Sunteți pe pagina 1din 1

Costuri in crestere In momentul in care companiile se confrunta cu problema atragerii si reducerii fluctuatiei fortei de munca, se pare ca nici costurile

pe care aceste activitati le presupun nu mai sunt atat de importante pentru organizatii. O astfel de situatie este cea legata de beneficiile medicale pe care companiile le ofera angajatilor. Astfel, chiar daca la nivel european costurile legate de acest tip de beneficii au crescut in medie cu 5% in 2007, iar tendinta pe termen lung este de apreciere, angajatorii intentioneaza sa pastreze programele de sanatate datorita rolului pe care acestea il joaca in atragerea si retentia personalului, se arata intr-un studiu al companiei de consultanta Mercer. Potrivit studiului, angajatorii europeni cheltuiesc in medie 5,3% din totalul fondului de salarii pentru beneficii medicale, iar costurile sunt peste medie in cazul angajatorilor din statele care finanteaza sistemul public sanitar de la bugetul de stat, fata de statele unde se aplica sistemul de asigurari sociale. In pofida cresterii costurilor, 41% dintre angajatori au declarat ca este putin probabil sa faca modificari in ceea ce priveste programele de sanatate pentru a controla cresterea costurilor. Pentru a diminua cheltuielile, 38% dintre reprezentantii celor 800 de companii participante au declarat ca ar restrange acoperirea programului, iar 34% ca ar muta o parte din costuri catre angajati. In plus, peste jumatate dintre directorii de companii sunt mai ingrijorati de impactul programelor de sanatate asupra productivitatii, decat de costurile unor astfel de programe. Retinerea personalului valoros este principalul motiv pentru care angajatorii sustin implementarea unor programe de sanatate. La fel de importante sunt si gestionarea riscurilor legate de sanatate si cresterea productivitatii si a performantei. Peste doua treimi dintre respondenti au declarat ca ar face eforturi foarte mari pentru a-si retine angajatii performanti daca nu ar oferi programe atractive de sanatate. Acestea sunt apreciate ca unelte in atragerea de personal calificat mai ales in estul Europei, care se confrunta cu un deficit de personal calificat, a explicat Steve Clements, director Mercer.

S-ar putea să vă placă și