Clasicismul Termenul comporta sensuri largi, exprimand o atitudine estetica fundamentala ce se caracterizeaza prin tendinta de a observa fenomenele in contextul

universului si de a le inchega intr-un sistem proportional si armonios, corespunzator frumosului si concordant cu norme rationale care impun tipuri model, perfectiunea, idealul. Curentul se defineste ca o miscare artistica si literara care promoveaza ideile de echilibru si armonie a fiintei umane, constituite in modele durabile si care se pot regasi in timp. De aici intoarcerea la antichitatea greaca si latina. Sunt relevante sculpturile lui Fidias (care a condus si lucrarile de pe Acropola Atenei), arhitectura cladirilor de pe Acropole, tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, Artele poetice ale lui Aristotel si Horatiu etc. Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetica fundamentala de observare si realizare a unui sistem armonios, stabil, proportional, dominat de elementele frumosului, in concordanta cu norme specifice (cele trei unitati in dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfectiunii formelor. A aparut in Franta, in secolul al XVII-lea (inaintea iluminismului), extinzan-du-se in intreaga Europa. S-a manifestat in toate artele literatura, pictura, muzica, arhitectura. Trasaturi:regula celor trei unitati in dramaturgie (de loc, timp, actiune); puritatea genurilor si a speciilor literare; intaietatea ratiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevar si natural (in literatura), infrumusetarea si innobilarea naturii (in pictura); promovarea virtutii propunand un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip social exceptional, unic un model); natura se subordoneaza idealului uman caracter moralizator. Cultiva trasaturi distincte curajul, vitejia, generozitatea sau lasitatea, avaritia, naivitatea. Puritatea stilului, sobrietatea, stil inalt nu amestecul de stiluri. Prin extensie, termenul se foloseste si pentru a denumi perfectiunea, armonia. Reprezentanti in literatura universala: Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere. Reprezentanti in literatura romana secolul al XVIII-lea si al XIX-lea indeosebi. Astfel: elemente in Tiganiada de I. Budai Deleanu, creatiile lui V. Alecsandri, Al. Odobescu, Caracterurile de B.P. Mumuleanu, operele lui M. Eminescu, I. Creanga, I.L. Cragiale, I. Slavici perioada marilor clasici. Predilectie pentru speciile: oda, epigrama, idila, rondel, epistola, satira, fabula, comedie, tragedie. Clasicism vienez perioada de istorie a muzicii din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIXlea, ilustrata de personalitati a caror creatie se remarca prin armonie compozitionala: Haydn, Mozart, Beethoven. Dadaismul -provine din franuzescul dadisme( dada = clu de lemn n limbajul copiilor), denumirea micrii este arbitrar i nu are nici o legtur etimologic cu termenul respectiv. S-a lansat pe 6 februarie 1916 ca o miscare anti-artistica, in sensul ca a respins felul in care arta era definita, perceputa si apreciata in perioada contemporana. Curentul fondat la Zurich, Elvetia, a reprezentat o reactie la Primul Razboi Mondial. Nu avea elemente estetice bine definite, dar adeptii curentului impartaseau aceeasi atitudine nihilista fata de asteptarile traditionale ale artistilor si scriitorilor. Cuvantul `DADA` inseamna calut de jucarie sau tata, dar a fost ales mai mult pentru sonoritatea sa naiva. Dupa Zurich, curentul s-a raspandit cu usurinta in Berlin, Hanovra, Paris, unele parti ale Rusiei si New York. Fondatorul acestui curent este poetul de origine romana Tristian Tzara, caruia i s-au alaturat scriitorii Hugo Ball si Richard Hulsenbeck si artistul plastic Hans Arp. Pictorii romani Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamps din Statele Unite si Max Ernst, K. Schwietters din Germania. In Zurich, miscarea isi avea centrul la Cabaretul Voltaire patronat de Hugo Ball, unde adeptii se adunau pentru a-si exprima ideile. In Statele Unite, dadaismul si-a stabilit sediul central la galeria `291` Alfred Steiglitz si studioul lui Walter Aresbergs. Pentru ca si-a pastrat neutralitatea pe timpul celor doua razboaie mondiale, Elvetia a reprezentat locul ideal pentru cei care au refuzat serviciul militar sau pentru cei care doreau sa-si exprime liber ideile. Din punct de vedere artistic, dadaismul contopeste elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismul german. Pledeaza pentru neprevazut, arbitrariul total, abolirea formelor si organizeaza spectacole prin care se pronunta impotriva artei, gustului estetic sau moralei. In manifestul miscarii `Dada` se vorbeste despre delimitarea dintre gandire si expresie, se contrazice totul pana la negare: `abolirea logica, dansul neputinciosilor creatiei: dada; abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila in fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii:dada. Marele secret este aici: gandirea se face in gura. Apriori, dada pune inaintea actiunii si inainte de tot: Indoiala. Dada se indoieste de tot.(T. Tzara)`. Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde intra in contact cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault), cu A. Jacques Vache etc. Multi dadaisti publica in revista lui Francis Picabia `391` (infiintata la Barcelona in 1917, transplantata la New York, Zurich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Rene Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc. Se reiau spectacolele de scandal si in mai 1921 se regizeaza procesul intentat lui M. Barres acuzat de `delict impotriva securitatii spiritului`. Dupa ce in 1921 Picabia se separase de miscare, in 1922 se produce ruptura intre dadaism si grupul lui Andre Breton, din care se va dezvolta suprarealismul. Dadaismul supravietuieste inca datorita personalitatii lui Tzara abordand tendinte protestar-anarhice (jignirea `sfintelor precepte curente` si `epatarea filistinismului` din `oroarea de academism` George Calinescu), facand din arbitrar si din

hazard principii ale creatiei(Tristan Tzara: "Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvant, puneti totul intr-un sac, miscati... "). Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale care au anulat, uneori, arta dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru indrazneala si experiente uluitoare. La noi in tara, dadaismul este vizibil, partial, in unele productii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate in reviste de avangarda asa cum ar fi: `unu`, `Contimporanul`, `Integral`, `Punct`, `75 H.P.` unde alaturi de elemente suprarealiste se recunosc si cele futuriste etc. Caracteristica miscarii romanesti de avangarda literara este chiar eclectismul. De aceea un dadaism in stare pura este mai greu de descoperit. Expresionismul Expresionism In literatura, expresionismul este identificat ca o revolta impotriva realismului sau naturalismului. Se prezinta ca o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale. Curentul trece dincolo de inregistrarea unor evenimente exterioare surprinse in secventa lor logica. Franz Kafka sau James Joyce au apelat la tehnica specifica expresionismului, fluxul constiintei, in conceperea romanelor. In teatru, August Strindberg este considerat initiatorul miscarii expresioniste. Termenul a fost folosit pentru prima data in literatura in primele decenii ale secolului XX de catre grup de dramaturgi germani: Kaiser, Toller si Wedekind. Trasatura definitorie a operei lor era distorsionarea realului. In urmatorii ani, in domeniul literaturii s-au inregistrat doar influente expresioniste printre care se pot mentiona operele lui Karel Capek in "R.U.R." (1921) si Eugene O'Neill in "Imparatul Jones" (1921). Gandism Curent ideologic, literar si cultural ce se constituie in perioada interbelica in jurul revistei "Gandirea" (1921-1944), promovand programatic valorile traditionale, carora le adauga cu timpul o puternica nota ortodoxista. intemeiata in 1921, sub conducerea lui Cezar Petrescu, revista are la inceput o orientare eclectica si grupeaza in jurul ei principalii scriitori ai vremii, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib Mihaescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat. Cu timpul, revista trece sub influenta lui Nichifor Crainic, iar din 1928 sub conducerea lui, cuprinzand in aceeasi orientare si alte publicatii literare, "Datina", "Ramuri", "Gand romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra". Filozofia promovata in multe din articolele publicate in "Gandirea" se afla sub inraurirea germanului Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vietii (Lebensphilosophie) din "Declinul Occidentului" ("Der Untergang des Abendlandes"), in care erau explicate deosebirile dintre cultura si civilizatie si se proclama prabusirea Occidentului sub povara lipsei de cultura, a masinismului si a civilizatiei. Multe dintre ideile lui Spengler, infuzate in estetica expresionismului, sunt preluate si in operele filozofice ale lui Blaga. In articolele sale programatice, "Isus in tara lui" (1923), "Parsifal" (1924) si "Sensul traditiei" (1929), Nichifor Crainic promoveaza traditionalismul culturii romane, conceput ca imbinare intre autohtonism si ortodoxism, intre temele si valorile nationale promovate de miscarile literare anterioare, pasoptism, junimism si samanatorism, si spiritualitatea ortodoxa, vazuta ca un "coviltir de aur" al bisericii romane, ca o zare metafizica in care se proiecteaza toata existenta si aspiratiile poporului roman. Nichifor Crainic argumenteaza superioritatea culturii bizantine, negand valoarea civilizatiei occidentale si criticand tendintele de occidentalizare a culturii si a spiritului civic romanesc, dar limiteaza orizontul culturii romane la un anumit balcanism cu tendinte autarhice. Crainic sustine ideile lui Herman Keyserling, din "Das Spektrum Europas", potrivit carora Romania ar putea deveni un adevarat centru al bizantinismului. in aceasta orientare, arta ar trebuie sa fie numai de sorginte religioasa. Ideea de lume aflata in declin este comuna si expresionismului, dar imbraca forme radicale in cazul gandiristilor. Forma cea mai radicala a curentului este promovata de Nae Io nescu, in "Roza vanturilor", si se numeste trairism, propovaduind un misticism si un irationalism negativ. Iluminismul Iluminism Miscarea filozofica, stiintifica, estetica, literara care s-a manifestat in Europa in secolul al XVIII-lea, cunoscuta si sub denumirea de epoca luminilor sau luminism. Tarile unde se manifesta mai intai sunt Anglia si Franta. Inceputul se leaga de anul 1688 cand se voteaza in parlamentul Angliei Declaratia drepturilor, care fundamenteaza libertatea si drepturile omului. In Franta, iluminismul va cunoaste impliniri si progrese deosebite prin realizarea stralucitei lucrari de sinteza filozofica, estetica si social-politica Enciclopedia, la care au colaborat personalitati ale culturii universale: Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Diderot, dHolbach, Helvtius etc. Trasaturi: rationalismul, spiritul laic, toleranta religioasa, emanciparea prin cultura si educatie a poporului. Se pun in circulatie concepte ca: egalitatea si dreptul natural, suveranitatea poporului, sistem de guvernare prin monarhia luminata republica (Monarhul un om luminat filozof pentru a armoniza interesele claselor). Prin: luminare, toleranta, cultura, buna-intelegere si munca omul poate ajunge la o percepere rationala si universala si la stapanirea de sine. Reprezentanti: In cultura universala: Franta Montesquieu (Scrisori persane), Voltaire (Brutus, Zadig, Candid tragedii), Diderot (Cugetari filozofice, Nepotul lui Rameau etc.), Beaumarchais (Barbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro); Anglia Daniel Defoe (Robinson Crusoe), J. Swift (Calatoriile lui Guliver); Germania Lessig (Laocoon, drama Nathan inteleptul etc.); Italia Carlo Goldoni (Badaranii, Hangita etc.); Rusia Radiscev (Calatorie de la Petersburg la Moscova); In cultura romana: Scoala Ardeleana: Samuil Micu, Petru Maior, Gh. Sincai, I. Budai Deleanu miscare politica (drepturile romanilor in Transilvania), miscare ideologica (lucrari istorice, filozofice, (unitatea, originea romanica, continuitatea poporului si a limbii romane), miscare culturala (infiintarea de scoli, manuale, carti) miscare literara (Tiganiada I. Budai Deleanu; in Tara Romaneasca: Gheorghe Lazar, Dinicu Modernismul interbelic

- etimol. derivat de la "modern"; lat. modernus = recent, nou. A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezv. literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica lit., pe care doctrina lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX. Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice, care apar in lit. romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, in genere. 1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispano- american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului. 2. In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este opus traditionalismului. Tendinta modernista sustine: - sincronizarea lit. nationale cu lit. Europei - promovarea tinerilor scriitori - teoria imitatiei - eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial) - necesitatea innoirii - spiritul veacului - trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o lit. de inspiratie urbana - evolutia poeziei de la epic la liric - intelectualizarea prozei si poeziei - dezv. romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderne Lui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directia adaptarii modernismului la specificul culturii si civilizatiei romanesti. Factorul decisiv, in acest sens, il constituie elaborarea conceptului de sincronism, ca instrument de investigare critica a evolutiei lit. romane. Gruparea de la "Sburatorul" cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume. Revista a aparut la Bucuresti, intre 1919- 1922 si 1926- 1927, sub conducerea lui Lovinescu. Obiectivele gruparii: 1. Promovarea tinerilor scriitori: - lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E. Lovinescu obtine si colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion Minulecu) sau ii incurajeaza pe cei care au debutat in alte reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu. 2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane: - in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. - societ. romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern. Fenomenul "formelor fara fund", de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: "formele isi pot crea uneori fondul", sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu. Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea lit. romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce confera noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit provincial", deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce la combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de " Critice"), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. exemplul cel mai cunoscut este pretuirea acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului, pe care il considera un "modernism dirijat". Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si princ.sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv evolutia culturii si lit. romane. Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa -zisa miscare de avangarda, a fost promovat la noi de revistele: "Contimporanul" (1922- 1932), "Punct" (1924-1925), "Urmuz" (1928). Naturalismul Naturalismul Curent literar constituit in Franta, ca o prelungire a realismului, intre 18601880, sub influentele realismului lui Flaubert si a pozitivismului lui Taine, raspandit in toate tarile lumii. Teoretizat de E. Zola in Romanul experimental 1880. Caracteristici: foloseste metodele de investigare proprii stiintelor exacte; observatia minutioasa, reproducerea totala a realitatii a naturii umane primare; ereditatea si mediul personajul in relatie cu ereditatea bolii, instincte, aspecte sumbre, crude; utilizarea tuturor domeniilor limbajului. Reprezentanti: in literatura universala: E. Zola, G. de Maupassant, A. Daudet, Martin du Gard (Franta) g. Hauptmann (Germaia); Th. Dreiser (America etc.); in literatura romana: I.L. Caragiale, B. St. Delavrancea, L. Rebreau. Postmodernismul Postmodernismul - nu poate fi conceput si apreciat critic decat prin raportare la modernism (asa arata si prefixul `post-`); - dificultatea definirii termenului se datoreaza faptului ca el functioneaza nu doar in literatura, cultura, arhitectura sau in artele plastice, ci si in filozofie, disciplinele social politice etc; - postmodernismul si postneomodernismul trebuie puse in relatie cu termenii: modernism, modernitate; modernitatea este o perioada istorica din evolutia omenirii, derulata intre Epoca Luminilor (sec al XVII-lea) si primii ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar modernismul este estetica acestei perioade; - in literatura romana, fenomenul postmodern ia amploare dupa 1980, respectiv 1990 2000; - postmodernismul mutatie survenita in constiinta umanitatii, cat si ca o modificare a paradigniei culturale; - postmodernistii modifica fundamental chiar conceptul de `literatura`, care se extinde acum dincolo de spatiul pur beletristic, inducand si genurile

nonfictionale (jurnal, corespondenta, literatura de popularizare) si literaturile noncanonice (literatura minoritatilor nationale, cea pentru femei etc.); - scriitorul postmodern traieste apasat de povara secolelor anterioare, fiind constient ca totul a fost deja scris; el trebuie acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilitatii sale; - scriitorul postmodern respinge nemesis-ul, prefera jocul cu limbajul si colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse; - citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual, parafraza, indica presiunea livrescului asupra existentei; - granitele culturale, limitele genurilor si ale speciilor literare se anuleaza; literatura este inscenata, in mod ludic, fara tragism si fara inocenta; - fragmente, sintagme, laitmotive, atitudini din texte venerate sunt, reasamblate si puse intr-o noua lumina; - trasaturi ale literaturii postmoderniste: desolemnizarea discusului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversitatii realului, refuzul stilului inalt, ermetic si impersonal, valorificarea creativa si recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafraza si parodie, practicarea unei poetici a concretului si a banalului, receptivitatea fata de livresc, in forma intertextualitatii, a metatextualitatii, si a transtextualitatii; - in literatura romana: Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Traian T. Cosovei, Ion Stratan, Ruxandra Cesereanu. Realismul Realismul Termenul denumeste conceptia artistica, literara care are ca preocupare reprezentarea obiectiva, veridica a realitatii. A aparut in Franta, la mijlocul secolului al XIX-lea ca o reactie antiromantica. A fost folosit pentru prima data in 1850 aplicat cu intelesul modern in pictura lui Gustave Courbet, iar in 1857 de romancierul Jules Hussan (Champfleury), considerat si teoreticianul realismului. Caracteristici: obiectivitatea, tipicul (imprejurari tipice, personaje tipice), tendinta critica; personaje realiste, complexe arivistul, avarul, sceleratul, inocentul, lipsa idealizarii; stil sobru, impersonal. Reprezentanti: in literatura universala Balzac, Merime, Stendhal, Thackery, Flaubert, Ch. Dikens, Tolstoi, Dostoievski, Ibsen, Gogol. In literatura romana: Nicolae Filimon, I. Creanga, I.L. Caragale, Liviu Rebreanu, G. Calinescu, Marin Preda etc. G. Calinescu in studiul Clasicism, romantism, baroc, vorbind despre curente literare, sustine ideea ca acestea nu exista in stare pura. Romantismul Romantismul Termenul comporta sensuri largi, diferite, in concordanta cu scopul urmarit, afirmandu-se ca o reactie fata de clasicism. Exprima atitudinea estetica caracterizata prin relevarea aspectelor concrete, istorice opuse tipurilor eterne si abstracte ale clasicismului. Afirma factorul emotional, al imaginatiei, al sensibilitatii, al subiectivitatii, spontaneitatii cu tendinta de evaziune in vis, in trecut, in exotism. Romantismul se constituie ca miscare artistica la sfarsitul secolului al XVIII-lea in anglia si Germania, iar in secolul al XIX-lea in Franta. S-a extins in toata Europa si aproape in toate tarile lumii. Curentul a fost anticipat de preromantism. A afirmat specificul national, mai ales in Anglia, Germania, Italia. Caracteristici: introduce noi categorii estetice uratul, grotescul, macabrul, fantasticul, aspiratia spre originalitate, libertatea formelor introducerea de noi specii: drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica, inovatii prozodice; primatul subiectivismului, al pasiunii, al fanteziei supunandu-se genului liric; cultivarea specifcului national prin istorie, folclor, natura etc.; folosirea antitezei in structura poeziei si in conceperea personajelor; imbogatirea si largirea limbii literare prin includerea limbii populare, arhaismelor, regionalismelor a argoului etc.; personaje exceptionale in imprejurari exceptionale. Reprezentanti: in literatura universala: V. Hugo care publica Prefata la drama Cromwell (1827), considerata ca un manifest al romantismului european; Lamartine, Vigny, Musset, G. de Nrval (Franta); Schiller, Heine, Grimm (Germania); Byron, Schelley, Keats, Scott (Anglia); Manzoni, Leopardi (Italia), Puskin, Lermontov (Rusia); in literatura romana; cunoaste trei etape: 1) romantismul si preromatismul scriitorilor de la 18481870 romantism vizionar, patriotic: I.H. Radulescu, V. Carlova, N. Balcescu, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Al. Russo, Andrei Muresanu, Al. Odobescu, B.P. Hasdeu; 2) romantismul eminescian considerat si ca ultima etapa a romantismului universal; 3) romantismul posteminescian identificabil in curentele semanatorism, simbolism: Al. Macedonski, O. Goga, St. O. Iosif, B. St. Delavrancea. Ecouri ale romantismului se regasesc si in etapele ulterioare ale literaturii pana astazi. In artele plastice: Delacroix, Gricault, David, Rude, Turner etc.; la noi C.D. Rosenthal, Th. Aman, N. Grigorescu (creatia de tinerete). In muzica Schubert, Schumann, brahms, Chopin, Ceaikovski, Verdi, Wagner, Berlioz, Paganini, Liszt, Weber, Bruckner, G. Mahler, R. Strasuss au reprezentat si postromantismul. Apare liedul, drama muzicala wagneriana. Romatismul poate fi considerat unul din curentele larg reprezentate in cultura universala. Simbolismul Simbolismul Curent literar aparut in Franta ca reactie impotriva romantismului si a parnasianismului. Numele acestui curent literar este dat de francezul Jean Moreas, cel care publica in ziarul Le figareau articolul intitulat Le Simbolisme. Precursorul simbolismului universal este considerat Charles Baudelaire, cel care scrie un volum intitulat Florile raului in care valorifica estetica uratului. In literatura romana precursorul simbolismului este considerat Alexandru Macedonski, cel care in 1880 pune bazele revistei Literatorul in paginile careia vor publica toti reprezentantii acestui curent literar. CARACTERISTICI: -poezia simbolista pune accentul pe starile indefinite, neclare -este o poezie ce valorifica conceptele de reverie si nostalgie -in creatia lor, simbolistii manifesta preferinte pentru culori, pietre pretioase, utilizand foarte des conceptul de corespondenta (transfer de sens) -sugestia si simbolul sunt doua elemente foarte des utilizate de catre simbolisti; ei pornesc de la ideea ca farmecul poeziei consta in o sugera o ide, un sentiment, si nu in a-l numi explicit -temele si motivele predilecte sunt : iubirea, golul, singuratatea, tristetea, plictisul, viata targurilor provinciale si sentimentul mortii -simbolistii vor cauta sa realizeze o muzicalitate aparte asupra textului prin repetarea unor cuvinte, a unor vocale sau a refrenului -se mai observa o preferinta a simbolistilor pentru versul alb

Suprarealismul Suprarealismul -provine din franuzescul surrealisme = suprarealism -reprezentani: G.Apollinaire, Andre Breton, L. Aragon. Curent artistic i literar de avangard care proclama o total libertate de expresie, ntemeiat de Andre Breton(1896-1966) i dezvoltat mai ales n deceniile trei i patru ale secolului trecut(cu aspecte i prelungiri ulterioare). Primul care a utilizat termenul ntr-o accepie legat de creaia artistic a fost G.Apollinaire n Les Mamelles de Tiresias, subintitulat dram suprarealist(reprezentat n 1916). nceputurile micrii se leag de grupul( nonconformist i de evident protest antiburghez) de la revista parizian Litterature (1919) condus de A.Breton, L. Aragon i Ph. Soupault, care reclamndu-se de la tutela artistic a lui Rimbaud, Lautreamont i Mallarme capteaz tot mai mult din ndrzneal spiritului nnoitor i agresiv al dadaismului(mai ales dup ce n 1919, acesta i mutase centrul de manifestare de la Zrichla Paris). De altfel, att n Literatur(unde Breton public, n colaborare cu Soupault, Cmpurile magnetice, primul text specific suprarealist), ct i n alte reviste, textele dadaiste alterneaz cu cele ale noii orientri ce avea s se numeasc apoi suprarealism. Sunt dou micri apropiate, avnd scriitori comuni, dar aliana nu va dura. n 1922 se produce ruptura i dup doi ani de frmntri, cutri i tensiuni polemice se constituie grupul suprarealist(A.Breton, L.Aragon, Ph.Soupault, P.Eluard, B.Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, dei unii cercettori autorizai (recent M.Sanouillet) consider c suprarealismul nu a fost altceva dect forma francez a dadaismului, A.Breton, dimpotriv, a susinut totdeauna c este inexact i cronologic abuziv s se prezinte suprarealismul ca o micare ieit din dadaism. n 1924 A.Breton, public primul su Manifest al suprarealismului n care, fixnd net anume repere ale micrii antitradiionalismului, protest antiacademic, explorarea subcontientului, deplin libertate de expresie, nlturarea activitii premeditare a spiritului n actul creaiei artistice etc. o definete astfel; Automatism psihic prin care i propune s exprime, fie verbal, fie n scris, fie n orice alt chip, funcionarea real a gndirii, n absena oricrui control exercitat de raiune, n afara oricrei preocupri estetice sau morale. Suprarealismul crede c adevrul i arta se afl n realitatea superioar a anumitor forme de asociaie bazate pe atotputernicia visului, pe jocul dezinteresat al gndirii eliberate de constrngeri. Micarea se extinde n medii artistice diverse (cuprinznd artiti plastici, cineati etc.) i n mai toate rile Europei, dar cunoate convulsii interioare care duc la noi separri din pricina vederilor social-politice. Astfel se delimiteaz dou direcii: cea anarhist, ortodox, de la revista Revolution serrealiste al lui Breton(care, n manifestul Legitim aprare respinge ideea oricrui control, chiar marxist asupra experienelor vieii interioare) i cea comunist reprezentat de revista Claire(director Jean Berbier) spre care vor gravita pn la urm, majoritatea suprarealitilor cu excepia lui Breton (care ader, n 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea s pstreze o total independen artistic). Disensiunile politice survin i mai violent dup 1929, cnd cazul Trotzky produce noi scindri ntre suprarealiti protestatari, aa-zis staliniti(Aragon, Eluard, Picasso, P. Naville, G. Sadoul etc.) i cei trotzkyti susinui de Breton sau cei reprezentnd un crez exclusiv artistic(R. Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, A. Artaud, R. Vitrac etc.). n 1929 la dat de 15 decembrie Breton public Al doilea manifest al suprarealismului(n care ncerca s stabileasc incidena dialectic ntre vis i aciunea social, ntre activitatea poetic, psihanaliz i actul revoluionar), iar n 1933 se rupe total de comunism considerndu-se reprezentantul autentic al suprarealismului pur(la care vor adera, ntre alii R. Char, Bunuel, Salvator Dali). n 1938 pleac n Mexic, unde fundeaz mpreun cu Trotzky Federaia internaional a artei independente i, alturi de acesta i de Diego Riviera, public al treilea Manifest al suprarealismului ( n realitate redactat de Trotzky). n timpul celui de-al doilea rzboi mondial i al ocupaiei Franei, Breton este n SUA(va fi i acuzat de dezeriune de ctre suprarealitii din patrie care particip activ la Rezisten); se ntoarce n Frana n 1946 ncercnd s renvie un nou grup suprarealist, dar fr rezultate notabile. Se poate aprecia c o dat cu al doilea rzboi mondial suprarealismul, chiar dac a supravieuit n unele forme i aspecte epigonice, nu a mai constituit o micare cum fusese n perioada interbelic. Experiena suprarealismului din care Breton a fcut o adevrat cruciad pentru recuperarea total a forei noastre psihice depea literatura i urmrea, n fond o modificare a sentimentului vieii prin negarea distinciei dintre existent, virtual, potenial i neexistent i prin o abandonare total fa de automatismul psihic pur, singurul capabil s determine acest punct al spiritului n care viaa i moartea, realul i imaginarul, comunicabilul i necomunicabilul, naltul i adncul, nceteaz de a mai fi simite n Chip contradictoriu. n condiiile unei violente(pn la scandal) polemici anticonvenionaliste, dorindu-se realizarea climatului libertii absolute se caut faptul psihic nud i elementar(n lumea subcontientului, a experienelor onirice, a mecanismelor sufleteti iraionale transmise direct, fr intervenia cenzurii logice), considerndu-se ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esene i potenialitii. Proclamata revoluie supranaturalist pentru eliberarea eului era, adesea, un anarhism distructiv ce a evoluat spre o frond ndreptat mpotriva structurilor logice a cror alterare i abolire devine programatic i este urmrit att prin exaltarea psihanalizei(cultivarea lumii tulburi a complexelor, a proieciilor onirice, a halucinaiilor) ct i pe alte ci de la hipnoz i delir pn la drogare i patologie declarat( demen, paranoia etc.). Suprarealismul a lsat vizibile amprente i n alte literaturi din perioada interbelic. Un aspect specific l-a luat n Spania(unde imagismul debordant este o tendin constant a spiritului spaniol aplecat spre o deformare a datelor reale, mpinse, adesea, n planul metamorfozelor onirice). n poezie a fost prezent, cu accente diferite, n experiena scriitorilor generaiei din 27, ca i ali poei(J.Larea, R. Alberti, chiar Garcia Lorca, V. Aleixandre, D. Alonso, M. Altolaguirre, E. Prados,P. Salinas). n Italia unde nu a cunoscut o prea mare dezvoltare(cu toate strduina lui C. Malaparte i a revistei Prospective de a-l aclimatiza i propaga), suprarealismul e vizibil, parial mcar, n opera lui M. Bontempelli, n poezia lui A. Palazzeschi, A. Gatto, S. Quasimodo .a. La fel n Anglia, unde cel mai de seam reprezentant este D. Gascoyne i grupul lui din jurul revistei New Verse. Forme i nuanri particulare a luat n SUA unde i-a prelungit ecourile(sporadic) i dup al doilea rzboi mondial. La noi suprarealismul nu a avut un ecou deosebit; s-a manifestat alturi de dadaism(i la aceleai reviste avangardiste)

ntr-un prim val ntre 1924 i 1934, continund s se retrag la activitatea unor scriitori rmai credincioi micrii(Gherasim Luca, Paul Pun, Gellu Naum etc.). Pe lng inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul a exaltat o literatur poezie(G. Picon), o fluiditate liric, o libertate asociativ, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale care au lrgit i au adncit sensibilitatea poetic a contemporaneitii. Umanismul Umanismul Miscarea culturala cunoscuta sub numele de Renastere sau Umanism s-a manifestat in secolele XIVXV si XVI mai intai in Italia si apoi in intreaga Europa. Interes pentru stiinta, arta, pentru dezvoltarea armonioasa a spiritului uman, pentru eliberarea fiintei umane de orice constrangeri si manifestarea multilaterala. Redescopera filozofia antica, greaca si latina, la fel limbile respective. se dezvolta: filozofia, filologia, literatura, pictura, sculptura, arhitectura, astronomia. Increderea in ratiune, in valorile modelatoare ale culturii; armonie intre om si natura. In lupta impotriva dogmatismului, a fost ars pe rug, ca eretic, Giordano Bruno. Reprezentanti: In cultura universala: F. Petrarca, G. Boccaccio, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti Italia; F. Rabelais, P. Ronsard Franta; Martin Luther Germania; Thomas Morus, W. Shakespeare Anglia; Erasmus din Rotterdam supranumit printul umanismului Tarile de Jos. In cultura romana: Nicolaus Olahus Transilvania, Stefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brancoveanu; Udriste Nasturel, Nicolae Milescu, Simion Stefan, Dosoftei, Antim Ivireanu, Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir. Ideile sustinute de cronicari: etnogeneza romaneasca (originea, romana, unitatea si continuitatea poporului nostru); lupta pentru independenta nationala; reflectia filozofica asupra conditiei omului M. Costin, Viata lumii tema fortuna labilis fragilitatea fiintei umane. Permanente ale umanismului in cultura romana, dupa secolul al XVIII-lea: I.H. Radulescu, M. Kogalniceanu, N. Balcescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Vasile Parvan, G. Calinescu.