Sunteți pe pagina 1din 4

ALLAN MAITREYI

Mircea Eliade apare in literatura dintre cele doua razboaie mondiale ca unul dintre reprezentantii de seama ai noii generatii care s-a impus dupa 1930. Venind printre primii cu o problematica de tip existentialist, autorul impune, inca de la inceput, o noua viziune romanului romanesc. Scriitorul pledeaza pentru o literatura a autenticitatii generate de experienta traita, scrisa intr-un stil direct, neinflorit, apropiindu-se, astfel, de teoriile estetice ale lui Camil Petrescu. Proza tanarului Eliade a fost clasificata la literatura autenticitatii si a experientei (Ov. S. Crohmalniceanu). Pentru Mircea Eliade, experienta este conditia de exprimare a autenticitatii in arta: Eu iubesc si sustin o anumita autenticitate si cred ca literatura personala are mai multe sanse sa surprinda sufletul unei epoci. Romanul Maitreyi, aparut in 1933, face parte din modernismul interbelic si este expresia fascinatiei pe care India a exercitat-o asupra lui Eliade inca din adolescenta. Tema romanului este iubirea initiatica, imposibila, forma de cunoastere spiritualizata, dezvoltata in cadrul pitoresc oferit de India. Doi tineri, un european si o indianca, traiesc o tulburatoare experienta de dragoste, care nu se implineste din cauze diverse (mentalitate, religie, istorie etc), dar care le marcheaza existenta prin modul in care cele doua fiinte se implinesc, sufera si-si asuma sentimentul. Titlul este reprezentat de numele personajului principal al romanului, personaj eponim, avand drept prototip pe Maitreyi Devi, fiica profesorului de sanscrita al lui Mircea Eliade, Dasgupta. Titlul atrage atentia cititorului, prin elementul onomastic, asupra personalitatii exotice a eroinei. Compozitia romanului articuleaza epic elementele autobiografice din genul diaristic (jurnal intim), cu notatiile analitice ale diaristului, cu fictiunea romanului de dragoste si cu texte epistolare. Romanul are XV capitole, incipit confesiv si final deschis. Relatia spatiu-timp este nuantata, deoarece actiunea din roman se desfasoara anterior trairii evenimentelor si consemnarii lor in jurnal, timpul marturisirii urmeaza timpului trairii (Eugen Simion, Timpul trairii, timpul marturisirii, jurnal parizian). Naratorulactor precizeaza ca timp al diegezei anul 1929 si precizeaza ca pe Maitreyi o intalnise cu zece luni mai inainte. Perspectiva narativa este subiectiva, conforma cu programul estetic al autenticitatii propus de Mircea Eliade, naratorul este si personaj, iar discursul epic este construit la persoana I. Dincolo de problema autenticitatii si a psihologismului, ceea ce invita la lectura este iubirea neconventionala si devastatoare, vesnic in umbra tragediei. Cei doi, englezul Allan si bengaleza Maitreyi, reprezinta doua continente si doua mentalitati. Allan este protagonistul romanului, un alter ego al autorului, indeplinind ca instanta a comunicarii intratextuale, rol de narator si de personaj. Occidental rational si lucid, se confeseaza in legatura cu experienta sa erotica, traita pasional si retraita in imaginatie, intr-o paradigma complexa, care sa imbine diferentele culturale cu sentimentul sincer, de o densa substanta omeneasca. (Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale). Maitreyi, personajul eponim al romanului, ilustreaza tipul orientalului, al indianului. Din punct de vedere al statutului social, eroina este o adolescenta de 16 ani, care apartine unei caste bogate, bengaleze. Parintii ei ii ofera o educatie superioara, concretizata in faptul ca are informatii culturale impresionante, scrie poezii si eseuri si tine conferinte despre frumos. Portretul eroului se contureaza aproape exclusiv sub latura morala, prin autocaracterizare, multe pagini fiind ocupate de introspectie, de analiza si de interpretarea lucida a trairilor. Raportarea acestor trairi la dubla perspectiva temporala presupune si constructia a doua planuri narative: unul al sentimentelor, al evenimentelor si al impresiilor de atunci, si al doilea, al retrairii, al rememorarii lor cu ocazia scrierii romanului, ca mijloc de constructie a personajului modern. Luciditatea analitica a eroului-narator se manifesta si in compararea argumentata a celor doua tipuri de mentalitati, de culturi si chiar a celor doua tipuri umane, respectiv occidentalul si indianul, reprezentate de el si de Maitreyi.

Portretul fizic al Maitreyiei este prezentat in primele pagini ale romanului, printr-o tehnica a detaliului gradat, in mod direct, de catre naratorul personaj: Mi se parea urata cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza () i-am vazut deodata bratul intreg gol si m-a izbit culoarea pielii: mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara. Prima impresie (raportata la codul frumusetii europene) se va modifica pe parcurs in casa inginerului Sen mi s-a parut atunci mult mai frumoasa, in sari de culoarea ceaiului palid () O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid pentru ca, mai tarziu, sa constate miracolul femeii indiene. Prin caracterizare indirecta, se defineste statutul ei psihologic, moral, pe parcursul incercarii de a-si afirma dreptul la dragoste, libera de constrangeri familiale, de casta, de etnie. Este un tip de femeie, dar si un simbol: Maitreyi este o femeie si un mit. Este mai ales un simbol al sacrificiului in iubire, traind cu o intensitate si un farmec de substanta tare, aromitoare ca insesi parfumurile orientale. (Pompiliu Constantinescu, Romanul romanesc interbelic). Prin Maitreyi, insa, eroul patrunde in mod gradat in lumea plina de inedit a Indiei si tot datorita ei va cunoaste sfera erotismului pur, dar si lumea femeii indiene tributare unor norme si mentalitati stranii, uneori dure, coercitive. Prima aparitie a Maitreyei insemna declansarea procesului initiatic al eroului in planul decoperirii adevaratei iubiri. La inceput, Maitreyi se releva lui Allan asemenea unei curiozitati; in acel moment, el vede in aceasta tanara de 16 ani o stranie intruchipare a lumii fermecate indiene: O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid, preliminar de panica si, mai ales, in glasul ei atat de schimbat in fiecare clipa, un glas care parca ar fi descoperit atunci anumite secrete. Instalat in casa inginerului, Allan devine din ce in ce mai atent la tot ce se petrece in jurul sau. Observa cu minutiozitate si detasare obiceiurile casei si isi concentreaza din ce in ce mai mult atentia asupra Maitreyiei. Treapta urmatoare a descoperirii sufletului acestei fete este marcata de lungile lor conversatii. Cu o deosebita uimire, eroul descopera ca Maitreyi are o gandire profunda, un mod original de a fi, o remarcabila sensibilitate si, mai ales, o dorinta nemarginita de a avea o iubire care sa fie mai presus de orice. Maitreyi i se confeseaza, relatandu-i ca prima sa dragoste a fost un pom, numit sapte frunze, apoi s-a devotat spiritual lui Tagore, gurul sau, pentru care isi dorea din tot sufletul sa fie batrana spre a fi mai aproape de el. Misterul care o inconjoara isi afla raspunsul in traditia lumii in care traieste. Conform traditiei pe care o slujeste, Maitreyi isi asteapta trimisul din cer, pentru ca iubirea nu exista pentru femeia Indiei in afara religiozitatii. Timida, sovaitoare la inceput, ea intelege treptat ca strainul intrat pe neasteptate in viata ei va avea un rol esential in desavarsirea sa spirituala. Pentru a avea o certitudine, ea provoaca destinul prin jocul cu volumele din biblioteca mainile lor se opresc pe Tales of the unexpected, intarindu-i banuielile, dar anticipand si finalul. Maitreyi scrie poezii, o preocupa filozofia, sustine chiar o conferinta pe teme filozofice, are diverse ocupatii intelectuale. Zilele petrecute in casa inginerului Sen incep sa devina tot mai pline, pentru ca, in fiecare moment, Allan se afla intr-o alta situatie initiatica; pentru el, Maitreyi devine un univers, iar el vrea sa descopere ce era sigilat si fascinant in viata ei. Aceasta atractie are si urmarile ei: Allan incepe sa invete bengaleza si, mai mult decat atat, se detaseaza aproape total de grupul sau de prieteni si prietene. Eroul cauta insa sa se mentina intr-o zona a luciditatii, motiv pentru care declara ca este un celibatar convins. Face acest lucru pentru ca banuia o cursa matrimoniala. Insa atitudinea eroului se schimba treptat si, in urma discutiilor de lunga durata, constata ca: Patima creste, delicios amestec de idila, sexualitate, prietenie, devotie. Autoanalizandu-se, eroul constata ca prezenta Maitreyiei il tulbura intr-un mod ciudat, el isi da seama ca sentimentele pentru aceasta fiinta sunt altceva si traieste o iubire fara precedent. Punctul nodal este atins in momentul in care eroul isi declara iubirea. Eroina reactioneaza in mod naiv: isi acopera ochii, ca apoi sa-i declare ca ea nu-l iubeste decat ca pe un scump prieten. Confuzia prietenie-iubire nu este altceva decat faza premergatoare patimei ce va izbucni in sufletul pur si dornic de iubire al fetei.

Eroina participa cu toata intensitatea la acest act de erotism curat. Iubirea celor doi exprima, de fapt, ideea lui Mircea Eliade ca indragostitii refac unitatea primordiala. Allan si Maitreyi sunt, in ciuda mentalitatilor si diferentelor de rasa si religie, Femeia si Barbatul care ating perfectiunea in iubire. Cei doi se logodesc in taina, intr-un parc, la Lacuri, intr-un cadru mirific, noaptea, avand ca martori stelele. Maitreyi da solemnitate acestui act, rostind un juramant, adresandu-se cerului cu stele, padurii, pamantului, legamant de o incantatoare frumusete, un adevarat poem al iubirii: - Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie rozele, asa va fi trupul lui mie. Intregul comportament al eroinei conduce spre sacru. Pentru Maitreyi, natura cu toate elementele sale are suflet, pomii devin prieteni sau iubiti, iar alte elemente ale naturii devin martorii iubirii sale care trebuie sa treaca peste timp si peste spatiu. Eroina doreste, in momentele de inalta traire afectiva, sa-si eternizeze sentimentele si tocmai de aceea le incredinteaza sau le apropie de tot ceea ce i se pare ei ca apartine infinitului. De cealalata parte, si Allan face gesturi de totala daruire. Pentru a se casatori cu Maitreyi, este capabil sa-si schimbe conditia si religia, spre a se conforma modului de viata impus de familia Sen. Eforturile sale sunt zadarnice, sufletul inginerului este inflexibil. Acest om, in mod paradoxal, il vrea pe Allan fiu adoptiv, dar nu-l accepta ca ginere, dupa ce cu buna stiinta l-a adus in casa sa si se putea astepta ca intre cei doi tineri sa se infiripe o idila erotica. Drama celor doi se pare ca deriva din faptul ca iubirea lor a depasit orice norma, a fost mult peste intensitatea obisnuita, iar participarea lor era in egala masura. Cei doi ar fi realizat aspiratia dintotdeauna a omului, atingerea absolutului. Pentru ca aceasta dragoste era peste inchipuirea oamenilor, ea nu putea sa sfarseasca decat tragic. Allan descopera cu stupefactie ca a fost adus in casa spre a fi adoptat, iar o posibila casatorie cu Maitreyi este de neconceput. Eroul este alungat in mod brutal din casa si izolat de Maitreyi. Fara ea, barbatul a ramas, pentru mult timp, singur, dezgustat, nauc. Se retrage in Himalaya, intr-un bungalow, din octombrie pana in februarie. Aici are vise, halucinatii in care el si Maitreyi se regasesc si sunt fericiti: Asistam ziua intreaga la desfasurarea aceluiasi vis fantastic, care ne izola pe noi doi, pe mine si pe Maitreyi, de cealalta lume. In singuratatea muntelui (capitolul al XIV-lea), Allan are trairi metafizice, de iubire: Stiam ca si Maitreyi se gandeste tot atat de adanc la mine, la viata noastra impreuna, si comuniunea aceasta in inchipuire ne lega parca pe deasupra evenimentelor, ne lega in ciuda despartirii si a mortii, de care, insa, incearca sa se vindece prin real, refuzand lucid ideea iubirii absolute, a contopirii mitice, spirituale, asa cum a aflat ca a facut Maitreyi: Pe mine ma chinuia tocmai amintirea ei carnala, tocmai ceea ce era viu si imediat, si neinlocuibil in faptura ei, si pe aceasta Maitreyi, de suflet si carne, o doream, pe ea o intalneam in filmul meu de toate zilele. Nu voiam cu niciun pret sa dispar, in dragostea ei, inlocuit fiind de o idee, de un mit. Nu voiam sa ma consolez, cu o dragoste eterna si cereasca; dragostea mea cerea implinire, vietuire pe pamant, nu pereche ingereasca. Finalul romanului este unul deschis: Sunt ceasuri de cand ma gandesc. Si nu pot face nimic. Sa telegrafiez lui Sen? Sa scriu Maitreyiei? Simt ca a facut asta pentru mine. Daca as fi citit scrisorile aduse de Khokha Poate planuise ea ceva. Sunt foarte turbure, acum, foarte turbure. Si vreau totusi sa scriu aici tot, tot. Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei. Povestea de dragoste sfarsita trist demonstreaza ca dogmele, mentalitatile si intentiile oamenilor devin uneori grele obstacole in calea implinirii unei iubiri absolute. Allan si Maitreyi reusisera sa se ridice deasupra a tot ceea ce era convenienta si meschinarie in plan social. Oamenii nu i-au putut intelege si, mai ales, nu le-au putut ierta faptul ca traiau plenar o iubire peste fire si, astfel, i-au pedepsit, izolandu-i, plasandu-i in sferele suferintei si disperarii. Privind actiunea in plan realist, ne aflam intr-o situatie care ilustreaza incercarea de numire a doua lumi total diferite. Allan traverseaza experienta iubirii gradual, de la aparitie, evolutie, apogeu la disolutie, distrugere. Fiecare etapa este descrisa minutios, ca reactii ale fiintei la situatia creata, dar si in contextul mai larg al conceptiilor diferite, al mentalitatilor si al traditiilor, care impun reguli ce ingradesc afirmarea

libera a iubirii. Protagonsitul este constient de urmele lasate in personalitatea sa de trairea intensa a iubirii, lucru afirmat ulterior: ma minunai descoperind pe fata mea o hotarare virila si putere de a actiona, insusiri pe care le pierdusem de mult. (De atunci nu mai cred in expresia oamenilor. Mi se pare ca regulile schimbarii fetei nu au nimic de-a face cu adevaratele experiente sufletesti. Poate numai ochii, singurii, pot trada un om). Prin statutul ei, Maitreyi este o sacrificata pe altarul iubirii infruntand prejudecatile familiei si ale castei din care face parte, ea este credincioasa doar iubirii sale, pentru care va comite gestul final: daruinduse vanzatorului de fructe, ea spera sa fie izgonita, pentru a-l regasi pe Allan si, impreuna, sa continue drumul initiatic al iubirii (veritabila cale de cunoastere a adevarului absolut). Ea este convinsa ca, daca in aceasta realitate nu pot fi impreuna, desavarsirea lor spirituala se va realiza dincolo de moarte: Adio, Allan () In viata viitoare ne vom intalni iar. () Ai sa ma recunosti atunci? Ai sa ma astepti? Asteapta-ma, Allan. Eu te astept. Altul nu se va mai atinge de mine.. Petru Comarnescu afirma ca pentru mine, romanul Maitreyi (pe langa multe alte insusiri) m-a captivat prin aceea ca in el autorul dezbate nu problema unui caz oarecare asa cum se intampla in romanele obisnuite ci fazele esentiale ale unui sentiment mare si complex: dragostea. Punand in valoare interioritatea individului, importanta experientei personale pentru cunoasterea de sine si pentru cunoasterea celuilalt, folosind tehnici ale prozei moderne, subiective, de analiza psihologica, Mircea Eliade realizeaza, prin romanul Maitreyi, una din acele carti cu destin de miracol in cariera unui scriitor si chiar a unei generatii. (Pompiliu Constantinescu)