Sunteți pe pagina 1din 22

Marin PREDA - biografie - (opera si scrierile)

n. 5 aug. 1922, corn. Silistea-Gumesti, jud. Teleorman - m. 16 mai 1980, Mogosoaia. Prozator Fiul lui Tudor Calarasu si al Joitei (n. Preda), tarani. Urmeaza cursurile Scolii Normale din Abrud (1937-1940), pe care o absolva in 1941, la Bucuresti, unde fusese transferata dupa Diktatul de la Viena. In acelasi an se apropie de cercul rev. Albatros. Debuteaza cu o schita (Parlitu) in ziarul Timpul (1942), unde incepe sa lucreze in calitate de corector. Publica mai multe povestiri si nuvele in ziarele Timpul, Vremea, Evenimentul zilei. Dupa satisfacerea stagiului militar (1943-1945), devine corector la ziarul Romania libera si colaboreaza, la unele din publicatiile epocii, cu povestiri si nuvele. in 1948, debuteaza editorial cu voi. intalnirea din Pamanturi, carte ce aduce o viziune distinct proprie asupra lumii rurale si anunta nasterea unui mare prozator. Ca si nuvela Ana Rosculet (1949), cartea devine tinta unor violente atacuri publicistice. Romanul Morometii (1955) va fi considerat, inca de la aparitie, o capodopera; al doilea voi. apare in 1967, exercitand o lunga si durabila inraurire asupra evolutiei prozei romanesti contemporane. In romanele

Risipitorii (1962; ed. definitiva 1969), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972) si Delirul (1975) scriitorul contureaza un vast univers epic, deschis deopotriva spre fenomenul istoric si social, si spre viata launtrica a personajelor ("Grija mea este de a dezvalui, prin orice mijloace, directe sau indirecte, o stare sufleteasca"). A tradus (in colab.) Ciuma de Albert Camus (1965) si Demonii de F. M. Dostoievski (1970). Rodul unei colab. sistematice la rev. Luceafarul, voi. de articole, confesiuni, eseuri Imposibila intoarcere (1971) fixeaza cu indrazneala si precizie atitudinea scriitorului fata de problemele vietii si ale artei contemporane; in Convorbiri cu Marin Preda (1973), carte realizata de Florin Mugur, aceste preocupari sunt extinse si adancite, pornindu-se de la o suita de experiente personale evocate memorialistic. Viata ca o prada (1977) contine, de asemenea, o suma de marturii, avand ca suport epic rememorarea inceputurilor literare ale scriitorului. Aparut in 1980, cu cateva luni inainte de neasteptata stingere din viata a autorului, romanul in trei voi. Cel mai iubit dintre pamanteni a inregistrat un urias succes de critica si de public. Vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din 1968, director al editurii "Cartea Romaneasca", de la infiintare (1970), membru corespondent al Acad. (din 1974), PREDA a fost distins de doua ori cu Premiul de Stat (1952, pentru nuvela Desfasurarea si in 1955, pentru Morometii), de doua ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, pentru Marele singuratic si 1977, pentru Viata ca o prada), si de alte doua ori cu Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1968, pentru Intrusul) si 1971, pentru Imposibila intoarcere. Citite din perspectiva romanelor de mai tarziu, dar fara prejudecata lor, intaiele schite si povestiri (intalnirea din pamanturi, 1948) - se caracterizeaza printr-o extrema raceala a viziunii: lumea satului romanesc din Campia Dunarii, univers propriu scriitorului, este privita din afara si de la mare distanta sufleteasca. "Scene din viata taranilor", aceste proze de inceput sunt, cele mai multe, instantanee de un relief halucinant ale unor momente de eruptie instinctuala. Scriitorul evoca o lume descriindu-i fiziologia, nu si existenta launtrica, ramasa, prin efectul departarii, misterioasa, impenetrabila, incat prin observatia realista foarte aplicata, de o exactitate uluitoare a detaliilor, se ajunge la straniu si la enigmatic. Prima carte a lui PREDA are sensul unei totale detasari de universul taranesc, privit aici fara compasiune, fara melancolie si fara induiosare; dar si fara acea brutala "intelegere stiintifica" de tip naturalist, care "studia " si "explica" mecanismele existentei, limitandu-1 strict la instincte. Nici simpatie si nici interes: mai degraba o imensa neliniste. Care se traduce in acumularea de imagini in genere atroce, aproape intotdeauna lipsite de noima. Nu insa si de semnificatie: este lumea irationala in care nu e nimic de inteles (de "iubit" sau de "admirat" nici nu poate fi vorba), dar care poate fi inregistrata de retina ingrozita a unui intrus. Optica autorului in aceste nuvele si povestiri de o misterioasa violenta este aceea a unui strain venit de pe alte meleaguri, care asista cu o perplexitate inspaimantata la fapte pentru el deopotriva absurde si infricosatoare. Aceasta detasare, avand probabil in spatiul biografiei interioare a scriitorului intelesul unei rupturi, al unei despartiri de lumea in care se nascuse si traise, de nu chiar al unei repudieri, va fi insa, cativa ani mai tarziu, inlocuita de un atasament profund: in Morometii, I, (1955). Romanul, marturiseste scriitorul in Viata ca o prada (1977), nu are ca punct de plecare, asa cum au crezut mai toti comentatorii, nuvela O adunare linistita, ci o schita neinclusa in volumul de debut, anume Salcamul. Un text in spirit cu totul deosebit de cele aflate in intalnirea din Pamanturi: "era - precizeaza scriitorul -singura intamplare din ceea ce scrisesem la douazeci de ani care avea legatura adanca, nestearsa, cu familia mea".

Cu familia, dar si cu lumea satului. Aceasta schita ii apare autorului insusi ca o poarta simbolica prin care, deschizand-o, patrundea "pe un teritoriu in care traia o lume miraculoasa". Dar nu faptic, evenimential, se deosebeste "lumea miraculoasa" din Morometii, I de lumea din intalnirea din Pamanturi; situatiile violente, brutalitatile si cruzimile nu lipsesc nici din roman. Diferenta este una de atitudine. Nuvelele din intalnirea din Pamanturi erau proiectii ale unei constiinte anxioase, imagini ale nelinistii si ale obsesiei irationalitatii lumii; universul din Morometii, I, asigura, in schimb, un refugiu acestei constiinte, o protejeaza si, intr-un fel simbolic, ii ofera o alternativa. Nu este imposibil ca locul cel mai caracteristic pentru spiritul morometian, poiana fierariei, adevarata insula utopica a libertatii de gandire si expresie, sa fie si un raspuns indirect la evenimentele si experientele scriitorului din anii 1950, perioada cand isi redacteaza romanul complet absorbit de lucru, cufundat in fictiunea amintirii. Nu in primul rand prin valoarea sau prin caracterul lor fragmentar difera, asadar, primele scrieri ale prozatorului de romanele ulterioare. Cadrul material ramane aproape acelasi, insa detasarea e inlocuita de participare: in roman, scriitorul a trecut de la "forma" la "substanta", intuind si reveland sufletul unei lumi ce fusese pana atunci vazuta numai in manifestarile exterioare. Vietii stereotipe a taranilor, desfasurata intr-o succesiune plina de intamplari ce tin de o ordine veche, i se descopera acum dimensiunea afectiva si spirituala. in Morometii, I, lumea satului inceteaza astfel sa mai fie "rurala" in intelesul consacrat al termenului, fiind pentru prima data privita din interior. Satul fusese, din punct de vedere literar, un univers al existentei elementare sau idilice, pitoresti sau poetice, al unei "umanitati naturale" ori al "naturii umane" primitive, neevoluate; in proza lui PREDA satul este in primul rand un spatiu social si totodata al sociabilitatii. Aici se simte, se traieste si se gandeste intr-un mod specific, taranii au o viata morala si spirituala distincta, existenta lor se desfasoara in cadrele unei spiritualitati constituite si stabile. Asezarea, echilibrul si increderea in ratiune si bun-simt caracterizeaza acest univers "scaldat in lumina eterna a zilei de vara". Pivotul noii viziuni asupra satului, este Ilie Moromete, eroul central al romanului, taran absolut, traind in convingerea ca existenta lui reprezinta lucrul cel mai insemnat din univers, dispretuind subtire tot ce vine de dincolo de marginile asezarii, nepasator la innoire, de fapt neincrezator in posibilitatea vreunei schimbari aducatoare de bine. Schimbarile produc dezordine si haos, iar pentru Moromete pastrarea ordinii vechi, mostenite, verificate de-a lungul timpului, este prima conditie a vietii: "cum sa traiesti daca nu esti linistit?" se intreaba el, aparandu-si tenace curgerea "gandirii sale linistite, indarjit hotarat sa nu crute nimic pentru a o regasi, simtind ca instrainarea de ea ar aduce intunericul si ca moartea n-ar fi mai rea decat atat". Satul, considerat vatra a intregii lumi, intra insa in istorie, stabilitatea si echilibrul se dovedesc iluzorii sub presiunea unui timp care "nu mai avea rabdare"; comunitatea taraneasca de tip traditional se destrama intr-un ritm precipitat, facand loc aleatoriului. Aceasta drama economica, sociala si morala capata, in roman, forma unei drame a paternitatii; armonia familiei lui Ilie Moromete dispare, fiii se razvratesc impotriva autoritatii tatalui, totul se clatina. Primul volum din Morometii evoca astfel o lume in prabusire; ordinea, linistea, echilibrul se degradeaza implacabil, ramanand insa expresia unei nazuinte morale ce domina de altfel intreaga opera a scriitorului, fiindca pretutindeni seninatatea este vazuta ca o conditie a fericirii. Anularea autoritatii paterne anticipeaza in chip simbolic pieirea vechilor norme de convietuire a comunitatii rurale; in volumul al doilea (Morometii, II, 1967), a carei actiune se desfasoara in epoca postbelica, se dizolva

nu unitatea unei familii, ci unitatea satului intreg, devenit "o groapa fara fund", un abis moral si social din care isi fac aparitia si in care dispar fulgerator, tarati de vartejul unor evenimente incontrolabile, oameni "noi", "necunoscuti", toti atrasi de mirajul puterii si de vointa de dominare. Acestei dependente de circumstante, Moromete ii opune pastrarea rezistentei in spirit, exilul in libertatea interioara; batran acum, pe patul de moarte, el isi rezuma existenta in aceasta formula: "Domnule, eu intotdeauna am atrait independent!". Al doilea volum al romanului face si mai vizibil caracterul de confesiune obiectiva al cartii; este o rememorare din care lipseste eul narator, materia epica nascandu-se prin exteriorizarea unei nazuinte morale. Sunt folosite, intr-o sinteza originala, naratia, evocarea si analiza, precum si comentariul direct al autorului. Forta sub stapanirea careia se afla universul Morometilor, de fapt al intregii proze a scriitorului, este Timpul: memoria si experienta directa (dependente, ambele, de timp) sunt confruntate cu ordinea morala si cu ordinea spiritului. Prin acest roman, literatura romana a castigat un mare personaj, cu valoare prototipica - Ilie Moromete, ca si un fel special de a fi in lume si viata "morometianismul". Mai tarziu, scriitorul a avut ideea de a compune un intreg ciclu al Morometilor, proiect ramas nerealizat. Din acest ciclu neincheiat face parte si romanul Marele singuratic (1972), unde imaginea satului traditional, acum disparut, devine reprezentarea mitica a unei varste de aur; cartea, inegala si grabita, urmareste existenta celui mai mic dintre copiii lui Moromete, devenit intelectual si patruns in mediile artistice. De asemenea, si romanul Delirul (1975), ce urma sa aiba doua volume si a ramas, datorita mortii autorului, neterminat, trebuia sa fie inclus in ciclul Morometilor, situandu-se intre primul si al doilea volum. Fara a fi o reconstituire de tip obiectiv, romanul infatiseaza unul dintre cele mai tragice momente din istoria contemporana a Romaniei, anii 1940-1941, pe fundalul caruia sunt proiectate destine reprezentative pentru societatea romaneasca a vremii; fictiunea se imbina cu documentul, alcatuind impreuna un plan al evenimentelor istorice, dincolo de care se afla in plan reflexiv al comentariilor si al meditatiei autorului insusi, aceasta incercare de intelegere exprimata eseistic fiind caracteristica literaturii lui P.; tragic nu este atat raportul conflictual dintre om si istorie, cat refuzul istoriei de a se supune ratiunii omenesti. Tragismul rezulta, pentru eroii lui P., din lupta omului pentru a intelege istoria, nu dintr-o oarba confruntare, din "lupta cu istoria" sau cu cei care o reprezinta. Similara este problematica din Risipitorii (1962), carte ce a cunoscut trei editii mult diferite intre ele, unde se analizeaza desfasurarea unui act fundamental al existentei - intemeierea familiei in conditiile dislocarilor sociale si morale petrecute in perioada stalinista. Intrusul (1968), romanul unui esec existential, este prima incercare a scriitorului de a descifra, dincolo de desenul biografiilor si al destinelor, universul etic al societatii contemporane. O reluare, in alti termeni si la scara intregii epoci postbelice, dar mai ales dintr-o perspectiva mult radicalizata, a acestei teme obsedante va fi ultimul roman al lui P., Cel mai iubit dintre pamanteni (1980). Uriasa confesiune a unui erou-narator inchis intr-o celula unde-si asteapta condamnarea la o "captivitate perpetua", aceasta carte, impresionanta si prin dimensiuni, cu aspect adesea inform si dezlanat, consecinta de fapt a unei nevoi imperioase de marturisire, este o veritabila spovedanie a unui invins. Scos din munca lui de tanar universitar cu preocupari de filosofie, arestat si condamnat la o lunga detentie pentru un motiv ridicol, eliberat apoi si, dupa un stagiu intr-o uzina si intr-o echipa de deratizare, ajuns contabil, personajul-narator esueaza finalmente si in ultimul plan al vietii: iubirea. Roman al imposibilitatii fericirii celei mai firesti si mai umile intr-o lume a surparii tuturor valorilor, Cel mai iubit dintre pamanteni nu este mai putin si o carte a imposibilitatii

tragediei, totul dizolvandu-se intr-o grotesca naclaiala a surogatelor - spirituale, etice, intelectuale. Aceasta radicalizare de ton, viziune si atitudine fusese prevestita de articolele, eseurile si insemnarile memorialistice din Imposibila intoarcere (1971) si de luciditatea confesiva din romanul autobiografic Viata ca o prada (1977). Literatura lui PREDA este nimbata astfel si de prestigiul de a fi expresia unei mari constiinte, nu doar a unei mari vocatii artistice. OPERA intalnirea din Pamanturi, nuvele, Bucuresti, 1948 (ed. noua, cuvant inainte de D. Micu, 1960); O adunare linistita, nuvela, Bucuresti, 1949; Ana Rosculet, nuvela, Bucuresti, 1949; Desfasurarea, nuvele, Bucuresti, 1952 (ed. succesive: 1954; 1958; 1959; 1964); Morometii, roman, Bucuresti, 1955 (ed. succesive: 1957; 1959; 1960 - ed. IV, pref. de I. Vitner; 1961; 1962; 1964; I-II, Bucuresti, 1967; ed. VIII, revazuta, pref. si note de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1968; I-II, pref. de M. Gafita, Bucuresti, 1970, 1972; ed. IV, revazuta si adaugita, I-II, 1975; 1977; I-II, ed. IV, 1981; tabel cronologic, pref., note si bibliografie de I. Balu, Bucuresti, 1979; pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, 1987; pref. de E. Simion, 1995); Ferestre intunecate, nuvela, Bucuresti, 1956; indrazneala, nuvela, Bucuresti, 1959; Risipitorii, roman, Bucuresti, 1962 (ed. succesive; ed. II, in intregime revizuita, 1965; ed. III, revazuta, ed. definitiva, 1969; ed. IV, revazuta, Bucuresti, I-II, pref. de Magdalena Popescu, 1972; Timisoara, 1990); Friguri, nuvela, Bucuresti, 1963 (ed. II, Bucuresti, 1966); intalnirea din Pamanturi. Desfasurarea, nuvele, pref. de M. Gafita, 1966 (ed. succesive: 1968; ed. revazuta si adaugita, pref. de N. Manolescu, 1973); Intrusul, roman, Bucuresti, 1968 (ed. succesive: 1980; pref. si tabel cronologic de M. Ungheanu, 1974); Martin Bormann, drama in trei acte, 1968; Imposibila intoarcere, eseuri, 1971 (ed. succesive: ed. II, revazuta si adaugita, 1972); Marele singuratic, roman, Bucuresti, 1972 (ed. succesive: 1976; ed. revazuta, voi. I-II, pref. de Magdalena Popescu, tabel cronologic de Mihai Ungheanu, 1978); Delirul, roman, I, 1975 (ed. I, revazuta si adaugita, 1975); Viata ca o prada, roman, 1977 (ed. II, 1979; ed. III, 1993); Cel mai iubit dintre pamanteni, roman, I-III, 1980 (I-III, 1993; I-III, 1997). Traduceri: Albert Camus, Strainul, Bucuresti, 1968; idem, Ciuma, trad. de Eta si ~, Bucuresti, 1968; F. M. Dostoievski, Demonii, roman, trad. de N. Gane si ~, aparat critic de I. Ianosi, 1981. REFERINTE CRITICE D. Micu, Romanul romanesc contemporan, 1959; I. Vitner, Prozatori contemporani, 1961; E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 27, 1966; S. Alexandrescu, in Limba si literatura, 1966; V. Arde-leanu, insemnari despre proza, 1966; G. Dimisianu, Schite de critica, 1966; St. Banulescu, in Gazeta literara, nr. 38, 1967; Ov. S. Crohmalniceanu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1967; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 50, 1967; N. Carandino, in Gazeta literara, nr. 2, 1967; Al. Protopopescu, in Tomis, nr. 1, 1968; Al. Ivasiuc, in Romania literara, nr. 7, 1968; Tr. L. Biraescu, in Orizont, nr. 10, 1969; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 4, 1970; A. Marino, in Romania literara, nr. 10, 1970; Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 24, 1970; S. Damian, Intrarea in castel, 1970; G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970; N. Manolescu, in Luceafarul, nr. 1, 1971; Olimpia Radu, in Echinox, nr. 5, 1971; I. Pop, in

Echinox, nr. 7, 1971; L. Petrescu, in Romania literara, nr. 16, 1971; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 34, 1971; St. Banulescu, in Luceafarul, nr. 35, 1971; I. Vlad, in Tribuna, nr. 36, 1971; L. Petrescu, in Romania literara, nr. 39, 1971; Al. Piru, in Ramuri, nr. 11, 1971; V. Ardeleanu, A "uri", A "iubi", 1971; Al. Piru, Panorama; A. Paunescu, Sub semnul intrebarii, 1971; Gh. Catana, in Convorbiri literare, nr. 14, 1972; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 14, 1972; L. Ulici, in Luceafarul, nr. 27, 1972; Al. Paleo-logu, in Luceafarul, nr. 32, 1972; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 8, 1972; Alex. Stefanescu, in Romania lite-rara, nr. 44, 1972; Al. Paleologu, in Tribuna, nr. 51, 1972; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 8, 1973; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 7, 1973; Al. George, in Convorbiri literare, nr. 12, 1973; FI. Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, 1973; M. Ungheanu, Marin Preda, vocatie si aspiratie, 1973; L. Raicu, Structuri literare, 1973; M. Ungheanu, Padurea de simboluri, 1973; N. Balota, in Luceafarul, nr. 7, 1974; M. Ungheanu, in Ramuri, nr. 12, 1974; Al. Andriescu, Relief contemporan, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974; E. Simion, Scriitori romani de azi, 1974; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 7, 1975; idem, in Orizont, nr. 10, 1975; V. Suciu, in Echinox, nr. 1-2, 1975; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 26, 1975; Val Condurache, in Convorbiri literare, nr. 4, 1975; I. Ianosi, in Scinteia, nr. 10. 294, 1975; V. Ardeleanu, Opinii, 1975; M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 22, 1976; E. Simion, in Convorbiri literare, nr. 6, 1976; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1976; Marin Preda, interpretat de, 1976; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; V. Cristea, Domeniul criticii, 1976; C. Regman, Colocvial, 1976; D. Culcer, Citind sau traind literatura, 1976; I. Balu, Marin Preda, 1976; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 20, 1977; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 9, 1977; I. Marcos, in Vatra, nr. 10, 1977; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 41, 1977; M. Micu, in Luceafarul, nr. 43, 1977; V. Cristea, Aliante literare; 1977; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977; C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977; L. Petrescu, in Tribuna, nr. 5, 1978; E. Simion, in Tomis, nr. 4, 1978; C. Ungureanu, in Luceafarul, nr. 47, 1978; V. Ardeleanu, Mentiuni, 1978; G. Dimisianu, Opinii literare, 1978; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; C. Regman, Explorari in actualitatea imediata, 1978; E. Simion, in Secolul 20, nr. 4-5, 1979; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 36, 1979; FI. Mugur, Profesiunea de scriitor, 1979; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 3, 1980; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 11, 1980; D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 15, 1980; E. Simion, in Romania literara, nr. 13, 1980; Gh. Grigurcu, in Cronica, nr. 33, 1980; Al. Calinescu, in Flacara, nr. 33, 1980; I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 5, 1980; M. Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1980; N. Manolescu, Arca lui Noe, I, 1980; Ileana Malancioiu, in Viata Romaneasca, nr. 4-5, 1981; M. Zaciu, in Transilvania, nr. 5, 1981; E. Simion, in Contemporanul, nr. 20, 1981; R. Munteanu, in Flacara, nr. 20, 1981; V. Popovici, in Orizont, nr. 22, 1981; Timpul n-a mai avut rabdare, 1981; M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 32, 1982; I. Bogdan Lefter, in Romania literara, nr. 32, 1982; Al. Piru, in Contemporanul, nr. 32, 1982; Marian Popa, in Luceafarul, nr. 32, 1982; I. Vlad, in Contemporanul, nr. 32, 1982; G. Ser-ban, in Secolul 20, nr. 1; 2; 3, 1982; N. Georgescu, in Luceafarul, nr. 32, 1982; M. Pop-Cornis, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1982; V. Popovici, in Limba si literatura, nr. 3, 1982 ; idem, Marin Preda -timpul dialogului, 1983; V. Anania, Rotonda plopilor aprinsi, 1983; L. Ciocarlie, Eseuri critice, 1983; I. Pop, Lecturi fragmentare, 1983; N. Steinhardt, Critica la persoana intai, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; M. Ghitulescu, O panorama; M. Odangiu,

Romanul politic, 1984; Al. Calinescu, Biblioteci deschise, 1986; M. Papahagi, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1987; I. Vartic, in Steaua, nr. 6, 1989; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 12, 1989; Cornel Moraru, in Tribuna, nr. 9, 1989; S. Dumitrescu, Marin Preda: intre viata si moarte, 1992; Monica Spiridon, Omul supt vremi. Eseu despre Marin Preda, romancierul, 1993; I. Simut, Incursiuni in literatura acuala, 1994; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; D. Mamica, Analogii, 1995; G. Dimisianu, Clasici romani din secolele XIX si XX, 1996; V. Stancu, L. Leonte, S. Dumistracel, in Cronica, nr. 3, 1997; Al. George, in Luceafarul, nr. 14; 15; 16, 1999.

