IAPA LUI VODA - Mihail Sadoveanu - Hanu Ancutei

Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: M. Sadoveanu: Hanu-Ancutei, Divanul persian, Soarele in balta sau Aventurile sahului (toate sunt cicluri de povestiri cu rama). Orientari teoretice Una din cele mai vechi specii ale genului epic, povestirea, conserva numeroase elemente ale originii sale populare si, in consecinta, orale. Dimensiunea sa redusa, in comparatie cu nuvela, se datoreaza faptului ca ea cuprinde o intamplare cu caracter neobisnuit, memorabil, concentrand interesul cititorului asupra ei si nu asupra destinului personajului, ca in nuvela. Ca o consecinta, personajele povestirii sunt definite doar prin trasaturile pe care rolul lor in intamplare le presupune. Arta povestitorului, frecvent figurat in text, consta in mentinerea suspansului pentru ca rasturnarea de situatie care confera intamplarii caracterul ei neobisnuit si exemplar, in acelasi timp, sa fie de maxim efect. Daca romanul este o specie „burgheza", adecvata varstei moderne a umanitatii, povestirea ilustreaza „varsta epopeica", ancestrala si spiritualizata a omenirii. Datorita nostalgiei funciare, ce reiese din evocarea unui timp si a unei lumi trecute, intemeiate cel mai adesea pe valori etice stabile, povestirea a fost considerata o specie „poetica" (la fel ca balada, epopeea, poemul cavaleresc, alegoria sau basmul). Cultivata, in egala masura, in spatiul oriental {Halima -povestea celor 1001 de nopti arabesti) si in cel catolic (Heptame-ronul Marguerittei de Navarre, Decameronul lui Boccaccio), ea are o structura ale carei elemente sunt: atmosfera, relatia explicita povestitor-ascultator (evidentiata prin elemente ale oralitatii), ceremonialul spunerii (magia invaluitoare a cuvantului adresat direct, confesiunea - reflex al intimitatii stabilite in cercul ascultatorilor -, strategiile de captare si verificare a atentiei, manevrele de intretinere a suspansului), raportul permanent intre doua timpuri {timpul povestit, trecutul evocat, si timpul povestirii, prezentul spunerii) intre care se stabileste „distanta morala" ce permite judecata inteleapta retrospectiva. De asemenea, specific este statutul necreditabil al povestitorului, datorat implicarii sale nemijlocite in intamplare (ca protagonist, martor sau colportor), ceea ce atribuie spuselor sale reflexe partinitoare, subiective. Nu toate din aceste elemente se regasesc in povestiri, fiecare scriitor rezervandu-si dreptul de adaptare creatoare a tiparului speciei. M. Sadoveanu: Iapa lui Voda, din voi. Hanu-Ancutei Ca prima povestire a ciclului, Iapa lui Voda cuprinde doua mari secvente imbricate, potrivit particularitatilor compozitiei ciclului de povestiri cu rama. Cea dintai este rama, povestireacadru: un povestitor, care apare ulterior cu totul fugar, istoriseste unor ascultatori, a caror prezenta e indicata doar de unele detalii ce presupun o adresare directa, despre o imprejurare cand, intr-o „toamna aurie", a auzit la Hanu-Ancutei multe povesti. Astfel evenimentul ce face obiectul povestirii-cadru este chiar spunerea povestilor si el este plasat de narator intr-un trecut cu aura fabuloasa prin natura spectaculoasa a detaliilor ce identifica anul toamnei aurii: ploi napraznice de Sfantul Ilie, cand s-a aratat si un balaur pe cer si pasari neobisnuite ce l-au brazdat spre o destinatie necunoscuta. Toate aceste detalii sunt semne ce pot fi talmacite, adica interpretate, in cartea descifrarii timpului si timpurilor, cartea randuielii in care se afla destinele si firile oamenilor, ca si soarta imparatiilor si a recoltelor, Zodiacul. Potrivit acestei carti vechi, mostenite de la tatal lui o data cu stiinta identificarii semnelor lumii si a talmacirii lor, mos Leonte zodierul a prevestit belsug la vita-de-vie si razboi intre imparati. implinindu-se zodiile, toamna negotul cu vin a impanzit drumurile cu care cu butoaie si la Hanu-Ancutei, asezat la o rascruce de cai comerciale, calatorii in popas nu conteneau. Ca si mos Leonte zodierul si cartea sa inteleapta, hanul este aproape o institutie a acelei lumi: este vechi de cand lumea, cu ziduri ca

1

