Forme de manifestare a tulburarilor de limbaj si terapia limbajului

1.Tulburari ale limbajului oral si scris. Clasificarea facuta de Prof. Univ. Dr. Emil Verza, este o clasificare mult mai adecvata, tine seama de mai multe criterii in acelasi timp: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. Aceasta clasificare a fost realizata prin imbinarea criteriilor de mai sus, a fost descrisa in doua din lucr 111n1316b arile anterioare (1977, 1983 ) si s-a impus in literatura de specialitate romaneasca si straina. Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma la urmatoarele categorii de tulburari de limbaj: 1. tulburari de pronuntie (dislalia, rinolalia, disartria); 2. tulburari de ritm si fluenta a vorbirii (balbaiala, lohonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburari pe baza de coree, tumultus sermonis); 3. tulburari de voce (afonia, disfonia, fonastenia, pseudofonastenia,mutatia patologica); 4. tulburari ale limbajului citit-scris (dislexia-alexia, disgrafia-agrafia); 5. tulburarile polimorfe (afazia, alalia); 6. tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, electiv sau voluntar, retard sau intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil de tip Kanner, din sindroamele handicapului de intelect, etc.); 7. tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice (dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia s.a.) . O asemenea clasificare este importanta nu numai pentru activitatea de cunoastere si terapie logopedica, dar si pentre diagnoza si prognoza tulburarilor de limbaj. In activitatea de corectare, diagnosticul diferential curect inlesneste stabilirea metodologiei de lucru si fixarea cadrului general de recuperare. Prognoza se realizeaza in raport cu diagnosticul diferential, de particularitatile psihice ale persoanei, de varsta cronologica si mintala, de conditiile de educatie, de sex. Exista si situatii cand apar dificiltati im stabilirea diagnosticului diferential si acestea au la baza lipsa de experienta a evaluatorului, o examinare sumara, pripita, neluarea in considerare a tuturor manifestarilor si factorilor determinanti, ceea ce poate duce la confundarea unor tulburari de limbaj cu altele. La aceste situatii se adauga si factori obiectivi, concretizati in asemanarile accentuate dintre tulburari, in manifestari relativ inconstante in raport de dispozitia subiectului la un moment dat. -de exemplu: manifestarile alalicului pot fi confundate cu cele ale vorbirii unor handicapati de intelect sever, cu lipsa de vorbire a surdo-mutilor, cu vorbirea dizartricilor, a afazicilor si a celor cu mutism psihogen. Pentru a evita aceste confuzii, invastigatiile trebuie sa contina pe directia examenului psihologic, si alte explorari pe care le considera necesare speciajistul in logopedie. 2.Terapii specifice de compensare si nvatare a limbajului: terapia tulburarilor de limbaj, demutizarea, audiologia educationala si tehnologica, educatia vizual-perceptiva, orientarea spatiala si mobilitatea, corectarea defectelor neuromotorii, psihoterapia comportamentala. 1. METODE sI PROCEDEE PENTRU CORECTAREA DISLALIEI Metode cu caracter general Acestea nu se adreseaza direct sunetului dar pregatesc organele fonoarticulatoare pentru aplicarea celor specifice. Se refera la:

a. Dezvoltarea motricitatii generale si a motricitatii aparatului fonoarticulator. La copiii care prezinta nendemnare motorie se realizeaza prin exercitii fizice care au scopul de a facilita realizarea miscarilor complexe ale diferitelor grupe de muschi, ce iau parte la activitatea de respiratie si la motricitatea aparatului fonoarticulator. n pronuntie aparatul fonoarticulator adopta pozitii fie de relaxare, fie de ncordare. Acestea pe portiuni nespecifice sunetului afecteaza pronuntia, timbrul si naltimea vocii. Aceste exercitii trebuie adaptate la particularitatile logopatilor: la cei hipochinetici- miscarile motrice generale (saritul) asociate cu pronuntia normalizeaza tonusul musculaturii articulatorii; la cei hiperchinetici- exercitii de relaxare asociate cu pronuntia pentru a ameliora rigiditatea articulatorie. Exercitii pentru motricitatea faciala- sunt necesare la copii care prezinta pareze faciale sau asimetrii faciale: ridicarea si coborrea sprncenelor, umflarea simultana si alternativa a obrajilor, imitarea rsului, nchiderea ochilor Exercitii pentru motricitatea labiala miscarea buzelor exercita un rol important n pronuntie: nchiderea si deschiderea buzelor. Aceste exercitii sunt necesare marii majoritati a dislalicilor, dar mai cu seama la cei cu dislalii audiogene, cu disglosii si la cei care au anomalii ale buzelor; acestia din urma au o lipsa de sincronizare a buzelor, a miscarii lor. Exemple de astfel de exercitii: acoperirea alternativa a unei buze cu cealalta; strngerea si umflarea obrajilor si suflarea aerului cu putere; formarea unei palnii; tuguierea buzelor, ntinderea comisurilor buzelor si strngerea cu putere; umflarea obrajilor si retinerea aerului; vibrarea buzelor prin imitarea sforaitului; tinerea unui obiect pe buze; imitarea sarutului. Exercitii pentru motricitatea linguala limba detine cel mai activ rol, ea contractndu-se, dilatndu-se si astfel luand diferite pozitii. Exemple de exercitii: deschiderea gurii si scoaterea ritmica si rapida a limbii, apoi retragerea ei; ridicarea limbii deasupra buzei superioare si deplasarea ei stnga/ dreapta, sus/ jos, imitarea diferitelor fenomene ale naturii, tremuratul, mersul locomotivei, sprijinirea limbii pe gingia superioara astfel incat sa sa se realizeze indoituri succesive, formarea asa-zisei cupe cu limba, etc. Exercitii pentru motricitatea mandibulara: ridicarea si coborrea ritmica a maxilarelor, stnga/ dreapta cu opunerea rezistentei; imitarea rumegatului animalelor, imitarea cascatului. Exercitii pentru motricitatea valului palatin (pronuntie nazala) umflarea obrajilor si tinerea aerului sau aruncarea lui afara; ingerarea de lichide cu nghitituri mici; masaj al valului palatin. b. Exercitii pentru educarea respiratiei- presiunea este mai accentuata la consoanele surde dect la cele sonore (p-b). La barbati se distinge o respiratie costo-abdominala, in care rolul cel mai important in expir il are muschii abdominali si costali inferiori, iar la femei predomina respiratia de tip toracic, manifestata prin contractia si relaxarea preponderenta a cutiei toracice. Exercitiile se desfasora in functie de varsta subiectului, astfel la copiii mici ele se vor desfasura sub forma jocului in aer liber sau in camere bine aerisite, umflarea baloanelor, suflarea ntr-un pahar cu apa improviznd o poveste, suflarea n diferite instrumente. La copiii mai mari se pot utiliza materiale didactice vizuale, spirometrul, dar se exersa inspir-expirul si pe baza apelarii la intelegere. Pe canapeaua logopedica n pozitia de culcat cu greutati pe abdomen si pe piept, doi timpi se inspira apoi doi timpi expira, dupa care se ridica timpii de executare a exercitiului; acest exercitiu se efectueaza pentru ntarirea musculaturii diafragmei. Se mai folosesc: expir-inspir pe baza unor pauze prestabilite, aburirea unei oglinzi, prin eliminarea jetului de aer alternativ, pe nas si pe gura. c. Exercitii pentru educarea auzului fonematic se refera la capacitatea de diferentiere si identificare a sunetului. Pronuntia fiind un sistem senzorial motric, emisia si receptia se influenteaza reciproc, controlul si emiterea sunetelor presupune perceperea corecta a sunetelor emise de altii precum si autocontrolul auditiv. Prin feed beak sunetul articulat si efectul se integreaza ntr-o unitate ce primeste semnificatia fonematica senzoriomotorie prin raportare la sistemul fonologic. Pentru a deprinde asemenea conexiuni senzorial- motorii copilul are nevoie de o dezvoltare a organelor ce participa la

