Managementul in arhitectura

Tema: Paralelism intre soala de marcheting anglo-saxona si joaponeza.

Managementul Anglo-Saxon si managementul Japonez sunt doua stiluri de management complet diferite, fiecare din ele avand avantaje si dezavantaje, dar amabele prezentand principii de conducere a unei companii. O diferenta majora intre cele doua modele este faptul ca modelul anglo-saxon poate fi aplicat cu succes oricarei timp de companii, indififerent de marime, capital, productie sau vechime. Modelul Japonez s-a dezvoltat odata cu mega corporatiile Japoneze, cu vechime, capital si traditie, si a fost gandit sa sustina in continuare dezvoltarea acestor companii. Modelul Anglo-Saxon, se axeaza pe dezolvtarea rapida si spontana a companiilor, prin decizii rapide si schimbarea constanta personalului, acest model este folosit predominant in America, majiritatea companiilor bazandu-se pe acesta. In Primul model deciziile sunt luate rapid si direct de catre manager sau individ, fara a se consulta sau preocupa de opinia angajatiilor, in timp ce in cealata deciziile sunt luate in grup, organizandu-se adunari pentru a lua orice decizie care ar afecta firma, si in unele cazuri cerandu-se chiar si opinia angajatiilor de rang mai mic. Un avantaj al deciziilor rapide, este in mod clar timpul, deciziile putand fi luate rapid in functie de situatie, si alt avantaj ar fi flexibilitatea, putand fi luate decizii noi rapid astfel incat sa faca fata noii provocari. Avantajul deciziilor in grup este compensarea lipsei de experienta, desii deciziile rapide sunt mai flexibile aceasta pot fi extrem de daunatoare companiei daca persoana care le ia este lipsita de experienta sau nu are cum sa analizeze sau sa studieze toate optiunile posibile in timp util toate informatiile prezentate pentru a lua o decizie, in timp ce un grup poate analiza rapid un volum mai mare de informatii, sa le proceseze si sa studieze mai multe optiuni si sa ia decizia cea mai optima, compensand astfel lipsa de experienta. Dezavantajul cel mai mare al deciziilor in grup este lipsa de flexibilitate, acestia neputand sa ia rapid o decizie daca contextul in care trebuie sa ia o decizie se schimba rapid sau constant. Modul in care sunt conduse companiile difera mult in cele doua modele, in cel anglosaxon, pozitiile de conducere se schimba mereu, si se angajeaza persoane tinere pe pozitii de conducere, in timp ce in cel japonez, perosanele care ocupa posturi de conducere sunt schimbate rar din aceasta pozitie si sunt puse pe aceste posturi in functie de vechimea si experienta care o au in firma. Avantajul schimbarii constante a personalului aflat la conducere, este motivarea acestora sa aiba un randament bun si continue sa se dezvolte incontinuare profesional chiar daca ocupa o pozitie inalta, datorita faptului ca nu au aceasta prozite asigurata. Un dezavantaj al acestei strategii ar fi lipsa de lioalitate a acestora, daca nu li se asigura o motivare suficienta financiara si profesionala, este o posibilitate foarte mare a acestia sa plece din companie pentru o oferta mai buna de lucru in alta parte, compania pierzand astefel o persoana cu experienta. Pastrarea persoanelor aflate le conducere, prezinta avantajul loialitatii si al experientei, compania punand la conducere persoane de pregatirea

