INCOMPATIBILITATEA, ABTINEREA SI RECUZAREA

Pentru a se putea duce la indeplinire in bune conditii a obligatiilor de serviciu, cei care lucreaza in cadrul organelor juduciare trebuie sa aiba o temeinica pregatire teoretica si practica si neaparat sa dea dovada de obiectivitate si impartialitate.Indeplinirea acestor conditii determina o incredere deplina in cei ce infaptuiesc justitia.Insa cand apar situatii de suspiciune si neincredere in lucratorii aparatului juduciar, din punct de vedere al modului in care si-a dus la indeplinire atributile de serviciu, legiuitorul a prevazut remedii procesuale adecvate prin intermediul carora un subiect oficial din cadrul organelor judiciare este inlaturat sau se abtine de la rezolvarea unei cauze finale.

INCOMPATIBILITATEA

Incompatibilitatea este acea situatie de inadecvare in care se afla unul din subiectii procesuali oficiali fata de o cauza penala si care constituie un impediment din punct de vedere al participarii acestuia la rezolvarea unei cauze penale. Aceasta mai poate fi considerata si o institutie prin intermediul careia o anumita persoana care face parte dintr-un organ judiciar este impiedicata sa participe la activitatea procesuala dintr-o cauza penala concreta in vederea inlaturarii suspiciunilor care planeaza asupra obiectivitatii si impartialitatii modului de rezolvare a cauzei de catre persoana respective. 1)INCOMPATIBILITATEA JUDECATORILOR a) judecatorii care sunt soti sau rude apropiate intre ei nu pot face parte din acelasi complet de judecata ( art. 46 ). Acest caz de incompatibilitate a fost prevazut din dorinta de a inlatura orice suspiciune care ar putea aparea in ceea ce priveste influentarea reciproca a celor care fac parte din acelasi complet de judecata. b)judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleasi cauze intr-o instanta superioar sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii, cu trimitere in apel sau dupa cassare cu trimitere in recurs (art. 47 alin. 1). Judecatorul care a rezolvat chestiunea existentei infractiunii si a vinovatiei (deci s-a pronuntat in fond asupra cauzei) intr-o alta instanta sau intr-o alta etapa a procesului penal

nu mai poate face parte din acelasi complet de judecata. Nu exista caz de incompatibilitate al judecatorilor in urmatoarele situatii:cand au de solutionat o noua propunere de eliberare conditionata , facuta ulterior, si pe care in fond sau in recurs au respins-o (deoarece in momentul propunerii sunt examinate imprejurari noi) ; daca la prima judecata nu a luat parte la solutionarea in fond a cauzei chiar daca pe parcurs sau administrat, admis ori respins probe; daca in apel sau recurs nu s-a pronuntat asupra fondului cauzei constatand nelegalitatea sentintei sub aspectul gresitei compuneri a instantei si dispunand desfiintarea sau casarea hotararii cu trimitere spre rejudecare si cand judecatorul a dispus restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmaririi penale (deoarece prin restituire nu se solutioneaza fondul cauzei). c)judecatorii care si-au exprimat anterior parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza ( art. 47 alin. 2 ). Incompatibilitatea apare in situatiile in care exprimarea parerii are loc in afara procesului penal, in imprejurari ocazionale sau in cazul procesului penal, in alte ipostaze decat cele prevazute in art. 47 alin. 1. d)judecatorul care a pus in miscare actiunea penala, trimiterea in judecata sau a pus concluzii in fond in calitate de procuror la instanta de judecata sau a emis mandatul de arestare preventiva in cursul urmaririi penale ( art. 48 lit. b ). Astfel judecatorul care a dispus unul dintre actele procesuale de mai sus, ori a pus concluzii in fond in calitate de procuror automat si-a format o parere asupra vinovatiei sau nu a inculpatului si prin urmare nu mai este compatibil in completul de judecata. e)judecatorul care a fost reprezentant sau aparator al vreuneia dintre parti ( art. 48 lit. b ). Se justifica prin inconciliabilitatea dintre pozitia de fost reprezentant sa aparator al vreuneia dintre parti si pozitia actuala de judecator aparand suspiciunea impartialitatii chiar daca aparatorul nu a exercitat vreuna din activitatile pe care le presupune efectuarea apararii in procesul penal. f)judecatorul care a fost expert sau martor intr-o cauza ( art. 48 lit. c ), deoarece ca expert si-a exprimat parerea in legatura cu aspectele cauzei penale iar ca martor datorita faptului ca daca a furnizat o proba intr-o cauza penala nu mai poate sa o evalueze. g)judecatorul daca in anumite circumstante rezulta ca este interesat sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata ( art. 48 lit. d ) de rezolvarea cauzei penale. Se pune problema incompatibilitatii judecatorului al carui sot in calitate de procuror a intocmit actul de trimitere in judecata, mai exact subiectivitatea acestuia. In cazul acestei incompatibilitati trebuie sa se fac

adovada existentei interesului conform art. 52, acesta neputand fi prezumat.

2)INCOMPATIBILITATEA PROCURORULUI, GREFIERULUI, A ORGANULUI DE CERCETARE PENALA SI A MAGISTRATULUI ASISTENT In art. 49 alin. 1 se arata dispozitiile art 46. care se aplica procurorului si magistratului asistent sau a grefierului de sedinta cand incompatibilitatea este intre ei sau intre ei si unul dintre membri completului de judecata, conform caruia procurorii si grefierii de sedinta, procurorii si judecatorii, judecatorii si grefierii de sedinta care sunt soti sau rude apropiate nu pot face parte din acelasi complet de judecata. In art. 49 alin. 2 ni se prezinta dispozitiile prevazute de art. 48 lit. b, c si d privind cazurile de incompatibilitate care se aplica procurorului, persoanei care efectueaza cercetarea penala, magistratului asistent si grefierului de sedinta. Astfel sunt incompatibili procurorul , persoana care cerceteaza penal, magistratul asistent si grefierul de sedinta daca au calitatea de aparator sau reprezentant al vreuneia din parti, daca au avut calitatea de expert sau martor precum si daca exista imprejurari din care sa rezulte ca sunt interesati sub orice forma sotul sau vreo ruda apropiata a celor mentionati mai sus. In ceea ce priveste incompatibilitatea persoanei care efectueaza cercetarea penala nu avem mentiuni deoarece actele procesuale mentionate nu intra in competenta sa. In art. 49 alin. 3 procurorul este incompatibil daca el este cel care a pus in miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea in judecata neputand sa traga concluzii cu privire la judecarea cauzei precum si daca el a participat ca judecator la solutionarea cauzei in prima instant. In art.49 alin. 4 persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia deoarece acest lucru se efectueaza de catre instanta. Procurorul care a efectuat urmarirea penala nu este incompatibil sa instrumenteze cauza penala. In art. 49 alin. ultim, incident nu este considerat cazul cand dupa completarea sau refacerea urmaririi penale dispuse de instanta, inculpatul a fost trimis in judecata de acelasi procuror care a intocmit si primul rechizitoriu dar acesta a exercitat numai supravegherea efectuarii urmaririi penale conform art. 209 alin. 1 su art. 216. De asemenea nu este situatie de incompatibilitate cand procurorul completeaza urmarirea penala cu unele activiatati nesemnificative din punct de vedere al pronuntarii cu anticipatie a vinovatiei inculpatului chiar daca instanta a dispus deja aceasta masura. Este insa caz de incompatibilitate pentru lucratorul din

politie care a refacut urmarirea penala dupa ce tot el efectuase actele de urmarire anterior masurii dispuse de instanta.

3)INCOMPATIBILITATEA EXPERTULUI SI A INTERPRETULUI In art. 54 alin. 1 raportat la art. 48 lit. a ni se prezinta faptul ca nu poate fi expert sau interpret persoana care a avut calitatea de procuror si care a pus in miscare actiunea penala, a emis mandatul de arestare, a dispus trimiterea in judecata, a pus concluzii in fond la instanta de judecata, persoana care a fost reprezentant sau aparator al vreuneia dintre parti ( art. 54 alin 1 raportat la art. 48 li. b ) si persoana care pentru care exista imprejurari din care rezulta ca este interesata sub orice forma, aceasta, sotul sau vreo ruda apropiata ( art. 54 alin 1 raportat la art. 48 lit. d ). In art. 54 alin. 2 calitatea de expert este incompatibila cu cea de martor in aceasi cauza deoarece martorul are intaietate. In art. 54 alin. 3 participarea ca expert sau interpret de mai multe ori pentru aceasi cauza nu constituie motiv de recuzare.

ABTINEREA

Abtinerea este institutia care prin cel aflat in incompatibilitate cere sa nu participe la rezolvarea unei anumite cauze penale de care se leaga cazul de incompatibilitate. Conform art. 50 persoana incompatibila este obligate sa declare presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior ca se abtine de a participa la procesul penal cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii. Obligatia de abtinere are un caracter moral si in cazul neindeplinirii ei cel ce s-a aflat in incompatibilitate poate fi sanctionat disciplinar cu conditia ca acesta sa fi stiut ca nu poate participa la rezolvarea cauzei penale.

RECUZAREA

Daca in cazul abtinerii este vorba despre o initiativa proprie, in cazul recuzarii o alta persoana are calitatea de parte in proces poate cere ca persoana incompatibila sa nu participe la rezolvarea cauzei penale. Conform art. 51 daca persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, aceasta poate fi recuzata atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii de catre oricare parte de indata ce acestia au aflat incompatibilitate. Recuzarea se poate face numai de catre partile in cauza conform art. 52 alin. 1 deoarece cererea se solutioneaza de alt complet de judecata si dupa pronuntarea hotararii instanta desesizandu-se nu mai poate constitui alt complet de judecata.

PROCEDURA DE SOLUTIONARE A CERERII DE ABTINERE SAU RECUZARE IN CURSUL JUDECATII

Asa cum am aratat in articolul de mai sus abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului asistent sau a grefierului de sedinta se solutioneaza de catre un alt complet de judecata in sedinta secreta fara participarea celui ce declara ca se abtine. Completul de judecata contine acelasi numar de judecatori cu cel investit sa rezolve cauza penala. In cazul in care solutionarea cererii se face cu participarea celui ce se abtine sau care este recuzat, contrar prevederilor art. 52 alin. 1 (care arata ca examinarea declaratiei de abtinere sau recuzare se face de indata si daca este necesar participa si partile sau persoana recuzata sau care se abtine) se opereaza nulitatea absoluta prevazuta de art. 197 alin. 1. Pentru continuarea judecarii cauzei ( art. 52 alin. 3) daca recuzarea sau abtinerea face obiectul art. 46 si 49 alin. 1 , instanta dupa admiterea recuzarii trebuie sa dispuna care dintre membri nu va lua parte la judecarea cauzei si sa stabileasca in ce masura actele si masurile inteprinse pana in momentul admiterii cererii de recuzare sau abtinere se mentin conform art. 52 alin. 4. In cazul in care abtinerea sau recuzarea priveste intreaga instanta aceasta trebuie sa contina indicarea concreta a cazului de incompatibilitate in care se afla fiecare judecator iar cererea se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara. Daca cererea este intemeiata instanta desemneaza pentru judecarea cauzei o instanta egala in grad cu instanta in fata careia s-a produs recuzarea sau abtinerea. In art. 52 alin. 5 ni se prezinta ca in cauzele in care sunt inculpati arestati

preventiv si se recuza intreaga instanta, instanta ierarhic superioara este competenta sa solutioneze cererea de recuzare inainte de a se pronunta asupra recuzarii si dispune cu privire la arestarea preventive in conditiile prevazute de lege. Incheierea prin care s-a admis ori respins abtinerea ca si atunci cand s-a admis recuzarea nu este supusa nici unei cai de atac conform art. 52 alin. final. Potrivit ultimilor modificari incheierea prin care s-a respins recuzarea poatefi atacata numai cu recurs in termen de 48 de ore din momentul pronuntarii iar dosarul se inainteaza instantei de recurs care se judeca in Camera de Consiliu cu participarea partilor in termen de 48 de ore de la primirea dosarului.

PROCEDURA DE SOLUTIONARE A CERERII DE ABTINERE SAU RECUZARE IN CURSUL URMARII PENALE

In cazul in care cererea de recuzare sau abtinere a persoanei care efectueaza cercetarea penala este facuta in cursul urmaririi penale, aceasta se solutioneaza de catre procurorul care supravegheaza cercetarea penala sau de catre procurorul ierarhic superior conform art. 53 alin. 1. In cazul in care cererea de recuzare vizeaza persoana care efectueaza cercetarea penala , cel interesat se adreseaza ofiterului respective sau procurorului. Cand cererea este destinata ofiterului sau subofiterului de cercetare penala, acesta este obligat sa o inainteze cu toate lamuririle procurorului in termen de 24 de ore fara a intrerupe cursul cercetarii penale conform art. 53 alin. 2, iar procurorul este obligat sa o solutioneze in cel mult 3 zile printr-o ordonanta conform art. 53 alin. 3. Cand cererea de recuzare priveste procurorul aceasta are aceasi solutionare dar este facuta de catre procurorul ierarhic superior conform art. 53 alin. 3. La fel se solutioneaza si cererile de abtinere si recuzare ale expertilor se interpretilor.

SANCTIONAREA INCOMPATIBILITATII

In literatura de specialitate si in practica judiciara s-a ajuns la concluzia ca sanctiunea ce se impune in cazul incompatibilitatii este nulitatea absoluta prevazuta de art. 197 alin. 2.In fundamentarea acestei opinii s-a invocat in esenta argumentul ca normele cuprinse in art. 46-52 sunt norme de organizare judecatoreasca si implicit dispozitii legale imperative a caror incalcare poate fi invocate de oricare dintre parti, procuror si instanta din oficiu in orice faza a procesului penal si chiar si in apel si recurs, conducand la sanctiunea nulitatii absolute prevazute de art. 197 alin. 2.In cazul compunerii gresite a instantei, sanctiunea este nulitatea absoluta in conformitate cu art. 197 alin. 2 iar in cazul incompatibilitatii declarate de judecator sanctiunea este de nulitate relativa prevazuta de art. 197 alin. 1 si 4.

DECLINAREA DE COMPETENTA

Pentru ca legea penala sa fie respectata intocmai s-a prevazut posibilitatea ca organul care constata ca nu este competent de a rezolva o cauza penala sa poata trimita respectiva cauza spre rezolvare organului judiciar competent. Institutia care rezolva aceste cazuri poarta denumirea de declinare de competenta.Astfel in art. 42 alin. 1 se arata ca instanta de judecata isi poate declina competenta trimitand dosarul instantei de judecata aratate ca fiind competenta prin hotararea de declinare.Masura in care actele si masurile procesuale adoptate de instanta initiala isi mai produc efectul sunt prevazute in art. 42 alin. 2. In cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala actele si masurile dispuse se mentin conform art. 42 alin. 3. In cazul controlului asupra competentei, instanta investita cu judecarea cauzei penale are obligatia sa verifice din oficiu la prima infatisare regularitatea actului de sesizare si in cazul in care constata ca nu este competenta sa isi decline competenta fara a indeplini vreun act in cauza, deci nu trebuie sa administreze probe si apoi sa restituie cauza procurorului. Pentru verificarea competentei, instanta trebuie sa constate daca este legal investita in raport cu faptele ce constituie infractiuni si nu in raport cu incadrarea juridica data acestor fapte prin rechizitoriu rezultand ca declinarea competentei este legala numai daca instanta isi constata necompetenta inraport cu faptele si persoanele ce au fos trimise in judecata si nu in raport cu incadrarea jurica a faptelor respective.Cauza trebuie restituita procurorului in baza art. 332 alin. 1. In alin. 2 al aceluiasi articol nu se face distinctia intre situatia in care schimbarea incadrarii

juridice ar atrage solutionarea fondului de cauza de catre aceasi instanta si situatia in care ar atrage declinarea competentei catre o alta instanta, chiar superioara in grad.Solutia instantei care dupa cercetarea judecatoreasca a procedat la schimbarea incadrarii jurice apoi si-a declinat competenta este legala.Hotararea de declinare a competentei nu este supusa apelului si nici recursului conform art. 41 alin. final.Declinarea de competenta in timpul urmaririi penale se dispune prin ordonanta.

CONFLICTELE DE COMPETENTA

Exista cazuri cand doua sau mai multe organe judiciare sa se recunoasca a fi competente asupra aceleasi cauze sau sa isi decline competenta succesiv unul celuilalt.Conflictele de competenta in materie penala se pot ivi numai intre organele judiciare care au aceasi competenta functionala. Conflictul negativ de competenta apare cand doua sau mai multe organe judiciare isi declina reciproc competenta. Conflictul pozitiv de competenta exista cand doua sau mai multe organe judiciare isi revendica in acelasi timp competenta de a solutiona aceasi cauza penala. Conform art. 46 alin. 6 pot insa sa apara conflicte de competenta intre procuror si organele de cercetare penala.Aceste incidente se rezolva de catre organele superioare in grad celor aflate in conflict conform art. 43. Daca conflictul de competenta este intre doua judecatorii de pe raza teritoriala a aceluiasi judet, acesta de rezolva de instanta ierarhic superioara si comuna celor doua si anume tribunalul. Cand conflictul este intre doua judecatorii de pe raza teritoriala a doua judete diferite, instanta ierarhic superioara in acest caz este Curtea de Apel comuna sau fosta Curte Suprema de Justitie. In cazul in care conflictul de competenta are loc intre o instanta civila si una militara, solutionarea conflictului este de competenta fostei Curti Supreme de Justitie, sectia penala conform art. 35 care acorda prioritate instantelor militare in caz de indivizibilitate si conexitate. Conflictul de competenta dintre doi procurori se rezolva de catre procurorul superior ierarhic comun al acestora iar dintre doua sau mai multe organe de cercetare penala de catre procurorul care exercita supravegherea asupra activitatii de cercetare penala a acestora. Institutia

ierarhic superioara comuna este sesizata in caz de conflict pozitiv de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta iar in caz de conflict negative de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta. Sesizarea se poate face si de catre procuror precum si de parti. Pana la solutionarea conflictului pozitiv de competenta judecata se suspenda iar hotararea asupra rezolvarii conflictului se face cu citarea partilor.Daca se constata ca acea cauza este de competenta altei instante decat cele doua intre care a intervenit conflictul de competenta si fata de care nu este instanta superioara comuna se trimite dosarul instantei superioare commune conform art. 43 alin. 8. Instanta careia i s-a trimis cauza prin hotarare de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta si poate folosi actele si masurile dispuse de instanta desesizata.

EXCEPTIILE DE NECOMPETENTA

Exceptiile de necompetenta privite ca modalitati procesuale sunt reglementate in dispozitiile art. 39. Acestea au un regim procesual diferit in functie de felul competentei astfel: exceptia de necompetenta materiala si cea de necompetenta dupa calitatea persoanei pot fi ridicate in tot cursul procesului penal pana la pronuntarea hotararii definitive conform art. 39 alin. 1 ; exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pana la citirea actului de sesizare in faza primei instante de judecata conform art. 39 alin. 2. Actele de sesizare a instantei sunt rechizitoriul si plangerea prealabila a persoanei vatamate pentru infractiunile prevazute in art. 279 lit. a si se citesc la inceputul cercetarii judecatoresti conform art. 322 cand presedintele completului de judecata il intreaba pe procuror daca are de formulat exceptii pentru a se da eficienta dispozitiilor legale privitoare la ridicarea acestora conform art. 320 alin. 2. Exceptiile de necompetenta pot fi ridicate de catre procurer sau de catre oricare dintre parti.In urma rezolvarii exceptiei, organul judiciar a carui competenta a fost pusa in discutie mentine cauza spre rezolvare sau declina competenta organului caruia i se cuvine spre rezolvare cauza.

STRAMUTAREA CAUZELOR PENALE

In cazul in care in timpul judecarii unei cauze penale exista un climat nepotrivit sau nu sunt conditii bune, legea a prevazut pentru acest caz posibilitatea transferarii cauzei la o alta instanta. Stramutarea este institutia procesuala prin intermediul careia o anumita cauza penala este luata din competenta unei instante si este data spre rezolvare unei alte instante de grad egal. In art. 55 alin. 1 ca temei al stramutarii poate sa fie situatia in care este necesar sa se asigure impartialitatea judecarii cauzei sau asigurarea linistii publice. Doua motive de stramutare pot fi faptul ca una dintre parti este ruda cu presedintele instantei sau cu un judecator din instanta si atmosfera creata in urma savarsirii unei infractiuni care a starnit o puternica indignare in localitatea in care urmeaza a se desfasura judecata. Doua cazuri speciale de stramutare rezulta din art. 52 alin. 5 in care se arata ca abtinerea sau recuzarea care priveste intreaga instanta se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara precum si din art. 385 alin. 2 in care se arata ca atunci cand Curtea Suprema de Justitie ca instanta de recurs , in caz de casare, poate trimite cauza spre rejudecare altei instante egale in grad cu cea la care urma sa fie trimisa. Casarea aici este trimisa spre rejudecare la instanta a carei hotarare a fost desfiintata.

PROCEDURA STRAMUTARII

Cererea de stramutare potrivit art. 55 alin. 2 poate fi facuta de catre partea interesata , procuror sau de catre ministrul Justitiei, se adreseaza Curtii Supreme de Justitie motivate cu toate inscrisurile pe care se sprijina si se face mentiunea daca sunt arestati. Aceasta poate avea ca efect suspendarea de drept care are loc doar atunci cand cererea de stramutare a fost facuta de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si suspendarea lasata la latitudinea presedintelui Curtii Supreme de Justitie sau a insasi Curtii Supreme de Jutitie cand cererea de stramutare a fost facuta de catre un alt procuror, de catre partea interesata sau de catre ministrul justiei. Curtea Suprema de Justitie nu poate trece la solutionarea cererii de stramutare pana cand nu culege anumite date care sa confirme sau sa infirme motivele cererii, cere pentru lamurirea instantei informatii de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere, comunica termenul pentru judecarea cererii conform

art. 57 alin. 1 iar cand instanta ierarhic superioara este insasi Curtea Suprema de Justitie informatiile se cer de la Ministerul Justitie conform art. 57 alin. 2. In art. 57 alin. 3 se arata ca in cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceasi cauza cererea de informatii este facultativa dar trebuie avut in vedere corelarea cu art. 61 unde se arata ca o noua cerere se stramutare cu privire la aceasi cauza poate fi facuta numai daca se intemeieaza pe imprejurari necunoscute Curtii Supreme de Justitie la solutionarea cererii anterioare sau ivite dupa aceasta. In vederea rezolvarii cererii de stramutare in conformitate cu art. 58 alin. 1 , care prevede cine poate participa la sedinta de judecata, presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia masuri pentru incunostintarea partilor despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia cu mentiunea ca se trimite memorii si se pot prezenta la termenul fixat. In informarea Curtii Supreme de Justitie se face mentiunea expresa despre efectuarea incunostintarior atasandu-se dovezile de comunicare ale acestora. In cazul in care sunt arestati presedintele dispune desemnarea unui aparator din oficiu conform art. 58 alin. 3 care prevede o situatie speciala in care asistenta juridica a inculpatului este obligatorie. Sentinta in care se judeca cererea de stramutare este secreta. Curtea Suprema de Justitie dispune, far aratarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii. Hotararea prin care se solutioneaza cererea de stramutare este o incheiere desii in literatura de specialitate rezolvarea ar trebui facuta printr-o decizie. In cazul in care Curte Suprema de Justitie gaseste cerea intemeiata, dispune stramutarea judecarii cauzei hotarand totodata in ce masura actele indeplinite in fata instantei de la care s-a stramutat cauza se mentin. In acest caz pot fi desfiintate toate actele procesuale si procedurale indeplinite si conform art. 60 alin. 4 prin hotararea de stramutare sunt desfiintate hotararile ( sentintele si deciziile ) prin care a fost solutionat fondul cauzei chiar daca instanta de la care s-a facut stramutarea a procedat intre timp la judecarea ei. Astfel ca o cerere de stramutare formulata intr-o etapa sau alta a procesului penal si admisa va avea va efect anularea tuturor actelor indeplinite in acea etapa si nu a celor indeplinite intr-o etapa anterioara fazei procesului penal in care s-a depus cererea.Efectul unei astfel de solutii conduce la imposibilitatea desfiintarii deciziei de casare cu retinere spre rejudecare daca cererea de stramutare s-a facut dupa pronuntarea unei asemenea decizii. In cazul in care dupa introducerea cererii de stramutare care a fost admisa instanta de la care s-a stramutat cauza a pronuntat o hotarare aceasta se desfiinteaza si judecata se reia de instanta la care s-a stramutat. Dupa admiterea cererii de stramutare se instiinteaza instanta de la care se stramuta cauza. In cazul in care judecarea cauzei nu a fost suspendata si instanta a procedat

intre timp la judecarea ei, hotararea pronuntata este desfiintata prin efectul admiterii cererii de stramutare. In cazul in care dupa stramutarea judecarii cauzei se iveste necesitatea restituirii cauzei in vederea completarii urmaririi penale , competent in a instrumenta cauza si in a primi dosarul este procurorul care a dispus initial trimiterea in judecata. Daca se dispune mentinerea actelor efectuate pana la formularea cererii, instanta care primeste cauza spre rezolvare trebuie sa continue cercetarea judecatoreasca pentru a se putea pronunta si a da eficienta stramutarii. Instanta la care s-a stramutat cauza ramane competenta si dupa completarea urmaririi penale, consecutive restituirii dosarului la procuror conform art. 333.