Sunteți pe pagina 1din 3

Obijnuia sa rada mult, rasul ei umplea intreaga casa. Daca era langa tine nu puteai fii trist.

Era frumoasa, atat de frumoasa. Obijnuia sa fie in multe feluri, dar niciodata trista, niciodata nu plangea- poate doar de fericire- , niciodata nu citeai in ochii ei ura. Era atat de inocenta, privirea ei nu stia ce inseamna ura, rautate -era pura. Ochii negrii sclipeau in intuneric si privea stelele, era atat de fericita; Ii placea sa creada ca stelele sunt sufletele celor morti. Buzele erau mereu conturate intr-un zambet copilaros si pe obraji se iveau mici gropite cand incepea sa rada isteric. Zulufi de culoarea caramelului ii infasurau fata mica si alba. In lumea ei totul era perfect, toti o iubeau; Mereu era inconjurata de iubire si fericire. Manutele albe si mici iti luau cu finetea si bunatatea lor toate grijile si tristetea cu o singura atingere. Acum insa, o privesc stand pe un scaun langa foc si citind. Adora sa citeasca. Are o carte cu poezii de Bacovia, in ciuda tristetii descrisa in poezii ochii sunt imuni. Ma strecor in spatele ei si reusesc sa citesc cateva randuri inainte de a da pagina.

Si coincidente aranjate pe-o trist gam -Azi iar mi-i fric... si cred, si sper...
Probabil era speriata si probabil spera, spera sa redevina fata inocenta si fericita ce o data a fost. Dar timpul trecuse si ochii negrii nu mai aveau aceeasi stralucire, erau plini de tristete si noptile nedormite isi au monumentul sub ochi in forma unor urme violete ce ii completeaza frumusetea; Intradevar in ciuda oboselii si a tristetii e mai frumoasa ca niciodata. Buzele nu mai au acea culoare trandafirie, acum sunt palide, fara acel zambet caracteristic ei, care din pacate nu-l voi mai revedea niciodata. Poate doar pe patul de moarte, cand va lasa in urma din bagaje, din tristete. Parul nu mai e ca o cascada de caramel pe spatele ei, acum e prins intr-un coc, intr-un coc destul de neglijent; De parca doar dorise sa

scape de grija lui. Doamnele din anturajul ei o priveau cu un fel de dezgust. Mereu o privisera asa, doar ca abea acum realizase ca defapt ceea ce vazuse nu cu mult timp in urma in ochii lor nu era iubire sau simpatie, ele doar se prefaceau. O duruse sa stie ca fusese doar o copila inocenta si prostuta. Dar ceea ce ea nu intelese era ca fiind inocenta automat era si prostuta si credula si in acelasi pachet era inclusa si suferinta. Privesc din nou pe furis in cartea ei.

i-n tainice note s-au irosit Parfume triste, ndoliate.


Exact asa isi irosise ea viata sau acum si-o iroseste, plangand dupa copilaria cea fara de griji; Copilaria indoliata.

Vise, ah, vise, aici, au murit.


Nu au murit, au fost ucise. Ucise de nepasarea celor din jur, de ipocrizia si rautatea lor. Toti sunt precum niste hiene, ii smulg sufletul ei nevinovat si se hranesc cu lacrimile ei. Sau poate ca niste vampiri, beand viata unei copile nevinovate. Ea niciodata nu va mai spune Te iubesc, nu va mai privii la stele, zicand ca cei dragi o privesc din cer si au grija de ea. Stie acum ca o data ce s-au dus, au plecat pentru totdeauna si ea trebuie sa-si ia soarta in proprile maini mici, palide si firave. Stelele sunt doar stele, nu au nicio semnificatie magica. Sunt doar niste luminite ce te inseala, crezi ca sunt acolo dar defapt nu sunt. Toata lumea e o minciuna! Acest lucru mi-l repeta in fiecare seara cand privim impreuna la stele. Si ma intristeaza vorbele acestei copile devenita mult prea repede adult.

Altfel Omul ncepuse s vorbeasc singur... i totul se mica n umbre trectoare -

Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg prea... i-n noaptea lui amar tcuse orice cnt, i-nvineit de gnduri, cu fruntea n pmnt, Omul ncepuse s vorbeasc singur... George Bacovia