Cuvntul al cincilea Despre silirea extrem si prelungit a rugciunii inimii, din care se naste nluntrul omului durerea, iar

din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugciunea Sfntului Duh n suflet. Inc si despre cum scuip cineva snge pn cnd va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale. Binecuvinteaz, printe! Monahule, care te ngrijesti de grija cea nepretuit si cereasc a mntuirii prin mijlocirea dumne zeiestilor si luminatelor lacrimi! Cnd esti lipsit de aceste lacrimi mntuitoare si sfinte si cugetul tu este trist si acoperit ca de o ceat groas a nesimtirii, care se revars asupra sufletului tu si ti tine mintea captiv si legat n ntunericul si n umbra mortii, cnd te afli ntr-o asemenea stare, spun, s nu cauti alt vindecare a sufletului tu, nici vreun alt mijloc prin care s alungi din cugetul tu acea ceat groas a nesimtirii si s eliberezi mintea ta de legturile orbirii sufletesti, ci s cauti, ct poti de repede, s afli lacrimile de care esti lipsit. Deoarece numai lucrarea lacrimilor este n msur s lumineze cugetul si sufletul, s trezeasc inima si s-o nclzeasc spre lucrare si s supun trupul voii sufletului. Aceste lacrimi provin si se nasc din nenumrate si diferite virtuti. Dar mai ales si n mod deosebit se nasc foarte repede si curg ca un suvoi nesfrsit din silirea fr msur a rugciunii inimii. Deoarece rugciunea inimii, atunci cnd se spune cu silire mult, nu ntrzie a naste lacrimile n trup si a le da si sufletului, pentru a se spla cu ele si pentru a se face mai alb dect zpada. "Spla-m-vei, si mai alb dect zpada m voi albi", spune profetul. Dar poate c mi rspunzi si mi spui: eu am silit de multe ori inima mea cu rugciunea si niciodat n-am vzut lacrimi. Da! Te cred c ti-ai silit inima cu rugciunea, dar cum ti-ai silit-o nu-mi spui? Deoarece difer silire de silire, mestesug de mestesug, animal de animal si om de om. Cnd ti silesti inima cu rugciunea si nicidecum nu-ti vin lacrimi, s stii c nu ai ajuns cu silinta ta pn la durerea aceea a inimii si pn la rnirea aceea, nct s te doar locul acela al inimii unde se lucreaz rugciunea cu durere de negrit, ca si cnd ai fi tiat locul acela din pieptul tu cu un cutit ascutit. De aceea nu ai lacrimi. Deoarece ct deosebire este ntre un om care se roag din adncul inimii sale, si un altul, care nu se roag din adncul inimii sale, tot atta deosebire este ntre acela care se roag cu durere n inim si spune rugciunea n locul acela al durerii si acela care se roag cu inima din toat puterea lui, dar fr durere n inim, fr ran n inim si fr a simti ca un cutit nfipt n pieptul lui. (Cel ce citeste s nteleag ceea ce citeste, si cel care poate s cuprind acestea, s le cuprind; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor mi este ochiul lui Dumnezeu, cel care vede cele ascunse si cel care cerceteaz inimile si rrunchii, c nu mint.) Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extrem a rugciunii, care taie pieptul celui care se nevoieste ca n bucti cu cutitul ascutit. Acesta este care naste de ndat trezvia. Si uneori lacrimile se revars cu zgomot si ud nu numai fata omului, ci si mbrcmintea lui si pmntul unde st, alteori se ud de lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se rcoreste fata pmntului primvara de la rcoarea cerului n timpul noptii, la fel se rcoreste si

cugetul si inima pe dinluntru. Dar, iarsi, dac nceteaz lacrimile, iar durerea rmne si rana nu se vindec si inima ta nu se revars n lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci cnd vrei. Deoarece rana din care izvorsc si se revars lacrimile este deschis. Izvo rul este deschis, nu a secat. Altdat le poti nnoi iarsi cu aceast rugciune dure roas, deoarece spunnd din nou rugciunea cu silint si cu durere si cu mult atentie, cunosti si tu singur c mpreun cu aceast rugciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugciunea. Deoarece, de ndat ce silesti inima cu rugciunea, se deschid nluntrul tu si inima si ochii ti. Altdat iarsi, cnd este nou durerea din inima ta, nnoieste trezvia prin contemplarea mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curat, luminat si nltat, se urc la frumusetea cereasc, la lucrurile cele nestriccioase, la cetele cele ntelegtoare, la slvirea lui Dumnezeu, la nchinarea Creatorului tu, la minunarea n fata fpturilor Sale, n fata mretiei Sale si la ntelegerea faptului c dumnezeirea este de necuprins cu mintea. Cercetnd cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea ntru totul curat si limpede se ndulceste nespus. Si ndulcindu-se, nnoieste trezvia n inima ta, iar ochii ti vars nencetat lacrimi, nu mai putine ca la nceput, deoarece atunci, cznd cu fata la pmnt, tu, cel care lucrezi la mntuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo pn cnd nu te saturi de plns si pn cnd nu te va scula ngerul nevzut al mngierii si al bucuriei duhovnicesti. Dup vrsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tu fuge, este alungat dezndejdea privitoare la mntuirea ta, este ndeprtat lipsa de evlavie a cuvntului, se pierde nepurtarea de grij, dispare putintatea credintei inimii tale. Si cugetul tu att de curat se vede (si este cu adevrat), precum este de curat cerul nsusi dup ncetarea ploii. Aceste lacrimi ti le-a druit Dumnezeu pentru mngierea ta, ca arvun a mprtiei ceresti, pentru c si tu I-ai adus jertf; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la tine, dup cum spune: "Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta proprie, jertfa duhului tu: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea cumplit pe care o simti nluntrul piep tului tu si sngele pe care l scoti afar din inima ta prin silirea rugciunii inimii, sunt socotite n fata lui Dumnezeu ca jertf bineprimit. Dar de ce a aprut durerea n mijlocul pieptului tu si nu n alt parte? Si de ce, acolo, prea c rugciunea ti face bucti-bucti pieptul tu, ca si cnd ar fi fost o sabie ascutit? Si de ce ajungi s scuipi snge, cnd negru si rece, cnd rosu si cald? Acestea ti s-au ntmplat, frate, deoarece n acel loc al pieptului s-a luptat si s-a rzboit rugciunea cu diavolul si cu slujitorii lui pentru izbvirea si pentru mntuirea sufletului tu. Deoarece sabia cu dou tisuri a numelui lui Hristos, aflndu-l pe diavolul mpreun cu toate cetele lui, odihnindu-se n acel loc, nu l-a njunghiat numai, ci l-a si ars, pentru c numele lui Dumnezeu este nu numai sabie cu dou tisuri mpotriva diavolului, mpotriva pcatului

spun, ci este si foc mistuitor. Acolo mprtea satana cu sapte stpnitori, deoarece sapte sunt pcatele de moarte. Dar din momentul n care a ptruns sabia numelui lui Hristos si a ajuns pn ntr-acolo silirea rugciunii inimii, de ndat s-a nfricosat acel fricos si nfricostor tiran. Spunem c s-a nfricosat diavolul ca s nu fie njunghiat si s nu fie ars de nfricostorul si nebiruitul nume al lui Dumnezeu, si el si ostile lui. De aceea s-a ascuns n cele mai adnci unghere ale pieptului si a tras o perdea pentru a nu fi vzut c este ascuns acolo. Aceast perdea n spatele creia se ascunde diavolul se afl n cele mai adnci unghere ale pieptului nostru. Aceast perdea spun c este ceva vzut si ceva nevzut, dup cum si pomul cunostintei, din fructul cruia a mncat Adam, este nteles ca ceva vzut si ceva nevzut. Si dup cum omul este ceva vzut si ceva nevzut, la fel si Raiul este nteles ca ceva vzut si ceva nevzut, tot asa si aceast perdea este ceva vzut si ceva nevzut. Nevzut pentru c aceast perdea este toat puterea lui satana. Iti stpneste psunile inimii fr s-ti dai seama. Este si ceva sesizabil deoarece, cnd l atingi cu rugciunea luntric si cu silirea mintii, simti si tu singur c rugciunea a aflat nluntrul tu locul unde se ascunde diavolul, cuibul lui satan, locuinta lui Belzebul, tronul lui Lucifer si cetatea demonilor. Acest loc diavolul nu vrea ca omul s-l simt si s stie de el niciodat, pentru a nu cuta dup aceea rugciunea pentru a-l alunga de acolo, dup cum spune Grigorie Sinaitul si alti printi niptici. Dar dac nu este simtit acea perdea sau cortin a satanei, cum este posibil s simti c rugciunea ta a dat peste el, l-a aflat? Acest lu cru, pentru a fi spus ntr-un limbaj mai comun, este con siderat astfel: Cnd tu, omule, cercetezi adncurile sinelui tu cu puterea si cu ntelepciunea si cu judecata rugciunii i nimii, atunci descoperi c si omul cel dinluntrul sinelui tu, precum si cel din afar, este coplesit de patimi si nclin totdeauna spre a face voile diavolului, n afar de cazul n care l mpiedici cu frica lui Dumnezeu si nu-l lasi s se linisteasc, aducndu-i aminte de iadul cel nfricostor. Deoarece cu ct te apropii de Dumnezeu, prin lucrarea poruncilor Sale cele sfinte, cu att vezi mai bine c sinele tu este ndeprtat de Dumnezeu, si cu ct se curteste inima ta cu rugciunea si cugetul tu este luminat de lacrimi, cu att vezi mai bine c esti pctos si desfrnat. Dar de ce, nainte de a se curti inima ta si de a se lumina cugetul tu, nu vedeai astfel sinele tu? Inti, nu vedeai sinele tu astfel deoarece nu stiai ce nseamn ngerii si ce nseamn Dumnezeu si Raiul. Acum ns, cnd inima ta le-a vzut oarecum pe acestea, datorit curteniei ei, si cugetul tu le-a vzut, n timpul luminrii lui, te vezi pe tine nsuti att de netrebnic si desfrnat, deoarece ai vzut neprihnirea ngerilor si frumusetea si strlucirea de negrit si de necuprins cu mintea ale Domnului. De aceea spune, prin urmare, acel binecuvntat printe, mai curnd ceresc dect pmntesc, mai curnd fr de trup dect trupesc (despre Simeon Metafrastul vorbesc): "Am fcut deja si n fapte desfrnare, preadesfrnare, mndrie, semetie, blasfemie, lenevire, rs peste msur, betie, lcomie a pntecelui, ur, ucidere, iubire de argint, iubire de sine, ambitie, nedreptate, rpire, cstig urt, prea mult vorbire,- frdelege, mi-am murdrit toate simturile si toate mdularele, le-am stricat, le-am fcut de nici o trebuint, m-am fcut cu totul labo rator al diavolului." Cine este cel care nu face din toate

acestea mai mult sau mai putin? Toti le facem, ca unii care purtm trup si locuim n lume si ne lsm amgiti de diavol. De aceea spunem c acea perdea este vasul ruttii diavolului, este cmara lui, pentru c acolo satana si pstreaz adunate toate semintele ruttii. De acolo izvorste desfrnarea, de acolo izvorste nestpnirea de sine, de acolo izvorste risipa, de acolo izvorste iubirea de argint, de acolo izvorsc lcomia, dorinta de cstig urt, hotia, nedreptatea, de acolo ies iubirea de sine, mndria, semetia, slava desart, de acolo provin ura, dusmnia, invidia, judecata, de acolo abuzul, lauda, dorinta cea rea, blasfemia. Pe scurt, de acolo izvorsc toate ruttile, ca dintr-un izvor murdar si urt mirositor. Acest lucru reiese si din ceea ce spune Mntuitorul Hristos n Evanghelia Sa: "Din inima omului ies desfrnrile, uciderile, hulele, si acestea sunt care spurc pe om", adic atunci cnd cineva nu se ngrijeste s-si curete pe dinluntru inima sa, adic omul cel dinluntru, atunci devine n ntregime slab si cas lui satana, de unde izvorsc si ies toate relele care murdresc pe om, care l duc pe acesta n iad. Ai vzut, iubite frate, c toate relele ies din inim, unde si-a fcut cuib si cas satana? Acolo si agonisise satana toate semintele ruttilor sale si toate nscocirile ucigtoare ale ruttii sale, deasupra crora se odihneste el nsusi, ca pe o pern moale si pretioas. Dar dac ajunge rugciunea pn la aceast locuint a diavolului si o zgltie cu putere, diavolul se tulbur si se sperie mpreun cu ngerii si ri, precum se tulbur si se mnie viespile, cnd le este deranjat cuibul. Dar tu, monahule, care cu Harul lui Dumnezeu ai ajuns si ai naintat n lucrarea rugciunii inimii pn aproape de acel punct, te rog, pentru dragostea sufletului tu, si te ndemn, pune-ti toat puterea n rugciune pentru a sfsia acea perdea a diavoluiui. Deoarece acea perdea este fcut de mna diavolului, este catastiful pcatelor, este mrturia scris a lui Lucifer, n care diavolul a scris toate pcatele. In momentul n care vei ajunge s sfsii acea perdea sensibil si nevzut a diavolului si a ta cu silirea rugciunii inimii, ti stergi dintr-o dat toate pcatele care sunt scrise pe acest catastif si zdrnicesti toate strdaniile diavolului, care s-a obosit pn a nscris acolo toate ruttile tale. Iar aceast perdea o sfsii cu rugciunea struitoare, cum am spus. Iar rugciunea struitoare, cnd ajunge acolo, vei cunoaste c ai ajuns la culcusul lupului, care st acolo la pnd pentru a rpi mieluseaua Domnului, adic sufletul tu, n ceasul mortii, si s nghit astfel toate lucrrile si faptele tale bune. De aceea, n clipa n care inima ta simte c acolo se ascunde sarpele cel vechi pentru a-ti otrvi sufletul, n chip minunat si nevzut se naste o dorint de a strica aceast perdea a diavolului cu toat puterea rugciunii inimii. De aceea, dac ai ajuns s ntelegi lucrrile diavolului, miscat de zelul dumnezeiesc, atunci hotrsti n sinea ta si spui: "Ori eu voi muri n aceast clip de silirea prea mare a inimii la rugciune, ori diavolul va fi alungat din inima mea, mpreun cu toat rutatea lui." In felul acesta scuturi cu mult putere si lovesti acea cortin a diavolului pn cnd reusesti s o strpungi si s o sfsii de tot. Si dac rugciunea nebiruit si puternic ajunge n cele mai adnci unghere, alung de acolo pe diavol si pe slujitorii si. Arde n chip nevzut si minunat tot acel loc si toate acele seminte si cauze ale pcatului si ale patimilor, dup care vine de ndat mngierea lui Dumnezeu. De aceea spune si imnograful: "Arde cu focul nematerial pcatele mele si m nvredniceste s m umplu de mngierea ta".

De aceea ajung unii s scuipe snge, pentru c s-au silit pe sine cu rugciunea pn la moarte, pn au biruit si au alungat din inima lor pe diavol. Spune-mi, unde se duce lupta cea mai curajoas? Si unde apare curajul cel mai minunat? Desigur, toate acestea se ntmpl acolo unde este sediul vrjmasilor, unde este tronul mpotrivitorilor, unde este lauda tiranilor. Deoarece stnd acolo, ca pe un tron, satana se trufeste cu multimea mestesugurilor rautatii sale. Dar ajungnd acolo, rugciunea druit de Dumnezeu, a numelui Domnului, striveste sediul lui satana, distruge tronul lui Lucifer si umileste trufia lui. Spune-mi acum, biruitorule ostas al cerescului si ne muritorului Imprat, cnd ntelegi c a ajuns rugciunea n locurile cele dinluntrul tu si cnd ntelegi c ai naintat n rugciune pn la msura desvrsirii, ce usurare a rzboiului trupesc nu simti n sufletul tu! Atunci nu vezi deloc fiara slbatic si nemblnzit a desfrnrii s te tulbure nici n gnduri, nici n trup, nici nu cunosti c o astfel de patim exist n fiii oamenilor. Harul lui Hristos care locuieste n tine te apr de aceasta si te pzeste ca nu cumva pizmasul vrjmas s murdreasc curtenia vasului sufletului tu cu pofta lui cea murdar. Atunci vei vedea trupul tu mort pentru patimile de necinste, nnoit si rezidit de Harul Domnului. Deoarece silinta luntric a rugciunii inimii aduce cu sine adeseori slbiciune mare si o neputint de nedescris, din pricina creia poti s cazi la pmnt ca paralizat. Si iarsi spunem c, atunci cnd ajungi la acele msuri ale rugciunii desvrsite, mnia dispare complet, iar n locul mniei mprteste nluntrul tu dulcea pace a Hristosului tu. Atunci ura si dusmnia aproapelui tu nu-si mai afl n nici un fel locul n inima ta, deoarece mprteste n ea compasiunea si iubirea de frati. Atunci simti c este mai bine s te ntristezi tu dect fratele tu. Atunci nu mai stii nici ce nseamn judecata, deoarece Dumnezeu a deschis nluntrul tu ochii cei sufletesti ai inimii, cu care vezi numai si numai slbiciunile sufletului tu, adic lipsurile tale firesti si cele fat de Dumnezeu. Acest har te apr de a-l mai judeca pe fratele tu. Atunci paiul din ochiul tu l vezi mai mare dect brna din ochiul fratelui tu. La fel si tntarul tu l vezi mai mare dect cmila fratelui tu. Iar brna si cmila fratelui tu fie c nu le mai vede deloc ochiul cel ru al sufletului tu (pentru c ochiul ruttii este orbit), fie, dac le vede, le vede ca pe niste nimicuri. Cnd ajungi la gradul acesta de desvrsire a rugciunii, mndria nu-si mai afl locul nici mcar o clip n inima ta, ci este topit de rugciune ndat ce apare, precum ceata de cldura soarelui. Deoarece atunci lo cuieste nluntrul tu blndul si smeritul Iisus, Care ntipreste si cresteaz si pune n inima ta blndetea si smerenia Lui. Cum te-ai putea mndri atunci cnd, vznd si cunoscnd slbiciunea ta, ti se pare c dintotdeauna oamenii au stiut lipsurile tale si nevrednida ta. Mai curnd ai dori s se arunce asupra ta cu pietre, pentru ca s dispari dintre oameni, pentru a nu mai murdri si vtma pe ceilalti oameni cu rutatea ta. Acest dar l-au avut toti sfintii. De aceea unii se numeau si se socoteau pe ei nsisi desfrnati si risipitori, fr s fie asa, altii se numeau si se socoteau pe ei nsisi barbari si slbatici, iar altii se socoteau pe ei nsisi, si o spuneau tutu ror, c sunt cei mai pctosi dintre toti pctosii. Cum ai putea s te mndresti, atunci cnd nimic altceva nu doresti n aceast lume dect s gsesti vreo sprtur de piatr sau o

buctic de pmnt, si acolo, plecndu-ti capul, s plngi pn cnd se va sfrsi petrecerea ta pe pmnt. Atunci hula nu are nicidecum loc nluntrul tu, nici n afara ta, deoarece demonii hulei, care l hulesc pe Dumnezeu prin oameni, sunt alungati dm cugetul tu si dimprejurul tu. In locul acestora esti nconjurat de ngeri dumnezeiesti, care slvesc puterea numelui lui Hristos, mpreun cu care si tu slvesti buntatea Domnului Iisus. Atunci grirea n desert este n asa msur ndepartat de la tine, nct n-ai s mai vrei s vorbesti nici ceea ce este de trebuint, binecuvntnd pe Hristos, mpreun cu Care vorbesti dulce si tainic gur ctre gur. Atunci fierbe rea rsului ti se pare ca o lucrare necuviincioas si ntru totul strin si nepotrivit cu sufletul tu, deoarece sufletul tu culege n tain evlavia si cuviinta numelui Domnului. Atunci pofta de a mnca si de a bea vin att de mult te dezgust si o ocolesti, nct nu doresti s te saturi nici mcar de apa simpl, nici cu frma ta de pine, ci numai att mnnci si bei din acestea ct s triesti si s slujesti pe Hristosul tu cu curtenie si cu trezvie, mai curnd ca unul fr trup dect ca unul ce are trup. Msura si cantitatea acestei simple hrane ti-o pune rugciunea nssi, deoarece atunci rugciunea nu numai c te mpiedic n chip nevzut si nesperat de la sturarea cu aceast simpl mncare, alungnd din cugetul tu pe demonul lcomiei de mncare si al nesatului, ci nici gndul tu nu primeste s se sature cu altceva mai mult dect cu Harul lui Dumnezeu. Aceast msur si aceast rnduial a mncrii te nvat rugciunea n felul urmtor: cnd te asezi la masa ta srccioas si de necinste ca s mnnci pinea ta cea spre vietuire pentru a ajuta inima ta slbnogit, spune: "Si pinea noastr cea spre fiint d-ne-o nou astzi"! atunci, spun, mncnd cu mult evlavie, te nconjoar frica de Dumnezeu, te nconjoar iubirea lui Dumnezeu, te nconjoar Harul lui Dumnezeu, n chip nevzut, dar simti cu adevrat si vdit lucrarea lui, deoarece mncnd pinea ta sau mncarea simpl pe care ai pregtit-o, se ndulceste pe dinluntru gura ta de Harul lui Dumnezeu, ca si cnd ai fi umplut-o de zahr, dup cum spunea odat si unul dintre printi. Alteori, iarsi, atunci cnd mnnci, pinea pe care o mesteci sau srccioasa ta mncare, atunci cnd mnnci ti se pare, sau mai bine spus se fac precum mana pe care au mncat-o evreii oarecnd n pustie. Cu toate c mncarea ta poate s fie numai niste seminte fierte, fr nici un adaos, sau ierburi fierte fr ulei, ti se pare ca si cnd ai mnca lapte sau fiertur de carne, sau miere, sau peste gustos. Mncnd si avnd acest gust minunat, se ndulceste si cugetul tu gustnd n sine dulceata de nespus de care se bucur sfintii n cer, mncnd acea pine cereasc si bnd nectarul minunat al slavei Domnului. Adic, contemplnd slava lui Dumnezeu cea neschimbat si de negrit si de necuprins cu mintea si mai presus dect orice cuget, sfintii se satur n chip minunat de toate bunttile. . . De aceea spunea si profetul: "M voi stura privind slava ta". In acelasi timp cu dulceata limbii tale si a mintii rale, tresalt din tine si rugciunea, de la sine, si prin aceasta te mpiedic s ajungi la sturarea pntecelui, ca si cnd ti-ar spune cu glas: "Ajunge, ai mncat!". Deoarece omul, ca fiint rational ce este, nu trieste numai cu pine, ci trieste si cu Harul lui Dumnezeu, precum spune: "Nu numai cu

pine va tri omul, ci si cu tot cuvntul care iese din gura lui Dumnezeu". Deci si tu, din momentul n care vei simti nluntrul tu tresltarea rugciunii, te bucuri peste msur, aducndu-ti aminte de darul lui Dumnezeu si de purtarea de grij a Dumnezeului Celui Preanalt si, din bucuria aceasta de negrit, versi attea lacrimi nct nu se ud numai fata ta, ci se ud de acestea si mncarea ta. La fel se ntmpl si atunci cnd bei ap. Iti vine aceeasi cercetare a Duhului Sfnt, deoarece, bnd tu apa ta simpl, se deschide de ndat izvorul lacrimilor ochilor ti. Din aceasta cunosti singur c ti este de ajuns ct ai but pentru a tri. De ce s mnnci si s bei mai mult? Ti se pare c ar fi spre pierzania sufletului tu. De aceea ncetezi fr ntrziere s mai mnnci si s mai bei si te scoli de la mas cu o ndoit bucurie. Una pentru c ai mncat ndeajuns si se va ntri inima t slbit, si alta pentru c si-a amintit Domnul de tine si ti-a bucurat inima si cugetul cu vinul neprefcut al trezviei si al bucuriei dumnezeiesti. Dar pentru a vorbi un pic despre aceast bucurie duhov niceasc, am iesit un pic din cuvntul meu n care vor beam despre durerea din inim, deoarece amndou ac estea sunt roade ale aceleiasi rugciuni. Aceeasi rugciune este cea care naste si mngierea sufletului si durerea inimii. Asadar, s spunem c atunci cnd spui rugciunea din adncul inimii te doare nluntru inima, iar durerea inimii te face s oftezi greu. Cci cine ofteaz fr durere? Si cine este cel care sufer de durere si nu-si ncrunt fata? Durerea despre care ti vorbesc este ndoit, deoarece nu numai c te doare nluntru n chip vdit, acolo unde se lucreaz cu silint mare rugciunea, ci te doare n chip nevzut sufletul tu, atunci cnd ti zdrobesti inima cu rugciunea. Durerea simtit a inimii te face s oftezi, iar durerea sufletului d nastere la ncruntarea fetei, iar ncruntarea si posomorrea fetei tale tin durerea inimii, deoarece, amintindu-ti de pcatul tu si cunoscnd bine slbiciunea firii tale, ti zdrobesti fr oprire inima cu rugciunea si este cu neputint s nu te stpneasc nluntrul tu durerea aceea mntuitoare de suflet a inimii. Aceast durere creste o dat cu silirea tot mai mare a rugciunii inimii. Deoarece atunci cnd ti silesti inima cu rugciunea, si mai ales cnd o faci mult timp, atunci simti n tine o durere mare si permanent si ntelegi cu oarecare presiune c moartea este n om. Deoarece durerea nu nseamn altceva dect un mesaj din partea mortii. Simti moartea din cauza acestei dureri, dar cum o simti? 0 simti nu ca venind cu ntrziere si nesigurant, ci foarte aproape si foarte sigur. Cci durerea care te stpneste nluntru este foarte aproape de rsuflarea ta. La fiecare rsuflare cu care inspiri aer, simti o exagerat accentuare a durerii. Aceasta deoarece nluntrul tu rugciunea puternic a inimii a strpuns att de mult cele mai ascunse unghere ale pieptului tu, nct a dat nastere unei rni netrupesti foarte dureroase. Trecnd pe acolo aerul inspirat si atin gnd aceast ran din inima si din pieptul tu, simti o durere puternic. Iar uneori, cnd durerea creste si devine mai mare, simti n pieptul tu la o singur inspiratie de dou si de trei ori acea durere n pieptul tu. Atunci ce altceva s mai astepti dect moartea? Ce altceva mai poti spera dect plecarea din aceast lume? Ce altceva poti s mai primesti n gndul tu dect mormntul? Adevrat ti spun, cnd ai acea durere, moartea ta ti st n fata ochilor. Avnd moartea n fata ochilor, l ai n fata ochilor ti n chip tainic si pe Dumnezeu, pe Fctorul si Creatorul tu. De aceea spune profetul:

"Vedeam pe Domnul meu n fata mea mereu, cci n dreapta mea este, pentru a nu m pierde". Aceast asteptare a mortii nu este asemenea asteptrii mortii celei obisnuite, deoarece asteptarea mortii acesteia, care se ntmpl din pricina durerii nscut de rugciune, este amestecat cu dulceata dumnezeiasc de negrit. De aceea se spune: "Cinstit este naintea Domnului moartea cuviosului Lui". In timp ce despre moartea pctosului spune: "Iar moartea pctosului este rea". Iar dulceata asteptrii mortii este simtit de cei drepti n felul urmtor: Silindu-ti inima cu rugciunea, ti vine durerea. Iar durerea ti aminteste de suferintele si de patimile lui Hristos. Cnd suferi mpreun cu Hristos, atunci ndjduiesti s fii slvit mpreun cu El. Dar cnd simti c durerea ta te face prtas suferintelor lui Hristos? Si cnd simti c vrei s mori n aceast durere pentru a fi slvit mpreun cu Hristos? Devine vdit acest lucru din cele ce am s spun n continuare. Inainte de a te durea inima din pricina rugciunii si a suspinurilor, nu simti deloc Harul si nici dulceata crestinismului, nici nu ai vreo nstiintare adevrat despre mntuirea ta, ci te numesti numai crestin, fr s fi gustat si fr s simti cu adevrat, ntr-un fel sensibil, buntatea si dulceata lui Hristos. Acest nume al lui Hristos este att de folositor nct pretuieste mai mult dect lumea ntreag. Si att de dulce si mngietor este pentru cel care a gustat buntatea lui, c nici toat dulceata si toat mngierea acestui veac nu le pot egala. Ct pretuieste si ct de dulce este numele lui Hristos stiu si cunosc numai aceia care au ajuns s aib nluntrul lor acea durere a rugciunii, deoarece aceia au gustat n lucrare si n fapt din harul si din dulceata numelui lui Hristos. Omul este alctuit din trup si suflet. Trupul se hrneste si creste cu pinea pmntului, iar sufletul se hrneste si se tine cu Pinea Vietii. Iar pinea pmntului cu care se hrneste si se tine trupul este pinea de fiecare zi, n timp ce Pinea Vietii este Hristos. De aceea spune: "Pinea vietii vesnice s mi se fac mie trupul Tu cel sfnt, milostive Doamne!" Cel care mnnc pinea pmntului fr durerea rugciunii inimii si fr suspinurile amare si adnci, acela nu simte buntatea si puterea si lucrarea numelui lui Hristos. Deoarece, mncnd pinea pmntului fr durere, inima lui se ngroas si nu-L mai simte pe Dumnezeu. Adic acela devine ntru totul nesimtitor fat de mntuirea sufletului su. Ins cel care simte durerea n inima lui, n pieptul lui, de la silirea rugciunii, de la suspine, de la ispitele cele vzute si cele nevzute, pe care le primeste si le rabd din dragoste pentru Hristos, acela, spun, cnd aude numele Domnului nostru Iisus Hristos sau cnd l cerceteaz cu durere luntric, sau cnd cheam cu credint vie numele lui Hristos, cu adevrat n acela lucreaz lucrarea dumnezeiasc a Acestuia. Deoarece numele dumnezeiesc al lui Hristos apare cugetului su dulce ca mierea. Se simte n inima lui dulce ca zahrul. La fel n gura si pe gtul su l simte ca fiind nespus de dulce. De aceea spune si profetul: "Cuvintele tale sunt dulci gtlejului meu, ca mierea sunt gurii mele". Iar simturilor tale pare ca ceva plin de viat. Se desfat si se bucur urechile tale cnd l aud. Se bucur ochii ti cnd l vd scris undeva. Se bucur mai curnd ochii sufletului cnd l vd undeva scris. Deoarece acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, ca nume mprtesc, este scris n chip tainic si nevzut de ctre dumnezeiestii si nevzutii ngeri n diferite locuri importante pentru sustinerea si alctuirea lumii.

Cel care are nluntrul su scris acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, prin silirea rugciunii inimii, cnd va auzi cu urechile sale acest nume, att de mult evlavie va avea nct i se va umple sufletul de ea. Lng aceast evlavie dumnezeiasc i vine si o bucurie de o dulceat nespus n cugetul su. Pentru c l aude ca pe numele unui prieten foarte apropiat si foarte drag. De aceea ncep s curg lacrimi din ochii lui de atta bucurie. Inima lui vrea s ias din piept tresltnd si bucurndu-se de rugciune. Sufletul lui se bucur n bucuria Domnului. Toate acestea, deci, ce altceva s nsemne, ce altceva s arate, dac nu apropierea pe care o are acel suflet de Hristos si cum poate lucra numele lui Hristos n cel care simte durere n inima sa de la silirea rugciunii? Dar pentru c cel care ajunge s fie att de apropiat cu Hristos nu se mai teme de durerea inimii, nici nu se mai nspimnt la gndul acesteia, pentru c a primit deja nstiintare si asigurare de locul unde va ajunge atunci cnd sufletul va prsi trupul lui, din gura lui, din cugetul lui, din inima lui si din sufletul lui nu mai lipseste nici o clip numele lui Hristos; "Hristoase al meu! Hristoase al meu!" se spune nluntrul lui mai mult dect propriile respiratii. Oriunde priveste si orice vede, "Hristoase al meu" i vine mai nainte n minte. Orice aude, "Hristoase al meu" se aude deja mai repede. Oriunde merge si oriunde se plimb, "Hristoase al meu" merge nainte si l conduce. Cnd doarme, "Hristoase al meu" doarme mpreun cu el. Cnd mnnc, "Hristoase al meu" este mncat mpreun cu mncarea respectiv. Cnd lucreaz lucrul minilor, "Hristoase al meu" i st nainte. Dorind s dovedesc c "Hristoase al meu!" "Hristoase al meu!" este sdit nluntrul lui, nu-mi ajunge timpul, deoarece dup cum este cu neputint simturilor omului s simt ceva fr ca s fie mai nainte prezent cugetul su, la fel este. cu neputint si cugetului s fie prezent fr "Hristoase al meu! Hristoase al meu!". Dac nu slsluieste n inima lui Hristos, cum poate acesta s fie plin de numele lui Hristos si att de ndulcit? Plin de numele lui Hristos si att de ndulcit ajunge s fie prin rugciunea inimii, care se spune nluntru cu durere. Iar durerea inimii, cu ct este mai tare, cu att este mai dulce. "Este grea iarna, dar este dulce Paradisul, spuneau cei patruzeci de mucenici". Este grea durerea aceasta pentru trup, dar este Paradis pentru suflet, deoarece cnd inima simte durere din pricina rugciunii, atunci se bucur sufletul si-si gseste linistea. Cnd va nceta durerea, se va odihni sufletul, dar se va ntrista sufletul, pentru c a ncetat cina cea tainic a hranei celei negrite si a bucuriei ceresti. Cnd iarsi vine durerea, nu se mai odihneste tru pul, dar prin silirea rugciunii ncepe s fie atins nluntru inima, care tresare de ndat si sufletul se bu cur, nainte chiar de a veni, de ndejdea apropiatei hrane duhovnicesti. Si atunci cnd vine, sufletul scoate un strigt mut de bucurie, amestecat cu dulceata inimii si a cugetu lui, deoarece rosteste plngnd numele lui Hristos Iisus: "Primeste-m, Doamne, n mprtia Ta! Primeste-m, Iisuse acolo unde esti Tu, iubirea mea si lumina mea cea preadulce! Da, preadulce Iisuse al meu, primeste-m acum, acum. Domnul meu si Dumnezeul meu, primeste-m, deoarece, din clipa n care am gustat n parte, n chip de negrit, din negrita dragoste si buntate a Ta, Hristoase al meu si Dumnezeul meu, nu mai pot s m despart de Tine! Nu mai sufr lipsa Ta. Ard si m aprind de flacra nestins a preadulcei Tale iubiri! Cnd mi aduc aminte de Tine, m aprind de setea dup Tine! Cnd Te caut, mi dau sufletul pn Te gsesc si cad n neputint din pricina desprtirii de Tine!"

