Sunteți pe pagina 1din 17

Mihail SADOVEANU Hanu Ancutei Dupa debutul impetuos, cu patru volume (Povestiri, Soimii, Dureri inabusite, Crasma lui

Mos PrecU) publicate in acelasi an, 1904, numit de altfel anul Sadoveanu", urmeaza o perioada de acumulari si de cristalizari care se rasfrang in scrierile deplinei sale maturitati artistice - Hanu Ancufei (1928), Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda ( 1929), Baltagul (1930), Locul unde nu s-a intamplat nimic (1933) -incununata cu monumentala trilogie Fratii Jderi (Ucenicia lui Ionut, 1935, Izvorul Alb, 1936; Oamenii Mariei-Sale, 1942)./ Volumele de debut infatiseaza un prozator viguros, stapan pe uneltele sale, si figureaza atat universul tematic cat si registrul stilistic al intregii creatii sadoveniene.

Rapsodul unei lumi vechi, iesita din marginile timpului, o lume arhaica, pastratoare a unor legi nescrise, dar de nestramutat, confruntandu-se cu civilizatia moderna, opunandu-i-se sau pur si simplu incercand sa i se sustraga, evocatorul plin de forta al unor vremuri de glorie sau de cadere din istoria Moldovei, pictorul neintrecut al unor peisaje mirifice ale tinuturilor romanesti, creatorul atmosferei de neconfundat a targurilor de provincie de altadata, Mihail Sadoveanu este un scriitor total, greu de prins intr-o formula sau de alipit unei orientari literare oarecare: El are realismul unui Balzac si melancolia unui romantic, meditatia aspra a lui Miron Costin sivoluptatea senzoriala a unui Rabelais" (G. CalinescU). In volumul Hanu Ancutci scriitorul reia, in parte, locuri si oameni cunoscuti din scrierile anterioare: hanul (crasmA), ca loc de intalnire, de taifas, de stat la povesti si durerile inabusite ale unor umiliti ai soartei, ale unor insi puternici, capabili sa tina in ei nadufuri, suparari, tristeti de care se vindeca prin povestire. Sadoveanu grupeaza aici noua naratiuni (Iapa luiVoda, Haralambie, Balaurul, Fantana dintre plopi. Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zabariei FantanaruL) spuse, intr-o toamna aurie", la lumina focului, cu o ulcica de vin in mana, de calatorii adunati la hanul Ancutei, un loc mitic, unic (Asa ziduri ca de cetate, asa zabrele, asa pivnita, - asa vin -, in alt loc nu se poate") in care unul dintre convivi, Leonte Zodierul, fermecat de ochii cei negri ai hangitei, ar vrea sa traiasca pana la sfarsitul vietii, pana cand ii va veni vremea sa se duca la limanul cel fara de vifor". Povestitor prin excelenta, Sadoveanu alege pentru aceasta intalnire un timp tihnit de liniste si pace, de buna intelegere intre oameni, singurul propice povestirii, aducerii aminte, retrairii nostalgice a unor intamplari hazlii sau a unor fapte infricosate, a unor aventuri de tinerete sau a unor experiente deosebite: La vremea de care vorbesc, era insa pace in tara si intre oameni buna-voire. Portile stateau deschise ca la Domnie. Si prin ele, in zile line de toamna, putei vedea valea Moldovei cat batea ochiul si paclele muntilor pe paduri de brad pana la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele inspre taramul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau in tainice neguri, - focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zabrelite. Contenea cate/un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile" AAScriitorul isi asuma rolul de ascultator, de participant la adunarea de la hanul Ancutei, de observator al oamenilor si de inregistrator fidel al ziselor lor.

Rand pe rand intra in scena personajele". Mai intai, comisul lonita, un razas strain", un om inalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata", al carui obraz cu mustata tusinata parea ca rade cu tristeta", spune povestea unei iepe pintenoage cu care s-a fudulit" in tinerete si la care s-a uitat cu mare uimire chiar maria sa Voda Mihalache Sturza". Ca si in cazul tuturor celorlalte povestiri este de admirat strategia" prin care scriitorul concentreaza atentia ascultatorilor de la han (si a cititorilor, desiguR) asupra celui care isi va spune istorisirea, precum si tehnica glisarii", tragerii si ridicarii cortinei dupa fiecare act, ca intr-o reprezentatie teatrala pusa in scena de un iscusit regizor. Ii vine apoi randul unui monah: Atunci cu mare dragoste si placere s-a rididat din coltul lui calugarul cel care venea de la munte, si cumpanindu-si oala in dreptul barbii, a slobozit cuvant". Intrarea lui in scena prilejuieste o mica ceremonie de prezentare, incheiata cu umplerea oalei cu vin din cofaielul Ancutei. La solicitarea comisului Ionita, care are rolul unui moderator", in termenii de astazi ai presei, parintele Gherman spune povestea lui Haralambie, un arnaut domnesc devenit haiduc, ucis, din porunca domneasca, de chiar fratele sau, Gheorghe. Iar acel Haralambie, lasa sa se inteleaga povestitorul, era tatal sau, pentru care trebuie sa se roage la biserica inchinata lui, la Iasi, de fratele ucigas, in semn de cainta: A fost jalnica vederea aceea s-au plans in divan Voda ^si boierii. Iar tufecci-basa Gheorghe, dobandind voie, s-a tras catre pamantul lui; si pentru durerea si ispasirea sa, si pentru iertarea sufletului celui ratacit, a cladit in targ la Iesi biserica la care rha duc sa ma inchin"

O poveste cheama pe alta, si mos Leonte Zodieru, desi il invita la cuvant pe nerabdatorul comis Ionita, istoriseste el, la imboldul Ancutei, intalnirea sa cu balaurul. Boierul Nastasa Balomir prinde de veste ca tanara sa sotie il insala cu fiul vornicului Vuza, Alixandrel, si cere sfat tatalui lui Leonte, zodier si el, cititor in zodii, solomonar. intelept, batranul Ifrim incearca sa alunge banuielile boierului: - Deci dara ce socoti tu ca trebuie sa fac?" (intreaba boieruL) - S-astepti, maria ta, caci are sa fie bine" (raspunde zodieruL). Dar in zadar, caci boierul hotaraste sa razbune rusinea adusa de tanara si frumoasa lui sotie, sub al carei chip copilului de atunci, povestitorului de acum, i se parea a vedea un mic diavol. Pentru a preintampina crima, zodierul incearca sa-i avertizeze pe Irinuta si pe iubitul ei ( - Cucoane Alixandrel, zice tata; intoarce-te, ca-i primejdie. Nu cutez a a trece mai departe"), dar boierul ii surprinde si porunceste o pedeapsa crunta (jupuirea de viu a batranului zodieR). Aici intervine forta solomonarului, a vrajitorului capabil sa starneasca din senin furtuna: In acelasi timp tatal meu racnea cu glas inalt sub cutitul lui Parlea tiganul: - Cucoane Nastasa, are sa te ajunga mania lui Dumnezeu! Cand a racnit astfel sub cutit batranul, s-a facut o clipa tacere. A scaparat s-a trasnit cu sunet mare in munte. Si deodata am vazut cerul imbracat cu bolta joasa de nouri, si vantul veni de la asfintit c-o izbitura, inchizand si detunand usile hanului". Cu puterile lui miraculoase, zodierul, solomonarul, fiinta mitica a traditiei populare romanesti, starnise, se pare, din somnul lui, balaurul: si toata lumea care se afla fata, intorcand ochii holbati, a vazut balaurul venind in vartej sucit, cu mare iuteala". Suntem in plin fantastic, anticipare a povestirilor de mai tarziu ale lui Mircea Eliade si V. Voiculescu. Mai mult, mizand pe echivoc, povestitorul lasa sa se inteleaga ca nu tatal sau,

solomonar cuminte", ar fi adus fiara" (si-am vazut-o cum se ducea catre miazanoapte, ca un stalp, pe urma ca un fum, pana ce incet-incet s-au alinat toate cuprinsurile"), ci dracusorul cel balan" despre care nu s-a mai auzit nimic, si nimene nu 1-a mai vazut niciodata".

Fantana dintre plopi este povestea unui capitan de mazali, Neculai Isac, de la Balabanesti, din tinuturile Tutovei, prieten din tinerete al comisului Ionita. Noul venit era om ajuns la craunteala, dar se tinea drept si sprinten pe cal. [] Obrazu-i smad cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata insa frumuseta si barbatie, desi ochiul drept stins ii dadea ceva trist si straniu". Lipsa ochiului naste intrebarea vechiului prieten si declanseaza, s-ar putea zice, fluxul memoriei"; o aventura din tinerete, cu o tiganca, Marga, de care se simte irezistibil atras si care raspunde dragostei lui cu credinta, avertizandu-1 despre intentiile alor sai de a-1 prada si ucide. in confruntarea cu tiganii, Neculai Isac isi pierde un ochi, iar frumoasa Marga plateste cu viata gestul ei curat: La fantana i-am gasit pe toti cu capetele buluc asupra colacului de piatra. Sub lumini lucea sange proaspat. - Au stropsit-o si-au prapastuit-o in fantana am grait eu slab. - Pe cine au prapastuit, pe cine au zvarlit? ma intreba mos Irimie. Eu n-am mai simtit putere sa raspund. Pe sub batista mi-a na-boit iar sangele: mi se prelingea prin mustati si-mi intra in gura. Si parca gustam din sangele imprastiat pe colacul fantanii".

Prezenta vie, aproape nelipsita din gandurile si amintirile calatorilor, cealalta Ancuta", mama hangitei de acum, este eroina altei intamplari, povestita de mesterul Ienache. E tot o poveste de dragoste, o dragoste nepermisa a unui razes, Todirita Catana care fiind slujbas la luminatia sa vornicul Bobeica a avut asa neobrazare, incat si-a ridicat ochii asupra surorii luminatiei sale", duduca Varvara". Ancuta-de altadata" il ajuta cu priceperea ei femeiasca, sa o scoata pe sora vornicului de sub paza strasnica a lui Costea Caruntu, slujitor la agie", cand acesta incerca sa treaca cu podul plutitor de la Tupilati, la sfatul interesat al hangitei. Constandin Motoc, un om matahalos" care numai dupa cum aducea picioarele, rar, cosind cu ele parca, s-ar fi putut cunoaste ca-i cioban", povesteste cum haiducul Vasile cel Mare face dreptate unui taran umilit de boierul Raducan Chioru, care ii necinstise sotia. Supunandu-1 unei judecati drepte, in fata oamenilor,cei dpi infaptuiesc un Juftet al sarmanilor. Ne-arq infatisat, zj ce i^r,hQtu|,.ca sa facem judet, dupa vechi obicei. Cacipana la judecata cea din urma, a lui Dumnezeu, neavand ascultare nici la ispravnicii, nici la Divan, catfifsa facem dreptate singuri cu bratul nostru". T^Povestea spusa de un Negustor lipscan, adica unul care aducea marfuri de la Lipsea, numele cel vechi al orasului Leipzig, din Germania (de unde si numele strazii Lipscani din Bucurestii de azI), tine treaza atentia tuturor. Dam ian Cristisor are dugheana la Iesi, in ulita mare" si se intoarce dintr-o calatorie de afaceri, cum s-ar zice. El impartaseste celorlalti experienta lui de calator pe alte meleaguri, starnind mai ales mirarea celor care nu iesisera vreodata din tinutul lor. Se confrunta aici lumea civilizata cu tren, caruta de foc", cu case alcatuite din patru sau cinci randuri", cu strazi pavate, uliti dintr-o singura bucata de piatra", cu femei care poarta palarii, cu oameni care beau bere, un fel de lesie amara"; care mananca carne fiarta de porc

ori de vaca", care merg la scoala, si care se conduc dupa lege si randuiala", cu lumea arhaica a unei Moldove tinuta departe de toate acestea: Fiecare aspect al lumii noi" este primit cu neincredere sau chiar cu dispret de convivii de la Hanul Ancutei: afland ca iriticii" nu mananca nici miel fript talhareste si tavalit in mojdei", nici sarmale", nici bors", nici crap la protap", mos Leonte se cruceste, iar capitanul Isac e inca mai categoric: Apoi atuncea daca nu au toate acestea, nici nu-mi pasa! sa ramaie cu trenul lor si noi cu tara Moldovei". Aflam aici una dintre temele fundamentale ale scrisului sadovcnian confruntarea dintre civilizatia orasului si formele arhaice ale vietii, guvernate de datina si de randuiala cea veche. De aceasta randuiala si omenie tine si aducerea, intre meseni, in Orb sarac, a unui cersetor, un fel de Pan autohton care zice din cimpoi si cu glas cantecul mioarei", al carui viers de mahnire din departarea anilor de demult" trezeste adanci sentimente in ascujtatorii sai: Ciobanul cel prost si suparat de la Rarau, cum si monahul care se duce la SfantuHaralambie plangeau pe locurile lor fara nici o rusine. Asa ca pot vorbi si eu fara sfiala de acea intamplare, cand am lepadat lacrimi pentru niste inchipuiri".

Povestea lor incheie seara: Era un ceas tarziu si closca cu pui trecuse crucea noptii. Focul se stingea. Cei mai multi dintre oamenii de fata inchinau catre pamant oale de lut si, de truda si de somn, le sfinteau ochii". Desi diferite din punct de vedere tematic, cele noua povestiri adunate in ciclul Hanu Ancutei se incheaga intr-un tot unitar prin tehnica narativa pe care o impune autorul (povestirea in rama) si mai ales prin atmosfera creata, prin tonul bland evocator, prin accentele de nostalgie, prin comuniunea pe care spusul, zicerea de povesti, la ceas de seara, o stabileste intre cei prezenti. Aproape toti, chiar toti cei adunati la han traiesc in trecut, au nostalgii si taine, de a caror apasare scapa prin povestire; povestirea apare, deci, ca o forma de terapie, de vindecare de dureri veehi, inabusite", sati de obsesii hranite de eresuri si superstitii. Ca povestire in rama", raportarea la Boccaccio, cu al sau Decameron, la Chaucer, cu Canterbury Tales, la Margareta de Navara, cu Heptameronul sau este perfect indreptatita, desi modele similare Sadoveanu putea gasi atat in cartile populare (Sindipa, HalimA), cat si in literatura romana, O sezatoare la (ara de Anton Pann, sau, cum sugereaza Ion Rotaru, chiar in Amintiri din copilarie de Ion Creanga, care intr-un anume chip privite [nu sunt] decat niste povestiri in rama, legate intre ele^curgand firesc una dintr-alta".

Desi pot fi citite si separat, avand inteles si forta de y impresionare depline, povestirile din Hanu Ancutei constituie un tot, prin atmosfera creata, prin senzatia de viata autentica, prin participarea vie, a fiecaruia dintre cei de fata, ta seara aceea magica, la implinirea misterului si la adancirea tainelor.

Neintrecut creator de atmosfera, Sadoveanu este, totodata, un portretist remarcabil, fiecare dintre cei zece actanti" capatand, sub pana scriitorului, acte de identitate" proprii, trasaturi de caracter inconfundabile, realizate in linii simple, dar penetrante. O prezenta in absenta este cealalta Ancuta", personaj intr-o povestire si dublata, in realitatea naratiunii, de Ancuta cea tanara", o prelungire" a celeilalte. Ancuta este, in toate privintele, un personaj tipic sadovenian prin frumusetea, feminitatea, vrednicia si viclenia ei" (Pompiliu MareeA). Fiinte singuratice (un cioban, un monah, un cersetoR), dominate de pasiuni puternice, primitivi", salbatici", instinctivi", care cauta, totusi, tovarasia si prilej de vorba, oamenii marie-sale" Mihail Sadoveanu au sufletul deschis si cugetul curat. Lirismul invaluie fiecare evocare si chiar actele de cruzime, la care povestitorii ne fac partasi, ascund in el un fond uman nealterat de tarele civilizatiei. Lirismul sadovenian, invaluitor, transpune adunarea de la han, ca si intamplarile povestite acolo, intr-un timp istoric nedeterminat. Hanul reprezinta Moldova dintotdeauna, tara a oamenilor simpli, cu obiceiuri arhaice, cu practici savarsite ritualic si cu intamplari care se succed dupa date calendaristice" (Ion RotarU). Stravechi credinte, eresuri si cantece de demult dau farmec naratiunii si accentueaza nota de mister si de nostalgie dupa un paradis pierdut pe care scriitorul incearca sa-l recupereze, prin povestire, pentru cei adunati in jurul focului la hanul Ancutei si pentru cititorii lui de ieri si de azi. (N.C.)

Mihail SADOVEANU Hanu Ancutei Hanu Ancutei este o sinteza a universului sadovenian, fiindca aici gasim toate temele si motivele, programul sau estetic, conceptele si modelele narative, prototipurile umane, simbolurile si timbrul sadovenian. Hanul este un nucleu, un model de viata romaneasca, are ziduri inalte ca de cetate", sugerand cetatea ideala a lui Platon in varianta moldava, portile ii stau deschise ca la domnie si chiar Voda Mihalache Sturza vine sa vada ochii Ancutei C-asa-i datina". Aici, din vremurile de demult, se pastreaza obiceiul de a intemeia sfaturi, un fel de divan popular sugerand Divanul seni galceava inteleptului cu lumea de Dimitrie Cantemir dar si Banchetul lui Platon intr-o varianta rustica. Eroii vin sa-si depuna comoara lor de intelepciune aici, la Hanul Ancutei.

Ancuta asculta si retine toate povestirile, stie tot ce se petrece in tara Moldovei, este o carte vie. Scriitorul insista asupra ochilor ei spre a sugera rolul de simbol al constiintei nationale si sociale, pe care-l are.

Ancuta este viata intr-o continua trecere, este frumoasa si clipeste domol ca o mata dezmierdata", cand o,apuca de mana capitanul Nicolae Isac. Hanul este o insula a unui Eden pierdut in negura timpului, in neagra fantana a trecutului". Este universul national dar si o imagine a unui univers creat de Mihail Sadoveanu. De aceea gasim in el lirele narative, motivele si temele, care vor fi dezvoltate in romanele lui Sadoveanu.

Firul Satul si taranul, pe care-l gasim in povestirea comisului Ionita de la -Draganesti si in Judet al sarmanilor, va fi dezvoltat in Nicoara Potcoava, Bordeienii, Neamul Soimarestilor, Zodia Cancerului. EI isi a,re originea in politica inteleapta a lui Stefan cel Mare si Sfant de a construi puternice asezari razasesli la hotarele Moldovei spre a o apara. De aceea glorioasa sa domnie, sintetizata in Fratii Jderi, se gaseste in centrul universului sadovenian topind intr-un tot, lirele narative, ca si in Hanu Ancutei Asemeni imparatului Alb, Stefan cel Mare si Sfant, calare pe albul armasar Catalan are un destin de invingator. Eroii tind sa devina arhetipuri, avand trasaturile sugerate de cartea de zodii, pe care o poarta la sold mos Leonte Zodierul. Realitatea se impleteste cu legenda iar mitul cu simbolul. Toate firele narative ale universului sadovenian isi au punctul de inceput in Hanu Ancutei si se incheie in Fratii Jderi.

