SEMNIFICATIA SARBATORILOR PASCALE

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa - intotdeauna mai exista o sansa de mantuire - cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale de paste - cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii. Lumanarea de Inviere In noaptea de Inviere fiecare credincios poarta in mina o lumanare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta lumanare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Oul pictat Ouale simbolizeaza mormintul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea sa din morti. De aceea, cind sparg ouale prin ciocnire, dar si cind se saluta crestinii isi spun: "Hristos a inviat! Adevarat a inviat!". Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza singele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mintuirea lumii. Exista credinta ca cei care ciocnesc se intilnesc pe lumea cealalta. Ouale simbolizeaza si reintinerirea, primavara. In Egiptul antic, oul era simbolul legamantului vietii si reprezenta, totodata, sicriul ori camera mortuara. In traditia populara de la noi, ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, te apara de rele. Pasca Se coace numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are o forma rotunda, la mijloc o cruce si este impodobita pe margini cu aluat impletit. Mielul Il reprezinta pe Iisus Hristos care s-a jertfit pentru pacatele oamenilor si a murit asemeni unui miel nevinovat. Iepurasul Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor pagane. El simbolizeaza fertilitatea, primavara. Ultima saptamana a postului Pastelui este cea mai importanta perioada. Ea trebuie folosita pentru cainta si comemorare. Tot atunci sunt pregatite si bucatele de Pasti. Pana de Inviere toata casa trebuie sa fie curata si bucatele sa fie gata. In seara de Inviere, conform traditiei, toata lumea merge la biserica pentru a participa la slujba si pentru a lua lumina. La sfarsitul slujbei, preotul imparte tuturor sfintele pasti, adica paine sfintita, stropita cu vin si cu aghiazma. Familia se intoarce spre dimineata de la biserica si gusta mai intai ouale si pasca sfintite. Invierea Domnului Nici un evanghelist nu descrie Invierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evanghelistii consemneaza numai ceea ce s-a petrecut dupa ce Hristos a iesit din mormant. Din evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Se pare ca Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul - ca Hristos a inviat. Pe cand femeile mironosite mergeau catre apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu urmatoarele cuvinte: "Bucurati-va" si "Nu va temeti". El le repeta indemnul dat de inger: "Duceti-va si vestiti fratilor Mei, sa mearga in Galileea si acolo ma vor vedea". La mormant ajung si Ioan si Petru. Desi Ioan soseste primul, el intra in mormant dupa Petru. Se pare ca in afara de prezenta giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au vazut in mormant ceva minunat. A fost o experienta invaluita in taina, care a constituit o adevarata iluminare. Din aceasta clipa, Ioan a crezut fara sovaiala in Invierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vesteasca si celorlalti Invierea lui Hristos. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: "Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru". Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest "trup al slavei", dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta. Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie. Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: "Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei. Trebuie sa retinem ca Invierea nu-L indeparteaza pe Hristos de oameni. El va continua, chiar sezand de-a dreapta Tatalui, lucrarea de prefacere a lumii. Patele reprezint una dintre cele mai importante srbtori anuale cretine, care comemoreaz evenimentul fundamental al cretinismului, nvierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu n religiile cretine, n a treia zi dup rstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de nceput a Patelui marcheaz nceputul anului ecleziastic cretin. Exist unele culte cretine care nu srbtoresc Patele.

Modul de calcul pentru Sfintele Pate Data celebrrii Patelui are la baz dou fenomene astronomice: echinociul de primvar i micarea de rotaie a Lunii n jurul Pmntului. Astfel, Patele se serbeaz n duminica imediat urmtoare primei luni pline dup echinociul de primvar. Durata Patele cretin are o durat de 40 de zile, cuprinse ntre srbtoarea nvierii Domnului (prima duminic de Pati) i srbtoarea nlarii Domnului, care se celebreaz la 40 de zile de la nviere, ntr-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare srbtoare. Obiceiuri de Pati De Pati se vopsesc ou n special roii, unii oameni vopsesc i alte culori, ca de exemplu: verzi, albastre, galbene, violet... Cretinii se duc n Sptmna Mare (ultima sptmn nainte de Pati) s se spovedeasc i s se mprtasc. n Vinerea Mare, seara, se obinuiete ca grupul de credincioi s nconjoare Biserica mpreun cu preotul i, cu un buchet de flori n mn, s treac pe sub masa din Biseric de trei ori la rind pentru a aduce sanatate si noroc, masa simboliznd mormntul lui Iisus Hristos. Cu ocazia srbtorilor Pascale gospodinele prepar pasc, cozonac, drob i alte mncruri tradiionale. Folclorul conserv mai multe legende cretine care explic de ce se nroesc oule de Pati i de ce ele au devenit simbolul srbatorii nvierii Domnului. Una dintre ele relateaz c Maica Domnului, care venise s-i plng fiul rstignit, a aezat coul cu ou lng cruce i acestea s-au nroit de la sngele care picura din rnile lui Iisus. Ouale de Paste Ouale de Paste, potrivit traditiei, erau adunate din cuibar in miercurea din a patra saptamana a Postului Mare, numita si miercurea Paresimilor". Exista obiceiul ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, gospodinele sa nu stranga ouale. Era credinta ca ouale alese in aceasta zi nu se stricau pana la Paste. Acum se alegeau ouale pentru mancarea de Pasti si ouale ce urmau sa fie inrosite. Chiar daca ele erau stranse in aceasta zi, vopsitul lor avea loc in joia din saptamana de dinaintea Pastelui, insa, niciodata in Vinerea Mare. Oul vopsit este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace. Ouale rosii sunt numite in Bucovina merisoare, iar cele cu ornamente sunt numite incondeiate, inchistrite sau impistrite. Ornamentica oualor decorative este extrem de variata, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe si religioase. Iata cateva simboluri si semnificatii utilizate: - linia dreapta verticala = viata ; - linia dreapta orizontala = moartea ; - linia dubla dreapta = eternitatea ; - linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea ; - linia usor ondulata = apa, purificarea ; - spirala = timpul, eternitatea ; - dubla spirala = legatura dintre viata si moarte. Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Hristos. Ciocnitul oualor se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula "Hristos a inviat", la care se raspunde "Adevarat a inviat". In Bucovina, cojile oualor de Pasti, sunt aruncate in rau, pentru ca apa sa le poarte la "Blajini" (fiine imaginare, incarnari ale copiilor morti nebotezai, al caror loc de vieuire se afla la "capatul lumii", aproape de Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii stiu ca pentru toti crestinii a venit Pastele. La tarani, mai exista obiceiul ca, in dimineata din duminica Pastelui, sa-si spele fata cu apa noua sau apa neinceputa, in care pun un ou rosu, avand credinta ca astfel vor fi tot anul frumosi si sanatosi ca un ou rosu. Dupa consumarea oualor, cojile rosii sunt pastrate pentru a fi puse in brazde, la arat, crezandu-se astfel ca pamantul va da rod bun.

Obiceiuri de Sfintele Pasti Cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Invierea Domnului, este prilejul, pentru romani, de a trai clipe de bucurie sfanta, dar si de a sarbatori in cadrul comunitatii. Pastele, cum denumesc romanii sarbatoarea Invierii, isi are etimologia in cuvantul ebraic pesah, trecere. Pastele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Rosie, din robia Egiptului, in pamantul fagaduintei, Canaan. Pastele crestinilor este, in primul rand, sarbatoarea Invierii Domnului, dupa al carui model vor invia toti crestinii.

Dar inainte de a face o discutie aprofundata asupra sarbatorii Pastelui, trebuie sa spunem ca ea nu este una izolata. Antreneaza un intreg ciclu de sarbatori si evenimente, care fac sa se individualizeze, clar, in calendarul romanilor, momentul pascal. Acesta cuprinde mai multe sarbatori, de la intrarea in Postul Mare pana la Pogorarea Duhului Sfant (Rusaliile), adica perioadele numite, in termeni bisericesti, a Triodului si a Penticostarului. Pe planul culturii populare, inceperea Postului Mare este marcata prin distractia care se face inainte de post. In Vestul tarii, dar si in zonele cu populatie catolica, aceasta poarta numele de farsang, fasanc sau fashing. Este, de fapt, un carnaval al intregului sat, la care tinerii se mascheaza, iar cei mai in varsta asista. Mastile sunt fie confectionate ad-hoc, din materiale existente prin gospodarie - haine vechi, perdele, obiecte vechi, etc. - fie sunt consacrate prin traditie, cum e cazul "berbecilor" de la Slatina - Timis, din judetul Caras - Severin. Cele mai des intalnite scenarii la farsang, nelipsite din cele mai multe locuri, sunt "nunta", "medicul" si, obligatoriu, "inmormantarea". Aceasta din urma mimeaza ceremonialul unei inmormantari traditionale, numai ca mortul este ... farsangul - o papusa din paie, imbracata in straie vechi. Ea este arsa, la sfarsitul carnavalului, ca semn al mortii iernii si al venirii primaverii. Momentul marcheaza si sfarsitul carnavalului, care se desfasoara in ultima zi a saptamanii branzei. Mascatii umbla pe strada, sau joaca, sau colinda pe la casele oamenilor, jucand mici scenete improvizate, sau doar urand ceva gazdei. Deoarece multi dintre ei sunt feciori de insurat, "spargerea carnavalului" se soldeaza, de regula, cu o petrecere, la care sunt invitate si fetele din sat. Intre datinile de Lasata Secului, se individualizeaza obiceiul "Cucii", specific Dobrogei (mai demult) si satelor din sesul Dunarii. Astazi obiceiul este sporadic intalnit, cel mai spectaculos carnaval fiind in comuna Branesti, langa Bucuresti. Acum obiceiul este o parada a mastilor de cuci si cucoaice, urmat de o bataie si de hora. In vechime este atestat un obicei mai amplu, in trei parti. Prima se desfasura in dimineata zilei de Lasata Secului, cand cucoaicele (flacai travestiti in femei), cutreierau satele simuland bataia cu chiuliciul (un bici in varful caruia atarna o opinca rupta). A doua parte a obiceiului o constituia o piesa care o avea in centru pe "bunica cucilor", in jurul careia se adunau, in mijlocul satului, miri si mirese, ciobani si ciobanite, vanatori si vraci, constituind o parada zgomotoasa. Dupa ce trageau trei brazde simbolice, in forma de cerc, unul dintre ei (de obicei mirele) era udat cu vin. Seara se desfasura ultima parte a carnavalului, cand mastile erau rupte de pe cap, se tranteau la pamant, se calcau in picioare si se striga: "Sa piara cu tine Tot ce-i rau in mine Si sa fie luminat Cum am fost inturnat" [1] Sfarsitul era, fireste, hora. Dar acestea nu sunt singurele manifestari consemnate in cultura populara romaneasca. Pe langa ele, au existat si alte obiceiuri la prinderea postului, numite "Refenele" [2] sau "Vergel", Alimori, Hodaite (in Hunedoara) sau Priveghi (in Banat), strigarea peste sat sau alte obiceiuri. "Refenelele" sunt petreceri ale tinerilor din duminica dinaintea Lasatului de Sec. Ei se adunau pe la unele case, unde petreceau (dansau) aceleasi jocuri ca la hore, dar insotite de chiuituri (strigaturi). Dupa ce se infierbantau putin feciorii, se luau de fetele suparate ca au trecut caslegile prea repede si le ironizau: "Lucra, mama, ce-i lucra Si-mi porneste ursita Doara ma pot marita, Ca-s batrana ca si tine Si rad oamenii de mine. Vinde, mama, gastele, Risipeste-mi gatele, Ca sa trec Caslegile! Dup ce-oi trece pe prag, Mi-o iesi grija din cap, Oi pune furca-n carare, Mai mult nu te-oi supara." [3] Feciorii necasatoriti, luati in batjocura, se dezvinovateau astfel: "Socotit-am sa ma-nsor, S-aduc maicii ajutor;

Socotit-am sa ma las, Sa nu-i fac maicii necaz". La Lasatul Secului de branza, pe inserate, tinerii aprindeau focuri pe dealul din jurul satului. Dansau in jurul lor, sau sareau peste foc, iar baietii cu un taciune sau cu un bat aprins la un capat, faceau cercuri in aer, strigand: "Alimori! Alimori!". In alte zone, in prima duminica a Postului Mare, feciorii satului strangeau doua carute cu paie, de la fiecare gospodarie cate o furca. Afara din sat puneau deasupra paielor o figura de barbat si una de femeie, facute din lemn, ca doi indragostiti. Apoi aprindeau niste roti de lemn puse in varful unor bete si le roteau. Alti tineri faceau un fel de pod, de care se loveau rotile aprinse si sareau in sus, strigand: "Asta am aruncat-o in norocul Mariei!". Iar cu cat roata sarea mai sus, cu atat se spunea ca va fi norocul mai mare. In muntii Apuseni se practica o sarbatoare a focului viu, numita Hodaite, varianta locala a Alimorilor. Ea avea loc intr-o zi din saptamana alba (a branzei) sau in prima zi a Postului Mare. Pe dealurile sau pe muntii dimprejurul satelor, copiii mai maricei (peste 12 ani) dadeau drumul unor manunchiuri de nuiele impletite cu foi de porumb si paie, strigau: "Pazea, ca vine roata de foc, Cu belsug, cu noroc; Pazea, ca vine soarele Si va arde picioarele, Pazea, pazea!" [4] Tot la Lasata Secului se facea strigarea peste sat. Flacaii se urcau pe un deal sau intr-un copac, vestind in tot satul numele fetelor care nu s-au maritat si pricina. Sau se imparteau in doua cete, ce urcau pe dealuri opuse si se faceau ca intreaba si raspund despre fetele care nu s-au maritat si pricina acestui fapt. Prin Maramures, la poarta fetelor batrane se puneau matahai, papusi de lemn sau de paie cu organele genitale supradimensionate, care purtau bilete satirice la adresa defectelor fetei sau a pricinii pentru care nu sa maritat. In sud, la Calarasi si acum se merge cu prajituri, tort si alte bunatati la nasi sau la parinti, srigandu-se: "Urlaria! Urlaria! Urlaria, ca murit baba Maria!" pentru alungarea spiritelor rele dar si pentru ca se lasa sec de oua si branza si incepe Postul Mare. Prima zi dupa Lasata Secului se numea Lunea curata, cand batranele incepeau a tese panza din care se faceau camasile de Paste. Tot in aceasta zi, oamenii obisnuiesc sa purifice spatiul in care traiesc, prin diferite ritualuri. In Banat, ziua aceasta se numeste Spolocanie, iar oamenii se spala cu bautura, la carciuma satului, de mancarea de dulce. In alte parti ale tarii, de Spolocanie, vasele din care s-a mancat de dulce se spalau cu lesie si se urcau in pod, unde se pastrau pana la Paste. Jumatatea Postului Mare (miercurea din saptamana a patra) era numita Miezul sau Miaza Paresii (de la cuvantul Paresimi, care insemna Postul de 40 de zile) sau Paretii (aceasta sarbatoare era socotita ca un perete care desparte Postul Mare in doua). Ziua era tinuta cu sfintenie de femei, care nu munceau si mai ales, nu ungeau peretii ca sa nu se imbolnaveasca de "dansele", ori sa nu innebuneasca ele sau familia. Era credinta ca tot ce se lucra in aceasta zi se strica, nici un lucru neputand fi dus la bun sfarsit. Un singur lucru se putea face in acesta zi: numaratul oualor si al calupelor de in, cinepa si lana. Pe vremuri, nu se luau oua din cuibar, de la Lasata Secului pana in acesta zi. Atunci se strangeau si se numarau, ca sa nu se strice pana la Paste si ca gainile sa faca mai multe oua. In Oltenia, copiii isi ajutau mamele la alesul celor mai bune oua, care urmau a fi inrosite sau inchistrite. Se spune ca ouale de gaini negre, numite "harapesti", avand coaja galbuie, sunt mult mai tari. Ceea ce ii ajuta pe posesorii lor sa castige mai multe oua de Pasti. Ziua Sfantului Toader (prima sambata din Postul Mare) este momentul in care se aduc prescuri si coliva la biserica. Dupa sfintirea de catre preot, ele se dau de pomana pentru morti. De atunci, in fiecare sambata a postului trebuie duse prescuri, pana in Joia Mare. In sudul tarii obiceiul se cheama "sarindar" si consta in ducerea la biserica a gaului (arpacas, in zilele noastre). In fiecare sambata, pana in sambata lui Lazar, se pomenesc mortii. La "spartul sarindarului" se face coliva din acest grau si cate o masa pentru intreaga comunitate, ca pomana pentru morti. Exista chiar si obiceiul necanonic de a-si "purta sarindarele" de viu; pana la parastasul de sapte ani, care se face dupa ce moare un om. Acesta, fiind inca in viata, si le face singur, cu pomenile necesare. Obiceiul este practicat mai ales in Sudul tarii, in Oltenia. Dar sa revenim la ziua lui San Toader, in care etnologii vad o ramasita a cultului hipic sau a curselor de cai care anuntau venirea primaverii. Tot in aceasta zi se tundeau vitele. Fetele culegeau buruieni (radacina de urzica, frunze de nuc) cu care isi spalau parul, zicand:

"Toadere, San-Toadere, Da cosita fetelor Cat codita iepelor" [5] Baietii isi taiau parul si-l ingropau la o salcie, zicand: "San-Toadere, na-ti parul meu si da-mi coama calului tau". [6] Tot in acesta zi, baietii se infrateau, iar fetele se prindeau surate, pe paine si sare, rostind: "Eu ti-oi fi frate Pana la moarte, M-oi lasa de paine Si de sare mai bine, Decat sa ma las de tine". [7] In ziua de Mucenici (Macinici; sarbatoare cunoscuta sub denumirea bisericeasca de Sfintii 40 de mucenici din Sevastia Armeniei si sarbatorita la 9 martie) gospodarii dadeau foc la gunoaie. Femeile afumau casa si pomii din gradina cu petice aprinse, ca sa le fereasca de ganganiile si jivinele care le pericliteaza. In zilele noastre este obiceiul sa se faca "macinici". In Moldova se fac copti, din aluat insiropat, uns cu miere si presarat cu nuca. In Sudul tarii se fac fierti in apa si arome (rom, scortisoara, coaja de portocale). Asa e obiceiul, in amintirea celor 40 de sfinti mucenici inghetati in iezerul Sevastiei. Mucenicii, in forma cifrei 8, se dau de pomana pentru morti si se consuma si de cei ai casei. Obiceiul de a da martisoare si de a le purta in piept este de data mai recenta. In mod traditional, martisorul era o ata de culoare rosie, sau realizata prin impletirea unui fir rosu cu unul alb, care se purta la mana ca semn al venirii primaverii. Tot de data recenta este sarbatorirea femeilor, la 8 martie. Am amintit si aceste sarbatori deoarece ele fac parte din calendarul acestei perioade, fiind serbate de romani prin schimburi de daruri. Sunt insa sarbatori laice, care nu au de-a face cu ciclul pascal. Buna - Vestire (Blagovestenia) simbolizeaza inceputul mantuirii neamului omenesc. In aceasta zi, Arhanghelul Gavriil i-a binevestit Sfintei Fecioare Maria zamislirea lui Mesia, cel de veacuri asteptat. In calendarul ortodox este zi de dezlegare la peste. La romani exista credinta ca pana si cel mai sarac om trebuie sa manance peste, ca sa fie sanatos si iute ca pestele tot anul. Dar exista si credinta de a lua intai anafura de la biserica si a merge apoi la pescuit, unde se zice ca pescarul va prinde mult peste. Se mai spune ca, asa cum e vremea de Bunavestire, va fi si la Pasti. In trecut, in aceasta zi, inainte de rasaritul soarelui, se afumau pomii cu tamaie si pleava de canepa, pentru a fi feriti de insecte. Dupa momentul zilei in care se arata soarele, se spune ca vor fi frumosi papusoii semanati devreme, la mijloc sau tarziu. [8] Se crede ca de Blagovestenie pamantul este binecuvantat, caci inviaza toata musca si incepe a creste iarba. Iar cine doarme in aceasta zi va fi somnoros tot anul. [9] Tot acum se spune ca se dezleaga limba pasarilor cantatoare si cucul, care a fost uliu toata iarna, redevine cuc, [10] pana la Sanziene sau la Sfantul Petru. Cei ce il aud cantand pentru prima data il intreaba cat mai au pana la moarte sau pana la casatorie. [11] Iar raspunsul cucului este interpretat ca de cate ori canta, atatia ani mai sunt pana la evenimentul respectiv. Sfantul Gheorghe este, pentru crestini, sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic militar, care a fost chinuit si omorat pentru Hristos, pe vremea imparatului Diocletian. Este considerat sfant purtator de biruinta si reprezentat in iconografia ortodoxa calare pe un cal alb si omorand un balaur, simbol al raului. In calendarul popular, sarbatoarea se regaseste cu numele de Sangeorz. Ea coincide cu triumful primaverii, dar si cu perioada delicata din viata culturilor, cand acestea sunt amenintate de "strigoii de bucate", sau loajnice, cum li se spune prin Muntii Apuseni. De aceea, se fac felurite ritualuri de aparare impotriva strigoilor, de care se spune ca pot fi afectati si oamenii, dar si vitele, carora li s-ar putea lua mana in aceasta perioada. Femeile si fetele seamana busuioc, ca sa miroase frumos; busuioc bun de dragoste, credeau taranii. Fetele sunt udate de flacai. Unii privegheau noaptea, uitandu-se in varful dealurilor, sa vada jucand comorile. In comunitatile pastoresti acum se angajau ciobanii, paznicii si slugile la stani. Era ziua sambrei oilor, a alcatuirii tarlei, insotita de o petrecere colectiva, avand un farmec aparte. Sambata dinaintea Floriilor poarta numele de sambata lui Lazar, in amintirea lui Lazar cel inviat de Mantuitorul din morti. Acum este ziua de dezlegare a sarindarelor, cand se pomenesc mortii. Femeile faceau, mai demult, placinte, ca sa nu moara de dorul lor, asa cum a patit mama lui Lazarel (Lazarica). In sesul Munteniei si, mai rar, in Dobrogea, fetele umbla cu Lazarita (Lazarelul). Colinda din casa in casa, in timp ce mireasa (Lazarita) merge inainte si inapoi in cercul lor, cantand cantecul lui Lazar. Se spune ca Lazar i-a cerut mamei sa-i faca azima, dar ea a refuzat. Apoi el a plecat cu oile, s-a suit in copac sa le scuture frunze si, cazand, a murit. Surorile lui l-au scaldat in lapte dulce, apoi l-au

inmormantat. Colindul se sfarseste cu bocirea lui Lazar de catre surori si de mireasa. Obiceiul este intalnit si astazi, mai rar, in Sudul tarii. Duminica Floriilor (numita si a Stalparilor) marcheaza momentul primirii triumfale pe care i-a facut-o multimea Mantuitorului, la intrarea in Ierusalim. In aceasta zi e obiceiul de a se sfinti, la biserica, ramuri de salcie, care simbolizeaza stalparile de finic cu care multimea l-a intampinat pe Hristos. O legenda, pe care am intalnit-o atat in Bucovina, cat si in Maramures, spune ca salcia a fost aleasa si binecuvantata, pentru ca si-a plecat crengile, oferindu-i o ramura Maicii Domnului, care mergea spre Golgota si voia sa-i duca Fiului Ei rastignit o cununa fara de spini. Mai demult, era obiceiul ca aceste ramuri sfintite sa fie puse langa tetrapod, pentru a putea fi luate de credinciosii care se inchinau la icoana praznicului. Restul erau pastrate si impartite celor ce nu au putut fi prezenti. Tot mai demult ele se tineau in mana, cu evlavie, pana dupa Liturghie. Apoi erau duse acasa si se atingeau cu ele vitele, ca sa creasca si sa infloreasca precum "matisoarele". [12] In cursul anului, salcia se pastra la icoane, facuta cerc. Se spune ca era buna de leac pentru galci, friguri, dureri de gat. Cand fulgera si trasnea, se aprindea pentru izbavirea de frica. [13] Astazi se pastreaza o vreme la porti si usi, apoi fiind arsa. Dupa cum mentionam si mai sus, putine dintre aceste obiceiuri se mai pastreaza astazi. Cele mai prezente sunt pomenirea mortilor, care se face in fiecare sambata a Postului Mare, frecventarea sfintei biserici mai des, spovedania. Obiceiurile populare se tin mai putin si mai sporadic. Nu se poate vorbi despre o generalizare a acestora nici in ce priveste sarbatorirea, nici in privinta teritoriului romanesc. Pentru romani, Postul Mare este cel mai important si mai sfant post de peste an. Fiecare incearca sa posteasca dupa putere, mai ales prima saptamana si Saptamana Mare, sa faca milostenie si fapte bune, sa se impace cu cei cu care s-a certat. Datinile populare, ele se mai pastreaza doar in unele localitati. Cu trecerea anilor, parca timpul e tot mai putin ingaduitor cu oamenii, grijile vietii lipsindu-i tot mai mult de bucuria sarbatorii. Sau, poate ca se vede tot mai mult influenta crestinismului, care considera Postul Mare drept o perioada de adanca pocainta si tanguire, pentru ca acum a fost chinuit si omorat Creatorul lumii. Iar la rastignirea Lui, ne facem cu totii partasi, prin pacatele noastre. De aceea, din punct de vedere crestin, sunt interzise petrecerile si serbarile de orice fel. Postul Mare dureaza 40 de zile, amintind de postul lui Moise, dar mai ales al Mantuitorului. Ultima saptamana (Saptamana Mare) este dedicata insa, in afara Postului, patimilor, rastignirii si punerii in mormant a Domnului. Este cea mai aspra saptamana de post. In toate bisericile se slujesc, seara, Deniile, iar dimineata slujbe speciale, care predispun la meditatie asupra vietii crestine si a patimilor Domnului. Deniile (slav. denii = zilnic) sunt slujbe specifice Postului Mare; Utrenii ale zilei urmatoare. Ele se desfasoara in prima, a cincea si ultima saptamana a Postului, fiind cele mai frecventate de romanii de astazi. Randuiala este de a se imbraca in haine cernite sau, macar, femeile sa-si acopere capul cu o naframa neagra. E regula ca pana la deniile din saptamana a cincea sa fie gata curatenia prin case si ograzi. Batranii obisnuiau sa manance putin in seara de Florii, apoi nu mai mancau pana in Joia Mare, cand se spovedeau si se impartaseau. Tinerii mancau in aceasta saptamana paine si poame uscate, band doar apa de izvor. In sat se pastra o liniste si o atmosfera de reculegere, de tristete evlavioasa. Se faceau focuri rituale, se ingrijeau si curatau gospodariile, se intrerupea munca la camp si lucrarile mai importante. Se confectionau haine noi pentru sarbatoare. Se taiau vite si pasari pentru Paste. Se tocmeau lautari pentru hora satului. Oamenii se spovedeau si se iertau reciproc. Chiar daca azi nu se mai practica vechile obiceiuri, romanii cinstesc in mod deosebit sfintele slujbe din Saptamana Patimilor. Fiecare zi din Saptamana Mare are semnificatia sa. Luni se pomeneste Iosif cel cu bun chip, care a fost vandut de fratii sai pe 30 de arginti, ca si Mantuitorul. E pomenit si smochinul neroditor pe care Hristos l-a blestemat si s-a uscat. Marti se pomenesc cele zece fecioare-cinci intelepte si cinci nebune pentru ca nu facusera fapte de credinta si milostenie. Miercuri se pomeneste femeia pacatoasa, care a spalat cu mir picioarele Mantuitorului, spre ingroparea Sa. In Joia Mare se praznuieste spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani si vinderea Domnului de catre Iuda. In seara acestei zile crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tarii, fetele fac cate 12 noduri unei ate, punandu-si la fiecare cate o dorinta si dezlegandu-le cand dorinta s-a implinit. Acesta ata si-o pun sub perna seara, crezand ca-si vor visa ursitul. Tot aici se pastreaza obiceiul de a spala picioarele celor din casa (copii) de catre femeile mai in varsta. In Vestul tarii, o familie care prepara painea pentru Paste, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumanari si vin, pentru a ramane pana la Pasti. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca. In traditiile romanilor, Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita. Ea este termenul pana la care femeile trebuiau sa termine de tors canepa. La cele lenese se spunea ca vine Joimarita sa vada ce-au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie batrana mergea pe la casele cu fete mari si dadea foc canepii netoarse. Sau copiii, unsi pe fata cu negreala, mergeau sa le indemne la lucru pe fetele de maritat si sa primeasca oua pentru incondeiat de Paste, zicand: "Catii / Matii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te nduri si sa ne dai / Cele oua - ncondeiate / De acolo din covate". [14]

Joia Mare este considerata binefacatoare pentru morti. Acum se face ultima pomenire a mortilor din Postul Mare. In Oltenia si acum se fac in zori, in curti si / sau la morminte focuri pentru morti din boz sau nuiele [15]; se spune ca ele inchipuiesc focul pe care l-au facut slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, sa se incalzeasca la el, cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepadat de Hristos [16] . In unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor - un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare. [17] Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale; pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra [18]. Ouale se spala cu detergent, se clatesc, se lasa la uscat, apoi se fierb in vopsea. Pe langa oua rosii, romanii contemporani mai vopsesc ouale si in galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunza, apoi il leaga intr-un ciorap subtire si asa il fierb, ca sa iasa "cu model". Mai demult, ouale se vopseau cu coji de ceapa, cu sunatoare (pojarnita), cu coaja de crin rosu sau cu flori de tei; luciul li se dadea stergandu-le, dupa ce s-au fiert, cu slanina sau cu untura. Spiritualitatea romaneasca pastreaza si cateva legende referitoare la inrosirea oualor. Cea mai cunoscuta spune ca, intalnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus ca Hristos a inviat. Iar ei au raspuns ca atunci va invia Hristos, cand se vor inrosi ouale din cosul ei. Si pe data, ouale s-au facut rosii. Se mai spune ca, dupa Inviere, jidanii au aruncat cu pietre in Maria Magdalena. Iar pietrele se prefaceau in oua rosii. Alta legenda spune ca, sub crucea pe care a fost rastignit Hristos, Maria Magdalena a pus un cos cu oua si ele s-au inrosit de la sangele ce cadea din ranile Domnului. Exista si alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atat de raspandit pe teritoriul romanesc, asa cum era si in trecut, ceea ce l-a facut pe un calator turc din secolul al XVIII-lea sa numeasca Pastele sarbatoarea de oua rosii a ghiaurilor (crestini) valahi. [19] Dar oul, simbol al fecunditatii si al formei aproape desavarsite, era folosit si de alte popoare, in ritualurile lor de sarbatori. Popoarele Asiei si Europei, care serbau Anul Nou la echinoctiul de primavara, ofereau in dar, prietenilor si vecinilor, oua rosii. Acest obicei, mult practicat in Italia, Spania, Franta, Rusia si chiar in Persia, s-a transmis crestinilor de la pagani. Si romanii se zice ca foloseau ouale rosii la sarbatoarea lui Janus. La persi, egipteni, greci si gali oul era emblema universului, opera divinitatii supreme. La crestini se credea ca el il reprezinta pe Creator, care creeaza tot si contine in sine totul. La romani este nelipsit in ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paste, dupa ce este sfintit si toata familia ciocneste oua. In dimineata primei zile de Paste, e obiceiul, in Bucovina, de a te spala cu ou rosu si cu bani, ca sa ai fata rosie ca oul si sa fii bogat tot anul. Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, daca vrem sa vorbim despre arta populara in privinta ornarii oualor de Paste, trebuie sa ne referim la incondeiatul oualor. Ouale inchistrite sunt simbolul Mantuitorului, care a iesit din mormant si a inviat, precum puiul din gaoace. In Bucovina (si nu numai) ele se numesc si "oua muncite", dedicand stradania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume. Tehnica difera in functie de zona, timp, creatorul popular. Cea mai raspandita si mai renumita traditie a incondeiatului oualor este in Bucovina. Mai intai, aici se incondeiau oua crude, apoi fierte, iar azi se inchistresc oua golite de continut. Instrumentul cu care se "scriu" ouale se numeste chisita (un varf ascutit de tabla de arama, fixat intr-o maciulie a unui bat plat). Tehnica traditionala spune ca la incondeiat se misca oul, iar nu instrumentul. Acum se mai foloseste si penita, in cazul incodeierii oualor cu tus. Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiata de traditie este incondeierea prin acoperirea succesiva cu ceara, apoi scufundarea oului in diferite bai de vopsea: intai galben, apoi rosu, verde, albastru, negru. In ornarea oualor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de maces, graul, coarnele berbecului, pestele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cararea (calea) ratacita, carligul ciobanului, crucea Pastelui, etc. Mai nou se intalnesc icoane pictate pe oua sau in interiorul oului. Tot un motiv traditional il constituie incondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe camasile populare. Se mai intalnesc si alte motive: sarpele, grebla, furca, cibotica cucului, hora, closca cu pui, coada randunicii, laba gastei, coltul porcului, strugurele, ciresica, floarea pastii, fierul plugului, cheptenul, fraul, ferestruica, etc., prezente, mai nou, in zona Branului. Dar se mai incondeiaza oua si in Vrancea, in Oltenia, etc. In ziua de azi se intalnesc si alte tehnici: incondeierea cu ceara colorata, cu ceara arsa, cu tusuri, etc. La urma, oualor li se da luciu cu lac. In cultura populara actuala, ouale impistrite sunt, mai mult, obiecte de arta. Este o adevarata industrie a incondeierii oualor, care constituie mandria Pastelui bucovinean. Ele sunt vandute si peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate si de straini. Insa traditia general tinuta de romani este inrosirea oualor, care este o adevarata marca identitara si o indeletnicire speciala a fiecarei gospodine pentru Joia Mare.

Vinerea Mare (Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui Hristos, in chipul painii si al vinului, iar cele doua jertfe nu se pot aduce in aceeasi zi. In seara acestei zile se oficiaza denia Prohodului Domnului. In mijlocul bisericii se scoate Sfantul Epitaf (care-l inchipuie mort pe Mantuitorul, inconjurat de Apostoli si Maica Domnului) pe sub care toata lumea trece, pana in dupa-amiaza zilei de sambata. In zorii zilei de Inviere este dus din nou in Sfantul altar si este asezat pe sfanta masa, unde ramane pana in miercurea dinaintea Inaltarii Domnului. Se spune ca pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul si salele in cursul anului, iar daca isi sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi [20]. Acestei zile i se spune si Vinerea Seaca, pentru ca batranele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserica. Dupa cantarea Prohodului Domnului se inconjoara de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfantul Epitaf, care apoi este asezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumanari si-si jelesc mortii. La sfarsitul slujbei, era obiceiul ca preotul sa imparta florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. Lumea, in trecut, pleca acasa cu lumanarile aprinse pe drum, ca sa afle si mortii de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori si intrand, se inchinau, faceau cate o cruce cu lumanarea aprinsa in cei patru pereti sau doar la grinda de la intrare si pastrau lumanarea pentru vremuri de primejdie. In popor se crede ca daca ploua in Vinerea Mare anul va fi manos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii cred ca, daca se scufunda in apa rece de trei ori in acesta zi vor fi sanatosi tot anul. Femeile nu umplu bors in acesta zi, sa nu se scalde Necuratul in el; nu coc paine sau altceva, sa nu arda mainile Maicii Domnului; nu cos, ca sa nu orbeasca; nu tes, nu torc, nu spala, pentru a nu o supara pe Sfanta Vineri; afuma casa cu tamaie, inconjurand-o de trei ori, in zorii acestei zile, pentru ca ganganiile si dihaniile sa nu se apropie de casa si de pomi. Copiii aduna flori de pe camp si le duc la biserica. Inaltatoare zi de doliu, tacere si meditatie, Vinerea Mare este cinstita mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Asa ramane ea in constiinta romanilor contemporani. Sambata Mare este ziua ingroparii Domnului cu trupul si a pogorarii Lui la iad, de unde a slobozit neamul omenesc. Este ziua in care se definitiveaza pregatirile pentru marea sarbatoare a Invierii; spre seara, crestinii se odihnesc pentru a putea participa la slujba de la miezul noptii. Fiind ultima zi a Postului Mare, era obiceiul ca batranii si copiii sa se impartaseasca. Ziua Invierii Domnului, cunoscuta si sub numele de Pasti incepe, din punct de vedere liturgic, in noaptea dinainte; la miezul noptii, cand se spune ca mormantul s-a deschis si a inviat Hristos. Chiar daca romanii participa in numar destul de mic la Sfanta Liturghie din aceasta noapte sfanta, ei vin la Slujba Invierii, pentru a lua lumina. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineata, la biserica, in locurile unde se sfinteste pasca si prinoasele. In biserica este obiceiul ca, in aceasta noapte, sa se sfinteasca painea numita pasti, fie sub forma de anafura sau anafura amestecata cu vin (in Vestul tarii). In Bucovina, aceasta paine, sub forma de prescuri, o aduc la biserica femeile, in Vinerea Mare, cand se slujeste Sfantul Maslu. Iar in zona Banatului o aduce o singura familie, in Marea Joi, ca milostenie pentru o ruda decedata in anul care a trecut, impreuna cu vin si vase. In Moldova mai ales, dar si in alte zone ale tarii, femeile pregatesc din grau pasca. Ea se framanta din faina curata de grau, la care se adauga lapte, uneori si oua. Pasca are forma rotunda pentru ca, in popor, se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac impletit in trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizand crucea pe care a fost rastignit Hristos. Intre impletituri se pune branza sarata sau dulce, framantata cu ou si stafide. Pasca se impodobeste cu ornamente din aluat - flori, spirale, frunze, etc. In anumite regiuni ale tarii, ea este un aluat simplu, ornamentat si cu cruce; aluat de paine sau de cozonac. Inainte de a se face pasca, femeile "se grijesc, se spala pe cap, se piaptana, imbraca straie curate, fac rugaciuni si apoi se apuca de plamadit" [21]. Si faza coacerii este ritulizata: "cand pun in cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe tuspatru pereti si apoi la gura cuptorului, zicand: Cruce-n casa, / Cruce-n masa, / Cruce-n tuspatru / cornuri de casa" [22]. Dupa cum pasca este un aliment pe care si evreii il consumau cand sarbatoreau Pastile la fel e si mielul. La pastile evreilor, fiecare cap de familie trebuia sa aleaga din turma sa un miel sau un ied de parte barbateasca, fara defectiuni corporale, pe care il pastra din ziua de 10 Nissan pana in 14, cand trebuia junghiat intre cele doua seri. Pragul si partile laterale ale casei unde se consuma, se ungeau cu sangele lui, apoi se pregatea pentru a fi fript impreuna cu toate maruntaiele in cuptor, fara ca inainte sa fie fiert sau sa i se zdrobeasca vreun os. Legat de mielul pe care il consuma romanii de Paste in vremurile noastre, putem spune ca preparatul traditional, drobul, s-a impus intai in lumea urbana romaneasca, apoi, prin imitatie, si in cea rurala, ca un nou aliment, cu gust distinct, care a inceput sa aiba un consum specializat, ritual. Pregatirea drobului presupune utilizarea unui intreg arsenal de mirodenii, - sare, piper,enibahar, tarhon, patrunjel,marar. Drobul a devenit, prin excelenta, alimentul care se identifica, in actualitate, aproape complet, - la fel ca pasca si ouale rosii - cu sarbatorile Pastelui. "Taierea mielului la Paste nu este altceva decat jertfa anuala a zeului din religiile precrestine.", spune Ion Ghinoiu (Varstele timpului, p. 166). Sau, am spune noi, are acest corespondent in religiile pagane, suferind o resemnificare in

crestinism. Mielul este insa, mai cu seama, semnul "blandetii, al simplitatii, inocentei si puritatii. E unul dintre simbolurile Mantuitorului Hristos. [23]" In cele 7 zile ale Pastilor evreiesti (14-21 Nissan) nu se consuma decat azima, painea dospita fiind interzisa, iar cel ce o consuma, ucis cu pietre (Ies, 12-15). Aceasta paine aducea aminte de aluatul nedospit pe care l-au copt israelitii in noaptea iesirii din Egipt si simboliza, prin lipsa fermentilor de dospire, curatia, prevenirea starii de coruptie si chemarea fiilor lui Israel la o viata curata si sfanta. Traditiile populare ale romanilor, dar si ale crestinilor, inca din cele mai vechi timpuri, sunt departe de traditia iudaica, ce presupunea o sarbatoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca si mielul, se consumau in graba, insotite de ierburi amare, dupa cum amara fusese si robia din tara Egiptului. Pasca primilor crestini era o paine dulce, care se sfintea de catre preoti, apoi se impartea saracilor. Amintirea acesteia este pasca de astazi. La biserica pasca este dusa intr-un cos anume pregatit pentru Paste. Dupa sfintirea din dimineata primei zile de Paste, pasca dobandeste puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfintita si se consuma imediat dupa anafura. Tot in cosul care se duce la sfintit, femeile pun carnati, oua rosii si impistrite, colaci, branza, slanina, drob, usturoi, sare, prajituri si alte alimente. Acestor alimente, sfintite, li se atribuie puteri vindecatoare. In unele locuri se spune ca, cine mananca oua in ziua de Pasti va fi usor peste an. In trecut albusul de ou rosu sfintit se usca, se pisa si se sufla in ochii bolnavi de albeata, ai vitelor si oamenilor. Cu slanina se ungeau ranile sau vreun picior scrantit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slanina si tamaie puse pe o lespede. Slanina, consumata ca atare, se spunea ca are proprietati tamaduitoare pentru oameni si vite. Hreanul sfintit se pastra in pamant, crezandu-se ca el curateste apa fantanilor, vindeca de boli si friguri. Daca cineva il consuma cand vine de la biserica, se spune ca va fi iute si sanatos tot anul. Sarea era folosita la sfintirea fantanilor, iar azi e pusa in mancare. Cuisoarele se spunea ca sunt bune pentru dureri de masele, iar cu faina se freca ochiul vitei bolnave de albeata. Despre usturoiul sfintit se spunea ca nu se strica; dar folosea si la alungarea strigoilor sau pentru tamaduirea celor bolnavi de vatamatura. Puteri deosebite i se atribuie si lumanarii de la Inviere, care este pastrata sapte ani si aprinsa in caz de grindina, furtuni, sau mari primejdii. Noaptea Invierii este deosebita, ea simbolizand noaptea luminii, a izbavirii omului din iad, din pacat si din moarte. Spun sfintii ca intreaga omenire va invia dupa modelul Invierii lui Hristos . De aceea, in zilele noastre, Invierea este privita ca o sarbatoare a luminii. Seara sau la miezul noptii, cand oamenii merg la slujba Invierii, aprind lumanari la mormintele celor morti din neamul lor. In Bucovina e obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se lase luminile aprinse in toata casa si in curte, ca sa fie luminata gospodaria, in cinstea luminii pe care a adus-o Hristos in lume, prin Invierea Sa. Multimile participa, in toata tara, la Slujba Invierii. In unele locuri (Moldova, Bucovina) la miezul noptii, cand se spune ca s-a deschis mormantul si a inviat Hristos, se aud impuscaturi si pocnituri. Dupa unii etnologi, acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele, dar in acest moment ele nu au nimic de-a face, in acest context, decat cu invierea din mormant a lui Hristos; vestesc deschiderea mormantului Domnului. In unele locuri era obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se aprinda, pe dealuri, "focurile de veghe". In jurul lor, oamenii istoriseau intamplari din viata lui Hristos. Flacaii sareau peste aceste focuri, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa nu aiba putere asupra lor. In zilele noastre, ele se mai fac, sporadic, prin curtile bisericilor, ca oamenii sa prinda si momentul Invierii. Din acest moment salutul obisnuit este inlocuit cu cel de "Hristos a-nviat", la care se raspunde "Adevarat a-nviat", salut pastrat pana la Inaltarea Domnului. Este o forma de marturisire a Invierii si a credintei crestine. La intoarcerea de la slujba de Inviere, crestinii pun intr-un lighean un rosu si o moneda de argint, peste care toarna apa neinceputa. Exista apoi datina de a se spala, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand: "Sa fiu sanatos si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor." Atunci cand se da cu banul pe fata, se spune: "Sa fiu mandru si curat ca argintul. Iar fetele zic: "sa trec la joc din mana-n mana, ca si banul", "sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa." In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc existand credinta ca, daca te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul. Familia crestina se asaza apoi la masa pascala. Dupa aceasta masa, capul familiei ciocneste oua cu sotia si la formula traditionala :"Hristos a inviat!" adauga: "Hai sa ciocnim oua, ca sa ajungem si la anul Pasti frumoase, iar dupa moarte sa ne vedem iarasi in ceruri!" Apoi ciocnesc si ceilalti membri ai familiei. De obicei, cinstea de a ciocni oul mai intai revine celui mai in varsta. Se crede ca, facand acest lucru, membrii familiei se vor vedea si pe lumea cealalta. Se spune ca in prima zi de Pasti nu e bine sa mananci oua rosii, pentru ca tot anul "iti va mirosi gura ca oul clocit" sau ca e bine sa mananci ouale nesarate, caci altfel ti se vor rosi mainile. In ziua de Paste se spune ca nu e bine sa dormi, ca-ti ia strigoiul anafura dintre dinti, o vinde diavolului si nu mai ai noroc in casa.

Dupa credinta populara, e bine sa tii minte cu cine ai ciocnit oul prima data pentru ca, daca din intamplare te ratacesti printr-o padure, trebuie sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit oul de Pasti si imediat gasesti drumul. Baiatul, daca vrea sa ciocneasca oul cu o fata, il incearca sa vada daca este tare, ciocnindu-l usor de frunte. Fata incearca oul baiatului in dinti. In unele locuri, atat in Bucovina, cat si in Transilvania, exista datina ca a doua zi de Pasti sa vina baietii la udat. Dupa traditionalul "Hristos a inviat, baiatul spune ca i-ar fi sete si scoate o ulcica cu apa pe care o varsa fie pe gatul fetei, fie pe fata ei, rostind: "Sa-ti fie inima curata ca apa si ea sa te fereasca de orice boala." Se mai practica in ziua de astazi si udatul cu parfum, in loc de apa, prin partile Transilvaniei si Banatului. Baiatul primeste cateva oua rosii si este invitat la masa pascala. Ofranda pascala pentru morti devine, elementul central al palierului popular al sarbatorii destul de arareori. In sud-vestul tarii acest lucru se petrece atunci cand in prima zi de Paste (eventual in a doua) "se dau hore de pomana". Fundamentala pentru hora pascala a mortului este si pomana de haine si / sau alimente. Oferita de cea mai batrana femeie din neam (sau de o alta femeie, chiar de o fetita, daca in familie nu mai traieste nici o femeie matura), ea este destinata, in virtutea acelorasi analogii, doar celor de un sex cu mortul. Joia de dupa Pasti (din sambata luminata) mai este numita Joia necurata sau Joia rea. Impreuna cu prima joie de dupa Rusalii, formeaza, in credinta populara din Transilvania, Joile verzi, tinute inca de femei, care cred ca, daca muncesc de aceste sarbatori, le va merge rau. Saptamana de dupa Pasti (Saptamana luminata) era tinuta de femei aproape toata: martea pentru boala cea rea, miercurea pentru tunete si trasnete, joia pentru grindina, vinerea pentru rodirea pamantului. Cea mai mare sarbatoare din aceasta saptamana este insa Izvorul Tamaduirii, tinuta vineri. Sarbatoarea isi are originea in a doua jumatate a primului mileniu crestin, pe la anul 450, cand se spune ca viitorul imparat Leon cel Mare a intalnit prin padure un orb, care i-a cerut apa. El a cautat si a gasit un izvor, cu apa caruia s-a vindecat orbul. Iar cand a devenit imparat (asa cum ii proorocise Maica Domnului cand cauta izvorul) a zidit o biserica langa izvorul tamaduitor, la care s-au facut multe vindecari si minuni. In prezent, sarbatoarea se tine in cinstea Maicii Domnului, considerata Izvorul tamaduirii, ca Cea care L-a nascut pe Hristos Dumnezeu, de la care vine tot darul. In aceasta zi se face, in toate bisericile, aghiazma, pentru tamaduirea de boli. In trecut, se faceau procesiuni cu icoana Maicii Domnului la camp, pentru ploaie. Era ziua cea mai propice pentru sfintirea izvoarelor si a fantanilor, considerate sacre in traditia populara. In unele locuri se crede chiar ca toate izvoarele sunt sfintite si tamaduitoare in aceasta zi. In zona Dambovitei este obiceiul sa se stropeasca, cu aceasta apa, casa, animalele, pasarile si fantana. In unele locuri se faceau descantece pentru tamaduirea bolavilor. Se lua un petic sau ciucure, ca semn de la bolnav. La revarsatul zorilor, se lua apa de la izvor, lasandu-se semnul luat. Se inchina si se spunea "Maica Domnului, ajuta-ma" apoi se umpleau vasele. Cei bolnavi sareau in apa sau isi udau partile bolnave, in speranta ca se vor insanatosi. Ritualul prevede ca, daca te-ai departat de izvor, sa nu vorbesti cu nimeni. Iar daca esti intrebat ceva, sa raspunzi: "curand intrebasi, curand sa fie leacul" [24] In zilele noastre circula si alte povestiri despre izvoarele tamaduitoare de la Dervent, manastirea Izbuc din Banat, si alte izvoare locale, la care se spune ca s-au tamaduit oameni. Ele sunt mai mult apropiate de biserici sau locuri in care se zice ca ar fi izvorat apa prin minune. Duminica imediat urmatoare Invierii este numita Duminica Tomii, fiind ziua in care Hristos s-a aratat Apostolului Toma, care nu fusese cu ceilalti apostoli cand li s-a aratat Domnul, si se indoia de Invierea Mantuitorului. In popor se crede ca raiul ramane deschis de la Inviere pana la aceasta data pentru sufletele aflate in iad. De asemenea, se crede ca cei ce mor in aceasta perioada merg in rai pentru ca, in acest interval, usile raiului sunt deschise, iar ale iadului, inchise. Despre cei ce se nasc in aceasta perioada, se spune ca vor avea noroc toata viata. Dumininica Tomei se mai numeste si Pastele mic. In aceasta zi, prin sate, inca se mai fac hore. Mai demult, tinerii se legau frati "de sange", "pe datul mainilor" sau "pe par". In prima luni din a doua saptamana de dupa Paste se serbeaza Pastele Blajinilor, Pastele Mortilor, Pastele Rohmanilor sau Matcalaul. Despre Blajini se crede ca sunt fiinte mitice, care locuiesc in Ostroavele Albe ale Apei Sambetei, se crede ca ar fi copiii nebotezati, morti dupa nastere sau oamenii de demult, cu o credinta mai curata decat a pamantenilor. La acesta sarbatoare, se impart bucate pentru morti, cu credinta ca acum sufletele lor sunt slobode si se pot infrupta din acestea. Celor ce nu impart se spune ca le vor cere mortii noaptea. Se faceau, in unele locuri, sarbatori campenesti, unde oamenii mancau oua rosii si incondeiate (ale caror coji se dadeau pe apa curgatoare) sau colaci. Sarbatoarea este mai putin tinuta in ziua de azi. Dupa Inviere, la 40 de zile (in joia celei de a VI-a saptamani) se sarbatoreste Inaltarea Domnului, cunoscuta, in popor si sub numele de Ispas. Este una din cele mai vechi sarbatori crestine, serbata, in vremea crestinismului primar, odata cu Rusaliile.

10

De Ispas se organizau nedei, targuri (balciuri), jocuri ale tinerilor. In calendarul pastoresc, sarbatoarea marca momentul urcarii ciobanilor la munte. In unele parti ale Moldovei, se taia din varful cozii vitelor par, care se ingropa intr-un furnicar, ca sa se inmulteasca viteii precum furnicile. S. Fl. Marian mai consemneaza, in unele parti ale Moldovei si Munteniei, obiceiul tinerilor de a culege flori de alun, despre care credeau ca sunt bune de leac si de dragoste. Doar in acesta zi se spune ca se saturau caii de pascut doar pentru un ceas: de aceea se numea si Pastele cailor. In zilele noastre, de Inaltare se fac pasca, oua rosii si cozonac, precum la Paste. Inaltarea este cunoscuta ca sarbatoarea eroilor; de aceea, se fac slujbe speciale si pomeniri ale mortilor la monumentele eroilor, in unele garnizoane militare si in biserici. In unele locuri se iese la holda si se citesc rugaciuni pentru recolte. Mai demult se faceau si cununi de spice. Obiceiul se mai pastreaza in Vestul tarii, unde se tin la prapurii din Biserica pana in anul urmator. In sambata dinaintea Duminicii Mari sunt sarbatoriti Mosii de vara sau Mosii de Rusalii. Acum se dau de pomana vase pline cu bautura si mancare si se slujesc parastase pentru morti. Seara, baietii taiau nuiele mari de tei, pentru a fi sfintite a doua zi, de Rusalii, la biserica. Acum se aduc, in unele locuri, ramuri de nuc, ce se sfintesc si se pastreaza la icoane, la fel ca salcia de Florii. Aceste ramuri se crede ca sunt bune impotriva ploilor cu piatra, sau ca plante de leac. S-au ales aceste ramuri intrucat frunzele de tei si de nuc preinchipuie limbile de foc ce s-au pogorat peste apostoli in aceasta zi. Din punct de vedere crestin, sarbatoarea are o foarte mare importanta, fiind considerata ziua de nastere a Bisericii. In popor se credea ca, in aceasta zi, spiritele mortilor devin agresive inainte de a se intoarce pe lumea cealalta; exista credinta ca, din Joia Mare pana la Rusalii ele salasluiesc printre cei vii. Cele mai agresive erau considerate Ielele (Vantoasele, Rusaliile sau Soimanele) despre care se spunea ca incing hore pe campuri si ca il orbesc, ologesc sau amutesc pe cel pe care il gasesc lucrand. De aceea, pentru a se feri de pocitul Rusaliilor, oamenii se feresc sa lucreze. Bolile cauzate de iele poarta numele generic de "luatul din calus", intrucat se credea ca pot fi vindecate prin jocul calusarilor in jurul bolnavului. Cel mai celebru dans al romanilor, Calusul, care a fost mult exploatat in latura sa spectaculara, este, de fapt, un joc al cetei masculine desfasurat de Rusalii. Calusarii sunt legati prin juramant si legi caluseresti. Juramantul se depune pe steagul lor special, la hotar, si consta in fagaduinta ca vor pastra legile caluseresti, ca vor juca cu dreptate si fara suparare, ca nu vor ascunde din banii primiti, ca se vor avea ca fratii si vor fi supusi vatafului. In Ardeal, legamantul se face la 9 hotare, cu apa din 9 izvoare. Ei jucau prin curtile oamenilor si se spunea ca ii tamaduiesc pe cei bolnavi. Cu acest scop foloseau si usturoi, pelin, o basma alba, fire de grau, tamaie, etc. Pentru ca bolile de care tamaduiau se spunea ca sunt de sorginte magica. Mamele isi dadeau copiii in bratele calusarilor pentru a fi si ei la fel de voinici si jucausi. Se credea mai demult ca in aceasta zi trebuie sa petreci cu calusarii; iar daca vei dormi, sa-ti pui un cutit sub cap, ca sa nu te trezesti pocit.1 Cu adanci radacini istorico-mitologice, Calusul este cel mai spectaculos dans romanesc, pastrat si azi in zona de Sud a tarii, dar si in Ardeal, in unele locuri. Din pacate, oamenii cred ca el nu mai are rol vindecator, nici nu mai alunga Ielele - credinta oamenilor e alta acum. Dar se pastreaza, fie in forme mai ritualizate, la sate, fie in forme mai spectaculoase, in cadrul festivalurilor de la orase. Daca adaugam ca, a doua zi dupa Rusalii, este sarbatoarea Sfintei Treimi, putem spune ca asa se incheie ciclul pascal la romani. Acesta este cel mai important ciclu de sarbatori crestine, alaturi de care isi fac simtita prezenta si obiceiurile populare, izvorate fie din practici crestine foarte vechi, fie din vechi ritualuri folclorice. Adunate la un loc, ele alcatuiesc perioada cea mai sfanta din viata Bisericii si a oamenilor, constituind un important reper al comunitatii si spiritualitatii romanesti contemporane.

Sarbatoarea Pastelui

Sarbatoarea Pastelui-Pasca. Nafora Pastele falnicele, Cu camese noua, Cu gaoci de oua! D-na M. Braha, Mihalcea His, musca, la Dumnezeu, Sa nu-ti spui un cuvant de rau: Craciunul satulul, Da Pastele fudulul! Zise un tigan caruia i se inecase o musca in zama, alungand-o manios. Ion Motoc, Mihalcea

11

"Craciunul e satulul, iar Pastele sunt joaca copiilor." Botosani Sarbatoarea Pastelui - Datinile si credintele poporului roman Coptul Pasca sa coace joi, vineri sau sambata, dupa cum te incape timpul. La tarani, sa coace sambata. Femeia numai o data in an poate sa bata barbatul: in sambata Pastelor. Cand ar sti ea ce putere are atunci! Dar ce folos, ca are mult de lucru si n-are cand. Dar si de lar bate - mai mult nici ea pane n-ar manca! Atunci femeia e asa de rea, ca ba nu-i dospeste aluatul, ba sa imbla pe usa, ba nu-i prinde cuptorul - si toata ziua tot huieste si striga. Corcesti Un om samana grau si tot una zicea; "Ce te-oi taia, ce te-oi manca! S-am sa te ung, s-am sa te maninc!", si tot isi ascutea cutitul si arata cum are sa taie el pinea. La citva timp, sa duce sa vada de e rasarit. Era des ca peria si inverzit. El iar isi scoate cutitul si incepe a-l ascuti pe toate partile si zice ca mai sus. Merge sa-l secere, il imblateste, il vantura, il duce la moara - el una inainte a lui pazeste. Vin Pastele, face femeia lui pasca. El o duce la sfintit, o aduce s-o pune pe masa si iar ia cutitul si-l ascute - un cutit lung si lat si iar zice asa. Apoi ia pasca, o razima in pantece si taie. Cutitul, fiind ascutit, a trecut prin pasca si prin pantece i-a taiat matele: "Oi, de-amu nu te-oi mai manca!" Cuciur-Mic Prin satele din jurul Cernautului, pasca ce sa face pentru sfintit si la care se pune in mijloc cruce sa numeste "nafora", ca si prescurea pe care savarseste preotul sfanta jertfa la liturghie. In Camina, spun ca din nafora de la Pasti, din crucea pastei, a facut Dumnezeu in sambata Pastelor, atunci cand sa coace pasca, toate florile, toate semintele cate sunt, toate panele. A sfarmat crucea marunt si a aruncat in 4 parti si peste toata lumea au rasarit. Tot aice, straturile si florile sa samana injoia si sambata Pastelor, caci zic ca sa fac mai frumoase. Ca sa ai canepa frumoasa, cand faci focul de pasca, sa pui sa stea samanta pe cuptor. Mihalcea Nafora se face cu cea mai mare curatenie. In Rosa, femeiele, pentru a face pasca, se grijesc, se spala pe cap, se piaptana, imbraca camese si straie curate, bat metane spuand rugaciuni si apoi se apuca de plamadit. Pasca se face in modul urmator: Se intinde o foaie rotunda de aluat , in jurul careia se pune o cununa de aluat impletita, umplanduse inlauntru cu branza preparata cu oua. Deasupra sa netezeste cu lapte s-apoi cu o pana se unge cu ou, impodobindu-se apoi cu strafide, din care se fac diferite flori. Pasca ce se face cu cas, de Ispas, sau de Sf. Gheorghe, or Duminica Mare, sa impodobeste cu frunze de leustean. Pe pasca ce e hotarata pentru sfintit, atat in Moldova, cat si in Bucovina, se face o cruce de aluat in mijloc, impletit ca si cununa, pasca aceasta punandu-se mai intai in cuptor. Cand pun in cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe truspatru paretii, si apoi la gura cuptorului, zicand: Cruce-n casa, Cruce-n masa, Cruce-n truspatru Cornuri de casa. (in Scheia adaog:) Dumnezeu cu noi la masa, Maica Precista la fereasta. Din acelasi aluat sa fac si cozonacii. Aluatul de la Pasti sa face mai mult pe lapte - daca are omul, de nu, il face si pe apa - sa pun multe oua, zahar si unt. Cozonacii ce sa faceau mai demult in Moldova si sa mai fac de unii astazi au masura aceasta: doua parti de oua, o parte de unt si faina cat cuprind acestea; cu lapte numai se plamadeste. Apoi sa adauge: zahar, rom, scortisoara si coaja de lamaie. La cozonacii ce sa fac acuma, sa da la o chila de faina, 30 oua si 1/4 litru unt topit - albusul se bate, dar nu sa pune tot, il potrivesti ca si celelalte. Forma ce o are cozonacul in Moldova e urmatoarea: sa ia o bucata mare de aluat, pusa in lung, capetele de la margina, sa intind ca sa fie subtiri, iar mijlocul sa lasa mare ca o pine, apoi, sucindu-se capetele de cateva ori unul cu altul, se intorc si se pun deasupra aluatului de la mijloc. Frumuseta cozonacului este a fi inalt, crescut si, inca daca la scos trebui sa strice gura cuptorului, atunci cucoana e mestera. La miez trebuie sa fie moale ca scama si sa se desfaca in suvite lungi. Aceasta se dobandeste daca aluatul e bine batut. Din acelasi aluat sa fac "ciurecurele" umplute cu mac si "mazurca" umpluta cu dulcet. Apoi, de Pasti, sa mai fac "lucumuri", "posmagi", "bezele" si altele. In Rosa, cozonaci se numesc niste colaci cu doua randuri de impletituri, una deasupra alteia si formati ca o semiluna, iar cei impletiti ca in Moldova se numesc "culuci." La tarani, se face numai pasca cateva cuptoare, sa aiba pe tot timpul sarbatorilor, cozonaci nu se fac.

12

Cand se pun pascele in cuptor, cei de casa minesc fiecare cate o pasca pentru sine, ba si pentru cineva din streini, care nu se afla de fata; si a carui pasca iese frumoasa, aceluia ii va merge bine, cu noroc; care insa va fi smintita cumva, acela trebuie sa patasca ceva peste an. Bahrinesti Cand faci de Pasti pasca, cel dintai aluat ce-1 iai sa faci o pasca pentru vaci, s-o sfintesti si sa le dai tot anul simbata dimineata cite o bucatica din ea, ca nu le strica nimene si au frupt mult. Mihalcea Cand faci nafora de Pasti, cea dintai pascuta s-o faci pentru "friguri" si s-o dai la un sarac de pomana, ca n-ai friguri peste an. Idem Cand faci pasca de Pasti, sa iai o bucatica din aluatul cel dintai si sa faci o franzola mica; o pui cea intai in cuptor si o scoti intai. E buna sa o sfintesti si sa o maninci, sa fii cea intai si asa iubita, dorita si cinstita, cum e in ziua ceea pasca. De vrai, o mananci cu acel ce-ti e drag si e tare bine. Cuciur-Mic Cand se face pasca, apa cea dintai, ce se spala pe mani, dupa ce o framanta, se sfinteste de Pasti si se spala fetele. Cum apuca oamenii repede pasca si fug acasa, asa s-o apuce pe fata flecaii la joc si cum fiecare isi iubeste trupul sau, asa s-o iubeasca lumea sau cutare pe dansa. Cu apa aceea se spala in septe sambete, pana a nu rasari soarele, si o arunca pe iarba sau pe flori, ca sa fie ca florile; nu unde se imbla sau in glod, sa fie ca glodul! Ecaterina Pantea, Mihalcea In Ardeal, pasca de Pasti nu se face. Aice, preotul da la biserica niste bucatele de pane taiate, pe care le face preuteasa, si merg cu niste ulcute (ulcele) in care preotul li da vin. Sarbatoarea Pastelui-Cu pasca la biserica Pentru a merge cu pasca la biserica, trebuie sa se imbrace omul curat si, fiindca atunci s-au facut straie de Pasti, sa imbraca in straie noua. Pasca la sfintit sa duce intr-un sarvat curat, intr-o cosarca sau pe o tabla, puindu-se doua paste: cea cu cruce, care sa aduce inapoi acasa, si una fara cruce, aceasta sa lasa preotului, si mai pune o bucata de slanina si patru oua rosi. Slanina sa aduce acasa, iar doua oua sa lasa preotului. In Mihalcea, Siret etc, mai da fiecare cate un ou si dupa-amiaza la vecerne, cand il miruieste preotul. Pe aicea, odata cu pasca, duc si carnate la sfintit, ba si purcelul intreg; apoi mai pun pentru leacuri: sare, usturoi, unt, tamaie etc, care le intrebuinteaza pentru vite, pentru sanatate sau pentru farmece. Pana si matraguna o sfintesc, o pun cumva dedesupt, sa nu sa vada. In Broscauti, sfintesc si rasteile de la jug, sa nu se apropie diavolul. Ba - pentru interesul stiintei, fie-ne iertat a spune - sfintesc si fundul pantalonilor unui barbat, spalat curat, care se intrebuinteaza cand si cand la strecurat laptele, in contra diochiului. Ba - ce e si mai urat - sfintesc, invalit intr-o peteca, o bucata din camesa unei fete, ce a avut intai menstruatia, aceasta fiind apoi buna de afumat pentru boala cea rea, spariet si cand se umfla piciorul si te doare, ca nu poti sa calci. Corcesti Asemenea, se sfinteste si peteca cu care sa sterg ouale cele rosi, fiind buna tot de spariet si de buboaie, infiat ura, de afumat vaca, cand sa strica etc. General Cine vra sa aiba noroc la prins peste, cand ia nafora din biserica (nafora de la preot, nu pasca), n-o mananca, dar se duce si o arunca in Prut si tot anul prinde peste; dar e pacat. Dochita Hurghis, Mahala De Pasti, cine vra sa aiba noroc la impuscat si la vanat, cand zice preotul: "Hristos a inviat!", el sa zica: "Da eu impusc!" Or, daca e pascari, zice: "Eu prind peste!" Sau femeile ce au vaci, ca sa aiba lapte mult, zic: "Eu mulg vacile." Dar ce folos, ca e mare pacat. Mihalcea Ca sa aiba cineva noroc la impuscat, nafora ce o ia la Pasti, din biserica, sa o puie in pusca si sa impuste cu dansa si nimereste orisice vra, dar e mare pacat. Ma rog: impusca trupul lui Domnul Hristos! Un hutan tanar a pus nafora intr-un copac s-a impuscat si din nafora a curs sange. Dar apoi las' ca i-a dat si lui tatal sau! De la d-l Ilie Dulghir, Broscauti Cu pasca acasa. La masa Cand se vine cu pasca acasa, sa pune un laiceri din tinda peste prag, pana la masa; si cum trece omul pragul, bate trei matani in mijlocul casei (un altul ii tine pasca), pe urma vine la masa si o inchina pe masa, de trei ori la icoane, batand cu pasca de trei ori in masa si plecandu-se omul de trei ori cu capul la masa, zicand; "Hristos a inviat!", si apoi sa pun sa manance. Ecaterina Pantea, Mihalcea

13

Cand se vine cu pasca, o pune pe capul femeiei, pe urma pe al celorlalti, tot dupa varsta. Iar daca este fata de maritat, cand ii pune pasca in cap, ea sa treaca pe dedesupt si sa iasa afara, ca anul acela se marita.Elena Braha, Mihalcea De Pasti, cand se aduce pasca, zici: "Hristos a inviat!" si vii drept la masa de o pui; si cand mananci din pasca, sa pui piciorul pe topor, ca nu se prinde nimic de om ca de fier. Fata ce vrea sa se marite sa guste intai si, cand intra cu pasca, sa iasa afara pe sub pasca. Mahala Cand vin cu pasca, mai intai dau: "Hristos a inviat!" In casa s-apoi o duc si-o inchina la cele patru cornuri de casa zicind: "Hristos a inviat!" In Molodia zic: "Hristos a inviat!" si pun intai pasca pe prag, apoi zic iar: "Hristos a inviat!" s-o pun in mijlocul casei pe topor si apoi pe masa. Si de cate ori zice, de atatea ori raspund: "Adevarat a inviat!" cei din casa. Dar mai intai, cum vin de la biserica, merg si zic: "Hristos a inviat!" la vite si le pune pasca pe coarne; si apoi la gaini: "Hristos a inviat!" Apoi din pasca mananca omul, da si la vite cate o gura si la gaini farmaturile. Tot astfel si in Mihalcea. Cand vii cu blidul de la biserica, mai intai la vite si la gaini sa mergi si sa zici: "Hristos a inviat!", ca se tin pe langa casa si gainele nu scurm in gradina. De Pasti mai intai se mananca o bucatica de nafora - pasca - zicand: "Pe sanatate ca am ajuns". Apoi ciocnesti oua, zicand: "Hristos a inviat!"; mananci slanina, uscaturi si apoi incepi a manca din celelalte bucate. Unii gusta intai hrean sfintit, sa nu-i manance purecii peste an; altii, usturoi, sa fie sanatosi, si apoi mananca slanina, oua etc. Cine posteste tot postul, in ziua de Pasti trebuie sa se fereasca de a manca mult. Oua sa nu manance deloc; sa bea o ceasca de zama limpede, de supa buna - cum sa face la Pasti, de clapon -, iar din celelalte bucate sa manance tot cu crutare. - S-a intamplat ca au murit oameni, de multe oua. - E pacat a taia cucosul de Pasti. Gaini sa pot taia. - In Moldova, de Pasti, e obiceiul a se manca friptura de miel; in Bucovina, de purcel, iar altii au luat obiceiul de la nemti de a face friptura de vitel, fiindca se mananca si rece; sau poate ca urmeaza cuvintele ce sa citesc la Pasti: "Vitelul este gras si masa este plina!"... Sfantul Pasti e cu par lung si tare paros pe trup! Atunci trece peste bucate, peste masa si se bucura. Maranda Prot, Rosa

In toate partile romanesti, e obiceiul a merge de Pasti cu pasca, barbatii cu nevestele, la rudele cele mai in varsta: la parinti, la frati, la nanasi etc, ducand o pasca si cateva oua pentru care, in schimb, li se da alta pasca si mai multe oua. - Din cauza acestui obicei, femeile se silesc ca sa le fie pasca cit mai frumoasa. In Scheia, sa duc miercuri, cu pasca, la moasa. Cele 3 zile ale Pastelor, masa sta intinsa si cine iti intra in casa il poftesti la masa, asa e obiceiul din vechime de Pasti.General Petrecerile de Pasti In ziua de Pasti, nu sa merge pe la case - aceasta sa spune pretutindene -, e ca si cum ai imbla cu cerutul. Atuncea fiecare are ce bea si ce manca la casa sa si apoi fiecare e ostenit; oamenii cei mai batrani, cum mananca, sa culca si dorm, iar care sa pot tinea sa nu doarma petrec ziua pe linga biserica - casa lui Dumnezeu - tragand clopotele, ciocnind. In ziua de Pasti, toata ziua sa trag clopotele. In Scheia, zic ca pentru ca sa creasca canepa. Numai putin si tineretul petrece pe langa biserica, in Bucovina, nedanduse voie a se face in ziua de Pasti joc. In Broscauti, sa joaca langa biserica niste jocuri numite la un loc "chiparus." "Haideti la chiparus!", sa indeamna fetele si flecaii unii pe altii. Unul din jocurile acestea e ca un flecau sa se suie pe umerii altuia si, tiind un prapur in mana, sa incunjure astfel de trei ori biserica. Pe langa el stau alti doi, cu niste druci lungi, de care el sa tine si pe care acestia ii tot muta, iar in urma lor merg droaie. Mai demult, insa, jocul acesta era mai frumos: sa prindeau 6 flecai voinici in rand, iar altii mai usori sa suiau pe umerele lor, pe a caror umere sa mai suiau 3, si astfel incunjurau de 3 ori biserica fara prapuri. Pe acestia cautau sa-i strice cei ce jucau chiparus. (Se va vedea.) Alt joc este ca un flecau sa se puie in patru labe si sa duca calare pe un altul. Altii imbla in catalige, iar altii sa joaca de-a "jocul dracilor." Jocul acesta e astfel: sa pun in sir, la distanta, unul la spatele altuia, dracii inghebosati si tupilati si alergand unul dupa altul sa prind de la spate de mijloc: cel din urma pe cel dinainte, acesta pe cel de dinaintea lui si astfel sa tot alung, pana ce ajung in fata dracului celui mai mare. Acesta tine in mani doua bete cu cate 2 cracane si cu acestea il loveste in cap pe cel ce merge in frunte, ca semn ca mai departe nu pot sa mearga, si cu aceleasi bete le arata drumul, care iarasi au sa-1 apuce si iar asa sa alung pana iarasi vin in fata lui. Cam la fel cu jocul acesta sa pare a fi si urmatorul: sa tin de dinapoi unul de altul, un sir lung de flecai, cel din frunte are un bici lung in mana si, cand sunt la vro intorsatura, cel cu biciul din frunte arde pe cel din urma strigand: "Chiparus!" Acestia cauta sa dea jos pe cei ce merg in piramida. In Crisceatec, un sat intre stanci, in Muntii Bucovinei, la marginea Galitiei, sa joaca de asemenea mai multe jocuri, imprejurul bisericei. De sunt ele de origina slava sau romana, nu sa poate sti. Broscautul e sat numai in parte rutenisat si aceasta abia acuma, in timpul din urma. Crisceatecul e insa rutenisat complect. Un joc e acesta: sa apuca tot o fata s-un flecau, fata in fata de mani, tiindu-le intinse si facand astfel un sir, iar pe deasupra manelor lor merge o fata. Cei de jos canta mai multe cantece, intre care sunt si versurele acestea: Imprumutati-ne un snop, Caci ducem "joca" la balta. Cuvantul Joca", adeca Joaca", din recitatia aceasta ruteana e romanesc.

14

Un alt joc e acesta: pun trei pietre, nu mari, in forma ce stiu ei, la distante, apoi, tinandu-se toti de basmali, sir, trec pintre pietre, recitand strigaturi. Fac apoi o roata in jur si unul ia pe o fata si joaca in mijloc. (Desi hora la ei nu sa joaca.) Un alt joc, numai de fete, care sa pun in doua randuri vis-a-vis, este ca sa ceara o fata dintr-un rand, ce face pe flecaul, pe o alta din randul de vis-a-vis, sa i sa vanda de nevasta. Mama intreaba ca la ce pane o duce? Flecaul incepe cu cea mai rea: de ovaz. La aceasta pane n-o da. El vine de repetate ori pan' ce spune ca la "turta dulce" si atunci o prinde, iar mama i-o arata ca asa frumoasa, cum i-o da, sa o tie si el. Alta petrecere de Pasti e "scranciobul." Pentru acest scop, sa fac la unele case scranciobe (mici, cu un scaun) si copiii, de cu ziua si pan' in noapte, tot una sa dau, pentru care distractie platesc celui de casa cite un ou ros. Scranciobul tine pan' la Ispas. Aice e in mic, aceea ce in Moldova e dezvoltat in mare. Petrecerea cea mai frumoasa a Pastelor in Moldova e scranciobul. Acesta sa face la loc larg, langa crasma, avand 4, 6 sau 8 scaune, care, invartindu-se, sa ridica si sa scoboara, iar fetele si flecaii, tot cate doi, in pareche, sa dau in scranciob, pe cand, jos, lautarii canta si jocul joaca. Aicea sa aduna tot satul, tanar si batran, gatiti in haine frumoase si bucurandu-se de sfintele sarbatori. Scranciobul tine pan' la inaltare. In Bucovina, si anume in Rosa, isi aduc aminte batranii ca demult erau asemenea scranciobe, obiceiul insa tot a ramas in toate satele, dupa cum am vazut. Intre petrecerele Pastelor sunt si acestea: In Corcesti, e obiceiul la gospodari a merge cu pasca mai intai la preotul chiar in ziua de Pasti. Duc 3-4 paste si vro 10-12 oua. Din acestea, o pasca ia preotul si celelalte le da inapoi, precum si din oua; ii cinsteste pe oameni si apoi sa duc cu pasca la nanasi, parinti etc. Apoi, pan' la Ispas, tot una merg cu pasca intre ei; au zile anumite, in care face cutare sau cutare "benchete", si toti merg cu pasca la acela de petrec. Obiceiuri din Saptamana Mare Postul Pastelui se incheie cu Saptamana Mare, a patimilor lui Hristos. In Saptamana Mare se face curatenie generala in gospodarii. Curtile sunt maturate, surile sunt curatate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curatate de namol si adancite. Casele trebuie sa straluceasca de curatenie pentru ca ele "te blestema daca Pastile le prind necuratate". In lunea Saptamanii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc si se varuiesc casele iar mobilierul este spalat si reparat. Pana miercuri, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi barbatii trebaluiesc pe langa casa, ajutandu-si nevestele la treburile gospodaresti. In Joia Mare, data limita slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si impartite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte satenilor aflati la biserica, in cimitir sau pe la casele lor. Pana la Joia Mare, femeile se straduiau sa termine torsul de frica Joimaritei care, in imaginarul popular era o femeie cu o infatisare fioroasa ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de maritat. Uneltele de tortura ale Joimaritei erau caldura, oala cu jaratec, vatraiul sau carligul pentru foc. Aceasta fiinta mitologica folosea mijloace cumplite de tortura: ardea degetele si mainile fetelor si femeilor lenese, le parlea parul si unghiile si incendia fuioarele de canepa gasite netoarse. De multe ori nici flacaii lenesi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu ingrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimarita era, la origini, o zeitate a mortii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat, a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea si nemunca. Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau in dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se intorc la casele lor. Pentru intampinarea lor se aprindeau focuri prin curti, in fata casei sau in cimitire, crezandu-se ca, astfel, ei aveau posibilitatea sa se incalzeasca. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort in parte sau pentru toti mortii din familie si reprezentau o replica precrestina la inhumarea crestina din Vinerea Mare. Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an - focurile de Mucenici, de Lasatul Secului, de San - George sau de Sanziene. Ele se faceau din plante considerate a avea virtuti magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de catre copii sau de catre tinerele necasatorite. Focurile se inconjurau cu tamaie si agheasma, in jurul lor se asezau scaune "pentru mortii ce urmau sa soseasca" si se dadea de pomana copiilor, vecinilor si rudelor. Obiceiul se mai pastreaza in unele sate din zona montana a Bucovinei (Moldovita, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtand denumirea de "incalzitul mosului" dar, de cele mai multe ori, semnificatiile sale nu mai sunt cunoscute, el avand mai ales caracter de divertisment. Joia Mare este ziua in care, de regula, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nuca si babele coapte in forme speciale de ceramica. Pasca cea mai importanta coptura rituala a Pastelui, se face din faina de grau de cea mai buna calitate, cernuta prin sita deasa, si are, cel mai adesea, forma rotunda. Aluatul dospit se pune in tavi speciale pentru pasca, dupa care, de jur imprejur, se aseaza aluatul impletit din doua sau trei sucituri si se lasa totul la crescut. In mijlocul tavii se aseaza, apoi, branza de vaca, pregatita cu zahar, oua, mirodenii si stafide. Peste branza se face o cruce, din acelasi aluat impletit, impodobita cu ornamente in forma de floare. Se unge totul cu ou si se coace in cuptorul incalzit. Alta data,

15

cojile oualor folosite la pasca nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strangeau cu multa grija intr-un vas special si se aruncau in Sambata Pastelui pe o apa curgatoare crezandu-se ca, astfel, gainile si puii aveau sa fie paziti de uliu peste vara. Se mai credea ca, in felul acesta, se dadea de stire Blajinilor - popor mitic care traia sub pamant - ca se apropie cea mai mare sarbatoare a crestinilor. Ultima vineri din Postul Mare este numita in Bucovina Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua in care Iisus a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pactului stramosesc. Din aceasta cauza Vinerea Mare este zi de post negru. In Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credinta ca daca cineva se incumeta a coace in aceasta zi face mare pacat iar coptura nu este mancata nici macar de pesti. In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, insa, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta. in scopuri terapeutice. Sambata Mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand femeile trebuie sa pregateasca marea majoritate a mancarilor, sa deretice prin incaperi si sa faca ultimele retusuri la hainele noi pe care urmau sa le imbrace in zilele de Pasti. De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc mancari traditionale: drobul, numit in Bucovina cighir, friptura si borsul de miel. Spre deosebire de Craciun, pentru Pasti nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicerea: "Craciunul este satul iar Pastele este fudul". Principala grija a oamenilor, inaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua. Sambata seara fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire. In el asterne un stergar curat si aseaza o lumanare alba, apoi oua rosii, pasca, cozonac,oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, un fir-doua de breaban (numit brebanoc sau barbanoc), carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala etc. Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale dar si de mandrie personala. Obiceiuri de Florii - Obiceiul Lazaritelor Inainte de a intra in Ierusalim, Hristos l-a inviat pe Lazar. Invierea lui Lazar este simbolul invierii viitoare a neamului omenesc. In popor se crede ca Lazar era un fecior tanar, fratele fetei care s-a casatorit cu Dragobete, Cap de Primavara. Potrivit traditiei, intr-o sambata Lazar a plecat cu oile la pascut, lasand-o pe mama-sa sa faca placinte. Urcand intr-un copac sa ia muguri pentru animale, isi aduce aminte de placinte. Se grabeste sa coboare, cade si moare. Potrivit legendei ca Lazar ar fi murit de dorul placintelor, exista obiceiul ca in aceasta sambata, femeile de la tara sa faca ofranda de pomenire a mortilor impartind placinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma ca in ajunul sau sambata Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat dupa modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma ca Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. "Una din fete, numita Lazarita, se imbraca in mireasa si colinda impreuna in fata ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau Lazarica: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci". Obiceiri de Florii - ramurile de salcie In ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserica, pentru a-L intampina tainic pe Hristos. Ele sunt sfintite si puse la icoane. Se credea ca nu e bine sa renunti la aceste ramuri daca nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau si pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta sa rodeasca. Exista credinta ca abia acum pomii prind putere sa rodeasca. De aceea, nu se plantau pomi inainte de Florii, de teama ca acestia sa nu ramana fara rod. In ziua de Florii, stupii erau impodobiti cu ramurile de salcie sfintite, ca albinele sa se bucure de binecuvantarea divina. In unele sate, matisorii erau aruncati in curte cand incepea sa bata grindina. Insa, ramurile de salcie aveau in principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

16

Ramura de salcie sfintita era utilizata si in scopuri terapeutice. Oamenii inghiteau matisori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriti de diferite boli. Batranele se incingeau cu salcia ca sa nu le mai doara salele. Exista si obiceiul ca parintii sa-si loveasca copiii cu nuielusa de salcie, cand veneau de la biserica. Credeau ca asa vor creste sanatosi si intelepti. Obiceiuri de Pasti Noaptea, dupa primul cantat al cocosilor, toata suflarea satului se scoala pentru a pleca la slujba de Inviere. Inainte de a pleca de acasa toti oamenii, varstnici si tineri, se spala pe fata cu un ou rosu si un banut de argint, in credinta ca vor "fi sanatosi ca oul si curati ca argintul". Apoi barbatul ia cosul cu pasca si intreaga familie se indreapta catre biserica. Alta data, semnalul de plecare la biserica era dat cu secaluse iar in timpul slujbei de Inviere se aprindeau focuri in jurul cladirii si se impusca cu aceleasi secaluse. Dupa slujba de noapte, bucovinenii isi ordoneaza, pe doua randuri jurul bisericii, cosurile cu pasca, pentru a fi sfintite de catre preot. La intoarcerea spre casa, fiecare duce in mana si lumanarea aprinsa la Inviere. Alta data, in momentul in care intra in casa, capul familiei afuma cu lumanarea de la Inviere semnul crucii pe "mester - grinda" (barna transversala), ceea ce facea posibila aflarea vechimii unei case dupa numarul de cruci afumate pe care le avea in "casa cea mare". Dupa o scurta perioada de odihna, toti membri familiei se aseaza la prima masa festiva de Paste, dar nu inainte de a se spala, inca o data, in mod ritual, cu oul rosu si banul de argint. Festivitatea este deschisa de cel mai varstnic barbat din familie care ciocneste primul ou rosu cu sotia sa, apoi ciocneste oua cu toti ceilalti. Ciocnitul oualor rosii se face cu solemnitate si cu respectarea unor reguli precise: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste violent "capul" oului tinut de partener, in timp ce rosteste "Hristos a Inviat" iar partenerul ii raspunde "Adevarat a Inviat". In prima zi, duminica, ouale se ciocnesc "cap la cap", a doua zi, "husca la husca" iar in cea de-a treia zi, si "burta in burta". Fiecare membru al familie trebuie sa manance mai intai un ou sfintit dupa care consuma din toate bucatele sfintite la biserica. Abia dupa aceasta se poate manca din celelalte feluri de mancare asezate din abundenta pe masa festiva. In zilele de Pasti existau interdictii severe: in prima zi nu era permisa plecarea din sat, nu se matura prin casa, nu se pregatea mancare iar masa de Pasti nu se ridica timp de trei zile. Astazi, in a doua zi de Pasti, finii se duc in vizita la nasi, cu colaci, pasca si oua rosii iar copiii merg la parinti. Nasii ii ospateaza pe fini, dupa care merg impreuna la hora satului, acolo unde, cu totul intamplator, se mai poate intalni scranciobul cel mare (Dorna Arini, Brosteni, Bosanci). In Bucovina, se obisnuia sa se construiasca, pentru zilele de Pasti, scrancioburi mici, pentru copii, in fiecare gospodarie, si un scranciob mare, pe toloaca satului, pentru tineri. Acesta din urma era facut din lemn, avea forma unei roti uriase, montata pe doi stalpi verticali. Perechile de tineri se asezau si se "invarteau" pe cele patru scaune montate pe roata, in timpul in care ceilalti se prindeau in hora satului. Uneori, tinerele neveste se "invarteau" si ele in scranciob crezand ca, in acest fel, canepa le va creste mai mare. In credinta locala, scranciobul era reprezentarea simbolica a corpului lui Iuda, cel care s-a spanzurat in gradina in care l-a vandut pe Iisus iar trupul sau s-a leganat in copac timp de trei zile. In dupa - amiaza primei zile de Pasti, inainte de vecernie sau dupa aceasta, lumea satului, tineri si batrani, se aduna in curtea bisericii pentru a ciocni ritual oua, pentru a bate toaca si a trage clopotele, petrecand impreuna clipe de neuitat. In cea de-a doua si in cea de-a treia zi de Pasti avea loc stropitul ritual cu apa, in amintirea readucerii la viata a fetei de evreu, lesinata la aflarea vestii invierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apa de catre tinerii ce treceau intamplator prin zona. Lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat iar martea fetele ii udau pe feciori. Obiceiul contemporan, de a stropi cu parfum rudele si prietenii vizitati a doua zi de Pasti, este o reminiscenta tarzie si "emancipata" a acestei datini. Prima saptamana de dupa Pasti, ce se incheie cu Duminica Tomei, este numita Saptamana Luminata. Se crede ca "cine moare in aceasta saptamana merge direct in rai". Din aceasta saptamana incep cele noua joi si cele noua marti numite "oprite", despre care se credea ca sunt periculoase pentru grindina. "Joile oprite" erau serbate de catre femei prin abtinere de la muncile casnice, crezandu-se ca, astfel, se asigura sanatatea oamenilor si prosperitatea turmelor si se fereau semanaturile, viile si livezile de grindina, furtuni, brume si ingheturi tarzii. Ciclul acestor sarbatori se incheia cu cea de-a noua joi, numita "Joia Verde" sau "Joia bulcilor". Descopera OBICEIURI DIN ALTE TARI prilejuite de sarbatoarea Invierii. Curiozitati, diferente sau asemanari? Invata putin din tot si calatoreste cu gandul prin secvente culturale care mai de care mai diverse! Pastele in America de Nord Pastele in America de Nord este asemanator cu cel sarbatorit de romani. Familiile americane se aduna sambata dinaintea zilei de Paste si incondeiaza ouale. Potrivit traditiei, Iepurasul de Pasti va lasa fiecarei familii cu copii, cate un cos de Pasti, plin cu oua de ciocolata si alte bunatati pentru fiecare copil din casa. Unele familii organizeaza adevarate "vanatori de comori", copiii pornind in cautarea oualor de ciocolata aduse de iepuras.

17

Pastele in Franta Franta, leaganul crestinatatii, sarbatoreste cu mult fast sarbatoarea Pastelui. Inca de la inceputul acestei sarbatori, intraga tara este cuprinsa de euforie. Toate magazinele si sediile comerciale sunt impodobite cu iepurasi, pui, clopote si pesti din ciocolata. "Pesti de aprilie" - Principala diferenta fata de celelalte tari europene: in Franta, iepurasul este inlocuit cu pesti si clopotei. Pestii francezi de Paste poarta denumirea de "Pesti de aprilie". Acesti pesti isi fac aparitia in casele franceze inca de la 1 aprilie, copiii incercand sa ii pacaleasca pe adulti lipidu-le pe spate hartii cu pesti desenati. "Clopotele zburatoare" - O alta traditie importanta in Franta este denumita "Clopotele zburatoare". Catolicii francezi cred ca in Vinerea Mare toate clopotele zboara la Vatican , intorcandu-se in prima zi de Paste, aducand cu ele o multime de oua de ciocolata. Respectand aceasta traditie, clopotele nu mai bat din Vinerea Mare si pana in prima zi de Paste. Copiii se implica intr-un joc in care arunca ouale in aer. Primul care a scapat oul, a pierdut concursul. Pastele in Suedia Saptamana Mare incepe cu Duminica floriilor, pentru a celebra intrarea lui Iisus in Ierusalim. Oamenii obisnuiesc sa duca la biserica crengi de salcie, care tin locul celor de laur.Exista si superstitii legate de aceasta perioada: se crede ca vrajitoarele au o putere deosebita in aceasta perioada, in special cele de magie neagra. Cu o zi inainte de Paste, baietii si fetele se imbraca in vrajitoare si merg la vecini carora le lasa vederi de Paste, pentru care primesc bani sau dulciuri. In partea de vest a tarii exista obiceiul sa se lase scrisoarea in cutia postala sau sub usa, expeditorul ramanand necunoscut. Ouale fierte, frumos colorate, sunt neaparat incluse in meniul suedezilor in aceasta perioada. Pastele in Grecia In Grecia se organizeaza numerose evenimente de celebrare a Pastelor, evenimente de la care nu pot lipsi ingredientele specifice: miel, paine, oua si salate.Exista obiceiul ca oamenii sa plece de la biserica tinand in mana lumanarea aprinsa. Se spune ca lumina aduce noroc daca nu se stinge pina acasa. In aceste zile se mananca o paine speciala, numita painea lui Iisus. In centrul paini este marcata o cruce, iar pe margini este decorata cu ornamente sub forma de oua. Masa de Paste incepe duminica dupaamiaza, prelungindu-se pina spre seara. Pastele in Germania Se crede ca termenul german "Ostern" vine de la o zeita anglo-saxona din antichitate numit "Eastre", "Eostre", ori "Ostara". Copaci de Paste, copacei micuti sau ramuri, impodobiti cu ou, au facut parte mult timp din sarbatoarea germana a Pastelui. Din sarbatoare face parte si masa bogata de Pasti, dupa un post sever.De Pasti copiii joaca un joc: se intrec in rostogolirea oualor colorate pe pante din iarba sau le ciocnesc la capetele ascutite si copilul al carui ou nu s-a spart, il obtine si pe cel spart. Pastele in Ungaria Saptamana care precede Pastele este pentru gospodari si gospodine o perioada foarte incarcata, acestia ocupandu-se de curatenia de primavara si coptul prajiturilor traditionale. La sate, ouale fierte sunt vopsite in diverse culori si pictate de mana cu diverse motive geometrice si florale. In Duminica Pastelui copiii gasesc sub pat cadourile de Paste; urmeaza un mic-dejun traditional alcatuit din ou de Paste, sunca si kalcs, un fel de pine dulce cu ou, nuci si ciocolata fierbinte. Credinciosii poarta prin parohie statuia lui Iisus si bannere religioase, intonand imnuri religioase.A doua zi de Pasti, baietii stropesc fetele cu parfum sau cu apa parfumata si isi ureaza noroc unii altora, iar fetele ii recompenseaza cu oua vopsite. Este o zi a ospitalitatii, cand vizitatorii sunt mai mult decat bine-veniti. Pastele in Bulgaria Ouale de Pasti se vopsesc in Joia Mare si fiecare crestin duce un astfel de ou la biserica. Dupa ce este sfintit, fiecare gospodar isi ingroapa oul in vie, despartindu-se astfel, simbolic, de toate relele si necazurile pe care le-a avut in anul trecut. In Vinerea Mare se cumpara oale si farfurii noi si se planteaza dovlecei, pentru ca noua recolta sa fie mai "dulce". Fetele tinere fac, pentru prima data in viata lor, gogosi cu miere si zahar.Dupa Liturghia de Inviere, fiecare sparge cate un ou rosu de zidurile bisericii, ritual care continua acasa, unde ouale sunt ciocnite intre membrii familiei. Se spune ca acela care a ramas pana la sfarit cu oul intact va avea un an norocos, plin de bucurii. Pastele in Australia Familiile australiene participa in diferite orase la tot felul de festivitati organizate cu prilejul celebrarii Sfintelor Pasti care, in Australia marcheaza sfarsitul sezonului de vara. O noutate o reprezinta aceea legata de Iepurasul de Pasti. Pentru australieni nu el este simbolul national ci, Bilby, un membru al unei familii de omnivori marsupiali (adica, un cangur). Bilby este personajul care face an de an din Sarbatoarea de Pasti un prilej de bucurie intensa. Sarbatoarea Pastelui este pentru romani, alaturi de Craciun, cea mai importanta din an, pentru care fiecare familie se pregateste cu mult timp inainte prin postul tinut cu atata evlavie. In biserica ortodoxa oamenii se pregatesc pentru intampinarea sarbatorilor de Pasti prin "postul Pastelui" numit si "Postul Cel Mare", post care dureaza 48 de zile. In mod oficial, postul incepe dupa "Duminica iertarii", in ziua de luni a saptamanii a 7-a de

18

dinaintea sarbatorii de Pasti. Ultima saptamana din Postul Pastelui se numeste "Saptamana Patimilor" si incepe in duminica Floriilor, duminica in care se comemoreaza intrarea lui Iisus in Ierusalim. "Saptamana Patimilor" comemoreaza prinderea lui Iisus, crucificarea si moartea Lui. In acesta ultima saptamana, multe biserici tin slujbe in fiecare seara, slujbe numite "Denie". De luni pana joi se comemoreaza ultima masa, prinderea si inchiderea lui Iisus. Ziua de joi se numeste "Joia Mare". Vineri, numita "Vinerea Mare" se comemoreaza crucificarea si moartea lui Iisus pe cruce. In acesta zi, se tine "post negru", adica nu se mananca nimic. Desi aceasta sarbatoarea reprezinta pentru toti romanii invierea Domnului Iisus Hristos, ea se sarbatoreste oarecum diferit in regiunile Romaniei. Astfel... In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. Flacaii trebuie sa se duca cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a isi arata consimtamantul la sentimentele lor, trebuie sa le ofera un ou rosu. In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine-cuvanteze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie. La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci. O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii(pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor "Sarbatori fericite!". La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului. In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel. In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat "hotii", cat si "pagubasii". Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul. In Tara Barsei, in jurul Brasovului, se face o petrecere care aduna intreaga comunitate obiceiul Junii Brasovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de calusari sau de colindatori, cu vataf si casier, strang oua de la tinerele fete, dupa care se merge catre Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc intreceri. Cea mai cunoscuta si indragita dintre ele este aruncarea buzduganului. In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un oua rosu si unul alb intr-un bol cu apa ce trebuie sa contina monezi, copii trebuie sa si clateasca fata cu apa si sa si atinga obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogatii.

19