m-am gandit sa te privesc sub pleoape, ce plina e luna-ngradita de ele!

Legenda Loanei
Se spune ca luna a fost candva iubita de un om, pe vremea cand ea era fecioara pe pamant. In vremea aceea nu se facea noapte si nici ziua nu era caci zeul acelor timpuri lumina totul pe pamant, si ape si paduri, si vietuitoare la un loc. Loana, caci asa se chema luna peatunci, era printesa Apei si era indragita foarte de toate vietuitoarele apelor, carora le canta cu o asemenea gingasie ca pana si valurile se desmierdau valsand usor in bataia vantului care adia lin ca o mangaiere. Tot in acele timpuri trai si un print, Soran, care isi petrecea timpul cu fiarele Padurii in care el era mai mare peste toate si el le asculta pee le si ele il ascultau pe el. Asa se face ca s-a intamplat ca un pui de lup, in joaca lui, sa ajunga pe o coast ace se lungea pan ape malul apei, unde a ramas incremenit la auzul unui cantec ce venea de departe din ape. Atunci dadu fuga sa-l cheme pe Soran sa-I arate intamplarea, caci asa ceva nu se mai auzise in padure niciodata. < De ce puiule a trebuit sa calci pe taramul Apei? Chiar nu stiai ca ne este interzis sa calcam pe pamant umed? >, il dojeni Soran pe puiul de lup. Se pare totusi ca puiul de lup isi facu obicei din a merge cat mai des pe coasta sa asculte ceea ce ii incremenea trupul si ii inalta inima, pana

cand Soran, observand lipsa lupului mai des decat oricand, porni sa-l caute spre coasta. Ajuns acolo, o mare intindere de apa se desprindea din stanca, cat vedeai cu ochii, sip e mal un om, un altfel de om, fara barba, fara voinicia lui, si cu o voce pe care nu o mai auzise niciodata. Intr-un coltisor statea lupul, incremenit si visitor, cum nu-l mai vazuse niciodata. Tot atunci a fost si prima oara cand s-au intalnit cele doua vanturi, Vantul inchis, cel din padure si Vantul deschis, cel de peste Apa. < Cine esti? >Intreba Loana, simtind ca vantul tremura strain coborand de pe stanca. Soran, privind-o in ochi o intreba la randul sau acelasi lucru: < Cine esti tu? De ce suntem la fel si totusi nu suntem?> < Sunt Loana, printesa Apei.> < Eu sunt Soran, printul Padurii si al vietuitoarelor din ea ce frumos graiesti!> De-atunci, Soran si lupul aveau acelasi obicei, de-a merge pe coasta sa se-ntalneasca fiecare cu fericirea lui, lupul cu cantecul si Soran cu Loana; si toate pana cand zeul tinuturilor acelea, simtind vanturile sufland linistite si straine, a deschis ochii si i-a vazut pe cei doi printi cuprinsi intre priviri si-a zis: < Voi Schimba totul!> < Loana vei fi tacuta-n cer si singura, iar tu Soran, vei lumina totul in locul meu, fara sa ai vreun pic de liniste, iar tu lupule, vei plange lung

si-amar la aratarea Lunii intregi caci ea te-a facut mare si deosebit de toate celelalte vietuitoare din Padure.> Si de-atunci a aparut ziua si noaptea, Vantul de rasarit si Vantul de apus, de-atunci lupul, care este singurul martor al iubirii dintre Soran si Loana, la fiecare luna plina cand cei doi se privesc in ochi, incearca sa cante ce-a auzit la Loana cand inca era doar un pui.

De-atunci Loana cu ochi negri si mari ca universul daruieste omului din privirea ei rotunda o data la 29 de zile harta deslusirii celor mai mari enigme, mai putin decat cea a Sorelui, a lui Soran, cel cu trup omenesc si picioare de leu, cu barba lunga si care ordona totul in padure numai cu o miscare mai smucita a vantului. Loana, care era o mandrete in prezenta, se mandrea cu pometii ce-i mangaiau parul, lung pana pe la mijloc, aprig si rosu ca un carbune incins, aprig si neastamparat la nici cea mai mica valvataie a vantului generous parca si cu Soran, ce-si incurca privirea in parul sau lung foarte si auriu mai mult.

.si daca nu voi mai adormi in bratele tale, Si alte reci si necunoscute brate Imi vor imbratisa fiinta pentru totdeauna? si daca nu voi avea timp sa ti spun cat de mult ma cunosti? voi apune metaforic in brate imense ca o atingere

Si vei simti ceea ce crezi ca inca mai simt intre desprindere si cuprindere; intre mine si tinece crunta e respirarea cand e luna plina!

..si aceasta luna ce se asterne pe chipul tau fara deprinderi imperative,aceasta luna ce-si cauta glasul in forma de pamantean, ah...de ce nu esti de-aici?de ce pasesti enigmatic in urma de praf desert? de ce nu vreau sa fii de-aici, de unde te pot privi, de unde pot sa fiu?si daca mandragostesc de tine asa cum esti, mi te voi apropia mai mult decat luna?si ce zbor se intrezareste intre cuvintele lucide ca aceasta pagina alba ce ti descrie vara ca o seceta