respiratie, articulatie, fonatie, precum si de o capacitate de ntelegere a sensului structurii n ansamblul sau, precum si a fiecarui sunet n parte ca o unitate distincta n cuvnt. n perioada nsusirii vorbirii pot sa apara neconcordante n realizarea acestui feed beak, astfel cnd deprinderile motrice privind forta, precizia articularii devanseaza procesele psihomotrice ce stau la baza capacitatii de percepere, se formeaza deprinderile motrice care nu au fost modelate sub autocontrolul auditiv si se pot fixa ca deprinderi malformate. Pentru a fi corectate sunt necesare urmatoarele exercitii: de tipul ghicirea vocii care te-a strigat, telefonul fara fir, exercitii de diferentiere a sunetelor fizice (zgomote) sau identificarea sursei si directiei; identificarea sunetelor fizice produse de diferite obiecte, instrumente muzicale pentru dezvoltarea atentiei auditive; exercitii pentru dezvoltarea memoriei auditiv verbale: reproducerea de serii de silabe fara sens, memorarea unor cifre; se fac exercitii de analiza si sinteza fonematica la copii mici care nu pot desparti cuvintele n unitati fonematice; exercitii de desprinderea sunetelor din cuvnt pe baza analizei auditive, si sa formeze un cuvnt din sunete. Daca se fac exercitii bazate exclusiv pe articulare fara dezvoltarea capacitatii de diferentiere si autocontrol auditiv, aceste exercitii nu au efect pentru ca logopatul nu si sesizeaza propriile miscari si semnificatia sunetelor emise. d. Exercitii de educare a personalitati- din momentul nceperii activitatii logopedice se urmaresc urmatoarele obiective: redarea ncrederii n propriile posibilitati, crearea convingerii ca tulburarea nu presupune deficienta intelectuala si ca tulburarea poate fi depasita, nlaturarea negativismului. Acestea se realizeaza prin trairea succesului, prin nregistrarea vorbirii la nceput si compararea ei cu cea ulterioara n vederea observarii progreselor facute pe parcurs. In acest sens un rol important il constituie psihoterapia, pentru care trebuie sa se aiba in vedere etiologia si simptomatologia tulburarii, dar si varsta subiectului, particularitatile personalitatii lui, nivelul sau de cultura si de dezvoltare intelectuala. Scopul ei principal il constituie inlaturarea starilor psihice conflictuale. Metode si procedee cu caracter specific Aceste metode se adreseaza strict sunetului afectat. Rezultatele cele mai eficace si mai rapide, in corectarea tulburarilor de pronuntie, se obtin prin emiterea corecta a sunetului afectat, si apoi introducerea sa in cuvant si propozitie. Automatizarea pronuntiei corecte se face prin folosirea cuvintelor ce contin sunetul respectiv, in pozitie initiala, mediana si finala. 1. Etapa de impostare (emitere a sunetului)- obtinerea izolata a sunetului se face prin doua procedee: -Procedeul demonstratiei articulatorii. -Derivarii sunetului din sunetele pronuntate corect 2.Etapa de consolidare exersarea sunetului n silabe fara sens n care sunetul se afla la nceput, la mijloc si la sfrsit. Se realizeaza cu ajutorul cuvintelor pornind de la cele mai simple la cele mai complexe, cuvinte care contin sunetul respectiv; este de preferat ca sunetul afectat sa fie prezent de mai multe ori n cuvnt; apoi sa se exerseze n propozitii din ce n ce mai grele. n aceasta etapa nu este indicat sa folosim sunetul cu care se confunda. Logopedul trebuie sa stie ca logopatul si-a nsusit o parte din pronuntia corecta a sunetului, si sa nu uite ca atunci cnd pleaca de la cabinet are tendinta sa vorbeasca asa cum este ncurajat. 3.Etapa de diferentiere cnd sunetul s-a consolidat se exerseaza sunetul alaturi de sunetele cu care se aseamana n cuvnt si silaba. Se diferentiaza de sunetul cu care l confunda. Se introduc cuvinte n care se afla sunete cu care se aseamana. 4.Etapa de automatizare autocontrolul este minim si poate emite sunetul cu usurinta. Se considera ca sunetul a fost nsusit. CORECTAREA RINOLALIEI Corectarea rinolaliei se efectueaza mai nti prin operatie chirurgicala

(extragerea polipilor) apoi prin terapie logopedica, deoarece tulburarea se manifesta n continuare datorita automatizarii. Exemple de exercitii de corectare pentru toate formele de rinolalie (inchisa, deschisa, mixta): -Exercitii pentru mobilitatea valului palatin; -Exercitii pentru educarea auzului fonematic; -Exercitii de respiratie pentru dirijarea curentului de aer pe nas: se folosesc oglinzi; pentru sesizarea narinelor care se misca la m si n si nu se misca la p si b; -Exercitii de emitere a sunetelor nazale- mobilitate a valului palatin si emiterea corecta; pentru m- se realizeaza nchiderea ermetica a buzelor cu suflarea aerului pe nas pronuntndu-se m prelungit. CORECTAREA RINOLALIEI DESCHISE Cele mai mari probleme apar la despicaturile palatine ale caror modele de corectare sunt mai variate. Este necesara o activitate preoperatorie logopedica care urmareste formarea corecta a bazei de articulare prin strngerea narilor, realizndu-se o activare naturala a sfincterului nazofaringian, apoi realizndu-se fara astupare prin exercitii de suflat prin strngerea narilor si pronuntarea de diferite cuvinte. Un rol important l au exercitiile postoperatorii valabile pentru toate formele de rinolalie. Exercitii postoperatorii- pentru mobilitatea valului palatin: masaj digital, exercitii de respiratie prin suflarea n obiecte- dat fiind faptul ca aerul sub presiune este un bun maseour al valului palatin; exercitii prin astuparea unei nari cu solicitarea suflului; exercitii de deglutitie a lichidelor n cantitati mici ct mai frecvent. Dupa ce se obtine coordonarea organelor fonoarticulatoare si a valului palatin, se fac exercitii de emitere a sunetului similare cu cele de la dislalie, esalonarea sunetelor este n functie de exersarea nchiderii, exersarea vocalelor n ordinea usurintei d e nchidere. Se ncepe prin exersarea n silabe, n cuvinte, mai nti n soapta si apoi mai tare. Pentru nlaturarea coup de glotte se exerseaza n soapta si apoi tare cu apasarea laringelui pna se elimina acest timbru rinofonic. CORECTAREA DIARTRI Este foarte important sa se stabileasca tipul de paralizie, daca prezinta spasticitate, ataxie, cu tulburari de coordonare a muschilor. Pentru fiecare forma se realizeaza alt tip de exercitiu- cei cu spasticitate efectueaza exercitii de relaxare si de ntarire a musculaturii. Daca disartria este nsotita de debilitate mentala- prognosticul nu este optimist- corectarea trebuie sa se realizeze de timpuriu; exercitiile trebuie sa se realizeze cu foarte multe pauze deoarece acestia obosesc usor; tulburarile motorii impun o atitudine grijulie pentru ca nu se pot concentra asupra miscarii. Se pot realiza urmatoarele exercitii: -Exercitii de chinetoterapie. -Exercitii pentru pronuntie- logopedul trebuie sa stie ca miscarile fiziologice sunt realizate automat, iar miscarile voluntare nu se pot realiza. Pentru stimulare pot fi folosite miscarile pastrate: pentru dezvoltarea musculaturi buzelor- poate sa reactioneze cnd i dai o bomboana iar daca este solicitat sa strnga buzele trebuie gdilat. -Exercitii de respiratie- culcat pe canapeaua logopedica cu greutati pe torace. -Exercitii de pronuntie- dupa modelul de la dislalie. Atentie! Terapia este de durata si necesita perseverenta. TERAPIA BLBIELII Terapia blbielii este foarte complexa, se bazeaza pe exercitii combinate cu

