Globalizarea financiara si efectele acesteia

Continuam in acest numar prezentarea evolutiei fenomenului de globalizare financiara din perioada anilor interbelici si pana in prezent, precum si a efectelor actuale ale acestui fenomen. Prabusirea etalonului aur-clasic a avut loc in preajma primului razboi mondial, cand majoritatea tarilor europene a renuntat la baterea si punerea in circulatie a monedelor din aur si la asigurarea convertibilitatii bancnotelor in acest metal. Abandonarea acestui etalon, care prezenta avantaje evidente in planul stabilitatii monetare la nivel international, s-a datorat nu numai cheltuielilor uriase legate de finantarea razboiului si pierderile materiale si umane suferite de tarile beligerante, ci si altor factori, cum ar fi, de exemplu, dezvoltarea inegala a tarilor si repartitia inegala a aurului la nivel international. Cateva tari, ca de pilda Marea Britanie si SUA, au revenit in anul 1925 la sistemul etalonului aur-moneda, dar pentru o scurta perioada de timp, deoarece marea criza economica din anii '29-'33 a subminat cooperarea financiara internationala. In anii interbelici, in mod firesc, fluxurile de capital au fost mai putin intense si au cunoscut un proces de concentrare din punct de vedere geografic. Cel mai mare detinator de active financiare in strainatate a fost in continuare Marea Britanie, desi fata de perioada anterioara primului razboi mondial valoarea acestora se redusese aproape la jumatate. In perioada urmatoare, pozitia acestei tari va fi subminata de SUA, care va deveni principala sursa a cresterii volumului de investitii externe. In structura pe zone geografice a investitiilor straine se vor produce, de asemenea, modificari importante: investitiile franceze peste hotare se vor reduce dramatic si va spori volumul exporturilor de capital ale Belgiei, Canadei, Suediei si Elvetiei, ca urmare a procesului de lichidare, dupa primul razboi mondial, a posesiunilor germane peste hotare. De asemenea, investitiile externe ale Japoniei in China vor cunoaste un ritm de crestere sustinut, volumul acestora atingand in preajma celui de-al doilea razboi mondial o valoare de peste 1 miliard de dolari. Criza economica si financiara din anii '30 va avea consecinte catastrofale asupra acestui fenomen. Politica americana de majorare a ratei dobanzilor in vederea combaterii tendintelor speculative de pe Wall Street a condus la scaderea considerabila a fluxurilor externe de capital ale SUA (date fiind perspectivele reduse ale profitabilitatii externe a acestor fluxuri) si la manifestarea unui fenomen deflationist de amploare in tarile debitoare, nevoite sa faca fata iesirilor masive de capitaluri externe. Etalonul aur va deveni complet nefunctional, iar instaurarea unei noi ordini financiare internationale va deveni imperios necesara.

Evolutiile globalizarii financiare contemporane

Sistemul monetar international instituit la Bretton-Woods a aparut ca urmare a evolutiilor negative ale relatiilor dintre tarile lumii (schimburi comerciale, miscari de capital, investitii etc.) si a nevoii instituirii unor reglementari la nivel international menite sa asigure cooperarea monetara internationala. Cele trei functii principale ale sistemului monetar international au fost urmatoarele: de asigurare a schimbului si circulatiei

monedelor, de furnizare de lichiditati internationale necesare derularii tranzactiilor internationale si de ajustare a balantelor de plati externe in conditiile inregistrarii unor dezechilibre. Acest sistem va conferi monedei americane rolul de principala moneda internationala, iar Statelor Unite ale Americii rolul de principal creditor al lumii. Volumul cel mai important al tranzactiilor internationale se va realiza in dolari americani, in timp ce moneda Marii Britanii va avea un rol din ce in ce mai redus. In perioada anilor 1950-1960, intensitatea fluxurilor financiare internationale a cunoscut un nivel redus, datorita existentei unui control national asupra capitalului, iar acest lucru va avea ca efect amplificarea divergentei ratelor dobanzii la nivel national. Controlul national asupra capitalurilor a condus la separarea pietelor valutare de pietele monetare interne si a asigurat autoritatilor monetare nationale un grad ridicat de autonomie. Incepand cu anii '60, insa, amplificarea fluxurilor financiare internationale va contribui in mod direct la subminarea pilonilor pe care se sprijinea sistemul monetar international. Expansiunea formidabila a acestor fluxuri dupa anii '70 s-a datorat schimbarilor majore din aceasta perioada: aparitia pietei eurovalutelor, sistarea convertibilitatii oficiale in aur a monedei americane si declansarea celor doua socuri petroliere. Trecerea, incepand cu anul 1973, de la cursurile fixe (determinate in mod administrativ de catre bancile centrale nationale) la cursurile valutare flotante va reprezenta trecerea la un nou mod de determinare a valorii valutelor, bazat pe cererea si oferta mondiala pentru o anumita valuta. Din acest moment, dereglementarile aparute pe pietele financiare nationale vor incuraja puternic expansiunea fluxurilor si a retelelor financiare globale. Si fluxurile financiare private vor incepe sa cunoasca din acest moment o diversificare continua, incluzand in structura urmatoarele componente: investitiile externe directe, imprumuturile bancare internationale, emisiunea de obligatiuni internationale, emisiunea de actiuni internationale, instrumentele financiare derivate si tranzactiile in valute.

Caracteristicile si evolutiile semnificative ale fluxurilor financiare private

Principalele evolutii ale structurii fluxurilor financiare private in perioada actuala sunt urmatoarele: investitiile straine directe (achizitia si managementul unor active productive peste hotare) au trecut de faza concentrarii lor la nivelul principalelor state industrializate si au dobandit in prezent o dimensiune globala din ce in ce mai accentuata; imprumuturile bancare internationale cunosc doua forme principale, si anume: imprumuturi traditionale (bancile acorda imprumuturi in strainatate in moneda lor nationala) si imprumuturi in eurovalute (bancile acorda imprumuturi in exterior in monede straine); emisiunile de obligatiuni internationale constituie o componenta aflata intr-un proces de crestere continua datorita faptului ca reprezinta o modalitate rapida si ieftina de atragere a capitalurilor straine. Procesul de dezintermediere financiara, care

presupune stabilirea unor relatii directe dintre solicitatorii si ofertantii de capitaluri contribuie la reducerea costurilor de operare si la adaptarea tranzactiilor la nevoile specifice ale debitorilor. Principalii emitenti ai acestor active financiare sunt guvernele si corporatiile multinationale, iar principalii detinatori sunt investitorii institutionali, in special fondurile de pensii. La nivelul continentului european, principalele state detinatoare de obligatiuni internationale sunt Suedia, Franta, Germania si Marea Britanie; emisiunile de actiuni internationale au condus la transformarea semnificativa a pietelor nationale de actiuni. Cea mai mare parte a capitalizarii bursei londoneze este constituita din actiuni straine cotate pe piata Londrei. Valoarea emisiunilor internationale de actiuni a crescut vertiginos in ultimele decenii si depaseste in prezent 40 miliarde de dolari. Odata cu disparitia controalelor nationale asupra circulatiei capitalurilor si cu reducerea restrictiilor asupra investitorilor institutionali straini se constata un fenomen de diversificare a portofoliilor acestora la nivel international si de crestere a ponderii investitiilor straine de portofoliu in actiuni emise de companii localizate in tari in curs de dezvoltare; piata internationala a instrumentelor financiare derivate de tipul contractelor futures si de optiuni a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, valoarea acestora depasind in prezent valoarea PIB-ului nominal mondial. Aceste instrumente au la baza principalele valute, active legate de rata dobanzii, indici bursieri si o serie de marfuri principale. Dezvoltarea comertului cu produse bursiere derivate a capatat proportii astronomice dupa infiintarea celei mai mari piete din lume de acest tip, Chicago Options Exchange; tranzactiile in valute reprezinta de departe componenta cea mai importanta a pietelor financiare internationale. Valoarea totala anuala a pietei valutare la nivel international depaseste in prezent 300.000 miliarde dolari, iar valoarea tranzactiilor zilnice este de peste 1.400 miliarde dolari. Daca sursa de baza a cererii de pe piata valutara a fost in mod traditional comertul international, in prezent, aceasta cerere este mai mare de peste 60 de ori fata de valoarea fluxurilor comerciale mondiale. Majoritatea tranzactiilor cu valute se deruleaza pe pietele din Londra, Tokyo, New York, Hong Kong, Frankfurt, Zrich si Paris. Tranzactiile pe aceste piete se deruleaza 24 de ore din 24, fiind facilitate de existenta unei infrastructuri globale de telecomunicatii. Astfel, la inchiderea pietei din Tokyo, activitatea este preluata de piata Londrei, iar la inchiderea acesteia, de piata din New York, a carei activitate se suprapune spre final cu piata din Tokyo, inchizandu-se astfel circuitul. O mare parte din aceste tranzactii este reprezentata de operatiunile speculative si de arbitraj. Uneori, fluxuri masive de capitaluri sunt dirijate asupra unor monede nationale (atacuri speculative), provocand crize notabile in economia tarii in cauza. Astfel de atacuri au fost indreptate in anii 1992 si 1993 asupra unor monede europene, in anul 1994 asupra peso-ului mexican, in anul 1997 asupra unor valute asiatice, iar in anul 1998 asupra rublei rusesti.

In ceea ce priveste evolutia sistemului financiar global din ultimele decenii, se poate constata o modificare majora. Daca pana in anii '90 accesul la sistemul international al finantelor al tarilor in curs de dezvoltare si al economiilor emergente se limita la asistenta, investitii externe directe si, uneori, la imprumuturi bancare, din acest moment, pietele financiare interne ale acestor tari s-au deschis in fata investitorilor internationali, tarile respective beneficiind astfel de afluxuri financiare considerabile. Cea mai mare proportie a acestor fluxuri financiare s-a indreptat spre economiile in tranzitie din fostele tari comuniste, in timp ce tarile cele mai sarace din lume au ramas la periferia sistemului, fiind dependente de fluxurile oficiale de asistenta internationala.

Efectele actuale ale fenomenului de globalizare financiara asupra economiilor nationale

Efectele actuale ale fenomenului de globalizare financiara asupra economiilor nationale pot fi grupate in trei categorii, si anume: efecte decizionale asupra politicii macroeconomice si a politicii cursului de schimb, efecte institutionale si distributionale (statul bunastarii) si efecte structurale (riscul sistemic si schimbarea balantei puterii financiare). a) Efectele decizionale asupra politicii macroeconomice constau in fortarea guvernelor de a adopta politici macroeconomice prudente, bazate pe rate scazute ale inflatiei si pe o disciplina fiscala si monetara ferma. In cazul promovarii unor politici macroeconomice expansioniste, bazate pe deficite bugetare mari si pe o datorie publica ridicata, aceste guverne risca sa se confrunte cu cresterea inflatiei si a ratelor dobanzii interne (care antreneaza o crestere a costului datoriei publice interne), iar perspectiva unei inflatii mai ridicate conduce la fuga capitalurilor straine si la cresterea costului datoriei externe (datorita cresterii primei de risc a tarii debitoare, cauzata si de sporirea neincrederii creditorilor externi fata de tara respectiva). Efectele decizionale asupra politicii cursului de schimb constau in faptul ca o tara debitoare nu poate sa mentina pe termen lung un curs de schimb supraevaluat al monedei nationale, daca acesta este nesustenabil. Protejarea de catre guvern a unui anumit curs de schimb presupune o marire fortata a ratelor dobanzii, iar aceasta majorare poate afecta economia in ansamblul ei (gradul de ocupare a fortei de munca, politica de creditare a firmelor etc.); b) Efectele institutionale si distributionale (statul bunastarii) sunt invocate de cei care se opun fenomenului de globalizare care conduce, in opinia lor, la afectarea intereselor beneficiarilor statului bunastarii sociale (organizatiile muncitoresti, angajatii din sectorul public, alte grupuri de stanga). In opinia acestora, globalizarea forteaza guvernele sa promoveze politici financiare si monetare restrictive, bazate inclusiv pe privatizarea sectorului public si pe dereglementarea pietei muncii, iar astfel de politici conduc inevitabil la cresterea gradului de expunere a acestor categorii sociale, la pierderea protectiei din

