Despre proasta crestere

De ce bazaie copiii, de ce fac crizele de plans, de nervi, cum spun unii? Pentru ca merge. Este mai eficient decat sa vorbeasca si mult mai rapid sa obtii ceea ce vrei calcand nervii parintilor. E foarte greu sa ai, ca adult, un comportament corespunzator la aceasta situatie. Copilul invata de la noi: si ceea ce a invatat pana acum a fost ca, daca apeleaza la vocea plangacioasa si stridenta, ne va face sa ne intoarcem rapid spre el si sa ne concentram pe ceea ce are el de spus. De aici, deja adultul intra in cercul vicios al comportamentului inadecvat si intareste acest comportament. In loc sa ii spuna nu te ascult atat timp cat vorbesti asa, daca imi vorbesti cu voce normala..., dupa care sa isi tina promisiunea de a ajuta copilul cu ceea ce i-a cerut, prefera sa tipe la copil, sa bruscheze sau plesneasca copilul sau sa ii indeplineasca, pe loc, orice dorinta. De foarte multe ori, vin la cabinet parinti cu copii de 1-2 ani spunandu-mi ca micutul are probleme. Fie ca este neascultator (S-a schimbat, nu ne mai intelegem cu el), fie devine bataus, plangacios, sfidator, obraznic, face crize de tantrum, are dificultati de somn. Incerc sa le explic - este oarecum normal pentru varsta lui sa faca aceste lucruri; ceea ce nu este normal, este ca ei sa incurajeze comportamentul copilului. Dar nu pot..., spune de obicei mama, nu pot sa il las sa planga. Le povestesc ca este greu sa impui masuri de disciplina unui copil atat de mic, pentru ca este foarte dragalas si cand este obraznic, si cand face prostii, mai ales ca uneori face mutrite care ii amuza pe parinti si, razand, trec cu vederea si il iarta. Tolereaza astfel copilului mult prea multe lucruri. Pe de alta parte, din oboseala, plictiseala, cedeaza tuturor solicitarilor copilului ca sa evite smiorcaiala si vaicareala, plansul, in loc sa spuna nu, sau sa fie consecventi cu regulile stabilite. Rezultatul: copilul se transforma in cel mai rau cosmar al disciplinei si bunei relationari in familie (uneori, nu numai). Parintii intreaba cum se mai poate repara situatia. Schimband obiceiurile, desigur! In primul rand, modul de reactie a parintilor. In al doilea rand, stabilirea unui set de reguli coerente, pe care sa le respecte si mama, si tata, si bunicii, si bona. Pentru ca, daca un copil te poate face sa te razgandesti asupra aplicarii unei reguli chiar si numai o data, ii dai de inteles ca regulile tale sunt niste chestii pe care el le poate ignora - nu trebuie decat sa se straduiasca suficient pentru asta. Vom discuta, asadar, despre cateva din comportamentele necorespunzatoare ale copiilor foarte mici evidentiind cauzele, ce a intarit comportamentul si cum il putem dezamorsa. E obraznic, sfidator, razgaiat, incapatanat - nu vrea sa asculte sau sa faca ceea ce ii spui sa faca, se pare ca singurul cuvant pe care il mai stie este nu. De ce? Pentru ca, asa cum am mai spus, copiii la varsta aceasta invata ceva nou: ca pot avea ceva control asupra mediului si, deci, si asupra parintilor lor si adultilor, in general. Comportament gresit - sa ne certam cu copilul si sa il fortam sa faca lucruri prin presiune sau prin explicatii si insistente. Ce se mai poate face? Nu te certa cu el, nu il ameninta, fii calm si ferm. De exemplu, spune-i ca e normal uneori sa nu vrei sa faci un anumit lucru si ca e normal sa te simti suparat ca cineva te pune sa faci lucrul acela, dar mai spune-i ca oricum va trebui sa faca acel lucru, asa ca poti sa te oferi 1

sa il ajuti sa inceapa sa faca ce are de facut. Loveste si musca - pentru ca stim ca este o etapa normala in dezvoltarea copilului, nu inseamna ca trebuie sa il lasam sa fie agresiv. Copilul ar trebui incurajat sa invete sa isi controleze agresivitatea . Asa ca va trebui mai intai sa il inveti ca a lovi si a musca este un lucru indezirabil. Comportament gresit - fie ii permiti sa o faca cu unele personae, fie faci si tu la fel, este la fel de gresit. Ce se mai poate face? Nu lasa niciodata un astfel de comportament nepenalizat - il iei din zona si spui: Fara muscaturi, fara lovituri. Il scoti din situatie - fie ca e cu un copil la joaca, fie cu un adult, trebuie sa parasesti cu el locul acela, ca sa stie ca aceasta este consecinta agresivitatii, si apoi 1-2 minute de gandire, ca sa stie ca agresivitatea nu este rasplatita, ci pedepsita. 9 din 10 parinti aplica copiilor lor pedepse verbale, dintre care cele mai frecvente sunt ridicatul vocii, insulte, injurii, sarcasme. In acelasi timp, studiile UNICEF arata ca pedepsele fizice reprezinta peste 68% din pedepsele aplicate de parinti copiilor. Nu vreau sa merg la nani! De ce? Pentru ca vor sa se mai joace sau macar sa mai stea putin langa mami si tati care, oricum, au lipsit toata ziua de langa copil. Dupa 3 ani, prin refuzul somnului, copiii isi afirma si independenta. Comportament gresit - momentul de culcare pare sa fie unul dintre momentele cele mai tipice pentru a invata copilul ca limitele, regulile puse de parinti nu au valoare, in special din cauza oboselii parintilor. Greselile cele mai frecvente sunt: a le permite copiilor sa se culce tarziu, sa adoarma pe oriunde prin casa etc. Odata ce copilul va sti ca nu acceptati incalcari de reguli, momentul nani va decurge mult mai usor. Stabileste reguli, respecta-le - ora de culcare, rutina de nani, asigura-te ca a mancat, a baut, a fost la toaleta.

Ce ar trebui as stie sa faca

Nu putem spune ca, daca un copil nu ajunge sa se dezvolte la timp, este un copil cu deficit de dezvoltare, dar putem sa incepem sa-l ajutam sa atinga aceste repere lucrand cu el.

Evaluarea dezvoltarii unui copil de 1-2 ani se face, in general, pe cateva paliere: din punct de vedere cognitiv, motor, socializare, limbaj, autoservire. Copiii pot avea un avans pe unul din paliere si pe altul sau altele sa ramana putin in urma. Ceea ce trebuie sa faca un parinte nu este sa se ingrijoreze, ci sa faca tot ce este posibil pentru a recupera ramanerea in urma. La 1-2 ani, in domeniul autoservire va trebui sa facem in asa fel incat copilul sa reuseasca sa:

foloseasca independent lingura la masa, chiar daca nu o duce plina la gura, sa tina o cescuta cu o mana si sa bea din ea, sa poata imita adultul in gestul de a se spala pe fata, sa stie la ce foloseste prosopul facand gestul de stergere, sa stea pe olita sau pe scaunul de toaleta pentru copii, timp de cateva minute, chiar daca nu isi face necesitatile, sa puna o sapca sau caciulita, sa scoata sapca, sosetele, incaltamintea (cand este usor de scos - papuci, espadrile etc.), 2

sa deschida fermoare mari.

Pentru a stimula dezvoltarea acestor abilitati nu trebuie decat ca adultul sa-i arate copilului cum se face si sa il si lase sa faca lucruri, nepreluand toate gesturile de autoservire ale copilului sub scuza ca este prea mic pentru a-l lasa sa le faca. Chiar daca un copil isi exprima nemultumirea pe moment, el exploreaza mediul din jur si ii place sa atraga atentia, sa produca zambete. In aria limbajului, asteptarile de la un copil de peste 1 an nu sunt foarte mari, desi sunt copii care reusesc sa construiasca propozitii simple de acum. Dar, deocamdata, este bine daca copilul reuseste sa:

vocalizeze ca raspuns la vorbirea altei persoane, spuna cinci cuvinte diferite, gaseste o cale de a comunica dorinta de a primi "mai mult", de a anunta ca a terminat ceva "gata, nu e", execute 2-3 comenzi verbale simple, poate da sau arata la cerere (cand i se spune: "da-mi" si "aratami"), arata cu degetul obiecte familiare sau imagini din cartile pentru copii, cand sunt numite, poata imita sunetele facute de cateva animale daca a fost invatat sa o faca, indice cateva din partile corpului la el, uneori si la altcineva, numeste cateva obiecte, jucarii, membrii ai familiei.

Pentru o dezvoltare optima in aceasta arie, nu trebuie sa uitam ca un copil se dezvolta daca este stimulat cat mai activ de adult si daca nu i se vorbeste cu limbaj de bebelus. Din punct de vedere motor si cognitiv, copilul isi castiga dupa 1 an din ce in ce mai mult independenta - merge cu sprijin minim, reuseste sa faca cativa pasi fara ajutor, urca pe scari de-a busilea sau independent in picioare, le coboara cu ajutor, se joaca cu mingea etc. Cum sa il ajuti Pentru ca un copil sa poata face activitatile descrise mai sus trebuie mai intai sa fie lasat sa le faca, sa i se puna materialele corespunzatoare la dispozitie, sa i se arate cum se folosesc diferitele obiecte si sa fie permanent supravegheat. O alta conditie este ca micutul de 1-2 ani sa nu fie lasat sub niciun pretext in fata televizorului. Astfel, un copil cu abilitati de socializare corespunzator dezvoltate va sti sa ofere o jucarie sau un obiect adultului si i-o va lasa acestuia la cerere, imparte cu altii mancare sau jucarii la cerere, poate imita miscarile altui copil cand se joaca, imita adultul in diverse activitati etc.

Jucariile potrivite
Copilul a crescut si nu mai are nevoie de zornaitori, de inele de plastic de bagat in gura, de ce il facea foarte fericit cand era bebelus si nu statea decat in brate, in carut sau in tarc. Dupa varsta de 1 an, abilitatile motorii ale copilului se dezvolta foarte rapid. Coordonarea ochi-mana progreseaza. Copilul devine foarte interesat de obiectele (jucariile) care se misca. Deocamdata, masinile de colectie le punem deoparte, pentru mai tarziu. Mult mai tarziu. Daca va mai aduceti aminte din alte articole, la aceasta varsta cei mici adora sa deschida si sa inchida, sa puna si sa scoata si sa joace cucu-bau. 3

Nu prea presupun aceste activitati multe jucarii, nu? Asa ca alegem din mormanul de jucarii numai ce este de interes, iar pe celelalte le punem in saci pe balcon sau in magazie, pentru cand va fi nevoie de ele. Iata ce vom pastra si de ce:

Cuburile colorate - supermultifunctionale, cu ele copilul invata si sa construiasca (pe verticala si orizontala), invata culorile, mai tarziu invata sa numere, sa compare. Atentie ca ele sa fie destul de mari si sa aiba colturile rotunjite! Inelele de plastic colorate, cu dimensiuni diferite, care se asaza pe suport conic; mai tarziu, copilul le poate arunca la tinta, dar deocamdata sunt utile pentru a invata culorile, notiunea de mai mic, mai mare. Camionul mare in bena caruia poate sta si copilul, masina sau calutul balansoar, cu conditia sa fie sigure si usor de manevrat de catre cel mic. Jucariile cu bat de impins - rata, fluturele, avionul sau orice altceva este la capatul celalalt al batului sunt un deliciu pentru pustiul care merge deja independent pe picioarele lui; atentie insa la maner sa fie bine protejat, sa evitam ca "grabitii" sa isi infiga mutrita in capatul batului de plastic. De pastrat sunt si camionasele cu incarcatura din dotare - busteni, butoaie, pietre, toate din plastic. Avioanele, autobuzele din plastic sau lemn, pline cu obiecte si pasageri, cu care ne putem juca si separat, sunt bine-venite in acest moment.

Papusile si animalele de plus (cu par scurt) nu trebuie sa lipseasca de pe raft, indiferent daca avem baiat sau fata. Jocurile de recunoastere a formelor: fie cele care se introduc in recipiente care au decupate pe ele formele jucariilor, fie puzzle-uri din lemn sau mijloace de transport etc.

In niciun caz nu lasam la indemana copilului jucarii care sunt peste nivelul varstei lui! Ele vor fi folosite la vremea potrivita. Putine, dar bune Foarte multi parinti ma privesc dezaprobator atunci cand le spun ca nu ar trebui sa lase la indemana copilului foarte multe jucarii. Primesc de la ei raspunsuri de genul "Pai, oricum, nu se joaca cu toate" sau "Dar ii place sa le rastoarne pe toate in mijlocul camerei", ori "A, oricum nu se joaca cu ele, stau pe rafturi acolo, iar el tot cu telecomanda, telefoanele noastre sau obiectele din bucatarie se joaca". Acestea nu sunt argumente, ci niste vorbe care nu au nicio legatura cu subiectul. Repet: copilul nu are nevoie si nici nu trebuie sa aiba la indemana mai mult de 2-3 jucarii din aceeasi categorie.

Cand copilul descopera ca dintii sunt o arma!

Din instinct sau din accident, copilul descopera la aceasta varsta ca dintii sai pot fi o arma de temut. Bebelusii musca uneori, din greseala, sanul mamei. Atunci constata ce reactii apar in urma gestului lor, iar mai tarziu isi vor aduce aminte si vor repeta gestul, in alt context. De fapt, gura este la aceasta varsta un mod de cunoastere - si, bebelusii incep sa invete sa guste din lume. Asa ca muscatul, in sine, nu poate fi considerat intotdeauna un semn de agresivitate. 4

Dar daca a devenit un obicei sau daca este deja un mod prin care copilul va raspunde, trebuie sa va puneti semne de intrebare. Parintii descriu, de obicei, trei situatii. Musca obiecte Asta se intampla in special atunci cand le erup dintii. Bebelusii se calmeaza, incepand sa molfaie si sa roada anumite lucruri. Inelele pentru gingii, racite si date copilului sa le roada, sau chiar alimentelele dure, gen morcovi de rontait, alina durerea in perioada eruptiei dentare. In afara acestor situatii, nu trebuie sa te joci niciodata cu un copil dea rontaitul sau muscatul. Sunt multe situatii in care parintii se joaca si musca din dragoste, iar copiii vor repeta acest comportament. La aceasta varsta, copilul nu are discernamantul necesar pentru a sti cand ceva este acceptabil si cand nu. Daca musca din pricina ca e nervos sau frustrat, trebuie sa intervii imediat, sa-i redirectionezi atentia. Un copil mai mare de 4 ani care musca frecvent are un comportament atipic, trebuie consultat de catre un psiholog. Musca alti copii De cate ori copilul musca vreun partener de joaca, spune-i cu un ton ferm: NU musca! Indruma-l spre un loc linistit si cere-i sa stea cuminte cateva minute, pana se calmeaza. Il avertizezi ca nu se ridica de pe scaun pana nu se linisteste, pentru a-i da ocazia sa invete autocontrolul. Acorda insa mai intai atentie victimei. De multe ori, copiii musca si pentru ca asa li se acorda atentie, chiar daca negativa. Copilul te musca Reactia ta trebuie sa fie una de surpriza si interzicere categorica. Nu raspunde cu o voce plangaret-glumeata Pe mami o doare, nu-i frumos!. Aceasta atitudine poate fi interpretata gresit (e posibil sa i se para ca va jucati, de exemplu) si el va repeta gestul. Dupa ce formulezi interdictia in termeni fermi, incetezi sa te mai joci cu el zece minute. Copilul va intelege mesajul: nu va obtine atentie in plus, ci i se vor lua din drepturi. Importanta e conseventa: de cate ori te musca, reactia ta trebuie sa fie aceeasi. In niciun caz nu-l lovi, nu e o solutie. Cum poti preveni - Multi dintre copiii care musca sunt agitati de catre parinti. Nu este indicata o partida de joaca exact inainte de ora de culcare, tocmai din acest motiv: copilul devine hiperactiv si se manifesta ca atare. Cu o ora inainte de somn, incercati sa creati o atmosfera relaxanta pentru el, cititi-i o poveste, cantati-i ceva sau ascultati impreuna muzica in surdina. - Observati cu atentie cand musca: este foarte posibil sa existe un factor extern care sa-l faca mai agresiv. O serie de medicamente (unele antialergice, de exemplu) au ca efect secundar iritabilitare, care, de vreme ce nu se poate exprima prin cuvinte, se manifesta prin muscat. - Sunt cazuri cand devin agresivi daca sunt supusi unei presiuni: de exemplu, venirea pe lume a unui bebelus atunci cand copilul mare e inca mic este un factor de stres pentru el. Cateva indicii: Nu sunt rai! Multi parinti interpreteaza muscatul ca pe un semn de rautate. Este o mare greseala. Copilul depinde de adulti pentru a-si construi o imagine pozitiva despre sine, si faptul ca i se repeta ca el este rau va avea consecinte pe termen lung. 5

Invata-l regulile Este treaba unui parinte sa stabileasca si sa comunice copilului ce e permis si ce nu. Copiii nu au notiunea de bun sau rau, in nici un caz la unu-doi ani. Daca ii permiti sa muste, o va face, pur si simplu, pentru ca nimeni nu ii spune ca nu are voie. Fara cuvinte Musca si pentru ca nu iti poate comunica ce vrea, ce simte, ce ii trebuie si asta e frustrant pentru un copil. Pentru tine n-ar fi? Pe de alta parte, poate musca sub forma de raspuns un mesaj direct ca nu ii place ceva din ce-i faci. Statistic Statistic vorbind, din parinti cu deviatii comportamentale, se nasc copii cu predispozitii spre agresivitate. La fel, un mediu familial violent, va avea urmari la nivelul dezvoltarii psihoemotionale a copilului. Ce-il supara, ce il linisteste... 1. Muzica il linisteste. O minge muzicala poate fi un bun partener de joaca pentru un copil mic. 2. Verifica temperatura. Daca e prea imbracat sau e prea cald in camera, un copil devine nervos. 3. Triseaza putin. Suzeta ramane un subiect controversat, dar uneori, poate fi de mare ajutor. 4. Alina durerea. In perioada eruptiei dentare, toti copiii sunt mai sacaiti. Un inel gingival cu apa, eventual, racit putin in frigider, ii calmeaza durerea.

Dezastrul din casa cu copil mic

Cine are copil de aceasta varsta stie exact despre ce este vorba dezastrul din casa este de neevitat. Ne resemnam sau dirijam strategic acest mod de cunoastere? Fie ca privesc fascinati cum curge din punga tot zaharul, cum fuge hartia igienica atunci cand o tin de margine si ii dau drumul pe podea, fie ca sunt uluiti de urmele lasate pe pereti de cate un creion colorat sau carioca, de cum face plici mancarea pe podea cand scutura lingurita plina, sau cum oalele scot sunete infernale atunci cand sunt golite dulapurile de bucatarie, in care eventual se baga dumnealor toate acestea si multe altele sunt prilejuri de cunoastere si distractie pentru copiii mici, si de enervare si disperare pentru adulti. Ar trebui sa ii lasam sa faca ce vor si sa curatam smeriti precum Cenusareasa, dupa ei, sau sa le interzicem si sa ii plantam in fata televizorului ca sa nu mai faca mizerie? Evident ca nici una, nici alta. La aceasta varsta, copilul trebuie sa isi dezvolte inteligenta si abilitatile, in special cele motorii. Asadar, toate experimentele de murdarire trebuie facute controlat, sub stricta supraveghere a adultului, explicand copilului ce se intampla, dirijand joaca lui cu obiectele din casa. Desigur, stabilind restrictii nu permitem accesul la telefoanele mobile, la telecomenzi, la aparatura electronica sau de uz casnic (masina de spalat, aragaz etc.), explicand si demonstrand practic celui mic la ce folosesc ele si spunandu-i ce se intampla daca se strica (nu mai putem face mancarea lui preferata, nu mai spalam hainutele si nu mai avem cu ce ne imbraca pentru a iesi afara etc.), dar si faptul ca sunt obiecte la care copiii nu au voie. In felul acesta, preintampinam si accidente grave care pot avea loc, dar si deteriorarea obiectelor. Vom lasa la indemana copilului numai acele obiecte care nu sunt periculoase sau nu il pot vatama (in cazul in care se sparg sau rup). Si, nu uitati il vom invata sa se joace, nu vom astepta sa stie singur cum sa foloseasca jucariile. Ne vom juca impreuna cu el, aratandu-i cum se face, altfel se va juca numai cu obiectele pe care le manipuleaza oamenii mari. Cel mai important dupa joaca urmeaza curatarea si punerea in ordine a lucrurilor folosite. 6

Copilul nu si-a propus sa strice dispozitia parintilor facand mizerie, ci pur si simplu invata despre comportamentul obiectelor din jur, despre limite etc. Murdaria este buna, spunea o reclama... Cred ca cei mici erau extrem de bucurosi cand acea reclama rula sub ochii parintilor. Daca murdarirea nu are alt scop decat desfasurarea frustrarii, furiei copilului si nu ceva constructiv, moderat si modelat in prezenta adultului (a modela in noroi, plastilina, a experimenta texturile diferitelor materiale: faina, orez, zahar, malai, nisip, pamant, fasole uscata etc., a picta cu manutele, a face diferite jocuri cu rola de hartie igienica sau alte materiale din casa), inseamna ca deja am permis sa se depaseasca limita acceptabila. Si, urgent, trebuie sa impunem limite. Pana nu este prea tarziu. Nu confundati libertatea copilului de a experimenta cu a-l lasa sa faca tot ce vrea copilul va intelege ca ii este permis orice.

Intarzieri in dezvoltarea limbajului?

Unul din patru copii vorbeste mai tarziu, insa cei mai multi dintre acestia nu au nevoie de ajutor special pentru a recupera intarzierea in vorbire, arata studiile. Aproape la toate intalnirile noastre de la Happy baby Day (din prima zi de miercuri a fiecarei luni), am primit din partea parintilor intrebari legate de dezvoltarea limbajului copilului mic de ce spune doar cateva cuvinte, de ce nu spune nimic, de ce nu vorbeste in propozitii? Ingrijorarile se nasc din tendinta naturala, dar nu si corecta, a fiecarui parinte de a-si compara copilul cu alti copii din vecini sau din parc. Fetita prietenei mele, care are aceeasi varsta cu baiatul meu (de obicei intre unu si doi ani), spune poezii, nu-i tace gura, normal ca ma tem ca al meu are o problema. Este normal sa va ingrijorati putin, insa uitati ca fiecare copil are propriul sau ritm de dezvoltare. Si mai uitati ca la un an sau la un an si jumatate ar fi bine sa evaluati copilul din punct de vedere psihologic. Este limpede ca orice copil face eforturi pentru a se exprima (inca de bebelus), pentru a se face inteles de catre ceilalti, insa lipsa acestor eforturi ne poate indica o tendinta patologica in dezvoltarea limbajului si nu numai (uneori si a intelectului). Aceste eforturi pot fi sustinute sau, din contra, blocate de adult (fara voie). Cele mai usoare cai de a bloca dezvoltarea limbajului la copil sunt a tine copilul cu suzeta exagerat de mult, a nu vorbi copilului (comunicare insuficienta), a nu insoti limbajul vorbit de mimica si gestica adecvate, de tonul potrivit, a imita limbajul copilului, a vorbi exagerat de mult copilului (adulti extrem de vorbareti care nu mai dau si copilului randul la exprimare), a anticipa si a satisface nevoile copilului prin ghicirea gandurilor, intentiilor lui, fara a-i mai permite sa incerce sa isi exprime o necesitate. Pe de alta parte, mai pot exista intarzieri ale limbajului fara a fi, insa, cauzate de o problema reala baietii vorbesc uneori mai putin si mai tarziu decat fetele, la fel copiii nascuti prematur, care au uneori nevoie de timp pentru a ajunge la varsta cronologica normala, gemenii, care comunica atat de bine intre ei non-verbal, incat intarzie uneori sa mai comunice verbal cu ceilalti). Fiecare copil se dezvolta in ritmul sau Cand ne referim la intarzieri de vorbire la aceasta varsta, ne gandim la o medie a dezvoltarii limbajului vorbit la copii, insa intotdeauna trebuie sa tinem cont si de particularitatile psiho-fiziologice ale fiecarui copil in parte, de istoricul lui medical si familial. Evaluand aceste intarzieri nu evaluam numai performantele verbale ale copilului, ci mai ales cat de mult intelege copilul din ceea ce i se vorbeste.

De exemplu, desi un copil de un an si jumatate poate spune intre 10-50 cuvinte, poate intelege mult mai multe. Gestica si urmarea indicatiilor care i se dau indica intelegerea si abilitatile de comunicare.

Lumea vazuta prin ochii copilului de 1-2 ani

Ce mare si ce complicata e lumea din jur! Pentru un copil de un an, este un mare efort si o adevarata provocare sa o inteleaga si sa isi exprime noianul de nelamuriri cu privire la aceasta lume. O multime de provocari, lucruri noi, interesante si, in acelasi timp, usor infricosatoare. Iata ce are in fata lui copilul mic. La un an, un copil nu are inca format vocabularul, si nu are nici capacitatea de exprimare a sentimentelor, emotiilor, nedumeririlor in fata atator provocari. Insa adultul are aceasta posibilitate. De aceea, este foarte important cum ii vorbim unui copil mic. Adultul isi poate alege cuvintele cu intelepciune, il poate ajuta sa inteleaga si sa il faca sa reactioneze adecvat la tot ceea ce este in jurul lui. Cand copilul incepe sa devina agitat, iritat, nervos, adultul va trebui sa-i oglindeasca sentimentele, nu sa-l certe, sa-i spuna ca nu trebuie "sa faca asa" ori sa il ignore. Aceste atitudini si cuvinte fac ca cel mic sa se simta neinteles si respins. Oglindirea se face prin identificarea sentimentului - cred ca te simti frustrat ca nu ai jucaria, ca esti obosit, ca iti e foame etc. In acest fel, copilul intelege ca adultul a priceput ce simte el, ca il accepta si ca este in regula sa te simti frustrat, nemultumit in astfel de situatii, dar ca exista rezolvare pentru a diminua disconfortul unei astfel de trairi. Pentru ca tot adultul (coborat fizic la nivelul fetei copilului) ii va spune cum se va rezolva problema - ne putem juca altceva acum, mergem sa ne odihnim, sa mancam etc. Adultii nu ar trebui sa faca si mai grea intelegerea a tot ceea ce este in jurul copilului prin exprimare gresita, explicatii fantasmagorice ori, mai rau, prin lipsa comunicarii. In privinta interdictiilor, adultii se pierd in detalii de neinteles pentru copii: nu te apropia de aragaz, pentru ca o sa cada oala pe tine; nu iesi din curte, ca te calca masina etc. Copilul nu va intelege cum se face ca interdictiile apar doar atunci cand vrea adultul si alteori nu sunt valabile a mai pus mana la aragaz si nu a cazut oala, a mai fost pe strada si nu l-a calcat nimic etc. Unde mai pui ca adultul face mereu lucrurile astea si nu pateste nimic. Interdictiile trebuie sa fie exprimate la nivelul de intelegere al copilului la aceasta varsta si trebuie sa fie legate de un context concret - stai, aragazul frige, uite (si ii punem usor manuta in zona mai fierbinte, atat cat sa simta ca vine caldura de acolo); iesim din curte si ii aratam ca vin masinile in viteza si ca e periculos etc. Prima premisa a intelegerii limbajului vorbit este ca adultul sa vorbeasca corect copiilor, nu in limbaj de bebelus. Va suporta consecintele faptelor sale Adesea, comportamentul are "deviatii" inadmisibile deoarece, inca din copilarie, nu am inteles ca vom suporta, mai devreme sau mai tarziu, consecintele naturale ale faptelor noastre. 8

un copil care prefera sa se joace cu mancarea va fi luat de la masa, chiar daca nu a mancat tot (nu il certam ca face asta), un copil care nu isi strange jucariile (la doi ani, cu ajutorul parintilor) nu le va mai gasi (nu il certam si facem tot noi ordine in urma lui), un copil care nu se imbraca cu ce trebuie nu mai iese afara (nu asteptam adolescenta ca sa il invatam ca hainele trebuie sa fie adecvate anotimpului si momentului zilei).

Invata copilul sa faca la olita

Ce ar trebui sa faceti, dar si sa nu faceti cand vreti sa invatati copilul sa faca la olita? Lasati deoparte exemplele altora, caci fiecare copil este unic si are ritmul lui de dezvoltare. Ttineti cont de dezvoltarea lui psihomotorie:

este capabil sa constientizeze ca a facut pe el, se tine pe picioare si poate merge pana la toaleta, nu ii place sa fie murdar sau ud, anunta ca este astfel si cere sa fie schimbat, se poate tine cateva secunde inainte sa dea drumul pe el etc.

Nu uitati ca realizarile copilului nu trebuie date publicitatii, nu se va scrie in ziare si nu se va difuza la tv ca nu stie inca sa faca la oala. Relaxati-va si nu puneti presiune pe voi si pe copil pentru a indeplini obiectivul. Poate ca este important pentru voi, ca parinti, sa bifati aceasta realizare, nu si pentru copil. El poate considera ca e pregatit sa faca la olita pe la trei, patru ani. Puteti rezista pana atunci? Pentru ca, daca puneti presiune pe copil, nu va ajuta nici pe voi, nici pe el... Incepeti antrenamentul ca niste adevarati profesionisti. Incepe antrenamentul profesionist Observa "sportivul" - isi da jos si isi pune singur pantalonii, face deosebirea intre uscat si ud, stie sa semnaleze ca face sau a facut deja, se poate deplasa independent la baie si se poate aseza pe oala fara ajutor, intelege si executa instructiuni simple (vino, aseaza-te etc.), are minimum un an si jumatate? Daca indeplineste aceste conditii, am putea incepe antrenamentul... Vom initia jocul "de-a pipi la oala", dand comenzi scurte copilului: hai la baie, da pantalonii jos, asaza-te pe oala, acum pisss, gata, bravo!, aruncam ce este in olita la wc si mergem la joaca. Copilul va adora jocul si va dori sa il repete iar si iar. Cel mai important lucru in acest antrenament este sa laudam copilul de fiecare data cand reuseste si sa ignoram situatiile cand esueaza. 1 din 4 parinti nu detine informatii despre importanta sustinerii copilului in conditiile rezolvarii situatiilor problematice, arata un studiu UNICEF, evidentiind cunostintele limitate ale parintilor despre rolul lor de primi educatori ai copiilor. "Esti mare, de acum ar cam trebui sa faci la olita. Hai sa incercam". Si copilul sta pe olita usor amuzat, ca in fata unui nou joc cu mama. Mama, incantata ca a reusit din prima sa-l convinga pe bebe sa ia loc pe tron, asteapta frematand "cadoul" de la copil. O treaba mica sau una mare Numai ca pustiul nu se prinde, si asteapta si el, la randul lui, continuarea jocului. "Si acum ce facem?" - se intreaba micutul. Mama sta si se uita la copil asteptand, copilul se uita si el la mama asteptand. Ce? Cum ce? Continuarea! Numai ca, de cele mai multe ori, asteptarea este in zadar... 9

Uneori, pustiul, intimidat sau sub influenta racorii (pentru ca nu mai are scutecul pe el), poate da drumul la putin pipi, cu totul si cu totul intamplator (varianta 1), sau isi pierde rabdarea si se ridica - m-ai plictisit, mami, jocul asta nu imi place (varianta 2). Daca in varianta 2 mama insista, copilul se enerveaza (pe buna dreptate). Varianta 1 - copilul a facut ceva la olita. Mare greseala, pentru ca abia de acum va incepe cosmarul. "Ok, mama s-a bucurat, inseamna ca asta era de fapt jocul, dar sper sa nu il jucam prea des, ca e plictisitor", se gandeste copilul, fericit ca a scapat si poate sa mearga la ale lui. Mama, in extaz, se si repede sa anunte toata familia de marele succes al zilei, saptamanii, lunii - a facut la olita! Ura!!! Sa notam in jurnalul copilului - prima zi cand a facut la olita. Vorbeam de cosmar, mai devreme. Desigur, deoarece efuziunea nu tine mai mult de o zi, mama se va astepta ca minunea sa se intample si maine, si poimaine, si mereu. Mai ales ca a auzit prin parc de miracole de genul - "a mea face la oala de la sase luni", ori "draga, am avut o perseverenta de fier si in doua saptamani l-am facut sa renunte la scutec, nu mai face deloc pe el, nici ziua, nici noaptea, asa de bine l-am invatat". Oare ce ii determina pe oamenii astia sa se comporte astfel? Mama in cauza se si imagineaza, biata de ea, anuntand mamicile, fericita, ca "de acum, si noi facem la olita". Si dezamagire! Nu numai ca a doua, a treia zi nu mai face la olita, dar relatiile devin mai incordate, copilul fuge numai cand o vede, ajunge sa se enerveze sau chiar sa planga atunci cand e pus sa faca, si efectul final va fi ca va intarzia si mai mult varsta la care va face la olita. Varianta 2 - nu a facut din capul locului. Mama va mai insista si zilele urmatoare, atat de des cat ii permite nivelul ei de anxietate. Si va ajunge in final la deznodamantul variantei 1. Cum s-a ajuns aici? Cum se ajunge la deznodaminte negative si in politica - luand decizii pentru soarta cuiva, fara a tine cont de acel cineva, de nivelul lui de pregatire, de suportabilitate, de capacitatea de adaptare sau complianta "victimei" la decizia luata. Mai pe scurt - decizia mamei ca a sosit momentul ca cel mic sa faca la olita! De cand? Chiar de acum, ce s-o mai lungim atat?! Ce daca isi bat gura unii si altii ca decizia de a incepe folosirea olitei trebuie sa fie luata dupa ce am evaluat putin copilul si nivelul lui de dezvoltare?! Folclorul de parc pare sa fie mai puternic decat vocea ratiunii. Nu pentru toti, desigur. Sunt si parinti care fac si ei o incercare si, daca vad ca nu are efect, mai lasa putin timp si revin in cateva saptamani testand "terenul" - oare de data asta s-o fi prins copilul meu care e treaba cu olita?

Nevoia de siguranta si control

Apropiindu-se de 2 ani, copilul devine mai calm, mai echilibrat, mai sigur pe el (mai ales din punct de vedere motor), este independent in miscari. Vocabularul se imbogateste pe zi ce trece, invata multe cuvinte si le repeta constiincios, foarte amuzant din punctul nostru de vedere (pentru ca le stalceste). Reamintesc evitarea tentatiei adultilor de a vorbi copilului in limbajul de bebelus - nu facem decat sa intarziem dezvoltarea corecta a limbajului la copil, deoarece ii dam informatii contradictorii. Desi el pronunta incorect, in 10

mintea sa cuvantul este spus asa cum trebuie. Copilul este foarte curios, vrea sa stie cum se numesc diferite obiecte si fenomene din jurul lui, intelege mult mai multe cuvinte decat poate spune. Obisnuieste sa poarte conversatii cu obiectele, jucariile, atunci cand se joaca singur. Este varsta la care nu doar animalele, ci si lucrurile au viata, o existenta a lor - de aceea, bate masa daca il loveste, batul este calut, scaunul e masina. Este pasionat de tot ce are roti, de tot ce se invarte. Fetele incep sa devina cochete, isi pun clame in par, se admira in oglinda, prefera anumite rochite. Tuturor le place sa se deghizeze, sa poarte haine "de ceva" (personaj). Adora povestile, dar pe cele cu personaje, care fac lucruri obisnuite, de zi cu zi. Inca nu e cazul sa le cream frici cu povesti in care apar vrajitoare sau monstri. Cele mai interesante povesti raman cele inventate, care au ca personaj principal un copil ca ei, care face exact ce au facut ei peste zi. Copilul de pana la 2 ani adora sa fie in preajma altor copii, chiar daca se joaca mai mult in paralel cu ei, decat cu ei. Se imprieteneste usor si poate pastra amicitii ani de zile de acum inainte. Imita ce fac ceilalti pentru a se face placut, dar mai ales pentru a invata de la ei. Este foarte atent sa placa adultilor, sa le atraga atentia. Stie sa isi exprime adecvat dispozitia si emotiile pe care le traieste. Adora sa participe la treburile casnice si, drept urmare, uneori are initiative uluitoare - se apuca sa toarne tot detergentul in chiuveta, ca sa spele un servet murdar, sau vine sa dea cu matura pe cearsaf, daca a vazut o scama. Insa, in egala masura, ii place sa se razbune pe niste parinti prea pedanti murdarindu-se excesiv (este deschis la orice fel de experiente de acest gen, nu ii e sila de nimic). De dragul "stiintei", am face bine sa il lasam sa experimenteze orice noi materiale, consistentele lor si ceea ce se poate face cu ele sau din ele (nisip, pamant, faina, orez, iarba, plastilina, tempera, coca etc.). Sa nu uitam ca sertarele si dulapurile nu sunt inca in siguranta. Desi e mai disciplinat, cu mai putin "nu" in vocabular, inca isi controleaza greu emotiile, sufera daca nu reuseste sa faca lucrurile cum vrea (sa construiasca un turn de cuburi, de exemplu), isi exprima din plin frustrarea, mai ales daca este si certat pentru nereusita. Frustrarile de acum sunt date mai ales de dorinta mare de a face, si putinta limitata de capacitatile fizice ale varstei. Copilul are nevoie de regularitate, constanta si calm, pentru a avea senzatia de siguranta si control. Fie ca este vorba de orele de masa, de culcare, iesit afara, plimbare, igiena personala, programul dinainte de somn, "ritualurile" zilnice si dragostea neconditionata a parintilor sunt cele care dau confort psihic copilului de 1-2 ani. 1 din 2 parinti declara ca nu se cearta si, in consecinta, in aceste familii este o atmosfera confortabila. Exista o inclinatie spre certuri a familiilor din mediul rural. 42% dintre parinti se cearta in prezenta copiilor, arata un studiu UNICEF. Un alt atribut al varstei este simtul proprietatii - "al meu" este foarte normal si nu trebuie vazut ca o dovada de egoism. Acest "al meu" defineste autonomia copilului, ii confirma cumva valoarea personala.

11

Mai ales ca a cam invatat de la adult ca e de bine sa spui "asta e al meu" - presupune ca ceilalti nu au voie la obiectul respectiv. Va trebui sa invete de la adult ca obiectul ramane al lui chiar daca il da cu imprumut, il va obtine inapoi. Insa, copilul nu trebuie obligat sa dea, daca nu vrea (altfel, devine anxios si nesigur pe el), dar nici sa primeasca totul neconditionat - "trebuie sa dai si tu ceva in schimb, daca vrei sa primesti un lucru de la cineva". Dar nu e graba sa inteleaga pana la 2 ani aceste lucruri, are timp pana merge la gradinita. Daca ne straduim sa grabim acest proces de intelegere, poate ca va deveni mai darnic, dar si mai lipsit de stima de sine. Vrea sa se joace cat mai mult cu parintii Momente tensionate? Sigur, nu putem rata ocazia sa facem razmerita la masa sau cand e ora de nani. Ii este frica de intuneric, de fantome sau monstri, mai ales ca la aceasta varsta nu face prea bine deosebirea intre real si imaginar (este varsta la care orice obiect poate avea si viata). Vrea sa stea cat mai mult cu parintii, mai ales daca acestia lipsesc mare parte din zi de langa el, sau daca nu ii acorda suficient timp pentru joaca. Atentie, joaca nu trebuie sa aiba loc inainte de culcare, ca sa ii facem si mai grea "despartirea" de adult. Cat despre masa, vom incepe sa il lasam sa manance si cu mana lui, atat cat poate, ajutandu-l, dar vom fi atenti sa nu separam masa copilului de cea a adultilor, pe cat posibil, pentru ca se va simti exclus din grupul familial.

Primii pasi de dans

A trecut de un an si jumatate, si micul explorator, care pana acum pornea de-a busilea, in lungul si latul casei, apoi copacel in picioare, cu ceva mai multa abilitate si viteza, si se catara pe unde nici cu gandul nu gandeai, acum merge si cu spatele, se asaza singur pe scaun, se ghemuieste si se ridica fara sa cada, si escaladeaza obiecte mai mult ca inainte. Sigur ca toate acestea duc la asumarea de riscuri si, uneori, la supraevaluarea capacitatilor sale motorii - trebuie sa fim cu ochii pe el si mai mult ca inainte. Coordonarea miscarilor si a echilibrului nu este inca foarte buna, asa ca micutul cade adesea. Dar exista o noua activitate care nu presupune riscuri si care ii face foarte mare placere - dansul. Cami este o fetita de aproape doi ani, care a descoperit de curand cd-player-ul si telecomanda lui. Din greseala, dupa ce a aruncat-o de pe canapea, a calcat pe ea si muzica a pornit. Soc! Dar si bucurie. A inceput sa isi miste funduletul si sa il roteasca caraghios si stangaci. Era fascinata. Dupa usa, mama, tata, bunica si bunicul stateau claie peste gramada sa admire spectacolul fara a fi vazuti de Cami, ca sa nu se opreasca din dans. Era asa de incantata... Insa melodia s-a terminat si toti admiratorii au iesit din ascunzatoare sa laude performanta artistei. Ea nu s-a intimidat deloc si le-a facut semn spre aparat, dand din fundulet - adica am dansat pe muzica de acolo. Si a inceput o alta melodie. Cami nu a stat pe ganduri si a inceput dansul mai pasionata. Este Cami o viitoare dansatoare, balerina? Nu, este un copil normal care face ceea ce trebuie sa faca la aceasta varsta. Pentru ca dansul si cantecelele jocuri de miscare - sunt cele mai bune cai pentru a ajuta copilul sa identifice schema sa corporala si sa isi dezvolte simtul ritmului si coordonarea motorie. Dansul poate fi si o deschidere catre lumea interioara a copilului (el isi exprima bucuria), sau poate fi un mod de a face spectacol, de a atrage atentia (de preferat in locul crizelor de tantrum). Dansul cu asistenta si cu parteneri de dans in jur e si mai amuzant, mai ales ca cel mic va invata miscari noi. 12

Daca pana acum raspundeau la auditia muzicii prin zambete, batai de palme, leganat, la 1-2 ani, copiii sunt atrasi de ritm spre miscare, mai ales de melodiile care au ritm constant, sacadat, precum bataile inimii. Nu vom pierde din vedere cat de importanta e si simpla audiere a muzicii pentru dezvoltarea creierului copilului, iar daca mai adaugam si miscarea in ritmul ei, putem spune ca am inceput deja exercitiile pentru dezvoltarea gandirii creative la copil, de folos in anii ce vor veni. Vrem sa invatam copilul pasi noi? Va trebui sa consolidam mai intai ce face deja - sarit pe doua picioare, mersul inapoi, apoi statul pe cate un picior (cateva secunde), intai tinut de mana, apoi singurel, rotirile in jurul axului propriu, dar si in cerc. Si mai bun decat dansul simplu este dansul pe cantecele de miscare - in romana sau engleza - despre degetele, ochi, nas, gura, parti ale corpului, cantece cu comenzi de a ridica, misca, scutura mainile sau picioarele, de a atinge cu degetul anumite culori etc. Rimele, versurile vor fi si modalitati de dezvoltare a limbajului. Mai putem imita in dans si miscarile anumitor animale - sari ca broasca, mergi ca elefantul etc. 5% dintre parintI nu acorda importanta activitatii de joc a copilului lor. Parintii copiilor de 1-2 ani considera jocul foarte important (65%) si important (30%), arata un studiu realizat de UNICEF Romania. Nu toti copiii sunt fani ai dansului inca de la 2 ani (desi ar face bine sa fie). Unii sunt mai introvertiti si nu tin neaparat sa dea spectacole cu public - se multumesc numai cu jucariile si cu miscari extrem de limitate, incat nici nu ne dam seama ca acela e dans. Altii, tot introvertiti dar si usor mai anxiosi (sau doar precauti), daca nu sunt siguri pe ei si pe miscarile pe care le pot face, fie se tem sa danseze pentru ca ar putea cadea, fie se tem de ce ar spune adultii care au stat pana la aceasta varsta cu gura pe ei - nu fugi, nu sari, nu te urca, nu cobori, stai pe loc, te lovesti, faci buba etc. - si evita miscarile inainte ca adultul sa spuna "hai". Exista si copii (ce-i drept, mai putini) care nu au simtul ritmului si nu isi coordoneaza miscarile, iar incercarile lor de dans nu sunt incurajate pentru ca nu seamana cu un dans si nu sunt recunoscute ca atare. Iesind din ritm, ei obosesc mai repede si, intr-un final, renunta. Ce este de facut? Sa perseveram! Remediu pentru crizele de tantrum Un beneficiu secundar al dansului, extrem de important pentru noi, in primul rand, este acela al potolirii crizelor de tantrum (este una dintre cele mai eficiente metode la aceasta varsta). Cat ar fi de furiosi sau de suparati, copiii mici reactioneaza cu sau fara voia lor la muzica si dansul vesel. Pornim o melodie vesela, dansam pe langa copil, batem din palme si fredonam cantecelul, apoi invitam copilul sa ne insoteasca in dans, ignorand urletele lui furioase. Este o metoda amuzanta si in 90% dintre cazuri chiar eficienta in a scoate copilul din criza de nervi. Este eficienta si in masina, atunci cand copilul este plictisit sau nervos - chiar daca nu are loc de dans pe bancheta din spate, poate dansa dand din maini, cap si trunchi.

Se teme de aspirator
Un copil mic va experimenta in mod firesc frica de sunete puternice in jurul varstei de doi ani. Partea frumoasa este ca tot copilul mic este la fel de fascinat de obiectele "galagioase". Vorbeste despre ele, vrea sa le vada, chiar daca se teme de ele. 13

Cu cat copilul va realiza mai devreme cum sa preintampine zgomotele puternice, cum sa isi dea seama ca vor aparea (de exemplu: cerul este foarte innorat, fulgera, deci va veni si tunetul; o masina este lovita de o minge, alarma va suna; apas pe butonul de pornire al aspiratorului, el va incepe sa huruie etc.), cu atat mai repede isi va invinge frica. Sub nicio forma nu vom tine sub control comportamentul copilului prin a-l ameninta cu zgomotul respectiv (de care se teme) - daca nu esti cuminte, aduc aspiratorul. Ca sa isi depaseasca frica de aspirator (una dintre cele mai comune frici ale copiilor mici), primul lucru este sa ii aratam aparatul vinovat de producerea galagiei, desigur scos din priza. Probabil ca nu va dori nici sa il vada, daca a apucat deja sa se ingrozeasca de el. De aceea, e bine sa anuntam copilul cand vom folosi un obiect zgomotos in casa, sa ii spunem ce este, cum face, la ce foloseste si sa il prevenim ca il pornim inainte de a o face. Putem lasa obiectul (scos din priza) un timp sa fie vazut de copil, eventual explorat de el. Ii aratam ce facem cu el (oprit fiind), il plimbam pe roti, sa vada ca se misca tras sau impins, il intrebam pe copil daca vrea si el sa aspire covorul si ii oferim teava de aspirare ca sa se joace de-a curatenia. Daca nu este deloc interesat de aparat, mai lasam aspiratorul putin la vedere, ca sa se obisnuiasca cu prezenta inofensiva si negalagioasa a acestuia. Ii vom explica celui mic ca aspiratorul face galagie numai cand se apasa pe buton, si zgomotul se opreste cand este din nou apasat butonul. Si ii aratam cum se apasa butonul cand aparatul este scos din priza. Eventual, il punem si pe copil sa faca acest lucru (sa apese repetat butonul). Cand apasam butonul "pornit", facem zgomot impreuna, ca aspiratorul - vrrruuummm, ca sa asociem amuzant pornirea lui cu anticiparea zgomotului, si sa inteleaga ca omul are puterea de a opri zgomotul scos de aparat. Al doilea pas ar fi sa ii cumparam un aspirator de jucarie, sau chiar unul de masina. Daca deja s-a instalat o frica paralizanta de aspirator, trecem la etapa inventarii povestilor despre acesta. Vom face o desensibilizare treptata prin desen, mai intai. Pe o foaie de hartie, desenam un aspirator, iar langa acesta, ii desenam pe mami si pe copil. Aspiratorul este in poveste un aparatel bland si galagios, care cauta cu disperare un covoras sa il curete. Pe de alta parte, covorasul plange ca este sufocat de murdarie si cauta si el un aspirator. Cand se intalnesc - bucurie mare! Covorasul este din nou curat si vesel, iar aspiratorul incantat ca a putut fi de folos. De la desen putem trece la etapa pozelor - imagini cu aspiratoare diferite, pe care le colectionam si le lipim intr-un caiet. Putem sa ii "dam" fiecarui aspirator un covoras tot decupat din reviste. Apoi, ne uitam si la aspiratorul nostru, sa vedem cu care dintre cele colectionate seamana. Treptat, copilul va accepta sa se apropie de aspiratorul real si sa nu se mai teama de el cand este oprit. Il intrebam pe el cand vrea sa il pornim, ca sa "salvam" covoarele de asaltul microbilor. 3% dintre parinti sunt impotriva implicarii copilului in activitati casnice, peste doua treimi au luat ca argument varsta prea mica a copilului, iar o treime nu considera necesar acest lucru, arata un studiu realizat de UNICEF. Copii mici experimenteaza o serie de frici legate de zgomotele puternice care apar prin surprindere: tunetul, latratul cainelui, alarmele masinilor, zgomotul aspiratorului etc. Dupa varsta de un an, ei incep sa exploreze activ mediul inconjurator, pe masura ce se dezvolta mersul, si, in mod firesc, acest mediu este mereu surprinzator, are si lucruri frumoase, dar si "capcane" - unele locuri sau obiecte sunt prea reci sau prea fierbinti, unele se misca, altele scot zgomote. 14

Copilul vrea sa afle, este curios si curajos in incercarea lui de a lua in stapanire ceea ce inainte nu vedea decat din bratele protectoare ale adultului, sau de la inaltimea caruciorului ori patutului. Cand apar zgomote bruste si puternice in acest mediu extern (care, nu se stie cand, deodata, brusc, poate deveni ostil), este firesc sa se produca la copil o reactie de aparare, care se manifesta ca o reactie de stres manifestata prin fuga sau lupta. Deoarece nu are cu cine se lupta, fuge. Si va fugi pana cand va intelege ca acel zgomot apare si exista independent de persoana lui. Cum il ajutam sa-si invinga frica In general, invingerea fricii, a celei de aspirator, de care am vorbit astazi, cere timp. Un timp variabil de la copil la copil. Nu vom grabi acest proces de invingere a fricii, nu vom spune copilului ca e fricos, ca nu are de ce se teme (il facem sa se simta neinteles si nici nu rezolvam problema), nu il vom expune brusc sau fortat la obiectul fricii, si nici nu ne vom amuza sau nu vom rade de frica lui. La varste mici, fricile sunt normale; sa recunoastem, si noi le-am simti (chiar ca adulti) intr-o lume necunoscuta, imprevizibila, surprinzatoare si plina de zgomote nefiresti. Este foarte important sa fim alaturi de copil, sa fim calmi si sa il sustinem atunci cand aceasta se manifesta, si sub nicio forma sa nu ii inducem noi frici suplimentare.

Renuntarea la suzeta
Pentru copiii mici, suzeta este un mijloc foarte bun de a se linisti. Asa ca, de cele mai multe ori, ajungem sa nu mai putem dezobisnui copilul de acest mic obiect "calmant". Stim deja ca folosirea suzetei la varste mai mari (peste 1 an) poate afecta dentitia, poate crea copilului sentimente de nesiguranta, si, cel mai rau, poate sa puna copilul intr-o postura penibila in fata celorlalti copii (sunt copii si de peste 2-3 ani care inca molfaie o suzeta). Daca permitem utilizarea suzetei peste 1 an, 1 an si jumatate, cream copilului dependenta fata de acest obiect, fara de care ajunge sa nu se mai simta in siguranta, nu mai poate adormi, nu mai poate iesi afara, la plimbare. Insa am observat ca, de foarte multe ori, parintii (sau bonele, bunicii), pentru a castiga un moment de liniste, devin mai dependenti decat cei mici de prezenta suzetei. Mamica unei fetite de 9 ani si jumatate imi povestea ca micuta ei, pe cand avea 4 ani, intelesese ca la gradinita nu este voie cu suzeta, insa, in momentul in care ajungea acasa, se repezea cu disperare sa molfaie obiectul "calmant", ca un fumator inrait care a fost nevoit sa se abtina de la tigara in timpul orelor de program. Cum a ajuns fetita sa foloseasca suzeta la o varsta "venerabila"? Din frica mamei de a nu trece la suptul degetului. Ce a obtinut? Dupa cateva luni, fetita a renuntat singura la suzeta si a trecut, asa cum era de asteptat, la suptul degetului. Si o face fara probleme si acum, la aproape 10 ani. Daca pana la 9 luni suzeta este un substitut al sanului, un somnifer si un calmant in acelasi timp, dupa varsta de 9 luni utilizarea ei pe timpul zilei nu se justifica atata vreme cat copilul incepe sa vocalizeze si apoi sa emita si consoane, silabe. Este foarte greu sa isi exerseze vorbirea cu obiectul acela infipt in gurita. In plus, cream si predispozitia pentru infectii in sfera ORL. Procedand astfel (eliminand complet suzeta pe timpul zilei), copilul isi va pierde incetul cu incetul interesul pentru ea. Daca cel mic a depasit varsta de 2 ani si inca mai foloseste suzeta, ar fi bine sa ne gandim la un ritual al 15

despartirii de ea, fie o "daruim" cuiva care are un bebelus, fie unui catel, sau chiar o dam inapoi "zanei suzetelor", care vine pe la fiecare copil sa isi ia jucaria inapoi la ea in regat. Si, ca orice zana care se respecta, va darui copilului ceva in schimb - o jucarie de plus sau o pernuta fantezie, alaturi de care copilul sa doarma de acum inainte. Acest cadou are avantajul ca poate fi scos (jucaria, mai ales) la plimbare sau oriunde merge si copilul. Sub nicio forma nu vom da din nou suzeta unui copil care a reusit sa renunte la ea cateva zile si trece, dintr-o data, prin perioade de proasta dispozitie. "Zana suzetelor" va veni in vizita pe la voi, pentru a-si lua jucaria inapoi, si, ca orice zana buna, va oferi copilului ceva in dar. Ai grija ca dezvatul de suzeta sa aiba loc intr-o atmosfera linistita, fara tensiuni. Doar in aceste conditii copilul se poate adapta mai usor la schimbare (in cazul nostru, lipsa suzetei). In cazul in care copilul este extrem de atasat de suzeta sa, nu este rau sa il lasam sa o foloseasca seara, la culcare, in special atunci cand cel mic trece prin situatii stresante - mutarea in casa noua, mutarea in alta camera, aparitia unui membru nou in familie, boala unui membru al familiei, absenta unuia din parinti etc. In astfel de situatii, copilul are nevoie de modalitati de detensionare, de mentinerea cat mai constanta a obiceiurilor zilnice, de confort afectiv. Treptat, vom introduce elementele noi pentru a se simti in siguranta jucaria preferata, paturica, pernuta - pe care sa le poarte mereu dupa el. Acestea sunt modalitati la fel de bune pentru a face copilul sa se simta confortabil. Un timp, pana mai creste... Dar nu uitam sa incercam sa limitam folosirea suzetei in timpul zilei, pentru ca ea nu face decat sa impiedice socializarea si exprimarea copilului prin cuvinte. Ce nu trebuie sa uitam Avem suzeta si, daca tinem neaparat sa o mai folosim un timp, mai ales seara, la culcare, nu uitam sa:

nu legam suzeta cu snur la gatul copilului; nu folosim suzete improvizate sau deteriorate; nu inmuiem suzeta in niciun fel de substante (nici dulci, nici de alt fel), si nici nu o introducem in gura noastra (sub scuza ca o curatam); nu obligam copilul sa tina suzeta in gura daca o respinge (am vazut adulti care vara cu insistenta suzeta in gura unui copil mic care plange, chiar daca acesta isi fereste gurita de obiectul din plastic); folosim suzeta numai pentru copii de maximum 9 luni, si numai inainte de a adormi; alegem modalitati alternative de a face copilul sa se linisteasca atunci cand este agitat (il luam in brate, ii cantam, ii distragem atentia cu o jucarie); nu cream copilului obisnuinta de a suge din suzeta cand este suparat (este posibil ca mai tarziu, peste ani, sa apeleze la tigara pentru a-i trece supararea); neaparat ascundem suzeta pe timpul zilei.

Semne de intarziere in dezvoltare

Bebelusul meu nu mai este bebelus, este deja mare si creste vazand cu ochii, stie din ce in ce mai multe lucruri, face progrese. Nu ma pot abtine sa nu citesc tot mai mult despre aceasta dezvoltare, ce ar trebui sa stie, ce ar trebui sa faca si, mai ales, cand.

16

Sincer, cand face o anumita varsta, astept cu inima stransa sa vad - va sti si el sa faca asta sau nu. Pentru ca vreau sa stiu daca se dezvolta normal, sa fiu pe faza daca ceva nu este in regula, sa actionez la timp. Nu ma pot abtine, de asemenea, sa nu il compar cu ceilalti copii de varsta lui, desi am citit ca nu trebuie sa compari copiii, ca fiecare se dezvolta in ritmul lui. Dar nu intotdeauna al meu reuseste sa fie la nivelul de dezvoltare descris in carti, si atunci ma simt trista si parca dezamagita. Pentru ca fiecare parinte isi doreste in secret ca micutul lui sa fie foarte destept, daca se poate precoce si supradotat. Si daca nu se intampla asta de multe ori, apare vinovatia - poate ca nu am facut eu ce trebuia, tot ceea ce era omeneste posibil. Poate ca nu sunt toti parintii asa, dar eu nu ma pot abtine sa nu ma gandesc. Stiu, am citit ca aceasta atitudine duce la anxietate, si asta nu face bine copilului, pentru ca si el va simti ca ceva nu este in regula cu el, si atunci ii fac mai rau, il descurajez. Este important ca ambii parinti sa fie implicati in viata copilui si sa fie prezenti la evaluarile periodice, care pot releva existenta unor probleme. Am citit ca, de cele mai multe ori, copiii ating achizitiile de dezvoltare la timp (sa faca la olita, sa mearga in picioare, sa vorbeasca etc.) si ca, daca nu o fac ca la carte, trebuie sa mai asteptam putin. Si totusi, cand stiu sau cum stiu ca are o intarziere in dezvoltare? Medicii folosesc expresia intarziere in dezvoltare cand un copil nu are achizitiile pe care ar fi trebuit sa le aiba (in limitele normalului) la o anumita varsta. Intarzierea poate fi intr-unul sau mai multe arii de dezvoltare - abilitati motorii grosiere sau fine (cum ar fi mersul sau mazgalitul cu un creion), dezvoltarea limbajului si comunicarii (se evalueaza limbajul receptiv, care are legatura cu intelegerea, si cel expresiv, legat de vorbire), abilitati de auto-servire (antrenamentul la olita, imbracatul, a manca singur), abilitatile sociale (socializarea: contactul privirilor, aratatul cu degetul, joaca, interactiunea cu ceilalti). Da, copiii se dezvolta diferit - de exemplu, un copil de 18 luni poate avea abilitatile motorii foarte dezvoltate, deoarece ii place sa exploreze, sa interactioneze cu mediul, dar sa nu poata spune prea multe cuvinte, iar altul sa vorbeasca deja in propozitii, dar sa nu fie asa de dezvoltat motor. Cel mai important este sa evaluam si sa vedem daca micutul inregistreaza progrese in toate domeniile. Printre alte motive de intarziere in dezvoltare se numara si o insuficienta stimulare a copilului (si din cauza programului incarcat al parintilor). Cei mai multi parinti sunt mai putin atenti la miscarile fine - sa dea pagina unei carti sau sa culeaga cu doua degetele margelele, bilele de la carucior sau alte mijloce de locomotie - acestea sunt la fel de importante. In palierul limbajului - majoritatea vor ca bebe sa spuna mama, tata, papa, dar este foarte important limbajul receptiv (sa inteleaga ce i se spune) si expresiv (sa combine cuvintele in propozitii sau fraze pentru a spune ceva cu sens). Daca sunt intarzieri, acestea pot avea si cauze medicale (complicatii la nastere, nastere prematura, anomalii genetice, boli sau accidente etc.). Intarzierea in vorbire si limbaj poate fi cauzata de exemplu, de probleme de auz, de anatomie a cailor aeriene nas, gat, laringe, cavitate bucala. Tot problemele de limbaj pot fi determinate de probleme legate de sistemul nervos central. De multe ori insa, aceste probleme nu sunt de natura medicala.

17

A doua opinie? Mentionati toate ingrijorarile pe care le aveti, nu lasati numai specialistul sa evalueze copilul, care poate sa nu fie in cea mai buna forma in acea zi sau sa fie intr-o forma excelenta. Daca a aparut ceva ingrijorator intre aceste vizite de etapa, nu asteptati sa vina urmatoarea vizita obligatorie pentru a va lamuri asupra problemei -, sunati medicul si explicati-i ingrijorarea. Se prea poate ca medicul sa va linisteasca, si totusi, ca parinte, sa fii ingrijorat, sa ai impresia undeva in suflet ca parca totusi ceva nu este in regula. Este bine sa mai ceri o alta opinie. Rezultatul altor vizite la specialisti este bine sa fie mentionat si medicului care il are in ingrijire pe copil, deoarece numai astfel se pot lua cele mai bune masuri pentru copilul vostru. Ce ne pot spune evaluarile facute copilului? 1. In foarte multe cazuri, intarzierea in dezvoltare este temporara, copilul recuperand uneori rapid, alteori mai lent; numai o mica parte dintre copii va mentine aceste intarzieri pana la si dupa perioada scolii primare. 2. Cand medicul sau cadrele didactice iti recomanda o evaluare de specialitate te simti anxios, speriat sau vinovat. Nimanui nu ii place sa auda ca odrasla lui poate avea o problema. E normal sa fii ingrijorat, dar o evaluare este utila pentru copil. 3. Intr-o evaluare, specialistii si familia trebuie sa colaboreze. Pentru a fi completa, copilul trebuie observat in diferite medii, nu doar in cabinet, iar copilul ar trebui sa fie in stare buna de sanatate. 4. O buna evaluare evidentiaza nu doar punctele slabe, ci si punctele tari ale copilului. Utilitatea ei mai consta si in faptul ca voi invata, ca parinte, cum sa fac sa relationez mai bine cu copilul meu, sa ma imbogatesc in informatii, cunostinte de crestere a copilului. Este important sa fie de fata ambii parinti.

Cum ii influentezi comportamentul

Pedepsele si amenintarile, mita si recompensele ei bine, nimic din toate acestea nu tin la aceasta varsta. Asa ca, daca vrei ca micutul tau sa se comporte intr-un mod anume, va trebui sa apelezi la cata maiestrie in a ghida poti avea. Si aceste modalitati sa nu includa, sub nicio forma, tipetele tale, amenintarile sau mita. Pare complicat? Nu este, de fapt. Va trebui sa faci asa incat activitatea sa para amuzanta; si atunci, copilul va dori sa o faca. Spre exemplu - vrei ca cel mic sa isi stranga jucariile? Multi parinti nici nu isi pun problema macar sa educe copilul sa faca ordine la aceasta varsta, iar peste un an, doi, trei se vaita ca au copii dezordonati. Oare cine este de vina? Copilul? In niciun caz! Daca ii ordoni sa stranga jucariile, copilul se va opune din toate puterile, se va incapatana sa nu o faca. Poti sa zbieri, sa pedepsesti, sa il smucesti de manuta ducandu-l catre jucarii, ca sa le adune, ba chiar sa ii pui mainile pe jucariile care trebuie adunate ca sa inteleaga ce are de facut, insa nimic din ceea ce faci nu il va determina sa adune jucariile daca el nu vrea. Vreti sa va spun un secret? Sunteti mai inteligenti decat copilul vostru de unu-doi ani. Asadar, sigur va dati seama ca exista modalitati mai bune de a face copilul sa vrea sa faca ceea ce vreti voi sa faca, fara agresiune verbala sau fizica.

Incearca cu un cantec de adunat jucariile inventat de tine; sau faceti un joc din aceasta activitate (cine strange mai multe jucarii, de exemplu, sau haide sa vedem cate jucarii incap in cutia de jucarii, sau 18

arunca o provocare - haide sa vedem daca poti strange jucariile pana termin eu de cantat un cantecel).

O alta strategie este redirectionarea energiei. Poti opri copilul din a face ceva periculos sau inacceptabil furnizand alternative mai sigure sau acceptabile. De exemplu - daca cel mic ia un obiect casant sau arunca cu obiecte, il intrebi: Vrei sa te joci de-a aruncatul? Ia uite ce am eu pentru asta - si ii oferi o mingiuta moale si i-o pui in manuta, in locul obiectului periculos, aruncand tu prima. Daca micutul se catara pe pervaz, pe spatarul canapelei, il iei cu blandete si ii spui: Pervazul/canapeaua nu este pentru catarat, ci toboganul este pentru catarat, sau orice alt obiect din casa pe care copilul se poate catara in siguranta.

O a treia strategie presupune distragerea atentiei. Copilul de unu-doi ani are o capacitate redusa de concentrare a atentiei. Puteti folosi aceasta limita in avantajul vostru, pentru a distrage copilul de la activitati care nu sunt sigure sau inacceptabile catre unele pozitive. Distragerea atentiei il face pe copil sa uite ceea ce voia sa faca mai inainte.

Daca cel mic face lucruri care sunt periculoase pentru el sau pentru ceilalti, este datoria ta, ca parinte, de a opri impulsurile, intentiile acestuia, chiar daca ii creezi o stare de frustrare. Asta nu inseamna, desigur, sa lasi copilul in aceasta stare. Daca nu faci decat sa spui copilului ca nu are voie sa faca acel lucru pe care tocmai l-ai sesizat ca periculos, nu vei face decat sa ii declansezi contextul sa faca o criza de nervi. Poate sa inceapa sa planga, sa se zvarcoleasca, sa loveasca cu mainile si picioarele. Nu renunta, ci explica-i, pe scurt, de ce nu il lasi sa faca acel lucru, si apoi foloseste una dintre modalitatile de mai sus pentru a-l determina sa faca lucruri care ii plac si care sunt si sigure in acelasi timp. Laudati amandoi copilul ori de cate ori face ceva bine sau cand incearca sa faca ceva bun, dar fiti foarte exacti in lauda - nu doar bravo, ce frumos, ce bine, ci bravo, te joci foarte frumos, mananci foarte corect etc. Comentariile parintelui despre comportamentul copilului reprezinta consolidarea comportamentului - daca intaresti prin amuzament un comportament negativ, asteapta-te ca cel mic sa il repete. In acest sens, comportamentele negative precum plansul isteric, tipetele trebuie ignorate pentru ca scopul lor este atragerea atentiei... Ce trebuie sa facem 1. Asculta, pentru a intelege Opreste-te din ceea ce faci si gandeste-te la ce spune copilul tau. Pentru asta, in situatiile dificile, coboara la nivelul copilului si uita-te in ochii lui, spune-i ca il asculti si incerci sa intelegi ce vrea - cel mic va intelege si el ca iti pasa de ceea ce vrea si de el, si crizele de tantrum se vor diminua in intensitate si frecventa. 2. Respecta Indiferent despre ce este vorba, invata-l pe copil respectul respectandu-l pe el. Cand interactionezi cu ceilalti, cuvintele si actiunile tale sunt extrem de importante, ca model pentru copil. Trateaza copilul asa cum vrei ca el si ceilalti sa te trateze pe tine. 3. Fii parintele perfect Stabileste ce inseamna pentru tine sa fii un parinte perfect, imagineaza-ti ca deja esti asa si comporta-te ca atare - fii relaxat, increzator si deschis fata de copilul tau. 19

4. Joaca-te Cand ne jucam cu copiii, venim la nivelul lor si, prin ceea ce facem noi, ii ajutam sa isi inteleaga si sa isi exprime sentimentele intr-un mod sigur (prin joc de rol, il putem face pe copil sa inteleaga si efectele unora din comportamentele indezirabile, ce simt ceilalti cand cineva se comporta gresit). Ce nu ar trebui sa faci, ca parinte

Nu vorbiti in acelasi timp - doi sau mai multi adulti care cer copilului ceva in acelasi timp vor deruta copilul; el nu va mai sti ce sa faca, pe cine sa asculte, de aceea, nu va mai face nimic si, in timp, nici nu va mai asculta ce ii cereti. Nu spuneti ce sa faca - ci dati copilului alternative, ceea ce ii da sentimentul de control asupra deciziei de a face; veti fi surprinsi cat de cooperant devine. Nu pedepsi copilul inainte de a discuta ce a fost gresit in comportamentul lui si a-i spune ce ar fi fost bine sa faca. Nu te contrazice - fii consecvent in ceea ce spui si, mai ales, in ceea ce faci. Daca tot faci reguli, respecta-le de fiecare data, fiindca o regula care se aplica numai uneori genereaza confuzie. Nu spune nu - genereaza proteste! Spune da (da, iti iau jucarie cand o sa am bani, da, iti cumpar inghetata dupa ce mananci de pranz), si tine-te de cuvant intotdeauna!

De ce arata cu degetul?
Aratatul cu degetul protoimperativ ar trebui sa apara in jurul varstei de un an. Daca nu se dezvolta pana la 16-18 luni si forma protodeclarativa, ar fi foarte bine sa consultati un specialist. Inca din primele zile de viata, copiii se straduiesc sa comunice cu adultul. Cand descopera ca, folosind manutele, degetelele sunt mult mai eficiente in a explica adultilor ce vor sa obtina, au o revelatie. {i ei, si noi, parintii. De multe ori, noi nu ne dam seama cat de mult se straduieste copilul sa se faca inteles si ce realizare este aratatul cu degetul pentru el. Intr-adevar, acest simplu aratat cu degetul este o etapa foarte importanta in procesul de dezvoltare a limbajului, si putem spune ca este un important predictor al dezvoltarii sociale a copilului. Este o etapa peste care nu se prea poate sari in dezvoltarea normala a copilului (asa cum, de exemplu, multi copii sar peste etapa mersului in patru labe). Aceasta etapa ar trebui sa inceapa in jurul varstei de un an, cel tarziu pana la 16-18 luni. Conform studiilor, micutii care arata cu degetelul la varsta de un an sunt mai putin agresivi si mai independenti la varsta de doi-trei ani. Un copil (si nu numai) care reuseste sa gaseasca o cale de comunicare eficienta cu ceilalti este mai putin frustrat, are sanse mai mari sa isi dezvolte abilitatile de relationare cu semenii. Prima etapa in dezvoltarea acestei modalitati este completa in jurul varstei de noua luni, cand copilul este capabil sa urmareasca adultul atunci cand acesta ii indica cu degetul un anumit lucru intr-o anumita directie: Uite, acolo e un catel!. Absenta acestei etape indica probleme in dezvoltare tulburari de invatare, de dezvoltare a limbajului, tulburari de tip autism. Urmatoarea etapa, care se definitiveaza in jur de 12-14 luni, este cea in care copilul incearca, pentru a obtine un obiect la care nu poate ajunge, sa atraga atentia adultului, facand contact vizual cu acesta si aratand cu degetelul spre ceea ce vrea sa obtina, verbalizand asa cum poate el la aceasta varsta. Aceasta este forma protoimperativa. Copilul priveste alternativ la adult si la obiectul pe care vrea sa il obtina, in efortul de a-si comunica dorinta. Obiectul este scopul lui, iar adultul este doar mijlocul prin care el ar putea atinge acel scop. 20

Cateva luni mai tarziu se inverseaza scopul cu mijlocul, forma protodeclarativa a indicarii cu degetul, copilul arata catre un obiect interesant, va verbaliza si va privi alternativ obiectul si adultul, nu pentru a obtine obiectul, ci pentru a dirija atentia adultului catre obiectul, imaginea sau evenimentul care este interesant pentru copil. Totodata, se dezvolta si o alta maniera de a interactiona cu adultul: aceea de a aduce adultului obiecte numai ca sa i le arate. Copiii cu tulburari din spectrul autist nu reusesc sa atinga unul sau mai multe din aceste stadii de dezvoltare a atentiei asociate. Se pare insa ca baietii invata sa indice, sa arate cu degetul mai tarziu decat fetele, iar ca un copil sa stie sa faca acest lucru trebuie si invatat, si incurajat sa o faca de catre persoanele adulte care stau cu el. Incepand cu gestul parintilor lui de a-i indica obiecte din jurul sau (asta e mingea, asta e masinuta etc.), continuand cu indicarea imaginilor din cartile pentru copii, apoi cu indicarea acelor imagini cu manuta copilului tinuta de mana adultului. Treptat, copilul va utiliza acest gest pentru a indica ceea ce este interesant pentru el la un moment dat, va reusi sa isi exprime o dorinta sau o necesitate. De aceea, copilul trebuie urmarit cu atentie cand si daca invata la timp sau daca atinge la timp etapele de dezvoltare corespunzatoare fiecarei varste, pentru ca orice dificultate descoperita la timp are sanse mai mari sa fie tratata corespunzator. Desi pentru unii reprezinta un semn de proasta crestere, aratatul cu degetul la copilul mic indica o dezvoltare normala. Pana in varsta de un an, parintii ar putea incepe stimularea aparitiei gestului de a indica prin modalitati simple, cum ar fi a pune copilul sa aleaga folosind manutele: tinem doua jucarii in mana, una in stanga si alta in dreapta, in campul vizual al copilului si il intrebam pe care dintre ele o vrea. Nu le tinem foarte aproape una de alta, pentru a nu fi alese la pachet, o prezentam mai intai pe fiecare, mutand jucaria un pas mai in fata, spre copil, apoi le aducem la acelasi nivel. Odata ce incepe sa exerseze acest lucru si suntem siguri ca a ales una (le-a privit pe ambele si s-a oprit asupra uneia) si intinde mana catre ea, ii dam jucaria si, desigur, si incurajarea bravo, foarte bine. Cu cat copilul este mai mare (spre varsta de un an), cu atat il vom incuraja sa ne arate cu degetelul jucaria pe care o va alege. Nu este cazul sa va puneti problema bunelor maniere la aceasta varsta, caci daca micutul se dezvolta normal si din punct de vedere intelectual, va interioriza cu usurinta, la timpul potrivit, faptul ca nu este un gest politicos sa arati cu degetul. Aratatul cu degetul protodeclarativ indica, printre altele, si faptul ca micutul intelege ca ceilalti au o perspectiva diferita asupra lucrurilor decat o are el, ca tu, adultul, de exemplu, esti o persoana diferita, cu o minte diferita. Un copil autist, insa, asuma faptul ca adultii din jurul lui stiu deja ce stie el sau ce vrea el, asa ca nu are rost sa arate spre ceva. De multe ori, cand adultul ii indica cu degetul ceva unui copil autist acesta priveste la deget.

Fratele "cel mare"

De secole, oamenii au inteles ca ordinea in care se na[te un copil in familie schimba modul in care ceilalti se raporteaza la acel copil. Prim-nascutul este copilul mare si se presupune ca ar trebui sa aiba grija de fratii sai. Cel mai mic (ultimul nascut) este bebelusul si i se dau cele mai putine responsabilitati. Ceea ce nu recunosc insa multi este ca insusi comportamentul lor defineste ceea ce urmeaza sa devina copilul respectiv. Trasaturile de personalitate influentate de ordinea nasterii sunt deja setate pana la varsta de doi ani a copilului. 21

Prim-nascutul are cea mai interesanta, dar si cea mai dificila pozitie intre frati. Parintii si familia il incarca cu asteptari inalte, mai ales daca este baiat. Pentru un timp, ei, prim-nascutii, au fost singurii beneficiari ai atentiei exclusive a parintilor si bunicilor lor. Sosirea unui al doilea copil altereaza aceasta situatie idilica si prim-nascutul va consuma multa energie si timp pentru a-si demonstra ascendenta sa asupra celui de-al doilea nascut. Uite, mami, iar nu e cuminte, spune adesea prim-nascutul, ca sa evidentieze ca el e mai ceva decat fratele sau sora sa mai mica. El va observa, oricat de mic ar fi, ca parintii sunt mai putin anxiosi cu nou-venitul si mai putin stricti sau mai severi decat au fost sau sunt cu el. Multi parinti de astazi isi pun serios intrebarea: cand este cel mai bine sa aducem pe lume un al doilea copil astfel incat sa fie bine pentru toata lumea (gandindu-se mai ales la primul lor copil), sa nu fie un eveniment traumatizant pentru el. Din punct de vedere medical, ar trebui sa treaca macar doi ani de la nasterea primului copil - corpul femeii trebuie sa se refaca dupa nastere, sa fie reechilibrat cu vitamine, minerale, dar si emotional. Unele studiile arata ca prim-nascutii sunt mai inteligenti decat fratii lor (IQ-ul lor ar fi mai mare, in medie, cu trei puncte decat cel al fratilor lor). Felul in care ii spunem prim-nascutului ca urmeaza sa aiba un frate si momentul in care o facem sunt foarte importante. Nu se lasa copilul neanuntat pana in ultimul moment (al nasterii), dar nici nu este anuntat imediat ce am aflat de sarcina, pentru ca 40 de saptamani sunt un timp destul de lung de asteptare pentru un copil. Copilului i se va vorbi despre cel din burtica ca despre bebelusul nostru, nu ca despre bebelusul lui mami, sentimentul de a fi important si de apartenenta fata de copilul nenascut avand o mare importanta in acceptarea noului statut pentru prim-nascutul.

Ce inseamna plansul copilului

Fie ca este vorba despre bebelusi, fie despre prescolari, scolari mici sau adolescenti, plansul ingrijoreaza, sperie sau enerveaza aproape intotdeauna parintii. Cand copilul plange nu ne dorim decat sa se opreasca, si apoi sa aflam care este cauza. Un copil de 1-2 ani plange de cele mai multe ori pentru ca nu se poate face inteles, pentru el plansul este o modalitate de comunicare. Alte tipuri de plans (in afara celui declansat de cauze obiective durerea, frica, foamea) pot fi: plansul din cauza frustrarii (ca nu poate obtine ceea ce isi doreste), plansul de oboseala, plansul isteric al crizelor de tantrum. Multi parinti cred ca micutul lor plange prea mult si nu mai tolereaza aceasta manifestare nici macar atunci cand este justificata, iar copilul se sperie de aceasta intoleranta si din plansul obiectiv trece in plansul de disperare, insotit de anxietate si teama de abandon. Ce este de facut? Desigur, nu exista solutii universale. In functie de plansul copilului, reactiile noastre trebuie sa fie diferite. Plansul poate fi nervos, zgomotos, insotit de agitatie, dar poate fi si unul linistit, parca soptit, trist, care ne poate face sa ne gandim la o trauma sau la depresie, ori la o suferinta psihica.

22

Indiferent de tipul de plans, primul pas este reflectarea emotiei copilului si, prin miscari calme, sa incercam sa il alinam fara sa fortam contactul fizic cu copilul, realizand acel contact (mangaiere, luat in brate) numai daca cel mic isi doreste acest lucru. Discutia cu copilul, in legatura cu plansul lui, nu trebuie sa aiba loc de fata cu ceilalti. Nu ii spunem copilului sa nu mai planga sau ca plange degeaba. Lui ii foloseste la ceva, oricum. In jurul varstei de 6 luni, copilul isi da deja seama ca poate folosi plansul pentru a obtine o reactie din partea adultului. Tot acum pot aparea primele schimbari in registrul personalitatii. Plansul pentru copiii atat de mici reprezinta un prim mod de comunicare, atat timp cat ei nu se pot exprima prin cuvinte. Prin plans copilul atrage atentia, va poate face sa veniti la el daca sunteti cumva in alta parte decat in campul lui vizual. De pe acum, parintii incep sa poata deosebiri diferitele tipuri de plans ale propriului copil (plansul de foame, de oboseala, de atragere a atentiei etc.) dar nu este obligatoriu sa o poata face. La un an, copilul este cu totul altfel, a capatat si si-a rafinat abilitati motorii si de comunicare, este dornic sa exploreze, dar se teme sa se indeparteze prea mult de parinti. Pe de o parte, este dorinta de a face multe, de a incerca lucruri noi; pe de alta parte, abilitatile sale nu sunt suficient de dezvoltate pentru a face tot ceea ce isi doreste si pentru a ajunge oriunde ar vrea. Aceste diferente sunt suficiente pretexte de a lasa lacrimile sa izbucneasca. Frustrarea este cuvantul de ordine al acestei varste. Nu stie cum si nici nu intelege foarte bine care sunt resorturile care fac ca lucrurile sa se intample (de exemplu, ce face ca un alt copil sa ii ia jucaria in parc, cum se ajunge la asta si ce poate face el in situatia respectiva), si atunci apeleaza la cel mai cunoscut mod de comunicare de pana acum: plansul. Tot acum, copilul incepe sa dezvolte diferite temeri frica de intuneric, caini, artificii, colindatori, apa etc. , temeri care il si ajuta sa isi testeze si sa isi dezvolte abilitatile de a face fata lucrurilor inconjuratoare, agentilor stresanti. Pe masura ce copilul creste, este evident pentru toata lumea ca se descurca din ce in ce mai bine cu controlul lacrimilor, dar uneori parintii au pretentii exagerate de la copiii lor. 1 an este varstacaracterizata printr-un singur cuvant: frustrarea. Este foarte posibil ca acum copilul sa fi inceput deja sa vorbeasca; cu toate acestea, nu suficient de bine pentru a-si face inteleasa frustrarea sau pentru a-si exprima dorintele. Si, in consecinta, isi pierd rabdarea si cumpatul. Spre exemplu, pentru mama si tata, a merge la nani nu e mare lucru, ba chiar e o situatie asteptata cu bucurie, dar pentru copil este frustrant, pentru ca mai are o gramada de lucruri de facut, mai vrea sa stea cu parintii care lipsesc foarte mult din preajma lui si nu stie ce sa faca, cum sa le explice ca mai vrea sa faca ceva, ca inca nu este timpul sa se culce. Nestiind cum sa amane acest moment, face ce stie cel mai bine: plange. Nu este greu sa ne inchipuim de ce este si mai greu pentru un copil care inca nu vorbeste. El nu are nici macar mijloacele unuia care are aceasta abilitate pentru a explica de ce nu vrea sa faca anumite lucruri sau, cel putin, nu inca. Vestea buna este ca prin lacrimi, plangand, copilul invata sa depaseasca acest moment si sa evolueze. Desigur, daca parintii stiu cum sa managerizeze situatiile in care copilul plange si sa nu ii intareasca acest comportament, facandu-l dezirabil (facand numai ceea ce isi doreste copilul, sub pretextul ca nu suporta sa il vada plangand). Copiii stiu de mult ca isi pot manipula parintii prin plans, de aceea, cel mai important in fata plansului este sa ne pastram calmul. Nu rezolvati problema plansului in public, ci retrageti-va intr-un loc unde sa puteti discuta intre patru ochi. Invatati copilul sa isi foloseasca cuvintele, nu lacrimile pentru a-si exprima emotiile. 23

Nu ii spuneti copilului cum nu trebuie sa se simta, ci oglinditi-i emotiile pentru ca si el este ca noi: cand suntem nemultumiti, avem nevoie sa fim intelesi si acceptati, in special cand plangem.

Merg, descopar lumea

A trecut de la perioada sedentara la miscare - asadar, consuma energie mai multa. Cum tot nu doarme atat cat ar trebui, are nevoie de baterii. Energia necesara o obtine hranindu-se mai bine si avand o alimentatie variata. De fapt, de la diversificare incoace ai remarcat si tu schimbarile. Asigura-i macar patru mese pe zi: un mic dejun cu lapte, un pranz cu legume si carnita sau lactate si o cina cu supa si un desert. In plus, are nevoie de o gustare sau doua (dintre care una poate fi tot de lapte). Orele de hranit pot fi stabilite in functie de orarul lui de somn. In orar are loc si o schimbare importanta: nu-i mai da sa manance noaptea. Daca se trezeste dupa miezul noptii, stai cu copilul, joaca-te cu el si ia-l in brate, pana ce adoarme la loc, dar nu il hrani. Prima masa o va servi dimineata, dupa ora 6, atunci cand va cere singur sa fie alaptat. Din momentul in care a pornit sa exploreze lumea, intai in patru labe, apoi pe varfuri (chiar si din premergator sau sustinut de mainile celor mari), lucrurile n-au mai fost la fel. Pai cine are timp de mancat sau de dormit cand aici, in preajma, exista atatea lucruri noi si interesante de descoperit?! Programul de culcare si cel de alimentatie sunt, deja, intampinate cu proteste. Fie ca e vorba de scancete ori de tipete sau, in cel mai fericit caz, doar de o simpla fuga prin casa, in timp ce rade in hohote, de ceva rezistenta tot ai parte... Iar daca inca nu merge/fuge singur, probabil ca cel mic se va tine strans de obiectul cu care tocmai se joaca (si din explorarea caruia tu tocmai l-ai intrerupt). Somnul, cu siguranta, este ceva prea plicticos pentru copilul tau, mai ales ca acum poate fi inlocuit cu o activitate palpitanta (de pilda, daca esti obligat sa stai la orizontala, poti sa iti ciupesti degetele de la picioare in loc sa dormi sau poti sa tragi cu urechea la ce se intampla prin casa, ba chiar sa te ridici si sa zgaltai jucariile de deasupra patutului pana ce cad)... La fel, daca vine ora mesei, iar bebe tocmai face un lucru cu totul special, cum ar fi sa scoata cartile din raft, crezi ca il convingi asa de usor sa manance? Pana si tu, daca tocmai ai avea o ocupatie extrem de captivanta, tot ai amana putin ora mesei, oricat ti-ar fi de foame, nu-i asa? Ma rog, sigur ca, daca ar veni cineva si ti-ar da sa mananci, ai manca. Insa pe jumatate neatent, ramanand cu mintea la ceea ce ai de facut. Sa nu te mire deci ca si copilul tau tine mortis sa manance avand in brate cuburile de lemn sau sa ia cateva lingurite si apoi da sa fuga inapoi la activitatea preferata. In asemenea conditii, este chiar greu sa impui un program anume, iar multi parinti sunt tentati, la aceasta varsta, sa nu mai respecte orele exacte de culcare si de masa. La ce bun, daca cel mic tot nu adoarme? Ei bine, va trebui totusi sa te inarmezi cu si mai multa rabdare decat pana acum, pentru ca ai nevoie de obisnuinte, dar asta fara a-l obliga pe cel mic sa faca anumite lucruri.

24

In caz ca nu si-a format deja niste mici ritualuri de culcare sau de asezat la masa, iti va fi cu atat mai greu sa il bagi in patut sau sa il tii pe loc pana mananca tot. Protesteaza ca e intrerupt din joaca? Ai grija mai ales sa nu ii arati ca activitatea propusa de tine este neaparat necesara, deci obligatorie si cu atat mai neplacuta, ci doar inlocuieste distractia cu o alta. Nu degeaba au inventat parintii nostri soldateii de mancare sau joaca de-a avionul si... gura in care lingurita-avion aterizeaza. Acum e cazul sa aplici puterea obisnuintei si in ce priveste dormitul, pentru ca macar somnul principal (de cateva ore bune, de la 9-10 seara pana la prima trezire) sa devina pe viitor ceva inclus in ritmul biologic al copilului . Poti incepe sa-i citesti o poveste inainte de culcare (copilul e deja capabil sa urmareasca pozele din cartea pe care o ai in mana), sa ii canti o melodie etc. Dupa cum vezi, nici leganatul pe picioare inainte de culcare nu era, pe vremuri, lipsit de ratiune. Dar, in caz ca nu vrei sa faci asta pana ce copilul implineste 5-6 ani, gandeste-te bine inainte de a initia astfel de ritualuri... sau inainte de a alege melodia pe care o canti, mai ales daca nu te amuza in mod deosebit sa repeti la nesfarsit: Trei elefanti, se leganau... Nou in atentia ta: program de joaca Invata chiar si cand era nou-nascut, iar tu aveai senzatia ca sta degeaba. Cu atat mai mult acum, explorand, descopera lumea. Mai ales in ce priveste limbajul are nevoie de ajutorul tau, de aceea petrece timp cu copilul pentru a-l ajuta sasi dezvolte limbajul (arata-i carti, cuburi, jucarii, pronunta nume de animale si de flori, cere-i sa iti aduca lucruri). Ofera-i posibilitatea sa se dezvolte fizic introducand in programul zilnic macar o ora de plimbare pe afara, dar si cateva minute de gimnastica pentru bebelusi. Miscarea este cuvantul de baza al acestei varste, asa ca ajuta-ti copilul sa-si consume energia, sa fie dinamic. Nu incuraja activitatile sedentare precum statul in fata televizorului (dar poate asculta muzica de la TV). Reguli de baza Urmareste cand i se face copilului tau somn si foame, apoi fa un orar zilnic in functie de asta, pe care sa-l respecti la aceleasi ore; stabileste o rutina inainte de culcare; pune in orar o iesire zilnica din casa... si, nu in ultimul rand, adauga o ora pe zi pentru tine insati.

"Vorbeste-i" prin mimica si gesturi

Exista o serie de beneficii evidente ale stimularii exprimarii nonverbale, dar si a intelegerii (de catre copil) a limbajului nonverbal - dezvoltarea capacitatii empatice, dezvoltarea inteligentei emotionale. Exista, insa si dezavantaje: in cazul unui copil cu dezvoltare intelectuala normala, el sesizeaza repede beneficiile acestui tip de comunicare, prin care atrage repede atentia si nu vede de ce ar trebui sa faca vreun efort de a vorbi. E mult mai bine asa, si adultii oricum inteleg ce are el de spus si chiar reusesc sa anticipeze uneori gandurile, dorintele sale. In cazul unui copil cu usoara intarziere in vorbire, comunicarea prin limbaj nonverbal, faptul ca se face inteles astfel nu il ajuta in a incerca sa o faca si altfel, ba chiar intelegerea a ceea ce are el de spus de catre cei mari il intarzie si mai mult in invatarea comunicarii verbale. 25

Ajuta-l sa invete sa se exprime Stapanirea corespunzatoare a limbajului vorbit necesita timp, rabdare si mult exercitiu. De multe ori, invatarea poate deveni frustranta, din acest motiv este util ca mai intai copiii sa foloseasca si limbajul nonverbal pentru a se face intelesi si pentru a-si exprima nevoile si mai ales emotiile. Comunicarea trebuie sa fie reciproca, si parintii trebuie sa pastreze permanent contactul vizual cu copilul mic, sa gesticuleze expresiv si adecvat mesajului comunicat verbal si sa explice clar lucrurile pe care vrea sa le transmita copilului, prin propozitii foarte scurte. Parintii sa nu anticipeze ceea ce vrea copilul sa spuna, vorbind in locul lui, ci sa il ajute sa se exprime prin gesturi sau cuvinte simple. 2 indicii de baza Important este ca cel mic sa inteleaga cat mai corect doua lucruri legate de gesturi: semnificatia acestora, dar si semnificatia emotiilor, sentimentelor care se ascund sau se exprima prin aceste gesturi si manifestari ale mimicii. Continuturile afectiv-atitudinal se transmit in mare parte pe cale nonverbala si paraverbala (vocea), dupa cum afirma controversata formula conform careia in comunicare 55% se transmite nonverbal, 38% paraverbal si doar 7% verbal. Ca sa intelegem de ce este asa de importanta componenta mimico-gestuala, incercati cu propriul copil urmatorul exercitiu, observati reactia copilului daca spuneti: Atentie! Ma supar! in patru feluri:

doar prin cuvant, dar cu o tonalitate, intonatie si mimica liniare, fara suisuri si/sau coborasuri; prin cuvant, dar cu o mimica amuzata; cu formula mixta: verbal, prin exprimare ferma, ton ridicat, sprancene ridicate in semn de avertizare; numai mimico-gestual - mimica suparata, degetul ridicat in semn de avertizare.

Care credeti ca are impact mai puternic? Desi nu realizam intotdeauna, copiii mici pot intelege foarte bine emotiile din spatele expresiilor faciale ale adultului si pot (de cele mai multe ori) sa isi dea seama singuri cum sa raspunda la aceste emotii. Ba mai mult, exista studii care arata ca cei mici pot reactiona si la expresiile faciale pe care adultii si le transmit unii altora, inteleg ce comunica ei intre ei prin acest tip de limbaj. In jurul varstei de 18 luni, copilul incepe sa isi manifeste independenta si sa testeze relatiile interumane prin experimentarea cauza-efect. Cand copilul tau arunca cereale pe jos intentionat, de exemplu, probabil ca vei face o fata destul de iritata, ca raspuns. Dupa alte cateva aruncari, el va observa ca exact actiunile lui sunt cele care cauzeaza reactia ta de iritare si va realiza ca vrei sa se opreasca. Poti folosi aceasta noua abilitate a lui (de a intelege mimica ta) in avantajul tau. Fata vesela - intareste intotdeauna comportamentul pozitiv cu un zambet (fata vesela), copilul va invata sa asocieze aceasta mimica cu incurajarea comportamentului. Invata si mimica inexpresiva - pentru ca atunci cand esti trista sau ingrijorata, copilul va intelege din mimica ta acel lucru si va fi agitat, nelinistit la randul lui. O imagine face cat o mie de cuvinte - Exista studii care arata ca un copil de un an rareori urmareste privirea parintilor sai, dar le urmareste cu atentie mainile. Asa cum am mai vorbit si in alte randuri, rolul indicatului cu degetul la copiii de un an este foarte mare in procesul de dezvoltare a limbajului, si putem spune ca este un important predictor al dezvoltarii sociale a copilului. 26

Prima etapa in dezvoltarea acestei modalitati este completa in jurul varstei de noua luni, cand copilul este capabil sa urmareasca adultul cand acesta ii indica cu degetul un anumit lucru; urmatoarea etapa, care se definitiveaza in jur de 12-14 luni, este cea in care cel mic incearca sa atraga atentia adultului, aratand cu degetelul spre ceea ce vrea sa obtina, verbalizand asa cum poate el la aceasta varsta. Obiectul este scopul lui, iar adultul este doar mijlocul prin care el ar putea atinge acel scop. Pe la 18 luni, se inverseaza scopul cu mijlocul, copilul arata un obiect interesant, verbalizeaza si priveste alternativ obiectul si adultul, nu pentru a obtine obiectul, ci pentru a dirija atentia adultului catre ce-l intereseaza. Copiii cu tulburari din spectrul autist nu reusesc sa atinga unul sau mai multe dintre aceste stadii de dezvoltare a atentiei asociate.

Mari schimbari, noi provocari

A implinit un an si te simti mai increzatoare in aptitudinile tale de mama: ai invatat principiile de baza ale job-ului! Dar nu te grabi: pna la functia demama profesionista mai ai ceva probe de trecut. Mai tii minte cum, la inceput, in primele ore ca mamica, te temeai pana si sa tii bebelusul in brate? Sau cum nu erai sigura daca il hranesti bine si iti venea sa suni pe toata lumea (ori sa citesti cat mai multe manuale si carti) numai ca sa afli cum e mai bine? Acum, dupa un an de zile de experienta si de practica zilnica, deja te simti mai increzatoare in capacitatile tale de mama. Ai fi chiar in stare sa tii un curs intreg despre meseria asta: stii mai bine ca oricine cum trebuie sa fie hranit un bebelus, cum poate fi infasat, tinut in brate, leganat sau... tinut de vorba. Stii, probabil, si ce inseamna diverse feluri de plans si ai putea chiar sa traduci cate ceva din gesturile bebelusului. Acum esti sigura ca urmatorul an nu te va intampina nepregatita si respiri mai usurata. Ei bine, ai depasit, asadar, stadiul deboboaca, dar cursurile laFacultatea de Mame iti rezerva in continuare surprize. Programa de anul acesta include noi teste si provocari lingvistice, dar si ceva mai multa psihologie, cerand de la tine chiar mai multa rabdare decat pana acum. Pe lista cursurilor si manualelor obligatorii se vor afla, in primul rand:Mic ghid de conversatie: ce inseamna tipetele,Bazele psihologiei. Descoperiri noi: eu si nu,Secretele preferintelor culinare: nu mai mananc asa mult siIntroducere in tainele lecturii. Prima perioada din acest nou an va sta, oricum, sub semnul... activitatii fizice mai intense. Invatand sa mearga si sa spuna primele cuvinte, copilasul incepe sa-si reclame dreptul la independenta. Descopera valoarea luieu si a luinu si le foloseste adesea, mai ales ca sunt cuvinte simple. Incepe sa devina constient de sine, ca persoana, dar asta nu inseamna ca e pregatit sa stea mai mult timp fara tine: se sperie daca iesi din camera, crezand ca l-ai parasit, si nu ii place sa stea singur. Uneori, poate fugi sau, pe strada, se desprinde de mana ta, alergand in fata, dar vrea sa stie ca ii esti in preajma si il urmaresti, ca sa nu se piarda. Anul al doilea de viata este oricum guvernat de o multime de noi descoperiri si sta sub semnul conflictelor intense: independenta data de mers si de descoperireaeu-lui se confrunta cu limitarile de limbaj, are emotii noi...

27

De aceea, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare si sa dialoghezi prin intermediul jocului, ajutandu-l astfel pe copil sa invete cuvinte noi si sa isi exprime macar prin joc sentimentele. Oricum, limbajul pe care inca nu-l stapaneste bine ii pune o multime de oprelisti, mai ales atunci cand vrea ceva si nu poate sa isi argumenteze cererea, cand se simte nedreptatit etc. Incapabil sa exprime complexitatea sentimentelor care il incearca, va apela, asadar, la tipete si plansete, pentru ca macar acestea au reactii imediate din partea adultilor. Tot ce ai de facut in aces caz este sa-ti pastrezi cumpatul si sa zici, de pilda, calm:Te ajut sa te incalti, imediat dupa ce vei inceta sa tipi. Va trebui sa te astepti si la schimbari fiziologice, prima fiind ca nu mai mananca asa de mult: nu forta copilul sa manance cand nu vrea si fa-ti probleme doar daca scade sub greutatea normala la varsta sa. De asemenea, perioada 1-2 ani inseamna o varsta critica in ceea ce priveste gustul pentru lectura. Citeste-i in fiecare seara o poveste (asta il va ajuta sa invete cuvinte noi), da-i in dar carti de colorat, cumpara-i mici albume ilustrate dupa care sa invete animalele, culorile, fructele etc.

Intarzierile in vorbire: cand sa te ingrijorezi

A trecut de varsta de un an si asteptam cu nerabdare primele lui cuvinte, caci e maestru in vocalize. Nu e de mirare ca ne ingrijoram cand refuza sa le rosteasca. Limbajul usureaza procesul educatiei si al instructiei. Imposibilitatea de a comunica prin limbajul vorbit, precum si defectele vorbirii produc de multe ori o stagnare in dezvoltarea personalitatii copilului, modifica relatiile lui cu cei din jur, il izoleaza si il impiedica in mare masura sa participe la joc si la celelalte activitati cu ceilalti copii. Este evidenta frustrarea unui copil care se loveste la fiecare pas de deficitul in dezvoltarea limbajului, care il impiedica sa se apropie de ceilalti. Dezvoltarea vorbirii este legata si de nivelul de dezvoltare a gandirii copilului. In primele sase luni de viata, abilitatile de comunicare ale bebelusului sunt in special non-verbale (zambitul, contactul ochilor sau intoarcerea in directia unei voci familiare), acestea semnalizand faptul ca micutul relationeaza cu mediul sau social. Dupa aceea, comunicarea este continuata prin gangurit, vocalizare, pronuntarea unor silabe, apoi leaga silabele in cuvinte si cuvintele in propozitii - initial scurte, apoi mai complexe. Un copil care are un vocabular limitat la sfarsitul celui de-al doilea an - dar este capabil sa isi comunice nevoile prin gesturi, sa arate imagini din carticele, sa arate spre obiectele numite de adult si sa urmeze indicatii simple cel mai probabil nu are o intarziere semnificativa in dezvoltare, dar exista totusi o intarziere. Cand ne referim la intarzieri de vorbire la aceasta varsta ne gandim la o medie a dezvoltarii limbajului vorbit la copii, dar intotdeauna trebuie sa tinem cont si de particularitatile psihofiziologice ale fiecarui copil in parte, de istoricul lui medical si familial. Evaluand aceste intarzieri nu evaluam numai performantele verbale ale copilului, ci mai ales cat de mult intelege copilul din ceea ce i se vorbeste. De exemplu, desi un copil de un an si jumatate poate spune intre 50100 de cuvinte, el poate intelege mult mai multe. Gestica si urmarea indicatiilor care i se dau indica intelegerea si abilitatile de comunicare, si atunci diminuam ingrijorarea fata de dezvoltarea intarziata a limbajului vorbit.

28

Ingrijorarea este justificata insa daca pana la un an nu da semne ca ar intelege ce i se spune, nu interactioneaza in niciun fel cand vorbim cu el, nu ne priveste, ba chiar evita privirea, si contactul fizic nu ii face placere. Daca pana la un an jumatate nu a spus nici un cuvant, iar pana la doi ani nu comunica decat prin sunete si gesturi sau pierde achizitiile de limbaj capatate pana atunci, daca pana la trei ani nu se intelege ce pronunta sau foloseste tot propozitii din doua cuvinte, atunci chiar avem motive sa ne facem griji. Ce este de facut? Cand intervenim? Cel mai bun moment este in jurul varstei de doi ani jumatate - varsta la care si micutii lenesi ajung sa recupereze ce nu au reusit sa achizitioneze pana acum. Inainte de orice interventie recuperatorie, trebuie facute verificarile si, eventual, tratamentele din sfera ORL. Pana la varsta de doi ani jumatate cea mai buna modalitate de a ajuta copilul este de a-i vorbi, canta, citi povesti, de a-i pune intrebari deschise (nu inchise, cu raspuns tip da sau nu), a-l invita si provoca la discutie, de a face gimnastica muschilor implicati in vorbire (buze, obraji, limba) prin a sulfa baloane de sapun, a ne maimutari impreuna emitand vocale, a umfla si trage obrajii, a face diferite miscari de mobilitate a limbii. Dar asta inseamna a interactiona zilnic cu copilul, nu a fi un spectator pasiv al dezvoltarii lui. Unul din patru copii vorbeste mai tarziu si are nevoie de ajutor special pentru a recupera intarzierea in vorbire. De ce se intampla? Uneori pentru ca acesta este ritmul copilului, alteori, pentru ca si noi, cei din jur, il ajutam sa nu se dezvolte corespunzator din acest punct de vedere. Ereditatea (sunt si alti membri ai familiei care au vorbit mai tarziu), temperamentul copilului (introvertitul) pot determina intarzieri nealarmante ale vorbirii. Anticiparea nevoilor copilului nu ii dau acestuia motivatia de a verbaliza: vrei lapticul?, uite lapticul... Baietii sunt mai lenesi La 18 luni, baietii folosesc circa 30 cuvinte, iar fetele circa 50 cuvinte. Prematurii pot avea intarziere in vorbire pana la varsta de doi ani, desi se stie ca in evaluarea dezvoltarii unui copil nascut inainte de termen luam in considerare varsta la care ar fi trebuit sa se nasca. Gemenii Comunica minunat nonverbal unul cu celalalt si au tendinta de a-si stabili propriul limbaj codificat, numai de ei inteles, incat pot uneori sa aiba intarzieri de vorbire, mai ales ca de multe ori se nasc inainte de termen, cu o greutate mai mica la nastere, uneori existand si interventii medicale speciale la venirea lor pe lume - toate acestea pot intarzia intr-o oarecare masura limbajul. Infectiile cronice ale urechilor, care treneaza luni intregi si care apar mai ales in primul an de viata, cand sunt puse bazele limbajului. Ele pot avea ca efect si slabirea auzului, si intarzierea invatarii limbajului vorbit.

Vreau in brate!
Tinand copilul in brate ii d`m incredere, ii confirmam dragostea, il ajutam sa cunoasca si sa inteleaga lucruri dintr-o perspectiva optima - si la propriu si la figurat. Paul este un piticel de aproape doi ani care pare sa aiba o unica misiune in viata: sa nu atinga pamantul cu picioarele. Mai stii ce aviator iese din el?!

29

De cand s-a nascut si a putut sa stea in fundulet, gestul lui preferat este sa intinda bratele si sa se impinga, prin fundulet, in sus pentru a fi luat in brate. El poate merge foarte bine si pe picioarele lui, chiar alearga, dar tot ce isi doreste de la mami e sa fie carat in brate. Daca ma gandesc bine, in locul lui as face acelasi lucru, pentru ca in brate sunt foarte multe avantaje: vede mult mai bine lumea, nu doar picioare, roti de masini, catei, gunoaie, iarba si flori; totul parca are sens de acolo, de sus: picioarele alea au si oameni pe ele, cu cap, ochi si gura, cateii parca nu mai sunt asa de mari, pietrele nu mai par asa de amenintatoare, gazele nu mai vin spre el, nu mai miroase sufocant cand trece pe langa o masina, ba chiar vede ca are si geamuri, si oameni in ea... Multe vede cand este acolo, sus, si nici nu simte cand trece ora de plimbare. Stand lipit de mami, simte caldura si iubirea ei; daca devine nesigur, stransoarea bratelor ei il face sa se simta iubit si acceptat. {i este si comod, sa recunoastem, mami e asa de pufoasa Daca sta in brate, se simte mai in siguranta, nu are ce sa i se intample, pentru ca mami il apara. In plus, mama e chiar langa el, si poate sa ii raspunda la intrebari, nu mai trebuie sa strige tare de jos, ca sa il auda. Multe mamici se tem ca tinutul copilului in brate duce la rasfat exagerat. Daca nu este excesiv, nu au de ce sa se teama. Cu toate acestea, mami nu pare prea incantata cand vrea in brate. De ce oare? Pentru ca o doare spatele, deja puiul are ceva kilograme, pentru ca mai are si alte lucruri de carat Imi amintesc de baiatul meu, caruia i-am cumparat unul dintre cele mai frumoase si, din nefericire, mai grele carucioare de pe piata la acea vreme, carucior in care nu a stat decat pana la noua luni, cand a inceput sa mearga in picioare si, de atunci, numai in brate sau pe langa carut a functionat - eu urmand, desigur, cu o mana sa imping si carutul. Dar, mai ales, mami se teme sa nu rasfete puiul, carandu-l asa de mult in brate. Sau numai in brate. Indiferent de motivul pentru care mami nu mai vrea sa isi poarte copilul in brate, ea trebuie sa aiba grija sa negocieze cu cel mic. Sa ii ofere ca alternative mana (nu pot chiar acum sa te iau in brate, dar te tin de manuta) sau tinutul in brate pana la colt, apoi merge singur, de exemplu. Daca se cere in brate pentru ca nu vede bine ce e in jurul lui sau pentru ca e aglomerat, e murdar pe jos, a obosit (si ei obosesc destul de repede), nu insista: ridica copilul sau asezati-va undeva unde va puteti odihni sau iesiti din zona aglomerata sau murdara. Credeti-ma pe cuvant, copilul nu are ca scop epuizarea sau enervarea adultului cu acest cerut in brate - el nu vrea decat sa fie dragalit de adult, sa fie iubit si sa va simta aproape. Sunt insa si copii (cum am fost eu) care nu vor sa fie tinuti decat de o singura persoana - in cazul meu, mama. Nu stiu cum reusea sa se imbrace, sa se duca la toaleta. Desigur, nu imi amintesc de ce faceam tot circul acela daca ma punea pe picioarele mele! Stiu doar (din povestite) cum ma pacalea: folosea un marsupiu improvizat dintr-o basma mai mare, ca sa isi poata face treburile prin casa; ma aseza pe halatul ei de molton in usa camerei de baie cand avea treaba acolo. Ma mai lasa sa si plang atunci cand nu pricepeam ca e mai sigur in tarc, decat deasupra aragazului.

Micii exploratori. Sa fie haos!

30

Ionut alearga dintr-un colt in altul al casei, in cautarea a ceva ce numai el stie, scoate cuburile, face turn, il darama, ia masinuta, arunca masinuta, aprinde lumina. In secunda urmatoare este la bucatarie, in dulapul de vase, si scoate oalele, apoi, cand e descoperit, fuge sa mai porneasca-opreasca televizorul din living, stinge lumina, dupa care, taras, printre picioarele tatalui, se strecoara in dormitor, se urca pe masa si flutura o revista. Mama, panicata, il ajuta sa coboare, spunandu-i cat este de periculos sa faca alpinism, iar micutul, dand din cap (a intelegere?) ia din zbor laptopul jucarie si se duce victorios cu el (din nou!) in bucatarie, sa il puna pe plita aragazului - unde a ajuns catarandu-se pe usa cuptorului, pe care, in prealabil, a deschis-o singur. Sa facem inventarul... Vi se pare ca exagerez? Intrebati-o pe mama lui! Sau pe mama oricarui copil de un an sau doi. La aceasta varsta cam asa arata normalitatea, pentru ca acum este etapa curiozitatii pentru tot. In doua picioare sau patru labe, copilul exploreaza. Toate sertarele, dulapurile exercita o atractie fantastica pentru el, iar pustiul se transforma in principalul responsabil al unui inventar amanuntit din casa. Parintii ar trebui sa fie alaturi de copil in explorarile sale, dar sa se asigure ca mediul din jurul celui mic nu prezinta riscuri. Dorinta de cunoastere de acum este aceeasi care, peste putin timp, il va indemna sa isi doreasca sa invete sa scrie, sa citeasca, sa invete despre alte lucruri din jur. Daca o inhibam prin interdictii sau pedepse, copilul se va transforma intr-un receptor pasiv si neinteresat al informatiilor din jurul sau. Jocul de-a escalada La aceasta varsta, sporturile preferate, dupa scotocit, sunt aruncatul a ceea ce i-a picat in mana (asa se maturizeaza sistemul neuro-muscular al copilului) si, nu in ultimul rand, escaladarea obiectivelor. Cu cat mai sus, cu atat mai bine! Scaune, canapele, mese, iar daca sistemul permite, dulapuri sau pervazuri de ferestre. Cine nu vrea sa isi asume riscuri, sa modifice sistemul! Haosul pe care il creeaza un pici de un an sau doi este viitorul univers ordonat al copilului de mai tarziu; din acest haos el invata ca exista o lume mare, pe care el o poate stapani incetul cu incetul, ca obiectele pot avea diferite intrebuintari. Asa va invata sa-si foloseasca creativitatea, asa va afla ca exista mai multe perspective asupra lumii, de la diferite inaltimi, ca lumea e controlabila si nu e infricosatoare prin regulile si limitele pe care le stabilesc parintii. Si ce bine este sa fii culcusit la mami in brate dupa o zi lunga de aventuri si pericole! Cateva indicii Pentru siguranta. Amenajati interiorul casei astfel incat explorarile sa se petreaca in deplina siguranta! Izolati prizele, usile de la semineu (daca aveti), caloriferele cu margini ascutite, bibelourile, cutitele, acele, margelele si tot ce poate fi inghitit, spart sau care poate taia. Daca exista ceva la care copilul ar putea avea acces, cu siguranta acel ceva se va afla in mana lui. Creati o diversiune! Nu va irositi energia tipand nu de sute de ori pe zi; mai bine implicati-va in joaca lui, dirijand-o, si indreptati-i atentia cu blandete spre altceva. Inlocuiti activitatile interzise cu variantele lor mai putin neplacute - nu trage cainele de blana, il doare si te poate musca, hai sa il mangaiem, hai sa-ti arat cum sa faci! Oferiti recompensa! Daca il mustrati cand greseste, nu uitati sa il laudati de cate ori face un lucru permis, pentru ca dorinta lui cea mai mare este de a le face placere parintilor. 31

Toate acestea, prin prisma unor reguli stabilite de voi. Fara reguli, lumea celui mic este o mare sursa de neliniste, de anxietate.

Biberonul de noapte
A-l hrani sau a nu-l hrani aceasta este problema care framanta mintea mamelor in creierii noptii, cand micutul cere inca biberonul. Sau nu-l cere si i-l dam noi? Peste varsta de un an, se pare ca multi copii duc cu ei obiceiul biberonului de nani si, mai ales, al biberonului de peste noapte. Desi toti expertii sunt de acord ca ar trebui sa ne hranim bebelusii oricand solicita ei (si pe timpul noptii in primele luni de viata), odata ce copilul a trecut de sase luni trebuie sa facem tot posibilul pentru a evita mesele de noapte. Scopul ar fi de a separa mancatul de dormit si, daca cel mic se trezeste peste noapte, sa nu mai depinda readormirea lui de biberon sau de san. In legatura cu biberonul de noapte exista mai multe puncte de vedere:

Cand vine timpul sa inlocuiesti biberonul de noapte nu trebuie sa te ingrijorezi ca micutul nu ar mai fi suficient de bine hranit, deoarece copiii de peste un an nu au nevoie de acea masa de noapte pentru a fi sanatosi. Ba chiar actioneaza, treptat, impotriva sanatatii lor (stomac, dintisori, somn). Copilul ar trebui hranit suficient in timpul zilei, astfel incat sa nu mai aiba nevoie sa manance si noaptea, riscul hranitului pe timpul noptii fiind si acela de a crea probleme, dificultati de somn mai tarziu. Daca vei continua sa hranesti copilul cu biberonul noaptea si la aceasta varsta sau il pui in pat cu sticla, ca sa adoarma repede, probabil ca va invata sa il asocieze cu adormitul si nu cu senzatia de foame (mananc pentru ca mi-e foame). Ajuta copilul sa spele dintisorii inainte de culcare si nu admite sa mai manance dupa aceea (o gurita de apa, daca ii este sete, nu e o problema). Tot pentru a-l dezobisnui treptat de biberonul cu lapte baut noaptea, se mai practica si diluarea treptata a laptelui (cate 10 ml de lapte inlocuiti treptat cu apa, pana este inlocuit in intregime), iar la inlocuirea lui cu apa, se scade si cantitatea de apa din biberon, tot treptat. Biberonul de noapte este, pentru multi copii, nu o necesitate alimentara, nutritiva, ci un fel de suzeta care ii linisteste, le da un confort psihic pentru a putea adormi. De aceea, putina apa de nani este arhisuficienta, dar pentru a fi siguri ca nu i se face foame, masa de seara trebuie sa existe si sa contina neaparat iaurt sau lapte, biscuiti, cereale, in niciun caz mancare grea, greu digerabila, sau de tip junk food, care poate da tulburari de somn.

Schimba (in bine) si obiceiurile de adormire, fiindca secretul unor nopti linistite pentru intreaga familie este a invata copilul sa adoarma si sa doarma fara ajutor extern. Problema este ca, odata ce am invatat copilul sa adoarma numai in brate sau pe picioare, sau cu sanul, si apoi cu biberonul in gura, este logic ca el sa solicite aceleasi tehnici de adormire si in cazul in care se trezeste peste noapte. La fel se pune problema si cu locul in care il adormim: daca este culcat/adormit in sufragerie la televizor sau in camera parintilor, este normal sa se trezeasca speriat ca nu se afla in camera lui, in patul lui. Deci, ar fi bine sa fim consecventi, punand micutul sa adoarma in camera lui, in patul lui, nu sa il asezam cand deja l-am adormit. 32

Si, in niciun caz, sa nu folosim biberonul cu lapte drept modalitate de linistire a copilului (ca o inchizatoare de gura). Desigur, schimbarea obiceiurilor de culcare ale copilului nu se produce brusc, ci treptat, in timp, asteptandu-ne la proteste vehemente din partea lui.

Deja ar fi trebuit incepute demersurile pentru ca micutul sa inceapa a manca cu manuta lui, sa bea din canuta de aceea, rolul biberonului ar cam trebui sa se incheie. Prin urmare: si noaptea, cand si daca celui mic chiar i se face foame, nu te prezenta la el cu biberonul, ci cu lingurita sau canuta.

De ce se joaca singuri?
Daca urmarim copiii cu varste intre unu si doi ani, vom vedea ca stau cu placere langa alti copii, dar se joaca singurei. Din cand in cand, mai fac cu manuta cunoscutilor, se alatura mai ales acelor copii care au jucarii interesante, dar se axeaza numai pe propriul lor scenariu de joc, ca si cum fiecare ar trai in balonul lui de sapun, transparent, care uneori se mai lipeste de baloanele celorlalti sau se mai uneste cu cate un balon, insa are grija apoi sa se refaca si sa-l protejeze fragil si temporar pe ocupantul balonului, urmand sa se sparga pentru totdeauna in jurul varstei de trei ani. Asta nu inseamna ca micutii de doi ani nu sunt sociabili, ci se petrece un fenomen foarte firesc la varsta lor: joaca in paralel cu ceilalti. Ei nu au inca abilitati de socializare. Pana pe la varsta de trei ani, au nevoie sa exploreze lumea si locul lor in aceasta lume, inainte de a face legaturile cu cei de varsta lor. Pentru copiii de aceasta varsta joaca este o parte esentiala a invatarii. Este principala modalitate prin care ei isi dezvolta abilitatile fizice, stima de sine si, mai ales, increderea in ei insisi. Curiozitatea de a afla il mana la joaca si invatare. Este ca un mic om de stiinta care, odata ce a prins mai mult curaj si se simte mai independent, incepe sa exploreze aceasta mare lume necunoscuta. Daca noi ii vom spune nu la tot ceea ce face, ii blocam curiozitatea si initiativa. Teoriile care se refera la dezvoltarea copilului afirma ca unul dintre principalele obiective ale parintilor ar trebui sa fie cresterea unui copil independent. Dar castigarea independentei este numai o parte din ceea ce inseamna a deveni o persoana sanatoasa din punct de vedere emotional. Copiii trebuie sa treaca prin cele trei stadii de evolutie catre independenta: Stadiul de dependenta - Tu faci pentru mine: copiii care au sub un an si care sunt total dependenti de parinti. Stadiul independentei - Fac singur: copiii de unu-doi ani. Atunci micul explorator invata sa faca tot felul de lucruri independent de parinti. Stadiul interdependentei - Facem impreuna, - care este stadiul cel mai matur, cand copilul poate face singur, dar are intelepciunea sa ceara sprijin pentru a face mai bine. Pentru a deveni o persoana sanatoasa emotional, copilul trebuie sa treaca prin toate cele trei stadii, care corespund cu trecerea copilului de la a fi solitar la a fi social, de la a vrea sa fie independent la a dori sa apartina unui grup. Cat de mult va fi independent sau in grup depinde de temperamentul copilului. Independentul va pierde ce are grupul de oferit, iar dependentul va fi atat de preocupat sa ii urmeze pe ceilalti, incat nu prea se va dezvolta 33

niciodata ca initiator, ca lider. Stadiul de independenta care caracterizeaza varsta de unu-doi ani este unul obligatoriu pentru dezvoltarea normala a copilului - asadar, nu trebuie prelungita dependenta prin interventia excesiva a adultului in activitatile copilului. Sfaturi: 1.Nu evita sa duci copilul sa se joace cu cei de varsta lui; el ii priveste pe ceilalti cum se joaca si invata de la ei, chiar daca nu pare interesat de acestia. 2.Chiar daca nu pare interesat de ceilalti copii (si poate chiar nu este), copilul tau adora sa le incerce jucariile, si in felul acesta invata ce inseamna a imparti cu ceilalti. 3.Urmareste atent orice ocazie in care copilul interactioneaza cu alti copii si secondeaza-l doar atunci cand este in impas, nu reactiona in locul lui, lasa-l sa se descurce. 4.Poate ca tu socializezi mai mult decat o face copilul tau cand este la un loc de joaca, dar asta nu e nici pe departe o problema! Si tu meriti sa te distrezi!

Cu manutele astea doua

Va invitam la un studiu asupra copiilor de unu-doi ani. Nu trebuie sa faceti nimic special - doar sa ii observati sau, daca nu va pricepeti sa ghiciti varsta copiilor intalniti pe strada, sa incercati sa ii identificati dupa un anumit criteriu: daca au sau nu ceva in manute. Incercati sa faceti un fel de statistica - cati copii de unu-doi ani au sau nu cate un obiect in manutele lor mici si cati nu. Veti observa ca majoritatea au. V-ati intrebat de ce? Poate credeti ca mamicile, bunicile lor au grija sa ia cu ele jucarii pentru ca piticii sa nu se plictiseasca. Poate. Cu toate acestea, rar, foarte rar, veti intalni un copil de aceasta varsta cu manutele goale. Oare de ce acesti copii adora sa aiba in ambele manute cate ceva - o jucarie, o castana, un biscuit, o crenguta, orice? Deoarece sunt o gramada de lucruri interesante in lumea asta mare pe care ei ar vrea sa le tina, sa le aiba, sa le stapaneasca. Este varsta la care copilul invata lucruri despre lucruri luandu-le in stapanire, luandu-le in manute. Asa stiu ei ca pot afla informatii despre lume, atingand, strangand, framantand, chiar rupand. Obiectele din jur par mai blande, mai familiare, mai usor de cunoscut daca sunt atinse cu manuta. In plus, la aceasta varsta nu este definitiva preferinta pentru mana dreapta sau stanga - veti observa ca, daca mana dreapta este ocupata cu ceva important, desigur, va insfaca cu stanga daca apare altceva interesant pe traseu. Manuirea obiectelor este, la aceasta varsta, principala modalitate de cunoastere a lumii... O alta caracteristica pe care o puteti observa in studiul vostru este aceea ca omuletii de unu-doi ani tind sa ia in manute mai mult decat pot duce sau tine. Sau pot lasa sa cada unul dintre obiectele dintr-o mana minunandu-se dupa aceea: oare unde s-o fi dus acel obiect?! Ii veti vedea uneori uimiti de disparitia acelui obiect, uneori plangand dupa el, chiar daca acesta este foarte aproape, deoarece manutele sunt pline de alte obiecte pe care nu se indura sa le lase sau, si mai grozav, lasa unul dintre ele ca sa il prinda pe cel pierdut si plange apoi dupa cel lasat Daca i se intampla asa si copilului tau, fie il lasi sa isi dea singur seama ce este de facut, fie, daca intra in 34

cercul vicios al lasarii si ridicarii obiectelor pe rand (la un moment dat va fi iritat ca nu poate sa le ia pe toate si va plange), fie ii demonstrezi cu blandete cum ar putea sa procedeze. Nu luati niciodata un obiect (periculos, interzis, fragil) din manuta unui copil fara a pune un altul (o jucarie sau orice nu este periculos) in loc. Am vazut parinti enervati, care ii iau copilului din brate toate jucariile sau le lovesc si copilul le scapa; poate si voi ati intalnit - ati observat panica micutului si reflexul lui de a prinde aerul, disperat de plecarea obiectelor din brate? Aceste lucruri adunate in ambele brate nu sunt o dovada a lacomiei, rasfatului sau egoismului, ci o dovada a faptului ca puiul de om incepe sa stapaneasca mediul in care traieste, ca vrea sa afle cat mai multe lucruri, ca este curios. Daca nu vrei ca micutul tau sa adune toate minunatiile colorate de pe jos chiar de la inceput, da-i cate ceva in manute chiar de la plecarea de acasa. Si, ce este cel mai important - nu ii smulge din mana obiectele in cazul in care nu esti de acord cu ceea ce a insfacat! Ii spui cu blandete motivul pentru care nu vrei sa tina in mana acel lucru si ii pui repede altceva admis - in manuta libera. Altfel, copilul s-ar isteriza insistand sa aiba acel obiect sau, in timp, va capata frustrari legate de relationare sau inhibitii in a avea initiativa de a cunoaste lucrurile, de a afla ceva nou, de a vrea sa stie, in general.

Primii pasi ai...limbajului

Stiai ca bebelusul este capabil, chiar inainte de a invata limba sa materna, sa o diferentieze de alte limbi? Si ca inainte de a cunoaste sensul cuvintelor micutul isi poate intelege anturajul? Studiile au demonstrat ca bebelusii in varsta de 4-6 luni pot face distinctie intre limbile care se vorbesc in jurul lor, distingand daca o persoana sau alta li se adreseaza in limbi diferite. Spre varsta de 9 luni ei isi pierd insa aceasta capacitate si se axeaza numai pe limbile cu care au contact zilnic. Iata de ce, pentru a comunica mai bine cu copilul si pentru a reusi sa ii stimulezi in fiecare zi progresele, trebuie sa stii sa recunosti diferitele etape ale invatarii limbajului. Anul unu - veselia ganguritului Chiar daca nu stie inca sa vorbeasca, bebelusul incearca, inca de la nastere, sa comunice cu cei din jurul sau. Capacitatea sa fantastica de a invata si de a memora se dezvolta in primul rand cu ajutorul modelului pe care i-l ofera parintii. In primele luni dupa nastere, singurul lui mod de a comunica este plansul. El incearca sa-i dezvaluie mamei sau celor din jurul lui nevoile sale: ii este foame sau somn, are nevoie de un scutec curat, vrea sa fie alintat... Nu trebuie sa consideri inutil sa-i vorbesti doar pentru ca el nu intelege ce-i spui. Bebelusul este sensibil la intonatia si la ritmul cu care sunt rostite cuvintele. Iti recunoaste vocea, deoarece a auzit-o inca de pe vremea cand era in burtica si va da semne ca o prefera vocii altei femei. Inca de la varsta de 2 - 3 luni incepe sa se joace cu vocea sa din ce in ce mai des. Daca este multumit scoate sunete vesele, iar cand este suparat, plange. De acum, vei fi martora primelor sale incercari de a vorbi, caci va scoate sunete diverse printre care multe vocale si va zice a, e, ha, ehe. Dupa varsta de 6 luni observa cu mare atentie ce se petrece in jurul lui si incearca sa copieze ce aude. Chiar de 35

la o saptamana la alta constati ca pronunta sunete tot mai variate, pe tonuri diferite, in functie de starea sa emotionala. Este incantat de sunetele pe care le scoate, iar gangureala sa se traduce prin repetarea silabelor simple: pa-papa, ga-ga-ga, bi-bi-bi, da-da-da, ta-ta-ta. Cand esti cu el iti povesteste cate-n luna si-n stele, dar vorbeste mult si cand este singur. Intre 9 si 12 luni va pronunta unul sau mai multe cuvinte alcatuite din doua silabe, ta-ta, ma-ma, pa-pa, dar fara a le adresa cuiva anume, doar pentru placerea sa de a le exersa. In jurul varstei de 12 luni, de obicei singurele cuvinte cu adresa sunt mama, tata, papa, be-be dar nu trebuie sa fii surprinsa daca primele sale cuvinte clare vor fi altele. Tot acum incepe sa pronunte cateva silabe legate sau mici cuvinte formate din doua silabe. Intelege tot mai mult din ce i se spune. Daca il intrebi despre o persoana din familie sau un obiect, de exemplu unde e tata, bunica, gurita, nasul, becul, ceasul sau apa isi va indrepta privirea in acea directie. Isi exprima dorintele si sentimentele prin silabe simple si executa comenzi simple, de exemplu Arata nasul. Avalansa cuvintelor La varsta de un an spune doar cateva cuvinte, de obicei mama, tata si poate inca unul sau doua, pentru a indica obiecte importante din viata de fiecare zi. Inmagazineaza multe cuvinte, dar nu este inca pregatit sa le articuleze. Alaturi de obiectele si persoanele importante din lumea sa, invata si cuvintele care definesc actiunile mai importante (sus, jos, aici, acolo). La 15 luni intelege semnificatia a cateva zeci de cuvinte, dar nu pronunta decat in jur de 7 - 20. Poate arata obiectele si persoanele cunoscute si, daca i se cere, poate aduce obiectele. Cuvintele pe care le stie copilul reflecta atat experientele sale, cat si temperamentul. Studiile comportamentale ale pediatrilor arata ca micutii activi, vioi, mereu pusi pe treaba vor adauga mai devreme in limbajul lor verbe decat copiii pasivi. In jurul varstei de 18 luni se produce o adevarata explozie in dezvoltarea limbajului sau. Invata foarte repede cuvintele noi: intelege aproximativ 200 de cuvinte, dar pronunta tot 10 20. Nu te ingrijora, este absolut normal. Cat a fost bebelus, el a invatat cum sa scoata sunetele, acum invata cum sa construiasca cuvinte cu acele sunete. Deja poate pronunta multe consoane (t, d, n, v, t, h). Pe masura ce se apropie de varsta de 2 ani micutul poate construi propozitii simple, din doua sau, mai rar, trei cuvinte, insa exprimarea lui va fi mai degraba telegrafica: Eu apa, Eu duc (in loc de Eu ma duc), Ia-ma (cand vrea sa-l iei in brate). Vocabularul lui este, de acum, mult mai bogat, ajungand la 50 75 de cuvinte. Unii copii, mai atenti si mai preocupati sa invete sa vorbeasca, pot retine cateva cuvinte noi pe zi. Daca pana acum executa comenzi simple, de genul Ridica ursuletul, acum poate executa doua comenzi: Ridica ursuletul si pune-l pe pat. Dupa doi ani - propozitii A implinit de curand 2 ani si formeaza deja propozitii din trei cuvinte. Incepe sa iti vorbeasca despre ce ii place si ce nu si, lucru foarte important, vorbeste despre ce gandeste sau simte. Cel mai adesea se exprima despre sine folosind persoana a treia (el, ea) sau spunandu-si prenumele: El vrea apa sau Andrei vrea apa. 36

La aceasta varsta copiii folosesc rareori expresiile eu sau al meu. Vocabularul sau a evoluat surprinzator: stie deja 100 200 de cuvinte. Incepe sa formuleze propozitii interogative, cel mai adesea simple, bazate pe intrebarile: de ce?, cine?, cand?. La 2 ani si jumatate, bagajul sau de cuvinte este impresionant. Poate exprima 250 450 de cuvinte, dar intelege cu mult mai multe (intre 500 1000). Ca sa poti face o comparatie: vocabularul utilizat in mod curent de un adult cuprinde 1500 de cuvinte, 3000 daca este o persoana cultivata si 5000 daca este erudita. Spre varsta de 3 ani, abilitatile lui de vorbire devin tot mai sofisticate. De exemplu, desi intr-un anumit moment el ar putea sa se exprime folosind cuvinte simple pentru a-si explica sau motiva o actiune, va prefera o constructie lingvistica mai complexa. In loc de: Vreau olita, va spune Trebuie sa ma duc la baie. Incepe sa foloseasca eu, mie, ceea ce demonstreaza ca devine constient de notiunea al meu. Este capabil sa sustina o conversatie si sa isi ajusteze tonul potrivit situatiei. Desi limbajul lui este inca unul de bebelus, chiar si persoanele straine vor intelege aproape tot ce spune copilul, ceea ce inseamna ca vei avea mult mai putin de tradus. La 3 ani, un copil poate exprima intre 500 - 1500 de cuvinte. Cand ai nevoie de sfatul unui medic? Unii copii incep sa formeze cuvinte inca de la varsta de 9 luni, dar cei mai multi asteapta pana la 13-14 luni pentru a face asta. Esti cea mai in masura sa observi daca intervine vreo problema in dezvoltarea vorbirii copilului tau. Cere sfatul pediatrului daca: - nu gangureste inainte de a implini un an; - nu spune nici un cuvant desi are 18 luni; - nu stie sa arate nici o parte a corpului; - nu intelegi nici un cuvant din ce spune; - pana la varsta de 2 ani da rareori semne ca ar vrea sa vorbeasca sau sa ii imite pe cei din jur (este posibil avea probleme cu vorbirea sau auzul); - la 3 ani nu poate numi obiectele uzuale din casa sau nu a inceput sa formuleze propozitii din 2-3 cuvinte. Nu vorbeste inca? Nu te impacienta daca micutul tau nu vrea sa vorbeasca, desi a ajuns la varsta de un an. Daca medicul pediatru a decis ca nu exista probleme deosebite de sanatate, nu trebuie decat sa ai rabdare. Unii copiii vorbesc mai tarziu, dar asta nu ridica nici un fel de probleme si in nici un caz nu inseamna ca se dezvolta mai lent sau ca sunt mai putin inteligenti. Pur si simplu nu sunt inca pregatiti. Gradinita, prieten de nadejde Dupa varsta de 3 ani, limbajul copilului se va imbogati intr-un ritm alert, mai ales daca intra in contact cu alti copii. In acest sens, gradinita se va dovedi de mare ajutor, caci ii ofera si il obisnuieste cu relatiile colective. Trebuie sa ai grija sa il implici in diverse activitati educativ-distractive: alege diferite jocuri verbale, cu expresii diversificate sau repetitive, citeste-i poezioare si multe povesti, si nu doar seara la culcare, cantati impreuna cantecele simple pentru copii (Ceata lui Pitigoi, Alunelu, Infloresc gradinile), povestiti-va intamplarile de peste zi. 4 lucruri interesante despre limbaj" 1. Intelegerea ca o combinatie de sunete reprezinta un anumit lucru se dezvolta mai repede decat abilitatea propriu zisa de a vorbi. De aceea micutul te intelege, chiar daca inca nu poate vorbi. 37

2. Din momentul in care incepe sa asocieze cuvintele pentru a comunica ceva, copilul se va exprima cu doua cuvinte, legandu-le. De pilda un substantiv cu un verb sau un substantiv cu un atribut. S-a demonstrat, insa, ca nu exista o etapa de 3 cuvinte, ci copilul trece direct la formarea propozitiilor. 3. Regulile gramaticale vor fi insusite de copii mult mai tarziu, spre varsta de cinci ani. Pana atunci, este foarte dificil sa faci copilul sa inteleaga diverse reguli gramaticale, exprimari corecte sau chiar sa-i dezveti de a vorbi peltic. Nu-ti face, asadar, griji, daca micutul tau nu vorbeste la fel de corect ca un altul de varsta lui se va dezvata in timp. 4. De la varsta de doi ani, orice copil invata cate un cuvant nou cam o data la doua ore. Ce este de-a dreptul remarcabil e ca aceasta rata de invatare se mentine pana la varsta adolescentei! Varsta Dupa 6 luni De la 9 la 12 luni La un an La un an si jumatate Dupa 2 ani Cum se exprima Gangureste, pronuntand silabe aleatorii Pronunta cuvinte din doua silabe Foloseste cuvintele din doua silabe Invata foarte repede tot felul de cuvinte Invata cate un cuvant nou la fiecare 2 ore

De ce copiii mici au nevoie de repetitie?

Nu cred ca exista in lumea asta un parinte care sa nu fi trecut cu copilul sau prin faza citirii obsesive a cate unei povesti sau sa fi fost pus sa se joace intr-un anume fel de mii si mii de ori, sa nu se fi impiedicat in vreun fel de uluitorul mai vreau al micutului de unu-doi ani. In aceasta perioada a vietii lui (unu-doi ani), copilul pare a avea doua cuvinte favorite: Mai vreau!. Gaseste o placere deosebita in a face lucrurile iar si iar, a asculta de zeci de ori aceeasi melodie, aceeasi poveste, a deschide si inchide la nesfarsit o usa, un sertar, a bate parca la nesfarsit cu ciocanelul de plastic sau cu orice jucarie in masa sau in pereti. Asa invata sa anticipeze Uneori, perseverenta copilului de a face aceeasi actiune la nesfarsit ne poate parea noua enervanta, plictisitoare, dar, daca esti atenta, vei sesiza si tu ca micutul introduce din cand in cand anumite modificari subtile in aceste repetari. Spre exemplu, cand bate intruna cu o jucarie de lemn - sa zicem, in masa - este atent la modificarile sunetului atunci cand bate mai tare sau mai incet, apoi ia o alta jucarie (de plastic, de exemplu) si face acelasi lucru, studiind diferentele de sunet date de materialele diferite. Sau inchide si deschide o usa de dulap mai repede, mai incet, o tranteste, se agata de ea Daca pentru adult varietatea este interesanta, copilul de unu-doi ani are nevoie de repetitie tocmai pentru a-si confirma ca lucrurile nu se schimba, ci raman la fel. Pentru copiii mici, totul este coplesitor de nou, de aceea repetitia ii ajuta sa invete la ce sa se astepte, sa isi exerseze capacitatea de a anticipa lucrurile, evenimentele, le confera siguranta de a sti ce urmeaza. Mai vreau povestea dinainte de nani sau cantecul mamei, sau ritualul unui joc A sti ce urmeaza este foarte amuzant si, in sfarsit, este ceva (un cantec, joc, poveste) despre care stiu si ei ce urmeaza sa faca, sau sa se intample - ceea ce nu se prea poate spune despre majoritatea evenimentelor din viata 38

lor. Isi consolideaza deprinderile Experienta repetarii pare sa ii ajute pe copii sa nu uite. Adultii stiu ca, atunci cand isi consolideaza o deprindere (de exemplu, cantatul la un instrument muzical, invatarea unui joc, a unui sport, sofatul), sunt necesare multe repetitii pentru a se realiza acest lucru. Si pentru copilul de aproape doi ani este valabil acest lucru: el isi aminteste si data viitoare cum sa faca un lucru. Uneori, repetarea poate deveni chiar o piedica in calea invatarii, daca ea este facuta fara a introduce mici modificari creative in actiunea reluata. Cateva indicii: 1. Canta copilului sau pune-i sa asculte cantece cu versuri repetitive - in limba romana sau in limbi straine Old Mac Donald, Alouette, Casuta din padure, Oac-oac, Vine rata, cantece care sa ii faca, prin versurile simple si reluate, invatarea foarte usoara. 2. Citeste-i povesti scurte, in care personajele fac actiuni circulare - cum se intampla in Capra cu trei iezi, Cocoselul si vulpea, pentru a vedea felul in care micile modificari in actiuni pot produce efecte considerabile pentru personajele povestii. 3. Jucati-va impreuna de-a lovitul diferitelor obiecte - loviti masa de bucatarie cu palma, cu o sticla de plastic goala, cu degetul, ca si cum ciocaniti, cu varful degetelor, imitand sunetul ploii, cu pumnul, ca si cum tuna. 4. Daca iti cere sa repeti mereu povestea preferata, dupa cateva repetitii introdu si mici modificari in derularea ei, fie de ton, fie de replici ale personajelor, fie va opriti si comentati o scena.

Sa se mai joace si singur

Am citit peste tot ca este important sa ma joc cat mai mult cu copilul, sa ii ofer prezenta mea - astfel, se dezvolta mai bine, devine mai increzator, mai creativ. Sincer, uneori imi vine sa fug, sa ma ascund, sa am macar o jumatate de ora numai pentru mine, sa nu trebuiasca sa astept somnicul de dupa-amiaza pentru asta, si sa nu ma simt vinovata ca nu sunt langa el. Pe de alta parte, prietenele mele care au stat lipite de copiii lor pana i-au dat la gradinita au avut probleme cu ei, deoarece nu voiau sa se desparta de mamici sub nici o forma. Oare este posibila o cale de mijloc? Desigur, calea de mijloc este aceea de a invata copilul de unu-doi ani sa se joace singurel un timp, fara participarea noastra. Asta nu inseamna sa fie inchis in camera lui o jumatate de zi. In fiecare zi, doua reprize de cate 20 minute de joaca solitara sunt numai potrivite la aceasta varsta. Nu trebuie sa exageram acordand copilului de un an atentia exclusiva si constanta (oricum, nu este omeneste posibil) sau stand alaturi de el fara a interactiona. Acesti copii - care nu au capatat deprinderea de a se juca singuri - o vor face foarte greu dupa aceasta varsta, si nu as vrea sa fiu in pielea parintilor lui. Asta, pentru ca ei (copiii) nu au avut sansa de a intelege ca viata poate fi foarte frumoasa si fara mami si tati alaturi de ei. Pana la 12 luni, copiii au capacitatea de a se juca, de a se amuza singurei, insa nu si motivatia. Ei au abilitatea fizica de a prinde si zornai jucariile, de a da paginile unei carti, de a mazgali cu creion sau carioca, dar pentru a incepe sa faca aceste lucruri depinde numai de parinti. 39

Este foarte bine sa stimulam copilul sa aiba initiativa de a face lucruri, pentru ca jocul de unul singur dezvolta la copiii mici increderea in sine si contribuie la formarea identitatii de sine, a unei identitati separate de cea a mamei. Si mai ales dezvolta creativitatea, stimuland copilul sa faca propriile descoperiri despre lumea din jur, nu doar acel: Ia uite, mami, hai sa facem, ia sa vedem..., la propunerea parintilor. Solutia problemei Plecatul dintr-o data, pe neobservate, creeaza sentimentul de abandon. Incepe treptat, propunand copilului o activitate - te joci cu el cateva minute, apoi te opresti si il privesti cum se joaca, fara a interveni. Dupa cateva zile in care ai procedat astfel, incepi sa te indepartezi treptat de locul de joaca al copilului, vorbind cu el din cand in cand. Urmatorul pas este parasirea camerei timp de cateva secunde, spunandu-i ca iesi un pic si te intorci repede. Cresti treptat timpul in care stai afara din camera. Daca scanceste putin cand esti plecata, nu te grabi sa revii, este posibil sa ii treaca, vorbeste-i de dincolo, spune-i ca vii imediat. In timp, copilul va fi capabil sa se joace singur mai mult timp, increzator ca vei veni la el atunci cand are nevoie de tine. Creeaza-i un spatiu sigur - fie cu tine in incapere, fie in camera lui, unde riscul de accidente sa fie redus la minimum, si unde sa poata atipi daca oboseste. In zona de siguranta, adu numai una-doua jucarii adecvate varstei, care nu se pot descompune si care sa nu aiba par) si una-doua carticele pentru copii mici. Alege jucariile dintre cele cu care tu si copilul v-ati mai jucat si ai observat ca il amuza si ii plac, ii atrag atentia, iar carticelele sa fi fost deja citite de voi. In niciun caz nu umple tarcul cu jucarii, copilul se va plictisi foarte repede, fiind coplesit, si va incepe sa arunce cu ele, neputandu-se concentra pe o activitate.

Rasul este contagios

Lucruri lipsite, poate de importanta pentru cei mari declanseaza la cei mici cascade de ras. Parca o si vad in fata ochilor... Imi amintesc de una dintre vizitele nepoatei mele preferate, Teodora, un inger blond de un an si jumatate la vremea aceea, care, foarte serioasa, a intrat in casa si se juca linistita, curioasa si sobra cu jucariile fiului meu. Ma intrebam: Dar copilul asta nu zambeste? Cand, dintr-o data, chemandu-mi baiatul din camera unde ei se jucau, el s-a intors cu o pirueta rapida spre mine. In acel moment, Teo a izbucnit intr-o cascada de ras, in care parca i se zguduia fiecare particica a corpului. Acel gest a fost pentru ea de un amuzament extraordinar. Bineinteles ca noi am apasat dupa aceea abuziv butonul de amuzament, punandu-l pe bietul meu baietel sa faca zeci de piruete pentru a-i declansa fetitei cascadele de ras. Nu de alta, dar si noi radeam cu lacrimi de rasul ei. Vazand cat de apreciata este reprezentatia ei de ras, mica printesa a cautat orice mijloc de a ne face sa radem, razand si ea cu pofta. De ce rad copiii mici? 40

Degeaba. Orice gest (aplecarea capului, o tresarire), o broscuta care topaie, un cucu-bau din spatele usii poate fi declansatorul unei enorme cascade de ras. Iar noi repetam la nesfarsit gestul, pentru a obtine fantasticele momente de hohotire, razand si noi pana ne dor obrajii. Dupa care, precedentul fiind creat, micutul va cauta sa ne faca sa radem cu orice prilej. Va face si el bau, acoperindu-si fata cu manuta, va da din cap, crezand ca este un gest de mare amuzament, ba uneori isi va pune si sanatatea in primejdie (ca Teodora, care o amuza pe surioara ei punandu-si sacul de dormit in cap, gata sa se sufoce), numai pentru a obtine rasul care le place atat de mult. Pofta vine razand Copiii sunt veseli cand sunt fericiti si sanatosi. Veselia si rasul sunt stari emotionale normale ale copiilor, care se dezvolta fara probleme afective. Dar la varsta aceasta rasul este un efect, un instrument, un scop. Se joaca pentru a rade, rade jucandu-se si rade pentru a-i face pe ceilalti sa se joace. Este varsta la care descopera puterea uriasa a rasului si profita cat poate de aceasta descoperire. Cand va vede facand gesturi chiar neutre, dar care lui i se par amuzante, va porni cascada - rasul lui este un efect al unor asocieri intamplatoare de obisnuit cu amuzant. Cand face pe clovnul Apoi, rasul devine o cheie pentru a declansa integrarea adultului in jocul lui - rade cu mare pofta, iar adultul se bucura crezand ca el declanseaza hohotele, dar copilul mentine adultul in joc atata timp cat are el chef(!). Este instrumentul lui de retinere a atentiei adultului. Apoi incepe sa faca tot felul de ghidusii, se joaca de-a v-ati ascunselea pe sub scaune, perdele, canapea, pentru a provoca rasul adultului, se costumeaza cu prosoape, hainute, palarii, toate - pentru a fi amuzant, cauta sa tachineze si ii plac gadilaturile. Putem spune ca face totul ca sa atinga un scop: rasul. Exista teorii care incearca sa demonstreze legatura dintre varsta la care rade prima oara un copil si personalitatea lui. Cateva minute de ras cu pofta echivaleaza cu o ora de gimnastica. Radeti mai des... 1. Rasul creste imunitatea - deci, razi cu copilul tau de cate ori ai ocazia. 2. Rasul este calea prin care copilul isi uneste familia, prin care tensiunile dintre parinti scad; printre hohote, el vede multa iubire revarsandu-se in casa lui. Cine rade, nu poate fi furios. Este cea mai buna terapie de familie. 3. Rasul la copii este un semn de sanatate psihologica si o dovada a unei bune dezvoltari mintale. Este cea mai buna terapie de familie. 4. In timpul hohotelor de ras, tensiunea arteriala scade usor, plamanii sunt mai bine oxigenati, creierul produce endorfinele, hormonii placerii, un fel de morfina naturala a carei actiune impotriva durerii nu este deloc neglijabila. Dupa o repriza de ras se doarme bine - se elibereaza serotonina in creier, care influenteaza calitatea somnului si este si antidepresiv. 5. Ce este sapunul pentru trup, este rasul pentru suflet (proverb idis).

Ordine si disciplina
Varsta la care sertarele nu au secrete, totul e bun de bagat in gura, iar micul taifun este greu de tinut in frau... Dintr-o data, bebelusul angelic pe care-l laudai in fata tuturor pentru cumintenia excesiva a devenit un adevarat taifun, care pune mari probleme de atentie distributiva parintilor. Un copil de unu-doi ani ar putea fi folosit pentru testarea acestei atentii distributive, ca proba psihologica de 41

evaluare. Dar proba se aplica intr-un interval limitat de timp, pe cand copilul de aceasta varsta este o solicitare permanenta. Cat rezisti? Pana cand iti aduci aminte ca exista un cuvant minunat: disciplina?! Dar cat de strict poti sa fii? Prea multe obstacole sau restrictii risca sa ii submineze increderea in sine si poate sa ii inhibe dorinta de a explora si, deci, curiozitatea. La aceasta varsta, disciplinarea inseamna primele mici interdictii. Mama si tata se pomenesc spunand nu de mii de ori pe zi... Copilul ar vrea sa atinga cat mai multe lucruri, loveste sau musca, se enerveaza cand i se spune sa nu faca si, bineinteles, nu intelege de ce nu e voie. Nu e voie acum sau niciodata? Daca mama imi da voie, tata de ce nu imi da? Azi m-a lasat sa ma joc cu butoanele de la un aparat, de ce maine tipa la mine cand le apas pe cele de la televizor? Pe voi nu v-ar bulversa aceasta dezordine in indicatii? El cauta o logica in regulamentul de ordine interioara si provoaca experiente de tipul e bine sau nu e bine, e voie sau nu e voie... Ceea ce pentru voi pare o atitudine provocatoare, de cele mai multe ori, pentru el sunt doar niste teste de verificare. Oare ce gandeste el cand ma priveste in ochi, cu mainile facand ce tocmai i-am spus sa nu faca? Oare e surd cand spun NU?! Sau o face din ambitie? Nu, el doar invata. Este acest comportament un buton potrivit pentru a controla nervii mamei? Este butonul pentru a-i atrage atentia? Este un buton care nu face mare lucru. Mai bine ma uit unde imi arata mama ca e ceva frumos Bataia nu e rupta din Rai! Zilele trecute, am auzit (si m-au durut urechile!) o colega spunand despre niste domnisoare care aveau la un moment dat un comportament necorespunzator ca, daca erau batute la timp, poate nu ajungeau sa faca... Chiar credeti ca un copil invata ceva bun din bataie? Chiar daca e doar o palmuta, cum spun unii? Daca ati spus da, imi pare asa de rau pentru voi... dar si mai rau pentru copilul vostru. Dar daca este agresiv, ce fac, stau si privesc sau ii atrag doar atentia la altceva? Stabileste anumite reguli cand este agresiv, il iei langa tine, sa faca o pauza, si ii spui calm: Ai lovit, ai muscat etc., deci stai aici pana te linistesti, este interzis sa lovesti... Pe cat posibil, la fiecare episod de agresivitate, raspunde in acelasi mod ca la precedentul. Trebuie sa se asteapte mereu la acelasi raspuns, reactie din partea ta: Deci, iar ai muscat asta inseamna ca vei sta deoparte, nu te mai joci. Atentie mare insa, ca nu cumva scopul comportamentului copilului sa nu fie obtinerea atentiei tale pe aceasta cale! - Ofera copilului un spatiu de actiune securizat, astfel incat sa nu fie nevoie sa ii interzici prea mult sa faca diverse lucruri sau sa atinga lucrurile pretioase pe care le vrei intregi. - Arata-ti multumirea atunci cand respecta interdictia si face un lucru permis, pentru ca la aceasta varsta dorinta principala a copilului este sa ii faca pe plac adultului. - Daca incepe o activitate interzisa sau umbla unde nu are voie, indreapta-i atentia spre altceva; nu-l certa sau brusca, deoarece va sti ca asa iti va capta sigur atentia. - Controleaza-te cand te enervezi, nu da, nu urla, caci asa va reactiona si el. Cand face ceva ce nu trebuie, intrerupe-l si spune-i raspicat: Nu ai voie si tine-l pe tusa un minut.

Frustrarile copilului mic

Sunt mare, am aproape doi ani si m-am hotarat sa le arat celorlalti de ce sunt in stare. Am o mama, un tata si o bona. Toti sunt mari, chiar foarte mari. Enervant de mari. Ei ajung peste tot cu mainile lor lungi si se deplaseaza foarte repede cu picioarele lor enorme. Si mai au si niste guri mari, cu care mananca repede si vorbesc si mai repede. 42

Da, si am observat ca intre ei vorbesc normal, dar cand se apropie de mine, coeficientul de inteligenta le scade brusc, vorbesc la nivelul limbajului unui bebelus. Oare de ce li se pare ca sunt amuzanti? Si am mai observat ca stau tot timpul gata sa ma captureze, cu mainile mereu pregatite sa ma prinda. Oare ce e in capul lor? Eu vin spre ei, ma feresc de mainile lor mari, dar ei fug repede si sunt gata sa ma inhate, insa ma strecor printre picioarele lor mari. Sunt urmarit permanent Trebuie sa fiu vigilent, deoarece sunt cu ochii pe mine. Ii pandesc cand au intors capul si ma duc unde am eu treaba - pe masa uriasa cu calculator, la chestia aia calda unde face mami mancare, la televizorul acela amuzant care invarteste hainutele. Imi plac reclamele si muzica. Tare, daca se poate. Imi mai place si sa scriu pe pereti... Dar credeti ca pot? Nu, domnule, astia nu ma lasa sa fac nimic, tot timpul striga: Nu, nu acolo!, Nu, ia mana!, Da-te jos! si tot asa. Stiti ce frustrant este sa nu te lase lumea in pace, sa faci ce cred ei ca trebuie sa faci? Cand merg la plimbare, toti trag de mine - cica merg prea incet, insa cand o iau la fuga, tipa ca unde ma duc. Daca vreau sa mananc bunatatile de pe jos, imi smulg papa din mana; in schimb ma indoapa cu mizeriile alea amestecate in castronel. Vreau sa iau chestia aia stralucitoare cu pestisor de pe dulapul din bucatarie, care face curcubeu cand bate soarele in ea, insa mama tipa sa las acvariul in pace, ca imi cade in cap. Imi caut si eu jucariile fugare prin dulapuri, printre haine sau printre oale si sar toti la mine... Uite ce cuminte e copilul... Nu tipa, nu arunca jucariile, nu refuza mancarea, nu plange, nu musca... Ssst, ca il trezesti! Greutati peste greutati... Ce sa mai zic, sunt un om disperat. Ce sa fac? Ca nici nu ma inteleg cu ei. Eu le explic care e treaba, de ce am nevoie, dar ei nu inteleg mai nimic. Ce zici tu, mamico?, si se mai si prostesc cand ma imita. Rad de mine. Nu mai stiu ce sa ma fac cu oamenii astia mari... E greu. Cum sa nu te enervezi? Ma straduiesc si eu cum pot sa fac treaba prin casa, dar vin cei mari si strica toata ordinea facuta de mine; ma straduiesc sa spal ciorapeii, dar tata urla la mama: Iar se balaceste fi-tu in wc!; sa aranjez lucrurile bonei mele, care e o dezordonata, insa ea se supara, ca mereu arunc la gunoi lucruri din geanta ei. Nimic din ce fac nu e bine! Imi arata lumea cum trebuie sa ma joc, dar eu nu pot ca ei, deoarece e complicat, si imi vine sa plang, nu mai vreau sa ma joc, nu mai vreau nimic. Vreau la mami... Adorm la ea in brate. Dar ma trezesc apoi cu forte noi! Hopa sus, sunt mare, le arat eu lor cine sunt! Asta e buna, sunt mare, viteaz, puternic, toata lumea spune Vai, ce mare te-ai facut! si, totusi, ce se intampla? De ce altora le iese ce fac si mie nu? De ce doar ceilalti pot, si eu - nu? Ma supar, nu mai vreau! Voi darama tot, toate jucariile, rufele, oalele, arunc cu ele, dau peste mana cui vrea sa-mi arate cum se face. De ce eu nu pot, ca doar pare asa de simplu! Orice frustrare este foarte greu suportata de copilul de unu-doi ani, deoarece el vrea totul si imediat, nu are rabdare, nu are autocontrol, nu intelege ce inseamna mai tarziu. Este varsta la care vrea sa se afirme, sa fie luat in seama, sa-si stabileasca locul intre ceilalti. De aceea, cu ajutorul nostru, micile frustrari se transforma in furii. 43

- De unde vin frustrarile copilului de unu-doi ani? Din dorinta foarte mare de a face lucruri si puterea limitata de a le indeplini. Vrea sa mearga repede, dar se impiedica si cade. - Este curios, vrea sa atinga totul, sa ajunga in locurile care ii starnesc curiozitatea si, evident, nu poate deschide usi, sertare, nu ajunge pe dulap si improvizeaza locuri de catarat. Desigur, efortul il doboara sau, desi face tot ce poate, nu reuseste. - Vrea sa se descurce singur, dar se simte incapabil: nu sta capacul la vas, nu stau cuburile unul peste altul, nu intra piesa in locul in care vrea sa o vare - toate acestea il enerveaza tare. - Vrea sa spuna ce isi doreste, dar nu stie sa ceara cu claritate, nu poate formula limpede cerinta, nu poate vorbi pe intelesul oamenilor mari. Alunga-i frustrarile in patru pasi 1. Pastreaza-ti calmul, oricare ar fi scena pe care o face micutul, nici el nu poate controla intotdeauna manifestarile exterioare ale frustrarii resimtite. Daca tipi sau il bruschezi, nu numai ca nu rezolvi problema, dar agravezi starea lui. 2. Daca tot esti furios, trist etc. pentru ca s-a intamplat un anumit lucru, pana se rezolva problema, haide sa facem un turnulet ori sa ne jucam cu papusa (sau orice stii ca ii face placere). 3. Oglindeste-i sentimentele - ia-l in brate sau de manuta si, cu voce blanda, discuta despre sentimentele pe care intuiesti ca le are: Esti trist/furios/ingrijorat pentru ca.... Copilul intelege mai multe decat credem noi. Nu-i face morala si nu-i spune tu ce ar trebui sa simta. 4. Comutarea atentiei la activitati care ii fac placere este benefica: detensioneaza, da satisfactii imediate, iar sursa frustrarii este temporar scoasa din campul atentiei. Dar asta nu inseamna ca va disparea cu desavarsire. Doar ca data viitoare nu va mai reactiona violent, va gasi singur cai placute de a se elibera de tensiune.

44