P. 1
descrierea metodelor

descrierea metodelor

|Views: 367|Likes:

More info:

Published by: Cuciureanu Ciprian-Marius on Apr 04, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/15/2014

pdf

text

original

2. 4. DESCRIEREA UNOR METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT 2.4.1.

Metodele de comunicare orală Vom aborda în cuprinsul acestui capitol metodele expozitive, în Capitolul 3 al prezentei lucrări urmând a fi tratate metodele interactive bazate pe învăţarea prin cooperare, iar în Capitolul 4, metodele interactive bazate pe declanşarea conflictului socio-cognitiv, deşi metodele moderne de interacţiune educaţională nu reprezintă o unitate de sine stătătoare a metodologiei instruirii, ci ele sunt o componentă a acesteia. Conform taxonomiei redate mai sus, metodele interactive fac parte din categoria metodelor de comunicare orală bazate pe conversaţie. S-a apelat la demarcaţia metodologia instruirii – metodologia interactivă bazată pe învăţarea prin cooperare şi colaborare – metodologia interactivă bazată pe declanşarea conflictului socio-cognitv, doar din considerente de organizare a conţinutului. Datorită diversităţii, numărului şi frecvenţei metodelor interactive de învăţământ, s-a recurs la tratarea acestora în capitole distincte. Metodele expozitive permit transmiterea ordonată a informaţiei, conferind cadrului didactic spontaneitate şi putere de adaptare la specificul temei şi la nivelul intelectual al ascultătorilor. Apelând la sursele bibliografice reprezentate de ediţiile din 1980, 1997 şi 2006 ale lucrării „Metode de învăţământ”, în care profesorul Ioan Cerghit a sintetizat rezultatele anilor de cercetare sistematică în domeniul metodologiei didactice, vom prezenta următoarele metode expozitive: 2.4.1.1. Explicaţia Este o cale uşoară, rapidă şi eficientă de dezvăluire, pe baza unei argumentaţii deductive, a unor date noi. Se enunţă mai întâi un concept, o definiţie, o regulă, un principiu etc. sau se prezintă un fenomen, un cuvânt nou, o expresie, o situaţie etc. şi numai după aceea se analizează şi exemplele sau argumentele (adică premisele, cauzele, relaţiile, aplicaţiile posibile etc. care conduc la înţelegerea şi confirmarea celor explicate). În funcţie de obiectivele dezvăluirii, se disting tipuri diferite de explicaţii, cum sunt: - explicaţia cauzală (de ce?), cu accentul pe relevarea cauzelor care justifică apariţia, manifestarea unui fenomen; - explicaţia normativă - de analiză, după criterii stabilite, a caracteristicilor esenţiale, a asemănărilor şi deosebirilor etc.; - explicaţia procedurală (cum?, care?), de evidenţiere a operaţiilor necesare pentru producerea unui lucru; - explicaţia teleologică (pentru ce?), în vederea justificării unei acţiuni prin referinţe la scop; - explicaţia consecutivă (care?), de prezentare în sens enumerativ a evenimentelor, ce conduc la o situaţie finală; - explicaţia prin mecanism (cum ?), de prezentare a principiilor funcţionării ş. a. 2.4.1.2. Naraţiunea (povestirea) Naraţiunea, care poate lua forma povestirii sau a basmului, este o metodă de mare succes, deoarece ea răspunde unei înclinaţii fireşti şi puternic resimţite la copii, aceea spre imaginar, miraculos, fantastic şi istorisire. Cu ajutorul povestirii, copiii pătrund cu uşurinţă în lumea basmelor şi a fabulelor, gustă farmecul legendelor şi al miturilor, trăiesc episoade sau fapte istorice petrecute demult, iau cunoştinţă de întâmplări spectaculoase şi de mare semnificaţie din viaţa unor personaje, eroi etc.

Importantă este şi activitatea de repovestire. Descrierea lasă cadrului didactic posibilitatea să redea verbal imaginea unui obiect. imagini. redată cu talent.1. a unor propoziţii urmate de demonstraţie. Utilizarea acesteia dezvoltă spiritul de observaţie al elevilor şi capacitatea lor de a sesiza şi descrie ceea ce este general. 2.4.). ea se înfăţişează ca o expunere formată din enunţuri. şi mai influentă atunci când îşi asociază un material ilustrativ şi sugestiv (desene. dar cel mai frecvent în cel universitar (cursul magistral). este întotdeauna urmărită cu încordare şi participare afectivă intensă.1. de compătimire sau de bucurie. . Prelegerea Prelegerea (lat. prin raţionament logic.1. Este o fundamentare. frumos şi urât. filme etc. proiecţii de diapozitive sau diafilme. în loc să fie elaborate de către elevi prin structurări şi restructurări succesive. să schiţeze cadrul natural şi uman în care se desfăşoară un eveniment. 2. caracteristicile unui personaj. Aceasta întreţine dorinţa copilului de a se afirma. altele detestate de aceştia. „citesc ceva în faţa unui auditoriu”) ocupă un loc însemnat în activitatea de predare (mai ales în cea de tip clasic). faptele fundamentale şi generalizările. Are caracterul unei înlănţuiri logice de raţionamente prin intermediul cărora se comunică un material informaţional nou sau puţin cunoscut care face obiectul unei teme din programă. participarea sa directă şi afectivă la conţinutul povestirii trezesc un registru larg de trăiri emotive „răscolitoare” în sufletul copiilor. prin recurgere la operaţii mintale de abstractizare şi generalizare. Demonstraţia teoretică sau logică Demonstraţia logică este o cale deductivă care operează la nivelul raţionalului. „legere” = citire. acestea sunt prezentate de către profesor. context de relaţii etc.O povestire atractivă. de indignare şi durere. Practic. Descrierea rămâne. Caracterul nuanţat şi emoţional al exprimării celui care povesteşte. de confirmare prin exemple a celor afirmate. principiile. Metoda descrierii Este o metodă de cunoaştere prin atribuire de proprietăţi. „prae” = în faţa cuiva. oferind un bun prilej copiilor să descopere ceea ce este bine şi rău. ori teoriile abstracte cu ajutorul unor definiţii.4. 2. prin intermediul cărora profesorul prezintă noţiunile.4. o observare adeseori mult prea dirijată şi interpretată din cauza intervenţiilor cadrului didactic preocupat să direcţioneze atenţia spre aspectele esenţiale şi importante. unui fapt. Motiv pentru care este bine ca el să fie încurajat şi antrenat să povestească independent. comun. dar şi specific lucrurilor avute în vedere. dimensiune. Într-o asemenea situaţie. admirabil şi respingător. unele îndrăgite. înregistrări sonore. de a fi în centrul atenţiei. stare de spirit. de la cele de iubire. fapt care explică valoarea educativă deosebită a acestei metode. de a-şi manifesta capacitatea creativă. În acest sens. conceptele. să înfăţişeze direct aspectele realităţii înconjurătoare etc.5. Cu atât mai mult povestirea poate să devină şi mai activizantă.3. Este utilizată în învăţământul secundar. desene animate. nobleţe şi josnicie în conduita unor personaje. totuşi.4. a unui adevăr. până la cele de ură. descrierea este cuprinsă în judecăţi şi se exprimă în proprietăţi de tipul „obiectul X este voluminos” sau „persoana Y este supărată” etc. stăruind asupra aspectelor pregnante de formă. teoriile.

