PSIHOLOGIA LIMBAJULUI 28.10.

2010

III. ORIENTAREA PROGRAMRII NEUROLINGVISTICE (PNL) s-a cristalizat

la sfarsitul anilor 70 si a intemeiata de doi cercetatori cu pregatiri initiale de baza diferite, unul ligvist Richard Bandler si un matematician John Grinder. In elaborarea teoriei lor, cei doi au pornit de la constatarea ca, in relatia dintre terapeut si pacient, mai important este ceea ce comunica terapeutul decat ceea ce face. Pentru a inchega elementele modelului teoretic, ei au analizat importanta descoperirilor si rezultatelor cercetarilor in mai multe domenii precum lingvistica, teoria informatiei, neuropsihologia si antropologia, ajungand la concluzia ca problema comunicarii trebuie centrata pe intelegerea modului si mecanismelor generale de functionare a creierului. Creierul este prin excelenta organul care realizeaza atat veriga de intrare sau de receptie, cat si veriga de iesire, de executie, constand in raspunsurile pe care destinatarul le emite la mesajele pe care le receptioneaza. La nivelul creierului, se realizeaza asa-numita harta a lumii, ca un ansamblu de reprezentari care se stocheaza si pastreaza in memoria de lunga durata in forma de programe, strategii, idei, conceptii, convingeri despre lume si despre sine. Aceasta harta a lumi reprezinta, pe de-o parte, sursa din care se selecteaza mesajele la nivelul emitatorului, iar pe de alta parte mecanismul de decodare care se activeaza la nivelul destinatarului. Astfel, relatia de comunicare se poate reprezenta ca un schimb de tip senzorial, receptie si contra-receptie. Aceasta relatia presupune interactiunea urmatoarelor elemente: - Realitatea sau lumea, natura, omul; - a doua secventa o constituie doar o parte a lumii care de fapt reprezinta continutul procesului de receptie; - aceasta portiune este supusa la randul ei unei operatiuni de filtrare succesiva, de tip neurologic, care tine de caracteristicile aparatelor de receptie si ale structurilor centrale corticale, care realizeaza integrarea influxurilor pe traseele senzoriale dand imaginile perceptive; 1

- al doilea filtru este constituit din sistemul de prejudecati, norme, cutume ce functioneaza in mediul social si care isi pun amprenta asupra stabilirii semnificatiei mesajelor receptionate din aceasta parte a realitatii (filtre socio-culturale); - al treilea filtru este de natura psihoindividuala si tine de particularitatile temperamentale, caracteriale etc. Aceasta va reprezenta in final perceptia care se realizeaza prin intermediul diferitelor organe de simt. Veriga executiva este reprezentata pe de-o parte de raspunsurile verbale iar pe de alta parte, de raspunsurile prin intermediul celorlalte canale nonverbale. Modul prin care se realizeaza comunicarea verbala este digital, in sensul ca fiecare cuvant este distinct si legatura dintre cuvinte este reglementata prin regului sintactice bine precizate si stabile. Cealalta forma de comunicare este analogica si se caracteroizeaza prin aceea ca fiecare raspuns are o semnificatie, dar raspunsurile intre ele nu sunt reglementate prin existenta unor reguli sintactice clare. Dinamica relatiei de comunicare este conditionata de un principiu general de functionare a creierului nostru, cunoscut sub denumirea de principiul economiei, potritiv caruia trebuie sa se realizeze maximum de efect, de eficienta cu minimum de consum de energie si timp. Acest principiu general de functionare a creierului genereaza trei procese universale pe care creierul le realizeaza in cursul comunicarii si anume: a. procesul de generalizare, prin care se asigura posibilitatea de a intelege individul pe baza unui cadru de referinta supraordonat; aceasta operatie este direct inserata in mecanismul comunicarii, astfel incat in comunicare noi avem tendinta de a generaliza, de a trece de la observatii si constatari secventiale la judecati generale. b. procesul de selectie sau de simplificare prin care se lasa deoparte anumite aspecte referitoare la o anumita realitate, la un anumit eveniment si se evidentiaza si se transmit alte aspecte. Aceasta operatie de selectie este de asemenea necesara pentru a preintampina surplusul de detalii, de informatie si pentru a nu deveni redundanti. c. procesul de distorsiune, care consta in a reformula intr-un mod aparent mai plastic, mai impresionant un anumit mesaj, ducand astfel la modificarea imaginii 2

reale despre obiectul sau realitatea de referinta. Fiind universale si legice, aceste trei procese cerebrale pot sa constituie si factori de perturbare a unei realatii de comunicare si de slabire a eficientei ei. De aceea, interlocutorii trebuie sa ia in considerare aceste tendinte si, atunci cand constata ca un mesaj este care sa se diminueze efectul perturbator initial. Programarea neurolingvistica pune accentul pe trei aspecte: 1. Aspectul calibrarii, prin care se urmareste o armonizare psihica si fizica intre interlocutori. Aceasta calibrare se realizeaza urmarind fizionomiile si indeosebi miscarile ochilor, care prezinta o semnificatie diagnostica importanta, ele aratand spre ce sfera se orienteaza atentia interlocutorului. 2. Aspectul activarii de stare. Exista asa-numita stare nula sau starea normala si exista starile activate prin actul de comunicare. Acestea pot fi de doua tipuri: pozitive (se asociaza cu cresterea dispozitiei, cu deschiderea si increderea) si negativa (asociate cu trairi negative de frustrare, de ingradire, de insatisfactie, mahnire, ciuda sau furie). O comunicare eficienta si construcvita este cea care permite activarea si sustinerea unei stari pozitive. Comunicarea devina distructiva si generatoare de tensiune si conflict daca mesajele care se vehiculeaza in cursul ei activeaza stari negative. Starile tin nu numai de continutul sau semantica mesajului, ci si de modalitatea, de forma in care sunt ele exprimate. 3. Aspectul resursei, care constituie acel potential pe care fiecare interlocutor il detine, dar care nu este inca suficient stimulat si valorificat. Atunci, relatia de comunicare trebuie sa asigure actualizarea resurselor interioare psihologice ale celor doi interlocutori si, in urma unei secvente de comunicare, ambii interlocutori sa iasa mai intariti in ceea ce priveste echilibrul psihica decat au fost inainte de acel dialog. In actul psihoterapeutic, acest aspect este considerat tinta principala ce trebuie urmarita doarece tulburarile psihonevrotice sunt cauzate de insuficienta cunoastere si valorizare a resurselor interioare ale pacientului. El se depreciaza si asta duce la neglijarea unor potente sau resurse care, actualizate, pot duce la iesirea din situatia critica in care se afla. 3
prea

comprimat

sau lacunar sau modificat, sa intervina cu intrebari auxiliare sau suplimentare prin

In realizarea comunicarii, avem de-a face cu asa-numitul fenomen al preferentialitatii calanelor. In opinia autorilor acestei orientari, fiecare individ din cele 5 principale canale de receptie de care dispune (vaz, auz, tactil-kinestezie, miros, gust) are unul dominant preferat. Spre deosebire de animale, unde asanumita receptie sau aferentatie dominanta este o caracteristica generala a speciei si este aceeasi la toti indivizii speciei respective, la om, aceasta eferentatie sau receptie dominanta devina diferntiata si individualizata. Ea nu mai este o trasatura imanenta a intregii specii, ci devine o carateristica a indivizilor luati separat. Fiecare canal contribuie la elaborarea hartii mintale a lumii, dar cea mai mare contributie o va avea canalul privilegiat. Comunicarea se desfasoara cel mai eficient daca reusim sa intram pe canalul privilegiat al interlocutorului. In acest caz, intervina asa-numitul fenomen de ancorare, adica asocierea la o reprezentare a unui canal dominant, a unei alte reprezentari sau stari proprii altui canal. De exemplu, o melodie care ne place se asociaza cu o ancora de tip emotional-afectiv, o alta cu o ancora de tip kinestezic. Aceasta programare neurolingvistica a capatat o popularitate deosebita nu numai in psihoterapie, ci si in clinica in general, gratie conexiunilor pe care ea le face intre diferitele determinatii ale comunicarii umane (socio-culturale, psihologice, neurofiziologice). Esential pentru aceasta orientare este faptul ca in cursul unei relatii de comunicare intelocutorii sa reuseasca sa isi recunoasca si dezvaluie hartile interioare ale lumii. Numai intr-o astfel de relatie de comunicare reusim sa scoatem la suprafata elemente care, altfel, ar ramane acolo mortificate si nu s-ar implica direct in dinamica activitatii si vietii noastre cotidiene. Existenta noastra este generata si girata tocmai de relatiile de comunicare si de aceea nu putem sa nu comunicam.
IV. ORIENTAREA PSIHANALITIC (analiza tranzactionala a comunicarii).

Dupa Freud, comunicarea la nivel uman este o pseudocomunicare, intrucat ea este cenzurata si constransa de mecanismele critice si conformiste ale constiintei. De aceea, ea nu poate fi considerata o autodezvaluire, ci mai degraba o autoinselare si o pseudocomunicare. In mod real, comunicarea s-ar putea realiza numai in masura in care cenzurile impuse de constiinta ar fi inlaturate sau slabite. 4

Asa ceva nu se poate intampla in mod curent, ci numai in situatii speciale pe care le ceeaza relatia psihanalitica sau cura psihanalitica. In cadrul acestei relatii se valorifica nu mesajele care sunt controlate si dirijate in mod voluntar de catre subiect, ci acelea care sunt emise in mod spontan, necontrolat si neintentionat. Pe aceasta baza a fost creata naratiunea psihanalitica, ce se caracterizeaza prin aceea ca nu se stabileste de la inceput o tema sau un obiect de comunicare, ci pacientul este lasat liber sa isi desfasoare povestirile sale, asa cum ii vin lui in mod direct in momentul respectiv pe buze, fara sa se gandeasca si sa cenzureze ceea ce rosteste. Pentru a ajunge la un asemenea stadiu, trebuie parcursa o etapa de acomodare in cadrul careia pacientul sa reuseasca sa se debaraseze de constrangerile interioare si de tensiunile generate de contactul cu terapeutul si sa obtina starea interioara de relaxare, care sa ii asigure emiterea fluxurilor continui fara criterii si fara replici din partea celui care il asculta. Dar, si in acest caz, se consatata ca, uneori, atunci cand fluxul de povestire se apropie sau tinteste ceva din interiorul subiectului pe care el nu doreste sa il dezvaluie, apar sincope, intreruperi, ezitari. Atunci intervine terapeutul si insista sa afle ce a provocat asta, de ce. Prin multiple tatonari, poate reusi sa determine subiectul sa motiveze gestul. Visul este, spune Freud, o dezvaluire autentica a interiorului cenzurat sau refulat al pacientului, numai ca, spre deosebire de naratiunea in stare de veghe, care are un caracter logic si direct, visul capata un caracter metamorfozat-simbolic, prezentand realitatea intr-o forma deghizata. Atunci apare, deci, rolul terapeutului de a decodifica aceste simboluri care sunt visele si de a restabili ordinea fireasca a evenimentelor care sunt prezente in structura visului. Pornind de la teoria freudiana, un neofreudian pe nume Eric Berne a pus bazele teoriei tranzactionale a comunicarii. Aceasta miscare tranzactionala este in prezent aplicata si in psihoterapii, capatand si caracter institutionalizat, existand centre de cercetare tranzactionala. Potrivit lui Berne, relatia de comunicare la nivel uman este conditionata in dinamica si efectele ei de starile Eului participantilor. El porneste de la mdoelul freudian cu cele trei instante: Idul, Eul si Supraeul. Eul este componenta centrala in jurul careia se structureaza relatiile de comunicare la nivel uman. Starile Eului sunt definite ca sisteme coerente de idei si procese afective manifestate prin modele de comportament corespunzatoare. 5

Fiecare fiinta umana manifesta trei tipuri de stari ale Eului: 1. Tipurile derivate din figurile parentale si denumite in mod curent parintele. Individul simte, gandeste, actioneaza, vorbeste si reactioneaza exact la fel ca unul din parintii sai pe vremea cand el era copil. Aceasta stare a Eului este activa, de exemplu, in cresterea propriilor copii. Chiar si atunci cand persoana nu isi manfiesta concret aceasta stare a Eului ea influenteaza comportamentul ca influenta parentala, indeplinind functiile unei constiinte. 2. Persoana isi evalueaza in mod obiectiv mediul si calculeaza probabilitatile acestuia pe baza experientei anterioare. Starea respectiva se numeste starea de adult a Eului. Adultul functioneaza ca un computer: actiunile si rationamentele lui sunt bazate si subordonate criteriului obiectivitatii si rationalitatii. 3. Fiecare persoana poarta inauntrul sau o fetita sau un baietel, care simte, gandeste, actioneaza vorbeste si reactioneaza asa cum facea persoana la o anumita varsta a copilariei. Starea respectiva este denumita copilul. Copilul nu e privit ca ceva pueril sau imatur, termeni ce apartin parintelui, ci pur si simplu ca un copil de o anumita varsta si varsta este stabilita intre 2 si 5 ani. Aceasta stare trebuie acceptata si inteleasa nu doar pentru ca ne va insoti toata viata, ci si pentru ca ea reprezinta partea cea mai valoroasa a personalitatii noastre. O analiza mai atenta, subliniaza Berne, ne arata ca in majoritatea cazurilor exista doua componente parentale, una derivata de la tata si cealalta de la mama, astfel incat in parinte nu avem de-a face cu o structura omogena ci cu una eterogena. Se vor descoperi de asemenea in interiorul starii de copil a Eului componente de parinte si adult care erau prezente deja atunci cand s-a fixat copilul, lucru ce se poate observa la copiii mici in situatii reale. Copiii mici imita comportamentele parintilor si adultilor. Cele trei principale stari se vor divide dupa cum urmeaza: Parinte - copil si adult; adultul X; copilul adult si parinte. Din punct de vedere comportamental se mai produce o divizare la nivelul starii de parinte si copil aparand astfel: parintele atent/grijuliu si autoritar/critic; adultul X; copilul docil, echilibrat si rebel. Relatia de comunicare este conceputa ca mod de interactiune intre aceste trei stari principale ale Eului. Relatia poate sa se stabileasca intre fiecare din cele trei 6

stari si modul de desfasurare a relatiei poate sa fie optim in cazul in care relatia merge in paralel, de pilda parintele se adreseaza copilului iar copilul raspunde corespunzator copilului. Deviatia de la aceasta comunicare apare cand se desfasoara incrucisat: parintele se adreseaza copilului iar copilul se adreseaza adultului. Trebuie realizata o corespondenta intre starile Eului, ca sa nu apara discordante. Pentru a realiza o astfel de comunicare este necesar ca fiecare interlocutor sa isi constientizeze, raportat la cele trei componente ale personalitatii sale, semnificatia mesajelor adecvata la starea Eului pe care o activeaza. Analiza tranzactionala urmareste tocmai optimizarea si ameliorarea relatiilor interumane prin adecvarea reciproca a modului si continutului mesajelor comunicationale. Deviatii patologice apar atunci cand persoana ramane fixata intr-o singura stare si nu este disponibila pentru a se comuta si la celelalte. De citit: Rene de Lassus Analiza tranzactionala; Eric Berne Ce faci dupa ce spui <buna ziua>?