insa boierul care coboara din ea nu are nimic neobisnuit in infatisare . comisul lonita recunoaste intai vocea. „peste drum". Cum o infatisare la domnie a unui razes era un fapt neobisnuit. iar calatorii adunati prin preajma focurilor schimba intre ei vorbe de duh si mai ales povesti. Cu un ultim gest de fala razeseasca. se parea ca Ia randul lui comisul o va lasa mostenire. Ajuns la Iasi. nu inainte ca Voda sa intoarca printr-o moneda de aur pe cea de argint platita pentru cana de vin de indraznetul impricinat.uneori un dar important . caci la han se opreste o fastuoasa caleasca boiereasca. o intrecere a povestitorilor. dar mai ales pentru genealogia ei extraordinara: se trage dintr-o iapa cu infatisare similara cu care comisul fusese in tineretea lui chiar la Voda. insa intr-o cu totul alta stare sufleteasca. care indeamna calatorii sa guste bunatatile locului. care pastrase tot timpul o sclipire de haz in privire. Povestitorul isi transpune ascultatorii intr-o alta toamna. la foame si la sete. Cand Voda il invita sa se ridice spre a-si arata actele justificative. comisul. gustand din cana de vin cu care se infatisase sa-1 primeasca hangita. dupa rezultatul scaunelor de judecata la care fusese.stapanul iepei cade in genunchi in fata tronului de la care astepta dreptatea. Motivul epic al acestei povestiri.pe socoteala caruia se fac glume acide. insa inainte de a manca jaratic . sa-1 taxeze pe vecinul sau drept „corb mare boieresc". coborandu-1 brusc din inaltul piedestalului onoarei. cu o aluzie transparenta la zicatoarea „Corb la corb nu-si scoate ochiul" care explica judecatile strambe de pana acum si justifica umbra de incertitudine asupra judecatii lui voda. eveniment rar. iar iapa se afla la indemana. Ionita comisul plateste Ancutei vinul baut de oaspetele boier.este 2 . Solemnitatea se destinde intr-o explozie de ras care incheie intalnirea. si mai ales este stapanit dintotdeauna de o Ancuta. pui in tigla si vin vechi oferit in cani noi. inainte ca fiecare sa-si vada de drum. Era tocmai pe cale sa incerce sa evite o asemenea situatie prin prezentarea cauzei la judecatorul suprem. cu sfiala crescuta de randuiala solemna a curtii . La intrebarea neobisnuitului oaspete asupra ceea ce va face in ipoteza ca nici Voda nu-i va face dreptate. de demult.detalii a caror prezentare pregateste si amana in acelasi timp scena hotaratoare. reluata la inceputul si sfarsitul fiecarei povestiri. fost ascultator sau nou venit. „cealalta Ancuta". Raspunsul sau isca hazul interlocutorului si stupoarea hangitei pentru limbajul neaos al ipoteticei invitatii. profereaza o invitatie batjocoritoare ca Voda sa-i sarute iapa „nu departe de coada". apoi pe insusi boierul calator de la HanuAncutei. la urma-urmei. prefigureaza deci un turnir. La lasarea serii. Pricina era veche. popasul devine petrecere. intretinand suspansul . Pretextul primei povestiri il constituie calul comisului Ionita . prezenta incognito a stapanului tarii printre supusi. in ciuda rangului vadit al interlocutorului. in prapastia lipsei de consideratie absolute. Boierul intra in vorba cu calatorul aflat pe picior de plecare si comisul ii marturiseste necazul pe care il are. primenit cu grija. o hangita ce mosteneste de la mama o data cu hanul si farmecul feminitatii.o iapa cu infatisarea nazdravanului din poveste. la insusi Voda. inainte insa de a porni spre Iasi. reia intrebarea de la popas.este relativ tanar si cu o barba roscata . si. boier el insusi. Povestirea-cadru. expunandu-si cu indrazneala pricina. cand se gasea tot la han. nesfiindu-se. conferit de pozitia de stapan al tarii. Voda hotaraste dreptatea razesului intarind-o printr-un inscris si porunceste ca in aceeasi zi un slujbas domnesc sa plece la Draganesti spre a asista la refacerea hotarelor vechi ale razesiei. cu ochi sprancenati si zambet atragator. mereu relansata de fagaduiala comisului de a spune o alta poveste mult mai interesanta si mereu amanata de interventia unui nou povestitor. oferind deplina protectie calatorilor si bunurilor lor.de cetate. auditoriul este indata captat. comisul mai ramane o clipa. Comisul o apara insa si pentru ca sub aspectul ei costeliv se ascunde o mare rezistenta la mers. iar raspunsul nu intarzie: comisul nu-si ia vorba inapoi. dar isi tine cumpatul in fata acestei mari surprize. Dupa cercetarea documentelor. comisul poposeste la un han din dreptul curtii domnesti si a doua zi.si mai ales se conformeaza intru totul obiceiului locului. ganditor si amarat de procesul cu un boier vecin care taiase mereu din razasia lui. mostenita de la parinti. Voda. urmata de dezvaluirea identitatii reale si implinirea unui act justitiar . inainte ca petitionarul sa paraseasca sala tronului.

in contrast comic cu infatisarea costeliva a iepei. in acelasi timp. suprem gest ritualic omagial. deasupra tuturor. a unor aspecte. il determina sa se afirme in orice imprejurare. Particularitatea povestirii consta in umorul ei. ea reprezinta intr-o maniera bufa blasfemiatoare adevaratul inteles al situatiei in care domnul nu si-ar fi implinit rolul sau in ordinea lumii. acela de infaptuitor al dreptatii. comisul lonita de la Draganesti are ceva din celebrul cavaler Don Quijote de la Mancha. neindeplinit. in convingerea ca in ea se afla temelia adevarata a ordinii lumii care se dezvaluie in chip spectaculos in realitatea diversa a actualitatii cotidiene. Rolurile pe care aceasta intamplare le presupune sunt doua: al stapanului. indiferent de rangul lor. Farmecul povestirii trebuie cautat in arta de a da concretete palpabila si credibila schemei stravechi prin selectia unor detalii evocatoare a lumii particulare in care ea s-a manifestat. uneori contrastanta. ea rezida in aspiratia spre dreptate. cu razesii. cel mai important este cel al comisului lonita. care totusi aduce aminte sugestiv de infatisarea stapanului ei.randuiala ierarhica a Moldovei. in contrast cu aparenta de martoaga: iapa e ridicata la rang de cal domnesc de rolul. in situatia de fata . Pastrand cuviinta. razesul isi apara cu tenacitate si indrazneala dreptul sau. nimeni altul decat Mihalache Sturza. si el inalt si ciolanos. si acea vorbire inflorit-ceremonioasa ce da acestei petreceri cu vin si friptura de la han o superioara tinuta spirituala. Calitatea evidenta in ambele ipostaze este aceea a unui spirit liber si incisiv.hanul cu Ancuta lui si cu ritualul primirii calatorilor oaspeti. cu rolul de a asigura rezolvarea cu dreptate a unuia dintre conflictele nascute de ea. de a servi voivodului ca depozitar al sarutului. care in acest caz apare in dubla ipostaza: ca povestitor si ca erou al intamplarii extraordinare pe care o povesteste. ca detinator al puterii si implinitor al dreptatii. caci virtuala invitatie a comisului nu este aleatorie. caracteristica a manifestarii tuturor oaspetilor de la han. o trasatura a povestirii. ii prilejuieste si discutia cu boierul ce se va dovedi a fi domnul tarii. si al supusului al carui drept a fost lezat. sustras. subtil concentrate in cuplul cal-calaret. 3 . gratie mereu amanatului prilej de a istorisi o alta intamplare extraordinara. remarcabil realizat prin convergenta si analogia. O lume in care voivodul isi neaga rolul nu poate fi decat o lume pe dos. si in ea rezida caracterul ei exemplar.si chiar identitatea riguros reala a domnului. Cu infatisarea sa subtiratica si ciolanoasa.stravechi. Semetia sa. fapt care-i confera functia de maestru de ceremonii in marele turnir al povestitorilor si. El se regaseste in O mie si una de nopti ca si in multe povestiri populare legate de personalitati istorice retinute de memoria colectiva. in cazul de fata. boierii si. ca si hanul-cetate. cel pentru pamantul mostenit . in tovarasia iepei sale ce-i seamana intr-un chip hazliu. asigura acestei povestiri efectul de autenticitate a intamplarii. cedat unui alt povestitor pana cand miezul noptii si ranjetul ca de strigoi al iepei sale pun capat magiei povestilor si rastimpului ei. de altfel. Aceasta recurenta a materialului epic constituie. caracteristica a razesimii. Identitatea spatiului intamplarii cu cel al actului povestirii ei . Rangul mic nobiliar de comis denumea la origine pe cel investit cu functia de responsabil al hergheliilor. ca specie. verificabila de catre auditoriu. La aceasta se adauga motivatia plina de umor a genealogiei „nobile". actualitatea mulandu-se intotdeauna pe tipare stravechi a caror semnificatie este fara moarte. voivodul. puterii timpului. chiar si prin umorul bland ce-i invaluie figura. Evident.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.