student. cu spirit critic şi simţ psihologic) din rândurile auditorului. utilizarea prezentărilor Power Point. survenite în momente oportune. prin formulări. se intenţionează să se sublinieze dificultăţile conceptuale. să se dirijeze participarea grupului auditor. formulând observaţii. Planul de structurare a materiei se aduce la cunoştinţa elevilor/ studenţilor fie la începutul lecţiei (cursului). 2. teoriilor proprii unui domeniu al cunoaşterii. lucrări şi reviste de specialitate. Cursul magistral În învăţământul universitar. ponderea prelegerilor universitare s-a diminuat în raport cu utilizarea altor metode. relevării unor probleme rămase încă deschise. cursant bine informat. Expunerea cu oponent Expunerea cu oponent se prezintă ca o nouă variantă dramatizată a expunerii. 2. se încearcă o înviorare a expunerii.4. fie pe parcursul acesteia. cerând lămuriri.). de asemenea. analizei şi interpretării critice a acestora etc.Se utilizează. În măsura în care s-au dezvoltat tehnicile (autoeducaţiei. întrucât imprimă un curs mai dinamic gândirii logice a clasei de elevi sau grupelor de studenţi. Deşi a făcut obiectul celor mai acerbe critici. La sfârşitul fiecărei secvenţe principale se recomandă să se formuleze concluzii parţiale. concluzii generale. să se concentreze interesul asupra argumentaţiei folosite. autoînvăţării) şi s-au înmulţit sursele de informare (manuale şi cursuri tipărite. destinat prezentării într-o formă vie a ideilor.1. în măsura în care logica expunerii este capabilă să inducă o logică corespunzătoare actului de învăţare. Realizarea unei prelegeri necesită o grijă deosebită de acordat esenţializării informaţiei. mai ales). stimulând întreţinerea unui dialog cu profesorul de la catedră. care intervine în timpul expunerii. Folosirea acestei modalităţi de expunere. cu grijă dozate şi regizate. exemplele semnificative. cursanţilor etc.1.7. chimiei şi fizicii.1. ideile subordonate. înregistrări electromagnetice de cursuri şi manuale. iar în partea finală.8.a.1. ierarhizării stricte a ideilor şi coerenţei acestora. în formă verbală (orală sau scrisă) ori a unor simboluri foarte specializate (cele din domeniul matematicii şi al ştiinţelor naturii. transmiterii terminologiei specifice. ca modalitate de prezentare cu anticipaţie a structurii logice a materiei care urmează a fi studiată (prelegerea introductivă) sau de sintetizare a unui conţinut mai vast deja parcurs (prelegerea de sinteză).4. bine echilibrat. solicită anumite calităţi artistice (de actor). ton şi accent trecerea de la o idee la alta. complexe multimedia ş. ea îşi va asigura eficienţa dorită. Prin asemenea intervenţii. aşadar.4. Şi. dezvăluirii argumentaţiei ştiinţifice. cu deosebire . care ia oarecum forma unui „spectacol didactic”. concomitent cu mersul expunerii. orientării de ansamblu a studenţilor. seria de prelegeri ia forma cursului magistral. Metoda expunerii Metoda instruirii prin expunere se realizează cu ajutorul unor simboluri care pot fi cuvinte. 2. Ea se deosebeşte de prelegerea obişnuită prin prezenţa celui de-al doilea cadru didactic sau a unui membru (elev. prin intermediul expunerii este prezentată substanţa învăţării. nerezolvate. implicaţiile socio-practice etc. Scrierea pe tablă sau pe folia de retroproiector a schemei. prezintă unele avantaje. subliniindu-se cu atenţie. pretinzând profesorului şi oponentului său să „joace roluri”. punând întrebări.6. orientează mai precis atenţia acestora în jurul ideilor esenţiale şi ajută la fixarea lor mai temeinică în memorie. enunţării unor ipoteze şi teorii. datelor controversate. să conceapă şi să realizeze dialoguri.

