P. 1
Fractura de Paleta Humerala-masajkinetoterapie.ro (1)

Fractura de Paleta Humerala-masajkinetoterapie.ro (1)

|Views: 153|Likes:
Published by Petra H.

More info:

Published by: Petra H. on Mar 31, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/22/2013

pdf

text

original

PROGRAM DE RECUPERARE KINETICĂ PENTRU UN GRUP DE PACIENŢI VÂRSNICI CU FRACTURĂ DE PALETĂ HUMERALĂ Fracturile paletei humerale reprezintă de fapt

fracturile extremităţii distale a humerusului, delimitată superior de o linie ce trece transversal la 4 laturi de deget deasupra interliniei articulaţiei cotului şi inferior, de interlinia articulară. Împreună cu fracturile de olecran, coronoidă şi extremitatea proximală a radiusului, fracturile paletei humerale se încadrează în fracturile cotului şi se produc prin următoarele mecanisme: direct, mai rar prin lovituri în zona cotului; indirect, mai fregvent prin hiperextensie, hiperflexie, sau deviaţia laterală a cotului. Clasificarea fracturilor de paletă humerală: a) După traiectul de fractură: supra şi intercondiliene (în T şi în Y), de epitrohlee, de condil extern; şi mai rar: de capitulum, diacondiliană, de condil intern, de epicondil. b) După localizare în raport cu articulaţia cotului ele pot fi: • intraarticulare – pot fi supra sau intercondiliene, prin dezlipire diafizoepifizară a humerusului, • sau condiliene, care sunt extraarticulare dar cu fracment în articulaţie Fracturile intraarticulare se pot asocia cu luxaţii ale cotului şi rupturi capsulo-ligamentare. Fracturile supracondiliene se produc rar la vârsnici şi mecanismul de producere este prin extensie sau prin flexie. Fracturile intracondiliene sunt cele mai întâlnite la vârsnici şi reprezintă fracturi intraarticulare, cel mai fregvent asociate cu cele supracondiliene şi se produc prin traumatisme pe faţa posterioară a cotului şi prin hiperextensie. Fracturile de epitrohlee sunt extraarticulare şi se produc fie prin smulgerea ligamentului collateral intern, fie prin contracţia violentă a muşchilor epitrohleeni, fie prin forţarea cotului în valg. Fracturile condilului extern se produc atunci când trohleea în porţiunea sa externă loveşte brusc în capitulum humeral. Semnele şi simptomele sunt cele clasice în fracturi: durerea spontană şi la palpare, echimoza locală, impotenţa funcţională, deformarea regiunii, întreruperea continuităţii osoase, netransmiterea mişcării în focar, scurtarea regiunii, cracmente şi mişcări anormale în focar. Obs: Este bine să fie verificat pulsul în artera radială şi mobilitatea şi sensibilitatea degetelor. Diagnosticul diferenţiar se pune pe baza radiografiei în două incidenţe – faţă şi profil.

1

cel mai fregvent rupându-se cele colaterale şi eventual asociiind luxaţiile. sau poate produce o ischemie parţială determinând retractura Folkman. deci consecinţa funcţională este limitarea mobilităţii. sau acel fracment deschide articulaţia şi rezultă o artrită posttraumatică sau o hemartroză. b) Chirurgical . Refacerea mobilităţii – care se reface prin: posturi. Obiectivele propuse sunt: 1. aceasta pune probleme de atitudine terapeutică doar chirurgului. cu apariţia miozitelor calcare . osteosinteză cu şuruburi sau cu tije Ender. iar dacă ruptura este suficient de amplă se produce hematom şi apoi osteom. Pentru kinetoterapeut are importanţă numai dacă fractura a interesat sau nu articulaţia. Observaţii asupra mişcărilor pasive: cele intempestive asupra cotului sunt total interzise deoarece determină inflamarea articulaţiei şi uneori chiar mici rupturi periarticulare. folosindu-se placă în Y. mobilizări pasive. sau o ischemie totală determinând necroza ţesuturilor din teritoriul de distribuţie al vasului respectiv. din care va rezulta un obstacol mecanic. când fragmentul muscular rupt se interpune între fragmentele osoase. 2 .  Deplasările fragmentelor osoase – pot să determine fie deviaţii axiale şi atunci prin schimbările biomecanice scade forţa musculară. iar în fracturile condilului extern cu cotul în semiflexie.  Leziunile ligamentare.Complicaţii: Principalele leziuni şi ulterior complicaţii asociate fracturilor sunt:  Decolarea periostală – are ca rezultat calusurile exuberante. TRATAMENTUL În primă fază tratamentul este: a) Ortopedic în fracturile fără deplasare – şi în fracturile mai des întâlnite imobilizarea va fi: în fracturile supracondiliene cu aparat branhianterabhial sau prin extensie continuă transosoasă. sau osificările subperiostale. mişcări active. Programul de recuperare kinetică Recuperarea fracturii de paletă humerală se face după schema generală de kinetoterapie a cotului. autopasive. Recuperarea durează însă de obicei de la două luni în sus. tije Kirschner şi hobanaj. în cele intercondiliene prin aparat gipsat brahiopalmar.cel mai vulnerabil este muşchiul brahial. metode de facilitare de tipul ţine-relaxează. care duc la apariţia de hematoame pe fondul cărora se poate produce depunere de calciu. căci atitudinea lui este în funcţie de aceasta. pareze sau paralizii. deci osul nu mai poate cicatriza.în cele cu deplasare. iar programele care se mai fac peste acest interval sunt foarte lente. pe muşchiul antagonist şi agonist.  Leziunile pe vase şi nervi – fractura poate să intereseze un trunchi nervos şi să producă parestezii.  Rupturile musculare – consecinţele pot fi două: pseudoartroză. în cele de epitrohlee prin poziţionare în abducţie forţată supinaţie maximă şi extensie. cu deplasarea cotului în valg sau var.

deoarece acestea duc la apariţia miozitelor calcare. mai ales cu gantere şi pronatori. după care acestea se reiau cu o rezistenţă inferioară celei care a declanşat durerea. 3. de obicei cu un baston cu greutate la capăt.  Nu se pune încărcare cu greutăţi pentru a forţa extensia. Este foarte utilă mişcarea cu opoziţie. de obicei de o artroliză. rezistenţa opusă este progresivă şi se practică serii de 15-20 exerciţii.  Nu se fac mobilizări pasive şi în mod deosebit cele forţate.  Chiar dacă programul kinetic reluat este corect. Pentru flexori sectorul cel mai convenabil de lucru. care încearcă să rupă poziţia de echilibru. exemplu: un opt de cauciuc. sau din decubit dorsal.La nivelul cotului dacă se acţionează printr-o întindere pasivă pot să apară efectele negative ale inducţiei reciproce. şi se face prin exerciţii analitice de tonifierea musculaturii flexoare şi extensoare. De asemenea este utilă tehnica stabilizare ritmică (din metoda Kabat). stabilă şi cu unghiuri de mobilitate funcţionale. Se lucrează pe grupe musculare: flexori. până nu va dispărea edemul şi inflamaţia. din aşezat. mişcării controlate şi abilităţii – care se realizează prin exerciţii pentru muşchii flexori. care se practică din diferite unghiuri articulare şi unde pacientul trebuie să se opună forţelor multidirecţionale. Refacerea forţei musculare – se va lua în consideraţie numai după ce neam asigurat că articulaţia cotului este indoloră. extensori şi supinatori. sau un burete mai gros. deci de curăţare a aderenţenlor dezvoltate în interiorul articulaţiei. Orice reapariţie a durerii obligă la întreruperea exerciţiilor de recuperare a forţei musculare. iar pentru extensori 30-400. Refacerea stabilităţii. alternativ ale flexorilor şi ale extensorilor de cot. timp de cel puţin 2-3 zile. Înainte de a porni în recuperarea unui cot posttraumatic este neapărat necesar să ţinem cont de următoarele aspecte:  Cotul inflamat nu se mobilizează.  Recuperarea cotului este lungă. Presupune lucrul cu ambele membre superioare.  Dacă în cursul recuperării se înregistrează o stagnare de peste 15 zile este nevoie de o pauză de cir ca 2 săptămâni. Putem include şi tracţiuni la sisteme de scripete cu greutate. niciodată global. exemplu: subiectul este aşezat cu mâinile pe masă înainte sau în spate. 2. dar nu se înregistrează o ameliorare este nevoie de o corecţie ortopedico-chirurgicală. uneori poate dura luni de zile. supinatori. Refacerea forţei musculare se face întotdeauna analitic. adică se produc contracţii simultane pe antagonişti iar dacă întinderea este exagerată este activată şi contracţia la fel. În acelaşi sens se poate utiliza sistemul de scripeţi sau în anumite condiţii poziţia de cvadrupedie. Sunt exerciţii care se bazează pe mişcările de echilibrare. Pentru echilibrare vor fi stimulate contracţile izometrice. În cazul grupelor supinatori-pronatori cel mai util exerciţiu este storsul rufelor sau a unui instrument elastic. În ambele cazuri se lucrează în cursă internă. după care programul kinetic se reia. unde forţaa va fi maximă. supinatoare şi pronatoare. 3 - . kinetoterapeutul trăgând trunchiul în sens invers sprijinului. deoarece creşte hipertonia flexorilor şi riscul de a se rupe tendoanele. este la 0 90 . cu pauze suficient de lungi. extensori.

