Natura ne pune la indemana totul pentru a trai mult si bine pe acest pamant

Definitia Organizatiei Mondiale a Sanatatii este:Sanatatea este acea stare perfecta de bine in care se gaseste un individ din punct de vedre organic, spiritual si social. Pentru ca functionarea optima, fericirea si realizarea potentialului sa poata avea loc, este necesar sa avem sanatate fizica, mentala, emotionala si spirituala. Sanatatea fizica inseamna buna functionare a organismului uman a creierului, a tuturor organelor, sistemelor - ceea ce duce la o stare de vitalitate, putere interioara, claritate a mintii, atentie, constienta. Din pacate, in zilele noastre constatam ca, de cele mai multe ori, sanatatea devine importanta pentru noi atunci cand lipseste. Atata vreme cat omul considera ca are ceea ce se numeste sanatate din punctual de vedere al Modelului Medical (adica atata timp cat nu simte neplaceri in starea corpului), el are tendinta de a ignora toate ideile bune care il pot ajuta sa-si pastreze sanatatea pe termen lung. In timp ce mass-media tinde sa descrie ingrijirea sanatatii dinainte de anii 1900 ca insemnand doar punerea de lipitori si luarea de sange, adevarul este ca, in diferite zone ale globului, s-a dezvoltat o importanta si bogata cunoastere in ce priveste folosirea remediilor naturale. Aceasta cunoastere a fost obtinuta printr-o lunga succesiune de incercari, erori si succese, de-a lungul istoriei, dar tinde sa fie considerata nestiintifica si indepartata in cultura noastra occidentala. Modelul Natural considera ca: Noi cream boala, prin modul in care vedem viata, stilul nostru de trai si expunerea la toxinele din mediu care ne conduc in timp la

boala, iar vindecarea se bazeaza pe idea ca organismul are abilitatea de a se vindeca singur daca i se ofera uneltele potrivite. Natura, prin generozitatea cu care ne ofera diverse plante, ne stimuleaza totodata curiozitatea de a le descoperi, si mai ales, de a le utiliza, in moduri foarte variate. Tocmai prin diversitatea ei, natura e, incontestabil, o sursa de sanatate: aproape ca nu exista planta care sa nu aiba, intr-un fel sau altul, potential curativ, iar utilizarea lor este de departe o revelatie in privinta beneficiilor oferite. .Argument Cap.1 Aparatul urinar Cap.2 Afectiuni ale aparatului urinar Litiaza renala Glomerulonefrita Pielonefrita Insuficienta renala Cistita Cap.3 Fitoterapia Introducere

2. APARATUL URINAR.NOTIUNI GENERALE DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE Metabolismul celular produce CO2 si anumite substante finale provenite in special din catabolismul proteic, aportul de oxigen poate si el realiza cantitati excesive de anumiti electroliti (apa, NaCl, diferite saruri minerale) care trebuie eliminate. Plamanii elimina CO2 si alte substante volatile, iar substantele nevolatile

inutilizabile sau in exces sunt eliminate impreuna cu o cantitate de apa, in cea mai mare parte prin rinichi si accesorii prin sudoare si materii fecale. Prin eliminarea substantelor nevolatile rinichiul reprezinta principalul organ care mentine constant volumul, concentractia electrolitica si reactia chimica a lichidelor organismului. Rinichiul mai are si alte activitati: prin secretia de renina contribuie la reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietina controleaza eritropoieza,prin schimbarile ionice contribuie la mentinerea echilibrului acido-bazic. Aparatul secretor se compune din: rinichi (organe de excretie), cai urinare, calice, pelvis renal, uretere, vezica urinara, uretra. 2.1. RINICHII

Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte si de alta a coloane vertebrale lombare. Rinichiul are forma caracteristica, circa 300 grame, are doua fete (anterioara si posterioara) si doua margini (laterala convexa si mediala concava). In zona marginii concave se gasesc hilul si pediculul renal in care se vad vasele renale (artera si vena), uretrul si fibre nervoase vegetative. Selectionand rinichiul in lungul liniei mediane, din partea convexa spre cea concava se observa: - papilele si calicele renale: formatiuni membroase prin care se scurge urina; - parenchimul renal, cu structura zonala:corticala si medulara. Zona corticala este formata in principal din glomeruli, tubi uriniferi si vasele de sange care le apartin. Zona medulara contine 6-18 piramide renale(Malpighi), formate din tubi

colectori care dreneaza mai multi nefroni. Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie si varful spre sinusul renal, deschizandu-se papilele renale, acestea se deschid in calicele mici care conflueaza formand calicele mari (2-3) si apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu uterul. O piramida Malpighi cu substanta corticala din jurul sau formeaza un lob cortical. Nefronul este unitatea morfofunctionala renala ce indeplineste toate procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii. Nefronul este alcatuit dintr-o capsula si un tub unifer lung. Capsula Bowman, extremitatea pronimala, inchisa dilaterala a nefronului are forma unei cupe cu pereti dubli,marginand o cavitate ce continua lumenul tubului.In adancitura capsulara se afla un ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezulta prin diviziunea arteriolei aferente si care se reunesc la iesirea din capsula, in arteriola aferenta. Capsula impreuna cu glomerulul alcatuiesc capsulul renal Malpighi. Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o portiune contorta, tubul contort proximal ( care se afla in cortica renala ) si este format dintr-un strat de celule a caror membrane, spre lumen, prezinta o margine in perii, formata din microvili, care maresc mult suprafata membrane. Segmentul intermediar (ansa Heule), subtire este format din doua brate (descendent si ascendent) unite intre ele printr-o bucla, are epiteliul turtit, fara microvili. Nefronii care au glomerulii in zona corticala externa are ansa Heule scurta,in timp ce nefronii cu glomerulii in zona externa a corticolei (juntamedulari) are ansa lunga,care coboara profund in medulara. Segmentul distal este format dintr-o portiune dreapta, acendenta, care ajunge in corticala in vecinatatea glomerului propriu, in imediat contact cu arteriala aferenta. La acest nivel epitelul tubular, la fel ca si celulele musculaturii netedea arteriolei aferente, prezinta modificari si formeaza aparatul juxtaglomerular care secreta renina. Urmeaza o portiune contorta situata in intregime in corticala. Mai multi tubi distali se unesc si se deschid in tubul colector din structura piramidelor Malpighi. VASCULARIZATIA RENALA Este extreme de bogata, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera

renala, ramura a aortei abdominal, patrunde prin hil si apoi se imparte in ramuri interlobare (intre piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formeaza o ansa in jurul bazei piramidelor, arterele interlobulare, din care glomerulul. Dupa ce se regrupeaza in arteriole, se capilarizeaza din nou in jurul tubului respectiva (in medulara) si se deschid in venele interlobulare, apoi in venele arcuate. Venele, avand un traiect aproape asemanator cu cel al arterelor, se colecteaza in vena renala care se deschide in vena cava inferioara. INTERVATIA RENALA Provine din plexul situat in hilul organului format in majoritate din fibre simpatice, dar si din cateva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar si componentelor tubular. 3. AFECTIUNI ALE APARATULUI URINAR 3.1.LITIAZA RENALA GENERALITATI Litiaza renala (calculi renali sau nefrolitiaza) reprezinta bucati de minerale care sunt localizate la nivelul rinichiului. Acestea pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminate din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara,numiti uretere si cel care face legatura vezicii urinare cu exterioruluretra). Drumul calculilor (denumiti popular pietre la rinichi) poate fi asimptomatic sau poate produce o durere intensa sau alte simptome (asa numita colica renala). In mod normal, litiaza renala nu produce leziuni cornice (pe termen lung) ale tractului urinar. Aproximativ jumatate din cei cu cel putin un calcul renal vor dezvolta noi calculi in urmatorii 5 ani daca nu este urmat nici un tratament. CAUZE Calculii renali se formeaza atunci cand balanta intre apa, sarurile, mineralele si alte substante din urina se modifica. Modul in care aceasta balanta este modificata determina tipul de calcul care se formeaza. Cei mai multi calculi renali sunt formati

din calciu si apar atunci cand nivelul acestuia in urina se modifica. Factorii care determina modificarea balantei urinare sunt: - lipsa unui aport suficient de lichide (deshidratare) : in aceasta situatie sarurile, mineralele si alte substante din urina precipita si formeaza calculul - aceasta este cea mai frecventa cauza de litiaza renala; - afectiuni medicale: exista multe boli ce pot afecta balanta normala ducand astfel la formarea de calculi. Persoanele care au o boala inflamatorie intestinala sau care au suferit interventii chirurgicale la nivelul intestinului, nu absorb normal grasimile de la acest nivel - aceste modificari interfera cu modul in care este metabolizat calciul si alte minerale ducand la aparitia litiazei renale; - alimentele bogate in oxalati: persoanele care consuma mancaruri bogate in oxalati, cum sunt legumele verzi si ciocolata, sunt predispuse la formarea de calculi aceasta poate fi o problema mai mare daca alimentatia este in acelasi timp saraca in calciu. Litiaza renala poate fi o boala mostenita, care apare de-a lungul mai multor generatii ale aceleasi familii. In cazuri rare, pot aparea calculi renali datorita productiei crescute de hormoni de catre glandele paratiroide, ceea ce are ca urmare cresterea calciului in sange si formarea de calculi renali. SIMPTOME Calculii renali pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminati sau pot fi eliminate din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara, numiti uretere si tubul care face legatura vezicii urinare cu exteriorul-uretra). Mobilizarea lor de la nivel renal poate produce: - nici un simptom, in cazul in care calculul este suficient de mic; - durere constanta cu debut brusc - calculii pot produce dureri intense la nivelul zonei lombare (portiunea inferioara spatelui), in partile laterale ale trunchiului (in flancuri), la nivelul abdomenului, pelvisului sau organelor genitale. Persoanele care au avut astfel de dureri le descriu de obicei ca fiind cea mai groaznica durere pe care au avut-o; - senzatie de greata si voma;

- aparitia sangelui in urina (hematurie) - aceasta se poate asocia cu calculii care raman la nivelul rinichiului sau cei care se mobilizeaza la nivelul tractului urinar; - urinari frecvente si dureroase, care apar frecvent cand calculul este in ureter sau dupa ce a parasit vezica urinara si se gaseste in uretra - urinarile frecvente pot apare si in infectii ale tractului urinar; - febra si diaree sau constipatie; - inapetenta (pierderea apetitului alimentar); - transpiratii abundente (diaforeza); - oboseala. Afectiunile care au simptome similare sunt apendicita, hernia si sarcina ectopica (sarcina care se dezvolta in afara uterului). 3.4. PIELONEFRITA DEFINITIE Pielonefrita prezinta un proces inflamator nespecific cu afectarea sistemului bazineto-calicial si tesutului interstitial renal. Pielonefrita se divizeaza in acuta si cronica, care difera dupa evolutia clinica, dar sunt in relatii patogenetice determinate. Pielonefrita cronica este un proces infectios inflamator nespecific, cu afectarea preponderenta si initiala a tesutului interstitial, a sistemului bazineto-calicial si canaliculelor renale, cu antrenarea ulterioara a glomerulilor si vaselor renale. Evoluand sub masca altor forme clinice, pielonefrita cronica poate prezenta dificultati diagnostic FORMELE CLINICE - acuta, cronica; - primare, secundare; - clasice, asimptomatice: hipertonica, nefrotica, septica, hematurica, anemica, latenta, recidivanta; unilaterale, bilaterale, necomplicate, complicate. SEMNE SI SIMPTOME Simptomatica este diferita, polimorfa, la debut semnele specifice sunt:fatigabilitate, slabiciune, cefalee, alterarea starii generale, somnolenta, gust

neplacut in gura, greutate in mezogastriu, scaderea poftei de mancare, diaree, febra, durere in regiunea lombara, dereglari de mictiune (polachiurie, disurie), hipertensiune arterial, edem al fetei, paliditate, uscaciunea pielii si mucoaselor. CAUZE Anomalii anatomice ale cailor urinare, infectii ale cailor urinare (cistita, uretrita, prostatita), modificari hormonale, maladii urologice (litiaza,diateza urica), diabet zaharat, urostaza, adenom de prostata, imunodeficienta secundara. FACTORI DE RISC Dereglari uro-dinamice, reflux vezico-ureteral, anomalii de dezvoltare, nefroptoza, nefrolitiaza, hiperplazia prostate, tumori ale cailor urinare, scadere brusca in greutate, consum redus de lichide, dereglari metabolice,diabet zaharat, hipercorticism, hiperuricemie, sarcina, imunodeficienta congenitala sau dobandita, tratament de lunga durata cu corticosteroizi, citostatice, focare de infectie extrarenale, cateterizarea vezicii urinare, introducerea substantei de contrast, varsta inaintata, modificari involuntare, scaderea imunitatii, dereglari de microcirculatie. MASURI GENERALE Regim, alimentatie curativa, tratament eliotrop: terapie antiinfectioasa, restabilirea pasajului urinar, imbunatatirea hemodinamicii renale, gimnastica functionala renala pasiva, aplicarea remediilor antiinflamatorii nesteroidiene, fitoterapie, fortificarea imunitatii nespecifice a organismului, tratament fizioterapie, tratament simptomatic, tratament sanatorial, tratament antirecidivant planificat, tratamentul insuficientei renale cronice, tratament chirurgical: nefrostomic, decapsulare renala, tratamentul chirurgical al adenomului de prostata, nefropielotomie, lichidarea refluxului. REGIM Se ordoneaza in functie de gravitatea starii generale, faza bolii, particularitatile evolutiei clinice, prezenta intoxicatiei si fenomenelor secundare, de complicatii si gradul de insuficienta renala cronica. DIETA Se recomanda alimentatia cu continut echilibrat de proteine, lipide,

glucide,vitamine. Cantitatea lichidului folosit trebuie sa depaseasca cu 350-500 ml diureza si sa constituie pana la 2-3 litri. Ingestia salina se regleaza individual. FACTORI DE VARSTA Pediatrici: -la nou-nascuti manifestarile clinice sunt nenespecifice: stationare in greutate, varsaturi, diaree, somnolenta, convulsii, hipotonie, sau hipertonie. La sugar si copilul mic (1-3 ani) simptomatologia este nespecifica: stare febrila prelungita,stagnare neexplicata a cresterii,sindrom neurologic, uneori polachiurie, disurie. La copilul mare tabloul clinic se apropie de cel al adultului: febra, frisoane, dureri lombare. Geriatrici: - manifestari clinice variate, se poate agrava patologia cronica preexistenta. Pielonefrita acuta se poate manifesta prin dereglari psihice,febra poate lipsi. Sarcina: - Pielonefrita dezvolta 1% din toate gravidele. Riscul pielonefritei acute creste considerabil la gravidele cu bacteriurie asimptomatica. Tabloul clinic al pielonefritei cronice in acutizarc evolueaza deseori asimptomatic, sub masca anemiei, iminentei de avortare. Toate gravidele cu forme acute sau complicate de pielonefrita vor fi spitalizate. Administrarea tratamentului bacterian va tine cont de posibilele efecte teratogene, embriotoxice, nefrotoxice, de varsta sarcinii, sensibilitatea agentului patogen,farmacocinetica. Lipsind efectul, antibioticul se va inlocui in 48-72 ore de la initierea curei. 3.5. INSUFICIENTA RENALA Este o scadere progresiva a capacitatii functionale renale, cu retinerea in organism a substantelor toxice rezultate din metabolism si cu evolutie catre uremie terminala. Insuficienta renala cronica reprezinta etapa finala a bolilor finale, bilaterale, in special a glomerulonefritelor cronice, a glomerulonefrozelor si a pielonefritelor cronice, a hipertensiunii arteriale maligne, a obstructiilor cailor urinare.

Se stie ca in mod normal rinichiul are o rezerva functionala care ii permite sa se adapteze unor solicitari crescute, in insuficienta renala, distrugerea nefronilor nu mai permite aceasta adaptare. Prima functie alterata este capacitatea de concentratie. In stadiul initial, rinichiul poate asigura homeostazia mediului intern, adica sa mentina constanta cantitatea de sare, apa, substante azotate si electroliti din organism, ceea ce se realizeaza prin unele mecanisme compensatoare, principalul fiind poliuria. In aceasta perioada, poliuria se insoteste de hipostenurie, deci de scaderea capacitatii de concentratie. Odata cu progresarea leziunilor, poliuria devine maxima si scaderea capacitatii de concentratie este foarte severa. Aceasta este faza de izostenurie, cand densitatea urinii oscileaza invariabil intre 1,010 si 1,011. In ultimul stadiu al insuficientei renale apare uremia. SIMPTOME: In stadiul compensat, care poate dura ani de zile, starea generala este relativ buna. Diagnosticul se precizeaza prin explorarea functiilor renale, care arata scaderea capacitatii de concentrare si reducerea filtrarii glomerulare. Pot aparea unele semne clinice ca astenie, cefalee, scaderea poftei de mancare. Cel mai important semn este poliuria, care se insoteste la inceput de hipostenurie, iar mai tarziu de izostenurie. In stadiul de insuficienta renala decompensate starea generala se altereaza progresiv, aparand numeroase simptome clinice si biologice: tulburarile digestive se accentueaza, aparand inapetenta, greturi, varsaturi sau diaree. Bolnavul prezinta prurit si o paloare caracteristica (galben-murdar) a tegumentelor si mucoaselor. Apar de asemenea, semne nervoase, ca: cefalee, ameteli, somnolent sau crize convulsive. Bolnavul este dispneic. Analiza sangelui pune in evident anemia si unele tulburari hemoragice. Urinele sunt poliurice si palide. Mai tarziu apare oliguria terminala. La aceste tulburari se adauga semnele renale ale afectiunii cauzale. Explorarea functionala a rinichiului arata scaderea totala a capacitatii de concentratie si dilutie, densitatea urinii fixandu-se in jurul valorii de 1,010 1,011 (izostenurie); in pielonefrita cronica pot fi inregistrate valori mai reduse. Apare retentia azotata, interesand urea, creatinina si acidul uric, ale caror valori cresc in sange. Tulburarile hidroelectrolitice survin tarziu, cand functia excretoare este prabusita. Acidoza este

totdeauna prezenta in acest stadiu. Uremia este stadiul terminal al insuficientei renale cronice. Simptomele pot fi grupate: - stare generala profund alterata, oboseala fizica si psihica extrema, tegumente palide, prurit, hipotermie, senzatie de frig; - respirator: miros amoniacal al aerului expirat, respiratie de tip Kiissmaul sau Cheyne-Stokes; - digestiv: repulsie totala fata de alimente, greata si varsaturi pana la intoleranta gastrica, hematemeza si, uneori, melena; - neurologic: cefalee precoce, continua si chinuitoare, contractii musculare, somnolenta, stari confuzionale, delir, coma; - retentia azotata, acidoza si tulburarile electrolitice completeaza tabloul clinic. Evolutia este foarte variabila, uneori rapida (in cateva luni), alteori lenta (ani sau decenii). Supravegherea riguroasa, cu mentinerea echilibrelor hidroelectrolitic si metabolic, permite o evolutie indelungata. Complicatiile sunt numeroase, cea mai periculoasa fiind edemul pulmonar sau cerebral, infectiile, etc. In stadiul compensat, prognosticul este relativ bun, in stadiul decompensat, este sumbru. Diagnosticul pozitiv se bazeaza in faza compensata pe explorarile functiilor renale. Tratamentul profilactic vizeaza evitarea infectiilor si, daca acestea au aparut, tratarea lor corecta, depistarea si tratarea in faze incipiente a afectiunilor renale, in special a celor bilaterale. Tratamentul curativ: repausul va fi partial in stadiul compensat (12 14 ore pe zi) si total in cel decompensat. DIETA Dieta trebuie sa fie normocalorica (2000 3000 cal/zi), moderat hipoproteica, normolipidica si hiperglucidica in faza compensata. In faza decompensata, proteinele vor fi reduse la 20 30 g/zi, administrand glucide in exces si mai putin grasimi; in acest stadiu se reduce cantitatea de sare la 5 6 g/zi sau mai putin.

Plante folosite in afectiunile aparatului urinar In afectiunile aparatului urinar,fitoterapia recomanda specii de plante care contin
substante active cu proprietati antiseptice,in cazuri de nefrite,pielonefrite,cistite,singure sau in asociere cu specii cu proprietati antinflamatorii si emoliente iar in cazurile de litiaze renale,ca adjuvante pentru prevenirea calculozei sau chiar pentru favorizarea eliminarii calculilor.In principal,efectul substantelor active din plante in afectiunile aparatului urinar alaturi de cel antiseptic si antiinflamator este cel diuretic.Efectul diuretic este urmarit de aproape toate afectiunile aparatului urinar

Plante folosite in afectiuni inflamatorii ale rinichilor,vezicii si cailor urinare

Speciile de plante care se recomanda in inflamatiile tesutului renal-nefrite,ale bazinetului-pielite,ale uretrei-uretrite sunt in special cele cu proprietati antiinflamatorii si emoliente si antiseptice.

Pinul-Pinus silvestris
Arbore inalt pana la 40m,cu coroana in tinerete piramidala,apoi la maturitate mai rara,neregulata,cu ramuri intinse orizontal,Lujerii tineri sunt verzui,iar mugurii sunt oval-alungiti,de 6-12mm lungime ascutiti,nerasinosi.Acele sunt unite la baza cate doua,4-6cm lungime,rigide,ascutite,de culoare verde-albastruie sau verde cenusie.Conurile sunt ovale-conice,de 2,5-7cm lungime,de culoare brun-cenusie.La maturitate se latesc si se desfac.Creste in etajul montan din Carpati coborand pana in zona colinelor inalte .Este frecvent cultivat in plantatiile forestiere sau ca arbore ornamental.Pentru scopuri fitoterapeutice se recolteaza mugurii,primavara,numai din exploatarile forestiere. Substante active Substantele active din Pin au la baza uleiul esential care este constituit din 50-90% monoterpene ,ca alfa-pinene ,beta-pinene ,D-limonene,alfa-terpinene,gamaterpinene,beta-ocimene,sabinene si terpinolene.Printre alte componente sunt:acetatul de bornyl,borneol,cineol,citral,cadinol,caryofilene,camazulene,acizii valerianic,caproic si izocaproic. Actiune farmacologica Actiune secretolitica si usor antiseptica.Pentru actiunea antivirala si antibacteriana sunt considerate limonenele,diterpenele si acetatul de bornyl.Uleiul volatil de Pin are efecte decongestionante prin stimularea reflexa a vasoconstrictiei.

Recomandari In pielite,cistite catarale,uretrite,bronsite,traheite Contraindicatii In astmul bronsic si in tusea convulsiva.Ca efecte secundare pot aparea iritatii ale pielii si mucoaselor.Nu se cunosc restrictii in sarcina sau alaptare si nici interactiuni cu alte medicamente.

Plopul negru-Propulus nigra

Arbore inalt,pana la 30m si cu diametrul pana la 2m.Tulpina este dreapta,cu coroana larga,rara,neregulata.Mugurii sunt ascutiti,conici,alungiti pana la fuziform,adesea curbati la varf,de culoare brun galbuie,la suprafata cu un clei cu miros slab,aromatic,fiind vascosi.Frunzele sunt triunghiulare,cu varful prelungit ascutit,cu marginea dintata.Florile sunt unisexuale:cele barabatesti sub forma de amenti prelungiti,cele femeiesti mai lugi 10-15cm.Creste in regiunile joase,prin zavoaie,lunci,depresiuni,poieni umede. Principii active Mugurii de plop contin ulei esential format din:cadinen,cineol,curcumene,bisabolene,farnesol,alcooli fenilici,acetofenone si humulene.Mugurii mai contin flavonoide,dintre care flavone:crysina,apigenina;flavonoligalangina,izalpinina,quercetina,camferol;flavonone-pinocembrina si pinostrombina,esteri fenolici.Mai contin salicina,salicortina,salirepozide,derivati benzoici,rezine,alcane,acid fenolic etc. Actiune farmacologica Actiunea antibacteriana se datoreste in special derivatilor fenolici iar actiunea expectoranta este atribuita uleiului esential.Au fost demonstrate si confirmate si actiunile antiseptice si antiinflamatore.Derivatii acidului salicilic sunt biosintetizati in aspirin,ceea ce explica actiunea analgezica si antiinflamatoare Recomandari Utilizati in special in gemoterapie,mugurii de Plop se recomanda ca antiseptic,antiinflamator si analgezic. Contraindicatii Alergie la propolis.Nu prezinta contraindicatii in sarcina sau alaptare.

Nalba Mare-Althaea Officinalis

Planta perene,dreapta,inalta de 0,60-1,50m,cu peri paslosi albi pe tulpina si frunze.Radacini de 20-30cm lungime si de 2-3cm grosime,se caracterizeaza prin faptul ca dupa ce se indeparteaza coaja radacinii,interiorul este alb galbui.Florile,asezate la varful tulpinii,au 5 petale albe,uneori spre roz,cu numeroase stamine violete.In flora spontana vegeteaza numai in zona de campie prin locuri nisipoase,pe langa ape curgatoare,balti,indeosebi in judetele limitrofe Dunarii,Se poate cultiva in special in judetele in care creste spontan. Principii active Radacinile de Nalba mare contin mucilagii polizaharide intre 6,5-11% compuse din galacturonorhamane,arabinane,glucane si arabinogalactane,carbohidrati 2535%,compusi de amidon,11% pectine.Glicozizi flavonoidici,camferol si

quercetina.Acizi fenolici taninuri,zaharuri dintre care 10% zaharoza,substante grase,substante minerale Actiunea emolienta a radacinii de Nalba mare se datoreste polizaharidelor hidrocoloide care formeaza un strat protector al mucoaselor orale si faringiene,inlaturand iritatiile locale si inflamatiile.Cercetari recente au demonstrat ca extractele apoase din radacini stimuleaza fagocitoza,induce eliberarea cytokinelor,interleukina-6 si factorul de necroza tumorala a monocitelor umane,marind actiunea antiinflamatoare,avand si actiune imunostimulanta. Recomandari Se bazeaza pe substantele mucilginaose,prezente in special in radacini.Se recomanda in inflamatiile respiratorii,digestive, si renale. Contraindicatii Nu prezinta,nici in sarcina sau alaptare

2.Caltunasii sau Condurasii-Tropaeolum majus L.

Planta de cultura,agatatoare,fara peri pe frunze sau tulpini,cu flori portocalii de 5cm in diametru,prevazute cu pinten.Este frecvent cultivata in gradini sau in ghivece,in special in mediul rural. Substante active Planta contine izotiocianat de benzil si tropeolinozid care,sub actiunea mirozinazei,pune in libertate iztiocianat de alil.Planta mai contine acid erucic,izoquercitrozid,camferol-glicozid,acid nitril alfa-fenil-cinamic.Florile contin130mg% acid ascorbic,zeaxantina,luteina,camferol sub forma de glicozid,pelagonidin-3-soforozid si heleniena.Semintele contin 26% proteine,10% ulei care contine 72% acid erucic si 21% acid eicosenonic,un amiloid si glicozidaze.Pericarpul contine acid clorogenic.Frunzele contin 200-465mg% vitamina C,iar petiolii 100-160mg%. Actiune farmacologica Dupa cercetari recente,aceasta planta este considerata ca avand actiune similara cu cele mai moderne antibiotice.Actioneaza asupra enterobacteriilor pyogene,a bacilului tific si dizenteric.Avantajul fata de antibiotice este ca preparatele pe baza de caltunasi nu afecteaza flora intestinala normala si nu au efecte nocive asupra parenchimului renal. Recomandari Se recomanda in special in infectii uro-renale-uretrite,ureterite.I se atribuie acestei plante si actiune antitumorala. Contraindicatii Respectand dozele prescrise,nu prezinta contraindicatii.Nu se va utiliza in timpul sarcinii.

Plante folosite in calculoza si colicile renale

In calculoza sau litiaza renala sunt utile,ca adjuvante pretioase,toate plantele care au actiune diuretica.Din acest mare grup de plante sunt unele care au prorietati litotritice,adica de dezintegrare a calculilor,in special a celor de urati,actiunea fiind mai putin evidenta in cazul calculior de oxalati sau de fosfati.Dintre speciile de plante cu actiune litotritica si dezinfectanta a cailor urinare se situeaza in prim-plan Merisorul.

1.Merisorul-Vaccinium vitis idaea L.

Arbust tufos,scund,de 5-30cm,cu tulpina cilindrica,cu ramificatii subtiri.Frunzele sunt eliptice,pieloase si rigide,persistente si in timpul iernii.Florile sunt mici,aproape globuloase,alb-roze.Fructele la maturitate sunt sferice,cu diametrul de cca 0,5cm,de culoare rosie,cu seminte numeroase,semilunare.Este cunoscut si sub numele de Coacaz de munte,deoarece creste la altitudini intre 1300-1500m. Substante active Frunzele de merisor contin 3,5% arbutozid,hidrochinona libera,metilarbutozid,flavonoizi,taninuri,ericolina,acid chinic,vitamina C,saruri de magneziu si saruri ale altor acizi organici.Ca derivati flavonici s-au identificat leucoantociani si flavonali glicozidici:leucocianidina,quercetol,cianidina precum si derivati fenil propanolici.Fructele contin saruri minerale Ca,Mg,K,vitamina A,vitamina C,vitamina B1,B2 si B3. Actiune farmacologica Datorita arbutozidului care se scindeaza in organism cu formare de hidrochinona si datorita flavonoizilor,frunzele de meriosr au actiune diuretica si dezinfectanta renala.Din cauza hidrochinonei care se formeaza in organism,nu se vor administra mai mult de 3-4 infuzii pe zi in cantitate de 3%. Recomandari Datorita hidrochinonei si bioflavonoidelor,frunzele de merisor se recomanda pentru actiunea lor diuretica si dezinfectanta renala,fiind indicate in special in infectiile urorenale,in cistite si in starile inflamatorii ale cailor urinare.Fructele se recomanda ca adjuvant in terapia infectiilor tracului urinar. Contraindicatii In insuficienta renala grava si in sarcina

Mesteacan-Betula verrucosa
Arbore inalt pana la 30m,cu frunzis rar,luminos.Tulpina are scoarta alb,neteda.Frunzele sunt romboidale,cu marginea dubla dintata,cu varful ascutit.Florile sunt unisexuale,grupate in amenti:cei masculini,cate 2-3 la varful lujerilor,se formeaza in vara precedenta.Cei feminini apar primavara,o data cu frunzele,sub forma unui con alungit.Arbore specific pentru zona delurilor,putand cobori la campie sau urca in zona montana pana la1500m. Principii active Frunzele de Mesteacan contin in special flavonoizi si cu precadere hiperozide,quercitrina,miricetin-3-galactozida si alti glicozizi ai miricetinei si quercetinei,glicozizi ai kamferlului,avicularina.In cantitati mici,mai contin un ulei esential format in special din oxizi sesquiterpenici,rezine,alcooli triterpenici de tipul

damaranic. Actinune farmacologica Proprietati diuretice si antiedematoase.Preparatele standardizate de frunze de Mesteacan actioneaza in uro-litiaze renale,in afectiunile bacteriene si inflamatorii ale cailor urinare inferioare,altele decat cele de retentie hidrica subcutanata.La baza actiu nii faramacodinamice a preparatelor pe baza de frunze de Mesteacan sta continutul ridicat in bio-flavonoide,printre care se remarca hioerozidul,quercetina,miricetina si altele.Acesti compusi maresc diureza sub aspect volumetric,cu o puternica eliminare a compusilor azotati si a clorurilor. Recomandari

Diuretice
Volumul de urina este influentat in mare masura de cantitatea de lichide administrate organismului si pe care le elimina in mod normal prin aparatul urianr.In general, se poate considera ca diureticele,avand la baza substantele active din plante nu se adreseaza unei anumite afectiuni,majoritatea diureticelor utilizate in fitoterapie sunt utile in toate afectiunile aparatului urinar si in special in cele cronice. Dintre speciile diuretice apoase,mai importante sunt urmatoarele:coada calului,cozi de cirese,ienuparul,mesteacan,anghinare,papadie

3.Coada calului-Equisetum arvense

Planta erbacee perena.Se utilizeaza tulpinile sterile care apar la inceputul verii.Creste din zona de campie pana in cea montana pe locuri umede si ca buruiana in special in porumbisti.In scopuri medicinale se poate utiliza si specia Equisetum maximumParul porcului sau Coada calului mare. Substante active Coada calului contine 10-20% substante minerale din care peste 60% sunt formate din acid silicic si silicati.Silicatii si acidul silicic sunt solubili in proportie de 1015%.Mai contine potasiu,aluminiu si mangan,flavonoizi 0,3%-1% in special glicozizi ai quercetinei,,acizi fenolici,metil esteri ai acizilor cafeici si protocatehic,alcaloizi,acizi polymici si dicarboxilici,fitosteroli,saponozide,betasterol,acid malic si oxalic,gliceride ale acizilor stearic,limoleic,oleic,dimetil sulfone,cantitati mici de vitamina C si urme de ulei esential. Actiune farmacologica Utilizarea in terapeutica moderna a preparatelor pe baza de coada calului se intemeiaza pe folosirea indelungata in medicina traditionala a acestei plante,pe investigatii fitochimice si pe studii farmacologice.Conform acestor studii,actiunea diuretica este atribuita continutului de potasiu,flavonoizi si saponozide.Specia Equisetum arvense este oficinal in Farmacopeea Romana si Germana si in alte Farmacopei.In SUA se gaseste frecvent si in diferite suplimente nutritionale,pentru aportul in saruri minerale si pentru actiunea diuretica.Prevederile din Farmacopee si din standardele de calitate sunt foarte exigente.De exemplu ,materia prima nu trebuie

sa contina mai mult de 3% rizomi si mai mult de 5% tulpini sau ramurele din alte specii sau hibrizi de Equisetum ,tocmai pentru a preveni eventualele intoxicatii,indeosebi cu Equisetum palustre. Recomandari Datorita acidului silicic si equisetoninei,cele doua specii mentionate au actiune diuretica si decloruranta. Contraindicatii In litiaza renala si in edemele cardio-renale.

4.Ienuparul-Juniperus communis
Arbust,pana la 2-3m inaltime,drept,cu tulpina ramificata,cu varfurile indreptate in sus.Frunzele aciculare,puternic impungatoare.Florile mascule sunt ovoide galbene,cu numeroase stamine.Cele femele sunt sferice,asezate la axila frunzelor.Pseudofructele sunt mici,sferice,cu diametrul de cca 0,5cm.In primul an sunt verzi.la maturitate,in anul al 2-lea sau al 3-lea,devin negre-albastrui,brumate,la partea superioara avand cicatrice triunghiulara in forma de stea cu 3 brate.Specia este raspandita in lantul carpatic intre 600-1400m altitudine.Oalta specie Juniperus sibirica depaseste altitudinal specia comuna.Are aceeasi valoare ca si Ienuparul comun. Substante active Pseudofructele de Ienupar contin 1,5-4% ulei esential,care poate fi obtinut prin antrenare cu vapori de apa.Continutul si componenta uleiului esential este in functie de provenienta,de altitudine,de gradul de coacere a pseudofructelor si de alti factori de mediu.Compusii principali din uleiul esential sunt terpenele intre care alfapinene,beta-pinene,myrcene,sabiene,tuione si limonene.Dintre sesquiterpene,contine:cariofilene,iunene,cardiene,elemene si alcooli terpenici cum este 4-terpineolul.In general,uleiul esential este format din 40% d-acetat de sabinil,cca 20% d-sabinen,2% d-alfa-pinen,2%d-beta-pinen,2,5%p-cimen,cca8% sabinol si cca 20% alte componente minore.Paseudobacele de Ienupar mai contin glicozide flavonice,taninuri,zahar si compusi gumi-rezino si ceruri. Actiune farmacologica Datorita continutului si compozitiei in ulei esential,in special terpineolului si iunenului,pseudofructele de Ienupar au actiune diuretica,antiseptica,antitusiva,carminativa.Doza de 0,3g ulei esential este suficienta pentru a creste considerabil diureza.Datorita faptului ca diureza se produce prin actiunea directa asupra epiteliului renal,aceasta doza nu trebuie depasita in 24 ore,dozele mari putand produce hematurie,albuminurie sau hemoragii intestinale. Diureza este rezultatul efectului direct asupra musculaturii netede si contractiilor acesteia. Recomandari Intern,ca diuretic si antiseptic al cailor uro-renale si in bronsite. Contraindicatii In graviditate si in starile inflamatorii renale,in insuficienta renala.Utilizarea indelungata sau supradozarea poate afecta rinichii.