P. 1
subiecte rezolvate

subiecte rezolvate

|Views: 1,591|Likes:
Published by ciortanlidia

More info:

Published by: ciortanlidia on May 02, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/19/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTAN6ŢA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR Sesiunea I, 2011/2012 Subiecte

pentru examen la disciplina Metodica predării limbii şi literaturii române în înv. primar Subiectul I: 1. Achiziţiile lingvistice ale preşcolarului şi şcolarului mic În această perioadă, caracteristică pentru copil este gândirea intuitivă în imagini. Până la vârsta şcolarităţii, copilul (mai cu seamă dacă a frecventat grădiniţa), înţelege şi transmite mesaje simple, poate după audierea unui text să-l povestească sau să-l rezume, distinge şi pronunţă sunetele care compun cuvintele, utilizează un limbaj oral cât mai apropiat de corectitudine din punct de vedere gramatical, fiind apt totodată să creeze el însuşi povestiri sau texte orale de mică întindere utilizând intuitiv elemente expresive. Până la 3 ani, învaţă şi utilizează în jur de 1000 de cuvinte, achiziţiile lexicale fiind rapide şi extrem de diferite de la caz la caz, astfel că un cercetător a inventariat 24000 de cuvinte1 cunoscute de un copil de 5 ani. De asemenea, copilul recunoaşte scrisul oriunde îl întâlneşte, manifestă interes pentru citit, percepe şi discriminează între diferite forme geometrice mărimi, culori, obiecte, imagini şi tipuri de contururi. El trebuie să ştie să utilizeze instrumente de scris, stăpânind deprinderile motrice elementare în acest scop. Dezvoltarea limbajului şi a gândirii are loc gradual în această perioadă. Între trei şi cinci ani, copilul are o gândire concretă, bazată pe imagini, pe senzaţii directe. El nu are încă posibilitatea de abstractizare, de generalizare. Din aceasta cauză este impresionat mai ales de culori, de mişcare, de sunete. În această perioadă îi sunt accesibile povestirile, în proză sau în versuri, despre lumea înconjurătoare, care îl duc totuşi ceva mai departe de limitele înguste ale mediului strict familiar. Povestirile realiste sau cu elemente fantastice, potrivite la aceasta vârstă, sunt în general scurte, cu un conflict bine închegat; personajele sunt schiţate prin câteva trăsături esenţiale; desfăşurarea acţiunii este vie; umorul sau duioşia sunt elemente în care este făcută sa oscileze afectivitatea copilului. Pentru preşcolar, capătă o semnificaţie mai puternică momentele dramatice ale povestirii, aceasta îl emoţionează. Fără ajutorul adultului însă, fără explicaţiile date de acesta, legarea logică a diferitelor episoade prezintă dificultăţi pentru copil. Pus să repovestească cele ascultate, elomite unele

episoade, pe altele le intercalează într-o ordine nefirească. Se constată, în general, o greutate în a raporta fenomenul la cauza directă care l-a generat. La şcolarul mic (a cărui vârstă este cuprinsă între 6/7-10/11 ani), gândirea este concretă şi poartă amprenta primului sistem de semnalizare, concretul şi abstractul coexistând într-un raport diferit care spre adolescenţă va favoriza trecerea spre abstract. În jurul vârstei de 7/8 ani are loc trecerea la stadiul operaţiunilor concrete urmată mai târziu de stadiul operaţiilor propoziţionale. În jurul vârstei de 11 ani, 20% din copii ajung la stadiul logicoformal. Cele mai importante schimbări la nivelul gândirii şcolarului mic constau în: „- modificarea potenţialului de activitate ideativ-intelectuală, randamentul acesteia crescând de 3-4 ori de [la] clasa a II-a la clasa a IV-a; /.../ - dezvoltarea organizării, sistematizării în procesul de însuşire a cunoştinţelor şi de gândire; - creşterea caracterului activ şi relaţional al gândirii pe baze noi, manifestată prin prompta şi precisa adaptare la situaţii inedite; - subordonarea analizei perceptive sarcinilor ideative; - dezvoltarea caracterului critic al gândirii odată cu creşterea experienţei intuitive şi verbale”. Lexicul şcolarului mic însumează „4000-4500 de cuvinte, dintre care 1500-1600 reprezintă vocabularul activ”. Şcolarul mic, ca şi preşcolarul, continuă să fie un emotiv prin excelenţă. Chiar atitudinea pe care o ia faţă de conflict şi personaje este rezultată mai puţin dintr-o interpretare raţională, cât, mai ales, din participarea afectivă. Perioada şcolară mică poate fi considerată de tranziţie între copilăria mică şi pubertate, tranziţie în care cresc momentele de criză ale dezvoltării ce apar ca urmare a schimbărilor şi tensiunilor frecvente la nivelul organismului. 2. Curriculum Naţional – componente Adoptat începând cu anul şcolar 1998-1999, Curriculum Naţional precizează planurile cadru de învăţământ, programele şcolare, ghiduri, normele metodologice, materiale suport şi manuale alternative, stipulând obiectivele cadru, obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare propuse pentru realizarea acestora, conţinuturile învăţării, precum şi unele recomandări privind evaluarea, aceste ultime două componente sunt valabile pentru gimnaziu şi liceu. Curriculum Naţional este structurat în Curriculum nucleu, corespunzător numărului minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie de învăţământ şi Curriculum la decizia şcolii, care poate fi conceput ca o aprofundare, ca o extindere la nivelul disciplinei elaborat la nivelul şcolii sau opţional (la nivelul disciplinei, la nivelul ariei curriculare).Curriculumul la decizia şcolii a fost definit şi ca segment al curriculumului naţional care

acoperă diferenţa dintre curriculumul nucleu şi numărul maxim de ore pe săptămână, pe obiect de studiu şi pe an de studiu, prevăzute în planul cadru. 3. Curriculum nucleu şi C.D.S. Curriculum nucleu reprezinta trunchiul comun , adica numarul minim de ore de la fiecare disciplina obligatorie prevazuta in planul de invatamant.Curriculum nucleu reprezinta unicul sistem de referinta pentru diversele tipuri de evaluari si de examinari externe din sistem si pentru elaborearea standardelor curriculare de perfornamnta.Curriculum la decizia scolii acopera diferenta de ore dintre curriculum-ul si numarul minim sau maxim de ore pe saptamana , pe disciplina si pe an de studiu ,prevazute in planurile cadru de invatamant. 4. Definiţia şi obiectul metodicii Metodica (<gr. methodos) este o didactică specială, particulară, precizând condiţiile, metodele şi procedeele adecvate însuşirii unei materii de învăţământ. După pedagogul Ştefan Bârsănescu, metodica stabileşte locul materiei respective în cadrul planului de învăţământ, scopul şi sarcinile ei instructiv-educative, programarea conţinutului, formelor şi mijloacelor de predare-învăţare, precum și raportul dintre elev şi materia de învăţământ. Obiectul metodicii studierii limbii şi literaturii române îl constituie problematica implicată în procesul însuşirii teoretice şi practice conştiente și active a limbii române şi familiarizarea elevilor cu literatura română folosind drept suport cele mai reprezentative modele de artă literară din diferite perioade ale evoluţiei acesteia. Centrată pe problematica limbii şi comunicării, metodica este orientată înspre dobândirea de cunoştinţe (presupusă de verbul „a şti”) însumând majoritatea strategiilor didactice tradiţionale vizând formarea conceptelor gramaticale şi a noţiunilor de teorie literară dar şi multe metode de interpretare de text (activităţi de structurare).

5. Determinarea calităţii auzului fonematic Pentru acei elevi care înregistrează rezultate scăzute la învăţătură, determinarea calităţii auzului lor fonematic este obligatorie în clasa I, şi se

presupunând şase probe. 6. adaptat de Ruxandra Petrarcu specificului limbii române: 1. însoțită de semnele de . În forme complicate. caligrafică. corectă. substituirea primului sunet: Spune „val”. Spune „oraş” fără „ş”. apoi modalitatea de legare de litera vecină. În forme uşoare. atunci se vor comunica noi reguli tehnice). se poate trece la etapa exerciţiilor grafice pregătitoare (realizarea literei în aer. 5. analiza fonematică: Spune „nu”! Ce sunete sunt cuprinse de cuvântul „nu”? 2. Pregătirea elevilor pentru citit-scris se realizează prin exerciţii de comunicare verbală. În loc de „m”. cu liniatura caietului şi prin însuşirea regulilor tehnice. apoi la scrierea efectivă în caiet. problemele fonetice întâmpinate de elevi (în vorbire) pot fi remediate de către cadrul didactic. de dislexii. cazurile respective sunt de competenţa logopedului. În loc de „v”. picioarele sprijinite de stinghia băncii/ pupitrului sau pe podea. începe noul cuvânt cu „m”. pe bancă…). apoi şi a celor grafice. Dezvoltarea capacităţii de emitere a mesajului scris Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă este anticipată de un antrenament fizic special al şcolarului. când vorbim despre deficienţe. termină cuvântul cu „d”2. substituirea ultimului sunet: Spune „pom”. sinteza fonematică: Spune m / a / r / e . se identifică elementele grafice componente. Ce cuvânt formează? 3. 4. De altfel. 30 cm. poziţia corectă de stat în bancă (cu spatele drept. se însuşeşte direcţia executării. având lumina din stânga sau de deasupra) trebuie urmărită şi comunicată elevului ca valabilă în cadrul oricărei activităţi (doar în cazul lucrului în grup. În cazul literelor. Numai după adoptarea unei poziţii corecte în bancă/ la pupitru şi a „încălzirii” mâinilor. lizibilă şi îngrijită. păstrând distanţa dintre corp şi bancă de mărimea pumnului copilului.realizează prin aplicarea unui test elaborat de Roper şi Schneider. După numirea elementului grafic ce urmează să fie scris. mai cu seamă dacă nu solicită scriere. iar distanţa dintre ochi şi carte/ caiet de cca. 6. Spune „cal” fără „c”. privind realizarea scrisului. eliminarea ultimului sunet: Spune „oraş”. exerciţii de analiză şi sinteză fonematică. eliminarea primului sunet: Spune „cal”. dar şi de comunicarea unor norme tehnice şi grafice privind emiterea cu succes a mesajului scris. familiarizarea elevilor cu manualul. Se urmăreşte scrierea în fir continuu. Aplicarea acestui test urmăreşte depistarea unei posibile cauze a eşecului şcolar: slabul auz fonematic. trebuie însuşită direcţia executării.

a silabelor şi enunţurilor în texte tipărite şi olografe. respectându-se iniţial ritmul propriu al acestuia. selectivă. sugerând beneficiile actului lecturii. dar şi de scopul în care se realizează. de informare/ publicistică. 7. lectura poate fi: de studiu (a învăţăceilor. proces care începe chiar din momentul prezentării atractive a abecedarului. ulterior se urmăreşte citirea fluentă şi expresivă (până la sfârşitul clasei a IV-a). apelând la o .stimul 5. indiferent de nivelul la care se situează). dacă nu este urmată de orientarea şi menţinerea atenţiei. Evenimentele instruirii. Exemplificare la limba şi literatura română pt. După Robert Gagné instruirea instituţionalizată presupune următoarele evenimente: 1. Elemente de noutate în condiţiile şcolarizării la 6 ani 9. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citire. intensificarea procesului de retenţie şi transfer. evaluarea performanţei 9. obţinerea performanţei 7. prezentarea materialului . cadrul didactic urmărind mărirea câmpului de citire al elevului. menită să faciliteze învăţarea. prin faptul că elevul este capacitat săşi menţină concentrarea fără a conştientiza energia investită în acest sens. literară/ beletristică. stimularea reactualizării elementelor învăţate anterior 4. documentară. Exerciţiile de copiere (propriuzisă/integrală. 8. lectură) vizează identificarea literelor. În funcţie de context. captarea atenţiei constituie o condiţie esenţială a desfăşurării cu succes a întregului proces educaţional.punctuaţie şi de ortografie care se impun. cât şi obiectiv intrinsec al ei. asigurarea „dirijării învăţării” 6. a grupurilor de litere. Spre exemplu. Concomitent. de specialitate (pentru domeniul de pregătire a subiectului). captarea atenţiei 2. continuând cu intuirea şi verbalizarea imaginilor. asigurarea feedback-ului pentru corectitudinea performanţei 8. de loisir/ de relaxare şi „hobby”. învăţământul primar Evenimentele instruirii/ instrucţionale. Dacă în clasa întâi este urmărită citirea corectă şi conştientă a elevului. trebuie stimulat şi încurajat interesul elevului pentru lectură. creatoare/cu lacune) vor fi urmate cele de transcriere. informarea elevului cu privire la obiectivul urmărit 3. Simpla captare a atenţiei la începutul orei didactice nu este suficientă însă. apoi de dictare. concomitent. Atât eveniment al învăţării.

exerciţii de transformare a propoziţiilor simple în propoziţii dezvoltate.Exerciţii de recunoaştere şi motivare (ex.exerciţii de construire a unor texte scurte. .exerciţii de utilizare a dicţionarelor.) . fiind necesare alte strategii pentru orientarea şi menţinerea ei. La clasele a III-a şi a IV-a. căţei. există o mare varietate de exerciţii.exerciţii de dialog. . mereu. atenţia elevilor poate fi captată exclusiv în timpul spunerii ei şi al căutării răspunsului. Voicu. tunel.exerciţii de citire a unor cuvinte. .) . de omonimie (fără menţionarea terminologiei).exerciţii de completare a unor rebusuri . dar odată ce acest răspuns a fost comunicat. perele. ceapă.Exerciţiile de recunoaştere simplă (au o unică cerinţă şi anume identificarea dintr-un text a anumitor fapte de limbă. în textul: …. 10.exerciţii de sesizare a semnificaţiei textului cu ajutorul imaginii. . . . conversaţii în grup pe teme diferite.ghicitoare. de antonimie.: Identificaţi şi grupaţi ……. exerciţiile se diversifică prin: Exerciţii de recunoaştere .exerciţii de descriere a caracteristicilor unor fiinţe şi lucruri. ex.exerciţii-joc de sinonimie.exerciţii de integrare a achiziţiilor lexicale noi în enunţuri proprii.Exerciţiul la limba şi literatura română în învăţământul primar Exerciţiul se utilizează încă din clasa I în deprinderea cititului şi a scrisului şi se utilizează apoi de-a lungul întregii şcolarităţi. . reînnoi ) . atenţia scade. prin cerinţe precum: Alegeţi forma corectă a cuvintelor…) Exerciţiile cu caracter creator .exerciţii de stabilire a ordinii cuvintelor într-o propoziţie dată. . . .exerciţii de exprimare a unor judecăţi de valoare asupra unor fapte şi întâmplări cunoscute.: Subliniaţi cuvintele care conţin grupul nn şi argumentaţi scrierea lor. În plus.Exerciţii de recunoaştere prin diferenţiere (pentru discriminarea paronimelor. La clasa I şi a II-a se aplică: .Exerciţii de recunoaştere şi grupare (ex.: Identificaţi adjectivele din textul:… sau Subliniaţi pronumele formate de litere consecutive în următoarele cuvinte: Celia. .exerciţii de formare de cuvinte noi prin diferite modalităţi. . a unor propoziţii.exerciţii de formulare a unor întrebări.

o strategie ştiinţifică fundamentală care să ducă la o diferenţiere autentică şi eficientă în instruirea elevilor implică. 12. cât şi produsul.Instruirea diferenţiată la limba şi literatura română. de selecţie / de competiţie: asigură ierarhizarea şi clasificarea elevilor din punct de vedere al cunoştinţelor deţinute şi al performanţelor realizate. educativă: vizează stimularea obţinerii de performanţe superioare în pregătirea elevului. Indiferent de forma prin care se realizează evaluarea. 6. exprimând eficienţa învăţământului şi măsurile care se impun în funcţie de calitatea acestuia. nume de ape) Exerciţii de exemplificare dirijată (ex. de control: se constată şi se apreciază activitatea şi rezultatele elevului raportate la obiectivele proiectate. aceasta trebuie să aibă în vedere atât procesul. 3.: Înlocuiţi cuvintele subliniate cu termeni cu înţeles opus/ acelaşi înţeles sau: Transformaţi următoarele propoziţii simple în propoziţii dezvoltate …) Exerciţii de completare (de enunţuri.: Daţi trei exemple de substantive proprii.a. dictarea. de reglare: are în vedere activităţile reglatorii de corecţie pe care le vor urmări institutorul şi elevul.Funcţiile evaluării şcolare Funcţiile evaluării: 1. între altele. socială: constă în informarea familiei / comunităţii / societăţii asupra rezultatelor elevilor.: Găsiţi cuvinte care au acelaşi sens cu expresiile: …) Exerciţii ortografice şi de punctuaţie (copierea. de cuvinte…) Exerciţii de exemplificare Exerciţii de exemplificare liberă (ex.Exerciţii de modificare (ex. de predicţie şi de orientare: evaluarea urmăreşte prefigurarea desfăşurării activităţii în sistem şi anticiparea rezultatelor. 4. în învăţământul primar După cum remarcă mulţi psihologi. autodictarea) Exerciţii ludice/ exerciţii-joc ş. lămurirea unor probleme psihologice: cunoaşterea particularităţilor . 2. 11. 5. transcrierea.

mai ales prin intermediul regulilor. realizând o formă de socializare a relaţiilor în care copiii trebuie să dovedească puterea de stăpânire. în învăţământul primar Jocul didactic este deopotrivă o metodă didactică şi o activitate de învăţare dirijată. la capacitatea de învăţare. Potrivit lui Gh. Rolul cadrului didactic în instruirea diferenţiată nu vizează doar selectarea conţinuturilor şi a căilor de accesibilizare a lor în vederea realizării obiectivelor şcolare. Jocul didactic are şi o vădită valoare educativă. jocul trebuie să aibă un conţinut tematic corespunzător gradului de dezvoltare intelectuală a elevilor. un singur exerciţiu. „Fişele de lucru pentru consolidarea cunoştinţelor conţin o singură întrebare sau se propune spre rezolvare o singură problemă. Iată de ce cadrul didactic trebuie să colaboreze cu psihologul (la care este arondată unitatea şcolară) în luarea unor decizii educaţionale.” Victor Ţîrcovnicu arată că exerciţiul. la limba şi literatura română. antrenante. iar “Principalul mijloc pentru practicarea unor exerciţii diferenţiate îl constituie fişele”. în funcţie de ceea ce îşi propun. acestea fiind de mai multe tipuri. în special exerciţiul creator. în care grupul să aibă zone de libertate şi responsabilitate. constituie o modalitate de tratare diferenţiată a elevului. să stimuleze curiozitatea.Jocul didactic.psihologice ale elevilor în corelaţie cu randamentul şcolar (privind interesele. clare importantă hotărâre pentru dezvoltarea psihică a copilului” Pentru a fi eficient. Intervenţia profesorului trebuie să creeze o atmosferă stimulativă. Specific vârstelor copilăriei. intereselor şi preocupărilor lor. “jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică şi căreia i te dedici din pură plăcere. influenţând comportamentul copiilor. Astfel. să fie organizat în forme originale. ci se referă mai cu seamă la intervenţia sa cu tact în privinţa modului în care îşi îndrumă discipolii: “Profesorul poate interveni discret pentru a încuraja pe timizi. antrenând numeroşi stimuli. viaţa afectivă a elevilor). să tempereze la nevoie. Caracterul formativ al jocului constă în:  exersarea şi perfecţionarea senzaţiilor şi a percepţiilor  antrenarea memoriei  exersarea imaginaţiei şi a atenţiei  dezvoltarea gândirii  exersarea limbajului. respectarea partenerilor. spirit disciplinat. spirit critic şi cooperant. să dea tuturor elevilor satisfacţia participării şi să stimuleze calităţile intelectuale ale elevilor.În învăţământul . 13. Jocul didactic are o componentă informativă şi una formativă. îmbinând componenta formativ-instructivă cu cea distractivă. Tomşa. înclinaţiile. clasificarea psihologică a elevilor în procesul învăţării cu referire la particularităţile activităţii de gândire.

ideal imediat după rezolvare.  să cunoască regulile şi principiile la care pot apela pentru rezolvarea lui. „Cuvinte înrudite”. de la cele simple la cele complexe. „Deschide urechea bine”.în scopul formării de priceperi şi deprinderi (motrice şi intelectuale). „Cum face gâsca/ ursul/ raţa/ albina/ pisica…?”. citirea finală. de încheiere. în funcţie de obiectivul dominant. al dezvoltării operaţiilor gândirii şi a capacităţii creatoare a copiilor. explicaţia. Exerciţiile se practică de-a lungul întregii durate a şcolarităţii. Lectura explicativă presupune „citirea integrală a textului. apelând la o serie de alte metode precum conversaţia. jocuri lexical-semantice. Jocurile fonetice urmăresc dezvoltarea capacităţii şcolarului mic de a pronunţa corect toate sunetele limbii. Astfel. „Fazan” etc. În funcţie de aspectul vizat. jocuri gramaticale. exerciţiile sunt motrice şi operaţionale (exerciţiile care contribuie la formarea operaţiilor intelectuale). deprinderi şi operaţii ce vor putea fi aplicate în rezolvarea altor sarcini mai complexe”. printr-o exprimare cât mai originală. aproape conţinuturile pot fi predate-învăţate prin sarcini de învăţare concepute ludic. 14. Ioan Nicola arată că “exerciţiul constă în aceea că se desfăşoară în mod algoritmic şi se încheie cu formarea unor priceperi. Pentru ca exerciţiile să fie eficiente.” Exerciţiul presupune efectuarea conştientă şi repetată a unor operaţii şi acţiuni. conversaţia generalizatoare cu privire la conţinutul textului. exerciţiile trebuie: .primar. „Cuvintele se alintă”. citirea pe fragmente şi analiza acestora. al consolidării cunoştinţelor dobândite.  să înţeleagă modelul acţiunii. dezvoltă capacitatea de exprimare orală a elevilor mai ales sub aspect lexical-semantic. care îmbină actul lecturii cu explicaţiile necesare înţelegerii textului. descrise în numeroase lucrări sau culegeri3. „Spune mai departe”.  să beneficieze de verificări.Lectura explicativă Lectura explicativă este o metodă folosită la ciclul primar în vederea accesibilizării receptării textului literar. „Telefonul fără fir”. reproducerea/ povestirea textului pe baza conţinutului.„Jocul silabelor”. povestirea şi demonstraţia. Iată câteva exemple: „De-a trenul”. În acelaşi timp.. realizarea planului de idei.  să parcurgă exerciţiile gradat.  să-l execute de câteva ori pentru a-l însuşi. cadrul didactic trebuie să aibă în vedere ca elevii:  să cunoască scopul exerciţiului propus. „Completează cuvântul”. se apelează la jocuri fonetice.

. ci se impune educarea lecturii. Apelul la această metodă este susţinut prin faptul că elevii reţin 20% din ceea ce ascultă.). care presupune folosirea unor raţionamente logice însoţite de utilizarea concomitentă a unor mijloace intuitive (scheme. făcând pasul de la operaţii mintale la structuri operaţionale. nivelului informaţional şi dezvoltării psihice a copiilor cărora se adresează. .să înlăture „uitarea”.să dezvăluie profesorului eventualele lipsuri în cunoştinţele teoretice ale elevilor. este motivul pentru care ei ar trebui să depună efort”.să stimuleze capacităţile creative ale acestora. succesul exerciţiului depinde de respectarea frecvenţei aplicării acestei metode. Kieran Egan consideră că. apoi mai rar. întrucât „există o adevărată prăpastie între a şti să citeşti şi a şti să înveţi. tendinţele de interferenţă (confuzie). . dar 65% din informaţiile primite prin auz şi văz. acesta se repetă la intervale mici de timp. Demonstraţia. care propune o serie de activităţi începând cu lucrul cu manualul. prin citirea selectivă a unor fragmente (care pot fi extrase din context. cadrul didactic va alcătui o listă cu operele literare adecvate vârstei. În opinia pedagogilor.Lectura independentă Pregătirea elevilor pentru actul citirii independente îi revine cadrului didactic.. 15. pentru a concretiza vizual relaţiile abstracte din limbă. trebuie urmărită crearea unei atitudini active în timpul lecturii şi însuşirea treptată a unor deprinderi corecte şi complexe de autoinstruire prin lectură. Elevii vor fi stimulaţi să citească prin prezentarea atractivă a unor cărţi. prin oferirea unor repere privind cărţile recomandate spre lectură. cel mai important pas este să le dăm . planşe etc. având o oarecare autonomie). a şti să exploatezi lecturile. deoarece eşalonarea exerciţiilor este preferabilă aplicării lor frecvente. În acest sens.să dezvolte deprinderea de muncă independentă a elevilor. Elevii vor fi îndrumaţi privind modul în care să realizeze conspecte. arătând că „ştiinţele umaniste se adresează tocmai extazului intelectual. cel mai adesea. în orientarea spre lectură a elevilor „ceea ce le lipseşte. fişe de citate. În plus. rezumate sau diverse transcrieri de informaţii. 30% din ceea ce văd. astfel: la începutul abordării unui tip de exerciţiu. Dacă vreau (sic!) ca elevii să înveţe să citească. . Nu este însă de ajuns ca elevii să citească. adică să te slujeşti cum trebuie de acest mijloc specific care este textul tipărit”. Demonstraţia este o metodă didactică tradiţională.să creeze abilităţi de transpunere a acestora în practică.

autoarea pledează pentru extaz. de zguduire. Foarte aproape de ideea cercetătoarei din Canada se situează opinia exprimată de scriitorul francez Roland Barthes. slav-român. În 1707. Astfel. în secolul al XVII-lea au apărut bucoavnele sau bucvariile cu litere chirilice. ca argument al lecturii: „niciuna dintre cercetările pe care le-am făcut nu menţionează extazul. satisfacerea.4 În continuare. În 1726. Mai târziu. realizată în chiliile putnene. în condiţiile în care. încerca.motive în legătură cu care să se îngrijoreze şi să-şi pună întrebări”. /…/ prezentarea desfătării îi este interzisă”. autohtone. niciodată la textele de desfătare. de fiecare dată când sunt nevoit să disting euforia. remarcând: „critica se referă întotdeauna la textele de plăcere. renumitul învăţat Hrisant Notara elaborează pentru Academia din Bucureşti prima programă de învăţământ în spirit laic. printr-o circulară. al XIX-lea Începând cu secolul al XIX-lea. până în sec. Roland Barthes sugera că opera beletristică implică ideea de seducţie. inter-zisă”. într-o lucrare în care discută despre desfătarea dată de lectura anumitor texte. stabilind vârsta şi durata şcolarităţii. întrucât „desfătarea este in-decibilă. de pierdere. La începutul secolului al XVI-lea. prima carte didactică românească cu caractere chirilice. Constantin Brâncoveanu îl trimite pe tipograful Mihai al lui Ştefan (Istvanovici) la Alba Iulia. proprii desfătării”. confortul (sentimentul de ghiftuială în care cultura pătrunde liber). în 1699. Expunerea despre ştiinţa artei muzicale bisericeşti. de zdruncinare. ca de altfel şi circuitul lor. când opusă ei”. Prima bucoavnă . mitropolitul Nichifor al Moldovei. iar acestea mi se pare mie a fi miezul ireductibil a ceea ce este alfabetizarea”. o primă impunere a obligativităţii învăţământului pentru pătura de jos a populaţiei. text bilingv. Astfel. lucrările didactice se vor înmulţi considerabil. La 6 iulie 1749. reprezintă prima lucrare despre metodica folosită în şcoala românească. 16. exegetul face o distincţie între textele care ar induce plăcere şi cele care ar induce desfătare cititorului. „«plăcerea» este /…/ când extensibilă în desfătare. întrucât „a citi înseamnă a dori opera”: „am nevoie de o «plăcere» anume. simplă parte a Omni-plăcerii. Ilie de la Cernavodă tipăreşte la Râmnic Întâia învăţătură pentru tineri.Lucrări didactice de specialitate. în Plăcerea textului. unde tipăreşte Bucoavna.

predarea unui cuvânt normal fiind proiectată în 4 lecţii: 1. 3. T. în limba română. 2. 18. şcolile vor fi dotate (gratuit). Cărturarul iluminist Ioan Tomici înfiinţează. În 1785. la Sibiu. primul curs din ţara noastră pentru pregătirea învăţătorilor. 4. se înfiinţează învăţământul pedagogic românesc din Bihor.moldovenească apare tot la începutul secolului al XVIII-lea şi este opera lui Vartolomeu Măzăreanul În 1755. în învăţământul primar Metodele activ-participative Preocupări legate de utilizarea metodelor activ-participative în şcoală şi-au găsit expresie în ţara noastră de câteva decenii. desenarea obiectului. 17. apare Bucoavna pentru deprinderea pruncilor la cetanie. intuirea obiectului la care se referea cuvântul. la Iaşi. apărea o lucrare referitoare la metodele active în pedagogia adulţilor în care erau prezentate caracteristicile generale ale acestor metode. cu 1000 de citiri şi 1000 de exemplare din Cartea trebuincioasă către dascăli.Metode activ-participative folosite la limba şi literatura română. scrierea şi citirea cuvântului. apare Bucvariu pentru pruncii româneşti. primul manual de latină destinat elevilor români. Iancovici inaugurează la Timişoara primele cursuri pentru pregătirea învăţătorilor români şi sârbi. În 1781. prin grija mitropolitului Iacob Putneanul. iar doi ani mai târziu apare. între 1772 şi 1839. ABC sau bucoavna spre folosul şcoalelor neamului românesc. primul abecedar intitulat Bucvar sau începere de învăţătură. primul abecedar în care textele religioase suport sunt înlocuite cu texte laice. se tipărea în Moldova. printre altele.Metoda fonetică. Pledoaria pentru utilizarea lor în predare-învăţare se sprijinea pe aceste caracteristici: subiectul învaţă mai bine . iar în Bucovina. La 14 iulie 1777. de către autorităţile habsburgice. apare la Blaj Învăţătura pentru procopseala şcoalelor şi tot atunci. `scrierea şi citirea lecţiei din Abecedar. constând în însuşirea de către viitori învăţători a conţinuturilor manualelor şi a teoriilor pedagogice şi metodice. În 1777. analitico-sintetică Metoda fonetică analitico-sintetică a fost generalizată în special de scriitorul Ion Creangă prin intermediul lucrării „Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei întâi primară” (1868) şi al lucrării „Povăţuitoriu de cetire prin scrierea după sistema fonetică”. cu o durată de 4 luni. În 1982. La sfârşitul secolului al XIX-lea a fost introdusă metoda cuvintelor normale.

iar în alte cazuri părinţii sau membrii comunităţii.  elementul cel mai important este să învăţăm cum să învăţăm ceea ce ne interesează. dar şi ilustrării unor contexte de aplicare8. cel puţin în formele clasice de verificare a cunoştinţelor intelectuale sau practice.  disciplina necesară activităţii trebuie să devină autodisciplina.dacă este angajat cu toată persoana lui într-o acţiune (ştie.5 Miron Ionescu arată că „Activizarea elevilor reprezintă o suită de acţiuni de instruire / autoinstruire. implicit. aplicându-le iniţial cu formatori avizaţi în acest sens. un catalizator decât un instructor în sensul strict al cuvântului. însă considerăm că deprinderea lor se face numai concret. devenind o autoevaluare a indivizilor sau a grupurilor”. de dezvoltare şi modelare a personalităţii lor prin stimularea şi dirijarea metodică a activităţii pe care o desfăşoară”6. nu citind despre ele. îşi împart responsabilităţile învăţării. după ce cadrele didactice au fost abilitate în utilizarea lor. Ne alăturăm didacticienilor care pledează pentru utilizarea tehnicilor. instructorul este mai mult un ajutor. în acelaşi timp cu un progres profesional propriu-zis. au făcut ca învăţământul românesc să opteze tot mai mult pentru metodele activparticipative în care elevul este implicat în propria-i formare.”7 În ultimul timp. metodele active constituie o ucenicie a vieţii sociale. modelul şcolii occidentale.  evaluarea semnificaţiei învăţării trebuie să devină autoevaluare. ca formulă de educaţie centrată pe persoană. De altfel. au la bază câteva principii:  profesorii şi elevii. metodelor şi procedeelor activ-participative. capacitate mare de reţinere şi de transfer al cunoştinţelor. . autoritatea sa schimbându-şi natura şi expresia. deprinderea participării prin cooperare şi a felului de a şti cum să te comporţi. subiecţii se simt implicaţi şi „interesaţi” nu numai din punct de vedere intelectual. pot consulta diverse ghiduri care promovează gândirea critică şi lucrări destinate fixării şi consolidării lor. ca şi eficienţa dovedită. controlul ca atare dispare. adesea activitatea având un aspect ludic şi. „Metodele active. vede. grad de atractivitate crescut.  climatul activităţii trebuie să fie unul care să faciliteze formarea fiinţei. consecințele care decurg de aici: satisfacţia imediată. experimentează).  cadrul didactic trebuie receptat ca un furnizor de resurse ale învăţării. aude.

cu litere chirilice. însuşirea citit-scrisului s-a realizat diferit de-a lungul timpului. mânecile. Elevul este solicitat să facă gestul aferent literei. Atunci de ce să nu facem la fel pentru a-i învăţa să citească?” Ovide Decroly va prelua ideea şi va crea. în opinia promotorilor acestei metode. Metoda sa de învăţare a cititului porneşte de la enunţuri cărora copilul le înţelege sensul şi apoi distinge cuvintele. bucoavnele/ bucvariile (sec. metoda scriptologică propunea învăţarea scrierii înaintea citirii prin intuirea unor ilustraţii pe baza cărora se formau propoziţiile. unele dintre acestea fiind utilizate astăzi în ţări ale căror limbi nu respectă principiul fonetic în ortografie. spatele. porneşte de la ideea că lucrurile se percep în forme întregi. utilizată în câteva ţări francofone şi constă în asocierea unui gest fiecărei litere. Metoda mixtă constă în învăţarea de către elev a unui număr de cuvinte din diverse clase morfologice şi operarea cu silabe şi litere. faţa. al XVII-lea). copiii identificând elementele mai mici – silabă şi sunet. Nicolas Adam aprecia: “Dacă doriţi să-i faceţi cunoscut un obiect unui copil. Cuvintele sunt reluate şi folosite în diverse contexte.La Limba şi literatura română. pot fi utilizate toate tehnicile. la Bruxelles. în sec. Primele manuale destinate învăţării citit-scrisului. Metoda globală. aplicau metoda slovenirii. . negând rolul analizei şi sintezei în procesul cunoaşterii. Îi veţi arăta haina în întregime. în timp. de exemplu «haina». altele fiind abordate concomitent sau selectiv şi în învăţământul autohton. 19. nasturii. o şcoală pentru copiii aflaţi în dificultate.Metode care au stat la baza însuşirii citit-scrisului În ţara noastră. pe baza diverselor metode. bazată pe psihologia structuralistă. pregătind abordarea metodei fonetice analiticosintetice favorizată de introducerea oficială a alfabetului latin în Moldova (1862) şi în Ţara Românească (1866). Manualul cel mai utilizat a fost „Abecedariu pentru şcoalele populare româneşti” (1862) al lui Zaharia Boiu. spunându-i: «Aceasta este o haină». Nu. nu-i veţi arăta separat buzunarele. La începutul secolului al XIX-lea. În 1787. ceea ce. metodele şi procedeele activ-participative moderne consemnate în literatura de specialitate. în special în unele alternative educaţionale sau în cazul unor comunităţi din rândul naţionalităţilor conlocuitoare unde limba română nu este cea maternă (uneori nefiind nici cunoscută până în momentul şcolarizării) sau unde se manifestă fenomenul bilingvismului. implică memoria motrică. facilitându-se astfel învăţarea. metodul lencastric a reprezentat o metodică superioară slovenirii. Tot în secolul al XIX-lea. XX. Metoda gestuală a fost elaborată în Franţa.

despre cititul progresiv.. reţete. naturală şi funcţională. mai uşor printr-o baie lingvistică decât teoretic. din nevoia naturală de a comunica. mixtă. Elevii vor face comparaţii. metoda Cloze (de completarea a unui text lacunar). metoda de creare de propoziţii ş. Astfel. copilul citind mesaje inserate în contexte de comunicare reală. cu ajutorul învăţătorului. globală. bilete. afişe publicitare etc. .).Metoda naturală (Freinet) porneşte de la premisa că citit-scrisul se învaţă asemenea unei limbi străine.Munca cu manualul şi cu alte cărţi Lucrul cu manualulşi cu alte cărţi este o metodă didactică utilizată cu succes la toate tipurile de lecţii. mai cu seamă pentru comunităţile de romi (unde are loc aplicaţia în acest sens). Gabriela Iaurum prezintă şi sugerează utilizarea şi a metodelor gestuală. Citit-scrisul au în vedere numai situaţii concrete cotidiene. învăţământul primar 21. metoda lingvistică (axată pe modele ordonate ale corespondenţei grafie/ sunet9). reliefând asemănările şi deosebirile. implicând memorarea vocabularului). menite să înveţe citit-scrisul. În ultimul timp.10 20.Metode pasive de predare-învăţare la limba şi literatura română pt. metoda fonetică analitico-sintetică a fost teoretizată de cei mai importanţi pedagogi şi metodişti şi aplicată cu succes în toate şcolile româneşti. formulării şi verificării de ipoteze privind imaginile şi contextul. Metoda funcţională întregeşte metoda naturală. În cadrul intervenţiilor de remediere a dificultăţilor de scris-citit. Alternativa educaţională Step by step mai vorbeşte despre metoda „priveşte şi spune” (utilizată din 1930. acordându-se prioritate înţelegerii.a. şi elaborând texte funcţionale (scrisori. fixându-şi astfel în memorie informaţiile. textele spuse de copii vor fi scrise de învăţător pe afişe şi expuse pe perete.

Ioan Cerghit arată că „la toate nivelurile învăţământului. respectiv de Limba şi literatura română. începând odată cu precizarea şi identificarea elementelor individualizatoare ale acesteia. Deprinderea tehnicilor de muncă intelectuală cu cartea se realizează treptat. fără a se îndoi filele sau a le mâzgăli. eventual ediţia. Deprinderea muncii cu manualul presupune abilitarea elevului cu două tipuri de tehnici: a) tehnici de manipulare a oricărei cărţi. respectiv a identificării lor în cazurile ulterioare de apel la alte cărţi. se intuieşte şi se verbalizează imaginea de pe coperta cărţii. şi anul apariţiei. Este necesar să li se explice elevilor că manipularea oricărei cărţi trebuie efectuată cu grijă faţă de păstrarea intactă a volumului. în acord cu prevederile programei şcolare. prin enumerarea unor obiective ce urmează să se realizeze în decursul acelui an şcolar (în termeni accesibili copilului). manualul (cartea) se dovedeşte a fi unul dintre ajutoarele esenţiale în optimizarea activităţii de învăţare. pentru a putea fi şterse cu uşurinţă şi pentru a nu afecta textul tipărit. enciclopedii ilustrate şi la culegeri de texte literare (sau la . dar şi să traseze expectaţii copiilor în legătură cu roadele învăţăturii lor. Elevii vor fi îndrumaţi să se orienteze în receptarea textului scris conform cu posibilităţile lor de a înţelege şi a aplica ceea ce învaţă. editura la care acesta a apărut. în condiţiile răsfoirii lui frecvente. menită să confere atractivitate faţă de ceea ce vor afla prin studierea disciplinei de care ne ocupăm. în învăţământul primar. insuflându-li-se respectul faţă de carte. Concret. atunci când elevului îi este prezentat respectivul manual. eventual comparându-se cu cele prezente pe un alt manual sau volum. Apelul la dicţionare. titlul exact al manualului. ca produs deopotrivă al culturii şi civilizaţiei. pentru a-i ajuta pe elevii care întâmpină unele dificultăţi. Apoi se citesc numele autorilor. în ideea înţelegerii de către copii a importanţei lor. în condiţii de igienă. cadrul didactic trebuie să-i arate elevului elementele individualizatoare ale oricărei cărţi şi să-l pregătească pe discipol în vederea trezirii interesului faţă de conţinuturile disciplinei. Aceste coordonate ale cărţii li se vor sublinia elevilor (prin repetarea lor). Învăţătorul are sarcina de a supraveghea activitatea independentă a elevilor şi a interveni cu explicaţii în momentele dificile. în general b) tehnici de muncă intelectuală cu cartea. Eventualele însemnări ale temei sau sublinieri se vor face numai cu creionul şi pe marginea paginii. prin conversaţie cu elevii realizându-se o lectură după imagine. în ridicarea calităţii muncii didactice”.11 Explicarea modului de utilizare a manualului începe în chiar din prima oră de Abecedar. Oferirea unui semn de carte discipolilor (realizat cu uşurinţă chiar de către cadrul didactic) ar fi un act de generozitate şi i-ar ajuta în efortul de a întreţine într-o stare bună pentru mai mult timp manualul. An de an.

Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală 3. Obiectivele cadru sunt exprimate apelând la verbe la infinitivul lung (convertite la substantive). prin care se concretizează rezultatele lecţiei sub formă de diferite achiziţii. Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă.12 Desigur că afirmaţia nu se verifică la clasa I. comunicarea pe cale orală a noilor cunoştinţe pare uneori de-a dreptul anacronică”. obiectivele operaţionale pot fi definite ca scopuri imediate ale unei lecţii. . de a face noi corelaţii. atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite pe parcursul mai multor ani de studiu: 1. întrucât specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pentru fiecare an de studiu şi urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la un an de studiu la altul. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral 2. lectură) 4. în capacitatea de a aplica cele învăţate în situaţii diferite. Ioan Cerghit recomandă practicarea metodică a reflecţiei. referindu-se la formarea unei capacităţi. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citire. Ioan Cerghit consideră că „în condiţiile în care toţi elevii au pe bancă manualele necesare şi de calitate. Văzând în reflecţia personală un antidot al învăţării superficiale.Obiectivele cadru ale studierii limbii şi literaturii române în învăţământul primar Obiectivele cadru presupun un grad ridicat de generalitate şi complexitate. fiind preferabil efortul propriu al elevilor în însuşirea materiei. 23. cât şi metodă de muncă intelectuală.alte volume) îi ajută considerabil pe elevi. Operaţionalizarea obiectivelor de referinţă înseamnă concretizarea acestor obiective în funcţie de specificul lecţiei şi transpunerea lor în planul acţiunii şi al aplicaţiilor directe. De altfel. alături de studiu individual. sintetiza sau evalua cele învăţate. adică în comportamente observabile. punându-se astfel bazele educaţiei permanente şi autoinstruirii. atât ca aptitudine.Obiective operaţionale si de refetinta ale studierii limbii şi literaturii române în învăţământul primar Fiecărui obiectiv cadru îi sunt asociate într-un număr variabil obiective de referinţă care pot fi considerate subdiviziuni ale obiectivelor cadru. Lucrul cu manualul poate înlocui momentele de expunere a învăţătorului. 22. de a analiza. Astfel.

se impune acordarea de punctaje (şi chiar note). 2. Procesul însuşirii citit-scrisului presupune două etape: 1. pe de o parte a activităţilor în curs şi. uneori. controlul sau verificarea – prin care se constată calitatea şi cantitatea cunoştinţelor teoretice şi practice dobândite de elev. I)  litere: A. mai cu seamă în vederea efectuării unor cercetări pedagogice. S. rezultatele evaluării se exprimă prin acordarea de calificative. nivelul și performanţele cunoştinţelor dobândite de elevi). însă. În învăţământul primar autohton de masă. aprecierea (prin care se estimează valoarea. notarea (presupune măsurarea şi validarea pregătirii elevului). .. B. B. în înv. în ideea unei mai fidele descrieri a rezultatelor şcolare. C. Primar Evaluarea este o „activitate care vizează să determine modul sistematic şi obiectiv al impactului. 3.Operaţiile evaluării şcolare. constând în îmbinarea sunetelor în silabe şi a silabelor în cuvinte şi citirea acestora (sintetică). Această ultimă operaţie este codată diferit de la un sistem la altul sau chiar în interiorul aceluiaşi sistem:  prin calificative (E. eficacităţii. crescător sau descrescător. olimpiade sau în cazul participării la alte competiţii. notate în catalog.B. eficienţei şi pertinenţei activităţilor faţă de obiectivele lor. în vederea ameliorării. de la 1 la 10.24. foloseşte analiza. descompunerea cuvintelor în silabe şi a silabelor în sunete până la izolarea unui sunet dintr-un cuvânt (este analitică) şi apelează apoi la procesul invers analizei. a ierarhizării elevilor la concursuri. de la 1 la 20. Prezentare generală Pregătirea pentru citit începe în perioada preabecedară. învăţătorul având obligaţia să testeze văzul şi auzul elevului În învăţământul românesc. pe de altă parte a programării şi a luării deciziilor viitoare”13. carnet de elev şi diverse evidenţe.. învăţarea instrumentelor sau tehnicilor muncii cu cartea. F. citit-scrisul se bazează pe metoda fonetică analitico-sintetică. denumită astfel deoarece porneşte de la planul vorbirii (fonetică).  cifre de la 1 la 5. 25. Evaluarea presupune trei operaţii interdependente în cuantificarea rezultatelor învăţării: 1. D….Perioade în predarea citit-scrisului. învăţarea tehnicii citit – scrisului 2. Exemplificare la limba şi literatura română.

Corect. sunt cauzate de lipsa de corelaţie dintre vorbire şi respiraţie. atunci când nu au o etiologie patogenă. Pentru un copil. câmpul vizual este limitat la o literă. fără a forţa actul respirator şi fără a face pauză de respiraţie după fiecare cuvânt. dar și de dezvoltarea psihică a elevului. citirea unui cuvânt format din 4 litere solicită 4 fixări ale privirii. dacă nivelul clasei o permite. învăţarea elementelor şi literelor corespunzătoare (corect şi conştient)  în clasa a III-a. În acest sens se impun exerciţii pentru corelarea ritmului respirator cu cititul. ale încheieturii mâinii. suflatul pe suprafaţa unei oglinzi până la aburirea acestei şi emiterea de onomatopee însoţită de mişcări (imitarea vântului. Uneori. la masă. în pronunţie) în silabe. Din acest motiv. constând atât în însuşirea direcţiei de realizare. Învăţarea scrisului presupune se realizează treptat:  în clasa I şi a II-a. ca şi pentru orice începător. ale mâinii. unirea literelor în silabe şi realizarea câmpului de citire de cel puţin o silabă. precum: umflatul baloanelor. apoi a textelor. Scrisul necesită o anumită situare a elevului în bancă. în ceea ce priveşte cititul.Deprinderea cititului începe cu intuirea şi verbalizarea imaginilor.).  pregătirea pentru scrierea literei. spaţiul restrâns dintr-un text scris. etapa scrisului legat.  începând din clasa a IV-a. căderea ploii). pe care poate să-l cuprindă dintr-o singură privire o persoană. la tablă. ceea ce face ca uneori el să nu reuşească citirea integrală a cuvântului. Acest spaţiu numit câmp de citire sau câmp vizual. Concomitent se practică şi frământări de limbă În funcţie de vârstă şi de antrenament. Cadrul didactic trebuie să încerce să mărească acest câmp de citire al elevilor prin reunirea literelor (respectiv. de dezvoltarea motorie. cuvântul se pronunţă în timpul expiraţiei. În acelaşi timp. la cititorul format este minimum un cuvânt. diferă (o singură fixare a privirii). a sunetelor. Uneori aceste etape pot fi parcurse chiar şi la nivelul clasei I. Predarea literei de mână presupune:  familiarizarea elevului cu modelul exterior al literei. citirea cuvintelor. cititul la începători devine dificil atunci când se încearcă înţelegerea celor citite concomitent cu înregistrarea lor vizuală. nerealizând sinteza sunetelor. Progresul în scris ţine de exerciţiu. încheieturii mâinii şi ale cotului. apoi a propoziţiilor şi a enunţurilor închegate. etapa scrisului rapid. micşorând astfel numărul opririlor succesive ale ochilor. recunoaşterea literelor. o anumită distanţă faţă de acestea (30 cm. ale braţelor) .  demonstraţia explicativă a învăţătorului. greşelile de citire. cât şi în încălzirea mâinilor (prin mişcări ale degetelor. o poziţie corectă de ţinere a instrumentului de scris şi anumite mişcări ale mâinii.