Calul - nuvela psihologica - Marin Preda

Nuvela din prima etapa a creatiei literare a lui Marin Preda, aparuta in ziarul "Timpul", la 4 iunie 1942, apoi in volumul "intalnirea din pamanturi" (1948), "Calul" prezinta istoria uciderii unui animal batran, care, intr-un fel, prefigureaza destinul unui om. Personajul principal, autorul acestei fapte inscrise in ordinea fireasca a naturii, este Florea Gheorghe, un taran obisnuit din Campia Dunarii. intre banalele treburi ale unei zile obisnuite de vara, cea mai importanta este aceasta, pe care trebuie sa o termine "acum, de dimineata, inainte ca soarele sa rasara si sa-1 apuce caldura, si la care se gandise inca din ziua trecuta". Ca in toate gesturile ritualice ale omului de la tara, intreaga intamplare se inscrie intr-un scenariu perfect, redat intr-o structura narativa obiectiva, de o clasicitate surprinzatoare. l7t2819lq74tki Calul este scos in mijlocul bataturii in momentul cand cateva stele invinetite mai straluceau pe cer: "Era un cal inalt, batran, cu parul incretit pe burta si ros de ham aproape pe toata pielea. Abia mergea, si capul ii atarna in jos, balanganindu-se greu si incet ca o ciutura mare, si hodorogita." Imaginea calului e o expresie desavarsita a decrepitudinii, surprinsa intr-un tablou grotesc de zgarciuri si de oase, o "rapciuga", dupa cum ii spune omul, cu un limbaj familiar, in care se amesteca apelativul "batranule" cu suduieli si anticipari ale sfarsitului apropiat. Condamnatului la moarte i se indeplineste chiar o ultima dorinta, i se da apa, intre cei doi instituindu-se o tacere de sfarsit de lume, chiar o comuniune simbolica: "in tacerea diminetii, cei doi stateau unul langa altul linistiti si impacati, si, dupa o vreme, calul ofta, zgarci unul din cele patru picioare si se pregati parca sa ramana acolo, langa jgheab." Drumul animalului condamnat duce pana la capatul satului, unde Florea Gheorghe il trezeste pe Ilie, fierarul, pentru a-i da "ceva din fierarie", un instrument nedefinit, folosit pentru a omori calul. Numai ca Ilie, fierarul, tigan de felul lui, nu este acasa. Reflectia asupra femeii este drastica si comica in acelasi timp: "Coptoave! Ma, ce e si cu asta! Barbatu-sau e fierar de ani de zile si ea zice coptoave!... Ha!... Coptoave! Fi-ti-ar ale dracu , coptoavele! Proasto!...". Taranii sunt oameni cu o evolutie liniara, cu o comportare clara, molcoma: simbolica este scena in care vorbesc Arghir si Gheorghe Florea. Gesturile lor urmeaza parca ritualul aprinderii pipei pacii de la indieni. Unul intinde celuilalt o carpa din care iese un firicel de fum. intr-un peisaj in care se pregateste un banal eveniment al trecerii prin viata, natura pare si ea decrepita, drumul ajungand in dreptul "unei vagauni largi si adanci, crapata peste maluri de scurgerea apelor si plina toata de bozi verzi si indesati, amestecati cu pietroaie si cu oase albite de mortaciuni". Locul unde ajunge taranul este o vagauna, relief infernal, potrivit pentru extinctie, dincolo de liziera protectoare a salcamilor, de unde satul se vede mic, foarte mic, ca o amintire indepartata a vietii ce palpita aici. Scena uciderii calului tine de un tragism existential profund, relevat in maniera naturalista: calul se comporta in unele situatii ca un om, respira greu, pe masura ce omul il loveste cu un os vechi de animal. Loviturile se resimt la nivelul capului, "in crestetul buimacit al animalului" tinut de franghie, si se succed cu o frecventa innebunitoare: "invarti osul in mana si, linistit in miscari, incepu sa-1 loveasca din nou, de asta data surd, cum ar fi taiat lemne, fara sa mai gandeasca la ceva." Animalul rasufla din ce in Ce mai greu, in timp ce

un ochi i se sparge si curge ca un galbenus de ou. Scena, de o violenta domestica binecunoscuta la tara, este urmarita de un martor involuntar, din departare, si vocea lui reverbereaza deodata peste intregul peisaj: "-Ia te uita, baaa, razbatu in vagauna strigatul unui cioban. Unu beleste un cal! Cu-tu, naaa!... Na, bobica, naaa!...".

Intalnirea din pamanturi - nuvela - Marin Preda


b4t4219bb18reg Nuvelele lui Marin Preda construiesc, in spatiul mitologizant al campiei, devenit un punct de concentrare a fortelor universale, prin reducerea lor la nivelul antropos-ului taranesc, un adevarat carusel al imaginilor in miscare, un film al existentelor derulate mai rapid sau mai incet. Jean Burgos, in "Pentru o poetica a imaginarului" (1988), scria: "Daca simpla mobilitate a imaginilor poate defini imaginatia cititorului, permitand deschiderea spre o realitate noua, daca ea ne face sa intelegem cat mai bine domeniul poeticului, ea nu ne prea ajuta, deci, sa circumscriem poeticitatea ce actioneaza in text. Bachelard o recunoaste, de altfel, implicit, atunci cand scrie: [...] imaginea literara este un exploziv. Ea face deodata sa explodeze frazele gata facute, sa sfarame proverbele care se rostogolesc din veac in veac, ea ne face sa auzim substantivele dupa explozia lor, cand au parasit gheena radacinii lor, cand au trecut de poarta tenebrelor, cand si-au transmutat materia. Pe scurt, imaginea literara pune in miscare cuvintele, le reda functiei lor de imaginare". Functia narativa din "intalnirea din pamanturi" se circumscrie aceleiasi valori explozive a cuvantului care detoneaza realitatea, determinand-o sa apartina unui spatiu imagistic bine precizat. Astfel, plasarea temporala este stricta: "Era in mijlocul verii. Peste intinderea campiei navalira deodata in goana, iesind dintre porumburile inalte si negre ca o padure, doi calareti, alergand fiecare cate o pereche de cai." Fundalul se distribuie savant, compus nu din nori profilati pe cer, ci din "porumburile inalte si negre ca o padure", ceea ce creeaza o senzatie de protectie, de spatiu benefic, potentator insa de fantasme. Desi este vorba de un text in proza, asistam la o imagine poetica similara cu aceea din "Corespondentele" lui Baudelaire: "La nature est parfois un temple ou de vivants piliers/ Laissent parfois sortir de confuses paroles,/ L homme y passe a travers des forets de symboles". Din acest spatiu esentializat apar dialogurile, simbol al Logosului proiectat intrun cadru specific, cu sunete bolovanoase sau fine, de o tonalitate inalta: " - Lasa-i la pas, al lui Teican, spuse unul dintre ei, lovind peste bot, cu o nuia, calul pe care il calarea. Lasa-i mai la pas, ma, sa-ti spun ceva, pana ajungem acasa". In spatiul rural, oralitatea inseamna, fara doar si poate, o epicizare extrema: oamenii vorbesc mult, folosesc o regie bine pusa la punct, insa instinctiva, comenteaza situatiile prin prisma propriilor vederi. Narator este Dugu, care are pentru prima data revelatia misterului feminin: "- [...] Era dupa nimiez, acum o saptamana, si era un zaduf al dracului. Ia sa ma scald nitel, m-am gandit eu. Sa ma scald in Valea Morii, unde e salcia aia batrana. Stii ca acolo e un cot si pe urma stii si tu ca acolo nu prea se scalda nimeni; e apa mica. Ei, ce daca, ma scald asa, sa-mi treaca naduseala!" Personajul feminin, denudat, dezbarat de orice contingente cu realitatea sateasca, Drina lui Palici, apare eroului in deplinatatea ei feminina: "Era o fata, nu stiu daca o cunosti. Drina lui Palici. Iesise din rundul gradinii si se uita la soare, pe marginea garlei. O cunosti?" Gradarea povestirii pana la atingerea unui punct culminant al secventei epice este data tocmai de emfaza creata prin intreruperea lantului narativ, pentru ca descrierea sa fie reluata dupa un rastimp: "O vaz ca isi desface parul si incepe sa si-1 stranga iar peste cap, sa-1 inoade. Ma, ce par avea... Eu n-am mai vazut. Se scalda, m-am gandit eu si nu stiu

de ce, sa nu razi, a inceput sa-mi bata inima si am vrut sa fug; mi-era nu stiu cum, parca frica... A?!! Ce spui, al lui Teican?". Spaima aproape viscerala fata de fiinta feminina, marcata in primitivitate de veneratia zeitelor, a lui Venus din Willendorf, spre exemplu, se reverbereaza aici in mintea tanarului, un reflex al unei spaime ancestrale, eterne, pastrata de natura umana. Gesturile dezbracarii il fascineaza pe flacaul ajuns la varsta pubera, care nu a cunoscut inca topografia feminina: "...si am vazut-o cum si-a scos bluza si fusta si s-a dezbracat. Ce dracu, ma, ce de fuste au fetele astea! Nici nu stiu, ca-mi batea inima si parca ma inecam. Tu ai vazut vreuna asa, al lui Teican?" Imaginea carnala a fetei, suprapusa secventei naturale acvatice, este extraordinara, provocand pulsiuni puternice, reeditand intrun fel, in varianta masculina, trairile fetei din "Zburatorul" lui Ion Heliade-Radulescu. "Era frumoasa!... Pe urma a inceput sa se scalde. ii placea, am vazut, radea si se stropea cu apa. Dar nu stiu de ce, si ei parca ii era frica, intelegi?" Fata de pe malul garlei dobandeste o imagine arhetipala, de naiada, care se fixeaza in memoria subliminala a personajului, acaparandu-i intreaga fiinta: "Toata noaptea n-am visat decat Drina si iar Drina: asa cum o vazusem eu la garla. M-am desteptat de cateva ori numai in sudoare."

Marin Preda - O adunare linistita - povestire

p9u4620pu66hsg Destinul terestru al lui Marin Preda se suprapune, pana la un punct, greu de identificat insa, cu acela inscris in mitologia operei sale, prin personajul memorabil Niculaie Moromete. Viitorul scriitor s-a nascut la 5 august 1922, in Silistea-Gumesti, sat teleormanean din Campia Dunarii. A studiat la Scoala Normala din Bucuresti, luand, la sfarsitul anului scolar 1940-1941, examenul de capacitate, dar si-a intrerupt studiile din cauza lipsei de mijloace financiare. Va debuta cu schita "Parlitu" in foiletonul "Popasuri", adaosul literar al ziarului "Timpul", unde mai publica o serie de nuvele "Calul", "Strigoaica", "Salcamul", "Noaptea" "La camp", "Rotila" - cateva dintre ele fiind reluate in volumul debutului sau editorial, "intalnirea din pamanturi", din anul 1948. Primul volum din "Morometii" apare in 1955, iar al doilea in 1967, in acest roman monumental scriitorul creand un spatiu imaginar al campiei dunarene. Alte romane publicate de Marin Preda sunt "Risipitorii" (1962), "Intrusul" (1968), "Marele singuratic" (1972), "Delirul", (1975), "Cel mai iubit dintre pamanteni" (1980). "Imposibila intoarcere" (1971) si "Viata ca o prada" (1977) sunt carti de atitudine si de confesiuni literare. Marin Preda se va stinge din viata la 16 mai 1980. Cum se poate usor observa, aceste carti dezvolta c intindere vasta a naratiunii, continand subiecte multiple: fie tragedia unei familii supuse vitregiilor istoriei necrutatoare ("Morometii"), sau a unei lumi nou constituite, saraca in manifestari ("Intrusul", "Marele singuratic"), sau , chiar zbuciumul teribil al scufundarii in neant, in "abisul nonexistentei", in infernul relatiilor conjugale, comunizate de o degradare accentuata a lumii, realizandu-se trecerea de la spirit la materie in ultimul roman al scriitorului, "Cel mai iubit dintre pamanteni". Mai mult, in scrierile sale se reconstituie o lume trecuta, inconjurata de o aura legendara. Pentru ca, daca "Morometii" scot la iveala lumea interbelica, anii 1937-1939, si perioada nefasta a colectivizarii, din anii "obsedantului deceniu", 50- 60, cu toate inscenarile, cu toti declasatii si arivistii noilor timpuri, Mantarosie, Ouabei, Isosica, fapte si personaje ce vor eroda incetul cu incetul personalitatea lui Ilie Moromete, grabindu-i sfarsitul, "Cel mai iubit dintre pamanteni" arata crancena perioada a stalinismului, cu reprimari crunte si silnicii de neiertat. Romanul "Morometii", veritabila saga a unei familii de tarani din Campia Dunarii interbelica, fixeaza in eternitate o realitate pierduta, aceea a satului romanesc traditional pe cale de disparitie, a ultimilor tarani arhaici, autentici, care se pierd treptat in negura devoratoare a timpului si a unei istorii necrutatoare. O adunare linistita Povestirea "O adunare linistita" apare in volumul de debut din 1948, "intalnirea din pamanturi", prin care, din fragmente narative separate, unitare insa ca viziune, Marin Preda scotea la lumina fascinanta lume a "Morometilor". Ca si in romanul de mai tarziu, scriitorul cladea in povestirile sale imaginea unei lumi stabile, cu o atmosfera de viata patriarhala, netulburata inca de mersul accelerat al istoriei, oamenii satelor de campie inlocuind drama sau tragedia cu ironia sanatoasa si contemplativitatea. Sunt oamenii care

inca au timp sa spuna povesti la o sezatoare de iarna improvizata, rememorand in registru ironic aventurile iesirii din spatiul propriu, cu o inventivitate remarcabila a tehnicii narative, asezata sub semnul stilistic al oralitatii pline de farmec. "O adunare linistita" este o repetitie finala inaintea marelui efort al scrierii "Morometilor", o testare a resurselor artistice care vor cladi marea fresca a unei lumi ce se intalneste decisiv cu o istorie devastatoare. Tehnica narativa din aceasta povestire pastreaza regulile traditionale ale genului, alcatuirea instantelor narative si a atmosferei specifice, introducerea in scena a personajelor si a naratorilor, schimbarea de roluri si interferenta planurilor epice. Daca in "Hanu Ancutei" soborul povestitorilor si al ascultatorilor este deja constituit, urmand ca din cotloanele intunecate ale hanului sa se ridice pe rand naratorii, intr-un fascinant turnir, subtil regizat de un narator principal, in "O adunare linistita" asistam mai intai la un moment premergator, in care personajele, Anghelache, Matei al lui Barbu si Tugurlan, se aduna pe ulita, ca in alaiul unui colind de iarna, abia pe urma intrand in casa lui Patanghel, personajul principal, prototipal, varianta a unui Moromete de mai tarziu. Motivul acestei intalniri, pe langa acela ritualic, al cinstirii unei cesti de tuica intr-o seara de iarna, este prilejuit de un pattern narativ relativ enigmatic: Patanghel si Miai plecasera cu carutele incarcate cu porumb catre munte, dar revenisera in sat separat, certati, fapt ce starnise neliniste in colectivitate. Aventura in sine a calatoriei in spatii straine si deslusirea acestei enigme constituie intriga narativa si situarea in centrul atentiei a lui Patanghel, personaj-narator captivant, plin de farmec. Fragmentul din manual reprezinta partea a doua a povestirii (din cele zece), unitara insa prin constructia gradata a secventei narative si prin dozarea savanta a efectelor psihologice asupra ascultatorilor. Incipitul invita la concentrarea atentiei acestora, avand in acelasi timp caracter argumentativ: "Stai sa vezi, Matei, tot el a venit la mine, si, ca una in sus, alta in jos. Patanghele, hai sa mergem cu porumb." Ideea plecarii la targ apartine lui Miai si, intrun prim dialog reproductiv, inserat in povestire, in stilul vorbirii directe, sunt infatisate motivele si preparativele plecarii, marcate de acelasi caracter ritualic, profund justificat al tuturor actiunilor: Patanghel isi cam terminase treburile gospodaresti, isi potcovise caii si ii cam trebuiau "niste gologani". Un motiv important, hotarator, este faptul ca Miai are mertic, unitate de masura a boabelor de porumb, obiect pana la urma buclucas in desfasurarea actiunii si cauza a neintelegerilor dintre cele doua personaje. Pentru moment insa dialogul pe aceasta tema poate sa para enigmatic, creator de efecte de asteptare in naratiune: "Si nu stiu cum zic eu pe urma, dar stiti voi, asa intr-o doara: Ai mertic? Am, stiti, zice el. Bine! Bine, ma! Bine, Miai, mergem cu porumb!." Alte momente bine studiate urmeaza in pregatirea plecarii: coborarea porumbului din pod, curatatul lui, incarcarea in caruta, redate prin dialog cu sine insusi, pentru a releva angajarea hotarata a personajului: "Ei; ce mai una-alta, pune mana pe mertic, trage caruta la prispa, incarca Patanghele!..." Toate acestea releva ca omului de la tara ii este specifica normalitatea vietii: se intampla chiar ca nici evenimentele esentiale sa nu-1 impresioneze in mod deosebit. in acelasi registru de calm studiat, se inscrie si replica sotiei lui Patanghel, in momentul in care acesta se precipita sa incarce caruta cu porumb: "Ca mai stai, ma, de te odihneste, ca daca te bosorogesti, nu mi-e mie de tine!" Raspunsul barbatului reasaza lucrurile in ordinea fireasca: "Taci, fa, din gura, vezi-ti de trentile tale!". Drumul spre targ, ca si al lui Danila Prepeleac, este o aventura in necunoscut, plina de peripetii si de situatii neprevazute, unele comice, spatiul de dincolo de fruntariile satului

devenind o adevarata terra incognita. Taranii, in bunul simt al pregatirii pentru o aventura neobisnuita, a patrunderii in oras, isi iau merinde, drumul echivaland cu o initiere in tainele unui nou taram: "Luaram acolo, ca ala, cateva paini, niste oao, de, sa ai acolo, sa nu cheltui banul." Patanghel isi ia, in ultima instanta, si merticul, obiect revenit in spatiul narativ pentru un efect epic ce se produce mai tarziu: "Eram gata de plecare, si?, Anghelache, nu stiu ce imi vine mie: ia sa-mi iau eu merticul meu... (ziceam ca sa nu-1 iau, ca avea Miai). Ia sa-mi iau eu merticul meu, nu de altceva, ca cine putea sa-si inchipuie ca o sa se intample ceva...)." Curios este ca Patanghel si Miai se dovedesc extrem de meticulosi si de prevazatori numai in spatiul propriu, cand insista asupra fiecarui amanunt al pregatirii pentru plecare. Odata iesiti afara din sat, ei par de-a dreptul dezorientati, abia acum facandu-si planul incotro sa o ia: "Pe izlaz, spre gara, vorbeam cam cum sa facem. Cand ne opriram, ce mai!" Hotarasc so ia mai intai spre Pitesti si, "daca o fi acolo un sapte-opt-zece lei castig peste piata, il zvarlim acilea si ne intoarcem acasa". Pe drum se iau cu povestitul, intr-o maniera narativa specifica stilului popular: "Vorbeam si noi amandoi pe langa carute! Eu Miai in sus, Miai in jos, el: Patanghele in sus, Patanghele in jos, ba c-o fi gasca, ba c-o fi rata...". Pitestiul este un spatiu sufocant, plin de neprevazut: "La Pitesti, ce sa vezi! Plin, plin, intelegeti voi?", oras plin de capcane neasteptate, situate in sfera irationalului: "Taman oprisem caii sa mai rasufle, cand, hopa ne pomenim cu unul gras, al dracului, ca vine la noi si zice: - Aveti ... (acum nu-s cum dracu ii zicea, ma), avettti... (d-aia Anghelache, iscalita din sat, pe cum ca esti negustor de porumb. Zi-i pe nume, Matei...) permisie, ma!" Permis de producator aveau, dar merticul lui Patanghel nu este marcat si, in ciuda faptului ca ii apartine, este "confiscat" de un domn gras, in timp ce al lui Miai il pastreaza, pentru ca este bun. Efectele narative pe aceasta tema se amplifica prin intermediul dialogurilor: "- Ba, porcule, tu esti tatar? Eu sunt pus aicea de aia ma-tii? Vreau sa va vaz merticele!", "Fi-mi-re-ai al dracului sa-mi fii, ca nu esti singurul; ti-asi da eu fisca! Ti-asi da codelie, nu fisca.", "- Cum confisca, domnule?! Fisca, nefisca, e asta dublu meu? E! Atunci cum o sa-mi iai dumneata dublul meu?! Ei, comedia dracului! Mana, Miai, caii, ca ne-apuca noaptea!", " Ba, dublu e al tau, dar - mama ma-tii - cine vinde cu el? Eu? Trebuia sa te duci cu el la primarie si sati puna o stampila, pe cum ca e... bun. Acuma, boule, ti l-am luat." De fapt, intreaga intriga a povestirii consta in acest irational al realitatii: Patanghel nu intelege cum al lui Miai nu il avertizase sa ascunda merticul in porumb, din moment ce exista un astfel de cerber la intrarea in targ. Impresia de autenticitate si de forta narativa este data de oralitate: Marin Preda vorbeste de "Puterea miraculoasa a cuvantului zilnic rostit de oameni". in povestire, autorul combina dialogul cu evocarea, perspectiva narativa a scriitorului devenind egala cu a personajului. Prin acest narator fascinant, Patanghel, care multiplica planurile narative si in permanenta ancoreaza naratiunea in timpul real al ascultatorilor ("Si acum stati sa va spui!!! Da ai noroc!", "Dar stati sa vedeti. Stati, ca d-aici incepe buba cu Miai."), chiar scriitorul incearca sa descopere realitatea zero, nivelul de la care orice eveniment fizic, uman sau non-uman, psihologic sau nu, poate fi explicat sau prezis. Uneori, in cuprinsul povestirii, cand apar noi ascultatori, se fac popasuri ce rezuma intamplarile de pana atunci, modificand sensibil viziunea narativa, inscriind-o intr-un registru comic retinut, sporindu-i astfel efectele: "- Aha! Facu mosul plin de interes. Zi-i! Spune in doua vorbe despre ce e vorba.

-Noroc, Modane! Hai noroc, ma! Uite: doi crestini se duc la munte sa vanda porumb. Au plecat la munte. La bariera la Pitesti, asa degeaba, unuia i se ia dublu . De ce i-1 ia, nu ne pasa. I 1-a luat si gata! Scurt! Ce sa mai lungim vorba. Ajung crestinii la munte. Cum ajung, nu mai spun (!!!), nu ne priveste. Acolo, al care era cu dublu luat gaseste cumparator; vrea sa vanda; n-are cu ce sa masoare; cere merticul tovarasului; tovarasul nu vrea sa i-1 dea; se supara ca nu vrea si pleaca singur. Asta e tot. - Ei, dandanaua dracului! Facu Modan. Si crestinii astia cine sunt? - Patanghel si cu Miai. " Drumul celor doi tarani la targ este asadar o adevarata tentativa de explorare a lumii. Targul este reprezentat aici ca un Babilon, un mediu malefic, de pervertire a sufletelor, cum se intampla si cu Miai, care nu vrea sa-i spuna companionului sau ca trebuia sa fi folosit un alt tip de mertic sau mai tarziu refuza sa-i imprumute merticul pentru a-si vinde porumbul. Lumea pe dos, supusa unor reguli aleatorii, este reprezentata de omul puterii, care vorbeste aspru, fara a-si cruta interlocutorii, creand un absurd existential greu explicabil in lumea rurala, convertit insa, prin povestire si umor, in experienta de viata demna de luat in seama.

Momentul literar 1945-1948 - Primul Marin Preda

n aprilie 1948 i aprea lui Marin Preda ntlnirea din Pmnturi, cartea de debut n care strnsese o parte din nuvelele publicate anterior n ziare i reviste, prima nuvel n "Timpul", n 1942. Petrecut atunci, acest debut editorial echivala cu prinderea ultimului tren nainte de lsarea deplin, peste literatura noastr, a nopii dogmatice. Ne aflam la nceputul unui interval sumbru pe care mai trziu Marin Preda, privind n urm, avea s-l numeasc deceniul obsedant. Cu att mai obsedant cu ct fusese i foarte lung, dac putem vorbi astfel, un "deceniu" care a durat cam cincisprezece ani. ntlnirea din Pmnturi a apucat, n acele condiii, s vad lumina tiparului, dar nu s se i sustrag criticilor proletcultiste, acuzaiei de naturalism i de reprezentare fals a ranului i a relaiilor de clas din lumea rneasc. Atacurile acestea nu l-au lsat chiar impasibil pe Marin Preda care, parc pentru a se reabilita, produce n anul urmtor nuvela Ana Rocule, ntocmit dup toate canoanele realismului socialist. Din nou este ns acuzat de naturalism, un stigmat de care prozatorul nu a putut s scape cu una cu dou. Reuete abia cu Desfurarea (1952), satisfcnd astfel, cu aceast scriere care milita pentru colectivizare, toate exigenele de art ale comenzii sociale. Se va putea ocupa de acum n linite de Moromeii, romanul n care ncorporeaz, retopindu-le, i unele nuvele sau fragmente din nuvele. Dar s ne ntoarcem la ntlnirea din Pmnturi. Se poate vorbi, cum s-a i ntmplat, de o continuitate ntre aceast prim carte a lui Marin Preda i Moromeii, vizibil n aspecte de atmosfer asemntoare, n reluarea unor situaii, a unor formule de limbaj, n felul de a fi i de a vedea lumea al unor personaje. Personajul Ilie Resteu, din schia n ceat, de exemplu, anticipeaz comportamentul personajului ugurlan din Moromeii. Amndoi ncarneaz ideea de frustrare social i de exasperare, plasai amndoi n poziia venicului nedreptit i ofensat, a omului excedat de ct nedreptate i se face, adus n situaia de a vedea "rou naintea ochilor". Nuvela titular a crii din 1948 - episod dintr-o povestire mai ntins, Iubire, aprut n 1945 n revista "Viaa social" i republicat integral de Ion Cristoiu n Marin Preda - Scrieri de tineree, 1987, - e o naraiune cu subiect rnesc etern, putem spune, n care doi tineri aai de "glasul iubirii" ajung s se bat crncen cu ciomegele ghintuite pentru o fat. O ntmplare trit ntr-un cadru asemntor i de Niculae Moromete. Iar O adunare linitit este nsi celula-nucleu din care germineaz Moromeii, nfind n versiune concentrat o sum de situaii i un fel de a vedea existena definitorii pentru marele roman de mai trziu: plcerea de a tifsui i de a asculta poveti ("Oamenii se frecar de pat, se aezar mai bine i ochii ncepur s li se mite de bucurie"), ironia tipic moromeian cultivat de Paanghel, care tot timpul se face c nu nelege de ce s-a suprat pe el Miai, rsturnnd anume termenii disputei n jurul "merticului" ("adic, eu, Paanghele, i cer ie, tu Miai, s-mi dai merticul tu, i tu s te superi c nu vreai"), chiar optica moral moromeian a lui Paanghel i a prietenilor si, persiflatori ai pornirilor egoiste i ai meschinriei. Aceste cteva texte despre care am spus c prefigureaz, n ntlnirea din Pmnturi, spiritul Moromeilor, urmeaz, literar vorbind, linia epicului obiectiv, proiecteaz personaje ferm conturate i bine ancorate ntr-un spaiu social. Sunt elementele realiste pe a cror baz critica dogmatic a anilor '50 i-a acordat lui Marin Preda un oarecare credit, socotindu-le bune premise ale desprinderii de nefastul naturalism. Este ceea ce constata,

plin de satisfacie, Al. Oprea, n 1953, adic dup ce apruse Desfurarea, scrierea n care Preda izbutise, n sfrit, s se dezbare de naturalism, meteahna lui veche: "Dar nu se poate explica cu adevrat succesul repurtat de scriitor, saltul nregistrat n creaia sa dac se studiaz totodat acele elemente realiste care exist de la nceput i care au continuat s existe n opera lui M. Preda, ducnd o lupt pe via i pe moarte cu elementele naturaliste. n Desfurarea, datorit concepiei despre lume a clasei muncitoare, aceste elemente au triumfat" (citat dup Ion Cristoiu, din studiul introductiv la ediia mai sus amintit). Dincolo de susinerile inflamate ale criticului proletcultist, cu viziunea sa apocaliptic despre lupta pe via i pe moarte a realismului cu naturalismul, rmne incontestabil un fapt: realismul ntr-adevr nvinge n Moromeii i n celelalte scrieri de dup ntlnirea din Pmnturi, impunndu-se ca formul stilistic dominant a prozei lui Marin Preda. Are punctele sale de sprijin, acest realism, n nuvelele din ntlnirea din Pmnturi, cum am vzut, dar sunt acolo i alte filoane literare, dintre care pe unele scriitorul le-a abandonat, nesimindu-se probabil ncurajat s le dezvolte n climatul ideologic al epocii n care a scris Moromeii i nici mai trziu. Am mai vorbit (n volumul Prozatori de azi, din 1970, dac mi se ngduie autocitarea) despre acel Marin Preda preocupat de psihismele incontrolabile, obscure n motivaia lor, nelinititoare prin felul n care se exteriorizeaz, despre acel Marin Preda aplecat asupra laturii tene-broase a fiinei umane, despre acel Marin Preda care vine, n cteva nuvele din epoca nceputului, cu alt imagine asupra omenescului dect aceea solar (dei dramatic) din Moromeii. n Calul procedeaz prin notarea rece, naturalist (de ce nu?), obiectiv pn la cruzime a felului n care un ran i ucide calul pentru c este prea btrn i nu-i mai folosete la munc. n La cmp doi ciobani violeaz o fat surprins adormit ntr-un lan. Fapta nu este raportabil la contiina comitorilor, deci nu are vreun sens moral, nscriindu-se n categoria ntmplrilor naturale, inevitabile i fireti, n universul unor fiine care sunt acionate exclusiv de instincte. Colina i Amiaz de var (aceasta inclus numai n sumarul ediiilor trzii ale ntlnirii din Pmnturi) disloc realismul, recurgnd la fantastic i vis. Lum act de angoasarea eroului din Colina, care ntr-o diminea se trezete "cuprins de o spaim grozav", dup ce "visase ceva ru". Vrea s se dezmeticeasc, se spal pe fa, iese n ograd, la treburi, dar mereu ceva l apas, un sentiment "turbure i greu ca o ap neagr". Simurile percep alterat realitatea, liniile, formele i joac n faa ochilor, ca sub aciunea unei vrji: "Colina se ridica mereu, se umfla ca o bic uria; pmntul se legna; se lsa n jos; se scufunda. Vasile Catrina se scutur i porni nainte plin de mnie: "Ei! Ce, m-au gsit dracii?!..."". Un moneag ciudat i iese n cale, ivit ca din senin, ntlnirea amplificndu-i eroului spaima, starea de angoas. n Amiaz de var acelai aer halucinant i aceeai ciudenie a ntmplrii cu maina de cusut care lucreaz singur. ntmplarea celor dou cumetre care, cu un aer tenebros-complice i transmit vestea despre absurdul, neverosimilul eveniment ("maina mea coase singur, o auzi"...?), patineaz ntre real i ireal, ntre comic i inexplicabilul nelinititor. i n Strigoaica, de asemeni neinclus n prima ediie a ntlnirii din Pmnturi, ns datnd din aceeai perioad, avem imaginea unei viei rneti diferite de spiritul aceleia pe care prozatorul o va evoca precumpnitor n Moromeii. Prezint afiniti, mai de grab, cu aceea pe care o va nfia Marin Sorescu n La lilieci. Eresurile populare, povetile despre vrcolaci i strigoi invadeaz cotidianul satului, deschiznd pori

largi ctre ireal. Ca i, mai trziu, Marin Sorescu, Marin Preda tempereaz fantasticul prin comic, prin burlescul imaginilor care nsoesc izbucnirea supranaturalului n viaa obinuit. Lotul acesta de texte epice ale primului Marin Preda ni-l arat deschis multiplelor experiene literare, unele fructificate n crile de mai trziu ale prozatorului, iar altele nu.

Personaj si istorie la Marin Preda

Mereu deschisa ramane, la Marin Preda, tema relatiei dintre personaj si istorie. Cu atat mai mult, cu cat, istoriceste privind lucrurile, putem sa-i recunoastem, sa-i descoperim de fapt o remarcabila contributie nu numai in plan artistic, ci si in plan teoretic, privitoare la asezarea, din punct de vedere estetic, a relatiei sus numite in temeiurile ei firesti. Ceea ce in anii optzeci ai secolului trecut se afla in folosul curent al literaturii, ca un drept fundamental al acesteia, de Marin Preda era cucerit si clarificat, pentru sine si pentru epoca respectiva, prin fapte literare de p clasicitate evidenta si prin reflectii profunde asupra actului creatiei, comparabile cu acelea ale unor mari scriitori din literatura universala. "Imposibila intoarcere", "Cel mai iubit dintre pamanteni" sunt carti cu totul memorabile, care incheiau un destin prematur, circumstantiat temporal, si deschideau unul perpetuu pentru posteritate, pentru istoria majora a literaturii romane. v4v8221vs99xky in "Morometii", un timp milenar, de "nesfarsita rabdare", rotitor in ciclurile cosmice, mitic, se intalneste cu cel istoric, generator de mari transformari, de evolutii uneori imprevizibile, de mutatii structurale decisive. La aceasta falie a timpului apare fascinantul

Ilie Moromete, personajul intrat pe scena istoriei pentru a-i pune acesteia intrebari grave, relevand, la epoca aparitiei cartii, de o predominanta unilinearitate in plan caracterologic, ca mersul istoriei si mersul individului reprezinta teme tulburatoare si fertile ale literaturii, intre aceste doua traiectorii creandu-se tocmai acel spatiu, acea retea de fapte si de relatii de inalta semnificatie care genereaza substanta marii literaturi. inca dinaintea aparitiei cartilor de rostire, despre sine in mod transant si reflexiv ("Imposibila intoarcere", "Viata ca o prada"), intr-un interviu din 1965, in "Contemporanul", Marin Preda aborda problema relatiei dintre individ si istorie cu o tenta clarificatoare, recognoscibila in fond in creatia sa de pana atunci, prefigurand liniile structurale ale celei viitoare. in cadrul temei taranesti, scriitorul poate "sa aleaga un erou al carui destin individual sa-1 reprezinte sau sa se confunde cu cel istoric si social, asta insa nu-1 scuteste, ci, dimpotriva, ii mareste sarcina de a urmari destinul celorlalti eroi", care pot sa se afle in ipostaze diferite, inainte sau, in cele mai multe situatii, inapoi fata de curentul unificator al timpului istoric. Tensiunea launtrica a operei lui Marin Preda este o ilustrare a acestei pendulari intre timpul individual si cel istoric, uneori cu efecte tragice pentru individ, drama lui esentializata fiind in fond, cum se releva in "Imposibila intoarcere", una eterna, aceea ca nu are "decat o singura viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare." Moromete apartine organic acelui timp ce "avea nesfarsita rabdare cu oamenii", treptat trecut sub zodia aparentei, pe masura ce destinul eroului se departeaza de fagasul istoriei intrate in restructurari profunde. Istoria il sublimeaza insa in acea ipostaza mitica, remarcabila, cand, pe o polita a fierariei lui Iocan, din Moromete ramane numai chipul totemic, transfigurat in lut ars de Din Vasilescu intr-o zi de sarbatoare a agorei taranesti din mijlocul satului. Calin Surupaceanu, din "Intrusul", creste insa o data cu istoria, este fauritorul acesteia, devansand, chiar sub raportul calitatilor morale, acea medie general umana caracteristica maselor. Se produce si in acest caz o ciudata sanctiune a istoriei, eroismul sau, receptat prin prisma acelei necesitati rezultate din optica subiectiva a indivizilor ce o interpreteaza, fiind cauzator de mari privatiuni. Eroul din "Intrusul" pastreaza totusi, prin disponibilitatea eroica si morala nealterata, posibilitatea intoarcerii la matca fireasca in care s-a dezvoltat. Sub aspect estetic, fenomenul este credibil, cu atat mai mult, cu cat tema (pe langa altele) a fost reluata, intr-o rezolvare superioara in "Marele singuratic". Niculaie Moromete, activistul de partid din volumul al doilea al "Morometilor", crezand ca directioneaza mersul istoriei, intr-o acceptie careia i se pot stabili puncte comune cu destinul lui Calin Surupaceanu, ajunge in acelasi impas al corespondentei dintre destinul individual si cel general. Solitudinea la "castel", similara evadarii in natura practicate de Calin Surupaceanu in finalul romanului si, intr-un plan ereditar, comparabila cu tacerile din tinerete ale tatalui sau, cu acea perioada de lungi acumulari in liniste ale lui Ilie Moromete inainte de a iesi in larg, are rostul reevaluarii unor idei radicale, al organizarii de forte in vederea unei viitoare, asteptate confruntari. E, pentru Niculae, o intoarcere in trecut si in natura sub semnul aceleiasi ereditati spirituale a lui Ilie Moromete, o luare a distantei necesare pentru a esentializa mersul istoriei si a se intregi, in acelasi timp, prin contemplare, a intelege mai bine sensul dezvoltarii, a depasi, prin generatia fiilor, neintelegerea funciara in care se stinsese tatal sau. Prin Calin Surupaceanu si prin Niculaie Moromete, Marin Preda pregateste sinteza remarcabila intre cele doua destine din "Cel mai iubit dintre pamanteni", esentializata in acel mit universal al fericirii prin iubire ce "n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru", in acea sentinta cu valoare

testamentara ce reprezinta, prin ceea ce stim pana acum, si ultimele cuvinte memorabile ale operei lui Marin Preda: "... Daca dragostea nu e, nimic nu e!..."

Realizarea unei monografii despre viaa lui Marin Preda s-a impus ca o necesitate cci, dei s-au scris numeroase monografii despre opera sa, dei scriitorul s-a bucurat de recunoaterea valorii nc din momentul afirmrii pe scena literaturii, la trei decenii de la moartea sa viaa sa att de spectaculoas se nfieaz fragmentar cititorului. Scriitorul nc nsui ne-a oferit cu drnicie numeroase mrturii despre sine. Viaa ca o prad, Convorbiri cu Marin Preda, Imposibila ntoarcere, numeroasele interviuri i mrturiile de la ntlnirile cu publicul constituie dovezi gritoare despre pitoreasca odisee a vieii sale. Att omul, ct i scriitorul, reprezint realiti extrem de pitoreti i de complexe. Personalitatea covritoare a lui Marin Preda (s nu uitm c orice mare personalitate devine inevitabil incomod), i opera sa reprezint i azi un subiect de interes major pentru cititor. Preda s-a bucurat, mai ales dup 1990, i de numeroi detractori. Biografia a devenit uneori, din pcate, un reper important n judecarea operei. Perioada debutului reprezint un moment crucial n devenirea sa. Dup ntlnirile euate cu P. C. Georgescu-Delafras i Nichifor Crainic, dorina de a-i certifica existena ca scriitor l conduce spre revista Albatros. ntlnirile cu Geo Dumitrescu i apoi cu Miron Radu Paraschivescu, cel ce ntrevede n Marin Preda geniul elementar, sunt memorabile, ele constituie momente provideniale pentru cel ce bate la porile literaturii. Aa cum constata i Sergiu Filerot n lucrarea memorialistic Rentlniri, carte ce recreeaz atmosfera momentului, debutul lui Preda este mereu amnat: revista Albatros este suprimat de cenzur la 15 iunie

1941, dup doar 7 numere aprute, nainte de a aprea schia De capul ei, placheta de versuri Srma ghimpat, ce coninea unica poezie cunoscut a scriitorului, este la rndul ei suprimat de cenzur. Am evocat atmosfera entuziast, de frond, ce domnea n jurul revistei Albatros. Debutul din Timpul cu schia Prlitu i certific credina n rostul su. Un debut anterior, n Tinereea, cu schia Nu spunei adevrul (din ianuarie 1942) este umbrit de entuziasmul ce-l stapnete dup publicarea schiei Prlitu. Cu toate acestea, abia dup apariia volumului de proz scurt, ntlnirea din Pmnturi, Marin Preda i consider debutul n literatur definitiv. Opera sa anuna tipologic mare parte din direciile prozei de mai trziu, impunnd un scritor ce stpnea magistral arta cuvntului. Lumea rural este surprins cu precizia unui fin observator. Am evideniat i diferitele percepii ale criticii asupra acestui volum, de-a lungul timpului. Trind sub imperiul credinei c un adevrat creator trebuie s porneasc de la experiene decisive, ale spiritului sau ale realitii timpului su, scriitorul fixeaz permanent, n confesiuni sau interviuri, momente ce constituie elementele declanatoare ale operei sale. Proza scurt publicat dup ntlnirea din Pmnturi atest preocuparea scriitorului pentru alte experiene de cunoatere. Ana Rocule reprezint un document social al epocii, ea reflectnd o anumit realitate istoric, Desfurarea dezvluie un fin observator al psihologiei umane (arta portretului este remarcabil), ea ofer o radiografie a societii i se detaeaz evident de schematismul cultivat de scriitorii epocii. n Ferestre ntunecate demersul artistic rmne neconvingtor, plat. ndrzneala propune un memorabil portret al inocentului, opera impunndu-se i prin profunda analiz psihologic, dar i prin modul n care scriitorul oglindete variatele resurse ale limbii. Amiaz de var reflect preocuparea pentru intruziunea evenimentului nefiresc n ordinea obinuit a lucrurilor. Nu sunt de neglijat nici umorul suculent din Situaiile preedintelui, autenticitatea experienei din Soldatul cel mititel, impresia de fars din Aglomerri, sau preocuparea pentru drama rzboiului din O or din August. Alturi de impresionanta oper vieuiete un

personaj pitoresc, fascinant: Marin Preda. Lucrarea este nsoit de concluzii, anexe i bibliografie. Teza noastr este structurat pe capitole i subcapitole ce urmresc, cronologic, reperele eseniale ale vieii i operei scriitorului. Metodologia ei se adapteaz profilului unei lucrri monografice, Marin Preda fiind un scriitor adecvat unui asemenea demers tiinific. Lucrarea respect structura clasic a unui asemenea demers. Documentarea riguroas asupra temei noastre ne-a facilitat o permanent evideniere a modului n care au fost receptai omul i opera scriitorului de-a lungul timpului. Metodele i instrumentele teoretice au oferit lucrrii noastre posibilitatea unei interpretri critice adecvate a operei.