Sunteți pe pagina 1din 47

1.6.

STRUCTURA ATOMULUI (MODELE "CLASICE") Istoria fizicii consemneaza urmatoarele informatii si semne de ntrebare care au generat studierea si crearea unor modele atomice : - anii 500 - 400 .e.n. : filozofii greci Leucip si apoi Democrit (care a fost unul dintre elevii lui Leucip) au formulat asa - numita "conceptie atomista", conform careia materia poate fi divizata pna la nivelul unor unitati fundamentale , numite atomos (ceea ce n limba greaca nseamna "indivizibil") ; pentru Democrit ntreaga materie consta ntr-un ansamblu de atomi separati spatial de ceea ce denumim astazi vid. Platon si Aristotel (anii 400 - 300 .e.n.) au considerat ca aceasta presupunere este absurda. Una din lucrarile filozofului grec Epicur (341 - 270 .e.n.), anume "De Rerum Natura" (Despre natura lucrurilor), a avut norocul de "a supravietui" bigotismului Evului mediu (fiind redescoperita n 1417) si s-a constituit n principala sursa de informatie referitoare la vechile teorii atomiste. Urmatoarele date semnificative au fost : - 1662 e.n. : primul om de stiinta care a efectuat experimente ce au putut fi puse n legatura cu structura materiei a fost Robert Boyle. Acesta a studiat comportarea gazelor sub presiune si a formulat relatia de inversa proportionalit ate ntre presiune si volum, care i poarta numele (legea Boyle, studiata n termodinamica). In 1661 Boyle a publicat cartea "Chimistul sceptic" n care printre altele - a ncercat sa identifice un numar ct mai mare de "elemente", considerate a fi substante fundamentale din compozitia materiei (exemple : aurul , argintul, cuprul, fierul, oxigenul, etc.)18 ; - n 1794 chimistul francez Joseph Proust a descoperit ca raportul dintre doua elemente ale unui compus chimic este ntotdeauna acelasi si a fomulat, n 1797, celebra lege a proportiilor definite ; - n 1803 chimistul englez John Dalton, facnd experimente cu gaze, a descoperit ca aceleasi elemente se pot combina n proportii diferite, ducnd la rezultate / proprietati diferite. Astfel, daca ntr-un gaz proportiile erau de tre i parti carbon la patru parti oxigen, ntr-un alt gaz proportiile puteau sa fie de trei pa rti carbon la opt parti oxigen ; cele doua gaze erau nsa diferite, aveau proprietati diferite si - pentru fiecare n parte se respecta legea proportiilor definite. Drept concluzie Dalton a afirmat ca molecula primului gaz era alcatuita dintr-un atom de carbon si un atom de oxigen (monoxid de carbon) iar molecula celui de-al doilea gaz era compusa dintr-un atom de carbon si doi atomi de oxige n (dioxid de carbon). El a formulat - generaliznd rezultatele experimentelor - lege a proportiilor multiple, a afirmat ca aceasta corespunde notiunii de "atom" si a reintrodus acest termen istoric n fizica, drept recunoastere a nvataturii vechilor greci. 18 La ora actuala se cunosc 106 elemente (83 n stare naturala si n cantitati rezon abile pe

Pamnt, 23 n cantitati nesemnificative sau n conditii de laborator); cu alte cuvinte s-au identificat 106 tipuri diferite de atomi.

19 Reamintim ca molul este cantitatea de substanta a carei masa, exprimata n gram e, este numeric egala cu masa moleculara relativa a substantei date. Numarul de mol ecule dintr-un mol de substanta se numeste numarul lui Avogadro : kmolmolecule 10023,6molmolecule 10023,6N2623A== 20 citoratarionagreac limba(( ( . - n 1811 fizicianul italian Amedeo Avogadro a gasit ca "volume egale de gaze diferite, aflate n aceleasi conditii de temperatura si presiune au acelasi n umar de molecule"; o formulare echivalenta este aceea ca "n aceleasi conditii de temperatura si presiune, un mol dintr-un gaz oarecare ocupa acelasi volum"19. Aceasta afirmatie, ramasa n istoria fizicii cu numele de "ipoteza lui Avogadro" (desi s-a dovedit un adevar, nu o ipoteza !) a permis calculul numarului de atom i care intra ntr-un compus si - de asemenea - masurarea corecta a greutatilor atomice. - n 1869 (moment n care erau identificate 63 de elemente chimice) chimistul rus Dmitri Ivanovici Mendeleev a prezentat pentru prima oara tabelul periodic care i poarta numele. Incepnd din acel moment, realitatea existentei atomilor a fost pe deplin confirmata. Aproape simultan cu demonstrarea - n principal de catre chimisti - a structurii atomice a substantei, au debutat si experimentele legate de descarcar ile electrice n gaze. Astfel : - Fizicianul irlandez George Stoney afirma n 1881 ca recent descoperitele raze catodice (care luau nastere ntr-un tub vidat n care o tensiune electrica aplicata la un capat produce o luminescenta la capatul celalalt) sunt compuse di n niste particule foarte mici, subatomice, pe care le numeste electroni. - In 1897 fizicianul englez Joseph John Thomson demonstreaza ca razele catodice - deci electronii - sunt deviate ntr-un cmp electric, ceea ce nseamna ca este vorba despre particule ncarcate cu sarcina electrica. Le determina chiar si masa : cam de 2000 de ori mai usoare dect atomul de hidrogen (cel mai "mic" atom cunoscut la momentul respectiv !). Dat fiind faptul ca este primul care recurge la metode experimentale - care dovedesc prin rezultate concrete afirmati ile teoretice - este considerat ca fiind descoperitorul electronului (primeste, pent ru acesta realizare, premiul Nobel n 1906).

Urmatoarea ntrebare la care s-a ncercat un raspuns a fost : de unde provin electronii ? In fapt, experimentele cu electroliti efectuate de catre Michael Faraday si

aprofundate de catre Svante August Arrhenius n anii 1880 ridicasera problema existentei ionilor pozitivi si negativi20. In 1884 Arrhenius si-a sustinut teza de doctorat asupra disocierii ionice. Desi teoria sa a fost ntmpinata cu raceala, treisprezece ani mai trziu (cnd Thomson a descoperit electronul) a devenit destul

21 Date importante despre Ernest Rutherford (culese din revista Stiinta si Tehni ca) - demonstreaza n 1903 ca particulele alfa sunt deviate ntr-un cmp magnetic; prin urmare sunt ncarcate electric ; - 1903 - mpreuna cu Frederick Soddy sustine ca radioactivitatea implica transform area unui element chimic n altul. Introduce numele de "radiatii gama" pentru acele rad iatii emise de substantele radioactive care nu sunt deviate n cmp magnetic ; - 1904 - publica tratatul "Radioactivitatea" ; de evident ca atomii ar putea sa aiba unul sau mai multi electroni suplimentari / lipsa ceea ce ar justifica comportamentul ionic al acestora. In 1903 Arrhenius a primit premiul Nobel pentru teza de doctorat care - cu nouasprezece ani n urma abia primise calificativul de acceptare !

Din experimentele legate de descarcarile electrice n gaze, care au continuat, s-a mai constatat ca : - electronul este un constituent universal al substantei ; - electronul este partea cea mai mobila din atom ; - atomul de hidrogen poate pierde un singur electron ; - electronii sunt identici ntre ei, indiferent de substanta din care provin. Acceptarea electronilor (cu sacina electrica negativa) drept constituienti ai atomilor (neutri din punct de vedere electric) a ridicat o noua problema : n atom (undeva) trebuiau sa existe sarcini electrice pozitive, care neutralizau sarcini le electronilor. In 1889 Thomson a propus o prima structura atomica, care avea n vedere prezenta celor doua tipuri de sarcini. El a imaginat atomul ca pe o mica sfera rotunda, solida, ncarcata cu sarcina electrica pozitiva, n care erau implantati (asemenea stafidelor dintr-un chec) un numar suficient de electroni - n asa fel nct sarcina totala sa fie zero (modelul "pudding cu stafide"). In 1903 Philipp von Lenard, observnd ca electronii din razele catodice trec prin foite subtiri de metal practic nedeviati, subliniaza natura lacunara a atomilor. El propune un model de atom mai mult gol, avnd n compozitie, din loc n loc, perechi de sarcini pozitive si negative. In 1904 fizicianul japonez Hantaro Nagaoka propune un model atomic de tip planeta Saturn : cu un centru pozitiv si niste inele care l nconjoara, alcatui te dintr-o multime de sarcini electrice negative. Desi n-a fost acceptata de catre confrati (inclusiv datorita absentei unor dovezi experimentale), o astfel de str uctura atomica este extrem de apropiata de ceea ce ne imaginam chiar si astazi despre

interiorul atomului. In 1906, studiind proprietatile particulelor alfa (a) emise de catre substante radioactive, Rutherford a descoperit ca acestea sunt foarte masive, drept pentru care le-a considerat adecvate pe post de "obuze" n studierea structurii atomilor.

1.6.1. Modelul atomic Rutherford21

- 1906 - bombardeaza atomi de azot cu particule alfa si observa ca acestea sunt dispersate; concluzia : n atom (care este neutru din punct de vedere electric) se afla o zona pozitiva, un nucleu, ceea ce explica devierea traiectoriilor particulelor alfa. Identifica particulele alfa cu nucleele de heliu ; - 1908 - primeste premiul Nobel n chimie, pentru studierea radioactivitatii, a particulelor alfa si a structurii atomului ; - 1909 - mpreuna cu Hans Geiger l ndruma, n cercetarile sale experimentale, pe Ernest Marsden, care observa ca la bombardarea unei folii de aur cu particule al fa, unele dintre acestea din urma ricoseaza ; concluzia : nucleul pozitiv al atomului este nconjur at de electroni ; - 1911 - anul primei Conferinte Solvay, dedicata structurii atomului si al prime lor ncercari ale lui Niels Bohr de a gasi o legatura ntre acesta si constanta lui Plan ck. Este anul modelului atomic al lui Rutherford, un model "solar" cu nucleul pozitiv n centru si electronii rotindu-se n jurul sau pe orbite circulare ; - 1914 - descopera protonul, de fapt nucleul atomului de hidrogen ; - 1918 - desi anunta abia doi ani mai trziu aceasta descoperire, arata ca ciocnin d atomii de azot cu particule alfa, din acestia pot fi extrasi protoni. Concluzia : proto nii sunt constituienti ai nucleului atomic. Este - de altfel - prima forma de fisiune artificila cunosc uta n istorie ; - 1919 - realizeaza prima transmutatie provocata a elementelor : "transforma" az otul n oxigen :

Visul alchimistilor devenea realitate - chiar daca produsul final era altul ! Ernest Rutherford (1871 - 1937) este considerat unul dintre principalii creatori ai fizicii nucleare, fiind printre primii cercetatori care au nteles ca radioactivitatea naturala consta n dezintegrarea spontana a nucleelor elementelor radioactive. El, mpreuna cu colaboratorii sai Geiger si Marsden, au folosit particule a emise de o sursa radioactiva care continea radiu (Ra), pentru a sond a structura atomului. Experimentul a constat n bombadarea unei foite metalice de aur cu un fascicul monocinetic de particule alfa (figura 1.19).

Figura 1.19

S-a constatat ca la trecerea particulelor a prin foita de aur, unele dintre ele au fost deviate de la directia initiala de propagare si, caznd pe ecranul fluorescent au provocat scintilatii (scnteiute luminoase) care au putut fi numarate. Totusi : - marea majoritate a particulelor a au ramas nedeviate, ceea ce a nsemnat ca acestea nu au ntlnit nimic consistent n drumul lor ; - putinele particule care au fost deviate (una la cteva mii) si-au modificat radical traiectoria cu unghiuri foarte mari n raport cu directia initiala.

Sursaradioactivaspre pompa de vid.FantaEcranfluorescentMicroscop

22 In limba latina nucleu nseamna "nuca mica". Masa nucleului reprezinta 99,945 99,975 % din masa atomului, n timp ce "dimensiunea" lui reprezinta aproximativ 10-5 din "dimensiunea" atomului. Pornind de la observatia ca particulele a au masa mult mai mare dect masa electronului si prin urmare ele nu au putut fi deviate consistent de catre electroni, a rezultat logic ca ele au interactionat cu ceva pozitiv, de masa comparabila cu masa lor, care s-a manifestat drept avnd dimensiunea . 10-14 10-15 m (fata de diametrul atomului de . 10-10 m) si fiind ncarcat cu sarcina electrica pozitiva (vezi figura 1.20, unde distanta b a fost numita parametru de ciocnire).

Figura 1.20 Prin urmare au fost formulate urmatoarele concluzii : - atomul are o structura lacunara ; - aproape ntreaga substanta a atomului este concentrata n centru (nucleu22) ; - particulele deviate au interactionat foarte puternic electrostatic, ceea ce a nseamnat ca nucleul are - n afara de masa - o sarcina pozitiva concentrata ntr-un volum redus.

Modelul atomic imaginat, n urma acestui experiment, de catre Rutherford a fost un model de tip planetar si dateaza din anul 1911. Acest model avea structura din figura 1.21 si afirma ca atomul are :

Figura 1.21 - un nucleu central, ncarcat cu sarcina electrica pozitiva +Ze, unde Z este numarul atomic (identic cu numarul de ordine al elementului respectiv n tabelul lui Mendeleev) iar +e este sarcina electrica elementara ; - Z electroni (numarul de electroni pe care i contine

atomul) si care - n spatiul vid din jurul nucleului - se rotesc pe orbite de raze diferite, asemenea planetelor n jurul Soarelui.

Intre un electron si nucleul n jurul caruia se roteste acesta se exercita o forta de atractie electrostatica ()eFr, cu rol de forta centripeta. Prin urmare, acest model atomic consta n identificarea a Z + 1 particule n interactiune (echilibru dinamic).

Observatie. Experimentul a sugerat si existenta unor forte mai aparte (forte nucleare) care se manifesta la distante foarte mici de nucleu, asupra carora vom reveni mai trziu. Ulterior au fost luate n discutie o serie de argumente care s-au constituit n deficiente vizibile ale acestui model atomic, cum ar fi : + -e+ZeeFr + +Ze + b a .

23 Date importante despre activitatea stiintifica a lui Niels Bohr (culese din r evista Stiinta si Tehnica) - anul 1911 - ntlnirea cu Rutherford , profesor la Manchester, centru pentru studi ul radioactivitatii, unde de asemenea lucrau : Geiger (contoarele Geiger - Muller), Fajans (legea Fajans - Soddy), Moseley si Chadwick (descoperitorul neutronului). Bohr, lucreaza cu Rutherford si face pasul decisiv : realizeaza ca stabilitatea atomilor evidenta si necesitnd a fi prima luata n considerare - nu putea fi explicata prin mijloace clasice si pe baza modelului lui Rutherford (pierderea de energie a electronilor - cader ea pe nucleu atom instabil !). Concluzie : electronii nu se pot misca oricum, ci doar pe anum ite orbite, corespunznd unor anumite energii ; iar daca "vor" sa-si schimbe orbita, conditia obligatorie este ca sa emita sau sa primeasca o diferenta/ surplus de energie. Principiile importante impuse n fizica de catre Bohr au fost : - principiul de corespondenta, conform caruia rezultatele cunoscute din fizica c lasica se pot obtine din formulele de calcul ale fizicii cuantice, punnd conditiile de trec ere la limita de la microfizica la macrofizica : n . 8 ; h. 0 ; - principiul de complementaritate , formulat mpreuna cu Heisenberg : realitatea n u are o singura forma de prezentare ci simultan doua, care formeaza un tot unitar si n u se pot desparti (n 1924, Louis de Broglie elaborase principiul dualismului unda - corpuscul). In anul 1921 a avut loc inaugurarea Institutului fondat de catre Bohr la Copenha ga "scoala de la Copenhaga", unde au lucrat savanti din ntreaga lume, cum ar fi Paul i, Heisenberg, Dirac, Bloch, Landau, Oppenheimer, Gamow.., creatorii importanti ai mecanicii cu antice. In 1933 a elaborat o teorie a dezintegrarii nucleului atomic, considerat ca o pi catura de lichid nuclear (asa numitul "model picatura"). A fost participant activ la programul de fabricare al primei bombe nucleare dar - dupa razboi - s-a dedicat exclusiv aplicatiilor pasnice ale fizicii atomice, n special n domeniul biologiei moleculare.

1. Electrodinamica clasica afirma ca orice miscare acelerata a electronilor este nsotita de o emisie de radiatie electromagnetica. Ori, n modelul planetar, electronii au o miscare accelerata (forta centripeta) pe traiectorie. Prin urmar e ar

trebui ca : - atomul sa emita continuu energie, sub forma de unde electromagnetice, ceea ce nu s-a constatat experimental ; - electronii, pierznd energie, ar trebui sa cada pe nucleu ; n consecinta toti atomii ar trebui sa fie instabili. 2. Modelul Rutherford nu explica nici emisia si nici absorbtia luminii, care au un caracter discontinuu (experienta Franck - Hertz). Modelul Rutherford a impus totusi doua idei viabile, si anume : - lacunaritatea atomului ; - valabilitatea numarului atomic Z (care desemneaza numarul de sarcini pozitive din nucleu).

1.6.2. Modelul atomic Bohr (1885 - 1962)23 Modelul atomic Bohr, sau "modelul cuantificat al atomului", elaborat n anul 1913, i-a adus acestuia premiul Nobel n fizica (anul 1922). El este un hibri d

24 Atomii hidrogenoizi . Exemple : hidrogen, deuteriu, tritiu, Li2+ , He1+. ... electron 1nucleu 1 ntre modelul planetar (Rutherford) al atomului si teoria cuantica a radiatiei termice, elaborata de catre Planck.

Modelul lui Bohr se bazeaza pe urmatoarele postulate :

1. Atomii hidrogenoizi24 nu pot exista dect n anumite stari stationare, n care atomul nu poate emite sau absoarbe energie. Razele r ale orbitelor stationa re satisfac o conditie de cuantificare a momentului cinetic : ,....3,2,1ncu 2hnmvr= p= (1.27)

Figura 1.22

unde m este masa electronului, v este viteza acestuia pe orbita iar h este const anta lui Planck.

2. La tranzitia ntre doua stari stationare energia este emisa (sau absorbita) sub forma unui foton (vezi figura 1.22) : ... <e>e-=eabsorbtie 0, emisie , 0 carepentru EEif sau knknEEh-=. (1.28) Relatia de mai sus reprezinta conditia de frecventa a lui Bohr (care exprima, din punct de vedere practic, conservarea energiei).

Pe baza acestor postulate Bohr a calculat razele orbitelor, vitezele electronilor pe orbite, si frecventele radiatiilor emise sau absorbite de catre atomii hidrogenoizi.

1.6.2.1. Tratare cantitativa Inainte de a efectua calculele, trebuie facuta observatia ca - n realitate att nucleul ct si electronul descriu traiectorii circulare n jurul centrului de mas a comun. + -e+eknh.abs + -e+eknh.emis

Figura 1.23 Relatia de definitie a centrului de masa decurge din conditiile : rmrMr grrGrG212211 ==. == (1.29.a) sau (altfel) : 22122112rmrM FF.=..= Pe de alta parte, din figura se observa ca : r (1.29.b) rr21=+ Relatiile (1.29.a) si (1.29.b) conduc la stabilirea valorii marimii : MmmM m1M11+ = .+= (1.30) marime care se numeste masa redusa. In loc sa se studieze comportarea ansamblului (M, m, r1, r2, .) se va urmari numai miscarea unui singur punct material ( , r).

Etapa (a). Intre nucleu si electron se manifesta o forta electrostatica, a carei expresie, n functie de masa redusa, este : . 4444434444421((aredus amas dinamic echilibru electron nucleue --------- Ze. -+ 20r4eZeFpe = r Aceasta forta electrostatica actioneaza ca o forta centripeta asupra nucleului si / sau asupra electronului : 220220022centripeta22212rZer e4e : anoteaz Se )r cu v rmvF ac timminrea( rrmrM= .. = pe.== .=.=.( ( (1.31) Etapa (b). Criteriul de selectie a starilor (conditia cuantica a lui Bohr)

este : p= 2hn)sistemului al totalcinetic (momentul L unde n este numar ntreg si pozitiv ()22122112221r)r(r rrmrrMr rmrML .=+. =+.=.+.= p= .. 2hnr 2 (1.32) M m r1 r2 r

Se folosesc relatiile (1.31) si (1.32) pentru stabilirea razei traiectoriei descrise de catre electron : () () p=. p= . .22202n2222204222hnZe2r1 2hnrZerr 02022020220222nA 5,0e4hr unde Z1rne4hZnr. p== p= (1.33.a) Se observa ca rezolvarea permite stabilirea dependentelor .= f(n) si r = f(n) , marimi cinematice pentru care, daca n ia o anumita valoare, atomul rezulta ca fiind ntr-o anumita stare. Razele orbitelor atomului de hidrogen sunt proportionale cu n2 (1, 4, 9, 16, ...). Energia sistemului (marime importanta) este compusa din energia cinetica si energia potentiala : () rZermrrMr21r4Zerm21rM21EUmv21Mv21)potentiala energie(UTTE2022112022222122221stne relativielectronnucleu-+.= pe+.+.= ++=++= )n(fhneZ2hn4ZeZe21rZe21ErZe21 rZer21E2240222222020n20n20)31.1( relatia2022= p-= p -=-= -=- .= (1.33.b) Se constata ca : 1. Numarul n este o marime discontinua (orice numar ntreg), care joaca rolul de variabila independenta. 2. Energia totala, n atomul de hidrogen, nu poate avea orice valori ci numai un sir discret, specificat de numarul ntreg n, numit numar cuantic principal. Expresia obtinuta pentru energie evidentiaza ca energia este cuantificata, lucru verificat de experimente. 3. Se observa ca energia E < 0 , valori care corespund starilor "legate". 4. Daca E > 0 - nucleul si electronul sunt independenti, n miscare (vezi si figura 1.24). Deci ... >

.=< continuu a variazenergia 0,Eatcuantifica energie u discontinu a variazf(n)E , 0E ( ((

5. Relatia (1.33.a) afirma ca electronii cu acelasi numar cuantic principal n se gasesc la aceeasi distanta de nucleu, formnd un "strat electronic".

6. Alte consecinte (discutam pentru Z = 1, deci pentru atomi hidrogenoizi) : a) Relatia (formula) lui Balmer generalizata poate fi demonstrata : () ()()... . ... . + p= .=.... . ... . + p= . p+ + p-= .=..+= = + 22R34022224022240222402fotonnt1nt1n1n1che21~ ; 1n1n1he2chhne21nhe2hch EEEH43421 () 22Hnexprimarealta22HZnchRE 1n1n1R~-=.... .

... . + -=. (1.34) b) Se poate calcula valoarea constantei Rydberg, care este : mRmchme2mmche2che2R340234023402H = p= p= p=8 (1.35) unde : - m este masa electronului si reprezinta o constanta universala ; - (masa redusa) depinde de natura atomului si este o constanta de material ; - RH este o constanta universala, avnd valoarea . 1107 m-1 : () Mm11RR Mm11MmmmMmH+ =. + = + = 8 (1.36) c) Deoarece ionizarea nseamna trecerea atomului din starea fundamentala (stare de energie minima, respectiv n = 1) n starea n care electronul si nucleul nu mai interactioneaza (ceea ce nseamna n = 8), vom avea : eV 5,13E0EEE11nnionizare.-=-==8= valoare masurata experimental pentru atomul de hidrogen. Figura 1.24 n = 1 - starea de minim energie = =starea stabila a sistemului = = starea fundamentalan = 2n = 3n = 4n = 5n =8 . energie zero .atom ionizatE0... = == neazainteractionu , 0Urepaosin electron sinucleu , 0TTneln > 1 .stari excitatet .10-8 s este timpul de viata al unei stari excitate

d) Energia minima absorbita de atomul de hidrogen, care corespunde tranzitiei electronului de la n = 1 (nivelul fundamental) la n = 2 (nivelul imed iat superior) este de 10,15 eV.

1.6.2.2. Dezvoltarea ulterioara a modelului atomic Bohr In anul 1916 fizicianul german Arnold Wilhelm Sommerfeld a avansat ideea ca traiectoriile electronilor pot fi eliptice, de diferite grade. Pentru a tine seama de noile orbite, ntruct o elipsa este caracterizata de doi parametri geometrici, s-a introdus un al doilea numar cuantic l (numar cuantic secundar / numar cuantic orbital). Acest numar putea avea orice valoare ntre zero si n - 1. Mai mult chiar, functie de starea electronului si n corespondenta cu notatiile utilizate n chimie, s-a stabilit urmatoarea corespondenta : - n = 1 . l = 0 : starea fundamentala a fost desemnata cu notatia 1s - n = 2 . l = 0 : starea a fost desemnata cu notatia 2s . l = 1 : starea corespunzatoare a fost notata 2p Legatura ntre valorile lui l si literele alocate starii corespunzatoare este cea din urmatorul tabel : l 0 1 2 3 .... Litera s p d f ... La momentul respectiv s-a considerat ca introducerea celui de-al doilea numar cuantic nu afecteaza calculele numerice corespunzatoare modelului Bohr si - n special - nu modifica valorile cuantificate ale energiei.

1.6.2.3. Calitatile si deficientele modelului atomic Bohr Principalele calitati ale acestui model hibrid (clasic si cuantic n acelasi timp) sunt : 1 - el preia ceea ce e pozitiv de la modelul Rutherford (existenta nucleului, lacunaritatea, numarul atomic) si elimina deficientele acestuia prin postulate c u caracter neclasic ; 2 - rezultatele teoretice ale calculelor sunt n concordanta cu cteva date experimentale, referitoare la : - stabilitatea atomului - cuantificarea energiei - apare o semnificatie fizica n procesul de emisie - absorbtie - explica emisia discontinua a luminii de catre atom (lumina emisa formeaza spectre discontinue, numite spectre de linii )

- permite calculul frecventei .~ pentru seriile spectrale ale atomilor hidrogenoizi, dnd o justificare consistenta observatiilor experimentale facute de Balmer. 3 - structura atomica propusa este compatibila cu dezvoltarea ulterioara propusa de Sommerfeld (n care traiectoria e o conica)

25 Numarul cuantic azimutal putea avea orice valoare ntreaga ntre 1 si numarul cua ntic n. De exemplu, pentru n = 3, k = 1, 2, 3. Cele mai semnificative deficiente decurg din faptul ca : A - n emisia luminii au aparut suplimentar (n masura n care aparatura de observatie optica s-a perfectionat) si au ramas neexplicate urmatoarele aspecte experimentale : - intensitatea diferita a liniilor spectrale - existenta unei asa - numite structuri fine (s-a constatat ca fiecare linie spectrala e o suprapunere de mai multe linii foarte apropiate ) B - n ceea ce priveste traiectoria electronului : - experimental s-a constatat ca n starile n care l = 0, L (momentul cinetic orbital) este nul : Ll =0 = 0 - modelul Bohr nu poate sa conceapa asemenea stari deoarece momentul cinetic este proportional cu aria cercului (elipsei) ; L = 0 . arie nul a . electronul se misca pe doua drepte confundate, care trec prin nucleu . imposibil ! C - modelul este aplicabil numai sistemelor hidrogenoide.

Ca o concluzie : structura hibrida a modelului atomic Bohr a condus la constatarea ca imaginea clasica (electronii pe orbite circulare sau eliptice) es te n mare masura responsabila de deficientele semnalate, n timp ce postulatele neclasice s-au dovedit generatoare de calitati.

1.6.3. Teoria lui Sommerfeld Arnold Johannes Wilhelm Sommerfeld, care - n prima faza - a propus mbunatatirea modelului atomic Bohr prin luarea n consideratie a unor orbite eliptice plane, a fost unul dintre marii fizicieni nedreptatiti de recunoasterea oferita de premiile Nobel. Totusi el a continuat calculele prezentate anterior (lund n considerare miscarea spatiala, tridimensionala, a electronului deci si necesitat ea de a mai introduce un numar cuantic suplimentar) si a calculat corectiile relativis te ale acestui model, ceea ce i-a permis sa explice structura fina a liniilor spectrale . Conform teoriei lui, energia de legatura a electronului n atom a capatat expresia : ().. . .. .

+a+.. . .. .a+-=....... 43knnZ1nZRchE422222nk suferind mici corectii dependente de elipticitatea traiectoriei si exprimabile p rin introducerea numarului cuantic k (numar cuantic azimutal)25. Ideile pe care le-a impus au fost totusi apreciate ntruct au stabilit ordinul de marime al dimensiunii atomului (de forma sferica), au sugerat existenta magnetismului atomic si au evidentiat variatia interactiunilor electronice cu excentricitatea orbitelor, adica cu momentul lor cinetic.

26 Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973, pag. 185 1.6.4. Concluzii Citat din cartea "Fizica Atomica" a lui Max Born26 : "Principalul motiv al nereusitei teoriei lui Bohr este, dupa Heisenberg (1925), faptul ca ea are de-a face cu marimi care se sustrag complet observatiei . Astfel, teoria vorbeste de orbita si de viteza unui electron care se roteste n ju rul nucleului, fara a tine deloc seama de faptul ca nu putem determina pozitia electronului n atom , fara sa spargem, n consecinta, ntregul atom. Intr-adevar, pentru a determina ct de ct pozitia electronului n atom (al carui diametru este de ordinul ctorva ngstrmi), trebuie sa "observam" atomul cu o lumina de lungime de unda mult mai mica dect dimensiunile lui, adica sa-l iradiem cu radiatii X extrem de dure sau cu radiatii . ; totusi, n acest caz, reculul Compton al electronului este att de mare, nct legatura sa cu atomul se rupe imediat si atomul devine ionizat. Astfel, dupa parerea lui Heisenberg, teoria lui Bohr sufera un esec din cauza ca ideile fundamentale pe care se bazeaza (reprezentarea prin orbite, valabilitatea legilor clasice ale miscarii, etc) nu pot fi niciodata supuse unei verificari. Prin urmare, depasim cadrul experientei si n-ar trebui sa fim surpri nsi daca teoria, construita pe baza unor asemenea ipoteze care nu pot fi verificate experimental, sufera un esec partial n cazul acelor concluzii ale sale care pot f i supuse verificarii experimentale. Daca trebuie sa stabilim un sistem logic coerent al mecanicii atomice, n teoria respectiva nu se poate introduce nici o marime n afara de cele fizic observabile - de exemplu nu trebuie sa introducem orbita electronului ci numai frecventele si intensitatile luminii emise de atom, care pot fi observate. Porni nd de la aceasta cerinta, Heisenberg a putut sa formuleze principiile de baza ale unei teorii dezvoltate ulterior mpreuna cu Born si Jordan (1925), asa - numita mecanica matriciala, menita sa nlocuiasca mecanica atomica a lui Bohr si care a avut un succes stralucit. Desi complet diferita ca forma de mecanica ondulatorie (vezi Schrdinger), cele doua sunt identice n continut."

1.6.5. Probleme rezolvate Problema 1. Pentru prima si cea de-a doua orbita a atomului de hidrogen sa se calculeze, conform teoriei lui Bohr : a) razele acestor orbite, vitezele si acceleratiile electronului pe aceste orbite ; b) energiile cinetice, potentiale si totale ale electronului.

Rezolvare

a) Avem n vedere cele doua conditii care decurg din postulate :

022022n220222202202202022rnme1nr rermnrm mrnv 2h notatia foloseste se n2hnmrv 4ee anoteaz se unde rer4ermv==. = .... . .... . . =. .. . .. . p== p= ... . ... . pe== pe= hhhhh( n2240n2nn202022nnrnerva iar nemenmnmrnvhhhhh=== == Calculele conduc la valorile numerice din urmatorul tabel : n r () v (106 m/s) a (1020 m/s2) 1 0,529 2,19 910 2 2,12 1,09 56,3

b) Expresiile energiilor cinetice, potentiale si totale corespunzatoare sunt : 2240n202cn2mer2e2mvEh=== 224on20rn20rn2n20rpnmereredrreLEnnnh-=-=-=... . ... . --=-= 88 -8. 0n2mer2erer2eEEE2240n20n20n20pct<-=-=-=+= h ceea ce, din punct de vedere numeric, nseamna :

n Ec (eV) Ep (eV) Et (eV) 1 13,6 -27,1 -13,6 2 3,4 -6,8 -3,4

Problema 2. Sa se calculeze potentialul de ionizare al atomului de hidrogen. Rezolvare Prin definitie potentialul de ionizare este dat de lucrul mecanic necesar pentru a deplasa electronul de pe orbita sa la infinit, adica, n general :

.. . .. .-= .=.==22Hionizareionizarem1n1hcRhchLeU Daca electronul se afla n starea fundamentala :

V 6,13ehcR U m1nHionizare== ... 8= =

Problema 3. Sa se calculeze de cte ori se va mari raza orbitei electronului unui atom de hidrogen care se gaseste n starea fundamentala si care este excitat cu o cuanta avnd energia de 12,09 eV. Rezolvare eV 6,13E1nt-== In general energia totala are expresia (vezi probelma 1) : n20tr2eE-= Energia totala a electronului excitat si adus n starea corespunzatoare "n" este : excitare1nEEE+= Prin urmare : 76,4r9r 9eV 12,09eV 13,6eV 6,13EEErrr2er2eEE1nexcitare111nn20120n1==.. + = + == =

Problema 4. Sa se calculeze raza orbitei de ordin n a atomului de hidrogen, daca tranzitia electronului de pe orbita n pe orbita k = 2 este nsotita de emisia unei cuante de radiatie (foton) cu lungimea de unda . = 4870 . Valoarea aproximativa a constantei Rydberg este RH = 107 -1. Rezolvare Daca folosim formula lui Balmer generalizata (vezi consecintele modelului atomic Bohr) : 2HH2222HkRRkn n1k1R1-..=.... .. .-=

. calculele conduc la valoarea : 2287,048,19410104870104104870n7107102.= - =Cel mai apropiat numar ntreg este n = 4. In aceste conditii : 4,8me1nrnr202202n===h Prin urmare electronul nu poate emite radiatia indicata n problema ci lungimea de unda a radiatiei emise are valoarea corecta :

533310164121614110177= =.. . .. .-= .

Problema 5. Sa se arate ca pentru frecventa . a unei cuante emise de atomul de hidrogen este valabila inegalitatea , unde si sunt frecventele de rotatie ale electronului pe orbitele ntre care are loc tranzitia. Sa se verifice aceasta inegalitate pentru n = 1. * 1n* n+.>.>.* n.* 1n+. Rezolvare Frecventa de rotatie a electronului pe orbita de ordin n este data de conditia de cuantificare Bohr (cuantificarea momentului cinetic) : p=.p=.2hnr2mmr* n2n2n 2n2* nmr4nh p=.. Pe de alta parte : 20222nme4hnrp= 33402* nhnme4 p=.. Intruct hnme2E22402ntp-=, se obtine pentru frecventa de rotatie a electronului pe orbita de ordin n expresia : nhE2t* n=. Din formula Balmer generalizata : () .... . . .... . . + - p+= .=.+= =

+ 321( 2k222402fotonnt1nt1n1n1hme2hch aadic EEE unde n este nivelul pe care se face tranzitia iar k este nivelul de pe care "cad e" electronul. k1n1R1 22H.. . .. .-= .. 3H* n2Ht3402HncR2 si nhcRE aadic , chme2R unde =.= p=( Dar pentru foton : ().. . .. . + -=.22H1n1n1cR Avem de demonstrat ca :

3H22H3H)1n( cR2)1n( 1n1cRncR2+ >.. . .. . + -> adica : () () () ()() () () () () () ()() ... . ... . . .>+. + > + -+ .>+ + -+ > + + . + > + -+ > + + Nncu 0,13n 1nnn21nnn1n Nncu 087ncu echivalent 1nnn1n1nn2n2 1nnn21nnn1n1nn2n2322222222222323222222232 prin urmare inegalitatile sunt corecte. Pentru n = 1 se calculeaza : , n timp ce .=2,471015 Hz. Se observa (nca o data) ca inegalitatea este verificata. Hz 1082,0 , Hz 1055,615* 215*

1=.=.

Problema 6. Sa se calculeze intensitatea i a curentului electric si inductia B0 a cmpului magnetic n centrul orbitei, datorita miscarii electronului pe prima orbita a atomului de hidrogen. Rezolvare Intensitatea i a curentului electric corespunde miscarii sarcinii electrice a electronului pe orbita circulara de raza rn , adica :

Figura 1.25 33402* nhnme4eeTeip=.== Pentru n = 1 se calculeaza i = 1,06 mA. In ceea ce priveste inductia cmpului magnetic creat de miscarea electronului (vezi figura 1.25) : 550226020222334020n0hn8meeme4hn2hnme4er2iB p= p p = = ()mJ 1004,23FmC 1004,23106,11094ee2922921990220=== pe=--Tinnd cont de valorile constantelor care intervin : T 3,12102523,110548,1B sJ 106,6hkg 109m ; C 106,1eN/m 104 ; F/m 108,81661653431e1970120= = ... ... . = == p= =e--

-rn0Br

Problema 7. Sa se arate ca raportul dintre momentul magnetic al unui electron ce se misca pe orbita de ordin n si momentul sau cinetic, ramne constant pentru toate orbitele atomului de hidrogen. Rezolvare

Momentul cinetic orbital este : p= 2hnLn Pentru stabilirea momentului magnetic vom folosi relatia lui Ampre referitoare la echivalenta dintre volumul elementar magnetizat si curentul amperian (vezi figura 1.26).

Orice particula ncarcata electric care se misca pe o curba nchisa este echivalenta cu o spira parcursa de curent electri c. Marimea este momentul magnetic al buclei. nb1iArr= rr Totodata l = b (figura 1.26). Notatia A desemneaza aria : (n cazul nostru) 2nrAp= Prin urmare : m4nheem16hnnheme440244433402np= pp p= Pentru n = 1, m4ehB1p= = Marimea : 1-24313419BJT 1028,910914,34106,6106,1-= = poarta numele de magneton Bohr - Procopiu. Deci raportul cerut este independent de ordinul orbitei si are valoarea :

.== pp= m2e2nhm4nheLnB , si se numeste raport giromagnetic.

Problema 8. Determinati variatia lungimii de unda a fotonului emis de un atom de hidrogen, variatie care apare datorita reculului pe care l sufera atomul n urma emisiei. Ce viteza va capata atomul de hidrogen datorita trecerii electronu lui de pe cea de-a doua orbita pe prima ? Figura 1.26 prLrrr= este momentul cinetic orbital-evrlr este moment magnetic

Rezolvare Se considera ca initial atomul este n repaus. Conservarea energiei si conservarea impulsului nseamna : () Mc2hc' 1cc'Mc2h' cvM2Mv'h'h hEE Dar c'hMv0'h2MvEE222222222221221= .- ..= ....= ..-.... . ... . . .=.. . .. . . .-= .++= () 'Mc2h'2Mch aadic Mc2h'' Mc2h'' deoarece2.. ...+.=..=.-....=....<<..( sau : .. . .. . ...-= ...-.= ..=..1Mc2hMc2h'Mc2h Deoarece .. este foarte mic, se foloseste aproximatia : 6106,6Mc2h-=... Pentru calculul vitezei se folosesc relatiile : HH212HtcR43 43hcREEhEnhcRE=..=-=.=.= Deoarece .' . . se obtine pentru viteza expresia si valoarea :

1-Hms 26,3MhR43Mc'hv.= .=

Bibliografie partiala [1] N. Chiorcea, "Fizicienii laureati ai premiului Nobel", Editura Teora, Bucuresti, 1998 [2] Alex. Hellemans, B. Bunch, "Istoria descoperirilor stiintifice", Editura Orizonturi, Bucuresti, 1988 [3] M. Born, "Fizica Atomica", Editura stiintifica, Bucuresti, 1973 [4] G.C. Moisil, "Fizica pentru ingineri", vol. II, Editura Tehnica, Bucuresti, 1968 [5] I.M. Popescu, "Fizica", vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982 [6] I. Asimov, "Atomul -Un univers", Editura Teora, Bucuresti, 2000

1.6.6. Cteva consecinte interesante ale modelului atomic Bohr Modelul atomic Bohr, prezentat n paragraful precedent (chiar aproximativ, cum s-a dovedit a fi) a permis formularea unor concluzii suplimentare, valabile n spectroscopie. Recapitulam : un atom obisnuit este un sistem neutru din punct de vedere electric (nucleul fiind ncarcat pozitiv, iar electronii avnd sarcina electrica negativa). Pozitia orbitelor pe care se misca electronii nu este ntmplatoare, ci e ste determinata de legi precise. La atomul de hidrogen - care are drept nucleu un proton - orbita singurului sau electron este situata la distanta de 0,053 nm de nucleu (vezi problema rezolvata 1, &1.6.5) ; n aceasta situatie se spune ca atomu l este n stare fundamentala. Cnd atomul se excita, adica atunci cnd absoarbe un foton, electronul poate trece pe o alta orbita (urmatoarea orbita este situata l a distanta de 0,212 nm de nucleu, corespunzator primei stari de excitare a atomului ; urmeaza orbita plasata la distanta de 0,477 nm / cnd electronul se afl a pe aceasta orbita, se spune ca atomul de hidrogen se afla n a doua stare excitata ). "Viata" unui electron al atomului de hidrogen pe o alta orbita dect cea corespunzatoare starii fundamentale este limitata n timp ; astfel, ntr-un interval de maxim 10-8 s acesta revine pe orbita initiala, atomul emitnd (n compensatie) un foton a carui energie este tocmai diferenta dintre energiile electronului corespunzatoare celor doua stari ntre care se produce "saltul". Energia este direct proportionala cu frecventa undei asociate fotonului (Einstein), aceasta frecventa (respectiv lungime de unda) rezultnd din modul n care se face dezexcitarea atomului.

De exemplu se observa ca atomul de hidrogen poate trece din a doua stare de excitare n starea fundamentala, fie emitnd un foton cu lungimea de unda de 102,6 nm, fie n doua etape, revenind n prima stare de excitare prin emiterea unui foton cu . = 656,2 nm (lumina rosie), urmata de emiterea unui alt foton, avnd . = 121,6 nm. (Ne amintim de imaginea liniilor spectrale evidentiate experimental de catre Balmer pentru seria spectrala a atomului de hidrogen). In cazul general, ntr-un gaz monoatomic care ncepe a fi ncalzit, ciocnirile ntre atomi duc la excitarea acestora. Pe masura ce temperatura gazului creste, se ating stari de excitare atomica tot mai avansate, iar gazul ncepe sa emita lumina

prin dezexcitari, pe lungimi de unda corespunzatoare diferitelor nivele posibile de Figura 1.27 + StarefundamentalaPrimastare excitataA douastare excitataA treia stare excitatanm 1,486=.nm 6,121=.nm 2,656=.nm 6,102=.++ StarefundamentalaPrimastare excitataA douastare excitataA treia stare excitatanm 1,486=.nm 6,121=.nm 2,656=.nm 6,102=.

27 Ca o observatie : cu ct atomii au un numar mai mare de electroni, cu att spectr ele de emisie ale acestora sunt mai complicate. 28 Becul reprezinta o sursa incandescenta de lumina. Energia care se transfera n procesul excitarii atomilor - provine n urma cresterii agitatiei termice (respect iv a temperaturii filamentului). Primul bec incandescent (numit apoi simplu "bec") a fost inventat de sir Joseph Swan n 1878 ; acesta a introdus o bucata subtire de celuloza ntr-un glob de sticla care apoi a fost nchis ermetic. El a ncalzit apoi filamentul, a aspirat gazele, obtinnd vid n in teriorul globului. La un an dupa acesta, Thomas Alva Edison (de numele caruia este legata inventarea becului si nu de cea a precedesorului sau) a construit un bec care avea drept fi lament un fir subtire, carbonizat, de bambus, iar n 1882 a construit prima centrala electrica l a New York, centrala care producea curent suficient pentru 10.000 de becuri. Astazi filament ul incandescent al becului este reprezentat dintr-o spirala de wolfram. Curentul electric l ncalze ste pna la 2.700 grade Celsius ; la aceasta temperatura emite o lumina alba, puternica (ea are o structura spectrala de tip radiatie termica cu maximul n galben). excitare. (In figura 1.27 sunt indicate cteva situatii posibile pentru emisia de lumina a atomului de hidrogen.) Structura radiatiei emise de un anumit element chimic este discontinua, deoarece radiatia emisa are numai anumite lungimi de unda care corespund tranzitiilor atomice bine determinate. Unei tranzitii i corespunde o singura frecventa. Liniile de emisie din spectrul electromagnetic dat de atomii unui element chimic constituie amprenta acestui tip de atomi. Prin urmare, din analiz a spectrului atomic de emisie se poate realiza identificarea oricarui element chim ic27. Existenta cuasi-simultana a procesului de excitare (absorbtie de energie/ eventual fotoni) si de dezexcitare (emisie de fotoni), a indicat faptul ca pe lng a spectrul de emisie exista si spectrul de absorbtie al unei specii de atomi. Sa presupunem ca folosim ca sursa de lumina un bec28. Lumina acestuia, descompusa n functie de lungimile de unda cu ajutorul unei prisme (vezi lucrarea de laborator "Spectroscopul" si respectiv teoria fenomenului de dispersie a luminii), va prezenta toate culorile curcubeului (pornind de la violet / lungimi de unda scurte, respectiv frecvente mari, trecnd prin albastru, verde, galben, oranj si terminnd cu rosu / lungimi de unda mai mari, frecvente mai mici, deci energii mai scazute). Daca interpunem ntre bec si prisma un recipient continnd un gaz monoatomic, constatam ca n spectrul observat (dincolo de prisma) apar linii ntunecate. Ce se ntmpla de fapt ? Lumina becului contine fotoni avnd toate lungimile de unda (prezentnd

ceea ce se numeste un spectru continuu). Unii dintre acesti fotoni au energii eg ale cu diferentele dintre energia starii fundamentale si cele ale starilor excitate caracteristice atomilor gazului din recipient. Prin urmare, acesti fotoni vor fi absorbiti de catre atomii respectivi (care ajung n stare excitata). Disparitia ac estor fotoni din fasciculul initial face ca lumina care trece prin prisma sa nu mai co ntina anumite lungimi de unda, iar spectrul ei sa prezinte linii ntunecate. Lungimile d e unda absente corespund exact cu trazitiile ntre starile atomice posibile ale gazu lui. Binenteles ca atomii se vor dezexcita, emitnd fotoni de aceeasi lungime de unda

29 Un caz simplu este acela cnd se lucreaza cu vapori de sodiu. Pe masura ncalziri i gazului, spectrul observat prezinta liniile luminoase caracteristice emisiei. Atunci cnd recipientul umplut cu gaz este plasat ntre un bec si o prisma, se const ata ca liniile ntunecate din spectrul obtinut sunt exact n pozitia n care se gasesc cele d in spectrul de emisie, n cazul sodiului fiind vorba de doua linii foarte apropiate, la 589,0 nm si 589,6 nm. (Ele sunt de un galben puternic, pe care l zarim si cnd scapam sare de bucatarie n flaca ra.) Deci prezenta sodiului se constata fie dupa spectrul de emisie, fie dupa cel de absor btie. 30 Ca exemplu : heliul a fost descoperit nti n Soare si apoi pe Pamnt. 31 Compozitia chimica a doua stele poate fi aceeasi, dar spectrele lor ajung sa difere mult numai datorita temperaturilor diferite. cu cea a fotonilor absorbiti. Doar ca acesti fotoni emisi vor pleca n toate direc tiile, deci vor fi mult mai putin vizibili pe directia pe care se face observatia. Prin urmare, att spectrul de emisie al unui element chimic ct si spectrul de absorbtie al acestuia sunt identice n ceea ce priveste scopul urmarit : acela de identificare a naturii substantei implicate (o pereche de tipul "fotografie" si negativul ei)29. Spectroscopia se ocupa cu studiul liniilor caracteristice elementelor chimice si este o adevarata arma pentru cunoasterea structurii materiei. O aplicatie deosebita a acesteia s-a materializat n astrofizica, unde cercetatorii au ncercat sa identifice elementele chimice din Univers,respectiv compozitia chimica a obiectelor din Cosmos, ncepnd cu stelele. Stelele sunt sfere uriase de gaz incandescent. La temperaturile de mii si chiar zeci de mii de grade de la suprafata de unde provine lumina ce soseste pna la noi, atomii sunt excitati si produc un spectru de emisie cu foarte multe lini i. Din cauza ciocnirilor dintre atomi, electronii aflati n stari excitate sunt perturbat i n procesul lor de revenire la starea fundamentala, ceea ce face ca spectrele de li nii sa nu mai para nguste, ci largite (sub forma de benzi). Mai mult, chiar, datorita suprapunerii acestor benzi, practic spectrul de emisie observat este un spectru continuu (asemanator celui emis de becul din laborator). Dar atomii de la supraf ata stelei joaca rolul gazului din recipient, interpus ntre sursa si observator, drep t pentru care peste spectrul continuu de emisie se suprapune spectrul de absorbtie . Identificarea si analizarea liniilor ntunecate ne conduce la aflarea elementelor chimice de la suprafata stelei, precum si a unor parametri fizici care ne ajuta sa stabilim temperatura suprafetei si alte marimi.

Studiind spectrul solar, oamenii de stiinta au descoperit nca de la nceputul secolului trecut ca n Soare se gasesc aceleasi elemente chimice ca si pe Pamnt30. Cnd s-a comparat spectrul Soarelui cu cel al altor stele, s-a constatat ca elementele chimice ale caror linii spectrale au fost identificate n Soare exista si n alte stele. Diferentele constatate (absenta unor linii precum si prezenta altora "straine") au fost motivate prin diferente de temperatura (vezi radiatia termica )31. Concluzia : spectroscopia stelara a reusit sa demonstreze unitatea de compozitie a materiei : aceleasi elemente chimice de pe Pamnt sunt prezente n tot universul.