 reprezentarea mentală a literei cu elementele ei componente. fluenţa şi expresivitatea în exprimare. în caiet Ultimul eveniment este urmat de aprecierile şi recomandările învăţătorului (cu tact). apoi se realizează cu instrumentul de scris – stilou sau creion -. executarea şi exersarea efectuării literei (se conturează întâi în aer. pe caiet.  punctuaţia. urmărindu-se atât stimularea interesului pentru exprimarea orală şi scrisă. urmărindu-se totodată ritmul individual de manifestare şi dezvoltare al elevului.  modul de utilizare (apucare) a instrumentelor de scris.  (după caz) reamintirea modului de legare a literelor în cuvânt şi realizarea acestui lucru. marcarea semnelor de punctuaţie şi de ortografie. . În plus. Exprimarea scrisă va avea ca prim obiectiv scrierea corectă a literelor.  distanţa între cuvinte. asumarea de roluri în comunicare. completarea cuvintelor sau enunţurilor lacunare. Scrisul presupune un efort fizic mai mare decât cel depus pentru citit. percepţia fonică a intonaţiei şi redarea ei în scris. transcrierea şi scrierea după dictare. pe bancă.  aşezarea caietului.  aşezarea în pagină a alineatului. silabelor şi cuvintelor. mărimea şi înclinarea literelor. apelând la aritmogrife.  reamintirea ordinii efectuării acestor elemente şi a direcţiei de execuţie. trebuie respectate:  poziţia corectă de stat în bancă. este necesară asigurarea caracterului conştient al învăţării scris-cititului şi desprinderea semnificaţiei globale a unui text dat. Începând din anul şcolar 2002. copierea. majoritatea formelor de învăţare sunt concepute sub formă ludică. urmărind ca în funcţie de nivelul performanţelor să se urmărească corectitudinea. începătorul adăugând şi mişcări inutile din cauza lipsei antrenamentului grafic. iar ca obiectiv superior scrierea unui text corect. Operaţiile la care se face apel pentru executarea scrisului sunt:  stabilirea corespondenţei dintre sunet şi literă.  forma. cât şi implicarea activă în procesul propriei formări. La nivelul clasei I. rebusuri.  realizarea mişcărilor grafice corespunzătoare trasării literei. puzzle. stabilirea acordului gramatical. lizibil şi îngrijit printr-o serie de exerciţii vizând corectitudinea îmbinării literelor în cuvinte.  liniatura.

pentru ca fiecare cadru didactic să se asigure astfel că se încadrează în numărul total de ore pe care îl are disciplina sa în planul-cadru şi că reuşeşte să îndeplinească toate obiectivele stipulate în programă. transformări.proiectarea unităţilor de învăţare şi/sau a lecţiilor. adecvarea conţinuturilor (dintr-un anumit manual alternativ sau din alte surse bibliografice) la obiectivele programei.planificarea calendaristică . 7. de natură să faciliteze procesul predării-învăţării. astfel încât să fie parcursă întreaga materie conform programei. alocarea orelor de fixare şi consolidare a cunoştinţelor dobândite în cadrul unei unităţi de învăţare sau într-o perioadă mare de timp (semestru. dar şi la nivelul disciplinei. Planificarea are valoare orientativă şi se realizează la începutul anului şcolar. în: 1.Planificarea calendaristică şi proiectarea activităţii didactice la limba şi literatura română pt. 2. permiţând realizarea acestor obiective. asigurând adaptarea demersului educaţional la situaţia concretă din clasă. în corelaţie cu ansamblul celorlalte obiecte de studiu. dozarea judicioasă a timpului. stabilirea schemei orare. 5. cât şi particularităţile elevilor cărora acesta se adresează. Planificarea activităţii didactice este un document care reflectă interpretarea personală a programei de către cadrele didactice. 8. în funcţie de nivelul clase cu care se lucrează. pe verticală.Respectând atât personalitatea cadrului didactic. . uşor de procurat din comunitate sau care pot fi confecţionate). 6. în vederea evaluării formative şi sumative. pornind de la obiectivele precizate de programa şcolară. învăţământul primar Proiectarea activităţii didactice presupune: . familiarizarea cu noile concepte din domeniul curriculumului (atunci când apar modificări. inventarierea resurselor şi selectarea unor mijloace materiale la îndemâna cadrului didactic (existente în dotarea şcolii. proiectarea (incluzând planificarea) materiei oricărui obiect de învăţământ are o importanţă deosebită. an şcolar). 4.lectura programei . fireşti în orice perioadă de tranziţie). 3.26. dar şi de CDS pentru care s-a optat. înţelegerea obiectivelor pe care o disciplină şi le propune. proiectarea testelor (itemi şi conţinuturi vizate).

imagini) auxiliare. aprofundare. eventual. povestirea poate forma obiectul unei activităţi didactice (lectură) sau constituie o metodă utilizată într-un anumit moment al unei lecţii. expectaţii).Povestirea – condiţii şi etape Povestirea – metodă de învăţământ Povestirea ca formă de activitate pentru dezvoltarea vorbirii şi îmbogăţirea vocabularului la elevi îmbracă două forme: povestirea învăţătorului şi povestirea elevilor. astfel încât elevul să înţeleagă mesajul fără să aştepte până la sfârşitul expunerii. clasa. la unele resurse materiale (diafilme. obiectul.  să dimensioneze bine timpul expunerii. diapozitive. transcurricular etc.9.  să realizeze o lectură explicativă. recurgând.  cunoaşterea conţinutului operei astfel încât să fie prezentată coerent şi expresiv. unitatea de învăţare. data). 11. tehnologia realizării (metode. dar şi intereselor acestora. În învăţământul primar. nou (necunoscut discipolilor). concepute ca extinderi. 27.realizarea proiectării disciplinelor opţionale. în condiţiile eterogenităţii colectivului de elevi. 10. materiale. să-i „transporte” în universul ficţional şi să le capteze astfel atenţia.instruirea diferenţiată şi individualizată a elevilor. tipul lecţiei. mijloace. În primul caz. obiective. la nivelul disciplinei. şi precizând o serie de elemente ale cadrului de desfăşurare (şcoala. Timbrul vocii cadrului didactic în cazul (re)povestirii trebuie să fie ca un strai de sărbătoare: elegant. momentele lecţiei. conţinuturi (detalieri). tehnici şi instrumente de evaluare etc. sau la nivelul ariei curriculare. a elevilor cărora se adresează. concretă. presupunând identificarea şi aplicarea unei soluţii optime găsite situaţiei de învăţare date. orizont informaţional. efectivul clasei de elevi). care să stârnească interesul. strategii). astfel încât operele recomandate să întrunească valențe formativ-instructive ale literaturii pentru copii. parcurgerea unor conţinuturi care să valorifice experienţa de viaţă. cadrul didactic trebuie să ţină seama de anumite criterii pentru succesul acestei activităţi:  cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi a altor factori (nivel cultural. subiectul lecţiei. adaptându-se la condiţiile de care dispune. . manageriale). Proiectul didactic al unei lecţii este un instrument de lucru care descrie conceperea unui scenariu didactic. privind actanţii procesului didactic (propunător/ cadru didactic.  să-şi pregătească atent intervenţiile personale pe care le va face. resurse (temporale.

în descoperirea unor reguli gramaticale. atât general (valabil în orice tip de activitate). acţiuni. Cadrul didactic apelează la descriere pentru a prezenta diverse aspecte ale realităţii înconjurătoare. fenomene ale naturii. . nuanţată/ plastică şi abilitatea de a folosi vorbirea dialogată. a unei situaţii imaginate. Literatura de specialitate indică două forme de conversaţie: euristică (socratică. Explicaţia este metoda prin care cadrul didactic prezintă o expresie sau un cuvânt. lexical-semantică. logică.Olga Duţu arată că „Nivelul participării elevilor la discuţii măsoară reuşita povestirii”. cât şi specific. apoi îi analizează conţinutul. a regulilor de ordine şi disciplină pe care trebuie să le respecte elevii. fluentă.unui text citit. Instructajul se foloseşte pentru activităţile practice şi constă în comunicarea sarcinilor. ETAPE: Descrierea. cât şi pentru a le forma acestora capacitatea de a reda prin cuvinte imaginea unui obiect. fiind nelipsită din nicio lecţie de limbă şi comunicare. precum obiecte. Şi organizarea pe grupe necesită instructaj.14 Povestirea învăţătorului reprezintă atât o sursă de informaţii. atât în cazul în care acestea nu sunt cunoscute elevilor. antrenarea lor în studierea faptelor de limbă. cultivând exprimarea corectă. la rândul ei. cât mai ales un model de comunicare. Conversaţia este o metodă folosită pe scară largă la toate clasele şi la toate disciplinele în funcţie de scopul urmărit. a corectitudinii gramaticale şi a expresivităţii. Conversaţia este o metodă cu un rol important în studierea limbii române. când cadrul didactic le stimulează şi le orientează elevilor gândirea. din aproape în aproape15) şi catihetică (solicitând preponderent memoria). Ea poate fi statică sau dinamică. se concretizează sub două forme: repovestire (unui text cunoscut prin intermediul povestirii învăţătorului) şi povestirea . Povestirea elevilor. semnificaţiile. întrucât presupune exersarea limbajului elevilor. a unei experienţe/ întâmplări personale. fiinţe. în vederea îndeplinirii unei sarcini sau a realizării unui produs. din perspectivă fonetică.

lecţii cu structură unifuncţională (urmăresc realizarea unui singur obiectiv: dobândirea.28. la sfârşitul unui capitol sau al unei unităţi de învăţare. lecţia mixtă (combinată) în care elevii sunt antrenaţi în diverse tipuri de activităţi. adică rezolvarea unei stări conflictuale în gândirea elevilor.Problematizarea la limba şi literatura română. 2. lecţii cu structură polifuncţională în care conform principiului concentric al învăţământului românesc se predau şi se învaţă puţine cunoştinţe noi alături de cele deja învăţate în clasele anterioare. lecţia de transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe centrată pe activitatea cadrului didactic. testelor de cunoştinţe.  îmbinarea verificării scrise cu cea orală. 5. testelor docimologice. Variante:  verificare prin teme sau lucrări scrise.Principalele tipuri de lecţie la limba şi literatura română pt. la sfârşitul anului şcolar. 6. lecţii cu structură bifuncţională sau trifuncţională → combinate (unui obiectiv fundamental i se asociază alte 2-3 obiective). fie factorii variabili (obiectul de învăţământ. lecţia de dobândire de noi cunoştinţe centrată pe elev şi în special pe noutatea adusă. 29. În funcţie de combinaţia diverşilor factori variabili. în învăţământul primar Problematizarea presupune rezolvarea unei situaţii problemă create de cadrul didactic. recapitularea sau evaluarea cunoştinţelor). mijloace de învăţământ. învăţământul primar Taxonomia lecţiilor are în vedere fie factorul constant (obiectivul fundamental). distingem: 1. 3. strategiile didactice. lecţia de recapitulare şi sistematizare →realizată la începutul anului şcolar. Având în vedere factorul constant. lecţia de formare de priceperi şi deprinderi →îşi propune să familiarizeze elevii cu procedeele de muncă intelectuală dar şi cu studiul individual. . la sfârşitul unui semestru. 2. distingem: 1. lecţia de verificare şi control și de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor. 4.  verificare cu ajutorul fişelor. locul lecţiilor în sistemul de lecţii). 3. fixarea.

se face identificare cu / se indică subiecţii despre care s-a discutat anterior. în prima situaţie se comunică o informaţie referitoare la starea de sănătate a unor subiecţi. obişnuinţă de a judeca) şi perspectiva nouă. în funcţie de felul în care este completat cuvântul subliniat neterminat. Ei sunt bolnav2. în cel de-al doilea caz.17 Constantin Parfene. .sunt toţi.vânători de la noi dau atenţie potârnichilor. impusă de sarcina didactică. în care au fost aduşi în discuţie. prin potenţialul ei euristic activizator”. presupunând o specificare operată în legătură cu un context anterior. în primul caz.”20 Rezolvarea situaţiei-problemă create constă în explicarea faptului că.16 C. cu Ei sunt bolnavii.copţi în pădure. Puţin. Se va compara. Culege frag. În vreme ce. 7. o nelinişte. în timp ce. Îi tulbură liniştea trecător. o incertitudine. Au rămas leneş3. cuvântul bolnavii este un substantiv. în a doua situaţie.de la şcoală. 5. Vin copi. plecând de la observaţiile lui Ioan Cerghit şi ale lui Jean Piaget. poate fi produsă de omisiunile susceptibile de a fi completate diferit: „1. Cucoş consideră problematizarea “predare prin rezolvare de probleme sau predare productivă de probleme şi reprezintă una din cele mai utile metode. 6. considera că „o întrebare devine problemă când generează o nedumerire. prin demonstraţii şi argumentări raţionale”18. Beldescu. rezolvabil prin tatonări repetate.gălăgioşi. bolnavi este un adjectiv şi aduce o precizare a unei însuşiri. concepută de G. fiecare propoziţie poate să transmită un mesaj sau altul. 4.generată de relaţia dintre experienţa lor anterioară (informaţii. Astfel. propoziţia Ei sunt bolnavi. Elevi. Un exemplu de secvenţă didactică problematizantă19. spre exemplu. care alertează subiectul ca un conflict lăuntric.

în cazul unui eseu. prin oferirea de exemple-model. creativitatea îşi găseşte expresie deopotrivă prin originalitatea formală. alcătuirea planului compunerii (împreună cu elevii. . morală şi estetică. fie pe tablă. Totodată. prin realizarea de compuneri. elevul valorifică atât cunoştinţele dobândite la nivelul disciplinei (limba şi literatura română). presupunând valorificarea anumitor cunoştinţe.elocuţiunea (elaborarea compunerii). aceste etape se concretizează în elaborarea compunerilor colective. cât la celelalte discipline.Programa şcolară la limba şi literatura română pt. cât şi să contribuie la formarea lor intelectuală. ca şi prin eforturile personale care se soldează cu un pas înainte de evoluţia personală” În cadrul compunerilor. După familiarizarea elevilor cu acest tip de compoziţie. în funcţie de modul în care este rostit 30.Realizarea compunerilor Elaborarea compunerilor în şcoală este menită atât să le dezvolte elevilor capacitatea de exprimare scrisă şi orală. de către cadrul didactic (caz în care elevii copiază în caiete).invenţiunea (căutarea ideilor) . scrierea compunerii. indiferent de vârstă. La copii. Existentă potenţial la orice individ. prin aportul intelectual afectiv motivaţional pe care-l aduce subiectul în activitate. identificarea părţilor componente şi a conţinutului acestora. Vasile Molan şi Marcela Peneş precizează: „Compunerea individuală presupune redactarea lucrării – în mod independent – după un plan alcătuit în colectiv (în clasa a III-a) sau după un plan individual (în clasa a IV-a)”. de către elevi (caz în care nu se solicită transcrierea fidelă a compunerii realizată oral). etapele alcătuirii unei compuneri sunt: . atunci când textul este scris şi poate transmite mesaje diferite. dezvoltarea ei. Toţi specialiştii domeniului arată că. se urmăreşte stimularea creativităţii şi învăţarea creativă. dar şi experienţa sa de viaţă. elaborarea orală a compunerii (prin dezvoltarea fiecărei idei în parte. În procesul didactic. consemnat pe tablă şi în caiete). prin intermediul compunerilor. originalitatea conţinutistică şi privind articularea structurării materialului. apelând la elevi). înainte de toate.dispoziţiunea (elaborarea planului) .O altă situaţie conflictuală se poate naşte prin intonaţie şi prin accentuarea unui cuvânt sau a altuia.alegerea temei / subiectului şi stabilirea conţinutului . fie individual în caiete. învăţământul primar 31. „se caracterizează. astfel: are loc anunţarea temei. creativitatea este dependentă de mediul socio-cultural şi necesită condiţii favorabile pentru a se exprima.

se va forma o grupă cu aceşti elevi. 2. compuneri gramaticale (presupunând integrarea anumitor structuri lingvistice sau lexicale). compuneri libere. compuneri-corespondenţă şi cu destinaţie oficială. Cartea mea preferată 7. tehnica realizării compunerilor nu se poate însuşi simultan de către toţi elevii unei clase. O lume feericăO întâlnire incredibilă 3. exersând apoi ceea ce considera iniţial dificil. De aceea. 4. Gândurile unui pescăruş/ delfin/ struţ/… 2. Călătorind aievea 9. chiar o introducere dată. Astfel. Compuneri libere 1. Ulterior se trece la realizarea integrală a compuneri. cu propoziţii de sprijin. texte cunoscute. în general. După modul de expunere predominant. Jucăria la care visez 4. vor primi exemple numeroase de introduceri. 2. descriptive. În ultima situaţie enunţată.). apoi vor fi încurajaţi să formuleze ei înşişi introduceri. compunerile şcolare pot fi: 1. narative 2. ghicitori. După tehnica folosită de învăţător. dacă o parte a elevilor din clasă întâmpină dificultăţi în formularea introducerii. cu început dat. li se enumeră elementele care pot face parte din introducere. În predarea-învăţarea tehnicii de realizare a compunerilor. cu termeni de sprijin. Spre exemplu. un ritm inegal de lucru. Fiecare grupă va primi îndrumări şi ajutor acolo unde se impune. Plantele în viaţa noastră . cadrul didactic trebuie să ţină seama de posibilităţile individuale de lucru ale elevilor. peisaje observate în natură etc. se recomandă împărţirea lor pe grupe. compuneri pe baza unor materiale de sprijin (material iconografic. compunerea se poate prezenta ca un text lacunar. Daruri de (la) Moş Crăciun 5. compunerile pot fi: 1. O zi în lumea cărţilor 6. întrucât aceştia au. Un copil fericit 8. în funcţie de greutăţile întâmpinate. 3. zicători. 3. 4. cu sfârşit dat.În învăţământul primar se pot realiza următoarele tipuri mari de compuneri: 1. proverbe. desene proprii.