carora s-a ocupat personal firma, rasplatind astfel loialitatea si progresul care l-a realizat in firma acea persoana. Dezavantajul ar fi ca odata ajuns intr-o pozitie de conducere, nu ar mai fi la fel de motivat sa incerce sa evolueze profesional, sau pierderea timpului in a pregatii pentru aceasta pozitie o persoana fara aceasta experienta, fata de modelul anglo-saxon unde se agajeaza pe aceste posturi persoane care au deja experienta, dar nu cunosc la fel de bine modul in care isi desfasoara compania activiatea, fata de persoanele care sunt pregatite pentru posturi de conducere din interiorul firmei, care au deja vechime si cunosc in amanunt toate detaliile companiei si cum isi desfasoara activitatea. Succesul realizarilor in scoala anglo-saxona este dorit pe termen scurt, in fiecare etapa fiind urmarite atent rezultatele obtinute. In timp ce la scoala japoneza, succesul grupului este realizat in termen lung. Rezultatele rapide au avantajul de a oferii o dovada rapida a muncii depuse, rezultatul putand fi pozitiv sau negativ, acest lucru poate atat motiva si demotiva angajatii, odata cu rezultataele pozitive aparand si bonusurile materiale sau financiare oferite de firma pentru a motiva incontinuare angajatii sa dea rezultate pozitive. Un rezultat negativ inschimb poate duce la aparita stresului si a nesigurantei, datorita faptului ca daca o sa aiba incontinuare rezultate negative exista riscul penalizarilor, sau chiar pierderea locului de munca. Realizarile in termen lung elimina acest risc, eliminand stresul imediat al muncii depuse, dar in acelasi timp dispare incercarea de a depune efort mai mare pentru obtinerea unui rezultat, deoarece aceasta nu v-a avea un efect imediat vizibil. In managementul anglo-saxon, comunicarea este slaba, nu exista comunicare intre managerul general si subordonati, iar in managementul japonez exista comunicare directa, exista cooperare intre sefi si subordonati. Comunicarea este cea mai importanta intr-o firma, comunicarea directa si cooperarea intre angajati permite rezolvarea mai usoara a problemelor, si gasirea rapida a solutiilor, acesta fiind un avantaj major fata de lipsa de comuniucare directa si a lipsei de cooperare. Lipsa comunicarii directe, duce la rezolvarea mai grea a problemelor sau posibil ignorarea solutiilor care ar putea rezolva o potentiala problema, deoarece pentru a ajunge la conducere o potentiala solutie aceasta trebuie sa treaca prin alte persoane pentru a ajunge la cineva care sa o implementeze. Un dezavantaj al comunicarii directe este ignorarea ierarhiei in firma, atentia persoanelor aflate la conducere putand fi deranjata de probleme care sunt in intereseul direct al firmei, fara a fi sudiate intai problemele sau ideile pentru a se hotara daca este ceva care ar fi in interesul direct al persoanei aflate la conducere Scoala anglo-saxona pune accent pe individ pe responsabilitatile individuale, aparand astfel competitii intre persoane, managerii sunt agresivi, si se remarca prin aparenta exterioara a acestora, si aprecierea personalului se face dupa riscurile asumate si reusitele acestora. Iar in scoala Japoneza locul de munca este cel mai important, acceuntul punandu-se pe firma si pe angajatii acesteia, loialitatea fiind cea mai importanta, fiecare firma are subfirme, managerii incearca sa se comprote ca si angajatii, exista acitivatati pe grup, nu exista scopuri personale, firma fiind pusa pe primul loc. Marele avantaj al scolii japonoze privin organizarea locului de munca este acela ca un loc de munca in care toata lumea lucreaza in colectiv, nu exista o diferenta asa mare intre sefi si subalterni, se organizeaza activitati in grupuri, este loialitatea angajatilor si motivarea acestora prin fapul ca fiirma are grija de acestia. Fata de scoala anglo saxona unde se pune

accentul pe individ, si atata timp acesta este valoros firmei si are rezultate satisfacatoare este recompensat de aceasta, astfel motivandu-l sa incerce sa isi imbunatateasca performanta, dar in acelasi timp creend si un mediu competitiv si stresant, in care daca nu faci fata esti inlaturat, si daca nu sunt apreciate eforturile si realizarile acestuia este un risc ca firma sa piarda un angajat valoros. De asemenea nesiguranta locului de munca, a stabilitatii financiare, a competitiei prea mare in firma si a modului in care firma isi trateaza angajatatii in pot determina pe acestia sa caute mereu un loc de munca mai bun, cu beneficii mai mari, o recunoastere mai buna a muncii depuse de acesta si un mediu de lucru mai lejer si cu un grad mai mare de cooperare intre angajati. Aceste riscuri sunt minore sau inexistente in firmele japoneze, firma avand grija de toti angajatii acestia, oferindu-le locuri unde sa locuiasca, avand grija de familiile acestora, oferindu-le programe de dezvoltare profesionala si personala in cadrul firmei, acest lucru fiind desul de rar sau absent in firmele organizate dupa modelul anglo-saxon. Toate aceste beneficii oferite angajatului de catre firma, il motiveaza direct pe acesta sa incerce ca prin munca depusa de acesta firma, ci nu individul, sa evolueze in mod pozitiv, deoarece odata cu dezvoltarea firmei, si beneficiile oferite de aceasta sa fie mai substantiale, asigurandu-se astfel loialitatea angajatilor. Alt avantaj al acestei loialitati este aparitia in familia angajatului a traditiei de a lucra pentru acea firma, fiind exemple de intregi generatii ale unei familii care au lucrat pentru aceeasi firma. Dezavantajul major acestei metode este obligatia firmei de a asigura toate aceste beneficii angajatului pentru al motiva si a ii avea loialitatea, pierzand astfel din capital, la firmele mari si vechi pierderea angajatilor din acest motiv nu este un pericol asa mare, ca la firmele noi sau mici, deoarece angajatii care lucreaza pentru acea firma au fost format exclusiv pentru a lucra in aceasta, fiindu-le greu sa se adapteze cu modul de lucru in alta firma. Acest dezavantaj nu exista in firmele anglosaxone, deoarece accentul fiind pus pe profitul imediat si pe rezultatele individuale ale angjatilor, firma nu pierde foarte mult capital pentru motivarea si a asigurarea de beneficii angajatiilor, fiind recompensati doar angajatii care au avut rezultate buna si au adus profit firmei in care lucreaza, si schimbarea constanta de personal in cadrul firmei, ii determina pe acestia sa incerce sa obtina rezultate bune numai ca sa isi pastreze locul de munca, fata de firmele dupa modelul japonez in care toti angajatii indiferent de rezultatele care le au, firma le ofera locul de munca si necesitaile, singura diferenta fiind calitatea acestora. Managementul in cele 2 metode este foarte diferite de asemenea, in metoda anglo saxona persoanle care ocupa pozitii de management si conducere sunt motivate de salarii foarte mari, birouri luxuriante si alte beneficii oferite de firma, acestia diferentiindu-se clar de restul angajatilor odata prin aceste beneficii materiale, dar si prin aspectul exterior si comportamentul acestora, purtand haine scumpe, conducand masini scumpe, etc., fiind de asemenea si doar motivati de aceste bunuri materiale, lucrand in mare parte doar pentru acestea, ignorand restul angajatilor firmei. In timp ce in metoda japoneza, managerii se diferentiaza foarte putin de restul angajatilor, au salarii destul de apropiate de valoare de restul angajatilor, daca nu mai mici chiar, acestia incercand sa asigura buna functionare a firmei in care lucreaza si nu acumularea de bunuri materiale, acestia lucrand impreuna cu restul angajatilor si nu separati de acestia, colaborand cu ei, incercand sa fie un model pentru acestia. Avantajul acestei colaborari intre pozitia de management si restul angajatilor este aceea de a crea din manager un reper cu care restul angajatiilor se pot identifica mai usor si putand sa beneficieze direct de experienta si ghidarea managerilor, fiind astfel usor de a

prelua aceasta functie cand cel care o ocupa se retrage, noul manager in general fiind antrenat pe parcursul anilor de cel vechi. Dezavantajul ar fi faptul ca pe pozitii de management se angajeaza deobicei doar persoane cu o vechime mare in firma, care lucreaza de cativa ani in cadrul firmei, fata de managerii din firmele dupa model anglo-saxon, unde nu conteaza asa mult varsta acestora, cat experienta si abilitatile acestora In firmele dupa modelul japoneze,fata de firmele dupa modelul anglo-saxon, persoanlele sunt aganajate nu au o specializare anume, abilitati deosebite sau experienta, inschimb inteligenta, educatia, atitudinea si abilitatile acelei persoane sunt atent studiate. Cand intra intr-o firma japoneza un aganjat nou acesta v-a petrece 6-12 luni in fiecare din diviziile sau birourile majore ale firmei, astfel acesta v-a cunoaste fiecare aspect al operatiilor firmei, dand un randament mai mare si fiind mai productiv. Avansarea in firmele japoneze este destul de previzibila, si automata, in functie de vechimea care o are angajatul respectiv in firma, acest sistem are avantajul de a inlatura competitia si stresul din grup si sa pastreze armonia. In modul anglo-saxon orientarea este spre viitor si abstract, in timp ce in modul japonez orientarea este spre prezent si concret. Firmele anglo-saxone se orienteaza spre devoltarea activitatii in viitor prin fuziuni si achizitii, si mai putin prin dezvoltarea si lansarea de produse noi si cucerirea de noi piete, ne bazandu-se pe ceva sigur in elaborarea strategiilor de dezvoltare, ignorand problemele actuale, bazandu-se pe rezolvarea acestora prin achizitionarea sau fuzionarea cu alte firme, prin schimbarea personalului si a directiei urmata de firma. In timp ce firmele japoneze se orienteaza devoltarea in timp dupa un plan bine pus la punct, putand sa se dezvolte in medii stabile, ne putand sa faca fata asa rapid provocarilor noi datorita sistemului de organizare, fiind axati sa rezolve problemele imediate care apar sau care exista, axandu-se foarte mult pe dezvoltarea produselor si serviciilor proprii, fiind foarte putin interesate de fuzionarea sau achizitionarea altor companii. Avantajul strategiei japoneze este satbilitatea, grantandu-si o devoltare continua si controlata, minimizand factorii de risc prezenti in strategia anglo-saxona, fuzionand sau achizitionand cu alte companii nu poate asigura mereu buna dezvoltare a propriei companii. Dezavantajul strategiei japoneze este lipsa de flexibilitate, si capacitatea redusa de a se adapta provocarilor neprevazute, si o devoltare grea, in timp ce strategia anglo-saxona permite adaptarea foarte rapida a directiei de dezvoltare a companiei, si raspunderea rapida in fata provocarilor, si devoltarea foarte rapida a companiei, dar aceste avantaje putand fii si un mare dezavantaj, strategia neputand garanta succesul pe termen lung al achizitiilor sau fuzionarilor facute de firma, aceasta putand fie sa aiba o crestere brusca sau sa falimenteze, deoarece deciziile luate sunt facute pe baza unor speculatii si nu pe ceva concret si garantat.