Elaborarea final de Ezechel n raport cu schema tripartite M.

Nobile Scopul acestui studio este acela de a aprofunda i a accentua cu cea mai mare precizie cteva texte din cartea lui Ezechel n tabloul ipotezei lucrrii unei scheme culturale de fundaie, n jurul cruia se investighiaz de muli ani. Aceasta atribuie a noastr pleac de la cteva premise. Nu se va repeta ceea ce am tratat deja in mod frecvent n lucrrile precedente, dar va trebui s accentuez pe scurt la ipoteza mea de lucru pentru a arta unde se insereaz studiul present. Ipoteza lucrului este c n elaborarea finalului al crii lui Ezechel se poate gsi acea form literar a schemei culturale de fundaie care se gsete n structura antropologic al gndului uman i pe care am definit-o ca fiind necesitatea vital pe care omul o are, att ca individ ct i ca grup asociat, de a nfiina propria stabilitate printr-un ritual garantat care se compune din trei acte sau faze: 1) botezul, i anume apariia divinitii care trebuie s legitimizeze nfiinarea; 2) lupta divinitii mpotriva dumanilor care mpiedic nfiinarea; haosul, diversitatea, strinii, montrii primordiali, anxietile strbune, pcatele, i anume tot Rul care se opune vieii omului i universului n care triete; 3) nfiinarea sanctuarului, axis mundi care ine unele zone cosmice distinte si articulate, principiul ordinrii i coordinrii timpului,spaiului i a tuturor formelor create; sanctuarul este n realitate centrul unei constelaii de figure reciproce corelate n nfiinare; oraul capital. Propria ar, propriul popor, propriile legi i instituii i, n sfrit, cosmosul ntreg. Aceast ordine de idei,dei prezent n orice om din orice epoc, este gsit dar cu darea n agregrile sociale premoderne sau pregalileiane, acolo unde prezena tare al sacrului relev n mod evident din schema propus de noi. Dat fiind caracterul universal al acestei gndiri, este plauzibil speculaia c n cartea lui Ezechel testele sunt inute mpreun n aceeai form final de o gril asemntoare ca cea propus de noi. Deci textele s-ar articula n modul urmtor: 1) botezul (Ez 1-3) lupta divinitii mpotriva dumanilor (4-24+25-32); 3) nfiinarea (33-39+40-48). Acest lucru este ceea ce am susinut considernd c unele texte din carte ar reintra n schem. Prezena n cartea lui Ezechel red ns o compoziie complex care analizeaz mai mult n profund i aduc unele clarificri.
a) Schema noastr cultural de nfiinare nu istovete istoria complet a crii, dar ne pune n

eviden doar o faz a redrii finale care se va cerceta. b) Aplicarea schemei culturale de nfiinare se va ncadra i cu istoria final a textului, care la prima vedere poate crea o nedumerire n ceea ce privete logica celor trei faze ale schemei. i acest fapt care conduce la analiza lui Ezechel, care d originea si sensul prezentului nostru.

Cteva probleme ridicate aplicrii schemei culturale

Multe studii ajutoare despre Ezechel n aceti ultimi ani, n special n zona german arat ct de complex ar fi fizionomia editorial a crii, care las n mod sigur s se ntrevad o stratificaie din care poate veni de la nceput doar o analiz atent diacronic. Materialul prezent este de o origine variat i natural i organizarea sa arat cel puin dou contribuii editoriale, suficient de evidente, n mod respectiv apropiai gndului dtr i a celui P. Totui, conducnd cu seriozitate analiza diacronic, este posibil s se uite de prezena unui material textual pre-dtr i a elaborrilor paralele a P. Sau port P3. Nu necesit apoi a neglija incontestabilitatea prezenei i a consistenei, dup prerea mea, a unui proces relatat final,care, chiar i n necunotinele textuale, n plus nu noi n relatrile biblice, este inegalabil i este clasificat ca i o adevrat i o compoziie proprie. n puterea schemei culturale de nfiinare care de la nceput mi s-a prut observa la Ezechel, analiza mea a fost ntr-un mod des ntlnit mai atent la faza final a redactrii , contient fiind c acesta nu se putea rezolva n o reductio ad unum al complexitii crii. i aceast contiin m-a ndrumat s public un studiu despre datele crii lui Ezechel4.Acest lucru urmrea i confrunta n mod sistematic problema calculului cronologic al crii, anganjndu-m la cutarea mea precedent n jurul a dou date principale ale calculului, prima din Ez 1,1-2 i ultima din Ez 40,15. Studiul acestor dou ultime date ddeau suportul unei plauzibiliti ale schemei culturale de nfiinare, dar deasemenea i originalitii proprii ale crii lui Ezechel. Dar avea nevoie i de a ine cont de alte 11 date. Acestea au fost detectate de avertizri originale. Datele crii, jumtate dintre care se nmulesc n jurul unui complex al oracolilor mpotriva naiunilor (Ez 25-32), nu sunt doar informaii istoric-cronologice, bineneles i mai ales indicatori semantici care vor s in cont i de marea catastrof din 587. a.C., aceea chiar istorica. n acest tablou textele vin citite nu fr context, dar ca o serie repetat( n sens diacronic) de reflexii asupra semnificaii sfritului din Ierusalim i totodata templului. Se observa cum ambivalena semantic prezent n toat cartea lui Ezechel, cu motivul istoriei editoriale, ar fi putut fi bine reflectat ntr-o serie de oracole ale naiunilo, unde este evident o alunecare de la planul de referiri istorice la cel de naraiuni mistice. Schema noastra cultural se aplic bine la aceast ultim faz a alunecrii semantice. Popoarele strine, cele mai reale din punct de vedere istoric, rnd pe rnd au devenit n mod imaginar mito-poietico din Isdrael o variant ale marilor ape haotice care evolueaz pn la limta dat de Creator (cf. Gb 38,8-11 i Es 15) i care vin ntemniate doar cu fondarea templului. Oracolele mpotriva acestora au deci funcia de a reprezenta lupta dintre Dumnezeu i inamicul su, asemntoare cu cea dintre Dumnezeu i faraonul templului din Esodo. n analiza aceste cri, a trebuit s se in cont, chiar dac n mod rapid, de cteva elemente care nu se fac nc inaplicabile la schema de nfiinare, pun cel puin n mod grav sub semnul ntrebrii raportul dintre acestea i schema noastr6. De fapt, n timp ce acest ultim anticip c pars destruens(4-24+25-32) s fie bine delimitat de ceaconstuens (33-39+40-48) i elementele din interiorul fiecror celor dou pri urmeaz reciproc ordinea ( dup botez, oracolii mpotriva lui Iuda-Ierusalem i oracolii mpotriva naiunii), n carte gsim date care nu coincid cu acea secven. Acestea sunt acel oracolilor mpotriva naiunilor care, dup schema noastr, sunt n afara contextului: 21,33-37 i c. 35, deci un grup de oracoli

mpotriva lui Ammon i al regelui din Babilonia primul este un oracol mpotriva lui Edom cel de-al doilea. Dac primul text s-ar putea lichida din prima ca un bolovan neregulat, fructul Fortschreibung, n seciunea negativ a schemei, cel de-al doilea text n schimb, nu se reglementeaz bine n interiorul unei serii de oracoli deja economi. n studiul acestei probleme, n timp ce primul test a fost deja tratat ca fiind irelevant, pentru cel de-al doilea s-a dat o explicaie de ordine editorial care are nevoie de una mai ampl i mai articulat tratare, Contributul nostru se gsete n acest punct al cutrii, cu o nou consideraie chiar i al primului text, 21,33-37, dar cu o atenie mai mare cu privire la cel de-al doilea, cel c.35, pentru a stabili: a) ce raport poate fi ntre schema noastr i starea actual a crii lui Ezechel; b) cum ar trebui s ipotizm dezvoltarea diacronic a fazei finale a editurii crii, pn acum acesta din urm a artat o editare final complex. i tu, fiul omului, predic i spune: -Aa a zis Domnul JHWH fiilor lui Ammon i n btaia lor de joc; vei spune:Sabia! Sabia, scoas din teac pentru a sacrifica, clit pentru a distruge, ce va clipi la sfrit7! La sfrit, n timp ce se fac viziuni false despre tine i care se mpart vag n jurul tn, de a i se bga n nndurile necurate, pentru care este deajuns ziua, clipa pedepsirii finale. Se ntoarce la locul de batin, n locul unde fuseser creat, pe pmnturile originii tale unde vreau s te judec! Voi revrsa peste tine dispreul, voi sufla focul mniei mele peste tine i i voi pune n minile oamenilor barbari8 gata pentru distrugere. Vei fi dat n foc, sngele tu va fi n mijlocul rii, nu se va ti de tine, deoarece eu, JHWH,am vorbit! Aceast parte textual, de o interpretare nu prea uoar, se poate defini dublu oracol mpotriva naiunilor, mai precis oracolul mpotriva lui Ammon(v. 33-34) care se transform n un oracol mpotriva regelului din Babilonia (vv.35-37)9. La rndul su, unitatea este bine introdus n c.21, care are ca motiv predominant figura sabiei, instrumentul justiiei, transmis dar unei varieti de funcii, pn a deveni acesta nsui obiectul pedepsirii divine, cum s-a demonstrat i n vv.35-37, aa nct acest capitol poate fi gndit ca i o serie succesiv de texte adugate( se consider vv.8-10. Unde sabia, i anume regele Babiloniei, ndeplinete judecata fr a putea fi nnoit, i n v.35). Dublul oracol ar putea fi introduc in momentul istori in care justitia,a fost realizata impotriva lui Ierusalim, se adreseaza acum in primul rand poporului care s-a bucurat de acest lucru, Ammon(cf. urmatorul 25,3 impotriva lui Ammon), si apoi acelasi instrument de judecata, pus in momente dificile, dar si care pot fi trecute prin judecata, Babilonia. Din punct de vedere al compozitiei se inregistreaza anuntul urmatorului pasaj al judecatii poporului lui Dumnezeu al popoarelor straine(cc.25-32). Se poate intreba in acest punct daca actuala compozitie al oracolului de faza nu poate avea propria s-a editare finala, au primit cel putin o adaptare finala,care este posibil sa se fi uitat in 37 a, unde gasim verbul folosit persoana a 2 singular masculin pentru subiectul in cauza, impotrivat folosirii la feminin in contextul unitatii(cf. Zimmerli, 484). Cine e acesta? La acest nivel de elaborare, unde se face usor denumirea destinatarului, acesta poate nu este decat regele Babiloniei, dar si un dusman numit in primul rand de Dumnezeu si apoi condamnat de foc,despre care se va vorbi in mod sigur,numindu-l, in cc.38-39: Gog in particular 38,7(Decat la dispozitia mea) si 39,6-10(in actiunea cu focul). Chiar si aluzia la oamenii barbari in v.36 a unitatii pe care o consideram, poate da acea atmosfera intunecata a cc. 38-39.

Ez 35,1-36,15

Capitolul 35 se gaseste in cea de-a treia carte care vorbeste despre salvarea oracolilor. Accentul negativ care predomina in seria de oracoli impotriva lui Seir-Edom, este in realitate explicat cu ajutorul continuarii sale naturale in 36,1-1510,unde acei munti ai Isdraelului, impotriva celor care erau pronuntati oracolii de judecata din 6,1-10, devin acum destinatarii unei serii de oracoli salvatori. C.35 este functionala a 36,1-15. Aceasta data este confirmata de 36,5, unde este citata ulterioar cea a lui Edom, in timp ce in vv. 34 si in acelasi v. 5 se vorbeste de..,apare ca o inserare tardiva, de a lega unitatea la c. 35. Motivul lui Edom achizitioneaza asadar un rol particular cu orice probabilitate al nivelului de elaborare finala, nu coincide in mod exact cu oracolul asemanator de 25,12-14. Il alti termeni, tema lui Ez 35 este luata dupa de oracolul impotriva lui Edom, de aceasta data in termeni favorabili pentru Isdrael. In ceea ce priveste practica se verifica de asemenea precedentul c. 34, in care oracolul de judecata impotriva pastorilor din Isdrael(vv. 1-10) se transforma intr-un oracol de salvare cu prelungiri, care vede in primul rand insusi Dumnezeu ca si pastor al poporului sau(vv. 11-22), apoi David, pus de Dumnezeu a indruma turma sa, pe baza unei.(vv. 23-25). Chiar si rivizuirea elaborata a acestui oracol cat si cea din c. 35, pot apartine fazei finale care a impus escatolizarea progresiva a cartii. Pe scurt, putem in primul rand rezolva problema anomaliei din c.35, considerand acesta din urma, impreuna cu 36,1-15, ca si forma unui oracol salvator al carui pozitivism este produsul celui negativ: impreuna ar putea apartine fazei escatologica; totusi, ca si motivul neplacerii dintre confruntarea cu schema noastra, care poate fi considerata ca si un bloc deja inchis al oracolilor care sunt impotriva natiunilor(25-32), in timp ce in 35 avem inca o ampla pericopa impotriva poporului strain, Edom, vrem sa continuam a lua in consideratie un capitol anume. Acest fapt este ilustrat mai mult in blocul celor cc. 25-32 care este deja, asa cum am vazut, un oracol impotriva lui Edom(25,12-14). Motivarea judecatii impotriva unui anume popor etse defapt aceeasi ca si in c. 35, unde aceasta apare mult mai reelaborata, aproape in mod repetat: razbunarea lui Edom impotriva lui Iuda, cand acesta din urma a produs un dezastru. In acest camp vizual al c. 35 apare deci ca si o voluta care reia elaborarea unui motiv in care protagonistul este denumit acum campion al dusmanieicu Dumnezeu. Ar fi o operatiune care l-ar scoate pe Seir-Edom din realitatea istorica, pentru a-l pune intr-o dimensiune istorica. O actiune simila s-a desfasurat deasemenea intre 29,1-4 si 38,1-4. Intr-o lucrare precedenta de-a mea am pus in paralel acete doua texte si am aratat cum acestea corespundeau chiar si verbal.

In cel de-al 12-lea an, in 12 a 12 luna, cuvantul lui JHWH vine la mine cu acesti termeni: Fiul omului, pune fata ta impotriva faraonului, regele Egiptului, si predica impotriva lui si impotriva intregului Egipt. Vorbeste si de: Asa zice Dumnezeu, Domnul JHWH: Uite-ma impotriva ta, sau faraonului, regele Egiptului, marele crocodil care sta printre canalele sale si spune: Ale mele sunt canalele, le-am facut pentru mine. Uite, voi pune carlige la falcile tale si voi face ca pestii din

canalele tale sa se agate de mrejele tale; te voi trage afara din canelele tale cu toti pestii din ele agatate in mrejele tale. Imi vine in minte cunvantul lui JHWH in acesti termeni: Fiul omului, pune fata ta impotriva Gog, tarii din Magog, marele princepie de Mesek si Tubal, si predica impotriva lui. Spune: asa zice si Domnul meu JHWH: Iata-ma impotriva ta, Gog, marele principe din Mesek si Tubal. Te voi tara, iti voi pune carlige in falci; voi marsalui cu tine, cu toata armata ta, cai si calareti imbracati corespunzator, o multime ca un scut,preatita,toti cu sabia manuita. Ceea ce se ascunde in c.29 ca o forta a haosului(dragonul primordial), in 38 devine ca un ultimo dusman si totodata supreme. Gog nu este faraonul Egiptului, dar este o dilatatie extrema a significantului ale acestei figure. Este ca si clapa care ar inchide blocul oracolilor impotriva natiunilor care a fost alungat de un editor sucesiv si inchiderea conturilor ar fi fost definitiv dirijata dupa o noua conceptie cronologica, care am putea sa o chemam apocaliptica. Pe scurt, Edom din c. 35 si Gog din cc. 38-39 sunt doua figure bine definite de dusmani, construite de un editor pentru ca timpul sa se desfasoare in plina salvare a casei din Isdrael, care se va bucura atat de o perioada de reintrare a natiunilor, dar aceasta va fid oar prima parte din procesul de salvare. In o viziune apocaliptica, noua era salvatoare finala va reusi dupa ultimul duel dintre Dumnezeu si dusmanul sau final in ordinea timpului, intr-un final de a incendia templul din Ierusalim, Legea sa si toate institutiile traditionale transfigurate intr-o lumina utopica (40-48).

Prelucrarea apocaliptica Prelucrarea apocaliptica ale textelor din cartea lui Ezechel este deja pusa in lumina de J. Lust, care s-a ocupat in special de cea de-a treia parte a operei. Acest studio pune teoria sa in conexiune cu examenul din secventa de texte asa cum e data in Papiro 967: 35,136,23a; 38,1-39,29; 40-48. Cum este evident, in afara de colocatia diversa a capitolelor cu privire la TM, este de a arata deasemenea lipsei din 36,23b-38. Lust explica diferentele editorial din 967 cum formuleaza codat apocaliptica viitorului lui Isdrael; batalia finala dintre Dumnezeu si Gog si judecata escatologica(38-39); invierea alesilor(37); restabilirea utopica a timpului(40-48). Secventa lui TM ar fi trebuit sa fie in schimb in cercuri fariseici care ar fi avut propus o viziune diversa; doar dupa unificarea Isdraelului si venirea lui Mesia (37), ar fi fost posibi ciocnirea finala(38-39) si instaurarea salvarii definitive (4048). Chiar si Pohlmann ia parte la pictura apocaliptica finala sau cel putin protoapocaliptica a cartii lui Ezechel, asa cum ofera urmatorul prospect al genezei diacronica a acestui tablou a teoriei celor patru redactari.
1) Partea cea antica ar fi constituita din Prophetenbuch. Si anume din compozitia

relatata in Profeta. Asa cum se poate observa din analiza lui Pohlmann, in particular in ceea ce priveste textele ce prezinta interesele noastre, ar rezulta pentru aceasta faza

doar o parte a acelor oracoli impotriva natiunilor, care ar putea culmina in oracolul care este impotriva lui Edom din c, 35, unit deja inca de la inceputul lui 36.
2) Ar urma cea in care Pohlmann numeste golaorientierte Redaktion, si anume cea

care este orientate acelor unitati care ar putea servi maretilor viziuni de la finalul cartii: cc. 1;8-11; 37 si 40. Nu sunt modificari importante pentru oracoli impotriva natiunilor.
3) Cea de-a treia editare ar putea fi cea in care Pohlmann defineste diasporaorientierte,

si anume editarea ulterioara care ar putea corecta cea precedenta in o viziune mai universal. Observam inca o data ca minimele sunt modificarile oracolilor impotriva natiunilor.
4) Cea de-a patra si ultima editare s-ar chema sfarsitul din cauza textelor ale marilor

viziuni: 1ss; 8-11; 37; 40ss. Aceste texte ar putea reflecta acum o conceptie apocaliptica.