prescripţii. a modului de comportare a elevilor sau. inconsistente. este o enumerare de acţiuni care urmează a fi efectuate într-o anumită succesiune. Instructajul Precede sau însoţeşte desfăşurarea unei activităţi practice. se poate spune. Această metodă este valabilă îndeosebi în condiţiile în care participanţii dispun de un bagaj de cunoştinţe în legătură cu tema prezentată. Abia în seminarul care urmează prelegerii-dezbatere aceştia îşi vor aduce propriile contribuţii şi îşi vor dovedi puterea de raţionament în elucidarea problemelor respective.2.. profesorul (lectorul sau conferenţiarul) rosteşte la început o alocuţiune mai lungă (de cca. on line).4. 2. ceea ce creează o bază de dezbateri imediate cu scopul de a problematiza conţinutul de idei comunicat. prin pauze. schimbul de idei şi opinii infructuos şi deci. Dezbaterea nu trebuie să se poarte aidoma aceleia dintr-un seminar obişnuit. fiind preferată unei separări a acestora în şedinţe greoaie. opinii etc.4. instrucţiuni cu privire la modul în care este necesar să se acţioneze în condiţii de maximă eficienţă. studiul manualului. asupra modului său de a gândi şi de a pune în valoare sursele de informaţie cunoscute în parte şi de respectivii participanţi. Din partea celui care face expunerea se cere un real simţ al măsurii. îi dă posibilitatea să intre în dialog cu ascultătorii. ca şi conferinţa-dezbatere. comenzi. puncte de vedere. deci .10. de a adânci înţelegerea. oferă posibilitatea combinării expunerii mai lungi cu dezbaterile mai scurte. puterea de a sugera prin nuanţele vorbirii. În cadrul instructajului se dau indicaţii obiective. de durată medie. discuţiile să devină superficiale. de mai mulţi „oponenţi” . de a mijloci raportarea noţiunilor noi la propria experienţă teoretică şi practică câştigată deja de participanţi.1. elevii trebuie învăţaţi să utilizeze manualul. menirea ei este să-i ajute pe participanţi să se clarifice mai profund şi sub multiple aspecte asupra ideilor şi punctelor de vedere exprimate. Prelegerea-dezbatere (discuţie) Prelegerea-dezbatere (discuţie). 25-30 de minute) în cadrul căreia înfăţişează principalele teze.1. În cazul acesta. profesorul care va face expunerea propriu-zisă în faţa auditoriului se va vedea interpelat. precum şi capacitatea de a realiza un acord perfect între calitatea dramatizării şi calitatea conţinuturilor de prezentat. prin mimică şi gestică. interpretarea şi eventual aplicarea celor expuse. de specializare sau al altor acţiuni care ţin de educaţia adulţilor. Este o metodă practicată cu succes mai ales în cadrul cursurilor de perfecţionare. 2. Panţuru (2007. 2.9.profesori din aceeaşi echipă. al cărţii. Metodele de comunicare scrisă Metodele de comunicare scrisă presupun munca. Aşa cum spune S.4. Trecerea de la expunere la dezbatere îi permite profesorului o oarecare detaşare de materialul prezentat. De data aceasta. dezbaterea să nu-şi atingă scopul. să stabilească relaţii de cooperare. după un plan prestabilit. în scopul precizării şi clarificării sarcinilor de îndeplinit. a condiţiilor şi regulilor de ordine şi disciplină.aptitudinea de a şti să folosească adecvat procedeele şi mijloacele artei dramatice. Expunerea poate să capete o înfăţişare şi mai dramatizată atunci când este pregătită în cadrul unei echipe de profesori (după sistemul team-teaching). de a prilejui noi asociaţii de idei şi de a găsi împreună căi de rezolvare a problemelor scoase în evidenţă. Persistă însă riscul ca atunci când profesorul nu se poate asigura de o participare substanţială din partea interlocutorilor săi.

Metoda reflecţiei (originea: lat. a verifica şi asigura validitatea terminologică şi coerenţa logică a propriei construcţii mintale. Ideea de autoinstruire şi autoeducaţie nu poate fi separată de stăpânirea şi utilizarea eficientă a acestei metode. în scopul sesizării şi descifrării unor noi aspecte ale realităţii şi îmbogăţirii cunoaşterii despre aceasta. p. educativ-formative. graţie valenţelor cognitive. ca tendinţă de a analiza critic. În acelaşi timp.3. Această investigaţie cu „deschidere” prin percepţie intenţionată constă în urmărirea atentă de către elevi a unor obiecte şi fenomene. p. în sensul că ultima se poate concentra asupra lumii. cu substitutele realităţii. Trebuie făcută distincţia între reflectare şi meditaţie. fiind un fel de meditaţie despre gândirea proprie. 2. 1988. „reflexio” = „întoarcere”) Reflecţia este o formă superioară a activităţii intelectuale prin care aceasta se orientează recurent asupra propriului conţinut de imagini şi concepte şi îndeosebi asupra modalităţii de lucru. Este adevărat că lectura şi studiul cu cartea sunt lucruri care se învaţă nu numai în primele patru clase.trebuie familiarizaţi cu tehnicile de lectură (lectura rapidă. lectura lentă. S. Vlăsceanu.4. lectura problematizată. Cartea.1. termenul este apropiat de cel de introspecţie. Metoda studiului cu manualul şi alte surse bibliografice Studiul individual bazat pe lectura textului scris este primordial în pregătirea „de acasă” a elevilor.4. În această ipostază. Este. deci. afectivmotivaţionale. fie în mod autonom.1.2. fie sub îndrumarea cadrului didactic. metodologia lecturii şi studiului eficient.192). Observaţia sistematică Observaţia sistematică şi independentă face parte din categoria metodelor care favorizează însuşirea unei experienţe deduse din contactul nemijlocit cu lumea reală a obiectelor şi fenomenelor. 1980. constituie una dintre principalele surse de obţinere a unor noi cunoştinţe (2006. Reflecţia este nivelul cel mai înalt al gândirii. examinarea logico-abstractă a conţinuturilor intelectuale. lectura critică. experienţa proprie care derivă din contactul direct cu realiatea sau indirect.3. volitive ale metodei studiului cu manualul şi cu alte surse bibliografice. actul lecturii şi studiul pe baza lecturii este un exerciţiu intelectual cu deosebite valenţe informativ-formative. în ciuda unei concurenţe crescânde din partea tehnologiilor moderne de comunicare. lectura exploratorie). . Prin observaţie se urmăresc descifrarea. rapidă şi eficientă (Neacşu. continuă să rămână un simbol al memoriei vii a umanităţii şi un mijloc de păstrare şi transmitere a spiritualităţii omeneşti (Cerghit. Se vorbeşte în prezent de strategia lecturii. gândirea despre gândire. Cerghit.172-219). de tehnici de lectură activă. Panţuru (2008) descrie: 2.4. ci de-a lungul întregii perioade şcolare şi chiar după aceea.2. estetice.2. prin care aceasta se autoreglează conştient şi se autocontrolează deliberat. Reflecţia. 2. 195). fireşte că duce la cunoaşterea de sine. Metodele de explorare a realităţii După cum remarcă I. pp. Abordând categoria metodelor de explorare directă şi indirectă a realităţii. 2. a face noi legături. ca reîntoarcerea gândirii asupra ei înseşi.4. a desluşi natura propriilor cunoştinţe. pe când prima se întoarce asupra înseşi proceselor intelectuale.

autentică. se formulează concluzia generală a experimentului). formularea ipotezei de cercetare. referate. efectuarea experimentului propriu-zis. Studiul de caz s-a născut din necesitatea găsirii unor căi noi de apropiere a procesului de învăţare de modelul vieţii şi practicii. p. pe care aceştia urmează să o analizeze . Caracteristic acestei metode îi este faptul că ea permite elevilor o confruntare directă cu o situaţie reală. aceasta devine un act experimental. 2. observaţia are o autentică valoare participativă. Piaget. ştiinţele tehnice şi ştiinţele socioumane. structurile perceptivexploratorii. de susţinere a explicaţiei). experimentul negativ (de corectare a unor reprezentări greşite ale elevilor despre un fenomen sau proces). identificarea şi formularea explicită a problemei de rezolvat. p. lăsând elevilor posibilitatea să intervină ei înşişi în determinarea şi variaţia condiţiilor de desfăşurare a unui fenomen sau proces. în sens pozitiv sau negativ. raportarea concluziilor la ipoteze şi validarea sau invalidarea acestora (în caz de nereuşită. De obicei. formând şi dezvoltând spiritul de observaţie. măsura şi evalua influenţa. receptivitatea şi acuitatea discriminativă a elevilor. unde pot fi modificate anumite variabile pentru a le sesiza. considerată ca reprezentativă pentru o clasă de fenomene. Învăţarea prin metoda experimentului dobândeşte o configuraţie cu o anumită specificitate. desene. de mânuire a aparatelor. După scopul didactic urmărit. experimentul destinat formării deprinderilor psiho-motorii (realizat şi repetat de elevi pentru formarea abilităţilor sportive. istorie. Iniţierea în cercetarea experimentală e potrivit să înceapă la vârsta de 12-15 ani. înregistrări etc. în caz de reuşită.4. extrem de util cultivării creativităţii ştiinţifice şi spiritului de invenţie” (Cerghit. Această metodă de instruire/autoinstruire se foloseşte mai mult în ştiinţele naturii.4. Vlăsceanu.). principii de funcţionare etc. a cărei structurare este dată de parcurgerea unei suite de acţiuni: crearea unei justificări (motivaţia acţiunii).3. devenind ieşite din comun. o stare de lucruri mai generală.3. devenind „cazuri”. cum ar fi judecata ipotetică şi raţionamentul ipotetico-deductiv. 2. menit să familiarizaze elevii cu demersul investigaţiei ştiinţifice (elevii observă fenomenul produs. rezultatele observaţiei sunt prezentate şi interpretate cu ajutorul unor rapoarte. Ca acţiune exploratorie intenţionată. explicarea şi interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învăţare.descrierea. etică. tabele. Această metodă se foloseşte mult în medicină.193). se însuşesc anumite instrumente intelectuale necesare experimentării propriu-zise. sociologie. management şi chiar în ştiinţele tehnice. observarea şi consemnarea rezultatelor obţinute. deoarece în această perioadă se structurează gândirea formală. Studiul de caz Este o metodă de instruire şi de învăţare activă prin cercetarea unor evenimente ce se abat de la normal. Metoda experimentului „Când observaţia ia un caracter intenţionat .provocat. experimentul aplicativ (verificarea unor idei teoretice. procesul se reia de la capăt. deci. Neacşu. variantele experimentului sunt: experimentul cu caracter de cercetare.47). spune J. emit ipoteze şi explică esenţa acestui fenomen). experimentul demonstrativ (de ilustrare. drept. dar şi în economie. elaborarea planului de cercetare. fotografii.3. prelucrarea datelor şi elaborarea concluziilor provizorii. Activitatea experimentală poate îmbrăca mai multe forme. 1988. pedagogie. a substanţelor). cărora li se asociază capacitatea de a combina diversele ipoteze şi de a verifica experimental (cf. grafice. psihologie. 1980.2.

gradului de periculozitate etc. Mai mult. caracterul ei activizator nu diminuează. există obiecte. Chiş (2001) consideră că un caz selecţionat în vederea utilizării sale trebuie să întrunească anumite condiţii: a) să fie autentic. un diagnostic sau şi un diagnostic şi o decizie. Ionescu şi V. În cazul acestei metode. fenomene inaccesibile unei abordări directe din cauza dimensiunilor lor. confruntarea lor şi alegerea celei optime. 2. dirijează dezbaterile. rezolvarea sau optimizarea altor cazuri. elevul se obişnuieşte să-şi argumenteze ipotezele şi explicaţiile proprii. Chiş (2001). Metoda demonstraţiei Desigur. căutarea şi găsirea mai multor variante de soluţionare a problemelor au un rol formativ deosebit”. soluţiile la care pot ajunge elevii. există procese ce se produc în timp îndelungat sau în fracţiuni de secundă. Aşa cum subliniau M. ci potenţează rolul profesorului drept coordonator al studiului de caz. Metoda stimulează şi dezvoltă capacitatea de examinare critică a diferitelor variante de soluţionare sau optimizare. M. numai că în practică lucrul acesta nu este totdeauna posibil. În cazurile acestea. Ionescu şi V. există spaţii geografice îndepărtate. este important să se stabilească de fiecare dată funcţia instructiv-educativă a fiecărui caz. documentare practică. În aceste condiţii. studierea unor surse etc). prin participarea directă la soluţionarea sau optimizarea cazului. Studiul unui caz este un demers ce parcurge mai multe etape: a) identificarea cazului. b) să fie o situaţie-problemă. în schimb nu trebuie să anticipeze el ipotezele. e) verificarea experimentală a soluţiei. rarităţii. studiul de caz devine un autentic exerciţiu al căutării. intenţia de a pune elevul în contact direct cu realitatea a fost şi va fi unul din dezideratele majore ale didacticii. Discret şi cu tact. c) organizarea sistemului de cunoştinţe necesare rezolvării cazului.4. d) stabilirea diferitelor variante. se recurge la substituenţi sau la diferite materiale ajutătoare. este necesar să se asigure cadrul teoretic corespunzător analizei şi să se valorifice funcţia de model pentru întreaga clasă de fenomene din care face parte cazul cercetat. după cum nu trebuie să impună necondiţionat soluţia proprie. înţelegerea. care permit o explorare indirectă a realului. cât şi la studierea unor situaţii concrete luate din viaţa şi practica umană. ci calitatea. În cazul acestei metode nu cantitatea (numărul cazurilor studiate) contează. De aceea. care cere o decizie. descoperirii şi găsirii de răspunsuri în soluţionarea unor cazuri mai mult sau mai puţin similare. respectiv să conţină toate datele necesare. Numai respectând aceste exigenţe. b) studiul analitic şi aprofundat al cazului (întrebări puse profesorului. a unui caz din unghiuri de vedere diferite. Funcţionalitatea sa se referă atât la procesul achiziţiei de noi informaţii cu caracter teoretic. antrenează capacitatea de a anticipa evoluţia evenimentelor şi adoptarea unor decizii eficiente. chiar poate sugera cât mai multe variante de soluţionare.4. să le compare cu ale celorlalţi şi să facă evaluări corecte. să le selecteze. c) cazul să fie o situaţie „totală”. elevii se obişnuiesc să adune informaţii. . organizează şi conduce întregul proces de analiză a acestuia. Există evenimente ce deja aparţin trecutului. pe care elevii să o adopte pentru că este a profesorului.3. cu posibilitatea extrapolării şi transferului experienţei şi strategiei utilizate în analiza. să le valorifice şi să elaboreze decizii în mod argumentat. profesorul prezintă cazul. Mai mult. „studierea unei situaţii tipice.sub toate aspectele.

