Sunteți pe pagina 1din 4

Sebastian Kneipp - Farmacia de acasa

Devenit celebru, mai ales prin tratamentele sale cu apa, preotul german Sebastian Kneipp a fost si un as al remediilor cu plante, uleiuri si pulberi obtinute din oase si minerale. Numeroase clinici occidentale le aplica in zilele noastre, cu mult succes. Recomandarile pe care le prezentam sunt culese din scrierile marelui vindecator din secolul 18 Boabele de rasina si tamaie Cum picura ceara dintr-o lumanare aprinsa, asa picura cateodata si rasina din coaja bradului sau a molidului, lucru pe care oricine il poate observa, umbland prin padure vara ori toamna. Margelele de rasina seamana cu niste lacrimi ce au ramas atarnate de pleoape. Ele sunt albe ca ceara, transparente ca mierea, proaspete ca apa de izvor. Rasina este sangele bradului sau al molidului, si cand un asemenea arbore viguros e ranit adanc, in "carnea" sa, el sangereaza adesea din abundenta. Aspectul acestei rasini, atat de lipicioase, ne indeamna sa credem ca ea inglobeaza materii nobile, cu continut valoros, ce trebuie sa aiba neindoielnic o forta iesita din comun. Cinci-sase margele rotunde sau lacrimi de rasina, de marimea boabelor de mazare, inghitite zilnic, neintrerupt, un timp mai indelungat, intaresc pieptul si au un surprinzator efect tonifiant asupra vaselor de sange. Am cunoscut un pastor foarte debil, care lua zi de zi o cantitate mai mare dintr-un lichid rasinos. "Acestui sirop tonic ii datorez faptul ca pieptul mi s-a intarit", obisnuia el sa spuna. Cei ce nu gasesc rasina in padurea din apropiere o pot inlocui cu boabe de tamaie alba. Caci tamaia nu e altceva decat o rasina ceva mai fina. Sase pana la opt astfel de boabe, luate zilnic, un timp mai indelungat, sunt o cura folositoare pentru piept. Nu trebuie sa va retina teama, iscata dintr-o fantezie nabadaioasa, cum ca pietricelele de rasina nu sar putea digera. Natura stie sa prelucreze bine si asemenea produse. (Atentie! Medicina de azi recomanda ca boabele de tamaie sa fie inghitite cu paine sau apa, ca sa nu atinga dintii. Ataca smaltul - n. red.) Camforul (Cinnamomum camphora) Utilizarea camforului (cristale albe obtinute din arborele de camfor, un copac exotic, inrudit cu dafinul) era, candva, larg cunoscuta si pusa in practica. Camforul are actiune calmanta, emolienta si analgezica. El se intrebuinteaza sub forma de spirt camforat si ulei camforat. Spirtul camforat se prepara dizolvand o bucata de camfor de marimea unei alune, intr-un sfert de litru de spirt, si serveste numai pentru frectii externe in caz de contuzii, luxatii si contracturi. Multi il folosesc pentru intarirea vreunuia dintre membre - si foarte bine fac. Uleiul camforat rezulta din camforul frecat pana la dizolvare in uleiul arborelui de camfor, ulei

de floarea-soarelui sau ulei de migdale. Acesta se dovedeste extrem de eficace pentru frectii, in caz de reumatism si dureri de spate, si alina durerile foarte mari, produse de guta, ca si de alte umflaturi si transformari cartilaginoase. Pus intr-o punguta legata la gat, cristalul de camfor ii fereste pe copii de raceli.

Faina de creta Cine n-a vazut cum nu doar gainile, ci si alte vietati de pe langa casa inghit bucatele de var sau mortar? Si cine n-a auzit povestindu-se cum parintii cutarui copil au fost nevoiti sa ascunda creta, fiindca el pune mana pe ea, musca din bucata de creta cu o pofta nestavilita si o mesteca, de parca ar fi zahar. Oare, in anumite situatii, creta ar putea fi, intr-adevar, folositoare omului? Intamplarile citate mai sus ne indeamna la reflectie. Eu insumi mi-am administrat faina de creta in cantitati mari si am administrat-o, de asemenea, multor pacienti. Succesele au fost peste asteptari. Creta contine calcar, sulf si alte substante, ori sa spunem mai bine materiale de constructie de care organismul uman are nevoie, in primul rand pentru rezistenta scheletului, aceasta opera iscusita, de mare frumusete, a celui mai destoinic dintre arhitecti. La cei debili, "constructia" poate avea defecte sau poate fi mai putin rezistenta, deoarece le lipseste calcarul, cel care le leaga intre ele pe toate celelalte, pietris si nisip. Acestor persoane firave - chiar si copii le recomand faina de creta, cate un varf de cutit pe zi, in apa sau in mancare. Fiind fara gust si fara miros, se ia cu mare usurinta. Cine are probleme cu digestia, copiii care nu cresc si nu se dezvolta, oricat de bine ar fi ingrijiti, ar trebui sa incerce faina de creta, in doza indicata mai sus, o data pe zi. "Aici s-a folosit ipsos", a pus Franklin sa se scrie cu litere mari, pe un camp de trifoi de un verde stralucitor, care crescuse pe un sol cretos. "Acesta ori acela s-a vindecat cu creta", as putea eu sa spun despre multi dintre pacientii ce mi-au trecut prin mana. Prescriu pulberea alba mai ales suferinzilor de saturnism (intoxicatie cu plumb), care trebuie sa ia zilnic - nu un varf de cutit, ci doua - unul dimineata si altul seara. Praful alb le va preschimba curand paloarea bolnavicioasa a fetei, intr-un roz sanatos, proaspat si plin de viata. Efecte si mai puternice decat cu faina de creta se obtin cu faina de oase. Faina de oase (Atentie! Administrarea fainii de oase este strict contraindicata in prezent, cand animalele sunt hranite cu alimente toxice, provenite din ingrasamintele chimice. Pot fi folosite doar oasele animalelor crescute in gospodarii particulare si hranite ecologic.) Din aceasta pulbere de oase imi pregatesc de fiecare data trei calitati. a) Pulberea neagra Iau oase sanatoase de la o vita sanatoasa, care a fost sacrificata, si le tin la temperatura de

calcinare, pana cand se carbonizeaza. Carbunele negru de oase este apoi macinat foarte fin si asa, pulberea neagra, simpla si inofensiva, e gata. b) Pulberea alba Ard oasele atat de mult timp, cat este necesar, ca sa se calcineze, dar fara sa se arda. Aceasta materie calcificata este in continuare transformata in pulbere, prin macinare. Am obtinut o pulbere ce seamana foarte bine cu faina de creta, asa-numita pulbere alba. c) Pulberea cenusie O parte pulbere alba, o parte pulbere neagra, o parte bucatele de tamaie alba, macinate. Amestecul de culori da o nuanta de cenusiu. De aici vine denumirea. Cine mi-a citit observatiile cuprinse in capitolul "faina de creta" va intelege motivul pentru care pulberea de oase ocupa un loc important in farmacia mea de acasa. In perioadele de convalescenta, dupa boli grave si la pacientii vizibil slabiti, aflati intr-o stare de epuizare totala, efectele sunt cu adevarat frapante. Eu insumi nu reuseam uneori sa-mi stapanesc uimirea. Oarecare confuzie poate naste faptul ca pregatesc trei pulberi diferite din aceleasi oase. Cele trei tipuri de pulbere corespund diferitelor tipuri de slabiciune, de care sufera pacientii. Convalescentii care au nevoie de o intarire a intregului organism, chiar si copiii condamnati - nu se stie din ce cauza - sa duca o viata chinuita, ca niste copacei chirciti, incapabili sa prinda puteri odata cu trecerea anilor (printre ei se numara in special copiii bolnavi de rahitism - manifestat prin deficitul de vitamina D, ce duce la o lipsa a sarurilor de calciu, deci la o intarziere a consolidarii oaselor, indeosebi a oaselor subtiri ale craniului) - toti acestia primesc pulberea neagra, zilnic, in apa sau in mancare, un varf de cutit sau doua. /> Pacientii la care vad ca "masina" functioneaza impiedicat si lenes, ca digestia si formarea sangelui merg prost, ca unele parti ale corpului primesc neregulat si cu zgarcenie ceea ce le trebuie ca sa creasca si sa-si ia elan, ca, mai ales, intreaga schelarie a oaselor se clatina si sta gata sa se prabuseasca, asemenea unui zid subred - ei vor fi tratati cu pulberea alba, de calciu. La fel cum mama da bebelusului terci, o mancare pe masura sugarului, a gurii lui inca fara dinti si a stomacului gingas, asa hranesc eu bietele oase flamande cu faina de oase, pentru ca fiecare din ele si toate laolalta sa capete rezistenta. Dupa cum ne spune prezenta tamaii in compozitia sa, pulberea cenusie se prescrie acelor bolnavi sau convalescenti la care vasele de sange se afla intr-o stare de slabiciune extrema. Acum tu, iubite cititorule, detii secretul pulberii negre, albe si cenusii, despre care multi, foarte multi pacienti ar avea ce povesti, si in jurul carora s-au lansat atatea supozitii si dispute! Credema, fie si numai cu aceste pulberi as fi putut deveni un om bogat. Eu resping si condamn in principiu folosirea unor pretinse remedii misterioase si sunt intru totul de acord cu cei ce stigmatizeaza si osandesc aceasta metoda, privind-o ca pe o superficialitate si inselaciune. Remediile mele nu trebuie sa se fereasca de lumina zilei. Sa cerceteze fiecare si sa aleaga solutia cea mai buna.

Praful de carbune Praful de carbune se obtine totdeauna din mangal. Cel mai fin si mai bun, prelucrat si de unii farmacisti, se face din lemn de tei. In lipsa mangalului din lemn de tei, se poate folosi insa orice mangal. Cu cat mai proaspat, cu atat va da rezultate mai bune. Mangalul cel mai proaspat este cel pe care tocmai l-ai scos din foc. Piseaza-l marunt si ai praful de carbune despre care am vorbit mai inainte. Dupa bolile ce au produs o grea suferinta organelor digestive, carbunele nostru le usureaza in mare masura munca. Poate ca suna ciudat, dar asa este. Convalescentii pot lua cel mai lesne praful de carbune in lapte, cu putin zahar. Doza zilnica va fi de o lingura nu prea mare, administrata fie toata odata, fie impartita in doua. Bolnavii de tuberculoza pot bea in total, la diferite ore in cursul zilei, doua pahare de lapte, iar in fiecare pahar se amesteca o lingura de praf de carbune. Un efect deosebit se observa la bolile de ficat. Pulberea se ia tot in lapte. Presarat pe orice ulceratie umeda, purulenta, praful de carbune o usuca si prin aceasta favorizeaza si grabeste refacerea pielii. Traducere din limba germana si adaptare (In nr. viitor: Alimente medicament - mierea, supa concentrata, painea de graham)