PSIHOLOGIA LIMBAJULUI 21.10.

2010

DIMENSIUNILE I PROPRIET ILE COMUNICRII

DIMENSIUNILE COMUNICRII

- deriva din specificul obiectiv al informatiei

ca element esential al relatiei de comunicare si al schimbului intre elementele sistemului de comunicare, respectiv emitatorul si receptorul. Pornind de la acest specific al informatiei, derivam trei dimensiuni esentiale ale comunicarii si anume: dimensiunea fizica obiectiva, dimensiunea semantica si dimensiunea pramaticreglatorie.
DIMENSIUNEA FIZIC -

se refera, pe de-o parte, la caracteristicile elementelor

prin care se obiectiveaza continutul mesajelor informationale, iar pe de alta parte la cantitatea obiectiva de informatie care exista la nivelul sursei sau al emitatorului. In ceea ce priveste elementele prin care se obiectiveaza continutul meaajelor informationale, indiferent de natura lor substantial-calitativa, trebuie sa posede proprietati fizice care sa asigure atat transportul lor intre emitator si destinatar de-a lungul unui anume tip de canal, cat si captarea sau inregistrarea la nivelul destinatarului. Exista trei principale asemenea proprietati care trebuie sa ia valori corespunzatoare pe de-o parte proprietatilor canalului, pe de alta parte particularitatilor destinatarului sau receptorului. Acestea sunt intensitatea sau amplitudinea, frecventa si periodicitatea sau intervalele de succesiune in cursul procesului de comunicare.
INTENSITATEA -

este exprimata de cantitatea de energie sau de dimensiunile

metrice ale semnalelor prin care se realizeaza codificarea sau obiectivarea mesajului. Aceste proprietati trebuie sa se incadreze in limitele unor valor optime pentru a putea sa depaseasca efectul perturbator al zgomotului si pragul de accesibilitate sau de receptie al destinatarului. In functie de natura elementelor sistemului de comunciare, respectiv E-D (R), aceste valori iau cote diferite pentru toate cazurile insa registrul optim prin care se realizeaza probabilitatea cea mai ridicata de transmitere a mesajelor situandu-se in asa-numitul registru mediu. O 1

comunicare devine posibila in masura in care elementele fizice de codificare a informatiei dispun de proprietatile corespunzatoare transmiterii si receptiei in cadrul sistemului de comunicare dat. Cantitatea obiectiva de informatie existenta la nivelul sursei este conditionata de numarul starilor pe care se poate lua sursa, fiecare stare pe care o ia aceasta (E) constituind un mesaj sau un continut informational. Pentru ca emitatorul sau sursa sa devina apt de a intra intr-o relatie de comunicare din punct de vedere obiectiv este necesar ca el sa dispuna de cel utin doua stari: in cazul nostru ele se refera la numarul de semne sau de cuvinte de care dispune in tezaurul sau si din care urmeaza sa selecteze, potrivit anumitor criterii si reguli logico-formale elementele necesare construirii unui mesaj. Este suficient ca un emitator sa dispuna de minim 2 cuvinte pentru a putea sa indeplineasca aceasta conditie obiective de a detine o anume cantitate de informatie si de a alege din cele doua. Cand elementele acestea denumite semne sunt independente unele de altele si alegerea uneia nu influenteaza alegerea urmatorului, avem de-a face cu existenta celei mai mari cantitati posibile de informatii din punct de vedere fizic sau obiectiv. Este cazul asanumitelor situatii sau evenimente echipotentiale sau echiprobabile. In cazul comunicarii umane verbale, emitatorul sau sursa se caracterizeaza prin prezenta unui tezaut sau vocabular cu evenimente referentiale, adica cuvintele din vocabularul nostru nu poseda toate aceeasi probabilitate de a fi alese, extrase in vederea realizarii unei comunicari, ci avem frecvente diferite pentru diferitele cuvinte si in fiecare limba s-au elaborat tabele statistice ale frecventelor cuvintelor in procesul de comunicare.Din punct de vedere fizic sau obiectiv, vocabularul care constituie sursa de selectie pentru transmiterea mesajelor informationale nu poseda maximum posibil de cantitate obiectiva de informatie, intrcat succesiunea cuvintelor nu este independenta, ci conditionata.
DIMENSIUNEA SEMANTIC -

exprima legatura designativa stabila intre semn

si o anumita realitate materiala sau ideala. Designarea, ca atare, se refera la obiecte (obiectuala) care se poate realiza la trei niveluri calitative diferite si anume designare la nivel individual, cand mesajul se refera la un anumit obiect si doar la acela, la nivel particular in care designarea se refera la o submultime de obiecte asemanatoare cum avem in cadrul tipologiei si la nivel universal sau categorial, 2

unde designarea se refera la un gen sau o multime de clase de obiecte individuale. Avem apoi designarea proprietatilor obiectelor si fenomenelor, designarea de actiuni, operatii prin semne diferite, designarea de procese si designarea de relatii. In cadrul comunicarii, operatia de decodare trebuie sa restabileasca tipul de designare si identitatea referentialului ca atare. Prin aceasta, in procesul de comunicare se realizeaza legaturi selective si cu adresa intre emitator si receptor si intre amandoi luati la un loc si realitatea externa. De aceea, dimensiunea semantica este considerata esentiala intr-o relatie de comunicare intrucat prin intermediul ei se evidentiaza si se descopera realitatea informatiei.
DIMENSIUNEA PRAGMATIC-REGLATORIE

exprima specificul functional al

informatiei in general in Univers si in special in cadrul relatiei de comunicare si anume specificul de a fi factor de organizare, de optimizare si de dezvoltare. In orice comunicare trebuie sa existe o oarecare dimensiune reglatorie, astfel incat sa putem vorbi de circulatia si functionarea informatiei. Am putea spune ca relatia de comunicare este una bazala la nivelul intregului Univers si in masura in care informatia este o determinatie obiectiva a Universului si prin natura ei este factor de progres, si relatia de comunicare este factorul ce sta la baza tuturor proceselor de transformare evolutiva antientropica la nivelul Universului. Aparitia vietii este rezultatul unei relatii de comunicare. Constituirea structurilor noastre pshice interne este de asemenea rezultatul unei astfel de relatii. Asadar, cand vorbim de comunicare, inevitabil trebuie sa avem in vedere si existenta unei laturi sau a unei dimensiuni reglatorii sau pragmatice. Din dimensiunile mentionate decurg si principalele insusiri sau proprietati ale comunicarii, cele mai importante fiind urmatoarele:
1. VERIDICITATEA -

prin aceasta intelegem corectitudinea transmisiei si receptarii

msajelor de la emitator la destinatar. In al doilea rand, intelegem si corectitudinea sau corespondenta reala intre mesaj si referential si realitatea pe care acesta o desemneaza. Din acest punct de vedere putem delimita mesaje veridice si mesaje false. Din punctul de vedere al teoriei reglarii, purtatoare de informatie autentica sunt numai mesajele veridice. Doar prin intermediul lor se poate obtine un efect optimizator la nivelul sistemului destinatar sau receptor. Mesajele false sau informatiile false sunt din punct de vedere al teoriei reglarii purtatoare de entropie. 3

2. FIDELITATEA -

exprima gradul de incredere pe care emitatorul il are in continutul

mesajului pe care il transmite si ea deriva din gradul de consolidare a dimensiunii semantice a semnelor de care dispune pentru a realiza si desfasura relatia de comunicare. Si din acest punct de vedere intalnim gradatii variate in functie de siguranta pe care interlocutorii o au in raport cu mesajele pe care le schimba intre ei. O comunicare eficienta presupune existenta unui nivel ridicat de fidelitate al continuturilor informationale care se schimba intre E si R.
3. COMPLETITUDINEA -

se refera la diferenta dintre volumul de mesaje care a fost

emis de catre sursa si volumul de mesaje care a ajuns la receptor. Cu cat aceasta diferenta e mai mica, cu atat comunicarea este mai eficienta si invers. In orice relatie de comunicare, cele doua valori nu corespund totodeauna: la iesire inregistram o cantitate de informatie mai mare.
4. FINALITATEA -

se refera pe de-o parte la scopul pe care si-l propun interlocutorii

si in al doilea rand la efectele sau rezultatele pe care le obtinem la sfarsitul unui proces de comunicare. Comunicam cu un anume scop iar scopul este de a produce anumite modificari in starea, atitudinea si modul de gandire al interlocutorului. Mai exact, comunicam cu scopul de a influenta pe cel cu care venim in relatia de comunicare. Atingerea acestei finalitati este conditionata de o serie intreaga de factori obiectivi si subiectivi, ceea ce a determinat preocuparea pentru elaborarea si dezvoltarea unor modalitati si tehnici speciale de perfectionare si optimizare a proceselor si relatiilor de comunicare. Avem aceasta preocupare atat la nivel tehnic cat si la nivel de comunicare interpersonala in mod direct.

SFERA DE CUPRINDERE A NO IUNII DE COMUNICARE

Exista inca dispute si problema este deschisa. Dupa unii, de comunicare nu se poate vorbi decat la nivel uman si mai mult decat atat, numai in cazul in care 4

avem de-a face cu prezenta si utilizarea vorbirii sau a limbii. Dupa altii, comunicarea este un fenomen universal. Oriunde se poate delimita, potrivit criteriilor logico-formale, o anumita sursa care sa emita semnale purtatoare de informatie si un anumit sistem receptor destinatar care sa preia aceste semnale si sa modifice starile in concordanta cu semnificatia lor. Daca luam in considerare faptul ca informatia nu o gasim doar in cadrul comunicarii interumane, ci constituie o dimensiune a intregului Univers si faptul ca, obiectiv, ea exista in stare latenta si se evidentiaza intr-o relatie de interactiune, atunci trebuie sa acceptam a doua pozitie si anume aceea ca, in sens larg si logic, comunicarea este un fenomen ce se realizeaza la scara intregului Univers. In teoria generala a sistemelor, potrivit unei scheme generalizate de clasificare, se delimiteaza clasa asa-numitelor semideschise. Acestea pot sa fie de natura substantial-calitativa diferita: neinsufletita sau insufletita. Sistemele semideschise se caracterizeaza prin aceea ca ele realizeaza in mediul lor numai schimburi de energie si informatie. Devine logica concluzia ca o comunicare se poate realiza nu numai intre sistemele vii, nu doar intre persoanele umane, ci si intre sistemele nevii. Putem spune ca avem o comunicare nespecifica, ce se realizeaza la nivelul Universului intre diferitele astre, planete etc., o comunicare pseudospecifica ce se realizeaza intre anumite obiecte, lucruri neinsufletite si mediul lor ambiant si de asemenea o comunicare specifica, ce se realizeaza la nivelul sistemelor vii, biologice. Omul devine un fel de placa turnanta a relatiei generale de comunicare. Prin natura lui intrinseca, este polivalent, incercand sa intre in comunicare cu Cosmosul, Divinitatea, cu lumea animala si cu universul masinilor. La nivelul omului avem comunicari specifice: intraindividuala, interpersonala, intragrupala si intergrupala. Comunicarea este dimensiunea cea mai specifica si cea mai frecventa pentru starea si definirea omului.

PRINCIPALELE ORIENTRI N STUDIUL COMUNICRII UMANE

1. ORIENTAREA ANTROPOLOGIC,

ale carei premise au fost puse de Margaret

Mead, care a studiat viata si comportamentul unor societati primitive in care elementul central de coeziune il constituia mitul. Ideile de baza ale ei au fost dezvoltate apoi de Carl Linton (Fundamentul cultural al personalitatii) iar in a 5

doua jumatate a sexolului XX aceasta orientare a luat o mare amploare datorita lucrarilor lui Winkin si ale lui Bonroux. Principalele idei ale acestei abordari: Comunicarea trebuie circumscrisa in structurile si dinamica vietii sociale in general si a culturii in special; ea este conditionata si determinata de diversitatea contextelor pe care le genereaza in viata sociala si de diversitatea formelor pe care le imbraca cultura unei comunitati. Cultura, care este liantul spiritual al societatii, se constituie in procesul de comunicare si ea poate sa fie considerata ca un complex sistem de semne purtatoare de semnificatii. Prin natura ei, cultura este comunicare si ne apare ca ansamblu de acte care realizeaza structurile pe care se bazeaza o societate. Natura socio-culturala a comunicarii a dus si a conditionat elaborarea unor coduri sau ghiduri care se bazeaza pe cateva principii de ordin general si anume:
a. COMUNICAREA

este un fenomen social, un ansamblu de coduri si reguli care fac

posibila interactiunea si relatiile dintre membrii unei culturi, individul fiind un actor social;
b. PARTICIPAREA LA COMUNICARE

se realizeaza in modalitati verbale si

nonverbale;
c. INTEN IONALITATEA

nu determina comunicarea, interactiunea in comunicarea

interpersonala este numai un moment intr-o cultura care este un flux de informatii; pe de alta parte, nu reusim intotdeauna sa comunicam ceea ce intentionam sau comunicam involuntar ceea ce nu am vrea sa comunicam;
d. COMUNICAREA SOCIAL

este comparabila cu o orchestra si potrivit unei teorii a

distributivitatii, membrii unei culturi participa in procesul comunicarii precum instrumentistii intr-o orchestra, dar ara dirijor, orientandu-se spontan unii in raport cu altii. Fenomenul comunicarii reprezinta o componenta importanta a ceea ce se numeste generic cultura si comportamentul cultural se studiaza sau trebuie sa fie studiat in paralel cu comunicarea, care devine si ea culturala. Pentru a diferentia contextele in care se realizeaza comunicarea ca o componenta a culturii, orientarea 6

antropologica introduce conceptul de spatiu comunicational sau spatiu al comunicarii. Acesta desemneaza un ansamblu de situatii specifice structurii relatiei de comunicare si in cadrul relatiei de comunicare se delimiteaza mai multe spatii care se prezinta sub forma unei succesiuni de cercuri intersectabile, incepand cu cel natural, comunicarea animala si expresia comportamentala si continand cu cel domestic, care este in acelasi timp inchis si deschis, cu mai multe terminale in lumea externa, incepand cu banala cutie postala si terminand cu faxul sau emailul. Apoi, spatiul didactic, scoala fiind considerata anticamera a sptiului public si in sfarsit spatiul activitatilor sociale curente. Toate aceste spatii particulare se includ in asa-numitul spatiu comunicational supraordonat mondializat. Acesta este extensia la nivel planetar a culturii de masa. Analiza comunicarii se realizeaza la doua niveluri: intracultural si intercultural. In comunicarea intraculturala avem de-a face cu o omogenitate de coduri si de stari de asteptare in raport cu semnificatia acestora. Ea este cea mai completa si cea mai cuprinzatoare in raport cu indivizii unei comunitati. Comunicarea interculturala presupune o transformare sau adaptare a sistemului de coduri, de atitudini si de asteptari legate de acestea intre doua modele culturale. Fiecare model cultural dispune de propriul sistem de coduri si, cu cat diferenta dintre aceste coduri este mai mare, cu atat posibilitatea si plenitudinea comunicarii interculturale devin mai reduse. Exista anumite variabile care tin de personalitatea bazala care se constituie in interiorul unei culturi, personalitate in care intra ansamblul de traditii, obieciuri, norme, dogme, mituri elaborate istoriceste si mostenite de la o generatie la alta si aceste diferente in structura personalitatii de baza devin bariere uneori de netrecut in realizarea unei comunicari interculturale, deschise si complete. Tot ca un aspect care impieteaza asupra realizarii unei comunicari deschide interculturale il constituie centrismul cultural sau hegemonia culturala. Centrismul consta in impunerea unui anumit model ca reper si ca etalon la care sa se alinieze si sa il urmeze celelalte modele culturale considerate periferice.Din punct de vedere individual, trecerea de la un model cultural la altul se asociaza cu un dificil proces de adaptare si readaptare, care se produce cu atat mai greu cu cat trecerea se face la o varsta mai inaintata si trasaturile de personalitate sunt mai fragile si se intalneste in prezent procesul migratiei de masa, drame generate de neadaptarea a modelul cultural. 7

Importanta abordarii antropologice rezida in faptul ca subliniaza legatura organica ce exista intre procesul comunicarii si cel al genezei si dezvoltarii culturii in cadrul societatii umane, intre patrunderea dintre aceste doau fenomene si conditionarea lor reciproca. Tiparele culturale care se individualizeaza devin grile specifice de selectie si de interpretare a fluxurilor de mesaje pe care le receptionam in cadrul relatiilor interpersonale. Avem un mediu cultural global si avem medii culturale subordonate sau partizularizate, care sunt conditionate de conditiile specifice de existenta ale comunitatilor regionale sau locale, de unde apar diferentele intergrupale in cadrul unei comunitati. Diferentele de ordin regional pot fi corelate si amplificate de diferentele de ordin religios, etnic, politic. Astfel, vedem cum in spatiul comunicational general se produc segmentari care genereaza tensiuni, neintelegeri si conflicte. Slaba comunicare este deci sursa de indepartare interindividuala si intergupala, sursa de coflict. Cu cat comunicarea este mai deschisa, mai putin supusa unor constrageri de natura particulara, cu atat ea asigura un grad mai ridicat de coeziune, de angajare si de vointa la nivelul comunitatii, contribuind astfel la rezolvarea mai rapida si mai eficienta a problemelor cu care se confrunta comunitatea respectiva.
2. ORIENTAREA PSIHOSOCIAL -

este reprezentata de faimoasa Scoala de la Palo

Alto, fondata de doi cercetatori, Gregory Bateson si Paul Watzlawizk, care are o influenta deosebita asupra analizei si explicarii procesului comunicarii. Aceasta scoala porneste de la constatarea ca relatia de comunicare nu are un caracter liniar mecanic, ci unul interactiv cu traiectorii imprevizibile. Ca punct de plecare in desfasurarea cercetarilor ulterioare a fost luat conceptul de comunicare paradoxala in raport cu dubla constrangere. Dubla constrangere rezida in aceea ca, de pilda, in cazul unui mesaj bispontan, destinatarul se vede in fata unei duble constrangeri contradictorii: a asculta inseamna a nu fi spontan, a nu asculta inseamna a respinge mesajul. Adoptand o strategie de tip sistemic, reprezentantii Scolii de la Palo Alto au avansat si dezvoltat urmatoarele principii generale: - orice comunicare este un fenoment interactional; - orice comportament social are o valoare comunicativa;

- orice mesaj comporta doua niveluri de semnificatie, unul informativ si al doilea relational, care leaga pe interlocutori; primul nivel tine de componenta cognitiva, cel de-al doilea de cea afectiva; - cele mai multe forme de patologie mintala provin din perturbari si disfunctii de comunicare. Pe baza acestor principii, ei au elaborat mai departe asa-numitele axiome pe care le-au pus la baza tuturor analizelor teoretice si interventiilor practice. Ca practica, aceasta scoala a dezvoltat asa-numita terapie de familie, familia fiind considerata un sistem.
PRIMA AXIOM: nu

putem sa nu comunicam. Nevoia de comunicare este interna si

profunda. Orice comportament este purtator de mesaj. Mimica, gestica, tacerea, retragerea transmit mesaje cu semnificatii. Uneori, vorbirea poate ascunde adevarata stare sin realitate interioara sau psihica a interlocutorilor.
A DOUA AXIOM:

orice comunicare prezinta doua aspecte: continutul si relatia,

astfel incat al doilea in inglobeaza pe primul si devine metacomunicare.

A TREIA AXIOM:

orice comportament reprezinta o angajare si desemneaza o

relatie. Comunicarea, pe langa faptul ca transmite o informatie, induce si un comportament. Aceste operatii au fost denumite cu termenii de indice si ordin. Indicele exprima informatia, indiferent daca e adevarata sau falsa. Ordinul arata modul in care trebuie inteles continutul de catre participantii la actul comunicarii. Pentru participanti este necesara definireatermenilor pentru a putea sa dea finalitate comunicarii. Relatia este metacomunicare de nivel logic mai inalt decat informatia.
A PATRA AXIOM:

natura unei relatii depinde de punctuatia secventelor de

comunicare intre interlocutori. Cercetatorul sau observatorul poate decupa o secventa neintrerupta de schimburi intre interlocutori. In secventele scurte putem identifica cuplurile behavioriste S-R, dar in secventele lungi locurile dintre S si R devin inter-change-abile.
A CINCEA AXIOM:

fiintele umane folosesc doua moduri de comunicare: digital si

analogic. Limabjul digital poseda o sintaxa logica foarte complexa si foarte comoda dar ii lipseste o semantica adecvata relatiei. Limbajul analogic poseda semantica, 9

dar nu si sintaxa adecvata unei definitii neechivoce a naturii relatiilor. Limbajul digital il reprezinta limbajul articulat si prin el comunicarea verbala iar cel analogic in reprezinta limbajul nearticulat gesturile, mimica etc.
A ASEA AXIOM:

orice schimb comunicational este simetric si complementar,

dupa cum el se bazeaza pe egalitatea sau difernta partenerilor. Dinamica interactiunilor simetrice presupune nu doar raporturi actuale de egalitate ci si un proces de minimizare a diferentelor. In cazul relatiei asimetrice, comunicarea evolueaza in directia maximizarii diferentelor. Existenta diferentelor intre parteneri produce diferite perturbatii ale efectelor finale ale comunicarii si asupra relatiei dintre interlocutori.
A APTEA AXIOM: comunicarea

este ireversibila. Mecanismul pe care il angajeaza

ea nu poate fi dat inapoi. Ca urmare, efectul produs de mesajele odata emise nu mai poate fi sters ci doar contrapus efectului determinat de mesajul corector. Scoala de la Palo Alto a promovat studiul comunicarii in situatii psihosociale reale si a evidentiat o serie de conditii si cerinte pentru a asigura optimizarea comunicarii si preintampina efectele perturbatoare.
3. ORIENTAREA NEUROPSIHOLOGIC 4. ORIENTAREA PSIHANALITIC

10