P. 1
01_Teorii Moderne Ale Comunicarii Sem. I

01_Teorii Moderne Ale Comunicarii Sem. I

|Views: 294|Likes:
Published by carbasdumitru

More info:

Published by: carbasdumitru on May 04, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/11/2015

pdf

text

original

TEORII MODERNE ALE COMUNICĂRII

Tematica prelegerilor
1. Noţiunea de comunicare; Ce este comunicarea? Teoriile comunicării. 2. Comunicare şi interacţiune. Comunicarea nonverbală. 3. Kinezică şi proxemică. 4. Ascultarea şi autodezvoltarea. 5. Comunicarea verbală. 6. Comunicarea intrapersonală şi interpersonală. 7. Comunicarea directă şi comunicarea mediată; Comunicarea şi biserica. 8. Structura procesului de comunicare. 9. Limba ca sistem. 10. Modele ale comunicării. 11. Forme de comunicare. 12. Perspectiva tehnologică şi cea a teoriei informaţiei asupra comunicării. 13. Perspectiva lingvistică asupra comunicării. 14. Perspectiva psihologică asupra comunicării. 15. Perspectiva sociologică asupra comunicării. 16. Comunicarea persuasivă şi propaganda. 17. Teoriile funcţionaliste în comunicarea de masă. 18. Antropologia comunicării. 19. Ideologie şi semnificaţii.

1

BIBLIOGRAFIE
J. Cl. ABRIC, Psihologia comunicării –Teorii şi metode, Polirom, Iaşi, 2002. J. ALEXANDER, St. SEIDMAN (coordonatori) Cultură şi societate – Dezbateri contemporane, Institutul European, Iaşi, 2001. R. BARTHES, Mitologii, Institutul European, Iaşi, 1997. Ch. BAYLON, X. Mignot, Comunicarea, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000. I. CHIŞU, Introducere în mass media, România de Mâine, Bucureşti, 2002. C., BECIU, Comunicarea politică, Editura Comunicare. ro., Bucureşti, 2002. P. BERGHER, Th. LUCKMAN, Construirea socială a realităţii, Univers, Bucureşti, 1999. D. BOUGNOUX, Introducere în ştiinţele comunicării, Polirom, Iaşi, 2000. Şt. BUZĂRNESCU, Istoria doctrinelor sociologice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995. J. CAUNE, Cultura şi comunicarea, Cartea Românească, Bucureşti, 2001. N. CHOMSKY, Reflexions on language, RRandom House, New York, 1975. C. COMAN, Relaţiile publice şi mass media, Polirom, Iaşi, 2000. D. COMLOŞAN, M. BORCHIN, Dicţionar de comunicare (lingvistică şi literară), Excelsior Art, Timişoara, 2002. I. COTEANU, L. WALD (coordonatori), Semantica şi semiotica, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981. V. S. DÂNCU, Comunicarea simbolică –Arhitectura discursului publicitar, Dacia, Cluj,1999. M. De FLEUR, S. BALL-ROCHEACH, Teorii ale comunicării de masă, Polirom, Iaşi,1999. P. DOBRESCU, A. BÂRGĂOANU, Puterea fără contraputere, All, Bucureşti, 2002. I. DRĂGAN, Paradigme ale comunicării de masă, Şansa, Bucureşti, 1996. St. DUCK, J. MUNDY, Relaţiile interpesonale – A gândi, a simţi a interacţiona, Polirom, Iaşi, 1990. P.FLICHY, O istorie a comunicării moderne. Spaţiu public şi viaţă privată, Polirom, Iaşi, 1999. J. HABERMAS, Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă, All, Bucureşti, 2000. Roman, JAKOBSON, Essais de linguistique générale, Paris, 1963. J.N. JEANNERY, O istorie a mijloacelor de comunicare de la origini până astăzi, Editura Institutului Europan, Iaşi, 1997. Valentina MARINESCU, Introducere în Teoria comunicării, principii, modele, aplicaţii, Tritonic, Bucureşti, 2003. J. MARTINET, Clefs pour la sémiologie, Seghers, Paris, 1987. Armand MATTELART, Michèle MATTELART, Istoria teoriilor comunicării, Polirom, Iaşi, 2001. D., McQUALL, Comunicarea, Editura Institutului Europan, Iaşi, 1999. D., McQUALL, S. WINDAHL, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro., Bucureşti, 2001.. B. NIEGE, Societatea cucerită de comunicare, Polirom, Iaşi, 2000. T., O'SULLIVAN, J. HERTLEY, D. SAUDERS, M. MONTGOMERY, J. FISKE, Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Polirom, Iaşi, 2001. D. POP, Introuicere în teoria media, Dacia, Cluj, 2002. Fl.C. RUS, Introducere în ştiinţa comunicării şi a realaţiilor publice, Editura Institutului European, Iaşi, 2002. Ferdinand de SAUSSURE, Curs de lingvistică generală, Polirom, Iaşi, 1998. L. SFEZ, O critică a comunicării, Editura Comunicare.ro., Bucureşti, 2002. L. ŞOITU, Pedagogia comunicării, Editura Institutului European, Iaşi, 2001.

2

V.TRAN, I. STĂNCIUGELU, Teoria comunicării, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2001. J.J. Van CUILENBURG, O. SCHOLTEN, G.W. NOMEN, Ştiinţa comunicării, Humanitas, Bucureşti, 2000.. *** Teorii ale limbajului –Teorii ale învăţării. Dezbaterea dintre J. Plaget şi N. Chomsky, Editura Politică, Bucureşti, 1998. Fiecare din aceste studii aduce şi o bibliografie străină, mai ales în limbile engleză, franceză, italiană şi spaniolă.

3

legătură” ceea ce completează sensul comunicării in disciplina noastră. tipurile de comunicare. a pune în comun”. în psihologie. în informatică etc. ca atare. Nu se ştie exact de când se foloseşte acest termen în limba română. teoria comutării precum şi teoria comunicării (spre deosebire de teoriile matematice sau fizice). în biologie. a fi în legătură cu …” .. conceptuală a realităţii obiective” sau DN „reflectare sistematică. teoria reflectării. Ele nu sunt rezultatul cercetărilor noastre şi. Introducere. Există o serie de dihotomii ale tipurilor de comunicare: 4 . (Marinescu. metodele. teoria informaţiei. teoria cunoaşterii.. teoria psihanalitică. circular sau interactiv. Unii au identificat chiar 126 de asemenea definiţii. Ele constituie doar un modest punct de plecare pentru cei ce doresc să se dedice problemelor legate de cercetarea Teoriilor comunicării [ I ] NOŢIUNEA DE COMUNICARE 1. ele nu se pot coagula într-o teorie care devine general valabilă cu mici excepţii ce întăresc regula (DEX „Categorie filozofică desemnând reflectarea abstractă. a vorbi cu . de ipoteze care dau explicaţia unor fenomene”) Prin urmare noi vom folosi terminologia artificial stabilită de literatura de specialitate dar nu vom insista a dovedi dacă Teoria comunicării este sau nu o teorie în sensul consacrat al termenului. privind unele domenii ale realităţii obiective sau ale conştiinţei sociale” şi 2.. Folosirea cuvântului teorie devine total nemotivată în contextele în care nu se poate dovedi că avem de a face cu o teorie. Comunicarea este un proces linear. în sociologie. teoria dependenţei. Să lămurim sensul termenilor folosiţi: teorie şi comunicare. în DN mai citim şi aceste precizări „contact.Prelegerile de faţă sunt rezultatul lecturii noastre a studiilor de specialitate publicate la noi în ţară şi în străinătate şi menţionate în Bibliografia anexată. teoria traducerii. alţii 75.. 64 sau doar 15 tipuri generale de definiţii de comunicare în filozofie. a informa. generalizată a unui ansamblu de cunoştinţe şi de idei. teoria etichetării. ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică.8) Au fost formulate câteva definiţii aproape general valabile pentru majoritatea ştiinţelor umaniste: Comunicarea este procesul de transmitere şi de receptare. nu pot fi publicate sau multiplicate. ansamblul de cunoştinţe. Este vorbă despre procedeele. Comunicarea este o alegere între două alternative. de idei. cea mai veche atestare (până în prezent) este din secolul al XIV-lea cu sensul de „a fi în relaţie. a da de ştire. teoria conspiraţiei. Comunicarea este efectul sau cauza unei mulţimi de relaţii sociale şi structuri intenţionale. a spune. relaţie. a se pune în legătură. Astfel nemotivate sunt sintagmele: teoria literaturii. Peste două secole apare şi sensul de „a transmite” CE ESTE COMUNICAREA? Specialiştii nu au ajuns la unison în privinţa definiţiei comunicării. Noţiunea de comunicare DEX „acţiunea de a comunica şi rezultatul ei deci de la „a face cunoscut. a înştiinţa. în contact cu….

Comunicare chimică ( glandele cu secreţie exterioară) .stadiul inteligenţei senzoro. ani).stadiul deprinderilor motorii (1-2 ani) .Comunicare sonoră .motorii (4-5 ani) .Comunicare cromatică (culoare) .Comunicare gestuală .limbaj exterior – cu altul (spre deosebire de limbaj interior – cu sine însuşi) 5 . b) Comunicare umană: Printre elementele psihice care premerg gândirea şi fac legătură cu lumea animală putem aminti: senzaţia ( constă într-o imagine primară. spontană (deliberată sau spontană).stadiul percepţiei organizate (2-4 ani) .de durată (luni.- Comunicare umană spre deosebire de Comunicare animală Comunicare directă spre deosebire de Comunicare mediată Comunicare unidirecţională spre deosebire de Comunicare bidirecţională Pentru discuţia noastră cele mai importante sunt cele două tipuri de comunicare: a) Comunicare animală de care se ocupă etologia care analizează o serie de modalităţi de comunicare ale animalelor: .stadiul inteligenţei intuitive (5-6 ani) . Există câteva tipuri de memorie psihică: .Comunicare luminoasă. Memoria psihică poate fi: primară (secundară sau verbală). interpretarea şi manipularea) şi reprezentarea –acest proces începe la finalul celui de al doilea an de viaţă.imediată (1-2 minute) . omul trece printr-o serie de faze sau stadii: stadiul reflexelor (până la un an) .mijlocie (zile) .stadiul inteligenţei abstract-reflexive (14-18 ani) Macro-operaţii specifice gândirii umane: abstractizarea generalizarea sistematizarea analogia . identificarea obiectului.stadiul inteligenţei concrete (6-14 ani) . mecanică (semnificativă sau logică). Comunicarea umană poate fi verbală sau nonverbală. Comunicarea umană are la bază memoria psihică a omului care reprezintă altceva decât memoria biologică bazată pe recunoaştere şi condiţionată de percepţii şi senzaţii.Comunicare tactilă (atingere) . Comunicarea verbală are la bază un limbaj care poate fi de mai multe feluri: .limbaj oral (spre deosebire de limbaj scris) . diferenţierea obiectului.limbaj oral (spre deosebire de limbaj corporal) . simplă). Din punct de vedere al comunicării. percepţia (care solicită detaşarea obiectului din contextul lui.

. concepţiilor.grupuri mari c) gradul de organizare interioară: . .grupuri mici . ale unei comunităţi. cultural. formale.). cu caracter mai puţin sau deloc personal b) mărime: . Socializarea constă în formarea. TEORIILE COMUNICĂRI 6 .grupuri de apartenenţă . Statusul poate fi atribuit (prin calitatea individului de vârstă. unii cu alţii în conformitate cu modelele stabilite . norme şi reguli).grupuri de referinţă . reprezentarea) . denumite „grupuri sociale”.Procese psihice (gândirea. contractuale.Procese sociale (coduri. bazate pe contacte şi relaţii personale şi care nu au nici un caracter funcţional d) locul indivizilor în ele. De aceea trebuie făcută precizarea că „societatea umană se bazează pe structuri organizate din punct de vedere politic.cu relaţii între membrii reglementate. semnificaţii.grupuri primare . Comunitatea umană este un fapt social.grupuri formale – mici spontane. adaptarea şi integrarea socială a persoanei prin asimilarea valorilor. economic.”.un număr de oameni care interacţionează. scrise şi cu un caracter funcţional (au un scop pentru care există) . clasă de elevi etc. Aceste grupuri se diferenţiază în funcţie de: a) structura lor: . Un individ poate să facă parte concomitent din diferite grupuri sociale. de indivizi şi de grupuri din sistemul social. religios etc.indivizi aflaţi în grupuri deja prestabilite (familia. Interacţiunea socială este o relaţie fizică sau verbală unidirecţionată sau bidirecţionată între indivizi prin care elementele de relaţie se influenţează reciproc. În stabilirea relaţiei societate-grup-individ se ţine cont de rolul şi de statusul unui individ. Rolul presupune punerea în act a drepturilor şi datoriilor prevăzute de statusuri. Statusul unui individ este poziţia ocupată de o persoană sau de un grup în societate.grupuri secundare – relaţii distanţate. Socializarea nu există fără interacţiune iar interacţiunea duce la socializare. afectul.faţă în faţă.grupuri formale –mari .grupuri medii . Rolurile sociale sunt învăţate prin socializarea individului. de sex) sau dobândit – adică obţinut de un individ în urma eforturilor personale în acest sens. Relaţia societate – individ este mediată de forme de asociere umană mai mici. modelelor şi a comportării specifice unui grup. accidental sau regulat. Prin societate înţelegem modul organizat de existenţă în sfera fenomenelor vieţii” ceea ce poate fi specific şi unor specii de animale.Comunicarea umană are la bază procese psihico-sociale complexe: .

metafizică sau abstractă. nu este vorba despre teorii ale comunicării şi. Diviziunea muncii este combinată cu noţiunile de dezvoltare. tehnicile de comunicare. fără nici o dificultate că.În literatura de specialitate au apărut studii speciale privind Istoria teoriilor comunicării sau Teorii ale comunicării de masă unele traduse şi în limba română (vezi Bibliografia). elemente principale ale comunicării de masă în prezent. ea constituie singurul mijloc de a asigura adeziunea maselor. Oraşul este socotit drept laborator social de aici porneşte totul. De aici se ajunge la tehnologia riscului care se implică în gestionarea asigurărilor pentru viaţă. analiza conţinutului. În plus. Acum apare şi psihologia mulţimilor sau psihologia colectivă cercetată separat de psihologia individuală. Fără nici o teorie a comunicării. au făcut un salt considerabil înainte. Din lectura acestor studii se poate constata. cu atât mai puţin. teoria dezvoltării organismului viu. analiza efectelor. la media. despre istoria lor. creştere. realizarea unei serii întregi de analize: analiza controlului. Dezvoltarea comunicării mass media a impus. corupţia sau alte tehnici de guvernare de acest fel. analiza audiţiei. Războiul mediatic continuă şi astăzi pe valenţe nebănuite de informare şi dezinformare. Apare o nouă ştiinţă denumită „fizica socială” al cărei unitatea de bază este omul mediu (de condiţie medie). trecând prin radiocomunicaţie. şi nu la teoria comunicării. de fapt. Privilegiate au fost analiza efectelor şi analiza conţinutului. de la telegraf şi telefon la cinema. ca absolut necesare. perfecţionare. Pentru prima dată mijloacele de comunicare au apărut ca instrumente indispensabile pentru gestionarea opiniilor de către guvern. El duce la conceptul de „diviziunea muncii mentale”. Mai general. Astfel „diviziunea muncii” este considerată drept „un prim pas teoretic”. omogenitate. propaganda este mai economică decât violenţa. Anii '40 aduc consacrarea unui alt curent Mass Comunication Research care răspunde cererilor formulate de gestionarii mijloacelor de comunicare în masă. diferenţiere şi eterogenitate împrumutate direct din embrinologie. Astfel se poate constata că secolul al XIX-lea abundă în discursuri utopice. Masa se înfăţişează ca o ameninţare reală aşa încât se justifică instalarea unui dispozitiv de control statistic. Prin năvala mulţimilor în oraşe apare problematica societăţii de masă. analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor. în care istoria este concepută ca succesiune a trei stări sau vârste: teologică sau fictivă. [ II ] COMUNICARE ŞI INTERACŢIUNE 7 . Studiile de „fiziologie socială” cer o „reorganizare socială” prin „guvernarea oamenilor” şi „administrarea lucrurilor”. De acum propaganda însemnă democraţie. pentru riscuri maritime şi incendii. pozitivă sau ştiinţifică. Totul se reduce la analiza sistemelor de comunicare. Focarul acestui proiect este Şcoala de la Chicago. Aşa apare concepţia biologică a istoriei. Ea poate fi utilizată atât în scopuri pozitive cât şi în scopuri negative. La începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea se pun bazele unei noi ştiinţe sociale.

a „agenţilor sociali” iar aceştia. 8 . comunicarea este adevăratul agent al procesului social. În acest context. La primirea unei informaţii. mediul social este acela care determină o situaţie socială. Acest schimb de imagini de la „sinele” sau „eul” nostru spre „altul” şi invers se realizează printr-un proces permanent de interacţiune. o panică reală până la verificarea informaţiei). Procesul de realizare a „sinelui” cunoaşte trei etape legate de evoluţia biologică a individului: a) Stadiul imitaţiei . Copilul nu reproduce mecanic comportamente sociale ci încearcă să-şi stabilească rolul său social prin interacţiuni cu alţii. la rândul lor. acţiunea sa capătă o valoare socială. mai ales producătoare de panică. În această fază copilul devine conştient de semnificaţia actelor sale realizate după un anume model preferat de el.cuprinde perioada de copilărie când imitaţia celor din jur constituie principalul element al educării copilului.Oamenii cu care un individ comunică se află în interacţiune cu el. este influenţată de acea persoană. Comunicarea devine principalul model de realizare al „sinelui”. Interacţiunea socială devine astfel absolut necesară iar comunicarea este principalul vehicul pentru o astfel de interacţiune. poate crea. atitudinea. (O alarmă falsă provocată de o informaţie falsă. el învaţă nu numai ce trebuie să facă el ci şi ce trebuie să facă ceilalţi oameni într-un anumit context. Prin valoarea socială se înţelege un act concret sau abstract care are efect asupra întregului grup social. se reflectă şi se răsfrânge o succesiune de imagini de la lumea socială către el şi de la el spre lume. COMUNICAREA NONVERBALĂ Constă în comunicarea dintre oameni prin folosirea altor mijloace decât cele orale. la rândul ei. De aici rezultă şi marele rol social al comunicării. oamenii îşi potrivesc reciproc acţiunile. Prin aceasta se declanşează şi procesul de socializare a individului. el devine conştient de activitatea sa reală sau posibilă. Întrucât comunicarea este mijlocul prin care o persoană o influenţează pe alta şi. pentru moment. Acest stadiu se referă la interacţiunea tuturor persoanelor implicate. Conştientizarea individului capătă semnificaţii pentru întreg grupul social din care individul face parte. pot crea o situaţie socială. Astfel se constată importanţa primordială a comunicării în evoluţia intelectuală a individului şi a relaţiilor dintre acesta şi societate. Comunicarea face posibilă interacţiunea. c) Stadiul relaţiilor generale în care individul învaţă nu numai rolurile proprii dar şi cele ale altora într-o anumită situaţie. Atitudinea unui individ poate determina o anume atitudine a maselor. Societatea. b) Stadiul modelului – un model este luat ca punct de referinţă. ei constituie „oglinzi” în care el se priveşte. În procesul acţiunii sociale individul îşi formează o atitudine.

DEX şi DN. în primul rând. mai convingător b) Complementaritatea – simplifică mesajele verbale prin utilizarea complementară a mesajelor nonverbale. se pune mai mare accent pe aspectul convingător. d) Substitutivă – poate înlocui comunicarea verbală (semnele rutiere.În literatura de specialitate este scris nonverbală sau cu liniuţă non-verbală (în dicţionarele limbii române.prin fidelitatea unei comunicări se înţelege capacitatea unei comunicări de a transmite mesaje precis definite şi cu referire exactă la anumiţi indivizi sau la anumite situaţii. b) Fidelitatea scăzută . Orice obiect. se pretinde acceptarea mesajului exact aşa cum a fost transmis. sunt prezentate informaţii suplimentare faţă de cele oferite prin comunicarea verbală. B. întărit.mesajul transmis verbal devine accentuat. limbajul surdo-muţilor etc). c) Funcţia expresivităţii – limbajul nonverbal poate fi mai expresiv. c) Sincronismul comportamental – în timpul comunicării. a supărării). Funcţiile comunicării nonverbale: a) Accentuarea. Elementele componente ale comunicării nonverbale: a) Comportamentul simbolic – acţiuni ce transmit semnificaţii b) Paralimbajul c) Utilizarea simbolică a obiectelor d) Gestionarea spaţiului şi a timpului. ele sunt mai puţin sistematizate şi depind. poate îmbunătăţi şi schimba semnificaţia comunicării verbale. Oricărui comportament i se pot atribui semnificaţii inclusiv acela care nu au existat la început. acceptă complementar şi elementele comunicării nonverbale. Caracteristic însă este faptul că majoritatea comportamentelor nonverbale sunt determinate cultural pentru că în ele există mai puţine reguli. ele pot însoţi o comunicare verbală. Caracteristicile comunicării nonverbale: a) Comunicabilitate – pentru comunicarea nonverbală este extrem de important contextul folosirii simbolurilor nonverbale pentru că neglijarea acestui element esenţial poate duce la atribuirea unor semnificaţii inexistente sau care diferă de cele intenţionate. la comunicare nonverbală se pune accentul mai mare pe convingere decât pe raţionament. de cultura şi imaginaţia emiţătorului. d) Particularizarea culturală a comportamentului nonverbal – în comportamentele nonverbale există şi forme de comunicare determinate genetic cum ar fi expresiile faciale (modul de manifestare a bucuriei. întărirea comunicării verbale . acest cuvânt nu este înregistrat) A. orice comportament poate transmite semnificaţii. pe gândire. a fricii. DLR. comunicarea devine mai expresivă pentru a sensibiliza receptorul. ei nu le acceptă în cazul atitudinii lor reciproc negative încât aici sincronismul comportamental dispare. 9 . persuasiv al mesajului. C. Comportamentul uman şi întreg spaţiul social sunt pline de semnificaţii. e) Manipulare – această funcţie este legată de cea expresivă. emiţătorul şi receptorul aflaţi într-o apreciere reciproc pozitivă.

Dezgust 5. Surpriză Expresia facială imprimă unui mesaj un impact de peste 50%.statisticile arată că în cazul comunicării verbale credibilitatea nu depăşeşte 7% iar în cazul celei nonverbale depăşeşte 55% (expresia facială. Frică 4. ea are o bază genetică. Funcţiile esenţiale ale privirii: 1) Reciprocitatea . de hotar. S-au stabilit şase tipuri clasice de expresii faciale: 1. stilul coafurii). Prin evitarea privirii un individ doreşte să arate că nu este dispus să i se încalce spaţiul intim. pietre de graniţă.comunicarea nonverbală are valoare numai într-un anumit context social şi oferă contextul manifestării comunicării verbale. II Paralimbajul desemnează caracteristicile fizice. 3) Gestionarea spaţiului . ele pot determina semnificaţia comunicării verbale. Cel care priveşte în ochii celuilalt este mai puternic din două motive: . Privirea depinde de context şi este manevrată în funcţie de spaţiul în care ne aflăm. îmbrăcămintea (cu referirea specială la modă). culoarea.îl anchetează pe celălalt . D. există şi obiecte-semn care. roşeaţă) părul (lungimea. Supărare 3. mişcări. manifestări auxiliare limbii propriu-zise. de regulă interzic ceva: borne.privirea reciprocă dintre două persoane micşorează spaţiul dintre ele prin transformarea spaţiului social în spaţiul personal sau chiar intim. Tristeţe 6. pielea (pigmentarea.oamenii care evită privirea ta nu sunt interesaţi de reacţia ta faţa de ei. f) Mijlocirea transmiterii semnificaţiilor lumii externe – folosirea unor obiecte poate avea o semnificaţie (prin oferire de flori.are curajul să se descopere. 4) Reglator al comunicării verbale – după privire se poate observa dacă un individ vrea sau nu vrea să spună ceva.e) Dependenţa de context . gesturile emiţătorului în timpul comunicării verbale măresc considerabil impactul unei comunicări). de fapt. 2) Stabilirea relaţiilor sociale – persoana cu un statut superior se uită mai mult în ochii celuilalt. Bucurie 2. când sunt interesaţi de a te privi drept în ochi atunci oamenii doresc să se concentreze pentru a găsi un răspuns. Dintre tipurile de expresii faciale un rol deosebit de important îi revine privirii. A. intonaţii) 10 . de cadouri se transmit receptorului informaţii despre ceea ce dorim de la el). Există trei tipuri de paralimbaj: a) Elemente cognitive – sunt legate de mijloace lingvistice de comunicare b) Elemente injonctive – includ şi elemente paraligvistice (gesturi. Mesajele nonverbale pot afecta cele verbale. ci doar de ceea ce spui. g) Credibilitatea . Formele comunicării verbale: I Expresia facială – constituie forma de comunicare nonverbală cea mai dependentă genetic. vocale ale comunicării verbale ce constituie acele elemente ale comunicării verbale care nu au o semnificaţie proprie la nivel semantic fiind.

c) Elemente indiciale .se realizează prin intermediul limbajului. orientarea corpului spre cel căruia i se adresează. îmbogăţeşte comunicarea şi poate avea mai multe semnificaţii b) Accentul pus pe un anumit cuvânt în comunicarea verbală duce la apariţia şi atribuirea anumitor semnificaţii c) Viteza vorbirii . al însemnelor şi indică sau transmit un element important despre persoana care comunică. III Postură .notabilă – prin absenţa permanentă a unor sunete. [ III ] KINEZICĂ ŞI PROXEMICĂ 11 . mai convingătoare decât una lentă. al hainelor.vorbirea rapidă este mai impunătoare.se referă la poziţia individului (în faţă. Formele paralimbajului: a). ea transmite ceva. la 280 de cuvinte înţelegerea lor este de 90% iar la peste 300 înţelegerea scade în aşa fel încât mesajul este recepţionat global.absolută .Ritmul b) Viteza c) Sunetele parazitare al comunicării (ticuri verbale) d) Tonalitatea e) Plânsul C) Tipurile paralimbajului: a) Tăcerea – ea poate fi: .absenţa totală a sunetului . faptul de a sta cu faţa sau cu spatele spre interlocutor) IV Gestionarea spaţiului – distanţa corporală (prea aproape sau prea departe de ceilalţi). în spate. B. optim pentru comunicare este de 200 de cuvinte pe minut.

poate fi: a) mimica socială (modul de preluare a rolului social) b) mimica teatrală (pe scenă ca imitarea jocului scenic) c) mimica parţială (de exemplu a pretinde că mâna ta este o armă) d) mimica de tip vacuum ( de exemplu gestul care indică sentimentul de foame sau sete). atenţionările) marcatori de comunicare – (mişcări ale capului şi corpului care accentuează limbajul vorbit) starea emoţională . . Există mai multe tipuri de comunicare nonverbală prin gesturi: informaţii care oferă indicaţii – (salutul. Comunicarea nonverbală (inclusiv cea prin gesturi) are 6 funcţii: 1.gesturi de semnalizare folosite de cei din grupuri specializate cum ar fi gesturile reporterilor care filmează. C. a fricii etc. . Cu alte cuvinte. prin schimbarea poziţiei corpului în timpul unei discuţii se poate dezvălui atitudinea faţă de alţii) Prin gest se înţelege orice acţiune ce trimite un semnal vizual spre un privitor. kinezica este fondată în 1945 iar obiectul ei îl constituie studiul modalităţilor de comunicare prin intermediul gesturilor şi al mimicii. se poate încerca descoperirea conţinutului semantic transmis printr-un gest: 12 .schematice – (strângere de mână ca salut ) .tehnice . B.I KINEZICĂ Prin kinezică se înţelege studiul comunicării prin gesturi.simbolice – gesturi care indică sentimente şi idei. 4. gestul care indică faptul că cineva este sus-pus. .mimice – sunt gesturi exclusiv umane. 5.). a prieteniei. 3. Ca ştiinţă.sunt comune animalelor şi omului (există o varietate de gesturi inclusiv expresia facială. de durere) exprimarea relaţiei – prin aplecarea corpului. manifestare a bucuriei. Gesturile pot fi: . . de exemplu. posturi şi mişcări ale corpului. 2. Funcţia de accentuare Funcţia de completare Funcţia de contrazicere Funcţia de reglaj Funcţia de repetare Funcţia de substituire.codate (bazate pe sisteme formale) – limbajul surzilor. Clasificarea gesturilor: La baza clasificării gesturilor se poate afla şi raportul între gest şi cuvânt. Ea constituie un mod de comunicare nonverbală uşor de înţeles indiferent de gradul de cultură a emiţătorului sau a receptorului.expresive . A. 6.expresie vizibilă de manifestare a sentimentelor (de bucurie.

Kinezică şi relaţie socială Prin atingere înţelegem o comunicare tactilă.mişcarea verticală a mâinii pentru a accentua cuvintele şi a atrage atenţia receptorului asupra conţinutului semantic al comunicării verbale. persoane.reprezintă gesturi referitoare la propriu trup şi care nu se manifestă public.folosirea gesturilor într-un curs la facultate pentru a descrie mişcări abstracte. transferată la nivel uman.1. Ludică . 2. poate avea şi o componentă afectivă (pozitivă sau negativă). Exprimarea afectelor. ea presupune şi o analiză a spaţiului precum şi a ceea ce noi facem 13 . locuri. el îi controlează pe ceilalţi.gesturi de manipulare a obiectelor în scop practic indicând obligaţiile şi calitatea celui care le foloseşte. Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă –sunt acţiuni extrem de diferite: a lua temperatura. – ele au reguli de utilizare şi indică obiecte. g) Ilustratorii emblematici – de exemplu semnul victorie V – cu mâna – ele substituie cuvântul. Atingerea cu valoare socio-culturală variază de la o cultura la alta. Ca forme de comunicare nonverbală există 5 funcţii ale atingerii: 1.caz în care atingerea poate fi afectivă sau agresivă. gânduri şi raţionamente logice). Europenii se ating mai mult. De control . a ajuta pe cineva să urce scările. D. Proxemică este studiul modului în care oamenii se apropie unii de alţii sau păstrează o distanţă unii faţă de alţii. 3. 5. Rituală – ritualul are o bază religioasă iar acţiunile de acest de acest tip pot deveni forme de politeţe socială. 4. 3. unele sunt înnăscute). mai ales a celor pozitive. Ilustrările – constituie reacţii gestuale la comunicarea verbală.pentru a dirija comportamentul.descrierea acţiunii corporale care completează comunicarea verbală. d) Ideografele . Pe plan psihologic atingerea este legată de instinctele de reproducere. Mişcările afective – prin ele se comunică gesturi cu care se comunică stările sufleteşti prin care trece emiţătorul. e) Mişcările deictice – utilizarea privirii pentru a indica o persoană. atitudinile. 5. b) Auto adaptatori . II PROXEMICĂ A. 4. De obicei persoana care iniţiază atingerea este cu un status mai ridicat. Pot fi de 8 feluri: a) Bastoanele . de obicei exprimă controlul exercitat de o persoană asupra alteia. Embleme – constituie gesturi cu semnificaţie precisă ce stau în locul unori expresii verbale şi se pot constitui într-un limbaj autonom (de exemplu limbajul surdomuţilor). b) Pictografele – desenarea în aer a obiectelor despre care se vorbeşte. c) Kinetografele . f) Mişcări spaţiale – exprimă raporturi de poziţie dintre obiectele sau persoanele despre care se vorbeşte fără a se referi la forma sau la deplasarea lor. 2. sentimentele persoanei atinse. animală. asiaticii mai puţin. Gesturile adaptive – pot fi de două mari tipuri: a) Alter-adaptor . Gesturile reglatoare – reglementează o relaţie secretă sau o comunicare ascunsă realizată non-verbal. Ea oferă anumite avantaje comunicării pentru că asigură un control asupra altuia sau poate bloca comunicarea.

5 m .spaţiul depărtat – peste 75 de cm. In principiu.aici dispare siguranţa şi protecţia personală. aici sunt tolerate numai anumite persoane.zonă fără atingere . aici individul trebuie să tolereze şi alte persoane. B) zona de peste 7 m .reprezintă locul. pentru a atinge pe cineva trebuie să întindă mâinile. chinezi sunt educaţi să nu-l privească. Spaţiul personal are două zone: .situaţia în care un individ revendică un teritoriu pentru sine. d) Spaţiul public – peste 3. B. ele diferă de la un popor la altul. oamenii doresc să le fie recunoscut dreptul de proprietate şi de utilizare exclusivă. El este o zonă pe care un individ o revendică. Spaţiul este un dat unic. braţele sunt deschise. De foarte multe ori se poate ajunge la una din următoarele tipuri de încălcare a teritoriului: a) Violarea de teritoriu – pătrunderea într-un teritoriu interzis poate atrage sancţiuni. intră în el şi îi schimbă destinaţia. este o zonă sigură. El are o mare importanţă în înţelegerea şi stăpânirea de către subiect a statutului său în câmpul social. surâsul. C. căscatul.spaţiul apropiat – 75 cm. Dacă noi suntem educaţi să privim interlocutorul în ochi când ne adresăm lui. Proxemică reprezintă studiul perceperii şi utilizării spaţiului de către om. în jos. mediul în care se desfăşoară acţiunile omului în afara propriului corp. E. de regulă. Din punct de vedere al comunicării nonverbale există două posturi fundamentale: a) Postura deschisă sau relaxată – presupune un individ deschis care caută să ocupe cât mai mult loc. Spaţiul intim el poate fi: . doar cele cu care individul dialoghează dacă le cunoaşte. în acest spaţiu chiar şi persoanele intime sunt acceptate foarte greu. Teritoriu se referă la toate tipurile de spaţii. c) Invazia teritoriului .5 m. De foarte multe ori corpul nostru se poate exprima fără ştirea noastră: presiunea mâinii asupra unui obiect. individul nu are protecţie dar poate reacţiona dacă o altă persoană trece pe acolo. Constituie zona cea mai apărată. De regulă. o invocă şi o foloseşte.15 –45 cm b) Spaţiul personal . b) Postura închisă sau tensionată – presupune un individ care caută să ocupe mai puţin loc şi priveşte. Există 4 categorii de spaţii: a) Spaţiul intim (0-45 cm) . Pentru protejarea acestui spaţiu se folosesc marcatori la indicarea graniţelor. Spaţiul defineşte identitatea subiectului.3. c) Spaţiul social . are două zone: A) zona relaţiilor de tip public . Există mai multe categorii de timp: a) Timp fizic 14 .constituie spaţiul vital al omului. Spaţiu .de maximă protecţie – sub 15 cm . b) Contaminarea teritoriului – sunt inscripţiile de pe pereţi cu însemne ale populării unui spaţiu public de către un grup şi exprimă dorinţa de revendicare a unui anumit teritoriu. Timpul şi comunicarea Timpul este definit precis şi iniţiat de fizica modernă. între om şi spaţiu există o legătură. capul este orientat în sus iar privirea este oprită la nivelul interlocutorului.1 m – 3. Regulile de comunicare nu pot fi universale.7 m.5 m. D. Postură se referă la poziţia omului în spaţiu şi indică starea de spirit a celui aflat în faţa ta.cu spaţiul ca o dimensiune a comunicări nonverbale.45 cm –120 cm. zona în care un individ poate atinge pe din faţa lui .

Cultura unui popor este implicată în timp şi spaţiu iar comunicarea pe plan cultural nu poate fi concepută fără raportarea ei la timpul efectuării ei de societate. Culturi variate sunt îndreptate spre prezent. adică prin intermediul gesturilor simbolice.ciclul intelectual . el se constituie progresiv în experienţele şi activităţile sociale iar comunicarea este cel mai important moment în acest proces. trecut şi viitor.ciclul activităţii fizice .este de 23 de zile . intrăm în relaţie cu alţii. Prin comunicare.este de 33 de zile d) Timp cultural . [IV] ASCULTAREA ŞI AUTODEZVOLTAREA „Eul” are origine socială.există un sens diferit al timpului la fiecare cultură.b) Timp psihologic (durata este determinată de modul în care este priceput psihologic de indivizi diferiţi sau de acelaşi individ c) Timp fiziologic – este cunoscut sub numele de cicluri umane de tipul: .ciclul emoţional – este de 28 de zile . prin limbaj. 15 . Pe baza comunicării realizate cu alţii omul devine conştient de el însuşi şi se constituie ca „Eu”.

parafrazarea emiţătorului – emiţătorul este oprit în momentul când receptorul se simte în stare să exprime. ASCULTAREA Se consideră că în procesul de comunicare ascultarea reprezintă peste 50% din durata acestui proces. Fiecare persoană îşi construieşte un sistem deschis şi altul închis printr-o mulţime de „Eu”ri sociale pe care le exprimă prin comunicare. A. totul este pus pe scenă. În timpul ascultării individul se poate afla în una din următoarele situaţii: 1. a receptorului. să mediteze la ceea ce aude. să asculte şi să recepţioneze 2. poate fi comparată cu „Eul” deschis. Ascultarea activă generează: . altul necunoscut sau ascuns.stabilirea relaţiilor de comunicare cu persoane importante pentru receptorul mesajului. semnele utilizate).Intr-un individ există două tipuri de „Sine”. cu propriile sale cuvinte. În teatru. să se prefacă doar că ascultă fără să asculte de fapt 3. „Sine” –le deschis constituie o zona cunoscută de un individ dar şi de ceilalţi. ele depind foarte mult de starea psihică a emiţătorului dar.punerea de întrebări – cu scopul de a descoperi subtextul şi a înţelege exact ceea ce se comunică.stoparea şi atenuarea conflictelor sociale (este ştiut faptul că. însă. pe plan social.individul percepe doar parţial mesajul (semnificaţia.exprimarea exactă a stării psihice a individului – durata. Ascultarea în comunicare are următoarele funcţii: 1. scrisul 14%. . 9 din 10 conflicte se rezolvă prin comunicare). să reflecte asupra celor auzite dar să nu se manifeste în nici un fel Există trei tipuri de ascultare: a) Pseudoascultarea . excepţionale. fără vina lui el nu poate percepe întregul flux al mesajelor b) Ascultarea pasivă – individul ascultă fără nici o reacţie la cele auzite c) Ascultarea activă – individul urmăreşte expres înţelegerea integrală a mesajului recepţionat. Această parte a acţiunii este publică. Controlul înţelegerii 16 . . intensitatea ascultării active nu este aceeaşi în tot timpul recepţionării mesajului. indivizii joacă diferite roluri în situaţii diferite şi pentru spectatori diferiţi. şi la teatru un „Eu” închis şi el se referă la ceea ce se petrece în culisele teatrului unde acţiunea este permisă numai celor implicaţi în prezentarea piesei de teatru. de exemplu. . Există. Sine”-le necunoscut constituie o zonă ascunsă a personalităţii umane care devine cunoscută în situaţii speciale. . vorbirea are 16%. acest proces asigură un grad ridicat de înţelegere în comunicare.satisfacerea aşteptărilor informaţionale ale celorlalţi indivizi referitoare la o anumită persoană. unul cunoscut sau deschis. perceperea greşită a comunicării poate duce la conflicte între persoane Ascultarea activă duce la: . mai ales. cititul 17%. sensul mesajului recepţionat pentru a stabili puncte de comunicare reciprocă reale.

de sex.personalitatea indivizilor implicaţi (ea depinde de temperament. de vârstă. . Ascultarea activă – receptare cu mare atenţie a mesajelor.2. de repulsie faţă de autodezvoltare).autodezvoltarea face ca relaţiile interumane şi comunicarea să crească în profunzime. . a unei tensiuni. individul poate acţiona asupra îmbunătăţirii acestei imagini prin autodezvăluire a anumitor părţi din Sine” –ul lor ascuns ceea ce se poate realiza numai prin comunicare în cadrul unui colectiv. Încurajarea comunicării – reacţia receptorului este la fel de importantă ca şi mesajul transmis 3. Funcţiile fundamentale ale autodezvoltării prin comunicare: . Dezvăluirea anumitor părţi ale Sine-ului ascuns – la nivelul comunicării interumane cel mai mult contează prima impresie creată. AUTODEZVOLTAREA Transmiţând şi recepţionând mesaje. Prin intermediul comunicării. Prin comunicare şi prin contactul cu obiectele semnificative ale lumii sociale. Acest proces duce la autodezvoltare. Asigurarea relaţiilor interumane. să se elimine barierele şi blocajele fundamentale din procesul comunicării.experienţa . . declararea publică a complexului duce la eliminarea stresului şi la eliberarea energiei necesare activităţii de comunicare normală. individul acţionează atât asupra sa cât şi asupra altora. 17 .de natura terapeutică . la micşorarea sau chiar înlăturarea unui stres. omul devine capabil să accepte atitudinea celorlalţi faţă de el. B. a comunicării reale şi corecte.eliminarea complexelor personale – Sin-ele ascuns consumă o cantitate foarte mare de energie şi creează complexe personale.încrederea . Conştientizarea propriilor comportamente .dezvoltarea capacităţii de a rezolva problemele personale cu ajutorul altor indivizi. la rezolvarea unui conflict. a opiniilor altor indivizi 2.creşterea gradului de intimitate a relaţiei . Există mai multe modalităţi de autodezvoltare prin comunicare: 1.poate ajuta la soluţionarea unor probleme personale. aşa încât va permite „Altului” să acţioneze şi în numele său să-l reprezinte sau el îşi va permite să acţioneze şi în numele altora.mărimea grupului în care se face autodezvoltarea (se preferă grupuri mici care permit atractivitatea în comunicare) .participanţii la interacţiunea socială nu pot controla o mare parte din propriile comportamente cu atât mai puţin comportamentele altora în totalitatea lor 3. individul îşi dezvoltă o imagine coerentă despre sine şi despre relaţiile cu alţii. Autodezvoltarea în cadrul comunicării este facilitată sau inhibată prin prezenţa unei serii de factori printre care amintim: .eficientizarea comunicării . al unui grup de indivizi legaţi prin comunicare.respectarea sau nerespectarea reciprocităţii .

o relaţie mai profundă înseamnă o mai mare stabilitate a unei structuri sociale. Golu. 46.- mărirea profunzimii relaţiilor . P. Introducerea…. [V] COMUNICAREA VERBALĂ I Consideraţii generale În literatura de specialitate este formulată consideraţia după care „comunicarea nonverbală este o comunicare pe bază de imagine iar comunicarea verbală are la bază gândirea” (Valentina Marinescu. Este cunoscut faptul că nu există comunicare interumană (interpersonală) fără gândire. Ascultarea şi autodezvoltarea se referă la comunicarea nonverbală. p.108). Fenomene şi procese psihosociale. Viciul unei asemenea afirmaţii atacă esenţa comunicării. Bucureşti. 198. Pentru a 18 .

mai ales. Un rol important îl are şi canalul lui de comunicare privilegiat : a) gândirea. Mesajele verbale se pot produce numai în comunitate. Numai în ucraineană nu se foloseşte sintagma limba ucraineană ci vorbirea ucraineană (ukrainska mova). pentru a-l decodifica. Manipulatorul – tip cu tulburări în comportament. înainte de toate. de momentul lui de evoluţie şi de maturizare dar şi de contextul social în care activează respectiv de scenariul lui de viaţă. limbajul alfabetului Morse etc. Perseverentul – tip lipsit de logică în gândire cu tendinţă spre supraaprecierea propriei persoane 7. oficializat în forma scrisă (prin ortografie) şi forma orală (prin ortoepie). tot de gândire are nevoie când vrea să precizeze conţinutul mesajului său transmis prin comunicarea nonverbală. pentru a înţelege sensul mesajului. Comunicarea verbală are următoarele caracteristici: 1. spre viaţă interioară 5. În decursul vieţii. 6. de frica de a nu face ceva necugetat) 2. Termenul de limbaj în general se referă la cele două aspecte ale acestuia: limbaj natural şi limbaj artificial (limbajul calculatorului. oare. Productivitatea – capacitatea limbajului de a produce mesaje. S-au stabilit cinci tipuri de mesaje transmise prin cuvinte. o mimică emiţătorul are nevoie de gândire în determinarea felului de manifestare nonverbală şi. un gest. presupune că peste alţi 50 de ani va rămâne numai o limbă pe glob? Dacă aceasta va deveni 19 . expresii. atitudini şi intonaţii: 1. evoluează în timp sau mor. Concentrarea pe intrare în acţiune (Fii puternic!). b) emoţia. Criticul – tip la care alternează stările de bună dispoziţie cu cele de depresiune. II Definiţii şi caracteristici ale comunicării verbale Comunicarea verbală constă în utilizarea limbajului articulat. Rebelul – tip pasiv. Caracterul dinamic – comunitatea verbală reprezintă un organism viu în care limbile se nasc. formulare neacceptată în afara limbii ucrainene. Concentrarea pe trecere în acţiune (Grăbeşte-te!) 5. ele se construiesc pe baza unei posibilităţi infinite de a combina cuvintele. agresiv 3.) Limba este un sistem format dintr-o masă de semne şi norme acceptată de o comunitate şi folosită în comun în procesul de comunicare. în viitorii 50 de ani vor dispărea 95% din cele peste 2. Receptorul acestui mesaj nonverbal are şi el nevoie de gândire pentru a recepţiona mesajul şi. În Anglia a fost publicată recent o cercetare privind viitorul limbilor lumii după care.000 de limbi câte sunt cunoscute azi pe glob. Se poate. Sclavul muncii –tip dominat de obsesii. comportamente de acceptare şi răspuns la solicitări (Fă eforturi!) 4. 2. Pe baza celor 5 tipuri de mesaje s-au stabilit 7 tipuri de personalităţi: 1. c) comportamentul activ sau pasiv etc. Concentrarea pe reacţii. individul poate trece de la nu tip la altul dependent. Vorbirea este utilizarea practică a sistemelor şi normelor unei limbi în procesul comunicării. Hipersensibil – tip isteric 4.face un semn. Concentrarea pe emoţii (Fă plăcere!) 3. Visător treaz – tip înclinat spre izolare. se dezvoltă. Concentrarea pe intelect (Fii atent!) 2.

pot exista porţiuni întregi de monolog). element component al comunicării verbale (alături de comunicarea scrisă).Comunicarea rece sau stilul rece de comunicare . timpul formulării. 3. Înţelegerea imediată – înţelegerea comunicării verbale se realizează în momentul recepţiei şi depinde de timpul şi spaţiul realizării acestea. Comunicarea ocazională sau stilul ocazional de comunicare – este o comunicare dintre prieteni. presupune un dialog cu schimbări rapide de planuri. vorbitorul poate percepe reacţiile publicului. Comunicarea verbală fiind o comunicare orală presupune că înţelegerea este realizată în actul recepţiei imediate. 3. discursul este coerent şi elaborat dinainte. în general. în nici un fel. recepţionarea mesajului. Ambele tipuri de comunicare se bazează pe limbă şi pe vorbire. o cantitate minimală de cunoştinţe poate fi însuşită la un nivel minimal de orice persoană vorbitoare a unui idiom. Vorbirea este orientată cel puţin spre o persoană. mesajul este elaborat detailat şi conţine doar informaţii de bază. a unei limbi. Principala caracteristică a vorbirii este caracterul ei subiectiv. discursul emiţătorului (emisiunile radio şi TV). atemporală. III Forme ale comunicării verbale 1. este dependentă de timpul şi spaţiul în care se realizează şi poate trimite la ceva concret sau abstract. 2. Dependenţa de timpul. Dimensiunea culturală – există o transmisie culturală prin care comunicarea devine o parte esenţială a culturii. Un mesaj scris sau înregistrat poate fi recepţionat nelimitat în timp şi spaţiu.realitate. Aici trebuie făcută o distincţie clară dintre: a) Comunicarea orală care se realizează în timpul vorbirii. al transmiterii cu cel al recepţionării. 5) Comunicarea intimă sau stilul intim de comunicare – nu are ca obiectiv comunicarea de informaţii sau de date exterioare. 3. 4. ambele sunt comunicări verbale. receptorul nu poate influenţa. este aspaţială. Ea implică o succesiune logică a cuvintelor şi al conţinutului lor semantic integrate într-un anumit ritm impus de contextul şi scopul comunicării. Comunicarea formală sau stilul formal de comunicare – constă în transmiterea mesajului spre un auditoriu numeros. spaţiul şi momentul istoric în care este produs Realizarea comunicării. 20 . spaţiul şi realitatea producerii unei comunicări – realizarea. conceperea unui mesaj verbal este strâns legat de timpul. al transmiterii este foarte apropiat de timpul recepţionării b) Comunicarea scrisă sau înregistrată nu presupune apropierea timpului formulării. emiţătorul nu-şi cunoaşte receptorul. presupunem că cele mai mari şanse de supravieţuire are cea mai răspândită limbă din lume care nu este engleza.este o formă de comunicare lipsită de cooperare. Limbajul este un produs cultural şi reprezintă o achiziţie culturală. ci oferă date despre stări şi trăiri intime ale subiectului. IV Vorbirea Vorbirea. Comunicarea consultativă sau stilul consultativ de comunicare – constituie o comunicare de afaceri. 2. este un dialog cu participarea activă a interlocutorului. Este forma de comunicare orală care nu poate fi separată de atitudinea corporală şi facială. dialogul şi monologul sunt forme de comunicare orală.

VIII Cititul Cititul cere implicarea activă a receptorului unei comunicări. Scrisul era destinat numai anumitor persoane special alese şi pregătite pentru scriere la mănăstiri sau la curtea domnească. Scrisul constituie aspectul cel mai evoluat al limbajului. se comunică ceva important). Apare ca o conversaţie a individului cu sine însuşi. evocă. Frecvenţa mai mare a gerunziului 9.V Dialogul Dialogul este forma de bază a vorbirii şi reprezintă actul cel mai important de punere în practică a limbajului. Tendinţa de a utiliza cuvinte mai lungi 2. Aflat în permanentă modernizare. comunicarea este destinată numai emiţătorului şi posedă un grad maxim de libertate din punct de vedere al sensului şi al structurii lingvistice. explică ceva) şi pentru sine (fără o dorinţă expresă a vorbitorului de a fi auzit şi ascultat).. Comunicare prin relaţia scris şi citit implică o anumită pregătire atât a emiţătorului cât şi a receptorului. IX Limbajul intern Se manifestă în realizarea gândirii. la şcoală se învăţau numai cititul şi cele patru operaţii matematice elementare. Transformarea dialogului în monolog duce la perturbarea comunicării şi la ineficienţa mesajului. 7. de instruire. Dialogul presupune două momente de nedespărţit vorbirea şi ascultarea. Monologul poate fi comunicativ (cu aspect informaţional. El presupune formarea deprinderii de a scrie. VI Monologul În monolog comunicarea are un grad sporit de dificultate. explicativ ( cu caracter didactic. Recurgerea frecventă la epitete 5. narativ (exprimă o poveste. Preferinţa pentru nominalizare 3. un fel de monolog intern. Eliminarea repetiţiei şi a digresiunilor inutile. Un mai mare accent pus pe construcţiile pasive 8. Vorbitorii sunt determinaţi la realizarea unei alternanţe de participare la actul vorbirii. În primele faze ale învăţământului public. În majoritatea cazurilor se realizează 21 . o descriere. o comunicare). El nu poate fi realizat în raporturi cu copii preşcolari şi nici cu adulţii analfabeţi. Grija de a formula idei complete 10. scrisul are o evoluţie istorică proprie. VII Scrisul Este o formă de comunicare verbală. Fiind o comunicare lăuntrică. Apariţia mai scăzută a pronumelor personale 6. Preferinţa pentru propoziţii enunţiative în defavoarea celor exclamative. Comunicarea scrisă se deosebeşte de cea orală printr-o serie de trăsături particulare: 1. Folosirea unui vocabular mai variat 4.

Comunicarea interpersonală este considerată o comunicare externă iar comunicarea intrapersonală (notată şi cu liniuţă intra-personală). în general. înţelesurile sunt diferite la un moment dat în societate. Vorbirea cu aceleaşi cuvinte dar folosite. De foarte multe ori. altele pretind un limbaj popular. opere de artă. Ea modelează şi este modelată de situaţiile sociale unde se manifestă. Pe această cale se stabileşte relaţia dintre două elemente şi se obţine o comunicare interpersonală (notată şi cu liniuţă inter-personală). comunicarea nu trebuie confundată cu realitatea 4. Comunicarea verbală este inepuizabilă 2. Limbajul intern este deosebit de important pentru cei ce creează opere literare. există comunicări care impun un limbaj cultural. Valoarea semantică a cuvintelor poate evolua. Comunicarea verbală este localizată în individ.printr-o combinaţie echilibrată dintre imagine şi vorbire. educat. diferenţa dintre fapte şi confuzii (elemente false) 2. în cadrul comunicării. prin urmare. Comunicarea verbală este serială (un mesaj poate fi transmis de mai multe ori şi pe mai multe căi) 3. XI Elementele care influenţează comunicarea verbală 1. Interacţiunea socială a comunicării implică relaţia dintre doi sau mai mulţi indivizi. şabloane şi realitate d) sesizarea eficienţei sau lipsei de eficienţă a unei comunicări. în cuvinte – cuvintele sunt folosite doar ca mijloace de transport. supravegheat. semnificaţia comunicării se localizează în individ 5. [ VI ] COMUNICAREA INTRAPERSONALĂ ŞI INTERPERSONALĂ Comunicarea este un proces de învăţare a unui limbaj şi a regulilor sale de utilizare în diferite situaţii sociale. cu sensuri diferite sau exprimarea aceleiaşi semnificaţii prin cuvinte diferite 3. A. X Efectele comunicării verbale 1. de la individ la individ. Comunicarea verbală presupune şi o serie de factori secundari: a) forma comunicării verbale b) prestigiul sursei c) distincţia dintre etichete. limbajul intern activează şi elementele de manifestare ale comunicării nonverbale. Comunicarea verbală permite transmiterea minciunilor – realitatea poate fi uşor manipulată. COMUNICAREA INTRAPERSONALĂ 22 . Un individ iniţiază o acţiune socială cu intenţia de a influenţa pe cineva astfel încât acesta va realiza o acţiune ce apare ca o consecinţă a acţiunii iniţiatorului. se consideră o comunicare internă. nu în semne. Limbajul adecvat – folosirea adecvată a arhaismelor şi a regionalismelor. se va recurge la argouri numai într-o comunicare privată sau la jargoane într-o comunicare de strictă specialitate.

nivelul comunicării intrapersonale sunt determinate de concepţia de sine a individului care. Factorii care pot facilita o comunicare interpersonală: a) Concepţiile despre sine ale emiţătorului şi ale receptorului b) cunoştinţele. credinţele. Optimizarea comunicării în interiorul grupului se poate realiza prin: 23 . sau Alţii. relaţii de tip faţă-n-faţă. b) grupuri secundare . în mod conştient. grupul primar sau secundar) b) de structura relaţiilor dintre membrii grupului (relaţii de conflict sau de solidaritate) c) de structura de roluri şi statusuri d) de reţeaua de activitate din interiorul grupului şi dintre grup şi exteriorul său 1. poziţia grupului faţă de realitatea interioară şi cea exterioară a grupului şi să susţină comunicarea grupului cu exteriorul.sunt grupuri mari cu forme. Este o comunicare închisă. Caracterul. asupra mediului unde se realizează o asemenea relaţie. Un grup este alcătuit dintr-un număr de persoane care comunică între ele destul de des şi pe o perioadă de timp nedeterminat. relaţii de cooperare. propunerile şi experienţele emiţătorului şi receptorului c) Rolurile deţinute în grup de emiţător şi receptor d) Motivaţiile emiţătorului şi ale receptorului e) Contextul situaţiilor de comunicare. creată în şi prin procesul comunicării. Grupurile sociale în cadrul cărora se realizează o comunicare interpersonală pot fi: a) grupuri primare . COMUNICAREA INTERPERSONALĂ Este tipul de comunicare care se realizează în interiorul unui grup. Comunicarea intrapersonală constituie un mijloc de întărire a încrederii în sine. La baza grupului se află interacţiunea socială care este impusă. de grup. conţinutul. impersonale şi contractuale.Este tipul de comunicare care se realizează în interiorul fiecărei persoane. Ea se manifestă prin intermediul simbolurilor şi semnificaţiilor sociale şi are ca scop obţinerea stabilităţii sau realizarea unor modificări de comportament individual sau de grup. ea este un fel de asigurare personală în autodescoperire a propriei fiinţe. Ea reprezintă monologul intim al unei persoane şi este o reflexie personală asupra concepţiei despre sine şi despre persoanele cu care intrăm în relaţii sociale. De fapt. atitudinile. valorile.constituie asocieri intime. Caracterul comunicării de grup este condiţionat şi de următorii factori: a) de structura grupului ((grupul formal sau informal. între un Eu şi un Altul. presupun relaţii reci. Aceşti factori facilitează comunicarea interpersonală prin influenţarea modului de interpretare al mesajelor de către receptor şi constituie elementul care influenţează decizia de autodezvoltare în cadrul unui grup. în mare parte. la rândul ei. este condiţionată atât de contextele din trecut şi din prezent în care el a activat sau mai activează cât şi de interacţiunea concepţiei despre sine şi a concepţiilor despre lume. fiecare membru al grupului trebuie să accepte. ea se suprapune. cu limbajul intern. B. principii şi reguli formale.

b) Reţele circulare – fiecare subiect transmite comunicarea spre vecinul său din dreapta sau din stânga în interiorul reţelei. 24 . Pe de altă parte. în interiorul unei astfel de reţele. 4. structura grupului determină constituirea unor reţele de comunicare în interiorul grupului. structura din cadrul unui grup este influenţată de comunicare adică comunicarea influenţează structura grupului.reţelele centralizate de comunicare rezolvă mai corect problemele şi conflictele simple. d) Reţele în roată – numai aici există o singură persoană centrală în procesul de comunicare. Reţelele de comunicare se schimbă odată cu schimbarea oamenilor în interiorul lor. Factorii care pot inhiba o comunicare interpersonală: a) Tehnici – barierele fizice de tipul zgomot de fond” b) Semantici . Comunicarea interpersonală are câteva modele: După cum este cunoscut. fiecare poate comunica doar cu câte unul dintre membrii grupului.reţelele centralizate sunt superioare celor descentralizate din punct de vedere al vitezei şi eficienţei de comunicare . Reţelele de comunicare pot fi privite prin: a) Modalitatea de abordare relaţională – interesul cade pe legături corecte dintre membrii unei reţele b) Modalitatea de abordare poziţională – interesul cade pe structura ierarhică de grup c) Modalitatea de abordare culturală – interesul cade pe semnificaţiile abstracte transmise prin întreaga societate şi comunitate culturală d) Mărimea reţelei de comunicare e) Proximitatea ca formă de comunicare nonverbală f) Densitatea – un grup numeros realizează o comunicare mai puţin diversă dar creşte conexiunea în cadrul grupului g) Centralitatea . Reţelele de comunicare sunt modele regulate ale contactului de la o persoană la o altă persoană şi constă în schimbarea de informaţii între oameni. Tipologia reţelelor de comunicare interpersonală: a) Reţele primare – pentru fiecare partener există. statusuri de comunicare echipotenţială.a) b) c) d) e) f) g) h) Realizarea unei comunicări clare şi la obiect Sprijinirea comentariilor cu dovezi faptice Separarea problemelor de oameni Diminuarea mesajelor negative Amestecarea mesajelor negative cu cele pozitive Prezentarea situaţiei ca pe o decizie colectivă Utilizarea ritmului adecvat Folosirea unei modalităţi adecvate de transmitere. 3. fără nici o organizare a fluxului informaţiei. Reţelele pot fi formale (modele de comunicare clar stabilite şi fixate) şi reţele informale (cu caracteristici opuse primului tip). c) Reţele în lanţ – unul dintre dispozitive este închis şi împiedică transmiterea comunicării membrilor.incapacitatea de a înţelege semnificaţia semnelor verbale sau nonverbale c) Psihologici – persoanele care susţin un set valoric opus pot percepe mesajul ca pe o ameninţare ca pe o insultă. considerată lider comunicaţional al grupului care poate comunica cu fiecare membru al grupului. 2.

La alegerea liderului se foloseşte testul sociometric prin care de determină locul unui individ oarecare în relaţiile interpersonale din grup (dacă este popular sau ignorat. [ VII ] COMUNICAREA DIRECTĂ ŞI COMUNICAREA MEDIATĂ a) Interacţiune Comunicarea verbală şi cea nonverbală sunt indisociabile în contextul social în care are loc interacţiunea ca o acţiune socială reciprocă a celor două categorii de comunicare. Liderul trebuie să aibă un consilier ales din rândul celor mai apropiaţi membrii ai grupului.). scrisoare etc. dă o orientare. De aceea se recomandă formarea grupurilor de comunicare mai mici unde informaţia este administrată mai direct de către membrii grupului. de evaluare. Rolul liderului în comunicarea intergrupală (sau inter-grupală) Persoana care exercită puterea sau care are o mare influenţă în cadrul grupului este numită lider. se orientează spre anumiţi indivizi. respins etc) de care depinde structura de comunicare generală într-un grup. izolat. aici nu sunt prezente gesturile sau intonaţiile de vorbire şi are un caracter mai deschis în comparaţie cu interacţiunea faţă-în-faţă. de integrare). Consilierul trebuie să adune toate informaţiile necesare unei comunicări corecte fără să se ajungă la supraîncărcarea informaţională care poate bloca selectarea principalului de secundar. de influenţă. Interacţiunea constituie suma influenţelor pe care partenerii de comunicare le exercită unul asupra celuilalt. Comunicarea se îndreaptă spre liderul de opinie al grupului şi porneşte de la el. formulează probleme: cere o orientare. Din punct de vedere al relaţiilor de comunicare. participanţii la comunicare se află în contexte diferite din punct de vedere al spaţiului şi al timpului. Persoana desemnată cu funcţia de conducere pe o cale instituţională este numită liderul formal iar cea care exercită în mod real cea mai mare influenţă în cadrul grupului este liderul informal. cere sugestii. acord) în opoziţie cu zona următoare b) Zona reacţiei negative – ( dezacord. cere o opinie. 5. interacţiunea poate fi: a) faţă-în-faţă -presupune existenţa unui spaţiu şi timp comun pentru cei ce participă la comunicare. 25 . tensiune.Comportamentele verbale ale subiecţilor pot fi împărţite în trei zone mari care au fost raportate la şase tipuri de probleme cea ce duce la apariţia a 12 categorii de comportamente comunicaţionale: a) Zona reacţiei pozitive . antagonism) c) Zona neutră a sarcinii – (formulează răspunsuri: dă sugestii şi indicaţii. se recurge la dialog. se foloseşte dialogul şi utilizează o gamă de referinţe simbolice pentru a transmite mesaje şi pentru a interpreta cele transmise de alţii. de decizie. problemele pot fi: de comunicare. destindere. îşi spune părerea.(solidaritate. Liderul este cel mai bine informat în legătură cu ceea ce se petrece în grup. b) mediată – presupune prezenţa unui mijloc tehnic de transmitere a comunicării (telefon.

opoziţie şi schimbare) 3. Aici comunicarea nonverbală oferă sugestii despre atitudinea faţă de sine şi faţă de alţii. vie. Relaţii de atracţie (duce la stabilitate. . se bazează atât pe egalitatea cât şi pe inegalitatea de roluri şi statusuri între doi indivizi care comunică. Relaţii de respingere (duse la conflict. b) pozitive –ambele sunt cele mai stabile 2. sugestivă. fără a fi prezenţi fizic şi o gamă nedefinită de potenţiali destinatari. Liderii de opinie: 1. intimitatea şi statusul vorbitorilor. Sunt persoane care influenţează regulat opiniile şi deciziile celorlalţi într-una sau mai multe probleme.c) cvasi-interacţiunea mediată . de informare. Aici apare un al treilea element cu care se formează o triadă care duce la realizarea unei reţele de comunicare mult mai instabilă decât în cazul diadei. În cadrul unei diade există câteva tipuri de relaţii interpersonale: 1. Depăşirea numărului de trei al membrilor grupului duce la complicarea reţelelor de comunicare. Relaţii reciproce : a) negative. prin poziţionare şi prin ele se transmit mesajele şi influenţele de la o persoană la alta. un cuplu. Comunicarea directă are cinci funţii: 1. Triadele au tendinţe puternice de a se subîmpărţi în diade. este cea mai extinsă în timp şi spaţiu. apar reţele sociale de comunicare cu o distribuţie clară de roluri şi de statusuri comunicaţionale în interior. Este o comunicare verbală. elocventă. Relaţii mixte (negative şi pozitive). Exprimarea sentimentelor şi a gândurilor 5. Aici devine deosebit de important rolul liderului de opinie.semnele sunt emise prin gestică. c) funcţia persuasivă. de fapt. Constituirea şi validarea unui mod comun de a privii lumea. solidaritate şi consens comunicaţional): 2. prin mimică. Organizarea unei relaţii . b) funcţia comunicativă . angajaţi în primirea mesajelor produse de cei cărora nu le pot răspunde. Limbajul utilizat în cadrul unei diade poate indica preferinţele. unii indivizi sunt angajaţi cu producerea şi formularea mesajului. care exprimă ceva.prin crearea unei structuri de putere şi control 3. se recurge la monolog. Comunicarea directă presupune ascultarea şi autodezvoltarea. Protejarea punctelor vulnerabile ale interlocutorilor. Relaţiile comunicaţionale dintr-o diadă pot fi: 1. Relaţii de identificare ( are aceleaşi efecte ca şi relaţiile se atracţie). Diada este. de cunoaştere. cel mai mic grup posibil. Este o comunicare nonverbală. c) Comunicarea mediată Presupune existenţa unui sistem care amplifică sau modifică comunicarea. format din două persoane. 4.este o interacţiune parasocială. foloseşte limbajul în toate funcţiile sale: a) funcţia cognitivă. b) Comunicarea directă Este o comunicare raţională dintre două persoane şi are două forme principale: 1. 26 . 2. de convingere şi d) funcţia expresivă. Formarea unei impresii favorabile interlocutorului 2.

Pe plan social comunicarea de masă are următoarele funcţii: 1. Multiplă – se adresează simultan sau succesiv unui mare număr de oameni de diferite categorii sociale şi din diferite spaţii geografice 3. a sondajelor a analizelor făcute în străinătate şi la un public care diferă. Funcţia de transmitere – ei transmit informaţii. cultural şi psihologic de cel din România. a unor relaţii şi atitudini pozitive 5. d) Comunicarea de masă Comunicarea de masă este: 1.se desfăşoară între indivizi umani. între elemente care au caracter social. realizarea ei este mai dificilă. 27 . pe rezultatele testelor. Comunicarea de masă implică mai multe elemente şi un proces mai complex de elaborare şi difuzare a mesajelor. Funcţia de divertisment. Sunt foarte interesaţi şi foarte activi în ceea ce priveşte problemele grupului 3. Socializată . prin difuzare de valori. fiind un element al fluxului de comunicare 2. x x x Trebuie menţionat şi faptul că cercetările româneşti consultate de noi se bazează. Realizatorii unei comunicări de masă trebuie să ştie ce şi cum să transmită. Liderii cu acelaşi statut social se deosebesc unul de ceilalţi prin: 1. norme.influenţează şi depune eforturi de convingere a grupului să acţioneze într-un anumit fel. Deţin o cantitate superioară de informaţii în diferite domenii Liderii de opinie îndeplinesc o serie de funcţii: 1. Funcţia instructiv-culturalizatoare – prin furnizarea explicită de cunoştinţe cultural . Personificarea anumitor valori (Cine eşti?) 2. Poziţie socială strategică (Cine îl cunoaşte şi pe cine cunoaşte). modele de comportament 4. destul de mult. Indirectă –impersonală 2. în mare parte. Funcţia de liant social – adică de formare a unei unităţi sociale. Funcţia de informare care se poate transforma în funcţia de narcotizare 2. De aceea recomandăm cursanţilor la masterat să încerce o comparaţie a datelor de acest fel cu cele trăite sau cunoscute de ei. Funcţia de întărire .ştiinţifice. ea solicită prezenţa unei arte şi a unei ştiinţe a comunicării. Competenţă (Ceea ce şti) 3.2. Funcţia de interpretare a realităţii – ea construieşte realitatea şi oferă unele informaţii selectate şi transmise pe baza unor priorităţi 3.

desfăşurare. evoluţie. c) procese între individ şi grup. către un rezultat. prefacere. El constituie o deplasare de la o stare iniţială către o stare finală. de stări sau de fenomene prin care se efectuează o lucrare. comunicare. Procesele sociale pot fi clasificate în funcţie de: 1. A. Orice proces implică o relaţie socială şi un cadru de spaţiu şi de timp în care se desfăşoară. d) procese intergrupale. dezvoltare. informaţie. progresivă (DN) sau succesiune de operaţii. se produce o transformare (DEX). b) procese interindividuale. transformare succesivă. Prin proces se înţelege: mers. 2.[ VIII ] STRUCTURA PROCESULUI DE COMUNICARE I Să lămurim sensul termenilor proces. Natura lor: 28 . Cadrul de desfăşurare şi pot fi: a) procese intrapersonale.

intenţională – este informaţia pe care emiţătorul doreşte să o transmită. veste. C. 3. Complexitatea lor: a) procese simple. dacă aceasta reuşeşte să elimine incertitudinea iniţială. ea reglează raportul dintre fapte. un simbol cu o semnificaţie socială bine determinată.se referă la ceea ce se întâmplă cu informaţia primită şi constituie efectul ei asupra receptorului. Un mesaj cu o slabă probabilitate este mai informativ pentru că este mai neaşteptat şi conţine mai multă informaţie decât un mesaj previzibil.a) procese de adaptare ( când indivizii sunt puşi în situaţii noi şi sunt nevoiţi săşi modifice atitudinea şi comportamentul). valoarea semantică a informaţiei 29 . b) procese de colaborare. în America. se află într-o relaţie informaţională permanentă cu mediul pentru că informaţia are un rol determinant în controlul conduitei. Valoarea semantică a informaţiei Se face o distincţie dintre cantitatea de informaţie şi semnificaţia informaţiei. informaţia semantică poate fi: . b) Aspectul semantic – este semnificaţia mesajului. informaţie. De fapt. Valoarea semantică a informaţiei depinde de numărul de rezultate pe care le presupune ieşirea dintr-o anumită situaţie. ceea ce se transmite în interiorul comunicării sau ştire. conduita zilnică a oamenilor. inclusiv omul. contact. II Informaţia constituie un stoc de date ce urmează a fi transferat prin comunicare. incertitudinea depinde de doi factori: a) de numărul de evenimente posibil ( cu cât evenimentele sunt mai numeroase cu atât incertitudinea este mai mare) b) de posibilitatea de producere a fiecăruia dintre evenimente (incertitudinea este maximă când toate evenimentele sunt egal posibile). Prin comunicare înţelegem un act social care constituie baza organizării sociale şi determină. c) Aspectul pragmatic . lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru (DEX). legătură (DN. C. Se presupune că. veste. comunicare.realizată – informaţia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat. relaţie. Prin informaţie înţelegem ceea ce se comunică. evenimente sau situaţii. cu atât mai mare va fi valoarea informaţiei. Comunicarea este înştiinţare. lămurire (DN) ori comunicare. Informaţia are trei mari dimensiuni sau prezintă trei aspecte diferite: a) Aspectul sintactic – succesiunea de semne grafice. Cu cât incertitudinea unui receptor despre o anumită situaţie este mai mare. auditive sau electronice lansate de emiţător. Organismele vii. b) procese omogene (complexe). desigur. ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie. B. DEX). un semnal (care provoacă o reacţie). c) procese eterogene (complexe). B. A. sau . c) procese de concurenţă şi conflict. Valoarea informaţiei La recepţionarea unei informaţii trebuie avut în vedere şi momentul incertitudinii. raport. Informaţia poate fi considerată un mesaj. în mod semnificativ. ştire.

Despre ce este comunicarea? 5. Elementele sunt: 1. Familiarizarea . nu se poate formula un etalon care să permită cântărirea şi evaluarea evenimentelor pentru că interesul social variază în funcţie de eveniment. un mesaj care foloseşte cuvinte rare sau dificile are o valorare informativă mai ridicată (Valentina Marinescu. înţelegerea mesajului (receptarea informaţiei). Corespondenţă – se referă la gradul în care evenimentul se apropie de aşteptările şi predilecţiile oamenilor 6. el nu mai constituie un stoc de date ce urmează a fi transferat prin comunicare. mai dramatic 3. Un mesaj nedescifrat. Care sunt consecinţele comunicării? În procesul comunicării importanţă o au: simbolurile (vorbirea. este un mesaj lipsit de valoare semantică care creează incertitudini. mai bine. D. p. lucrurile stau invers. limbaj. Frecvenţa – evenimentele ce se produc în mod frecvent sunt mai importante 2. Pe de altă parte. 83). Un receptor. reducerea incertitudinii canal. Valoarea pragmatică a informaţiei Evenimentele neaşteptate pot avea o valoare informativă diferenţiată. uşor verificabile 5. După convingerea noastră. Cum are loc comunicarea? (se referă la canale. E. Pentru transformarea unui eveniment într-o ştire trebuie avute în vedere următoarele momente în transmiterea şi recepţionarea mesajului: 1.evenimentele mai îndepărtate cultural şi spaţial sunt mai puţin preferate în comparaţie cu cele din apropiere. Particularităţile comunicării Toate comunicările includ cinci elemente dependent de cine spune. de grup sau individ. Cine comunică cui? 2. purtător. Alcătuire – trebuie asigurat un anumit echilibru în utilizarea elementelor componente ale unei ştiri.ceea ce este definit ca ştire va continua să fie ştire şi după reducerea amplitudinii ştirii. Un emiţător. Introducere. pentru cine spune. necomplicate sunt mai rapid prezentate 4. O modalitate de transmitere. Publicul este singurul care poate stabili cât de mare este valoarea informativă a mesajelor şi ea depinde de: a) gradul de incertitudine (cât este de mare probabilitatea ca acest eveniment să se producă) şi b) importanţa pe care o categorie sau alta de public o acordă evenimentului în cauză. Lipsă de ambiguitate – evenimentele mai clare. Un mesaj. ce spune. cu ce efect spune. stocarea (comunicarea duce la acumularea de informaţii momentul şi situaţia (acordă atenţia contextului de comunicare) puterea (comunicarea este un mijloc de influenţă). Această valoare depinde de ceea ce fiecare persoană consideră a fi important. rută memoria.este invers proporţională cu frecvenţa cuvintelor utilizate în mesaj. pe ce canal spune. limbajul). Un efect. Continuitatea . 8. Surpriza – ştirea bună trebuie să fie şi neaşteptată şi rară 7. coduri) 4. neînţeles nu este o informaţie ci o confuzie. Valoarea informativă este un concept pragmatic. Cine recepţionează comunicarea? 3. Amplitudinea – mai mare. 30 .