psihoterapie- ansamblul mijloacelor de recapatare a ncrederii n sine. Forma primara. n fazele incipiente ale blbielii se folosesc mijloace de terapie in care se are n vedere formarea vorbirii corecte, evitnd constientizarea tulburarii. Mijloacele de terapie se bazeaza pe abaterea atentiei de la dificultate spre continutul si elementele estetice ale comunicarii. Terapia este indirecta- logopedul da indicatii asupra felului cum trebuie tratat acasa si la gradinita. Blbiala poate fi nlaturata cu adoptarea unor masuri educative astfel: a) Reducerea intensitatii factorilor conflictuali ce ntretin blbiala si crearea conditiilor favorabile; b) Calirea psihofiziologica pentru a deveni mai rezistent la factorii stresanti; c) Exersarea vorbirii fluente cu ntretinerea situatiilor ce stimuleaza siguranta si dorinta de comunicare. Logopedul trebuie sa cunoasca modul de manifestare al blbielii, comportamentul copilului n familie si la gradinita. n familie psihoterapia urmareste: - Eliminarea conflictelor si a starilor nervoase; - Crearea unui climat relaxant, plin de afectivitate influentarea copilului prin jocuri care dezvolta curajul, evitnd jocurile care trezesc agresivitatea; dans, muzica fara a se exagera evitndu-se genurile de muzica care strnesc agresivitatea; - Calirea psihofizica- program de viata, cu asigurarea orelor de somn linistit, evitarea starilor de agitatie nainte de somn, asigurarea meselor la ore regulate, excursii, activitati sportive. - Exersarea vorbirii fluente fara a i se atrage atentia, prin conversatii cu propozitii simple, continut accesibil, miscari bine conturate, evitndu-se tonul ridicat, ntrebari bruste. - Atunci cnd copilul ntmpina dificultati parintii trebuie sa i ia cuvntul din gura. - Nu trebuie fortat sa pronunte propozitii la care s-a tulburat pentru ca este facut atent inutil. - Utilizarea povestilor, a cartilor ilustrate, mbogatind astfel vocabularul copilului. Psihoterapia blbielii in forma primara -n gradinita copilul trebuie inclus ntr-o colectivitate normala, n activitati unde sunt implicati toti copii. -Relatii armonioase ntre educatoare si copil, pentru ca el sa si exprime parerile si cerintele. Ea trebuie sa sesizeze situatiile care provoaca tulburari. Sa fie solicitati cu multa prudenta n comunicarile ce produc stari tensionate, suprasolicitatoare. -Evitarea starilor conflictuale, a observatiilor, a ntrebarilor adresate n mod brusc, a situatiilor de comunicare n stare de oboseala intelectuala sau fizica. -Mentinerea situatiilor favorabile: comunicarea n formele memorate de acesta, implicarea n activitati de modelaj, desen - n zilele n care se blbie, expunerea rezultatelor, sa fie laudat, implicat n activitati de dans si cntec n cor. -Se poate utiliza psihodrama- interpretarea unor roluri, prin trairea sentimentelor personajului respectiv astfel nct sa-si nvinga timiditatea. -Sa i se atribuie sarcini de raspundere adaptate. -Exersarea vorbirii fluente, cu ntreaga grupa, exercitii de gimnastica, de respiratie n grup.

-Exersarea vorbirii fluente prin propozitii scurte cu modificarea accentului si cu lungirea vocalelor. Forma secundara Se actioneaza n formele incipiente, ce actioneaza usor n aceasta forma; copilul trebuie nvatat sa-si controleze singur blocajele. Terapia se face n cabinete logopedice. Procedeul se bazeaza pe psihoterapie, pe restabilirea ritmului respirator si restabilirea fluentei verbale. Psihoterapia formei secundare a balbaielii Are rolul de a ndeparta ideile preconcepute, stabilirea legaturilor de ncredere ntre subiect si logoped pentru a se putea realiza transferul afectiv. Se realizeaza prin exercitii si se accentueaza succesul. Psihoterapia de relaxare- Iacobson- se bazeaza pe faptul ca o situatie conflictuala atrage dupa sine o stare de hipertensiune si de acea subiectul trebuie nvatat sa se relaxeze. Relaxarea constienta a unor muschi- dupa o perioada ei ajung sa se deconecteze. La blbiti cu tendinte agresive se recomanda descarcarea kinetica, subiectii sunt solicitati sa faca diferite miscari pna cnd se linistesc. EXERCIII DE RESPIRAIE Au scopul de a regla ritmul respirator, articulator si fonator; odata cu agravarea blbieli apare un efort suplimentar ce duce la contractarea gtului iar aceste exercitii au rol de relaxare. Respiratia cea mai potrivita este cea diafragmala. Pe canapea cu greutatea pe abdomen copilul este pus sa inspire cu largirea cavitatii fara participarea toracelui. Exercitii de respiratie verbalaau scopul de a adapta respiratia la fonatie si invers. Exercitii cu marcarea timpilor respiratori si inspiratori cu pronuntarea vocalelor. EXERCIII PENTRU RESTABILIREA FLUENEI VERBALE Exista mai multe procedee care au dat rezultate n diferite cazuri. Pentru folosirea procedeului adecvat logopedul trebuie sa cunoasca ct mai multe pentru a le putea folosi n raport cu personalitatea individului. 1. Procedeul silabisirii- este folosit n faza initiala a terapiei si are efect rapid asupra opririi repetitiilor. Nu trebuie folosit mult pentru ca ritmul obtinut nu corespunde ritmului normal al vorbirii. Se foloseste un metronom caruia i se imprima un ritm iar subiectul trebuie sa vorbeasca silabisit dupa bataile metronomului. Prin silabisire nu mai apar spasmele, subiectul capata ncredere n sine. n blbiala, tahilalie si tumultus sermonis este singurul procedeu care trebuie folosit. 2. Procedeul prelungirii sunetelor - presupune prelungirea primei vocale sau a tuturor vocalelor pentru a nvata sa vorbeasca pe scheletul vocalelor prelungite. 3. Procedeul continuitati tonului vocal - schimbarea intonatiei sau a accentului pe silabe. Copilul nvata numai melodia propozitiei cu accentul pus unde trebuie. 4. Procedeul coarticulatiei sunetelor - presupune pronuntarea dupa scheletul vocalic pentru a relaxa musculatura si pentru a preveni spasmele. Se realizeaza pna cnd el poate vorbi normal. 5. Practica negativa sau blbiala voluntara - se bazeaza pe ideea ca pentru a destrama un obiect trebuie sa o faci deliberat. Se recomanda n formele cuvintelor usoare de care nu se teme pentru a disparea frica de a gresi. Nu poate fi folosit la vrstele mici. 6. ntreruperea si reluarea vorbiri stop- go- are rolul de a-l obisnui pe subiect sa-si creeze o stare pregatitoare de cte ori simte aparitia spasmului pentru a-si pregati respiratia si pentru a putea articula cuvntul corect. 7. Procedeul masticatiei- Demostene - Froschels explica ca vorbind sau mncnd participa aceleasi organe sau muschi. Daca el nu are dificultate mncnd nu ar trebui sa se blbie. 8. Procedeul asocierii pronuntiei cu scrisul - Subiectului i se cere ca atunci cnd scrie sa si pronunte, sa lungeasca vocalele. nlatura tendinta de a pronunta vocalele cu o durata mai scurta dect la consoane.

9. Procedeul de citire sonora - Se da un text care nu creeaza probleme. n citire sunt scutiti de formulare si se orienteaza dupa semnele de ortografie. 10. Intrzierea feed- beack auditiv. Efectul LI - Se foloseste un aparat care face ca blbiti sa-si auda propria vorbire cu ntrziere, ameliornd astfel disfluenta. CORECTAREA TULBURRILOR DE VOCE. TERAPIA VOCAL. 1. Terapie cauzala- are la baza interventia medicala. 2. Terapia simptomatica- se aplica n cazul disfoniei functionale; caracteristici: tonus muscular redus, hipotonie si hipertonie, caz in care se recomanda repaus vocal chiar complet pentru destinderea functiei laringelui si pentru ncetarea senzatiei anormale; se realizeaza prin masaj si mijloace electromagnetice. 3. Terapia logopedica are scopul de a reda subiectului reprezentarea miscarilor necesare pentru executarea corecta a vorbirii si crearea unui nou automatism vocal. Logopedul trebuie sa aplice exercitii de respiratie si exercitii de corectare- educare a calitatilor sunetului prin psihoterapie. Exercitiile de respiratie sunt foarte utile datorita importantei respiratiei pentru fonatie dar si pentru faptul ca la cei cu disfonie respiratia este tulburata. -Cea mai buna voce este cea care se produce cu minimum de efort. Variatia efortului vocal potrivit cu nevoile intensitatii timbrului mentinnd nivelul contractiilor coardelor vocale la nivelul minim. -Exercitii de respiratie- cu bratele ncrucisate la nivelul umerilor mpiedicndu-se contractia gtului. Se poate exersa mai nti respiratia muta si apoi pe vocale. CORECTAREA INALIMII VOCII - Se realizeaza prin exercitii de lectura cu voce monotona aleasa de terapeut, iar subiectul sa nu dea nici o intonatie suplimentara. Cand notele sunt prea grave vocea trebuie adusa la o naltime normala, si din cnd n cnd se exerseaza cu o vocala care necesita o deplasare a laringelui, apoi se exerseaza pe cuvnt mentinnd nivelul laringelui. Exersarea se face cu barbia n piept, pentru asezarea vocii- prin dirijarea curentului de aer spre alveolele incisivilor superiori la notele nalte, iar la cele joase dirijarea spre alveolele incisivilor inferiori. Se pot folosi si instrumente muzicale. CORECTAREA INTENSITII VOCII - Este dificila datorita faptului ca subiectul si-a automatizat un mecanism acustico-vocal; se poate realiza si prin imitatie. S-a constatat ca multi dintre copii vorbeau cu o intensitate scazuta deoarece urmau exemplul parintilor (vocea normala-20-30 decibeli). Cei care vorbesc ncet au impresia ca tipa, iar cei care vorbesc tare au impresia ca vorbesc ncet; ei nu sunt incomodati de acest lucru, ba chiar considera ca este un lucru normal.Este nevoie de foarte multa perseverenta si de exersarea la aceeasi intensitate a anumitor lecturi si nepermiterea subiectului sa intensifice sunetul. CORECTAREA TIMBRULUI VOCII - Se realizeaza atunci cnd timbrul nu este adaptat corect la actul vocal. - Exercitiile de cntat duc la mbunatatirea coordonari musculaturii; - Urcatul si cobortul gamei n surdina; - Jocuri de roluri cu diferentierea vocala si exercitii de antrenament auditiv; - Exercitii pentru ameliorarea tensiunii laringelui; - Exercitii de cascat, murmurat, de vorbit la metronom ntr-un ritm impus; - Exercitii de asezare a vocii. CORECTAREA VOCII EUNUCOIDALE - n plan psihic subiectii sunt timizi, nchisi n sine, jenati si datorita acestor disconforturi psihice apar acele tulburari respiratorii. Se urmareste corectarea vocii eunucoidale prin urmatoarele exercitii:

- Exercitii pentru corectarea miscarii respiratorii n concordanta cu fonatia; - Pentru obtinerea unei emisii sonore grave, corespunzator anatomiei vocii logopedul exercita o presiune asupra cartilajului tiroid pentru a evita urcarea laringelui si a hipercontractiei faringelui; se poate apasa limba cu o lingura n timp ce subiectul pronunta; timbrul nu se corecteaza odata cu emiterea sunetelor grave. METODE sI PROCEDEE DE CORECTARE A TULBURRILOR LEXICO-GRAFICE Metode si procedee cu caracter general Aceste metode pregatesc subiectul pentru aplicarea metodologiei specific logopedice si faciliteaza efectele actiunii metodelor din categoria celor specifice. Multe din aceste metode si procedee se pot efectua sub forma de joc n functie de vrsta subiectului sau li se pot imprima un caracter de distractie- relaxare si nlaturarea oboselii. Aceasta metoda cu caracter general vine n sprijinul terapiei specifice si dobndeste o conotatie aparte, menita sa stimuleze si sa dezvolte unele componente ale activitatii implicate n achizitia corecta a scris- cititului. a. Exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si a minii Au o importanta deosebita pentru formarea miscarilor fine ale degetelor si minilor, ceea ce contribuie la o mai buna tinere in mana a instrumentului de scris, la evitarea oboselii si la alunecarea facila pe foaia de scris, iar ca efect, cresterea vitezei actiunii si adoptarea unei scrieri silentioase. Exercitiile sunt mbinate cu adoptarea pozitiei corecte a ntregului corp. Aceste exercitii se pot desfasura n forme variate, ncepnd cu miscari ritmice de ntindere a bratelor si scuturarea lor, astfel nct sa se transmita vibratia pe ntreaga fibra musculara pna la cele mai complexe forme ce se utilizeaza n terapia de relaxare. n functie de vrsta copilului, se poate introduce jocul cu scopul de a stimula efectuarea ex. respective. Prinderea si apucarea mingiei, mentinerea, pe o perioada de timp, atrnat de o bara ori de o frnghie, trasarea cu degetul a unor contururi precise ntr-o lada cu nisip, ntinderea corpului paralel cu podeaua si sprijinirea pe mini si vrful picioarelor, pentru executarea flotarilor sunt cteva din exercitii care pot fi utilizate cu mare eficienta. Se mai pot utiliza exercitii din cele de mai jos: nchiderea si deschiderea ritmica a degetelor; Apropierea si ndepartarea alternativa si ritmica a degetelor; Miscarea degetelor prin imitarea cntatului la fluier sau la pian; Trasarea cu degetul, n aer, a literelor; Decuparea si colorarea literelor; Trasarea cu degetul, pe o sticla, a literelor; Strngerea ritmica a dinamometrului sau a unei mingii de cauciuc; Scrierea grafemelor dupa conturul model; Desenarea diferitelor figuri geometrice ori trasarea conturilor lor; Modelajul n lut sau plastilina. b. Educarea si dezvoltarea auzului fonematic Auzul fonematic priveste capacitatea de a identifica si diferentia sunetele limbii, de a distinge ntre sunet si litera, ntre sunet si reprezentarea sa grafica. Existenta tulburarilor auzului fonematic sau slaba dezvoltare a acestuia determina dificultati nu numai la nivelul emisiei, dar si la cel al discriminarii literelor si reprezentarii lor n plan grafic. Daca fenomenul este accentuat, dificultatile se extind la nivelul grupurilor de litere si chiar al cuvintelor. Pe masura obtinerii unor rezultate pozitive, n dezvoltarea auzului fonematic, se mbunatatesc, n special, cititul si scrierea dupa dictare. Dezvoltarea auzului fonematic, la copii prescolari si la cei cu debilitate mintala, se poate face sub forma de joc, prin recitarea cu intonatie a unor poezioare scurte sau prin ghicirea vocii unor copii pe care nu-i vede. Folosirea cuvintelor paronime ( tus-dus, spate-spade, roate-roade, tata-data, vata-fata, var-far, vag-fag, vina-fina, lac-rac, lege-rege, lama-rama, gogosi-cocosi, goala-coala, gara-cara) este eficace la toate vrstele. Aceasta contribuie la diferentierea sunetelor asemanatoare, ca pronuntie si pozitie a aparatului fonoarticulator, n emiterea lor, ca si diferentierea grafemelor ce au structuri optice apropiate. n acest scop se pot utiliza exercitii cu scopul de constientizare a asemanarilor si deosebirilor dintre literele de tipar si reprezentarea lor grafica de mna, alegerea si diferentierea sunetelor si literelor

asemanatoare acustico-optic din cuvinte, formarea de cuvinte din litere si sunete ce pot fi confundate, sublinierea literelor asemanatoare dintr-un text, perceperea tactil- kinestezica n relief a grafemelor asemanatoare, n special pentru nevazatori, pronuntarea unui sunet si gasirea lui n text, analiza fonetica a cuvntului naintea scrierii acestuia. c. Educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si structurare spatiala In formarea deprinderilor de scris-citit functionarea corecta a activitatii de orientare si structurare spatiala devine o conditie pentru trasarea semnelor grafice si urmarirea succesiuni desfasurarii literelor n cuvinte, a cuvintelor n fraze, a succesiuni rndurilor si repetarea spatiilor ntre ele se constituie n faze ale procesului de achizitie lexico-grafica, peste care nu se poate trece fara riscul de a crea unele dificultati. Se pot folosi si exercitii de fixare a schemei corporale. Ele sunt importante pentru deficientii de intelect, la care se manifesta dificultati majore pe aceasta linie, si care trebuie sa-si nsuseasca in vocabular denumirile sau reprezentarile respective. n cazul nevazatorilor se dovedesc a fi eficiente activitatile de analiza a desfasurarii citit-scrisului de la stnga la dreapta si a distinctiei dintre directia scrisului si directia cititului, n Braille. Tulburarile de structurare spatiala, cu efecte negative n dimensionarea si plasarea defectuoasa a grafemelor n spatiul paginii ori de percepere corecta a literelor si a raporturilor dintre ele, pot fi nlaturate prin procedee si prin exercitii de formare a deprinderilor de reprezentare grafica a unor forme mai simple, la nceput, cu ajutorul desenului si reproducerii figurilor geometrice, folosind betisoare, constientizarea caracteristicilor liniei drepte si ale liniilor paralele, a uniformitatii literelor si grafemelor, din aceeasi categorie, a respectarii distantei egale dintre grafeme si cuvintele n scris, a respectarii constante a nclinatiei scrisului sau a verticalitatii acestuia. d. nlaturarea atitudinii negative fata de scris- citit si educarea personalitatii Ca orice alta tulburare de vorbire dixlexo- disgrafia, odata instalata, determina o stare de neliniste si teama de insucces, de penibilitate si de subapreciere, ceea ce l face pe subiect sa traiasca momente stresante. Repetarea insuccesului scolar, ca urmare a neputintei exprimarii corecte prin comportamentul lexico-grafic, accentueaza starea de oboseala intelectuala si fizica. Acestea imprima personalitatii logopatului un aspect negativist, care perturba relatiile cu cei din jur si nchiderea n sine, izolarea de anturaj.Pentru nlaturarea acestor comportamente, cel mai eficace procedeu este cel al psihoterapiei. Un loc important n psihoterapie l ocupa jocul. Se urmareste sa se nlature sentimentul de inferioritate instalat. Subiectul trebuie convins ca dislexo- disgrafia poate fi nlaturata si ca ncrederea n fortele proprii devine o componenta a succesului. Se mai poate folosi desenul si dramatizarea, care permit patrunderea n relatiile complexe ce definesc personalitatea. Ramne ca principala forma a psihoterapiei, ncepnd cu vrsta pubertatii si a adolescentei, discutia libera sau pe o tema data. Problemele abordate n discutie trebuie sa vizeze nlaturarea unor blocaje afective, redarea ncrederii n fortele proprii, ndepartarea fobiei si a inertiei, crearea unor conditii stimulative si tonifiante care sa duca la instalarea confortului psihic. Principala preocupare a specialistului este aceea de a gasi solutia necesara pentru ncurajarea permanenta a logopatului, pentru ca acesta sa dobndeasca ncredere n fortele proprii si sa depuna un efort constient n corectarea handicapului respectiv. METODE sI PROCEDEE CU CARACTER SPECIFIC LOGOPEDIC n cadrul metodelor si procedeelor cu caracter specific logopedic se insista pe acele metode care au fost verificate n practica logopedica. a. Obisnuirea logopatului sa-si concentreze activitatea psihica, si n primul rnd gndirea si atentia, asupra procesului de analiza si sinteza a elementelor componente ale grafo- lexiei.Se pot face o serie de exercitii, folosind un material variat chiar si de tipul unor probe de atentie. Odata cu trecerea la cititscris, subiectul va fi nvatat sa efectueze descompunerea elementelor grafice si lexice din care este format cuvntul, si apoi propozitia; totodata, va trebui sa realizeze unificarea lor pentru a le putea reda n mod unitar si cursiv n citit si scris. Ea trebuie combinata cu formarea deprinderilor de ntelegere si respectare a regulilor gramaticale, pentru a da rezultate rapide.

Aceasta metoda se aplica mai greu la deficientii de intelect, deoarece, n general, disgrafia si dislexia se corecteaza cu mai multa dificultate dect la logopatul cu intelect normal.Daca avem n vedere limitele procesului de analiza si sinteza corticala la handicapatii de intelect, si chiar la cei senzorial, mai cu seama la cei de auz, atunci ntelegem ca asemenea dificultati pot constitui conditii de baza n manifestarile dislexo- disgrafiei si n mpiedicarea achizitiilor limbajului n general. b. Formarea la logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo- disgrafice.Aceasta metoda determina rezultate pozitive, mai cu seama la subiectii cu intelect normal si la cei cu handicapuri senzoriale, si mai putin la cei cu debilitate mintala sau la cei cu tulburari psihice. Odata formata o asemenea capacitate, prin actionarea frecventa asupra greselilor tipice, subiectul nvata sasi controleze, n plan mintal si actional, ntreaga activitate necesara manifestarii comportamentului lexico-grafic si astfel capata posibilitatea de a evita erorile pe care le comitea n mod obisnuit. ntotdeauna atentionarea subiectului asupra greselii comise trebuie sa fie nsotita si de indicarea corecta a felului cum se citeste sau cum se scrie. Pentru realizarea legaturii dintre perceptia acustica si forma sa optico-kinestezica, se va realiza diferentierea fonemului de grafem si reprezentarea acestora n plan acustic si optic, ceea ce va contribui la dezvoltarea capacitatii de constientizare a eventualelor erori. Ca urmare, perceptia devine suport si catalizator pentru dezvoltarea proceselor superioare de cunoastere. c.Dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre fonem- grafem, litera- grafem si fonem- litera. La dislexo-disgrafici, relatiile, fie ca sunt necunoscute, fie ca sunt uitate adeseori, fie ca se confunda si nu se pot realiza legaturile dintre planurile acustic si optic, dintre cele acustic si kinestezic. Pentru dezvoltarea unei asemenea capacitati, se pot utiliza o serie de procedee. Se citeste de catre logoped, n prima etapa, un text, si de cte ori este ntlnita litera sau literele afectate, subiectul urmeaza sa le semnalizeze sau sa le sublinieze. Ulterior le va reproduce n scris. n a doua etapa, logopatul citeste singur textul, sub supravegherea logopedului, si si subliniaza literele sau cuvintele la care ntmpina dificultati, ca apoi sa le transpuna corect n scris. Procedeul este eficient si cnd se recurge la un demers invers, adica erorile facute, n scris, sunt subliniate ntr-un text dat sau pe cel realizat de subiect. n corectarea dislexo-disgrafiei este indicata, cu aceleasi rezultate pozitive, folosirea procedeului de citire a unor litere, a grupurilor de litere si cuvinte, dupa principiul de la simplu la complex, de pe scheme-planse, alcatuite dinainte; apoi ele vor fi reproduse n scris. La imaginile mai dificil de evocat, se poate scrie nceputul denumirii sau chiar rezultatul povestirii, care sa-i sugereze subiectului desfasurarea unui comportament verbal mai complex. Procedeul este deosebit de eficace si n cazul logopatilor cu deficit de intelect sau de auz; iar pentru deficientii de vedere se va utiliza imaginea n relief a diferitelor obiecte si actiuni. Avantajul acestui procedeu consta nu numai n stimularea conduitei verbale, n general, dar si n faptul ca se obtine o mai buna coordonare pe linia celor trei analizatori implicati n scris-citit: acustic, optic si kinestezic. Prin toate aceste procedee, logopatul si dezvolta capacitatea de a sesiza legaturile dintre fonemgrafem, fonem-litera si litera-grafem n planul perceptiv, pe de o parte, iar pe de alta parte, n cel al reprezentarii si al gndirii. d. Dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala si kinestezic-motrica. Aceasta metoda se poate realiza prin folosirea unor procedee care sa se situeze si sa faciliteze analiza si sinteza fonetica a structurii cuvintelor si propozitiilor. Rezultatele sunt mai bune daca se folosesc, initial, cuvinte mono- si bisilabice, ca n final sa se ajunga la cele polisilabice. Pentru a fixa mai bine imaginea vizuala a despartirii cuvintelor n silabe, se poate folosi scrierea colorata, cu una sau mai multe culori. Metoda lui S. Borel-Maisonny, de copiere a unor serii de cuvinte grupate pe principiul structurii gramaticale asemanatoare se dovedeste a fi eficienta din acest punct de vedere. Prin antrenarea activa a subiectului la corectarea propriului scris, se realizeaza o mai buna fixare a greselilor tipice, si astfel nvata sa le elimine, dar si sa aprecieze, din punct de vedere valoric, corectitudinea si estetica scrisului. Cu bune rezultate, n dezvoltarea capacitatii de discriminare, se pot folosi comparatiile pentru distingerea asemanarilor si deosebirilor dintre diferite grafeme si litere asemanatoare, din punct de