partea statului. Globalizarea pietelor financiare nu constituie insa sfarsitul statului bunastarii, deoarece promovarea de catre guverne a unor politici economice expansioniste si a unor programe sociale ambitioase nu sunt incompatibile cu acest fenomen; c) Efectele structurale (riscul sistemic si schimbarea balantei puterii financiare) vizeaza riscurile pe care piata financiara globala le poate induce sistemelor financiare nationale. Bursele nationale de valori sunt cele mai afectate de iesirea rapida a capitalurilor straine speculative pe termen scurt, iar acest lucru poate conduce la declansarea in lant a unor crize financiare de proportii la nivelul economiilor nationale. In acest context, evolutia sistemului financiar global ridica semne de intrebare serioase in ceea ce priveste natura puterii de stat, autonomia si suveranitatea nationala.

Cauzele globalizrii
Fenomenele complexe nu pot fi explicate dect dac avem n vedere mai multe cauze. Acesta este singurul punct n care toat lumea este de acord n ceea ce privete globalizarea. Restul faptelor rmn n continuare contestate. n funcie de ce accepiune a globalizrii este luat ca punct de plecare, apar n prim-plan alte cauze i fore motrice. n schema de mai jos sunt prezentate cele mai des invocate cauze, fr ca lista s fie ns complet.

Fr ndoial, inovaiile de ordin tehnic i mai ales cele din domeniul informaticii i al comunicaiilor - au jucat i mai joac nc un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizrii. Globalizarea pieelor financiare, transferul unor

sume inimaginabile n cteva secunde n jurul globului nu ar fi posibile fr aceast tehnologie, nici organizarea produciei integrate la nivel transnaional .a.m.d. Avntul incredibil pe care l-a cunoscut comerul, un alt element definitoriu al globalizrii economice, se datoreaz, nu n ultimul rnd, scderii rapide a cheltuielilor de transport, mrfurile putnd fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat ndeosebi n sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise n cteva secunde dintr-un capt al lumii n cellalt. Sfritul Rzboiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele globalizrii. Dac n conflictul dintre est i vest lumea era mprit n dou tabere care ntreineau puine relaii ntre ele, aceast delimitare Cortina de Fier a czut n 1989/90. Statele care aparineau blocului estic s-au deschis n direcia pieii mondiale. Tot mai multe state se ncred n democraie i economie de pia ca principii de organizare fundamentale. Un rol deosebit de important n special la nivel de contiin l-au jucat problemele globale. Dovad pentru acest lucru nu sunt numai magazinele tip One World din statele industrializate i ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie ns i de o internaionalizare a politicii, stimulnd dezvoltarea unei contiine globale. Organizaii precum Greenpeace sau Amnesty International , care se dedic unor teme globale precum mediul ambiant sau drepturile omului sunt Global Players. Se pot ntrezri astfel n mod clar nceputurile unei noi societi globale. Criticii fenomenului globalizrii precum reeaua ATTAC atrag tot mai mult atenia asupra faptului c globalizarea nu este un proces inevitabil, ci mai degrab o urmare a politicii de de-reglementare a SUA nceput la finele celui de-al Doilea Rzboi Mondial. Fr liberalizarea comerului mondial n cadrul GATT, respectiv al OMC, aceast dezvoltare nu ar fi putut fi posibil cu adevrat.