Analiza lui Pohlmann, condusa in mod magistral, este de o anumita functionalitate la teoria duplicitatii editarii intermedia: acesta orientare la Gola sic ea orientate in favoarea conceptiilor din Diaspora. Noi nu dorim sa ne ocupam de acest lucru,totusi, ar trebui cel putin sa relatam ca cc. 25-32, oracolii impotriva natiunilor, nu pot elimina idea de a fi un bloc bine definit in structura cartii , ca si in restul Pohlmann insusi trebuie sa admita(p. 365). Acestia nu pot fi considerate ca si in textele aproape accidentale de la inceputul unui proces de editare, asa bine o sectiune,chiar daca in mod rational in cele din urma aici si acolo s-ar putea relua, care invoca o diversa interpretare a procesului. Stiudul afirma ca pana acum nu au fost satisfacute,chiar,spune, de schlussige (defini), citand pe F Fechter. Cred insa ca un stiudu nu poate pretinde sa I se ofere intotdeauna un raspuns definitive la problemele din orice camp de investigare prezente. Ele trebuie sa cuprinda ipoteze, ca si de restul cum face acelasi lucru Pohlmann cum duplicitatea sa editare intermedia. Dupa parerea noastra, blocul din cc.25-32, in actual sa constitutie, vine conectata cu sectiunea oracolilor de judecata, cu care forma sa in arcul fazei de editare finala a unitatii( a doua parte din schema tripartite), chiar daca se distinge intr-un mod de diptic fata de a acelor oracoli impotriva lui Isdrael/Iuda. Schema cultural tripartite de noi propusa, citita in cartea lui Ezechel o structura editata dinamic de tipul escatologizanta,care asista doar la sfarsitul caii, cand primeste o stabilitate definitive apocaliptica. In baza ultimei afirmatii putem incerca sa reconstruim procesul formarii finale a cartii lui Ezechel

Tentatica de a reconstrui editarea finala

Revizuim acum in modul systematic toate acele elemente care ne permit, comentandu-le, de a gasi interventii in editarea finala

Ez 1, la: Se gaseste in al 30-lea an, luna a 4, ziua a 5 a lunii.

Misterioasa data din al 30-lea an, de o interpretare dificila, ar putea fi inca incadrata, dupa parrea noastra, in acea grila pe care am propus-o acum cativa ani, care pune anul al 25-lea din 40,1 ca un pandantiv final ideal pentru a intrega significantul din 1,1. Este probabil ca anul al 30-lea sa fie urma ultimei editari, de tip apocaliptic, care poate ar fi trebuit sa rescrie toata grila cronologica, ajungand chiar la al 50-lea an din 40,1 ( 25 de an+25 inceperea exilului din Ioachin). Trebuie sa fi fost cineva care a vrut sa corecteze, macar stergand dn calculul de tip jubilar apocaliptic, poate deoarece neavand interes sau chiar impotriva unui anume tip de conceptie(cercurile de farisei?); sau acelasi editor apocaliptic ar fi dorit sa-si lase neterminat calculul, oferind doar misterioasa cifra de 30 de ani, fara nici o explicatie, asa incat numarul apare ca o bucata de tesatura in vant. Aceasta situatie textuala face inca inacceptabila interpretarea curenta a cifrei ca si varsta profetului: de ce oare acest lucru ar putea fi interesant? Si daca e asa, de ce se ascunde faptul ca este vorba de varsta? Configuratia textului este de natura fragmentara: si aici este nevoie de intepretare.

Ez 1,1b: botezul. Dumnezeu apare in Bablonia: s-a detasat de locul sau obisnuit, Ierusalim, si s-a indreptat la Gola, pentru care, sau, daca se vrea, deasemenea spre cea mai ampla diaspora iudaica, el insusi isi va face templu pentru putin timp (11,16b). Se verifica deci o relativitate al spatiului sacru. Chiar si aceasta data vine din contul unei mentalitati apocaliptice in curs, care va lasa loc mereu mai mult in Naschgeschichte al lui Ezechel spre o conceptie care se clatinca intre o viziune omeneasca si una spirituala. Aproape aceasta ambivalenta care se joaca intre cer si paman si care denota prezenta unei mentalitati apocaliptice, indicativul si sintagma: se aprind cerurile si se vad chipurile divine. Chipurile divine se reiau in 8,3b si 40,2.

Ez 3,26-27; 29,21; 33,22: mutismul lui Ezechel. Aceasta tematica acopera toata partea cartii pe care noi am definit-o pars destruens, si anume cea de-a doua parte din schema culturala, cea a luptii dintre Dumnezeu impotriva dusmanilor. In 3,26, aparitia

care are ca scop a fi firul principal editorial a cartii intregi in componenta sa vizionara( Ez 1;8-11; 37;40ss), profetului ii vine impus mutismul, pe care doar insusi Dumnezeu va putea pune capat. In 29,21 se poate observa doar un singur oracol deschis in acea zi, apocaliptic si predestinat sa anunte viitoare disparitie al cornului din casa lui Isdrael (de natura mesianica) si viitorul sfarsit al mutismului. In 33,22, in sfarsit, promisiunea devine realitate, cum s-a intamplat si in Ierusalim( v.21): Ezechel nu va mai fi mut si va putea in cele din urma sa povesteasca tot ceea ce s-a intamplat si, ca personaj apocaliptic ante litteram, va putea sa expuna amenintarea viitorului.

Ez 8-11: cel de-al doilea botez are un raport restrans cu primul din c.1. Acesta explica intr-o viziune apocaliptica, care vine in stransa legatura cu precedentul c.7 din care reiese concretizarea de referinta, sensul primei viziuni si ale sale necesitati structuare. Sfarsitul Ierusalimului si al templului, viziune nemaiauzita relatata clarvazatorului Ezechel printr-o voce a carei functii ambivalenta se amesteca ce cea a ghidarii de catre profet, cum se intampla cu ajutorul angelus interpre ale viziunilor apocaliptice, necesita un nou Ierusalim si un nou templu. Viziunea din cc. 8-11 este viziualizarea mitica al evenimentului istoric al catastrofei din 587 a.C.; aceasta da un sens specific cuvintelor de judecata ale lui Dumnezeu impotriva poporului sau si mai mult acolo impotriva natiunilor straine. Este vorba de o lupta pe care Dumnezeu o poarta impotriva adversarilor sai, din punct de vedere istoric raul facut in casa lui Isdrael si nedreptatile provocate de pooarele istorice infratite cu poporul iudaic, in mod mitic in schimb fortele haosului promordial dezlantuite din cauza venirii instrumentului legea lor: templul.

Ez 21,33-37: aceasta unitate, care am vazut-o mai sus, asa cum este ea, asa cum se prezinta, si anume ca un oracol preexistent impotriva lui Ammon, ce apartine capitolului ce are ca tema sabia. Oracolul ar fi primit o prelungire apocaliptica, care a jucat sub figura ascunsa a metaforei: personajul istoric putea fi de origine Nabucodonosor, dar prelungirea a vrut sa prevesteasca ceea ce prima data a fost instrumentul lui Dumnezeu, ultimul dusman impotriva caruia Dumnezeu lar fi miscat distrugandu-l, in termenii care trimit la cc. 38-39.

Ez 25-32: oracolii impotriva natiunilor straine. Aceasta serie de oracoli este un grup compact de capete cu un rol literal al sau formal care il asimileaza cu grupurile Is 1323: Ger 46-51; Am 1-2. Pentru a nu exclude o provenienta originara diversa a fiecarui oracol si pentru a admite ajutarile succesive despre acestea, adunarea si colectarile actuale apartin fazei editoriale ale escatolonizarii cartii lui Ezechel. Un prim inceput este acela de a se acumula datele cartii pentru aceasta sectiune: sapte date din treisprezece si sase dintre sapte date se invart in jurul anului caderii templului, tema

abia dezvoltata in precedentul 24,15-27. In aceasta data avem o caracteristica fundamentala a cartii lui Ezechel, care trebuie sa devina chiar un criteriu ermeneutic. Datele au fara nici un dubiu un riferiment istoric, sunt asadar cul putin pentru un an de incredere, dar folosirea de care are parte editorul trascende data pura cronologica, cand confera totodata un surplus de valoare semantica, fara a tine cont si fara de care nu se poate intelege sensul unei editari finale. Acumularea datelor, care au avut o prima manifestare mitica in 8-11, detecteaza acum, un episod realizat (33,21 este vecin blocului de oracoli si 24,26 precedentul) si cu un cod inca mitic, significantul profund al faptului pur-istoric: necesitatea de a se dirija impotriva fortelor haosului care au fost eliberate, pentru a le prinde din nou in pamant sau in infern. Acest lucru poate fi facut doar de Dumnezeu, repetand lupta primordiala impotriva dragonului (cf. Is 51,9), prinzandu-l de falci, batandu-l (29,1-4) si trimitandu-l in infern (32,17-32). O alta destinatie a escatolozarii de timp apocaliptic este repetita folosirii numarului sapte, observata chiar si de Zimmerli: oracoli impotriva celor sapte popoare, sapte date, sapte oracoli impotriva Egiptului. Este ceea ce deja faceam vizibil in lucrarea citata, aproape de operatiunea editoriala condusa pe i prin 25-32. In mod curios, oracolii impotriva natinilor din c. 25 nu dadeaza si nu nu este nici macar oracolul impotriva lui Sidone (28,20-23), in timp ce toate datele din acest bloc sunt distribuite intre 2 adversari care tin partea leului, Tiro si Egiptul. In fruntea acestei dati, trebuie sa concretizam faptul ca operatiunea finala de tip escatologic ar fi fost condusa in 2 timpuri, chiar si daca este dificil sa tragi o concluzie precisa din texte limitele nete intre cele 2. In timp ce in primul timp era colocat in actuala pozitie al blocului oracolilor impotriva natiunilor, in cel de-al doilea timp sunt au fost aduse ajustari pe care le-am putea defini apocaliptici. Cu atatea ajustari s-a vrut sa se stabileasca o ierarhie intre popoarele straine, nu corespunde realitatii istorice: popoarele minore si poparele majore. Primii au fost toti numiti in un capitol ( 25: Ammon, Moab, Edom si Filistei) sau intr-un pasaj scurt(Sidone) sau au fost in mod simplu nominati, ca si Assur, Elam, Mesek si Tubal (32,22-28), si purtati totusi catre cifra mitica sapte, inserandu-l si pe Edom, al carui rol unic va fi scurt pus in accent!), principii din nord si Sidone (vv. 29-32). Popoarele majore, in schimb, si anume Tiro si Egiptul, au primit un tratament special. In afara de a fi desemnate in aglomerarea de date,s-au concentrat mai mult in sine aproape tot blocul oracolilor impotriva natiunilor (26-28 pentru Tiro si 29-32 pentru Egipt). Acest comportament editorial, in tabloul seriei de oracoli impotriva popoarelor, iau parte la editarea celui de-al doilea timp,cel apocaliptic, asa a vrut sa ajunga la acest efect: in blocul de texte, dupa care in primul timp veneau oracolii salvatori pana in cc. 40ss, fara cc. 38-39, a vrut sa izoleze si sa puna accent pe cele doua natiuni, Tiro si Egipt; intre timp izola chiar si ca un al treilea popor Edom, panaa-l coloca intr-un mod evidentdin c. 35, in interiorul celei de-a treia faza a oracolilor salvatori, aproape de a intarzia era salvarii definitive. Procedura apocaliptica de asemenea a dezvoltat un fir care incepe sa apara vag in 21,35-37, se desfasoara pana in 29,1-4, unde isi asuma masca mitica a faraonului si o pune in cele din urma pe fata lui Gog, cel de-al 4-lea dusman, cel pentru excelenta (38,1-4). In articularea celor 4 popoare adversare, Tiro,

Egipt, Edom si Gog, este cu fiecare probabilitate prezenta acea conceptie apoliptica ale istoriei pe care o regasim in texte ca Dn 2, unde se vorbeste de succesiunea celor 4 regate carora li se vor pune sfarsit pe regatul lui Dumnezeu, reprezentat de o mare roca care va acoperi statuia ce reperezinta regatele si o va distruge. Asa cum se poate observa, schema culturala tripartita nu muta cu opratiunea apocaliptica, dar a treia oarte, cea a instraurarii salvarii, vine articulata in 2 timpi dupa conceptia din sud.

Ez 38-39; 37: sistemarea finala. Pentru a realiza ordinea sa de idei. Editorul apocaliptic a lucrat cu un sistem de texte care gaseste cea mai potrivita corespondenta in secventa lui Papiro 967. Dupa ce s-au istovit oracolii impotriva popoarelor cu inserarea a 38-39, editorul apocaliptic inchde secventa cu 39,21-29, care conclud, de aceasta data definitiv, de tratarea popoarelor si ca in mod inoportun introduce c. 37 cu declaratia divina despre mostenirea spiritului sau (v. 29). La randul sau c. 37, dupa ce a dezvoltat tema invierii mortilor in valea diseminata de oase evocate in scenariul 39,15 se conclude cu vv. 26-28, care deschis calea cc. 40-48.

Ez 40-48: templul si Tora sa. Data din 33,21 si cea din 40,1 sunt limitele cronologice de valoare simbolica pe care redactorul le-a pus pentru a inconjura timpul istoric a caii spre salvare. O data cu data jubileul din 40,1 se deschide ziua revelatiei despre noua realitate: templul si Tora sa. Pasajele narative din aceasta sectiune, 40,1-4; 43,1-12; 47,1-12 conclud naratiunea cartii lui Ezechel, si transforma in mod pozitiv tot ceea ce precedent era negativ. Pasajul se desfasoara intr-un scenariu utopic. Clarvazatorul Ezechel reiese ca si Moise pe un munte inalt ( 40,2> Es 19,3) si, ca si in operele apocaliptice din III-II sec. a.C. ca cel al Cartii Giubilei, vine condus de un om trimis de Dumnezeu (cf. 40,3) pentru a contempla in viziunile divine timpul nou, pentru ca mai apoi sa-l manifeste in casa lui Idrael (v. 4). Prezentarea personajului Ezechel in acest portret ideal si in acelasi timp formal, tipic si anume de o conceptie consolidata, ne da noua criteriul ermeneutic, cel care se mentiona in nota 16, pentru a interpreta functia lui Ezechel in tabloul editarii cartii. Ezechel, in redactarea finala, in locul lui Moise va fi la final Pentateuco, pierde contururile unei figuri istorice pentru a ajunge a fi o figura ideala: clarvazator (ca si personajele apocaliptice ai patriarhilor, a lui Moise, Enoc, Esdra, Baruc), profet, angajator sau mediator al lui Tora si anume sofer. Intre timo gloria lui JHWH revine din orient in sanctuar, revizuind itinerariul din 8-11; pasajul sau reda lumina pe pamant si inauntrul templului (43,105). Prezenta lui Dumnezeu in templu, in mijlocul poporului sau cu care a reinnoit alianta, tasneste din pragul templului paraul care devine incet incet un fluviu navigabil care aduce fertilitate pamantului din Idrael asemanatoarea celei din Eden (cf.36,35). Marele cone al istoriei prezente, deschisa o data cu povestioara gradinii din Eden (Gn 1-3), se

termina o data cu inchiderea cercului prezent al noului Eden, dupa o compozitie de timp apocaliptic. Pasajele scurte narate au o functie compozitionala, asemanatoare cu cea care se gaseste in pentateutic-esateutic, de a infrana si sistematiza Tora templului (43,12), insotita deasemenea de o delimitare de limite si de distributia terei (Ez 47-48>Gs). O data cu aceasta propunere, aducerea unor grupuri variate de preoti in editarea codului de legi definitiv din 40-48 se poate chiar si discuta, dar as evita fragmentarea excesiva al lui Rudnig. Konkel a descoperit deja diferentele, dar as mai adauga ca acestea ai putea sa fie vazute impreuna ca o opera unitara de asamblare, tipica perioadei de sistematizare a Scripturii, si anume primele secole inaintea lui Hristos. Ordinea ideilor din aceasta ultima parte a cartii lui Ezechel tine cont de apropierea mai mult decat ideologica chiar si temporala a acelei traditii pe care acesta a creat-o si atestata in literatura tarzie-iudaica si a lui Qumran, in operele ca Ruperea timpului( 11Qtemple) si Noul Ierusalim(1Q32, 2Q24, 4QNJ, 5Q15, 11QNJ, toate fragmente armaici).

Concluzie In acest punct al contribuirii noastre se poate intreba intr-un mod inca direct: care este schema culturala de fondare? Schema, dupa aceasta examinare, nu este deloc afectata in ideea sa esentiala antropologica poate nevoie de (auto)fondare pe care onul din totdeauna o poarta cu el inca de la nastere. Transpunerea modelului tripartit in cartea lui Ezechel, vine confirmata chiar de originalitatea folosirii care ne-o face( in mod constiincios) redactorul final. Noutatea adusa de lucrarea noastra se poate gasi in editarea finala ca o operatiune unitara dilatata in timp si care poate fi descrisa ca un proces rapid si progresiv de escatologizare rezultata dintr-o compozitie clara de marca apocaliptica. Este dificil sa se tina cont de detaliile aduse in timpul celor care au lucrat la intocmirea finala. Putem sa-l facem doar cu elementele cele mai evidente 1) Vizionarea care inca de la inceputul c. 1 strabate cartea conferindu-i aspectul a uneia dintre acele opere tarzii-iudeice enuntiate mai sus. 2) Data din Ez 1,1, cel de-al 30-lea an, care desi falfaind ca un fragment mutilat, se tine cont de marele proiect final al operei, in fata operatiunilor editoriale similare.
3) Ajustarile care aici si acolo au permis orientarea generala ale cartii: 21,35-37;

ajustari in interiorul cc. 25-32, cu ajutorul dat lui Tiro si Egiptului; c. 35, care au transfigurat imaginea lui Edom (se poate discuta de personajul sau poporul care poate servi din urma, tinand cont de perioada istorica: III-II sec. a.C.). In aceeasi

faza finala, dar imediat prima, apartine delimitarea fazei a doua a schemei: 3,2627; 29,21; 33,22.
4) Inserarea si dezvoltarea plina a cc. 38-39, care a lucrat cu dilatarea timpurilor ce

apartineau schemei si dilatarea urmatoare a partii finale celei de-a 3 faza, cea a refondarii timpului si a tuturor istitutiilor.
5) Inserarea a 37,1-10, colocarea sa dupa 38-39 si ajustarea editarii cu acei oracoli

ale renasterii poporului Isdrael care trebuiau sa fie oracolii salvatori deja existenti. Acum, invierea consta intr-un eveniment escatologic care inaugura si se fonda cu noua era, fapt petrecut in Anul Nou a unuia jubilar: o formulare liturgica-culturala pentru a da sens profund a noii realitati, refondata si recreata.

Marco Nobile