Sunteți pe pagina 1din 22

STILUL ROMANIC

Introducere
In ultimii ani ai sec XI si in primele decenii ale sec XII intre anii 1060 si 1140 apar in primul plan al istoriei o serie de evenimente care vor inscrie istoria Europei pe o noua orbita. Este epoca in care sub actiunea unor papi energici si a unor prelati activi triumfa reforma Gregoriana care epureaza clerul, insufleteste constiinta crestina si exalta zelul religios. Este perioada acelei extraordinare aventuri care a fost cruciada intai, deopotriva explozie a vitalitatii crestine si expansiune a Europei. Este monentul in care ordinul de la Cluny atinge sub staretia lui Hugues, cea mai stralucitoare inflorire este epoca artei romanice, arta a pietrei, epoca unei arte globale care iubeste misterul, dar care in acelasi timp dogoreste de tot ceea ce este omenesc. Societatea umana se gasea in fata unei noi forme de viata sociala ce poarta numele feudalitatii, consecinta a slabirii Imperiului Carolingian sub urmasii lui Carol cel Mare, a impartirii Imperiului si a invaziilor vikinge si normande pe continent. Puterea centrala dispare facand loc unor forte locale conduse de conti, marchizi si episcopi cei din urma concentrand in mainile lor nu numai puterea spirituala dar si cea politica si militara. Afirmarea ordinelor religioase (benedictina si cisterciana) care in sec XI ajung la un prestigiu si forta considerabile, constituie un alt aspect specific epocii. Ordinele calugaresti controleaza tot ceea ce inseamna viata culturala, creandu-se in tot Occidentul medieval o retea de circulatie a ideilor si formelor aristice. Manastirile de la Cluny (Bugundia) si Citeaux constituie una din cele mai bine organizate forme de putere ale Evului Mediu European. De asemenea, pelerinajele cu drumurile si statiile lor constituie un aspect important al propagarii unui stil artistic uniform. Perioada de gestatie a primului stil istoric de arta european a durat aproximativ patru secole, elementele prefigurate aparand inca in sec VII si pana catre mijlocul sec. IX cand se constituie caracteristicile ordonate a unui 'stil'. Denumirea de 'stil romanic' era data la inceput modului de constructie care pornea de la monumentele romane (modo romano), adica acelor cladiri care nu erau din lemn ca vechile constructii barbare ci din piatra si cu acoperisuri boltite. Astazi intelegem prin stil romanic totalitatea artei vest-europene din sec. XI si pana in prima jumatate a sec. XII.

Arta romanica raspundea cererilor societatii feudale. Ca motto al acestei cereri ar putea fi luata afirmatia lui Grigorie cel Mare care considera ca arta ar trebui sa fie ca o Sfanta Scriptura pentru analfabeti. Operele medievale chiar dau impresia unor ilustratii in special ornamentatia lacasurilor de cult. Cert este faptul ca cel mai mare protector al artei devenise clerul, varfurile de lance fiind Desiderius, staretul manastirii Monte Cassino, episcopul Bernwald von Hildesheim si staretul manastirii Saint Dennis, Sugerius.

1. Aparitia si raspandirea stilului romanic


Stilul arhitectonic romanic, numit, inexact, uneori : romano-bizantin sau latin, este cel dintai stil de arta propriu al Apusului medieval. El ia nastere in epoca lui Carol cel Mare (secolele VIII-IX), cand se realizeaza in Apus o prima simbioza a resturilor vechii arte romane a bastinasilor romanizati (galo-romani) cu cultura nationala a popoarelor germanice stabilite in Apus (goti, alemani, franci, normanzi, anglo-saxoni, germani etc.) si cu influente de origine orientala, aduse in Apus pe de o parte de maurii din Spania, pe de alta de calugari, comercianti, pelerini, iar mai apoi (de la 1096 inainte) de Cruciati care pun in contact cultura apuseana cu cea bizantina si araba.

Locul de nastere al stilului romanic este Franta si nordul Italiei (Lombardia), unde reminiscenele vechii arte galo-romane, amestecate cu influente noi, asiatice, dau nastere celor dintai biserici cu cupole pe pandantivi (considerate de unii ca influente bizantine). De aici, stilul acesta se raspandeste in toate tarile catolice (Anglia, tarile germanice, tarile scandinave, Polonia, Ungaria, Moravia, mai putin in Italia si Spania), devenind arta oficiala a catolicismului (ritualul latin) din secolele X-XIII, asa cum devenise mai de mult cea bizantina pentru crestinismul rasaritean. Mult mai putin unitara insa in evolutia si aspectele ei generale decat cea basilicala si cea bizantina, arta romanica a facut mai mult loc influentelor si traditiilor locale, dand nastere la scoli, tipuri sau sub-stiluri regionale, dintre care amintim, ca mai importante, pe cele din : Lombardia (nordul Italiei), Proventa (sudul Frantei), Burgundia (in centrul Frantei), Norfnandia (in nord-vestul Frantei) si regiunea Rinului (estul Frantei si apusul Germaniei). Castelele feudale au fost contruite din cauza strii de nesiguran din acea vreme, provocat de luptele permanente dintre seniorii feudali i iobagii revoltai sau de luptele pentru supremaie dintre nobili. Castelele erau construite pe nlimi sau pe locuri unde apele sau depresiunile de teren puteau constitui mijloace de aprare naturale, mrimea i planul acestora fiind determinate de locul ales. Castelele erau nconjurate de ziduri groase i nalte, realizate din blocuri mari de piatr i prevzute n partea de sus cu creneluri, cu drum de straj i turnuri de aprare. Poarta de la intrare era pzit de unul sau dou turnuri. Locuintele castelelor erau prevazute cu incaperi spatioase, cu pereti si pardoseli din piatra, ferestre inguste, cu bolti din piatra sau plansee din lemn sustinute de puternice grinzi aparente. Intr-un asemenea ambient, cu un mobilier din ce in ce mai rudimentar, apar primele dulapuri verticale, vatra, lazile omniprezente in camerele mari si austere, bancile cu spatar inalt lipite de perete. Iar jiltul impunator era destinat doar seniorului si doamnei lui.

Caracterele generale ale bisericilor romanice se pot reduce la urmatoarele:

a) Lipsa de unitate in plan ; planul bisericilor romanice este foarte variat : cruciform (mai ales in cruce latina), treflat biabsidal, circular (influenta din rasarit) ; de cele mai multe ori apare un plan complex, combinatie a tipului basilical cu cel cruciform, creat prin prezenta regulata a navei transversale (transeptului, uneori dublu). b) Materialul de constructie este mai ales piatra (mai putin caramida si lemnul), zidaria fiind lasata aparenta (netencuita si neacoperita cu placaj de marmura, ca in basilical sau bizantinul timpuriu), iar zidurile fiind masive (groase si puternice), sunt sprijinite de contraforti (ziduri suplimentare, de sprijin, in partile unde apasarea masei de zidarie e mai mare). c) Soclul inalt, fatada principala (de vest) precedata uneori de o curte inchisa cu un portic este in general monumentala, cu trepte multe si portaluri uriase, bogat decorate si flancate de turnuri patrate sau octogonale (influenta siriana), dintre care unul serveste si ca clopotnita, cand aceasta nu e separata de biserica. d) Interiorul, precedat uneori de un narthex de mari proportii, e impartit (ca si la basilici) in mai multe nave. e) Acoperisul primelor biserici romanice e in sarpanta, adica cu scheletul de lemn sau metal (cu sau fara tavan), ca la basilici ; mai tarziu e inlocuit intai la navele laterale cu acoperisul boltit, de piatra sau caramida, sub diverse forme : calote sau cupole hemisferice. f) Caracteristic (comun) tuturor bisericilor apusene de orice stil este chorul, adica o travee (despartitura) deosebita a interiorului, sub forma de nava transversala, intre absida altarului si transept. In general el este mai inalt fata de restul bisericii, pentru ca sub el si altar se construiesc cripte de mari dimensiuni. g) Sculptura decorativa e intrebuintata mai mult decat in basilical si bizantin, ca auxiliar important al arhitecturii (la impodobirea capitelurilor de pilastri si coloane, a fatadelor si a portalurilor, a cadrelor de usi si ferestre, la cornise etc). h) Arcul rotund (roman, in semicerc perfect) este utilizat in larga masura, atat ca element arhitectonic (de legatura intre coloanele sau pilastrii din interior), cat si ca element decorativ (mai ales la fatade, in galerii de arcade) ; de aceea, stilul romanic e numit uneori si stilul arcului rotund.

i) Ferestrele sunt la inceput putine si mici, apoi mai multe si mai mari, terminate totdeauna in arc rotund (simplu sau divizat bifor, tri-for etc.) si cu ornamentatie bogata (apar primele vitralii in sec- XII).

Perioada de formare a stilului o constituie secolele VIII-X (faza timpurie sau preromanica); apogeul il atinge in secolele XI -XII (perioada matura, sau romanicul dezvoltat), iar in sec. XIII incepe sa fie inlocuit (mai intai in Franta) de stilul gotic.

2. Contextul aparitiei si raspandirii


Stilul romanic este expresia artistica a societatii central si vest-europene din faza trecerii de la feudalismul timpuriu la feudalismul dezvoltat. In termeni cronologici, acest stil cuprinde, in desfasurarea sa maxima, in timp, limitele secolelor X-XIII. Prin urmare, stilul romanic nu e o expresie specifica a popoarelor care vorbesc limbile romanice, asa cum au crezut istoricii de arta din prima jumatate a secolului al XIX-lea, care i-au dat si numele. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca particularitatile etnice constituie doar simple variante in cadrul evolutiei generale. Astfel, denumirea incetatenita de stil romanic nu mai are azi decat valoarea unui termen conventional. In secolele X-XIII, relatiile de productie feudala treceau de la etapa timpurie la faza dezvoltata. Predominanta era inca economia naturala, iar faramitarea politica pricinuia, prin izolarea fortelor de productie in cadrul unor unitati regionale restranse, o inevitabila franare a activitatii economice. Drept compensare fireasca pentru acest neajuns, realitatile economice au inlesnit dezvoltarea unei serii numeroase de targuri, centre negustoresti si mestesugaresti favorizate de imprejurari Castelul Rising (Anglia) locale, de relatii interzonale si de accesul la marile artere comerciale ale timpului. Etapa aceasta de framantari sociale s-a desfasurat in Europa centrala si apuseana in imprejurari deosebit de aspre si dramatice, fapt care si-a imprimat pecetea si asupra realizarilor artisitce. Din punct de vedere politic, stilul romanic a fost foarte bine primit si la un moment de nevoie din cauza starii de nesiguranta de la acea vreme provocata de luptele permanente dintre seniorii feudali si iobagii revoltati sau luptele pentru suprematie dintre nobili. Castelele feudale erau construite pe inaltimi sau pe locuri unde apele puteau constitui ca mijloace de aparare naturale, fiind de asemenea inconjurate de ziduri groase si inalte realizate din blocuri mari de piatra. Societatea umana se gasea in fata unei noi forme de viata sociala ce poarta numele feudalitatii, unde conducatorii locali (boieri, conti sau nobili) concentrand in mainile lor nu numai puterea politica dar si cea militara ofereau pamanturi taranilor in schimbul unor alte servicii cum ar fii: servicii militare sau forta de munca. Feudalismul este o consecinta a slabirii Imperiului Carolingian sub urmasii lui Carol cel Mare, a impartirii imperiului si a invaziilor vikinge si normande pe continent.

In acele vremuri, Biserica Catolica exercita o autoritate rigida asupra vietii culturale a Europei centrale si apusene. Aceasta biserica era ea insasi un vast organism feudal, hotarit sa-si asigure si in domenioul economic si politic primatul, in rivalitate si in lupta cu organismele statale laice, chiar cu Imperiul German. Primatul cultural si-l asigurase prin excluderea populatiei de rand si in parte chiar si a nobilimii, de la invatamant, pe care il impartasea laicilor doar prin cateva institutii razlete, cum era, de pilda Scoala Episcopala, mai apoi Universitatea din Paris. Urmare imediata a acestor stari era un nivel cultural in general foarte scazut si inegal. Pe de o parte existau regiuni, cum erau cele din Franta de sud, din Italia si in general tinuturile litoralului mediteranean, unde se pastrau inca numeroase amintri din perioada de inflorire a culturii sclavagiste din cadrul fostului Imperiu Roman, in timp ce pe de alta parte regiunile central si nord europene, care nu au parcurs etapa relatiilor de productie sclavagiste, treceau acum direct de la faza destramarii comuniei primitive la faza feudala. Asa se explica mostenirea feluritelor obiceiuri si credinte eterogene, multe din ele travestite acum in haina crestina, precum si aparitia unor superstitii noi, printre care cultul moastelor facatoare de minuni dobandise o importanta deosebita. Acest cult al moastelor, practicat in perioadele mai vechi doar sporadic, a fost exploatat in perioada romanica in mod sistematic de biserica, devenind una din sursele ei importante de venituri si totodata un instrument de dominatie psihologica asupra maselor.

Basilica San Giovanni (Italia)

Din punct de vedere religios, stilul romanic sta la baza construirii bisericilor mai ales dupa caderea puterii carolingienilor aceasta substituindu-se fie cu cea a episcopilor (spiritual, militara sipolitica), fie cea a marilor demnitari locali. In secolele XI-XII numarul de biserici s-a marit considerabil. O mare parte dintre ele s-au pastrat si in ziua de azi printre care: Santa Maria in Cosmedin (Roma), Battistero di San Giovanni (Florenta), Catedrala Mainz si Catedrala Speyer (Germania). Deoarece arta romanica a fost indrumata de ideologia specifica a clasei dominante, adica de ideologia generata de interesele politice si sociale ale feudalilor si ale organizatiei bisericesti, si fiindca conceptele feudale despre lume si viata erau in acea perioada cele religioase, a fost firesc ca acestea din urma sa fi imprimat tematicii si morfologiei artistice pecetea lor. Astfel se si explica aprofundarea separarii dintre arta Europei rasaritene reprezentata in deosebi prin cea bizantina si arta romanica, prima dominata de conceptele Bisericii Ortodoxe, cealalta determinata de imprejurarile particulare in care s-a dezvoltat catolicismul, ambele curente religioase pornind de la principii comune, evoluate insa in conditii social-economice, geografice si etnice variate, fiindca in conceptia lor au intrat factori cu traditii si posibilitati foarte deosebite.

Din punct de vedere religios, stilul romanic sta la baza construirii bisericilor mai ales dupa caderea puterii carolingienilor aceasta substituindu-se fie cu cea a episcopilor (spiritual, militara sipolitica), fie cea a marilor demnitari locali. In secolele XI-XII numarul de biserici s-a marit considerabil. O mare parte dintre ele s-au pastrat si in ziua de azi printre care: Santa Maria in Cosmedin (Roma), Battistero di San Giovanni (Florenta), Catedrala Mainz si Catedrala Speyer (Germania). Deoarece arta romanica a fost indrumata de ideologia specifica a clasei dominante, adica de ideologia generata de interesele politice si sociale ale feudalilor si ale organizatiei bisericesti, si fiindca conceptele feudale despre lume si viata erau in acea perioada cele religioase, a fost firesc ca acestea din urma sa fi imprimat tematicii si morfologiei artistice pecetea lor. Astfel se si explica aprofundarea separarii dintre arta Europei rasaritene reprezentata in deosebi prin cea bizantina si arta romanica, prima dominata de conceptele Bisericii Ortodoxe, cealalta determinata de imprejurarile particulare in care s-a dezvoltat catolicismul, ambele curente religioase pornind de la principii comune, evoluate insa in conditii social-economice, geografice si etnice variate, fiindca in conceptia lor au intrat factori cu traditii si posibilitati foarte deosebite. Teritoriul de raspandire al stilului romanic cuprinde in principiu tarile si ambiantele europene catolice, fara sa excludem fireste si unele zone de osmoza. Teritoriul acesta imbratiseaza Italia, Franta, Peninsula Iberica (cu exceptia regiunilor ocupate de arabi), Anglia, Scandinavia, Tarile de Jos, Germania, Elvetia, Austria, Moravia, Boemia, Polonia, Ungaria partunzand pana in Transilvania, apoi Dalmatia Catedrala Mainz (Germania) si parte din Siberia. Spre rasarit si miazazi zona de expansiune romanica era zagazuita de sfera de iradiere a stilului bizantin, in perioada aceasta expresie a unei culturi incomparabil mai evoluate, atat din punct de vedere conceptual, cat si tehnic, decat cultura Europei centrale si apusene. De aceea influenta stilului romanic asupra zonelor marginase bizantine a fost numai sporadica si locala, in timp ce influentelor bizantine le-a revenit un rol important in insasi concretizarea morfologiei romanice.

Pe de alta parte, in inima Frantei, in provincia pariziana Ile-de-France, aparusera inca pe la 1140 principiile si formele stilului gotic, care se vor raspandi mai intai spre nord si est, contaminand si inlocuind treptat morfologia romanica, pentru ca dupa mijlocul secolului al XIII-lea formele romanice tarzii sa nu se mai intalneasca decat in tarile Europei rasaritene, si acolo pe cale de a fi eliminate de stilul gotic. Prin urmare, stilul romanic nu a fost un fenomen static; a evoluat din premisele artistice ale perioadei carolingiene, iar in etapele dezvoltarii sale se poate distinge o faza timpurie, apartinand secolului al X-lea si primei jumatati a secolului al XI-lea (numita uneori si preromanica), urmata de perioada matura din jumatatea a doua a

veacului al XI-lea, atingand apogeul in cursul secolului urmator si, in sfarsit, de faza tarzie din veacul al XIII-lea. Ritmul acestei evolutii nu a fost insa sincronic in toate tarile, fiindca evolutia stilistica depinde de progresul relatiilor de productie, de aparitia oraselor si de dezvoltarea mestesugurilor.

3. Caracteristicile stilului
Arhitectura romanica a avut la baza sinteza realizata de arhitectura carolingiana si ottoniana la care s-a adaugat elemente arhitectonice bizantine, arabe si de arta barbara. Toate aceste elemente eterogene au fost asimilate si re-elaborate intr-o viziune unitara si organica. Pe plan urbanistic, asezarile urbane din sfarsitul perioadei romanice dispuneau de importante fortificatii exterioare. In interiorul incintei, edificiile erau dispuse dupa o trama stradala neregulata, dar in general grupate si urmareau configuratia reliefului. Pietele nu aveau o forma regulata, dispunerea edificiilor mai importante fiind dictate de ratiuni economice si functionale. Arhitectura militara era caracterizata de ample fortificatii in jurul oraselor, formate din: ziduri masive, prevazute cu porti intarite, turnuri, santuri, poduri ridicatoare, creneluri sau guri de tragere, ilustrative fiind fortificatiile orasului Carcassonne din Franta.