Pentru a prevenii atrofiile musculare se vor executa contracţii izometrice pe care pacientul le va învăţa cu umărul opus. după un interval de ghipsare aparatul ghipsar este înlocuit cu atele bivalve.Combaterea redorii În fracturile paletei humerale 45% din pacienţi nu scapă de redoare. Profilaxia redorii Ne interesează profilaxia redorilor funcţionale severe în articulaţiile libere. folosindu-se câte două. fie simetric de poziţia neutră. însoţite de exerciţi decontracturante. (contracturile pot compromite mişcările în întreg lanţul kinetic al membrullui superior). sau redoare în extensie – cu deficit de flexie. Pentru pumn sunt permise flexia. Programul de recuperare seamănă foarte bine cu schema generală de recuperare funcţională a sechelelor postraumatice ale cotului. Acest lucru se face prin: Imobilizare scurtă. se scurtează la maxim perioada de imobilizare din cauza complicaţiilor. mână. grave (30-600). pumn. care impune verificarea periodică a circulaţiei în membrul superior respectiv. moderate (60-900). care se alternează de câteva ori pe zi. minore (peste 900). coloanei cervicale şi coloanei dorsale superioare. redorile sunt considerate: foarte grave (0-300). extensia şi deviaţiile laterale. Când este nevoie de o imobilizare mai lungă. cotul se imobilizează pe o orteză statică dorsală. În funcţie de gradul de libertate al extensiei cotului. Umărul va fi mobilizat atât din articulaţia glenohumerală. La umăr se vor executa abducţii. care apar mult mai rapid. la nivelul umerilor. dar în cazul nostru fiind vorba de un grup de vârsnici. antepulsii şi rotaţii. Combaterea inflamaţiei În permanenţă va trebui să respecte principiul că articulaţia inflamată trebuie menajată. Dacă este vorba de o inflamaţie postoperatorie. astfel în cât cotul va sta în poziţii maxime de flexie şi extensie. Perioada de imobilizare Durata de imobilizare în cazul fracturii cotului este foarte variabilă mergând de la două săptămâni până la două luni. Combaterea hipotrofiei musculare Treptat se adaugă mişcărilor rezistenţe gradate pentru evitarea hipotrofiilor musculare. Este nevoie şi de mobilizări active ale tuturor celorlalte articulaţi ale lanţului kinetic: umăr. Redoarea interesează în special mişcarea de flexie/extensie. cât şi din articulaţia scapulo-toracică (frecvent neglijată). 4 . fie mai accentuat într-unul dintre sectoare: redoare în flexie – cu deficit de extensie. care permit posturarea alternativă pe extensie completă şi flexie. ea nu se mobilizează nici măcar activ. 2-4 săptămâni. sau bandaj compresiv. Imobilizarea se poate face de la început pe atele.

