Sunteți pe pagina 1din 6

Firea romanilor

de Daniel Barbu

Tevanov Irina-Gabriela An 3,grupa IV Administratie Europeana

coala Naional de Studii Politice i Administrative

Etica ortodoxa si spiritul romanesc

In cartea intitulata Firea romanilor, autorul Daniel Barbu urmareste sa accentueze caracterul romanilor de-a lungul unei anumite perioade de timp, analizand atat comportamentele conducatorilor natiunii pe parcursul catorva secole, dar si parerile unor scriitori care au avut ca si obiect de studiu statul roman. In cadrul capitolului Etica ortodoxa si spiritul romanesc, autorul pune accent pe rolul Bisericii si pe cel al conducatorilor in influentarea romanilor pe perioada secolelor XVIII-XX. In cazul romanilor, se pare ca nu exista un spirit colectiv, ci un comportament care ne diferentiaza si ne formeaza identitatea. Ortodoxia apare ca un liant intre romani si societate, ce determina dependenta fata de autoritate si statul-natiune. Apartenenta etnica si religioasa sunt regasite des impreuna datorita unei oarecare impuneri produse de statulnatiune. Privit din punctul de vedere al muncii desfasurate in secolul al XVIII-lea, ne dam seama ca munca si traiul bun sunt corelate cu vremea data de Dumnezeu. De la inceputul anilor 1700 si pana la jumatatea anilor 1800 se considera ca fiind un trai bun doar situatia exceptionala oferita de natura: sa ploua la timp, vremea sa fie induratoare cu recoltele si cu oamenii. Timpul natural era considerat un mare contratimp al romanilor, asimilat apoi conducatorilor care urmau la tron: perioada lui Matei Cretulescu a fost una de nenorociri, foamete, seceta, ciuma. Daca, in schimb, preturile la marfuri erau mici si rcolta bogata, se uitau cruzimile si razboaiele, fiind considerat un an bun. Ex.: Antioh Cantemir, Iordache Cretulescu. Ceea ce romanii nu luau insa in calcul era faptul ca o vreme buna aducea cu sine, implicit, si munca. Ulterior, statul nu se mai confunda cu domnia, ci capata calitati administrative.

coala Naional de Studii Politice i Administrative In perioada lui Brancoveanu, se pune foarte mult accent pe cresterea eficientei. Mai exact, obtinerea de venituri mari cu cheltuieli minime. Conducatorul dorea sa obtina bani continuu, sa investeasca tot cu scopul de a realiza profituri oriunde. Datorita acestui principiu, Biserica se decide sa se implice deoarece aceste timpuri inlatura credinta din mijlocul oamenilor. Insa, dorind sa profite de pe urma unor vremi prolifice, Biserica induce ideea conform careia bogatia este un imprumut divin, care se restituie prin daruri catre Biserica, cler, prin ajutorarea sarmanilor. Totodata, din punctul de vedere al Bisericii, munca legitima era considerate doar cea realizata in propria gospodarie, fara a prduce profit, iar campul este roditor doar prin vointa divina. In comunitatile crestine, iertarea este o virtute, un raport cu societatea, capata un character obligatoriu asimilat suveranului, care poate considerat un trimis al lui Dumnezeu. Totusi, iertarea se face prin pedeapsa: cel ce a gresit, plateste. Iertarea e considerate ca o lege, este un atribut al guvernarii , indiferent de posibilele caracteristici(irationalitate, imprevizibilitate) domnul va judeca, ierta si pedepsi. Legea a fost atribuita suveranului, iar o noua domnie sterge trecutul fostului conducator si vine cu propria iertare a statului national. Dreptatea principelui trebuie impreunata cu blandetea si indelunga rabdare, iar tirania duce la destramarea tarii Antim Ivireanul. Conform acestui citat putem spune ca nu oricine poate fi conducator. Cel ce vrea sa ajunga pe tronul statului natiune trebuie sa intruneasca aceste doua calitati, iar daca vremea ii este favorabila, atunci si domnia sa va fi una indelungata, fiind considerat un conducator bun. In cadrul unui stat, domnitorul si functionarii sai sunt detinatori ai unei puteri care il fac pe solicitantul ajutorului sa fie considerat supus. Recunoasterea conditiei de supus se realizeaza prin depunearea unui cadou ce il determina pe conducator sa isi imparta cele doua calitati mentionate mai sus si sa investeasca o parte din puterea sa in servicii care sa vina in folosul cetateanului. O data cu trecerea timpului, apare conceptul de modernitate, care atrage implicit dupa sine si o descrestinare a populatiei. Conform spuselor lui Antim Ivireanul, crestinismul este un nume uscat si sec, credinta nu mai apare ca o participare interioara si activa, ci este mai mult o prezenta fizica in cadrul ritualului Bisericii. Preotia apare tot mai

coala Naional de Studii Politice i Administrative pregnant ca o profesie burgheza, nemaifiind o meserie studiata aprofundat, ci slujba facuta in interesul si in subordinea statului adminstrativ. Gandirea traditionala promoveaza viata pamanteasca drept o cale spre eternitate, spre viata vesnica, iar Biserica participa activ la cadrul umani-divinitate. Se pune problema unei lipse de interes a cetateanului cu privire la faptele realizate de acesta din prisma faptului ca Biserica asigura mantuirea si iertarea pacatelor, indiferent de gravitatea lor si, cateodata, ofera credinciosiloro siguranta mult prea mare puritatea sufletelor lor, lipsindu-i de constiinta pacatului personal. Datorita modernitatii, crestinismul nu mai ofera imunitate la sanctiunile vesnice, iar Paradisul nu mai este in legatura cu Iadul, putand promova sufletele dintr-un loc in altul. Modernizarea Romaniei s-a axat foarte mult dorinta de a construi prezentul si de a anticipa viitorul. Insa, realizarea acestui lucru , bazata pe o intoarcere la trecut, nu poate determina o dezvoltare, o noutate. Suprapunerea trecutului asupra prezentului s-a dorit a fi un proces de rationalizare a guvernarii datorita viciilor existente in trecut. Aceastei rationalizari i-a survenit si absenta sentimentului religios din sufletele romanilor. Modernitatea a fost inteleasa ca o putere asupra lucrurilor, cu un timp petrecut mai mult in studiu, cunoastere si cu o formulare a dreptatii in spiritul legii, cat mai rational. Pentru romani, statul nu a reprezentat doar o organizare geografica, ci o comunitate formata din cetateni, cu caracter unitar. Inainte de realizarea statului modern, Ortodoxia a avut un impact mai de graba politic, nu religios. Nu se punea foarte mult accentul pe mantuirea oferita de Dumnezeu, ci pe conformarea oamenilor fata de o norma general acceptata. De ce spun ca Ortodoxia si Biserica nu si-au exercitat caracterul religios, ci mai mult pe cel normativ? Datorita faptului ca dupa 1989, a contat mai mult generalizarea salarizarii preotilor si convertirea acestora in functionari publici, platiti din bugetul statului. De altfel, de-a lungul timpului Biserica nu s-a manifestat singular, ci a fost modelata de stat. Autorul afirma faptul ca Ortodoxia romaneasca reprezinta mai mult o traditie fara credinta, nefiind de factura religioasa, ci mai mult politica si juridica. Din punct de vedere personal, consider ca Daniel Barbu are o oarecare dreptate si ii impartasesc opiniile din simplul fapt ca credinta ar trebui sa vina din suflet, nu sa fie

coala Naional de Studii Politice i Administrative impusa ca si regim politic, care sa lucreze pe baza unor legi. Nu consider ca modernitatea a produs o schimbare in preferintele romanilor, ci i-a determinat sa analizeze ceea ce simt in realitate fata de credinta si sa isi organizeze prioritatile. Credinta in Dumnezeu si respectul fata de divinitate nu trebuie realizate conform principiului de turma deoarece nu asta ar trebui sa promovam. Este mai admirabila credinta adevarata, simtita in grup restrans si fara implicare obligatorie, ci pur sufleteasca si consider ca aceasta ar putea determina si alte persoane sa ia parte la acest cadru al divinitatii din simplul fapt ca se pot regasi sufleteste.

coala Naional de Studii Politice i Administrative

Bibliografie:
1. Daniel Barbu, Firea romanilor, Editura Nemira, Bucuresti, 2004. 2. Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Academiei, Bucuresti, 1973. 3. Antim Ivireanul, Opere, Editura Gabriel Stempel, Bucuresti, 1972.