Structura narativa este o continua reluare a motivelor si temelor universului sadovenian: iubirea si natura, divanul si judecata, istoria si razboiul, destinul si adevarul, negotul si calatoria, satul si biserica, viata si moartea.

Ele isi gasesc exprimarea printr-un erou simbol, asa cum cantecul isi ia fiinta printr-un glas sau instrument, asa cum cantecele batranesti si.doinele s-au ridicat din inimile lor ca flori pe morminte". Mihail Sadoveanu marturisea in discursul sau de receptie la Academia Romana ca: panteonul meu literar, simplu si rustic, tara podoabe ca natura, insa maret ca si dansa", este alcatuit din pastorul necarturar", din Ion Neculce, din Ion Creanga, si din marii sai inaintasi", care exprima sufletul cel vesnic al neamului". Acest suflet al neamului" este motivatia si scopul scrisului pentru Mihail Sadoveanu. Din el se genereaza universul sadovenian, este cantecul amintirii", care transforma viata si moartea intr-un motiv esentializat.

Eroii sai simbolici sunt surprinsi intr-un moment din Marea Trecere spre implinirea destinului lor. Numarul zece sugereaza perfectiunea, punctul pe i, trecerea spre o alta lume, momentul unic al marturisirii, ca in estetica expresionista, tipatul lui Munch devine divan moldav.

Restructurarea este procedeul specific sadovenian, pVin care o snoava devine povestirea comisului Ionita din Iapa lui Voda, un element de mit popular devine povestirea lui Mos Leonte Zodierul din Balaurul. Calugarul Gherman de la Durau transforma o legenda intr-o povestire, Haralamhie, in acelasi mod o balada, Miorita,devine nucleul pove stirii Orb sarac. Ea este o bataie de inima a oamenilor, care au fost si nu mai sunt pe acest pamant". Cantecul este o amintire esentializata, de aceea si capitanul Nicolae Isac ingana Cantecul cucului, o meditatie pe tema foriuna labilis in maniera populara, iar Constantin Motoc isi incepe povestirea cantand o doina de haiducie. Specificul national caracterizeaza textul sadovenian, dandu-i o aura emanata de aceasta constiinta nationala sintetizata in cantec.

Motivele si temele sadoveniene sunt centrele, liniile din care emana si in care se concentreaza toate povestirile si romanele lui Mihail Sadoveanu. Motivul negotul si calatoria se intrupeaza prin jupan Damian Cristisoi*, care realizeaza un roman de calatorie concentrat intr-o povestire despre nemti, despre o .alta lume cu trenuri, orase care au case cu etaj, ceasuri, alte obiceiuri, alt mod de viata. Constantin Motoc si Vasile cel Mare pornesc in calatorie ca doi negustori de treaba", capitanul Neculai Isac trece cu carausii si cu antalele", ca sa duca vinuri la tinutul Sucevei". in povestirea Haralamhie, mesterul lanache* Coropcarul, adica negustor ambulant, isi va asuma rolul de povestitor in Cealalta Ancuta. Comisul Ionita de la Draganesti povesteste in Iapa lui Voda calatoria sa la targul lesului". Cucoana Irinuta din Balaurul calatoreste mereif la targul Romanului. Chiar Constandin din povestirea Orb sarac vine de la targul cel mare al Chiului" si este dus de baba Salomeia la cetatea Domniei" ca sa se roage la Sfanta Cuvioasa Paraschiva".

Motivul Satul si biserica este intrupat prin calugarul Gherman de la Durau, care se duce la Iasi. ca sa se inchine la biserica sfantul Haralambie ridicata pentru pomenirea tatalui sau, haiducul Haralambie, ucis de fratele acestili a Gheorghe Leondari. in Judet al sarmanilor motivul are rolul de a defini momentul judetului la - Sfanta sarbatoare a inaltarii", cand iesea norodul de la leturghie". Motivul este prezent in aproape toate povestirile. Capitanul Nicolae Isac asculta clopotele de la Tupilati", Nastase Balomir s-a cununat chiar la Sfanta Mitropolie", comisul Ionita trage la han langa biserica lui Lozonski, Toderita Catana este inchis in turn la Golia, jupan Damian are un dar pentru Sfanta noastra maica Paraschiva", Ienachi Co ropcarul vorbeste despre un schit pe un colt de stanca, pe care 1-a vazut la Sfantul Munte".

Cel mai -amplu tratat este motivul dragostea si natura intrupat de Toderita Catana, care in povestirea Cealalta Ancuta o fura pe duduca Varvara. in Istorisirea Zahar iei Fantanarii/

duduca Aglaita si Ilies Ursachi izbutesc sa-si implineasca iubirea datorita unui concurs de imprejurari si sa fie casatoriti de Voda Calimach. cu toata opozitia boierului Dimachi Marza. Idila dintre capitanul Nicolae Isac si Marga se termina tragic cu moartea eroinei si ranirea capitanului. Tragica este si relatia dintre mama parintelui Gherman si haiducul Haralambie, ca si casnicia distrusa dintre Constantin Motoc si Ilinca. Chiar jupan Damian o saruta pe Ancuta, dupa cc-i da margele si-i admira frumusetea. Natura da cadrul unic al intamplarii. Idila dintre Marga si capitanul Isac se, petrece la fantana dintre plopi. In Istorisirea Zahariei Fantanarul este poiana lui Vladica Sas, in Cealalta Ancuta la podul umblator de la Tupilati, in Judet al sarmanilor Constantin Motoc se retrage in munte, sub cetina". Cadrul unic este o coordonata a stilului sadovenian.

Divanul si judecata se defineste ca fiind tema celei de a zecea povestiri, care le incorporeaza pe celelalte noua, adica evenimentele de la Hanu Ancutei. Este un model de viata gentilica, pastrat din vremurile de demult, este sfatul batranilor" si ramane ca o componenta a datinei, a traditiei. Motivul este prezent in Judet al sarmanilor, unde judecata in fata obstei este un stravechi obicei. in povestirea Haralambie avem divanul domnesc, in care se hotaraste pedepsirea haiducului Haralambie. in Negustor lipscan cei prezenti afla de la jupan Damian, ca in Lipska un morar a castigat procesul sau impotriva imparatului.

Motivul istoria si razboiul devine in povestirea Haralambie lupta dintre haiducii condusi de Haralambie si soldatii condusi de Gheorghe Leondari. in povestirea Cealalta Ancu-ta avem lupta dintre Toderita Catana si arnautii capitanului Coste, in Orb sarac se vorbeste despre razboiul dintre Duca Voda si popor, in Judet al sarmanilor este uciderea boierului Raducanu Chioru.

Motivul vanatoarei si pescuitului este prezent in viata de la hanul Ancutei unde oameni incercati si.mesteri frigeau hartane de berbeci si de vitei ori parpaleau clean si, mreana din Moldova". in povestirea Istorisirea Zahariei Fantanarul boierul Dimachi Marza organizeaza o vanatoare in cinstea domnului Calimach.

Adevarul este esenta destinului uman trait de eroii sadovenieni, de aceea mottvul adevarul si destinul, il gasim intrupat parca prin Mos Leonte Zodierul, care spune destinul fiecaruia din cartea ce-o poarta la sold. Adevarul pentru Platon era un principiu, pentru mos Leonte este zodia, pentru comisul Ionita este tot veninul cat l-am adunat in inima mea si cat l-am mostenit de la mortii mei", pentru parintele Gherman de la Durau este inima mea ravnea catre oameni", pentru Constantin Motoc este setea de razbunare, pentru orbul Constandin este sfanta maica Paraschiva.

Eroii sadovenieni formeaza serii ale unor- prototipuri si se diferentiaza prin nuante si conexiuni. Este o arta subtila si rafinata de generalizare clasicista spre a-i proiecta in conditia de arhetip.

Prototipul voievodul il gasim in primele randuri proiectat arhetipal sub forma imparatul Alb. El este continuat de Mihalache Sturza. care respecta datina si vine sa vada ochii Ancutei. Voda Calimach devine nas pentru jupanita Aglaia si llies. Scriitorul se pregateste prin aceste variante sa construiasca imaginea lui Stefan cel Mare si Sfant, actant al constiintei natiojjale, in romanul Fratii Jderi.

Prototipul boierul contura prin .Dimacht Marza, credincios al lui Voda Calimach, va deveni in Fratii Jderi comisul Manole Par Negru, care cu fiii il insoteste pe domnul Stefon la vanatoarea de la Izvorul Alb: Figura lui Alexandrei Vuza, boiernasul care umbla, dupa duduca Irinuta a boierului Bolomir, va fi reluata prin imaginea lui Niculaes Albu care o fura pe jupan ita Marusca. Tot astfel se poate face o analogie intre boierul Raducanu Chioru si Stroie Orheianu din Neamul Soimarastilor sau cu Nastase Bolomir. avand semnele zodiei Scorpionului.

Prototipul negustorul pare a fi intrupat prin jupan Damian Cristisor care va deveni poate Damian, fiul, negustor in Polonia, al lui Manole Par Negru din Fratii Jderi. Seria este continuata,de Ienachi Coropcarul, maruntul negustor, care a fost la Ierusalim .si la Sfantul Munte. Capitanul Nicolae Isac reprezinta seria voinicul clar aduce antale de vin din Tara de Jos. Ei sunt cei care realizeaza motivul negotul si calatoria.

Jupanitele sadoveniene sunt delicate ca-duduca Varvara din Cealalta Ancuta, cucoana Irinuta din Balaurul, duduca Aglaita din Istorisirea Zahariei Fantanarul. Ele isi pun in primejdie viata pentru dragostea lor ca Marga din Fantani dintre plopi

In Hanul Ancutei prototipul haiducul-voinicul este reprezentat printr-o serie de eroi: Haralambie, Gheorghe Leondari, Toderita Catana, Vasil.e cel Mare. in universul sadovenian seria va 11 continuata de Cozma Racoare, de Tudor Soimaru, Nicoara Potcoava, Ionut si Simion Jder din Fratii Jderi.

Comisul Ionita de la Draganesti reprezinta seria razesul, pe care se inscrie Constantin Motoc. Zaharia Fantanarul si va fi amplificata prin Nichifor Lipan si . Vitoria Lipan din Baltagul, prin Tudor Soimaru din Neamul Soimarestilor.

Programul estetic sadovenian este bine conturat in Hanul Ancutei si deplin exprimat in Fratii Jderi. El este o sinteza de realism si romantism, cu elemente de clasicism, simbolism, expresionism.

Realismul este o structura fundamentala a universului sadovenian prin faptul ca temele, subiectele, conflictele, eroii sunt luati din realitatea social-islorica. Atitudinea critica a autorului este prezenta m Judet al sarmanilor, in Iapa lui Voda, in Cealalta Ancuta. in Balaurul Ea va fi amplificata in Nicoara Potcoava, Neamul Soimarestilor, Zodia Cancerului. Recrearea devine in cazul lui Sadoveanu o metoda de investigare a trecutului istoric, un mod particular al scientismului ca trasatura a realismului-. Eroii "sunt in creatia lui Mihail Sadoveanu mai mult decat tipuri umane reprezentative pentru spatiul carpatodunarean, ei sunt ridicati ta nivel de prototipuri si chiar de arhetipuri. Astfel comisul lonita ca prototip este razesul, ca tip uman este taranul perseverent, ca arhetip este structurat pe principiul Adevarul. Mos Leonte Zodierul este taranul sfatos, ca prototip este cititorul de zodii, ca arhetjp reprezinta Armonia. Toderita Catana este tipul osteanului viteaz, ca prototip voinicul, ca arhetip este structural pe principiu! Frumosul. Ancuta este tipul hangitei inteligente, ca prototip este negustorul, ca arhetip reprezinta Datina, fiindca aceasta este principiul autohton al Legii. Zaharia Fantanerul este tipul taranului cuminte, ca prototip esie fantanerul. ca arhetip sugereaza principiul Armonia (si echilibrul) fiindca poarta cumpana. Aceasta proiectie spre generalizare a eroilor arata interferenta realismului cu clasicismul, cand e vorba de prototipici si cu expresionismul, cand e vorba de arhetipuri.Romantismul este o dimensiune a programului estetic al lui Mihail Sadoveanti si deriva din faptul ca eroii, temele, subiectele, conflictele povestirilor au o structura afectiva: Toderita Catana, duduca Varvara, duducii Aglaita, Marga, Capitanul Neculai Isac, traiesc intamplari de dragoste. Unii eroi sunt exceptionali ca haiducii I laralambie si Vasilc cel Mare. intamplarile au un caracter exceptional ca in bantana dintre plopi. Negustor lipscan, Balaurul, Orb sarac. Avem si elemente de fantastic ca in Balaurul si in Orb sarac (minunea Sfintei Paraschiva). ; Elementele simboliste sunt prezente prin multimea simbolurilor, care sugereaza: fantana, luna, cumpana, sabia (I laralambie), calul (Iapa lui Voda). Avem o profunda conexiune intre om si univers, ca o prezenta a motivului comuniunii dintre om si natura, dar si a conceptului de corespondenta. Eroii au nuante simbolice precum suni intamplarile pe care le traiesc,Cand au nuante de arhetipuri ei arata influenta esteticii expresioniste. Esentiali/arca, sinteza, cosmiciz.area, mitizarea, spectacolul de intuneric si lumina, sunt prezente in texl. Astfel cand in povestirea Negustor lipscan, Ancuta cu fanarul cel mare"

iese sa-si intampine oaspetele, lumina ii lumina obrazul", lunecand pe trupu-i de umbra". Se sugereaza, ca in simbolism, ca eroina este o imagine a constiintei nationale, dar in acelasi timp ca ea este construita pe conceptul expresionist de cunoastere, de aceea ea stie tot ce se petrece in Tara Moldovei. Mitizarea este folosita inca din primele randuri pentru a sittia planul narativ intre realitate si povesle. Avem imaginea lui Alb imparat, a balaurului fiindca aluneca a fost la Ilanu Arjcutei vremea petrecerilor si a povestilor", Mitizarea o avem si in final, cand prin han isi face prezenta duhul necurat. Ea devine mai subtila prin numele eroilor. Astfel comisul lonita este mereu gata de drum (loan inseamna in textul Evangheliei ihainie-mergaTorul sau cel ce merge), Isac este un nume biblic si aminteste de un Eden fie el si moldav_jar Zaharia. tare inseamna sfarsitul, incheie seria povestirilor cu Istorisirea Zahariei Fantanarul. sugerand sintagma de la Cam la Zaharia". Simbolizarea este un mod de a nuanta eroii si intamplarile. Astfel simbolul fantana devine neagra fantana a trecutului", locul denumii Fantana dintre plopi" sau fantana din poiana lui Vladica Sas. Se stabileste astfel o corelatie subtila a drumului prin fantana constiintei de sine a eroilor sadovenieni de la Nicolae Isac sau Cozma Racoare la Zaharia Fantanarul si Kesarion Breb din Creanga de aur. Fiecarui erou ii este alaturat un simbol ca in literatura encomiastica: Mos Leonie Zodierul -cartea. Ancuta - ochii dar si felinarul, calugarul Gherman - biserica, Constandin -cimpoiul, comisul lonita - caiul. Kas .ase Bolonui balaurul,. matusa Salomea -margaritarul, Zaharia Fantanarul - cumpana, Capitanul Neculai Isac - fantana.

Expresivizarea se realizeaza prin. folosirea unor constructii ca: a prins a rade" . ..ochii subtiati a zambet", sa-si faca o sajna". la 15 a lunii lui august s-a randuit divan" si vadesc influenta textelor vechi. Sadoveanti stie sa cree%e expresii poetice: am, lasat-o arzand in lacrimi", lunecand pe trupu-i de umbra", folosind chiai aliteratii: s-a invalit intru intristarea sa", cununia cu cucoana", lumina lumii", goneau gomanind".

Despre Hanu Ancutei


alte articole, referate, eseuri si sinteze literare Hanu Ancutei - o sinteza a universului sadovenian HANU ANCUTEI - analiza literara Hanu Ancutei -povestirea ca scenariu ritualic (subiectul si intriga) HANU ANCUTEI - analiza literara - locul si oamenii HANU-ANCUTEI - volum de povestiri HANU-ANCUTEI - Povestirea in rama HARALAMBIE BALAURUL

Hanu Ancutei -povestirea ca scenariu ritualic (subiectul si intriga) de Mihail SADOVEANU

Mihail SADOVEANU Hanu Ancutei Aparut in 1928, Hanu Ancutei deschide seria marilor capodopere sadoveniene, fiind considerat "un roman-epopee inchinat memoriei unui popor" (Ion VlaD). El incheie prima epoca de creatie a povestitorului si o deschide pe a doua, este "capodopera de la rascruce" (N. Manolescu, Imaginarul sadoveniarI).

Regasim in ea aproape toate elementele povestirilor anterioare: lumea taraneasca, natura, idilicul, legenda, dualitatea. Niciodata arta povestirii n-a fost mai rafinata, in simplitatea ei. Dar Hanu Ancutei anunta o schimbare a universului si a tehnicii narative sadoveniene, ce va deveni evidenta peste cativa ani in Creanga de aur sau in Ostrovul lupilor. Originalitatea lui Sadoveanu incepe sa fie, cu aceasta carte, "o sinteza de spirit popular si de cultura, mergand pana la livresc. Formele oralitatii sunt inlocuite treptat cu acelea ale scrisului" (N. Manolescu, op.cit.). Toate cele noua povestiri (Iapa lui Voda, Haralamb si balaurul, Fantana dintre plopi, Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zahariei FantanaruL) plaseaza cititorul intr-un timp mitic, al originilor si intr-un spatiu al fericirii lumesti ce atinge dimensiuni fabuloase. Povestirile sunt depanate de cativa drumeti popositi la han "intr-o toamna aurie", "intr-o departata vreme". Aflat printre povestitori, autorul prezinta hanul astfel: "Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am vazut in zilele mele. in cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor". Hanul este, asadar, un topos existential, care, desi are aceeasi functie la Creanga, Slavici, Caragiale, Gala Galaction si altii, isi desavarseste virtutile mitico-estetice abia in opera lui Sadoveanu. Cu toate ca este plasat la rascruce de drumuri, in calea calatorilor, la granita tinuturilor, pe langa cranguri si codri tainici, hanul, vestit odinioara in toata Tara Moldovei, este un spatiu ocrotitor si sigur intr-o vreme de pace, intelegere si bunastare. Existenta sa magica incepe "dupa ce se cufunda soarele inspre taramul celalalt si toate ale departarii se sterg si luneca in tainicele neguri". in acest spatiu nocturn, misterios, timpul este abolit si dimensiunile sale se estompeaza treptat, intr-o curgere inefabila a amintirii. Aici incep si se sfarsesc mari calatorii, au loc popasuri care echivaleaza cu o reintalnire a eroilor, se cauta raspunsuri la marile intrebari ale vietii, se dezleaga mistere si se creeaza altele. Este un spatiu al apararii si recuperarii unei existente "umilite", "un focar al povestii", "spatiul unde personajele sadoveniene se vindeca de umilinta" (Zaharia Sangeorzan, Sadoveanu. Teme fundamentalE). "Hanu Ancutei este mai mult decat o insailare de basme, este un tot organic, o atmosfera bine definita, atmosfera de autentica feerie epica, zona fermecata in care cuvantul traieste si desteapta ecouri de dincolo de invelisul lui de sonuri, in care oamenii se misca, faptuiesc si cuvanta, intr-un ritm ireal, mai mult proiectati, lipsiti de precizia tuturor dimensiunilor, nedespartiti de placenta de vis ce-i genereaza si le amplifica misterul." (Perpessicius, Mentiuni criticE) Structural, volumul respecta tehnica povestii in rama, cele noua povestiri fiind spuse de naratori diferiti in aceeasi imprejurare si in acelasi cadru. A zecea povestire este cea care le incadreaza pe celelalte noua, ea reprezinta "rama", liantul dintre textele propriu-zise si apartine vocii supranaratorului. Fiecare povestire este, astfel, incadrata de cate un episod exterior care o conexeaza cu cea care o preceda si apoi cu cea care ii urmeaza. Procedeul, cunoscut si sub denumirea de "povestire in povestire", mai este intalnit la Boccaccio, in Decameronul, la Chaucer, in Povestiri din Canterburry si, intr-o forma adaptata, la Vasile Voiculescu in povestirea in mijlocul lupilor, la Ion Barbu in balada Riga Crypto si lapona

Enigel.

Elementul comun tuturor povestirilor, sentimentul dominant al textului, este nostalgia dupa vremurile de odinioara, superioare prezentului, in care naratorul isi cauta refugiul. Cei care au trait in acele timpuri par a nu-si mai gasi locul in lumea contemporana si de aceea vor sa permanentizeze prin limbaj utopia unei lumi perfecte. Filtrate prin constiinta estetica a naratorilor dornici de intamplari neobisnuite, povestirile capata o functie magica si exercita o adevarata vraja asupra celor prezenti. Ei se izoleaza, astfel, intr-un micro-univers cu legi proprii, o lume atemporala a permanentei regenerari a spiritului. Cea mai rafinata scriere sadoveniana, "Hanu Ancutei este capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare (). Esentiala este starea de fericire infaptuita de oaspeti" (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezenT). Este o lume arhaica, insa nu primitiva, structurata intr-o matrice traditionala care impune un anume protocol verbal si comportamental. in virtutea acestei trasaturi, s-a vorbit in critica literara de un anumit paseism sadovenian, ce-si are explicatia in efortul de recuperare prin arta a unei umanitati arhetipale. Aceasta tendinta artistica o regasim in toata literatura expresionista a secolului XX, care-si propune intoarcerea la origini, este fascinata de mituri si de civilizatii arhaice, propune simboluri estetice care sa sugereze refacerea echilibrului om-natura-Dumnezeu de la inceputul lumii. Astfel, desi Sadoveanu este considerat un scriitor traditionalist, gasim in opera sa accente expresioniste de mare rafinament. "Sadoveanu nu scrie despre o lume : el creeaza o lume. Care nu este produsul memoriei, dupa cum nu este al observatiei. Memoria sadoveniana este o pura imaginatie si opera cea mai universal documentata din literatura noastra, este integral o opera de imaginatie. Nu este drama sociala sau umana pe care Sadoveanu sa n-o fi infatisat: tot ce reprezinta viata, gandire, sentiment, toate raporturile omului cu oamenii sau cu natura, sau cu Dumnezeu, politica, religia, institutiile si moravurile se afla in ea. Dar aceasta sinteza inefabila a unui popor batran, a existentei si a miturilor lui, a istoriei si a fanteziei lui nu este o comedie umana, ci o mitologie ce-si are zeii, riturile si eroii ei legendari. S-a spus adesea despre Sadoveanu ca este un mare povestitor: ceea ce povesteste el sunt o mie si una de nopti ale romanilor. Opera lui Sadoveanu este o Halima" (N. Manolescu, op.cit.). Istorisirea Zahariei Fantanarul este ultima din ciclul de noua povestiri cuprinse in carte. Desi este pusa pe seama lui Zaharia Fantanarul, adevaratul povestitor nu este el, ci lita Salomia, femeie care, nemultumita si invidioasa pe succesul de care se bucura povestirea cersetorului orb, provoaca curiozitatea celor prezenti, carora le propune un nou povestitor, pe Zaharia. Acesta insa, deoarece "ii place tare bautura si n-are cand vorbi", refuza sa spuna povestea in toate amanuntele ei si nu intra in jocul ceremonial de initiere a povestirii deschis de lita Salomia. Astfel, intamplarea care-1 are ca protagonist pe fantanar este spusa de femeie si confirmata din cand in cand de acesta. Datorita acestui scenariu, povestirea este dramatizata, dominanta ei devenind dialogul, care duce la crearea a doua scheme narative: povestea propriu-zisa si povestea rostirii ei.

Subiectul are o desfasurare sinuoasa, derutanta, fiind construit complementar de cele doua voci: a litei Salomia si a lui Zaharia. intamplarea prezentata nu are nimic exceptional in ea, savoarea nascandu-se din atmosfera nostalgica in care este invaluita si din parfumul evocarii. Este o poveste de dragoste ce-1 are drept artizan pe fantanar. Expozitiunea destul de ampla fixeaza locul, timpul si protagonistii intamplarilor. Pe vremea cand era tanar si vestit pentru mestesugul de fantanar, Zaharia este chemat de boierul Dimachi Marza la Pastraveni, sa sape o fantana in poiana lui Vladica Sas, pentru ca in toamna urma sa aiba loc o mare vanatoare domneasca si in acest loc urma a se face popas. Cei doi se tocmesc, fantanarul primeste carausi sa aduca piatra, tigani sa sape, robi sa scoata pamantul sapat si "tidula la rates pentru bautura". Dupa ce gaseste, cu ajutorul cumpenei, locul de unde urma sa izvorasca apa, Zaharia porneste lucrul si in cateva zile il invita pe boier cu un pahar de clestar sa guste apa. Vanatoarea este pregatita si Voda Calimah soseste cu mare alai.

Intriga este oarecum paralela, fiind legata de o poveste de dragoste dintre Aglaita, fata boierului Dimachi Marza, si Uies Ursachi, "fecior de mazal", pe care boierul nu-1 putea accepta, din aceasta cauza, ca ginere. Desfasurarea actiunii cuprinde consemnarea faptelor generate de aceasta intriga. Voda vede chipul trist si inlacrimat al fetei, dar nu poate afla de la tatal ei motivul durerii. Pleaca asadar la vanatoare si afla de la un boier credincios despre iubirea interzisa dintre fiica boierului si Ilies. Intre timp, Aglaita i se destainuie lui Zaharia Fantanarul, spunand ca vrea sa se sinucida aruncandu-se in fantana pentru ca nu poate trai fara Ilies. Zaharia, devenit confident si ocrotitor al fetei, hotaraste sa o ajute, determinandu-1 pe boier sa accepte o iubire binecuvantata de Voda. Punctul culminant coincide cu punerea in aplicare a acestui plan: Zaharia ii inchide pe cei doi tineri in coliba pregatita pentru Voda si conduce alaiul la ei, pe urmele cumpenei care se "clatina" fara a intelege nimeni de ce: "Zaharia n-a indraznit a raspunde nimica. Ci, urmand semnul cumpenei sale, a deschis usa colibei Domnului. Si Voda a vazut pe tineri ingenunchiati si cu capetele plecate. Nimenea n-a inteles cum s-a facut asta si s-a mirat mai ales Voda de intelepciunea cumpenei". Deznodamantul, fericit, ii prezinta pe cei doi indragostiti impreuna, acceptati de familie si cununati in targ, la Iasi, de Voda. Povestirea este construita ca o sceneta, deoarece aduce in fata cititorului o intamplare cu putini protagonisti, desfasurata, punctual, intr-o perioada foarte scurta de timp. Adevaratul erou al intamplarii povestite de lita Salomia este Zaharia Fantanarul, al carui portret este construit contrastant, prin alternarea a doua imagini: cea prezenta, a unui batran taciturn, cu "capu-i buhos si barba-i incalcita", ignorat de ceilalti drumeti, si cea trecuta, impresionanta prin dimensiune morala, sensibilitate si curaj. in povestire se dezvaluie, astfel, o alta

identitate a personajului, care explica si prezenta sa in acest cerc al "povestasilor" privilegiati, intr-un fel, de soarta. El joaca rolul de cavaler, de discret protector al iubirii care da sens vietii si in numele caruia omului i se iarta orice. in planul celei de-a doua scheme epice, a prezentului, a "spunerii", protagonistul este lita Salomia, o batrana simpla si artagoasa, jinduind a se integra si ea, ca femeie, in randul povestitorilor. Perpessicius {op.cit.) observa ca Sadoveanu construieste "un admirabil portret () al femeii care se lasa greu pornita si pe care nimic n-o opreste in urma, orgolioasa si dorind sa fie in centrul atentiei. Cu subtilitate, ea deturneaza discutia de la elogiile aduse povestitorului anterior catre un alt posibil narator, ascuns in persoana modesta si nesemnificativa a lui Zaharia Fantanarul. Ceremonialul povestirii se incheaga treptat, prin interventia mai multor participanti, pana cand lita Salomia isi intra pe deplin in rol si conduce abil firul discutiei catre satisfacerea orgoliului propriu. Zaharia, prin atitudinea sa pasiva, joaca rolul raisonneurului din literatura clasica, deoarece aproba si comenteaza succint faptele, da credibilitate povestii: "Asa-i, incuviinta Zaharia. A zvacnit catra ei: Tast! - asa avea el obicei sa faca - si s-a uitat incruntat. Si ei s-au dus cu mare frica".

Datorita "jocului actorilor" de la inceputul povestirii (lita Salomia. Zaharia Fantanarul, vocea impersonala a supranaratorului, comisul Ionita, razesuL), decorului (hanul, placintele din care lita Salomia se infrupta din cand in cand, ulcelele cu vin etc.) si scenariului descris in toate momentele sale esentiale, textul degaja o puternica impresie scenica, dezvaluie o regie dinainte stabilita, intentionata. Povestirea in sine devine o pledoarie pentru iubire, dreptate, curaj, demnitate, generozitate, solidaritate etc, valori umane identificabile in intreaga opera a lui Sadoveanu. Arta narativa este remarcabila, astfel incat "Sadoveanu este incomparabil tocmai prin desavarsirea si stralucirea expresiei, hranita din folclor si crescuta din cele mai nobile traditii ale literaturii noastre culte" (G.I. Tohaneanu, Arta evocarii la SadoveanU). Opera sa este "o imensa arhiva lingvistica si un laborator unic de regenerare a cuvintelor, de innobilare a lexicului nostru" (Gabriel Tepelea, Gheorghe Bulgar, Momente din evolutia limbii romanE). Scriind, Sadoveanu nu reface numai istoria poporului roman, ci si pe aceea a limbii sale, putand fi comparat, din acest punct de vedere, doar cu Eminescu. Personajele sadoveniene cunosc si gusta cu neprefacuta placere savoarea cuvintelor. Limba, in cazul lor, nu e doar un mijloc de comunicare, ci o stare, o modalitate de fiintare intr-un timp si un spatiu privilegiate, rupte din cronologia imediata. Este o limba taraneasca alcatuita din tonalitati solemne, pe un amplu fond liric, poematic, in fraze ce reprezinta ele insele povesti uitate. "Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul si spre a reda viata, ci pentru a se sustrage vietii si mortii." (N. Manolescu, "Imaginarul sadovenian", in voi. TemE)