A cincea elegie de Nichita Stnescu

Poemul A cincea elegie aparine volumului 11 elegii, publicat n 1966. Volumul este considerat de ctre critici drept cea mai rezistent parte a poeziei lui Nichita Stnescu, un ciclu poetic unitar i complex. Poetul nsui mrturisea c este vorba despre o carte a rupturii existeniale. Titlul poemului anticipeaz o atmosfer melancolic, iar subtitlul, Tentaia realului, face trimitere la o problem de ordin filozofic. Tema este reprezentat de imposibilitatea adaptrii la o realitate ce se impune forat. Poemul debuteaz abrupt, iar prima fraz este surprinztoare, dar n acelai timp i absurd n ordinea gndirii logice: N-am fost niciodat suprat pe mere c sunt mere. Ea se refer ns la o experien personal deosebit. Urmtoarea fraz se bazeaz pe o enumeraie, fiecare element sugernd lumea real: mere, umbre, frunze, psri. Suntem surprini n continuare prin diferite afirmaii: lucrurile sunt personificate, capt nsuiri umane, ncercndu-se astfel instituirea unei relaii ntre lumea natural i cea real. Lirismul creat de Nichita Stnescu se bazeaz pe abstracii, iar poemul deine un cod ce permite descifrarea parial a sensurilor. Ni se nfieaz un adevrat proces absurd, marcat n text prin termeni specifici: tribunalul merelor,umbrelor, frunzelor, condamnarea: condamnat pentru netiin, pedeapsa: m condamn la o perpetu ateptare. n final rzbate imposibilitatea adecvrii la o realitate ce se impune arbitrar. Eul liric nu poate nelege i nici nu poate explica n cuvinte universul multiplu i de aceea se creeaz o distan ce ne separ de lucruri i obiecte concrete. Comunicarea devine imposibil, multe imagini ocheaz, iar poemul aduce n prim-plan problema imposibilitii de a ajunge la o cunoatere profund a tot ceea ce ne nconjoar.