Ed. 1980 2. Ed. Ion Creangă. povestiri. Bucureşti. trad. Ed. Fabule. 1974 3. Minerva. Momente. basme) 1. Bucureşti. 1998 Categoria C (nuvele. dată fiind marea diversitate a elevilor (sub aspectul dezvoltării psihice. 1987 2. 1999 3. 1978 4. Dimitrie Bolintineanu. P. legende) 1. Domnu’ Trandafir. 1974 4. Ion Creangă. Bucureşti. Bucureşti. Emil Gârleanu. Bucureşti. Ed. Ion Creangă. povestiri. Ed. Categoria A (poezii) 1. Legende istorice. dându-i totodată şi posibilitatea de a opta pentru anumite lecturi. în general. Cenuşăreasa şi alte poveşti.). Charles Perrault. învăţământul primar manualele conţin. Herra. Fraţii Grimm. 2000 2. Elena Farago. Bucureşti. Ion Luca Caragiale. este necesară întocmirea. Vasile Alecsandri. a unei liste de opere literare. în acord cu particularităţile lui. schiţe. Ed. L. 1999 5.III. Basme. 1977 3. 1972 . 1980 4. 2002 Categoria B (momente. Ed.Cuvinte – daruri 12.10. trad. Din lumea celor care nu cuvântă. Bucureşti. E. Viitorul Românesc. preocupărilor. Ion Creangă.Refuzul necesar 32. Hans Christian Andersen. sugestii de lectură aferente vârstei/clasei la care se referă. al orizontului cultural şi informaţional. Iată o sugestie de realizare a unei liste de opere literare recomandate elevului din clasele a III-a şi a IV-a. Ed. de către cadrul didactic. Bucureşti. Antologie. poveşti. Pasteluri şi legende. Aura Brais.*** Schiţa şi povestirea românească. care să se adreseze individualizat şcolarului mic. Ed. Basme. Coresi. Ion Creangă. sub aspectul intereselor.Scufiţa Roşie şi alte poveşti.Respectul de sine 11. Petre Ispirescu. Bucureşti. Bucureşti. considerăm că. Ed. Ed. Eugen Hadai. Ion Creangă. Bucureşti. schiţe.Selectarea manualelor şcolare la limba şi literatura română pt. Bucureşti. Ed. nevoilor. Mihail Sadoveanu. *** Antologia fabulei româneşti.. apartenenţei la o anumită comunitate etc. Menţionăm că această listă este orientativă şi îşi propune să exemplifice mai cu seamă recomandările care însoţesc operele propuse spre lectură. Coresi. Europartner. vol. Jean de La Fontaine. I. Căţeluşul şchiop.

Prinţ şi cerşetor. ursul polar. Corint. Bucureşti. Cluj-Napoca. Ed. Barbu Ştefănescu Delavrancea. într-o compunere de 12 pagini. Comoara din insulă. 1984 7. Ed. Ed. Robert Louis Stevenson. Mihail Sadoveanu. Fram..) 3. Jules Verne. Ion Creangă. 1988 8. Vizual. ALL. Exemplificare la limba şi literatura română. 1999 2. Ed. Primar Taxonomia itemilor: 1. Ionel Teodoreanu. Litera Internaţional. că opera La cireşe este un text narativ. Insula misterioasă. în înv.) . Ion Creangă. 1982 8. Realizaţi o invitaţie la serbarea clasei. Bucureşti. Singur pe lume.: Realizaţi o compunere în care să discutaţi despre… Veţi avea în vedere: … /Vă veţi referi la: …. I. Bucureşti. Ioan. vol. Ed. 2002 4. / Alcătuieşte o compunere despre anotimpul preferat. 1983 6. Robinson Crusoe. Minerva. Ed. 2008 33. Realizaţi o felicitare de ziua mamei.Taxonomia itemilor. Slavici. Bucureşti. 1980 Categoria D (romane) 1. Ed. Bunicul. Dumbrava minunată. 2001 9. Jules Verne. Realizaţi un alt final pentru opera….: Realizaţi o reclamă. Hector Malot. Eduard. La Medeleni. Cireşarii. ConstantinChiriţă.: Argumentează. Bucureşti. Ed. Bucureşti. 1999 10. Minerva.)  rezolvare de probleme (ex. subiectivi  eseu structurat (ex.)  eseu nestructurat / liber (ex. Dacia. Ed.6. Daniel Dafoe. Ed. Bucureşti. Ion Creangă. Bucureşti. Ed. 1978 7. semiobiectivi  cu răspuns scurt (Când/ Unde se întâmplă …?)  de completare (presupune enunţuri sau cuvinte lacunare)  întrebări structurate (Citeşte cu atenţie următorul text şi răspunde la întrebări:. Ion Creangă. Bucureşti. obiectivi  cu alegere duală (presupun două variante)  cu alegere multiplă (tip grilă simplă cu un răspuns corect)  de tip pereche (solicită asocierea) 2. Cezar Petrescu. Ed. Ed. Ion Creangă. 1981 5.. Zîna Zorilor. Uliţa copilăriei.. Ionel Teodoreanu. 20000 de leghe sub mări. 1997 3. bunica. Mark Twain.

argumentare şi explicare.elemente de limbă (sub aspectul utilizării concrete. talentul literar) . Scrierea itemilor. este necesar apelul la toţi aceşti itemi. „da – nu” sau tip grilă. întrucât vizează aspecte diferite ale receptării şi emiterii de mesaj oral şi scris.  însuşirea unor elemente stilistice minimale. De altfel. în general. . de comunicare verbală din perspective diferite (lingvistică. Stabilirea numărului de ore. cu semiobiectivi şi cu subiectivi. solicitând elevii în activitatea de interpretare. vizând: . Întrebările pot fi:  cu răspunsuri deschise. Tot la disciplina aceasta. Acestea sunt necesare în măsura în care îi familiarizează pe elevi cu valorile literaturii române. La sfârşitul ciclului primar. atingerea obiectivelor cadru se verifică prin standardele curriculare de performanţă notate de la S1 la S14 şi conţinute în programa şcolară.  interpretarea critică. achiziţiile supuse evaluării ţin de specificitatea disciplinei. pragmatică). şi accesibilizează receptarea (afectivă) a textului.  cultura literar-artistică.  limbajul de specialitate. Stabilirea schemei de notare. realizarea diverselor tipuri de compoziţii. fiind subsumabile culturii literar-artistice.       Etapele în elaborarea testelor: Stabilirea obiectivelor de evaluare.progresul şcolar în studiul literaturii.Pentru disciplina Limba şi literatura română. toate tipurile de examinări naţionale de mai târziu. îmbină itemi obiectivi.  Cu răspunsuri închise gen „adevărat – fals”. Alegerea formatului . dar şi sub aspectul descrierii teoretice. inclusiv în cadrul unor analize gramaticale) . urmărind gradul de dezvoltare a receptivităţii literar-artistice a elevilor. dat de:  disponibilităţile afective ale elevilor faţă de textul literar investigat.  expresia imaginaţiei creatoare. literară. Alegerea tipului de test. Testele docimologice sunt seturi de probe sau întrebări menite să evalueze cunoştinţele asimilate şi capacitatea de a opera cu ele.elemente de comunicare (incluzând aici calităţile exprimării orale şi scrise.

34. ca mijloace de îndeplinire a obiectivelor şcolare.? De ce…? De unde ştim că…? etc.  conversaţie pe orizontală: între elevi. simulând o situaţie reală.  conversaţia de verificare: în scopul unui feed-back. . constituie un eveniment al învăţării  conversaţia de fixare: recapitularea esențialului. În ideea asigurării interdisciplinarităţii. . utilizând sau nu material iconografic. îmbinând astfel această metodă cu jocul de rol. întâmplări şi situaţii din mediul cunoscut copilului. la sfârşitul lecţiei.să se sprijine.Tipuri de conversaţie la lecţiile de limba şi literatura română în învăţământul primar. În funcţie de modul de realizare a conversaţiei. să formuleze concluzii şi să le ilustreze cu exemple noi. se mai vorbeşte şi despre:  conversaţia de reactualizare: urmărește recapitularea cunoştinţelor dar într-un moment dat al lecţiei. elevii fiind puşi să observe. în vederea facilitării retenției. în ideea activizării elevilor şi a implicării lor în procesul formativ – instructiv. dar mai ales conţinuturi de învăţământ legate de textele suport propuse de manuale. . cadrul didactic poate să organizeze conversaţia sub formă de interviu. În funcţie de scopul conversaţiei. când cadrul didactic le stimulează şi le orientează elevilor gândirea. să compare.De asemenea. este necesară şi o conversaţie pe orizontală. La rândul lor.să se ridice de la fapte la noţiuni şi reguli generale. pe fapte de limbă. o evaluare – predare – învăţare. să fie clar formulate şi să nu conţină/sugereze răspunsul. sistematic. întrebările să solicite o singură informaţie.să solicite gândirea elevilor (prin argumentarea răspunsurilor). ce se realizează prin:  conversaţie pe verticală: elev – cadru didactic şi cadru didactic – elev. din aproape în aproape) şi catihetică (solicitând preponderent memoria). Conversaţia trebuie să îndeplinească unele condiţii: . începând variat (de exemplu: Care este/ sunt…? Cum …? Ce credeţi despre…. distingem două mari reţele de comunicare. dar şi a conferirii de atractivitate actului predării-învăţării-evaluării. Literatura de specialitate indică două forme de conversaţie: euristică (socratică. Conversaţia pe verticală este o metodă pasivă şi tradiţională. aspecte din natură şi din viaţa oamenilor. iar modelul cuantificării rezultatelor este oferit de Ghidul metodologic pentru aplicarea Programelor de Limba şi literatura română. există şi o evaluare a deprinderilor formate.) Conversaţia poate viza aspecte şi teme diverse: obiecte.

Subiectul II: aplicaţie practică. .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->