Intensitatea exerciţiilor este limitată atât de vârsta înaintată a pacienţilor. Se introduc treptat şi exerciţii specifice cotului. cu ea se începe programul de recuperare. Se adresează tuturor segmentelor corpului. dezvoltarea răbdării. Pentru recâştigarea extensiei cotului.Mâna şi degetele vor fi solicitate cu multă perseverenţă. Sechelele generale pot fi de tipul: tulburărilor psihice. creşterea îndemânării. creşterea vitezei de execuţie a mişcărilor. Sechelele generale nu sunt obligatorii ele apărând în funcţie de traumatism de particularităţiile individului. Recuperarea după suspendarea imobilizării Gimnastica generală Se execută de preferinţă în grup. colaci de cauciuc. cu scop circulator antiedem. Se folosesc diferite scheme de mişcare în funcţie de obiectivul urmărit. respiratorii). creşterea forţei şi rezistenţei musculare. dar şi de prescrierea în perioada de imobilizare a unui program special de prevenire a acestor fenomene. sau mai ales în lanţ semideschis. corzi. şezând. se realizează o 5 . dar tot cu ea se va continua şi după ce zona interesată este funcţională şi poate fi integrată în activităţile globale. acolo unde se poate este util înotul stil bras. saltele. se fac exerciţii izometrice pentru musculatura intrinsecă. De aceea un program complet de recuperare a unui post traumatic trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului. două fiind utilizate cel mai frecvent: • Schema cu braţul în extensie – abducţie – rotaţie internă şi extensia cotului realizând o extensie-pronaţie a cotului. exerciţiile pe cele două diagonale clasice. De obicei contrarezistenţele sunt realizate de mâna sănătoasă. decubit. Menţinerea troficităţii ţesuturilor Se folosesc unde electromagnetice de înaltă frecvenţă pentru grăbirea consolidării fracturii. atunci când starea pacientului o permite. asociată cu extensie cubitală a pumnului. bănci. fizice (circulatorii. aşa cum se desfăşoară toate actele motorii din viaţa de zi cu zi. se vor utiliza plastilina. Programul de gimnastică generală este compus din aproximativ aceleaşi elemente ca pentru gimnastica de întreţinere şi dezvoltare generală a organismului. metabolice. mingi medicinale. Se realizează exerciţii din poziţii variate. renale). • Schema în flexie abducţie – rotaţie externă a braţului şi flexie a cotului – această schemă evocă gestul de a prinde un obiect şi de al apropia de corp. Se recomandă poziţionarea membrului superior evitându-se declivitatea prelungită. mânere cu resorturi. bare scripeţi. mingi mici. dar şi masajul umărului. dar şi pentru cea a antebraţului. Recuperarea globală a cotului Vizează practic să reintegreze cotul în catena cinetică a membrului superior printrun program de exerciţii în lanţ cinematic deschis. care este segmentul ce ne interesează. cât şi de eventualele afecţiuni cronice (cardiopulmonare. Trebuie folosite tehnicile de facilitare din metoda Kabat. hepatice. În cadrul antrenamentului general se urmăreşte asuplizarea articulară. stând şi se utilizează dotările sălilor de gimnastică: spaliere. mâinii şi a antebraţului – dacă este neacoperit. Metodele corespunzătoare sechelelor generale pot reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local.