Castel: (diminutiv al lui castrum tabara militara , fortareata), simbolul autoritatii feudale cu rol exclusiv militar , dar avand adesea si functia de resedinta seniorala, era asezat pe inaltimi si inconjurat de ziduri groase si inalte , realizate din blocuri de piatra, iar in partea superioara avea creneluri , turnuri de aparare si ziduri de straja; cand era situate in campi , castelul era inconjurat de santuri cu apa. Elementul principal al unui castel era donjonul, cu infatisarea unui turn inalt puternic fortificat cu intrare mai sus de sol, ferestre mici si in care se facea ultima retragere in caz de atac.

Donjon.

Arhitectura romanica s-a caracterizat prin simplitate structural, forme greoaie si scunde, masivitate, precizia volumelor, predominarea plinurilor asupra golurilor, alternanta formelor cilindrice cu cele cubice, utilizarea boltei semicilindrice (in leagan) si a arcului in plin cintru (care imparte spatial conform unor raporturi proportionale bazate pe dublu si triplu) si sobrietate in detalii decorative. Locuinta romanica, in general, era de tipul casei orasenesti cu doua niveluri, cu pravalii si anexe gospodaresti la parte si incaperi de locuit la etaj. In arhitectura civila s-au utilizat volume complexe si asimetrice. Decorul arhitectural era limitat: pe zidaria simpla existau grupuri de ferestre bifore si trifore si portaluri sculptate, cu deschidere semicirculara. In partea superioara a edificiilor existau adesea frize de arcaturi cu colonite sau firide. In interior, coloanele aveau capiteluri decorate cu elemente animaliere, elemente vegetale de inspiratie antica sau sau ornamente geometrice. Manastirile aveau in componenta diverse constructii : refectoriu ( sala de mese), Sali de adunare, biblioteca, chilii, anexe gospodaresti amplasate in jurul unei curti interioare claustru

care era alipit laturii de sud a bisericii. Unele manastiri puternic fortificate aveau si un caracter de cetate servind ca locuri de refugiu in fata navalitorilor. Mediul natural a influentat arhitectura romanica determinand anumite particularitati regionale. Aatfel, in regiunile nordice, unde cerul era predominant acoperit, deschiderea ferestrelor era mult mai mare, pentru a permite sa intre cat mai mult lumina zilei . Dimpotriva, in regiunile de sud ale continentului, ferestrele erau mult mai mici, pentru a impiedica o luminare prea intensa de afara. De asemenea, acoperisurile bisericilor din regiunile nordice, cu ploi si zapezi abundente, sunt mai inalte si mai ascutite, pentru a permite scurgerea rapida a ploii si a evita depunerea unui strat prea gros de zapada, in timp ce in regiunile de sud ale continentului, acoperisurile sunt mai joase si mai plate. In cadrul edificiilor de cult, organizarea spatiului interior urmarea realizarea unei atmosfere mistice si concentrarea atentiei maselor mari de credinciosi asupra zonei de desfasurare a ritualului religios. Pentru concretizarea arhitecturala a acestei conceptii s-au folosit diverse procedee: accentuarea sensului longitudinal al navelor prin continuitatea liniilor orizontale; ritmul egal al sirului de arcade conducand spre altar; iluminarea dozata, mai intensa in zona altarului, etc. In exterior, formele arhitecturale erau exprimate direct prin: volume dinamice, evidentiate de verticalele turnurilor situate deasupra vestibulului de intrare sau a transeptului. Partea estica a bisericii: corul cu altarul si capelele anexate, aveau un rol major in plastica volumelor. Bisericile romanice erau de tip bazilical, in cruce latina, cu una sau mai multe nave, ziduri masive de piatra, abside semicirculare, deschideri in general mici si ancadramente in plin cintru, avand spatiile interioare fie tavanite, fie acoperite cu bolti semicilindrice. La acoperirea navelor principale s-au folosit diferite sisteme. Fatada bisericilor a evoluat pe baza unor solutii diferite: la bisericile italiene sau din sudul Frantei, putea fi cu un singur fronton sau cu frontoane multiple; in Spania, Germania si in nordul Frantei, fatada putea prezenta doua turnuri. Existenta rozetei, ca element inovator, dinamiza armonia fatadei. Modulul patrat al traveei permitea utilizarea arcelor in plin cintru care racordau un sistem complex de coloane si pilastri, in alternanta. Utilizarea arcelor suspendate genera un ritm pe suprafetele peretilor fatadei, laturilor sau absidelor. Unele biserici aveau un un turn la intersectia dintre nava si transept sau cupole. Alte biserici aveau ca element nou, in interior, galeria femeilor matroneum galerie destinata femeilor, dispusa pe peretele lateral al navei centrale, care putea fi redusa la o structura cu functie exclusiv decorativa si fi dominata de un cleristoriu.

O bazilica romanica cuprindea: un vestibul nartex, corpul bisericii (format din 3, 5 sau 7, cu nava mediana cea mai inalta), un transept (uneori 2) si un altar dezvoltat, precedat de un cor. In jurul corului, uneori si pe laturile estice ale transeptului, erau amenajate capele cu altare secundare, la care accesul se facea printr-o galerie numita dembulatoriu si care permitea trecerea pelerinilor prin fata capelelor continand relicvele sfintilor. Sub altar, putea exista o cripta, pentru cultul funerar sau legat de cel al relicvelor sfinte. Tipul de edificiu central, utilizat indeosebi in perioada proto-romanica, pentru constructii comemorative sau funerare era format dintr-un nucleu circular, poligonal sau polilobat acoperit cu o cupola rezemata direct pe coloane sau pe ziduri; uneori nucleul central era inconjurat de 1-2 galerii, adesea cu etaj. Caracteristici ale plasticii fatadelor: -desfasurarea cladirii pe orizontala, masivitatea zidurilor, groase de 1-1,5m, austeritatea si severitatea zidurilor, neimpodobite cu sculptura in ronde-bosse sau relief. -ferestrele mici si inguste, cu deschiderea mica la exterior si largita la interior, pentru marirea conului de lumina. - separarea corpului fiecarei incaperi prin delimitarea volumetrica proprie si acoperisul separat pentru fiacare incapere. Ultimele doua caracteristici asigura rigoarea, logica si claritatea compartimentarii, citirea planului de la exterior, de aici denumirea de arhitectura sincera. Structura, scheletul constructiei, era formata din bolta romanica cu formle semicilindrice in plin cintru si bolta in leagan, sustinuta de arce doubeaux, la randul lor, sprijinte la interior pe coloane si la exterior pe contraforti. Masivi de zidarie, contrafortii preluau la exterior impingerile boltii. Grosimea contrafortilor era direct proportionala cu unghiul facut de deschiderea arcului semicircular si cu impingerile acestuia catre exterior. Plastica fatadelor prezinta caractere specific indeosebi la fatada vestica, unde portalurile marcheaza intrarile. In general, fiecare nava are correspondent un portal, respective bisericile cu trei sau cinci nave au, corespunzator, pe fatada vestica trei sau cinci portale de intrare. Portalul are ca elemente specific timpanul, de forma semicirculara, situate in partea de deasupra intrarii acoperita cu reliefuri; Lintelul, pe care sta timpanul, traversa orizontala, incastrata in zidurile laterale de piatra. Lintelul este sustinut median de verticala unui stalp central, care desparte intrarea in

doua parti. Deasupra timpanului este arhivolta. Formata din semicercuri de zidarie in profil, cu sculpture in relief, aceasta il onoreaza ca o diadema. Arcatura se sprijina pe colonete, imbratisand intrarea in dreapta si in stanga. Semicercurile impodobite cu reliefurile arhivoltei, numite voussures, sunt construite ca retrageri successive, motiv pentru care poarta numele de timpan lunetar. Sculptura monumentala, de inspiratie crestina sau orientala, avea scopul de a decora edificiul de cult si de a consolida spiritual congregatia.. In piatra, sculptura a luat forma basoreliefurilor. Ansamblurile sculpturale tratau teme din Sfanta Scriptura, Apocalipsa, scene din Iad, viciile, teme din opere antice si orientale. Pictura romanica era expresiva in miscari, priviri si gestica si a fost considerata o cale eficienta in invatarea principiilor religioase de catre credinciosi, ilustrand Biblia sau Cartile de Rugaciuni si dedicand interiorul bisericii gloriei lui Dumnezeu. Mozaicurile murale si frescele policrome reprezentau scene cu caracter religios.

4. Materiale de constructii

Procedeele de constructie s-au perfectionat cand in sec II i.e.n s-a descoperit un fel de ciment: un conglomerat artificial de pietris si nisip, amestecat cu materii vulcanice, peste care se turna, in cofraje, mortar. Dupa aceasta, peretele era acoperit cu caramizi arse sau cu mici blocuri de piatra taiate in forma de romb. Apoi, prin folosirea generalizata a caramizilor arse, a fost posibila constructia boltei in leagan si a cupolei care putea acoperi sali de mari dimensiuni. Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani sa realizeze edificii indraznete, impresionand prin dimensiunile lor uriase; constructii in special cu caracter pur utilitar: bazilici, terme, apeducte si edificii destinate spectacolelor, temple. Templul roman era asemeni celui etrusc pe care il continua, dar incorporand si influente grecesti in general de dimensiuni mici, avea forma dreptunghiulara si era construit pe un podium de piatra inalt. Peretii erau imbracati in marmura si aveau 7 nise si 8 edicule. In secolul I i.e.n. Pompei a construit primul teatru din piatra , pana atunci se folosea doar lemnul. Teatrele romane erau construite direct pe sol, spre deosebire de cele grecesti care se sprijineau pe o colina.

Printre problemele tehnice care se ridicau n faa arhitecilor romanici, cea mai important era acoperiul. El era din lemn i prezenta riscul unor incendii, de aceea a fost nlocuit cu boli din piatr n form de cupol n semicerc.

Caracteristice stilului romanic erau si castelele, bisericile si manastirile. Acestea erau asezate pe inaltimi si inconjurate de ziduri groase si inalte. In istoria stilului romanic, printre cele mai reprezentative monumente religioase, ramanand prototipul morfologic al stilului este considerata Biserica Manastirii din Cluny, Franta. Particularitatile stilului romanic se pot observa in special la sistemul de acoperire. Acesta era fie din sarmanta aparenta (lemn), fie din piatra. Aici se foloseau boltari, bucati de piatra taiata si fatuita astfel incat sa se imbine una cu alta pentru a inscrie semicercul arcului curb. Boltarii creau astfel semicercurile paralele ale boltii, pe toata lungimea acesteia, din loc in loc, la intervale egale, bolta find intarita cu centuri numite arce doubleaux care dublau si sustineau bolta in punctele slabe. Cu toate ca cele mai multe biserici din perioada romanica erau construite din piatra, constructorii acestora aveau nevoie si de lemn pentru a construi schelele necesare inaltarii anumitor tipuri de bolti sau arcade. Castelele erau locuintele seniorilor feudali. Acestea erau prevazute cu incaperi spatioase, cu pereti si pardoseli din piatra, ferestre inguste, cu bolti din

piatra sau plansee din lemn sustinute de puternice grinzi aparente. In Italia a aparut o viziune noua asupra stiluilui. In locul structurilor romanice masive, din blocuri mari de piatra, a fost folosit sistemul zidariei cu umplutura de pietris si mortar intre doua placaje. Vechile traditii constructive ale conceptiei ingineresti din Roma Antica s-au pastrat in continuare.

V.Edificii reprezentative
1. Biserica Sf. Mihail din Cisnadioara Biserica Sf. Mihail din Cisndioara este un monument istoric i de arhitectur din secolul al XIII-lea, edificiu reprezentativ pentru arta romanic din Transilvania. Biserica din Cisndioara se nscrie n seria bazilicilor de ispiraie renan din zona Sibiului, alturi de cea din Cisndie, OcnaSibiului, Guteria. Figureaz pe lista monumentelor istorice 2010.Spre sfritul secolului XII ncepe s se ridice o biseric romanic scurt, cu trei nave, corp ptrat, absid semicircular, absidiole n partea de est a navelor laterale i cu dou turnuri proiectate n partea de vest a colateralelor, care n-au mai fost realizate dect parial.Monumentul ecleziastic este deosebit datorit faptului c el nu a fost modificat de-a lungul timpului, aa cum s-a ntmplat cu majoritatea bisericilor din Transilvania. Zidul de incint din jurul bisericii-prevzut cu un turn de vest i cu un turn de poart interior (ulterior refcut)-a fost ridicat n doua jumtate a secolului al XIII-lea, cu drum de straj zidit i creneluri

2. Catedrala Romano-Catolic Sfntul Mihail, Situat n interiorul cetii Alba Iulia, este cel mai valoros monument de arhitectur romanic din Transilvania. Construcia edificiului a nceput n secolul al XI-lea. La mijlocul secolului al XII-lea au fost ridicate navele transversale. Catedrala a fost distrus parial demarea invazie ttar n anul 1242. Edificiul a servit drept catedral a Episcopiei Transilvaniei,

iar de la concordatul interbelic dintre Romnia i Sfntul Scaun servete drept catedral a Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. n nava lateral de sud se afl sarcofagul lui Ioan de Hunedoara, guvernator al Ungariei, cel al fiului su, Ladislau de Hunedoara, iar n nava nordic se afl sarcofagul reginei Izabella i cel al lui Ioan Sigismund, primul Principe al Transilvaniei i Rege al Ungariei.n absida navei laterale nordice pot fi observate cteva fresce din epoca Renaterii.

3. Colosseum-ul Constructia Colosseumului a fost inceputa pe locul unui lac artificial, de catre imparatul Vespasian in anul 72 d.Hr. si s-a incheiat in anul 80 d.Hr., la un an dupa moartea imparatului. Arena are forma eliptica, iar zidul exterior are inaltimea de 48 m. Zidul exterior cuprinde trei niveluri de arcade suprapuse de ordine diferite si un atic inalt, prevazut cu ferestre. Arcadele sunt incadrate de semicoloane dorice, ionice si corintice iar aticul e impodobit de pilastrii corintici. Fiecare arc de la al doilea si al treile nivel era ornat cu statui. In interior, existau doua niveluri de galerii subterane, unde se aflau vestiarele luptatorilor, cat si custile cu animale, care erau ridicate la suprafata cu niste platforme speciale. Spectatorii erau asezati in tribune in functie de rang. Imparatul, vestalele si alti membrii importanti ai societatii aveau locuri privilegiate. Sistemul de evacuare era foarte eficient. In caz de pericol, amfiteatrul putea fi evacuat in cateva minute.

4. Turnul din Pisa La Pisa a aparut arhitectura gratioasa a unui stil original care recomanda etajarea arcaturilor si decorarea bazei cu jocuri geometrice romboidale din marmura. nalt de 55,86 m, cu o grosime a zidului la baz de 4,09 m, turnul a fost proiectat s stea vertical. Datorit ns proastei caliti a solului, fundaia a nceput s se scufunde imediat dup nceperea construciei, n anul 1173, provocnd nclinarea turnului spre sud. De-a lungul timpului turnul a suferit mai multe operaii de consolidare, prin care s-a ncercat stoparea sau chiar reducerea nclinrii turnului.

5. Catedrala Santiago de Compostella Constructia a inceput in 1060, sub domnia lui Alfonso al VI-lea si s-a incheiat in 1211. Numeroase elemente au fost adaugate ulterior, culminand cu dramatica transformare baroca a exteriorului, care a avut loc intre sec. XVI-XVIII. In interior s-a conservat pe deplin

stilul romanic. Catedrala, distrusa si reconstruita de mai multe ori, se remarca in special prin fatada baroca care este orientata spre Plaza do Obradorio, ce are in componenta un veritabil virf al artei romanice medievale, Portico de Gloria. Interiorul pastreaza forma originala in stil romanic, inspirind pelerinului venit din departari o atmosfera sobra dar linistita. Catedrala este construita predominant in stilul romanic si este chiar una dintre cele mai frumoase catedrale romanice din Spania.

6. Biserica manastirii Cluny Cluny, aflat in Burgundia, a fost locul construirii unei manastiri ridicate de ordinul calugaresc al benedictinilor, intre 954 si 981. Aici a fost elaborate stilul romanic, primele elemente ale planului, structurii, sistemului de acoperire si al esteticii plasticii fatadelor bisericii romanice. Biserica manastirii din Cluny este considerata, in istoria stilului romanic, printre cele mai reprezentative monumente religioase, ramanand prototipul morfologic al stilului. Elevatia bisericii prezinta trei niveluri caracteristice: -nivelul arcadelor, care despart spatiile navei central si ale navelor laterale; -tribuna sau triforiumul, etaj superior situate deasupra navelor laterale; -nivelul ferestrelor, care permiteau patrunderea luminii directe in nava centrala.

7. Biserica Sf. Trophime Este o biserica romano-catolica fosta catedrala construita intre secolul al 12-lea si secolul al 15-lea pe locul unei foste biserici ce apartinea Sf. Stephen. Biserica este un exemplu important de arhitectura romanica si sculptura romanica exemplu fiind Judecata de Apoi sculptat pe portal iar coloanele manastirii adiacente un bun exemplu de arhitectura romanica.

8. Catedrala din Mainz St.Martin

Catedrala din Mainz, Orasul german Mainz are o indelungata istorie, mergand in urma cu 2000 de ani, in vremea Imperiului Roman. Incepand cu secolul XVII aspectul orasului se schimba foarte mult, cei mai buni arhitecti si sculptori construind aici palate unice si numeroase biserici. Orasul este dominat de impunatoarea Catedrala, St. Martin, veche de 1000 de ani.

9. Catedrala din Worms

Arta romanica se dezvolta intre secolele XI-XIII mai ales in Europa Occidentala, lasand in urma adevarate vestigii arhitecturale. Exista aici o masivitate carora le lipseste supletea si naturaletea. Se reactualizeaza sculptura in piatra, se inalta numeroase castele cu ziduri masive, ferestre putine, turnuri inalte, sunt ridicate catedrale si abatii (Worms, Sfantul Paul din Issoire, Abatia de la Cluny).