vedere auditiv, vizual si kinestezic, cu scopul contribuirii la fixarea si ntarirea legaturilor nervoase pentru consolidarea formelor corecte. e. Dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor de scris- citit. Exista o serie de metode si procedee care contribuie fie la dezvoltarea deprinderilor de citit, fie a celor de scris, fie a ambelor, n acelasi timp, dar indiferent pe care cade accentul, rezultatele finale obtinute sunt pozitive pentru perfectionarea abilitatilor lexico-grafice. Multe dintre aceste metode si dovedesc eficienta si n etapa initiala a nvatari scris-cititului, cnd copilul ncepe activitatea organizata de instruire. Cele mai importante sunt urmatoarele: Citirea imaginilor izolate si n suita - ea dezvolta gustul cititului si poate fi apreciata ca etapa premergatoare procesului de instruire, ce contine elemente de organizare a activitatii mintale. Citit-scrisul selectiv - metoda care trezeste interesul copilului si-i stimuleaza motivatia pentru desavrsirea actiunii, se realizeaza printr-un efort si mbraca forma activitatii placut- distractive; atentia logopatului este centrata pe o anumita categorie de cuvinte, litere si grafeme, nvata sa le diferentieze de altele si sa depuna eforturi pentru a le reproduce corect. Citirea simultana si scrisul sub control - subiectul citeste n acelasi timp cu logopedul, scrie sub supravegherea nemijlocita a acestuia. Astfel imita modelul si fiecare greseala este corectata pe loc. Cu timpul, subiectul nvata sa se auto-controleze si sa devina constient n raport cu propria sa activitate, ca si modelul corect. Citirea si scrierea n pereche - Metoda determina rezultate pozitive si datorita mentinerii situatiei tensionale, a formarii- dezvoltarii motivatiei competitionale si a satisfactiei pentru succesul mplinit. Procedeul poate fi extins la un grup mai mare de subiecti, si ca urmare dispare inhibitia si ncordarea caracteristica dislexo- disgraficilor. Pentru logopati cu deficit de intelect este si mai indicata o asemenea metoda; ea are darul si de a contribui si la nlaturarea negativismului fata de activitatea de scris-citit. Citirea si scrierea n stafeta - metoda presupune ca fiecare subiect, dintr-un grup anumit, sa citeasca ori sa scrie una sau mai multe propozitii; apoi, el trebuie sa indice un coleg care sa continue actiunea. Pentru desfasurarea n conditii normale a activitatii, toti partenerii trebuie sa fie atenti pentru a putea continua si corecta pe cel ce greseste. Citirea si scrierea n stafeta greselilor - subiectul primeste sarcina sa scrie sau sa citeasca pna n momentul comiterii unei greseli pe care colegii au datoria sa o semnaleze. Se poate alcatui un grafic, care sa puna n evidenta numarul punctelor obtinute de subiect, notndu-se cu minus fiecare greseala si cu plus citirea sau scrierea unui text ct mai lung. Citirea si scrierea cu caracter ortoepic - devine eficienta cnd fiecare silaba, care se citeste sau se scrie cu dificultati, este repetata de doua ori- spre deosebire de celelalte, ce se scriu si se citesc obisnuit. Citirea si scrierea pe roluri - deosebit de important este ca prin folosirea acestui procedeu se faciliteaza introducerea intonatiei si a ritmului de citire ca si n nvatarea regulilor logico- gramaticale n activitatea lexico-grafica. Citirea si scrierea pe sintagme - aceasta metoda contribuie la formarea deprinderilor lexico- grafice, prin facilitarea vitezei, legarea mai buna a grafemelor n cuvnt, evitarea saririi rndurilor ori repetarea lor la citit, evitarea suprapunerilor de rnduri, la scris, nlaturarea agramatismelor, dezvoltarea capacitatii de discriminare dintre fonem-grafem, fonem-litera, litera-grafem. Exercitii de copiere, dictare si compunere. Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii si la obisnuirea cu forma grafemelor si cu diferentele dintre ele; dictarea este mai dificila pentru logopat dect copierea- este indicat ca textul sa nu contina cuvinte necunoscute, iar acelea care sunt mai dificile sa fie explicate n prealabil.

f. Corectarea tulburarilor de vorbire se face nainte sau concomitent cu terapia dislexo- disgrafiei. Cu ct tulburarile de pronuntie ori de ritm si fluenta vorbirii sunt mai accentuate si mai persistente, cu att este mai necesar sa fie corectate naintea nceperea activitatii terapeutice pentru nlaturarea dislexiei si disgrafiei. Se respecta principiul de la simplu la complex, ceea ce faciliteaza obtinerea unor rezultate pozitive rapide si ca atare, logopatul se convinge de faptul ca tulburarile limbajului sunt pasagere, astfel cstignd ncredere n fortele proprii si n eficienta activitatii logopedice. g. Terapia dislexo- disgrafiei trebuie sa vizeze n egala masura, dezvoltarea limbajului si stimularea activitatii psihice. Odata cu corectarea disgrafiei si dislexiei se poate realiza si dezvoltare si stimularea ntregii activitati psihice. n dezvoltarea limbajului, diferentele sunt deosebit de importante de la un subiect la altul, n functie de handicap si de gravitatea acestuia. Cu toate ca achizitiile limbajului sunt mai mari, cantitativ, fata de grupa de control, la debili mintal capacitatile de ntelegere si comunicare nregistreaza un progres mai lent. Desi prin activitatea de antrenare verbala intensiva, handicapatii capata posibilitati mai mari n exprimarea continutului activitatii mentale, totusi comunicarea ramne impregnata de aspectele emotional-afective ce se produc n detrimentul cognitiei. Comunicarea, n special la handicapatii de intelect, mbraca forma prezentarii globale a informatiilor n cadrul textului laconic dobndeste valente necesare unei depline receptari si ntelegeri prin anticiparea de catre auditor a subtextului. Datorita evenimentelor nesemnificative pentru continutul comunicarii se creeaza impresia ca handicapatul este bombardat de impresii cu ncarcatura emotional-afectiva. Ca atare, comunicarea este centrata pe sens nu pe semnificatie, cum este normal. Cu toate acestea, progresele favorizeaza activitatea psihica att prin solicitarile si stimularile permanente, ct si prin achizitia de cunostinte, ca urmare a explicarii conceptelor si textului cu care opereaza. h. Corectarea confuziilor de grafeme si de litere este o conditie de baza n terapia tulburarilor grafolexice.Cele mai frecvente confuzii ale unor litere si ale fonemelor lor, care se produc din cauza analizatorului auditiv, sunt: p-b-m, t-d-n, p-b, f-v, s-s, s-j, z-j, c-g, r-l, iar ca urmare a dificultatilor analizatorului vizual, pot fi citate: m-n, u-n, p-b, a-o. Exercitiile pentru nlaturarea confuziilor dintre grafeme si litere trebuie sa se efectueze astfel nct sa se respecte principiul de la simplu la complex. n acest caz se vor folosi exercitii care sa urmareasca formarea capacitatii de discriminare, mai nti, a grafemelor si literelor separate, iar apoi in combinatii de cuvinte monosilabice, bisilabice si trisilabice. Pozitia ocupata, n cuvinte, de grafemele si literele afectate trebuie sa varieze, pentru a-l obisnui pe subiect cu toate situatiile posibile. Ele pot fi marcate cu o culoare diferita de restul cuvntului, evidentiindu-se pregnant, n plan optic, si contribuind astfel, la o memorare mai rapida. Metoda expunerii scurte la tahistoscop a unor litere, cuvinte mono- si bisilabice, a propozitiilor, cu si fara sens, pentru dezvoltarea capacitatii de analiza si sinteza, de atentie si memorare, ca si pentru nvatarea deosebirilor si asemanarilor dintre grafeme. Aceeasi metoda este eficienta si pentru formarea deprinderilor de citire rapida; prin folosirea ei repetata, se nlatura dificultatile de perceptie si se dezvolta obisnuinta de reprezentare a ntregului prin perceperea unor elemente. Sporirea vitezei de citire este si un rezultat al dezvoltarii cmpului vizual, antrenat prin metoda expunerii tahistoscopice sau prin discriminarea unor figuri de tipuri diferite. Este semnificativa vrsta la care se ncepe activitatea de corectare. Unii specialisti subliniaza necesitatea nceperii corectarii dislexiei si disgrafiei ct mai timpuriu, chiar din clasa I, pentru a preveni formarea si dezvoltarea unor deprinderi gresite, negative n nsusirea citit-scrisului. Pe linia educarii scolarilor dislexici si disgrafici n a nvata citit-scrisul se pot distinge trei etape principale: A Prima etapa-se caracterizeaza prin nsusirea, de catre elevi, a primelor grafeme si litere, stabilinduse totodata, legatura lor cu formele respective, precum si cuprinderea acestor elemente n cuvinte

scurte mono- si bisilabice. Caracteristic pentru aceasta etapa confuzia fara regula, ntmplatoare, n scris, a majoritatii grafemelor: a, m, n, u, p, c, d, t, o, i, si a fonemelor corespunzatoare acestor grafeme. Confuziile cele mai frecvente se manifesta n timpul transcrierii grafemului sau al denumirii literei pe baza indicarii unui anumit fonem, ceea ce nseamna ca perceperea se realizeaza mai facil dect transpunerea ntrun anumit timp sau spatiu. O alta caracteristica se refera la incapacitatea dislexicilor si disgraficilor de a desprinde dintr-un cuvnt, n unele cazuri foarte simple, componentele lui fonematice. B A doua etapa-ncepe odata cu realizarea unor progrese n directia stabilirii legaturii dintre foneme si respectivele grafeme si litere. Cele mai frecvente confuzii sunt cele de tipul: f-v, b-p, c-g, s-z, d-t, ale caror foneme se gasesc doua cte doua, n opozitie principala surd- sonor. n opozitie asemanatoare se afla si m-n, s-s, l-r, te- ce. n citire literele se confunda cel mai frecvent, din cauza asemanarilor optice, sunt: d-p-b, u-n, a-a, m-n, t-t si invers. Tot pe principiul asemanarii acustice, optice si ca sens, au loc confuzii si nlocuiri de cuvinte. Aceasta etapa se ncheie cu formarea capacitatii elevului de a citi si scrie corect propozitii si fraze de o complexitate mai redusa, dar cu posibilitati limitate n ceea ce priveste compunerea si lectura unui text cu cuvinte mai putin cunoscute. C A treia etapa- se caracterizeaza prin eliminarea greselilor si aparitia posibilitatii de a parcurge si de a ntelege texte complexe, efectuarea unor compuneri coerente, logice fara greseli semnificative. Subiectul reuseste sa retina sensul si semnificatia, ceea ce face sa creasca posibilitatea de a reda cele citite. Deprinderile lexico-grafice formate trebuie supuse unui antrenament continuu, pentru dezvoltarea lor si pentru scutirea subiectului de un efort traumatizant. TRATAMENTUL LOGOPEDIC AL RETARDULUI SIMPLU sI RETARDULUI COMPLEX n vederea corectarii retardului de limbaj se folosesc metode ortofonice, de orientare simptomatica care au n vedere structurarea si restructurarea limbajului. Metode centrate pe deficienta observata, metode de orientare psihoterapeutica precum si implicarea parintilor- a mamei, n activitatea de nvatare a limbajului. 1. De orientare logopedica: Sub forma de joc- logopedul propune o serie de exercitii sub o forma lurdica care sunt destinate sa dezvolte: memoria, atentia, orientarea n spatiu, coordonarea motrica. Copilul trebuie sa fie solicitat sa reproduca atitudini corporale (cntece cu texte: nainte, napoi, sus, jos cu efectuarea miscarilor), manipularea unei papusi prin indicarea partilor corpului; jocuri de clasare, exercitii de memorie auditiva si vizuala pe baza de sunete, imagini cu verbalizare. Se porneste de la simplu la complex. Se profita de fiecare exercitiu n functie de scop pentru a formaliza un model lingvistic complex, mbogatirea vocabularului, pronuntarea propozitiilor simple- complexe, articularea corecta, mbogatirea morfo- sintactica. 2.Prin psihoterapie: Se are n vedere faptul ca limbajul este un mijloc de comunicare si o modalitate de a intra n relatii. Copilul care nu vorbeste sau vorbeste defectuos ne adreseaza un mesaj, iar pentru a-l nvata trebuie sa-l ascultam. Terapia trebuie sa-i trezeasca dorinta de a vorbi, ncurajnd la maxim toate modalitatile de exprimare ale copilului. Pentru trezirea dorintei de a vorbi este importanta stabilirea unor solide legaturi afective cu copilul. 3.Cooperarea sau participarea mamei: Unii autori arata ca asa cum limbajul se cstiga spontan la copilul normal, fara efort, la copilul cu

tulburare trebuie sa i se trezeasca placerea pentru comunicare. Trebuie sa se stie ca unele forme de interactiune le dezvolta iar altele le inhiba. Pentru ca mama sa fie un bun model trebuie sa articuleze, utiliznd propozitii scurte adaptate la nivelul copilului si experienta practica sa-l nvete sa repete, dar fara a-l forta ci doar furnizndu-i acel feed- back necesar. TERAPIA LIMBAJULUI LA AUTIsTI Dat fiind faptul ca lipsa de relatii si evitarea contactului sunt simptomele cele mai grave, terapia se ndreapta spre nvatarea limbajului si ntrarea n comunicare, n relatii. Se porneste de la activitati simple exersnd pe lucrurile care i strnesc interesul. Activitatea terapeutica trebuie sa se faca n conditii neschimbate, astfel nct tendinta de imuabilitate sa fie utilizata pentru a-l nvata sa pronunte si sa vorbeasca corect. Stereotipiile trebuie folosite n directia pe care o dorim: pentru a intra ntr-o relatie comunicationala. n functie de vrsta si de capacitati se pot folosi jocuri: cu mingia, dansuri simple combinate cu muzica si folosirea poeziilor iar cu timpul jocuri de echipa. Terapia prin muzica are o importanta foarte mare deoarece cei care refuza sa vorbeasca pot avea o voce placuta. Intrarea n comunicare si iesirea din izolare se realizeaza mai bine daca n mediul terapeutic sunt introdusi copii cu diferite handicapuri, de preferabil cei cu sindromul Down. Acestia sunt afectuosi, dornici de contact si nu sunt afectati de lipsa de afectivitate a autistilor. Autistii observa ca cei cu acest sindrom nu fac fata jocului dar sunt optimisti. Datorita nevoii permanente de ordine autistul intra n joc. Cei cu forme usoare de autism pot merge n scoli normale. Tendinta de a nfiinta centre de autisti este deficitara deoarece mpiedica dezvoltarea acestuia. TERAPIA MUTISMULUI PSIHOGEN n vederea terapiei se urmareste crearea unui climat relaxant, eliminarea conflictelor si a starilor de ncordare nervoasa, calirea psihogena prin jocuri care dezvolta ncrederea n sine, excursii, crearea unui climat stimulativ pentru vorbire, povestiri; ntarirea ncrederii n fortele proprii; pentru desfasurarea activitatii n bune conditii se are n vedere scoaterea copilului din mediul frustrant, relatii de ntelegere empatice, cooperarea cu parintii explicarea acestora care sunt cauzele si modul n care vor trebui sa se comporte cu copilul, evitarea comparatiilor referitoare la performantele altor copii, orientarea spre activitati de genul: constructii, jocuri la care copilul are capacitati si pe care le executa cu succes, pentru a se stabili ncrederea n fortele proprii; La nceput logopedul l stimuleaza n activitatile nonverbale- tulburarea este total ignorata si este stimulata ntelegerea dinte logoped si copil; dupa o perioada cnd copilul este mai bine dispus logopedul poate sa i adreseze o ntrebare n soapta la ureche, iar copilul poate sa-i raspunda fara sa si dea seama, activitatea se continua ca si cum nimic nu s-ar fi ntmplat, apoi se asteapta o situatie asemanatoare si copilul se poate debloca; Logopedul trebuie sa speculeze orice pasiune n diferite domenii: muzica, animale, logopedul se va implica ntr-o discutie pe tema respectiva iar copilul va fi ignorat, logopedul vorbeste eronat stiind ca copilul si da seama, astfel el va simti nevoia sa intervina pentru a-l corecta pe logoped; Includerea copiilor n grupe de copii cu deficiente grave astfel nct sa i se trezeasca dorinta de a-i ajuta; Activitati de dramatizari- la nceput sa i se dea numai roluri mute pentru stimularea comunicarii mimico-gestuale; Mutismul psihogen se poate instala si la copii cu vrsta scolara mica- ei trebuie sa fie introdusi ntr-un grup primitiv iar grupul sa nu fie atentionat de dificultatile acestuia; atitudinea trebuie sa fie adecvata nu excesiv de ngaduitoare.

TERAPIA ALALIEI 1.Evaluarea terapeutica- evaluarea vocabularului, ce sunete poate emite, ct ntelege din cuvinte, se urmareste necesitatea de exprimare verbala, raporturile emotionale. 2.Principii terapeutice generale- dozarea progresiva a exigentei n raport cu nivelul vorbirii; atragerea n jocuri. 3.Principii terapeutice n alalia motorie: -se urmareste ntarirea sunetelor urmarite: onomatopee din repertoriu (sa faca ca pisica, sa se joace de-a trenul), sa formeze cuvinte din sunete si asocierea lor cu imagini; -nu trebuie fortat ci stimulat, cerinta de a solicita repetarea duce la aversiune fata de vorbire; logopedul trebuie sa fie un model pentru el trezindu-i dorinta pentru vorbire; cu timpul cnd ncepe sa emita sunete acest lucru se realizeaza; -de la cuvintele pe care le pronunta se formeaza si altele noi apoi se trece la exersarea unor propozitii scurte, simultan cu exercitii de dezvoltare a motricitatii, a lateralitatii, de orientare spatiala, exercitii fizice cu folosirea muzicii- este foarte important pentru ca este influentata nu numai vorbirea ci si miscarea si afectivitatea deoarece copilul manifesta mai multa placere pentru melodie. 4.Principii terapeutice n alalia senzoriala: -este o terapie de lunga durata; se urmareste sa distinga armonicile emise de diferite instrumente; -exercitii de educare a auzului dupa exercitii de educare a hipoacuzicilor cu resturi auditive- pot fi folosite procedee pentru demutizarea surdomutilor; procedee folosite pentru demutizare- se exploreaza perceptia vizuala cu miscari bine conturate astfel nct el trebuie sa citeasca pe buze (labiolexie), se porneste de la imagini pe care el trebuie sa le denumeasca iar dupa un timp imaginile i se prezinta n ordine aleatoare; -executarea de diferite gesturi, comenzi (mergi la masa, mergi la usa) cu miscari bine conturate ale buzelor, la nceput cu ajutor gestual iar cu timpul el le suprima; la cei cu vrsta scolara aceste exercitii trebuie sa fie nsotite de exercitii de scris- citit; -progresele sunt lente iar n caz contrar el poate ramne mut. TERAPIA AFAZIEI n vederea alegerii celor mai adecvate metode este necesara o evaluare riguroasa sub toate aspectele: valoarea vocabularului, valoarea de comunicare, capacitatea de pronuntie si ntelegerea. Principiul de baza este ca recuperarea sa se bazeze pe functiile pe care le are limbajul. S-au elaborat mai multe baterii de exercitii pentru afazici care permit evaluarea cu precizie a QI verbal. Ion Voinescu si Natalia Gheorghita, explica n Inventar de evaluare, analiza functiilor de repetare, de denumire, capacitatea de decodare, de ntelegere, examinarea lexie, litere, cuvinte scrise, propozitii pe care sa le citeasca. Prin aceasta se permite stabilirea formei clinice de afazie stabilindu-se gravitatea ei. n functie de gravitate: daca scorul este sub 20% atunci afazia este grava, cnd scorul este pastrat ntre 20-40% sau 40-60% afazia este mijlocie, cnd scorul este pastrat ntre 60-80% afazia este slabausoara. Obiective: ameliorarea capacitatii lingvistice legate de limbaj facilitatea abilitatii de comunicare trebuie sa nceapa mai repede atunci cnd el este capabil. Dupa un timp mai ndelungat dificultatile sunt mai mari datorita stereotipiilor. Se realizeaza etalonarea n functie de cultura. Colaborarea cu familia este esentiala. =PROCEDEE= 1.Procedee n afazia senzoriala:

-tonalitatea relativ grava cu amplitudinea vocii usor superioara, cu un debit lent, cu miscari bine conturate si cu dictie clara; -se ncepe de la imagini- aratarea de imagini simple din acelasi cmp semantic; -se introduc informatii redundante, se arata imagini aleatoriu care nu sunt din acelasi cmp semantic; -discutii cu propozitii simple; 2.Procedee n afazia motorie: -ntelegerea nu este afectata, exprimarea, vorbirea, scrierea sunt afectate; -sprijinul pe lexie si iesirea din stereotipie- bazndu-se pe cuvinte pe care copilul le stie dar trebuie stimulat pentru a le folosi unde trebuie; -stereotipiile sunt bine fixate astfel el nu gaseste cuvntul potrivit; -se exerseaza vocabularul, automatismele; lista de cuvinte de la usor la greu; -obtinerea uni sunet pe care el nu-l are, de exemplu pentru sunetul b se folosesc cuvinte si imagini care ncep cu acest sunet; -iesirea din stereotipie; -se pot forma cuvinte noi din cuvinte pe care le pot pronunta; -recuperarea diftongilor si pronuntiei din ruperea din alte cuvinte care se pot pronunta; -apar stereotipii verbale care trebuie rupte prin continuarea cu altceva; -la cei cu perifaze- sprijin pe lexie; -datorita faptului ca ei sunt succeptibili si au stari depresive pot fi astfel stimulati pentru trairea succesului, pentru a-i capta interesul si a-i reda ncrederea n sine. VIII.Activitatea scolara- cadru de formare si dezvoltare a abilitatilor deprinderilor si capacitatilor n vederea integrarii socio-profesionale 1.Caracteristicile si rolul abilitatilor manuale n achizitionarea principalelor abilitati si deprinderi necesare profesionalizarii. 2.Activitati de preprofesionalizare 3.Activitati de formare profesionala si scolile de Arte si Meserii 4.Activitati de formare a competentelor necesare specializarii n liceu IX.Integrarea copiilor cu deficiente n scoala publica 1.Conceptul de integrare. Forme ale integrarii existente n scoala romneasca. Educatia integrata este o replica a sistemului de nvatamnt clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca, prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile educationale ale tuturor copiilor cu CES (). S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati n institutii segregate , care formeaza indivizi insuficient adaptati pentru a face fata exigentelor societatii. La baza constituirii acestei forme de educatie, care functioneaza peste tot n lumea occidentala si S.U.A., stau:

-respectarea Drepturilor fundamentale ale copilului; -principiul educatiei pentru toti copiii prin crearea de scoli incluzivive; -principiul integrarii si normalizarii; -principiul individualizarii educatiei si egalizararii sanselor de acces la educatie a tuturor copiilor indiferent de CES, etc.; A aparut chiar o ramura a psihopedagogiei speciale numita Psihopedagogia integrarii si normalizarii. Ea studiaza sistemul de nvatamnt bazat pe scolile incluzive, menit sa satisfaca necesitatile educationale speciale ale tuturor copiilor. La baza constituirii acestui model educational stau respectarea Drepturilor Fundamentale ale Omului, principiul educatiei pentru toti, principiul integrarii si normalizarii, principiul individualizarii educatiei si egalizarea sanselor de acces la educatie, principiul dezinstitutionalizarii, a evitarii segregarii concomitent cu valorizarea diferentelor