfer static -dinamic). Fig. 1.7. Etalon de transfer pentru presiune Etaloanele

Fig. 1.7. Etalon de transfer pentru presiune Etaloanele pentru transfer dimensional se numesc etaloane de derivare. Cu ajutorul acestor etaloane se „reproduce" o mărime derivată pe baza unei ecuaţii fizice, în funcţie de alte mărimi cunoscute. Exemplu: un manometru-etalon cu piston şi greutăţi generează o presiune ale cărei valori se calculează în funcţie de masa totală a părţii mobile şi de aria efectivă a ansamblului piston-cilindru. Etaloanele pentru transfer adimensional se numesc etaloane de raport. Ele se folosesc îndeosebi în domeniul mărimilor electrice. Sunt constituite din „dispozitive de raport" de mare precizie (divizoare de tensiune, comparatoare de curent, transformatoare de curent şi de tensiune etc), care permit efectuarea unor comparări 1: n, prin metode de raport.

Etaloanele pentru transfer static-dinamic sunt destinate transpunerii în regim de variaţie sinusoidală, în impulsuri sau în altă dependenţă de timp a unor mărimi de valoare cunoscută. Se cunosc de asemenea etaloane pentru mărimi ca: forţa, tensiunea electrică, curentul electric, puterea electrică etc. Clasificarea etaloanelor se poate face după două criterii mai importante: după componenţa lor şi după subordonarea metrologică, conform tabelului 1.1. Tabelul 1.1

Clasificarea etaloanelor

 
   

Definiţie

Exemple

 

După componenţă

individual

Etalonul individual este acel mijloc de măsurare

etalon

de masă de

1

kg,

care îndeplineşte singur de sine stătător, rolul de etalon.

cală plan paralelă etalon,

manometru

etalon,

 

voltmetru etalon

colectiv

Etalonul colectiv este format dintr-un grup de

grup

de

lămpi

mijloace de măsurare de acelaşi tip, cu caracteristici metrologice apropiate, asociate pentru a îndeplini împreună rolul de etalon. Valoarea care se atribuie etalonului colectiv este media valorilor individuale, obţinându-se astfel un etalon cu caracteristici superioare faţă de cele ale unui etalon individual (stabilitate în timp, siguranţă, repetabilitate, posibilitate de modificare a componenţei etc.)

incandescente, ca etalon, de intensitate luminoasă

serie

de

Seria de etaloane reprezintă un grup de etaloane

trusa de cale plan paralele, trusa de cale unghiulare, serie de greutăţi etalon etc.

etaloane

individuale cu valori nominale diferite, asociate în scopul acoperirii unui interval de valori.

După subordonarea metrologică în funcţie de exactitate

primar

Etalonul primar reprezintă etalonul unei mărimi

 

fizice care are cele mai înalte caracteristici metrologice. Etaloanele primare servesc la „transmiterea unităţilor de măsură" către etaloane cu caracteristici metrologice inferioare.

 

secundar

• Etalonul secundar are valoarea stabilită prin comparare directă sau indirectă (prin etaloane intermediare) cu etalonul primar al mărimii fizice respective.

 

Etaloanele secundare cu exactitatea cea mai ridicată sunt etaloane secundare de ordinul I. Acestea se compară direct cu etalonul primar. Etaloanele secundare de ordinul II, de exactitate mai scăzută, se compară cu etaloanele secundare de ordinul I, pentru stabilirea valorii lor. La rândul lor, etaloanele secundare de ordinul III, de exactitate şi mai scăzută, se compară cu etaloanele secundare de ordinul II ş.a.m.d.

CAPITOLUL 2. METODE DE MĂSURARE

2.1. METODE DE MĂSURARE DIRECTE

Metoda de măsurare directă este metoda prin care valoarea măsurandului este obţinută nemijlocit şi nu prin măsurarea unor mărimi legate funcţional cu măsurandul. Exemple de măsurări care folosesc metoda directă sunt: măsurarea unei lungimi cu ajutorul unei rigle gradate, măsurarea unei mase folosind o balanţă cu braţe egale ş.a. O clasificare generală a metodelor de măsurare este prezentată în tabelul 2.1. Tabelul 2.1.

Metode de măsurare cu caracter general

 

Exemple

Metode

de

Comparare

Comparare

Comparare

a) diferenţială

Măsurarea lungimii cu rigla Compararea

măsurare

simultană

1:1

directă

b) de „zero"

etaloanelor de tensiune prin opoziţie Calorimetru diferenţial

directă

Comparare

a) simplă

Compararea maselor cu o balanţă cu braţe egale Compararea rezistenţelor cu o punte cu braţe de aceeaşi impedanţă

indirectă

b)

prin

substituţie

c)

prin

(punte-comparator)

 

permutare

 

Comparare

Prin

 

Compararea maselor prin metoda seriei închise Compararea rezistenţelor electrice prin însumare

1:n

adiţionare

Prin

 

Balanţă cu braţe neegale Compensator de curent continuu Punte de măsurare

multiplicare

Comparare

 

Cu memorie

mecanică

Manometru cu element elastic Balanţă dinamometrică Instrument electric indicator

succesivă

electrică

Voltmetru digital Fluxmetru electronic

 

Cu alte tipuri de memorie

Amperormetru

electrolitic

Termometru

cu lichid

Metode de măsurare indirectă

   

Manometru cu coloană de lichid Maşină de forţă cu încărcare directă Măsurarea densităţii Măsurarea rezistivitătii

Măsurarea poate fi efectuată printr-o comparare simultană sau printr-una succesivă. În compararea simultană, măsurandul este comparat nemijlocit cu una sau cu mai multe valori de referinţă ale aceleiaşi mărimi, furnizată de un etalon, care participă la fiecare măsurare. Exemplu: o lungime comparată cu lungimea cunoscută a unei cale plan paralele, o masă comparată cu masa unei greutăţi etalon folosind o balanţă cu braţe egale ş.a. În compararea succesivă, mărimea de referinţă (etalonul) nu participă la fiecare măsurare. Etalonul este folosit pentru etalonarea (gradarea) iniţială şi (dacă este necesar) pentru reetalonarea periodică a unui aparat care stochează în „memoria" sa informaţia de etalonare. Exemplu: măsurarea presiunii cu un manometru, măsurarea tensiunii electrice cu un voltmetru ş.a. Rezultă că, la compararea simultană, informaţia de măsurare este transmisă în acelaşi moment de la etalon şi de la obiectul supus măsurării operatorului uman, prin aparat, pe când, la compararea succesivă, această informaţie circulă în două etape: mai întâi, pe calea etalon-aparat (la etalonare) şi apoi pe calea obiect supus măsurării aparat-operator (la fiecare măsurare, aşa cum rezultă şi din figura 2.1.).

Fig. 2.1. Modalitatea de realizare a transmiterii informaţiei de măsurare: a - la compararea simultană;

Fig. 2.1. Modalitatea de realizare a transmiterii informaţiei de măsurare:

a - la compararea simultană; b - la compararea succesivă; 1 - în cazul etalonării; 2 - în cazul măsurării.

Compararea simultană este predominantă, deseori singura utilizată, în măsurările de cea mai înaltă precizie, proprii laboratoarelor de metrologie, ca de exemplu:

compararea cu mare precizie a maselor, măsurarea lungimii folosind radiaţii etalon etc. Măsurarea prin metoda comparării simultane se poate face fie prin comparare 1:1, fie prin comparare 1:n. 2.1.1. Metode de măsurare prin comparare simultană 1:1 Compararea 1:1 este fie o comparare directă, în situaţia în care măsurandul este comparat nemijlocit cu o mărime de referinţă, fie o comparare indirectă, în situaţia în care compararea este efectuată cu ajutorul unui aparat (comparator) intermediar etalonat anterior. Compararea directă 1:1, prin metoda diferenţială şi metoda de zero

a) Metoda diferenţială constă în măsurarea nemijlocită a diferenţei dintre măsurând şi o

mărime de referinţă cunoscută, de valoare apropiată de cea a măsurandului: x = x 0 +d

unde: x = valoarea măsurandului, x 0 = valoarea de referinţă, cunoscută d = diferenţa măsurată direct Exemplu: măsurarea lungimii unei piese, prin comparare cu o piesă de referinţă (un etalon, o cală plan paralelă), măsurând cu un comparator cu cadran diferenţa d dintre lungimile pieselor (Fig. 2.2).

(2)

diferenţa d dintre lungimile pieselor (Fig. 2.2). (2) Fig. 2.2. Compararea lungimilor a două piese prin

Fig. 2.2. Compararea lungimilor a două piese prin metoda diferenţială

b) Metoda de zero este un caz particular al metodei diferenţiale, în

care diferenţa dintre măsurând şi mărimea de referinţă este adusă la zero:

x = x 0 (3) În acest fel, aparatul nu mai măsoară propriu-zis, el fiind folosit doar ca indicator de nul.

Drept urmare, influenţa sa asupra incertitudinii de măsurare este şi mai mică, în procesul de măsurare intervenind numai incertitudinea datorată insensibilităţii de nul. Cu alte cuvinte, relaţia (3) ar trebui scrisă astfel: x = x 0 ± ui (4) unde: ui reprezintă incertitudinea datorată insensibilităţii indicatorului de nul. Metoda diferenţială şi metoda de zero sunt, în general, cele mai precise metode de măsurare, deoarece pentru ambele metode incertitudinea introdusă de aparat este minimă. Această metodă prezintă dezavantajul că necesită un etalon de valoare apropiată de valoarea măsurandului sau un etalon de valoare variabilă. Compararea indirectă 1:1 Principalele variante ale comparării 1:1 indirecte sunt:

metoda comparării simple, metoda substituţiei şi metoda permutării.

a) Metoda comparării 1:1 indirecte simple (Fig. 2.3.a), constă în compararea celor două

mărimi - măsurandul şi referinţa - cu ajutorul unui aparat numit comparator 1:1.

Rezultatul este dat de expresia: X = K X 0

unde: K - factor introdus de comparator, K ≈ 1 .

(5)

Acesta adaugă o sursă importantă de incertitudine în procesul de măsurare, atât în cazul în care K = 1, cât şi în cazul corectării lui K, introducând în relaţia (5) valoarea sa reală, diferită de 1 (în realitate, K = 1 + e, unde e este o corecţie neaplicată).

b) Metoda substituţiei (metoda Borda), numită şi „metoda efectelor egale", elimină eroarea

sistematică a comparatorului printr-o măsurare dublă. Cele două mărimi de comparat se aplică succesiv aparatului, egalitatea lor fiind asigurată de faptul că au acelaşi efect asupra aparatului. în acest fel, eroarea aparatului este eliminată, fiindcă ea intervine la fel în ambele măsurări. Incertitudinea măsurării depinde de sensibilitatea comparatorului şi de erorile aleatoare.

de sensibilitatea comparatorului şi de erorile aleatoare. Fig. 2.3. Metoda de măsurare prin comparare 1:1 indirectă:

Fig. 2.3. Metoda de măsurare prin comparare 1:1 indirectă:

a - comparare simplă; b - metoda substituţiei;

c -

metoda permutării

Metoda substituţiei poate fi ilustrată prin compararea a două mase, cu ajutorul unei balanţe cu braţe egale (Fig. 2.3.b). În metoda substituţiei, pe lângă masele de comparat (masa necunoscută x şi masa etalon x 0 ), mai este necesară o masă auxiliară x t , numită „tară", de valoare apropiată de x şi de x 0 . La prima măsurare se pune pe un platan al balanţei masa x şi pe al doilea platan masa auxiliară x t . Prin variaţia valorilor x t , se ajunge la echilibrul balanţei. Dacă lungimile braţelor balanţei sunt l 1 şi l 2 , aplicarea legii pârghiilor conduce la relaţia:

l 1 ·x=l 2 ·x (6) La a doua măsurare, se înlocuieşte masa x cu masa etalon x 0 , iar pe celălalt platan se păstrează nemodificată masa x ( , necunoscută. Se reechilibrează balanţa, prin variaţia valorilor x 0 şi rezultă:

L 1 ·x 0 = l 2 ·x t (7) unde:x 0 - valoarea care asigură echilibrul. Relaţiile (6) şi (7) raportate (membru cu membru) sunt echivalente cu:

x/x 0 =1 şi x = x 0 (8) Rezultatul nu depinde nici de raportul lungimilor braţelor de pârghie l 1 , l 2 , nici de masa auxiliară x t . Prin faptul că exclude influenţa erorilor sistematice ale balanţei, metoda se aplică în măsurările de cea mai înaltă precizie.

c) Metoda permutării (metoda Gauss), numită şi metoda „transpoziţiei", reprezintă o altă

posibilitate de eliminare a erorii comparatorului, în cazul unei comparări 1:1. Şi în acest caz se

fac două măsurări succesive. Caracteristic pentru această metodă este schimbarea între ele a mărimilor comparate, de la prima la a doua măsurare, ceea ce face ca erorile aparatului să afecteze cele două mărimi pe rând, în egală măsură. Pentru a ilustra această metodă, se consideră tot compararea a două mase, cu ajutorul unei balanţe cu braţe egale (Fig, 2.3.c). La prima măsurare, se aşează masa necunoscută x pe primul platan şi masa etalon x 0 pe al doilea platan.

Astfel, rezultă:

masa etalon x 0 pe al doilea platan. Astfel, rezultă: (9) La a doua măsurare, x

(9)

La a doua măsurare, x şi x 0 se schimbă între ele. Dacă l 1 l 2 , va fi necesară o modificare a masei etalon, pentru a obţine echilibrarea balanţei. Fie x 0 ' noua valoare care echilibrează balanţa.

Se obţine:

l 1 ·x=l 2 ·x 0 (10).

balanţa. Se obţine: l 1 ·x=l 2 ·x 0 (10). Egalităţile (9) si (10) sunt echivalente

Egalităţile (9) si (10) sunt echivalente cu: x/x 0 '=x 0 /x (11) și Şi în acest caz, rezultatul final care reprezintă media geometrică a celor două rezultate parţiale este independent de raportul lungimilor braţelor de pârghie l 1 /l 2 .

2.1.2. Metode de măsurare prin comparare simultană 1:n Compararea 1:n este o metodă de comparare simultană, în care măsurandul este comparat cu o mărime de referinţă de valoare sensibil diferită (măsurandul şi referinţa au valori în raportul 1:n, unde n≠1). Există două posibilităţi de a compara simultan doi măsuranzi de valori diferite: metode de adiţionare (însumare), prin combinarea mai multor valori, astfel încât să permită în final o comparare 1:1, şi metode de multiplicare (de raport), în care se foloseşte un dispozitiv de raport intermediar prin comparare.

Metode de comparare prin adiţionare

Sunt metode relativ complexe, folosind valori auxiliare şi un număr suficient de comparări, astfel încât, în cele din urmă, compararea 1:n să se realizeze printr-un număr anumit de comparări

1:1.

Exemplu: trebuie etalonată o masă etalon de 10 kg, prin comparare cu o masă de 1 kg, a cărei valoare este cunoscută. Pentru aceasta, se vor folosi o serie de mase auxiliare de 1 kg, 1 kg, 2kg şi 5 kg (ale căror valori nu

trebuie să fie cunoscute), pe baza următoarei proceduri:

- se etalonează prima masă de 1 kg, prin comparare cu etalonul de referinţă de 1 kg;

- se etalonează a doua masă auxiliară de 1 kg în acelaşi fel, prin comparare cu referinţa de 1 kg;

- se etalonează a treia masă auxiliară, de 2 kg, cu masa însumată (1kg+1kg) a două din etaloanele de 1 kg (de valori acum cunoscute);

- se etalonează a patra masă auxiliară, de 5 kg, cu masa însumată (1kg+1kg+1kg+2kg) a celor

patru etaloane de valori cunoscute, determinându-se astfel şi valoarea unui etalon de 5 kg;

- se compară, în sfârşit, masa de 10 kg cu masa însumată (1 kg +1 kg +1 kg + 2 kg +5 kg),

determinându-se astfel valoarea ei în raport cu masa de referinţă (cunoscută) şi cu masele auxiliare (determinate prin procesul de măsurare etalonare descris). Se observă că în această secvenţă de măsurări s-au efectuat numai comparări 1:1 (care, pentru precizie maximă, pot fi

făcute prin substituţie sau prin permutare). în final însă, măsurarea este o comparare 1:10, ilustrată schematic în figura 2.4.

este o comparare 1:10, ilustrată schematic în figura 2.4. Fig. 2.4. Compararea unei mase de 10

Fig. 2.4. Compararea unei mase de 10 kg cu o masă de 1 kg, prin metoda de adiţionare, folosind patru mase auxiliare, de 1 kg (1'), 1 kg (1"), 2 kg şi 5 kg şi efectuând cinci comparări 1:1, succesive.

Metode de comparare 1:n prin multiplicare

Se mai numesc şi metode de raport, deoarece folosesc un dispozitiv de raport care permite

compararea simultană a două mărimi de valori diferite (Fig. 2.5.).

simultană a două mărimi de valori diferite (Fig. 2.5.). Fig. 2.5. Principiul metodei de multiplicare (de

Fig. 2.5. Principiul metodei de multiplicare (de raport)

De cele mai multe ori, metodele de multiplicare sunt similare metodelor de zero, în care una dintre mărimi este comparată cu un multiplu sau cu o fracţiune din cealaltă mărime. Raportul de multiplicare sau de divizare, reprezentat de un număr adimensional, este dat de dispozitivul de raport. Cel mai cunoscut exemplu de metodă de multiplicare este compararea a două mase cu ajutorul unei balanţe cu braţe inegale (bascula zecimală, bascula romană etc). Masa de măsurat este dată de relaţia:

x= (l 2 ,/l 1 ) x o (13) unde: x - masa de referinţă; l 1 ,l 2 - lungimile braţelor de pârghii ale balanţei. Precizia metodei depinde nemijlocit de precizia raportului l 1 /l 2 .

În măsurările mărimilor electrice, metodele de multiplicare sunt folosite pe scară largă şi sunt cunoscute mai mult sub denumirea de metode de raport. Ele au deseori o precizie ridicată,

datorită preciziei bune a dispozitivelor de raport electrice, cum ar fi punţi, divizoare rezistive, divizoare inductive ş.a. Ecuaţia generală de măsurare a metodelor de raport este:

x

= kx o

(14)

unde: k - parametrul caracteristic dispozitivului de raport. Parametrul k poate avea una sau mai multe valori fixe; în acest caz, pentru obţinerea relaţiei (14) este necesară variaţia valorii de referinţă X 0 . Alte dispozitive de raport permit variaţia raportului

caracteristic k în trepte fine, astfel că mărimea de referinţă poate avea o valoare fixă (sau mai multe valori fixe). 2.1.3. Metode de măsurare prin comparare succesivă Metodele de comparare succesivă au avantajul simplificării operaţiei de măsurare. Compararea succesivă se impune ca metodă de măsurare a mărimilor fizice pentru care este imposibil, dificil sau incomod de realizat un etalon care să servească pentru compararea directă. Metoda de comparare succesivă este specifică aparatelor de măsurat indicatoare, în care au loc una sau mai multe conversii ale mărimii de măsurat. Exemplu: La un miliampermetru magnetoelectric, curentul de măsurat este convertit într-un cuplu mecanic care acţionează asupra acului indicator al aparatului. Acestui cuplu activ i se opune un cuplu rezistent, creat de elementul elastic (arc spiral, banda de suspensie). Poziţia indicatorului aparatului este determinată de echilibrul celor două cupluri. Se produce astfel o comparare între cuplul activ şi cuplul rezistent, deci între două mărimi care iau naştere în interiorul aparatului, în general de altă natură decât măsurandul. Un fenomen asemănător se produce într-un cântar dinamometric, într-un manometru cu element elastic sau într-un tahometru centrifugal, unde, prin conversia măsurandului, se ajunge la o forţă sau la un cuplu activ, echilibrat de o mărime rezistentă corespunzătoare. La un multimetru digital (Fig. 2.6.), mărimea de măsurat - tensiune, curent, rezistenţă etc. - este convertită într-o tensiune, într-un interval de timp sau într-o frecvenţă, care este comparată cu o mărime de referinţă corespondentă.

este comparată cu o mărime de referinţă corespondentă. Fig. 2.6. Multimetru digital Tuturor metodelor de comparare

Fig. 2.6. Multimetru digital

Tuturor metodelor de comparare succesivă prezentate le este caracteristică conversia mărimii de măsurat, x, într-o mărime intermediară, v, care este comparată cu o mărime de aceeaşi natură, v 0 , generată în interiorul aparatului. Metoda comparării succesive „conţine" deci şi o comparare simultană, la care însă nu participă măsurandul, ci mărimi intermediare, una aflată în relaţie cu măsurandul (mărimea v), iar cealaltă în relaţie cu mărimea de ieşire a aparatului (mărimea v Q ). Cu alte cuvinte, compararea succesivă înlocuieşte compararea simultană dintre măsurând şi mărimea de referinţă, printr-o comparare simultană între alte două mărimi, una rezultată din conversia măsurandului şi alta care, prin conversie, devine mărimea de ieşire a aparatului (indicaţia aparatului). Figura 2.7. ilustrează principiul metodei de măsurare prin comparare succesivă.

Fig. 2.7. Principiul metodei de măsurare prin comparare succesivă x - mărime de intrare; y - mărime de ieşire.

x - mărime de intrare; y - mărime de ieşire. Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU

2.2. METODE DE MĂSURARE INDIRECTĂ

Prin aceste metode, valoarea măsurandului este obţinută din valoarea (sau valorile) măsurată (măsurate) a altei (sau ale altor) mărimi, legate de măsurând, printr-o dependenţă funcţională. Măsurările indirecte se aplică acelor mărimi pentru care nu se dispune de procedee practice avantajoase de comparaţie nemijlocită cu o mărime cunoscută aparţinând aceleiaşi clase. în asemenea cazuri, valoarea se obţine prin intermediul unor mărimi de altă natură, direct măsurabile, şi în raport de care există relaţii cunoscute de dependenţă a mărimii de măsurat. După forma acestor relaţii de dependenţă, se deosebesc două variante:

- metode indirecte explicite,

- metode indirecte implicite. 2.2.1. Metode indirecte explicite Metodele indirecte explicite sunt utilizate atunci când mărimea care se măsoară indirect depinde de cele direct măsurabile printr-o relaţie explicită. Există numeroase mărimi pentru care asemenea relaţii facilitează măsurarea lor. Exemplu: suprafeţele sau volumele nu se determină prin compararea directă cu unitatea, ci se măsoară lungimile laturilor şi, prin intermediul acestora, se calculează suprafaţa sau volumul corpului respectiv, pe baza unor relaţii cunoscute. În mod similar, rezistivitatea p a unui material conductor pentru care se poate scrie relaţia:

p = RA/l, se determină prin măsurarea directă a rezistenţei R, a ariei A şi a lungimii l corespunzătoare unui eşantion din materialul respectiv. Introducând în relaţia de mai sus valorile obţinute, se deduce prin calcul valoarea rezistivităţii p. Alte exemple: măsurarea densităţii prin măsurarea masei m şi a volumului V şi aplicarea formulei p=m/V; măsurarea conductivităţii unui conductor prin măsurarea rezistenţei R, a lungimii l, şi a secţiunii S, ale conductorului şi determinarea conductivităţii σ cu ajutorul formulei σ=l/RS. Rezultă astfel că măsurările indirecte explicite constau din mai multe măsurători directe simultane, urmate de calcule relativ simple efectuate de operator. 2.2.2. Metode indirecte implicite Aceste metode diferă de metodele explicite prin aceea că mărimea care se determină indirect depinde de cele direct măsurabile printr-o relaţie implicită. Un exemplu îl poate constitui evaluarea coeficienţilor de variaţie cu temperatura a unei rezistente electrice conform relaţiei:

R θ =R θo [ 1 + α(Θ - Θ 0 ) + β(Θ - Θ 0 ) 2 + γ(Θ Θ 0 ) 2 ]. Problema este aceea a determinării coeficienţilor α, β, γ care intervin sub o formă implicită în relaţia de mai sus, pe baza măsurării temperaturii θ şi a rezistenţelor corespunzătoare R θ . Pentru obţinerea rezultatului, se vor parcurge etape similare, ca la metodele indirecte explicite, şi anume: măsurarea directă a temperaturii şi a rezistenţei, introducerea în relaţie şi deducerea coeficienţilor. Diferenţele constau în faptul că sunt necesare mai multe valori ale mărimilor direct măsurabile - deci o succesiune de măsurări directe - urmate de calcule complexe ce pot fi efectuate numai de un operator sau de un calculator. Pentru determinarea coeficienţilor, în exemplul considerat s-ar părea că sunt necesare trei măsurări ale rezistenţei R θ , la trei temperaturi diferite, cu care se formează un sistem de trei ecuaţii, prin rezolvarea căruia rezultă α, β, γ. O astfel de tratare a problemei ar conduce la soluţii valabile numai pentru cele trei temperaturi sau pentru o gamă restrânsă de temperatură. Dar interesează ca relaţia să fie adevărată pentru o gamă largă de variaţii ale lui θ. Obţinerea unor

soluţii corecte implică efectuarea unui număr mare de măsurări în întreg domeniul pentru care se urmăreşte valabilitatea relaţiei, astfel încât să se înglobeze o cantitate cât mai mare de informaţie privind caracterul dependenţei R = f(θ). Aceasta conduce la formarea unui sistem cu un număr de ecuaţii cu mult mai mare decât numărul de necunoscute, care este incompatibil. Se recurge atunci la o rezolvare aproximativă, prin metode care ţin de matematicile superioare. Observăm că măsurările indirecte implicite necesită operaţii complicate în care partea de calcul capătă un rol preponderent. În ultimele decenii, ca urmare a progresului tehnologic înregistrat în domeniul calculatoarelor, au apărut echipamente şi instalaţii complexe de măsurare şi calcul care facilitează aplicarea metodelor de măsurare indirecte implicite, cum ar fi analizoarele de frecvenţă.

COLEGIUL TEHNIC METALURGIC SLATINA - OLT

Nume Și Prenume Elev

Clasa

Data

     

FIŞĂ DE EVALUARE. TEMA: PROCESE DE MĂSURARE

Stabileşte valoarea de adevăr a următoarelor enunţuri:

1. Etaloanele nu se folosesc pentru măsurări curente.

2. Mijloacele de măsurare etalon au o destinaţie bine precizată: etalonarea

altor mijloace de măsurare.

3. Etaloanele primare servesc la „transmiterea unităţilor de măsură" către

etaloane cu caracteristici metrologice superioare. Alege varianta de răspuns corectă:

1.

Există trei categorii de etaloane:

a.

de definiţie; de conservare; pentru etalonarea mijloacelor de măsurare.

b.

de definiţie; de conservare; de transfer.

c.

de definiţie; de conservare; cu dispozitiv de raport.

2.

Metoda diferenţială constă în măsurarea nemijlocită:

a.

cu ajutorul unui aparat numit comparator 1:1;

b. a diferenţei dintre măsurând şi o mărime de referinţă cunoscută, de valoare apropiată de cea a măsurandului;

c.

printr-o comparare dublă.

3.

Metoda permutării (metoda Gauss) elimină:

a.

erorile aleatorii.

b.

erorile etalonului primar sau secundar.

c.

eroarea comparatorului.

Completează spaţiile libere cu expresia corectă:

este

comparată cu unitatea de măsură specifică.

2. Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte

3. Etaloanele secundare de precizia cea mai ridicată sunt etaloane secundare

de ordinul

4. Clasifică procesele de măsurare în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

5. Enumera încercările la care sunt supuse instalaţiile de distribuire a gazelor naturale.

6. Explică următorii termeni: măsurare, măsurând, mijloace de măsurare,

etalon.

7. Clasifică etaloanele după: - componenţă; - subordonare metrologică.

8. Clasifică metodele de măsurare.

1. Măsurarea este operaţia metrologică prin care o mărime

CAPITOLUL 3. MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA MĂRIMILOR TEHNICE CARACTERISTICE PROCESELOR INDUSTRIALE

Mijloacele pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale se clasifică după mărimea măsurată în:

- mijloace pentru măsurarea mărimilor geometrice;

- mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice;

- mijloace pentru măsurarea mărimilor fizico-chimice;

- mijloace pentru măsurarea mărimilor termice;

- mijloace pentru măsurarea mărimilor electrice.

3.1. MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA MĂRIMILOR GEOMETRICE

Mijloacele pentru mărimi geometrice se clasifică după mărimea măsurată în:

- mijloace pentru măsurarea lungimilor;

- mijloace pentru măsurarea unghiurilor. 3.1.1. Mijloace pentru măsurarea lungimilor ■ Măsuri terminale pentru lungimi Măsurile terminale pentru lungimi sunt măsuri ale căror valori reprezintă distanţa dintre suprafeţele terminale perpendiculare pe axa de măsurare. Aceste suprafeţe se numesc suprafeţe de măsurare. Grupa măsurilor terminale cuprinde:

- lame plan-paralele;

- cale plan-paralele;

- calibre;

- lere pentru grosimi;

- sfere. 1. Lamele plan-paralele sunt lame confecţionate din sticlă optică, folosite pentru verificarea planităţii suprafeţelor prelucrate prin lepuire (cale plan-paralele,calibre); au forma cilindrică, iar cele două baze sunt perfect plane şi paralele. Sunt păstrate în truse, iar pentru verificare se pot folosi una sau mai multe lame plan-paralele. 2. Calele plan-paralele sunt folosite atât pentru conservarea şi transmiterea unităţii de măsură a lungimii, cât şi pentru verificarea şi reglarea instrumentelor de măsurare. Au forma paralelipipedică, cu două suprafeţe de măsurare, plane şi paralele, cu finisare foarte bună. Se confecţionează din oţel, carburi metalice ce conţin wolfram sau materiale ceramice, cu coeficient de dilatare termică liniară mică la temperaturi cuprinse între 10 şi 30 °C, şi cu duritate de 65 HRC. Suprafeţele de măsurare au o rugozitate de 0,012 mm. Materialul nu este magnetic. Elementele caracteristice ale unei cale plan-paralele sunt prezentate în figura 3.1.

ale unei cale plan-paralele sunt prezentate în figura 3.1. Fig. 3.1. Cale plan paralele S m

Fig. 3.1. Cale plan paralele

S m -suprafaţa de măsurare S r - suprafaţa de referinţă l n - lungimea nominală

Principalele abateri ale calelor plan-paralele sunt prezentate în figura

3.2.

ale calelor plan-paralele sunt prezentate în figura 3.2. Fig. 3.2. Abaterile calelor plan paralele a) cala

Fig. 3.2. Abaterile calelor plan paralele a) cala plan paralelă geometric ideală; b) abaterea lungimii mediane; c) abatere de la paralelism; d) abatere de la perpendicularitate a suprafeţelor laterale.

Lungimile nominale ale calelor plan-paralele sunt termeni ai unor progresii aritmetice şi sunt standardizate şi precizate în tabele. Calele plan-paralele sunt prezentate în truse, unde o lungime nominală este cuprinsă o singură dată. Pentru măsurare, se foloseşte o cală sau construcţii de cale, numite „blocuri de cale", formate prin aderare, constând în apăsarea uşoară a calelor una peste cealaltă, combinată cu o mişcare de translaţie. La utilizarea calelor plan-paralele, trebuie să se ţină seama de următoarele indicaţii:

- înainte de a fi utilizate, calele se şterg cu o cârpă moale;

- calele se verifică periodic;

- înainte de utilizare, se ţin în aceeaşi încăpere cu piesa de măsurat, pentru aducere la aceeaşi temperatură;

- după utilizare, se curăţă, se şterg, se ung şi se reintroduc în trusă;

- se evită utilizarea calelor plan-paralele în încăperi cu umiditate mare cu aburi sau supraîncălzite.

3. Calibrele sunt măsuri terminale, care se folosesc la controlul dimensiunilor, al formelor

şi al poziţiei relative a pieselor. Ele sunt mijloace de verificare, deoarece nu măsoară efectiv dimensiunile, ci verifică dacă acestea corespund sau nu prescripţiilor din desenul de execuţie. Calibrele se folosesc, deci, la verificarea valorilor extreme admisibile. 4. Lerele pentru grosime sunt măsuri terminale cu valoare unică, în formă de lamelă metalică flexibilă. Se utilizează la verificarea interstiţiului dintre două suprafeţe prelucrate, la reglarea şi apoi la verificarea reglajului unor mecanisme, la determinarea jocului apărut ca urmare a uzurii mecanismelor. 5. Sferele sunt bile calibrate de diametre diferite, utilizate la controlul conicităţilor interioare. Ele sunt păstrate în truse. ■ Măsuri de lungime cu repere Măsurile de lungime cu repere sunt măsurile ale căror valori sunt reprezentate de distanţa dintre două repere, care sunt trasate perpendicular pe axa de măsurare. Ele pot fi rigle cu valori unice şi rigle cu valori multiple. ► Metrul etalon - prototip internaţional (Fig. 3.3.) este o bară executată dintr-un aliaj cu 90% Pt şi 10% Ir, cu secţiunea de forma literei „k" înscrisă într-un pătrat cu latura de 20 mm. La capete, are trasate câte trei repere, astfel încât distanţa dintre reperele centrale este de 1 m, la temperatura de 20°C.

reperele centrale este de 1 m, la temperatura de 20°C. Fig. 3.3. Metrul etalon (prototipul internaţional)

Fig. 3.3. Metrul etalon (prototipul internaţional)

► Metrul etalon - prototipul naţional este o riglă confecţionată din acelaşi aliaj ca şi prototipul internaţional, având în plus un reper trasat la 0,5 m; are simbolul 6c şi este păstrat la Institutul Naţional de Metrologie, Bucureşti.

1. Riglele sunt confecţionate sub forma de bară rigidă, putând fi alcătuite dintr-un singur

element (rigle rigide) sau din mai multe elemente (rigle flexibile). Cele mai utilizate sunt:

- rigle metalice rigide, întâlnite în varianta etalon sau de lucru; sunt utilizate pentru măsurare sau verificare şi pot fi confecţionate din oţel inoxidabil (rigle de verificare) sau din oţel carbon (rigle de lucru);

- rigle de contracţie, care sunt rigle flexibile, utilizate în turnătorii; gradaţiile ţin seama de contracţia pieselor la răcire. Aceste rigle au valoarea diviziunii mai mare cu 1,1,5 şi 2%, în funcţie de valoarea contracţiei specifice a metalelor pentru care se realizează forma;

- metri şi dublu-metri, care se confecţionează din lemn şi se folosesc la măsurarea ţesăturilor. Ei

sunt divizaţi în centimetri, iar reperele 0 şi 100 coincid cu feţele terminale, care sunt protejate cu colţare de metal. 2. Ruletele sunt măsuri de lungime cu valori multiple, sub formă de benzi de măsurare, divizate în unităţi de lungime. Ele sunt fixate la capătul terminal de axul unui dispozitiv de înfăşurare, care rulează banda în interiorul unei casete.

Ruletele se fabrică în următoarele variante:

- rulete obişnuite, folosite la măsurări curente, în industrie sau în activităţile obişnuite;

- rulete cu lest, utilizate la măsurări în plan vertical, pentru măsurarea stocurilor din rezervoare;

- rulete din fibră de sticlă, utilizate la măsurări sub tensiune electrică;

- rulete de buzunar, folosite la măsurări curente. 3. Panglicile de măsurare sunt măsuri cu repere cu scară unilaterală sau cu valori multiple, confecţionate sub formă de bandă. Ele sunt:

- panglici topografice metalice, utilizate la măsurări topografice obişnuite;

- panglici din ţesături textile sau din mase plastice, utilizate în croitorie sau cizmărie;

- benzi de hârtie, utilizate la măsurări informative, în industria textilă.

Panglicile de croitorie şi de cizmărie sunt confecţionate sub formă de bandă din pânză cauciucată, prevăzută la capete cu întărituri metalice. Divizarea panglicilor de croitorie se execută pe ambele părţi, în centimetri. Panglicile de cizmărie sunt divizate pe o faţă în centimetri, iar pe cealaltă în „puncte cizmăreşti" (1 punct cizmăresc este egal cu 6,67 mm).

■ Instrumente cu riglă şi cursor pentru măsurarea lungimilor Instrumentele cu riglă şi cursor folosite la măsurarea lungimilor sunt formate dintr-o riglă, care are un cioc sau un braţ la un capăt, şi un cursor cu braţ. Suprafeţele de măsurare se află între feţele interioare ale ciocurilor sau ale braţelor. Această grupă de instrumente cuprinde instrumentele de măsurat fără vernier (clupe, zoometre), instrumentele cu vernier (şublere) şi compasurile de măsurat. 1. Clupele sunt instrumente din lemn, folosite pentru măsurări exterioare, în domeniul forestier şi în industria de prelucrare a lemnului. Clupele forestiere (Fig. 3.4) sunt folosite la măsurarea pe teren a dimensiunilor arborilor şi a trunchiurilor copacilor tăiaţi.

arborilor şi a trunchiurilor copacilor tăiaţi. Fig. 3.4. Clupa forestieră Clupele forestiere sunt divizate

Fig. 3.4. Clupa forestieră

Clupele forestiere sunt divizate în centimetri şi au domeniul de măsurare cuprins între 50 şi 100 cm. Clupele de buzunar se folosesc în industria de prelucrare a lemnului, la măsurarea grosimii scândurilor (pentru sortare). Ele sunt divizate în milimetri şi au domeniul de măsurare cuprins între 100 şi 150 mm. 2. Zoometrele (Fig. 3.5) sunt instrumente utilizate la măsurarea înălţimii, lungimii şi grosimii animalelor.

Fig. 3.5. Zoometru

lungimii şi grosimii animalelor. Fig. 3.5. Zoometru Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU Scanat de Ungureanu

3. Şublerul este cel mai răspândit mijloc pentru măsurat lungimi şi este format dintr-o riglă cu scară gradată şi un cursor cu vernier. Precizia de măsurare poate fi: 0,1 mm, 0,05 mm, 0,02

mm.

Şublerele sunt caracterizate de: limita superioară de măsurare (mm), exactitatea de măsurare, grosimea peste cele două ciocuri, lungimea ciocurilor şi greutatea lor. Limita superioară de măsurare, notată cu L, poate avea valori de 150; 200; 300; 500; 800; 1000; 1500; 2000 mm. ► Din punct de vedere constructiv, şublerele pot fi cu o pereche de ciocuri, cu două perechi de ciocuri, cu două perechi de ciocuri şi cu tijă de adâncime. Din punctul de vedere al destinaţiei, şublerele pot fi:

a) şublere de exterior şi de interior (Fig. 3.6) folosite pentru măsurarea dimensiunilor

interioare şi exterioare; ele pot fi prevăzute şi cu tijă pentru adâncime.

ele pot fi prevăzute şi cu tijă pentru adâncime. Fig. 3.6. Şubler de exterior şi de

Fig. 3.6. Şubler de exterior şi de interior 1, 2 - ciocuri; 3 - suprafeţe de măsurare; 4 - vernier; 5 - riglă; 6 - şurub de fixare.

b) şublere de adâncime, utilizate numai pentru măsurarea adâncimilor (Fig. 3.7.).

utilizate numai pentru măsurarea adâncimilor (Fig. 3.7.). Fig. 3.7. șubler de adâncime La aceste şublere, rigla

Fig. 3.7. șubler de adâncime

La aceste şublere, rigla gradată culisează într-un suport-traversă, care poartă vernierul, suprafaţa de sprijin fiind lama. Măsurarea se face aşezând şublerul pe suprafaţa frontală a găurii care se măsoară. c) şublere pentru trasaj (Fig. 3.8) sunt compuse dintr-o riglă fixată pe o talpă de fontă cu baza plană, care foloseşte la poziţionare pe masa de trasaj. Pe riglă se deplasează cursorul cu cioc ascuţit, pentru trasaj (sau, în unele variante constructive, plat, pentru măsurare).

Fig. 3.8. Şubler pentru trasaj

plat, pentru măsurare). Fig. 3.8. Ş ubler pentru trasaj d) şublere pentru roţi dinţate (Fig. 3.9),

d) şublere pentru roţi dinţate (Fig. 3.9), format din două rigle perpendiculare una pe alta, fiecare având cursor şi vernier. Aceste şublere sunt folosite exclusiv pentru măsurarea grosimii dinţilor roţilor dinţate.

pentru măsurarea grosimii dinţilor roţilor dinţate. Fig. 3.9. Şubler pentru roţi dinţate 1 - echer cu

Fig. 3.9. Şubler pentru roţi dinţate 1 - echer cu scala gradată; 2, 3 - cursoare cu vernier; 4 - limitator de înălţime; 5, 6 - cursoare de avans fin; 7, 8 şuruburi de blocare.

4. Compasurile pentru măsurat sunt compuse din bare articulate, terminate cu vârfuri

utilizate pentru încadrarea piesei de măsurat. Compasurile sunt prevăzute cu un sector circular,

divizat în unităţi de lungime.

■ Instrumente cu şurub micrometric pentru măsurat lungimi Instrumentele de măsurat cu şurub micrometric se mai numesc şi micrometre. Funcţionarea lor se bazează pe transformarea mişcării de rotaţie a unui şurub micrometric în mişcare de translaţie. Pasul şurubului micrometric este de 0,5 mm, deci la o rotaţie completă a tamburului, deplasarea liniară a tijei este de 0,5mm. Micrometrele au o precizie de măsurare mai mare decât a şublerelor, şi anume: 0,01 mm; 0,002 mm; 0,001 mm. Principalul criteriu de clasificare a micrometrelor este destinaţia lor. Din acest punct de vedere, micrometrele pot fi:

- micrometre de exterior;

- micrometre pentru roţi dinţate;

- micrometre pentru filete;

- micrometre pentru adâncime;

- micrometre de interior;

- micrometre pentru sârme;

- micrometre pentru ţevi;

- micrometre pentru tablă;

- micrometre cu pârghie.

Dintre acestea, prezentăm în continuare câteva tipuri de micrometre, mai des utilizate.

1. Micrometre de exterior. La micrometrul de exterior, deschiderea potcoavei reprezintă

principalul element determinant al limitei de măsurare. Micrometrul şi elementele sale

componente sunt prezentate în figura 3.10. Domeniile de măsurare ale micrometrelor cresc din 25 în 25 de milimetri. Micrometrele de exterior sunt fabricate în următoarele dimensiuni: 0-25 mm, 25-50 mm, până la 475-500 mm.

dimensiuni: 0 -25 mm, 25-50 mm, până la 475 -500 mm. Fig. 3.10. Micrometru de exterior:

Fig. 3.10. Micrometru de exterior:

1 - potcoavă; 2 - braţ cilindric; 3 - nicovală; 4 - tija şurubului micrometric; 5 - tambur; 6 - dispozitiv de fixare; 7 - dispozitiv de limitare a apăsării

Pentru măsurare, se introduce piesa între suprafeţele de măsurare. Apoi se realizează contactul dintre tija şurubului micrometric şi piesă, după care prin rotire continuă, se realizează forţa de apăsare necesară măsurării. Citirea indicaţilor constă în citirea milimetrilor şi a jumătăţilor de milimetri de pe braţul cilindric şi a sutimilor de pe tambur. 2. Micrometrele pentru roţi dinţate sunt micrometre de exterior, utilizate pentru măsurarea elementelor constructive ale roţilor dinţate. Aceste micrometre au ca elemente caracteristice dimensiunea suprafeţelor de măsurare, care au forma unor talere (Fig. 3.11).

de măsurare, care au forma unor talere (Fig. 3.11). Fig. 3.11. Micrometr u pentru roţi dinţate

Fig. 3.11. Micrometru pentru roţi dinţate

Sunt folosite pentru măsurarea cotei peste dinţi, la roţile dinţate cilindrice. Diametrul minim al talerelor este de 25 mm. Limitele superioare de măsurare sunt cuprinse între 25 mm şi 100 mm.

3.Micrometrele pentru

filete

sunt folosite pentru măsurarea diametrului mediu, a

diametrului interior sau exterior al filetelor (Fig. 3.12).

Fig. 3.12. Micrometru pentru filete 1,2 - vârfuri de măsurare

3.12. Micrometru pentru filete 1,2 - vârfuri de măsurare Micrometrele pentru filete se deosebesc de micrometrele

Micrometrele pentru filete se deosebesc de micrometrele obişnuite prin utilizarea unor vârfuri de măsurare speciale (Fig. 3.13). Aceste vârfuri se introduc în alezajele special practicate în tija şi în nicovala micro-metrului. Măsurarea elementelor filetului cu acest micrometru este o metodă directă de măsurare şi se foloseşte, în general, la filetele cu precizie scăzută. Limita superioară de măsurare a acestor filete este cuprinsă între 25 şi 200 mm. Micrometrele pentru filete cu limita superioară de măsurare mai mare de 25 mm sunt însoţite de cale de reglare.

Fig. 3.13. Vârfuri de măsurare

de cale de reglare. Fig. 3.13. Vârfuri de măsurare 4. Micrometrele de adâncime (Fig. 3.14 şi

4. Micrometrele de adâncime (Fig. 3.14 şi 3.15) se folosesc pentru măsurarea adâncimii pragurilor şi a găurilor înfundate.

Fig. 3.14 Micrometru de adâncime

a găurilor înfundate. Fig. 3.14 Micrometru de adâncime Fig. 3.15. Modul de folosire micrometrului de adâncime
a găurilor înfundate. Fig. 3.14 Micrometru de adâncime Fig. 3.15. Modul de folosire micrometrului de adâncime

Fig. 3.15. Modul de folosire

micrometrului de adâncime

Domeniul de măsurare al micrometrelor de adâncime este de 0-25 mm. Pentru mărirea domeniului de măsurare, se folosesc prelungitoare. Acestea sunt tije care se asamblează la şurubul micrometric, confecţionate din 25 în 25 mm. ■ Aparate comparatoare Aparatele comparatoare sunt aparate cu amplificare care se prezintă în diferite variante constructive. Ele se folosesc la compararea dimensiunilor liniare ale piesei măsurate, în raport cu dimensiunea de comparaţie. Din această categorie fac parte:

- comparatoarele cu cadran circular;

- comparatoarele cu pârghie;

- comparatoarele de interior;

- minimetrele;

- ortotestele;

- pasametrele;

- optimetrele. Cu excepţia optimetrelor, care sunt aparate cu amplificare optico-mecanică (prezentate la cap. 4,2 din partea a II-a a manualului) celelalte aparate comparatoare enumerate sunt cu amplificare mecanică. Dintre acestea, cele mai utilizate sunt comparatoare cu cadran circular care pot fi folosite la măsurarea abaterilor efective dar şi la măsurători absolute ale unor dimensiuni mici sau ale unor deformaţii care nu depăşesc limita superioară de măsurare pe scara gradată. În figura 3.16 este prezentată schema de principiu şi aspectul constructiv al unui comparator cu valoarea diviziunii de 0,01 mm.

Fig. 3.16. Comparator cu cadran circular a - schema de principiu; b - vedere generală;

Fig. 3.16. Comparator cu cadran circular a - schema de principiu; b - vedere generală; c - comparator cu suport

Scara gradată a comparatorului cu cadran circular are 100 de diviziuni, iar deplasarea palpatorului cu 1 mm conduce la rotirea acului indicator cu 360°. Pentru a putea realiza o măsurare cu ajutorul comparatorului, acesta se fixează într-un suport, ca în figura 3.16.C. Pentru a verifica funcţionarea comparatorului, se ridică şi se coboară uşor tija palpatorului, folosind butonul 5. Reglarea la cota nominală (la zero) se face fixând comparatorul în suport şi punându-1 în contact cu blocul de cale de reglare, astfel ca tija palpatorului să se găsească aproximativ la jumătatea cursei. Orientarea pentru aprecierea mărimii cursei se face cu ajutorul indicatorului de rotaţii 6. în acest fel, acul indicator 7 poate ocupa o poziţie oarecare faţă de scara gradată. După aceasta, se aduce reperul zero în dreptul acului indicator, prin desfacerea şurubului 4 şi rotirea ramei 3 odată cu cadranul circular. Cu ajutorul indicilor 7, se indică câmpul de toleranţă stabilit conform documentaţiei constructive.

COLEGIUL TEHNIC METALURGIC SLATINA - OLT

Nume Și Prenume Elev

Clasa

Data

     

FIŞĂ DE EVALUARE. MIJLOACE PENTRU MĂSURAREA LUNGIMILOR I. Alege varianta de răspuns corectă:

1. În grupa instrumentelor pentru măsurat lungimi cu riglă şi cursor

intră:

a) şublerele şi micrometrele;

b) şublerele şi compasurile;

c) şublerul de exterior şi calele;

d) şublerele şi zoometrele.

2. Caracteristicile roţilor dinţate se măsoară cu:

a)

calibre pentru roţi dinţate;

b)

şubler pentru exterior;

c)

micrometre cu pârghie;

d)

şublere pentru roţi dinţate. 3. Mijloacele pentru măsurat lungimi, confecţionate sub formă de bară

rigidă dintr-unul sau mai multe elemente, se numesc:

a) rulete; b) rigle; c) panglici; d) şublere.

4. Măsurile de lungime care au valori multiple sub formă de benzi de

măsurare divizate în unităţi de lungime şi care sunt fixate la capătul

terminal de axul unui dispozitiv de înfăşurare, se numesc:

a) panglici; b) fire geodezice; c) rulete; d) panglici de croitorie.

5. Ruletele folosite pentru măsurări sub tensiune electrică sunt:

a)

rulete de buzunar;

 

b)

rulete cu lest;

c)

rulete din fibră de sticlă;

 

d)

rulete din ţesături textile. II. Completează spaţiile libere:

1.

Şublerele sunt instrumente pentru măsurat lungimi cu precizia

de

2.

Din

grupa

măsurilor

terminale

pentru

lungimi

fac

parte:

 

3. Lamele plan-paralele sunt lame confecţionate din sticlă optică, folosite

pentru

verificarea

planităţii

suprafeţelor prelucrate

prin

, metalice ce conţin wolfram sau materiale ceramice; la temperaturi cuprinse

4.

carburi

confecţionează

Calele

plan-paralele

se

din

între 10-30 °C, au coeficient de dilatare termică liniară mică, iar duritatea materialului este de 65 HRC. III. Precizează modul de reglare la zero a comparatorului cu cadran. IV. Explică în ce constă pregătirea calelor plan-paralele înainte de utilizare. Aplicaţie practică:

1. Alege din laboratorul tehnologic sau din atelierul de instruire practică o

piesă.