Acestea si altele asemenea acestora spune sufletul tu lui Hristos, arznd de iubirea cea peste msur de care este cuprins pentru El, cnd, dup ce a strigat destul cu trupul, este nstiintat c Hristos a auzit glasul lui si l-a scris n cartea vietii vesnice, unde sunt scrisi toti dreptii, despre care Scriptura spune: "Si n cartea Ta toti au fost scrisi". Dar Iisus Hristos, ale Crui judecti numai El le cunoaste, l mai las nc n lume, pentru a ndoi sau a nzeci si nsuti roadele sale. Si nceteaz pentru putin durerea inimii cu mngierea Lui, nu pentru c Domnul mputineaz durerea (pentru c Domnul voieste s simtim totdeauna durerea din iubire pentru El, care este si devine mntuire pentru noi), ci se mputineaz durerea o dat cu nmultirea lacrimilor. Aceast durere, asadar, este un dar mare, dat de Dumnezeu celor care se nevoiesc si care Il iubesc pe El. fr aceast durere nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu nici n aceast lume, n chip tainic, adic n extaz si n viziune, si nici pentru cealalt lume nu este nstiintat si ncredintat c va fi cu Dumnezeu. La aceast durere se ajunge cu multe nevointe si dup mult timp cu silirea fr msur a rugciunii inimii. Pentru c, dac cineva nu-si sileste de ajuns inima sa cu rugciunea, este cu neputint s afle durerea inimii. Se ajunge cu multe zbateri si cu mult silint la aceast durere. Si numai ce pentru putin va neglija omul rugciunea, att de repede fuge de la el, nct el nsusi se minuneaz cum a fost cu putint s o piard, pentru o clipit de neatentie. Dar cel care o afl o singur dat, chiar dac o pierde, o regseste din nou foarte repede, atunci cnd doreste, pentru c stie drumul pe care trebuie s mearg pentru a o gsi. Chiar mai mult, nu o las s se deprteze pentru prea mult timp. De ce? Deoarece, dac se va lipsi mai mult timp de ea, inima lui va fi prins din nou de plcerile lumesti si va prsi calea Domnului. Aceast durere este fructul inimii zdrobite, nfrnte, nsctoare si a lacrimilor permanente si luminoase. Aceast durere este hrana sufletului, hrana cugetului si mngiere a mintii. Aceast durere este bucurie a ngerilor si ntristare a demonilor. Sufletul celui care pstreaz aceast durere nluntrul su mereu, prseste n scurt timp aceast lume si se ndreapt spre lumea aceea, n care va avea parte cu dumnezeiestii ngeri. Aceast durere nimiceste patimile, alung demonii, linisteste mintea, ndulceste sufletul, mngie cugetul si nclzeste inima n cele ceresti. Aceast durere este pentru om un nvttor ceresc, care l nvat tainele dumnezeiesti si i ncredinteaz ntelesurile ceresti. Este cu neputint omului care are nluntrul lui aceast durere s nu aib si gnd ceresc. De ndat ce apare nluntrul lui aceast durere, se nalt cugetul si mintea lui la cele ceresti, prsind ca nefolositoare cele pmntesti. Mintea lui se nalt la cele ceresti cnd are nluntrul su aceast durere pentru Hristos, deoarece l-a curtit vrsarea lacrimilor si l-a luminat rugciunea curat, care s-a lucrat n tain n inim. Iar dac s-a urcat mintea n Sfnta Sfintelor, n cele mai presus de ceruri, acolo caut s vad pe Acela a crui dulceat de nespus a gustat-o n parte sufletul lui si inima lui.

Plimbndu-se netrupeste, ca unul netrupesc ntre cei netrupesti, n cele ceresti si nemateriale, l gseste pe Acela pentru iubirea cruia s-a ostenit inima lui si a suferit durerea pieptul lui. Aflndu-L pe Cel pe care l dorea si vzndu-L, pe Cel pe care L-a vzut proorocul Isaia seznd pe tronul slavei, cade de ndat la picioarele Lui si I se nchin cu nespus evlavie si smerenie. Si nu numai de aceast cinste l-a nvrednicit durerea inimii, ci l face s ajung si n bratele preadulcelui Iisus si Domnului Atoatetiitor, precum ajunge pruncul n bratele maicii sale, bucurndu-se de srutarea preadulce cea mai presus de orice dulceat a Stpnului si Hristosului su, ochii si gura lui vrsnd n acelasi timp ruri de lacrimi. Si se roag, rugnd pe Hristos s nu Se despart niciodat de el, ci lipit de El se roag s rmn totdeauna cu Hristosul lui si cu Harul dumnezeirii Hristosului lui. Deoarece, n ceasul acela, spune lui Hristos ceea ce a spus Petru atunci cnd Hristos S-a schimbat la fat si Apostolii au vzut slava lui Hristos: "Bine ne este nou s fim aici". Preadulcele nostru Iisus Hristos s ne dvruiasc si nou aceast durere a inimii, mntuitoare de suflet, s ne nvredniceasc aici s-L vedem tainic totdeauna cu ochii mintii, iar dincolo, n veacul viitor, legturile sufletului fiind dezlegate, s-L vedem fat ctre fat si s-L slvim mpreun cu ngerii n veci de veci nesfrsiti. Amin.

Cuvntul al optulea Despre cum cel care se roag tainic din adncul sinelui su si se nfrneaz de la toate mncrurile care aduc plcere, cnd este postitor, gura lui se ndulceste uneori de la rugciune, ca si cnd ar avea n gur ceva de zahr sau ca si cnd ar mnca miere din cea mai dulce, dup cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gtului meu, mai dulce dect mierea gurii mele". Binecuvinteaz, printe! De trei lucruri s te ngrijesti, o, smeritule monah, pentru a le dobndi:post, nfrnare si rugciunea in imii dac vrei s gusti vreodat aceast minunat dulceat, care ti va ndulci n chip de negrit vrful limbii. Dac ns nu te nevoiesti cu toat dorinta si struinta n post, nfrnare si rugciunea inimii, niciodat s nu ndjduiesti a simti aceast minunat dulceat pe limba ta. Iar aceast minunat dulceat pe care o simte limba ta, este o mare mngiere a lui Dumnezeu pentru tine, pentru a te face mai fierbinte si mai rvnitor n lucrarea ta duhovniceasc. Putini sunt cei care se bucur de aceast minunat si dumnezeiasc dulceat a limbii. Mai mult chiar, nici acestia nu o simt ntotdeauna, ci numai uneori, cnd binevoieste Domnul s-i mngie cu ea. Cnd ns o simt cu adevrat cu limba lor, atunci cunosc ei nsisi ce bun lucru este s posteasc cineva mereu, s se nfrneze totdeauna si s se roage nencetat lui Hristos din toat inima lui, pentru c fr acestea nu poate simti n gura lui aceast dulceat. Asadar, aceast dumnezeiasc dulceat "este de negrit, deoarece este duhovniceasc, pentru c orice

lucru duhovnicesc este de negrit si tainic. Dar pentru a ntelege ct de putin cineva cum lucreaz aceasta asupra limbii, spunem cele de mai jos: Aceast minunat si dumnezeiasc dulceat de care se ndulceste n chip negrit limba seamn la dulceat cu dulceata zahrului, dar este mult diferit de aceasta, deoarece ori de cte ori iei n gura ta zahr, gura ta se ndulceste pentru putin, pentru c dup ce se topeste zahrul si este nghitit, dulceata lui nu mai este simtit, n afar de cazul n care din nou iei n gur alt zahr. Cu zahrul acesta tainic si duhovnicesc pe care l pune n chip nevzut Harul Domnului n gura ta si cu care atinge n chip minunat limba ta nu se ntmpl astfel, deoarece nu mai este necesar ca tu, dup ce se termin dulceata din gura ta, s iei n gura altceva dulce pentru a-ti ndulci gura, pentru c dulceata lui Dumnezeu este nesfrsit. Este de ajuns numai s te nvrednicesti de ea prin mijlocirea rugciunii inimii si a postului curat. Cnd, deci, se ndulceste limba ta, simti dulceata n partea din fat a limbii, ca si cnd ai fi pus acolo o buctic mic de zahr, care a nceput s se topeasc n gura ta. Iar atunci cnd simti c se ndulceste astfel limba ta, pentru a simti si mai bine aceast dulceat duhovniceasc dumnezeiasc, tine bine nchis gura ta, deoarece n felul acesta vei simti c aceast dulceat dumnezeiasc si negrit izvorste fr s se sfrseasc din partea din fat a limbii, ca si cum ar izvor apa dintr-un izvor. In timp ce o simti astfel izvornd, de ndat va disprea de pe limba ta dac cumva se ntmpl s vorbesti cu cineva vreun cuvnt. Dar dac nchizi gura si din nou esti cu luare aminte la gura ta, iat, din nou simti c se ndulceste limba ta. Exist o plant a crei floare are un fel de miere natural. Aceast floare, cnd o iei de pe tulpina ei, este ca un fel de tevisoar. Dac pui n gur aceast tevisoar si tragi aer, simti dulceata ei pe limb ca de miere. La fel ca aceasta este dulceata pe care o simti pe limba ta si care este de la Harul lui Dumnezeu. In cazul dulcetii plantei de care vorbeam, dac o inspiri o dat, se termin si dulceata acesteia, numai dac nu iei alt floare si o mirosi, atunci simtind din nou dulceata. In cazul dulcetii lui Dumnezeu, ns, aceasta nu se sfrseste atta timp ct ti pstrezi gura curat de orice mncare sau butur material. Dac vei gusta ceva material, atunci nu vei mai simti acea prezent vie a dulcetii lui Dumnezeu n gura ta n ziua aceea. Uneori, mai ales dup gustarea a ceva material, dulceata aceasta dispare de tot n ziua aceea. Aceast dulceat a limbii, uneori, cnd tii mult timp gura nchis, izvorste n chip minunat si nencetat n gura ta, si o simti astfel izvornd si astfel lucrnd lucrarea sa dulce vdit si de nedescris la fiecare respiratie. Uneori o simti si nutrul buzelor tale, deoarece se ndulcesc si acestea pe partea dinuntru a lor, ca si cnd le-ai fi uns cu pudr de zahr sau cu miere preadulce. Asadar, fereste-te, smeritule monah, atunci cnd simti aceast dulceat, s gusti ceva pmntesc, n afar de cazul cnd e mare nevoie, pentru ca s nu te ntristezi dup aceea fr folos. Chiar dac sufer de foame pntecele tu, s nu-i dai nimic de mncare, deoarece cnd pntecele sufer de foame se satur gura ta de aceast dulceat minunat si sensibil a lui Dumnezeu. Dac dai pntecelui tu hran material, limba ta va fi lipsit de aceast minunat dulceat. Cnd se ndulceste n felul acesta limba ta

de aceast dumnezeiasc dulceat, atunci s nu scuipi afar saliva ta, ci s o nghiti. Deoarece atunci cnd o nghiti simti mai departe dulceata n gura ta, iar dac o scuipi afar, vei fi lipsit pentru un timp de aceast dulceat; (de aceea, probabil, un cuvios nu a scuipat niciodat n viata lui). Mai mult dect orice, ncearc s tii gura ta nchis, dac nu se iveste vreo mare nevoie s vorbesti, pentru ca nu cumva s-ti par ru dup aceea. Dac vreodat, n timp ce simti n gura ta aceast minunat si nalt dulceat, este nevoie s citesti ceva din Sfnta Scriptur, citeste cu mult evlavie. In timp ce citesti, ia aminte n acelasi timp si la dulceata pe care o simti n gur, s vezi dac se mai pstreaz sau nu, dac mai izvorste din limba ta sau s-a oprit. Dac se mai pstreaz, fii atent si la dulceata aceasta minunat si la ci tire, deoarece n acest fel vei mai simti si o alt dulceat duhovniceasc, nu pe limba ta, ci n cugetul tu, pentru c se va ndulci si cugetul tu de Harul lui Dumnezeu. Atunci, dac se va nmulti de dou ori mngierea lui Dumnezeu, va dori s se nmulteasc de trei ori. Vei dori, fr ntrziere, s simti si n ochii ti mngierea lui Dumnezeu, dorind ca si acestia s verse lacrimi curate din iubire pentru Dumnezeu, lacrimi care vor fi foarte dulci sufletului tu. Atunci, dac se va nmulti de trei ori mngierea lui Dumnezeu, vei dori fr ntrziere s se nmulteasc si mai mult, rvnind o a patra mngiere din partea lui Dumnezeu, deoarece n aceiasi timp cu cea de a treia mngiere vei dori s vezi cum omul tu luntric se va unge n chip nevzut de Harul Sfntului Duh cu untdelemnul dumnezeiesc al desftrii duhovnicesti, si prin aceasta vei deveni n ntregime linistit, n ntregime lin, n ntregime desftare duhovniceasc. Nu a rmas nici o simtire a sufletului tu nemngiat de mngierea Harului Sfntului Duh. Toate acestea se vor ntmpla cu tine dac vei reusi s pstrezi nluntrul tu, cum am spus, minunata si negrita dulceat. Iar dac nu vei reusi s pstrezi aceast nalt dulceat pe limba ta atunci cnd citesti, s nu dezndjduiesti si din aceasta s vrei s gusti ceva, s vorbesti fr rost sau s bati cmpii, ci pzeste-te de toate acestea si de multe asemenea lor, deoarece n felul acesta vei vedea peste putin timp cum se ndulceste din nou gura ta n chip minunat cu aceast dumnezeiasc dulceat. Aceast dumnezeiasc dulceat izvorste din limba ta, sau provine din Harul lui Dumnezeu, care atinge fr s simti limba ta, ndulcind astfel limba? Acest lucru, smeritule monah, nu poti s-l ntelegi cu precizie. Pare ca izvornd din limb, dar n realitate nu izvorste din limb, ci din Harul dumnezeiesc, care atinge pe nesimtite limba ta si o strbate n chip de negrit, n felul acesta ndulcind-o. Pentru aceasta pare c izvorste din limb. Aceasta ns, iubite frate, nu este nevoie s o cercetezi prea mult, deoarece dac o cercetezi prea mult, nu vei afla nimic mai mult dect ceea ce ti-am spus noi. Aceast dulceat dumnezeiasc izvorste uneori n gura ta, si n timp ce izvorste ti se pare c se mputineaz si c urmeaz s se sfrseasc. Dar n timp ce ti se pare c se mputineaz, din nou, simti c se ndulceste limba ta pe neasteptate. Bucurie si desftare duhovniceasc, smeritule monah, vei tri atunci cnd te vei nvrednici de toate acestea despre care ti-am vorbit. Deoarece atunci nu va mai fi nevoie s mnnci nici s bei sicher sau altceva dulce pentru a-ti ndulci gura ta, deoarece o ndulceste mngierea lui Dumnezeu. Dulceata pe care ti-o dau sichera sau alte dulciuri, pe care le mnnci sau bei, nu este permanent, ci se pstreaz

numai atta timp ct ai n gur dulciurile respecrive, n timp ce mngierea lui Dumnezeu pstreaz n chip real dulceata n gura ta atta timp ct te vei nfrna de la roadele pmntului. Evreii timpului aceluia n care i hrnea Dumnezeu cu man, atta timp ct s-au nfrnat de la roadele pmntului, au primit mana cereasc, care i ndulcea. Cnd au nceput s consume roadele pmntului, s-a luat de la ei mana cereasc. Dac tu, smeritule monah, care cu Harul lui Hristos te-ai nvrednicit n chip vdit pe limba ta de aceast negrit dulceat si ai n gura ta hrana ngerilor, mana cereasc, aceast minunat dulceat, vei dori s gusti din roadele pmntului, vei fi lipsit de ndat de aceast tainic dulceat. Bine ar fi pentru tine s postesti totdeauna si s te nfrnezi de la toate si s te rogi nencetat, pentru ca s te hrnesti mereu cu aceast minunat dulceat, dect s-ti saturi pntecele tu cu mncruri materiale si s fii lipsit de aceast man cereasc predulce. Am vzut odat un ieromonah care, n timp ce proscomidea la Sfnta Proscomidie, s-a umplut pe neasreptate de lacrimi si nu putea s-si opreasc multimea lacrimilor, ci ct a proscomidit a plns fr oprire. Cnd trebuia s spun: "C a Ta este mprtia..." sau alt ecfonis, se silea s-si opreasc pentru o clip evlavia sfnt care-i cuprinsese inima, ngrosndu-si ntr-un fel glasul pentru a nu se cunoaste c este ptruns de asa o evlavie. La fel, era ptruns de aceeasi evlavie si cnd spunea rugciunile. Cnd a citit Sfnta Evanghelie, atta evlavie sfnt l-a cuprins, nct i se necau ochii n lacrimi si plngea pe fat, neputnd s se mai stpneasc. Si nimeni din cei care luau parte la dumnezeiasca Liturghie nu a rmas neptruns de acea sfnt evlavie, n afar de unul ca mine, care eram nesimtitor cu sufletul si cu inima mpietrit. Pe tot parcursul dumnezeiestii Liturghii era ptruns de evlavia aceea cnd mai mult, cnd mai putin, dar cu o nemsurat desftare duhovniceasc a sufletului. lar cnd s-a mprtsit cu preacuratul Trup si cu cinstitul Snge al Domnului, a umplut de lacrimi Sfntul Disc, acopermintele si antimisul. Dup aceea, dac s-a terminat dumnezeiasca Liturghie, l-am ntrebat s-mi spun adevrul, de ce a fost ptruns att de mult de evlavie si de ce a vrsat attea lacrimi, chiar n fata lumii, lacrimi pe care eu nu le pot vrsa nici ntr-ascuns pentru a milostivi sufletul meu. Si acesta, ca un iubitor de adevar, bun si fr rutate, mi-a spus tot adevrul, vorbindu-mi in felul acesta: "Eu, frate, cnd la Utrenie se citea slujba, cercetam n chip tainic si nencetat n inima mea numele Domnului. Cnd slujba era n toi, am nceput s simt putin pe limba mea un fel de dulceat foarte fin, care mi ndulcea limba putin cte putin. In acelasi timp cu aceast dulceat am simtit nluntrul meu putin si o oarecare mngiere duhovniceasc. Cu ct trecea timpul, eu lucram cu mai mult rvn rugciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-m" si s-a nmultit putin cte putin dulceata aceea minunat, s-a mrit si mngierea duhovniceasc care venea de la Dumnezeu. Atunci, dintr-o dat inima mea a fost ptruns de evlavie sfnt. Dup ce am fcut rugciunile pentru nceputul dumnezeiestii Liturghii, a prisosit si mai mult dulceata n gura mea si am simtit si mai vie mngierea lui Dumnezeu nluntrul meu. Atunci nu am mai putut s-mi stpnesc lacrimile. Cnd am citit Sfnta Evanghelie, la fel am simtit n gura mea aceast minunat si fin dulceat, de data aceasta ntr-o msur mult mai mare. 0 dat cu ea s-a ndulcit peste msur si cugetul meu la cuvintele sfintei si dumnezeiestii Evanghelii, ntelegnd mintea mea cu claritate puterea, ntelesul si duhul fiecrui cuvnt al Sfintei Evanghelii. Atunci eu, neputnd s mai ascund nluntrul meu si s opresc evlavia aceea sfnt, am nceput s plng cu glas ca un copil mic, deoarece se umpluse si se revrsa din inima mea evlavia sfnt. Din clipa aceea si pn cnd am terminat Dumnezeiasca Liturghie, ntruna

eram ptruns de evlavie, cnd mai mult, cnd mai putin, dup dulceata pe care o simteam pe limb si pe care o gusta cugetul meu la ntelegerea cuvintelor sfinte". Ascultnd toate acestea, eu, cel cu inima nvrtosat, m-am certat pe mine nsumi, deoarece niciodat nu am simtit pe limba mea aceast dulceat si nici n sufletul meau aceast mngiere. Rugciune Druieste, Doamne, Doamne, ndulcirea si dulceata tuturor robilor Ti care cerceteaz din inim si cu cucernicie numele Tu cel sfnt si dumnezeiesc, druieste-mi si mie s iubesc Numele Tu din toat inima mea si s-1 cercetez cu mult evlavie, pentru a simti si limba mea odat, cnd va binevoi Harul Tu, aceast dumnezeiasc si nalt dulceat. Deoarece atunci, Domnul meu, sunt nstiintat c, o dat cu aceast minunat dulceat, va strluci si lu mina cea sfnt a cunoasterii Tale dumnezeiesti nluntrul inimii mele, prin care va fi luminat ochiul cugetului meu pentru ntelegerea adevrat si desvrsit a cuvintelor Tale dumnezeiesti. Dac se va ntmpla cu mine aceasta, Doamne, din. partea Ta, Fctorul meu si Dumnezeul meu, cuvintele Tale se vor arta ca o dulceat gtului meu si mai dulci dect mierea gurii mele. Da, dulcele meu isus, m rog si implor mprtia Ta, picur si mie, cel n multe amrt, o pictur din dulceata Ta dumnezeiasc, din marele si de necuprins adnc al dumnezeiestii si duhovnicestii Tale dulceti. Deoarece a dorit sufletul meu aceast dumnezeiasc si minunat dulceat mai mult dect aurul sau topazul sau dect oricare piatr pretioas si m topesc eu, robul Tu, cu duhul, cnd m gndesc c este mai dulce dect mierea si dect fagurele de miere. Deoarece Tu, Domnul meu, preadulce Iisuse al meu, esti ndulcirea noastr negrit, a tuturor crestinilor, si Tie slav nltm n vecii vecilor. Amin.