Condiţii şi efecte ale comunicării . H.procesul de comunicare este deschis sau închis? (de aici: comunicarea de masă.Comunicarea presupune existenţa multiplelor canale de realizare. . 2. . . Comunicarea socială este un proces în desfăşurare şi el poate fi supus următoarelor verificări: . atingerea). . . relaţii umane sunt relaţii sociale.comtextul cultural .F. comunicarea artistică etc. Elementele procesului de comunicare: 31 . . alcătuit din elemente discontinue dar înrudite.contextul temporal – ceea ce s-a spus anterior contribuie la înţelegerea a ceea ce se spune ulterior. comunicarea este un proces continuu.participanţii la realizarea ei şi este limitată de acest spaţiu . . La nivelul al treilea apare o comunicare specific socială.contextul fizic şi senzorial – ceea ce e spus are sens în raport cu ansamblul elementelor senzoriale şi fizice (privirea. în cazul comunicării unidirecţioanale iniţiativa aparţine emiţătorului). de instituţii cu un limbaj mai îngrijit în raport cu expunerea individuală spontană. comunicarea interpersonală.procesul de comunicare depinde sau nu de sistem? (comunicarea trebuie să depindă de un sistem să se încardreze într-un sistem.Cadrul comun al comunicării – spaţiul social. I.Comunicarea duce la schimbare de stare. fizic şi temporal în care sunt localizaţi participanţii (mesajele trebuie să privească atât problemele legate de experienţa emiţătorului cât şi pe cea a receptorului). . 3.în procesul de comunicare semnificaţiile sunt fixe sau tranzacţionale? (unele mesaje sunt clare şi permit o unică interpretare. G. Contextele constitutive ale procesului de comunicare: . se modifică relaţia participanţilor unul faţă de celălalt sau faţă de lumea externă.contextul spaţial (comunicarea are sens în raport de locul în care sunt dispuşi . La nivelul al doilea comunicarea individuală capătă o dimensiune socială fiind preluată şi amplificată de un mijloc social de comunicare (cum ar fi mass media). .procesul de comunicare are un scop precis? (comunicarea mediatizată are un scop foarte bine precizat). apropierea. Comunicarea – proces verbal Trecerea de la comunicarea individuală la cea socială se realizează în trei etape: 1. .se referă la norme şi reguli colective. altele nu.).procesul de comunicare este unidirecţional sau interacţional? (orice act de comunicare este un răspuns la un act de comunicare anterior. să se supună unui sistem).contextul poziţional – se referă la poziţia emiţătorului şi a receptorului faţă de comunicarea transmisă. ambiguitatea ridicată permite o anumită toleranţă faţă de subiectivitatea percepţiei). legată de reguli. La început există o multitudine de comunicări individuale – socialul este aici o realitate pur statistică.Comunicarea stabileşte o relaţie socială între participanţi.

Comunicarea bidirecţională – dialog. Comunicarea de masă este supusă reglementărilor juridice şi deontologice. Comunicarea verbală – prin cuvântul vorbit sau scris 10. Este dublu mediată – prin mijloacele tehnice. a unei reţele de comunicare. ocazională. 6. Comunicarea este un proces social şi mesajele sale privesc subiecte şi teme din sfere publice.1. la mesajele emise de emiţător. Comunicarea unidirecţională – mesajul circulă într-un sen unic. 4. corectarea. Comunicarea intrapersonală – o singură persoană care vorbeşte cu sine 6.verificarea informaţiilor. presupune utilizarea mijloacelor tehnice 3. multiplicare şi difuzare. Tipuri de comunicare privite din mai multe puncte de vedere: 1. 2. canale de emitere şi prin copiere. Emiţător şi receptor Sensul mesajului Limbajul adecvat Un cadru mai larg în care are loc procesul de comunicare Existenţa canalului sau a canalelor de circulaţie pentru mesaje Intenţionalitatea emiţătorului (proprie. A se adresează lui B 2. 2. 3. Comunicarea nonverbală – prin gesturi. Comunicarea interpersonală – implică minimum două persoane 7. Comunicarea indirectă sau telecomunicarea. Profesioniştii realizează identificarea. Se adresează maselor care au o putere relativ redusă de a determina subiectul şi conţinutul comunicării 5. Comunicarea apropiată sau directă. Presupune existenţa unui grup de profesionişti . de durată nedeterminată 6. de la emiţător la receptor 4. 7. prelucrarea lor în mesaje media. Comunicarea de grup – include un număr mai mare de persoane 8. cea care vizează nivelul de recepţie al receptorului sau cea care vizează atitudinea sau comportamentul receptorului) 7. pozitivă sau negativă. Este o activitate continuă. 3. 11. efectele mesajului asupra comportamentului receptorului) 8. 32 . Comunicarea accidentală. Comunicarea de masă –se adresează unor mase prin intermediul canalelor 9. „Zgomotul” elementul care poate bruia comunicarea – reacţia receptorului. 5. Receptorul (gradul de înţelegere a mesajului de către receptor. J. individual. mesajul circulă în ambele sensuri 5. 4. poziţii etc. K. evaluarea. Particularităţile procesului de comunicare în cazul comunicării de masă: 1.

000 de oameni) şi istroromâna (pe cale de dispariţie. ortoepice. stilizată. Din punct de vedere lingvistic. prin limbă se înţelege sistemul de comunicare alcătuit din sunete articulate. Şi totuşi. Există şi păreri conform cărora limba română are patru dialecte: dacoromâna. macedoneană şi bulgară. de exemplu. toate aceste idiomuri sunt considerate limbi literare independente. În 33 . sârbă şi croată dar. rusă. sentimentele şi dorinţele (DEX) Prin limbaj se înţelege modul specific de exprimare a sentimentelor şi a gândurilor în cadrul limbii comune sau naţionale (DEX) sau procesul de exprimare. Putem constata faptul că limba este cultivată. de comunicare a ideilor şi a sentimentelor prin mijlocirea limbii. specifice oamenilor prin care aceştia îşi exprimă gândurile. Limba română este una din puţinele limbi din lume care nu are dialecte ci numai graiuri regionale cu elemente specifice nerelevante pentru comunicare. Diferenţele lingvistice ale dialectelor. De multe ori acest moment este determinat politic şi nu ştiinţific. aromâna. între română şi moldovenească. germane sau franceze. mod de exprimare (DN).[ IX ] LIMBA CA SISTEM Să lămurim sensul termenilor limbă şi limbaj. mai ales. vorbită de circa 200 de oameni). gramaticale obligatorii pentru toţi vorbitorii ai unui idiom. meglenoromâna (vorbită de circa 2. îngrijită şi supusă unor norme ortografice. ucraineană şi bielorusă. sunt mult mai mari decât diferenţele dintre limbile literare cehă şi slovacă. Este greu de constatat când un idiom devine o limbă literară de sine stătătoare.

„A spune ceva” implică foarte mulţi factori lingvistici şi nonlingvistici. pe baza unor capacităţi de combinaţie foarte mari. La alegerea unei opţiuni enunţiative trebuie să ţinem seama de destinatar. din cele 10% din limbile rămase. O limbă romanică va rămâne mereu romanică. nu va rămâne decât una care nu trebuie să fie. Nimeni nu ne obligă ca şirul de cuvinte pe care le folosim să fie gramatical corecte. odată cu dispariţia limbilor naţionale dispar şi culturile naţionale exprimate prin ele. limba este elementul esenţial în transmiterea mesajului. După un studiu britanic (din anul 2003) efectuat la Universitatea din Manchester până în anul 2050 vor dispărea 90% din cele peste 6. Pentru discuţia noastră nu sunt relevante teoriile lui Saussure sau cele referitoare la structuralismul lui Jakobson pentru că înţelegerea lor necesită o pregătire lingvistică prealabilă. Limba este înţeleasă în forma în care ea apare ca vorbire şi este explicată prin faptele individuale de limbă. şi obligatoriu.000 de limbi existente azi în lume. Limba permite ca. neapărat. În procesul de comunicare. aromâna tinde să devină o limbă romanică independentă iar moldoveneasca a revenit. Dacă vrem să nu se mai fumeze. pornindu-se de la un număr mic de semne (grafeme sau litere). Sensul enunţării poate modifica total sensul enunţului în funcţie de context. mă interesează prea puţin ce spune. un număr mare de cuvinte cu unul sau mai multe sensuri fiecare. în Republica Moldova.ultimul timp. de posibilităţile de interpretare care pot fi date de receptor. de cel căruia se adresează. noua ortografie. ca limbă oficială. fără acordul sau. de scopul urmărit şi. Ea poate suferi schimbări în inventarul lexical. Dacă această perspectivă sumbră este realistă. de maximă eficacitate. limba română are. sau un număr mic de sunete. Numai instituţiile de învăţământ şi cele ale Academiei Române aplică consecvent. Dacă mă aflu în străinătate şi aud pe cineva vorbind în limba mea. de mediu. de tipul: Nu fumaţi. în cazul comunicării orale. de 34 . putem opta între mai multe enunţuri. În procesul comunicării avem obligaţia de a nu neglija faptul că omul este singura fiinţă capabilă să creeze. vă rog”! sau Sunt obligat să vă cer să stingeţi ţigara. Limba este un sistem aflat în permanentă evoluţie care. mai ales. nu poate duce la schimbări esenţiale. în comunicarea scrisă. Un lucru este enunţul (conţinutul semantic al mesajului) şi alt lucru este enunţarea (maniera în care se spune ceva). însă în această enunţare îmi recunosc ţara. consultarea specialiştilor. Fiecare vorbitor are una sau mai multe variante proprii de limbaj şi ele vor fi folosite dependent de contextul în care se realizează. cele mai importante studii de specialitate referitoare la lingvistica generală şi la structuralism. este alegerea noastră dacă dorim să fim înţeleşi sau nu. Majoritatea cuvintelor şi expresiilor sunt polisemantice. Sensul cuvintelor trebuie ales cu exactitate iar posibile ambiguităţi pot fi eliminate prin folosirea sinonimelor sau prin precizări suplimentare referitoare la sensul ales de emiţător. atunci putem şi noi presupune că peste alţi 50 de ani. Era o comandă politică neacceptată de majoritatea românilor aşa încât. Noile norme ortografice ale limbii române (referitoare la folosirea grafemelor â şi î şi a formelor sunt şi sînt au fost impuse de către un inginer. în cazul limbilor standardizate şi normate. în prezent. Este interzis să fumaţi aici! Nimeni nu suportă fumul de ţigară! etc. în 2003 a apărut la Chişineu chiar şi un Dicţionar moldovenesc-românesc (de Vasile Stati). cultura. Enunţarea are un sens. în normele sale ortografice dar nimic nu poate schimba structura ei specifică de limbă romanică. Cei interesaţi pot găsi. măcar. la rostirea corectă a sunetelor notate de ele. în bibliografia anexată. pe atunci preşedinte al Academiei Române. Comunicarea impune participanţilor la emiterea ei supunere necondiţionată la alegerea corectă a semnelor. să se obţină. două ortografii. limba engleză. Acesta ar constitui cel mai trist rezultat al globalizării culturale pentru că. să manipuleze şi să înţeleagă un limbaj cu condiţia ca acesta să funcţioneze pe bază de reguli şi principii stabilite şi valabile pentru toţi participanţii în comunicare. comunitatea.

locul şi timpul anunţării. într-o comunicare îl desemnează pe cel care vorbeşte. mod de exprimare propriu unui scriitor. a alarma. mod de exprimare a gândirii specific unei arte sau unui artist. în timp ce receptorul şi interpretarea lui par să rămână în umbră. Primul principiu din care decurg o serie întreagă de reguli este principiul cooperării. putem afirma că enunţarea este. Să luăm formele eu. Aici stilul şi limbajul apar ca sinonime. de gest etc. ocupă poziţia de emiţător sau de receptor. acestea au sens numai în contextul enunţării. o definiţie care acoperă şi conţinutul limbajului şi anume mod specific de manifestare într-un anumit domeniu al activităţi omeneşti. prin rostire informez. la stil. tu. Destinatarul nu poate fi pasiv. Deci. pentru anumite scopuri ale comunicării. . o punere în funcţiune a limbii. ele le reprezintă. tu. la arta specifică de a folosi elementele limbii literare iar limbajul se referă la modul de selectare a elementelor limbii literare.Cuvintele nu au puterea de a creea lucrurile. Limbajul se realizează prin diferite acte. unui gen etc.. de a construi. limbaj. epocilor sau şcolilor artistice naţionale (DN). Eu şi tu nu au sens decât la nivelul comunicării. . pe cel care ascultă. care le oferă un bun motiv de a comunica. în scris sau oral.. accentul se pune. mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor. a unei informaţii. când spun eu nu pot vorbi decât despre mine. de fapt. în principal .. populare. a induce în eroare etc. a reconforta. dacă enunţul conţine cuvintele aici şi acum. atunci când îi vine rândul. 35 . Toate aceste acte ale limbajului sunt determinate printr-un anumit număr de convenţii şi condiţii sociale sau instituţionale.. pe emiţătorul mesajului. a convinge. un scop comun. în general. La fel. Într-un enunţ. care spune că partenerii unei interacţiuni împărtăşesc.. a surprinde. În DEX găsim. faptul de a rosti are o anumită valoare. Astfel partenerii acţionează împreună în cazul unui proces dinamic de construire a sensului. se realizează efecte asupra interlocutorului. el trebuie să stăpânească comunicarea şi să reacţioneze la ea. acum care. curentelor. Vorbind despre limbă şi limbaj putem face greşeala de a include aici şi noţiunea de stil. În transmiterea unui mesaj.actul care produce ceva prin faptul de a rosti ceva: a informa. A doua persoană. fel propriu de a se exprima al unei persoane …. este în mod necesar desemnată de eu. Interlocutorii acceptă şi urmează un anumit număr de reguli implicite necesare pentru funcţionarea comunicării.actul de a rosti ceva. efecte care sunt extralingvistice. de a pronunţa cuvinte. academice sau vulgare folosite de o persoană într-un anumit context.intonaţii. Restricţia trebuie făcută în sensul că stilul se referă la maniera.actul de informare. de un anumit talent al emiţătorului pe când pentru limbaj aceste elemente nu sunt relevante. fraze care sunt dotate cu semnificaţii. ameninţ etc. avertizez. De aceea vom reaminti ce se înţelege prin stil în procesul comunicării: totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui conţinut concret. În cadrul conversaţiei însă fiecare participant la o comunicare. a nelinişti. unui gen etc. aici. deci. unei opere. pun întrebări. conform unei gramatici. de a produce sunete. . unei opere. Stilul ţine seama de un anumit grad de cultură.

prin analogie.se obţin prin generalizarea unei construcţii empirice. . cu care primul sistem prezintă o analogie (DEX).momentul ritualist . modele. mai complex. În decursul timpului s-au dezvoltat o diversitate de concepţii şi modalităţi alternative de înţelegere şi explicaţie ale comunicării. modelele pot fi: .normative – stabilesc pragul de valori . a unei construcţii bazate numai pe experienţa senzorială.). din acest punct de vedere comunicarea este o reţea sau o mulţime de canale prin care se transmit 36 . forme. Prin model înţelegem sistem ideal (logic-matematic) sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate. comunicarea impune două momente esenţiale: .[X] MODELE ALE COMUNICĂRII A. prin intermediul informaţiilor. semnificaţii şi interpretare etc.descriptiv-normative . proprietăţile şi transformările unui alt sistem mai complex (DN) sau sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările altui sistem. Dependent de scopul lor. pe conţinut. Ele pot fi subminate unor paradigme (sau tipologii) generale de studiu ale comunicării şi informaţiilor. răspândeşte şi menţine sistemele semnificative astfel încât comunicarea este înţeleasă ca o formă de exprimare pe plan social (este centrat pe: limbaj. Indiferent de paradigma.comunicarea este considerată drept un proces ce dezvoltă. diferite activităţi sociale unele cu altele şi cu mediul lor.momentul transmisionist – defineşte comunicarea drept mecanismul care leagă.

referent situaţional (se referă la persoane şi obiecte prezente în momentul comunicării) . C. realitatea şi imaginea acestei realităţi (adică realitatea la care mesajul se referă sau la care trimite). Într-un mesaj foarte structurat. Deci. este legată de gradul libertăţii de alegere a emiţătorului atunci când construieşte un mesaj. control şi direcţionare. poate fi: . gradul de alegere este slab şi. Pe baza elementelor componente ale comunicării orale se pot identifica următoarele funcţii ale acesteia: a) funcţia referenţială – are ca scop de a trimite la referenţi situaţionali şi textuali. Entropia este o măsură a hazardului.mesajele (este centrat pe: canale. actualizat de mesaj).referent textual (se referă la realul absent. mijloace. transportat de la emiţător la receptor şi poate fi diferită de semnificaţia a ceea ce este transmis. a stării de incertitudine. la rândul ei. să fie reconstituită de receptor este ridicată. Cum se poate asigura identitatea dintre informaţia trimisă şi cea recepţionată? Informaţia este măsură a ceea ce este transmis. prin 37 . reţele. De aici rezultă că mesajul este. un astfel de mesaj conţine mai multă informaţie decât unul previzibil. un element al circuitului comunicaţiunii (este trimis de emiţător. se relevă prin debit. prin aceasta. judecăţile asupra conţinutului mesajului. Un mesaj furnizează cu atât mai multe informaţii cu cât el este mai original. adică un anunţ d) canalul – este un mijloc care asigură contactul sau conexiunea dintre emiţător şi destinatar e) codul – constituie un ansamblu de semne şi combinaţii de semne care sunt comune codificatorului şi decodificatorului f) referentul – este reprezentat de elemente ale mediului emiţătorului şi receptorului şi de elemente actualizate în mesaj. Sunt identificate următoarele componente ale actului de comunicare verbală: a) emiţătorul – emite mesajul comunicării b) receptorul – destinatarul. Cantitatea de informaţie nu este echivalentă cu semnificaţia informaţiei. Modele în comunicare trebuie să răspundă la următoarele întrebări: 1. dinamism etc. Un mesaj cu o probabilitate slabă (deci cu o mare improbabilitate) este mai informativ pentru că este mai neaşteptat. implică folosirea persoanei a III-a sau a pronumelui neutru: acesta b) funcţia expresivă – permite emiţătorului să-şi comunice impresiile. este identificată cu transmiterea de semnale. comunicarea este identificată cu informaţia care. cantitatea de informaţie (entropia) conţinută de sistem este redusă pentru că probabilitatea. tehnologii. circulă printr-un canal şi ajunge la receptor) şi un element al procesului de reprezentare (mass media). cel care primeşte mesajul transmis de emiţător c) mesajul – este ansamblul de semne lingvistice. Cum poate fi transmisă o informaţie în modul cel mai rapid şi cu costurile cele mai reduse? 2. Comunicarea este transmitere de informaţii (de semnale) de la un emiţător spre un receptor printr-un canal. emoţiile. de dezordine a acestei situaţii. ca o parte care lipseşte din mesaj. Modele lingvistice ale comunicării Modelele lingvistice au la bază o ipoteză comună: ipoteza dublei dimensiuni a mesajului. mai imprevizibil.) B . în acelaşi timp.

Codificarea – primul act al procesului de comunicare constă în faptul că intenţiile comunicatorului trebuie transpuse în cuvinte (rostite. desemnează plăcerea de a vorbi. D. iar aici trebuie să fie decodificat după modelul comunicării. lucrurile se vor petrece ca şi atunci când o scrisoare nu ajunge la destinaţie. 38 . parţial sau total. cu alte cuvinte funcţia poetică – vizează mesajul ca atare. Modele sociologice ale comunicării Procesul de codificare reprezintă punerea într-o formă inteligibilă. Mesajele sunt compuse din semne (cuvinte). accesibilă şi transmisibilă a semnelor şi simbolurilor care construiesc mesajul.Canalul trebuie să transmită rapid şi cu fidelitate mesajul. Semnele (cuvintele) se învaţă prin asociere.Receptorul va reacţiona aşa cum se aşteaptă comunicatorul? . a ambiguităţilor şi a expresiilor fără sens) . apare după utilizarea formelor adică. ah) şi a repetiţiilor funcţia metalingvistică – permite definirea termenilor pe care receptorul nu le cunoaşte.Sursa trebuie să dispună de o capacitate adecvată informaţională . scrise) şi imagini în forma unui mesaj.Imaginea trezită în mintea receptorului va coincide cu cea a comunicatorului? Prima condiţie de funcţionare a sistemului de comunicare este ca toate mesajele să fie funcţionale. de a construi un mesaj. Mesajul trebuie să ajungă la receptor în forma sa autentică. În cazul comunicării umane (fără mijloace tehnice de mediere) sunt prezente elementele: a) sursa (o persoană care este şi codificatorul) b) destinatarul (o persoană care este şi decodificatorul) c) semnalul sau semnul (care este limbaj folosit). Procesul de decodificare presupune interpretarea mesajului fără deformare astfel încât imaginea din mintea emiţătorului să fie reprodusă asemănător în mintea receptorului. ceea ce înseamnă că sursa trebuie să dispună de informaţii exacte şi neechivoce. judecăţile sau ritm al discursului. Procesul de comunicare cuprinde două momente esenţiale: 1. de a codifica mesajul şi de a face posibilă comunicarea. Realizarea comunicării impune anumite calităţi celor ce participă în procesul de comunicare: .Sursa trebuie să dispună de o capacitate adecvată de codificare (adică: precizie. Aceste informaţii trebuie să fie codificate cu precizie în semne transmisibile şi să fie transmise într-un mesaj clar. 2. pune accentul pe partea palpabilă a semnelor. implică folosirea persoanei a II-a la vocativ precum şi a imperativului şi interogaţiilor funcţia fatică – permite stabilirea. menţinerea sau întreruperea contactului public cu receptorul. Semnele au funcţia de a suplini originalele. implică folosirea cuvintelor fără sens (de tipul bine.Mesajul va fi înţeles aşa cum a fost gândit şi conceput? .c) d) e) f) emoţiile. Dacă aceste aspecte sunt neglijate. evitarea cuvintelor de prisos. implică folosirea persoanei I-a şi a II-a şi a interjecţiilor funcţia conativă – are ca scop de a atrage direct atenţia receptorului care trebuie să devină interesat de mesaj.Receptorul va fi de acord cu mesajul? . Decodificarea presupune răspunsul la următoarele întrebări tacite ala comunicatorului: .

Aici apare şi reacţia de răspuns a receptorului care poate fi diferită. Percepţia depinde atât de eveniment cât şi de agenţii de comunicare. mijloacele tehnice. Câmpul de experienţă al sursei şi al receptorului definit prin cunoştinţele. Conform acestui model. Situaţia are dimensiuni psihologice.Se recomandă ca într-o unitate dată de timp să se transmită mai puţine informaţii pentru a fi mai bine înţeleşi. a codificării şi decodificării. În raportul dintre realitate şi percepţie intervin numeroase elemente legate de situaţie. Modelul circular al comunicării Modelul se aplică la comunicarea în masă sau mediatizată care implică. Să mai analizăm un model sociologic al comunicării Sintetic modelul spune că: Cineva percepe un eveniment şi reacţionează într-o situaţie dată utilizând anumite mijloace pentru a face disponibile mesajele care au o anumită formă. primeşte şi transmite mesaje. informaţiile şi atitudinile comune celor două verigi ca o condiţie indispensabilă pentru armonizarea emiţătorului şi receptorului. îl reflectă dar şi diferă de el. se situează într-un anumit context. E. canale. Primul element al modelului este cel care percepe. mimica şi gesturile b) în mass media – scrisorile primite la redacţie c) în conferinţe – aplauzele publicului. Percepţia implică o legătură între eveniment şi reconstituirea lui senzorială. Anunţurile sunt formulate în funcţie de modul în care agenţii de comunicare percep evenimentul. În procesul de comunicare interumană apare încă un element nou şi anume faptul că fiecare emiţător şi fiecare receptor. fizice şi sociale. percepţia rezultă din eveniment. instituţionale pentru producerea şi distribuirea mesajelor. transmit un conţinut şi antrenează anumite consecinţe. Modelul este compus din două etape: 39 . reacţie care se manifestă prin diferite mijloace. Mijloacele comunicării sunt formate din: a) agenţi care permit transmiterea fizică a semnalelor (semnalele. Percepţia evenimentului este o reacţie a celui care percepe. Astfel interpretarea semnelor din mediul social reuneşte cele două momente ale codificării şi decodificării. media) b) procedee de alegere şi combinare a mijloacelor utilizate c) resursele administrative. în realitate o negociere sau o tranzacţie continuă între emiţător şi receptor. Între eveniment şi percepţie intervin: acţiunea de selecţie. La originea procesului de comunicare se află percepţia unui eveniment. accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput) şi contextul în care se produce. de contextul şi de agentul comunicării. simbolurile. Reacţia şi receptarea se produc într-o situaţie dată care o poate influenţa şi modifica. este totodată codificator şi decodificător. Legăturile între emiţător şi receptor sunt mai complexe şi mai variate. în funcţie de tipul de comunicare în care se manifestă: a) în convorbire – cuvintele de răspuns. creativă şi cognitivă de către cel care percepe.

scrierea. Profesioniştii fac selecţia după care mesajele sunt transmise prin mass media. Organizarea unei comunicări publice se face treptat. asociaţii) exercită influenţă asupra mass media. instituţii. tot ce serveşte la cucerirea timpului şi spaţiului. 40 . Cercetarea subiectului comunicării – implică documentarea asupra subiectului comunicării pentru a afla ce trebuie să se accentueze. dat şi nu ceva primit. pe de altă parte. cuvintele. Organizarea materialului folosit în discurs. apare în forma orală. în următoarea ordine: 1. ce zone geografice sunt vizate pentru recepţie). ele sunt continue. telefonul şi ultimele descoperiri. Analiza contextului de spaţiu şi de timp al discursului (în ce moment are loc comunicarea. atitudinea corpului şi gesturile. ca un troc social. pe de o parte şi pe receptare şi decodificare. ce nu se poate epuiza în discurs. selectarea temelor majore. cer modificarea conţinutului.). În esenţă. Acest mecanism cunoaşte expresia feţei. Se iau în considerare şi datele privind modul de receptare a mesajelor sau dacă receptorul este sau nu atent. imprimatul. Un mesaj reprezintă doar un model de semnale codificate axându-se pe codificare şi emisie. ci fenomene instrumentale de oferire şi receptare a unor informaţii. tonul vocii. Modelul tranzacţional al comunicării Se bazează pe presupoziţia că procesul de comunicare descrie evoluţia semnificaţiei şi tinde să reducă nesiguranţa în planul relaţiilor interpersonale. Semnificaţia este ceva inventat. cum arată receptorul. Codificarea şi decodificarea sunt părţi ale aceluiaşi proces de specializare.a) comunicatorii (redacţia unui ziar sau post TV) produc mesaje care trec mai întâi prin diferite stadii de codificare şi devin informaţii scrise sau audiovizuale. Modelele psihologice ale comunicării Prin comunicare înţelegem mecanismul prin care relaţiile umane exisă. G. Comunicarea publică vizează explicit publicul care este receptorul comunicării şi ţine cont de reacţiile publicului. Apoi mesajele ating audienţa şi produc unele efecte. b) regulatorii (grupurile sociale. Comunicarea publică Prin comunicarea publică se înţelege o formă de comunicare în care emiţătorul vizează mai mulţi receptori ce formează un public şi în care emiţătorul nu foloseşte mijloace tehnice de comunicare (televiziune. radio. ce profil are publicul (vârstă. sex. presă). nerepetabile şi ireversibile. Procesul de comunicare este considerat drept unul de interacţiune între comunicator şi receptor. categoria de public cui este destinat etc. Selectarea subiectului şi stabilirea scopului comunicării (comunicarea încearcă să convingă sau comunicarea vrea să informeze). 6. Această comunicare se caracterizează prin faptul că are drept conţinut principal un discurs public. 3. telegraful. 4. Identificarea temelor majore ale discursului – trebuie ţinut cont de ceea ce îi preocupă pe oamenii din public în raport cu tema. atribuit. F. calea ferată. [ XI ] FORME DE COMUNICARE A. Procesele comunicative nu sunt reacţii sau interacţiuni desfăşurate din motive altruiste. 2. etnie. Analiza receptorului şi a audienţei ( se ţine cont de cui se adresează comunicarea. modifică eficienţa mesajelor. stabilirea a ceea ce trebuie spus la fiecare temă. 5. modelul analizat descrie comunicarea ca un schimb.

o problem la care receptorul nu s-a gândit. Campania de comunicare publică. Într-o campanie de comunicare pot fi identificate următoarele elemente: 1. fiind ghidată de anumite obiective care pot fi foarte clar precizate 3.. Foloseşte mai multe canale de comunicare şi lansează mai multe mesaje 6. de grupă sau social) c) avantajele campaniei (pentru emiţător şi pentru receptor) .să schimbe comportamentul sau.să influenţeze atitudinea. o altă ordine: -cunoaştere – convingere (darul de a convinge pe cineva) –decizie – confirmare. Verbalizarea – redactarea efectivă a discursului 8. c) are priză la public 8. se stabilesc cauzele şi se prezintă efectele ce vor fi resimţite ulterior de receptor fără ca el să ştie toate efectele sau fără ca el să ştie ce are şi ce nu are efect. . . tipuri de obiective şi efecte O campanie de comunicare are următoarele caracteristici: 1. a unei caracteristici a temei alese 4. publicul ţintă poate să coincidă cu grupul spre care este direcţionat mesajul. Este orientată spre un scop. Trăsăturile unei campanii de comunicare depind de: a) scopul campaniei de comunicare – se dispun în ordinea importanţei sau în ordinea temporală (ordinea scopurilor: .se expune o problemă. astfel mesajul sensibilizează. emiţătorul – este ales pe baza criteriilor: a) este expert în domeniu.campanii în beneficiul celui care le realizează . 7. . mesaje concurente – campania de comunicare nu trebuie bruiată de mesaje concurente 3. canalul – în prima etapă se aduce în centrul atenţiei o problemă ce trebuie discutată şi apoi se activează canalele de comunicare pentru a ajunge la modificarea comportamentelor 6. Se adresează unor categorii de public bine definit. prezent. mesajul caută să convingă sau să influenţeze comportamentele.să câştige atenţia. în funcţie de categoria de public cărora li se adresează. tema – campania se organizează asupra unei teme iar în cadrul acesteia se optează pentru accentuarea unui aspect. cel mai greu de atins sunt grupurile care nu simt nevoia unui anumit mesaj şi care nu recurg la canale de comunicare 5. . B. efectul scontat – solicită delimitarea clară a obiectivului campaniei 2. Poate urmări mai multe obiective 4. Caracteristici. mesajul – mesajul central al campaniei este transmis în modalităţi diverse.materialul trebuie prezentat în ordine temporală (trecut.se formulează o problemă pentru audienţă şi se arată cauzele ei. să-i asigure pe cei care au aderat la campanie că au luat decizii juste 7. metodele şi efectele ei nu sunt secrete) 5. efectul trebuie să reprezinte o problemă surpriză pentru audienţă. b) nivelul la care se opreşte schimbarea – la nivelul individului. publicul ţintă sau grupul spre care este direcţionat mesajul – este format din persoanele de la care se doreşte obţinerea unui răspuns în urma campaniei. Este iniţiată de o sursă colectivă şi organizată 2. viitor). efectul obţinut în mod real – efectul poate fi sau nu poate fi anticipat 41 .campanii care urmăresc să-l ajute pe cel căruia i se adresează. Are un caracter public (scopul. b) are credibilitate. Redactarea introducerii şi încheierii discursului.

Organizaţia devine un ansamblu de roluri sociale legate în mod logic. b) Cultura de tip rol sau organigramă – desemnează situaţia în care poziţia şi funcţiile capătă importanţă şi preponderenţă în raport cu individul luat ca atare. recrutare de membri bazată pe calificare şi aptitudini personale şi nu pe relaţii personale. oficiale) sau informale (simple. Cele mai importante relaţii sunt cele dintre periferie şi centru astfel că organizaţie se află sub autoritatea şefului. Caracteristicile esenţiale ale organizaţiilor sunt: 1) Structura grupului este o funcţie a individului în grup. comunicarea este standardizată şi ia formele procedeelor standardizate între diferite roluri. în structuri informale indivizii situaţi inferior în mod oficial să urce în ierarhia organizaţiei dacă dovedesc o capacitate superioară. iar restul indivizilor se plasează în cercuri concentrice. 42 . Grupuri şi organizaţii: Un grup uman are următoarele caracteristici: are un număr mic de oameni (maximum 20) oamenii din grup au o identitate comună identitatea lor comună se bazează pe un scop comun şi pe o structură comună are un lider sau un conducător. autoritate ierarhică. Organizaţia poate fi abordată şi descrisă în funcţie de 4 caracteristici fundamentale: a) ierarhia – ca o expresie a puterii b) funcţia – sarcinile fundamentale ale organizaţiei c) produsul – tipuri de bunuri care rezultă din activitatea organizaţiei d) spaţiul . comunicarea între membri direcţionată de această autoritate. în structuri formale se analizează capacitatea individului de a răspunde obligaţiilor solicitate de poziţia sa în organizaţie.a) b) c) d) C. tot mai departe de el. Liderul se află în centrul grupului şi influenţează preferinţele şi opiniile altora. 2. Modelul ideal al unei organizaţii implică 1. Cercurile sunt legate prin linii care delimitează funcţiile şi responsabilităţile membrilor organizaţiei. dreptul de apel prin care membrul individual este protejat împotriva folosirii greşite a puterii organizaţionale. 5. 4. neoficiale). a caracteristicilor acestuia. 2) Structura organizaţională – indivizii cei mai calificaţi şi mai capabili sunt localizaţi în vârf şi cei mai puţin calificaţi sunt plasaţi în eşaloanele inferioare ale organizaţiei 3) Organizaţiile sunt formale (după anumite reguli. D. salarii fixe pentru angajaţi fără alte plăţi. diviziunea reglementată a muncii internereguli (preferabil scrise) referitoare la modul de realizare a sarcinilor. 3.se referă la localizarea spaţial-geografică a diferitelor organizaţii. Culturile organizaţionale şi comunicarea în organizaţii: În literatura de specialitate se vorbeşte despre 4 tipuri distincte ale culturii organizaţionale: a) Cultura de tip club – cheia organizaţiei se află în centru. fără autoritate difuză.

servicii. c) este o comunicare care încearcă să informeze despre un produs. cu un guvern pentru a influenţa activitatea acestora. Marketing – este o activitate individuală şi organizaţională care rezolvă relaţiile de schimb prin crearea. 2.c) Cultura de tip sarcină – se plasează între a şi b – aici sunt importante talentele şi resursele care există în organizaţie. 4. Comunicarea se bazează pe influenţă. informală. Comunicarea publicitară este o încercare de a stabili. Comunicarea publicitară poate avea mai multe forme şi tipuri: 1. E. în aşa fel încât să-l atragă pe potenţialul cumpărător. serviciile. Comunicarea publicitară: Există mai multe posibilităţi de definire ale comunicării publicitare: 1. F. o organizaţie. Comunicarea publicitară este orice formă plătită de prezentare non-personală şi de promovare a ideilor. b) Preţul – este definit de termeni financiari plus costuri şi beneficii sociale şi psihologice c) Poziţia (locul) – se referă la canalul prin intermediul căruia produsul sau serviciul ajunge la publicul ţintă. idei. dar şi clar diferenţiat de alt mesaj. cei ce conduc fiind inferiori ca pregătire în raport cu cei conduşi şi nu-i controlează pe aceştia. la baza comunicării este cooperarea orizontală nu cea ierarhică. a mări şi a substitui sau a stabiliza semnificaţiile pe care oamenii le atribuie simbolurilor ce identifică produsele şi serviciile oferite. Reclama – este un mesaj pentru difuzarea căruia se plăteşte instituţiilor autorizate în speranţa că astfel vor informa şi convinge un anume public. un produs. 3. 5. Promoting – este un program de comunicare complex care ajută o firmă. verticală. Lobby – creează şi menţine relaţiile cu puterea politică în societate. produsele. 2. b) este o comunicare identificabilă – mesajul poate fi subtil sau direct. o instituţie să-şi plaseze mai eficient ideile. bunurilor şi serviciilor de către un sponsor identificat. d) Cultura de tip persoană – caracterizează organizaţiile care nu au ierarhie. 4. Comunicarea publicitară are următoarele caracteristici: a) este o comunicare controlată. Campania de comunicare publicitară Orice campanie publicitară pleacă de la interdependenţa următoarelor cinci elemente: a) Produsul – prezentarea produsului prin alegerea şi combinarea diferitelor canale de comunicare. Comunicarea publicitară este acea comunicare care atrage atenţia spre un bun. ea este pregătită în conformitate cu dorinţele şi nevoile celor pe care îi reprezintă. 43 . Comunicarea publicitară reprezintă puterea de convingere şi de informare identificabile şi controlate prin intermediul mediilor de comunicare în masă. d) este o comunicare care încearcă să convingă audienţa pentru ca aceasta să ia o decizie particulară. distribuţia. promovarea şi stabilirea preţurilor pentru bunuri. nu pe comandă. Publicitatea – prezintă informaţia publică pentru a obţine o atitudine favorabilă din partea receptorilor. astfel încât structura este mobilă. 3. un obiect.

publicul.d) Promovarea – urmăreşte sensibilizarea publicului faţă de un produs. ale televiziunii. [ XII] PERSPECTIVA TEHNOLOGICĂ ŞI CEA A TEORIEI INFORMAŢIEI ASUPRA COMUNICĂRII A. astfel încât se vorbeşte de societatea informaţională care poate fi identificată prin caracteristici proprii. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea are loc trecerea comunicării de la formele de comunicare publică şi comunicare interpersonală la forma comunicării de masă şi apariţia mijloacelor de comunicare în masă. e) Poziţionarea – considerarea relaţiilor dintre diferitele segmente de piaţă. Evoluţia mediilor moderne de comunicare începe odată cu inventarea tiparului de Guttenberg (l434) cu toate că primele ziare tipărite apar regulat abia în secolul al XVII-lea. Ziarele se impun repede prin caracteristicile lor specifice: a) apar regulat b) vizează mai multe obiective (informaţia. După 1980 conceptul de informaţie se aplică la nivel general. La începutul secolului al XX –lea comunicarea a fost studiată în scopul găsirii mijloacelor pentru a mări influenţa politică a ziarelor şi a măsura consecinţele morale şi sociale ale filmului şi radioului. 44 . mass media. La sfârşitul secolului al XIX-lea apare radioul. sporirea volumului de informaţii despre acestea şi motivele de cumpărare a produsului. divertisment) c) au un suport comercial (reţelele de difuzare) d) sunt receptate de un public larg e) preţul de vânzare este accesibil. presa. Perfecţionarea tiparului şi organizarea poştei într-un serviciu permanent duce la apariţia instituţiei specializate în comunicarea de masă. descoperit de Marconi (1896) iar din 1925 începe apariţia televiziunii ca mijloc de informare în masă.

5. B. În secolul al XXI-lea se conturează societatea post-industrială cu o serie de de caracteristici: 1. Receptorul construieşte din nou mesajul din semnalele primite şi numai în aceste condiţii se poate afirma că mesajul ajunge la destinaţie. Semnalul are un mare grad de vulnerabilitate în măsura în care poate fi distorsionat de bruiaj sau interfera cu altceva. Apar noi tehnologii intelectuale. că abordările actuale ale informaţiei şi tehnologiilor în studiul comunicării prezintă o serie de caracteristici cum ar fi: a) informaţia şi comunicarea pot fi măsurate şi cuantificate b) comunicarea şi informaţia devin forţe componente ale vieţii de zi cu zi. bunuri c) informaţia şi comunicarea sunt elemente-reper în funcţie de care se defineşte gradul de dezvoltare al societăţii Secolul al XX-lea este caracterizat prin existenţa unei societăţi industriale. În rândul populaţiei active clasele profesionale şi tehnice devin preponderente. Incertitudinea în cadrul comunicării depinde de doi factori: a) numărul de evenimente posibile – cu cât ele sunt mai numeroase. Datorită bruiajului pot exista diferenţe între semnalul transmis şi cel recepţionat. Receptorul se află în poziţia diametral opusă celei a emiţătorului. În cadrul unui proces de comunicare cantitatea de informaţie este cu atât mai mare cu cât este mai improbabilă. ele sunt mărfuri.este transformat în semnale de cel care transmite c) semnalele – sunt adaptate la particularităţile canalului de transmisie spre receptor.Se poate spune. Societatea se orientează spre implementarea şi deprinderea inovaţiei tehnologice. Modelul presupune descompunerea procesului de comunicare în trei momente unite în lanţul comunicării: a) sursa de informaţii – produce mesaje sau pachete de mesaje pentru a fi transmise b) mesajul . 3. fiind o sursă a inovaţiei şi a managementului. Cunoştinţele teoretice au o importanţă deosebită în dezvoltarea socială. 45 . astfel. 2.Model bazat pe principiul telefonului ca aparat de transmisie al comunicării. cu atât incertitudinea care se produce va fi mai mare. Cantitatea de informaţii pe care o obţinem când se produce un eveniment este egală cu cantitatea de incertitudine care era asociată înaintea producerii acestui eveniment. comunicarea este caracterizată drept un proces unilinear şi unidirecţional. Perioada clasică a studierii comunicării din perspectiva teoriei informaţiei şi tehnologiei S-au stabilit mai multe modele de comunicare: 1. Se realizează trecerea de la o activitate economică axată pe producerea de bunuri materiale la o economie orientată spre servicii. Informaţia este diferită faţă de comunicare. 4. Informaţia devine un bun economic şi are câteva proprietăţi specifice: a) poate circula printre oameni b) poate fi multiplicată c) consumul poate duce la creşterea cantităţii de informaţii d) nu necesită alte materii prime sau surse de energie decât ea însăşi e) poate fi transportată simplu f) solicită alt tip de administrare decât bunurile materiale.

de decodificare şi de interpretare. Noile media şi societatea informaţională În prezent trăim într-o societate informaţională care a devenit dependentă de reţele complexe de informaţii şi de comunicare şi care alocă cea mai mare parte din surse activităţilor din zona informaţiei şi comunicării. Noile tehnologii duc la apariţia a patru noi modele ale comunicării: a) modelul alocuţiunii – informaţia este distribuită simultan de la centru spre mai multe puncte periferice. care trece apoi prin canal. C. Modelul care se bazează pe mutarea accentului de la tehnologii de comunicare generală spre tehnologii individuale şi de la receptor la receptor. Modelul circular . realizează funcţii identice: de codificare. Emiţătorul şi receptorul au funcţii egale. 46 . 2. momentul şi locul comunicării sunt stabilite de emiţător.b) posibilitatea de producere a fiecărui eveniment – incertitudinea este maximă când toate elementele sunt egal posibile.pune accentul pe comportamentul participanţilor principali în procesul de comunicare şi nu pe canale care mediază între emiţător şi receptor. Modelul cibernetic al comunicării – pleacă de la presupoziţia că procesul comunicării umane este asemenea dispozitivelor de comunicare între maşini capabile să transmită şi să interpreteze ordinea. astfel încât receptorul decodifică informaţia ca un mesaj iar acesta este transformat la distanţă în semnificaţii. Societatea informaţională are trei tendinţe caracteristice: a) creşterea ofertei de informare -oferta creşte anual cu 8-10% b) consumului de informaţii îi corespunde un spor de informaţii (raportul rezultat din analiza cantităţii de informaţii acceptate sau care se bucură de o anumită atenţie) – proces destul de lent pentru că cererea este în urma ofertei c) utilizarea informaţiilor – se află la un nivel mai mult sau mai puţin constant. Schema comunicării propuse este extrem de simplă: orice sistem (maşină. dar greu de măsurat 2. semnificaţia este transformată în mesaj. în realitate. capacitatea de a produce informaţii a depăşit capacitatea omului de a le recepta şi a le procesa. Datorită ofertei supradimensionate. În procesul de comunicare. Modelul helicoidal – pleacă de la ideea că procesul de comunicare se deplasează înainte şi că. rareori este perfectă. relaţii şi medii care se schimbă continuu. A scăzut mult costul de producţie şi de transmitere al informaţiei care duce la creşterea ofertei media şi a tipurilor de comunicare. Modelul care descrie modul în care emiţătorul transformă mesajul în informaţie. 3. corespondenţa care. Numai dacă există o corespondenţă între cele două semnificaţii atunci se poate spune că există comunicare. Un anumit nivel de cunoaştere produce mai multă cunoaştere. 5. 4. Astfel au apărut noi modele ale comunicării dintre care vom aminti câteva: 1. om) este ca o cutie neagră dotată cu intrări şi ieşiri care posedă o funcţie de transformare şi permite anticiparea efectului la ieşire pornind de la intrare. Revoluţia care are loc la ora actuală în comunicare duce la o abundenţă informaţională şi mediatică. iar elicea descrie modul în care diferitele aspecte ale procesului se schimbă în timp. ceea ce este comunicat acum influenţează structura şi conţinutul ceea ce se va comunica mai târziu. Modelul care pune accent pe fluxul informaţional şi rata de asimilare a informaţiei. Procesul de comunicare conţine elemente.

ocolind un punct central sau intermediar. hârtie). b) Medii reci (telefonul. Cultura vizuală – în care tiparul a fost dominant şi care a generat o cultură fragmentată. tiparul) –sunt cele care solicită o slabă participare a utilizatorilor şi promovează detaşarea acestora. trei tipuri de culturi determinate de tehnicile de comunicare utilizate în fiecare perioadă: 1. Se presupune existenţa a două axe: axa tehnologiei şi axa comunicării (producţia şi distribuţia informaţiei). oamenii devin culegători de bunuri dar. momentul. accentul este pus pe cuvânt şi pe imaginea difuzată şi prevestesc revenirea la cultura orală. specializată. Mijloacele de comunicare au fost întotdeauna o sursă de putere care a făcut posibilă extinderea marilor imperii economice şi politice. cele care scot în evidenţă spaţiul favorizează centralizarea şi sistemele de guvernare mai puţin centralizate. persoana îşi alege partenerul. de această dată. piatră). bunurile sunt informaţii. locul şi subiectul comunicării iar conversaţia se desfăşoară cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicare. în acest model partenerii sunt egali în schimburile informaţionale c) modelul consultării – se aplică în situaţii în care o persoană aflată la periferie caută să obţină informaţii de la centru unde aceste informaţii sunt stocate (banca de date. Cultura orală (tribală. lucrări de specialitate. Materialele sau suporturile care scot în evidenţă timpul favorizează centralizarea şi ierarhizarea instituţiilor. date sau informaţii. Cultura electronică – un nou tip de arhaism şi de tribalism. bibliotecă. b) Sursele de informare determină schimbări majore la nivel social şi politic. c) Radio şi televiziunea au schimbat comunicarea în sensul favorizării laturii temporale. 3. lut.b) modelul conversaţiei – o persoană din reţeaua de comunicare intră în interacţiune directă cu o alta. mitică) – comunicarea a fost realizată prin vorbire. Omenirea a cunoscut. acest tip de mediu caracterizează o stare care este plină de elemente. 47 . Tehnologiile de comunicare care scot în relief latura temporală sunt cele care durează în timp (pergament. în evoluţia sa. D. iar cele care scot latura spaţială sunt mai puţin durabile şi chiar fragile (papirus. Determinismul tehnologic în explicarea comunicării Tezele cele mai importante privind determinismul tehnologic pot fi sintetizate astfel: a) Sistemul de comunicare modelează societatea prin structurarea raportului spaţiu-timp. Modelul fluxului internaţional al informaţiei – obiectivul de bază al acestui model este cel de a explica relaţiile existente între: emiţător şi receptor aşa cum sunt ele mediate de sistemul tehnologic de producţie şi de sistemul de distribuţie.centrul solicită şi primeşte informaţii de la participantul aflat la periferie. memoria computerului) d) modelul înregistrării . În funcţie de modalităţile de participare ale receptorului la actul de comunicare mediile pot fi clasificate în: a) Medii calde –(radio. televizorul) – reclamă puternic participarea utilizatorului şi le cere acestora să se angajeze în actul de receptare. 3. 2.

în timp ce cuvântul sistem. dorea să studieze sistemul intern al limbii (lingvistica internă) lăsând deoparte problemele referitoare la origine. Cercul de la Praga stabileşte o distincţie strictă între limbajul intern şi limbajul manifest. Perspectiva tradiţională–Principalele şcoli lingvistice de abordare ale comunicării Principalele şcoli şi tradiţii lingvistice de studiere ale comunicării sunt considerate: 1. Comunicarea ca atare nu îl interesează. termenul structură nu este folosit decât de trei ori. născut în 1857 şi decedat în l913. Deşi nu lingvistica saussuriană creează structuralismul. influenţă. De altfel. Se poate vorbi. În tezele publicate în 1929. obiecte ale lingvisticii externe.. publicat după moartea lui de către studenţii săi. Structuralismul – Structuralismul apare ca o teorie care vedea orice fenomen drept un ansamblu structurat. de 138 de ori. În lingvistică structuralismul porneşte de la lucrările lui F. organizat din elemente constitutive. şi trece în ştiinţele sociale cu acest sens global. geologice. în Cursul de lingvistică generală. trebuie să-i invocăm pe lingvistul rus Roman Jakobson şi Cercul de la Praga. gândirea lui Saussure trebuie evocată cu orice preţ. tezele apărate de Saussure şi ecourile lucrărilor sale contribuie esenţial la fondarea şi evoluţia acestuia. matematice etc. difuzare etc. de Saussure. Lingvistul elveţian Ferdinand de Saussure. astfel. Pentru a putea defini cu adevărat programul care stă la baza structuralismului. nu putem să nu luăm în calcul punctele de vedere saussuriene dacă dorim să înţelegem evoluţiile din interiorul şi din afara structuralismului. Mai mult. 48 .[ XIII] PERSPECTIVA LINGVISTICĂ ASUPRA COMUNICĂRII A. de structuri anatomice. psihologice. El a lansat teza autonomiei limbajului potrivit căreia semnul lingvistic uneşte un concept (sau un semnificat) şi are o imagine a acestuia. Deşi nu este preocupată de comunicare.

văzând în primul o funcţie poetică (creatoare de sens), iar în cel de al doilea o funcţie de comunicare. După Saussure cuvintele nu sunt doar mijloacele care îi permit omului să-şi reprezinte gândirea, ci ele fac parte şi din actul de vorbire, de transmitere între cel puţin două persoane. Într-o asemenea comunicare, interlocutorul ascultă, dar nu participă la proces; el devine activ doar în momentul în care la rândul lui vorbeşte. El nu se referă la comunicare ci la circuitul vorbirii. el defineşte limba ca pe asocierea de imagini, ca pe un ansamblu de sunete (semnificanţi) şi concepte (semnificaţi). Nu vorbeşte despre reprezentarea unui lucru printr-un cuvânt ci de reprezentarea gândirii organizate într-o materie fonică. Saussure face o distincţie clară între limbă, instituţie socială, sistem de semne instituite, şi vorbire, act individual al subiectului uman, care utilizează limba pentru a se face înţeles sau, mai precis, face o alegere între elementele oferite de limbă, pentru a-şi exprima gândurile. Limba este singurul şi adevăratul obiect al lingvisticii. Putem admite şi o lingvistică a vorbirii dar ea nu trebuie confundată cu lingvistica propriu-zisă al cărei unic obiect este limba. Lingvistica uneşte în mod arbitrar un semnificant şi un semnificat, printr-o pură convenţie. Orice semn lingvistic reprezintă o realitate cu două feţe, una materială (reprezentantă de semnificant), cealaltă imaterială (reprezentată de semnificat). Semnul lingvistic este rezultatul asocierii dintre un semnificant şi un semnificat, iar limba este un sistem de semne. Semnul lingvistic este arbitrat, este doar un cod colectiv. De aici rezultă că, la individ, limba nu este înnăscută. Pentru a o folosi, ea trebuie acceptată şi învăţată. Problema sensului, pe care teoreticienii informaţiei o neglijează, este centrală la lingvişti structuralişti, ceea ce înseamnă că sensul care îl interesează este, înainte de toate, sensul obţinut prin aranjare (adică structura) semnelor. Semnele lingvistice se scriu unul după altul formând un şir linear. Orice variaţie în această succesiune antrenează o schimbare de sens (apt, pat) Roman Jakobson este interesat, înainte de toate, de fonologie, ştiinţa care se ocupă cu foneme din punct de vedere al funcţionării lor în cadrul unei limbi date. Jakobson depune eforturi de a descrie comunicarea umană în complexitatea elementelor ei. El afirmă: Orice act de vorbire pune în joc un mesaj şi patru elemente legate de acesta: emiţătorul, receptorul, tema mesajului (referentul) şi codul utilizat. Mesajul necesită un contact, un canal şi o conexiune psihologică între expeditor şi destinatar, contact care le permite să stabilească şi să menţină comunicarea. Fiecare dintre cei şase factori dă naştere unei funcţii lingvistice diferite: 1. Funcţia expresivă este centrată pe emiţător şi vizează exprimarea directă a atitudinii subiectului cu privire la ceea ce vorbeşte. 2. Funcţia referenţială leagă limbajul de referent, adică de persoană sau subiectul despre care se vorbeşte (despre cine, despre ce se vorbeşte?). 3. Funcţia conativă -constă în folosirea limbajului în determinarea destinatarului să adopte un anumit comportament; limbajul puterii, al ordinii este exprimat prin modul imperativ (Faceţi ca toată lumea! ). 4. Funcţia fatică constă în stabilirea şi menţinerea contactului cu destinatarul, în verificarea dacă circuitul funcţionează; se încearcă, prin folosirea cuvintelor sau a frazelor golite de sens, reţinerea atenţiei celuilalt pentru stabilirea şi menţinerea contactului (Alo? Cum merge?). 5. Funcţia metalingvistică – emiţătorul foloseşte codul pentru a vorbi despre cod; este vorba despre a verifica dacă este utilizat corespunzător acelaşi cod ( Nu vă pot urmări. Ce vreţi să spuneţi?) Un mesaj poate avea mai multe funcţii. Semnificaţia reală a unui mesaj depinde de funcţia care predomină. Nu există funcţii exclusive sau unice, doar funcţii dominante.

49

2. Semiologie –ştiinţa care studiază viaţa semnelor în sânul vieţii sociale, iniţiată de Saussure care visase la o ştiinţă generală, care să se ocupe de toate semnele sociale şi a propus ca denumirea acestei ştiinţe generale să fie cea de semiologie cu speranţa ca lingvistica să devină patronul general al semiologiei. a) Semiologia comunicării pune accentul pe funcţia de comunicare a limbii. După Martinet (v. Bibliografia) „nu are nici un sens să facem structuralism în lingvistică, dacă acest fapt nu este funcţional”. Reluând ideea funcţiei de comunicare a limbii, el va sublinia că limbajul serveşte, înainte de toate, înţelegerii reciproce, limba este un instrument care foloseşte unui schimb intelectual. El studiază numai comunicarea intenţionată care utilizează coduri compuse dintr-un număr finit de elemente: limbi vorbite, codul morse, codul rutier etc. Martinet se consacră studierii funcţiei de comunicare a limbii şi se delimitează de singularitatea muncii lingvistice care constă în studierea limbii prin şi pentru ea însăşi. b) Semiologia semnificaţiei – faptelor studiate la semiologia comunicării li se adaugă semnele neintenţionale ale emiţătorului şi semnele nerecunoscute de către receptor ca fiind produse cu intenţia de a i se comunica un anumit lucru. După Barthes (v. Bibliografia) semnificaţia este de două feluri: - o semnificaţie se creează prin relaţia în semn, relaţia dintre semnificat şi semnificant. - o altă semnificaţie care se creează în relaţia dintre semn şi realitatea exterioară; aici există două niveluri: a) ceea ce este evident, ceea ce toată lumea cunoaşte că ar reprezenta semnul; b) mai există şi un plus care este prezentat drept esenţial în relaţiile umane, care ţine de umanitatea receptorului, cu sentimentele şi ataşamentele sale socioculturale. 3. Deplasarea: semantica structurală – când studiază sensul creat prin raportul dintre semnificant şi semnificat, lingvistica structurală sausureană privilegiază rolul semnificantului, ea fiind o lingvistică a codului; se întreprinde studiul numai asupra formelor semnificante, excluzând conţinutul semnificat. Semantica structurală cere reţinerea posibilităţii şi a necesităţii de a utiliza semnificatul pentru a studia semnificantul şi semnificantul pentru analiza semnificatului. Acest lucru deschide calea unui interes major pentru propoziţie şi, implicit, pentru discurs. 4. Sunt cunoscute şi alte abordări structurale: a) Antropologia structurală – limba şi societatea se supun unui fel de cod universal. Prin apropierea dintre domenii care se supun în mod riguros unui sistem codat, se poate constitui fundamentul ştiinţei comunicării. b) Psihanaliza – se bazează pe raportul dintre limbaj şi inconştient şi pe autonomia semnificantului. Există o relaţie între structura limbajului şi structura inconştientului iar inconştientul există numai la fiinţa vorbitoare. Semnificantul precede şi determină semnificatul, există o autonomie a semnificantului faţă de semnificat. B. Lingvistica transformaţională – fondată de lingvistul american N. Chomsky (v. Bibliografia) care acordă o mare importanţă subiecţilor vorbitori şi critică structuralismul, căruia îi reproşează că nu ţine seamă de un element esenţial şi anume competenţa lingvistică (sau de vorbire). Este vorba despre aptitudinea umană de a înţelege şi a produce o infinitate de fraze plecând de la un bagaj mic de cunoştinţe (un număr mic de reguli sau de operaţii). În felul acesta noi suntem capabili să înţelegem majoritatea frazelor pe care nu le-am pronunţat sau nu le-am auzit niciodată. Limbajul este, în mod fundamental, un sistem de exprimare a gândirii şi nu un mod de a comunica sau a face seva –susţine Chomsky. Se repune în mod clar distincţia dintre limbă şi

50

vorbire. El fondează lingvistica transformaţională sau gramatica generativă. Prin studierea transformării enunţurilor, este posibilă apariţia unei structuri profunde, formalizate, care permite explicarea modului în care este înţeleasă producerea frazelor. Competenţa lingvistică –înnăscută în subiectul vorbitor – este total independentă de factorii socioculturali, ea este pusă în practică într-o manieră cvasiautomată (aproape automată).. C. Pentru lingvişti sunt importante şi direcţiile noi de cercetare grupate în curente şi şcoli noi: Şcoala analitică sau Şcoala de la Oxford; Şcoala referenţială iar pentru discuţia noastră importantă este sociolingvistica. Sociolingvistica este diferită de lingvistica clasică în care limbajul este studiat independent de contextul social, economic sau cultural în care se manifestă şi în care există. În cadrul sociolingvisticii actuale se dezvoltă o serie de direcţii distincte de analiză: a) Studiul limbajelor speciale (limbaj tehnic, jargoul etc.) b) Examinarea relaţiilor şi raporturilor dintre statusul unei ierarhii sociale şi folosirea limbajului (în funcţie de poziţia individului în sistemul social) c) Analiza relaţiilor dintre forma limbajului, procesul de socializare şi experienţele de viaţă. d) Modelul inferenţial al comunicării – procesul de comunicare echivalează cu producerea şi interpretarea de semne; mesajul în sine este întotdeauna incomplet, astfel încât receptorul trebuie să-l completeze făcând inferenţe (operaţie logică de derivare a unui anunţ din altul) pe baza cunoştinţelor sale şi a datelor obţinute din contextul în care are loc comunicarea. D. Tipuri clasice de analiză a mesajelor comunicării (Analiza de conţinut) Prin analiza de conţinut se înţelege un sistem de decodare al mesajelor definit ca: a) Tehnica de cercetare vizând o descriere obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului cuprins în comunicare. b) Oricare tehnică de a face inferenţe în identitatea obiectivă şi sistematică a caracteristicilor de care dispun mesajele. Analiza de conţinut cuprinde o serie de elemente sau tehnici: a) Analiza de frecvenţă – Cât de des e folosit în text cuvântul dat? Câte articole se ocupă de subiectul analizat în raport cu totalul articolelor dintr-o perioadă? b) Analiza de valenţă şi de intensitate – se referă la caracteristicile (pozitive, negative sau neutre) asociate cuvântului dat?; Prin ea se evaluează comunicarea şi analizează intensitatea. c) Analiza de contigenţă – pleacă de la ideea de bază: într-un text dat legătura dintre caracteristicile asociate cuvintelor este prin ea însăşi semnificativă.

51

Percepţia asociază senzaţiile (văz. pipăit) şi are patru faze diferite: a) detecţia – detaşarea obiectului de contextul lui b) diferenţierea c) identificarea obiectului d) interpretarea şi manipularea Mecanismele percepţiei nu acţionează toate în acelaşi timp şi uniform. Rolul percepţiei în comunicare Din perspectiva psihologiei generale percepţia este un proces psihic care reflectă un conţinut concret.[ XIV] PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ ASUPRA COMUNICĂRII În prima etapă. alături de senzaţii. nu a fost preocupată de comunicare. percepţia are câteva caracteristici: a) este selectivă –oamenii au tendinţe de a fi influenţaţi de dorinţe. atitudini şi de alţi factori psihologici. miros. În evoluţia psihologiei. ci depind de stimuli interni şi externi. ca ştiinţă. prin anii 1950 psihologia umană era împărţită în două curente: psihologia subiectivă (concentrată exclusiv pe conştiinţă) şi psihologia obiectivă (concentrată exclusiv asupra comportamentului uman). nevoi. b) alături de percepţia selectivă în relaţia percepţie-comunicare intervin alte trei procese fundamentale: 52 . În procesul comunicării. dar care rămâne. 1. în procesul comunicării. psihologia. o senzaţie primară complexă. Reconsiderarea rolului comunicării în înţelegerea psihicului uman a avut loc odată cu dezvoltarea psihologiei experimentale. oameni diferiţi pot reacţiona la acelaşi mesaj în modalităţi foarte diferite.

fizice etc. astfel încât o schimbare de stare a organismului şi a mediului va avea consecinţe şi declanşează un răspuns în celălalt element din sistem. previziunea unor evenimente sau fenomene. Când două persoane se percep reciproc pozitiv şi îşi elaborează o anumită atitudine faţă de al treilea. o proprietate. Intensitatea acestui fenomen este definită ca intensitate a legăturilor dintre două 53 . concordanţă şi faptul că fenomenele (sociale. ele au tendinţa de a-şi dezvolta o atitudine asemănătoare faţă de al treilea. Stimulul este reprezentat de un obiect sau un eveniment din mediul înconjurător care poate acţiona asupra organelor de simţ ale organismului. fără a exista o presiune spre modificarea organizării cognitive sau a manifestării emoţionale. permiţând la două persoane să menţină o orientare simultană unul către altul şi faţă de obiectul comunicării. Omul evită tensiunea psihologică (care rezultă din incongruenţă. Teoria învăţării şi comunicarea Psihologia învăţării acordă un loc important asociaţiei ca principiu fundamental în comunicarea eficientă. care permit persoanei o serie de discriminări cognitive. ei vor încerca să-l restabilească. o stare. Există o tendinţă spre conservare interioară a individului astfel că atitudinile şi comportamentele sale sunt în acord nu numai în raport cu observatorul obiectiv şi cu faptul că indivizii încearcă să fie consecvenţi cu ei înşişi. atunci nevoia de reducere a acestei divergenţe duce la creşterea frecvenţei actelor de comunicare. dezacord). Comunicarea are o funcţie necesară. 3. Fenomenul se numeşte tendinţa către simetrie a orientărilor. În procesul de învăţare organismul stabileşte o relaţie de sistem cu ambientul. în individ există o presiune internă de a o reduce sau a o elimina tocmai pentru că are puterea de a anticipa efectele. iar răspunsul la el este considerat a fi un act evident şi măsurabil. 2. Procesul comunicării umane este cel care conectează indivizi între ei şi cu mediul în care trăiesc. relaţiile pot fi echilibrate sau dezechilibrate. Atunci când există un echilibru cognitiv participanţii se vor opune schimbării. adică din nepotrivire. Procesul de comunicare este principalul procedeu de extindere al ariei acordului şi stabilităţii în relaţiile sociale. neconcordanţă. Comunicarea tinde să restabilească starea de echilibru până când aceasta din urmă poate fi perturbată de receptarea de noi informaţii. S-a constatat că relaţia dintre stimul şi răspuns oferă cheia învăţării şi a comunicării. un eveniment.) sunt ordonate şi permit anticiparea.- expunerea selectivă – reprezintă tendinţa persoanei de a se expune la comunicări care sunt în concordanţă cu interesele acestea şi de a evita comunicările care nu sunt în concordanţă. Comunicarea este fie un răspuns la un stimul anterior fie un fapt dat astfel încât procesul de comunicare este fundamental un proces de reacţie. Echilibrul constă într-o situaţie în care unităţile percepute şi emoţiile coexistă fără stres. atenţie selectivă – se referă la tendinţele unei persoane de a acorda atenţie acelor părţi din mesaj care sunt consonante cu atitudinile. nevoile. Teoriile congruenţei cognitive şi comunicarea Prin congruenţă înţelegem acord. atitudinile şi de alţi factori umani. În cazul a două persoane care manifestă o atitudine pozitivă (simpatie) sau negativă (antipatie) una faţă de cealaltă sau faţă de un obiect exterior. Informaţia constă în stimulii asociaţi cu un obiect. Actul comunicaţional transmite informaţia de la sursă la receptor. credinţele şi comportamentele deja fixate şi de a evita mesajele care contrazic această situaţie retenţia selectivă – se referă la faptul că tendinţa reamintirii informaţiilor este influenţată de dorinţele. Dacă în cadrul diadei sau al grupului apare o divergenţă a membrilor faţă de al treilea. iar atunci când acesta nu există.

Grupurile variază din punct de vedere al frecvenţei intercomunicării şi al contactelor comunicative ale celor din interiorul grupului cu cei care îi depăşesc frontierele care sunt legate de coeziune. de dezacord care devine inconfortabil psihologic şi va motiva individul preocupat să caute informaţii noi în sprijinul alegerii sale. Disonanţă cognitivă şi comunicarea Deciziile. în expunere selectivă în căutarea informaţiilor şi opiniilor noi. constituie un grup în termenii comunicării umane. e) comunicare (reflectă şi susţine o structură cu diferenţe de status în interiorul grupului şi cu o anume distribuţie a sentimentului de detaşament reciproc al membrilor. 4. alegerile şi informaţiile noi deţin potenţialul de a crea o stare de disonanţă. trei elemente principale: sursă de informare. Comunicarea în cadrul grupului este legată de: a) solidaritate b) diferenţele interne ale grupului mic (cu cât indivizii comunică mai frecvent unii cu alţii în grup. cu atât ei dezvoltă mai multe norme comune de grup). va da naştere la o presiune pentru reducerea ei şi pentru obţinerea consonanţei. care devine inconfortabilă din punct de vedere psihologic. b) Indivizii percep şi interpretează selectiv informaţiile pe care le primesc şi în conformitate cu ele. Ei sunt mai deschişi la receptarea comunicării din sursele faţă de care au o atitudine favorabilă. nu prin intermediul altora. c) norme. ale conduitei. Ea include. individul va evita activ situaţiile şi informaţiile care oferă perspectiva amplificării discordanţei cognitive. Comunicarea devine astfel principala modalitate prin care se caută şi se restabileşte echilibrul. Comunicarea în grupurile non-formale Un grup de persoane care comunică între ele destul de des într-o perioadă de timp şi care sunt suficient de puţine pentru ca fiecare să poată comunica cu toţi ceilalţi direct. Coeziunea este asociată constant cu o 54 . Rezultatul acestei presiuni se manifestă in modificări ale modului de recepţie al mesajului. 5. Realizarea unei asemenea intensităţi solicită concentrarea pe comunicare interpersonală sau comunicarea între grupuri (comunicare bidirecţională şi interactivă). Între elemente cognitive (de cunoaştere) poate exista o relaţie de nepotrivire care generează o disonanţă (un dezacord). atitudinilor şi tendinţelor comportamentale ce există deja. Există o serie de condiţii care se referă la motivaţia transmiterii şi receptării mesajelor. b) elemente. Frecvenţa intercomunicării între membrii unui grup este un indicator al coeziunii de grup şi al identităţii sale distincte în plan social. Cele mai probabile efecte ale comunicării (inclusiv ale comunicării de masă) vor fi spre întărirea opiniilor. la structurile care motivează comportamentul comunicativ: a) Indivizii caută informaţii care le confirmă atitudinile şi imaginea despre lume deja constituită şi evită informaţia care amplifică disonanţele. În acelaşi timp. comunicatorii şi receptorii şi este interesată de dinamica situaţiilor de comunicare. Oamenii tind probabil să asculte sursele de informare care transmit mesaje concordate cu poziţia lor şi să caute informaţii noi ce confirmă şi sprijină comportamentul lor real. Disonanţa cognitivă. Esenţa vieţii de grup constă în inter-relaţia dinamică a următoarelor segmente: a) activităţi.persoane sau ca intensitate a atitudinilor faţă de al treilea. ei îşi vor organiza noua informaţie. d) interacţiune. în orice situaţie.

cinema.în societate nu există un domeniu separat şi autonom al comunicării.comunicarea este un proces social fundamental. comunicarea este o parte integrantă a societăţii. Teorii şi curente fundamentale în sistemul sociologic al comunicării În decursul timpului s-au conturat două tendinţe de cercetare: 55 .presupune abordarea interacţiunilor complexe dintre comunicare şi societate. c) prin ce canal spune. influenţe ce duc la modificarea opiniilor între totalul persoanelor. . Teoria formală a puterii sociale se referă la procesele de influenţă în grup.comunicare mai intensă între membrii grupului.consideră comunicarea drept sistem sau un subsistem social. Influenţa socială se manifestă ca şi forţele dintr-un câmp exercitate de o persoană asupra altei persoane. . cu atât diversitatea şi frecvenţa comunicării sunt mai restrânse din punct de vedere fizic dar creşte gradul de libertate psihologică. e) Prin cu ce efecte spune se referă la efecte şi eficacităţi media. Cu cât grupul este mai numeros. b) Prin ce spune înţelegem conţinutul comunicării exprimat prin mesaje. Specificul perspectivei sociologice asupra comunicării Pornind de la cei cinci factori comunicaţionali (a) cine spune. Membrilor care vorbesc cel mai mult li se răspunde cu cantitatea cea mai mare de interacţiuni. . 2. d) Prin cui spune înţelegem audienţa şi modul de receptare a mesajelor mass-media. Abordarea sociologică a procesului de comunicare are o serie de caracteristici: . d) cui spune şi e) cu ce efecte spune) atingem punctul de plecare în înţelegerea perspectivei sociologice asupra comunicării. grupuri de comunicatori). a) Prin cine spune se înţeleg factorii care iniţiază şi controlează procesul de comunicare (redacţii. Studiul sociologic al comunicării pleacă de la o serie de presupoziţii clare: .analizează comunicarea de masă ca proces social. Există o tensiune între creşterea mărimii grupului şi amplificarea coeziunii şi identităţii. Această tensiune rezultă direct din problemele apărute în comunicarea dintre foarte multe persoane. b) ce spune. Membrii grupului nu participă în egală măsură la contactele comunicative. Influenţa în grup este un proces gradual care necesită timp. radioTV. Atracţia exercitată de grup şi cantitatea comunicării dintre membrii şi grup determină adeziunea sau abaterea unei persoane de la opiniile grupului. faptele sociale există în virtutea proceselor de comunicare. c) Prin ce canal spune înţelegem totalitatea canalelor comunicării: presa scrisă. Unitatea grupului este rezultatul timpului necesar tuturor membrilor grupului care au fost influenţaţi pentru a-şi schimba opinia în direcţia punctului de echilibru. [ XV] PERSPECTIVA SOCIOLOGICĂ ASUPRA COMUNICĂRII 1.

se supun principiilor comerciale. Producţiile industriilor culturale se concretizează prin: . aceste produse au un impact social manipulator şi reprezintă o îndoctrinare. duc la generalizarea clişeelor şi a vulgarităţii. În momentul în care mass-media prezintă anumite evenimente în chip intens şi de nerealizat. Sunt cel puţin două mari secţiuni una formată de indivizi activi în receptarea şi transmiterea mai departe a ideilor transmise de media (lideri de opinie) şi indivizi care se bazează în principal pe contactele personale (cu liderii de opinie ai grupurilor din care fac parte). publicul informat este precaut cu ceea ce i se serveşte. pentru a le atrage şi a le determina să cumpere aceste produse. Astfel dorinţa de cunoaştere este asociată cu cărţile. de plăcere sau cele legate de experienţe estetice) . mai ales la informaţiile privind viaţa 56 .. resursele non-media combinate (prietenii.integrative din punct de vedere social (întărirea contactelor sociale la nivelul grupurilor primare.cognitive (dobândire de informaţii. . munca) oferă mult mai multe satisfacţii informaţionale decât comunicarea de masă. sunt prin excelenţă mărfuri supuse logicii schimbului.este o producţie comercială masivă cu un impact fără egal asupra individului şi al societăţii. Prin industrie culturală se înţelege ansamblul tehnicilor de producţie şi reproducţie industrială a operelor culturale. profitului şi valorii de schimb. a prostului gust. . să acorde credit presei şi să fie convins că ceea ce i se oferă ca subiect de maxim interes reprezintă probleme semnificative şi importante pentru viaţa naţiunii. . Publicul receptează mesajul comunicării pe care poate să-l accepte sau să-l respingă. Indivizi sunt drogaţi cu o cultură ieftină ca preţ şi valoare artistică astfel încât acceptă imaginea despre lume pin intermediul acestor produse. s-a dezvoltat mai mult o analiză teoretică a formării societăţii de masă şi a comunicării de masă.cercetarea administrativă sau curentul empiric – foloseşte metodele empirice de cercetare (cercetează impactul comunicării media asupra societăţii şi a individului). familia. cea de divertisment cu filmele şi televiziunea iar ziarele au rol important în autoreglare şi auto-conducere. posibilitatea de alegere a individului se reduce la un fel de alegere multiplă între alternative foarte puţine.afective (emoţionale. Cu toate acestea. . ci membrii ai unor grupuri variate social.eliberarea de tensiune (divertismentul). grupul de prieteni etc. Indivizii nu sunt izolaţi social.curentul critic – se referă la o abordare filozofică şi politică asupra rolului comunicării în societatea actuală. ea produce stereotipuri de gândire şi de comportament.) .. caută să identifice pe cale empirică puterea şi influenţa mass-media în societate. ideal ar fi ca publicul să consideră că aceste evenimente sunt importante.integritate la nivel personal (întărirea de status.fac apel deosebit la senzaţional. Ea simplifică cultura majoră pentru a o face accesibilă maselor.prin confuzia dintre mesajul manifest şi cel ascuns. lectura. Din păcate pentru mass-media. cunoştinţe) . a stabilităţii) . în care intră în interacţiune cu alţi oameni. a încrederii personale.sunt produse comerciale fiind supuse exigenţelor pieţei şi produselor-marfă. Există cinci mari categorii de nevoi pe care oamenii caută să şi le satisfacă utilizând media: .

în masă indivizii care exprimă o opinie sunt mult mai puţini decât cei care o receptează pentru că o comunitate alcătuită din diferite tipuri de public este o serie abstractă de indivizi ale căror opinii sunt comandate de media. economice. dacă nu face chiar imposibil. b) . Comunicare şi opinie publică Termenul de opinie publică este folosit pentru prima dată în anul 1792 cu sensul de reacţie produsă de o problemă. puterea intervine în cadrul maselor şi dizolvă orice autonomie pe care ele ar putea să le aibă prin realizarea opiniilor în discuţie. Astfel se identifică opinia publică cu poziţia susţinută de profesionişti mass-media în numele uni public inaccesibil. Prin urmare opinia publică este ansamblul opiniilor ce aparţin unui public. . ce are gândire.213).masa nu se bucură de nici un fel de autonomie în raport cu instituţiile.instituţiile puterii nu pătrund în publicul care se bucură de o relativă autonomie. Astăzi opinia publică este înţeleasă drept o stare colectivă de conştiinţă în care se împleteşte constanţa sau continuitatea atitudinii sociale cu reacţiile momentane şi discontinue în faţa unor noi fenomene şi procese sociale. Se face o confuzie între opinia publică şi opinia jurnaliştilor.în cazul maselor. După DEX. publicul este suportul opiniei publice şi este constituit din oameni care nu se întâlnesc niciodată dar care pot spune noi când se referă la o problemă. Opinia publică e deseori redusă la o sumă de opinii individuale. ce are sentimente. 4. Sensul este schimbat în atitudine şi de aici comportamentul unui grup social faţă de o problemă X sau un număr X de probleme.opinia publică îşi află o ieşire în acţiunea concretă chiar dacă această este îndreptată împotriva puterii. gândeşte sau se întristează. Publicul poate fi considerat o mulţime dispersată în care influenţa unor spirite asupra altora a devenit o acţiune la distanţă. c) .în public există tot atâţia indivizi care exprimă opinii câţi sunt şi cei care le primesc. politice (Marinescu. De aici şi constatarea că ceea ce în secolele XVIII-XIX era numit publicuri astăzi devine societatea de masă. opinia publică este „părerea publicului. Există păreri conform cărora în societăţile moderne pot exista atât publicul cât şi masa pentru că. rezultantă a tuturor acestor acţiuni la distanţă prin contact este pentru mulţimi sau publicuri cam ceea ce este gândul pentru corp. . Dar. Publicul românesc devine. 3. ca un individ să răspundă imediat şi să confere răspunsului său un anume efect. d) . iar opinia. Acest lucru dovedeşte că în cadrul noilor orientări din sociologia comunicării de masă trebuie să aibă loc o serie de deplasări fundamentale.masa îngreunează. se susţine. din acest punct de vedere. a maselor într-o anumită chestiune”. tot mai pretenţios ceea ce trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru mass-media. Audienţă şi comunicare de masă 57 . . între public şi masă există o serie de distincţii: a) .economică şi politică din ţară şi din străinătate. Totuşi în mod riguros-ştiinţific nu se poate afirma că opinia publică se bucură.publicul permite un răspuns imediat şi efectiv dat oricărei opinii exprimate de public. societatea contemporană este jumătate masă şi jumătate public. articularea opiniei şi a acţiunii este supusă controlului autorităţii care controlează acţiunea şi determină cadrul în care ele se realizează. . Opinia publică este deseori prezentată ca ceva ce există.

convenţii sociale).de frecvenţă (audienţa cumulată.frecvenţa lecturii (regulat. Perspectiva audienţă ca public pleacă de la presupunerea unui grup activ care se foloseşte de comunicare.apelul la grupul de referinţă . mesajele comunicării sunt recepţionate în conformitate cu trei caracteristici: . . Sondajul de opinie constituie o metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestionarului sau a eşantionării. percepţia selectivă. dar nu depinde de mesajele comunicării pentru a se constitui sau pentru a exista ca grup. 1-2 ori pe săptămână un ziar.eterogen din punct de vedere al structurii demografice.social (se pune un accent deosebit pe mediatizările publice: stereotipuri.de comportament de consum media.Audienţa este concepută ca suma numărului total de persoane la care ajunge o unitate dată din conţinutul comunicării. . mai rar) . mai ales la mass-media. Există trei clase de indicatori ai audienţei: . locul lecturii). Atitudinea activă a comunicării de masă nu acceptă tot ce oferă audienţa.dimensiunea practică (are la bază microactivităţile legate de existenţele cotidiene).selectivitatea în raport cu mesajele comunicării ( expunerea selectivă. Astfel audienţa este supusă unor factori precum: . de 3-4 ori pe săptămână un ziar. suma indivizilor care au un aparat de recepţie) 58 . În cazul radioului şi televiziunii indicatorii audienţei cel mai des utilizaţi sunt: .împrăştiat spaţial şi membrii lui nu se cunosc între ei. retenţia selectivă) . Principalele metode sociologice de analiză a comunicării sunt sondajul de opinie şi ancheta sociologică. În cazul ziarelor indicatorii audienţei cel mai des utilizaţi sunt: . audienţa medie.omogen din punct de vedere al comportamentului faţă de mesajul receptat. deci nu pot acţiona împreună pentru atingerea unui scop dat. ci este structurată în jocul dintre trecut şi prezent). durata ascultării sau vizionării) .de timp (se referă la timpul de lectură.audienţa potenţială (reprezintă suma tuturor ce pot recepta un mesaj. În cazul presei el poate fi o metodă obiectivă pentru determinarea interesului cititorilor faţă de textele ziarului Chestionarul este un instrument de investigare al opiniei şi atitudinilor ce constă dintrun ansamblu de întrebări scrise care determină răspunsuri ce vor fi înregistrate în scris. ocazional. .folosirea impersonală a comunicării de masă În contextul atitudinii active.lectura regulată (se referă la cei care citesc sau răsfoiesc zilnic un cotidian sau săptămânal): . .temporal (recepţionarea mesajului nu este instantanee sau limitată la un unic moment din timp. ea este echivalată cu receptorul comunicării. Cercetarea audienţei pe bază de sondaje a dus la măsurarea diferiţilor parametrii ce definesc consumul comunicării.obişnuinţele sau practicile de lectură (momentul lecturii. Referitor la audienţă ca masă trebuie menţionat faptul că în acest context baza se pune pe mărimea grup sare poate fi: . cotă de piaţă) .

o concepţie. A. În funcţie de resursele de informare. . nu de acceptare ci de respingere. Populaţia este săturată de propaganda extrem de agresivă comunistă ce a durat aproape 50 de ani.audienţa disponibilă (reprezintă suma tuturor celor ce pot recepta efectiv un program. aşa încât recurgerea la aceleaşi mijloace. prin toate mijlocele. în toate ocaziile. a celor care au şi tehnica de recepţie şi sunt disponibilă în tranşa orară de transmitere a acestui program) . Propaganda are mai multe forme: . [ XVI] COMUNICAREA PERSUASIVĂ ŞI PROPAGANDA I PROPAGANDA Prin propagandă se înţelege răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie.propaganda agresivă. dispuşi să accepte mesajul transmis prin propaganda fără a se opune conţinutului lui. Prin propagandă se răspândesc sau se propagă idei specifice în interesul unui dictator.audienţa reală (reprezintă suma celor care au recepţionat efectiv programul). In propaganda actuală românească nu se recurge la cea de a doua formă. . o definiţie clară a propagandei ar fi încercare deliberată şi susţinută de a modela percepţii. Ideal ar fi ca valoarea audienţei potenţiale să fie cât mai aproape de valoarea audienţei reale. de a manipula conştiinţe şi de a direcţiona comportamente pentru a obţine un răspuns dorit de cel ce face propaganda. când Vaticanul lansează Scara Congregatio de Propaganda Fide cuvântul propaganda îşi pierde neutralitatea.audienţa vizată (reprezintă suma celor la care comunicatorul doreşte să ajungă) . al unui partid politic. al unei pături sociale. al unei religii dar aproape niciodată în interesul populaţiei unei ţări.urmăreşte schimbări importante ale comportamentului audienţei. Încă din anul 1622. un partid politic cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi (după Dicţionar de neologisme). propaganda poate fi: . astăzi poate avea un efect invers. Astfel. . 59 .urmăreşte transformarea audienţei într-o masă de oameni pasivi. Scopul propagandei devine acela de a transmite o ideologie către o audienţă. B. împotriva tuturor celor de altă părere.albă – vine de la o sursă care este corect identificată şi informaţia din mesaj tinde să fie corectă dar foarte rar şi reuşeşte.propaganda integrativă.. propaganda agresivă fiind în floare.

mai ales.. . neaşteptate.gri .sursa propagandei poate sau nu să fie corect identificată iar certitudinea informaţiei poate să fie neclară. a ideilor preconcepute. de mass-media. Erau conştienţi de faptul că oamenii sunt influenţaţi direct de comunicarea de masă. Consideraţii diacronice: Încă din 1920. un grup sau societate ţintă. D. interactiv în care un receptor şi un transmiţător sunt legaţi prin simboluri verbale sau nu cu scopul de a se obţine o schimbare de atitudine sau comportament al receptorului ca urmare a receptării unui mesaj.neagră – propaganda este făcută de o sursă falsă şi constă în răspândirea minciunilor. Propagandistul poate controla cursul informaţiilor prin: . incompletă care este răspândită sau confirmată pentru un individ. cu desăvârşire de existenţa primului. a) nu au fost primite întotdeauna răspunsurile dorite. să conducă opinia publică şi să manipuleze modelele de comportament. poate şi din cauza lipsei de timp. neagră. deci propaganda nu a avut nici un efect vizibil. Propagandistul caută să controleze cursul informaţiilor. b) Prin persuasiune se poate obţine: 60 . b) de multe ori nu s-a primit nici un răspuns. cu o propagandă agresivă. Analizând efectele s-a constatat că ele au foste deosebit de diferite.controlul mass-media ca sursa de distribuţie a informaţiilor . continuu. situaţia politică din România este supusă unor presiuni rapide din surse aşteptate şi. Persuasiunea a fost definită în modalităţi variate: . adesea şi identitatea pentru a-şi atinge scopul comunicării. durează mult şi solicită canalele de comunicare deschie unde să poată reveni periodic pentru îndoctrinare sperând în atragerea adepţilor.dezinformarea – este o informaţie falsă. C. . cine controlează mass-media poate prezenta informaţia pe care o doreşte. inventate.prezentarea informaţiei deformate. Efectele propagandei au fost studiate în timpul celui de al doilea război mondial. Caracteristic propagandei este faptul că propagandistul este separat de receptor şi îşi ascunde scopul. Specialiştii au mai emis o clasificare a propagandei: . De fapt noi avem de a face. cercetătorii au fost interesaţi de schimbarea atitudinii oamenilor prin propagandă.subpropagandă – are ca scop răspândirea unei doctrine nefamiliare.un proces complex. în cazul de faţă. insistent. a minciunii în cele mai multe cazuri In propaganda actuală românească sunt luate în calcul ambele procedee cu toate că cel de al doilea depinde. prefabricate. propaganda neagră cu specificul democraţiei româneşti care. In propaganda actuală românească se recurge la cea de a doua formă. sursa poate fi uşor identificată sau se lasă uşor identificată. în cele mai dese cazuri. c) s-au primit şi răspunsuri neaşteptate de nuanţă negativă. In propaganda actuală românească se recurge la ambele tipuri dar dezinformarea este cel mult mai des preferată. I PERSUASIUNE a) Prin persuasiv se înţelege convingător.un proces de comunicare în care se influenţează alte persoane . aşteptate.

schimbarea de răspuns – pentru schimbarea comportamentală. In propaganda actuală românească adesea primim mesaje codificate prin neologisme neînţelese de majoritatea receptorilor. . Atribuirea de semnificaţii mesajului Pentru înţelegerea mesajului acesta trebuie să fie exprimat clar. 2. de conţinutul transmis. scopul mesajului să fie uşor de perceput. comportamentul. normele de grup. interes material. la orele de maximă audienţă la radio şi TV sau pe paginile cele mai citite din publicaţii. scurtă. plictisitoare sau plasate în momentul sau la locul cel mai nepotrivit. de momentul şi contextul receptări. Confuzia semantică este adesea combinată cu tonul neadecvat. Mesajele să fie transmise de o sursă credibilă sau cel puţin bune cunoscută şi agreată. la un nivel stilistic mediu iar semnificaţia. promiterea unei anume atitudini faţă de receptor. 5. 61 . dar care sunt şi asemănătoare unele cu altele. Atitudinea de acceptare sau de respingere a mesajului este precedată de atenţia acordată mesajului pentru că oamenii nu pot urmări un mesaj dacă nu sunt atraşi de el. c) Influenţa în comunicare se realizează prin şase procese importante: 1. o motivaţie de acţiune. cu frazele lungi nu rareori golite de sens. Schimbarea apare ca urmare a co-existenţei dintre informaţiile diferite. atunci ea nu va cheltui multă energie pentru prelucrarea informaţiilor din mesaj. Persoanele direct cointeresate de rezultatul direct al mesajului trebuie să stea în umbră. în cuvinte simple. credinţele. repetată. propagandistul se poate folosi de puncte de sprijin pornind de la interesele receptorului. Acordarea atenţiei mesajului Trebuie să existe o motivaţie personală de a accepta un mesaj. Acţiunea Nu poate şi nici nu trebuie să se manifeste imediat. In propaganda actuală românească acest principiu nu este întotdeauna respectat. unele acceptate deja de receptor şi altele care apar. un mesaj va schimba. de a-i acorda o anumită atenţie. cu totul noi. In propaganda actuală românească de multe ori persoanele direct cointeresate de rezultatul mesajului sunt şi purtătoare de mesaj ceea ce poate diminua credibilitatea. Dacă o persoană nu este interesată de un subiect. . 6. atunci noua atitudine formată din mesaj trebuie să ghideze comportamentul în noua situaţie. o atitudine dacă o persoană primeşte o întărire pozitivă. 3. probabil..modelarea răspunsului – receptorul este învăţat cum să se comporte şi oferă stimuli pozitiv pentru învăţare.întărirea răspunsului – propagandistul stimulează puternic atitudinea pozitivă faţă de subiect. Acceptarea sau respingerea opiniei oferite de mesaj Depinde de disponibilitatea receptorului. 4. prin mesaj. Expunerea la mesaj Trebuie să fie clară. ea depinde de repetarea mesajului pentru adoptarea unei noi atitudini după care poate urma sau nu acţiunea. Dacă un mesaj influenţează comportamentul. mesajele sunt adesea lungi. Adoptarea sau nu a unei noi aptitudini Constituie ţelul final urmărit de o comunicare care depinde în cea mare măsură de punctul 4.

[ XVII] TEORIILE FUNCŢIONALISTE ÎN COMUNICAREA DE MASĂ Educatorii erau îngrijoraţi de efectul exercitat de mass-media mai ales asupra tinerilor. treptat.interpretarea informaţiilor . Toată lumea aştepta răspunsuri concrete şi imediate la problemele concrete. guvernele erau interesate de impactul propagandei. La Universitatea de la Yale se studiază propaganda politică şi raporturile ei cu mijloacele de comunicare. Mesajul nu reprezintă o serie de semne fără sens. Cercetătorii definesc funcţiile diverse ale mass-media în societate: . 62 . cunoştinţelor etc. Este bine înrădăcinată ideea că în mass-media cel care comunică modelează opinia publică.de amuzament etc. La Universitatea din Columbia vor fi preocupaţi mai ales de radio ca mijloc de publicitate şi agent de influenţă politică în campaniile electorale. Iniţial. Aceste studii îşi pun. pe viitor nu se va mai vorbi despre o schemă teoretică.legitimitatea normelor . primele cercetări se vor aplica asupra influenţelor pe care radioul şi presa le au în domeniul politic. Finanţate de toţi aceşti solicitanţi.transmiterea moştenirii sociale . întrebări teoretice.difuzarea informaţiilor . numeroase centre universitare se deschid spre cercetarea problemelor de comunicare socială. În 1922 Şcoala de la Chicago impulsionează cercetarea empirică privind problemele comunicării în masă. toată lumea era convinsă de atotputernicia mijloacelor de comunicare. firmele comerciale încercau cele mai eficace formule de publicitate. Această schemă este conformă cu realitatea. Funcţionalismul – pune un accent deosebit pe necesităţile societăţii.dezvoltarea consensului social . iar multitudinea lor subliniază necesitatea unor lucrări de sinteză şi de conceptualizare. Bazându-se pe metoda anchetei. 1. Adoptarea tripticului :E-M-R (emiţător-mesaj-receptor) este făcută pe baza evidenţei empirice. ci este format din conţinuturile informaţiilor.

Funcţia de agendă constă tocmai în aducerea conţinutului comunicării la ordinea zilei. Până şi cel mai puternic dintre mijloacele de comunicare de masă nu poate influenţa un individ care nu se poate folosi de el în contextul social şi psihologic în care trăieşte. Abordarea problemei bazată pe utilizări sugerează că valorile.Curentul funcţionalist a fost acuzat că priveşte viaţa socială şi mijloacele de comunicare dintr-un unghi prea conservator şi a suscitat reacţii contrare. 63 . rolurile sociale ale oamenilor prevalează. Cercetările empirice se vor consacra măsurării eficacităţii campaniilor mediatice în alegerea unui candidat într-o funcţie politică. persoanele care comunică. interesele. mijloacele de comunicare în masă. instituţia mediatică etc. în adoptarea unei atitudini. Oare această selecţie este inocentă? Care sunt efectele procedeului? Jurnaliştii par a fi păzitori ai porţilor. Dar. aceste numeroase studii nu reuşesc să demonstreze influenţa tehnicilor mass-media asupra ansamblului de comportamente sociale. S-a constatat că mijloacele de comunicare au relativ puţine efecte directe asupra votului din timpul unei campanii electorale şi servesc mai mult la întărirea convingerilor preexistente. progresele în acest domeniu rămâneau puţin vizibile. ceea ce se petrece şi astăzi. Cercetările din perioada 1940-1960 au arătat că mass-media nu reprezintă numai un agent exclusiv de formare a opiniei publice. În perioada interbelică. Oamenii caută informaţiile care se potrivesc cu ideile şi modul lor de acţiune şi devin imuni in faţa altor comunicări. Cercetarea empirică se rezuma la dovedirea efectelor limitate şi indirecte ale massmedia. care nu vor ţine seama de verificarea empirică. 4. 2. Efectele comunicărilor de masă par a fi influenţe printre alte influenţe ale unei situaţii totale. Astfel apar studii asupra difuzării în care accentul cade pe reţelele şi relaţiile interpersonale şi influenţează interpretarea şi evaluarea lui de către public.Deşi a devenit importantă şi studierea altor teme (audienţa. cu precădere radioul şi filmul. Apare teoria efectelor ideologice potrivit căreia adevăratul efect al mijloacelor de comunicare în masă este împiedicarea transformărilor sociale.pretinde că ar trebui să fim mai puţin preocupaţi de efectul pe care îl au mijloacele de comunicare asupra oamenilor şi mai mult de ceea ce oamenii fac din ele. 3. în funcţie de tehnologie iar influenţa exercitată îi aparţine mijlocului respectiv şi nu mesajului. Teoria utilizărilor şi recompenselor . Editorii şi directorii de program joacă un rol foarte important în formarea realităţii sociale prin selectarea şi ierarhizarea informaţiilor. Teoria funcţiei de agendă – Din cauza spaţiului de care dispun în ziar. Mijloacele de comunicare au o importanţă primordială în jocul electoral. ei stabilesc ordinea de zi şi impun nu ce trebuie gândit ci la ce trebuie gândit. jurnaliştii sunt constrânşi să practice o selecţie severă a faptelor care li se aduc la cunoştinţă. grupurile. După teoriile tehnologice fiecare epocă are un mijloc dominant prin care îşi structurează în mod specific maniera de a gândi şi procesele de comunicare. Această constatare se află la baza teoriei utilităţilor şi recompenselor. Trebuie să cunoaştem cine dă mesajul cui are nevoie şi nu de a şti cine. În ciuda dezvoltării cantitative a anchetelor sociologice asupra presei internaţionale.) analiza efectelor a prezentat esenţa cercetărilor privind comunicarea de masă. Evoluţia perspectivei asupra efectelor . Publicul percepe selectiv. iar problemele erau abordate prea superficial. erau considerate prin excelenţă instrumente de formare a opiniei publice. în cumpărarea unui produs. Deci efectul cel mai important al comunicării de masă ar fi acela de a ordona şi organiza mintal lumea în locul nostru. ascultă şi memorează selectiv. ce şi cui spune.

artistice. politice. Dar şi cultura de masă reprezintă o sursă de inspiraţie pentru creatori. îl poate interpreta şi poate coda un mesaj destinat altuia ceea ce duce la reversibilitatea comunicării. întreprinderea comercială etc. tot felul de oameni spun tot feluri de lucruri la tot felul de oameni – fără a mai vorbi de cum şi de ce. Astfel ideile noi apar din ideile vechi. studenţi.? vedeta?) . clienţi etc. instituţia de învăţământ şi profesorii ei. ei sunt incluşi în societate. b) Orice persoană. Creatorii sunt solidari cu societatea în ansamblul ei. în cadrul unui proces de comunicare. administrative. el poate fi ocazional şi complet devotat directorului de programe sau cureaua de transmisie a reacţiilor autorilor. tabelele de valori sociale şi principiul celui mai mic efort. directorul de programe. ideile pot trece de la radio sau ziare la liderii de opinie şi. în sensul că se înscrie în interiorul unei problematici pozitiviste. dă comanda iar autorul o negociază). sponsori. pe baza directivelor.) care devine elementul uman responsabil cu buna funcţionare a maşinaţiei. când purtătorul de cuvânt al publicului. prezentatorul etc. mediatorul poate fi când mesagerul puterii.Astăzi asistăm la revenirea tezelor privind atotputernicia mijloacelor de comunicare. de câmpurile vieţii cotidiene. prin ei. personal administrativ). Astfel mediatorul se află în centrul unui pătrat (mai exact în centrul unui patrulateral).între mediator şi public Aici se adaugă un triunghi ascuns (presiuni tehnice. Totul depinde de instrucţiunile pe care le va primi prin cască. ca şi pentru ceilalţi. Transformările modelelor de comunicare . ale cărui interese de cunoaştere coincid cu 64 .între mediator şi autor (mediatorul-producător acceptă sau refuză un proiect. Mijloacele de comunicare în masă se inspiră din realitatea socială obiectivă pentru a-şi alimenta produsele. 5. . indiscutabil şi fără drept de apel. grupuri artistice) şi cu grupul de programare (responsabili cu aparatul de producţie şi de difuzare. Destinatarul este secundar. În această reţea complexă apare mediatorul (jurnalistul. în măsura în care este controlat de emiţător. deci de mass-media. d) În dialoguri necontrolate. suveran. a) Linia dreaptă parcurge următorul traseu: emiţător (cine) →mesaj (ce spune) →mijloc (prin ce mijloc) → receptor (cui) → impact (cu ce efect) Reprezentarea lineară a comunicării este vizibilă şi concepută aici ca o transmitere unilaterală de la emiţător la receptor. Ele joacă un rol din ce în ce mai important în toate sferele activităţii umane. Fiecare dintre actorii sociali poate decoda un mesaj transmis de altcineva. Agenţii mijloacelor de comunicare aleg.între autor şi public (nu este clar aici cine este autorul în viziunea publicului: scenaristul? realizatorul. În aceste cazuri se realizează în comunicare un triunghi.Între 1950-1970 au fost consemnate tentativele sociologilor de a crea modele teoretice în comunicarea de masă. tehnicieni. iar câmpul lor de conştiinţă este determinat. Există şi afirmaţia conform căreia şi curentul empiric este ideologic. Astfel.) în care mediatorul se află în legătură directă sau indirectă cu grupurile autorizate (forţe politice. la elementele mai puţin active din rândul populaţiei. elevi. financiare. Aici au loc trei dialoguri: . În funcţie de caz. c) Deseori între mijloacele de comunicare emiţătoare şi receptor poate să apară intermediari umani sau chiar mijloacele de comunicare care fac trecerea de la emiţător (mediul public. Emiţătorul este. Cercul astfel desenat îşi pierde punctul de pornire şi se învârte la nesfârşit. Mass-media îşi îndreaptă atenţia asupra creaţiilor individuale: le difuzează în ansamblul populaţiei. este deopotrivă sursă şi destinatar al mesajului. sindicale etc. financiare.).) la receptor (alegători.

există deci o sociolingvistică a lingviştilor şi o sociolingvistică a sociologilor. afirmată este pusă la o parte. ea este preocupată de utilizarea limbajului în societate. Comunicarea este un sistem format. comunicare. [ XVIII] ANTROPOLOGIA COMUNICĂRII 1. După Dicţionarul de neologisme : sociolingvistica este disciplina care studiază relaţiile între limbă. în care procesele rămân puţin vizibile. Studierea actelor de comunicare După anul 1960 în studiul comunicării apare o tendinţă de cercetare a actelor de comunicare în care rolul lingvisticii. Cercetările empirice asupra comunicării prin mass-media dau sentimentul unui traseu accidentat. nu este vorba despre reguli ale limbii sau vorbirii. (care necesită stăpânirea structurilor lingvistice) iar sintagma rol al limbajului pentru studiul sociologic (care presupune aplicarea în mod corespunzător a acestor structuri în situaţii sociale reale. interlocutorii se angajează.) Comportamentul social este supus unor coduri şi reguli. Se mai propune folosirea sintagmei utilizare a limbajului pentru pragmatica lingvistică. haotic. cultură şi societate. Tot prin anii '60 apare şi termenul de sociolingvistică al cărei obiect de studiu îl constituie raportul dintre limbaj şi societate. culturale etc. din o serie de alte sisteme (lingvistice. iar în DEX sociolingvistica este domeniu al lingvisticii care studiază covariaţia sistematică a sistemelor lingvistice şi sociale. cultură (inclusiv etnografia ca parte componentă a culturii unui popor) au apărut şi există şi astăzi datorită limbii. deci societate. Toată această discuţie. În cadrul sistemului de comunicare. În prezent există trei curente care au marcat domeniul studiilor în antropologia comunicării: 65 .menţinerea sistemului mijloacelor de comunicare la nivelul lui iniţial. Astfel se afirmă că etnografia şi nu lingvistica. Sociolingvistica trebuie privită atât din punct de vedere lingvistic cât şi din punct de vedere social. comunicarea şi nu limbajul sunt cele care trebuie să furnizeze cadrul de referinţă în interiorul căruia să se poată defini locul limbii în cultură şi societate. la rândul lui. şi multe altele pe tema statutului sociolingvisticii în cadrul lingvisticii şi cel al sociologiei nu pare motivată nici ştiinţific argumentată. Afirmaţia pare nelogică din moment ce cunoaştem că procesul de comunicare verbală a început odată cu apariţia limbii. Astfel se încearcă formularea deosebirilor dintre actul de limbaj şi actul de comunicare. ci de reguli specifice comunicării în societate. ei nu comunică ci iau parte la o comunicare. ca ştiinţă socială. sociale. iar problemele sunt abordate într-un mod prea superficial.

Diversitatea de limbaj se combină cu diversitatea socială. b) Etnometodologia limbajului – este una intre noile şcoli ale sociologiei contemporane. între actorii sociali. Comunitate de comunicare – este un grup de fiinţe umane care au în comun practici de comunicare. Se bazează pe schema funcţiilor limbajului în cadrul comunităţilor culturale dar nu este neglijată nici comunicarea nonverbală. cu precădere cea americană. interlocutorul cooperează la producţia discursului a locutorului. al modului în care funcţionează comunicarea în viaţa socială a unor societăţi diferite. pentru a trece.a) Etnografia comunicării – astăzi este considerată o cercetare de sine stătătoare. îşi propune crearea unei teorii ale comunicării ca sistem cultural. pe cale să apară. a ironiei. Sociologul trebuie să cerceteze faptele sociale ca pe nişte procese pentru că realitatea socială este fabricată constant de către actorii sociali în interacţiunea lor. în împrejurările diferite sau în funcţie de diversele intenţii pe care le avem. care formează sociologia contemporană. Etnometodologia se înscrie într-o şcoală nouă. ea reprezintă una dintre formele fundamentale de organizare socială. Ulterior trebuie arătat cum funcţionează şi interacţionează aceste componente. astfel încât ea se găseşte în permanenţă pe cale de a face. cu cine. Preocuparea centrală o constituie activitatea de limbaj. Chiar dacă nu vorbeşte. despre ce să vorbeşti. mai apoi. care nu poate vorbi fără să ţină seama de celălalt. 66 . Competenţa de comunicare arată când să vorbeşti. Un anunţ verbal nu apare niciodată ca produs al unui singur locutor. când să nu vorbeşti şi. În interiorul unei culturi. Activitatea de comunicare trebuie dedusă din observarea comportamentelor de comunicare ale membrilor unei comunităţi. Orice comportament. A apărut în anii '60 la Los Angeles. Ea acordă o atenţie cu totul specială limbajului şi nu au nici o legătură cu noua metodă de anchetă sociologică. Nu este vorba despre comunitatea acelora care vorbesc aceeaşi limbă. ţinând cont de diversitatea contextelor. ci despre o comunitate care are în comun reguli care guvernează actul comunicării. în ce moment. Accentul este pus pe punctul de vedere al actorului şi descrie comunicarea aşa cum o văd cei care participă la ea. Acest curent apare prin anii '60 şi îşi propune studierea modurilor în care membrii unei comunităţi îşi utilizează resursele verbale şi nonverbale în funcţie de contextul funcţional. Cineva poate să cunoască limba română din punct de vedere gramatical şi lexical dar să nu înţeleagă un mesaj din cauza ignorării culturale a subiectelor obligatorii sau interzise. Competenţa de comunicare – Pentru comunicare nu este suficient să cunoaştem limba (ţine de competenţă lingvistică). doar prin simpla lui prezenţă. la un tabel comparativ. Scopul urmărit este acela de a obţine sisteme indigene de clasament al actelor de comunicare. fapt care va permite aflarea funcţiilor specifice ale fenomenului de comunicare. Etnografia comunicării încearcă mai întâi să observe şi să descrie ceea ce se face sau se spune de obicei într-o structură precisă. de asemenea. în timp şi spaţiu. nişte marionete incapabile de interpretare şi acţionează mecanic pe baza unor modele ideale preconcepute. orice obiect poate face parte din comunicare. în ce mod. trebuie să ştim cum să folosim semnele lingvistice în funcţie de contextul social. a duratei normale a momentului de tăcere etc. limbajul este considerat a fi una dintre practicile privilegiate prin intermediul cărora se constituie viaţa socială. nu vorbim cu toţi interlocutori la fel. ci ca rezultat al unui proces interactiv. Conversaţia. trebuie făcută deosebirea dintre participanţi şi neparticipanţi la utilizarea unui cod determinat. Participanţii la comunicare sunt incapabili să interpreteze anumite elemente ale faptelor şi pot considera că se poate să nu se întâmple nimic pentru observator nu se poate să nu se întâmple nimic. comunicarea verbală în întregime devine centru de interes. Ea porneşte prin a critica sociologia convenţională şi sociologia pozitivistă considerând că societatea este o realitate obiectivă iar actorii sunt nişte idioţi. nu codul lingvistic. pentru a realiza variantele de interpretare din cadrul fiecărui grup sociocultural. la Universitatea din California. unde. în cadrul lor natural şi descrisă minuţios în toate componentele ei.

de clipe şi oamenii lor.Indexicalitate înseamnă că un cuvânt. Nu este vorba despre conţinutul unei descrieri. când dorim să trecem înaintea altcuiva îi prezentăm preventiv. Ele au apărut dintr-o negociere şi nu există în afara situaţiilor concrete şi a actorilor. A descrie. Dacă cineva rămâne tăcut la masă face asistenţa să se simtă prost (regula angajării). un gest.semnificaţia acestor lucruri derivă sau apare din interacţiunea socială pe care un individ o are cu ceilalţi actori. deci una dintre funcţiile fundamentale ale ritualului. socială sau publică. În 1969 apar şi cele trei premise ale demersului: . lucru) de către oameni în interacţiunile lor ocazionale.semnificaţiile obiectelor sunt utilizate în comunicare şi modificate printr-un proces de interpretare efectuat de către o persoană. în acelaşi timp. Acest curent a apărut între anii 1920-1930 la Şcoala de la Chicago. o situaţie înseamnă a o construi. Cuvintele nu deţin sensul complet decât dacă sunt indexate. trebuie indexate unei situaţii anumite. o mână întinsă solicită o altă mână întinsă (regula reciprocităţii). Semnele însă o desemnează. mai degrabă. comportamente etc. îl fac să existe. un act. scuzele noastre (ritual de compensare) etc. 2. îl construiesc. Când îmi ocup locul la rând aşteptând autobuzul. Riturile se exprimă printr-un sistem de prescripţii proprii fiecărei culturi (politeţe sau mod de viaţă) şi care trebuie respectată dacă dorim o bună comunicare. proces realizat în practică în descrierea lumii (eveniment. ci. unui context. Reflexivitate – limbajul nu are sens decât în anumite circumstanţe. Pentru etnometodologi reflexivitatea desemnează practicile care descriu şi construiesc. inserate în contextul lor particular de producere.fiinţele umane acţionează în raport cu lucrurile pe baza semnificaţiilor la care aceste lucruri le au pentru ele. . relaţie. de o relatare a observaţiilor aşa cum face un sociolog profesionist. Practica mea deci face să existe codul social. c) Interacţionismul simbolic – antropologia comunicării funcţionează ca o orchestră fără dirijor în care relaţia comunicării poate fi intimă. Analiza sistemelor globale de comunicare Sistemul social global – se referă la ponderea excesivă acordată socialului în cadrul conduitelor individuale. trebuie să fim preocupaţi nu de oamenii şi clipele lor. se întâlnesc. a spune prin cuvinte. . îl fac observabil şi efectiv. a face figuraţie sunt mize majore ale oricărei interacţiuni sociale. ele dezvăluie teama faţă de posibile sancţiuni. Prin intermediul limbajului interacţiunii actorii descriu socialul şi. întotdeauna se întâmplă ceva. Legea tăcerii în mediul mafiot rămâne un mod ascuns. semnele manifestă codul. o ordine socială. nu vorbi de funie în casa spânzuratului (regula de selectare a textelor). conversează. Descriptibilitatea – se referă la posibilitatea ca acel ceva din comunicare să poată fi descris. abstract. Astfel întâlnirile faţă-în-faţă reprezintă locul prin excelenţă unde oamenii se află în contact. Nu există interacţiune socială fără ritualitate. A păstra aparenţele. dar nici circumstanţele nu au sens în afara limbajului. în cadrul raportului pe care îl are cu lucrurile din jur. un sens. Plecând de la ideea că în cadrul întâlnirilor spontane. pentru a avea sens. Există reguli care preexistă actorului. să devină descriptibil. Toate aceste ritualuri de interacţiune constituie un cod de conduită care generează interacţiunile sociale cotidiene. arăt că am înţeles codul social şi contribui în mod activ la respectarea lui. însă iniţiativa individuală 67 . care nu alimentează conversaţia. personală. ceea ce duce la armonizarea reciprocă a comportamentului şi ordonarea unei situaţii sociale.

etnometodologia comunicării sau etnografia comunicării. contradicţii. În Anglia cercetarea se ocupă de forme. individ şi totalitate socială. în ambiguităţi de orice fel. precum şi alianţa dintre perspectivele micro şi macro. de raporturile între ele şi societate şi de schimbarea socială. Aceste lucrări nu constituie astăzi un curent vizibil de cercetare. a abordărilor micro şi macro este prezentă în numeroase lucrări.rămâne şi chiar este necesară uneori. Orice organizare socială reprezintă produsul unei ordini negociate. din 1960 au fost puse bazele cercetărilor privind raporturile dintre societatea globală şi comunicarea de masă. opoziţii. Este vorba de o construcţie comună în complementaritate. literatura şi arta nu reprezintă decât o parte a comunicării sociale. O stăpânire reală a interacţiunilor pe care le trăim în fiecare zi nu poate pune între paranteze determinările situaţionale exercitate de structurile globale (mentale sau instituţionale) ale unei societăţi. precum internaţionalismul simbolic. practici şi instituţii culturale. În Franţa. Exemple europene – Cercetarea suprapunerii între practici şi constrângeri exterioare. 68 . Revine la practicile sociale şi sistemele instituţionale relevă dinamica factorilor interindividuali şi globali. Cultura este văzută ca un proces global de-a lungul căruia semnificaţiile sunt construite din punct de vedere social şi istoric.

Denotaţia – Este primul nivel descrie relaţia dintre semnificant şi semnificat în interiorul semnului. adesea contradictorii: a) Un sistem de credinţe caracteristice unei anumite clase sociale sau unui grup. de exemplu. produc un înţeles preferat. cuvântul strada denotează un drum citadin. iar în această colaborare cititorul se constituie într-o persoană care are un anume set de relaţii cu sistemul dominant de valori şi cu restul societăţii. a focalizării. se referă la înţelesul evident al semnului. Ideologia Există mai multe definiţii ale ideologiei. mărginit de clădiri. crede că doi ani de armată îi vor da unui tânăr o anumită coloană vertebrală şi vor rezolva multe din problemele noastre sociale. interacţiunea se face uşor. Se apropie de felul în care psihologia foloseşte termenul (modul în care atitudinile sunt organizate într-o formă coerentă). 2. conotaţiile şi miturile din care se inspiră textele se armonizează destul de bine. Cititorul şi textul. Producţia înţelesului este un act dinamic în care ambele elemente contribuie în mod egal. Când textul şi audienţa sunt membrii unei culturi strâns unite.[ XIX] IDEOLOGIE ŞI SEMNIFICAŢII 1. Aceasta este ideologia pusă în practică. Această atitudine autoritară arată că acest om are o ideologie de dreapta pentru că atitudinile îşi au rădăcinile în ideologii. Ideologia devine categoria iluziilor şi a falsei conştiinţe prin care clasa conducătoare îşi menţine dominaţia asupra clasei muncitoare.Conotaţia – Denotaţia este reproducerea mecanică pe film a obiectului spre care este îndreptat aparatul de fotografiat. Semnificaţie şi cultură Există două niveluri ale semnificării: . a unghiului camerei. conotaţia este felul cum fotografiem. înţelesurile sunt produse ceva mai forţat. a deschiderii. Conotaţia este parte umană a procesului –este selectarea a ce vom include în cadru. În alte cazuri. împreună. a calităţii filmului etc. b) Un sistem de credinţe iluzorii – false idei sau falsă conştiinţă – care pot contrasta cu cunoaşterea adevărată sau ştiinţifică. Un om care are un anume set de atitudini. precum şi relaţia dintre semn şi referentul său din realitatea exterioară. . Denotaţia este ce fotografiem. O fotografie a unei străzi denotează acea stradă anume. A citi nu este o activitate echivalentă cu a folosi un deschizător de conserve. Înţelesurile sunt produse în interacţiune dintre text şi audienţă. dacă nu chiar perfect cu cele ale membrilor audienţei. faţă de tineri. 69 .

ci şi că ştiinţa reprezintă unul dintre modurile de exercitare a unei puteri sociale ceva mai greu de definit. Aceste ideologii includ sistemele educaţionale. Miturile şi valorile conotate sunt ceea ce sunt datorită ideologiei ale cărei manifestări vizibile reprezintă. Găsind aceste sensuri. care beneficiază cel mai mult de ea. în acest ultim caz. Cele trei definiţii sau utilizări pot fi imaginate ca nişte cutiuţe chinezeşti – prima este cuprinsă în cea de a doua care. Înţelesurile pe care le găsim într-un semn derivă din ideologia din care fac parte atât semnele. interpelarea reprezintă o parte esenţială a procesului ideologic. să fie ideologică. munca ideologică este bine deghizată. de fapt le ajută pe acestea să-şi clarifice funcţia de identificare culturală lumea. Ideologia dominantă se intersectează constant cu rezistenţe pe care trebuie să le înfrângă pentru a câştiga consensul oamenilor la ordinea socială pe care ideologia respectivă o promovează. noi menţinem o ideologie. şi răspundem la acesta. însă nu pot fi niciodată eliminate cu totul.Deoarece clasa conducătoare deţine principalele mijloace prin care ideologia este propagată în societate. conotaţiile şi miturile şi să reacţionăm adecvat la acestea. fie ignoraţi chemarea. 4. Hei. Să înţelegem ideologia Orice comunicare se adresează cuiva. relaţia pe care o implică respectiva chemare. ea poate să facă astfel încât clasa muncitoare să-şi vadă subordonarea ca fiind naturală şi deci corectă. atunci obiectivul lor ideologic este atins. Comunicarea reprezintă un proces social şi trebuie. cu credinţa că aţi putea fi apelat. este cuprinsă în cea de a treia. Este o practică care ne face capabili să utilizăm semnele. neputând fi înţelese în afara contextului lor social. Aceste rezistenţe pot fi depăşite. orice consens care învinge este neapărat instabil. convinşi că nimeni. Individul reprezintă mijlocul prin care ideologia se perpetuează. individul se defineşte pe sine în relaţia cu societatea din care face parte. Dacă ideile clasei conducătoare pot fi acceptate ca aparţinând simţului comun şi nu bazate pe criterii de clasă. prin aceasta. Ideologia folosită astfel este sursa unor înţelesuri de gradul doi. îi plasează pe aceşti receptori într-o relaţie socială. ci şi idei şi 70 . Când ne recunoaştem pe noi înşine ca fiind destinatarii unui act de comunicare. ideologia este un termen folosit pentru producerea socială a înţelesurilor. Aceasta înseamnă nu doar că ştiinţa este utilizată pentru creşterea profiturilor marilor afaceri şi ale clasei de mijloc. respingând. înţelesuri Semnele dau miturilor şi valorilor o formă concretă. Când semnele fac publice unele mituri şi valori. Ştiinţa este un mijloc de exercitare a puterii asupra lumii fizice. Semne. al legii şi ordinii în societatea noastră. Clasele cu putere domină nu numai producţia şi distribuţia de bunuri. pe stradă. participă la propria noastră construire socială şi deci ideologică. că poliţia ne reprezintă c) Procesul general de producere a înţelesurilor şi ideilor – Este cea mai cuprinzătoare definiţie. Utilizând semnele. îi dăm viaţă. Teoriile referitoare la ideologie accentuează asupra faptului că orice act de comunicare şi orice semnificaţie au o dimensiune socio-politică. la rândul ei. Dacă auziţi. Această ideologie implică presupunerea că poliţia reprezintă apărătorul de drept. Aici. Ştiinţa şi ideologia sunt legate în mod intim de capitalismul patriarhal. politice şi juridice. Putem oare susţine că ştiinţa este neutră din punct de vedere social şi că beneficiile pe care le are societatea bazată pe ştiinţă sunt egal distribuite? Acest lucru nu este adevărat. dar şi mass-media şi industria cărţii. formaţi de această ideologie prin răspunsul nostru dat semnelor ideologice. ideologie. el nu va putea fi luat de bun. 3. aşa încât va trebui să fie recâştigat mereu prin luptă. nonviolent. dar absolut nimeni nu vă putea striga astfel. dar suntem la rândul nostru. iar adresându-se cuiva. orice victorie hegemonică. cât şi individul. tu! fie vă întoarceţi să vedeţi cine este. Astfel.

Odată ajunşi la putere. Dar această victorie obţinută prin hegemonizare. Cei cu ideologia de stânga trec la partidele cu ideologia de dreapta. aparent contradictorii şi manifestate doar în campania electorală. Toate partidele româneşti au o singură ideologie comună. De fapt nu există nici o ideologie. nu se regăsesc în contextul social. comercializate şi le experimentează ca fiind reale. de programe şi strategii relevante. ideologic şi politic al României unde s-a creat o singură ideologie aceea a interesului economic personal şi de moment celor ce dispun de puterea oferită de rezultatele alegerilor. realistă asupra societăţii bazată pe valori exprimate în programele şi obiectivele propuse prin aparatul de propagandă. cunoscute lumii civilizate. Pornind de la cele spuse mai sus referitoare la ideologie. Analiza ideologică Capitalismul este sistemul care. pe o concepţie ştiinţifică. mai presus ca orice altul. putem constata că în Româna astăzi nu există diferite ideologii în cadrul diferitelor clase şi partide. iar sistemul ideologic derivă din cel economic. învăţăm să ne gândim la problemele noastre în termenii mărfurilor prin intermediul cărora le-am putea rezolva. extremiştii sau cei cu ideologia de dreapta trec la partidele cu ideologia de stânga fără nici o motivare ideologică. Sistemul economic este organizat în interesul acestora. unde ocupă tot funcţii de conducere. 5. nu este niciodată completă sau stabilă. cea a intereselor personalului de conducere. care îşi asigură astfel subordonarea femeilor. dau uitării esenţa ideologiei partidului lor şi trec la practici şi programe lipsite de o ideologie de partid. Plăcerile femeilor (de a flirta când sunt tinere şi de a fi materne când îmbătrânesc) şi bunurile cu care pot fi atinse aceste plăceri sunt produse de către sistemul capitalismului patriarhal. ea nu se încheie niciodată.semnificaţii. de la nivel local la cel central. 71 . Toate teoriile referitoare la ideologie sunt de acord că aceasta funcţionează pentru a menţine dominaţia de clasă. Este vorba doar despre atitudini diferite. Învăţăm să ne înţelegem dorinţele în termenii mărfurilor produse în scopul de a le preîntâmpina. ele promovează activ o ideologie care acţionează împotriva intereselor ei: participă astfel la hegemonie. şi invers. Propaganda lor nu se bazează pe o ideologie de partid. Nu există nici o modalitate de a te sustrage ideologiei. astfel încât a face ca mărfurile să pară naturale reprezintă preocuparea principală a majorităţii practicilor ideologice. Această victorie generează rezistenţa care va fi prezentă întotdeauna şi cu intensitate din ce în ce mai mare. Nici o teorie privind ideologia şi societatea. În măsura în care femeile acceptă aceste plăceri mercantilizate. iar fiecare bucăţică de teren câştigată de ideologia dominantă trebuie apărată şi menţinută constant. ideologia şi partidele politice. produce mărfuri.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->