).). acţiuni în starea lor naturală de existenţă şi manifestare. demonstraţia cu ajutorul imaginilor audio-vizuale etc. de la care se pleacă şi se construiesc reprezentări. figurative şi simbolice. interpretări (Cerghit. cunoaşterea devine mai uşoară. structură.). funcţionarea în ansamblu sau a unor componente ale sistemului. figurativ sau simbolic. Aplicând modelul. modele spaţiale ale moleculelor. Scopul didactic al modelării unui sistem complex este creşterea eficienţei cunoştinţelor elevilor. a prezenta obiecte. modelarea didactică familiarizează elevii cu raţionamentul analogic. pe baza analogiei lui cu sistemul original. Modelul este un sistem obiectual. stimulează cunoaşterea euristică şi uşurează structurarea operaţiilor mintale pe baza interiorizării acţiunilor cu obiectele. modelele se împart în: materiale (reale) şi ideale (mintale). după formă. la matematică. Aşa cum o indică şi latinescul „demonstro”. ce au la bază asemănarea fizică cu obiectul reprezentat (miniaturi cu structură foarte asemănătoare cu a originalului mulaje. . teoretică. demonstraţia se particularizează în: demonstraţia pe viu a unor obiecte.pornind de la raportul cu originalul. b) modele similare sau identice. cristalelor etc. . există modele obiectuale. proprietăţile şi legile lor de funcţionare. cu ajutorul modelelor. figurativ sau simbolic. modelele pot fi: explicative (cele care vizează şi susţin înţelegerea) şi predictive (cele care dezvăluie transformările care vor surveni pe parcurs în obiectul sau procesul cercetat. La rândul lor.după natura lor. procese. demonstraţia cu ajutorul modelelor. elaborat cu scopul de a înlocui originalul care de obicei este un sistem mai complex. de exemplu.Demonstraţia didactică constă în prezentarea structurală şi funcţională a unor obiecte. mai rapidă şi mai consistentă. Modelarea Este metoda de a cerceta (studia) obiecte şi fenomene din natură şi societate. hărţi în relief etc.în funcţie de rolul îndeplinit. Analogia se referă la formă. 1980. modelele materiale pot fi structurate în trei grupe: a) modele ce reproduc relaţiile spaţiale ale obiectelor (machete. Diversitatea acestora a impus mai multe criterii de clasificare: . Modelele ideale se se exprimă prin idei sau ecuaţii logicomatematice de diferite grade de generalitate.5. a demonstra înseamnă a arăta. În funcţie de materialul intuitiv utilizat. 2.187). Multitudinea ipostazelor realităţii a impus reproductiv-analogic o mare varietate de modele. constatări. c) modele materiale analogice (structura atomului. La baza demonstraţiei cu caracter inductiv se află un suport material natural. demonstraţia figurativă (cu ajutorul reprezentărilor grafice). fenomene. p. serveşte drept mijloc pentru a studia indirect proprietăţile şi transformările sistemului original. şi care. acţiuni reale sau artificiale. care va confirma consistenţa unor adevăruri sau va facilita execuţia corectă a unor acţiuni ce stau la baza unor comportamente practice. fenomene sau substitute ale acestora în scopul asigurării unui suport concretsenzorial. utilizată.4. .3. din perceperea şi analiza cărora să se decanteze elementele fundamentale ale cunoaşterii. Demonstraţia inductivă (demonstraţia bazată pe intuiţie) trebuie diferenţiată de demonstraţia deductivă. schema reflexului condiţionat etc. De asemenea.

efort. reguli. p. după funcţiile îndeplinite. 2006.1. dezvoltarea operaţiilor mintale şi articularea lor în structuri operaţionale. prescrise. Metoda exerciţiului (lat. Trebuie făcută şi precizarea că exerciţiul presupune o suită de acţiuni ce se reiau relativ identic şi care se finalizează prin formarea unor componente automatizate ale comportamentelor elevilor. de formare a deprinderilor practice. pot fi: exerciţii introductive (de iniţiere). există exerciţii gramaticale. Mai mult. ce pot fi clasificate după anumite criterii. p. „exercitium” din „exercere” = acţiune repetată în vederea dobândirii unei îndemânări. după disciplinele de învăţământ unde sunt practicate. Marea varietate a situaţiilor în care se practică această metodă a dus la apariţia mai multor variante ale exerciţiului. Cerghit. tehnice etc. de creaţie. ca metodă sau procedeu.2. „încheierea unui ciclu complet al procesualităţii învăţării” (Cerghit.196). exerciţii de consolidare. de dezvoltare a funcţiilor şi capacităţilor psihice. un aparat.4. exercitarea funcţiilor) reprezintă o modalitate de efectuare conştientă şi repetată a unor operaţii și acţiuni mintale sau motrice în vederea dobândirii şi/sau consolidării unor cunoştinţe şi abilităţi. Metoda exerciţiului are în principiu un caracter algoritmic. Pe lângă formarea şi consolidarea unor deprinderi. ci recurge la aplicarea cunoştinţelor teoretice în practică.4. Specific pentru această metodă este faptul că ea este o cale de . o culegere tematică. dezvoltarea unor trăsături de voinţă şi caracter.4. cât şi de strategia şi contextul în care se foloseşte. libere (autodirijate). consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite. exerciţii de evaluare. de echipă. combinate. producerea unor stări afective pozitive generate de satisfacţia reuşitei şi. prevenirea/combaterea uitării şi evitarea interacţiunilor negative. există exerciţii . aşa cum spunea I. 1994. Proiectul sau tema de cercetare-acţiune Proiectul este o modalitate de instruire/autoinstruire prin intermediul căreia elevii. exerciţiile pot fi: de comunicare. exerciţiul poate realiza şi alte sarcini: adâncirea înţelegerii unor concepte.4. Metodele de acţiune (practice) Învăţământul nu poate să rămână numai la teoretizări. de autocunoaştere. Astfel. deprinderi.2. prin aceasta. ordonate într-o succesiune de „paşi” ce se repetă întocmai (cf. dar mai ales studenţii efectuează o cercetare orientată spre obiective practice şi finalizată într-un produs ce poate fi un obiect. de la învăţarea vorbirii corecte a limbii materne. după gradul de intervenţie a cadrului didactic.dirijate. principii şi teorii învăţate. Panţuru (2007. matematice. o instalaţie. colective. un album. vom descrie aici: 2. în sensul că presupune anumite secvenţe riguroase. priceperi. a unor motivaţii necesare învăţării.4. exerciţii de bază. sportive.187). după numărul subiecţilor participanţi. de comportament în situaţii specifice. până la deprinderea calculului matematic sau mânuirea corectă a instrumentaţiei de cunoaştere ori de practicare a unei profesiuni (1988. în acest fel. de cacul mintal. Dintre metodele de acţiune reală şi simulată abordate de către S. Cucoş. după obiectivul pedagogic vizat. on line). Metoda exerciţiului devine cu atât mai productivă şi eficientă cu cât se cunosc şi se respectă anumite cerinţe ce ţin atât de subiectul ce utilizează această metodă. numite de psihologi interferenţe. literare. o lucrare ştiinţifică etc. exerciţiile sunt: individuale. artistice. 242).4. asigurând. exerciţiul se poate adapta tuturor formelor de activitate şi oricărui nivel de instruire sau de formare. semidirijate. p. 2.

proiectarea şi confecţionarea unor aparate.. Astfel. îmbogăţeşte. de folosirea jocului ca pretext pentru a face învăţarea mai antrenantă şi mai plăcută. 2. p. învăţarea rolurilor impuse de anumite statusuri profesionale. comunicarea şi cooperarea interumană etc. activităţi de conducere etc.4. de exersare a gândirii experimentalconstructive. să formuleze şi să experimenteze strategii de acţiune. În jocurile didactice se îmbină cu bune rezultate instructive spontanul şi imaginativul din structura psihicului infantil.învăţare bazată pe anticiparea mintală a unei acţiuni şi executarea ei în mod independent sau în echipă. strategia de lucru care trebuie însuşite sunt transpuse prin simulare într-o situaţie de joc. cu efortul programat şi solicitant de energii intelectuale şi fizice. elevii sunt puşi să simuleze acţiuni. social-culturale etc. Metoda jocului didactic Folosită mai mult la clasele mici. deprinderea. este vorba de zona de interferenţă dintre joc şi învăţare sau. înţelege şi evalua orientările valorice ale partenerilor de interacţiune. comerciale. asigurând problematizarea graţie dramatizării. stimulează efortul de autodepăşire şi autoperfecţionare. Realizarea proiectului este un prilej de obiectivare a pregătirii teoretice. lucrări ştiinţifice pe o temă dată. diferite funcţii. machete. afectiv.198). ca şi fenomene ce se produc în natură şi care intră în obiectivele pedagogice ale diferitelor discipline de învăţământ. fapte. mai exact spus. pentru că ea . are drept specific faptul că informaţia.4. poate fi utilizat în diverse activităţi şi concretizat în diverse domenii: efectuarea de investigaţii în mediul înconjurător. metoda nu este lipsită de anumite dezavantaje sau. formarea experienţei şi a capacităţii de a rezolva probleme de viaţă etc. de învăţare prin cooperare şi de formare a unor calităţi social-morale. dezvoltarea capacităţii de înţelegere a opiniilor. conduita. Prin ea se reproduc. prin aceasta. Deci. în funcţie de tema şi natura sarcinii urmărite.4. chiar lucrări de diplomă cu finalizare practică. De fapt. participări la elaborarea şi punerea în practică a unor proiecte industriale. mai exact spus. permite un autocontrol eficient al conduitelor achiziţionate datorită interacţiunii participanţilor. printro participare efectivă prin joc. Desigur. 2. dezvoltarea spiritului de observaţie şi a capacităţii de a surprinde. motivaţional şi acţional.4. exersarea capacităţii de opţiune şi decizie. Între avantajele metodei se înscriu următoarele: activizează elevii cognitiv. de anumite dificultăţi în sens de aplicare: nu este o metodă uşor de aplicat. Proiectul poate lua forme variate. în mod artificial. să evalueze situaţii şi rezultate. proiectul îmbină munca teoretică (investigaţia ştiinţifică) cu acţiunea practică a elevului sau a studentului.3. simţire şi acţiune specifice unui anumit status. operaţia. relaţii. se pot simula ipostaze veridice din viaţa şi activitatea adulţilor ce ţin de acţiuni. activităţi. 1988. ocupaţii. proprii învăţării şcolare (Cerghit. sporind gradul de înţelegere şi participare activă a elevilor/studenţilor.4. Ca obiective generale vizate prin această metodă se pot evidenţia: învăţarea modurilor de gândire. instalaţii. Metoda jocului de simulare Este o modalitate activă de predare-învăţare. Produsele obţinute prin această metodă sunt rodul cercetării.. nuanţează şi flexibilizează conduita şi. Asumându-şi anumite roluri. Împrejurările variate de viaţă au impus jocuri de simulare variate ca tipuri. trăirilor şi aspiraţiilor altora prin transpunerea în situaţia lor. conduite etc. Vlăsceanu. proiectării şi acţiunii practice. conduite. să adopte decizii.

5. ştiinţe juridice.4.modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului.4. Pentru evitarea unor asemenea situaţii. pe care specialiştii le grupează astfel: . banalizarea şi chiar vulgarizarea unor roluri serioase şi complicate.presupune din partea profesorului nu numai aptitudini pedagogice. simulatorul încorporează în structura sa sau i se ataşează o serie de auxiliare impuse de specificul didactic al învăţării: înregistratori ai timpilor de reacţie. Având în vedere gama largă de posibilităţi de aplicare la obiectele de învăţământ. simulare pentru pilotarea avionului etc. . Mai mult. jocuri de decizie (ştiinţa conducerii. evaluarea rezultatelor în funcţie de care se stabilesc intenţii de viitor.selectarea partenerilor şi instruirea lor cu privire la specificul şi exigenţele jocului de rol. socio-cultural. Cucoş. teatru. socio-profesional (la istorie. jocul de competiţie (sport. economie. astfel încât să existe o corespondenţă biunivocă între elementele structurale şi funcţionale ale acestora. cunoştinţe solicitate ulterior într-un context de activitate reală” (cf. ci şi aptitudini regizorale şi actoriceşti. specialiştii propun. tehnică). prin simplificarea. Utilizând o instalaţie de simulare. proiectarea şi pregătirea simulării de rol cere timp şi efort considerabil din partea cadrului didactic. se pot verifica priceperi. . la economie). cu invitarea chiar a unor observatori. Învăţarea pe simulatoare Simulatorul este o variantă de model obiectual.183). Metodele de raţionalizare a conţinuturilor şi operaţiilor de predare/învăţare reprezintă acea categorie de metode care permit „organizarea învăţării în . în absenţa unei proiectări şi pregătiri serioase. ai omisiunilor. avertizoare luminoase. jocul de rol specific într-un service. un sistem tehnic.jocuri de rol cu caracter mai general: jocuri de reprezentare a structurilor. . deprinderi.jocuri de rol cu caracter specific: jocul de simulare didactică. literatură. 1994. formarea unor abilităţi specifice etc. 2. facilitează observarea părţilor şi funcţionalitatea lor. pedagogie. jocul de-a ghidul şi vizitatorii. ştiinţe juridice.interpretarea rolurilor. ai mişcărilor corecte. financiar-contabile). execuţia operaţiilor. simulare pentru operator centrală electrică. jocurile de rol dobândesc variante (tipologii) diferite. sonore etc.dezbaterea cu toţi participanţii a rezultatelor.învăţarea individuală a rolului de către fiecare „actor” prin studiul fişei rolului. istorie).5. Învăţarea pe simulatoare se practică mai ales la disciplinele ce-şi propun ca obiective dobândirea unor abilităţi şi competenţe acţionalpractice (simulare pentru conducere auto. într-o structură etapizată. se urmăreşte realizarea unei ambianţe cât mai asemănătoare cu cea reală în care se desfăşoară acţiunea bazată pe folosirea sistemului respectiv. În acelaşi timp. .4. p. demersul pregătirii şi folosirii jocului de rol: . jocul de rol în asistenţă medicală etc. jocul de negociere. greşite. aparţinând unui sistem socio-economic. construit prin analogie cu un sistem tehnic original. artificial. . există riscul devalorizării jocului şi inducerea în eroare a participanţilor.identificarea situaţiei interumane care se pretează la simulare prin joc de rol. „O astfel de situaţie analoagă uşurează studierea şi explicarea acţiunilor complexe. jocul de arbitraj (ştiinţe juridice. simulare pentru mecanic de locomotivă.). 2. jocuri ce ajută înţelegerea funcţionării unor structuri organizatorice. .

şi unele dezavantaje. întărirea imediată a răspunsurilor şi.evaluare. Cerghit (1988. în această variantă. autocontrolat etc.proiectare . creându-se. Vorbind despre IAC. astfel. 277. succesiuni stricte (…)” – Cerghit. aplicarea instruirii programate a evidenţiat o serie de avantaje dar şi unele limite şi chiar dezavantaje. Instruirea programată are. sau transmiterea într-o formă . Prin interpretarea procesului de învăţământ ca sistem cu comandă şi control şi prin aplicarea conexiunii inverse ca principiu al oricărei acţiuni eficiente în organizarea procesului de învăţare.5. Aceasta reprezintă o adevărată revoluţie pentru metodologia şi tehnologia didactică. devin bariere în înţelegerea cunoştinţelor viitoare. prin aceasta. a impus în ultimele decenii ale secolului al XX-lea instruirea asistată de calculator. I. evidenţiază două aspecte complementare: instrumentul tehnic utilizat în instruire şi metodologia instruirii în cazul folosirii acestuia. El nu are informaţii operative şi de aceea nu poate interveni prompt şi optim pentru înlăturarea posibilelor neînţelegeri parţiale sau totale ale unor elevi. Privind lucrurile analitic.2. instruirea programată şi-a lărgit şi adâncit baza ei teoretică şi a căpătat mari virtuţi aplicative. Ca o reacţie la limitele modelului clasic de instruire. s-a impus instruirea programată.învăţare . rămâneri în urmă. Această metodă şi în acelaşi timp tehnică modernă constituie o consecinţă şi o aplicaţie a ciberneticii în procesul de învăţământ. p. asigurarea unui feed-back operativ.predare . diminuări şi chiar „stingeri” ale intereselor de cunoaştere (Panţuru. între care s-ar număra: fărâmiţarea materiei conform principiului paşilor mici şi parcurgerea secvenţelor într-o ordine prestabilită limitează înţelegerea şi gândirea elevului. ci a metodologiei didactice. parcurgerea integrală a programei în succesiunea paşilor ei. reducerea timpului de însuşire a cunoştinţelor. prin programare se vizează aspectul instructiv al educaţiei şi mai puţin sau deloc aspectul formativ.5. 2. Instruirea asistată de calculator Nevoia de depăşire a limitelor instruirii programate şi nu numai. neînţelegerile se cumulează. Teoretic vorbind. Ca atare. I. condiţii pentru blocări în învăţare.termeni de algoritmi şi de buclă de retroacţiune (feed-back = control imediat) sau structurări riguroase (conţinut şi operaţii de învăţare). a unui stil de muncă activ. Cum era de aşteptat. p.4.4. formarea. on line). procesele cibernetice pe care se bazează instruirea programată valorifică doar parţial procesul natural de învăţare. 209).1. Instruirea programată În modelul clasic de instruire. 2007. artificializând procesul de învăţământ. aspect care interesează în mod expres şi motiv pentru care pedagogii tratează această problemă nu în categoria mijloacelor de învăţământ. profesorul nu are posibilitatea să constate operativ (în timp optim) dacă fiecare dificultate întâlnită de elevi în lecţie a fost sau nu depăşită. on line). Panţuru (2007. calculatorul poate fi utilizat în toate componentele şi momentele procesului didactic . totuşi. consideră că din punct de vedere pedagogic calculatorul se poate utiliza: • în predare: o prezentarea „informatizabilă” a conţinutului. 2006. În rândul avantajelor se pot consemna: însuşirea cunoştinţelor în ritm propriu (conform posibilităţilor individuale). 2.

ci. creativitate. adaptarea nivelului de instruire la nivelurile individuale determinate de calitatea rezultatelor la învăţătură. . perspicacitate. ce solicită inteligenţă. urmărirea frecvenţei. o antrenarea elevilor în jocuri didactice de întreprindere. .transmiterea sau prezentarea unor noi conţinuturi. 2006. o organizarea şi ghidarea învăţării independente (tutorial model). prin (Cerghit.. de exemplificare şi concretizare a cunoştinţelor fundamentale.prezentarea noilor informaţii într-o manieră interactivă. o diversificarea strategiilor didactice pe baza interacţiunii crescute între elev şi maşină etc.. venind în sprijinul promovării învăţământului deschis şi la distanţă. mai ales. .contribuţia notabilă la pregătirea individului pentru învăţarea continuă. I.posibilitatea tratării interdisciplinare a conţinuturilor date. în învăţare: o facilitarea accesului la informaţii. . sociale etc. fizice. o evaluarea cu rapiditate şi mult mai detaliată a rezultatelor învăţării şi a calităţii proceselor de instruire. o simularea unor fenomene fizice şi sociale.• • o reprezentarea (demonstrarea) modelelor cantitative sau structurale. o efectuarea unor exerciţii şi activităţi aplicative.facilitează angajarea cognitivă a elevului. perspicacitate. Cerghit enumeră (2006. din punct de vedere al contribuţiei apreciabile la îmbunătăţirea calitativă a activităţilor şcolare. o individualizarea şi flexibilizarea instruirii. o ameliorarea aspectului obiectiv al evaluării cunoştinţelor însuşite.antrenarea subiecţilor în jocuri pedagogice/educational gaming. pp. în evaluare-autoevaluare o creşterea autocontrolului la elevi. . imposibilitatea înlocuirii experimentelor de laborator şi cercetărilor. IAC îşi dovedeşte avantajele. nu numai tehnologice.deschidere către utilizarea Internetului şi a altor surse multimedia. . . experienţe de laborator. atenţie şi creativitate.administrarea unor forme noi de evaluare şi de urmărire a progreselor înregistrate de elevi. .. care solicită inteligenţă. situaţii. o favorizarea unui mod conversativ de lucru prin punerea de întrebări şi retroacţiuni specifice. . . înregistrarea altor date privind evoluţiile elevilor. pp. . cazuri. o ajutarea elevilor în rezolvarea unor probleme cu un grad mare de complexitate. Dintre criticile şi limitele aduse IAC.posibilitatea unui feed-back imediat. de mare efect dovedindu-se a fi simularea unor procese şi fenomene naturale. 299-301): .încorporarea unei excelente baze de demonstraţii.individualizarea instruirii. 301-302): costurile ridicate. de gestiune etc.

Nu se pune problema înlocuirii profesorului. costuri şi eforturi umane. Cerghit.riscul de reducere a capacităţii de exprimare verbală a elevilor.A. a dezvoltării în rândul cadrelor didactice a unei autentice „culturi informatice” (Cerghit. Cristea. p. Editura Polirom Cerghit. în Pregătirea psihopedagogică. I. ediţia a III – a. Pânişoară.5. I. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II. IAC reprezintă o inovaţie complexă şi totuşi firească. dar a cărei generalizare necesită timp. Iaşi. Braşov. la toate stilurile cognitive etc. S. de a argumenta şi contraargumenta. Teoria şi metodologia instruirii. izolarea elevului de colegii şi profesorii săi. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice. Bucureşti. Editura Universităţii „Transilvania” . Iaşi Editura Polirom Panţuru.. ediţia a IV – a. D. S. (2008). neadaptarea la toate tipurile de elevi. Iaşi.) (2008). Teoria şi metodologia evaluării.. revăzută şi adăugită. riscul pierderii obişnuinţei de a discuta.-O. „Metodologia procesului de învăţământ”. Editura Didactică şi Pedagogică R. - 2. 303). (coord. Necşoi. (2006). http://facultate. ci a modificării unora dintre rolurile şi funcţiile lui. (1997). Metode de învăţământ. C. 2006. revăzută şi adăugită. (2007). Metode de învăţământ. S.ro/cursuri/pedagogie/teoria_si_metodologia_instruirii-8400. I. BIBLIOGRAFIE Cerghit. Editura Polirom Cucoş.. Teoria şi metodologia instruirii.regielive. (2008).html Panţuru. I.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->