Pe langa plopii fara sot-comentariu literar

Aparuta la apusul procesului creatiei sale,in 1883,in revista “Familia”,poezia “Pe langa plopii fara sot” este dominata de simbolism si de puterea emotionala a scriitorului.Plopii prezentati in titlu sunt asociati tristetii,deceptiei si lacrimilor,insusirea lor de “fara sot” fiind o posibila analogie la eul liric unic in genialitatea si caracterul sau elevat,spiritual si mental,prezentat ca laitmotiv in poezia lui Eminescu nu o singura data,titlul fiind un garant pentru gesturile si introspectiile singuratatii.Fiind scrisa in a doua etapa a evolutiei literare a lui Eminescu,opera prezinta puternice amprente melancolice,de elegie,regret profund si transpunere intrun ideal universal valabil al iubirii,sentimente ce evolueaza gradat,crescendo-ul dragostei si al daruirii infinite fiind un element de recurenta in cazul de fata.George Calinescu spune despre plop ca “da amintirilor o miscare lenta”,miscarea aceasta fiind insotita de sublimul prin care poezia si sentimentele cresc in amplitudine si efect asupra cititorului. Inca de la inceput se face cunoscuta ideea,aproape simbolica la autor a iubirii puternice,caracteristica indragostilor mitici,la care eul liric viseaza neincetat,capabila de fapte marete,nemaintalnite,ce nu primeste raspuns: “Ma cunosteau vecinii toti-/Tu nu m-ai cunoscut”,“O lume toata-ntelegea-/Tu nu m-ai inteles”.Aceasta dragoste portretizata cu accente de perfectiune devine imposibila din pricina naturii celor doi protagonisti,reprezentanti ale unor categorii diametral opuse;fata,o reverberatie a mediocritatii in plan sentimental,este o oglinda funesta a iubitei dorite de eul liric,acesta fiind un caracter supraomenesc,in privinta iubirii,si intensitatii pe care o confera acestui sentiment,dovada stand mostenirea ancestrala a ochilor cu care vede iubirea,ce o poarta asupra sa,ca un element neutru imperios necesar: “Ce mi-i lasara din batrani/Parintii din parinti”.Sperantele eului liric se spulbera din cauza unei neintelegeri frustrante,cauzate de neintelegerea din partea singurei fiinte pentru care avea pregatita viata vesnica,stare atinsa prin iubirea idealizata de el.Se dezvolta un parallelism pe care se construieste in continuare poezia,bazat pe amplificarea gradata doua sentimente,de iubire si regret etern.Cadrul in care se desfasoara aceasta idila este nepotrivit,unor astfel de povesti;daca pana in acest punct al evolutiei lirice,dragostea era acompaniata de un cadru natural,protector,intrat in simbioza si deplina comuniune cu indragostii,acum,imprejurarile sunt fatidice,translucide:”La geamul tau ce stralucea”,nerecomandate consumarii relatiei dominate de povara ancestrala si transpunere in decoruri utopice,ce transforma iubirea in cel mai dezirabil lucru existent pentru eul liric,pentru a carui infaptuire este dispus la sacrificii: “O oara sa fi fost amici […] o oara si sa mor” prin care se evidentiaza intensitatea si importanta infaptuirii idealului.Peisajul conventional nu este in concordant cu planul iubirii,una ideala se exprima intr-o intimitate cu accente de pastel,plina de imagini artistice,pe cand aici,martori la iubirea purtata de eul liric iubitei sunt tertii,vecinii,care toti ii cunosc si ii inteleg sentimentele.

incastrata concomitant in etern si eter.dorul si regretul.episodica."Candela aprinsa iubirii.uneori cosmic.fiind alaturata unor sintagme temporal./Acele zane ce strabat.ajungand in punctual unde iubire devine un subiect central.simpla insuruire de versuri.a subzistentei spiritual.”Cum nu mai au perechi.Figurile de stil precum “bratele reci”.fiintei umane i se permite urcarea in sfere cosmic./Din timpurile vechi.cuprind infatisarea fetei.doborand de la trasaturi si bariere create din stereotipii.dominate de profunzime si acaparate de sentimentul omniprezent de-a lungul creatiei.surprinde complet viziunea eului liric asupra iubirii.si eul liric.intr-o nota pur eminesciana de descriere a frumusetii feminine-prototip.ce ii sporesc “pretul” atat de mic si tuturor accesibil.dupa primele doua strofe un caracter pregnant meditativ.pan la insasi timpul: "In calea timpilor ce vin/O stea sar fi aprins.mai mult chiar si decat superior.desi complicate si echivoce.astral.spre un conglomerat sublim de versuri.poezia capata.in trecutul presarat cu dezamagiri al eului liric.Universul figurilor de stil confera operei o metamorfoza dinspre un posibil mediocru.dezvaluite in forme superioare.o metafora de o putere si o energie debordanta.nu doar al existentei eului.ci al intregii lumii.o singura intalnire ce ar fi putut dainui.aparand unul ce sustine meditatia si calatoria.prin simpla sa existenta. .”chipul de-a pururi adorat”.Prin simpla stare de a iubi si a fi iubit.o singura ora.se produce o schimbare intre cadre.ce este stabilit.Pe tipul de relatie.ca o traire ce sta la temeliile Pamantului.geniale.”.ce ajunge intr-un punct terminus al regretului si blestemarii metaforice a iubirii se intemeiaza multe dintre poeziile cu subiect comun ale autorului.epitete si hiperbola.”ochii senini”.in ipostaza geniului neinteles. Construita pe mai multe faze.intre fata apartinand lumii mediocre.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful