P. 1
Ion - Roman Realist

Ion - Roman Realist

|Views: 265|Likes:
Published by Raluca Bindar

More info:

Published by: Raluca Bindar on Apr 17, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/08/2015

pdf

text

original

Ion Liviu Rebreanu Roman realist, obiectiv, traditional (doric), cu aspecte naturaliste “Bunastarea este inteleasa ca un scop, iar

ea pare mai degraba un sfarsit.” spunea Nietzsche, remarcand faptul ca intentia permanenta a omului de a progresa este justificata de natura lui, insa finalitatea acesteia nu este intotdeauna o implinire, ci depinde de drumul urmat in acest sens si, mai ales, de puterea de a umaniza sau dezumaniza individul. De aceea, romanul “Ion” se supune unei analize cu valente multiple, fiind un roman obiectiv si realist, in sensul prezentarii lui “fara stralucire artistica, fara stil” (Eugen Lovinescu), de introspectie, prin aprofundarea analizei psihologice in zona patimilor si zvarcolirilor umane si, in acelasi timp, naturalist prin duritatea scenelor, uneori, frizand patologicul. Geneza romanului vine sa confirme natura realista a sa. Apărut în 1920, cunoaşte un exerciţiu stilistic în nuvela „Răfuiala”; iniţial, naratorul a intitulat opera „Zestrea”, însă i-a schimbat titlul pentru a focaliza atenţia cititorului asupra destinului personajului eponim. La baza alcătuirii romaneşti stă un eveniment real, transfigurat în paginile cărţii – după cum mărturiseşte autorul în paginile din „Jurnal”, acesta fiind recunoscut pentru aplecarea catre sat: “…Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pamântul jilav, lipicios. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului am văzut un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare. El nu mă vedea … Deodată s-a aplecat şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică…”. Ca urmare a acestei intamplari, tema romanului devine sociala, iar pe parcurs erotica, cu motive accentuate ale satului transilvanean de la inceputul secolului al XX – lea. Cu o structură bine echilibrată, în două părţi, intitulate sugestiv „Glasul pământului” (6 capitole) şi „Glasul iubirii” (7 capitole), romanul începe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas “pitit într-o scrântitură de coline”, oferind coordonate exacte, specifice operelor realiste si indici anticipativi evidentiati prin tehnica cercurilor concentrice, restrangandu-se asupra unui „Hristos” cu o coronita atarnandu-i de picioare, intr-o totala impresie de decadere, asupra zadufului corelat cu zvacnirile personajelor, asupra fiecarui element dintr-o natura moarta care cuprinde oameni si lucruri parca intr-un inventar al izolarii. În descrierea drumului prozatorul foloseşte personificarea: “aleargă”, “urcă anevoie”, “înaintează vesel”, “ascunzându-se”, “dă buzna” drumul, devenind astfel o metaforă pentru destinul lui Ion, un destin implacabil. Ca o spirala a lui Mobius, drumul va fi strabatut in sens invers de catre familia Herdelea, intr-o calatorie a recunoasterii trecerii timpului. Toate aceste detalii par observate de un ochi divin, de o entitate omniscienta. De asemenea, obiectivitatea naratorului apare datorita realismului operei, intrucat lumea fictionala descrisa in roman nu este supusa creatiei, ci observarii unei realitati, a unei lumi care poate exista in orice spatiu. Aceasta lume este, bineinteles supusa unui destin pe care fiecare personaj pare ca il traieste in legatura cu celelalti participanti la actiune. Chiar si tehnica planurilor paralele care prezinta separat viata taranimii si a intelectualitatii este marcata de treceri intre cele doua

intrucat concentrarea tuturor personajelor in incipit. precum şi o modalitate de anticipare a tumultului narativ. mai multe semnificaţii. Tot prin procedeul caracterizării directe prin prisma altor personaje. (caracterizare.planuri prin alternante si respectarea cronologiei faptelor. „slabuta si uratica”. de aceea ceilalţi flăcăi îl vedeau „ca pe unul venit să stea în fruntea lor”. G. „tâlhar”. aşa cum va proceda mai târziu. Ion este copleşit. în 1938. însă o urmăreşte din ochi pe Ana. mentalitate. săracă şi ea. Călinescu în Enigma Otiliei. supraindividual al pământului. ca atare. dans. dar şi într-o zi caniculară de duminică. încurcând cu premeditare firele unei ordini sociale prestabilite. in timp ce Florica devine simbolul iubirii. sfiindu-se să intre în vorbă cu cei bogaţi”. Trifon Tătaru şi se vor alătura Toma Bulbuc şi Vasile Baciu. Rebreanu insistă pe căldura care aţâţa sângele oamenilor. Ion este fiul unor ţărani săraci „iască”. Ion este jignit de Vasile Baciu („hoţ”. ierarhizare socială). În primul rând. la jocul de cărţi. Clasa sărăntocilor este reprezentată de tatăl lui Ion. O ultimă categorie este cea a intelectualilor: fostul învăţător. in acelasi mediu este o tehnica specifica naratorului omniscient. prin urmare. Ion va învinge sfiala tatălui şi. Rebreanu prezintă trăirile interioare ale lui Ion (vorbele lui Vasile Baciu îl „împungeau în inimă”. „îi tremurau genunchii”. în acest conflict. Conflictul . va provoca o dramă de proporţii: în care va fi antrenată întreaga colectivitate. Un prim grup este cel al bogătaşilor. muzică. gata să răbufnească la orice scânteie. Alexandu Glanetşu. orgoliu abia stăpânit şi înfăţişare. parcă nedumerire şi un vicleşug nepriceput.grupuri”. astfel. dând posibilitatea naratorului să evidenţieze clasificarea socială a ţăranilor. o iubeşte pe cea mai frumoasă fată din sat. Aceasta secventa este un exemplu de concentrare a elementelor monografice (costume. „ruşinea îl ţintuia locului”). Prin procedeul analizei psihologice. Este un element anticipativ al conflictului dintre Ion şi Vasile Baciu. acesta apare conturat prin raportul la două realităţi care-i dispută sufletul şi voinţa: patima pentru pământ şi dragostea pentru o femeie. ea poate fi socotită un pretext pentru narator de a-şi aduna personajele cu scopul de a le portretiza şi de a prezenta relaţiile dintre ele. preotul Belciug. învăţătorul Herdelea. la gândul întâlnirii cu acesta. Hora duminicală capătă. sătenii se adună “grupuri . ”zdreanţă”) în momentul primei confruntări directe din roman. este caracterizata de Ion ca fiind insipida. Într-o atmosferă de sărbătoare. reprezentativa atat pentru roman. in prim plan apare scena horei. El se distinge între ceilalţi feciori prin vitalitate. carazterizata de „obraji fragezi ca piersica” si „ochi albastri ca cerul de primavara”. conturate antitetic si complementar: Ana este reprezentanta materialului si. care îşi înfrânge pornirile violente cu gândul la Ana. prezentat „ca un câine la uşa bucătăriei. care urmează să fie particularizat episodic. De aici se remarca evolutia lui Ion intre cei doi poli „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”. de glasul străin. Încă de pe acum. Astfel. relatii intre personaje) Scena horei reprezintă un prilej pentru narator de a caracteriza personajul principal. Materializarea lor se face la nivel uman prin cele doua fete Ana si Florica. tot satul se adună în curtea văduvei lui Maxim Oprea. de tipul lui Ştefan Hotnog. ”fleandură”. Astfel. cat si pentru obiectivitatea acestuia. în timp ce chipul fetei „luceşte de bucurie”. având ceva „straniu în privire”.

Ion apare total dezumanizat atat de obsesia pentru avere. Insa dincolo de aceste manifestari in etitati umane. sarantoc. Doamne!”. cat si de dragostea neimplinita fata de Florica. dar si manifestari patologice prin detasarea cu care priveste trupul fara viata al sotiei sale in streang. talhar” (Vasile Baciu). in mod indirect. si-un bataus. Ana devine pe rand. la sentimentul implinirii scopului si mai apoi catre moarte. Frapeaza insa vointa Anei si puterea ei date de iubirea sincera fata de Ion. „norocul ei” sfarsind atarnat in streang. Staruinta cu care indura pentru iubire umilinta satului si durerea fizica o transforma intr-un sacrificiu nedrept facut pentru un scop total pagan. „chipes”. gesturile si afirmatiile lui Ion tradeaza un caracter violent. Ion se distruge existential. Pamantul ii inunda simturile la fiecare interactiune cu acesta. Relatia obsesiva dintre Ion si pamantul transpus intr-un ideal ii va acapara protagonistului destinul. conducandu-l de la umilinta. Aceste trairi sunt evidentiate in cele doua scene simetrice „Zvarcolirea” si „Sarutarea”: daca in primul capitol amintit Ion. sub imperiul dorintei de a restabili sensul existentei sale prin recuperarea pamantului pierdut de tatal sau. sfasiata de propriile frustrari si angoase. Ion se aseaza in mijlocul intinderii. dar si „un stricat. fizic. Transformat de-a lungul romanului intr-o entitate scindata. in al doilea. fapt ce sugereaza umilinta in fata gliei si exclama „Cat pamant. faptele. autocaracterizarea ii dezvaluie adevaratele trairi interioare el numindu-se „las” in momentele in care pare ca cedeaza in planul sau de obtinere a pamantului. aceasta parca inchinandu-se stapanului imbracat in haine de sarbatoare. dar sarutarea este aceea a mortii pentru ca semnele doliului si chemarea catre moarte apar peste tot. se aseaza pe deal.interior dintre cele doua chemari launtrice se manifesta exterior prin confruntarile cu Vasile Baciu si George Bulbuc. „muncitor” (doamna Herdelea). viclean. in final. se remarca tragicul conflict dintre taran si o forta mai presus de individ – pamantul stihie. . hot. In relatia cu Ana. Pe langa caracterizarea directa a naratorului si a personajelor care il infatiseaza ca un „baiat iute si harnic ca ma-sa” (naratorul). De asemenea. si-un om de nimic” (preotul Belciug) sau „fleandura. ramand in memoria colectiva ca exponent pentru tipologia taranului care se lupta cu ierarhizarea valorilor si cu etichetarea umana pe baza averii. „voinic”. spiritual si. victima lui moral. duplicitar prin tandretea incipita fata e Ana si mai apoi prin duritatea exagerata cu care o loveste.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->