Compunere despre învăţătoare

Răsfoind albumul meu de fotografii, privirea mi se opreşte stăruitoare asupra uneia. Pentru un necunoscut această poză ar părea banală: un grup de copii în jurul unei femei, dar pentru mine ea are o semnificatie deosebită. Îmi aminteşte de prima zi de şcoală, de primii mei colegi şi mai ales de aceea care a fost a doua mamă şi căreia inima mea i-a rezervat un locşor de unde niciodată nu va putea dispărea: învăţătoarea mea! Mi-o amintesc aşa cum era în acea dimineata de 15 septembrie. Aveam pe atunci aprope şapte ani şi eram puţin intimidată de mulţimea de elevi din curtea şcolii. Am cunoscut-o în dimineaţa aceea de toamnă aurie în care întreaga natură era dominată de maroul roşcat al frunzelor şi de miresmele tomnatice ale pomilor din prejur.Cu câtă dragoste şi grijă ne-a adunat în jurul ei pe noi, bobocii, ca o cloşcă ce-şi adună sub aripa ei puii. Acum, după atâţia ani chipul ei îmi apare aievea. Era o femeie înaltă, brunetă. Bretonul tăiat drept deasupra frunţii, a sprâncenelor uşor arcuite revărsa umbre peste sclipirile ochilor de safir. Ochii ei mari si expresivi te învăluiau într-o privire caldă, gingaşă, duioasă. Avea un suflet de aur. Întotdeauna a ştiut să se apropie de noi. Chiar din primele zile am început să o iubim. Cu câtă răbdare ne-a învăţat să scriem şi să citim. Şi ce bine a ştiut să ne facă să îndrăgim istoria ţării, să înţelegem tainele naturii, misterele cifrelor. Ne-a învăţat să fim cinstiţi, să preţuim munca, să ne facem datoria. Mi-a rămas vie în minte acea zi de şcoală de la sfârşitul clasei a IV-a, ultima zi pe care o petreceam împreună. Şi ea şi noi copiii plângeam! Nu e uşor să te desparţi de o fiinţă dragă după patru ani petrecuţi împreună, zi de zi, ceas de ceas! Câte amintiri frumoase îmi stăruie în minte şi în suflet din aceşti patru ani.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful