Pe langa plopii fara sot-comentariu literar

Aparuta la apusul procesului creatiei sale,in 1883,in revista “Familia”,poezia “Pe langa plopii fara sot” este dominata de simbolism si de puterea emotionala a scriitorului.Plopii prezentati in titlu sunt asociati tristetii,deceptiei si lacrimilor,insusirea lor de “fara sot” fiind o posibila analogie la eul liric unic in genialitatea si caracterul sau elevat,spiritual si mental,prezentat ca laitmotiv in poezia lui Eminescu nu o singura data,titlul fiind un garant pentru gesturile si introspectiile singuratatii.Fiind scrisa in a doua etapa a evolutiei literare a lui Eminescu,opera prezinta puternice amprente melancolice,de elegie,regret profund si transpunere intrun ideal universal valabil al iubirii,sentimente ce evolueaza gradat,crescendo-ul dragostei si al daruirii infinite fiind un element de recurenta in cazul de fata.George Calinescu spune despre plop ca “da amintirilor o miscare lenta”,miscarea aceasta fiind insotita de sublimul prin care poezia si sentimentele cresc in amplitudine si efect asupra cititorului. Inca de la inceput se face cunoscuta ideea,aproape simbolica la autor a iubirii puternice,caracteristica indragostilor mitici,la care eul liric viseaza neincetat,capabila de fapte marete,nemaintalnite,ce nu primeste raspuns: “Ma cunosteau vecinii toti-/Tu nu m-ai cunoscut”,“O lume toata-ntelegea-/Tu nu m-ai inteles”.Aceasta dragoste portretizata cu accente de perfectiune devine imposibila din pricina naturii celor doi protagonisti,reprezentanti ale unor categorii diametral opuse;fata,o reverberatie a mediocritatii in plan sentimental,este o oglinda funesta a iubitei dorite de eul liric,acesta fiind un caracter supraomenesc,in privinta iubirii,si intensitatii pe care o confera acestui sentiment,dovada stand mostenirea ancestrala a ochilor cu care vede iubirea,ce o poarta asupra sa,ca un element neutru imperios necesar: “Ce mi-i lasara din batrani/Parintii din parinti”.Sperantele eului liric se spulbera din cauza unei neintelegeri frustrante,cauzate de neintelegerea din partea singurei fiinte pentru care avea pregatita viata vesnica,stare atinsa prin iubirea idealizata de el.Se dezvolta un parallelism pe care se construieste in continuare poezia,bazat pe amplificarea gradata doua sentimente,de iubire si regret etern.Cadrul in care se desfasoara aceasta idila este nepotrivit,unor astfel de povesti;daca pana in acest punct al evolutiei lirice,dragostea era acompaniata de un cadru natural,protector,intrat in simbioza si deplina comuniune cu indragostii,acum,imprejurarile sunt fatidice,translucide:”La geamul tau ce stralucea”,nerecomandate consumarii relatiei dominate de povara ancestrala si transpunere in decoruri utopice,ce transforma iubirea in cel mai dezirabil lucru existent pentru eul liric,pentru a carui infaptuire este dispus la sacrificii: “O oara sa fi fost amici […] o oara si sa mor” prin care se evidentiaza intensitatea si importanta infaptuirii idealului.Peisajul conventional nu este in concordant cu planul iubirii,una ideala se exprima intr-o intimitate cu accente de pastel,plina de imagini artistice,pe cand aici,martori la iubirea purtata de eul liric iubitei sunt tertii,vecinii,care toti ii cunosc si ii inteleg sentimentele.

se produce o schimbare intre cadre.simpla insuruire de versuri.Universul figurilor de stil confera operei o metamorfoza dinspre un posibil mediocru. .a subzistentei spiritual. Construita pe mai multe faze.incastrata concomitant in etern si eter.in ipostaza geniului neinteles.Prin simpla stare de a iubi si a fi iubit.ce ii sporesc “pretul” atat de mic si tuturor accesibil.o singura ora.Pe tipul de relatie.doborand de la trasaturi si bariere create din stereotipii.dominate de profunzime si acaparate de sentimentul omniprezent de-a lungul creatiei.prin simpla sa existenta./Din timpurile vechi.surprinde complet viziunea eului liric asupra iubirii.cuprind infatisarea fetei./Acele zane ce strabat.aparand unul ce sustine meditatia si calatoria.o singura intalnire ce ar fi putut dainui.ajungand in punctual unde iubire devine un subiect central.epitete si hiperbola.geniale.mai mult chiar si decat superior.o metafora de o putere si o energie debordanta.si eul liric.ca o traire ce sta la temeliile Pamantului.fiind alaturata unor sintagme temporal.pan la insasi timpul: "In calea timpilor ce vin/O stea sar fi aprins.dezvaluite in forme superioare.in trecutul presarat cu dezamagiri al eului liric.”ochii senini”.Figurile de stil precum “bratele reci”.desi complicate si echivoce.”chipul de-a pururi adorat”."Candela aprinsa iubirii.fiintei umane i se permite urcarea in sfere cosmic.ce este stabilit.nu doar al existentei eului.spre un conglomerat sublim de versuri.dupa primele doua strofe un caracter pregnant meditativ.”Cum nu mai au perechi.dorul si regretul.astral.intre fata apartinand lumii mediocre.”.intr-o nota pur eminesciana de descriere a frumusetii feminine-prototip.ci al intregii lumii.poezia capata.uneori cosmic.ce ajunge intr-un punct terminus al regretului si blestemarii metaforice a iubirii se intemeiaza multe dintre poeziile cu subiect comun ale autorului.episodica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful