DE CE- AI DAT, DOAMNE?! Copiii lesina, nu-i bine, Si moarte picura din nori.

Si chiar izvorului ii vine Un fel de greata uneori. Atatea vorbe si minciuni, Atatea seci promisiuni! De ce-ai dat, Doamne, grai la om, Iar nu la floare si la pom?! A prins a inalbi, Precum ninsorile, Si tineretea mea! Mai bine ar vorbi In lume florile, Iar omul ar tacea! E falsa mila ori e muta, Iar crucea de la piept e joc. In moarte tot mai multi se muta, Vazand ca-n viata nu au loc. Atatea vorbe si minciuni, Atatea seci promisiuni! De ce-ai dat, Doamne, grai la om, Iar nu la floare si la pom?! A prins a inalbi, Precum ninsorile, Si tineretea mea! Mai bine ar vorbi In lume florile, Iar omul ar tacea!

DE CE- AI FI TRISTA? Mi-ai fost aproape-ntotdeauna, De nimeni si nicicand umbrita. Norocul cerului e luna, Norocul meu esti tu, iubito. Te stiu de cand ca o zambila Cresteai sub cer de primavara. Erai frumoasa si copila Frumoasa-ai fost si domnisoara. De ce-as fi trist, De ce-ai fi trista?! Eu drag iti sunt, tu draga mie. Dea Domnul si copiii nostri Asa de fericiti sa fie! Eu vad tristetea cum colinda Prin dureroasa ta privire Si vad, iubito, in oglinda Cum zmulgi din par albite fire.

Iubita mea si-a mea comoara, Nu mai fi trista chiar de-i toamna. Frumoasa-ai fost si domnisoara, Frumoasa ai ramas si doamna. Te-albeste prima nea usoara, N-o tainui pe sub naframa. Frumoasa-ai fost si domnisoara Si mai frumoasa esti ca mama. Te bucura si nu fi trista, Asa sunt toate randuite. Frumoasa este orice varsta, Un dar ce Domnul ni-l trimite.