Sunteți pe pagina 1din 7

TULBURRILE LIMBAJULUI I COMUNICRII 26.10.

2010

CLASIFICAREA TULBURRILOR DE LIMBAJ

Exista multe clasificari in literatura de specialitate, fiecare autor mai cunoscut elaborand una. Deoarece se folosesc criterii diferite, clasificarile nu seamana foarte mult intre ele. Unele clasificari sunt mai restranse, altele sunt mai extinse. Parrel a dat una din cele mai cunoscute clasificari. El imparte tulburarile de limbaj dupa forma de manifestare (simptomatologie) si considera ca sunt doua categorii de tulburari (dislalii si disfonii). Dislaliile sunt tulburarile de pronuntie, iar disfoniile sunt tulburarile de voce. El numeste defecte de emisiune, de rezonanta si de motricitate laringiala. Un alt autor, Riper, gaseste patru categorii de tulburari si anume: - tulburarile de ritm, in care include balbaiala, bolboroseala, tumultus sermonis; - tulburarile de articulare, unde include dislaliile; - tulburarile de fonatie, unde include afonia, nazalitatea, stridenta, guturalitatea; - tulburarile de simbolizare, cum este cazul disfaziilor. Hvattev se refera in clasificarea sa la sase categorii de tulburari: - dislaliile; - tulburarile de ritm si cadenta; - tulburarile de limbaj cu etiologie organo-cerebrala; - tulburarile de voce; - tulburarile de vorbire si voce psihogena; - tulburarile de vorbire la oligofreni si orbi. O alta clasificare este cunoscuta in literatura de specialitate ca fiind clasificarea lingvistica: - deficientele fonetice, cand pronuntarea gresita a unor sunete nu este determinata de dificultati in discriminarea acustica; 1

- deficientele fonetico-fonematice, cand sunt prezente tulburarile de mai sus, dar apar si deficiente acustice; - deficientele fonetico-fonematice, lexico-gramaticale. Aici este vorba de prezenta tulburarilor in primele doua categorii, la care se adauga sindromul general de nedezvoltare a limbajului; Exista de asemenea si clasificarea etiologica: 1. Tulburari senzoriale si motorii 2. Tulburarile primare (cele dominante, mai grave, mai extinse sau tulburarile care apar la inceput si declanseaza si alte tulburari) si secundare. 3. Tulburarile senzorial-primare si motorii-secundare. Clasificare dupa criteriile: simptomatologic, etiologic, psihologic, logopedic si pedagogic: 1. Tulburarile de pronuntie sau de articulare: dislaliile, rinolaliile si dizartriile. 2. Tulburarile de ritm si fluenta: balbaiala, logonevroza, aftongia, tahilalia, bradilalia, tumultus sermonis. 3. Tulburarile de voce: afonia, disfonia, fonastenia. 4. Tulburarile scris-cititului: dislexie, disgrafie, alexia, agrafie. 5. Tulburarile polimorfe: alalia si afazia. 6. Tulburarile de dezvoltare a limbajului si comunicarii: tulburari asociate, retardul verbal, mutism electiv (psihogen sau voluntar termeni echivalenti). 7. Tulburarile limbajului si comunicarii bazate pe disfunctii psihice: dislogiile, ecolaliile, jargon-afaziile, bradifaziile etc.

LEGILE LOGOPEDIEI 1. Orice abatere in forma si in continut de la vorbirea standard constituie o tulburare. 2. Orice tulburare de limbaj si de comunicare are tendinta de a se agrava si consolida in timp ca deprindere negativa. 2

3. Tulburarile de limbaj si de comunicare nu presupun un deficit de intelect sau senzorial, dar, cand apar pe acest fond, ele sunt mai grave si mai variate, mai extinse. 4. Tulburarile de limbaj si de comunicare au o frecventa mai mare in copilarie si mai ales in cea timpurie din cauza fragilitatii aparatului fonoarticulator si a sistemelor cerebrale implicate in producerea limbajului. 5. Tulburarile de limbaj si comunicare au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile printr-o terapie adecvata. 6. Tulburarile de limba si comunicare produc efecte negative asupra comportamentului si a personalitatii, pentru ca ele sunt traite tensional de subiect. 7. Tulburarile de limbaj si comunicare nu sunt transmise ereditar dar pot exista structuri anatomo-fiziologice care le favorizeaza. 8. Tulburarile de limbaj si comunicare, pana la varsta de 3 ani 3 ani jumatate a copilului, nu au o semnificatie defectologica sau logopedica, ci una fiziologica. 9. Tulburarile de limbaj si comunicare au o incidenta mai mare la sexul masculin fata de cel feminin. 10.Metodologia corectiv-recuperativa a tulburarilor de limbaj se realizeaza in relatie cu cea de stimulare a intregii activitati psihice.

FRECVEN A TULBURRILOR DE LIMBAJ Nu exista statistici foarte extinse si fidele. Autorii in general nu sunt interesati de a da o statistica bine pusa la punct. In Franta, pe populatia scolara, se citeaza existenta a 27% copii cu tulburari de limbaj din care 2% repeta clasa exclusiv in cauza disgrafiei. Un alt studiu desfasurat pe copiii de 3-5 ani releva ca sunt 40.1 % cu tulburari de limbaj asociate cu tulburari psihice. In Elvetia, un studiu mentioneaza ca la varsta scolara mica, in functie 3

de regiune, tulburarile de limbaj variaza de la 12 la 32%. Se apreciaza ca studiul lui Sheridan arata ca, la 5 ani, dislaliile au o frecventa de 26% la fete si 34% la baieti, iar la 8 ani, dupa acelasi autor, tot dislaliile sunt prezente in proportie de 15% la fete si 16% la baieti. Un studiu elaborat in SUA pe 48 de orase mentioneaza identificarea a un milion de copii cu tulburari de limbaj. Un studiu facut in fosta RDG a luat in evidenta copii de 3-6 ani, unde se precizeaza ca 35% din acestia aveau tulburari de limbaj, din care 16% au nevoie de o terapie logopedica speciala. In fosta URSS, un grup mare de logopezi au desfasurat un studiu pe populatia infantila din Leningrad care releva ca in scoala de cultura generala si in scoala medie sunt 10.7% cu tulburari de limbaj. La noi, exista un studiu facut in Cluj si in suburbii, unde pentru prescolari se mentioneaza existenta a 14.53% dislalie, iar pentru scolarii mici 9.52% cu tulburari de limbaj.
TULBURRILE DE PRONUN IE : DISLALIILE, RINOLALII, DIZARTRII, DISLALIA

Din punct de vedere terminologic, dislalia provine de la dis (indepartat) si lalia (vorbire). Pot fi afectate in dislalie atat sunetele izolate, cat si silabele sau chiar cuvintele. Frecventa cea mai mare o au sunetele. Cand sunt afectate silabe si cuvinte, dislalia este automat mai grava. Asta se intampla mai ales pe fondul unui deficit de intelect sau al unor deficiente senzoriale. Pe de alta parte, sunetele cel mai frecvent afectate sunt cele ce apar mai tarziu in vorbirea copilului. Aceasta inseamna ca sunetele care se pronunta printr-o antrenare mai deosebita, de mare finete a elementelor de la nivelul aparatului fonoarticulator sunt cele mai afectate. Cel mai putin afectate sunt vocalele. Printre cele mai afectate sunete sunt R, S, grupa siflantelor si suieratoarelor , F. Mai este afectat mai des sunetul L, apoi si altele. Dislalia este de mai multe feluri. Se foloseste in diagnoza cel mai frecvent impartirea in: - dislalie partiala (simpla, monomorfa), - dislalie generala (polimorfa) i 4

- dislalie totala (toate suntele sunt afectate). Dislalia partiala presupune afectarea unui singur sunet sau grupa de sunete ce apartin acestui sunet (ex. suflante si suieratoare). In dislalia polimorfa, este afectata majoritatea sunetelor. Dislalia mai este impartita in primara si secundara, dar si in congenitala si dobandita. Cand avem de-a face cu o dislalie in care este afectat aparatul fonoarticulator din punct de vedere anatomic dislalia poarta numele dislalie mecanic sau disglosie, iar daca este afectat aparatul pe baza functionala dislalia este si ea functionala. La nivelul Europei, frecventa dislaliei este estimata la 13%. In practica, sunetele cel mai des afectate sunt numite critice si s-a incercat ca atunci cand este afectat un sunet, sa aiba o denumire proprie. Erau cunoscute foarte bine denumirile pentru sunetul S si sunetul R, dar pentru celelalte sunete nu erau vehiculate denumiri in mod specific. Cateva denumiri: B betacism; G gamacism; H hamacism; S sigmatism s.a. L lambdacism; R rotacism; V vitacism; C capacism; D deltacism, F fitacism;

SIGMATISMUL, ROTACIMUL, LAMBDACISMUL

Pentru emiterea corecta a sunetului S, pozitia aparatului fonoarticulator este: deschizatura dintre dinti este de aproximativ 1.5 2 mm. Comisurile labiale sunt usor trase inapoi spre urechi. Varful limbii este relaxat pe planseul bucal, astfel incat acesta sa atinga incisivii inferiori. Jetul de aer necesar emiterii trebuie sa se scurga pe varful limbii si prin spatiul interdental in afara. Daca ne referim la sunetul : buzele se tuguiaza usor, dar deschizatura este mai mare. Limba este usor ridicata ataingand varful incisivilor inferiori. Jetul de aer se scurge cu putere pe varful limbii. 5

In cazul lui R: spatiul interdental este de aproximativ 4 sau 5mm. Varful limbii este orientat si atinge baza incisivilor superiori, iar jetul de aer necesar emiterii de proiecteaza cu putere pe varful limbii care, fiind in pozitie relaxata, intra in vibratie, minimum 2-3 vibratii.
PRINCIPALELE FORME DE SIGMATISM:

1. Sigmatism interdental (forma cea mai frecventa): varful limbii este introdus usor in spatiul interdental. 2. Sigmatism peridental: varful limbii se sprijina cu putere si incordat pe dinti. 3. Sigmatism suierator: jetul este aer de puternic incat subiectul suiera. 4. Sigmatism strident: suierat cu rezonanta, deranjant. 5. Sigmatism labiodental: comisurile labiale sunt prea apropiate si prin proiectraea jetului de aer da impresia ca vibreaza maxilarul. 6. Sigmatismul lateral: este de trei feluri: dexter (varful limbii tinde sa se orienteze spre coltul drept al gurii), sinister (fenomen opus), bilateral (limba produce un joc cand spre dreapta, cand spre stanga). 7. Sigmatismul nazal: calea nazala se blocheaza sau este prea deschisa si deformeaza pronuntia. Cand S este nazal, apare un sunet nazalizat dizgratios. 8. Sgmatismul addental si palatal: in ambele forme varful limbii este retras pe bolta palatina si, cand este addental, jetul de aer provoaca o vibratie a maxilarelor. Cand e palatal, intra usor in vibratie si se aude sunetul pe cerul grurii, se pierde pana la iesire.

PRINCIPALELE FORME DE ROTACISM:

1. Rotacism interdental: varful limbii coboara de la nivelul dintilor superiori spre deschizatura dintre dinti si are tendinta de a intra in spatiul respectiv. Nu se mai produce vibratia.

2. Rotacism labiodental: cand se produce vibrarea buzelor ca urmare a rigiditatii limbii aflate in proiectare pe deschiderea gurii si sprijinita de ambele parti. 3. Rotacism palatal: cand varful limbii se sprijina cu putere, rigid, pe incisivii superiori si nu ii permite vibrarea. 4. Rotacism apical: cand limba capata o forma latita, sprijinindu-se pe alveole ce intra in vibratie tot ca urmare a rigiditatii limbii. 5. Rotacism velar: cand varful limbii e retras mult in interior si ridicat in sus, proiectand jetul de aer pe valul palatin, care tinde sa vibreze. 6. Rotacism nazal: cand jetul de aer se scurge aproape exclusiv pe cale nazala. 7. Rotacismul uvular: cand varful limbii este retras mult in interior si ridicat spre uvula, care intra in vibratie.

PRINCIPALELE FORME DE LAMBDACISM:

1. Lambdacism interdental: cand se introduce varful limbii intre dinti, afectand sonoritatea sunetului respectiv. 2. Lambdacism nazal: produs prin coborarea valului palatin si iesirea aproape exclusiv pe nas a aerului. 3. Lambdacism afon: cand coardele vocale participa prea putin sau deloc la emiterea sunetului respectiv. In paralambdacism, L este inlocuit cu N, T, I, Y, D, G, R. In alte situatii de dubleaza vocala care urmeaza sunetul intr-un cuvant.
CONCLUZIE - Dislalia se accentueaza si prin fenomenul de sonorizare a

consoanelor sau atunci cand se emite in locul sunetelor sonore perechile lor surde, cum ar fi T, P, F, C, , S.