Cursul nr. 4 SUPORT DE CURS Competenta 1 Analizeaza principalele tipuri de microorganisme patogene la om. II. Continut stiintific 2.3.

Cocii patogeni stafilococul, streptococul, pneumococul, meningococul, gonococul. III. Desfasurare a) STAFILOCOCII fac parte din fam. Micrococcaceae, care cuprinde coci grampozitivi, catalazo-pozitivi, asezati in gramezi si care se diferentiaza in mai multe genuri, dintre care mentionam: a. Micrococus, strict aerob si b. Staphylococcus aerob si facultativ anaerob. Genul Staphylococcus, cuprinde mai multe specii dintre care prezinta importanta pentru medicina : S. aureus in general patogen si S. epidermidis (albus), in general nepatogen. Stafilococii se intalnesc atat in organismul animal cat si al omului, precum si in mediul extern.S.epidermidis face parte din microbiota indigena nazala si cutanata in timp ce S. aureus este intalnit la purtatori sanatosi in cavitatea nazala, faringe, tegument, in intestin, in proportie de 30- 40% din populatia sanatoasa, iar din personalul spitalicesc, in proportie de 70 -80%. Deci simpla prezenta a s. aureus in organism nu inseamna infectie stafilococica. S. aureus este considerat o bacterie oportunista, care produce imbolnaviri numai in anumite conditii si anume: - la organisme cu rezistenta diminuata, datorita unor viroze, boli cronice (diabet), leziuni tisulare (plagi, arsuri), tratament indelungat cu corticoizi, imunodepresive, antibiotice. - pentru ca infectia sa se produca este necesar si un mare numar de stafilococi cu care se face contaminarea. Factorii de patogenitate ai S. aureus sunt grupati in: antigene de suprafata, toxine si enzime extracelulare. a) Antigenele de suprafata sunt polizaharide acide si proteine prezente in peretele celular, cu actiune antifagocitara, permitand stabilirea stafilococilor in tesuturi. b) Toxinele stafilococice sunt de trei categorii:1. toxine citolitice, care altereaza membranele celulare ducand la citoliza consecutiva; 2. hemolizine si leucocidine, care sunt de mai multe tipuri (alfa,beta,gama).Alfa toxinele au efect hemolitic, leucocidal, dermonecrotic si chiar letal, iar leucocidinele sunt prezente in majoritatea stafilococilor patogeni si au ca efect inhibarea digerarii
I. 1

bacteriilor de catre PMN-uri si macrofage; 3. enterotoxine si toxina exfoliativa. Enterotoxinele actioneaza asupra terminatiilor nervoase din intestin determinand varsaturi abundente si diaree care caracterizeaza toxiinfectiile alimentare stafilococice si enteritele acute postantibiotice, iar toxina exfoliativa este implicata in boli cutanate cu exfoliere, observate mai ales la copii. c) Enzimele extracelulare contribuie la formarea leziunilor tisulare (nucleaze, lipaze, esteraze, proteaze, hialuronidaze) si la diseminarea bacteriilor in organism. Secretia de lipaze mareste capacitatea stafilococilor de a produce furuncule, marind invazia tesutului cutanat si subcutanat. INFECTIILE STAFILOCOCICE rezulta din actiunea combinata a factorilor de patogenitate. Majoritatea infectiilor au un caracter supurativ, stafilococul fiind prototipul de bacterie piogena. Principalele infectii cauzate de S.aureus sunt: Infectiile cutanate reprezinta manifestarea majora a stafilocociilor, aparand ca boli autonome sau ca punct de plecare pentru infectii generalizate. Prototipul infectiei cutanate este FURUNCULUL, rezultat al invaziei foliculului pilos de catre stafilococi si extinderea infectiei in tesutul conjunctiv subcutanat. Stafilococii care elaboreaza toxina exfoliativa produc boli cutanate generalizate cu faze initiale de eritem si faze terminale de descuamare: dermatita buloasa exfoliatoare a noului nascut (boala Ritter), impetigo bulos, sindromul LYELL (necroza toxica epidermala), rashul scarlatiniform. Toate aceste imbolnaviri au fost cuprinse in asa numitul sindrom de PIELE OPARITA. Osteomielita este considerata o infectie stafilococica, consecinta a bacteriemiei din leziuni cutanate, 90% din osteomielite fiind cauzate de stafilococi. Toxiinfectiile alimentare sunt consecinta ingerarii de alimente in care s-a elaborat enterotoxina stafilococica. S. aureus ocupa locul al doilea in etiologia acestor imbolnaviri, primul loc fiind ocupat de Salmonella si se manifesta prin greturi, varsaturi abundente, diaree (fara febra), care apar dupa o incubatie scurta de 2-6 ore si se vindeca rapid. Enterocolitele postantibiotice, apar indeosebi la persoane spitalizate, supuse unor tratamente indelungate cu chimioterapice cu spectru larg, ceea ce perturba echilibrul microbiotei intestinale, selectandu-se colonizarea cu stafilococi enterotoxigeni din flora de spital care sunt rezistenti la antibiotice. Evolutia bolii este severa cu mortalitate crescuta. S-a constatat ca si s. epidermidis poate actiona ca o bacterie oportunista, dand infectii la persoanele cu mecanisme de aparare deficitare, ca: cistite, septicemii, endocardite, meningite.

Rezistenta la antibiotice a stafilococilor si a altor bacterii sunt datorate plasmidelor de rezistenta, care sunt transferate la bacterii prin intermediul bacteriofagilor temperati. b) STREPTOCOCII - dintre acestia prezinta interes pentru medicina, indeosebi, streptococii obligatoriu anaerobi din genul Peptostreptococcus, din care specii ca: Streptococcus pyogenes, cel mai frecvent izolat din infectiile umane si s. lactis, nelipsit din lapte si branzeturi. Streptococii produc cea mai larga varietate de manifestari clinice de boala. Ei au fost clasificati pe baza antigenului polizaharidic C (LANCEFIELD) in mai multe grupe: A, B, C, D si G. Grupul A, alcatuit dintr-o singura specie cu peste 60 tipuri antigenice de proteina M, este cel mai important pentru patogenia umana. Streptococii au mai fost clasificati pe baza proprietatii de hemoliza si anume: streptococi hemolitici hematiile din mediul de cultura sunt distruse (lizate) total, streptococi alfa hemolitici (viridans) produc in jurul coloniilor o zona verde cu hematii partial distruse (pneumococul) si s. nehemolitici (gama). INFECTIILE STREPTOCOCICE Cu toate ca din unele localizari ale infectiei se pot izola atat streptococi de grup A cat si din alte grupe, s. pyogenes constituie o etiologie bine definita prin diversitatea de manifestari clinice si diversitatea localizarilor, dar si prin bolile poststreptococice ca: reumatismul poliarticular acut si glomerulo-nefrita difuza acuta. Manifestarile clinice si evolutia infectiilor sunt conditionate in mare masura de poarta de intrare.Cea mai frecventa infectie in zona temperata este FARINGITA, iar infectiile cutanate localizate in straturile superficiale ale tegumentelor, piodermite (impetigo etc.) sunt mai frecvente in zonele calde si umede, iar in zonele temperate mai ales vara. Faringita este urmata de o imunitate solida fata de tipul antigenic infectant. Scarlatina este o boala generala care urmeaza primei faringite in urma lizei s. pyogenes de catre un bacteriofag si eliberarii toxinelor. Invazia tesuturilor urmeaza unei infectii pe o suprafata traumatizata plaga cutanata, mucoasa uterina dupa avort sau nastere, urmeaza frecvent bacteriemia cu localizari metastatice: artrita supurativa, osteomidita, peritonita, endocardita bacteriana acuta, meningita, abcese viscerale. Streptococcus pneumoniae (pneumococul) cu peste 80 tipuri antigene capsulare, sunt cauza unor infectii pulmonare: pneumonia franca lobara, dar si alte localizari pe mucoase ( sinuzite, otite, mastoidite) sau pe seroase (meningite, peritonite, endocardite, pericardite) sau artrita supurata. Bolile poststreptococice ca reumatismul poliarticular acut redutabil, leziunile cardiace si glomerulonefrita acuta difuza urmeaza la 2-6 sapt. dupa o infectie cu streptococ grup A. c) NEISSERII: gonococul (Neisseria gonorrhoeae) si meningococul (Neisseria meningitidis), care au o patogenitate bine stabilita pentru om. Sunt diplococi gramnegativi, catalazo si oxidazopozitivi.

N. GONORRHOEAE este strict adaptat speciei umane. In frotiurile realizate din secretiile uretrale apar ca diplococi reniformi, mai ales intracelulari, dar in primele stadii ale bolii ca si in cazurile cronice, gonococii pot fi si extracelulari. Pe medii speciale de cultura se dezvolta 5 tipuri de gonococi, T1 T5,din care T1 T2 au pili si sunt mai virulenti , in timp ce T 3 T5 nu au pili si sunt mai putin virulenti. Antigenele gonococilor sunt asociate structurilor de suprafata proteina pililor, componenta polizaharidica si proteina de membrana. GONOREEA este o boala infecto-contagioasa cu transmitere sexuala. Bacteriile se ataseaza cu ajutorul pililor de mucoasele genito-urinare, patrund apoi in tesuturile conjunctive subepiteliale si difuzeaza de la celula la celula. La barbati, dupa cateva zile de la contactul infectant apare o supuratie acuta uretrita gonococica, ce se manifesta la inceput printr-o secretie seroasa, care devine repede purulenta daca nu e tratata, insotita de usturime la mictiune. La microscop, pe frotiuri facute din secretia uretrala se observa P.M.N.-uri in interiorul carora se disting diplococii caracteristici. Gonoreea netratata, la barbat, poate evolua ascendent afectand prostata, veziculele seminale, epididimul. La femei, infectia evolueaza deseori inaparent, cu o secretie putin abundenta si pot fi afectate glandele vestibulare, endometrul si chiar peritoneul. Uneori, infectia primara la ambele sexe poate fi urmata de bacteriemie, urmata de leziuni metastatice ca: leziuni tegumentare, artrite, tenosinovite etc., iar la nou nascuti contaminati pe canalul de nastere al mamei cu gonoree, poate sa apara oftalmia nou nascutilor, o conjunctivita grava ce poate duce la pierderea vederii. N. MENINGITIDIS Poseda caractere, in mare parte, asemanatoare gonococilor. Antigenul polizaharidic de suprafata (capsular) clasifica meningococii in opt grupe antigenice A, B, C, D, X, Y, Z, Z, reprezentantii grupelor A, B, C fiind cei mai importanti pentru patologia umana. Meningococii patrund pe cale aerogena in nazofaringele omului si uneori nu produce infectie dar se realizeaza portajul bacteriei, la 5-10% dintre persoane. In majoritatea cazurilor produc rinofaringite cu o evolutie banala. Uneori insa, datorita polizaharidelor capsulare care protejeaza bacteriile de actiunea fagocitelor, poate avea loc bacteriemia, urmata de febra mare si eruptii tegumentare hemoragice. Cea mai grava forma clinica, ca urmare a bacteriemiei este localizarea meningeala numita meningita cerebrospinala epidemica, cu un debut brusc, febra ridicata, cefalee, varsaturi, prognosticul fiind nefavorabil (deces sau grave sechele) daca nu se face un tratament adecvat. Bacteriemia poate fi urmata, in cazuri mai rare de artrite, pericardite si alte localizari. Bacteriile (meningococii) de tip A si C, in colectivitatile de copii sau adolescenti pot determina o meningita cerebrospinala sub forma epidemica, ceea ce mareste si procentajul de purtatori.
4

Exista vaccinuri preparate din polizaharidul specific de grup A si C, care in unele tari asigura profilaxia specifica.