2. Stabileşte mijloacele de măsurare adecvate.

3. Măsoară dimensiunile piesei.

4. Calculează aria suprafeţei piesei, folosind metoda geometrică.

5. Controlează una din dimensiunile tolerate cu ajutorul comparatorului.

■ Mijloace pentru măsurarea nivelului Măsurarea nivelului în instalaţiile industriale reprezintă, în multe cazuri, una din problemele de bază pe care le ridică supravegherea corectă a acestora, precum şi introducerea automatizării. Nivelul reprezintă înălţimea unui lichid sau solid (de obicei sub formă de pulbere sau de granule), considerată de la un reper luat ca referinţă, până la suprafaţa liberă a acestuia. Nivelul se măsoară în unităţi de lungime. În tehnică, cunoaşterea acestui parametru poate fi necesară în două situaţii:

- în menţinerea nivelului între anumite limite minime şi maxime, caz în care se utilizează scheme mai simple, care să lucreze doar la ieşirea din limite, comanda de reglare fiind asigurată prin regulatoare bipoziţionale (exemplu: rezervoarele-tampon, benzile transportoare, buncărele de cereale etc); - în controlul riguros al nivelului şi în cunoaşterea lui exactă, în orice moment, în acest caz necesitatea unor echipamente cu performanţe superioare este evidentă (exemplu: o serie de instalaţii chimice, ca: distilatoarele, amestecătoarele, schimbătoarele de căldură, reactoarele, care impun măsurarea continuă a nivelului). Menţinerea în limite şi determinarea exactă a nivelului necesită o bună cunoaştere a procesului căruia i se aplică măsurarea. Sunt anumite instalaţii, în special în industria chimică, la care intervin agenţi corozivi, la temperaturi înalte, sau la presiuni diferite de cea atmosferică. Aceasta implică luarea unor măsuri speciale pentru elementele sensibile ale mijloacelor de măsurare care vin în contact direct cu aceştia. Măsurarea nivelului lichidului se poate face cu diverse mijloace, de la cele mai simple din punct de vedere constructiv, cum ar fi joja de nivel, până la cele mai complexe, cum ar fi:

traductoarele ultrasonice, traductoarele bazate pe proprietăţi electrice, traductoarele cu radiaţii nucleare. Cele mai utilizate pentru măsurarea nivelului din rezervoare, datorită preţului scăzut, sunt traductoarele cu plutitor (Fig. 3.17.a).

scăzut, sunt traductoarele cu plutitor (Fig. 3.17.a). Fig. 3.17.a Traductor cu plutitor 1- contragreutate; 2-

Fig. 3.17.a Traductor cu plutitor 1- contragreutate; 2- cablu; 3- plutitor

Aceste traductoare funcţionează pe principiul presiunii hidrostatice

şi utilizează un plutitor mare şi greu, pentru a putea dezlocui suficient

lichid. Deplasarea liniară a plutitorului este echilibrată de o contragreutate, prin intermediul unui cablu. Pentru indicarea nivelului, se utilizează un contor mecanic montat pe mantaua rezervorului. Variantele mai noi ale acestui tip de traductor au o deplasare a plutitorului echilibrată, prin intermediul unei benzi perforate, de un resort. Perforaţiile benzii acţionează un contor mecanic, cu rol de indicator local. Eroarea tipică a acestui tip de traductor este de cca. 10 mm. Din cauza frecării mecanice din scripeţi, resort şi indicator, fiabilitatea este scăzută. Un alt dezavantaj al traductoarelor cu plutitor îl reprezintă modificarea continuă şi bruscă a

poziţiei plutitorului, din cauza turbulenţelor lichidului din rezervor. Modificările poziţiei produc

o continuă accelerare şi decelerare a mecanismului traductorului, ceea ce conduce la uzura

contorului şi a celorlalte componente. Aceste componente nu pot urmări mişcări şi acceleraţii bruşte. Adesea, mecanismul cu roţi dinţate care acţionează indicatorul (contorul) cedează, conducând la citiri eronate şi la nesincronizări. Acest fapt implică o fiabilitate scăzută a măsurătorii. • O variantă îmbunătăţită a traductoarelor cu plutitor o reprezintă traductoarele cu servo-mecanism (Fig. 3.17.b). În acest caz, se utilizează un imersor de dimensiuni reduse, prins de un fir rezistent şi flexibil, care este desfăşurat de pe un tambur. Resortul este înlocuit de un

servo-motor electric care poziţionează exact plutitorul, în contact cu fluidul. Principiul de funcţionare se bazează pe utilizarea unui sistem ingenios de cântărire, care măsoară continuu greutatea plutitorului şi forţa arhimedică. Frecarea mecanică a servo-mecanismului şi a indicatorului local nu influenţează eroarea şi sensibilitatea acestui tip de traductor. Nici turbulenţele din rezervor nu afectează direct performanţele, deoarece există un circuit integrator al servo-mecanismului care elimină efectul variaţiilor bruşte de nivel. Acest traductor măsoară nivelul mediu, chiar dacă există variaţii bruşte ale produsului din rezervor, eliminând mişcările care nu sunt necesare şi care produc uzura componentelor. Traductoarele moderne cu servo-mecanism sunt inteligente, au un număr minim de componente în mişcare şi, implicit, asigură o bună precizie şi fiabilitate în timp. Pe lângă faptul că măsoară nivelul de lichid, aceste traductoare sunt capabile să măsoare nivelul de apă (interfaţa) şi densitatea produselor din rezervoare. Erorile de măsurare sunt mai mici de 1 mm pe un domeniu de măsură de 40 m.

sunt mai mici de 1 mm pe un domeniu de măsură de 40 m. Fig. 3.17.b

Fig. 3.17.b Traductor cu servomecanism

Traductoare ultrasonice (cu radar)-Fig.3.18- nu au componente în mişcare. Acestea utilizează o antenă în interiorul rezervorului.

utilizează o antenă în interiorul rezervorului. • Fig. 3.18. Utilizarea metode i radar pentru măsurarea

Fig. 3.18. Utilizarea metodei radar pentru măsurarea nivelului din rezervoarele de stocare.

Pentru măsurarea nivelului de lichid, traductoarele radar utilizează microunde, în general cu frecvenţa de 10 GHz. Distanţa parcursă este calculată din comparaţia semnalului emis cu cel reflectat. Undele electromagnetice se propagă cu o viteză apropiată de viteza luminii. Datorită nivelului mic de măsurat (1-^35 m) şi a rezoluţiei impuse, o metodă bazată pe măsurarea timpului este aproape imposibilă. Soluţia constă în măsurarea defazajului dintre semnalul emis de antenă şi cel reflectat de suprafaţa lichidului. În funcţie de acest defazaj, se poate măsura nivelul de produs . Traductoarele radar se utilizează la măsurarea nivelului produselor din industria chimică, din rafinării, din rezervoarele navelor petroliere. Traductoarele radar pot fi utilizate şi pentru rezervoarele sub presiune, ca, de exemplu, rezervorul de stocare GPL (gaz petrolier lichefiat). Traductoarele radar se pot folosi şi în cazul produselor vâscoase, cum ar fi bitumul fierbinte, produsele poluante şi lichidele foarte turbulente. ■ Mijloace pentru măsurarea ariilor suprafeţelor (planimetre) Pentru determinarea ariei unei suprafeţe, se utilizează instrumente numite planimetre. Planimetrele au un vârf care se deplasează pe conturul suprafeţei de măsurat, iar mişcarea acestuia este transmisă unui mecanism integrator ce afişează aria suprafeţei. În cele ce urmează, sunt prezentate principalele tipuri de planimetre. 1 . Planimetrul polar (Fig. 3.19) Tija polară se fixează într-un punct 0, situat în interiorul sau în exteriorul ariei de măsurat. Vârful metalic B este deplasat pe conturul ariei, iar mişcarea acestuia este transmisă prin intermediul braţului trasor 4, unui mecanism integrator 3.

În mecanismul integrator se află o rotiţă, situată pe un ax paralel cu braţul trasor. Rotiţa se rostogoleşte fără alunecare, când este deplasată perpendicular pe axul braţului trasor, şi alunecă fără rostogolire, când este deplasată în direcţia acestui braţ.

Fig. 3.19. Planimetru polar 1 - tijă polară; 2 - greutate; 3 - dispozitiv integrator; 4 - braţ trasor B-vârf metalic; C B - conturul suprafeţei de măsurat; A - aria de măsurat.

Aria rezultată din măsurare pe conturul C B este dată de relaţia:

din măsurare pe conturul C B este dată de relaţia: A = aN = 2 π

A = aN = 2 π rlN unde:

a-constanta planimetrului; r - raza rotiţei integratoare; l- lungimea braţului trasor; N - numărul de rotaţii ale rotiţei integratoare. a, l şi r sunt date în fişa tehnică (cartea tehnică) a planimetrului.

2. Planimetru polar cu disc

Fig. 3.20. Planimetru polar cu disc: 1 - tijă polară; 2 - braţ trasor; 3 - mecanism integrator; 4 - roată dinţată; 5 - disc circular; 6 - disc cu centrul în punct fix C B - conturul suprafeţei de măsurat.

Planimetrul polar (Fig. 3.20) este alcătuit din tija polară 1, pe care este fixat vârful de urmărire 8 şi

mecanismul de integrare 3. De tija polară sunt fixate şi discurile ce transmit mişcarea mecanismului integrator.

şi discurile ce transmit mişcarea mecanismului integrator. 3. Planimetrul rectil iniu este folosit pentru măsurarea

3. Planimetrul rectiliniu este folosit pentru măsurarea ariilor lungi şi înguste. Caracteristic

acestui tip de planimetru este faptul că punctul de articulaţie se deplasează în linie dreaptă.

4. Planimetrul radial este utilizat la măsurarea de înregistrare.

5. Maşina pentru măsurat suprafaţa pieilor este utilizată pentru măsurarea suprafeţelor

moi şi flexibile. Principiul de funcţionare a maşinii constă în însumarea suprafeţelor de arii care

vin în contact cu un număr de palpatori. Maşina se compune din (Fig. 3.21): batiu, dispozitiv de alimentare, mecanism de acţionare şi antrenare, dispozitiv de măsurare, mecanisme integratoare şi înregistratoare.

de măsurare, mecanisme integratoare şi înregistratoare. Fig. 3.21. Dispozitivul de măsurare al maşinii de măsurat

Fig. 3.21. Dispozitivul de măsurare al maşinii de măsurat suprafaţa pieilor 1 - rolă conducătoare; 2 - role; 3 - ştift; 4 - mecanism integrator

Dispozitivul de măsurare funcţionează în felul următor: pielea antrenată între cilindri apasă ştiftu-rile pe cilindrul 2, acţionând prin apăsare în canalele mecanismului integrator. Când maşina merge în gol, datorită dimensiunilor acestor ştifturi, mecanismul integrator nu este acţionat. Maşina măsoară dimensiunea efectivă a pieilor, indiferent de forma suprafeţei acestora.

■ Mijloace de măsurare a volumelor (dozatoare volumetrice) Măsurarea volumelor se poate face cu:

a) măsuri pentru determinarea volumului lichidelor, gazelor, cantităţii de lichide străine

incluse în produsele de bază;

b) instalaţii pentru distribuirea carburanţilor.

• Măsuri din sticlă Măsurile din sticlă sunt mijloace de măsurare utilizate în laboratoare. Ele au precizie ridicată şi sunt uşor de manevrat şi de utilizat.

Pentru a corespunde scopului pentru care au fost construite, măsurile din sticlă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii;

- sticla să fie incoloră, fără defecte, să fie rezistentă la coroziune şi la şocuri termice;

- dopurile să fie etanşe, robinetele în stare bună, iar inscripţionarea măsurii rezistentă în

timp. În practică, se întâlneşte o mare varietate de măsuri pentru volume utilizate în diverse domenii de activitate. 1. Cilindrii gradaţi (Fig. 3.22.a) măsoară volume de: 5,10, 25, 50,100, 250, 500,1000 ml. Ei pot fi: de umplere; de golire; cu dop şlefuit.

Fig. 3.22. Cilindri şi baloane pentru lichide a - cilindru gradat; b - balon cotat fără dop; c - balon cotat cu dop.

Pe cilindrii gradaţi sunt marcate volumul nominal şi diviziuni ale acestuia.

sunt marcate volumul nominal şi diviziuni ale acestuia. 2. Baloanele cotate (Fig. 3.22.D şi c) măsoară

2. Baloanele cotate (Fig. 3.22.D şi c) măsoară volume mari, cu precizie crescută.

Capacitatea baloanelor cotate poate fi de: 25, 50,100, 200, 250, 500,1000, 2000 ml. Din punctul de vedere a construcţiei, baloanele cotate pot fi cu dop sau fără dop, iar din punctul de vedere al măsurării, pot fi de golire sau de umplere. Cilindrii şi baloanele se pot verifica prin metoda gravimetrică sau prin metoda volumetrică.

3. Pipetele (Fig. 3.23) sunt măsuri din sticlă utilizate pentru măsurarea cantităţilor mici de

lichid. În funcţie de volumul măsurat, pipetele se împart în pipete şi micropipete. Volumul măsurat de pipete se exprimă în volumul golit din pipetă, la temperatura de 20°C. Volumul pipetelor poate fi: 1,2,5,10,20,25,50,100 ml, iar al micropipetelor: 0,005; 0,01; 0,02; 0,05; 0,1; 0,2; 0,5 ml. Din punct de vedere constructiv, pipetele pot fi de umplere (cu reper) sau de umplere şi de golire (cu scara gradată).

(cu reper) sau de umplere şi de golire (cu scara gradată). Fig. 3.23. Pipete a -

Fig. 3.23. Pipete a - pipetă fără scară gradată;b - pipetă cu scara gradată; c - micropipetă de umplere; d - micropipetă de umplere şi golire.

Operaţiile efectuate la verificarea pipetelor sunt:

- verificarea aspectului exterior;

- determinarea capacităţii prin metoda volumetrică sau gravimetrică;

- verificarea timpului de scurgere.

4. Biuretele sunt folosite în laborator, pentru determinarea volumelor mici de lichide, prin golire. Se întâlnesc sub formă de biurete şi microbiurete, în funcţie de cantitatea de lichid golită.

Fig. 3.24. Biurete: a - biuretă simplă; b - microbiuretă; c - microbiuretă cu robinet

Fig. 3.24. Biurete: a - biuretă simplă; b - microbiuretă; c - microbiuretă cu robinet simplu

Din punct de vedere constructiv, biuretele (Fig. 3.24) pot fi:

a) simple, confecţionate din sticlă şi prevăzute sau nu cu robinet

la capătul inferior;

b) cu bulă, care au în partea superioară un balon ce se constituie

într-un rezervor care face parte din capacitatea totală a biuretei;

c) microbiurete, folosite pentru determinarea volumelor foarte

mici de lichide; pot avea capacitatea de 1; 2; 5 ml şi au dispozitiv de umplere şi de golire; d) biurete automate (Fig. 3.25), care se construiesc la următoarele capacităţi: 10; 25; 50; 100; 200 ml; ele sunt prevăzute cu un dispozitiv de preaplin, aşezat în partea superioară, care asigură scurgerea surplusului de lichid aspirat prin tubul lateral. Biuretele se verifică prin metoda gravimetrică.

lateral. Biuretele se verifică prin metoda gravimetrică. Fig. 3.25. Biurete automate a - biuretă automată b

Fig. 3.25. Biurete automate a - biuretă automată b - biuretă automată specială pentru dozare

5. Măsuri speciale

Seringile (Fig. 3.26) sunt destinate injectării de substanţe medicamentoase în organisme

vii. în ultimul timp, seringile se construiesc din materiale sintetice, pentru folosinţă unică şi au volume diferite (0,5; 5; 10; 20 ml). La seringi se verifică aspectul exterior, etanşeitatea, volumul, prin toate cele trei metode:

volumetrică, gravimetrică şi geometrică.

trei metode: volumetrică, gravimetrică şi geometrică. Fig. 3.26. Seringă: 1 - loc pentru montarea acului; 2
trei metode: volumetrică, gravimetrică şi geometrică. Fig. 3.26. Seringă: 1 - loc pentru montarea acului; 2

Fig. 3.26. Seringă: 1 - loc pentru montarea acului; 2 - cilindru gradat; 3 - piston; 4 - tijă piston

Butirometrele (Fig. 3.27) sunt utilizate în industria de prelucrare a laptelui,

pentru stabilirea conţinutului de grăsimi din produsele lactate. Butirometrele sunt gradate în procente, pentru fiecare produs verificat: lapte, brânză, zer. Măsurarea se bazează pe separarea grăsimilor, în urma reacţiei dintre acidul sulfuric concentrat, cazeină şi sărurile de calciu. Butirometrele se verifică prin metoda gravimetrică sau

volumetrică.

Fig. 3.27. Butirometru pentru lapte

Fiolele sunt mijloace de măsurare utilizate în industria petrolieră. Ele pot fi:

- fiole gradate (Fig. 3.28.a) folosite pentru măsurarea cantităţii de impurităţi mecanice

din produsele petroliere. Separarea impurităţilor se face prin centrifugare, iar volumul unei fiole este de 125 ml;

- fiole colectoare de apă (Fig. 3.28.b) folosite pentru măsurarea cantităţii de apă din produsele petroliere.

măsurarea cantităţii de apă din produsele petroliere. Fig. 3.28. Fiole pentru produse petroliere a- fiolă

Fig. 3.28. Fiole pentru produse petroliere a-fiolă gradată; b fiolă colectoare de apă.

• Instalaţii pentru distribuit carburanţi

1. Cisternele auto sunt rezervoare utilizate pentru transportul lichidelor pentru alimentarea

rezervoarelor fixe. Din punctul de vedere al modalităţii de descărcare, cisternele pot fi cu descărcare totală sau cu descărcare parţială, iar din punct de vedere constructiv, pot avea un compartiment sau mai multe.

Volumul cisternelor auto poate fi de la 1000 până la 4000 I. Cisternele sunt prevăzute cu:

- dispozitiv de scurgere;

- robinet de eliminare a aerului;

- gură de umplere cu capac;

- sistem de ventilare;

- indice de nivel;

- contor volumetric;

- dispozitiv de înclinare a rezervorului pentru uşurarea curgerii.

2. Cisternele-vagon se aseamănă, din punct de vedere constructiv, cu cisternele auto. Ele

sunt utilizate pentru transportul combustibililor pe calea ferată.

Calibrarea cisternelor se face prin metoda gravimetrică sau volumetrică. Pentru stabilirea volumului se foloseşte apă, iar măsurarea se face cu mijloace etalon.

3. Rezervoarele sunt utilizate pentru depozitarea lichidelor. Volumul rezervoarelor se

determină prin calibrare la umplere şi la golire. Ele pot fi montate pe sol, la demisol sau pot fi

îngropate.

3.1.2. Mijloace pentru măsurarea unghiurilor

Măsurarea unghiurilor se poate face prin trei metode:

- cu măsuri terminale (cale unghiulare, echere, şabloane,calibre)

- prin metoda goniometrică, unde unghiul este determinat direct în grade, minute şi secunde, utilizând raportoare, cap divizor, microscop universal;

- prin metoda trigonometrică, măsura unghiurilor rezultă din calcul, folosind funcţiile trigonometrice.

■ Măsuri terminale pentru unghiuri

1. Calele unghiulare (Fig.3.29) sunt măsuri etalon pentru unghiuri; ele se prezintă sub

formă de plăci prismatice şi se construiesc din oţel tratat, cu coeficient de dilatare mic pentru

temperaturi cuprinse între 10-50°C. Duritatea minimă a suprafeţelor de măsurare este de 62 HRC, iar muchiile au raza sub 0,5 mm, cu rugozitate de 0,012 mm - pentru suprafeţele de măsurare şi 0,8 - pentru celelalte suprafeţe. Calele unghiulare sunt lipsite de magnetism, zgârieturi, bavuri. Din punctul de vedere al numărului de unghiuri şi formei bazei prismei, calele unghiulare pot fi:

unghiuri şi formei bazei prismei, calele unghiulare pot fi: Fig. 3.29. Cale unghiulare - cale prismă

Fig. 3.29. Cale unghiulare

- cale prismă trapezoidală (Fig. 3.29.a), care au un singur unghi de lucru, cu măsura cuprinsă între

1-9°;

- cale prismă triunghiulară (Fig. 3.29.b), care au măsura unghiului de lucru cuprinsă între

10°-90°;

- cale prismă patrulateră (Fig. 3.29.c), care au patru unghiuri de lucru;

- cale prismă poligonală (Fig. 3.29.d), care au mai multe unghiuri de lucru.

Suprafeţele de lucru ale calelor (cele care delimitează unghiurile) sunt şlefuite, pentru a se putea alcătui blocuri de cale necesare măsurării diverselor unghiuri. Pentru prinderea calelor în

blocuri, acestea sunt prevăzute cu găuri pentru ştifturi conice sau cu găuri pentru şuruburi. Calele unghiulare se fabrică şi se livrează sub formă de seturi, la care diferenţa unghiului activ dintre diferite cale este de 10°, 1°, 1', 10". Pentru controlul unor unghiuri mai des întâlnite, se folosesc seturi care au în componenţa lor cale la care unghiurile de lucru sunt de: 15°, 30°, 45°, 55°, 65°. Controlul cu ajutorul calelor unghiulare se face prin metoda fantei de lumină, la care erorile de măsurare sunt cuprinse între 15' şi 30°. Pe de altă parte, din cauza faptului că aprecierea gradului de coincidenţă a calelor şi unghiurilor se face vizual, în acest control intervin adesea erori subiective, variabile în funcţie de experienţa operatorului.

2. Şabloanele (Fig.3.30) sunt utilizate pentru măsurarea unghiului de ascuţire a sculelor

aşchietoare. Precizia verificărilor efectuate cu aceste mijloace este scăzută.

verificărilor efectuate cu aceste mijloace este scăzută. Fig. 3.30. Şabloane unghiulare 3. Echerele sunt mijloace

Fig. 3.30. Şabloane unghiulare

3. Echerele sunt mijloace de măsurare cu valoare fixă, utilizate pentru verificări şi trasări

de unghiuri. Valoarea unghiurilor active este, de regulă, de 90°, dar se mai construiesc şi echere pentru unghiuri de 30°, 45°, 60° şi 120°. În figura 3.31. sunt prezentate principalele forme constructive ale echerelor cel mai des

utilizate.

forme constructive ale echerelor cel mai des utilizate. Fig. 3.31. Echere: a - echer simplu; b

Fig. 3.31. Echere: a - echer simplu; b - echer cu talpă; c - echer profilat; d - echer pentru suprafeţe; e - echer lamă

Verificarea echerelor se poate face prin următoarele metode:

- metoda fantei de lumină, prin care se compară trei echere, două

câte două, observând fanta de lumină;

- metoda calibrelor lamelare;

metoda comparării cu un echer etalon. ■ Aparate goniometrice Aparatele goniometrice sunt mijloace de măsurare pentru unghiuri, prevăzute cu două suprafeţe de aşezare, care se pot roti una faţă de cealaltă. Deci, metoda de măsurare este metoda suprapunerii suprafeţelor de măsurare peste laturile unghiului ce trebuie măsurat. Din această grupă de aparate fac parte;

- raportoarele;

- nivelele cu bule de aer;

- capetele divizoare;

- microscoapele de atelier şi universale. 1. Raportoarele sunt instrumentele cel mai des folosite la măsurarea unghiurilor. Diviziunile raportoarelor mecanice sunt marcate din 10' în 10' şi din 5' în 5', pentru raportoarele optice. Se întâlnesc mai multe tipuri de raportoare, care diferă între ele prin modul de citire şi prin modul de aşezare a suprafeţelor de măsurare. a) Raportorul universal (Fig. 3.32) are domeniul de măsurare cuprins între 0 şi 360°, o precizie de citire de 5' (24 de diviziuni, câte 12 de o parte şi de alta a reperului zero).

-

Fig. 3.32. Raportor universal b) Raportorul optic tip Zeiss (Fig. 3.33, a) are un domeniu

Fig. 3.32. Raportor universal

b) Raportorul optic tip Zeiss (Fig. 3.33, a) are un domeniu de măsurare cuprins între 0° şi

360°, cu o precizie de citire de 5". Raportorul se compune din corpul 1, care este format din două părţi: una fixă, care face corp comun cu rigla 2 şi una mobilă, care se roteşte în jurul unui ax, de care se fixează rigla mobilă 4, cu ajutorul şurubului 3. în interiorul părţii fixe a corpului 1, este montată o placă circulară de sticlă, pe care este trasată o scară de la 0 la 360°, numerotată din 90° în 90°. Discul mobil şi rigla 4 pot fi fixate în poziţie de măsurare cu ajutorul pârghiei 6. Pe partea posterioară a părţii mobile, în dreptul lupei, se află un orificiu prevăzut cu un filtru verde din sticlă. Prin acest orificiu, se luminează prin transparenţă scara gradată şi lupa, cu ajutorul unei surse luminoase. Citirea unghiului dintre rigle se face vizând prin lupă (imaginea scării gradate se suprapune peste imaginea vernierului)-Fig 3.33, b.

se suprapune peste imaginea vernierului)-Fig 3.33, b. Fig. 3.33. Raportor optic 2. Nivelele cu bule de

Fig. 3.33. Raportor optic

2. Nivelele cu bule de aer se folosesc pentru determinarea abaterilor de la poziţiile

orizontală sau verticală ale suprafeţelor plane. Din punct de vedere constructiv, ele se prezintă în două variante:

a) nivela cu cadran (Fig. 3.34), prevăzută cu un tub de sticlă umplut cu eter etilic, în

interiorul căruia rămâne o bulă de aer care se deplasează de-a lungul unui cadran; valoarea diviziunii poate varia de la 4" la I', iar distanţa dintre repere este de 2 mm;

b) nivela cu microscop, utilizată atunci când cele două suprafeţe ale piesei sunt separate.

Determinarea măsurii unghiulare se face relativ la o suprafaţă de referinţă, faţă de care se efectuează măsurarea.

Fig. 3.34. Nivelă cu bulă de aer

efectuează măsurarea. Fig. 3 .34. Nivelă cu bulă de aer ■ Aparate trigonometrice Utilizarea aparatelor

■ Aparate trigonometrice Utilizarea aparatelor trigonometrice se bazează pe măsurarea directă a unor dimensiuni, apoi pe calcularea măsurii unghiului aplicând formule trigonometrice. Aparatele trigonometrice sunt:

- rigla de sinus;

- rigla de tangentă.

Fig. 3.35. Rigla de sinus a) - principiul de măsurare al riglei de sinus; 1

Fig. 3.35. Rigla de sinus a) - principiul de măsurare al riglei de sinus; 1 - rigla de sinus; 2 - piesa de controlat; 3 - ceas comparator; 4 - suport, b) - măsurarea cu ajutorul riglei de sinus: c) - rigla de sinus; d) - montaj de măsurare;

1. Măsurarea unghiurilor cu ajutorul riglei de sinus (Fig.3.35) se bazează pe poziţionarea corectă" piesei şi calcularea unghiului, în funcţie de înălţimile şi h ale celor două cale.

Cunoscând lungimea L a riglei de sinus, putem calcula:

,
,

unde valoarea unghiului α se obţine din tabel trigonometrice. De regulă, lungimea L are valoarea 100 mm sau multiplu de 100 mm. 2. Rigla de tangentă se foloseşte conform unu principiu de măsurare asemănător cu al riglei de sinus cu deosebirea că, în calcul, nu se foloseşte lungime; riglei, ci distanţa dintre calibre. Schema de principii pentru măsurarea unghiurilor folosind rigla tangentă este prezentată în figura 3.36.

Fig. 3.36. Principiul măsurării cu rigla de tangentă

Relaţia de calcul este:

unde L = l + l 1

,
,
de tangentă Relaţia de calcul este: unde L = l + l 1 , Curs TEHNICI

COLEGIUL TEHNIC METALURGIC SLATINA - OLT

Nume Și Prenume Elev

Clasa

Data

     

Fişăde evaluare. Tema: Mijloace pentru măsurarea unghiurilor I. Alege varianta de răspuns corectă:

1. Calele unghiulare sunt:

a) instrumente pentru măsurarea unghiurilor;

b) măsuri etalon pentru unghiuri;

c) aparate de măsurare pentru unghiuri;

d) metode de măsurare pentru unghiuri.

2. Măsurile etalon pentru unghiuri sunt:

a)

rigla sinus, calele unghiulare, echerele;

b)

rigla tangentă, echerele, raportoarele;

c)

calele unghiulare, şabloanele, echerele;

d)raportoarele, echerele, calele unghiulare.

3. Din grupa aparatelor goniometrice pentru măsurarea unghiurilor fac

parte:

a)

nivelele cu bulă de aer, microscoapele de atelier, riglele sinus;

b)

raportoarele, nivele cu bulă de aer, capetele divizoare, microscoapele;

c)

rigla sinus, rigla tangentă, raportoarele, echerele;

d)

echerele, calele unghiulare, raportoarele, nivele cu bulă de aer.

II.

Completează spaţiile libere:

 

1.

Rigla

de sinus

şi rigla de tangentă

fac parte

din categoria

aparatelor

2. Echerele sunt mijloace de măsurare cu valoare fixă, utilizate pentru

verificări şi

de unghiuri.

3. Nivelele cu bule de aer se folosesc pentru determinarea abaterilor de

la poziţiile

sau

ale

suprafeţelor plane.

4. Şabloanele sub formă de unghiuri sunt utilizate pentru măsurarea

unghiului de

a

sculelor aşchietoare.

 

5.

Măsurile

terminale

pentru

unghiuri

sunt:

6.

Verificarea

echerelor

se

poate

face

prin

următoarele

metode:

,

metoda calibrelor lamelare, metoda

comparării cu un echer etalon.

III. Enumera părţile componente ale raportorului optic tip Zeiss.

IV. Clasifică biuretele, din punct de vedere constructiv.

V. Explică principiul de măsurare al traductoarelor ultrasonice.

3.2. Mijloace pentru măsurarea mărimilor mecanice

3.2.1. Mijloace pentru măsurarea forţelor (dinamometre) Forţa este definită ca fiind acţiunea exercitată de un corp asupra altui corp. Este o mărime vectorială, caracterizată prin următoarele noţiuni:

- mărimea forţei;

- valoarea numerică a acesteia;

- suportul forţei;

- sensul forţei;

- punctul de aplicaţie al forţei.

Relaţia de definire a forţei, ca mărime fizică, este: F = m a O altă forţă des întâlnită este greutatea: G = m g Cu ajutorul acestor relaţii, putem defini forţa ca fiind acţiunea exercitată asupra unui corp

de masă m, imprimându-i corpului acceleraţia a. Greutatea se defineşte ca fiind forţa care, acţionând asupra unui corp, îi imprimă acestuia acceleraţia căderii libere locale, g. În SI, unitatea de măsură pentru forţă este newton (N). Newton-ul este forţa care, aplicată unui corp cu masa de un kilogram, îi imprimă o acceleraţie de 1 metru pe secundă la pătrat:

1N =1 kg m/s 2 . Multiplii şi submultiplii newtonului sunt prezentate în tabelul 3.1. Tabelul 3.1

Denumire

Simbol

Valoare

Kilonewton (stena)

kl\l (sN)

10

3 N

hectonewton

hN

10

2 N

decanewton

daN

10

'N

newton

N

10° N

decinewton

dN

10

- 1 N

centinewton

cl\l

10

2 N

milinewton

mN

10

3 N

micronewton

μN

10

6 N

Forţele se măsoară cu aparate numite dinamometre. Acestea au o construcţie simplă şi dimensiuni de gabarit reduse. Măsoară forţa cu o precizie cuprinsă între ±0,1 şi ±0,6%, pentru dinamometrele etalon, şi între ±1 şi ±3%, pentru dinamometrele de lucru. Din punct de vedere constructiv, dinamometrele pot fi:

- cu element elastic;

- hidraulice;

- pneumatice;

- electromecanice.

► Dinamometrele cu element elastic sunt folosite pentru măsurarea forţelor, precum şi pentru verificarea maşinilor unelte. Elementul de bază al acestor dinamometre este elementul elastic, care se deformează sub acţiunea forţelor. Deformaţia elementelor elastice este proporţională cu mărimea forţei. Elementele elastice se construiesc din oţeluri arc sau înalt aliate cu crom, nichel şi molibden. De regulă, elementul elastic se execută dintr-o singură bucată, nu are incluziuni şi este prelucrat prin forjare, eliminându-se operaţia de prelucrare prin aşchiere.

Cele mai bune dinamometre sunt cele la care elementul elastic are forma de bară, de secţiune plină sau inelară, deoarece este asigurată o solicitare axială uniformă a întregului material. Elementele elastice cele mai folosite sunt prezentate în figura 3.37.

elastice cele mai folosite sunt prezentate în figura 3.37. Fig. 3.37. Elementele elastice pentru dinamometre: a

Fig. 3.37. Elementele elastice pentru dinamometre:

a - element elastic bară; b - element cu arcuri; c - element inelar

În figura 3.38 este prezentat un dinamometru cu element elastic de formă inelară. La acest dinamometru, deformaţiile care se obţin sunt mari, dar tensiunile variază mult în secţiune şi de-a lungul conturului elementului elastic.

Fig. 3.38. Dinamometrul cu element elastic de formă inelară

3.38. Dinamometrul cu element elastic de formă inelară Aceste dinamometre pot fi folosite atât la tracţiune,

Aceste dinamometre pot fi folosite atât la tracţiune, cât şi la compresiune, dar alternanţa de solicitări duce la modificări în comportarea elastică a materialului. De aceea, se recomandă utilizarea unui dinamometru într-un singur sens de solicitare (întindere sau compresiune). Etalonarea se va face, de asemenea, separat pentru cele două tipuri de solicitări. Dinamometrul rombic (Fig. 3.39) poate fi utilizat atât la întindere cât şi la compresiune.

Fig. 3.39. Dinamometru rombic

e cât şi la compresiune. Fig. 3.39. Dinamometru rombic Dinamometrul furcă (Fig. 3.40.) este utilizat pentru

Dinamometrul furcă (Fig. 3.40.) este utilizat pentru măsurarea forţelor de compresiune şi la tracţiune. Săgeata de deformare se măsoară în axa de solicitare la compresiune.

deformare se măsoară în axa de solicitare la compresiune. Fig. 3.40. Dinamometru fu rcă ► Dinamometrele

Fig. 3.40. Dinamometru furcă

► Dinamometrele hidraulice (Fig. 3.41) se folosesc pentru măsurarea forţelor mari, de ordinul a mii de tone forţă. în aceste situaţii, elementele elastice devin inutile, din cauza creşterii gabaritului.

Fig. 3.41. Schema dinamometrului hidraulic cu piston:

1- cilindru; 2 - piston; 3 - manometru.

hidraulic cu piston: 1- cilindru; 2 - piston; 3 - manometru. Principiul de funcţionare este similar

Principiul de funcţionare este similar cu cel al preselor hidraulice, adică transformarea forţei în presiune. Presiunea care se exercită prin apăsarea pistonului asupra lichidului închis în cilindru este proporţională cu forţa aplicată pistonului: F = p A. Deci, prin măsurarea la manometru a presiunii p şi cunoscând secţiunea pistonului se poate afla forţa F. Dinamometrele hidraulice au precizie scăzută, din cauza frecărilor dintre piston şi cilindru şi a celor din ghidajele maşinii.

► Dinamometrele pneumatice (Fig. 3.42.a) sunt utilizate la măsurarea forţelor care acţionează asupra unei maşini-unelte.

forţelor care acţionează asupra unei maşini -unelte. Fig. 3.42. Dinamometru pneumatic Asupra grinzii 1

Fig. 3.42. Dinamometru pneumatic

Asupra grinzii 1 acţionează o forţă P, care trebuie măsurată. în urma acţiunii forţei, grinda se deformează, determinând modificarea distanţei dintre ea şi duza amplificatorului pneumatic. Măsurarea se face reglând presiunea în sistemul pneumatic, astfel încât sistemul să revină la poziţia zero. Măsurând variaţia de presiune, se poate afla forţa ce acţionează asupra grinzii. ► Dinamometrele electromecanice au posibilitatea să măsoare variaţia rapidă a forţei. Ele au o serie de calităţi cum sunt: gabarit mic, siguranţă în exploatare, deservire comodă şi folosesc foarte multe tipuri de traductoare electrice capabile să convertească efectul aplicării unei forţe şi anume deformarea elementului elastic, în mărimi electrice. Cele mai folosite traductoare sunt cele piezoelectrice, magnetoelastice, rezistive, capacitive, inductive, tensometrice etc. În figura 3.42.b este reprezentat un dinamometru inductiv cu miez mobil, unde: 1-cilindru special cu membrană elastică; 2-bilă; 3-element de prelucrare a forţei; 4-armătură mobilă; 5-armătură fixă; 6-înfăşurări ale bobinei; 7-conductoare; 8-racord; 9-capac. 3.2.2. Mijloace pentru măsurarea presiunii Presiunea este o mărime fizică derivată, care caracterizează starea unui fluid şi reprezintă raportul dintre forţă şi suprafaţa pe care se exercită perpendicular şi uniform repartizat:

pe care se exercită perpendicular şi uniform repartizat: Unităţi de măsură Î n SI, unitatea de

Unităţi de măsură În SI, unitatea de măsură pentru presiune derivă chiar din relaţia de definiţie şi este newton pe metru pătrat: [p] = N/m 2 . 1 N/m 2 este presiunea produsă de o forţă de 1 newton, normală şi uniform distribuită pe o suprafaţă cu aria de 1 metru pătrat. Multiplii şi submultiplii cel mai des utilizaţi ai N/m 2 sunt: daN/m 2 ; kN/m 2 ; MN/m 2 ; GN/m 2 ; N/cm 2 ; mN/mm 2 . Pentru măsurarea presiunii, mai există o serie de unităţi de măsură care, deşi nu fac parte din SI, mai sunt uneori folosite. În sistemul MKS, unitatea de măsură pentru presiune este tot N/m 2 , dar ea se numeşte pascal şi se notează Pa. În sistemul CGS, unitatea de măsură pentru presiune se numeşte dyna pe centimetru pătrat sau barye şi se notează dyn/cm 2 . Ea se defineşte ca fiind presiunea rezultată din aplicarea unei forţe normale şi uniform distribuită de o dynă, pe o suprafaţă de un centimetru pătrat: 1 dyn/cm 2 = 1 μbar

Multiplii baryei mai des utilizaţi sunt următorii:

hectobarul 1 hbar = 10 8 dyn/cm 2 barul 1 bar= IO 6 dyn/cm 2 milibarul 1 mbar= IO 3 dyn/cm 2 Se utilizează şi următoarele unităţi de măsură:

- milimetru coloană de apă (la temperatura de 20° C), notat mm H 2 0;

- milimetru coloană mercur (la temperatura de 0° C şi acceleraţia gravitaţională g = 9,80665 m/s 2 ), notat mm Hg sau torr;

- atmosfera tehnică (kilogram forţă/cm 2 ), notată at;

- atmosfera absolută notată ata; n ata = (n + 1)at - atmosfera fizică, folosită în meteorologie. Legătura dintre unităţile de măsură tolerate şi unitatea de măsură în SI este dată în tabelul 3.2. Tabelul 3.2

Unitatea de măsură

Simbolul

N/m 2 (SI)

1 kg forţă pe metru pătrat

kgf/m 2

9,80665

1 dynă pe cm pătrat (microbar)

dyn/cm 2 (barye) (Hbar)

10 - 1

1 mm coloană de apă

mm

H 2 0

9,80665

1 mm coloană mercur

mm

Hg (torr)

133,322

1 atmosferă tehnică (1 kg forţă pe cm pătrat)

at (kgf/cm 2 )

9,80665 x10 4

1 atmosferă fizică

ATM

1,01325 x10 5

Mijloacele pentru măsurarea presiunii se deosebesc între ele în funcţie de: principiul de funcţionare; soluţia constructivă; precizia de măsurare; tipul fluidului măsurat, lichid sau gaz; valoarea presiunii nominale. După principiul de funcţionare, mijloacele pentru măsurat presiuni se împart în:

- aparate cu lichid, a căror funcţionare se bazează pe legea fundamentală a hidrostaticii:

diferenţa de presiune dintre două puncte aflate la adâncimi diferite într-un lichid este egală cu produsul dintre greutatea specifică a lichidului şi diferenţa de nivel dintre cele două puncte. Din această grupă de aparate, fac parte aparate cu tub în formă de U.

- aparate cu element elastic, a căror funcţionare se bazează pe deformaţia unor elemente

elastice sub acţiunea presiunii (membrane, tuburi Bourdon, tuburi spirale, silfoane);

- aparate cu piston şi greutăţi, a căror funcţionare se bazează pe legea lui Pascal: presiunea

exercitată din exterior asupra unui lichid se transmite integral în toată masa lichidului; ele sunt construite numai ca etaloane.

- aparate electrice - care funcţionează pe baza variaţiei proprietăţilor electrice ale

materialelor supuse la presiune (manometre cu cuarţ, manometre cu rezistenţă de manganin);

- aparate combinate - care funcţionează pe baza combinaţiei diferitelor principii de

măsurare (traductoare electrice, traductoare pneumatice). După valoarea presiunii măsurate, mijloacele pentru măsurat presiunea sunt:

- manometre - care măsoară presiuni mai mari decât presiunea atmosferică;

- vacuummetre - care măsoară presiuni mai mici decât presiunea atmosferică;

- manovacuummetre - care măsoară atât presiuni mai mari, cât şi mai mici decât presiunea

atmosferică; -micromanometre, microvacuumetre, micro-manovacuummetre, care măsoară presiuni cu valori până la 500 mm H 2 0. ■ Aparatele cu lichid pentru măsurarea presiunii se caracterizează prin construcţie simplă şi precizie ridicată, fiind utilizate în laboratoare şi în industrie, ca aparate etalon. Ele pot fi manometre, vacuummetre şi manovacuummetre. Principiul de funcţionare se bazează pe echilibrarea presiunii de măsurat, prin presiunea hidrostatică produsă de o coloană de lichid. Din punct de vedere constructiv, ele sunt aparate cu citire directă şi se pot împărţi în

următoarele grupe:

- aparate cu tub U;

- aparate cu rezervor şi tub, care pot fi cu tub vertical sau înclinat;

- aparate cu plutitor;

- aparate cu balanţă inelară;

- aparate cu clopot.

Domeniul de măsurare al acestor aparate este cuprins între 0,1 - 0,15 MN/m 2 . Peste aceste valori ale presiunii, ele devin inoperante, din cauza lungimii prea mari a coloanei de lichid.

1. Aparatul cu tub U (Fig. 3.43) este cel mai simplu aparat cu lichid. El se compune

dintr-un tub de sticlă în formă de U, fixat pe un suport rigid.

un tub de sticlă în formă de U, fixat pe un suport rigid. Fig. 3.43. Manovacuumetrul

Fig. 3.43. Manovacuumetrul cu tub U

Între cele două braţe ale tubului, se găseşte o scară gradată, cu reperul zero la mijloc (scară bilaterală). Tubul de sticlă este umplut până la jumătatea scării gradate, adică până la reperul zero, cu lichid manometric - care poate fi apă sau mercur, iar pentru manometre foarte sensibile cu benzen, toluen sau alcool. Cu acest tip de aparate, se pot măsura atât supra-presiuni, cât şi depresiuni. Presiunea de măsurat „se leagă" la unul din capetele tubului, celălalt capăt rămânând în legătură cu presiunea atmosferică. Cea mai mare dintre presiuni împinge lichidul din tub în cealaltă ramură (Fig. 3.44.). Diferenţa de nivel apărută între cele două ramuri este direct proporţională cu diferenţa dintre cele două presiuni.

proporţională cu diferenţa dintre cele două presiuni. Fig. 3.44. Funcţionarea monovacuummetrului De obicei,

Fig. 3.44. Funcţionarea monovacuummetrului

De obicei, valoarea presiunii este exprimată direct în unităţi de măsură, datorită gradării scării în aceste unităţi. Sensibilitatea acestor aparate este invers proporţională cu greutatea

specifică a lichidului manometric; pentru aceeaşi presiune, denivelarea produsă în tub va fi cu atât mai mare, cu cât densitatea lichidului este mai mică. Tuburile se construiesc până la o înălţime de 2 m, iar în cazuri speciale, pentru laboratoare, au înălţimea de 3 m. Limita inferioară de măsurare pentru acest tip de aparate este 100 mm H 2 0, deoarece, sub această limită, erorile relative de măsurare cresc foarte mult.

2. Aparate cu rezervor şi tub vertical. La aceste aparate (Fig. 3.45.), unul din braţe se

înlocuieşte cu un vas cu secţiunea mult mai mare (de aproximativ 400 ori) decât celălalt braţ. Ca lichid manometric, la aceste aparate se foloseşte mercurul.

lichid manometric, la aceste aparate se foloseşte mercurul. Fig. 3.45. Manometru cu tub vertical Deosebirea faţă

Fig. 3.45. Manometru cu tub vertical

Deosebirea faţă de aparatul cu tub U este aceea că, la aparatele cu rezervor şi tub vertical, presiunea se află făcând o singură citire pentru determinarea diferenţei de nivel. Dacă P a > , rezervorul se racordează la instalaţia cu presiunea de măsurat P a , capătul tubului vertical rămânând liber, sub acţiunea presiunii atmosferice P b . În al doilea caz, P a < , tubul vertical se racordează la instalaţia de presiune de măsurat P, iar rezervorul rămâne sub acţiunea presiunii atmosferice. Aceste aparate se folosesc în laboratoare, ca manometre sau vacuummetre etalon de verificare - când lichidul manometric este mercurul - sau în industrie, caz în care lichidul manometric este apa. Scara aparatelor este etalonată în unităţi de presiune. Gradarea se face prin comparare cu un aparat etalon.

une. Gradarea se face prin comparare cu un aparat etalon. Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU
une. Gradarea se face prin comparare cu un aparat etalon. Curs TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU

Domeniul de măsurare este limitat la valori cuprinse între 0,15 - 0,3 MN/m 2 - pentru suprapresiuni şi de până la - 0,15 MN/m 2 pentru depresiuni. Erorile de măsurare sunt cuprinse în intervalul ±1,5-3 mm coloană de lichid. 3. Aparatele cu rezervor şl tub înclinat (Fig. 3.46) sunt folosite pentru măsurarea micropresiunilor de ordinul milimetrilor coloană de apă. Aceste aparate sunt asemănătoare cu aparatele cu rezervor şi tub vertical, cu deosebirea că tubul este înclinat cu un unghi a faţă de orizontală. Acest lucru este necesar pentru a se obţine deplasări mari ale lichidului în tub, pentru variaţii mici de presiune.

ale lichidului în tub, pentru variaţii mici de presiune. Fig. 3.46. Micromanometrul cu rezervor şi tub

Fig. 3.46. Micromanometrul cu rezervor şi tub înclinat

Ca lichide manometrice, pot fi utilizate toate lichidele folosite la manometre; doar în mod special, este folosit alcoolul etilic. Din punct de vedere constructiv, aceste aparate pot fi realizate cu unghi de înclinare, fix sau variabil, a tubului. La acelaşi lichid manometric şi pentru aceeaşi scară a aparatului, presiunea limită măsurată va fi cu atât mai mare cu cât unghiul de înclinare este mai mare. Unghiul de înclinare are valoarea minimă de 15°, deoarece, sub această valoare a unghiului, se obţine în tub un menise întins şi neclar, ceea ce duce la lipsa de precizie a citirii. Scara aparatului se gradează în mm coloană de apă. Domeniile de măsurare ale acestor aparate sunt cuprinse între aproximativ 10 şi 200 mm H 2 0 (100-2000 N/m 2 ). Erorile de măsurare variază între 0,5 şi 1,5% din limita superioară a domeniului de măsurare. Erorile aparatelor pentru măsurat presiunea cu lichid manometric depind mai puţin de calitatea execuţiei manometrului şi mai mult de citirea valorii presiunii. Erorile de citire au ponderea cea mai mare. Ele se produc, în general, din neatenţia operatorului. Aceste erori pot fi diminuate prin folosirea unor dispozitive speciale de vizare, cu lupă şi vernier (Fig. 3.47.).

Fig. 3.47. Dispozitiv de citire cu lupă şi vernier Fig. 3.48. Meniscul lichidelor în tuburi
Fig. 3.47. Dispozitiv de citire cu lupă şi vernier
Fig. 3.48. Meniscul lichidelor în tuburi capilare
vernier Fig. 3.48. Meniscul lichidelor în tuburi capilare O altă eroare este cauzată de capilaritate (Fig.

O altă eroare este cauzată de capilaritate (Fig. 3.48.). Aceasta este dată de forţele de tensiune superficială. Aceste forţe pot fi orientate spre exteriorul lichidelor (menise concav) sau spre interiorul acestora (menise convex). În cazul aparatelor cu tub U, presiunile suplimentare se anulează, deoarece cele două braţe au acelaşi diametru. La aparatele cu braţe de diametre diferite, aceste presiuni nu se echilibrează. De aceea, se produce o denivelare iniţială, chiar pentru poziţia zero a aparatului. La aparatele cu mercur, nivelul scade în tubul capilar sub poziţia zero, iar la cele cu apă, creşte peste poziţia zero. Această eroare se elimină prin aplicarea de corecţii, folosind pentru aceasta tabele. Fenomenele de capilaritate se reduc prin folosirea de tuburi cu diametre mai mari de 5 mm. Pentru compensarea erorii de capilaritate, citirea se va face totdeauna vizând vârful calotei meniscului.

0 altă eroare însemnată este provocată de modificările de temperatură. La creşterea

temperaturii, tubul se dilată diferit de scara gradată, ceea ce face ca, la temperaturi crescute,

aceste manometre să fie mai puţin precise. Lichidul manometric este, de asemenea, dilatat de căldură; densitatea lichidului scade, iar manometrul arată presiuni mai mari. Corecţia se face tot cu ajutorul tabelelor.

0 altă eroare este dată de neverticalitatea tubului sau a riglei gradate. Ea este evitată

folosind firul cu plumb sau nivela cu apă. Verificarea aparatelor cu coloană de lichid cuprinde următoarele operaţii:

- verificarea aspectului exterior;

- verificarea scării gradate;

- verificarea sensibilităţii. ■ Mijloacele de măsurare cu traductor elastic sunt cel mai frecvent utilizate, datorită următoarelor avantaje:

- obţinerea directă a valorii măsurate;

- construcţie simplă şi robustă;

- precizie crescută;

- utilizare simplă;

posibilitatea de adaptare a dispozitivelor de semnalizare, înregistrare şi transmitere la distanţă. Toate aceste mijloace de măsurare a presiunii au în componenţa lor un traductor de presiune, un element elastic. Funcţionarea aparatelor cu traductor elastic se bazează pe deformarea acestui traductor, sub acţiunea presiunii. Deformarea elastică a elementului este proporţională cu presiunea de măsurat şi se transmite la un ac indicator prin intermediul unui mecanism cinematic, care are rol şi de amplificator. Acul indicator traduce deformaţia direct în unităţi de presiune. Traductoarele elastice pot fi:

- cu tub Bourdon (Fig. 3.49.a);

-

elastice pot fi: - cu tub Bourdon (Fig. 3.49.a); - - cu tub elicoidal (Fig. 3.49.b);

- cu tub elicoidal (Fig. 3.49.b);

- cu tub spiral (Fig. 3.49.c);

- cu membrană (Fig. 3.49.d);

- cu capsulă (Fig. 3.49.e);

- cu silfon (Fig. 3.49.f).

Fig. 3.49. Tipuri constructive de traductoare elastice

Elementul elastic este cel care dă şi denumirea aparatului pentru măsurat presiunea, astfel că există: aparate cu membrană, aparate cu tub Bourdon, aparate cu burduf etc. Aparatele de măsurare cu traductor elastic sunt folosite ca manometre, vacuummetre, manovacuummetre şi manometre diferenţiale. Eroarea de măsurare a acestor aparate este provocată de comportarea elementului elastic. Erorile care apar sunt: