Sunteți pe pagina 1din 5

www.referat.

ro

Opera literara ca act de comunicare


Integrarea problematicii situatiei de comunicare si a functiilor limbajului in programele de limba romana are semnificatii didactice majore; ele depasesc cu mult valoarea unor teme de studiu, abordate punctual, in lectii autonome. Parametrii comunicarii ar trebui sa se constituie drept cadru al tuturor activitatilor de comunicare, fie ea orala sau scrisa. Si asta, nu totdeauna explicit si in termeni specifici, ci prin intrebari simple, orientate inspre factorii care determina comunicarea si inspre modul de functionare a limbajului. In acest sens, intrebarile formulate de profesor in contextul analizei initiale a textului apar extrem de utile, iar reluarea si diversificarea lor poate duce, cu timpul, la intelegerea si integrarea aspectelor atat de diverse ale comunicarii: Cine comunica? Cui i se adreseaza? Ce comunica? Despre ce comunica? Cu ce scop? In prezenta cui? Unde? Cand? Cum? Care sunt relatiile intre cei care comunica si ceea ce este comunicat?

Emitatorul sau transmitatorul este cel care transmite un mesaj generat de un anumit impuls volitiv; in cazul literaturii se poate vorbi despre intentionalitate artistica. Geneza interioara o operei (studiul genetic) lamureste, prin cercetarea autobiografiilor, a crezurilor artistice, a artelor poetice, impulsul de natura afectiva care a generat opera (ex..Marturisirile lui L.Rebreanu reveleaza geneza romanului Padurea Spanzuratilor din tragedia fratelui sau, Emil ; Ion Creanga scrie sub impulsul dorului de Humulesti (Mircea Tomus, Postfata la Ion Creanga . Amintiri din copilarie, Ed.Minerva, 1978 ) si de copilarie etc.Teoria lui Jaap Lindtvelt face distinctie intre instantele comunicarii literare de tip narativ, autorul concret (creatorul real al unei opere literare, o personalitate independenta de opera, cu o biografie proprie, traind intr-o anumita epoca istorica), si autorul abstract (versiune a autorului concret, proiectata in opera, creator al lumii operei, care isi reveleaza prezenta mai mult sau mai putin discreta in urma lecturii si exprima in mod indirect o anumita viziune asupra lumii, care se poate deduce din universul reprezentat). Distinctia dintre autorul concret si autorul abstract se poate evidentia la nivelul optiunilor filozofice, ideologice, politice exprimate in opera literara, optiuni care, nu o data, se dovedesc diferite; Receptorul este destinatarul mesajului respectiv. Spre deosebire de comunicarea verbala orala care este directa, comunicarea literara este mediata de text . Jaap Lindtvelt distinge si la acest nivel cititorul concret de cititorul abstract. Cititorul concret este o persoana reala, cu o existenta independenta de cea a autorului, traind intr-o anumita epoca istorica aceeasi sau diferita de cea a autorului concret. Distanta temporala dintre cele doua instante poate genera dificultati in receptarea operei, date fiind modificarile lingvistice si de viziune care despart generatiile. Este unul dintre motivele pentru care raman in umbra romane ca Istoria ieroglifica a lui D. Cantemir si chiar Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca de N. Filimon, pe care foarte putini elevi mai incearca sa le citeasca, mai ales in conditiile epocii informatizate pe care o parcurgem. Cititorul abstract este destinatarul pe care opera literara il presupune, il proiecteaza, il contine implicit. El este imaginea cititorului ideal pe care il reclama o opera literara, prezentat de Umberto Eco astfel: Cititorul Model al unei povestiri nu este Cititorul empiric. Cititorul empiric suntem noi, acestia, eu, dumneavoastra, oricine altcineva, atunci cand citim un text. Cititorul empiric poate citi in multe feluri si nu exista nici o lege care sa-i impuna cum anume sa citeasca, pentru ca adesea foloseste textul ca pe un ambalaj pentru propriile sale pasiuni, care pot veni din interiorul textului sau pe care textul i le poate starni in mod intamplator...Acest tip de cititor al unei carti il numesc eu cititor model un cititor-tip pe care textul nu numai ca il prevedeca pe un colaborator, dar pe care si cauta sa-l creeze. Daca un text incepe cu A fost odata", el lanseaza un semnal ce imediat isi selectioneaza propriu-i cititor model, care ar trebui sa fie un copil sau cineva dispus sa accepte o poveste ce trece dincolo de intelesul obisnuit" . (Opera aperta,1997). Umberto Eco poate fi considerat, in acest context, drept un cititor avizat, avand o alta perspectiva asupra fenomenului literar, teoretizand din punctul de vedere al specialistului problema receptarii operei literare, ceea ce il distinge de consumatorii de literatura obisnuiti..

Naratologia moderna vorbeste si despre o alta instanta narativa, naratarul, cititorul fictiv caruia i se adreseaza naratorul pe parcursul discursului sau narativ. Mesajul este secventa de semnale (verbale si/sau non-verbale) pe care emitatorul o transmite catre receptor. Pentru a fi inteles, mesajul trebuie construit din unitati sau elemente cunoscute deopotriva de emitator si de receptor. Mesajul artistic presupune o pluralitate de semnificatii, data fiind complexitatea relatiilor dintre semnificant si semnificat in regimul artisticului. Arta, in special literatura, poseda o calitate unica, aceea a exprimarii unui mesaj cu larg unghi de deschidere" pe planul semnificatiilor prin procedee formale organizate intr-un sistem de relatii, intr-o structura, care prin definitie este inchisa". O opera de arta, chiar daca este produsa conform unei poetici explicite sau implicite a necesitatii, este in mod substantial deschisa unei serii virtual infinite de lecturi posibile, fiecare dintre ele facand opera sa retraiasca potrivit unei perspective, unui gust, unei executii personale" (Umberto Eco, Opera deschisa, Humanitas, 2000). Conceptul de opera deschisa" devine astfel o provocare a competentelor lecturale ale oricarui individ, presupunand o mai mare initiativa personala, o participare mai activa a cititorului la receptarea si la completarea mesajului". Relatia dintre deschidere si structura ( lingvistica, textuala, discursiva), ca vehicul al mesajului este mediata de matricea tematica. Inteleasa ca o chintesenta a ideatiei " ( Analize de texte poetice, antologie coord. de Ion Coteanu, Ed. Academiei, 1986), matricea tematica reveleaza multitudinea semnificatiilor posibile ale unei creatii artistice in functie de modul de selectare a procedeelor stilistice. Considerat in orizontul didacticii generale si al predarii literaturii, conceptul de matrice tematica este deosebit de important, in sensul ca deschide o multitudine de posibilitati interpretative la nivel tropologic(al semnificatiilor filozofice) in cadrul unei creatii, la abordarea comparativa a unor opere in cadrul literaturii romane (de ex. Morgenstimmung de T. Arghezi, Luceafarul lui Eminescu si Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu) si la raportarea unor opere ale literaturii romane la opere din literatura universala. Se poate atinge astfel un obiectiv fundamental al didacticii moderne, respectiv deschiderea catre universal. De asemenea, se va putea explica mai usor relatia dintre mesajul poetic si mijloacele de expresie", subiect inclus in cele propuse pentru tipul II la bacalaureat si care inca nu isi gaseste o modalitate de rezolvare pertinenta. Codul reprezinta ansamblul elementelor prin care se realizeaza comunicarea si care pot apartine unei limbi, gestici, pot fi o suita de semnale sonore sau vizuale de diverse feluri. In domeniul literaturii (artistice sau non-artistice), codul il reprezinta limba in care se transcrie mesajul. Ideea de cod provine din modul in care cuvintele si unitatile lingvistice cristalizeaza in structuri bine-definite, cu particularitati vizand sfera literarului sau a stiintificului. Conditia fundamentala a actului de decodare o constituie cunoasterea limbii respective, pe de-o parte, si cunostintele de receptare a creatiei artistice, pe de alta parte. Canalul reprezinta mediul de transmitere a mesajului (aerul pentru comunicarea orala, scrisoarea, biletul, telegrama, telefonul, faxul, posta electronica). In cazul

literaturii vorbim despre doua tipuri de canale, in functie de apartenenta unei creatii la literatura populara (folclor) - prin viu grai, si prin intermediul cartii, al revistelor, in cazul operelor literaturii culte. Contextul este ansamblul factorilor care, dincolo de sensurile determinate de structura lingvistica a enunturilor, afecteaza semnificatia acestora. Notiunea de context, prezenta in orice discutie privind procesul comunicarii, este si ea definita din diverse puncte de vedere. Din perspectiva strict lingvistica, prin context se intelege atat situatia de comunicare, cat si interlocutorul (ca statut si rol), cunostintele factuale, varianta stilistica. Contextul lingvistic implica mai multe tipuri: contextul verbal al unei expresii (altfel spus, contextul enuntului); contextul extraverbal al expresiei verbale (ceea ce se mai numeste si contextul enuntarii) si contextul extralingvistic al limbii naturale (cu alte cuvinte, contextul global al limbii). Din punct de vedere extralingvistic, notiunea de context semnifica sistemul de referinte, implicite (nedezvaluite ori neconstientizate) sau explicite (manifestate prin asertiuni ori indicatii specifice), de care cititorul se serveste spre a construi sens ori/si a evalua opera (textul)". Poate fi imaginat ca un camp intermediar, aflat intre cititor si text, care moduleaza orientarea si stilul receptarii individuale (Paul Cornea, Introducere in teoria lecturii, Polirom, 1998). Teoreticienii fac distinctie intre contextul primar (totalitatea conventiilor, conotatiilor, cunostintelor care contureaza raporturile cititorilor cu literatura, la un anumit moment) si contextul secundar (care consta in sistemul de referinte voluntar adoptat de cititori si care sta la baza strategiilor interpretative). La randul lor, contextele secundare sunt de mai multe feluri: contextul originar (e spatiul genezei textului, al circumstantelor elaborarii: traditie literara, biografie etc.); contextul subiectiv (e spatiul instituirii subiectului (cititorului) ca instanta receptoare, valorizatoare); contextul transtextual (sau intertextual), care insumeaza punerea in relatie a unui text (opera) cu cele din care deriva (prin imitatie, influenta, parodie etc.) sau cu care prezinta afinitati; contextul analitic, cel care consta in circumscrierea lecturii intr-o perspectiva de interpretare (lingvistica, mitica, psihanalitica, sociologica etc.). Relatia dintre emitator si receptor, actul decodarii, receptarea pertinenta a mesajului, cu totul speciala in cazul comunicarii literare, se realizeaza prin intermediul lecturii

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate