CAMIL PETRESCU (1894 1957) ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI Romanul Ultima noapte...

. este structurat in doua parti, dezvoltand doua teme majore: iubirea si razboiul. Ambele sunt teme existentiale, daca privim razboiul ca pe o confruntare permanenta cu moartea. Unii critici au negat unitatea romanului, considerand ca nu exista nici un echilibru intre cele doua parti, prima fiind romanul propriu-zis ( istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu) , a doua parte fiind un jurnal de companie , care ar fi putut sa lipseasca (G.Calinescu). Romanul este totusi unitar, datorita modului in care protagonistul valorifica cele doua experiente traite , iubirea si razboiul: ambele sunt pentru Gheorghidiu valori absolute, in functie de care se defineste personalitatea sa. Structura epica Iubirea Tema primei parti, iubirea, se impune inca de la inceputul romanului, in capitolul La Piatra Craiului, in munte, care are valoare de prolog. In contextul unei discutii intre ofiteri, la popota ( actiunea acestui capitol se inscrie in coordonatele temporale ale celei de-a doua parti), avand ca obiect achitarea unui barbat care isi omorase sotia ( articol de ziar), Stefan Gheorghidiu dezvolta o teorie a iubirii. In viziunea sa, iubirea este o contopire a doua suflete, o uniune din care barbatul si femeia nu se pot desface decat cu suferinta: Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l poti desface decat cu suferinte de neindurat...dar doua suflete care sau impletit si-au crescut apoi laolalta? Iubirea se infatiseaza ca un proces de autosugestie, in care se investeste timp si efort pentru formarea ei. Sursa iubirii poate sa fie straina de sentimentul in sine: Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Intervine apoi obisnuinta si, dupa aceea, necesitatea de a-l avea pe celalalt langa tine. Astfel iubirea devine un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma. O ruptura ar insemna moarte; acesta ar fi si riscul pe care il presupune iubirea: cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt. Prima parte a romanului pare sa fie o ilustrare a acestei conceptii despre iubire. Evenimentele care marcheaza relatia dintre Ela si Stefan sunt infatisate asa cum se reflecta in constiinta protagonistului, intr-o cronologie aproximativa, intr-o selectie semnificativa in special pentru erou. Iubirea dintre Ela si Stefan se formeaza treptat, avandu-si originea in alte trairi decat iubirea. Eroul este induiosat de caracterul Elei, de atentia si devotiunea pe care le arata in ingrijirea unei prietene bolnave. Este apoi magulit de a fi iubit de una dintre cele mai frumoase studente ( erau colegi de facultate) , simte admiratia ce se starneste in jurul lui din aceasta cauza. Baza iubirii sale este, astfel, orgoliul, dupa cum marturiseste personajul, insa Gheorghidiu pare sa aiba o intelegere speciala a acestui termen. Este adusa in discutie notiunea de personalitate: felul in care se alcatuieste personalitatea individului in functie de iubire sau in functie de ceea ce determina fiinta lui in sufletul altei fiinte: femeia aceasta incepuse sa-mi fie scumpa tocmai prin bucuria pe care eu i-o dadeam, facandu-ma sa cunosc astfel placerea neasemuita de a fi dorit si de a fi eu insumi cauza de voluptate. Gheorghidiu intelege iubirea intr-un mod filozofic: sentimentul nu se justifica doar in sine, ci el devine, trait, elementul fundamental al axei de valori a eroului. Iubirea este absolutul, dupa cum noteaza naratorul la inceputul partii a doua: Lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza - si am incercat-o -. decat intr-o dragoste absoluta.

referat.clopotel.ro

Iubirea dintre Ela si Stefan pare sa fie, cel putin in primii doi ani de casnicie, desavarsita. Se creeaza intimitatea necesara cuplului, exista o comuniune spirituala, se infiinteaza legaturi puternice dincolo de lume, dincolo chiar de cuvant, iubirea capata acea forma de circuit inchis si izolat, de intrepatrundere perfecta - dupa cum era teoretizata in primul capitol al cartii. Pentru a se trai plenar, iubirea are nevoie de izolare. In caz contrar se produc scindari irecuperabile. Asa se explica aparitia unor elemente de dezacord intre Ela si Stefan in momentul in care cuplul iese in lume. Gheorghidiu devine mostenitorul unei mari averi si astfel familia sa incepe sa faca primii pasi in viata mondena. Contactul cu lumea, cu elementul social , pare sa duca la degradarea iubirii, in perspectiva naratorului protagonist ( unica de altfel). Intr-una dintre excursiile facute impreuna cu noii prieteni, Gheorghidiu observa ca Ela ii acorda o atentie deosebita dansatorului G; ea face tot posibiliul sa-i fie in preajma, in masina, la masa, in plimbari, ignorandu-l practic pe Stefan. Purtarea Elei i se pare eroului de neconceput: staruia sa aiba in intimitatea noastra un dezagreabil intrus, pentru a descoperi , cu stupoare, mai mult mort, ca intrusul era de fapt el insusi. Romanul, din jurnal al iubirii , devine o radiografie a geloziei . Stefan nu se recunoaste gelos nicio clipa; ne ofera o explicatie a comportamentului sau suspicios dintr-o perspectiva general filozofica: In realizarile naturii orice om e un exemplar unic si inedit. Din toata filozofia se desprinde cel putin acest adevar ca omul - cu constiinta - fiind pentru el creatorul lumii, ca reprezentare, odata cu moartea lui, moare neindoielnic si lumea. Si el isi alege, liber, o alta constiinta, pe care o socoate egala cu a lui . Va fi tovarasa si mostenitoare lui, a memoriei lui, ii vor spune copiii lui mama .Cuvintele acestea evidentiaza o gandire care recunoaste doar valoarea individualitatii, care cauta adevarul si certitudinea intr-o lume care se infatiseaza ca reprezentare a constiintei sale. De aceea tradarea femeii pe care o iubeste este resimtita ca o prabusire launtrica, o frangere a axei de valori, o tulburare a imaginii despre lume, ca indoiala dureroasa privind atat posibilitatea existentei unei iubiri absolute, cat si capacitatea sa de intelegere a lumii. Concluzia la care ajunge eroul este devastatoare: Eu jucasem totul pe aceasta femeie si trebuia sa trag acum toate consecintele care se impuneau: desfiintarea mea ca personalitate. Critica a incercat sa clasifice iubirea evocata in acest roman. S-a vorbit despre modelul amorului pasiune ( Ov.S.Crohmalniceanu) , luandu-se in consideratie tensiunea la care se traieste sentimentul. S-a propus si formula amor - vanitate (N.Manolescu), care tine seama de relatia dintre iubire si orgoliu. Exista un anumit elitism in modul in care se infatiseaza iubirea in romanele lui Camil Petrescu, ca si cum numai fiintele superioare ar fi cu adevarat capabile de iubire. Daca este adevarat ca Ela il insala pe Stefan, aceasta se intampla in momentul in care eroul isi pierde aura de superioritate pe care o avea ca student. La nivelul mondenitatii, Stefan se arata stangaci, superior find aici domnul G. Razboiul Ca traire in proximitatea mortii, razboiul este , ca si iubirea, o experienta absoluta, definitiva , dupa cum marturiseste naratorul la inceputul partii a doua. Participarea la razboi este pentru Stefan un act prin care se defineste personaliatea sa. Absenta de pe front ar fi insemnat lipsa unei experiente definitive, din intregul sau sufletesc, ar fi insemnat condamnarea sa la inferioritate fata de cei ce-au luat parte la razboi, ceea ce presupune o limitare inacceptabila in viziunea sa: cu un eu limitat, in infinitul lumii, nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibila , si deci nici o putinta de realizare

referat.clopotel.ro

sufleteasca . O asemenea carenta de nereparat, ar fi fost o descalificare. Reiese din ideile expuse ca tot orgoliul este acela care-i motiveaza participarea la razboi. Atitudinea personajului fata de razboi din primele capitole din partea a doua este aceea a unui individ care priveste detasat, intr-un spirit aproape spartan, confruntarea armata. Doreste sa stie daca lupta la care a participat a fost sau nu importanta, acest lucru devenind chiar o obsesie. Face si acte de teribilism - se joaca cu un obuz neexplodat , ceea ce-l pune pana la urma intr-o postura ridicola, si - mai grav decat atat - lezeaza sentimentul camaraderiei. Orgoliul se manifesta si in groaza care-l cuprinde cand afla ca ar putea fi trimis acasa pentru indigestie. Intr-una dintre noptile petrecute in transee, din cauza frigului insuportabil, personajul aproape innebuneste. Ii intepeneste tot corpul, nu mai poate sa gandeasca, incepe sa planga chiar si peste toate se teme ca nu cumva oamenii de langa el sa simta aceasta, desi intr-un asemenea context reactia ar fi fost normala, insa teama de ridicol este de neinfranat. A doua zi de dimineata descopera cu oarecare uimire ca noaptea fusese la fel de groaznica si pentru camarazii sai: - Si voua v-a fost frig? / - Vai de pacatele noastre, imi raspunde unul si ceilalti clatina cu amaraciune din cap. Se poate observa in modul in care traieste Gheorghidiu experienta razboiului o anume progresie, o integrare a personajului in acest univers al suferintei si al mortii. Capitolul care sintetizeaza intreaga experienta si care contine nivelul maxim al integrarii eroului in aceasta lume este Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu. Asemenea soldatilor din subordine, Gheorghidiu este stapanit de instinctul de conservare, de dorinta de supravietuire. Sub bombardamentul cumplit, s-ar putea spune ca personajul se umanizeaza, in sensul trairii slabiciunii omenesti, care are drept consecinta aparitia unui sentiment al solidaritatii. Transformarea eroului nu este insa completa, pentru ca dupa clipele de groaza incepe sa se autoanalizeze, revine la luciditate. Isi recunoaste slabiciunile si le accepta, insa il chinuie si intrebarea daca a fost la inaltimea momentului trait, daca s-a purtat demn sau daca a facut tot ce putea sa-si salveze oamenii, daca a procedat corect. Intrebarile sale se pierd in linistea care coboara peste lume in finalul capitolului. Stefan Gheorghidiu ajunge la sfarsitul romanului sa ierarhizeze cele doua experiente: iubirea si razboiul. Cea din urma este superioara. Intors acasa de pe front, gaseste o scrisoare anonima in care i se povesteste despre intalnirile Elei cu Gregoriade. Atitudinea sa este total indiferenta; o priveste pe Ela ca pe o straina, i se pare comuna, se mira chiar ca in trecut ar fi fost in stare sa ucida din iubire pentru ea. Se produce in sufletul sau un fel de anulare a trecutului, isi reneaga iubirea , ceea ce probabil nu s-ar fi intamplat daca n-ar fi suportat o experienta terifianta cum este razboiul. Critica a recunoscut in modul in care evoca scriitorul razboiul, incercarea de a polemiza cu o intreaga literatura pe aceasta tema. Camil Petrescu refuza atat imaginea eroica, glorioasa a razboiului, cat si pe cea demascatoare, care infatiseaza munti de cadavre si valuri de sange.( Un exemplu ilustrativ pentru acest tip de descriere ar fi cartea lui Erich Maria Remarque - Pe frontul de vest, nimic nou ) Ambele perspective i se par exagerate si false, singura autentica este aceea a combatantului, a aceluia care a vazut si eroismul si mizeria, suferinta, moartea, ridicolul chiar . Doar marturia participantului direct este valabila. S-ar putea spune chiar ca , in mare parte, imaginile razboiului sunt inlocuite cu senzatiile provocate de acesta. Si este normal sa se insiste mai mult pe descrierea senzatiilor decat pe viziune, din moment ce evocarea are loc la persoana I. In Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu se vorbeste la un moment dat de unul dintre soldati care fugea

referat.clopotel.ro

nemaiavand capul pe umeri. Aceasta descriere are valoarea unei informatii seci, ceea ce transpare din text este nu imaginea in sine, ci groaza, socul de nedescris al celor ce au avut ghinionul sa asiste la un astfel de spectacol.

referat.clopotel.ro