Introducere n metoda elementului finit (MEF) Metoda elementului finit (MEF) s-a constituit n ultimele trei decenii ca o noua

ramura a stiintelor ingineresti devenind prin maxima generalizare a formularilor fundamentale, una dintre cele mai eficiente cai de cercetare si solutionare optimizata a multor si variate probleme din cele mai complexe, pentru care nu exista solutii conventionale sau daca acestea exista sunt deosebit de laborioase. Nici o alta metoda de cercetare aplicativa nu are att de multe si variate utilizari n cele mai diverse domenii ale ingineriei ca metoda elementului finit : cunoasterea respectiv aplicarea pe scara larga a acestei metode este nsotita si accelerata de cresterea performatelor sistemelor de calcul de tipul calculatoarelor personale. Acestea au deschis pentru ingineri sansa de a-si putea rezolva prin calcul numeric aproximativ problemele tot mai complexe si mai dificile privind evaluarea deformatiilor tensiunilor, temperaturilor, presiunilor n conditiille utilizarii unor materiale neomogene, avnd comportament neliniar. Solutiile analitice ale problemelor sunt expresii matemetice care au meritul de a da valori necunoscutelor n oricare punct al corpului, dar astfel de solutii nu pot fi obtinute dect n anumite cazuri simple. n locul calculului analitic se recurge la calculul numeric aproximativ, dar cu solutii acceptabile pentru valorile necunoscutelor, nu ntr-o infinitate de puncte, ca la solutiile analitice, ci ntr-un numar limitat de puncte selectate.Acest proces de selectare al punctelor din corp, n care n locul solutiei exacte vom avea o solutie aproximativa, poarta denumirea de discretizare. Schema discretizarii este opera propriei judecati a inginerului care, tinnd seama de geometria ntregului si de numarul coordonatelor spatiale independente (x, y, z) necesare formularii problemei, grupeaza punctele selectate n configuratii geometrice uni, bi sau tridimensionale. Prin aceasta, ntregul este divizat ntr-un numar de regiuni mai mici, numite elemente finite, contururile acestora putnd fi linii drepte sau curbe, suprafete plane sau trispatiale. Evident examinarea proprietatilor si caracteristicilor unei regiuni mai mici se face mai usor dect pentru corpul ntreg. Intersectiile linilor de contur se numesc noduri sau puncte nodale, iar frontiera dintre elementele finite se numeste, dupa caz, linie nodala, suprafata nodala. n metoda elementului finit se fac urmatoarele ipoteze: 1.Elementele sunt conectate numai la noduri; 2.Toate fortele de legatura dintre elemente si toate fortele exterioare sunt concentrate la noduri; 3.Deplasarile si deformatiile n orice punct al unui element se exprima n mod unic n functie de deplasarile nodurilor ; 4.Eforturile n interiorul oricarui element se exprima n functie de deplasarile nodurilor.

n modelarea structurilor se folosesc mai multe tipuri de elemente finite: TRUSS2D, TRUSS3D - element finit unidimensional utilizat n modelele plane si spatiale. Elementul are doua noduri si trei grade de libertate pe nod, putnd prelua numai solicitari axiale. BEAM2D, BEAM3D - element finit uniaxial utilizat n modele tridimensionale formate din bare. Elementul are doua noduri si sase grade de libertate pe nod, putnd prelua solicitari axiale precum si momente ncovoietoare si de torsiune. PIPE - este un element finit uniaxial asemanator BEAM cu deosebirea ca sectiunea transversala este sub forma inelara definita de razele exterioara si interioara. Elementul are doua noduri si sase grade de libertate pe nod, putnd prelua solicitari axiale precum si momente ncovoietoare si de torsiune. PLANE2D - element finit patrulater cu patru noduri cu doua grade de libertate pe nod utilizat pentru modele analizate n starea plana de tensiuni, starea plana de deformatii sau pentru corpuri de revolutie. SHELL4 - element finit patrulater cu patru noduri (fiecare nod are sase grade de libertate) utilizat pentru modelarea nvelisurilor subtiri. Rezultatele analizei statice corespund calculului n teoria de membrana. SHELL4T - element finit patrulater cu patru noduri (fiecare nod are sase grade de libertate) utilizat pentru modelarea placilor tridimensionale cu grosime constanta. SOLID - element finit tridimensional cu 20 noduri cu trei grade de libertate pe nod (3 translatii). Elementul poate fi utilizat n modelarea sistemelor spatiale complexe. Ecuatia elementului finit rezulta din teorema Energiei Potentiale Minime: "Variatia potentialului total (energiei potentiale totale) este nula atunci cnd sistemului i se da o deplasare infinitezimala d de la pozitia de echilibru" sau n alta formulare "Potentialul total al unui corp deformat elastic, aflat n echilibru stabil, are valoarea minima determinata de o anumita configuratie a deplasarilor, acestea trebuie sa satisfaca compatibilitatea interna si conditiile la limita impuse".