Încep exerciţiile de creşterea forţei musculare. individualizat pentru fiecare bolnav în parte. Exerciţiile pot fi performate şi în apă caldă. Orice traumatism de cot determină reflex o contractură a flexorilor la nivelul întregului lanţ kinetic al membrului superior afectat. prin îmbinarea în cadrul programului de lucru. Recuperarea analitică 1. Între şedinţe cotul este fixat la noile unghiuri obţinute. După 3 săptămâni de la deghipsare – această fază durează 3-6 săptămâni.flexie-supinaţie a cotului asociată flexiei radiale a pumnului şi adducţie rotaţie externă a umărului. care va fi tot mai mare. care continuă creştere a mobilităţii. Sunt indicate mişcările active ajutate. iar în timp ghidajul se transformă în contrarezistenţă. La început ghidajul urmăreşte ghidarea corectă a diagonalei. Mărimea acestor rezistenţe va fi dozată progresiv în funcţie de importanţa deficitului de forţă de contracţie musculară. a tuturor elementelor biomecanice câştigate prin kinetoterapie. pentru a activa la început componenta puternică a diagonalei şi prin inducţie excitaţia se va transmite întregii diagonale. Cele mai importante sunt mobilizările analitice. Este esenţială obţinerea relaxării. din ziua acincea încep mişcările active libere pentru recuperarea extensiei. se efectuează iniţial din decubit şi mai apoi din poziţia aşezat. dar dacă situaţia osoasă permite în recuperarea fracturii paletei humerale la persoanele vârsnice cotul afectat este imobilizat timp de 4 zile în flexie de 1200. mai ales auto-pasive şi active. atât cu cotul flectat cât şi cu el extins. Modul de lucru este în lanţ kinetic semiînchis cu rezistenţă aplicată la nivelul mâinii (rezistenţă distală) sau la braţ (rezistenţă proximală). prin şedinţe de kinetoterapie scurte şi făcute de 4-5 ori pe zi. Sunt benefice mişcările pe diagonalele membrului superior. În apă se pot adăuga: sare de bucătărie. care să fie ghidate de kinetoterapeut. 2. 6 . care va creşte coeficientul de elasticitate a structurilor retracturate şi a acţiuni de facilitare a apei. nămol terapeutic. fie pentru acţiunile de prono-supinaţie. Perioada imediat după imobilizare În mod normal reprezintă primele 2-3 săptămâni după imobilizare. Efectuarea acestor scheme se conduc după principiul secvenţialităţii. Dacă inflamaţia persistă sunt utile atelele posturale. plante medicinale şi tărâţe de grâu sau mălai. care menţin posturile de flexie şi extensie maximă şi care este bine să fie schimbate la 3-6 ore. kinetoterapeutul urmăreşte ca aceasta să fie corectă şi treptat să fie tot mai amplă până se va derula pe tot arcul de mişcare. Se pot introduce în programul zilnic elemente de terapie ocupaţională. a decontracturării umărului şi a membrului superior în general. fie pentru cele de flexieextensie. Amplitudinea mişcărilor de flexie/extensie şi supinaţie/pronaţie trebuie să se menţină în limitele în care durerea nu se manifestă. subiectul începe activ mişcarea. mişcarea fiind mai uşoară. Acest program participă activ la procesul de recuperare funcţională.

Programul de terapie ocupaţională va reda eleganţa şi eficienţa gesturilor uzuale în activitatea de autoîngrijire precum şi în cea profesională şi în acest sens se diversifică.  Cristian Budică. prin exerciţii analitice pe fiecare grupă musculară. Trebuie combătute contracturile restante prin tehnici de facilitare. Bibliografie  Profesor Universitar Elena Luminiţa Sidenco . introducând elemente din diverse activităţi umane cum ar fi: tăiatul cu fierăstrăul. Bucureşti 2005. ”Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală” – Editura Medicală. Barbu.Universitatea de Medicină şi Farmacie. ”Elemente de Ortopedie şi Traumatologie” . ”Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor” – Editura Medicală – Bucureşti . cum ar fi Hold-Relax.1981 7 . ”Kinetoterapia în afecţiunile ortopedico-traumatice” – Editura Fundaţiei România de Mâine.  Tudor Sbenghe. lustruitul.  Şef lucrări D. După 6 săptămâni – rămâne prioritară creşterea mobilităţii. sau sporturi terapeutice: lovitura la coş din basket.  Iaroslav Kiss. Încep exerciţiile de refacere a stabilităţii şi mişcării controlate. Bucureşti 2001. Bucureşti 2002.3. folosirea ruloului de tapet. tenisul de masă şi bauelingul. lucrul cu şurubelniţa sau cu burghiul. Se continuă programul de creştere a forţei musculare.cursuri Patologia Aparatului Locomotor. până la cursă maximă dacă este posibil.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->