Sunteți pe pagina 1din 67

CAPITOLUL I ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ 1.1. RISCUL – CONCEPT ŞI TRĂSĂTURI SPECIFICE

Riscul poate fi privit ca reprezentând incapacitatea unei firme de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost la modificările de mediu. Privit din acest punct de vedere, riscul care afectează activitatea

unei firme are ca principală sursă instabilitatea climatului de afaceri (element exogen firmei) şi incapacitatea agentului economic de a contracara la timp şi fără costuri ridicate efectele generate de această evoluŃie continuă a mediului în care acŃionează. În acest sens, o activitate rentabilă în prezent poate deveni nerentabilă în viitor ca urmare a modificării nefavorabile a condiŃiilor de mediu. Rezultă, astfel, că riscul este o caracteristică permanentă a activităŃii unei firme, aceasta trebuind să implementeze mecanisme adecvate de gestionare a riscului, care să evidenŃieze rapid modificările apărute şi măsurile de intervenŃie. Din punct de vedere probabilistic, riscul reprezintă variabilitatea profitului faŃă de media profitabilităŃii din ultimii ani. Această accepŃiune este foarte importantă în realizarea previziunilor, în care “riscul se estimează ca variabilitate a profitului în raport cu speranŃa de rentabilitate”. În acest caz, drept criteriu de definire s-au ales oscilaŃiile profitului faŃă de o medie, considerându-se că realizarea unor profituri viitoare mai mici decât nivelul mediu, considerat ca nivel de referinŃă, poate să conducă la apariŃia unor situaŃii de criză şi să afecteze negativ activitatea economică. În definiŃia dată de OCDE (OrganizaŃia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), se apreciază că riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinŃe nedorite să se producă”. Această definiŃie are la bază eventualitatea ca un eveniment (anticipat cu o anumită probabilitate sau neprevăzut de decident) să se materializeze şi să afecteze negativ anumite aspecte ale activităŃii economice. Alături de acestea, mai există şi alte definiŃii ale riscului, prin care se încearcă găsirea de noi semnificaŃii ale acestuia:

gamă largă de incertitudini privind activitatea viitoare a agentului economic; probabilitatea survenirii unui eveniment nedorit; variabilitatea probabilă a rentabilităŃii viitoare a activului;

variabilitatea

rezultatului sub presiunea mediului;

variabilitatea veniturilor sub influenŃa mediului, implicând eventualitatea producerii unui eveniment nefavorabil;

1

variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor şi, în consecinŃă, a capitalului investit; un element de incertitudine care poate afecta activitatea unui agent economic sau derularea unei operaŃiuni economice; gradul de incertitudine al apariŃiei unei pierderi din cauze fortuite, accidentale sau împrejurări neaşteptate; Principalele caracteristici ale riscului sunt:

a) riscul derivă din incertitudine; adoptarea deciziei are loc în prezent, iar punerea în practică şi

rezultatele se vor produce în viitor. Incertitudinea provine din necunoaşterea cu privire la care

eveniment din cele identificate se va produce şi la ce moment, care vor fi efectele reale şi amplitudinea producerii acestora;

b) riscul implică ideea de pierdere potenŃială, indiferent de natură, generată de evoluŃia unui

factor în sens contrar aşteptărilor decidentului;

c) efectele riscului, odată produse, nu mai pot fi înlăturate;

d) riscul apare atât în procesul activităŃii economico-financiare, sociale, cât şi în afara acestuia,

ca urmare a raporturilor dintre om şi natură;

e) asumarea riscului presupune o remunerare corespunzătoare a capitalului investit;

f) riscul reprezintă o incapacitate de adaptare a firmei la condiŃiile de mediu;

g) riscul este o măsură a vulnerabilităŃii firmei, a probabilităŃii de apariŃie a succesului sau

eşecului. Cunoscând aceste trăsături specifice noŃiunii de risc, se poate acŃiona în direcŃia elaborării unor politici moderne de prevenire a riscului, de ocrotire împotriva riscului şi de înlăturare a efectelor sale. Analizând lucrările ştiinŃifice scrise în ultimele decenii referitoare la problematica riscului, se evidenŃiază o evoluŃie în aprecierea noŃiunilor de risc şi incertitudine, precum şi manifestarea a trei tendinŃe principale în acest domeniu:

1.creşterea într-un ritm fără precedent a situaŃiilor de risc şi incertitudine, cauzate de extinderea fenomenului de internaŃionalizare a activităŃilor, de externalizare a unei părŃi a acestora, de

diversificare a instrumentelor financiare, de crizele economice care capătă o amploare tot mai mare, de creşterea competiŃiei etc.; 2.extinderea preocupărilor economiştilor de a dezvolta cunoştinŃele ştiinŃifice în acest domeniu, prin apelarea la un număr mare de ramuri ale ştiinŃei (management, marketing, finanŃe, statistică etc.) şi prin identificarea, testarea şi implementarea de noi instrumente de evaluare, prevenire şi protecŃie împotriva riscului;

2

3.amplificarea şi diversificarea consecinŃelor pe care implementarea instrumentelor şi tehnicilor de prevenire şi protecŃie împotriva riscului le generează asupra mediului economic, social, natural. Cele trei tendinŃe menŃionate sunt interdependente, iar problematica riscului şi a incertitudinii la nivelul unui agent economic devine tot mai complexă, îmbogăŃindu-se cu noi sensuri. În permanenŃă, managerii trebuie să cunoască nivelul riscului fiecărui proiect de afaceri, precum şi dacă el este mai mare decât câştigul potenŃial. În acelaşi timp, în condiŃiile economice şi sociale ale tranziŃiei la economia de piaŃă, stabilitatea şi siguranŃa agentului economic nu mai sunt dictate numai de acŃiunile proprii, ci de toŃi participanŃii la viaŃa economică. În acest sistem complex al interdependenŃelor se înscriu:

- întreprinderea, care acŃionează pentru obŃinerea unor rezultate care să permită acoperirea cheltuielilor efectuate şi înregistrarea de profit; - sistemul financiar, care, în cazul apariŃiei riscului şi a instabilităŃii, alocă, în anumite condiŃii, fonduri băneşti pentru asigurarea continuităŃii procesului de producŃie; - statul, prin intermediul subvenŃiilor acordate, dar şi al impozitelor şi taxelor percepute; - consumatorii, care reprezintă clienŃii firmei. AcŃiunile conştiente şi inconştiente efectuate de toŃi aceşti participanŃi la realizarea activităŃii firmei pot determina apariŃia unor efecte directe aşteptate, corespunzătoare obiectivelor fixate, dar şi manifestarea unor efecte întâmplătoare, nedorite, pe care literatura de specialitate le defineşte ca fiind riscuri.

3

1.2. TIPOLOGIA RISCULUI ACTIVITĂłII AGENTULUI ECONOMIC

Economia de piaŃă implică, prin legile după care se conduce, apariŃia unor riscuri şi incertitudini specifice, care, coroborate cu caracteristicile activităŃii fiecărui agent economic, pot determina apariŃia unor situaŃii şi stări conjuncturale nefavorabile. Necunoaşterea riscurilor ce pot apărea, a factorilor de cauzalitate şi a măsurilor de intervenŃie în cazul materializării poate avea consecinŃe negative pentru firma în cauză, putând determina chiar falimentul ei. Din acest motiv, se impune clasificarea riscurilor, în scopul cunoaşterii mecanismului de acŃiune al fiecăruia şi al implementării unor instrumente adecvate de protecŃie. În literatura de specialitate consacrată problematicii riscului ce afectează activitatea agentului economic, există o multitudine de criterii de clasificare a riscurilor, astfel:

1.după nivelul la care este localizat, riscul poate fi:

a)risc macroeconomic – este rezultatul evoluŃiei într-un anumit sens a condiŃiilor mediului de afaceri. Acesta este generat de acŃiunea conjugată a unui număr variat de factori de natură economică, politică sau socială, a căror evoluŃie în timp trebuie luată în considerare de către managementul firmei. Acest tip de riscuri poate fi cauzat de greve, convulsii sociale, războaie civile, schimbări de guverne, modificări de politică, recesiune economică, restricŃii de convertibilitate a monedei naŃionale în valută, de transfer al fondurilor în străinătate, inflaŃie, evoluŃia nefavorabilă a ratei dobânzii pe piaŃă, sistemul juridic etc. Riscurile macroeconomice pot fi clasificate în riscuri de Ńară, de transfer, suveran, financiar, de inflaŃie, operaŃional, de implantare şi juridic. b)risc sectorial – este dat de caracteristicile sectorului în care firma îşi desfăşoară activitatea, fiind, mai departe, dependent de sistemul politic, de infrastructură, legislaŃie, cultură, concurenŃă etc.; c)risc microeconomic (specific firmei) – este determinat de factori endogeni, specifici fiecărei întreprinderi în parte. Riscul se poate caracteriza prin asocierea unei legi de probabilitate pentru apariŃia fiecărui rezultat scontat. Probabilitatea arată în ce măsură este posibilă producerea unui anumit eveniment în condiŃii determinate. Deci, pentru fiecare eveniment există o probabilitate de apariŃie. Atât probabilitatea, cât şi riscul pot fi apreciate subiectiv şi obiectiv. Probabilitatea subiectivă apare când aprecierea riscului se face de către un singur individ şi reflectă mentalităŃile şi gradul de documentare ale persoanei respective. Probabilitatea obiectivă intervine când aprecierea riscului se face de către mai mulŃi indivizi, pe baza evidenŃei istorice a datelor statistice.

4

2.după posibilitatea de interpretare a legii de probabilitate, riscurile se pot clasifica în:

a)riscuri subiective – depind de aprecierile subiective ale fiecărui individ, de informaŃia sa; b)riscuri obiective – inerente oricărei activităŃi caracterizate printr-o anumită probabilitate de variaŃie a rezultatelor şi sunt independente de individ. 3.după posibilitatea de previziune, riscurile pot fi:

a)riscuri previzibile – sunt provocate de factori ce pot fi prevăzuŃi înainte de desfăşurarea unei operaŃiuni sau activităŃi. Printre cauzele care provoacă acest tip de riscuri se numără decesele, maternitatea, bătrâneŃea, modificarea bruscă a temperaturii prin schimbarea anotimpurilor, fluctuaŃiile valutare în condiŃiile unei crize economice mondiale etc. Efectele acestor categorii de riscuri pot fi eliminate sau reduse prin adoptarea din timp a unor măsuri corespunzătoare. b)riscuri imprevizibile – sunt provocate de factori imprevizibili, întâmplători, ce nu pot fi prevăzuŃi înainte de începerea derulării unei operaŃiuni. Ele pot fi provocate de secetă, inundaŃii şi alte calamităŃi naturale apărute în cadrul raporturilor dintre om şi natură, precum şi de evenimente fortuite în cadrul raporturilor dintre oameni, cum sunt războaie, greve, naŃionalizări, restricŃii valutare impuse de stat etc. În cazul acestor riscuri, se manifestă o tendinŃă de creştere a ponderii a lor, precum şi de majorare a costurilor pentru eliminarea sau reducerea pagubelor provocate. 4.după originea factorului care le generează, riscurile pot fi:

a)riscuri interne – sunt generate de factori care acŃionează în interiorul unei întreprinderi şi se referă la defecŃiuni ce pot apărea în funcŃionarea mijloacelor fixe, fraude provocate de angajaŃi, greve ale personalului, accidente de muncă provocate de nerespectarea normelor de protecŃie a muncii, penalităŃi plătite partenerilor de afaceri ca urmare a nerespectării contractelor din motive subiective etc.;

b)riscuri externe – sunt determinate de cauze localizate în afara întreprinderii şi care afectează activitatea firmei în cauză. Se referă la majorarea impozitelor de către stat, oscilaŃii ale cursului valutar, modificări nefavorabile ale dobânzii bancare, calamităŃi naturale, pierderi financiare provocate de partenerii de afaceri, etc. Din punctul de vedere al măsurilor pe care întreprinderea le poate adopta pentru a se proteja împotriva acestor riscuri, cele mai importante sunt riscurile interne, pentru acestea firma având posibilităŃi mai mare de intervenŃie. În privinŃa riscurilor externe, agentul economic dispune de căi reduse de acŃiune, mai important pentru el fiind identificarea acestor riscuri pentru a încerca reducerea consecinŃelor în cazul materializării lor.

5

5.după natura lor, riscurile se mai pot gupa astfel:

a)riscuri sociale – sunt provocate de evenimente sociale previzibile sau imprevizibile, precum boala, decesul, invaliditatea, reducerea nivelului de trai, şomajul, maternitatea etc. ProtecŃia împotriva acestor riscuri depinde, în mare măsură, de politica statului în domeniu, de nivelul de dezvoltare a economiei naŃionale, calitatea sistemului educaŃional. În general, se poate afirma că statele moderne acordă o importanŃă primordială ocrotirii individului împotriva riscurilor sociale, scopul fundamental al oricărui regim modern fiind acela de a proteja interesele indivizilor la nivel naŃional, în condiŃii de echitate şi dreptate socială. b)riscuri naturale – provocate de calamităŃi naturale. c)riscuri politice – sunt determinate de evenimente politice majore, precum războaie, greve, embargo, naŃionalizare, restricŃii de export. Acoperirea riscurilor politice este greu de realizat sau chiar imposibilă, având în vedere consecinŃele grave ale acestor tipuri de riscuri, declanşate de interesele majore ale statului, care, în asemenea situaŃii, se opun intereselor individului sau întreprinderilor. Riscul politic este inerent activităŃii unui agent economic, indiferent de Ńara unde acŃionează; el nu poate fi evitat, poate fi doar luat în considerare şi estimat. PosibilităŃile de atenuare sau de compensare a pagubelor în acest caz depind exclusiv de poziŃia şi atitudinea autorităŃilor statale. d)riscuri economice – sunt cele mai numeroase, iar după natura lor acestea pot fi:

-riscuri pure, accidentale, asigurabile; împotriva acestor riscuri, agenŃii economici se pot asigura, cu un anumit cost. -riscuri speculative, în funcŃie de care agenŃii economici au atât posibilitatea de a pierde, cât şi posibilitatea de a câştiga. În scopul cunoaşterii riscurilor provocate de propria structură organizatorică, activitatea firmei se poate diviza pe următoarele faze: cercetare-dezvoltare, aprovizionare, producŃie şi vânzare. În faza de cercetare-dezvoltare, riscurile speculative pot fi determinate de protecŃia greşită a unui brevet, efectuarea de investiŃii neproductive sau obŃinerea de produse fără cerere asigurată pe piaŃă. În etapa de aprovizionare, surse de risc pot fi condiŃiile de achiziŃie şi cursul valutar al monedei naŃionale. În faza de producŃie prezenŃa unor rebuturi, funcŃionarea necorespunzătoare a mijloacelor fixe, întreruperi nejustificate ale fluxului tehnologic, iar în faza de vânzare obŃinerea unor preŃuri de vânzare sub nivelul pieŃei sau rezilierea unor contracte de vânzare. Şi în cazul riscurilor pure se pot identifica unele surse interne care pot afecta grav desfăşurarea activităŃii unei firme, precum incendiile, exploziile, scurgeri de informaŃii, fraude, accidente etc.

6

6.din punct de vedere funcŃional, riscul poate fi clasificat astfel:

a)riscul de exploatare – arată variaŃia rezultatului de exploatare la modificarea condiŃiilor de exploatare; numit şi risc economic, se referă la variabilitatea sau nesiguranŃa obŃinerii unui anumit rezultat de exploatare. El exprimă incapacitatea firmei de a se adapta la timp şi cu cele mai mici costuri la variaŃiile mediului economico-social şi reflectă variabilitatea rezultatului economic sau a cash flow-ului de exploatare în funcŃie de condiŃiile de exploatare. b)riscul financiar – exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării

structurii financiare a întreprinderii. Acesta este asociat modului de finanŃare a activităŃii firmei. Dacă

o întreprindere apelează la împrumuturi, ea îşi asumă o obligaŃie financiară fixă, reprezentată de

cheltuielile financiare cu dobânzile, ceea ce face ca îndatorarea, prin mărimea şi costurile ei, să determine modificarea rezultatelor obŃinute şi a riscului financiar. Dacă, în schimb, finanŃarea activităŃii se realizează numai pe seama resurselor interne, cum sunt profitul reinvestit şi majorările de capital social prin noi aporturi ale acŃionarilor, aceasta nu presupune asumarea unor obligaŃii de plată rigide. Cu cât obligaŃiile cu costuri fixe (credite bancare, leasing) au o pondere mai ridicată în cadrul surselor financiare, cu atât riscul financiar este mai ridicat. c)riscul de faliment sau de insolvabilitate – se manifestă în cazul în care întreprinderea nu poată achita la scadenŃă datoriile faŃă de furnizori, bugetul statului, bănci etc. În activitatea practică,

firmele se pot confrunta cu dificultăŃi de plată, care pot fi temporare sau permanente. În cazul existenŃei unor dificultăŃi permanente de plată a obligaŃiilor faŃă de terŃi, se poate vorbi de o deteriorare a situaŃiei financiare a firmei, cu consecinŃe negative asupra solvabilităŃii acesteia. Factorii care conduc

o afacere la faliment variază. MulŃi economişti atribuie acest fenomen ratelor ridicate ale dobânzii,

recesiunii economice sau datoriilor mari faŃă de creditori. Totodată, specificul activităŃii şi reglementările juridice pot contribui la dificultăŃile financiare ale unei companii. Studiile efectuate au arătat că firmele mici, private şi cele nou înfiinŃate sunt mai vulnerabile decât cele mari şi cu experienŃă pe piaŃă.

Dintre riscurile enunŃate anterior, riscurile de exploatare sunt cele mai cuprinzătoare şi se pot clasifica astfel:

1.riscul de organizare şi conducere – provine dintr-o structură organizatorică deficitară a firmei, în cadrul căreia anumite compartimente funcŃionale importante sunt inexistente. Acest risc se poate diviza, mai departe, în:

-riscul de recrutare a personalului; -riscul de dotare tehnico-materială şi financiară; -riscul de management (de conducere);

7

2.riscul de investiŃii - poate rezulta din inutilitatea, utilitatea parŃială sau ineficienŃa economică a unei investiŃii şi are efecte negative grave, uneori imprevizibile, cu consecinŃe ireparabile asupra activităŃii firmei. 3.riscul de aprovizionare – este riscul de a nu putea aproviziona continuu procesul de producŃie cu materii prime, materiale, combustibil, energie. 4.riscul de fabricaŃie – orice proces de fabricaŃie implică o serie de riscuri, ce pot fi cauzate de o multitudine de factori tehnici, economici, sociali, naturali. În această categorie de riscuri se înscriu:

modificarea la intervale scurte de timp a parametrilor tehnici ai sortimentelor, ca urmare a apariŃiei unor produse concurente noi pe piaŃă; rebuturi determinate de materiale necorespunzătoare sau de forŃa de muncă insuficient calificată; defecŃiuni tehnice ale utilajelor, care determină întreruperea procesului de fabricaŃie. 5.riscul de depozitare – este legat de modul în care sunt asigurate spaŃiile de depozitare a produselor şi mărfurilor, de dimensiunile şi caracteristicile tehnico-funcŃionale ale acestora, de modul în care sunt amplasate şi administrate aceste spaŃii. 6.riscul de desfacere – este riscul de apariŃie a pierderilor în urma relaŃiilor cu clienŃii sau ca urmare a modificării condiŃiilor pieŃei. Riscul de desfacere mai este denumit şi risc comercial, fiind identificat, la modul general, cu riscul care apare în procesul realizării bunurilor şi serviciilor. 7.riscul valutar – este generat de fenomene şi procese specifice pieŃei valutare, precum devalorizare, revalorizare, reglementările privind transferurile valutare şi convertibilitatea, care au consecinŃe deosebite asupra situaŃiei economico-financiare a unei firme. 8.riscul creditului – provine fie din incertitudinea creditorului cu privire la încasarea creanŃelor ca urmare a lipsei de bonitate a debitorului, fie din incertitudinea debitorului cu privire la posibilitatea achitării la timp a datoriei, datorată nerealizării veniturilor programate. 9.riscul de muncă – se manifestă în forme diferite, în funcŃie de cauzele generatoare, şi afectează locurile de muncă sau nivelul salarizării forŃei de muncă. 10.riscul de publicitate comercială – poate proveni fie din lipsa de publicitate, fie din publicitatea deformată. 11.riscul în contractele economice – este riscul de creştere a preŃului pe piaŃă, în timp ce întreprinderea trebuie să livreze produsele la preŃuri inferioare, fixate prin contracte semnate anterior, sau riscul de deteriorare a preŃului datorită fluctuaŃiilor valutare. 12.riscul licitaŃiilor – se referă la pagubele pe care le pot avea fie firma organizatoare a licitaŃiei, fie firma participantă.

8

13.riscul tehnologic – se referă la pierderile pe care le poate suporta întreprinderea datorită neimplementării celor mai noi tehnici şi tehnologii. 14. riscul de transport – se referă la pierderile materiale sau financiare pe care întreprinderea le poate suporta ca urmare a efectuării transportului materiilor prime, materialelor, produselor, mărfurilor în condiŃii improprii sau cu întârziere. 15.riscul ratei inflaŃiei inflaŃia afectează rentabilitatea unei firme, din acest motiv întreprinderea trebuie să Ńină seama de deprecierea monetară în încheierea contractelor şi în întocmirea situaŃiilor financiare. Standardele InternaŃionale de Contabilitate abordează problematica riscului în IAS 32, intitulat

“Instrumente financiare: prezentare şi descriere”, care se referă la instrumentele financiare utilizate de către firmă şi la riscurile financiare aferente tranzacŃiilor efectuate cu acestea. În acest sens, IAS 32 defineşte următoarele categorii de riscuri:

1) riscul de preŃ – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să varieze în timp şi poate îmbrăca mai multe forme, respectiv:

a) riscul valutar – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze în timp datorită

modificării cursului valutar;

b) riscul ratei dobânzii – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să se modifice ca

urmare a variaŃiei ratei dobânzii bancare;

c) riscul de piaŃă – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să varieze datorită

modificării preŃurilor titlurilor de pe piaŃă, indiferent de cauzele acestor schimbări. 2) riscul de credit – este riscul ca una din părŃile implicate de instrumentul financiar să nu-şi execute obligaŃia asumată, cauzând celeilalte părŃi o pierdere financiară; 3) riscul de lichiditate – se referă la imposibilitatea de a vinde rapid pe piaŃă un activ financiar la o valoare apropiată de cea reală sau justă. Se mai numeşte şi risc de finanŃare, întrucât firma poate avea dificultăŃi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate. 4) riscul fluxului de numerar – este riscul ca valoarea fluxurilor viitoare de numerar generate de un instrument financiar să fluctueze. Alături de criteriile prezentate anterior, mai pot exista şi alte criterii de clasificare a riscurilor, pe care managerii unei întreprinderi le pot lua în considerare, în funcŃie de riscurile care sunt estimate să apară în activitatea lor. Se reŃine, însă, că în viaŃa unui agent economic orice risc este posibil să apară atunci când conjunctura îl favorizează. El nu va putea fi eliminat în totalitate din activitatea economică a unei firme. Important pentru agentul economic este să determine nivelul de risc pe care

9

este dispus să şi-l asume în condiŃiile obŃinerii unui anumit nivel al profitului şi să adopte măsuri de atenuare a pierderilor în cazul materializării acestuia.

1.3. FACTORII DE RISC – CONCEPT ŞI CLASIFICARE

Factorii de risc sunt forŃele motrice care, în anumite condiŃii, pot conduce la producerea unor evenimente generatoare de pierderi pentru agenŃii economici. Factorii de risc pot fi clasificaŃi după mai multe criterii, astfel:

1.în funcŃie de locul acŃiunii factorii de risc pot fi:

a) factori externi – sunt factori legaŃi de caracteristicile economiei naŃionale sau ale sectorului de

activitate în care activează firma, de sistemul politic sau social al Ńării. Ei nu pot fi influenŃaŃi de către

manageri şi afectează în acelaşi mod toate întreprinderile.

b) factori interni – sunt legaŃi de caracteristicile intrinseci ale fiecărui agent economic.

2.după natură factorii de risc pot fi:

a)

factori economici;

b)

factori sociali;

c)

factori politici.

3.după posibilitatea de previzionare factorii de risc sunt:

a) factori previzibili (cerŃi sau determinabili);

b) factori imprevizibili (incerŃi sau aleatori);

4.în funcŃie de efortul propriu al firmei factorii de risc pot fi:

a)

factori dependenŃi de efortul propriu;

b)

factori independenŃi de efortul propriu.

5.după nivelul la care acŃionează factorii de risc pot fi:

a)

factori macroeconomici;

b)

factori sectoriali;

c)

factori microeconomici.

Cei mai mulŃi dintre factorii de risc care acŃionează la nivelul unei entităŃi economice nu depind de efortul propriu al managementului, ci, în cea mai mare măsură, sunt sub controlul administraŃiei centrale. De asemenea, majoritatea acestor factori are caracter conjunctural şi acŃionează din afara întreprinderii. Dintre informaŃiile folosite de către agenŃii economici, cele care privesc factorii de risc au o importanŃă deosebită. Cu cât aceşti factori sunt mai bine cunoscuŃi de către decidenŃi, cu atât riscul

10

afacerii va fi mai redus. Practic, calitatea informaŃiilor influenŃează decisiv calitatea analizei riscului. În procesul decizional, managerii se confruntă, însă, cu o serie de probleme legate de disponibilitatea acestor informaŃii, calitatea lor, promptitudinea obŃinerii, actualitatea, exactitatea, costul etc. DificultăŃile procurării de informaŃii pertinente provin, în primul rând, din diversitatea şi complexitatea elementelor componente ale mediului de afaceri, printre care pot fi amintite:

- numărul mare de agenŃi economici care activează pe piaŃă;

- cadrul legal-instituŃional complex sau birocratic;

- mediul economico-social;

- politica economică, financiară şi socială a guvernului.

În al doilea rând, aceste elemente nu sunt constante în timp, ci se află într-o continuă evoluŃie şi

schimbare, conducând la creşterea situaŃiilor de risc şi incertitudine. Pentru a atenua această instabilitate a mediului, este important ca firmele să dispună şi să utilizeze un număr cât mai mare de informaŃii pertinente. Totodată, trebuie remarcată necesitatea procurării unor informaŃii de calitate. Calitatea informaŃiilor depinde de profesionalismul personalului din compartimentele de analiză ale întreprinderii, de existenŃa unor instituŃii publice, a cabinetelor de consultanŃă, a băncilor, care pot furniza informaŃii pertinente sub formă de studii, rapoarte, informări etc.

Veridicitatea informaŃiei poate avea de suferit dacă nu sunt utilizate căile adecvate de transmitere. De multe ori, aceste căi sunt întâmplătoare şi complexe, implicând riscul distorsionării

informaŃiei ca urmare a acŃiunii subiective a culegătorilor de informaŃii şi a celor care le transmit sau le utilizează. PertinenŃa informaŃiei depinde şi de cultura de afaceri dintr-o anumită Ńară. De regulă, se obŃin mai uşor date veridice într-un stat cu o cultură superioară decât în unul aflat în situaŃia opusă.

O altă problemă se referă la gestionarea volumului de informaŃii, privită în sensul accesului

cât mai rapid la informaŃii pertinente. Aceste informaŃii riscă să fie incluse într-un volum mare de informaŃii în continuă creştere şi să nu li se mai acorde importanŃa necesară. Pentru evitarea acestei probleme, se pot utiliza sisteme informatice performante de gestiune a informaŃiilor. InformaŃiile, cât mai numeroase şi mai detaliate, sunt absolut necesare în analiza riscului. Există, însă, o diferenŃă evidentă între informaŃiile de care o firmă are nevoie şi cele pe care le poate culege şi utiliza. Costul informaŃiilor diferă de la o sursă la alta, cele mai ieftine fiind cele obŃinute din sursele publicate. La costul informaŃiilor se adaugă timpul şi resursele umane implicate în culegerea şi prelucrarea lor. Utilizarea unei game variate de proceduri şi mijloace de tratare a informaŃiilor reduce semnificativ timpul de reacŃie a firmei la schimbările de mediu.

11

În condiŃiile în care la baza deciziilor economice stă o bază informaŃională tot mai largă, verificarea şi validarea informaŃiei sunt condiŃii indispensabile pentru reducerea incertitudinii şi pentru adoptarea unor decizii eficiente. InformaŃiile corecte şi complete contribuie la realizarea unei analize de calitate a riscului şi oferă, astfel, managerului posibilitatea de a fundamenta cât mai bine strategia de dezvoltare a firmei. AcŃionând într-un mediu dinamic, informaŃiile numeroase, limitele acestora, costul, riscul, câştigurile potenŃiale devin o provocare adresată managerilor firmei.

1.3.1. FACTORII MACROECONOMICI

Sunt factori externi şi au o importanŃă covârşitoare asupra nivelului de risc al unei firme, luarea în considerare a acestora în mecanismul decizional necesitând o bună înŃelegere de către decident a mediului economic general, a vulnerabilităŃilor economiei naŃionale, a relaŃiilor structurale ale acesteia, a calităŃii sistemului politic şi instituŃional al statului. După natura lor factorii externi se pot grupa în:

a) factorii economici:

a1) starea economiei naŃionale; a2) dimensiunea pieŃei interne; a3) situaŃia financiară internă; a4) factorii geografici. Materializarea factorilor economici duce la apariŃia evenimentelor de natură economică, acestea putând afecta grav rezultatele întreprinderii. Printre cele mai importante evenimente economice ce pot influenŃa negativ activitatea firmei se numără scăderea economică sau diminuarea creşterii economice, creşterea rapidă a costurilor de producŃie ca urmare a ratei ridicate a inflaŃiei sau a importurilor masive de produse energetice, combustibili etc., apariŃia deficitelor comerciale sau bugetare, a dezechilibrelor balanŃei de plăŃi, diminuarea venitului naŃional etc. Toate acestea determină deteriorarea climatului general de afaceri şi restrâng oportunităŃile de afaceri ale întreprinderilor. b) factorii sociali - se referă la structura socială, diferenŃele între nevoi şi aspiraŃii, valorile

spirituale ale populaŃiei, tradiŃiile acesteia. Ei se pot grupa în următoarele categorii:

b1) forŃa de muncă şi ocuparea; b2) populaŃia şi veniturile; b3) cultura. Cele mai importante evenimente sociale care pot conduce la materializarea riscului sunt conflictele interetnice sau de natură religioasă, greve, revolte şi demonstraŃii împotriva regimului

12

politic, conflicte ale personalului cu conducerea firmei. Cu cât gradul de cultură, civilizaŃie, educaŃie şi de dezvoltare al unei naŃiuni este mai ridicat, cu atât probabilitatea producerii unor astfel de evenimente este mai mică. La nivel de firmă, cele mai multe evenimente de natură socială care pot provoca pierderi provin din insuficienta motivare a personalului, atitudinea ostilă a salariaŃilor faŃă de manageri sau faŃă de schimbare, gradul scăzut de calificare. c) factorii politici - urmăresc calitatea liderilor politici şi a partidelor politice, puterea relativă a guvernului şi eficienŃa instituŃiilor statului. Se pot grupa în două mari categorii:

c1) mediul politic; c2) mediul legal-instituŃional. Factorii politici de risc, atunci când se manifestă, provoacă pierderi mult mai mari decât evenimentele economice, mergând până la falimentul firmei sau naŃionalizarea bunurilor acesteia. Cele mai importante evenimente de natură politică sunt războaiele, actele teroriste, conflictele regionale, revoltele. Toate aceste evenimente sunt determinate, de cele mai multe ori, de acŃiunea conjugată a factorilor politici şi a celor sociali şi au un impact major, în primul rând, asupra economiei naŃionale, apoi se repercutează asupra activităŃii fiecărei firme. ConsecinŃele unor astfel de evenimente sunt controlate şi eliminate cu mare dificultate de către puterea politică. Cea mai mare parte a informaŃiilor referitoare la componenta socio-politică a riscului este destul de greu de evaluat şi interpretat. În acelaşi timp, riscul activităŃii unui agent economic mai este influenŃat şi de alŃi factori socio-politici externi, precum aderarea la tratatele şi convenŃiile internaŃionale, gradul de acces la resurse financiare externe, conflictele regionale. Şi în cazul acestor factori există o mare dificultate legată de obŃinerea informaŃiilor necesare, de cuantificarea şi aprecierea lor obiectivă.

1.3.2. FACTORII SECTORIALI

Sunt factori externi şi influenŃează în mod considerabil rezultatele activităŃii oricărei întreprinderi. Se referă, în general, la piaŃa pe care activează o firmă şi cuprinde următorii factori mai importanŃi: furnizorii, clienŃii şi concurenŃii. a)Principalul obiectiv al activităŃii de aprovizionare se concretizează în asigurarea completă a resurselor materiale corespunzătoare cantitativ şi calitativ cu necesităŃile firmei, la locul şi termenele solicitate. În aceste condiŃii, contractele de aprovizionare încheiate cu furnizorii trebuie să urmărească obŃinerea unor costuri minime cu materiile prime şi materialele cumpărate, dar şi desfăşurarea ritmică a fluxului de producŃie în cadrul întreprinderii. Principalele evenimente nedorite ce pot apărea sunt

13

legate de nerespectarea de către furnizori a condiŃiilor specificate în contracte, de majorarea preŃurilor de vânzare a materialelor, falimentul unui furnizor important, riscul ca firma să nu poată achita furnizorii ca urmare a unei crize de lichidităŃi. Pentru reducerea riscului, se impune ca firma să încheie contracte de aprovizionare cu mai mulŃi furnizori şi să prevadă preŃuri ferme de livrare, precum şi o gestionare adecvată a patrimoniului său. Trebuie precizat că, în cadrul furnizorilor, se includ şi instituŃiile financiare care pun la dispoziŃie firmei resurse financiare sub formă de împrumuturi. Referitor la acestea, apar aceleaşi riscuri ca şi în cazul furnizorilor de materii prime şi materiale, la care se mai adaugă, însă, şi alte categorii de riscuri, legate de penalităŃile plătite în cazul nerambursării la timp împrumutului, refuzul creditorilor de a mai împrumuta firma ca urmare a neonorării la timp a obligaŃiilor financiare sau a unei structuri financiare precare etc. b)ClienŃii se manifestă ca un factor de risc pentru întreprindere dacă prezintă un grad mare de concentrare. Dacă în cazul falimentului unui furnizor, activitatea firmei nu este, de regulă, afectată foarte grav, agentul economic putând găsi alte surse de aprovizionare, dispariŃia unui client poate pune probleme deosebite întreprinderii, mai ales dacă acesta are o pondere mare în cifra de afaceri a companiei. Şi în cazul consumatorilor, evenimentele nedorite pot fi provocate de nerespectarea termenilor contractuali, pierderea unor clienŃi neurmată de găsirea altora, impunerea unor condiŃii dezavantajoase pentru firmă sau solicitarea unor avantaje financiare atunci când clienŃii deŃin o situaŃie privilegiată. De menŃionat că, în cazul clienŃilor, riscurile sunt mai reduse atunci când aceştia nu sunt beneficiarii finali ai produselor. c)PiaŃa pe care activează o întreprindere cuprinde, alături de furnizori şi clienŃi, şi firmele concurente. Succesul sau eşecul unei firme pe piaŃă depinde, în mare măsură, de deciziile concurenŃilor. În aceste condiŃii, firma trebuie să se informeze în permanenŃă cu privire la nivelul investiŃiilor întreprinderilor concurente, la nivelul productivităŃii muncii acestora, al capacităŃilor de producŃie, al strategiei lor comerciale. Rivalitatea între firmele din cadrul aceluiaşi sector are ca principale forme de manifestare războiul preŃurilor, campaniile de publicitate, serviciile post-vânzare oferite clienŃilor etc. Multe din aceste forme de concurenŃă, în special reducerea preŃurilor, au ca efect reducerea rentabilităŃii în cadrul sectorului, ceea ce afectează negativ toŃi agenŃii economici. În mod evident, nivelul concurenŃei influenŃează dimensiunea riscului operaŃional, generând, cel mai adesea, reduceri sau limitări ale preŃului de vânzare sau ale cantităŃilor vândute.

14

1.3.3. FACTORII MICROECONOMICI

Sunt factori interni şi acŃionează în mod direct asupra nivelului riscului şi al performanŃelor activităŃii unui agent economic. Cuprind următoarele categorii mai importante: potenŃialul uman, potenŃialul tehnico-material şi potenŃialul financiar. PotenŃialul uman Desfăşurarea corespunzătoare a activităŃii într-o întreprindere presupune utilizarea de forŃă de muncă adecvată sub aspect cantitativ, structural şi calitativ. De aceea, se impune o analiză atentă a personalului angajat şi a modului în care acesta corespunde cerinŃelor structurii organizatorice, a stabilităŃii salariaŃilor, a eficienŃei utilizării timpului de lucru al acestora şi a productivităŃii muncii, a calităŃii managementului. Gestiunea eficientă a resurselor umane previne riscul de migrare a personalului, al declanşării grevelor sau conflictelor de muncă, al apariŃiei accidentelor de muncă, al manipulării defectuoase a echipamentelor, al rebuturilor etc. Materializarea acestor riscuri are consecinŃe nefavorabile asupra volumului producŃiei obŃinute, asupra calităŃii producŃiei obŃinute, asupra modului de respectare a contractelor încheiate cu clienŃii, asupra performanŃelor firmei şi imaginii sale pe piaŃă. PotenŃialul tehnico-material Viabilitatea unei firme într-un mediu concurenŃial depinde şi de resursele materiale de care aceasta dispune şi pe care le foloseşte în procesul de producŃie. Resursele materiale utilizate de către firmă cuprind activele imobilizate şi activele circulante. Cantitatea, structura şi calitatea acestora trebuie să fie conforme cu nivelul şi calitatea activităŃii pe care firma doreşte să o desfăşoare. Principalii factori de risc legaŃi de echipamentele utilizate se referă la utilizarea necorespunzătoare a acestora, neefectuarea la timp a reparaŃiilor capitale şi curente, întreŃinere neadecvată, toate acestea putând provoca defecŃiuni şi întreruperi în funcŃionarea mijloacelor fixe, realizarea de produse rebutate, eficienŃă scăzută în exploatare. Pentru prevenirea apariŃiei acestor riscuri, se impune dimensionarea mijloacelor fixe în raport cu nivelul şi structura producŃiei ce trebuie realizată, respectarea programului de reparaŃii capitale şi curente, urmărirea folosirii eficiente din punct de vedere extensiv şi intensiv a echipamentelor, prevenirea apariŃiei premature a uzurii fizice şi morale. Referitor la materiile prime şi materialele utilizate, riscurile pot apărea în toate în fazele circuitului economic. Astfel, în faza de aprovizionare, riscurile se referă la neefectuarea la timp a aprovizionării sau în cantităŃi insuficiente, pierderi pe timpul transportului, necorelarea programului de aprovizionare cu cel de producŃie, care conduce la imobilizarea de resurse băneşti în stocuri materiale

15

pentru producŃie. În timpul depozitării, principalele riscuri provin ca urmare a depozitării în spaŃii neadecvate, manipulării necorespunzătoare, evidenŃei deficitare a stocurilor. La utilizarea materiilor prime şi materialelor, întreprinderea se poate confrunta cu riscul depăşirii normelor de consum, al nerespectării standardelor de fabricaŃie sau a caietelor de sarcini, al gradului scăzut de valorificare productivă a materialelor. Toate aceste riscuri, odată materializate, afectează negativ volumul producŃiei, calitatea produselor obŃinute, rezultatele firmei, modul de respectare a contractelor încheiate cu beneficiarii. PotenŃialul financiar Fiecare agent economic are o anumită structură financiară, care se poate identifica din bilanŃul contabil. Structura financiară este un element care diferenŃiază firmele din punct de vedere al performanŃelor. Alegerea unei structuri financiare inadecvate poate genera costuri foarte mari, ceea ce creează premisele apariŃiei riscului financiar sau chiar de faliment. Decizia în privinŃa structurii financiare trebuie să conducă la un raport optim între finanŃările prin credite şi cele prin capitaluri proprii, astfel încât costurile de finanŃare să fie minime. Dacă firma are un volum foarte mare de credite contractate, ea se confruntă cu riscul de a nu putea plăti ratele scadente şi dobânzile aferente în cazul în care nivelul dobânzii înregistrează o creştere foarte mare. Rata dobânzii este un factor de origine externă, asupra căruia managerii nu pot acŃiona direct, nivelul său depinzând de politica monetară promovată de banca naŃională, de conjunctura economică generală etc. Managerii au, însă, posibilitatea să aleagă mai multe surse de finanŃare, în funcŃie de costurile pe care le generează şi de restricŃiile financiare la care este supusă întreprinderea. În acest fel, alegerea unei structuri financiare adecvate poate conduce la reducerea costului capitalului şi a riscului financiar. Date fiind caracteristicile diferite ale diverselor categorii de activităŃi, producerea evenimentelor ce conduc la materializarea riscului poate avea consecinŃe diferite asupra acestora. Cu cât gradul de complexitate a activităŃii desfăşurate este mai mare, cu atât numărul evenimentelor posibile generatoare de riscuri este mai mare şi, implicit, gradul de risc este mai mare.

16

1.4. METODE DE IDENTIFICARE A RISCURILOR

InformaŃiile pentru identificarea riscurilor pot fi obŃinute prin:

cercetare la masa de lucru: studierea documentelor, planurilor elaborate de organizaŃie, a rezultatelor concurenŃilor, a bazelor de date comerciale, informaŃii deŃinute de persoane implicate în afaceri similare, descrieri ale derulării unor afaceri/proiecte asemănătoare. Principalele documente ce pot fi studiate sunt:

-rapoartele anuale (tipuri de activităŃi, răspândirea geografică a organizării, sursele importante de profit, zonele ce pot fi dezvoltate etc.); - documentele financiar - contabile, situaŃia activelor imobilizate; -planul locului, fotografii, materiale descriptive despre incinta în care se derulează activitatea beneficiarului de proiect şi unde va fi amplasat produsul realizat prin proiect, materialele promoŃionale despre organizaŃie, documentaŃiile tehnice, reviste de specialitate, publicaŃiile privind asigurarea protecŃiei, condiŃiile de elaborare a contractelor, a documentelor de închiriere, înregistrări privind asigurările organizaŃiei etc.; vizite la faŃa locului: acestea permit discuŃia cu cei expuşi la risc, crearea unei reŃele informaŃionale de contacte necesare managerului de risc pentru a-şi îmbunătăŃi rapoartele. Utilizarea experienŃei intuitive a managerilor s-a dovedit o tehnică nesatisfăcătoare în trecut datorită faptului că aceştia se bazează în identificarea riscurilor doar pe propria experienŃă şi specializare. Totuşi utilizarea acestei metode poate fi asociată cu alte modalităŃi ce vor fi enumerate în continuare. ExperŃii din companie pot identifica un număr redus de riscuri datorită implicării lor în foarte multe proiecte şi a creşterii astfel a încrederii de a rezolva orice problemă potenŃială referitoare la derularea proiectului. Aceştia evită în numeroase cazuri să discute riscurile cu membrii altor departamente ale companiei considerându-le o problemă proprie şi neglijând astfel impactul posibil asupra celorlalŃi. Metoda este recomandabilă în companiile cu o cultură ce propagă asumarea riscurilor şi utilizează şi alte metode de identificare. Realizarea unor chestionare standard completate de persoanele implicate în derularea proiectului este o metodă eficientă dacă acestea sunt adaptate fiecărui proiect. Asemănătoare chestionarelor sunt listele de control a riscurilor . Acestea cuprind surse potenŃiale de risc, cum ar fi:

-cadrul în care se desfăşoară activitatea; -personalul care participă la realizarea acesteia; -estimări eronate ale bugetului şi termenului de execuŃie;

17

-schimbări în legislaŃie sau economie etc. Se porneşte de la o listă standard care este apoi adaptată fiecărui proiect, dar există pericolul ca acestea să devină foarte laborioase ceea ce îngreunează prelucrarea informaŃiei. Asemănător listelor de control este tabelul riscurilor care structurează informaŃia în patru cadrane, respectiv: ameninŃări, resurse, consecinŃe, factori prin care se poate acŃiona pentru a modifica efectele nedorite ale evenimentelor.

Tabelul riscurilor

AmeninŃări

Resurse

ConsecinŃe

Factori modificaŃionali

Pericole care ameninŃă proiectul: incendii, furturi, cutremure, datorii, defecŃiuni în exploatarea utilajelor, etc.

Clădirile, echipamentele, materialele, personalul, furnizorii, clienŃii etc. utilizate de organizaŃie pentru a-şi asigura existenŃa şi proprietatea.

Efectele nedorite ale evenimentelor neprevăzute asupra resurselor organizaŃiei (întreruperea producŃiei, retragere produs de pe piaŃă etc.)

Factori ce pot modifica impactul pe care situaŃiile neprevăzute le-ar avea asupra resurselor (ex. echipamente de rezervă, alternative pt. furnizori, sisteme de prevenire a incendiilor etc.)

Metoda arborele logic al hazardului pune în evidenŃă cauzele şi pierderile unui eveniment particular, apoi cauzele posibile ale cauzelor ş.a.m.d., până la relevarea tuturor surselor posibile. Metoda arborelui defectelor porneşte tot de la un eveniment ce produce pierderi, dar se prezintă condiŃiile care sunt necesare, fie individual, fie în combinaŃie ca să determine evenimentul respectiv. Pune în evidenŃă situaŃii care uneori nu prezintă riscuri prin ele însele, dar în combinaŃie devin periculoase pentru proiect şi pentru organizaŃie. Utilizarea arborilor hazardului şi defectelor are mare aplicabilitate în identificarea riscurilor pure. Sistemele expert sunt metode foarte moderne de identificare a riscurilor, dar realizarea şi menŃinerea lor este foarte costisitoare, iar utilitatea lor este ridicată în cazul riscurilor comune pentru numeroase proiecte şi pentru care managementul organizaŃiei şi al proiectului dispune de o experienŃă considerabilă. Interviurile structurate au fost folosite o perioadă îndelungată pentru a obŃine informaŃii de la consultanŃi şi personalul firmelor, precum şi de managerii de proiect şi/sau managerii de risc pentru a identifica riscurile associate proiectelor. Structura interviului este pregătită în avans, iar derularea sa se realizează într-o atmosferă relaxantă. DiscuŃiile pot fi între un intervievator şi unul sau mai mulŃi intervievaŃi, iar timpul consumat trebuie dozat cu mare atenŃie.

18

Brainstorming-ul: este tehnica cel mai des utilizată pentru identificarea riscului. Scopul metodei este de a obŃine o listă cât mai completă a riscurilor proiectului, listă care va fi folosită ulterior în procesele de analiză calitativă şi cantitativă a riscului. Pentru brainstorming se organizează o reuniune cu participarea experŃilor, având un caracter multidisciplinar. în timpul şedinŃei, care este condusă de un moderator, sunt generate idei despre riscurile proiectului. întâlnirea se desfăşoară fără întreruperi şi fără a se exprima judecăŃi sau critici ale ideilor interlocutorilor, indiferent de poziŃia lor ierarhică în cadrul organizaŃiei. Sursele de risc sunt identificate în sens larg şi sunt afişate pentru a fi examinate de toŃi participanŃii. Riscurile identificate sunt apoi clasificate şi caracteristicile lor sunt detaliate. Tehnica Delphi: este o modalitate de a obŃine consensul experŃilor asupra riscului proiectului. ExperŃii sunt identificaŃi, dar participă la analiză anonim, fără a se întâlni faŃă în faŃă. Responsabilul cu identificarea riscului utilizează un chestionar prin care solicită idei despre cele mai importante riscuri ale proiectului. Riscurile astfel identificate sunt transmise apoi experŃilor pentru analiză şi comentarii. Consensul asupra principalelor riscuri ale proiectului poate fi obŃinut prin câteva iteraŃii ale acestui proces. Interviul: riscurile pot fi identificate şi prin intervievarea managerilor de proiect cu experienŃă sau a experŃilor în domeniu. Responsabilul în identificarea riscului alege persoanele cele mai potrivite pe care le informează pe scurt asupra proiectului, furnizându-le informaŃii despre structura activităŃilor şi ipotezele de lucru. Analiza SWOT: această tehnică permite examinarea proiectului din perspectiva punctelor tari, forte, a oportunităŃilor şi a ameninŃărilor, pentru a mări aria de analiză a riscurilor considerate; Utilizarea specialiştilor/consultanŃilor externi este foarte recomandată, dar necesită timp pentru ca aceştia să se familiarizeze cu proiectul, organizarea, procedurile utilizate, iar experienŃa acumulată „pleacă” odată cu ei. Rezultatele identificării riscurilor se concretizează în:

descrierea surselor de risc, ce trebuie să includă estimări referitoare la: probabilitatea de apariŃie a evenimentelor determinate de acea sursă, momentul estimativ al producerii evenimentului sau evenimentelor, frecvenŃa anticipată de apariŃie a evenimentelor generate de acea sursă; potenŃialele evenimente nedorite - care au o probabilitate sau o magnitudine a pierderii „relativ largă”; „simptomele” de risc - manifestări indirecte ale evenimentelor actuale; soluŃiile posibile pentru diverse situaŃii riscante.

19

Pentru a permite formalizarea procedurilor de managementul riscului, este indicat ca toate informaŃiile obŃinute prin metodele enumerate să fie structurate într-un format care să permită stocarea în baze de date accesibile şi care pot fi uşor consultate la derularea oricărui proiect. Identificarea riscurilor trebuie realizată în mod regulat, pe toată durata de realizare a unui proiect şi este necesar să ia în considerare atât riscurile interne, cât şi riscurile externe.

20

CAPITOLUL II MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN ACTIVITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ A FIRMEI

2.1. DEFINIREA MANAGEMENTULUI DE RISC

ConŃinutul managementului riscului constă într-un proces sistematic de cunoaştere a factorilor potenŃiali ce ameninŃă securitatea întreprinderii, măsurarea gradului de gravitate a acestora, reducerea efectelor prin prevenŃie şi protecŃie, transferul acelor efecte care nu pot fi gestionate de întreprindere însăşi la societăŃile specializate în gestiunea riscurilor. Managementul riscului este procesul sistematic de identificare, de analiză de răspuns la riscul potenŃial al unui proiect. Managementul riscului este o abordare structurală şi formală, focalizată asupra paşilor necesari şi a acŃiunilor planificate pentru a determina şi controla riscurile, menŃinându-le la un nivel acceptabil. Scopul este de a maximiza probabilitatea de succes a unei activităŃi acŃiuni prin creşterea şanselor de îmbunătăŃire a performanŃelor şi, în acelaşi timp, diminuarea şanselor pentru evoluŃii neanticipate. Succesul unei activităŃi înseamnă că acea activitate este fezabilă din punct de vedere economic şi tehnic (al consumului de resurse, modului de desfăşurare şi a programării acesteia astfel ca să poată fi realizată cu bugetul stabilit şi în termenul stabilit). Riscurile pot fi variabile cunoscute, adică riscuri care au fost identificate, evaluate şi cuantificate şi pentru care au fost elaborate planuri. Totodată, riscurile pot fi variabile necunoscute, respectiv riscuri care nu au fost încă identificate sau sunt imposibil de prevăzut. În general, un bun management de risc se bazează pe următoarele elemente:

identificare - riscurile trebuie identificate mai întâi ca ele să devină problematice, şi să afecteze nefavorabil anumite situaŃii sau proiecte:

analiză - reprezintă conversia datelor despre un risc în date privind modurile de acŃiune asupra acestui risc; planificare - informaŃiile dobândite se transformă în decizii şi acŃiuni. Se creează planuri atât pentru riscurile individuale, cât şi planuri de management integrat. În general, pentru un risc se dezvolta mai multe planuri de acŃiune; monitorizare - constă în urmărirea continuă a evoluŃiei riscului şi acŃiunilor întreprinse pentru reducerea efectelor acestora; control - corectează deviaŃiile de la acŃiunile planificate îmbunătăŃind continuu procesul de management;

21

comunicare - în majoritatea cazurilor, buna comunicare este o caracteristică principală a succesului. Ea trebuie aplicată pentru toate şi între toate resursele utilizate, fiind legătura de bază între elementele, ce caracterizează un bun management de risc.

2.2. PROCESUL MANAGEMENULUI DE RISC

Procesul de management al riscului constă din următoarele elemente: planificarea managementului riscului; identificarea riscului; analiza calitativă a riscului; analiza cantitativă a riscului; planificarea răspunsului la risc; controlul şi monitorizarea riscului.

2.2.1. PLANIFICAREA MANAGEMENTULUI RISCULUI

Planificarea managementului riscului este procesul prin care se decide modul de abordare şi de planificare a activităŃilor de management al riscului pentru proiectul respectiv. Înainte de iniŃierea oricăror acŃiuni de management de risc trebuie să se evalueze existenŃa unui potenŃial de risc în proiectul analizat în ceea ce priveşte domeniul, programul sau costurile. Această evaluare nu este simplă deoarece trebuie să se Ńină cont de toate activităŃile proiectului care ar putea să conŃină un risc potenŃial. Se obŃine astfel o listă de activităŃi şi o clasificare a riscurilor potenŃiale în activităŃi fără risc, activităŃi cu risc scăzut şi activităŃi cu potenŃial de risc ridicat.

Intrări în

descrierea proiectului: acest document cuprinde o descriere sintetică a cerinŃelor proiectului;

planificarea

politicile organizaŃiei în domeniul managementului riscului: în anumite organizaŃii există deja proceduri şi metode pentru analiza calitativă şi cantitativă a riscului; roluri şi responsabilităŃi definite: dacă acestea sunt deja stabilite, pot influenŃa planificarea

managementului

riscului

managementului riscului; toleranŃa la risc a responsabililor proiectului: aceste elemente se găsesc în politicile organizaŃiei sau în acŃiunile întreprinse; modelul pentru planul de management al riscului: este un document predefinit care conŃine structura; planului de management al riscului; structura activităŃilor proiectului este documentul care conŃine în; detaliu activităŃile proiectului cu condiŃionările de timp şi resurse.

Mijloace şi tehnici pentru planificarea managementului riscului

Reuniuni de planificare: aceste întâlniri au scopul să adapteze şi să îmbunătăŃească modelul planului de managementul riscului, Ńinând cont de cerinŃele şi de intrările proiectului respectiv. La aceste reuniuni trebuie să participe managerul de proiect, conducătorii echipelor de proiect, responsabilii cheie ai proiectului şi alŃi specialişti din organizaŃie.

22

Ieşiri din planificarea managementului riscului

Planul de management al riscului. Acest document stabileşte modul în care identificarea, evaluarea, cuantificarea, răspunsul şi controlul riscului sunt structurate şi realizate pe parcursul ciclului de viaŃă al proiectului; acesta cuprinde:

metodologia: aceasta defineşte modalitatea de abordare, mijloacele şi sursele de date care pot fi utilizate pentru managementul riscului proiectului respectiv; roluri şi responsabilităŃi: acesta stabileşte membrii echipei şi responsabilităŃile acestora pentru activităŃile de management al riscului; periodicitatea: conŃine perioadele la care procesul de management va fi realizat pe parcursul proiectului. Concluziile de analiza riscului vor trebui furnizate la timp pentru a sta la baza deciziilor adoptate periodic în cadrul proiectului; cuantificare şi interpretare: trebuie stabilite metodele corespunzătoare de cuantificare şi interpretare a analizelor calitative şi cantitative ale riscului, metode care se vor aplica pe parcursul derulării proiectului; nivele: se stabilesc nivele de risc care declanşează activităŃi care | au responsabili şi modalităŃi de acŃiune; raportare: acest capitol documenteaz ă modul în care rezultat: -: procesului de managemen t al riscului sunt analizate şi transmise echipei de proiect şi responsabililor proiectului; înregistrări: se stabilesc înregistrările din domeniu managementul riscului care vor deveni rezultate din realizarea proiectului.

2.2.2. IDENTIFICAREA RISCULUI

Identificarea riscului este o abordare sistematică ce implică determinară riscurilor care pot afecta proiectul. La identificarea riscurilor trebuie să participe echipa de proiect, echipa de management al riscului, furnizorii, utilizatorii finali responsabilii proiectului. Identificarea riscului este un proces iterativ. Prima iteraŃie poate fi realizată de echipa de proiect sau de echipa de management al riscului. A doua iteraŃie poate fi făcută de întreaga echipă de proiect sau de principalii responsabil ai proiectului. Pentru a obŃine o analiză imparŃială, a treia iteraŃie poate fi facută de persoane care nu sunt implicate în proiect. Intrări în identificarea riscului:

Planul de management al riscului. Acest document a rezultat ca ieşire din procesul anterior de planificare a managementului riscului. Ieşiri din panificările proiectului. Identificarea riscului necesită o înŃelegere completă a proiectului în ceea ce priveşte misiunea, domeniul şi obiectivele acestuia.

23

Categoriile de risc ajută la identificarea riscurilor posibile care pot afecta proiectul în bine sau în rău. Categoriile de risc cel mai des utilizate sunt:

riscuri tehnice, de calitate sau de performanŃă: dependenŃa de o tehnologie neomologată, cerinŃa de a obŃine o performanŃă; riscuri ale managementului de proiect: alocarea necorespunzătoare a timpului sau a resurselor, o calitate inadecvată a planului de proiect estimări nerealiste sau incomplete, probleme cu furnizorii, tehnici de comunicare deficitare; riscuri interne: costuri, durate şi obiective care sunt inconsistente, lipsa stabilirii priorităŃilor între proiectele organizaŃiei, finanŃări inadecvate sau întreruperea asigurării finanŃării, conflicte de finanŃare sau de alocare de resurse cu alte proiecte ale organizaŃiei; riscuri externe: schimbări în legislaŃie, în tendinŃele pieŃei, litigii de muncă, riscul de Ńară. Mijloace şi tehnici pentru identificarea riscului:

a)analiza documentaŃiei: implică o analiză structurată a planurilor proiectului şi a ipotezelor de lucru, etapă iniŃială realizată de echipa de proiect; b)tehnici de culegere a informaŃiilor: brainstorming-ul: tehnica Delphi: interviulanaliza SWOT; c)analiza ipotezelor: orice proiect este conceput şi dezvoltat pe baza unor ipoteze, scenarii şi presupuneri. Analiza ipotezelor este o tehnică ce exploatează aceste ipoteze formulate despre riscurile proiectului. Această tehnică identifică riscurile proiectului din punct de vedere al inexactităŃii, inconsistenŃei sau caracterului incomplet al ipotezelor de lucru; d)tehnica diagramelor, această tehnică poate include:

-diagrama cauză-efect care este utilă la identificarea cauzelor riscurilor şi a efectelor posibile ale acestora; -diagrame de flux de sistem sau de procese: descriu modul în care elementele unui sistem sau ale unui proces interacŃionează, precum şi mecanismul de cauzalitate; -diagrame de influenŃă: constau dintr-o reprezentare grafică a problemelor, arătând influenŃele cauzale, ordinea temporală a evenimentelor, precum şi alte relaŃii între variabile şi rezultate. Ieşiri din identificarea riscului:

riscurile identificate; declanşatoare: semnalele de avertizare al riscului ce se constituie ca indicaŃii că un risc a apărut sau urmează să apară; intrări către alte procese: identificarea riscului poate să evidenŃiez necesitatea unor acŃiuni în alte arii ale proiectului.

24

2.2.3. ANALIZA CALITATTIVĂ A RISCULUI

Analiza calitativă a riscului este procesul de realizare a unei evaluări de natură calitativă a riscurilor identificate în etapa anterioară. Acest proces stabileşte o prioritate a riscurilor, în funcŃie de efectul lor potenŃial asupra obiectivelor proiectului. Analiza calitativă este o modalitate de determinare a importanŃei riscurilor identificate şi un ghid pentru măsurile de răspuns la risc. Analiza calitativă a riscului necesită estimarea probabilităŃii şi impactului riscului, utilizând metode şi tehnici de analiză calitativă. Acest proces trebuie reluat pe parcursul ciclului de viaŃă al proiectului, pentru a reflecta schimbările intervenite în proiect şi schimbările riscului proiectului. Rezultatele acestui proces pot conduce la o analiză cantitativă a riscului sau direct la planificarea răspunsului la risc. Intrări în analiza calitativă a riscului:

planul de management al riscului: este documentul din procesul de planificare descris anterior; riscurile identificate: riscurile descoperite în cadrul procesului de identificare sunt evaluate din punct de vedere al probabilităŃii de apariŃie şi al impactului produs asupra proiectului; stadiul proiectului: incertitudinea asociată unui risc depinde de evoluŃia şi stadiul proiectului, astfel, la începutul proiectului, multe riscuri nu apar, ele apărând pe măsura derulării proiectului; tipul proiectului: proiectele de acelaşi tip sau cele care se repetă tind să aibă riscuri mai reduse, proiectele care utilizează tehnologii noi sau cele de mare complexitate tind să aibă riscuri mai ridicate; precizia datelor: precizia descrie gradul în care riscul este cunoscut şi înŃeles, ea măsoară gradul de disponibilitate a datelor care au fost utilizate pentru identificarea riscului; scala de probabilitate şi de impact: aceste scale sunt utilizate pentru evaluarea celor două dimensiuni cheie ale riscului: probabilitatea de apariŃie şi impactul. Mijloace şi tehnici de analiză calitativă a riscului:

a)probabilitatea şi impactul riscului: acestea sunt descrise în termeni calitativi (foarte ridicate, ridicate, moderate, scăzute sau foarte scăzute). Aceste dimensiuni ale riscului se aplică riscurilor specifice şi nu întregului proiect. Analiza riscului ne ajută să identificăm acele riscuri cu consecinŃe majore asupra proiectului şi asupra cărora trebuie să se acŃioneze; b)matricea scorului riscului: aceasta este o matrice construită prin combinarea scalelor de probabilitate şi de impact. Scala de probabilitate a riscului are valori cuprinse între 0 (probabilitatea evenimentului imposibil) şi 1 (probabilitatea evenimentului sigur). c)testarea ipotezelor proiectului: ipotezele identificate trebuie testate faŃă de două criterii:

stabilirea ipotezei şi impactul asupra proiectului dacă ipoteza este falsă. În această situaŃie, trebuie

25

identificate ipoteze alternative care să fie adevărate, iar impactul acestora asupra obiectivelor proiectului trebuie testat în procesul de analiză calitativă; d)clasificarea preciziei datelor: analiza calitativă a riscului necesită date precise care să vină în ajutorul managementului proiectului. Tehnica de clasificare a preciziei datelor evaluează gradul în care datele despre risc sunt utile pentru managementul riscului. Aceasta implică evaluarea datelor din punct de vedere al calităŃii, integrităŃii şi fiabilităŃii acestora. Ieşiri din analiza calitativă a riscului:

clasificarea generală a proiectului: aceasta poate indica poziŃia proiectului faŃă de alte proiecte prin compararea scorurilor riscurilor. Ea poate fi utilizată pentru a aloca personal sau alte resurse unor proiecte cu diferite clasificări ale riscului, pentru a face analize cost-beneficiu sau chiar pentru a justifica recomandarea pentru anularea unui proiect; lista riscurilor prioritare: riscurile pot fi ierarhizate după scorul de impact de care aparŃin (ridicat, moderat, scăzut) până la cel mai detaliat nivel din structura activităŃilor proiectului. Riscurile pot fi grupate după modul în care necesită un răspuns imediat sau ulterior. Riscurile referitoare la costuri, program, funcŃionalitate sau calitate pot fi evaluate separat, cu diferite metode de clasificare. Totodată, riscurile semnificative trebuie să fie descrise pe baza probabilităŃii şi al impactului cu care au fost evaluate; lista riscurilor pentru analize suplimentare şi management: riscurile clasificate ca fiind ridicate şi moderate sunt primele candidate pentru analiza cantitativă şi pentru acŃiuni de management al riscului.

2.2.4. ANALIZA CANTITATIVĂ A RISCULUI

Analiza cantitativă a riscului este procesul prin care se urmăreşte evaluarea numerică a probabilităŃii şi impactului fiecărui risc asupra obiectivelor proiectului şi influenŃa asupra riscului general al proiectului. Acest proces utilizează tehnici cantitative (cum ar fi simularea Monte Carlo, analiza de senzitivitate şi metoda arborilor de decizie) cu scopul:

de a determina probabilitatea de a nu atinge obiectivele specifice ale proiectului; de a cuantifica expunerea la risc a proiectului şi a determina mărimea rezervelor neprevăzute pentru costuri şi pentru program care ar putea fi necesare; de a identifica riscurile care implică o atenŃie mai mare prin cuantificarea contribuŃiei lor relative la riscul general al proiectului; de a identifica realist costurile, programul şi obiectivele ce pot fi realizate.

26

Intrări în analiza cantitativă a riscului:

planul managementului riscului: este documentul rezultat din procesul anterior de planificare a managementului riscului; riscurile identificate: sunt ieşiri din procesul de identificare a riscului; lista riscurilor prioritare: este o rezultantă a procesului de analiză calitativă a riscului; lista riscurilor pentru analize suplimentare şi management: este o ieşire din procesul de analiză calitativă a riscului; informaŃii istorice: sunt informaŃii provenite de la proiecte anterioarei similare, studii referitoare la riscurile proiectelor, baze de date pentru risc; evaluările experŃilor: datele de intrare pot să provină de la echipa de proiect sau de la experŃi în domeniu; alte ieşiri din planificarea proiectului: cele mai utile ieşiri din celelalte procese de planificare a proiectului sunt estimările duratelor activităŃilor, structura activităŃilor proiectului, costurile estimate pentru aceste activităŃi, precum şi obiectivele tehnice ale proiectului. Mijloace şi tehnici pentru analiza cantitativă a riscului:

interviul: tehnicile de intervievare sunt utilizate pentru a cuantifica probabilitatea şi impactul riscurilor asupra obiectivelor proiectului. Primul pas îl constituie realizarea unor interviuri despre riscurile proiectului cu participarea responsabililor sau a experŃilor. InformaŃia care este necesară depinde de tipul distribuŃiilor de probabilitate care vor fi utilizate pentru modelarea riscului. Se stabilesc astfel argumentele care au stat la baza parametrilor atribuiŃi distribuŃiilor de probabilitate ale modelelor de risc care vor constitui elemente de intrare pentru strategiile de răspuns la risc; analiza de senzitivitate: această tehnică ajută la determinarea acelor riscuri care au cel mai mare potenŃial de impact asupra proiectului. Aceasta examinează gradul în care incertitudinea fiecărui element de risc al proiectului influenŃează obiectivele proiectului atunci când celelalte elemente variabile şi incerte sunt menŃinute la valorile lor cele mai probabile. analiza arborilor de decizie: se utilizează pentru a reprezenta problema de decizie considerând implicaŃiile alegerii dintre alternativele disponibile. Metoda utilizează probabilităŃile riscurilor precum şi elemente de pierdere sau câştig pentru fiecare secvenŃă decizională. Rezolvarea arborelui de decizie indică decidentului o evaluare în termeni cantitativi a riscului fiecărei decizii în condiŃii de incertitudine; simularea: aceasta utilizează un model al proiectului care translatează incertitudinile specificate până la un anumit nivel de detaliere privind impactul potenŃial asupra obiectivelor proiectului şi apoi la nivelul întregului proiect. Pentru simulare se utilizează metoda Monte Carlo.

27

Ieşiri din analiza cantitativă a riscului:

lista riscurilor prioritare cuantificate: include riscurile care constituie cea mai mare ameninŃare pentru proiect sau care oferă cea mai mare oportunitate, împreună cu o măsură a impactului lor; analiza probabilistă a proiectului: face o predicŃie asupra programului şi costurilor proiectului, furnizând intervale de încredere; probabilitatea de a atinge obiectivele de cost şi timp ale proiectului: poate fi estimată probabilitatea de a atinge obiectivele de cost şi timp ale proiectului, în condiŃiile riscurilor actuale.

2.2.5. PLANIFICAREA RĂSPUNSURILOR LA RISC

Planificarea răspunsului la risc este procesul de dezvoltare a opŃiunilor şi de determinare a acŃiunilor care să conducă la intensificarea oportunităŃilor şi reducerea ameninŃărilor asupra obiectivelor proiectului. Acest proces include identificarea şi atribuirea responsabilităŃilor pentru fiecare răspuns la risc convenit şi asigură că riscurile identificate sunt alocate în mod corespunzător pentru răspuns. Eficacitatea planificării răspunsului la risc determină în mod direct creşterea sau descreşterea riscului proiectului. Planificarea trebuie să fie corelată cu nivelul de severitate a riscului, să atingă obiectivele de costuri, să fie realizată la timp pentru a avea succes, să fie realistă şi să Ńină cont de contextul proiectului, să fie acceptată de toate părŃile implicate în proiect şi să fie atribuită unui responsabil din cadrul proiectului. Intrări în planificarea răspunsului la risc:

planul managementului riscului: este documentul rezultat din procesul de management al riscului; lista riscurilor prioritare rezultate din analiza calitativă: este lista ierarhizată a riscurilor, rezultată din procesul de analiză calitativă a riscului; clasificarea generală a riscurilor proiectului: este clasamentul tuturor riscurilor proiectului, rezultat din procesul de analiză calitativă a riscului; lista riscurilor prioritare cuantificată: este lista rezultată din procesul de analiză cantitativă a riscului; analiza probabilistă a proiectului: este o ieşire din procesul de analiză cantitativă a riscului; probabilitatea de depăşire a obiectivelor de cost şi de timp ale proiectului: rezultă din analiza probabilistă a proiectului;

28

lista răspunsurilor potenŃiale: în procesul de identificare a riscului pot fi identificate acŃiuni de r